Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Analiza cazurilor de corupție din primele două orașe ca

populație ale României

Materia: Studenți:

Administrație Publică Ștefan Mariana Niculina

Tudor Simona Andreea

Turmac Violeta Marinela

Seria 2, Grupa 4, Sociologie, Anul II

București

2018
 Introducere

Cercetarea prezentată are ca temă principală Criminalitatea la nivelul gulerelor albe.

Fenomenul corupției a luat amploare în decursul ultimilor ani, cu precădere în rândul persoanelor
deținătoare de funcții importante. Aceasta este considerată una dintre problemele principale în
sistemul de conducere de către cetățenii României, în anumite statistici fiind chiar pe primul loc
în opinia publică. Mai exact, ne-am axat pe corupția în rândul funcționarilor din administrație în
orașele cu cea mai mare dezvoltare a populației din țară. Primul fiind capitala București iar
următorul cu 324,567 de locuitori, conform ultimului recensământ, este Cluj-Napoca.

Cercetarea este realizată pentru seminarul și cursul de Administrație Publică, pe care îl

frecventăm în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității
București, realizată pe parcursul primului semestru din anul universitar 2017-2018.

Obiectivul ce dorim să fie atins prin acest studiu este acela de conștientizare asupra gravității
fenomenului. Dar și să poată fi folosit, ulterior acetuia, ca bază de dezoltare a unui plan de luptă
împotriva actelor de injustiție prin elaborarea de strategii solide ce pot să fie aplicate cu succes
pe termen lung de către instituțiile unde s-au semnalat probleme. Am intenționat să aflăm
cauzele pentru care se produce dar și care sunt efectele atât în interiorul instituției cât și asupra
populației din orașele deja menționate. Monitorizarea periodică a strategiilor de luptă
anticorupție prin mai multe tehnici de cercetare, ca în studiul actual, ar putea duce la un vizibil
progres în aplicarea de metode cu o eficiență crescută.

Astfel, am ales să utilizăm metoda triangulării pentru obținerea unor date mai sigure, atât
calitative cât și cantitative. Prima metodă folosită a constat într-un număr de 1000 de chestionare
aplicate locuitorilor peste 18 ani din ambele orașe. Am ales respondenții astfel încât să provină
din zone diferite ale orașului, atât perfierii cât și centrale, care să activeze în domenii diverse,
diferite de cel administrativ. Pentru a afla percepția acestora despre corupție cât să aflăm și care
consideră că sunt efectele pe care le resimt.
Cea de a doua a fost pe bază de interviu cu oamenii din domeniu pentru a afla părerile interne în
legătură cu cazurile de corupție care au existat cât și măsurile aplicate și daunele ce s-au produs
în interiorul instituției în urma procesului. Iar ultima a fost analiza de documente legistative,
analizând astfel dosarele de corupție existente cât și prevederile legale în legătură cu acest acest
aspect.

Întrebările de cercetare au fost:

 Unde este o rată mai mare de corupție în București sau în Cluj-Napoca? Care este rata de
corupție în aceste orașe?
 Care este perspectiva cetățenilor asupra corupției?
 Cum este resimțită corupția ?

Cadrul teoretic

Conform Dr. Dan Banciu, corupția este percepută ca fiind cea mai gravă problemă socială a
României, situându-se înaintea altor probleme sociale cu care se confruntă populația, cum ar fi:
sărăcia, lipsa locuințelor și a locurilor de muncă, birocrația excesivă. Corupția este definită de
populație ca având o amploare și intensitate deosebite în momentul de față. (Dr. Banciu D. și Dr.
Rădulescu Sorin M. „Percepția publică a fenomenului de corupție din România” )

Corupția afectează interesele particulare și generale ale societății prin însușirea și folosirea
resurselor publice în interes personal, darea, luarea de mită și traficul de influență exercitate de
persoane cu funcții publice sau politice, derularea unor afaceri și tranzacții ilegale, ca și ocupare
unor funcții publice prin relații preferențiale. (Dr. Banciu D. și Dr. Rădulescu Sorin M.
„Percepția publică a fenomenului de corupție din România” )

Tendințele de creștere a diverselor fapte de corupție în societatea românească reprezintă un

fenomen real, ale cărui mecanisme de producere, consecințe sociale și moduri de soluționare
interesează atât factorii de rol de prevenire și control social, cât și opinia publică interesată de
diminuarea acestui ”flagel” în diferite sectoare de activitate economică, politică, socială și
administrativă. Pentru acest motiv, specialiștii consideră că, un element important care trebuie
avut în vedere în evaluarea fenomenului de corupție îl reprezintă percepția socială și reacția
opiniei publice față de definirea diferitelor acte de corupție și a mecanismelor lor de producere și
manifestare. (Dr. Banciu D. și Dr. Rădulescu Sorin M. „Percepția publică a fenomenului de
corupție din România” )

Din perspectiva socială corupția este considerată ca fiind principalul factor care a determinat
polarizarea societății românești în două extreme: cei săraci – care formează marea majoritate a
populației României și care continuă să creadă în virtuțile moralității și respectării legalității și
cei bogați sau în curs de a se îmbogăți - între care se numără cei favorizați de putere sau
autorități ori care se identifică cu acestea. Aceștia ignoră moralitatea sau legalitatea, utilizând
pentru satisfacerea intereselor lor tot felul de mijloace ilicite între care, corupția și frauda. (Dr.
Banciu D. și Dr. Rădulescu Sorin M. „Percepția publică a fenomenului de corupție din
România” )

Privind amploarea și gravitatea corupției în România, majoritatea populației este optimistă în

privința evoluției viitoare a acestui fenomen considerând că el se va diminua sensibil, dacă va fi
contractat cu feminitate și eficiență de factorii specializați de control social și prin implicarea
tuturor cetățenilor care au cunoștință sau care confruntă fapte de corupție. (Dr. Banciu D. și Dr.
Rădulescu Sorin M. „Percepția publică a fenomenului de corupție din România” ),

Transparency International ( 2006,pp 4) definește corupția în sens larg ca ” folosirea abuzivă

a puterii încredințate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese
personale sau de grup.”

Corupția înseamnă ” devierea sistematică de la principiile de imparțialitate și echitate care

trebuie să stea la baza funcționării administrației publice, și care presupun ca bunurile publice să
fie distribuite în mod universal, echitabil și egal și substituirea lor cu practici care conduc la
atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unor părți disproporționate a bunurilor publice în
raport cu contribuția lor.” ( Strategia Națională Anticorupție 2008-2010, pp 10).

Astfel în legislația românească corupția este reflectată, în sens restrâns, prin definirea
anumitor infracțiuni distincte care se încadrează în termenul generic de corupție, precum: darea
și luarea de mită, traficul și cumpărarea de influență, primirea de foloase necuvenite, etc.
 Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție
menționează trei categorii de infracțiuni, și anume:

 Infracțiuni de corupție: luarea și darea de mită, traficul de influență, primirea de foloase

necuvenite;
 Infracțiuni asimilare celor de corupție: stabilirea unei valori diminuate a bunurilor
aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice
locale este acționar, comisă inclusiv în cadrul acțiunii de executare silită, reorganizare sau
lichidare judiciară; acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii sau a
normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele
pentru care au fost acordate; folosirea unei funcții de conducere într-un partid, sindicat
sau patronat ori în cazul unei peroane juridice fără scop patrimonial, pentru a obține
foloase necuvenite, etc.
 Infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție: tăinuirea bunurilor
provenite din săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau asimilate; spălarea banilor;
abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri; trafic de
persoane; ș.a.;
Surs:( Alistar, Moinescu, Stănescu ( 2006), Legea 78/2000 )

O definiție clară a corupției și o exemplificare sintetică a faptelor de corupție altele decât:

darea/luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influență și cumpărarea de
influență, cele mai frecvent menționate în diferite materiale și puse în practică, nu sunt
specificate nici în Strategia Națională Anticorupție 2008-2010, nici în Planul de Acțiune pentru
Implementarea Strategiei Naționale Anticorupție 2005-2007. Nici rapoartele de cercetare ale
diferitelor institute de cercetare sau ONG-uri preocupate de temă nu conțin astfel de definiții de
lucru sau de specificații tehnice în discuțiile despre corupție, motiv pentru care în acest studiu
sunt considerate acte de corupție: darea/luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul
de influență și oferirea unei atenții pentru obținerea unor facilități în relația cu funcționarii
publici. Astfel de practici sunt cel mai adesea raportate de studiile pe tema corupției (IRES,
2009), însă există o serie de infracțiuni asimilate și în legătură cu corupția care reprezintă mai
degrabă factori favorizanți ai corupției decât acte de corupție ignorate sau confundate. ( Badea,
C. Copoeru, I. ” Percepția cetățenilor asupra corupției din instituțiile publice: cauze, practici,
prevenire ” 2010).

În ceea ce privește sursele de informare cu privire la corupție, mass-media se află pe primul

loc ca sursă credibilă în furnizarea informațiilor despre corupție, fiind astfel menționată de
73,54% dintre cetățeni. Instituțiile publice locale au mai puțină credibilitate, dar și mai puțină
vizibilitate, în informarea cetățenilor cu privire la actele de corupție, doar 14,36% dintre cetățeni
le-au identificat ca surse credibile. ( Badea, C. Copoeru, I. ” Percepția cetățenilor asupra
corupției din instituțiile publice: cauze, practici, prevenire ” 2010).

Cea mai importantă consecință a corupției este subminarea economiei naționale, urmată
devalorizarea nepotismului și a criteriilor de selecție a personalului netransparente și neobiective
și incapacitatea justiției de a fi echitabilă. Cu excepția primei consecințe, următoarele se referă la
modul în care corupția afectează activitatea individuală. Efectele care vizează România ca țară și
cetățenii ca membrii ai unei comunități mari se regăsesc în coada listei, iar securitatea generală a
cetățenilor se află ultima pe lista consecințelor și a efectelor negative ale corupției. ( Badea, C.
Copoeru, I. ” Percepția cetățenilor asupra corupției din instituțiile publice: cauze, practici,
prevenire ” 2010).

Corupția a devenit o preocupare în spațiul public/decizional al României post-revoluționare

abia în cursul anului 1996. Legea 115/1996 privind declararea și controlul averilor demnitarilor,
magistraților, funcționarilor publici și unor persoane cu funcții de conducere poate fi interpretată
drept actul de naștere al politicii publice anticorupție în România, iar adoptarea Legii 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție poate fi interpretată drept
absolvirea examenului de capacitate. Până în prezent, politica publică anticorupție a statului
român a parcurs mai multe etape, marcate de aprobarea celor patru seturi de documente
strategice anticorupție (Strategiile Naționale Anticorupție din 2001, 2005, 2008 și 2012) și de
adoptarea unui impresionant număr de peste 150 de acte normative.( Unitatea Centrală pentru
Reforma Administrației Publice ” Studiu diagnostic privind fenomenul de corupție în
administrația publică locală ” 2012 ).
 Stadiul actual al cunoașterii temei

1. Studiu privind corupția din administrația locală realizat de către TOTEM Communication
pentru Ministerul Administrației și Internelor (2012)
Obiectivele studiului au fost reprezentate de stabilirea dimensiunii fenomenului de
corupție la nivelul administrației publice locale, de indentificarea principalelor cauze și efecte
generate de faptele de corupție, precum și a breșelor legislative care favorizează sau permit rele
practici la nivelul administrației publice locale. Principalele actvități din cadrul proiectului au
fost reprezentate de realizarea unui studiu sociologic cu privire la fenomenul de corupție în
administrația publică locală, a unei cercetări media și a analizei a cadrului legislativ cu privire la
combaterea și prevenirea corupției în România.
Studiul sociologic cuprinde o cercetare cantitativă la nivel național în rândul populației
generale pe un eșantion reprezentativ de 4522 de subiecți adulți cu vârsta peste 18 ani și o
cercetarea cantitativă în rândul reprezentanților administrației publice locale de la nivelul
județelor, municipiilor, orașelor și comunelor (primari, viceprimari, consilieri locali, funcționari
publici, înalți funcționari publici, manageri publici, administratori publici, consilieri contractuali,
manageri cu contract de management, manageri cu contract de muncă, angajați contractuali,
consilieri județeni, președinți consilii județene, șefi de deconcentrate etc.) pe un eșantion
reprezentativ de 6023 de persoane.
Colectarea datelor la nivel național a fost realizată în perioada noiembrie –decembrie
2011 pentru
cercetarea în rândul populației generale și decembrie 2011 – ianuarie 2012 pentru cercetarea în
rândul
reprezentanților autorităților locale și a altor categorii populaționale și instituții relevante de la
nivel local. Pentru cercetarea cantitativă la nivel național în rândul populației generale și
cercetarea cantitativă în rândul reprezentanților administrației publice locale datele culese oferă o
marjă de eroare de +/-1,46% și respectiv +/-1,26% la un nivel de încredere de 95%.
Proiectarea eșantioanelor, realizarea instrumentelor de cercetare, colectarea, prelucrarea
și analiza datelor și redactarea rapoartelor de cercetare au fost realizate de către TOTEM
Communication în colaborare cu experți din cadrul Unității Centrale pentru Reforma
Administrației Publice (UCRAP) și ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA). Validarea
eșantioanelor a fost realizată conform datelor statistice oficiale (Institutul Național de Statistică,
Ministerul Administrației și Internelor, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici).
În realizarea analizelor comparative precum și în prezentarea datelor, în grafice și tabele
cât și în
prezentări sau pe parcursul rapoartelor de cercetare sintagma reprezentanți ai administrației
publice locale (reprezentanți APL, Total APL sau APL) face referire strict la eșantionul de 6023
persoane care are în componență categoriile populaționale descrise anterior. Eșantioanele
suplimentare nu au fost incluse în acest grup, în analizele comparative ele fiind prezentate
independent.
Cercetarea media cu privire la fenomenul corupției a presupus monitorizarea presei scrise
și online
naţionale în perioada 1 – 31 decembrie 2011 și realizarea analizei discursului jurnalistic care a
urmărit identificarea cauzelor care formează percepţia publică asupra fenomenului corupţiei.
Cercetarea cantitativă în rândul populaţiei a fost realizată la nivel național, în localități
urbane și rurale, în toate județele din România, pe un eșantion reprezentativ la nivel național.
Studiul a folosit un model de eșantionare probabilistă, tri-stadial stratificată, cu stratificare în
primul stadiu în funcție de regiunea de dezvoltare, mediul de rezidență și tipul de localitate
urbană sau rurală. Culegerea datelor s-a realizat pe bază de chestionar, aplicat în cadrul unui
interviu „față în față” de către operatori de interviu specializaţi.
Cercetarea în rândul reprezentanţilor administraţiei publice locale a fost realizată la nivel
naţional, în localităţi urbane și rurale, în toate judeţele din România, pe mai multe eșantioane și
subeșantioane. Eșantionul principal a fost format din reprezentanți ai administrației publice
locale de la nivelul județelor, municipiilor, orașelor și comunelor (primari, viceprimari, consilieri
locali, funcționari publici, înalți funcționari publici, manageri publici, administratori publici,
consilieri contractuali, manageri cu contract de management, manageri cu contract de muncă,
angajați contractuali, consilieri județeni, președinți consilii județene, șefi de deconcentrate etc.).
Studiul național a folosit un model de eșantionare probabilistă, stratificată multistadial. Criteriile
de stratificare au fost reprezentate de regiunea de dezvoltare și de tipul de autoritate locală
(autorități locale de la nivelul județelor, municipiilor, orașelor și comunelor). În scopul ajustării
eșantionului obținut la dimensiunile reale ale populației pentru aceste categorii datele au fost
ponderate.
Concluziile cercetării: Cetăţenii sunt nemulţumiţi de procesul de consultare publică în
timp ce reprezentanţii APL nu percep existenţa unei probleme în acest domeniu. Astfel, în timp
ce mai mult de jumătate din cetăţeni (55,8%) sunt nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de
modalităţile de consultare a cetăţenilor pe diverse probleme ale administraţiei publice locale, trei
sferturi dintre reprezentanţii APL se declară mulţumiţi sau foarte mulţumiţi (75,9%) de
modalităţile de consultare existente.
Faptele de corupţie sunt confundate, câteodată, cu încălcarea normelor deontologice.
Astfel, mai
mult de un sfert din reprezentanţii APL (27,3%) și aproape doi din cinci cetăţeni (37,1%)
consideră că atitudinea unui funcţionar care folosește cuvinte urâte către un cetăţean care nu are
toate actele într-un dosar constituie faptă de corupţie. Această confuzie poate avea efecte
negative atât timp cât plângerile cetăţenilor ajung să fie greșit îndreptate către parchet în loc să
fie transmise comisiilor de disciplină.
Frecvenţa cererilor de mită în cadrul autorităţilor publice locale continuă să fie percepută
ca mare, în ciuda eforturilor legislative, instituţionale și de prevenire realizate în România în
ultimii 10 ani. Astfel, trei din cinci reprezentanţi APL (61,3%) și mai mult de jumătate dintre
cetăţeni (58,5%) consideră că funcţionarii solicită des sau foarte des bani sau cadouri pentru a da
curs anumitor solicitări.
Frecvenţa dării de mită este percepută și ea ca des întâlnită la nivelul administraţiei
publice locale,
confirmând că piaţa corupţiei se dezvoltă pe principiile cererii și ofertei de corupţie. Astfel,
aproape două treimi din cetăţeni (63,5%) și mai mult de jumătate din reprezentanţii APL (54,8%)
percep că cetăţenii oferă bani sau fac presiuni asupra funcţionarilor pentru ca aceștia să
primească anumite foloase în schimbul rezolvării anumitor probleme.

2. Coruția ne privește pe toți, Percepția cetățenilor asupra corupției din instituțiile publice:
cauze, practici, prevenire (2010)
Prezentul raport reprezintă una dintre componentele proiectului „Corupţia ne priveşte pe
toţi!”, proiect care se derulează în cadrul programului de finanţare: „Facilitatea de Tranziţie
2007/19343.01.11 - Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei”,
finanţat de Uniunea Europeană şi coordonat de asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare
Durabilă - Agenda 21 (APDD - Agenda 21), în parteneriat cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici (ANFP).
APDD - Agenda 21 şi ANFP şi-au propus prin proiectul „Corupţia ne priveşte pe toţi” să
creeze un model de parteneriat public - privat între instituţii / autorităţi publice locale şi
societatea civilă, în scopul prevenirii şi combaterii corupţiei, prin instituirea unor mecanisme de
monitorizare a modului în care se aplică în practică legislaţia şi Strategia Naţională Anticorupţie.
Studiu realizat prin intervievarea a 1200 de cetăţeni din Municipiul Bucureşti - sectorul 6
şi din judeţele: Cluj, Dolj, Ilfov, Harghita şi Neamţ, raportul se particularizează prin participarea
în fiecare etapă de elaborare a acestuia, de la culegerea şi prelucrarea datelor şi până la
finalizarea procesului de concepţie, a unui important segment al societăţii civile: studenţi, cadre
didactice, ziarişti, membri ai unor organizaţii neguvernamentale, voluntari în cadrul proiectului.
Două instituţii academice întregesc sfera de cuprindere a reprezentanţilor societăţii civile:
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Facultatea de Sociologie din Bucureşti.
Raportul prezintă în prima parte metodologia folosită, pornind de la o scurtă descriere a
valorilor de bază, a codurilor de conduită profesională a funcţionarilor publici, precum şi relaţia
dintre coduri şi cadrul legislativ. Conceptele au fost concretizate într-un chestionar a cărui
structură va fi prezentată împreună cu alte date despre cercetarea care a stat la baza raportului:
perioada realizării cercetării, tipul şi volumul eşantionului, metoda şi instrumentele. Rezultatele
sunt oferite pe baza eşantionului total, iar apoi pentru fiecare dintre cele cinci judeţe în care au
fost aplicate chestionarele. În final, vor fi oferite câteva sugestii şi propuneri ale cetăţenilor
referitoare la prevenirea şi combaterea corupţiei şi concluziile raportului.
Studiul a fost realizat prin anchetă pe bază de interviu, informaţiile obţinute din
chestionare fiind completate cu date din fişele de observaţie ale monitorilor (chestionarul şi fişa
de observaţie se găsesc în anexa 2, casetele 1 şi 2). Astfel, în perioada 28 aprilie - 25 mai 2010,
30 de voluntari (monitori ai funcţiei publice) au aplicat 1200 de chestionare în cele 5 judeţe
implicate în proiect (Cluj, Dolj, Harghita, Ilfov şi Neamţ) şi în municipiul Bucureşti – sectorul 6.
Chestionarele au fost aplicate la sediile instituţiilor partenere în proiect (primării şi consilii
judeţene) din 11 localităţi : Cluj-Napoca, Dej, Craiova, Poiana Mare, Buftea, Otopeni, Bucureşti
– Primăria Sector 6, Băile Tuşnad, Vlăhiţa, Piatra Neamţ şi Roman.
 Eşantionul a fost unul de disponibilitate, constituit din populaţie adultă (18+) care a
interacţionat cu reprezentanţii primăriilor şi ai consiliilor judeţene în perioada menţionată.
Distribuţia chestionarelor şi numărul voluntarilor în fiecare judeţ a fost proporţională cu mărimea
judeţelor după populaţie. Alegerea judeţelor pentru studiul de percepţie al cetăţenilor a fost
realizată ţinând cont de: reprezentarea echilibrată a provinciilor tradiţionale ale României;
cuprinderea în proiect a unor judeţe cu o structură etnică diversificată (Ilfov, Dolj – populaţia de
etnie rromă, Harghita, Cluj – un număr mai mare decât în alte judeţe de etnici maghiari);
cuprinderea în proiect a unor structuri cu care asociaţia a mai lucrat 3 : Judeţul Cluj, Primăria
Sectorului 6 din Bucureşti (pentru asigurarea continuităţii), dar şi a unor judeţe noi, cu un profil
specific: zone puternic dezvoltate economic (Municipiul Bucureşti, Cluj), populaţie preponderent
din mediul rural (Ilfov, Neamţ).
Conluziile studiului: Cea mai cunoscută instituţie cu rol în combaterea corupţiei este
Direcţia Naţională Anticorupţie, peste 75% din cetăţenii din toate cele 5 judeţe afirmând acest
lucru. Peste 50% dintre cetăţenii fiecărui judeţ au identificat corect 5 din cele 6 instituţii cu
atribuţii în combaterea corupţiei. Ministerul Administraţiei şi Internelor este mai puţin cunoscut
cu asemenea atribuţii. De asemenea, o bună parte dintre cetăţeni au atribuit organizaţiei non-
guvernamentale Transparency International astfel de sarcini, deşi rolul acesteia este mai degrabă
de informare şi prevenţie. În mai mică măsură s-a întâmplat ca şi alte ONG-uri să fie
responsabilizate cu acţiuni de combatere a corupţiei.
În privinţa gradului de cunoaştere a cazurilor de corupţie (tabelul 15 din anexa 4),
cetăţenii din 4 judeţe declară, în proporţii de peste 50%, că nu ştiu cazuri de corupţie. Doar
doljenii recunosc acest lucru mai mult decât ceilalţi, ei fiind cei care dau şi cele mai multe
exemple de cazuri de corupţie (vezi analiza pentru judeţul Dolj). Când este vorba despre
recunoaşterea unor fapte neetice ca acte de corupţie, peste 90% dintre cetăţenii din toate judeţele
au identificat luarea de mită, iar între 75% şi 97% au identificat şi darea de mită, ca acte de
corupţie. Deşi majoritatea a identificat preponderent actele de corupţie şi apoi practicile comune
care pot facilita corupţia, o bună parte dintre clujeni consideră că oferirea unei atenţii medicului
după consultaţie (73,5%) şi lipsa de transparenţă în relaţia cu publicul (44,5%) reprezintă
infracţiuni de corupţie. Un număr mare de nemţeni (56,5%) consideră că folosirea abuzivă a
resurselor este de asemenea infracţiune de corupţie . Definirea actelor de corupţie şi a practicilor
comune care pot facilita corupţia este dată de frecvenţa acestora, iar delimitarea conceptuală se
face în funcţie de „cât de normal” este să reacţionezi aşa. Practicile cele mai frecvent întâlnite de
cetăţeni în instituţiile publice sunt: conflictele de interese în Bucureşti (cu 41,6% din menţiunile
cetăţenilor), ascunderea, distorsionarea sau blocarea accesului la informaţii în Bucureşti (45,2%)
şi Cluj (49,2%) sau atitudini discriminatorii şi rele tratamente în relaţia cu cetăţenii în Cluj
(45,4%). În judeţul Harghita, toate practicile menţionate în chestionar sunt frecvent întâlnite de
cel puţin 50% dintre cetăţeni, în timp ce în judeţul Neamţ aceastea sunt rar şi foarte rar întâlnite,
peste 70% dintre cetăţeni declară acest lucru.
Rezultatele acestui studiu sugerează, înainte de toate, că interacţiunea dintre cetăţeni şi
instituţii ale adminstraţiei publice este încă una limitată la relaţia furnizor – beneficiar pasiv de
servicii. De aceea, proiectele viitoare în domeniul combaterii corupţiei trebuie să se concentreze
pe schimabrea naturii acestei relaţii şi intensificarea comunicării dintre cetăţeni şi instituţii ale
administraţiei publice. Pentru a scoate cetăţeanul din poziţia de receptor pasiv al serviciilor
publice, este nevoie nu numai de măsurarea sistematică şi riguroasă a nivelului corupţiei şi de
informarea continuă a cetăţenilor cu privire la aceasta, ci şi de implicarea instituţiilor publice în
dialogul cu cetăţenii, de un efort din partea acestora de a găsi instrumente specifice profesiei prin
care ele pot răspunde aşteptărilor beneficiarilor serviciilor
lor. Faptul că indicele de percepţie a corupţiei este ridicat arată că eforturile de până acum de
combatere a corupţiei nu au ajuns până la acele niveluri ale deciziei individuale care să permită o
schimbare a practicilor din instituţiile publice.

Metodologia

Pentru obținerea unor date ale cercetării cât mai precise a fost folosită tehnica triangulării,
folosind atât metode calitative cât și cantitative. Acestea fiind: cestionarul, interviul și analiza de
documente.
”Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică şi, corespunzător, un instrument de investigare
constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi
psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare,
determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.” (C.
Zamfir şi L. Vlăsceanu, 1993, pg. 95). Acestea, în număr de 1000, au fost aplicate în rândul
cetățenilor din cele două orașe, București și Cluj-Napoca, ținând cont ca aceștia să nu aibă funcții
în administrația publică locală. Subiecții au fost selectați în așa fel încât să locuiască în părți
diferite ale orașului, atât centru cât și periferii și din clase sociale diferite pentru aflarea unei
păreri generale ale persoanelor adulte (peste 18 ani).

Cea de-a doua,” interviul este o întâlnire destinată colectării de date în care o persoană (un
operator de interviu) pune întrebări unei alte persoane (un respondent). Interviurile pot fi
realizate față în față sau la telefon”. (E. Babbie, 2010, pg. 367). Au fost realizate cu persoanele
din domeniul, interacționând în mod fizic direct. Scopul a fost de a afla părerile interne în
legătură cu fenomenul vizat și consecințele acestuia cât și ce măsuri anticorupție au fost propuse
și aplicate.
Ultima metodă, analiza de documente a constat în permiterea accesului nostrum la dosarele de
corupție ale oamenilor angajați pentru a investiga sursa actlui de injustiție cât și ce urmari legale
a avut acesta. Alte documente au fost reprezentate de documentele oficiale ce atestă prevederile
oficiale la nivel de țară ce trebuie aplicate în cazurile de criminalitate la nivelul gulerelor albe.

Bibliografie

 E. Babbie, ”Practica Cercetării Sociale”, Iași, 2010.

 C. Zamfir şi L. Vlăsceanu, ”Dicționar de Sociologie”, București, 1993.
 Dr. Banciu D. și Dr. Rădulescu Sorin M. „Percepția publică a fenomenului de corupție
din România”.
 Strategia Națională Anticorupție 2008-2010.
 Alistar, Moinescu, Stănescu ( 2006), Legea 78/2000.
 Badea, C. Copoeru, I. ” Percepția cetățenilor asupra corupției din instituțiile publice:
cauze, practici, prevenire”, 2010.
 Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice, ”Studiu diagnostic privind
fenomenul de corupție în administrația publică locală”, 2012.
 Păunescu, Vrabie, Ciubotariu. (2012), “ Studiu privind corupția din administrația publică
locală-Raport Sintetic”. București: TOTEM Communication.
 Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, (2010). Barometrul Corupţiei în România
– 2010.
 Badea C. , Copoeru I. (2010), “Percepţia cetăţenilor asupra corupţiei din instituţiile
publice: cauze, practici, prevenire”. Asociaţia „Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare
Durabilă - Agenda 21“.