Articol Cercetarea Actelor de Coruptie

© Plîngău Alexandru, 2011
ASPECTE METODOLOGICE DE
CERCETARE A ACTELOR DE
CORUPŢIE
Plîngău Alexandru – masterand la USM, facultatea de

drept, specialitatea drept penal
1
INTRODUCERE
Fenomenul corupţiei constituie unul dintre principalele impedimente în calea

dezvoltării societăţii. Viciul dat reprezintă o formă de poluare a vieţii sociale,
faptele de acest gen crează un pericol pentru societate prin vătămarea sau punerea
în pericol a desfăşurării activităţii statului şi tuturor sectoarelor vieţii sociale. De
aici reiese şi importanţa cercetării criminalistice a acestui fenomen vicios.
Datorită nivelului înalt de corupţie în societate la momentul actual, tema
abordată reprezintă un interes deosebit atît pentru societate, cît şi pentru practica
activităţii organelor de drept.
Corupţia şi-a făcut apariţia o dată cu primele forme de organizare statală, tot
de pe atunci se luau măsuri de combatere şi reprimare a acestui flagel. Caracteristic
viciului dat este că acesta nu doar că a supraveţuit de-a lungul veacurilor dar a şi
progresat, căpătînd noi forme şi manifestări. De aici vedem ca acest flagel
discreditează foarte serios aparatul de stat, atingînd astfel autoritatea acestuia,
avînd ca consecinţă o inechitate socială, ceea ce contravine principiilor unui stat de
drept.
Datorită actualităţii acestei probleme în republică îi este acordată o atenţie
deosebită. Astfel în vederea curmării acestui fenomen au fost înfiinţate diferite
instituţii, la nivel de Parlament, cum ar fi de exemplu Comisia parlamentară
“Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică”, care are menirea să
asigure securitatea naţională, combaterea criminalităţii, corupţiei, etc., precum şi
alte organe de drept cum ar fi CCCEC, MAI, etc.
Deci datorită complexităţii acestui fenomen, cercetarea infracţiunilor
de corupţie din punct de vedere criminalistic are o importanţă deosebită. Organele
care se ocupă de combaterea acestui flagel trebuie sa acţioneze prompt, operativ şi
cu maximă prudenţă. Pentru a asigura reprimarea şi investigarea corectă a
infracţiunilor de corupţie este necesar de atras o deosebită atenţie asupra metodicii
criminalistice de cercetare a actelor de corupţie.
2
Astfel în practică se întîmplă că adesea urmărirea penală pe cauzele de
corupţie încetează sau bănuiţii sînt achitaţi în sala de judecată din motivul că
organele de drept nu au acţionat corect conform prevederilor Codului de procedură
penală, a Legii privind activitatea operativă de investigaţii, nr. 45 din 12.04.1994
în ceea ce ţine de organizarea flagrantului, precum şi de realizarea propriu-zisă a
flagrantului.
Mai mult ca atît o deosebită atenţie urmează de atras în cadrul investigării
infracţiunilor de corupţie şi asupra particularităţilor tactice de efectuare a unor
acţiuni de urmărire penală. Importanţa tacticii criminalistice la cercetarea actelor
de corupţie se rezumă la faptul că contribuie la exercitarea eficientă a activităţii de
investigare a acestor infracţiuni.
În prezenta lucrare vom încerca să relatăm despre problemele metodologice
de cercetare a actelor de corupţie, pornind de la istoricul apariţiei, caracteristicii
criminalistice a acestui flagel, deasemenea o deosebită atenţie am atras asupra
organizării şi realizarii flagrantului. Vom încerca să ne pronunţăm şi asupra tacticii
celor mai importante acţiuni de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie.
Aceasta se datorează faptului că cel mai adesea informaţia privind actul de corupţie
parvine la organul de urmărire penală de la cetăţenii de la care se extorca anumite
bunuri şi foloase, de la rudele acestora, etc. Din aceste considerente urmează ca
organul de drept să aplice o tactică corectă la audierea persoanelor care au declarat
despre infracţiunea de corupţie, a martorilor, a bănuitului, precum şi la efectuarea
altor acţiuni de urmărire penală.
Datorită însăşi naturii lor, modului şi împrejurărilor în care sunt săvârşite,
infracţiunile de corupţie sunt dificil de probat întrucât acestea sunt comise departe
de ochii publicului, fără a lăsa prea multe urme materiale şi fără a fi întocmite sau
utilizate înscrisuri. În acest sens, faţă de caracterul limitat al folosirii unor mijloace
de probă clasice, cum ar fi declaraţiile martorilor, înscrisurile sau mijloacele
materiale de probă, deseori centrul de greutate al probaţiunii se mută asupra
cercetării la faţa locului, procedeu probatoriu care utilizează, prin excelenţă,
3
mijloace şi metode ştiinţifice, în primul rând criminalistice, având un grad ridicat
de exactitate şi obiectivitate
Motivul alegerii acestei teme, o reprezintă dorinţa de a înţelege şi prezenta
într-un mod cît mai detaliat, un model comportamental foarte răspîndit, în cadrul
funcţionarilor oficiali sau reprezentanţilor aceleaşi comunităţi. Este o temă majoră
întîlnită aproape în orice domeniu, lupta împotriva corupţiei datează de ani buni,
rezultatele însă nefiind pe măsura aşteptărilor. Acest fenomen trebuie eliminat
totalmente din societate, dar aceasta v-a fi posibil doar datorită unei investigări
criminalistice corespunzătoare asupra acestor categorii de infracţiuni.
4
1. CARACTERISTICA CRIMINALISTICĂ A
INFRACŢIUNILOR DE CORUPŢIE
1.1. Aspecte istorice privind actele de corupţie

Corupţia a existat din cele mai vechi timpuri, însoţind nefast societatea
umană, organizată statal de la începuturile ei, de-a lungul existenţei şi evoluţiei
milenare a acesteia, pînă în zilele noastre. Există puncte de vedere care susţin că
tendinţa omului spre corupţie a existat întodeauna.
Începînd cu sfaturile lui Moise, Legile lui Manu, Coranul, sau afirmaţiile lui
Budha, cuvintele lui Iisus Hristos, pînă în zilele noastre corupţia a fost permanent
blamată şi reprimată.1 În legislaţiile antice corupţia a fost foarte aspru pedepsită, în
special cînd era săvîrşită de un judecător. Frecvenţa îngrijorătoare a mitei în Grecia
antică l-a determinat pe Platon să propună pedeapsa cu moartea pentru funcţionarii
care primeau daruri pentru a-şi face datoria.2 El spunea: “Nu trebuie să primeşti
daruri nici pentru lucrurile bune, nici pentru lucrurile rele. De la Herodot aflăm că
regele persan Cambyse II a poruncit uciderea unui judecător vinovat de corupţie,
regele tapisîndu-şi scaunul cu pielea acestuia. Darius tot un rege persan, condamna
la moarte, prin crucificare toţi judecătorii corupţi.
Legile mozaice dispuneau pedepsirea prin biciuire a judecătorilor corupţi, iar
legile indiene îi pedepseau pe judecătorii vinovaţi de corupţie prin confiscarea
bunurilor. Roma antică a luat măsuri pentru reprimarea corupţiei prin legile:
Calpurnia (149 î.e.n.), Acilia (123 î.e.n.), Servilia (110 î.e.n), Cornelia (81 î.e.n) şi
Iulia repetundarum (59 î.e.n.).
Dacă să ne referim la istoricul acestui fenomen pe teritoriile spaţiului
românesc, atunci putem spune că evoluţia a evoluat odată cu istoria poporului
român, existînd încă de la primele forme ale justiţiei etatice.
1
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 677
2
G. Antoniu, M. Popa, Şt. Daneş, Codul penal pe înţelesul tuturor, Ed. Politică, Bucureşti, 1970, pag. 210
5
În opinia istoricilor, cel mai vechi luptător împotriva practicilor de corupţie
în spaţiul românesc a fost Vlad Ţepeş, care a condamnat peste 500 de boieri la
pedeapsa capitală, pentru implicare în acte de corupţie, trafic de influienţă şi
comploturi. 3
Apariţia dreptului scris în Ţările Romîne în perioada evului mediu a vizat şi
încriminarea unor fapte de corupţie. Primele dispoziţii sancţionatorii din Ţara
Românească şi Moldova vizau tragerea la răspundere a judecătorilor pentru
infracţiuni de corupţie. În „Letopiseţul Ţării Moldovei” la lui Miron Costin se fac
trimiteri la judecătorii corupţi.4 Sancţionarea acestor fapte începe cu „Pravila lui
Matei Basarab” (1632). O astfel de reglementare se regăseşte şi în Pravila mică de
la Govora (1640) sau Direptătoriu de lege, continuă cu Cartea rumânească de
învăţătură (1646).5 Deasemenea încriminarea acestor fapte le regăsim şi în
„Pravilniciceasca condică” a lui Alexandru Ipsilanti (1780), precum şi în
„Condica Criminalicească şi procedura ei”, a lui Sandu Sturza (1826). 6
În privinţa reglementărilor penale din epoca modernă a României, trebuie
amintite cele din Codul penal din 1865 (luarea de mită) şi cele din Codul penal a
lui Carol al II-lea (luarea şi darea de mită, traficul de influienţă).7
Deci din analiza istorică a acestui fenomen am observat că a apărut odata cu
primele forme de organizare statală şi a supraveţuit pînă în prezent. Astăzi acest
flagel social este încriminat practic în toate statele, mai mult ca atît corupţia a
progresat, corupătorii în caz că vor fi denunţaţi utilizează diverse metode şi
mijloace pentru a se asigura că nu vor putea fi prinşi sau că nu vor putea fi
acumulate probe în acuzarea acestora. Din aceste considerente este nevoie de o
investigare cît mai eficientă a acestor categorii de infracţiuni.
3
M. Maxim, C. Mureşan, Ş. Ştefănescu, T. Teoteoi. I. Tpderaşcu, V. Vătăşianu, Istoria românilor, vol. IV,
Bucureşti, Editura Eciclopedică, 2001, p. 352, 363
4
5
Dumitru V. Firoiu, „Istoria statului şi dreptului românesc”, 1993, p. 99.
6
7
Ibidem, p 677
6
1.2. Caracteristica criminalistică a infracţiunilor de corupţie
La momentul actual cercetările sociologice stabilesc că o bună parte a
cetăţenilor, pe pracursul ultimilor ani, plasează pe primul loc problema combaterii
corupţiei.8 Acest fenomen social se răsfrînge asupra tuturor ramurilor puterii de
stat, mai mult ca atît aceasta determină apariţia şi favorizarea infracţionalităţii
organizate.
Codul penal al Republicii Moldova publicat în Monitorul Oficial nr. 72 -74,
la data de 14.04.2009, şi care a intrat în vigoare la data de 24.05.2009,
încriminează în art. 324 şi 325 infracţiunile de corupere activă şi corupere pasivă.
Însă în literatura de specialitate, unii savanţi îndeosebi ruşi afirmă că luarea şi
darea de mită, adică faptele prevăzute la art. 333 şi 334 reprezintă nişte manifestări
tipice ale actelor de corupţie. Astfel V. S. Komissarov menţionează că corupţia
constituie folosirea atribuţiilor de serviciu de către un subiect de administrare, în
pofida intereselor de serviciu, în interes personal. Deci conform acestor opinii
corupţia are un înţeles mai vast, cuprinzînd astfel coruperea activă şi pasivă,
traficul de influienţă, darea şi luarea de mită, precum şi primirea de către un
funcţionar a unei recompense ilicite. Pentru uşurarea expunerii vom folosi
termenul infracţiuni de corupţie pentru toate categoriile de infracţiuni enumerate
mai sus.
Organele de drept nu pot să lupte cu un astfel de fenomen de sinestătător.
Lupta contra acestuia trebuie să aibă loc într-o modalitate de cooperare dintre
organele de drept şi societate. Din punct de vedere al procesului penal lupta contra
corupţiei este legată în primul rînd de descoperirea, cercetarea şi prevenirea
acesteia.9
La etapa actuală acest fenomen persistă aproape în cadrul tuturor instituţiilor
abilitate cu eliberarea cărorva licenţe, autorizaţii, credite, etc. Viciul dat afectează
majoritatea instituţiilor de stat, începînd cu instituţii de învăţămînt, organe de
8
S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati, I. Ţurcanu, V. Grosu, Drept penal, partea specială, Vol II, Chişinău, Ed. Cartier
2005, p. 618
9
Н. П. Яблоков, Криминалистика, 2-е изд, Юристь, 2002, с. 640
7
drept, organe ale autorităţilor publice centrale şi locale, etc. Corupţia nu doar ca e
foarte răspîndită în societate la etapa actuală, dar e şi destul de complicat de a lupta
contra acesteia. Dificultăţile ce stau la baza cercetării actelor de corupţie depind de
mai multe circumstanţe. În primul rînd, atît corupătorul activ cît şi cel pasiv sînt
cointeresaţi în ascunderea urmelor infracţionale, deoarece ambii poartă răspundere
penală în caz de descoperire a faptei. Din aceste considerente faptele date se
săvîrşesc fără martori şi cu ascunderea tuturor urmelor. În al doilea rînd sunt cazuri
cînd se mituiesc persoanele cu funcţii de răspundere pentru efectuarea cărorva
acţiuni legale pe care aceştia sînt obligaţi să le facă fără careva remuneraţii, sau
grăbirea cărorva acţiuni din partea acestora.10 În asemenea cazuri este practic
imposibil de descoperit infracţiunile de corupţie dacă nu sunt careva martori.
Din aceste considerente la cercetarea actelor de corupţie trebuie mai întîi de
toate de stabilit:
1. Date despre persoana cu funcţii de răspundere şi corupătorul activ.

Subiect al coruperii pasive poate fi doar persoana cu funcţii de răspundere. Astfel
conform art. 123 CP a RM, prin presoană cu funcţii de răspundere se înţelege
persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a
administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent
sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei
însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor
autorităţilor publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori
organizatorico-economice.11 De asemenea subiectele actelor de corupţie sunt
prevăzute şi de art. 4 a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei.12
10
Ibidem
11
Codul penal al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial nr. 72 -74, la data de 14.04.2009, şi care a
intrat în vigoare la data de 24.05.2009
12
Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, nr. 90 din 25.04.2008, publicată în Monitorul Oficial nr.
103-105. la data de 13.06.2008
8
În calitate de corupător activ poate fi orice persoană fizică responsabilă, care
la momentul comiterii faptei a atins vîrsta de 16 ani, şi care este coniteresată ca
prin intermediul mituirii să-şi atingă scopul propus.
Din cîte am menţionat din categoria infracţiunilor de corupţie fac parte şi
alte componenţe de infracţiuni cum ar fi: traficul de influienţă, primirea de către un
funcţionar a recompensei ilicite, luarea de mită precum şi darea de mită. Astfel în
funcţie de tipul acestor componentţe de infracţiuni de corupţie, subiectul activ
poate fi: o persoană care în baza unei funcţii participă la luarea deciziilor sau le
poate influienţa; o persoană care exercită atribuţii de control; o persoană care
acordă asistenţă specializată unităţilor, în măsura în care participă la luarea
deciziilor sau le poate influienţa; persoane care, indiferent de calitatea lor
realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă
la luarea deciziilor sau le poate influinţa cu privire la operaţiuni financiar-bancare,
de asigurări sau comerciale; o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un
partid ori formaţiune politică, într-un sindicat, organizaţie patronală, asociaţie fără
scop lucrativ sau fundaţie, alte persoane.13
În afară de stabilirea calităţii făptuitorului, urmează de obţinut cît mai multe
date cu privire la persoana acestuia. Sursele de informaţie pot consta în:
a) date cu privire la drepturile şi obligaţiile de serviciu a acestuia, care le
putem afla din cadrul diverselor regulamente şi instrucţiuni de serviciu,
precum şi din cadrul altor acte care reglementează activitatea de serviciu
a acestuia;
b) date despre modul de viaţă şi activitate a făptuitorului, adică despre starea
civilă a acestuia, relaţiile cu vecinii, prietenii, consumă sau nu excesiv
băuturi alcoolice, etc;
c) date despre sursele de venit a făptuitorului, precum şi procurarea unor
bunuri preţioase;
13
9
d) date despre atitudinea făptuitorului faţă de obligaţiile sale de serviciu,
precum şi posibilele abateri disciplinare ale acestuia;14
e) date despre faptul făptuitorul dacă faptuitorul nu cooperează şi cu alte
persoane în realizarea actelor de corupţie, etc.
Caracteristic corupătorului pasiv sau persoanei ce primeşte anumite bunuri
sau foloase este faptul că de obicei aceştia au capacităţi profesionale înalte, posedă
înalte aptitudini organizatorice, au capacităţi de iniţiativă şi sînt comunicabili, ceea
ce le permite rapid de a contacta cu persoanele care sînt dispuse să dea mită.15
În ultimul timp se observă o tendinţă de creare a unor grupări corupţionale
organizate, ce sunt asemănătoare cu alte formaţiuni organizate, care se
specializează în săvîrşirea infracţiunilor grave, dispun de mijloace financiare
impunătoare şi de un capital stabil, ce le permite în afară de săvîrşirea infraţiunilor
de corupţie să mai comită şi alte categorii de infracţiuni.16 Din aceste considerente
este foarte important din punct de vedere criminalistic de stabilit dacă între
anumite grupări criminale nu există careva legături corupţionale cu anumite
persoane cu funcţii de răspundere.
Dacă la actul de corupţie sunt implicaţi mai multe persoane, care activează
conform unei înţelegeri prealabile sau într-o grupa coruptivă organizată, atunci
urmează de stabilit:
a) cercul participanţilor la infracţiune, precum şi funcţiile acestora;
b) rolul fiecărui membru în activitatea infracţională;
c) cine este organizatorul şi conducătorul grupului, dacă u participat direct
la anumite episoade a actului de corupţie;
d) date despre faptul dacă făptuitorii au careva legături sau nu cu organele
de drept, sau cu alte organe din cadrul puterei executive, precum şi cu
alte grupări criminale;
14
Криминалистика, Под редакцией доктора Юридических наук В. А. Образцова, accesat la adresa online,
http://adhdportal.com/book_1416_chapter_162_%C2%A7_2._OBSTOJATELSTVA,_PODLEZHASHHIE_USTA
NOVLENIJU.html, la data 30 martie 2011
15
А. Г. Филиппова, Криминалистика, 2000, c. 298
16
А. Г. Филиппова, Криминалистика, 3-е изд. Спарк. 2004. с. 574
10
e) în ce proporţii are loc împărţirea materială a mitei, şi care e echivalentul
bănesc a acesteia, etc.17
2. Date despre obiectul coruperii.

Conform CP a RM, în calitate de obiect al coruperii pot fi: bani, diverse
oferte, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, servicii.
Prin „bani” se înţelege totalitatea mijloacelor băneşti, de plată, care sunt în
circulaţie financiară legală pe teritoriul Republicii Moldova, la momentul comiterii
infracţiunii.18 Banii ce au o valoare numismatică, şi care sunt scoşi din circulaţie
se referă la categoria de alte bunuri sau avantaje patrimoniale.19
Astfel în caz cînd obiectul coruperii îl constituie banii atunci urmează de
stabilit:
a) date despre suma concretă;
b) date despre valuta în care au fost transmişi banii (dolari, euro, lei, etc);
c) date despre bancnotele obiectului coruperii, în cazul cînd banii se
transmit fără organizarea flagrantului, se înscrie numarul şi seria acestora;
d) date despre calităţile individuale ale bancnotelor, etc;20
Prin „titluri de valoare” înţelegem titlu financiar care confirmă drepturile
patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană,
drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar,
fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative
ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori
mobiliare.21
17
Ibidem, c. 575
18
S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati, I. Ţurcanu, V. Grosu, Drept penal, partea specială, Vol II, Chişinău, Ed.
Cartier 2005, p. 655
19
20
Кушниренко С. П., Особенности расследования взяточничества: Учебное пособие. СПБ, 2002, accesat la
adresa online http://www.pravo.vuzlib.net/book_z736_page_9.html , la data 31.03.2011
21
Legea RM nr.199 din 18.11.1998 cu privire la piaţa valorilor mobiliare, publicată în MO nr. 183-185, la data
10.10.2008
11
La „alte bunuri sau avantaje patrimoniale” putem raporta bunurile corporale
sau incorporale (drepturile subiective) care au valoare pecuniară. Astfel dacă
obiectul coruperii îl constituie astfel de bunuri patrimoniale, atunci urmează de
stabilit:
a) date despre denumirea bunului ce face obiectul coruperii;
b) date despre cantitatea şi calitatea bunului;
c) date despre forma, mărimea, culoarea, greutatea, defecţiunile acestuia;
d) date despre locul şi timpul procurării bunului dat;
e) date despre sursele cu ajutorul cărora a fost procurat bunul dat;
f) date despre materialul din care este confecţionat bunul;
g) alte date despre calităţile îndividuale ale bunului dat care au importanţă
criminalistică.22
În caz că se transmit careva drepturi subiective, atunci trebuie de stabilit:
a) date despre caracterul dreptului subiectiv;
b) date despre persoana care a transmis acest drept;
c) date despre motivul transmiterii dreptului dat, precum şi alte date care au
importanţă criminalistică.
Prin „acceptare de servicii” înţelegem acele prestări de servicii care, în
situaţii obişnuite, sunt acordate contra unei plăţi, dar în raport cu persoana mituită
sunt prestate gratuit (reparaţii de bunuri, acordare de foi turistice, etc.).23 În cazul
cînd acestea fac obiectul coruperii atunci urmează de stabilit:
a) date despre ce fel de serviciu este vorba;
b) date despre documentaţia care stă la baza efectuării acestui serviciu;
c) date despre persoana care efectuiază acest serviciu;
d) date despre locul şi timpul efectuării serviciului;
22
23
S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati, I. Ţurcanu, V. Grosu, Drept penal, partea specială, Vol II, Chişinău, Ed.
Cartier 2005, p. 655
12
e) date de despre sursele financiare în baza cărora se efectuează serviciul
dat, etc.24
3. Date despre acţiunile fizice a persoanei corupte în favoarea mituitorului.

La compartimentul dat urmează de stabilit următoarele:
a) date despre acţiunile care le-a întreprins persoana coruptă în favoarea
mituitorului;
b) date despre acţiunile ce trebuia să le întreprindă persoana coruptă dar nu
le-a întreprins;
c) date despre faptul dacă mita a fost înmînată pentru toleranţă faţă de
subalterni;
d) alte date ce au importanţă criminalistică.
4. Date despre mecanismul coruperii.

Prin mecanismul coruperii se înţelege cum anume s-a petrecut fapta.
Mecanismul coruperii depinde în mare măsură de domeniul în care activează
persoana coruptă, funcţia pe care o ocupă şi limitele competenţei acesteia, de
obiectul coruperii, precum şi de calităţile individuale ale persoanei corupte. La
etapa actuală se întreprind diverse măsuri pentru a masca sub alte operaţiuni
legitime darea-primirea mitei.
Deci infracţiunile de corupţie pot fi comise prin următoarele modalităţi:
a) în funcţie dacă între mituitor şi persoana care primeşte mita există o
oarecare înţelgere, săvîrşirea faptei poate avea loc: cu înţelegere
prealabilă sau fără înţelegere prealabilă;
b) fapta poate fi comisă cu ajutorul unui intermediar sau fără intermediar;
24
13
c) în funcţie de acţiunile pe care le efectuează persoana care primeşte mita
în interesul mituitorului, acestea pot fi: efectuarea unor acţiuni (inacţiuni)
legale, sau efectuarea unor acţiuni (inacţiuni) ilegale;
d) în funcţie de forma transmiterii mitei, infracţiunea de corupţie poate fi
mascată sub o operaţiune legală ( de ex: donaţie), sau poate fi săvîrşită
fără o oarecare mascare a acesteia;
În caz că darea de mită este înscenată sub o oarecare operaţiune legală,
atunci se aplică următoarele metode de mascare a acesteia: donaţie, împrumut,
rambursarea unei datorii care nu există, cumpărarea unor bunuri la un preţ extrem
de mizer, plata unei prime ilegale, cîştigul unui pariu, deschiderea unor depozite
bancare cu dobîndă foarte înaltă, etc.
Există şi alte mecanisme de corupere, aşa ca: transmiterea banilor sau
bunurilor prin poştă; punerea unei sume de bani pe contul persoanei corupte, sau
deschiderea unui cont în bancă cu o oarecare sumă; acordarea unui ajutor material,
etc, acordarea anumitor foi de odihnă, finanţarea anumitor partide politice,
organizarea diferitor licitaţii pentru anumite persoane cu scopul de a procura
careva bunuri la un preţ foarte mic, etc.25
5. Date despre locul şi timpul comiterii actului de corupere.

În ceea ce ţine de locul transmiterii obiectului mitei, practica cunoaşte
cazuri cînd aceasta are loc la locul de serviciu a funcţionarului, a mituitorului sau a
intermediarului, în birourile notariale, în alte locuri puţin aglomerate, sau din
contra în locuri aglomerate pentru a nu atrage atenţia celor din jur în momentul
predării obiectului coruperii, în diverse locuri care iar permite persoanei corupte să
se retragă cu obiectul primit pe nesimţite, lîngă anumite locuri unde are din timp
pregătite anumite ascunzişuri pentru a lăsa pe o anumită perioada obiectul acolo,
25
14
etc. Deasemenea se cunosc cazuri cînd obiectul coruperii este transmis la
domiciliul persoanei corupte. 26
Mita poate fi primită în orice moment (atît noaptea cît şi ziua) convenabil
atît corupătorului activ cît şi celui pasiv. Dar cel mai adesea primirea mitei are loc
în orele de serviciu.
Stabilirea exactă a locului şi timpului transmiterii obiectului coruperii are o
importanţă deosebită la investigarea acestor categorii de infracţiuni. În asemenea
cazuri e de dorit să se specifice timpul exact al transmiterii obiectului (data şi ora),
să se menţioneze adresa exactă, mai mult ca atît chiar sa fie fixate şi caracteristicile
clădirilor din preajmă şi alte detalii, etc. Aceste lucruri trebuie fixate, deoarece
există cazuri cînd bănuitul poate să invoce un alibi că se alfa în alt loc, să prezinte
un certificat medical că se afla într-o instituţie medicală, etc. Astfel, dacă vor fi mai
cu precizie specificate aceste nuanţe şi acumulate probe în privinţa lor, atunci în
cadrul urmăririi penale acuzatul, precum şi alţi martori vor fi într-o situaţie dificilă
în caz că vor dori să-şi schimbe declaraţiile.
6. Date despre urmele infracţiunilor de corupţie

Actele de corupţie sunt greu de descoperit, deoarece participanţii la
asemenea fapte iau toate măsurile pentru a ascunde urmele acţiunilor ilicite. Însă
urme ale infracţiunii oricum rămîn. Astfel urme ale infracţiunii putem găsi: pe
obiectul actului de corupţie, pe ambalajul acestuia, existenţa cecurilor, datele
despre transferurile băneşti, conturile în bancă, materialele video sau foto ce
confirmă existenţa cooperării participanţilor la actul de corupţie, documentaţia de
serviciu, etc. Deasemenea se găsesc urme de mîini, picioare, de transport,
deasemenea diferite substanţe pe corpul sau vestimentaţia persoanei corupte ce au
rămas datorită contactului cu obiectul actului de corupţie.27
26
27
А. Г. Филиппова, Криминалистика, 2000, c. 298
15
7. Date despre motivele şi cauzele ce favorizează actele de corupţie
Printre principalele motive şi cauze ce favorizează actele de corupţie putem
menţiona: lipsa unui control efectiv în privinţa organelor cu funcţie de răspundere
şi a celor împuternicite cu careva atribuţii de a lua decizii, lipsa de responsabilitate
a acestora, salariile mici şi interferenţa îndatoririlor oficiale cu interesele personale,
birocraţia, insuficienţa de profesionalism a organelor abilitate să contracareze
aceste fapte, etc.
1.3. Situaţiile tipice ce stau la baza etapei iniţiale de cercetare a actelor de

corupţie
Modul de organizare a etapei iniţiale de cercetare a actelor de corupţie,
depinde foarte mult de situaţiile tipice ce s-au format la momentul pornirii
urmăririi penale. Prin situaţie tipică se înţelege o categorie obiectivă
criminalistică, ce reflectă la un anumit moment de investigare a faptei direcţia
cercetării, contribuind la deducerea unor informaţii criminalistice importante şi
suficiente pentru luarea unor decizii de către ofiţerul de urmărire penală sau
procuror.28
La etapa iniţială de cercetare a actelor de corupţie pot exista următoarele
situaţii tipice:
a) Cînd informaţia despre actul de corupere parvine de la persoane
concrete. În asemenea situaţie denunţătorul este gata să coordoneze
cu organul de drept în ceea ce priveşte investigarea faptei;
b) Cînd despre actul de corupţie organele de drept află din oficiu, în
baza unei plîngeri sau în baza măsurilor operative de investigaţie.29
Din oficiu organul de drept poate afla despre actul de corupţie din
28
О. Н. Коршуновой, А. А. Степанова, Курс Криминалистики, Санкт-Петерсбург, 2004, с. 519
29
16
examinarea unor dosare penale în privinţa altor componenţe de
infracţiune, deasemenea de la diverşi agenţi sub acoperire, etc;
c) Cînd despre actul de corupţie se află în urma efectuării cărorva
controale în cadrul unor instituţii;30
d) Cînd informaţia despre actul de corupţie parvine de la persoane care
se extorcă bunuri şi careva foloase, dar fapta încă nu este
consumată;
e) Cînd informaţia despre actul de corupţie parvine de la presoane care
nu cunosc situaţia reala ( de ex: prieteni, rude, colegi, etc.);31
f) Cînd informaţia despre actul de corupţie parvine de la persoane
anonime.
Caracteristic acestora, cu excepţia situaţiei cînd despre actul de corupţie
organele de drept află din cadrul controalelor la diverse instituţii unde activează
persoana coruptă, este faptul că aceasta nu cunoaşte că în privinţa sa deja se
lucrează şi astfel se acumulează materiale.
În situaţia cînd despre actul de corupţie informaţia a parvenit în baza unei
plîngeri, urmează de efectuat următoarele acţiuni: audierea martorilor care au
sesizat organul, precum şi a altor persoane care dispun de infomaţii despre actul de
corupţie, identificarea făptuitorului şi competenţele de serviciu ale acestuia,
efectuarea de măsuri operative de investigaţie. În cazul dacă a fost pornită
urmărirea penală pe faptul dat, atunci urmează de efectuat: audierea
denunţătorului, efectuarea de măsuri operative de investigaţie, organizarea şi
realizarea flagrantului, percheziţia corporală, cercetarea la faţa locului, audierea
bănuitului, percheziţia la domiciliul şi la locul de serviciu a acestuia, examinarea
obiectului actului de corupţie, examinarea şi ridicarea de documente, efectuarea
confruntărilor, etc.32
30
И.Ф. Герасимов. Л. Я. Драпкина, Криминалистика, изд 2-е. Москва 2000. с. 507
31
32
17
Referitor la situaţiile tipice ce stau la baza etapei iniţiale ale actelor de
corupţie, Valeriu Cuşnir remarcă două tipuri de situaţii tipice:
a) Situaţie tipică informativ-determinată;
b) Situaţie tipică informativ-nedeterminată.
De regulă, în cazul situaţiei informativ-determinat, organul judiciar este
informat:
· Despre unele fapte concrete de luare de mită de către o anumită
persoană;
· Despre persoanele care au dat mită;
· Despre natura şi alte caracteristici ale bunurilor, foloaselor care au
constituit obiectul mitei;
· Despre modul de săvîrşire a infracţiunii;
· Despre unele aspecte ale relaţiilor dintre infractori;
· Referitor la locul, timpul şi modul de transmitere a următoarei
oferte.
Pe de altă parte, în procesul investigării infracţiunilor de corupţie apar şi
altfel de situaţii, şi anume cînd organul de urmărire penală are la dispoziţie doar o
scurtă informaţie privitor la o faptă concretă ce atestăprobabilitatea comiterii unui
act de corupţie. Situaţiile de acest fel pot fi definite ca informativ-nedeterminate. 33
În baza situaţiilor tipice, putem deduce următoarele versiuni ce stau la baza
actelor de corupţie:
a) Actul de corupţie întradevăr a avut loc;
b) Persoana respectivă a luat cu împrumut sau a rambursat o datorie;
c) Persoana respectivă a îndeplinit careva acţiuni în folosul declarantului,
dar nu a luat mită;
d) Persoana respectivă n-a primit mită şi n-a îndeplinit careva acţiuni.
33
V. M. Cuşnir, Corupţia – reglementări de drept; activităţi de prevenire şi combatere. Partea I. Monografie,
Chisinău, 1999, p. 79
18
2. METODOLOGIA ŞI TACTICA ORGANIZĂRII
FLAGRANTULUI LA CERCETAREA INFRACŢIUNILOR
DE CORUPŢIE
2.1. Parvenirea informaţiei despre extorcare de mită

Din cîte am menţionat, depistarea cazurilor de corupţie este un proces dificil,
anevoios, condiţionat de faptul că majoritatea actelor de corupere, mituire au loc în
lipsa martorilor. De regulă, relaţia corupţiei este ocazionată de înţelegere reciprocă
între două părţi (cel care corupe şi cel care este corrupt) şi de existenţa unui interes
reciproc. În cazul corupătorului interesul se încadrează în acţiunea (inacţiunea),
decizia sau prestaţia urmărită, iar pentru cel corupt interesul se materializează în
foloasele, avantajele şi bunurile obţinute. În asemenea situaţii cazul de corupţie
rămîne în taină.
Potrivit unor calcule, doar circa unul-două procente din persoanele de la care
se extorcă bani, bunuri, nemulţumiţi de acest fapt, sesizează organele de urmărire
penală. Informaţia despre celelalte circa 98-99% de fapte corupţionale nu ajunge la
organele de drept. Este vorba de corupţie invizibilă (latentă). 34
De aceea, nu întîmplător, majoritatea absolută a cauzelor penale privind
infracţiunile de corupţie se intentează doar în baza plîngerilor oficiale. Există
situaţii cînd organul de drept poate fi sesizat şi prin denunţ. Deobicei sesizările
făcute prin denunţ aparţin persoanelor din mediul autorilor – mediul familial,
professional, alte medii frecventate din motive diverse. De exemplu:
· Din mediul familial, denunţătorii sunt, de regulă, rude apropiate, chiar
şi soţia/soţul, nemulţumiţi, invidioşi, răzbunători, pentru că nu profită
de cîştig, sau invers, pentru că suferă prin darea de mită.
· Din mediul profesional, denunţătorii sunt, în primul rînd, colegii de
serviciu, şefii sau subordonaţii, unii oneşti, alţii răzbunători, invidioşi,
34
Vaceslav Didâc, procuror, şef al Centrului de pregătire a cadrelor Procuraturii (Buletin informativ al Procuraturii
Republicii Moldova, nr 4, ianuarie 2005)
19
dar şi nemulţumiţi că nu s-au bucurat de cîştigul operat, în urma unei
anumite complicităţi la comiterea actului de corupţie.
· Din mediul celor antrenaţi în actul de corupţie, cum ar fi, de exemplu,
cei obligaţi să mituiască sau forţaţi să plătească o sumă de bani peste
aşteptările lor, inclusive cei care pot să profite, în urma denunţului.35
Sunt cunoscute foarte puţine cauze, în care urmărirea penală ar fi fost
declanşată în baza unor sesizări interne (din oficiu), informaţii obţinute în baza
propriilor investigaţii, în special a unor măsuri operative de investigaţii.36
Deci, cel mai adesea informaţia despre extorcare de bunuri şi alte foloase
parvine la organul de drept de la persoanele nemulţumite de acest fapt, în
asemenea situaţii se iau măsurile necesare pentru organizarea unui flagrant.
Sesizările privind infracţiunile flagrante sînt soluţionate imediat. Astfel, persoana
care sesizează printr-o plîngere organul de drept, cu privire la faptul că de la
aceasta se extorcă anumite bunuri sau foloase, conform art. 263 al. (7) al Codului
de procedură penală, pc. 7 al Instrucţiunii privind modul de primire, înregistrare,
evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni din
18.07.2008 (în continuare Instrucţiunea din 18.07.2008), este informată de către
persoana oficială a organului care a primit-o, despre răspunderea pe care o poartă
în caz de informaţie calomnioasă, fapt care se consemnează în procesul verbal, sau
după caz, în conţinutul sesizării şi se confirmă prin semătura persoanei, care a făcut
plîngerea.
Depunerea sesizării se efectuează în limba de stat. Persoana care nu posedă
limba de stat are dreptul să depună sesizarea în limba sa maternă, sau în limba pe
care o cunoaşte.37
35
36
37
Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii
despre infracţiuni nr. 121/254/286-0/95 din 18.07.2008, aprobată prin ordinul interdepartamental al Procurorului
General, Ministrului afacerilor interne, Directorului General al Serviciului Vamal, Directorului Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei – în continuarea, Instrucţiunea din 18.07.2008
20
Persoana oficială a organului care a primit sesizarea despre actul de corupţie,
inclusiv şi cea declarată oral, eliberează imediat petiţionarului care a depus
plîngerea un certificat despre acest fapt, în care se indică persoana care a primit
plîngerea, semnătura ei, conţinutul pe scurt al plîngerii, data şi ora primirii.
După ce a fost primită sesizarea, se efectuează imediat înregistrarea acestora.
Pe fiecare sesizare sau altă informaţie referitoare la infracţiunea de corupere sau
mituire se aplică ştampila specială, care include: timpul înregistrării, numărul de
înregistrare, funcţia numele de familie şi semnătura persoanei care a efectuat
înregistrarea în Registrele nr. 1 sau nr. 2.
Organul de urmărire penală sesizat în modul prevăzut de lege, dispune prin
ordonanţă, începerea urmăririi penale, în cazul în care din cuprinsul de sesizare
rezultă o bănuială rezonabilă că de la persoana care a sesizat organul de drept, se
pretind sau i se propun anumite bunuri şi foloase în schimbul efectuării unor
acţiuni (inacţiuni), sau luării cărorva decizii în folosul corupătorului.
După ce a fost pornită urmărirea penală, are loc dispunerea de măsuri
operative de investigaţii şi se recurge la pregătirea reţinerii persoanei în flagrant
delict.
2.2. Organizarea flagrantului şi realizarea propriu-zisă a flagrantului

Organizarea flagrantului
Reţinerea persoanelor în flagrant reprezintă, practic, cea mai sigură
modalitate de probare a actelor de corupţie. Organizarea flagrantului presupune,
obligatoriu, efectuarea atentă a unor activităţi de pregătire, raportate la fapte, în
sine, dar şi la modul de sesizare.38
Fireşte că primul element luat în calcul pentru pregătirea surprinderii în
flagrant, îl reprezintă modul în care s-a făcut sesizarea.
38
21
În cazul sesizării din oficiu, organul de drept v-a verifica datele existente
despre fapte şi făptuitori. V-a fi investigată, în primul rînd persoana mituitorului
sau celui care oferă folosul necuvenit. Se va verifica dacă are sau nu antecedente
penale, ce profesie are şi unde este angajat, precum şi alte date care ar face
verosimilă probabilitaea săvîrşirii faptei şi identificarea subiecţilor activi ai
infracţiunii. Verificarea acestor date se poate realiza cu ajutorul unor măsuri
operative de investigaţie, aşa ca: cercetarea domiciliului şi instalarea în el a
aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat, etc, supravegherea domiciliului
prin utilizarea mijloacelor tehnice, interceptarea convorbirilor telefonice şi altor
convorbiri, culegerea informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii, etc. Se va
verifica, care sunt relaţiile dintre persoana care urmează să primească aceste
bunuri, urmîndu-se a stabili dacă nu cumva aceste relaţii sunt de duşmănie sau
dacă nu se urmăreşte, de fapt, compromiterea acesteia din urmă.
În cazul sesizării prin denunţ, este posibilă audierea detaliată a
denunţătorului, audiere care va fi efectuată potrivit tuturor regulilor tactice
criminalistice, astfel încît să se poată realiza o imagine completă asupra faptelor
infracţionale. Audierea denunţătorului se va desfăşura cu respectarea atît a
regulilor procedurale, cît şi a regulilor tactice criminalistice care guvernează
audierea martorilor raportat la personalitatea sau gradul de cultură, vîrstă şi,
bineînţeles, poziţia socială.39
Astfel dacă parvine o plîngere de la o persoană concretă, despre faptul
extorcării de la ea a banilor, titlurilor de valoare, a unor bunuri sau avantaje
patrimoniale, organul de urmărire penală personal sau prin intermediul organelor
care exercită activitatea operativă de investigaţii, este în drept să efectueze o astfel
de măsură operativă de investigaţii, prevăzută în art. 6 al. (2) pc. 2) lit. (o) a Legii
privind activitatea operativă de investigaţii, precum controlul transmiterii banilor
sau bunurilor extorcate. Însă, înainte de a se efectua o astfel de măsură operativă,
urmează să fie respectată o anumită procedură. Procedura dată este reglementată
39
A. Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactică. Ed. Gama, Iaşi, 1997, p. 210
22
expres de Legea privind activitatea operativă de investigaţii. Conform art. 8 al. (4)
a legii date, controlul transmiterii banilor sau altor materiale extorcate se
efectuează în cazul parvenirii de la o persoană concretă a declaraţiei despre faptul
extorcării, în baza deciziei motivate a unuia dintre conducătorii organului care
exercită activitatea operativă de investigaţii, aprobată de procurorul care conduce
sau efectuează urmărirea penală în cauza dată.40
Succesul realizării flagrantului depinde foarte mult de planul elaborat, de
circumstanţele ce ţin de locul şi timpul transmiterii obiectului actului de corupere,
caracteristicile actului de corupere, de personalitatea participanţilor la infracţiune,
de numărul şi de atribuţiile fiecărui membru al grupului operativ, de dotarea cu
tehnică criminalistică, etc.
Deci, la organizarea flagrantului, un rol deosebit îi revine planului elaborat.
În plan vor fi enumerate toate acţiunile care sunt necesare pentru realizarea cu
succes a reţinerii persoanei în flagrant delict.
Un moment important este faptul, că transmiterea banilor nu poate fi
efectuată în cazul în care nu există acordul procurorului şi nu este începută
urmărirea penală. Astfel, dacă în baza plîngerii despre extorcare a mitei, ofiţerul de
urmărire penală emite o ordonanţă de începere a urmăririi penale, el o v-a prezenta
procurorului şi numai după confirmarea acesteia, va cere de la procuror acordul
pentru transmiterea banilor sub control. Spre regret în practică prevederile Legii cu
privire la activitatea operativă de investigaţii nu se respectă întocmai, întîlnim
cazuri de transmitere a banilor fără aprobarea procurorului şi fără a se porni
urmărirea penală.41
Echipa de prindere în flagrant v-a fi coordonată de conducătorul organului
operativ, există cazuri cînd aceasta poate fi coordonată şi de procuror. În echipă de
asemenea vor fi prezenţi inspectori şi criminalişti specialişti în domeniul
40
Legea nr. 45 din 12.04.1994 privind activitatea operativă de investigaţii, publicată în MO nr. 11-13, la data de
31.01.2003
41
23
înregistrărilor şi interceptării comunicaţiilor. În cazul în care informaţiile provin de
la servicii speciale, în măsura în care specialiştii acestora au calitatea de organ de
42
investigaţii, vor fi cooptaţi în echipe şi cadre ale acestor organizme. Vor fi
stabilite atribuţii precise şi clare pentru fiecare membru a echipei, în funcţie de
competenţa materială a fiecăruia.
Stabilirea modului de acţiune al echipei care realizează flagrantul este o
măsură deosebit de importantă. Vor fi stabilite variante diverse de acţiune ţinînd
cont de datele pe care le deţin, de comportamentul autorilor. Aceste variante vor
cuprinde pe larg inclusiv atribuţiile fiecărui membru al echipei, modul său de
acţiune.43
Este evident că fiecare caz presupune modalităţi particulare de organizare a
flagrantului. Totuşi se pot contura cu adevărat cîteva măsuri ce trebuie luate de
către membrii echipei pentru derularea acestei acţiuni:
· Supravegherea atentă a locului unde urmează să se deruleze
infracţiunea.
· Protejarea participanţilor la comiterea faptelor, începînd cu
denunţătorul şi terminîndu-se cu organele de drept
· Sabilirea modalităţilor şi mijloacelor de comunicare între membrii
echipei.
· Apelarea la mijloace tehnice, logistice, adecvate acţiunii.
Toate aceste măsuri vor servi la realizarea flagrantului ca atare, identificarea
şi ridicarea bunurilor sau valorilor, conservarea unor mijloace materiale de probă şi
fixarea rezultatelor.44
După ce se stabileşte atribuţiile fiecărui membru a echipei, se întocmeşte act
de marcare a banilor sau bunurilor. Astfel cu ajutorul unui creion fluorescent, se
scrie cuvîntul „MITĂ” , pe bancnotele sau pe alte valori ce urmează a fi înmînate.
42
Mihail Avram, Vasile Gurin, Anatol Donciu, Depistarea, cercetarea şi calificarea infracţiunilor de corupţie,
Coordonator V. Zubco, dr. în drept, conf. universitar, Editura ARC, Chişinău 2005, p. 132
43
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 688, făcută trimitere la V. Bercheşan, Metodologia
investigării infracţiunilor, Vol I, p. 33
44
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 688.
24
În actul de marcare a banilor vor fi înregistrate şi seriile acestor bancnote. După
flagrant, bancnotele vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice.
Sub formă de capcane criminalistice mai sunt folosite prafurile invizibile,
care devin vizibile, fluorescente, sub acţiunea lămpii cu raze ultraviolete. Aceste
prafuri se depun pe bani sau bunuri diverse, fiind apoi preluate de mîina acelora cu
care au fost în contact. Pentru eliminarea riscului contaminării probelor, este
recomandat, ca operaţiunea de marcare sau pudrare să se realizeze de către
specialistul criminalist cu cîteva minute înaintea flagrantului şi să nu aibă acces la
acestea nici o altă persoană, cu excepţia deţinătorului.
În unele cazuri realizarea flagrantului este însoţit de înregistrarea
convorbirilor. Organele de drept pot utiliza mijloace tehnice de înregistrare video
şi audio. În asemenea caz se va face act de înmînare a tehnicii, şi se v-a emite o
ordonanţă de interceptare a convorbirilor. În hainele sau în alte bunuri care se vor
afla la persoana de la care se extorcă mita, se vor instala mijloace tehnice, cu
ajutorul cărora se v-a înregistra în mod video sau/şi audio convorbirile dintre
persoana de la care se pretinde şi persoana care pretinde mita.
După efectuarea înregistrărilor, organul de urmărire penală va întocmi un
proces-verbal care va cuprinde, în afara datelor prevăzute de art. 260 CPP,
următoarele:
- Autorizaţia dată de judecătorul de instrucţie, conform legii;
- Numele posturilor telefonice între care se poartă convorbirea;
- Numele persoanelor care poartă convorbirea;
- Data, ora şi durata fiecărei convorbiri;
- Numele şi calitatea persoanei care a realizat înregistrarea;
- Numărul de ordine a casetei, din evidenţa serviciului care efectuează
înregistrarea;
- Înregistrările redate în formă scrisă.
25
La procesul-verbal se ataşează caseta original, fiind sigilată de organul de
investigaţie. Aceste înregistrări se vor putea expertiza la cererea procurorului,
instanţei sau părţii vătămate.
Din punct de vedere tehnico-tactic criminalistic, la realizarea acestor
înregistrări se vor avea în vedere următoarele:
§ Specialistul însărcinat cu înregistrarea convorbirilor va transmite
imediat mesajele cu valoare sau semnificaţie infracţională organului
de urmărire penală, orice întîrziere prejudiciind activitatea de probare
a infracţiunii.
§ Alegerea mijloacelor de inregistrare video, fotografice, în funcţie de
condiţii specifice în care se va realiza înregistrarea. Astfel, se va ţine
cont de particularităţile sau topografia locului de întîlnire, de spaţiul
închis sau deschis, timp de zi sau noapte, sursele de radiaţii
electromagnetice, etc.
§ În cazul denunţului se va putea utiliza procedeul montării pe corpul
denunţătorului a unor aparate de înregistrare a întregii convorbiri.
Deşi CPP nu prevede prezenţa martorilor asistenţi, credem că prezenţa unor
martori nu ar fi de prisos. Ei nu trebuie să aibă legătură, fireşte, cu cei implicaţi în
activitate ilicită. Martorii asistenţi sunt aleşi înainte de trecerea la prinderea
făptuitorului şi vor însoţi echipa în toate activităţile derulate, însă ei nu trebuie să
fie martori oculari în momentul în care are loc înmînarea bunurilor. 45
Organele de drept în realizarea cu succes a flagrantului urmează să respecte
cu exactitate prevederile CPP şi a Legii cu privire la activitatea operativă de
investigaţie. O mică abatere de la aceste prevederi poate duce la nulitatea unor
probe importante sau în genere la eşecul întregii operaţiuni.
Un rol foarte important la cercetarea actelor de corupţie şi la organizarea
flagrantului îl are procurorul. Astfel înainte de a aproba transmiterea sub control a
45
26
banilor, procurorul este obligat să studieze atent materialele prezentate, să le
analizeze minuţios împreună cu ofiţerul de urmărire penală şi să-şi dea acordul,
numai atunci cînd v-a fi convins de faptul că s-au efectuat toate acţiunile operative
de investigaţii care trebuie să preceadă operaţia de transmitere a banilor/bunurilor.
Incorect a procedat din punct de vedere tactic unul din procurori, aprobînd
efectuarea transmiterii banilor sub control, doar în baza plîngerii şi
procesului-verbal de audiere a persoanei care a declarat că inspectorul serviciului
fiscal extorca de la el 300 de dolari. Cînd îndată după transmiterea banilor,
lucrătorii operativi au intrat în biroul inspectorului şi au depistat banii marcaţi
într-o mapă de pe masă, stăpînul biroului a declarat că este vorba de o provocare,
că dolarii i-a pus petiţionarul pe neobservate în mapă şi că el nu a extorcat banii.
Deoarece pînă la efectuarea operaţiei numite n-au fost adunate probe, care ar fi
infirmat versiunea persoanei suspectate, aceasta ulterior n-a putut fi pusă sub
învinuire.
Cu pricepere a acţionat un alt procuror în cazul cînd i s-a cerut acordul la
luarea în flagrant a unui lucrător a organelor de drept, care extorca 2000 dolari.
Deoarece în afara declaraţiei petiţionarului alte materiale care ar fi confirmat
afirmaţiile acestuia lipseau, procurorul a hotărît să nu se grăbească şi a amînat
semnarea deciziei. Împreună cu ofiţerul de urmărire penală a elaborat un plan de
măsuri operative suplimentare care urmau a fi efectuate pînă la momentul
transmiterii banilor. Astfel au fost organizate cîteva întîlniri ale petiţionarului cu
persoana suspectată, în cadrul cărora, după un scenariu bine gîndit, s-au dus
discuţii referitoare la darea banilor, sumele respective. Dialogurile pe neobservate
au fost înscrise la magnetofonul, cu care a fost înzestrat petiţionarul.
Întîlnirile s-au organizat special în parc, în stradă, făcînd posibilă fixarea lor
de la distanţă pe peliculă video. Şi numai după aceasta procurorul a aprobat
transmiterea banilor sub control. Fiind prins în flagrant delict, bănuitul a încercat
să prezinte faptul găsirii la el a bancnotelor marcate drept o provocare, însă, luînd
27
cunoştinţă de înregistrările video şi audio, a fost nevoit să-şi recunoască
vinovăţia.46
Deci la organizarea flagrantului organele de drept urmează să fie prudente în
acţiunile lor, să nu scape din greşeală careva lacune şi să aibă la bază un plan bine
gîndit.
Realizarea flagrantului
Deobicei reţinerea persoanei corupte, are loc imediat după primirea
obiectului actului de corupere, sau în momentul realizării transmiterii bunului.
Uneori, în dependenţă de situaţie reţinerea are loc cînd banii/bunurile sunt
transmise intermediarului. Astfel, este foarte important, ca reţinerea să se efectueze
în asa mod, ca persoana coruptă să nu poată să distrugă sau să se izbăvească în alt
mod de obiectul actului de corupere, sau să inventeze un alt motiv care să explice
prezenţa banilor la persoana în cauză (deobicei, persoanele reţinute invocă faptul
ca este vorba despre o provocare). În acelaşi timp este important ca între
momentul reţinerii şi audierii persoanei date, să existe un interval de timp cît
posibil de mic. 47
Desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de surprindere în flagrant v-a parcurge
următoarele etape:
a). Supravegherea locului în care v-a fi surprins făptuitorul. Fiecare
membru al echipei v-a supraveghea zonele sau spaţiile, persoanele care i-au fost
încredinţate. Ei vor comunica în permanenţă cu conducătorul echipei, informîndu-l
prompt asupra celor întimplate, asupra unor elemente noi, neanticipate, care pot
afecta desfăşurarea flagrantului, cum ar fi: transmiterea de către autor a unor
complici, cu mesajele de a li se da banii sau bunurile; transmiterea persoanei care a
sesizat organul de drept de a reveni în altă zi sau de a preda banii la o anumită
46
47
28
adresă ori într-un cont în bancă; apariţia unor noi persoane care doresc să dea bani
sau bunuri.
În cazul prezenţei persoanei care a sesizat organul de drept printr-o plîngere,
acesta este instruit să facă anumite gesturi prin care să transmită echipei mesaje.
Supravegherea are loc cu ajutorul înregistrărilor video şi audio care pot fi
valorificate ulterior în administrarea probatoriului.
b). Realizarea efectivă a flagrantului. În funcţie de complexitatea acţiunii,
echipa va alege momentul intervenţiei, asigurîndu-se de efectul elementului
surpriză asupra infractorului, element tactic semnificativ pentru destrămarea
sistemului de apărare a acestuia.
Regulile tactice criminalistice care trebuie urmate în aceste momente sunt
următoarele:
· Intrarea cu rapiditate în spaţiul infracţional, în aşa fel încît făptuitorul
să nu poată să fugă. Dacă spaţiul este deschis, se vor bloca toate
direcţiile, iar dacă spaţiul este închis se vor bloca toate căile de acces
spre uşi sau geamuri. Membrii echipei, prestabiliţi, vor avea grijă ca
făptuitorul să nu distrugă obiecte sau bani aflaţi la vedere ori asupra
sa, să nu încerce să se sinucidă.
· Conducătorul echipei, ceilalţi membri, trebuie să-şi decline
identitatea, prezentînd legitimaţia, astfel încît toate persoanele
prezente să audă.
· Identificarea funcţionarului sau a persoanei care a primit mita pe
baza documentelor de identitate pe care le deţine asupra sa. Vor fi
reţinute toate datele din documentul de identitate.
· Identificarea tuturor persoanelor care se găsesc în acel loc şi care
ulterior ar putea confirma sau oferi date despre activităţile desfăşurate
de făptuitor, despre bunuri şi bani, în calitate de martori oculari. Pînă
la finalizarea operaţiunii, aceste persoane vor rămîne la faţa locului
pentru audiere şi pentru semnarea actului de constatare.
29
· Efectuarea percheziţiei corporale a autorului. Înaintea percheziţiei se
recomandă făptuitorului să declare ce valori sau bunuri deţine şi de
unde provin. Apoi se solicită făptuitorului să scoată din buzunare
obiectele şi valorile şi să dea explicaţii cu privire la acestea, explicaţii
ce vor fi consemnate în scris. În cazul în care se vor găsi sume de bani
sau bunuri provenite din fapte posibil similare, primite în aceeaşi zi,
acestea vor fi consemnate în procesul-verbal.
· Percheziţia întregului spaţiu în care a fost surprins făptuitorul. Se
vor căuta valori sau bunuri care vor putea fi folosite ca mijloc de
probă. În cazul în care s-au găsit bani sau bunuri marcate criminalistic,
autorul v-a fi întrebat dacă a pus mîina pe acestea şi în ce context.
Înscrisurile, ca şi unele obiecte care aparent nu au valoare probatorie,
vor fi analizate şi ridicate pentru eventualele conexiuni cu alte
materiale. Înainte de a fi ridicate, bunurile vor fi fotografiate, video-
filmate şi descrise cu minuţiozitate în procesul verbal. Vor fi
menţionate locul şi poziţia unde au fost găsite.
· Înştiinţarea autorului cu privire la dreptul de a fi asistat de un
apărător. Ascultarea acestuia se va realiza la faţa locului, după ce au
fost audiate toate celelalte persoane. Declaraţiile vor cuprinde detaliat
faptele, scopul urmărit de făptuitor, persoanele care l-au ajutat,
precum şi toate împreujurările necesare lămuririi faptei.
Dacă se v-a considera necesar se v-a dispune şi efectuarea unei percheziţii la
domiciliu.48
48
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 690-691.
30
3. PARTICULARITĂŢILE TACTICE DE EFECTUARE A UNOR
ACŢIUNI DE URMĂRIRE PENALĂ ÎN CAZUL CERCETĂRII
ACTELOR DE CORUPŢIE
3.1. Audierea persoanei care a declarat despre infracţiunea de corupţie şi

a altor martori
În calitate de persoane care pot declara despre infracţiunea de corupţie pot fi:
persoana care a dat mită; persoana de la care se extorcă mita sau căruia i se
propune mită; precum şi alte persoane care deţin careva date despre actele de
corupţie.
Audierea persoanei care a declarat despre actul de corupţie are loc după ce a
fost pornită urmărirea penală, în majoritatea cazurilor aceasta este o acţiune de
neamînat, deoarece în lipsa altor informaţii despre fapta în cauză, în dependenţă de
declaraţiile persoanei care a sesizat organul de drept, depind organizarea
viitoarelor evenimente.
Ofiţerul de urmărire penală în rare cazuri are posibilitatea să studieze
personalitatea persoanei care a sesizat organul înainte de audierea acestuia. Însă
trebuie de obţinut măcar careva informaţii generale despre acesta.49
Codul penal prevede la art. 325 al. (4) că „ persoana care a promis, a oferit
sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art. 324, este liberată de răspundere
penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că
organele de urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o”,
precum şi la art. 334 al. (4) „ persoana care a dat mită este liberată de răspundere
penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunţat, neştiind că
organele de urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea săvîrşită de ea”. În
asemenea caz, persoana de la care a fost extorcată mita sau persoana care a luat
49
31
mită sa autodenunţat, urmează să fie audiată în calitate de martor, conform
prevederilor legislaţiei procesual-penale.
La audierea persoanei care a declarat despre actul de corupţie trebuie de
atras atenţia asupra următoarelor:
· De a formula corect cercul de întrebări ce urmează a fi înaintate,
pentru a determina circumstanţele în care a avut loc actul de corupere;
· De a alege o tactică de audiere corectă în dependenţă de situaţia
creată;
· De a fixa în procesul-verbal de audiere a persoanei care a declarat
despre actul de corupţie, cît posibil de detaliat (se recomandă de a face
şi înscrieri audio şi/sau video) declaraţiile acestuia.
La audierea denunţătorului este imporant de a obţine informaţii cu privire la:
a). Personalitatea denunţătorului despre actul de corupţie;
b). Subiecţii activi participanţi la actul de corupţie;
c). Circumstanţele transmiterii banilor/bunurilor;
d). Relaţiile dintre declarant şi făptuitor, etc.
La pregătirea planului audierii, ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia în
consideraţie şi personalitatea persoanei care a declarat despre actul de corupţie.
Astfel ofiţerul de urmărire penală urmează să atragă atenţia asupra studiilor, starea
civilă, antecedentele penale, precum şi asupra altor caracteristici referitoare la
persoana în cauză. După aceasta persoanei date i se permite să-şi expună în formă
liberă declaraţiile despre actul de corupţie, şi să facă asupra acestora careva
lămuriri. Este interzis de a înainta careva întrebări sugestive.50 Din aceste
considerente, în plan, în afară de întrebările generale caracteristice acestui gen de
infracţiuni, vor fi incluse şi alte întrebări speciale, care să scoată la iveală faptul
dacă denunţătorul are un oarecare interes în cazul dat şi dacă nu dă careva
declaraţii mincinoase. Întrebările trebuie să fie formulate în aşa fel ca să fie clare şi
înţelese de către persoana audiată, iar conţinutul întrebării trebuie să fie concret,
50
32
astfel evitîndu-se careva răspunsuri neprecise. La audierea persoanei care a făcut
declaraţia despre actul de corupţie este important de a înţelege motivaţia unei
asemenea decizii. 51
Din punct de vedere tactic este necesar de a stabili un contact psihologic cu
persoana care a declarat despre actul de corupţie. Aici urmează de a clarifica în ce
relaţii se află denunţătorul cu persoanele corupte. În decursul discuţiei cu persoana
care a sesizat organul de drept, ne permite să stabilim caracteristicile individuale şi
starea psihologică a persoanei, ceea ce îl face pe ofiţerului de urmărire penală să
aleagă o tactică corespunzătoare de audiere. Este important de luat în consideraţie
faptul că persoana audiată v-a expune cele întîmplate în trecut, din aceste
considerente, aceasta poate să nu expună careva momente sau să uite să le expune.
Aceasta se datorează faptului că asupra persoanei influienţează mai mulţi factori.
De aceea ofiţerul de urmărire penală, în decursul audierii urmează să ajute
persoana la sistematizarea informaţiei ce are importanţă la cercetarea cauzei, fără
a-i înainta careva întrebări sugestive.
Pentru a verifica dacă persoana audiată nu depune careva mărturii false, se
recomandă de a aplica procedeul „rondo” – adică înaintarea aceloraşi întrebări
importante pentru cercetarea cauzei de mai multe ori, doar că urmează de a
reformula întrebarea într-o altă manieră, cu ajutorul altor termeni şi peste un
oarecare interval de timp.
În cazul cînd observăm că persoana în cauză evită să raspundă la careva
întrebări atunci, urmează de a face careva întreruperi de la înaintarea întrebărilor
pentru procesul-verbal, şi de a trece la o discuţie despre anumite teme (de ex:
fotbal, careva noutăţi citite în ziar, etc.). Aceasta v-a face ca persoana audiată să se
simtă mai liber şi să fie mai deschisă. După care într-un mod nesuspicios, de a
trece înapoi la întrebările referitoare la cauză. Aici ofiţerul de urmărire penală
51
Владимир Дмитриевич Пристансков,Особенности допроса заявителя о взяточничестве, accesat la adresa
online,
http://law.vl.ru/analit/show_m.php?id=928&pub_name=%CE%F1%EE%E1%E5%ED%ED%EE%F1%F2%E8+%E
4%EE%EF%F0%EE%F1%E0+%E7%E0%FF%E2%E8%F2%E5%EB%FF, la data de 7.04.2011.
33
urmează să atragă atenţia asupra mimicii, gesturilor, vocii persoanei audiate, etc. În
asemnea cazuri dacă ofiţerul de urmărire penală înaintează careva întrebări, la care
persoana audiată se eschivează să răspundă atunci aceasta v-a avea ca consecinţă
schimbarea vocii ( v-a vorbi cu întreruperi sau se v-a bîlbîi), v-a schimba mimica
feţei (poată să se simtă vinovată de ceva sau speriată), etc. Aceasta permite de a
descoperi acele circumstanţe de la care persoana încearcă să fugă, precum şi
motivele acestei eschivări. Mai mult ca atît, ofiţerul de urmărire penală v-a atrage o
mare atenţie asupra răspunsurilor date la aceste întrebări, verificînd cu mai multă
prudenţă verosimilitatea acestora.
Este important ca ofiţerul de urmărire penală să ţină cont de faptul, că
persoana înainte de a sesiza organul de drept a trecut printr-o perioadă dificilă din
punct de vedere psihologic, astfel audierea trebuie să se petreacă într-o atmosferă
de bună-înţelegere. Indiferent de situaţie ofiţerul de urmărire penală, trebuie să
aleagă o tactică de audiere corespunzătoare, care să permită obţinerea informaţiei
complete şi corecte, ţinînd cont de faptul că în baza audierii persoanei care declara
despre actul de corupţie, depinde efectuarea următoarelor acţiuni de urmărire
penală, precum şi a altor măsuri operative de investigaţii.
Datorită faptului că, persoana care a declarat despre actul de corupţie este
audiată în calitate de martor, acesteia i se explică drepturile prevăzute la art. 90 al.
(12), unde i se atrage atenţia asupra faptului că este în drept să refuze de a face
declaraţii, de a prezenta obiecte, documente, mostre pentru cercetare comparativă
sau date dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturisesc împotriva sa sau a
rudelor sale apropiate. Deasemenea el este avertizat despre răspunderea penală pe
care o poartă în caz de denunţ fals (conform art. 311 CP), precum şi în caz de
declaraţii mincinoase (conform art. 312 CP).
În dependenţă de persoana care a denunţat despre actul de corupţie, urmează
de înaintat următoarele întrebări:
34
a). Dacă declarantul este persoana care a primit mita:
· Cu ce se ocupă declarantul, şi ce funcţie are?
· Cunoaşte despre răspunderea penală care urmează să o poarte în caz de
denunţ fals (conform art. 313 CP)?
· Care e motivul care l-a făcut să sesizeze organul de drept despre actul de
corupţie?
· În ce a constat obiectul actului de corupţie şi caracteristicile acestuia?
· În cazul cînd obiectul mitei a fost transmis prin fragmente şi dacă la
corupător au rămas careva fragmente din obiectul mitei?
· Care este valoarea materială a obiectului actului de corupere?
· În ce constau acţiunile (inacţiunile) declarantului în schimbul mitei?
· Modalitatea în care a fost transmis obiectul mitei?
· Locul unde a fost transmisă mita (acasa, la serviciu, undeva în loc public),
precum şi caracteristicile locului (adresa, caracteristicile cărorva bunuri
aflate în apropiere, planul caselor, precum şi alte caracteristici)?
· Timpul cînd a fost transmisă mita (data şi ora concretă)?
b). Dacă declarantul este persoana de la care se extorcă mita:

· Cu ce se ocupă, ce activitate practică şi ce probleme trebuia să rezolve cu
ajutorul persoanei cu funcţii de răspundere?
· La cine s-a adresat şi cînd cu problemele sale?
· Este de competenţa persoanei care extorcă mită să hotărască problema
declarantului, şi dacă prin acţiunile acestuia nu se vor încălca drepturile altor
persoane (fie fizice sau juridice)?
· Cum a reacţionat persoana care extorcă mita în momentul cînd declarantul
i-a povestit problema cu care se confruntă (fie că a încercat să tergiverseze
rezolvarea problemei, fie că în genere refuza să întreprindă careva acţiuni în
interesul declarantului)?
35
· Cu cine şi unde, de cîte ori s-a mai întîlnit declarantul, ce întrevederi a mai a
avut şi care a fost conţinutul acestora referitor la rezolvarea problemei?
· Ce răspuns a primit la rezolvarea problemei sale?
· A depus vreo plîngere la organul ierarhic superior persoanei care extorcă
banii de la declarant, şi care a fost rezultatul?
· Cine i-a sugerat ideea de a se adresa la alte persoane pentru a soluţiona
problema în cauză, precum şi ce răspuns a primit de la aceştia şi ce condiţii
trebuie să îndeplinească?
· În ce mod persoana extorca de la declarant mita, şi cum acesta şi-a dat
seama că de la dînsul se extorcă mită?
· Au fost puse careva condiţii la transmiterea obiectului mitei (fie prin
intermediar, fie punerea bunului într-un anumit loc prestabilit de înainte,
etc)?
· Mai există careva persoane care cunosc despre faptul dat?
· Cine i-a sugerat ideea de a se adresa la organele de drept?
c). Dacă declarantul este persoana care a dat mită:

· Care este motivul declarării benevole despre actul de corupţie?
· Cine este persoana care a primit mita şi ce funcţie ocupă, cînd, unde şi în ce
circumstanţe au făcut cunoştinţă?
· Cine l-a recomandat să se adreseze pentru soluţionarea problemei sale
anume acestei persoane cu funcţii de răspundere, şi cum a caracterizat
persoana în cauză?
· Realizarea actului de corupţie a avut loc cu ajutrul cărorva intermediari, dacă
da, atunci ce acţiuni aceştia au interprins?
· Caracteristicile exterioare ale persoanei căruia i-a fost transmisă mita?
36
· Unde şi în ce condiţii aveau loc întîlnirile dintre ei, şi dacă undeva e fixat
acest fapt (dacă vizita acestuia la persoana cu funcţie de răspundere era
înregistrată undeva în registru)?
· În ce edificiu public şi la ce etaj se află biroul persoanei în cauză, în ce mod
se poate de pătruns acolo şi care este planul biroului?
· Cine mai era prezent în birou în timpul vizitei declarantului, cine intra, ieşea,
despre ce discuta persoana în cauză cu persoanele care intrau în birou?
· Dacă mai cunoaşte persoane care s-au adresat la persoana în cauză cu careva
probleme similare?
· La ce etapă a întîlnirilor dintre declarant şi persoana care a primit mita s-a
ajuns la înţelegerea, că pentru rezolvarea problemei urmează de a da mită?
· A avut loc o extorcare de mită sau nu?
· Nu a creat persoana care a primit mita careva situaţii care să-l impună pe
declarant să dea mita?
· Cîte întîlniri au avut loc pînă ce a fost transmisă mita?
· Ce acţiuni (inacţiuni) urma să întreprindă persoana care a primit mita în
interesul declarantului, precum şi dacă acestea au fost legale sau ilegale?
· În ce documente sînt reflectate acţiunile (inacţiunile) persoanei care a primit
mita în interesul declarantului?
· Cum au stabilit locul şi timpul şi modalitatea transmiterii obiectului mitei?
· Mai era cineva prezent în momentul transmiterii mitei?
· Cum a-u stabilit valoarea obiectului mitei?
· Cine din cunoscuţii declarantului mai cunoştea despre faptul că acesta urma
să dea mită?
· Mai cunoaşte declarantul despre alte cazuri de corupţie în care este implicată
persoana în cauză?
37
· A avut loc o oarecare înţelegere între persoana cu funcţii de răspundere şi
declarant, în privinţa faptului că în caz că vor fi demascaţi, ce fel de lamuriri
şi declaraţii să dea, etc?
Dacă despre actul de corupţie, organul de drept a fost sesizat prin denunţ de
către o persoană care nu a participat la infracţiunea în cauză:
· De la cine sau de unde a aflat despre actul de corupţie (fie de la participanţii
la fapta în cauză sau de la alte persoane şi în ce circumstanţe i-a fost
comunicată această infromaţie)?
· Dacă declarantul doar presupune despre actul de corupţie sau acesta a dedus
această faptă în baza propriilor cercetări?
· Cine este persoana care a primit mita şi ce acţiuni urma să întreprindă în
folosul celeilalte persoane?
· Cine este persoana care a dat mita, şi dacă acţiunile efectuate de persoana
care a primit mita sunt în interesul acesteia sau în interesul altei persoane?
· În ce relaţii se află declarantul cu participanţii la actul de corupţie?
· Ce-i este cunoscut declarantul despre obiectul actului de corupţie?
· În ce documente pot fi fixate efectuarea cărorva acţiuni în favoarea
persoanei care a dat mita?
· Cu ce scop a fost dată mita?
· În ce circumstanţe după părerea declarantului a avut loc transmiterea
obiectului mitei?52
Audierea altor martori

Un rol foarte important la cercetarea actelor de corupţie îl are şi audierea altor
martori. Aceştia pot fi depistaţi în baza declaraţiilor persoanelor care au declarat
52
Informaţie sistematizată în baza lucrarii autorului Владимир Дмитриевич Пристансков,Особенности допроса
заявителя о взяточничестве, accesat la adresa online,
http://law.vl.ru/analit/show_m.php?id=928&pub_name=%CE%F1%EE%E1%E5%ED%ED%EE%F1%F2%E8+%E
4%EE%EF%F0%EE%F1%E0+%E7%E0%FF%E2%E8%F2%E5%EB%FF, la data de 7.04.2011
38
despre actul de corupţie, din declaraţiile persoanelor învinuite de comiterea actelor
de corupţie, precum şi pe parcursul investigării din cadrul diferitor documente, care
adeveresc faptul că persoanele în cauză au efectuat careva acţiuni legate de actul de
corupţie, etc. Deasemenea în calitate de martori se audiază şi colegii, cunoscuţii,
rudele, vecinii, precum şi alte persoane.
Astfel dacă sunt audiaţi în calitate de martori colegii persoanei învinuită de
actul de corupţie (în deosebi cînd aceasta este persoană cu funcţie de răspundere),
atunci urmează de înaintat următoarele întrebări:
· De cînd persoana cu funcţii de răspundere ocupă funcţia dată şi care sunt
relaţiile acestuia cu martorul care se audiază?
· Care este modul de viaţă şi de activitate a persoanei cu funcţie de
răspundere?
· Relaţiile persoanei cu funcţie de răspundere cu colectivul?
· Ce proprietăţi, mijloace de transport deţine persoana respectivă şi unde
locuieşte?
Dacă, în calitate de martor se audiază prieteni sau cunoscuţi a persoanei cu
funcţie de răspundere, atunci acestora urmează de înaintat următoarele întrebări:
· În ce relaţii se află cu bănuitul?
· În ce localuri preferă să se odihnească bănuitul?
· Ce mod de viaţă duce?
· Dacă bănuitul i-a povestit martorului despre fapta dată?
· În ce circumstanţe i-a povestit martorului despre actul de corupţie?
· Dacă martorul l-a ajutat la realizarea actului, şi cu ce a contribuit (de ex: l-a
ajutat să strîngă banii), etc.
3.2 Reţinerea persoanei bănuite şi percheziţia corporală

Dacă în capitolul anterior ne-am referit la nişte reguli generale de realizare a
reţinerii făptuitorului în flagrant, la întrebarea dată vom acorda atenţie mai
39
deosebită asupra modului de pregătire şi realizare a acestei acţiuni procedurale, în
dependenţă de anumite circumstanţe.
Deci un plus la reţinerea persoanelor bănuite de săvîrşirea unor acte de
corupţie este faptul că organele de drept în majoritatea cazurilor deja au informaţia
necesară cu privire la aceste persoane. Caracteristic reţinerii în flagrant este faptul
că organele de drept trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru a
împiedica făptuitorului să se izbăvească de bunurile primite prin actul de corupţie.
Din aceste considerente reţinerea trebuie să se efectuieze nu doar în strictă
conformitate cu cerinţele legislaţiei, dar şi din punct de vedere tactic, conform
recomandaţiilor criminalistice.53
Pentru realizarea cu succes a reţinerii, organul de drept, trebuie să ţină cont
de recomandaţiile criminalistice în ceea ce ţine de pregătirea acestei acţiuni
procedurale. Pregătirea la reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea actului de
corupţie include următoarele acţiuni:
· Studierea personalităţii făptuitorului - astfel, organul de drept, trebuie să
dispună de astfel de informaţii: cu privire la datele de identitate; funcţia;
caracteristicile fizice, inclusiv faptul dacă practică careva tipuri de luptă
(arte marţiale, box, etc); are sau nu antecedente penale; are permis de port
armă, etc.
· Stabilirea timpului şi studierea locului reţinerii – în dependenţă de faptul
unde v-a avea loc reţinerea, urmează de studiat caracteristicile zonei,
construcţiilor şi clădirilor unde v-a avea loc reţinerea. Astfel în caz că
bănuitul urmează a fi reţinut în ogradă, stabilim: dacă în ogradă au acces mai
multe persoane (inclusiv străine), cîte intrări sunt, şi dacă nu există careva
ieşiri prin spate, au acces în ogradă automobilele, există careva posibilităţi
pentru organele operative de a se apropia de locul reţinerii fără ca să fie
observaţi.
53
40
Dacă reţinerea v-a avea loc în loc public sau în stradă, atunci urmează
de stabilit dacă maşina cu organele operative se poate opri la locul potrivit,
cît e de populată strada sau locul, există în apropiere post de poliţie, în caz că
54
există se poate de solicitat şi ajutorul poliţistului de sector, etc.
Deasemenea urmează de luat în consideraţie intersecţiile cu alte străzi,
amplasarea semafoarelor, aplasarea zebrelor sau trecerelor subterane, etc.55
Dacă reţinerea are loc la locul de serviciu sau în altă încăpere, atunci
urmează de stabilit mărimea clădirei, amplasarea biroului ( în caz că
reţinerea are loc la locul de serviciu), planul intern al clădirii (cum sunt
amplasate ferestrele, uşile etc.), amplasarea locurilor de intrare-ieşire din
clădire, există sau nu acces ca prin clădirea dată făptuitorul să aibă
posibilitatea să intre în altă clădire, etc.
· Pregătirea grupului operativ pentru reţinere – include stabilirea numărului
personalului care v-a participa la reţinere precum şi dotarea tehnică a
acestora. Numărul participanţilor la reţinere se stabileşte în funcţie de
numărul bănuiţilor, precum şi de caracteristicile locului unde are loc
reţinerea ( pentru a bloca posibele ieşiri în caz de tentativă de a fugi de la
faţa locului). Deasemenea la reţinerea în flagrant este nevoie de prezenţa
specialistului care să efectueze înregistrările video, precum şi
specialistului-criminalist pentru constatarea prezenţei substanţei fluorescente
pe mîinile sau vestimentaţia bănuitului. Dacă există informaţii cu privire la
faptul că bănuitul este înarmat şi că ar putea utiliza arma, e de dorit ca la
reţinere să fie prezent şi un medic.
· Pregătirea planului reţinerii – presupune acţiunile pe care trebuie să le
întreprindă fiecare participant. Aici are loc instructajul participanţilor, care
v-a consta în faptul, ce semne v-a face persoana care a dat mita, în cazul
cînd banii vor fi transmişi bănuitului (aceasta deobicei are loc cînd bănuitul
54
55
Н. Г. Шурухнов, Криминалистика, Юристь, Москва 2005, с. 259
41
a luat banii în încăpere, unde organele operative nu pot să observe acest fapt
şi să-l fixeze cu ajutorul înregistrărilor video), precum şi alte semne şi
însemnătatea acestora în dependenţă de situaţie. Semnele de acest gen pot fi
diferite, pieptănarea părului, legarea unui şiret, etc.
Deasemenea planul cuprinde şi locurile de unde grupa operativă v-a
supraveghea bănuitul şi persoana care dă mita, modul în care v-a interveni
grupa operativă, precum şi acţiunile fiecarui participant. Planul poate să
includă şi careva alternative în caz că se schimbă careva circumstanţe în
momentul reţinerii.
Referitor la elementele tactice ale reţinerii persoanei bănuite de săvîrşirea
actelor de corupţie putem menţiona, că organele operative trebuie să aleagă locul
potrivit pentru supravegherea persoanei corupte, precum şi locul reţinerii acesteia,
important este să blocheze toate căile pe unde ar putea să se retragă persoana
coruptă. Organele trebuie să intervină cu automobile cu numere civile, care să nu
atragă atenţia bănuitului, deasemenea e recomandat faptul ca automobilele acestora
să stea la o anumită distanţă care să permită de a interveni prompt, şi în acelaşi
timp să nu fie observate de bănuit.
Deasemenea în unele cazuri cînd transmiterea obiectului mitei se v-a efectua
într-un loc public, atunci organele operative se pot masca în lucrători care
efectuează reparaţia drumurilor, lucrători a-l unor companii de salubritate, etc.
Aceasta se face pentru ca persoana coruptă să fie reţinută pe dată după primirea
bunurilor, limitîndu-i astfel posibilităţile de a se izbăvi de acestea în caz că v-a
observa ceva suspect.
După primirea semnalului de a purcede la reţinere, organele operative vor
interveni promp şi rapid, încît să nu-i lase bănuitului posibilitate să distrugă
obiectul mitei. Oamenii legii îşi vor declina identitatea, prezentînd astfel
legitimaţia, ca toate persoanele din apropiere să audă acest fapt. Specialistul v-a
efectua înregistrările video a acestor acţiuni.
42
După legitimarea organelor de drept, se v-a purcede la percheziţia corporală
a bănuitului (conform art. 130 CPP a RM). Aceasta deasemenea urmează să fie
efectuată după unele reguli tactice. Percheziţia corporală se face absolut în toate
cazurile, chiar şi atunci cînd persoana reţinută nu opune careva rezistenţă şi predea
benevol obiectul mitei. Aceasta v-a fi efectuată de către o persoană de acelaşi sex
cu persoana percheziţionată. Din aceste considerente, în caz că persoana coruptă
este de gen feminin, atunci în echipa de reţinere v-a fi prezentă în mod obligatoriu
o persoană de gen feminin, care să efectueze această acţiune procedurală (art. 130
al. (3) CPP).
Pentru a preîntîmpina posibilitatea unui atac, persoana percheziţionată v-a fi
somată să adopte o poziţie incomodă potrivit unor reguli (aşezarea persoanei în
genunchi sau în picioare, cu mîinile în sus ori sprijinite pe zid şi picioarele
depărtate)., impuse de necesitatea asigurării unei protecţii maxime a organelor
operative care efectuează percheziţia. La efectuarea percheziţiei corporale e de
dorit să participe două persoane, unul dintre aceştia v-a efectua activitatea propriu-
zisă de căutare, în vreme ce, celălalt, dintr-o poziţie mai convenabilă, v-a
supraveghea comportarea celui percheziţionat, astfel să poată interveni eficient,
dacă este cazul la imobilizarea acestuia. Cînd urmează a fi percheziţionate două
sau mai multe persoane, se v-a proceda la percheziţionarea pe rînd a fiecărei
persoane, după ce, în prealabil, s-au luat toate măsurile de siguranţă menţionate
mai sus.
Pentru a nu rămîne nici o porţiune necontrolată, percheziţia corporală trebuie
efectuată într-o anumită ordine, de regulă din sus în jos, examinarea începînd cu
obiectele ce acoperă capul (căciulă, şapcă, basc, batic, etc.) şi se continuă cu
îmbrăcămintea, la care se vor controla, mai întîi buzunarele, de unde se vor scoate
toate obiectele, verificîndu-se dacă nu au captuşeli duble.56 Obiectele găsite vor fi
56
Gabriel Ion Olteanu, Marin Ruiu, Tactică criminalistică, Bucureşti 2009, p. 117-118, accesat la adresa online
http://books.google.md/books?id=5W4rKcpiFXAC&pg=PA113&lpg=PA113&dq=regulile+tactice+ale+perchezitiei
+corporale&source=bl&ots=g9flmJU4IO&sig=svrRRfRQM70bjJEkvqTS1RHNsEM&hl=mo&ei=6hCoTZH8MoS
bOuTx_NoJ&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CBkQ6AEwAQ#v=onepage&q&f=false , la data
10.04.2011
43
scoase şi filmate, cu menţionarea acestui fapt în procesul-verbal. Se recomandă ca
să fie scos absolut tot din buzunare, chiar şi unele lucruri care la prima vedere nu
au nici o importanţă (de exemplu careva praf sau gunoi care se află în buznare),
aceasta se explică prin faptul că bănuitul poate sa aibă în buzunar piper sau sare,
astfel profitînd de momentul potrivit poate sa arunce cu acestea în ochii
persoanelor care efectuează reţinerea şi să încerce să fugă.
Vor fi supuse examinării atente şi o serie de obiecte accesorii de folosinţă
curentă, aflate asupra persoanei, cum ar fi: portmonee, agende, cutii de chibrituri,
pachete de ţigări, portţigarete, etc. Deasemenea vor fi examinate şi bagajele aflate
asupra persoanei (genţi, serviete, poşete, gemantane), care prin ele însele, pot oferi
posibilităţi pentru ascundere a diferitor obiecte.
După ce au fost ridicate bunurile găsite asupra persoanei, aceasta este
întrebată despre provenienţa acestora, fapt care deasemenea este menţionat în
procesul-verbal de reţinere a persoanei bănuite.
3.3 Tactica efectuării percheziţiei la domiciliu, la locul de muncă şi

ridicării de obiecte
În cazul infracţiunii de corupţie, percheziţiile, ca şi ridicarea de obiecte sau
înscrisuri sunt, în majoritatea cazurilor, absolut necesare din motive lesne de
înţeles.57
Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei şi a ridicării de obiecte sau
documente sunt expuse în art. 125, 126 CPP a RM. Percheziţia se efectuează în
baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală şi numai cu autorizaţia
judecătorului de instrucţie, în cazul delictului flagrant ea poate fi efectuată în baza
ordonanţei motivate fără autorizaţia judecătorului de instrucţie, urmînd ca acestuia
să i se prezinte imediat, dar nu mai tîrziu de 24 ore de la terminarea percheziţiei,
materialele obţinute în urma efectuării acesteia.
57
44
În cazul ridicării documentelor ce conţin informaţii secret de stat, comercial,
bancar, precum şi ridicarea informaţiei privind convorbirile telefonice, ordonanţa
de ridicare la fel urmează să fie autorizată de către judecătorul de instrucţie.58
Percheziţia este, fără îndoială, o adevărată luptă, pe tărîm psihologic, între
cei ce efectuează această activitate şi persoanele percheziţionate. De aici apare
necesitatea cunoaşterii unor probleme de psihologie judiciară, îndeosebi a
psihologiei percheziţionatului şi a celor care o efectuează.
Cei care efectuează percheziţia trebuie să fie înzestraţi cu un acut simţ al
observaţiei, o putere mare de concentrare şi de stabilitate a atenţiei, o intuiţie
rapidă, capacitate de analiză şi sinteză, cu însuşirea de a găsi spontan modul optim
de soluţionare a problemelor ce se ivesc, să dea dovadă de calm şi tenacitate în tot
ceea ce întreprind. În plan psihologic, ofiţerul de urmărire penală trebuie să aibă
capacitatea de a se transpune în locul celui percheziţionat, de a intui şi a-şi
reprezenta modul de gîndire şi de acţiune al acestuia şi, pe cale de consecinţă, de a
descoperi motivele care ar justifica alegerea unuia sau altuia dintre locurile de
ascundere.
Percheziţionatul urmăreşte cu interes şi emoţie activitatea celor care
efectuează pecheziţia, aşa încît nu poate să rămînă pasiv la diferite etape ale
căutării, la ceea ce se petrece.
Indiferent de pregătirile pe care le-a făcut în prealabil, persoana
percheziţionată nu va putea să nu reacţioneze faţă de evoluţia organelor care
efectuează percheziţia. Aceasta în ciuda faptului că cel percheziţionat poate stimula
stăpînirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stări de boală, leşin atitudini de
prostest sau revoltă – toate în scopul de a impresiona, fie de a intimida pe cei care
efectuează percheziţia. Expresiile emoţionale – ce constituie parte a manifestărilor
comportamentale – permit perceperea stărilor emotive ale percheziţionatului.
58
45
De aceea, în cursul efectuării percheziţiei, anchetatorul trebuie să-şi
orienteze atenţia în direcţia surprinderii unor manifestări psiho-comportamentale,
precum: tremurul corpului şi al mîinilor, respiraţia agitată, suspinul de uşurare,
modificări ale vocii şi vorbirii, expresia şi culoarea feţei, ş.a. Asemenea reacţii pot
orienta căutările şi descoperirea locurilor de ascundere.
Urmărind privirea percheziţionatului – din ce în ce mai concentrată spre
mîinile celui care caută – organul de urmărire penală are posibilitatea să-şi
intensifice căutările în locul sau în zona care a generat astfel de reacţii.
Este indicat să fie marcat momentul apariţiei unor astfel de reacţii – în ce
moment al activităţii şi în legătură cu examinarea căror obiecte – şi, mai ales, să se
stabilească dacă se repetă în cazul reluării activităţilor care le-au determinat. 59
Pregătirea percheziţiei. Reuşita unei percheziţii depinde în cea mai mare
măsură de pregătirea temeinică a acesteia. Pregătindu-se pentru efectuarea
percheziţiei, ofiţerul de urmărire penală urmează să stabilească ce anume are de
căutat, care sunt particularităţile individuale ale obiectului, unde poate fi ascuns,
care sunt suporturile ce păstrează o anumită informaţie şi unde pot fi depistate
aceste mijloace de acumulare a datelor informaţionale.60
Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare
percheziţia prezintă o importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi.
Subliniem că este important să fie cunoscute persoanele care, în mod legal,
locuiesc în aceste încăperi, dacă folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a
legaliza percheziţia), ce căi de comunicare cu exteriorul sunt, în special telefoane,
uşi, geamuri deghizate, etc; în cazul unor birouri, dispunerea acestora în raport cu
alte funcţionalităţi, depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în virtutea
legalităţilor de serviciu, eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba, dulapul de
haine, vestiarul, etc.
59
V. Didîc, M. Căpătici, V. Cuşnir, V. Moraru, INJ, Cartea X, Tactică criminalistică, Activitatea operativă de
investigaţie, Chisinău 2009, p. 94-96
60
46
Avînd în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie, este
bine ca organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre
personalitatea celui ce urmează a fi percheziţionat. Trebuie de stabilit numărul
membrilor de familie, al colegilor de serviciu care lucrează în acelaşi birou,
raporturile dintre ei, eventualele animozităţi sau legături speciale dintre ei. 61
Însă, de regulă, la efectuarea percheziţiei în încăperi (case de locuit, birouri
de serviciu, garaje, etc.) ofiţerul de urmărire penală nu are posibilitatea de a face
cunoştinţă în prealabil cu interiorul acestor încăperi. În astfel de cazuri, el urmează
pe loc ce are de făcut. Totodată trebuie să se ia în cosiderare şi datele obţinute de la
persoanele care au declarat actul de corupere, inclusiv depoziţiile audierii lor în
cadrul urmăririi penale şi schiţele prezentate de aceste persoane ca anexă la
procesul-verbal de audiere a victimei sau a martorilor.62
Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. Echipa însărcinată să
efectueze percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li
se vor repartiza anumite sarcini. Se recomandă ca echipa să fie formată dintr-un
grup de specialişti sub conducerea ofiţerului de urmărire penală, deoarece
specificul desfăşurării calitative a acestei acţiuni de urmărire penală cere o
activitate combativă şi efectuată în grup. Este binevenit ca în echipă să participe şi
specialişti din diferite domenii, avîndu-se în vedere scopul propus şi obiectele
căutate: inspectori criminalişti, economişti, experţi în domeniul artelor, ingineri,
inclusiv în domeniul informaticii, etc. Un rol deosebit în realizarea scopurilor
urmărite în cadrul percheziţiei îl poate avea specialistul psiholog, care va avea
sarcina de a urmări comportamentul bănuitului sau al persoanelor la care se
desfăşoară această măsură şi de a da sfaturile necesare ofiţerului de urmărire
penală în fiecare caz de reacţionare emoţională a acestora.63
61
62
63
Ibidem
47
Participarea făptuitorului, învinuitului sau a inculpatului la această activitate
se impune pentru a preveni contestările rezultatelor percheziţiei.
Echipa trebuie să pregătească mijloacele tehnice care vor fi utilizate pentru
găsirea banilor, obiectelor, înscrisurilor sau a altor mijloace de probă. De regulă, se
utilizeză dotările trusei criminalistice, alte mijloace tehnice, din care nu lipsesc:
sursele de lumină vizibilă, dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete, infraroşii, chiar
apărătură portabilă ronghen, apărătură de înregistrare ş.a. 64
Efectuarea percheziţiei propriu-zise. Fiecare membru al echipei va
acţiona potrivit sarcinilor stabilite anterior. De exemplu, vor asigura intrările şi
ieşirile, geamurile, pentru a nu se putea arunca obiecte, valori, pentru a se
împiedica părăsirea domiciliului, dar şi preveni eventuale încercări de sinucidere. 65
Pătrunzînd în încăpere, cel ce conduce echipa va prezenta legitimaţia de
serviciu, ordonanţa de efectuare a percheziţiei şi mandatul de percheziţionare.
Totodată, persoanei la care se face percheziţia i se înmînează, sub semnătură, copia
de pe ordonanţă.66
Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile, obiectele apte să fie
folosite în acţiuni violente, dar în primul rînd, obiecte posibil produs al infracţiunii.
În timpul percheziţiei se caută bani, titluri de valoare, obiecte, valori de artă
care au fost utilizate cu folos necuvenit, părţi de material care au servit ca ambalaj,
plicuri în care au fost împachetaţi banii sau titlurile de valoare, cecuri, etichete de
la diferite mărfuri care ar putea demonstra procurarea anumitor mărfuri într-o
anumită perioada de timp pe banii primiţi în calitate de obiect al actelor de
corupţie; contracte de cumpărare-vînzare a unor imobile, loturi de pămînt, alte
obiecte voluminoase; acte de donaţie; contracte de creditare; recipise, acţiuni ale
unor întreprinderi; documente contabile; acte şi rapoarte ale reviziilor activităţii
economico-financiare a întreprinderilor; diferite agende şi înscrieri din care are
64
65
Ibidem
66
V. Didîc, M. Căpătici, V. Cuşnir, V. Moraru, INJ, Cartea X, Tactică criminalistică, Activitatea operativă de
investigaţie, Chisinău 2009, p. 98
48
rezulta numărul participanţilor la actul de corupţie şi rolul lor în gruparea
infracţională; notiţe cu informaţii referitor la activitatea funcţionarului corupt;
scrisori, fotografii, telegrame care ar putea avea tangenţă directă, parţială sau
indirectă la explicarea cazului de corupţie, piesele de vestimentaţie în care a fost
îmbrăcat bănuitul în momentul cînd a primit obiectul actului de corupere marcat
cu substanţe speciale şi care ar fi temporar păstrat în buzunarul hainei ridicate;
încălţămintea în care a fost încălţat bănuitul în timpul cînd s-a aflat într-un anumit
loc, pentru a se înţelege despre condiţiile primirii obiectului actului de corupere
sau chiar primirea lui; batiste, prosoape, ştergare sau alte pînze cu care bănuitul şi-
a şters mîinile după contactul cu obiectele marcate cu substanţe speciale, alte
obiecte, lucruri sau documente care pot avea legătură cu cazul cercetat.67
Percheziţia la locul de serviciu a bănuitului, se efectuează în principiu după
aceleaşi reguli tactice, cu unele excepţii. Căutarea detaliată a obiectelor urmează să
înceapă de la locul de muncă a percheziţionatului, precum şi la locurile unde de
obicei se află acesta în timpul orelor de lucru. Dar urmează de luat în vedere şi
faptul că obiectul infracţiunii poate fi aruncat la locul de muncă a altui coleg de
serviciu a bănuitului. Din aceste considerente, în timpul efectuării percheziţiei,
ofiţerul de urmărire penală urmează să se adreseze celorlalţi colegi din biroul
bănuitului, cu rugămintea de a se uita în prezenţa ofiţerului de urmărire penală,
dacă la locul de muncă a acestora nu se află careva obiecte sau documente care nu
le aparţin. În cazul cînd există bănuială că colegul de serviciu a bănuitului ascunde
ceva, urmează de a purcede imediat la efectuarea percheziţiei şi la locul de muncă
a acestuia. 68
Un rol important la cercetarea actelor de corupţie îl are de asemenea
percheziţia computerilor, care se efectuează de către specialişti, după anumite
reguli tactice, ce ţin de înregistrarea video sau foto a efectuării percheziţiei
67
68
Руководство для следователей, под общей редакций заместителя Мининстерства Внутренних Дел
Российской Федераций – начальника следственного комитета при МВД России, генерал-майора юстиций
В.В. Мозякова, изд. „Экзамен”, Москва 2005, с. 338
49
computerului, de desamblarea componentelor calculatorului, de deconectarea
acestuia de la toate reţelele şi căile de acces, de transportarea acestuia, etc.
Conform art. 130 CPP a RM, ofiţerul de urmărire penală, în cadrul
percheziţiei în încăperi, este în drept să extragă obiecte şi documente ce au
importanţă pentru caz şi care se află în hainele, în lucrurile sau pe corpul persoanei
la care se efectuează această acţiune de urmărire penală.
În cadrul ridicării de obiecte sau documente, ofiţerul de urmărire penală şi
membrii echipei de specialişti caută anume acele obiecte şi documente care au
importanţă pentru cauza în curs de cercetare. Mai întîi documentele se examinează
vizual şi , fiind depistate cele necesare, se ridică în prezenţa persoanelor interesate.
În cazul cînd se cercetează vizual mape cu diverse documente de cancelarie, din
aceste mape se extrag acele acte care pot confirma fapta de corupere pasivă; actele
care au fost adoptate în raport cu solicitarea înaintată ( a fost refuzată neîntemeiat
îndeplinirea ei, s-a luat decizie favorabilă, dar ilegală s-au s-a refuzat justificat). De
asemenea, se ridică diverse acte şi rapoarte cu privire la rezultatele reviziilor
activităţii economico-financiare a întrepriderilor, organizaţiilor de stat sau a
organelor administraţiei publice locale sau centrale, ori a unor structuri executive
ale organelor indicate, documente care au semne vădite de falsificare, alte
documente.
Obiectele depistate şi ridicate pot fi diverse, însă ele trebuie să aibă legătură
cu evenimentul produs sau să fi fost procurate din sursele băneşti primite de la
făptuitor în calitate de obiect al actului de corupţie.
În cadrul percheziţiei, specialiştii respectivi vor utiliza mijloace tehnice de
fixare a situaţiei obiective: fotografierea criminalistică, înregistrarea pe bandă
video şi mijloace tehnice de căutare a obiectelor precum ar fi: detectoare de
căutarea obiectelor metalice, vergi metalice de străpungere a solului, a vrafurilor de
cereale şi alte produse.
50
La efectuarea percheziţiei sau a ridicării de obiecte şi documente, ofiţerul de
urmărire penală, în conformitate cu art. 131 CPP, întocmeşte un proces-verbal,
copia căruia se înmînează persoanei la care a fost făcută percheziţia.
De menţionat că în anumite cazuri, concomitent cu efectuarea percheziţiei
sau ridicării de obiecte ori documente, ofiţerul de urmărire penală sau procurorul,
cu respectarea prevederilor articolelor 154-156 CPP, sunt în drept să colecteze
mostre de la bănuit sau învinuit, despre care lucru se întocmesc ordonanţe şi
procese-verbale separate cu privire la desfăşurarea acestei acţiuni de urmărire
penală.69
3.4 Tactica audierii persoanei bănuite de săvîrşirea actelor de corupţie

Conform art. 63 CPP, bănuitul este persoana fizică faţă de care există
anumite probe că a săvîrşit o infracţiune, audierea lui se efectuează conform
condiţiilor prevăzute de art. 104 CPP. În art. 64 CPP sunt stipulate drepturile şi
obligaţiile bănuitului care urmează a fi aduse la cunoştinţă persoanei audiate
înainte de a începe audierea.70
Audierea bănuitului, este una dintre cele mai complicate acţiuni de urmărire
penală, 71 mai ales în situaţiile cînd persoana nu este reţinută în flagrant. Aceasta se
datorează faptului că lipsesc martori oculari, şi că persoanele implicate la actul de
corupţie sunt interesate de a camufla toate probele referitor la infracţiunea în cauză.
Importanţa audierii bănuitului este enormă la cercetarea actelor de corupţie.
Aceasta se datorează în primul rînd faptului, că depoziţiile bănuitului constituie
izvorul informaţiei a celor săvîrşite, ceea ce are un rol deosebit în elaborarea noilor
versiuni. Informaţia primită în cursul audierii permite stabilirea direcţiei de căutare
şi verificare a probelor. În al doilea rînd anume în cursul audierii se stabileşte
poziţia subiectului infracţiunii, atitudinea faţă de cele săvîrşite, ceea ce înseamnă
69
70
Ibidem, p. 135
71
51
că pot fi prognozate şi versiunile de apărare a acestuia. În al treilea rînd în procesul
audierii, ofiţerul de urmărire penală efectuează o diagnostică psihologică a
personalităţii subiectului infracţiunii, ceea ce permite de a alege cele mai efective
procedee tactice în realizarea acţiunilor de urmărire penală.72
Tactica audierii bănuitului în cazurile de corupţie are specificul său,
deoarece, de regulă, persoanele bănuite de săvîrşirea infracţiunilor date au un nivel
avansat de cunoştinţe şi sunt nişte personalităţi care deţin funcţii de stat.73 De
regulă subiectul infracţiunilor de corupţie este un individ cu pregătire, cu
experienţă importantă de viaţă, cu responsabilităţi care permit să aibă acces la
multe cunoştinţe, inclusiv juridice, fapt care crează premisele unui comportament
echilibrat în anchetă.74
Depoziţiile bănuitului ne pot ajuta ne pot ajuta la stabilirea tuturor
circumstanţelor infracţiunii în cazul cînd el depune mărturii veridice. De regulă,
însă bănuitul se străduieşte să folosească toate mijloacele posibile pentru a ne
induce în eroare, face tot posibilul ca ofiţerul de urmărire penală să aibă iluzia
sincerităţii, de aceea de fiecare dată cînd se procedează la audierea bănuitului, e
necesar de întocmit un plan aparte în care să fie incluse toate circumstanţele care
urmează a fi clarificate, lucru pentru care ofiţerul de urmărire penală urmează să
studieze şi să analizeze amănunţit documentele din dosar, să-şi facă însemnările
respective despre prevederile actelor normative ce reglementează activitatea
instituţiei unde activează bănuitul şi în care sunt stipulate obligaţiile lui de serviciu,
pe care le-a încălcat, să verifice care circumstanţe sunt deja stabilite şi probate,
care circumstanţe urmează a fi clarificate, prin ce metodă, ce întrebări concrete
trebuie adresate bănuitului.75
72
73
74
75
52
Rezultatul audierii depinde în mare măsură de modul cum s-a efectuat
pregătirea pentru această acţiune de urmărire penală. Pregătirea ascultării
bănuitului de săvîrşirea actelor de corupţie, se referă la: studierea cu atenţie a
materialelor, datelor deţinute în cauză; elaborarea planului de ascultare; modul
de citare; Pregătirea mijloacelor de înregistrare a întregului interogatoriu.
De menţionat că este important ca înainte de audiere să fie bine studiată
personalitatea bănuitului pentru a clarifica ce studii are, care-i starea lui familială,
cîţi copii are, de cîte bunuri dispune (imobil, automobile, conturi în bancă). Datele
acestea sunt necesare pentru a întocmi un tablou psihologic cît mai complet al
persoanei bănuitului, lucru care ne-ar ajuta să decidem asupra tacticii audierii. De
fapt, nu pot fi făcute nici recomandări concrete ce ar purta un caracter general la
cercetarea infracţinilor date, deoarece în mare măsură tactica depinde de intuiţia
ofiţerului de urmărire penală, de probele acumulate la momentul audierii, de
personalitatea bănuitului.
Pornind de la situaţia creată, ofiţerul de urmărire penală singur ia decizia
76
asupra timpului cînd urmează să efectueze audierea. Dacă făptuitorul este prins
în flagrant delict, atunci audierea acestuia se efectuează imediat. Însă în celelalte
cazuri făptuitorul v-a fi audiat la acel moment cînd vor exista probe destule care
urmează să demonstreze vinovăţia acestuia. Este criticabil punctul de vedere a lui
В. В. Степанова, care susţine ideea că deodată la reţinere urmează de a utiliza
procedeul surpriză, atunci cînd persoana reţinută încă nu cunoaşte pentru ce este
reţinută. Însă astfel de cazuri în practică nu prea se întîlnesc. Deobicei persoana
coruptă nu doar că cunoaşte pentru ce este reţinută, dar e şi pregătită din timp
77
pentru o posibilă reţinere şi deja are şi versiuni care le va utiliza în apărarea sa
(de exemplu provocare).
În timpul reţinerii mai multor persoane bănuite de acte de corupţie, urmează
de stabilit ordinea în care aceştia urmează a fi audiaţi. Însă înainte de aceasta
76
Ibidem
77
53
urmează de studiat personalitatea fiecăruia, precum şi în ce relaţii se află aceştia.
De asemenea urmează de specificat rolul fiecăruia în grupul criminal. Practica ne
arată că cele mai veridice depoziţii deobicei le dau bănuiţii care au primit mita în
semn de mulţumire, şi care nu au extorcat careva bunuri, precum şi care nu au
săvîrşit careva acte ilegale în schimbul acestei mulţumiri. Astfel de persoane se
străduie să fie înţelese de către organul de urmărire penală şi se căiesc pentru
actele săvîrşite. În schimb, de obicei, persoanele care extorcă mită şi care au
săvîrşit careva acţiuni ilegale, neglijează totalmente faptul primirii de către aceştia
a mitei, sau motivează că a fost o provocare din partea organelor de urmărire
penală. 78
Referitor la modul de citare a mai multor bănuiţi ce sunt cercetaţi în
libertate, din punct de vedere a tacticii criminalistice, se recomandă ca aceştia să
fie citaţi în aceeaşi zi, dar la ore diferite, pentru a evita posibilitatea întîlnirii
acestora anterioară audierii şi, implicit, înţelegerea lor.79
La audierea bănuitului în cazul unor astfel de infracţiuni are importanţă nu
numai timpul, dar şi locul audierii. Nu se recomandă audierea persoanei cu funcţii
de răspundere bănuită de săvîrşirea infracţiunii în biroul său de serviciu., faptul dat
îl pune pe bănuit într-o situaţie psihologică mai avantajoasă faţă de ofiţerul de
urmărire penală.80 Bănuitul în biroul său v-a fi distras de sunete telefonice, de
convorbirile cu colegii săi de serviciu, secretară, fapt ce micşorează posibilitatea
ofiţerului de urmărire penală de a întreprinde procedee tactice de audiere, şi de a
obţine un rezultat dorit. Chiar şi modul în care stă bănuitul în scaunul din birou sau
în canapeaua sa, îi oferă o poziţie psihologică mai avantajoasă faţă de ofiţerul de
urmărire penală.81
În dependentţă de infracţiunea comisă se clarifică diferite aspecte referitoare
la componenţa de infracţiune.
78
79
80
Ibidem
81
54
Aşadar în cazul coruperii pasive se precizează:
· instituţia în care activează funcţionarul, funcţia pe care o deţine şi
cercul de atribuţii pe care le are în corespundere cu postul ocupat şi
dacă le cunoaşte pe toate în măsura necesară;
· data şi locul în care pentru prima dată ş-a cunoscut pe beneficiarul
folosului necuvenit, dacă acesta i-a fost prezentat de cineva, atunci
trebuie de stabilit persoana respectivă şi împrejurările în care a făcut
cunoştinţă, de precizat cine a mai fost prezent la acest eveniment şi ce
cunosc ei cu această ocazie;
· actul care a fost îndeplinit de persoana cu funcţii de răspundere sau
care trebuia să-l execute ori să-l tărăgăneze, pentru care funcţionarul a
primit folosul necuvenit sau urma să-l primească;
· dacă acţiunile îndeplinite intră în cercul atribuţiilor sale de serviciu
sau făptuitorul a executat ilegal o acţiune pe care nu avea dreptul să o
îndeplinească;
· modul de transmitere a banilor, titlurilor de valoare sau a bunurilor
materiale (obiectul actului de corupere a fost transmis direct, prin
intermediul unor terţe persoane, prin întocmirea unui contract de
vînzare-cumpărare, donaţie, de împrumut, prin utilizare a unor locuri
tăinuite, a unor procedee sofisticate de depunere pe conturile bancare,
pe carduri, prin intermediul poştei electronice, etc.);
· prezenţa persoanelor intermediare la săvîrşirea actului de corupere;
· care din persoane a fost iniţiatorul săvîrşirii acţiunilor ilegale;
· de clarificat dacă actul adoptat de funcţionar sau de instituţie în mod
colegial este legal sau a fost adoptat cu încălcarea legislaţiei;
· alte chestiuni.
În cazul coruperii active, trebuie să se clarifice aspecte similare
infracţiunii de corupere pasivă, care în particular vizează:
55
· persoana care a avut iniţiativa să promită, să ofere sau să dea bani,
titluri de valoare, bunuri materiale, alte avantaje persoanei cu funcţii
de răspundere;
· faptul dacă beneficiarul folosului necuvenit a cunoscut anterior că
făptuitorul a mai acceptat, a primit sa nu a respins valori de la alte
persoane;
· actul de care persoana beneficiară este interesată să fie îndeplinit în
favoarea sa sau neîndeplinit în favoarea altor persoane;
· scopul acţiunii efectuate de funcţionar;
· identitatea persoanei cu funcţii de răspundere care a îndeplinit sau
trebuia să îndeplinească actul solicitat, şi dacă îndeplinirea acestuia
intră în atribuţiile de serviciu ale persoanei cu funcţii de răspundere,
motivul care l-a determinat să aleagă anume acest funcţionar;
· împrejurările în care bănuitul a făcut promisiuni, a oferit sau a dat
valorile funcţionarului;
· reacţia persoanei cu funcţii de răspundere la promisiunile
beneficiarului obiectului actului de corupţie de a oferi, promite sau
înmîna sume de bani, titluri de valoare, bunuri materiale sau alte
avantaje patrimoniale sau de altă natură;
· persoanele care au cunoscut intenţia beneficiarului folosului necuvenit
de a-şi rezolva în alte condiţii decît cele legale solicitările şi
cuantumul sumelor sau bunurilor oferite sau înmînate funcţionarului,
inclusiv dacă au fost de faţă la acest moment.
În cazul traficului de influenţă, audierea bănuitului va viza următoarele
aspecte:
· scopul intervenţiei traficantului, dacă a făcut-o pentru el sau pentru
altă persoană, data şi împrejurările în care a înmînat banii ori alte
valori;
56
· cine este persoana cu funcţii de răspundere pe lîngă care a promis să
intervină, dacă a argumentat că îl cunoaşte, avînd vreo influenţă
asupra lui;
· dacă această persoană cu funcţii de răspundere există în realitate şi
dacă soluţionarea solicitării intră în atribuţiile de serviciu ale acesteia
şi dacă a luat legătura cu funcţionarul respectiv;
· dacă a înmînat realmente funcţionarului sumele de bani sau foloase, în
care împrejurări şi dacă au fost de faţă alte persoane;
· dacă a mai procedat în mod asemănător şi cu alte persoane cu funcţii
de răspundere, cine sunt acestea şi ce le-a oferit.82
În cazul primirii de către un funcţionar a recompensei ilicite, audierea
bănuitului trebuie să scoată la iveală următoarele aspecte tipice:
· atribuţiile de serviciu ale funcţionarului care nu deţine statutul de
persoană cu funcţii de răspundere, activitatea pe care o îndeplineşte
sau serviciile pe care le prestează în favoarea persoanei de la care a
primit recompensa ilicită;
· în ce constă folosul necuvenit primit;
· dacă a existat vreun acord prealabil cu beneficiarul folosului necuvenit
din care ar rezulta că funcţionarul va fi recompensat material pentru
acţiunea sau serviciul îndeplinit;
· dacă recompensa ilicită viza efectiv cercul de atribuţii de serviciu ale
funcţionarului sau alte persoane şi dacă a mai procedat astfel în alte
împrejurări;
· cine a mai participat la executarea acţiunilor sau acordarea serviciului
pentru care au fost remuneraţi ilegal, alte aspecte.
82
Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007, p. 692-694
57
Orice audiere a bănuitului, conform art. 104 al. (1) CPP a RM se face numai
în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat care acordă asistenţă juridică
garantată de stat, imediat după reţinerea bănuitului sau, după caz, după punerea sub
învinuire, dacă acesta acceptă să fie audiat. Nu se permite audierea bănuitului,
învinuitului, inculpatului în stare de oboseală, precum şi în timpul nopţii, decît
doar la cererea persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amînare, care vor fi
motivate în procesul-verbal al audierii. Faptul dat nu poate fi ignorat de ofiţerul de
urmărire penală, care din start urmează să-i amintească avocatului de drepturile de
care el dispune la audierea bănuitului, pentru a exclude intervenirea lui
neautorizată în procesul audierii, fapt ce poate avea drept consecinţă refuzul de a
da depoziţii sau alegerea unei poziţii de apărare.83 E recomandat ca audierea
bănuitului să fie înregistrată în mod audio în prezenţa avocatului. După audiere,
înregistrările audio urmează a fi ascultate în prezenţa celor care au participat la
audiere, despre care se face menţiune în procesul-verbal.
3.5 Tactica efectuării confruntărilor

În linii mari, rolul acestui procedeu probator este de a clarifica contradicţiile
existente între declaraţiile a două persoane în aceeaşi cauză, obţinerea de noi
informaţii în acea cauză, confirmarea unor fapte, situaţii, împrejurări deja
cunoscute şi, de asemenea de verificare a declaraţiilor, fie a unor martori sau chiar
a învinuiţilor sau inculpaţilor faţă de faptele imputate.84
Faţă de particularităţile acestor infracţiuni şi, mai ales, de caracterul
„consensual” al faptelor comise de participanţi, investigaţiile, în general urmărirea
penală va fi dificilă, impunîndu-se să se recurgă la confruntări între participanţi,
inclusiv a lor cu martorii sau denunţătorii.85
83
Coordonator V. Zubco, dr. în drept, conf. universitar, Editura ARC, Chişinău 2005, p. 135-136
84
C. Ainiţoaie, T. Butoi, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova 1992, p. 168
85
58
Asemenea acţiuni de urmărire penală se vor desfăşura în limitele cerinţelor
prevăzute de art. 113 CPP şi numai în cazul în care există divergenţe între
declaraţiile persoanelor audiate. Confruntările se pot face la iniţiativa ofiţerului de
urmărire penală sau a procurorului. Însă această acţiune se poate efectua şi la
cerinţa unor participanţi la proces: a bănuitului, învinuitului, părţii vătămate, etc. 86
Acţiunea indicată se planifică din timp. În fiecare caz trebuie să se evalueze
oportunitatea confruntării. Este important să fie luat în calcul, dincolo de aspectele
tactice generale, de impactul psiho-social, posibilitatea exercitării unor presiuni
asupra părţilor, martorilor, dar şi alternativa unei încercări de compromitere sau de
răzbunare.
După studiul dosarului, pentru identificarea contradicţiilor şi a cauzelor
acestora, vor fi stabilite persoanele ce urmează a fi confruntate, determinarea
contradicţiilor existente între declaraţiile celor ascultaţi, precizarea raporturilor
între persoanelor ce vor fi audiate (prietenie, duşmănie, relaţii de colegialitate, de
subordonare profesională, etc.), selectate întrebările care vor fi puse de către
ofiţerul de urmărire penală sau procuror, determinarea celui mai propice moment
pentru efectuarea acestei activităţi, elaborarea planului de efectuare a percheziţiei,
în care să fie reflectate şi alte elemente, cu ar fi: precizarea filei dosarului care
conţine probele menite a dovedi chestiunile contrazicătoare, indicarea înscrisurilor
sau a obiectelor ce urmează a fi prezentate etc. 87 Totodată, persoanele responsabile
de desfăşurarea acestei acţiuni trebuie să prevadă din timp ce întrebări pot să
parvină din partea persoanelor participante la confruntare. E recomandabil că la
efectuarea confruntărilor să fie folosite mijloace tehnice de înregistrare video sau
audio.88
Circumstanţele în privinţa cărora declaraţiile depuse anterior se contrazic pot
consta în:
86
87
A. Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi 1996, p. 328
88
59
· funcţiile pe care le ocupă părţile şi care sunt relaţiile între ele (de
serviciu, de rudenie, amicale, etc.);
· acţiunile de pretindere, de primire, de acceptare de către făptuitor a
obiectului actului de corupţie;
· acţiunile de promitere, oferire sau de dare persoanei cu funcţii de
răspundere a folosului necuvenit (comisionul ilicit);
· acţiunile de primire sau extorcare a folosului necuvenit în cazul
traficului de influenţă;
· acţiunile de primire de către un funcţionar a recompensei ilicite;
· mărimea folosului necuvenit, locul şi timpul săvîrşirii actului de
corupţie;
· tehnologia transmiterii-primirii folosului necuvenit;
· decizia adoptată de către funcţionar sau organul respectiv în favoarea
persoanei interesate, etc.89
Unii autori, referitor la efectuarea confruntărilor în cazul actelor de corupţie,
menţionează faptul, că în practică există cazuri foarte rare cînd se ajunge la un
rezultat dorit în urma efectuării acestei acţiuni de urmărire penală. Din punct de
vedere criminalistic se recomandă, ca în cazurile cînd în declaraţiile persoanei
corupte şi a persoanei care a dat mita există careva divergenţe neînsemnate să nu să
se recurgă la efectuarea confruntărilor, deoarece aceasta permite subiecţilor de a-şi
întări poziţia şi de a nega vinovăţia, în dependenţă de circumstanţele create.90
89
Coordonator V. Zubco, dr. în drept, conf. universitar, Editura ARC, Chişinău 2005, p. 137-138
90
60
CONCLUZII
Ca fenomen social, corupţia este inamicul deosebit de periculos al vieţii
sociale civilizate, organizate statal, a ordinii de drept şi a democraţiei. Astfel, s-a
impus cu necesitate găsirea unor mijloace legale pentru a reduce şi pune sub
control acest fenomen, în condiţiile în care, aşa cum este unanim recunoscut,
corupţia nu poate fi eradicată în totalitate.
Apărută odată cu primele formalităţi statale acest flagel incontinuu
parazitează în societate, astfel nici unui stat cît de dezvoltat din punct de vedere
economic, social, juridic, etc. nu i-a reuşit să elimine totalmente acest flagel
negativ. Din aceste considerente se tinde doar spre o încercare de micşora cît de
posibil cazurile de corupţie în societtate.
Din cele expuse în lucrare, am observat că în majoritatea cazurilor de
corupţie sunt implicaţi persoane cu funcţii de răspundere şi persoane care au
competenţa de a lua careva decizii în favoarea altora. Caracteristic acestor
persoane este că aceştia au un nivel avansat de cunoştinţe, experienţă de viaţă,
acces la anumite cunoştinţe juridice, uneori poseda imunitate, etc., ceea ce
constituie un obstacol pentru organele de drept de a atrage la răspundere astfel de
persoane.
Din analiza lucrării am observat că rolul criminalisticii în cercetarea acestor
categorii de infracţiuni este enorm. În primul rînd pentru obţinerea unor informaţii
şi rezultate dorite organul de urmărire penală urmează să aplice procedee tactice
eficiente în dependenţă de fiecare situaţie luată în parte. În acelaşi timp
caracteristic cercetării acestor fapte prejudiciabile este şi faptul că organul de
urmărire penală trebuie să fie foarte prudent în toate acţiunile sale, şi sa acţioneze
în strictă conformitate cu prevederile Codului de procedură penală şi a Legii cu
privire la activitatea operativă de investigaţii. O mică abatere, cît de neînsemnată
nu ar fi, duce la nulitatea probelor acumulate cu încălcarea acestor acte normative,
şi astfel avînd ca consecinţă în unele cazuri eşuarea întregii activităţi de cercetare,
permiţînd bănuitului sau apărării să combată toate probele acumulate în privinţa
61
acestuia şi să motiveze aceasta fie că ar fi o provocare, fie că în genere bănuitul nu
a săvîrşit infracţiunea de corupţie.
Un moment foarte important asupra căruia urmează de atras o deosebită
atenţie se referă la organizarea şi realizarea flagrantului. Reţinerea în flagrant delict
cu respectarea normelor procedurale, persoana fiind documentată, înregistrată
video şi audio în momentul ce pretinde careva foloase, constituie o probă prea
puternică în favoarea organului de urmărire penală, fiind destul de deficil de a o
răsturna.
La etapa actuală organele de drept în lupta cu acest flagel social efectuează o
activitate destul de complexă şi deficilă. Aceasta se datorează mai multor factori.
Un impediment important îl constituie imunitatea pe care o posedă unele persoane
cu funcţii de răspundere şi procedura lungă şi complicată a ridicării a acesteia. Un
alt impediment îl constituie modul în care funcţionarii publici efectuează
declaraţiile pe venit şi lipsa transparenţei în activitatea acestora. Deasemenea este
şi criticabil modul de activitate a organelor de drept care se ocupă de investgarea
infracţiunilor de corupţie, şi anume lipsa de profesionalism.
Pentru a uşura combaterea acestui flagel din societate e nevoie de a lua mai
multe măsuri atît pe plan legislativ cît şi instituţional. În primul rînd de efectua mai
des testări în vederea corespunderii în funcţie a persoanelor din cadrul organelor de
combatere a crimelor economice şi a corupţiei. Recomandabil ar fi şi faptul de a
duce un control mai eficient şi mai riguros în privinţa cum persoanele cu funcţii de
răspundere efectuează declaraţia pe venit, (ne referim la acumularea unei
informaţii în ceea ce ţine de modul de viaţă pe care îl duce persoana cu funcţii de
răspundere). Un efect pozitiv ar avea şi simplificarea procedurii de ridicare a
imunităţii persoanelor bănuite de săvîrşirea infracţiunilor de corupţie.
Eficienţa în lupta contra corupţiei nu poate fi atinsă la etapa actuală fără
dotarea organelor de drept cu mijloace tehnice corespunzătoare, salarizarea
corespunzătoare a sectoarelor unde se doreşte reducerea corupţiei şi acordarea
atenţiei fenomenului corupţiei de la nivele înalte spre cele inferioare. Un moment
62
important ar fi şi faptul că dacă în sistemul organelor de combatare a crimelor
economice şi corupţiei vor activa persoane competente, oneste, va creşte şi
credibilitatea populaţiei în acestea, vor parveni mai des sesizările cu privire la
aceste infracţiuni, deoarece este bine cunoscut faptul că cel mai adesea organele de
drept depistează cazurile de corupţie doar în urma sesizărilor de la cetăţeni, însa
credibiliatea în organele de drept la etapa actuală este destul de scăzută.
Deci din cele expuse rezultă faptul că organele de drept specializate în lupta
acestui viciu social periculos, trebuie sa aibă cunoştinţe profunde criminalistice,
deoarece simpla cunoaştere a legislaţiei penale şi procesual penale nu este în
deajuns pentru a utiliza procedee tactice eficiente în acumularea probelor privind
infracţiunile de corupţie.
63
Bibliografie
IZVOARE NORMATIVE
1. Codul penal al Republicii Moldova, publicat în Monitorul Oficial nr.
72 -74, din 14.04.2009, şi care a intrat în vigoare la data de
24.05.2009.
2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, publicat în
Monitorul Oficial nr. 104-110 din 07.06.2003, şi care a intrat în
vigoare la data de 12.06.2003
3. Legea nr. 45 din 12.04.1994 privind activitatea operativă de
investigaţii, publicată în MO nr. 11-13, la data de 31.01.2003.
4. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, nr. 90 din
25.04.2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 103-105. la data de
13.06.2008.
5. Legea RM nr.199 din 18.11.1998 cu privire la piaţa valorilor
mobiliare, publicată în MO nr. 183-185, la data 10.10.2008.
6. Instrucţiunea privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi
examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni nr.
121/254/286-0/95 din 18.07.2008, aprobată prin ordinul
interdepartamental al Procurorului General, Ministrului afacerilor
interne, Directorului General al Serviciului Vamal, Directorului
Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei – în
continuarea, Instrucţiunea din 18.07.2008.
MONOGRAFII, ARTICOLE DE SPECIALITATE
7. Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Bucureşti 2007.
8. G. Antoniu, M. Popa, Şt. Daneş, Codul penal pe înţelesul tuturor, Ed.
Politică, Bucureşti, 1970.
9. C. Ainiţoaie, T. Butoi, Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi,
Craiova 1992.
64
10. A. Ciopraga, Criminalistica, Tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi 1996.
11. M. Maxim, C. Mureşan, Ş. Ştefănescu, T. Teoteoi. I. Tpderaşcu, V.
Vătăşianu, Istoria românilor, vol. IV, Bucureşti, Editura Eciclopedică,
2001.
12. Dumitru V. Firoiu, „Istoria statului şi dreptului românesc”, 1993.
13. S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati, I. Ţurcanu, V. Grosu, Drept
penal, partea specială, Vol II, Chişinău, Ed. Cartier 2005.
14. Mihail Avram, Vasile Gurin, Anatol Donciu, Depistarea, cercetarea
şi calificarea infracţiunilor de corupţie, Coordonator V. Zubco, dr. în
drept, conf. universitar, Editura ARC, Chişinău 2005.
15. V. M. Cuşnir, Corupţia – reglementări de drept; activităţi de prevenire
şi combatere. Partea I. Monografie, Chisinău, 1999.
16. V. Didîc, M. Căpătici, V. Cuşnir, V. Moraru, INJ, Cartea X, Tactică
criminalistică, Activitatea operativă de investigaţie, Chisinău 2009.
17. Vaceslav Didâc, procuror, şef al Centrului de pregătire a cadrelor
Procuraturii (Buletin informativ al Procuraturii Republicii Moldova,
nr 4, ianuarie 2005).
18. Н. П. Яблоков, Криминалистика, 2-е изд, Юристь, 2002.
19. А. Г. Филиппова, Криминалистика, 2000.
20. А. Г. Филиппова, Криминалистика, 3-е изд. Спарк. 2004.
21. О. Н. Коршуновой, А. А. Степанова, Курс Криминалистики,
Санкт-Петерсбург, 2004.
22. И.Ф. Герасимов. Л. Я. Драпкина, Криминалистика, изд 2-е.
Москва 2000.
23. Н. Г. Шурухнов, Криминалистика, Юристь, Москва 2005.
24. Руководство для следователей, под общей редакций заместителя
Мининстерства Внутренних Дел Российской Федераций –
начальника следственного комитета при МВД России, генерал-
майора юстиций В.В. Мозякова, изд. „Экзамен”, Москва 2005.
65
SURSE ONLINE
25. Криминалистика, Под редакцией доктора Юридических наук В.
А. Образцова, accesat la adresa online,
http://adhdportal.com/book_1416_chapter_162_%C2%A7_2._OBST
OJATELSTVA,_PODLEZHASHHIE_USTANOVLENIJU.html, la
data 30 martie 2011.
26. Кушниренко С. П., Особенности расследования взяточничества:
Учебное пособие. СПБ, 2002, accesat la adresa online
http://www.pravo.vuzlib.net/book_z736_page_9.html , la data
31.03.2011.
27. Владимир Дмитриевич Пристансков,Особенности допроса
заявителя о взяточничестве, accesat la adresa online,
http://law.vl.ru/analit/show_m.php?id=928&pub_name=%CE%F1%E
E%E1%E5%ED%ED%EE%F1%F2%E8+%E4%EE%EF%F0%EE%
F1%E0+%E7%E0%FF%E2%E8%F2%E5%EB%FF, la data de
7.04.2011.
28. Gabriel Ion Olteanu, Marin Ruiu, Tactică criminalistică, Bucureşti
2009, p. 117-118, accesat la adresa online
http://books.google.md/books?id=5W4rKcpiFXAC&pg=PA113&lpg
=PA113&dq=regulile+tactice+ale+perchezitiei+corporale&source=bl
&ots=g9flmJU4IO&sig=svrRRfRQM70bjJEkvqTS1RHNsEM&hl=m
o&ei=6hCoTZH8MoSbOuTx_NoJ&sa=X&oi=book_result&ct=result
&resnum=2&ved=0CBkQ6AEwAQ#v=onepage&q&f=false , la data
10.04.2011.
29. Кушниренко С. П., Особенности расследования взяточничества:
Учебное пособие. СПБ, 2002, accesat la adresa online
http://www.pravo.vuzlib.net/book_z736_page_18.html , la data
7.05.2011.
66

Articol Cercetarea Actelor de Coruptie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Articol Cercetarea Actelor de Coruptie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

© Plîngău Alexandru, 2011

Plîngău Alexandru – masterand la USM, facultatea de

Fenomenul corupţiei constituie unul dintre principalele impedimente în calea

1.1. Aspecte istorice privind actele de corupţie

1. Date despre persoana cu funcţii de răspundere şi corupătorul activ.

2. Date despre obiectul coruperii.

3. Date despre acţiunile fizice a persoanei corupte în favoarea mituitorului.

4. Date despre mecanismul coruperii.

5. Date despre locul şi timpul comiterii actului de corupere.

6. Date despre urmele infracţiunilor de corupţie

1.3. Situaţiile tipice ce stau la baza etapei iniţiale de cercetare a actelor de

2.1. Parvenirea informaţiei despre extorcare de mită

2.2. Organizarea flagrantului şi realizarea propriu-zisă a flagrantului

3.1. Audierea persoanei care a declarat despre infracţiunea de corupţie şi

b). Dacă declarantul este persoana de la care se extorcă mita:

c). Dacă declarantul este persoana care a dat mită:

Audierea altor martori

3.2 Reţinerea persoanei bănuite şi percheziţia corporală

3.3 Tactica efectuării percheziţiei la domiciliu, la locul de muncă şi

3.4 Tactica audierii persoanei bănuite de săvîrşirea actelor de corupţie

3.5 Tactica efectuării confruntărilor

S-ar putea să vă placă și