Oana-Alexandra CINTEZĂ

Universitatea de Vest Timișoara

Facultatea de Drept
Master Științe Penale
Disciplina: Politici Penale

Legalizarea prostituției- armă împotriva traficului de persoane

Reglementările juridice contemporane în domeniul prostituţiei feminine par mai rigide şi

mai inflexibile decât acelea din Evul Mediu. Dacă până în sec. al XV-lea autorităţile priveau
prostituţia ca pe „un rău necesar”, util pentru societate care trebuie tolerat pentru a nu genera alte
conduite mult mai grave, autorităţile perioadei contemporane interzic complet, în unele ţări,
prostituţia. De exemplu, în SUA, cu excepţia Nevadei, prostituţia feminină este interzisă.
În țări precum Germania, Olanda, Danemarca, prostituția este acceptată cu condiția să fie
practicată în arii special desemnate, iar profesionistele să plătească impozit.
Acceptată este și în unele țări asiatice ca Japonia și Cambodgia. În Thailanda ea este
interzisă, dar în această țară există peste un milion de prostituate.
In România prostituţia era pedepsită în vechiul Codul Penal cu închisoare de la 3 luni la 3
ani. Conform noului Cod Penal, de la 1 februarie 2014, prostitutia a devenit contravenție, nu
infracțiune, fiind sancționată doar cu amendă.
Intrarea în vigoare a noului Cod Penal a readus în discuție legalizarea prostituției, un
subiect delicat în jurul căruia se vorbeste mult, pe diverse voci și tonuri. Uneori, legalizarea
prostituției aduna numeroși combatanți care discută intens pro si contra, dar uită că dincolo de
abordările juridice și morale, prostituția este o problemă socială cu profunde implicații, atât
pentru comunitate, cât și pentru cei afectați de fenomen. 
Totuși, în momentul de față, poți cumpăra servicii sexuale de pe aceleași site-uri de pe
care îți poți cumpăra un telefon, adidași sau un cărucior pentru copil.
 La o simplă căutare pe Google vei găsi nenumărate oferte privind prestarea serviciilor
sexuale, dar nu vei putea găsi printr-o asemenea căutare o ofertă privind vânzarea de droguri.
Motivul este unul simplu: prostituția este legală, dar drogurile nu.
Afirmația „prostituția este legală” este, de fapt, doar parțial adevărată. O activitate este
ilegală în condițiile în care este prohibită de o normă de drept. În cazul prostituției aceasta este
prohibită de Legea nr. 61/1991, care la art. 2 pct. 6 prevede următoarele:
„Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în
astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: atragerea de
persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în
vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale, precum și
îndemnul sau determinarea, în același scop, a unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;”
Astfel, prostituția este contravenție, iar sancțiunea legală este amenda între 500 – 1500
lei, conform aceluiași act legislativ.
Nu putem să nu observăm că se sancționează cu aceeași sancțiune dacă organizezi un joc
de barbut pe marginea străzii, dacă arunci cu roșii în actori la teatru, dacă ți se oferă alcool într-
un bar după ora de închidere ș.a.m.d..
 Ideea de bază este simplă: prostituția este sancționată contravențional cu o amendă
derizorie, deci, deși „nu este legală”, în realitate, sancțiunea nu este de natură să împiedice
practicarea acesteia, cu atât mai mult cu cât banii câștigați din prostituție lunar depășesc cu mult
cuantumul posibilelor amenzi. Astfel, transpunând adevărul juridic în realitatea socială, putem
trage concluzia că prostituția la acest moment este o activitate legală (prin blândețea sancțiunii),
dar nereglementată din punct de vedere legal.
Mai mult, apelarea la serviciile sexuale nu suportă nicio sancțiune, deci consumatorul de
servicii sexuale este încurajat să revină pentru a beneficia de aceste servicii.
Din punct de vedere economic, situația este simplă: există cerere, există ofertă, iar
sancțiunile se aplică exclusiv prestatorului de servicii, acestea fiind mult prea blânde pentru a
împiedica perpetuarea practicării prostituției în România.
Dreptul, fiind o ramură a științelor sociale, are misiunea sacră de a se adapta realității
sociale și de a o modela, ci nicidecum de a o crea.
Mai exact, rolul unei politici legale (sau politici penale, în acest caz) este de a analiza
existența unui fenomen social (prostituția în cazul de față), de a înțelege cu ce se confruntă și
care este realitatea socială (iar realitatea este că prostituția se practică la scară largă) și apoi să
reglementeze acel domeniu social (Vidul legislativ întotdeauna creează haos și oportunitate
infracțională).
O politică penală ar putea fi aceea de a aplica pedepse drastice cu închisoarea pentru
practicarea prostituției și pentru apelarea la astfel de servicii. Nu ar fi greu de identificat
potențialii infractori, e suficient (cum spuneam la început) ca organele de cercetare penală să
caute pe Google servicii sexuale, să sune și să organizeze o acțiune flagrantă. Dar asta ar fi, mai
degrabă, o strategie greșită.
O politică penală coerentă ar fi aceea de reglementare a prostituției. Putem accepta cu
toții că prostituția se practică acum și se va practica (probabil) și în viitor. Se practică în statele în
care este prohibită în mod drastic (precum statele islamice). Se practică în statele în care este
reglementată. Mă îndoiesc că există o modalitate de a prohibi (cu succes) practicarea prostituției.
Atunci, singura soluție rămasă este aceea de a crea un cadru legal în care prostituția se practică,
un cadru care să ducă la: protejarea prestatorului serviciilor sexuale, protejarea consumatorului
serviciilor sexuale și, mai ales, protejarea „victimelor colaterale”.
Aspectele amintite sunt valabile dacă discutăm exclusiv despre practicarea prostituției în
mod voluntar de persoane majore care aleg să își ofere trupul pentru obținerea unor beneficii
materiale. Însă, din nefericire, o bună parte din persoanele care practică prostituția nu o fac
voluntar, fiind victime ale traficului de persoane, ale traficului de minori sau ale proxenetismului.
Traficul de persoane este o infracțiune penală gravă, comisă adesea în cadrul
criminalității organizate, și este o încălcare gravă a drepturilor fundamentale.
Conform Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane
și protejarea victimelor acestuia, trafic de persoane înseamnă: „recrutarea, transportul,
transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță
sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelătorie, prin abuz de
putere sau de o poziție de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte
foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în
vederea exploatării acesteia” [articolul 2 alineatul (2)].
Statisticile și datele indică, în mod clar, că exploatarea sexuală este în continuare cea mai
răspândită formă de trafic din Uniunea Europeană.
 Multe victime și traficanți rămân nedetectați și nu sunt incluși în statisticile oficiale. De
aceea, o mare parte din datele și rapoartele statistice sunt incomplete și nu reflectă adecvat
situația..
Aproape trei sferturi dintre victimele din UE sunt femei și fete, traficate în principal în
scopul exploatării sexuale. Majoritatea victimelor, din 2008, au fost constant femei și fete, iar
dintre copii victime, majoritatea sunt fete traficate pentru exploatare sexuală. 60 % dintre victime
sunt traficate în scopul exploatării sexuale, peste jumătate dintre acestea având cetățenia UE.
Peste 90 % dintre victimele traficului de persoane în scopul exploatării sexuale sunt femei și fete,
iar 70 % dintre traficanții suspectați, urmăriți și condamnați sunt bărbați.

Aceste date evidențiază dimensiunea de gen a traficului de persoane. Femeile și fetele

încă reprezintă majoritatea victimelor traficului pentru toate formele de exploatare.
În România, în anul 2020, au fost identificate peste 596 de victime ale traficului de
persoane, dintre care 255 au fost minori. Cifrele reale sunt probabil mult mai mari.
La acest moment, politica penală a statului, pare mai degrabă îndreptată către
sancționarea proxeneților și a traficanților de persoane decât asupra protejării reale a victimelor.
Probabil de aceea dosarele de urmărire penală privind traficul de persoane durează ani de zile,
perioadă în care zeci de alte victime sunt exploatate. Probabil de aia nu sunt trimiși în judecată
traficanți de persoane individual, ci grupuri organizate. Pentru Ministerul Public, la acest
moment, primează prinderea infractorilor, și nu protejarea victimelor.
Dacă am stabilit împreună că prostituția nu poate fi prohibită cu succes, iar statul se
ocupă mai mult de prinderea infractorilor decât de protejarea victimelor, ce ar fi dacă am proteja
victimele traficului de persoane și ale proxenetismului prin reglementarea prostituției? 
În aceeastă manieră, prostituția s-ar putea împărți în mod definitiv în „prostituție
legală” (în cadrul formelor reglementate) și „prostituție ilegală”, ceea ce ar putea duce la
aplicarea unor sancțiuni alternative și reale pentru practicarea prostituției ilegale.
În contextul reglementării prostituției, persoanele care ar apela la servicii sexuale într-un
cadru nereglementat ar putea fi pasibile de închisoare. Printr-o astfel de reglementare,
consumatorul de servicii sexuale ar fi pus în fața următoarei decizii: voi apela la servicii sexuale
în urma cărora pot fi condamnat la închisoare sau voi apela la serviciile sexuale într-un mediu în
care nu voi suporta nicio sancțiune? Decizia va veni natural.
 Totodată o astfel de politică penală ar duce la începerea unei lupte reale împotriva
traficului de persoane, prin prezumarea „prostituției ilegale” (practicată într-un mediu
nereglementat) ca fiind practicată în urma traficului de persoane/proxenetismul.
Astfel, toate persoanele care practică prostituția într-o formă nereglementată ar deveni
pentru stat victime ale traficului de persoane și ar intra în programe de protecție, în vederea
verificării acestei prezumții. În fond, de ce ar practica cineva prostituția „ilegal” de bună voie,
câtă vreme ar putea să se supună programelor de control ale statului, să obțină o autorizație și să
practice în mod legal?
Argumentele în favoarea legalizării fac referire în mod special la posibilitățile de control
medical și fiscal, la protecția practicantelor și a celor care apelează la astfel de servicii.
Autoritățile publice ar trebui să dezvolte centre de specialitate prin intermediul cărora
femeile care practică sexul comercial să poată beneficia pe lângă serviciile de consiliere și de
prezervative oferite gratis. O componentă a strategiei de reducere a vulnerabilităților în cazul
femeilor care practică sexul comercial ar trebui cu certitudine axată pe copiii acestor femei care
trebuie ținuti departe de mediul mamelor, trebuie protejați si pot fi, în acelasi timp, un element
de motivare a mamei pentru a ieși din situatia ei și a accepta suport pentru a încerca un stil de
viață normal în care să poată lucra și să-și crească copilul.
Una dintre posibilele soluții, pentru a putea controla, preveni și reduce toate riscurile
legate de practicarea sexului comercial, este legalizarea sexului comercial și nu a intermediarilor
de servicii sexuale. Dar, pentru a avea efectele dorite, impunerea unei astfel de măsuri trebuie
făcută în urma unei analize bazate pe experiența altor state, dar și în funcție de particularitățile
României.
În țările în care prostituția este legalizată, practicantele sexului comercial care prestează
pe cont propriu sau într-un bordel, dar legal, deci plătesc impozite, beneficiază de asigurări
sociale, concediu, pensie, în general de toate drepturile conform legislației muncii din țările
respective.
Țările în care prostituția este legalizată o privesc drept o muncă (Weitzer, 2007),
înlocuind termenul de prostitutie cu cel de practicare a sexului comercial (commercial sex work).
Nicio țară din lume nu a legalizat intermedierea de servicii sexuale (proxenetismul). De
asemenea, la nivel mondial se depun eforturi pentru reducerea turismului sexual cu copii. Chiar
și în condițiile nelegalizării sexului comercial, autoritățile publice vor trebui să-și asume
consecințele acestui fenomen social ca: bolile transmisibile sexual (inclusiv HIV), abandonul
copiilor la naștere, excluderea socială a practicantelor inclusiv de la serviciile sociale si medicale
și, cea mai importantă, traficul de persoane în vederea exploatării sexuale.

Concluzii
Consider că, din punct de vedere al politicii penale, reglementarea prostituției este un
lucru benefic care ar duce la scăderea drastică a victimelor traficului de persoane, însă nu cred că
se va reglementa prea curând prostituția.
În ciuda diferitelor poziții sociale care oscilează între condamnare, compătimire și
ignoranță, prostituția rămâne încă din multe puncta de vedere un teren necunoscut. Este nevoie
de o schimbare a mentalității societății, de o acțiune social împotriva exploatării, de sensibilitate
în a vedea întreaga dinamică a fenomenului prostituției și nu doar persoana prostituată.
La acest moment există un singur tip de politică în România, cu precădere în cazul
politicii penale, anume: adoptarea unor politici populare. Esența noilor reglementări nu este
fundamentată pe impactul pe termen mediu și lung în societate, pe reducerea criminalității, pe
îmbunătățirea economică ș.a.m.d. Esența noilor reglementări sunt acelea de a atrage simpatia
populației. De aceea cred că prostituția nu va fi reglementată curând. Este o politică penală prea
îndrăzneață, prea nepopulară.
Prostituția nu reprezintă o încununare a sexualității feminine. Nicio femeie din câte am
cunoscut până acum nu practică prostituția pentru sex. Prostituția nu este sinonimă cu sexul. Este
o violență împotriva femeilor. Ea stă la intersecția dintre incest, viol, violență și tortură.
Alegerea temei a venit într-un mod natural, cu atât mai mult cu cât sunt femeie și
empatizez cu victimele prostituției, dar și în urma lecturării, de curând, a unei cărți intitulate
„Revolta curvelor”, pe care autoarea Amelia Mititelu a publicat-o în 2021 la Penguin Random
House, care spune povestea unei supraviețuitoare ce a ajuns să lupte împotriva exploatării
sexuale și a violenței împotriva femeilor. Pentru munca de activistă a primit în 2019 o distincție
din partea Ministerului Egalității în Drepturi și Guvernul Spaniei. 
Pentru Amelia Mititelu, momentul violului din adolescență e doar primul dintr-o serie de
abuzuri. A fost forțată să practice muncă sexuală și vândută de un proxenet român în Spania
pentru trei sute de euro: „Noi, curvele, nu avem liniște. Am descoperit asta pe pielea mea, la
treisprezece ani, după acel viol multiplu. M-au transformat într-o curvă, fără să le pese că în
realitate eu voiam să fiu doctoriță sau profesoară. Am renunțat la școală ca să scap de toată
situația aceea și de toată suferința.”
Să cazi victima prostituției, forțată de împrejurări, fie că e vorba de sărăcie, lipsa
mijloacelor de supraviețuire, fie de un anumit context social sau familial ori să ai neșansa de a
cădea victima traficului de persoane pentru că te-ai aflat în momentul și locul nepotrivit preț de o
secundă poate fi povestea oricărei femei din lume și este datoria tuturor să facem ceva pentru a
stopa acest fenomen atât de răspândit.

BIBLIOGRAFIE
ȚĂLNAR Ilinca Alexandra, HIMCINSCHI Camelia Augusta, Fenomenul prostituției- aspecte
juridice și sociale, revcurentjur.ro, n.d.;
Raport referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea
traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, 01.02.2021;
Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială,
a ordinii și liniștii publice;
TOADER Georgian, Legalizarea prostituției, www.juridice.ro, 2022;
DALL’ARA Paolo, Infracțiunea de prostituție în dreptul comparat,
www.avvocatopaolodallara.it, n.d.;
RUJAN Ion Cristinel, Reflecții privind prostituția și proxenetismul, Analele Universității
„Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, 2014;
BOTEZATU Alina, Legalizarea prostituției, www.avocatnet.ro, 2014.