Subiecte pentru examen

2. Drept funciar și ecologic ca ramură de drept

Dreptul funciar – ramură distinctă în sistemul național juridic, ce cuprinde o
totalitate de norme
juridice instituite de stat, care reglementează raporturi sociale, care apar cu ocazia
evidenței, folosirii și protecției terenurilor
Dreptul ecologic – ramura de drept, ce cuprinde totalitatatea normelor juridice
naționale și internaționale, ce reglementează raporturile juridice îndreptate spre
asigurarea interacțiunii armonioase î preîntimpinarea urmărilor negative a
activității ecologice și formarea unui mediu de viață sănătos, îninteresul prezentei și
viitoarei generații umane.
3. Drept funciar și ecologic ca disciplină de studiu
Ca disciplină, dreptul funciar și ecologic studiază istoricul, metoda, metodologia,
izvoare, terminologia, legislația, etc.
4. Drept funciar și ecologic ca știință
Dreptul funciar , ca știință, studiază unitatea obiectivă existentă a instituțiilor de dre
pt funciar clar aranjate în dependență de importanța și rolul pe care îl au în
reglementarea relațiilor funciare, precum și corespunzător conținutului acestor relații
funciare.
Ecologiaeracțiunea dintre organisme, plante și mediul în care ele trăiesc Cu timpul,
în a doua jumătate a sec. XX prin conștientizarea importanța condițiilor de mediu,
semnificația termenului ecologie s a lărgit peste sensul restrâns din domeniul
biologiei, devenind și un sinonim pentru ideea de protecție a mediului înconjurător.
Totodată, se leagă strâns de ecologie domeniul promovării unei economii
ecologizate, unde principiile ecologice devin și principii fundamentale în dezvoltare.
5.Obiectul de studiu al dreptului funciar și ecologic
Obiectul dreptului funciar totalitatea relațiilor sociale patrimoniale (cînd pămîntul
apare ca
bun imobil sau drept de proprietate, dezmembrămintele dreptului de proprietate)
nepatrimoniale ( relații ce țin de organizarea, ținerea cadastrului și monitoringul
funciar), ce apar în procesul dirijării, folosirii și protecției pămîntului.
Obiectul dreptului ecologic – odată cu folosirea și protecția resurselor naturale. 6.
Principiile dreptului funciar și ecologic
Principiile sunt teze de bază, idei, ce determină scopul, sarcinile, ordinea și
condițiile reglementării juridice a folosirii și protecției mediului înconjurător.
Principiile ocrotirii resurselor naturale:
Respectarea dreptul omului la un mediu sănătos și asigurarea condițiilor favorabile
pentru activitatea umană;
Principiul fundamentării științifice de îmbinare a intereselor economice, ecologice și
sociale, în scopul asigurării dezvoltării favorabile a mediului înconjurător;
Prezumția pericolului ecologic al activității economice planificate;
 Principiul ocrotirii, restabilirii și folosirii raționale a resurselor naturale ca o
condiție necesară asigurării unui mediu favorabil;
Principiul priorității păstrării sistemelor ecologice naturale al landșafturilor și
complexelor naturale;
olosirea rațională a resurselor;
Principiul plății speciale pentru folosirea resurselor naturale;
Principiul publicității în domeniul ocrotirii mediului;
Principiile speciale ale dreptului ecologic:
Principiul evidenței aspectului complex, multifuncțional al pămîntului;
Principiul folosirii terenului conform destinației;
Principiul folosirii raționale a pămîntului;
Principiul îmbinării intereselor publice și individuale;
Principiul reglementării juridice a resurselor funciare, indiferent de forma de
proprietate asupra lor;
Principiul priorității terenurilor de calitatate superioară;
Principiul plății pentru folosirea terenurilor.
7.Sistemul dreptului funciar și ecologic
Sistemul dreptului funciar este format din partea generală (noțiuni generale,
principii, atribuții, instituții, administrarea ternurilor, răspunderea juridică, etc.) și
partea specială , ce conține
norme juridice, ce reglementează categorii aparte de relații funciare. Totalitatea
acestor norme
juridice formează instituția care determină regim e repartizează după destinație.
Sistemul dreptului ecologic – pendență de
cercul de relații sociale reglementate. Astfel, dreptul ecologic conține instituții de
drept, subramuri (dreptul funciar, dreptul apelor, dreptul pădurilor) și subsisteme
(folosire și ocrotire). 8.Generalități privind protecția mediului – ecologie, mediu,
resurse naturale, criză ecologică.
Ecologia – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor de
existenţă.
Mediu – totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze
schimbări de diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce
nu provoacă influență, dar pot fi acă influență și nu pot fi influențate de om, dar
formează un aturaj al vieții lui.
Resurse naturale sînt obiectele, fenomenele, condițiile naturale și alți factori,
utilizabili în trecut, prezent și viitor pentru consum direc sau indirect, care au
valoare de consum și contribuie la crearea de bunuri materiale și spirituale.
Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de
energie, de materie primă și de materiale, nemijlocit de obiecte de consum și de
recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informații despre lumea
înconjurătoare.
Echilibrul ecologic este considerat normal cînd există o stare de balanță între
componentele mediului și procesele ce contribuie la existența îndelungată a
sistemeleor naturale și artificiale sau la dezvoltarea succesivă a acestora.
Dezechilibru ecologic – starea anormală, starea de poluare.
Principiul ocrotirii, restabilirii și folosirii raționale a resurselor naturale ca o
condiție necesară asigurării unui mediu favorabil;
Principiul priorității păstrării sistemelor ecologice naturale al landșafturilor și
complexelor naturale;
olosirea rațională a resurselor;
Principiul plății speciale pentru folosirea resurselor naturale;
Principiul publicității în domeniul ocrotirii mediului;
Principiile speciale ale dreptului ecologic:
Principiul evidenței aspectului complex, multifuncțional al pămîntului;
Principiul folosirii terenului conform destinației;
Principiul folosirii raționale a pămîntului;
Principiul îmbinării intereselor publice și individuale;
Principiul reglementării juridice a resurselor funciare, indiferent de forma de
proprietate asupra lor;
Principiul priorității terenurilor de calitatate superioară;
Principiul plății pentru folosirea terenurilor.
7.Sistemul dreptului funciar și ecologic
Sistemul dreptului funciar este format din partea generală (noțiuni generale,
principii, atribuții, instituții, administrarea ternurilor, răspunderea juridică, etc.) și
partea specială , ce conține
norme juridice, ce reglementează categorii aparte de relații funciare. Totalitatea
acestor norme
juridice formează instituția care determină regim e repartizează după destinație.
Sistemul dreptului ecologic – pendență de
cercul de relații sociale reglementate. Astfel, dreptul ecologic conține instituții de
drept, subramuri (dreptul funciar, dreptul apelor, dreptul pădurilor) și subsisteme
(folosire și ocrotire). 8.Generalități privind protecția mediului – ecologie, mediu,
resurse naturale, criză ecologică.
Ecologia – ştiinţă ce studiază interacţiunea dintre organismele vii şi mediul lor de
existenţă.
Mediu – totalitatea lucrurilor, fenomenelor, influenţelor de natură să cauzeze
schimbări de diferit ordin în activitatea umană şi a omului însuşi, precum şi cele ce
nu provoacă influență, dar pot fi acă influență și nu pot fi influențate de om, dar
formează un aturaj al vieții lui.
Resurse naturale sînt obiectele, fenomenele, condițiile naturale și alți factori,
utilizabili în trecut, prezent și viitor pentru consum direc sau indirect, care au
valoare de consum și contribuie la crearea de bunuri materiale și spirituale.
Resursele naturale se folosesc sau pot fi folosite ca mijloace de muncă, surse de
energie, de materie primă și de materiale, nemijlocit de obiecte de consum și de
recreare, ca bancă a fondului genetic sau sursă de informații despre lumea
înconjurătoare.
Echilibrul ecologic este considerat normal cînd există o stare de balanță între
componentele mediului și procesele ce contribuie la existența îndelungată a
sistemeleor naturale și artificiale sau la dezvoltarea succesivă a acestora.
Dezechilibru ecologic – starea anormală, starea de poluare.
Poluare – ea echilibrului ecologic, ceea ce constituie un efect negativ.
Starea de poluare – care aflat în mediu în cantități ce depășesc limita de tolerață a
uneia sau mai multor specii de viețuitoare, împiedică înmulțirea sau dezvoltarea
normală a acestora printr-o acțiune nocivă. Cu cît diferența dintre concentrația
poluantului în mediu și limita de toleranță este mai mare, cu atît poluantul se
cinsideră mai periculos.
9.Sistemele de protecție a mediului
Considerînd problema ecologică drept una dintre cele mai principale, statul a
determinat căile, mijloacele, metodele și subiectele în în drept de a soluționa această
problemă. Numai acționînd în trînă interdependență, acești factori sînt în stare și
atingă scopul: soluționarea problemei folosirii raționale, conservării și protecției
mediului.
Sistemul de protecție a mediului cuprinde 2 elemente esențiale:
-sistemul mijloacelor juridice;
sistemul organizațional.
Sitemul mijloacelor juridice
Caracterul reglementărilor ce țin de acet domeniu a evoluat treptat. Primele
reglementări țineau de foloirea rațională a unor resurse naturale utilizate în anumite
sfere de activitate. Apoi începe elaborarea reglementărilor ce țin de înlăturarea unor
calamități – consecințe ale activității umane. Actualmente reglementările juridice se
extind practic aupra tuturor domeniilor vieții umane și întrunesc o serie de procedee
cu caracter particular, cît și general. Aceste mijloace sînt utilizate în vederea
reglementării: folosirii raționale a resurselor mediului, prevenirea poluării mediului,
depoluarea mediului, repararea prejudiciilor cauzate prin vicierea mediului,
amelorarea condițiilor de viață, menținerea stării calitative și cantitative a resurselor
naturale existente.
Sistemul organizațional element esențial al sistemului general de protecție a
mediului, constituit din ansamblul de
subiecte împuternicite să realizeze activitățile și procedeele prevăzute de legislație și
dictate de obiectiva necesitate a stării de lucruri.
Sistemul organizațional național al RM este format din: autoritățile publice
(Parlamentul
RM, Președintele RM, Guvernul RM, Autoritățile administrației publice, Ministerul
Ecologiei
Inspectoratul Ecologic de Stat, Departamentul Standartizare și Metrologie, Organele
de drept),
persoanele juridice (agenții economici, indiferent de forma de proprietate, în calitate
de
beneficiari de folosire resurselor naturale) și persoanele fizice (potențial beneficiari
de folosire a factorilor și resurselor de mediu).
Sistemul instituțional internațional cuprinde totalitatea organismelor
internaționale, abilitate să cerceteze, reglementeze, să realizeze schimb de
informații, experiență, control, să cooperee în soluționarea problemelor de mediu
stringent
10.Protecția și dezvoltarea mediului ca sarcină de stat
Datorită faptului că influența negativă nu cunoaște granițe locale, regionale sau
statale, datorită faptului că dezvoltarea economică și elaboararea măsurilor de
protecție a mediului poartă un re centralizată, statul trebuie să asume ca sarcină
primordială obligația de a proteja și dezvolta mediul. Soluționarea problemelor de
mediu sînt în competența statului deoarece:
Poluarea și combaterea ei este o problemă națională;
Statul este cel care stabilește reguli de conduită, inclusiv și din domeniul
protecției mediului;
Statul poate prin oraganele sale specializate să urmărească respectarea
normelor de drept; Statul este în drept să aplice sancțiuni în cazul încălcării de
către persoane a normelor legale imperative;
Organele de stat sînt competente să soluționeze litigiile ce apar în procesul de
exploatare a mediului;
Statul are la dispoziție, prin buget, sume de bani pantru finanțareadiferitor
activități de prevenire a poluării și de ameliorare a condițiilor de mediu.
Deci paralel cu ocrotirea și consolidrea suveranității, cu soluționarea problemelor
economice, statul își mai asumă o sarcină importantă – lupta pentru stabilitatea și
menținerea echilibrului ecologic. Fenomenul poluării și degradării mediului a atins
asemenea niveluri încît stoparea sa nu este posibilă decît printr o largă cooperare
internațională.
12.Izvoarele dreptului funciar și ecologic
Izvor de drept funciar actul normativ adoptat au sancționat de stat, care conține
norme de drept ce reglementează relațiile sociale privind folosirea și protecția
terenurilor. ( Constituția RM, Codul Funciar RM, legi și acte subordonate legii,
actele organelor administrației publice, practica udiciară).
Izvor de drept ecologic – olosirea și protecția resurselor naturale. Constituția RM,
Codul apelor, Codul silvic, legi și acte subordonate legii).
13.Clasificarea izvoarelor de drept funciar și ecologic.
După forța juridică
-legi;
- acte subordonate legii;
După organele care adoptă actele normative ce reglementează
relațiile funciare -organele administratiei publice centrale ; -organele
administratiei publice locale.
După caracterul normelor conținute în actul normativ
respectiv interdicții ; recomandă
Dupa raza teritorialității, timp și după un anumit cerc de persoane
-izvoare ce reglementează raporturi funciare pe întreg teritoriul
statului ; izvoare ce acționează .
Izvoarele pot acționa asupra tuturor subiecților ce cad sub incidența lor
-ac dența lor ; izvoare ce reglementează .
O clasificare a izvoarelor dreptului ecologic mai poate fi în:
-izvoare materiale – starea de criză ecologică, necesităţile social-economice, factorii
materiali, etc.
-izvoare formale –relaţiile în legătură cu folosirea, conservarea, dezvoltarea şi
protecţia componentelor mediului.

14.Codul funciar ca izvor de drept funciar

Adoptat la 25.12 1991, pus în aplicare la 01.01.1992 , Codul funciar apare ca un
act vital
pentru dezvoltarea RM în condiţiile noi de trecere la relaţiile de piaţă. Codul funciar
şi Constituţia sunt cele mai importante acte normative ce reglementeaza relaţiile
funciare din stat.
Codul funciar conţine norme care reglementează urmatoarele aspecte ale relaţiilor
funciare:
Competenţa Parlamentului, a Guvernului, a Autorităţilor publice locale în domeniul
relaţiilor funciare ;
Atribuirea şi întrăinarea terenurilor
Drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de terenuri
Categoriile de terenuri (destinaţia lor)
Cadatrul funciar şi reglementarea regimului proprietăţii funciare
Schimbarea detinaţiei terenurilor
 Protecţia şi ameliorarea terenurilor
Controlul de stat şi monitoringul fondului funciar
Soluţionarea litigiilor funciare
Răpunderea pentru încălcarea legislaţiei funciare
Acordurile internaţionale.
Aplicarea şi executarea practică a Codului funciar ete o atribuţie de bază a organelor
de stat şi a autorităţilor publice locale.
15.Raportul juridic de drept funciar şi ecologic
Raportul de drept funciar
Obiectul: pămîntul ca teren determinat, ca parte a unui teren şi ca cotă de teren. El
ţine de domeniul dirijării.
Subiecţii: persoane fizice şi juridice, satatul U.A.T., regiile autonome, etc.
Conţinutul: drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia funciară pentru deţinătorii
de terenuri.
Raportul de drept ecologic
Obiectul: acţiunile sau inacţiunile subiecţilor, conduita ce ţine de folosirea, protecţia,
dezvoltarea, conservarea componentelor naturii, răpunderea juridică în domeniul
protecţiei mediului.
Subiecţii: persoane fizice şi juridice, satatul U.A.T., regiile autonome, etc.
Conţinutul: drepturile şi obligaţiile privind folosirea, protecţia, gestiunea,
adminsitrarea, controlul, supravegherea privind fondul natural. 16.Obiectele
relaţiilor funciare teren, cotele de teren şi drepturile asupra lor.
 Sectoarele de teren se caracterizează prin suprafaţă, amplasament, hotare, au statut
juridic şi alte caracteristici, specificate în documentaţia înregistrării de stat a
dreptului asupra pămîntului.
Sectoarele de teren şi obiectele aferente acestora (solul, bazinele de apă închise,
pădurile,
plantaţiile multianuale, clădirile, construcţiile, edificiile etc.), strămutarea cărora
este imposibilă fără a cauza pierderi directe destinaţiei lor, constituie bunuri imobile.
Sectoarele de teren pot fi divizibile şi indivizibile.
Se consideră divizibile sectoarele de teren care pot fi împărţite în porţiuni fără a le
schimba destinaţia, fără a încălca normele antiincendiare, sanitare, ecologice,
agrotehnice şi urbanistice, fiecare porţiune formînd după divizare un teren de sine
stătător.
17.Fondul funciar şi componenţa lui
Toate terenurile, indiferent de destinaţie şi de proprietate, constituie fondul funciar al
Republicii Moldova.
Fondul funciar, în dependenţă de destinaţia principală, se compune din
următoarele categorii de terenuri:
- cu destinaţie agricolă;
- din intravilanul localităţilor;
- destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii
speciale;
- destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de
valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi;
- ale fondului silvic;
- ale fondului apelor;- ale fondului de rezervă.
18.Dreptul de proprietate asupra terenurilor
Dreptul de proprietate – acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în
putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie
asupra terenurilor în limitele determinate de lege.
Dr. proprietăţii asupra pamîntului cuprinde :
* instituţia de drept ale cărui norme sunt fixate în Constituţia R.M., Codul Civil,
Codul Funciar ;
* raporturi de proprietate în care în afara de proprietar sunt si alte subiecte purtatoare
de drepturi si obligatii funciare (organele de reglementare a regimului proprietatii
funciare si de tinere a Cadastrului Funciar de Stat) ;
* atributiile subiective ale proprietarilor funciari, astfel proprietarii pot face actiuni
de a lucraterenul de sinestatator, de a face lucrari de ameliorare, pot inactiona sa se
abtina de la actiuni ce ar leza dr. altor proprietari sau care ar cauza prejudicii
terenului, au dr. la revendicare, despagubiri ;
6
 * actiunea juridica care genereaza raporturi intre proprietari s.a. subiecte de drept.
Dreptul de proprietate asupra pamintului poate fi privit :
Sens obiectiv – institutie de drept ale carui norme reglementeaza dr. de proprietate
funciara ca stare de apartenenta a loturilor de teren.
Sens subiectiv – este posibilitatea oferita proprietarului in vederea posesiei,
folosintei si dispunerii de terenul ce-i apartine cu putere proprie si in interes
propriu, prin actiuni ce nu contravin legislatiei si nu lezeaza interesele legitime ale
altor persoane.
19.Conţinutul dreptului de proprietate funciară .
Atributele proprietarului sunt :
- posesia ;
- folosinta
; -
dispozitia.
Pentru dr. de proprietate funciara este specific ca atributele proprietarului au un
caracter independent si nu se bazeaza pe dreptul altor persoane.
In acest sens, pe de o parte continutul atributelor este stabilit prin lege, in al doilea
rind, proprietarul exercita de sinestatator.
Un aspect important al atributelor proprietarului consta in faptul ca acestea sunt
limitate. Posesia – terenului este posibilitatea stabilita de lege a proprietarului de a
stabili, de fapt, lotul de teren. Posesia este mijlocul indispensabil al fiecarui
proprietar pentru a-si realiza scopul adica utilitatea economica a proprietatii sale.
Unii autori considera ca posesia nu poate fi separata de folosinta, deoarece pentru a
folosi un bun este necesar mai intii sa se afle in posesia lui.Spre deosebire de
posesia unor bunuri obisnuite pe care proprietarul le poate avea si stramuta in alt
loc, posesia terenului poarta un caracter conditional, deoarece stapinirea lui e
limitata. Posesia terenului e realizata prin transmiterea in natura a proiectelor de
organizare a teritoriului si prin confirmarea hotarelor loturilor, prin instalarea
bornelor. Pentru PF si PJ subiectele dr. de proprietate privata, atributul de posesie a
terenului este indispensabil de obligatiunea acestuia de a folosi lotul conform
destinatiei.
Folosinta – posibilitatea proprietarului de a beneficia de calitatile utile ale bunului
in scopul satisfacerii necesitatilor sale materiale si culturale. Folosinta ofera
proprietarului dr. de a intrebuinta bunul pe acesta il produce.
In ceea ce priveste dr. de folosinta ca atribut al proprietarului funciar este
posibilitatea admisa de lege privind exploatarea economica a terenului, folosirea
calitatilor sale utile si exploatarea economica a terenului, folosirea calitatilor sale
utile si exploatarea lui in scopul obtinerii productiei agricole.
Acest atribut are 2 forme de baza :
-dr. proprietarului de a folosi terenul agricol ;
7
-in forma gospodaririi libere a terenului, proprietarul are dreptul sa efectuieze
lucrari de ameliorare, constructia sistemelor de irigare si a constructiilor auxiliare.
Dispozitia – asupra terenului este posibilitatea admisa de lege de a determina soarta
juridica a acestui teren.
Ca atribut al proprietatii funciare poate sa se manifeste sub mai multe forme :
- modificarea starii de fapt a loturilor de teren, ceea ce atrage dupa sine schimbarea
statutului
juridic ;
- modificarea regimului juridic al terenului ;
- modificarea componentei proprietatii funciare (exp. Atribuirii terenului in arenda,
folosintafunciara, retragerea terenului de la proprietari pentru necesitati de stat si
sociale, procesul de schimb a terenurilor inter proprietarii funciari). 20. Stingerea
dreptului de proprietate asupra terenului. Dreptul asupra terenului se stinge în
cazurile:
1) renunţării benevole a deţinătorului la teren;
2) înstrăinării terenului de către proprietar;
3) retragerii terenului pentru nevoile statului şi societăţii;
4) retragerii terenului în cazul cînd deţinătorul cu titlu de posesiune sau de
folosinţă nu utilizează terenul în scopul în care i s-a atribuit;
5) decedării proprietarului;
6) neachitării sistematice a impozitului funciar în termenul stabilit de lege;
7) expirării termenului pentru care a fost dat în folosinţă terenul;
8) încetării activităţii întreprinderii, instituţiei, organizaţiei;
9) încetării raporturilor de muncă, în virtutea cărora a fost repartizat lotul
auxiliar, dacălegislaţia nu prevede altfel;
10) nerespectării condiţiilor contractului de arendă;
11) exploatării terenului prin metode care conduc la degradarea solurilor, la
poluarea lor chimică, radioactivă şi de altă natură, la înrăutăţirea situaţiei
ecologice;
12) folosirii terenurilor irigate prin metode care conduc la înmlăştinire, la
salinizare secundară şi la apariţia focarelor de eroziune prin irigare.
Punctele 3), 4), 6), 11) şi 12) nu se extind asupra dreptului de proprietate a
cetăţeanului asupra terenului destinat construirii casei de locuit, anexelor
gospodăreşti şi a celui ocupat de grădini personale.
Dreptul de a folosi terenul se poate stinge dacă posesorul funciar sau beneficiarul
funciar a încălcat legislaţia funciară.
21.Dezmembrămintele dreptului de proprietate .
Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi reale principale ce
au ca obiect

8
 bunuri ce aparţin altor persoane, drepturi opozabile tuturor, inclusiv proprietarului,
ce se constituie sau dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din
conţinutul juridic al dreptului de proprietate.
Uzufructul – dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă
determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de ai
culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva
substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul, nu şi de a-l înstrăina.
Dreptul de uz – dreptul real asupra bunului altuia, în virtutea căruia uzuarul poate
folosi bunul şi culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.
Dreptul de abitaţie – dreptul real în temeiul căruia titularul lui poate folosi locuinţa
altei persoane pentru sine şi membrii familiei sale.
Servitutea – o sarcină impusă asupra unui imobil( terenul aservit) pentru uzul sau
utilitatea unui alt proprietar (ternul dominant).
Superficia – este dreptul real imobiliar de a folofi ternul atuia în vederea edificării şi
exploatării unei construcţii, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei
construcţii existente.
22.Terenurile proprietate publică.
Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate, instituit asupra
bunurilor din domeniul public de interes naţional şi din domeniul public de interes
local, aparţinînd satului şi unităţilor administrativ-teritoriale.
În calitate de persoană juridică de drept public, statul şi unităţilor administrativ-
teritoriale sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public, iar în calitate de
persoane juridice private – sunt proprietare de bunuri din domeniul privat.
Terenurile proprietate publică din domeniul privat, asemenea şi terenurile aflate în
proprietatea
privată a cetăţenilor, nu sunt excluse din circuitul civil al terenurilor: pot fi vîndute,
cumpărate, schimbate, pot fi depuse în calitate de aport la capitalul social a l
societăţilor comerciale, pot fi supuse privatizării, etc.
Terenurile proprietate publică din domeniul public sunt proprietate exclusivă a
statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale. Asemenea terenuri sunt scoase din
circuitul civil al bunurilor şi nu pot fi supuse privatizării: nu pot fi vîndute,
cumpărate, schimbate, etc. Din domeniul
public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte terenurile care,
prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Astfel, ternurile fondului apelor,
fondului silvic, folosite îninteres public, terenurile căilor de telecomunicaţie,
drumurile naţionale, ternurile destinate ocrotirii naturii, terenurile destinate
asigurării securităţii statului, precum şi alte ternuri fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice. Terenurile domeniului public sunt inalinabile (care nu
pot fi înstrăinate prin acte juridice de drept civil), insesizabile ( nu pot fi urmărite de
creditorii acelui drept) şi imprescriptibile ( care nu se prescriu, rămîn valabile
întotdeauna).
23.Atribuirea şi înstrăinarea terenurilor .

9
Atribuirea sectoarelor de teren din intravilan pentru case, anexe gospodăreşti şi
grădini
Autorităţile administraţiei publice locale atribuie cetăţenilor terenuri fără plată,
eliberîndu-le titluri de proprietate: trec în proprietatea cetăţenilor sectoarele de teren
ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini. Se atribuie familiilor nou-formate
sectoare de teren din rezerva intravilanului pînă la epuizarea acesteia pentru
construcţia caselor de locuit, anexelor gospodăreşti şi grădini: în oraşe - de la 0,04
pînă la 0,07 hectare, în localităţi rurale - pînă la 0,12 hectare. Dimensiunile concrete
ale sectoarelor de teren se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale.
Atribuirea în natură a cotelor de teren echivalent
Amplasarea terenurilor care se atribuie în calitate de cote de teren echivalent va fi
determinată de primăria satului (comunei) sau oraşului fără cererea titularului cotei
de teren echivalent în
baza proiectului de organizare a teritoriului, elaborat de o întreprindere de stat sau
privată care dispune de licenţa respectivă.
Moştenirea şi înstrăinarea terenurilor dobîndite în proprietate privată
Terenurile dobîndite în proprietate privată se transmit prin moştenire în modul
stabilit de legislaţia în vigoare.
Atribuirea terenurilor pentru alte necesităţi decît cele agricole sau silvice
Întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor de stat şi municipale li se atribuie în
folosinţă terenuri proprietate publică a statului, respectiv a unităţilor administrativ-
teritoriale, pentru desfăşurarea activităţii lor.
Terenurile instituţiilor de cult şi ale cimitirelor
Mănăstirilor li se atribuie în proprietate privată, fără plată, terenuri agricole cu o
suprafaţă de pînă la 5 hectare din contul terenurilor proprietate publică a unităţilor
administrativ-teritoriale. Loturile auxiliare
Lucrătorii din anumite ramuri ale economiei naţionale - transporturi, silvicultură,
industria forestieră, telecomunicaţii, gospodăria apelor, piscicultură şi altele - pot
beneficia, în conformitate cu reglementările din domeniile respective, de loturi
pentru grădină, fîneţe şi păşuni, conform hotărîrii conducerii unităţii în care
lucrează.
24.Actele ce confirmă drepturile deţinătorilor de
teren .
Actele ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren sunt:
1) Titulul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, eliberat de
autorităţile adminitraţiei publice locale, în cazul atribuirii de către aceta a
terenurilor proprietate
publică a unităţilor administrativ-teritoriale, sau de Agenţia de Stat Relaţii
funciare şi Cadastru, în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate
publică a statului. Forma titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren
se stabileşte de Guvern 2) Certificatul de moştenire.
3) Contractul de vînzare-cumpărare, contractul de donaţie, contractul de schimb,
contractul de arendă a terenului şi altele.

10
Aceste acte servec drept temei pentru înregistrarea dreptului de proprietate şi a altor
drepturi
patrimoniale aupra terenului în regitrul bunurilor imobile la oficiul cadastral.
Ulterior, după înregitrarea drepturilor în registrul bunurilor imobile, în scopul
efectuării actelor juridice civile, oficiul cadastral teritorial eliberează, la cerere, un
extra din regitrul bunurilor imobile, valabil timp de 2 luni, care confirmă faptul că
peroana repectivă este proprietarul terenului, atît în faţa notarului, cît şi în faţa altor
terţe persoane.
25.Deţinătorii de terenuri – drepturi şi obligaţii.
Proprietarii funciari au dreptul:
- să gospodărească de sine stătător terenul;
- să fie proprietarii producţiei obţinute şi a veniturilor din realizarea ei;
- să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte
bogăţii ale pămîntului;
- să construiască în modul stabilit de lege case, clădiri de producţie, edificii cu
destinaţie social-culturală şi cu altă destinaţie;
- să dea terenul sau o parte din el în folosinţă prin arendă sau sub altă formă;
- să primească, în caz de retragere a terenului pentru nevoile statului şi a
societăţii, compensarea deplină a cheltuielilor şi pierderilor, inclusiv a
avantajului ratat; - să lase ca moştenire terenul şi să-l înstrăineze în
conformitate cu legea.
Posesorii şi beneficiarii au dreptul:
- să folosească terenurile potrivit condiţiilor de atribuire;
- să fie proprietarii producţiei obţinute;
- să folosească în modul stabilit de lege zăcămintele, pădurile, apele şi alte
bogăţii ale pămîntului;
- să primească, în caz de stingere a dreptului de posesiune sau beneficiere,
compensarea cheltuielilor legate de ameliorarea terenului.
Deţinătorii de terenuri sînt obligaţi:
- să folosească terenurile în conformitate cu destinaţia lor;
- să respecte, conform recomandărilor agrotehnice, condiţiile de exploatare a
terenurilor, structura asolamentelor, să nu admită folosirea abuzivă a
îngrăşămintelor chimice şi a preparatelor de fitosanitărie;
- să achite la timp impozitul funciar şi alte plăţi pentru folosirea terenurilor;
- să ia măsuri de prevenire şi combatere a eroziunilor, a compactării solului, a
alunecărilor de teren, a salinizării sau înmlăştinirii secundare, să asigure atît
obţinerea unei producţii calitative, cît şi protecţia solului şi sporirea fertilităţii
lui;
- să respecte drepturile altor deţinători de terenuri;
- să păstreze bornele de hotar şi punctele reţelei geodezice de stat din teren;
- să respecte proiectul de organizare a teritoriului;
11
 - să prezinte la timp autorităţilor administraţiei publice locale informaţiile
stabilite prin legislaţie, privitoare la starea şi folosirea terenului.
28.Competenţa Guvernului în domeniul relaţiilor funciare
. De competenţa Guvernului ţin:
- aprobarea perimetrului localităţilor urbane;
- elaborarea măsurilor de protecţie a terenurilor şi organizarea realizării lor;
- ţinerea cadastrului funciar şi organizarea reglementării regimului proprietăţii
funciare pe teritoriul republicii;
- aprobarea cadastrului funciar anual;
- stabilirea modului de încasare a impozitelor funciare şi a altor plăţi; stabilirea
şi schimbarea destinaţiei terenurilor, la propunerea consiliilor unităţilor
administrativteritoriale de nivelul întîi sau, respectiv, de nivelul al doilea, în
temeiul cererii
proprietarului schimbarea categoriei terenurilor cu destinaţie specială;
- elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a
regimului proprietăţii funciare în republică şi asigurarea realizării lor;
- elaborarea unei metodici unice de evaluare a terenurilor;
- organizarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
- aprobarea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale în baza propunerilor
consiliilor raionale sau municipale;
- determinarea listei întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor ale căror
terenuri rămîn în proprietatea statului şi prezentarea acesteia spre aprobare
Parlamentului;
- aprobarea suprafeţelor de vii şi livezi supuse casării în baza propunerilor
comitetelor executive raionale sau primăriilor municipale.
29.Competenţa consiliilor raionale în domeniul relaţiilor
funciare . De competenţa consiliilor raionale şi municipale ţin:
- exercitarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor;
- stabilirea impozitelor funciare şi altor plăţi, încasarea lor;
- stabilirea şi schimbarea perimetrului intravilanului localităţilor şi soluţionarea
litigiilor privind perimetrele;
- ţinerea cadastrului funciar al raionului şi municipiului, organizarea
reglementării regimului proprietăţii funciare;
- elaborarea programelor, schemelor, proiectelor şi planurilor de reglementare a
regimului
proprietăţii funciare pe teritoriul raionului şi municipiului şi asigurarea realizării
lor;
12
 - repartizarea şi retragerea terenurilor, în modul stabilit de lege;
- stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita raionului şi
municipiului;
- schimbarea destinaţiei terenurilor agricole cu gradul de evaluare a fertilităţii
naturale mai mic de 40, în cazul trecerii acestora în fondul silvic, la propunerea
consiliilor unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi, în temeiul cererii
proprietarului
- autentificarea drepturilor deţinătorilor de terenuri;
- privarea deţinătorilor de dreptul de proprietate asupra terenurilor în
conformitate cu legislaţia în vigoare;
- determinarea şi repartizarea terenurilor pentru construcţii;
- elaborarea propunerilor privind hotarele unităţilor administrativ-teritoriale
pentru a fi aprobate de Guvern.
31. Reglementarea de stat a regimului proprietăţii funciare şi de beneficire
funciare . Reglemenatarea regimului proprietăţii funciare constituie un sistem de
măsuri juridice, economice şi tehnice, menite să rezolve probleme din domeniul
relaţiilor funciare şi folosirii resurselor funciare. Are ca scop organizarea ştiinţifică a
folosirii raţionale şi eficiente a terenurilor în toate ramurile economiei naţionale,
creării de condiţii pentru îmbunătăţirea landşafturilor naturale şi antropogene pentru
asigurarea stabilităţii lor şi pentru protecţia solului. Dreptul de beficiere reperezintă
o instituţie de drept care reglementează raporturile sociale ce apar în procesul
utilizării sau folosirii obiectelor naturii şi resurselor naturale în scopul satisfacerii
necesităţilor de ordin economic, cultural, estetic, de însănătoşire.
Reglementarea regimului proprietăţii funciare prevede:
- elaborarea shemelor republicane şi zonale, prognozelor şi programelor de
ameliorare şi protecţie a solului, precum şi a schemelor reglementării
regimului proprietăţii funciare;
- fundamentarea şi stabilirea hotarelor terenurilor cu regimuri speciale de
ocrotire a naturii, de recreaţie şi de rezervaţie;
- determinarea şi stabilirea pe teren a hotarelor unităţii teritorial-administrative
şi a intravilanul localităţilor;
- elaborarea proiectelor privind delimitarea unor noi terenuri pentru posesiune şi
folosinţă, reglementarea celor existente, precum şi a terenurilor proprietarilor,
lichidîndu-se incomodităţile din amplasarea lor;
- repartizarea terenurilor în natură, pregătirea titlrilor care dovedesc dreptul de
proprietate, posesiune şi de beneficiere;
- efectuarea lucrărilor de evaluarea şi evidenţă a terenurilor;
- elaborarea proiectelor de reglementare a regimului proprietăţii funciare privind
terenurile intragospodăreşti, terenurile deţinătorilor, argumentîndu-se măsurile
de folosire eficientă a terenurilor conform destinaţiilor speciale, de sporire a
fertilităţii solurilor şi de aplicare a tehnologiilor cruţătoare de natură;

13
 - elaborarea proiectelor de lucru legate cu valorificarea, îmbunătăţirea şi
protecţia terenurilor;
- elaborarea proiectelor de reglementare economico- funciară a teritoriilor
localităţilor;
- supravegherea de autor a realizării proiectelor de reglementare a regimului
proprietăţii funciare.
32. Controlul de stat în domeniul folosirii şi protecţiei terenurilor .
Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice locale are obligaţia să
asigure folosirea raţională şi suficientă a terenurilor, precum şi protecţia acestora
indiferent de destinaţia lor
Sarcinile serviciului controlului de stat în domeniul folosirii şi protecţiei
terenurilor constau în asigurarea respectării de către toate organele de stat şi cele
obşteşti, de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile agricole de stat,
cooperatiste obşteşti, precum şi de întreprinderile mixte, persoanele fizice şi juridice
străine, a cerinţelor legislaţiei funciare în scopul folosirii eficiente şi protecţiei
cuvenite a terenurilor.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei terenurilor îl exercită Guvernul şi
autorităţile administraţiei publice locale.
Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale organelor de stat
împuternicite să exercite controlul asupra folosirii şi protecţiei terenurilor, emise în
limitele competenţei lor, sînt obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri.
Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale şi ale organelor de ocrotire a
naturii în
problemele folosirii şi protecţiei terenurilor în limitele competenţei lor sînt
obligatorii pentru toţi deţinătorii de terenuri.
33. Monitoringul ecologic şi funciar .
Monitoringul fondului funciar reprezintă un sistem de supraveghere şi prognoză a
stării fondului funciar pentru evidenţa schimbărilor, pentru aprecierea acestor
schimbări, pentru
preîntîmpinarea urmărilor proceselor şi tendinţelor negative. Structura, conţinutul şi
modul de realizare a monitoringului sînt stabilite de legislaţie, ţinîndu-se seama de
condiţiile zonale. Monitoringul Ecologic este un sistem de obervaţii şi prognozări
pentru relevarea schimbărilor stării mediului, descoperirea şi prevenirea proceselor
şi tendinţelor negative. Se realizează de către Ministerul Ecologiei, prin
subdiviziunile sale. 34.Noţiunea, formele, sistemul controlului ecologic
Statul în persoana autorităţilor administraţiei publice are obligaţia să aigure folosirea
raţională şi suficientă a resurselor naturale, precum şi protecţia acestora indiferent de
destinaţia lor. Sarcinile serviciului controlului de stat în domeniul folosirii şi
protecţiei resurselor naturale constau în asigurarea respectării de către toate organele
de stat şi cele obşteşti, de către întreprinderile, intituţiile şi organizaţiile agricole de
stat, cooperatiste obşteşti, precum şi de întreprinderile mixte, persoanele fizice şi
juridice străine, a cerinţelor ecologice în copul foloirii eficiente şi protecţiei cuvenite
14
 a acestor resurse. Scopul controlului ecologic este protecţia mediului pe calea
preîntîmpinării sau înlăturării încălcării normelor ecologice. Formele controlului
ecologic:
- informaţional – acumularea şi răspîndirea informaţiilor în vederea luării
măsur ilor necesare; - de preîntîmpinare – orientată spre evitarea
survenirii consecinţelor negative;
- de sancţionare – aplicarea măsurilor de constrîngere de către stat.
Sistemul controlului ecologic
Controlul de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal – are drept
sarcină asigurarea îndeplinirii de către toate ministerele, departamentele, persoanele
fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, a
obligaţiunilor de protecţie a regnului animal, respectarea modului stabilit de folosire
a animalelor şi a altor norme prevăzute de legislaţie. Controlul de stat asupra
protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal este exercitat de Ministerul Mediului
şi autorităţile publice locale.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor – este chemat să asigure:
a) respectarea de către toate persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma de
proprietate, a modului stabilit de folosire a aplelor;
b) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor, prevenirea şi
lichidarea efectelor distructive, respectarea regulilor de ţinere a evidenţei
apelor, precum şi altor reguli, stabilite de legislaţia apelor.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este exercitat de Ministerul
Mediului şi de autorităţile publice centrale.
Controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi protecţiei fondului
forestier şi cinegetic – are drept sarcină asigurarea respectării de către persoanele
fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice. El este exercitat de Guvern şi
organele de stat pentru protecţia mediului înconjurător.
35. Cadastrele resurselor ecologice
Pentru a ţine evidenţa cantităţii, calităţii şi altor carateristici ale resurselor naturale,
precum şi evidenţa volumului, caracterului, regimului de utilizare a acestora, se
întocmesc cadastre de stat ale resurselor naturale.
Cadastrul de Stat al Regnului Animal – conţine totalitatea informaţiilor despre
arealul, efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor şi se
întocmeşte pe o
perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei pe baza evidenţei de
stat a animalelor. Contr olul asupra ţinerii Cadastrului de Stat al Regnului Animal se
exercită de către Ministerul Mediului.
Cadastrul de stat al spaţiilor verzi , care cuprinde datele evidenţei spaţiilor verzi
conform indicilor de calitate şi cantitate, funcţionalităţii, precum şi datele folosirii şi
evaluării sub aspect economic, social, decorativ şi ecologic.

15
Cadastrul de Stat al obiectelor şi complexelor din fondul ariilor protejate – cuprinde
date despre statutul juridic, apartenenţa, amplasamentul, regimul de protecţie,
importanţa ştiinţifică, cognitivă şi recreativă a acestor obiecte şi complexe. Ţinerea
Cadastrului de Stat al obiectelor şi compexelor din fondul ariilor protejate este de
competenţa Ministerului Mediului.
Cadastrul de Stat al Apelor – cuprinde datele evidenţei apelor conform indicilor de
cantitate şi calitate, datele privind înregistrarea folosinţelor de apă, evidenţa folosirii
apelor şi starea ecologică.
Cadastrul de stat al resurselor naturale, care este înfiinţat pentru ţinerea evidenţei
cantităţii, calităţii şi altor caracteristici ale resurselor naturale, precum şi evidenţa
volumului, caracterului, regimului de utilizare a acestora.
Cadastrul Silvic de Stat – conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al
fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea
lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului
forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier.
Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din Cadastrul
funciar.
Cadastrele de stat ale obiectivelor de folosire a subsolului – se întocmesc pentru
zăcămintele naturale şi tehnogene şi manifestările de substanţe utile, precum şi
pentru obiectivele din subteran, car e nu sînt legate de extracţia substanţelor utile.
Cadastrele de stat ale zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe utile trebuie să
conţină date despre fiecare zăcămînt, caracterzînd locul de aflare a lui, cantitatea şi
calitatea substanţelor de bază şi secundare şi a componentelor lor, condiţiile tehnico-
iniere, hidrogeologice, ecologice şi alte condiţii de exploatarea a zăcămintelor şi
evaluarea geologo-economică, precum şi date cu privire la fiecare manifestare a
substanţelor utile. Cadastrele de stat ale obiectivelor din subteran, cu nu sînt legate
de extracţia substanţelor utile, precum şi sectoarele subsolului folosite pentru
îngroparea substanţelor nocive şi deşeurilor trebuie să conţină date cu privire la
locul de aflare, dimensiunile, destinaţia, termenele de funcţionare, condiţiile
geologo-miniere şi alte condiţii naturale ale obiectivului. 37. Cadastrul funciar de
stat.
Cadastrul funciar conţine un sistem de informaţii şi documente despre regimul
juridic al terenurilor, despre atribuirea lor deşinătorilor de terenuri, despre parametrii
cantitativi şi calitativi şi despre valoarea economică a terenurilor.
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale,
întreprinderile, instituţiiile, organizaţiile interesat şi cetăţenii cu informaţii despre
starea terenului în scopul organizării, folosirea raţionale şi protecţiei lui,
reglementării relaţiilor funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării
proporţiilor plăţilor funciare, aprecierii activităţii economice, efectuării altor măsuri
legate de folosirea terenului.
Cadastrul funciar este ţinut de autorităţile administraţiei publice locale conform unui
sistem unic pentru întreaga republică. Ţinerea cadastrului funciar se asigură prin
16
efecuarea cercetării şi pr ospecţiunii topografice, aerofotogeodezice, cartografice,
pedologice, geobotanice, geomorfologice şi de altă natură, prin înregistrarea
deţinătorilor de teren, prin evidenţa şi aprecierea valorii terenului. Documentele
principale ce se elaborează pentru cadastrul funciar general sînt: dosarul lucrărilor de
hotărnicie, planurile, registrele şi fişile cadastrale. Indiferent de destinaţia şi tipul de
proprietate, precum şi drepturile asupra lor, terenurile sînt supuse înregistrării de sta
în registrul bunurilor imobile al oficiului cadastral teritorial în modul stbilt de Legea
cadastrului bunurilor imobile.
38. Istoricul dezvoltării cadastrului
În Republica Moldova, până în anul 1965, se ţinea evidenţa ramurală a pământului
ce ilustra indici reduşi, adică se acumula informaţia de importanţă economică din
punctul de vedere al dezvoltării societăţii, conform ideologiei socialiste, devenite
ineficientă în etapa avansată a dezvoltării societăţii.
Necesitatea creării cadastrului funciar s-a discutat în martie 1965,la Plenara
ComitetuluiCentral al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, unde s-a decis
crearea cadastrului funciar în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.
Problema folosirii raţionale a pământului în RSSM s-a discutat aprinsla Congresulal
XXIII- lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în aspectul realizării planului
cincinal de dezvoltare a economiei socialiste pentru perioada 1966-1970, elementul
prioritar al cadastrului fiind o simplă evidenţă funciară, activitate cu un conţinut
deosebit de cel al cadastrului actual şi cu o altă finalitate .
Dezvoltarea cadastrului bunurilor imobile pe teritoriul Republicii Moldova a fost în
strânsă corelaţie cu „soarta” neamului aflat sub jurisdicţia diferitelor ţări,
reglementarea raporturilor de cadastru erau corespunzătoare perturbaţiilor ce aveau
loc în societate.
În astfel de condiţii nu se reuşea crearea unui cadastru multifuncţional cu un sistem
sau altul de publicitate.
În acest sens, menţionăm că există două sisteme de evidenţă imobiliară în dreptul
comparat, recepţionate de legislaţiile diferitelor state în materie de publicitate
imobiliară. Primul sistem, conformat principiilor Revoluţiei franceze [Codul civil
francez] a impus, în materie contractuală, principiul consensualismului. Cel de al
doilea, adaptat dreptului germanic, se întemeiază pe principiul relativităţii efectelor
contractului şi prevede, în scopulopozabilităţii faţă de terţi, publicitatea drepturilor
reale.
Un sistem similar celui german este şi cel adoptat de Australia, numit Actul Torrens,
conform căruia un funcţionar al administraţiei fiscale înscria drepturile imobiliare
după exercitarea unui control la faţa locului şi efectuarea publicităţii imobiliare,
menite să declanşeze eventualele opoziţii ale celor interesaţi, înscrierea dând naştere
prezumţiei irefragabile de existenţă a dreptului înscris.
Dezvoltarea cadastrului în Republica Moldova a cunoscut mai multe perioade. Deşi
statornicirii cadastrului îi erau caracteristice anumite particularităţi rezultate din

17
 evoluţia istorică a ţării, se tindea spre apropierea de nivelul celor practicate în ţările
din centrul Europei.
În perioada de etnogeneză a românilor, măsurărilor funciare din teritoriul Moldovei
le era caracteristică agrimensura romană antică sub forma hotărniciei.Delimitarea
hotarelor unei moşii se făcea de o comisie, formată din şase membri boieri [din care
cel puţin unul era de meserie hotarnic sau avea pregătirea necesară] şi ţărani liberi –
răzeşi pe baza unui hrisov [ordin domnesc de încuviinţare]. În acele vremuri,
hotarnicii nu întocmeau hărţi sau planuri, ci oocolniţă sau carte de alegere a
hotarelor , în care erau menţionate punctele de hotar pe baza actelor şi a mărturiilor
de la faţa locului, la care se anexau uneori schiţe ce indicau punctele materializate
prin movile sau pietre de hotar .
Publicitatea imobiliară consta în însemnările şi transcrierile de proprietate
încatastiful târgului după obiceiul din zilele de demult . Astfel, Alexandru Iliaş,
domn al Ţării Româneşti
[1616-1618 şi 1627-1629] şi al Moldovei [1620-1621 şi 1613-1633], stabilea, la 4
aprilie 1621,
printr-un hrisov: „ Deci, cum veţi găsi şi cum vor hi scrise la catastif” sau într-un act
din 17 aprilie 1621, în care se stabilea vânzarea unei vii lui Gheorghe Duca, se
menţiona: „ să fie volnic a o scrie în catastiful oraşului precum obiceiul de veac” .
Prin urmare, vechile catastife erau forme incipiente ale aşa-numitelor cărţi sau
registre
fonciare. Cel dintîi registru ce îndeplineşte şi funcţii juridice este Liber publicus din
18 martie 1615 urmat de Registrul însurăţeilor [Aecker u Wiesen Grundbuch von
Stadthettert] din 1733, ce ilustra evidenţa terenurilor repartizată tinerilor căsătoriţi.
Un alt registru, instituit în anul 1742, cu denumirea de Protocolum era forma
avansată a registrului Liber Publicus şi elucida informaţia privind ipotecarea caselor,
grădinilor, gospodăriilor şi arăturilor din raza oraşului sau aferente acestuia. Extrasul
funciar al caselor este un registru instituit în anul 1753 urmat, în
1754, de Protocolul public al consiliului orăşănesc, ce includea informaţia privind
contractele încheiate, evaluări de imobile, tranzacţii şi partaje. Din conţinutul
registrelor relevăm principiile de bază ale evidenţei bunurilor imobile, valabile şi
astăzi, cum ar fi: cadastrul general, cadastrele speciale, publicitatea imobiliară, adică
evidenţa tehnică, economică şi juridică. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea şi
începutul secolului al XIX-lea, au apărut, odată cu primele legiferări, şi primele
planuri de moşii, bazate pe ridicări topografice în teren. Reglementarea regimului
juridic al imobilelor era stabilită în Hrisovul domnesc din 1785. Prin anii 1816-1817,
dreptul atestă o modernizare exprimată prin adoptarea Codului lui Calimachi, care,
în linii generale, era asemănător codului modern. Reglementarea juridică a
proprietăţii o găsim şi în Manualul lui Andronache Donici, editat la 1812, destinat
judecătorilor. Reglementări concrete ale „pământului” se conţineau în Legiuirea
Caragea, denumită generic

18
 „ pravilă a pământului”, din anul 1812, în care găsim modalităţile dobândirii şi
ocrotirii proprietăţii, reglementarea raporturilor de indiviziune, hotărnicie, servitute
etc.
Conform reglementărilor invocate, asigurarea creanţei de către debitor se admitea
prin ipotecarea pământului, iar art. 589 prevedea şi un sistem de publicitate
corespunzător etapei de dezvoltare, care consta în înscrierea dreptului de ipotecă şi
predarea documentelor bunului imobil creditorului pentru a exclude, probabil,
acţiunile răuvoitoare ale debitorului. În cărţileregistru se înscriau atât dreptul de
ipotecă, cât şi drepturile reale asupra bunurilor imobile. Cărţile de înregistrare a
ipotecii se transformau, în procesul evoluţiei, în cărţi funciare, scopul cărora consta
în posibilitatea stabilirii în orice moment a regimului juridic a bunurilor imobile ce
corespunde principiilor publicităţii şi veridicităţii.
Principiul publicităţii consemna faptul că actele translative de proprietate cu efecte
juridice să fie înregistrate în cartea funciară, din care moment deveneau opozabile
pentru terţi.
Principiul veridicităţii consemna faptul că orice înscriere, în cartea funciară, are
putere juridică deplină pentru terţele persoane considerându-se veridică până la
proba contrarie.
Măsura de publicitate a fost stabilită şi în R egulamentul Organic de la 1832 pentru
ipoteca convenţională.
După 1 iulie 1928, pe teritoriul Basarabiei se introduce integral Codul civil român
din 1864. Începând cu anul 1938 [până în 1996], în România, raporturile cadastrale
şi de proprietate imobiliară au fost reglementate prin Decretul-Lege nr.115 din 27
aprilie 1938.
În opinia unor autori, dezvoltarea cadastrului în perioada de constituire a statului
sovietic era conformă decretului Despre pământ adoptat la Congresul al II-lea al
deputaţilor muncitorilor, soldaţilor şi ţăranilor din 26 octombrie [8 noiembrie] 1917,
prin care s-a reglementat confiscarea pământurilor de la clasa exploatatoare.
Deoarece ideologia marxist-leninistă considera pământul avuţie a întregului popor,
dar proprietate a statului, pentru expropriere era necesar instituirea unui mecanism
de evidenţă cadastrală. În acest scop, la 14 februarie 1919, este publicat
Regulamentul privind organizarea socialistă a evidenţei funciare şi trecerea la
agricultura socialistă. Realizarea obiectivelor trasate au fost stabilite în Instrucţiunea
privind evidenţa pământului pentru necesităţile funciar-socialiste, aprobată de
Comitetul comisarilor
poporului al RSFSR la 23 septembrie 1919. Concomitent, a fost aprobată şi
instrucţiunea privind formele şi modalitatea înregistrării folosinţelor funciare .
Astfel, se pusese temelia primului cadastru funciar, ale cărui funcţii s-au dovedit a fi
diferite de funcţiile cadastrelor actuale. Funcţia de bază a cadastrului imobiliar
precedat actualului consta în evidenţa terenurilor, determinarea bonităţii,
determinarea eficienţei lor economice.
În anul 1958, au fost elaborate Bazele legislaţiei unionale şi ale republicilor
unionale, iar în 1961, Sovietul Suprem al URSS a adoptat Bazele legislaţiei civile a
19
URSS şi codurile civile ale republicilor unionale – bazele legislaţiei civile. Regimul
juridic al pământului era reglementat într-un mod corespunzător sistemului politic
statuat, adică cadastrul îşi menţinea cele două funcţii nominalizate: tehnică şi
economică. Funcţia juridică însă nu avea importanţă, fiindcă proprietatea privată nu
era recunoscută, iar piaţa imobiliară lipsea cu desăvârşire.
În literatura juridică de specialitate, cadastrul funciar al fostelor republici sovietice
este definit sistem de acţiuni întreprinse de stat, exprimate în cercetarea regimului
juridic al
pământului prin înregistrarea folosirii pământului, evidenţa cantităţii şi calităţii,
bonităţii solului, prin determinarea regimului economic al valorii pământului în
vederea organizării folosirii lui raţionale.
După declararea suveranităţii la 23 iunie 1990 şi a independenţei la 27 august 1991,
legislaţia civilă a fost modificată esenţial, inclusiv în domeniul drepturilor
imobiliare, al căror regim
juridic este reglementat de un şir de acte normative menite să facă „ordine în avuţia
ţării”. Cu alte cuvinte, a demarat procesul invers exproprierii – „împroprietărirea
ţăranilor”, proces lansat sub genericul „Programul Naţional «Pământ»”.
Împroprietărirea a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
nr.1022 din 6 octombrie 1998 cu privire la mersul reformei agrare [92], în
continuare, H.G. nr.1022/1998, scopul fiind urgentarea reformei agrare, redresarea
cardinală a situaţiei economice din agricultură şi industria prelucrătoare, susţinerea
întreprinderii agricole, alte acţiuni ce vor contribui la crearea cadastrului naţional.
39. Explicaţi destinaţia cadastrului funciar
Cadastrul funciar care, ca parte componentă a cadastrului general, este un sistem
unitar, de sine stătător şi obligator de evidenţă tehnică, economică şi juridică prin
care se realizează stabilirea, înregistrarea, descrierea şi marcarea pe hărţi şi planuri
topografice ale tuturor terenurilor de pe teritoriul ţării, indiferent de destinaţie şi
tipul de proprietate; unităţile de bază ale acestui sistem sunt: terenul şi deţinătorul de
teren.
Cadastrul funciar are menirea de a asigura autorităţile administraţiei publice locale,
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile interesate şi cetăţenii cu informaţii despre
starea terenului în scopul organizării folosirii raţionale şi protecţiei lui, reglementării
relaţiilor funciare, regimului proprietăţii funciare, fundamentării proporţiilor plăţilor
funciare, aprecierii activităţii economice, efectuării altor măsuri legate de folosirea
terenului.
42. Înregistrarea de stat a sectoarelor de teren şi a drepturilor asupra lor
Înregistrarea de stat a sectoarelor de teren şi a drepturilor asupra lor în registrul
bunurilor imobile al oficiului cadastral teritorial include:
- înregistrarea dreptului asupra sectorului de teren ce nu are hotare clar
delimitate;

20
 - înregistrarea condiţionatî a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren
în cazul în care proprietarul acestuia nu dispune de documentul care ar
confirma acest drept;
- înregistrarea condiţionată a dreptului de proprietate asupra sectorului de teren
în cazul în care proprietarul acestuia nu poate fi identificat;
- înregistrarea integrală a sectorului de teren şi a dreptului asupra lui.
Înregistrarea dreptului de proprietate asupra sectorului de teren ce nu are hotare clar
delimitate se efectuează şi ăn cazul cînd sectorul de teren nu este delimitat în natură,
nu este cartografiat sau hotarele acestuia nu au fost coordonate cu proprietarii
terenurilor adiacente. În asemenea cazuri, fiecărui proprietar îi ca fi înregistrat
dreptul la cota de teren echivalent pînă la momentul delimitării hotarilor. În cazul în
care proprietarul sectorului de teren nu dispune de documentul care i-ar confirma
dreptul de proprietate asupra acestuia , pînă vor fi întreprinse acţiuni de stabilire a
dreptului de proprietate, acest drept este înregistrat condiţionat pe numele
proprietarului sectorului de teren, cu efectuarea menţiunii respective în registrul
bunurilor imobile.
Pe durata termenului de înr egistrare condiţionată, proprietarul sectorului de teren nu
este în drept să efectueze tranzacţii cu acest teren. În cazul în care în procesul
înregistrării nu pot fi identificate nici drepturile de proprietate asupra sectorului de
teren şi nici proprietar ul acestuia, sectorul de teren este înregistrat condiţionat ca
proprietate a unităţii administrativ-teritoriale în al cărei teritoriu este situat.
Autoritatea administraţiei publice locale respectivă nu este îndrept să încheie
tranuacţii cu acest sector de teren pînă la momentul cînd, la cererea acesteia, instanţa
judecătorească ca examina cazul şi, prin hotărîre rămasă definitivă, ca recunoaşte
sectorul de teren drept bun făra stăpîn în conformitatea cu Codul Civil RM.
Dreptul de proprietate neînregistrat asupra sectorului de teren se va considera nul în
relaţiile cu terţii, inclusiv statul, care nu ştiu de existenţa acestui drept.
44.Întreţinerea terenurilor şi modul lor de protecţie
Pentru întreţinerea terenurilor deţinătorii de terenuri întreprind următoarele acţiuni:
- organizează raţional teritoriul;
- păstrează şi îmbunătăţesc fertilitatea solurilor, alte proprietăţi utile ale
terenului, introducînd asolamente fundamentate ştiinţific, administrînd raţional
îngrăşăminte, aplicînd metode cruţătoar e de lucrare a terenului şi alte măsuri
de protecţie;
- protejează terenurile contra eroziunii, cauzate de ape şi de vînt, prin măsuri
economicoorganizatorice, agrotehnice şi hidrotehnice, prin crearea unui sistem
de perdele forestiere de protecţie şi înierbare;
- protejează terenurile contra subinundării, înmlăştinirii, salinizării uscării
excesive, tasării, poluării cu deşeuri industriale, cu substanţe chimice,
biologice şi radioactive, produse
petroliere, cu gunoi menajer şi de producţie, cu ape de scurgere, precum şi
contra altor procese de ruinare;

21
 - protejează terenurile agricole contra acoperirii lor cu tufari, contra altor
procese ce duc la înrăutăţirea stării lor agrotehnice;
- conservează terenurile agricole degradate, dacă este imposibilă restabilirea
fertilităţii solurilor;
- recultivă terenurile degradate, restabilesc şi îmbunătăţesc fertilitatea lor, le
antrenează în circuitul economic;
- decopertează stratul fertil al solului în procesul efectuării lucrărilor de
construcţie, ameliorative şi altor lucrări legate de distrugerea solului, îl
păstrează şi îl folosesc în scopuri de recultivare şi ameliorare a terenurilor
agricole;
- realizează programele de stat de dezvoltare economică şi socială privind
protecţia terenurilor.
Acţiunile de protecţie a terenurilor se efectuează pe baza proiectelor de
reglementare a regimului proprietăţii funciare, de ameliorare şi de altă natură,
elaborate şi aprobate în modul stabilit pe baza recomandărilor ştiinţei şi practicii
înaintate.
Protecţia terenurilor constituie un sistem de măsuri juridice, organizatorice,
economice şi de altă natură, prin care se urmăreşte folosirea lor raţională,
preîntîmpinarea retragerii neîntemeiate a terenurilor din circuitul agricol, protecţia
lor contra efectelor antropogene nocive, precum şi regenerarea şi sporirea fertilităţii
solurilor, productivităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii.
Protecţia terenurilor se face pe baza calificării în complex a terenurilor agricole
drept formaţiuni (ecosisteme) naturale complexe, ţinîndu-se cont de particularităţile
lor zonale (regionale), de caracterul folosirii lor în scopul:
- preîntîmpinării degradării şi distrugerii terenurilor, altor urmări defavorabile
ale activităţii economice;
- îmbunătăţirii şi restabilirii terenurilor supuse degradării sau distrugerii;
- creării unui mecanism de evidenţă şi control asupra stării ecologice a
terenurilor, asigurării deţinătorilor cu normative ecologice ale regimurilor de
folosire optimă a terenurilor.
Protecţia ecologică a terenurilor se manifestă prin faptul că legislaţia
stabileşte cerinţele ecologice faţă de proiectarea, amplasarea, construcţia şi
darea în exploatare a obiectelor, edificiilor şi amenajărilor care influenţează
starea terenurilor.
45.Caracteristica generală a expertizei ecologice.
Experiza ecologică – gen de activitate în domeniul protecţiei mediului, constînnd în
aprecierea
prealabilă a infulenţei activităţilor economice preconizate asupra stării mediului, a
corespunderii parametrilor acestor activităţi actelor legislative, altor acte normative,
normelor şi standartelor în vigoare.
Scopurile expertizei ecologice:

22
 a) adoptarea unor decizii argumentate şi aprobarea actelor care prevăd utilizarea
resurselor naturale şi măsuri de protecţie a mediului înconjurător şi
componentelor lui;
b) prevenirea sau minimalizarea eventualului impact direct, indirect sau
cumulativ al obiectelor şi activităţilor economice preconizatate asupra
mediului înconjurător, componentele lui, ecosistemelor şi sănătaţii populaţiei;
c) menţinerea echilibrului ecologic, fondului genetic şi biodiversităţii, crearea
condiţiilor optime de viaţă pentru oameni;
d) corelarea dezvoltării social-economice cu capacităţile ecosistemelor.
Expertiza ecologică de stat este obligatorie pentru documentaţia de proiect şi
planificare privind obectele şi activităţile economice preconizate, care infulenţează
sau pot influenţa asupra stării mediului înconjurător şi/sau prevăd folosirea
resurselor naturale, indiferent de destinaţie, amplasare, tipul de proprietate şi
subordonarea acestor obiecte, volumul investiţiilor capitale, sursa de finanare şi
modul de execuţie a lucrărilor de construcţii. 47. Plata pentru folosirea terenului.
Plata pentru folosirea terenului se încasează anual sub formă de impozit funciar
sau plată de arendă, stabilite în dependenţă de calitatea şi amplasarea terenului pe
baza documentelor de evaluare funciară.
Impozitul funciar şi înlesnirile la plata impozitului funciar sînt stabilite în Codul
fiscal al Republicii Moldova.
Plăţile pentru terenuri se încasează la bugetele respective ale autorităţilor administraţiei
publice locale şi se centralizează parţial în bugetul republican. Ele sînt alocate, în
primul rînd,
pentru reglementarea regimului proprietăţii funciare şi protecţia pămînturilor, pentru
îmbunătăţirea calităţii lor, pentru stimularea materială a deţinătorilor de terenuri care
efectuează aceste lucrări şi pentru amenajarea teritoriului.
56. Consolidarea terenurilor – definiţie, conţinut, scop.
Consolidarea terenurilor agricole reprezintă un complex de acţiuni juridice şi
tehnice, întreprinse în scopul optimizării dimensiunii, amplasamentului terenurilor şi
organizării sistemului de măsuri în vederea combaterii eroziunii solului şi sporirii
fertilităţii lui, creînd condiţii propice pentru activitatea economică a gospodăriilor
ţărăneşti (de fermier), a întreprinderilor şi cooperativelor agricole de producţie, care
cultivă pămîntul aflat în proprietate privată.
Consolidării pot fi supuse terenurile agricole situate în limitele unei singure
localităţi. Consolidarea terenurilor agricole se înfăptuieşte în baza proiectului de
consolidare elaborat de o organizaţie autorizată de Guvern şi aprobat de
proprietarii de teren. Consolidarea terenurilor agricole este susţinută de stat. 57.
Consolidarea terenurilor – obiect, subiect, principii.
Consolidarea terenurilor se înfăptuieşte în baza cererii adresate în scris de către
proprietar primăriei respective, în care se specifică modalitatea de consolidare.
În cazul în care terenurile proprietarilor, care au depus cereri de consolidare,
formează masive compacte cu dimensiuni şi amplasament optimal, primăria, cu
acceptul proprietarilor, va începe procedura de consolidare fără a elabora proiectul
de consolidare.
23
 În termen de 15 zile după depunerea de către proprietari a cererii de consolidare a
terenurilor,
primarul va respinge cererea sau va emite o dispoziţie cu privire la iniţierea
procesului de consolidare, care va conţine descrierea generală a modalităţii de
consolidare a terenului, sursele de finanţare a procesului dat, termenul de finalizare a
lucrărilor de consolidare, numerele cadastrale ale terenurilor supuse consolidării,
numele executantului proiectului de consolidare a terenurilor. La dispoziţie se va
anexa lista proprietarilor participanţi la consolidarea terenurilor.
Dispoziţia primarului cu privire la iniţierea procesului de consolidare a terenurilor
se va aduce la cunoştinţă solicitanţilor şi se va prezenta de către primărie oficiului
cadastral teritorial pentru a se face înscrierea respectivă în registrul bunurilor
imobile.
Cu condiţia respectării dreptului deţinătorului de teren de a se retrage din
procesul de consolidare a terenului, în cazul existenţei unei înscrieri în registrul
bunurilor imobile cu privire la iniţierea procesului de consolidare a terenului,
deţinătorii de teren participanţi la procesul de consolidare nu sînt în drept să
înstrăineze sau să depună în gaj terenul propus spre consolidare
pînă la finalizarea procesului dat. Retragerea din procesul de consolidare a terenului
se va anunţa prin notificarea primarului.
Deţinătorii de teren participanţi la procesul de consolidare sînt obligaţi să menţină
starea actuală a terenurilor pînă la încheierea procesului de consolidare, să nu
schimbe destinaţia acestora şi să nu modifice valoarea terenurilor prin activităţile
întreprinse de ei.
Varianta finală a proiectului de consolidare a terenurilor se aprobă printr -un acord
întocmit în scris de proprietarii de terenuri participanţi la proces.
După aprobare, proiectul de consolidare a terenurilor se implementează.
Procesul consolidării terenului se consideră finalizat la data înregistrării
terenurilor consolidate în registrul bunurilor imobile.
Proiectul de consolidare a terenurilor, aprobat prin decizia consiliului sătesc
(comunal), orăşenesc, municipal, serveşte drept plan cadastral pentru localitatea
respectivă şi drept bază pentru înregistrarea drepturilor de proprietate asupra
acestora ale proprietarilor de teren.
58.Criteriile şi metodele condolidării terenurilor
Consolidarea terenurilor agricole se efectuează din iniţiativa proprietarilor de
terenuri prin următoarele modalităţi:
- în baza contractului de activitate economică comună (cooperativele agricole
de producţie);
- prin folosirea în comun a terenurilor agricole (în conformitate cu statutul
întreprinderilor agricole);
- prin separare, comasare şi redefinirea hotarelor sectoarelor de teren, prin
arendă, vînzare-cumpărare, prin schimbul sectoarelor de teren de către
deţinătorii de teren, inclusiv între deţinătorii de teren participanţi la procesul
de consolidare; precum şi prin alte modalităţi neinterzise de legislaţie.

24
 Metoda de consolidare a sectoarelor de teren agricole o vor alege proprietarii de
teren.
59.Consolidarea terenurilor prin schimb benevol
Cererile de consolidare sau asistenţă în procesul de consolidare a terenurilor prin
schimb benevol pot fi prezentate primăriei de doi sau mai mulţi proprietari de teren.
Schimbul benevol de terenuri agricole, cu antrenarea mai multor terenuri agricole
separate, poate fi dirijat de către primăria localităţii respective.
Cheltuielile pentru efectuarea investigaţiilor şi evaluarea terenului, elaborarea
proiectului de consolidare a terenurilor, perfectarea documentelor de înregistrare în
registrul bunurilor imobile vor fi suportate de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale (fonduri speciale).
Proprietarii care doresc să facă schimb de terenuri în baza unei înţelegeri
reciproce vor avea dreptul să colecteze roada culturilor anuale şi multianuale de pe
aceste terenuri.
Litigiile apărute în procesul implementării proiectului de consolidare a terenurilor
agricole prin schimb benevol se soluţionează în modul stabilit.
Dispoziţia primăriei cu privire la consolidarea terenurilor agricole prin schimb
benevol se ia în baza:
- cererilor participanţilor la procesul de consolidare a terenurilor;
- planului cadastral al terenurilor ce vor constitui obiectul consolidării;
- proiectului de consolidare a terenului;
- condiţiilor schimbului de terenuri;
- acordurilor de schimb benevol în scopul consolidării terenurilor;
- surselor de finanţare a lucrărilor de consolidare şi a termenului presupus de
finalizare;
- elaborării unui nou plan cadastral;
- modificării documentelor ce confirmă drepturile deţinătorilor de teren; -
reînregistrării sectoarelor de teren.
Dispoziţia cu privire la demararea procesului de consolidare a terenurilor prin schimb
benevol, în formă scrisă, se înmînează participanţilor la procesul de consolidare şi se
aprobă de aceştia.
Terenurile consolidate prin schimb benevol se reînregistrează în baza unei decizii
de aprobare a proiectului de consolidare.
60. Retragerea terenurilor din circuitul agricol şi civil .
Retragerea temporară a unor terenuri din circuitul agricol sau silvic pentru
executarea unor lucrări de prospecţiuni geologice, de instalare a unor linii de
telecomunicaţii, de transport electric sau conducte de gaz, apeducte şi alte instalaţii
similare se aprobă de autorităţile administraţiei publice locale cu acordul
deţinătorilor de terenuri.
În caz de necesitate a lichidării urmărilor avariilor şi a executării lucrărilor de
urgenţă pentru întreţinerea obiectivelor, prevăzute la alineatul 1 al prezentului
articol, ocuparea terenurilor respective se face cu acordul deţinătorilor de terenuri,

25
 iar în caz dacă aceştia refuză - cu autorizaţia autorităţilor administraţiei publice
locale. În toate cazurile deţinătorii de terenuri au dreptul la despăgubiri.
Organele şi unităţile care beneficiază retragerea temporară din circuitul agricol
sau silvic a unor terenuri sînt obligate să ia măsurile necesare ca aceste terenuri să
fie reîncadrate în circuitul agricol şi silvic la expirarea termenului aprobat.
63.Descopertarea stratului fertil.
Titularii obiectelor de investiţii de producţie amplasate pe terenuri agricole şi silvice
sînt obligaţi să ia măsuri, prealabile executării construcţiei obiectelor, de
descopertare a stratului de sol fertil de pe suprafeţele amplasamentelor aprobate, pe
care să-l depoziteze şi să-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive,
indicate de organele agricole sau silvice, în vederea punerii în valoare sau
ameliorării acestor terenuri.
Depozitarea stratului fertil pe alte terenuri se face numai cu acordul proprietarilor
acestora fără plată pentru sporul de valoare astfel obţinut şi fără despăgubiri pentru
perioada de nefolosire a terenurilor.
Se interzice descopertarea stratului fertil în scopuri comerciale .
64.Grădini şi loturi pentru legumicultură.
Terenurile atribuite în proprietate ca loturi de lîngă casă, în conformitate cu
legislaţia, amplasate în extravilanul satului (comunei) sau oraşului, se consideră
grădini.
Terenurile atribuite în proprietate ca loturi de pe lîngă casă (grădini), amplasate
adiacent hotarelor intravilanului, se includ în hotarele intravilanului localităţii, se
consideră terenuri destinate construcţiilor şi se utilizează pentru construcţii locative,
cu condiţia includerii acestora în planul urbanistic general al localităţii. Cetăţenilor
care nu au terenuri pentru grădini li se pot atribui loturi pentru legumicultură.
Loturile pentru legumicultură se distribuie cetăţenilor în folosinţă provizorie de
către autorităţile administraţiei publice locale din terenurile de rezervă.
Pe aceste loturi se interzice să se construiască clădiri capitale şi să se cultive
plante multianuale. În caz de necesitate, se pot face construcţii provizorii de
folosinţă personală
pentru păstrarea inventarului legumicol şi pentru alte scopuri gospodăreşti. La
stingerea dreptului de beneficiere asupra terenului, beneficiarii demolează
construcţiile provizorii pe contul propriu.
Mărimea lotului o stabilesc autorităţile administraţiei publice locale în
dependenţă de condiţiile concrete.
68. Regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor.
La categoria terenurilor din intravilanul localităţilor se referă toate terenurile din
perimetrul localităţilor în limitele hotarelor, stabilite conform legislaţiei. Terenurile
din intravilanul localităţilor, în funcţie de organizarea administrativ-teritorială a RM,
se divizează în terenuri: a) ale municipiilor;
b) oraşelor;
c) comunelor;
d) satelor.
26
Spre deosebire de terenurile agricole, terenurile din intravilanul localităţilor nu sunt
mijloace de
producţie, în pofida faptului că în componenţa lor există şi terenuri agricole,
deoarece servesc, în principal, în calitatea de bază teritorială pentru amplasarea
obiectelor social-culturale, locative, de produţie, etc. Valoarea economică a
terenurilor din intravilanul localităţilor este detrminată de alţi factori, decît cei
valabili în cazul terenurilor agricole. Terenurile din intravilan satisfac alte necesităţi
social-vitale ale populaţiei, decît terenurile agricole şi
producţia agricolă. Fer tilitatea (bonitatea) solului, în cazul terenurilor din intravilan,
nu are mare însemnătate, deoarece un rol decisiv, ce determină valoare economică a
terenurilor din intravilan, îl joacă relieful, locul situării (în centrul sau la periferia
localităţii), prezenta sau lipsa comunicaţiilor şi infrastructurii inginereşri, etc.
Terenurile din intravilanul localităţilor pot fi:
a) proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice de drept privat din ţară şi din
străinătate, cu excepţia dreptului de proprietate al străinilor aspra terenurilor
agricole, inclusiv celor din intravilanul localităţilor;
b) proprietate de stat;
c) proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale.
Autorităţile administraţie publice locale au obligaţia de a asigura executarea
complexului necesar de lucrări pentru amenajarea şi înverzirea teritoriilor oraşelor şi
satelor (comunelor). Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi cetăţenii sunt datori,
în conformitate cu regulile aprobate de autorităţile publice locale, să păstreze
plantaţiile vezi, să ţină teritoriile, atribuite lor, într-o ordine conform cerinţelor
sanitare şi de protecşie contra incendiilor.
69. Regimul juridic al terenurilor din extravilanul localităţilor
Terenurile din extravilanul localităţii sun terenurile agricole şi întreg teritoriul din
afara localităţilor, însă sunt parte componentă a unităţii administrativ-teritoriale
respective. Terenurile din extravilan sun dependente sau independente de funcţiile şi
infrastructura localităţii respective, situaţie determinată de planurile urbanistice şi
planurile de amenajare a teritoriul oraşului, statului, comunei respective. Ele se
atribuie regimului juridic terenurilor cu destinaţie agricolă. 70. Monumente ale
naturii – regimul juridic.
Monument al naturii- obiect unic al natur ii, avînd o deosebită valoare ecologică,
ştiinţifică, culturală, istorică şi estetică.
Monumentele naturii se clasifică în:
a) geologice şi paleologice: peşteri, grite, denudaţii, stînci, rîpe, recife, falii,
cariere, pîlnii carstice, ale obiecte sau reprezentaive din punct de vedere
geologic, descoperiri paleontologice;
b) hidrologice: lacuri, alte bazine acvatice, izvoare, rîuri, albii vechi şi alte
obiecte unice reprezentative din punct de vedere hidrologic;
c) zoologice: arii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau
tipice ale speciilor de anumale rare, precum şi a unor specii de animale rare sau
periclitate;

27
 d) botanice: teritorii luate sub protecţie în scopul conservării habitatelor unice sau
tipice ale speciilor de plante endemice, relicte, cominităţi ale lorprecum şi a
unor specii de plante rare sau periclitate, a arborilor seculari;
e) mixte: spaţiile în care se întîlnesc mai multe tipuri de elemente;
f) specii de animale şi plante foarte rare.
Monumentele naturii se află în gestiunea autorităţilor administraţiei publice locale
sau centrale.
Deţinătorul terenului declarat monument al naturii este obligat:
- să asigure respecarea regimului de rotecţie a monumentului naturii;
- să instaleze la otarele monumentului naturii borne, panouri de avertisment,
idicatoare, itinerare turistice pedestre şi să asigure integritatea lor;
- să îngrădească zonele de protecţie ale arborilor seculari şi ale monumentelor
hidrologice; - să amelioreze condiţiile de trai ale animalelor, aplicînd metode
biotehnice adecvate.
În perimetrul monumentului naturii se efectuează cercetări ştiinţifice.
71. Regimul juridic al terenurilor destinate industriei
La categoria terenuri destinate industriei se referă terenurile pe care sunt amplasate:
a) spaţiile şi halele de producţie, blocurile administrative, locative, obiectivele
socialculturale ale uzinelor, minelor, centralelor electrice şi altor întreprinderi
industriale;
b) căile de acces, depozitele amplasate pe terenurile agricole, bazele de transport,
carierele, instalaţiile de căpătare şi epurare a apei, staţii de pompare,
poligoanele de înmormîntare a deşeurilor industriale şi menajere, instalaţiile
energetice, precum şi alte terenuri destinate sau folosite pentru necesităţile
industriei.
Deţinătorii ai unor asemenea terenuri pot fi întreprinderile de stat şi cele municipale,
societăţile comerciale de orice tip, cooperativele de prodicţei, întreprinderile
individuale, ce practică activităţi de întreprinzător cu drept de persoană fizică.
Terenurile destinate industriei pot fi prop rietate publică (de stat sau a unităţilor
adiminstrativteritoriale), dar şi proprietate privată. Aceste ternuri pot fi transmise în
folosinţă permanentă (administrare economică) întreprinderilor de stat sau
municipale. Întreprinderile private pot obţine asemenea terenuri în folosinţă, cu
încheierea contractului de arendă a terenului respectiv, sau, în modul stabilit de
legislaţia cu privire la privatizare, dispun de dreptul de privatizare a unir asemenea
terenuri, care cad sub regilul juridic de terenuri aferente obiectelor privatizare.
Privatizarea acestora are loc prin vînzare- cumpărare, cu titlu oneros, la preţ
normativ, în condiţiile Legii privind preţul normativ şi de vînzare-cumpărare a
pămîntului şi a altor acte normative. 72. Regimul juridic al terenurilor cu destinaţie
specială
Terenurile cu destinaţie specială sunt o categorie distinctă de terenuri din
componenţa Fondului funciar. Regimul juridic al acestora diferă esenţial deregimul
juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă, al terenurilor fondului silvic, fondului
apelor şi altor categorii de terenuri.
28
 Folosirea terenurilor cu destinaţii speciale, modificarea destinaţiei iniţiale a acestora,
asemenea cum şi transferarea lor la altă grupă de terenuri cu destinaţie specială
poate avea loc în cadrul unor relaţii funciare deosebite dintre autorităţile
administraşiei publice centrale şi autorităţile locale şi cei mai diferiţi deţinători de
terenuri.
Comun pentru terenurile cu destinaţii speciale este faptul că acestea nu sunt terenuri
cu destinaţie agricolă, în pofida faptului, că, în anumite circumstanţe, pot fi atribuite
în folosiţă provizorie şi întrepinderilor agricole.
Terenurile cu destinaţie specială se atribui şi în alte scopuri decît cele agricole, şi
anume, pentru construirea întreprinder ilor indusrtiale, obiectivelor gopodăriei
comunale, căilor ferate şi drumurilor auto, liniilor de telecomunicaţii, de transportare
a energiei electrice, conductelor magistrale.
Caracteristicile de bază a terenurilor cu destinaţie specilă sunt următoarele:
a) nu constituie masive funciare, cum ar fi terenurile agricole, fiind dispersate
printre terenurile cu altă destinaţie;
b) se constituie în terenuri sub forma unor fîşii înguste şi continue de terenuri,
cum sunt terenurile căilor ferate, magistralele de transport;
c) apar în calitate de terenuri izolate printre terenurile din intravilanul
localităţilor, cu destinaţie agricolă, ale fondului silvic şi altor categorii de
terenuri;
d) deţinători ai acestor terenuri cu drept de proprietate, administrare economică
sau cu drept de folosinţă/arendare, pot fi nu doar persoane juridice, dar şi
persoane fizice. Însă
persoanele fizice pot deţine doar drepturi de folosinţă secundară a unor
porţiuni din aceste suprafeţe, cum ar fi în cazul terenurilor adiacente
drumurilor auto şi căilor ferate,
pentru păscutul vitelor şi/sau valorificarea acestora în scopul obţinerii
produselor agricole;
e) regimul juridic al terenurilor cu destinaţie specială este determinat de
destinaţia specifică a acestora.
73.Stabilirea perimetrului localităţilo r.
Perimetru al localităţii este hotarul intravilanului (teritoriului ei) care îl desparte de
extravilan. Perimetrul respectiv al localităţii se stabileşte prin reglementarea
regimului proprietăţii funciare în conformitate cu planul general şi pe baza
argumentării tehnico-economice a dezvoltării oraşului şi satului (comunei).
Perimetrul oraşelor se stabileşte şi se modifică de către Guvern. Perimetrul
celorlalte localităţi se stabileşte şi se modifică de autorităţile administraţiei publice
locale.
Includerea terenurilor în perimetrul oraşului nu implică suspendarea dreptului asupra
terenurilor aflate în posesiune sau în folosinţă.
74.Regimul juridc al ternurilor destinate ocrotiri naturii
Din terenurile destinate ocrotirii naturii fac parte terenurile rezervaţiilor, parcurilor
naţionale,

29
 parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor
naturii, terenurile zonelor de protecţie şi zonelor sanitare.
Din categoria terenurilor rezervaţiilor fac parte terenurile în al căror perimetru se
află obiecte naturale, ce reprezintă valoare ştiinţifică şi culturală (landşafturile tipice
şi unicale, comunităţi de organisme vegetale şi animale, formaţiuni geologice, specii
de plante, animale rare). Ele sînt repartizate pentru păstrarea în stare naturală a
complexelor naturale tipice sau unicale pentru zona de landşaft cu tot ansamblul ei
de componente, pentru studierea proceselor şi fenomenelor în mersul lor firesc în
vederea elaborării bazelor ştiinţifice ale ocrotirii naturii.
Din categoria terenurilor parcurilor naţionale fac parte terenurile care au o
deosebită valoare ecologică, istorică şi estetică în virtutea îmbinării reuşite a
landşafturilor naturale şi culturale.
Din categoria terenurilor parcurilor dendrologice şi zoologice, ale grădinilor botanice
fac
parte terenurile repartizate pentru studierea, păstrarea şi îmbogăţirea în condiţii
artificiale a resurselor florei şi faunei, pentru folosirea lor eficientă în plan ştiinţific,
cultural, economic şi păstrarea genofondului.
Din categoria terenurilor de branişte fac parte terenurile destinate păstrării,
restabilirii şi reproducerii resurselor naturale şi menţinerii echilibrului ecologic
general, obiectele complexe biologice, paleontologice, hidrologice şi geologice de
landşaft.
Din categoria terenurilor monumentelor naturii fac parte terenurile care au obiecte
naturale unicale sau tipice, cu valoare ştiinţifică, cultural-instructivă şi de
reconfortare, dar care nu sînt recunoscute drept monumente de istorie şi cultură.
Terenurile destinate ocrotirii naturii sînt prin exclusivitate proprietate a statului.
Pe terenurile destinate ocrotirii naturii este interzisă activitatea ce vine în
contradicţie cu destinaţia lor specială. Ele sînt retrase din folosinţă, dacă această
destinaţie nu corespunde regimului de protecţie, stabilit pentru aceste terenuri.
Modul şi condiţiile folosirii terenurilor destinate ocrotirii naturii se stabilesc de
legislaţia privind ocrotirea naturii şi mediului înconjurător.
75. Regimul juridic al terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii.
Din categoria terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii fac parte terenurile pe care
există obiecte de tratament natural (izvoare de ape minerale, nămoluri curative) şi
condiţii climaterice deosebit de favorabile profilaxiei şi tratamentului.
Aceste terenuri se atribuie în folosinţă staţiunilor balneare, instituţiilor terapeutice
şi urmează a fi protejate în mod deosebit.
În scopul protecţiei obiectelor de tratament natural, la toate staţiunilebalneare se
creează zone de protecţie sanitară. În limitele lor se interzice darea terenurilor în
posesiune, folosinţă, inclusiv în arendă, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
a căror activitate este incompatibilă cu protecţia obiectelor naturale curative şi cu
menţinerea condiţiilor favorabile pentru odihna populaţiei.
Întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile în jurul cărora se stabilesc zone cu
condiţii deosebite de folosinţă a terenurilor sînt datoare să marcheze graniţele lor cu
semne informative speciale.
30
 Modul şi condiţiile folosirii terenurilor destinate ocrotirii sănătăţii sînt stabilite de
legislaţia privind mediul înconjurător şi de o legislaţie specială. 76. Regimul juridic
al terenurilor destinate activit ăţii recreative.
Terenuri destinate activităţii recreative sînt terenurile prevăzute şi folosite pentu
odihnă şi turism. Din această categorie fac parte terenurile pe care se află case de
odihnă, pensionate, sanatorii, campinguri, baze turistice, tabere tu ristice şi tabere de
fortificare a sănătăţii, staţii turistice, parcuri şi tabere pentru copii, poteci didactico-
turistice, trasee marcate.
Pe asemenea terenuri este interzisă activitatea ce împiedică folosirea lor conform
destinaţiei speciale.
Modul de folosire a acestor terenuri este stabilit de autorităţile administraţiei
publice locale şi de organele de ocrotire a naturii. 77. Regimul juridic al terenurilor
de valoare istorico-culturală.
Din categoria terenurilor de valoare istorico-culturală fac parte rezervaţiile istorico-
culturale,
parcurile memoriale, mormintele, monumentele arheologice şi arhitecturale şi
complexele arhitecturale de landşaft.
Pe aceste terenuri este limitată orice activitate care contravine destinaţiei lor
speciale.
Terenurile de valoare istorico-culturală sunt proprietate publică (de stat). Lista
terenurilor de valoare istorico-culturală se aprobă de către Guvern. Deţinătorii unui
asemenea categorii de de terenuri sunt obligaţi să ia toate măsurile legale şi să
asigure protecţia acestor terenuri. 78. Regimul juridic al terenurilor zonelor
suburbane şi zonelor verzi.
Terenurile din extravilan destinate amplasamentelor, legate de amenajarea şi
funcţionarea normală a gospodăriei orăşeneşti, precum şi cele ocupate de păduri,
grădini publice şi de alte spaţii verzi, care au funcţii de protecţie, sanitaro-igienice,
de fortificare a sănătăţii şi care sînt locuri de odihnă a populaţiei, se includ de către
autorităţile administraţiei publice locale în zona suburbană şi în zona ver de.
Terenurile zonelor suburbane şi zonelor verzi se folosesc conform proiectelor de
organizare a acestor zone. Ele sînt protejate de stat. Aici sînt interzise construcţiileşi
amenajările incompatibile cu destinaţiile acestor terenuri.
La includerea terenurilor în zona suburbană şi în zona verde se păstrează drepturile
deţinătorilor de terenuri. 79. Dreptul de folosinţă a terenurilor fondului silvic
În funcţie de destinaţia de bază a resurselor silvice, evidenţiem umrătoarele feluri de
folosinţe silvice:
 Recoltarea şi transportarea masei lemnoase – prin tăieri de regenerare
seefectuează în toate pădurile, cu excepţia pădurilor rezervaţiilor, pădurilor
parcurilor naţionale,
pădurilor monumente ale naturii, pădurilor de importanţă ştiinţifică sau
istorico-culturală, plantaţiilor silvice cu pomi fructiferi, pădurilor urbane,
sectoarelor din păduri.parc din zonele verzi ale localităţilor, pădurilor de prima
şi a doua protecţie sanitară a surselor de alimentare cu apă şi a staţiunilor
balniare, pădurilor antierozionale.
31
  Recoltarea produselor lemnoase auxiliare şi a materiei tehnice – recoltarea
cioturilor, cojilor, altor produse lemnoase auxiliare şi a materiei prime tehnice
pentru prelucrare industrială şi satisfacerea necesităţilor populaţiei se permite
fără afectarea pădurii, în modul stabilit de către autoritatea silvică centrală de
comun acord cu Ministerul Mediului.
 Folosinţele silvice accesorii – recoltarea ţi achiziţionarea fructelor şi
pomuşoarelor sălbatice, nucilor, ciupercilor, plantelor medicinale şi a altor
produse a pădurii, amplasarea stupilor şi prisăcilor, cositul, fînatul şi păşunatul
vitelor în anumite sectoare ale fondului forestier, care nu sînt locuri de creţtere
şi de trai ale speciilor rare şi protejate de plante şi animale aflate pe cale de
dispariţie, se permit fără a se afecta pădurea. Sînt interzise recoltarea şi
achiziţionarea plantelor efemere, precum şi a plantelor incluse în Cartea Roşie
a RM. Păşunatul caprinelor şi ovinelor în păduri este interzis.
 Folosire pădurii în scopuri de recreere – pentru organizarea odihnei populaţiei,
autorităţile administraţiei publice locale, gestionarii de teren din fondul
forestier, precum şi, cu acordul lor, alte întreprinderi, instituţii, organizaţii,
desfăşoară activităţi de amenajare a sectoarelor de pădure şi de deservire
social-culturală a populaţiei în pădurile zonelor verzi ale localităţilor şi în alte
păduri care sunt folosite pentru oihnă, sport şi turism, păstrînd mediul silvic şi
landşafturile naturalem arhitectura zonelor suburbane şi respectînd cerinţele
sanitare.
 Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile gospodăriei
cinegetice – fauna sălbatică de interes vînătoresc şi terenurile de vînătoare
amplasate în cadrul fondului forestier sînt parte componentă a fondului
conegetic. Folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesităţile
gospodăriei cinegetice se efectuează fără afectarea pădurii.
 Folosirea terenurilor din fondul forestier în scopuri de cercetare ştiinţifică –
pentru efectuarea cercetărilor ştiinţifice, ăntreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor respective le se pot repartiza terenuri dn fondul forestier. Pe
aceste terenuri pot fi limitate sau interzise folosinţele silvice ale altor
întreprinderi, instituţii şi organizaţii, precum şi ale cetăţenilor, dacă acestea nu
sînt conform scopurilor efectuării lucrărilor de cercetare ştiinţifică.
Limitarea folosinţelor silvice pe ariile protejate – în rezervaţii, parcuri naşionale, alte
arii protejate se interzic folosinţele silvice ce nu sînt conforme scopurilor creării
acestora.
Folosinţele silvice se efectuează contra plată. Plăţile pentru folosinţele silvice sînt
folosite
pentru pazapădurilor, sporirea calităţii lor, stimularea materială a deţinătorilor de
terenuri din fondul forestier, precum şi pentru amenajarea pădurilor.
80, 81. Componenţa terenurilor oraşelor şi satelor.
Din componenţa terenurilor oraşelor şi satelor fac parte:
a) Terenurile pe care sunt amplasate construcţii şi alte amenajări – pe ele
urmează să fie construite case, clădiri de menire social-culturală, industrială şi
alte destinaţii.Te terenurile atribuite se interzice începerea lucrărilor de

32
 construcţie pînă la permisiunea dată de către organele de arhitectură şi
urbanistică.
b) Terenurile de uz public – sunt ternurile folosite pentru căile de comunicaţie
(pieţe, străzi,
pasaje, drumuri, etc.), pentru necesităţile social-culturale ale populaţiei (grădini
publice,
parcuri, lacuri, plaje, bulevarde, scuaruri), pentru cimitire şi alte necesităţi ale
gospodăriei comunale. Pe terenurile de uz public se ermite amplasarea
construcţiilor şi amenajărilor capitale în conformitate cu destinaţia specială a
acestor terenuri, precum şi a contrucţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare,
fără ca acestea să fie în detrimentul terenurile de uz public.
c) Terenurile pentru transportul rutier, feroviar, naval, aerian, princonducte,
pentru liniile de telecomunicaţii, de transport electric, pentru exploatări
miniere şi pentru alte industrii sunt atribuite întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor respective pentru realizarea funcţiilor lor.
d) Terenurile împădurite servesc ameliorării mediului înconjurător, organizării
odihnei, nevoilor de cultură, apărării teritoriului localităţilor împotriva
eroziunii cauzate de apă şi de vînt.
e) Terenurile cu destinaţie agricolă sunt terenuri arabile, plantaţiile multianuale,
fîneţele, imaşurile, pepinieree, etc. Ele pot fi atribuite în folosinţa
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor agricole, precum şi cetăţenilor
pentru agricultură, legumicultură, păşuni, fîneţe.
f) Rîpele, ravenele, bolovănişurile şi alte terenur necultivabile. 82. Regimul
juridic al terenurilor destinate transporturilor.
La categoria terenuri destinate transporturilor se referă terenurile care deservesc
exploatarea tehnică şi satisfacerea necesităţilor transporturilor, inclusiv
terenurile/porţiunile, ocupate de partea carosabilă a drumurilor (locale, naţionale),
de căi ferate, de conducte şi alte instalaţii de deservire a transporturilor.
Pentru ca terenul să fie recunoscut în calitate de teren destinat transporturilor, acesta
trebuie sa fie declarat în modul stabilit de lege ca atare şi dat în administrarea
unităţilor de transport. Subiecte ale dreptului de folosinţă a terenurilor destinate
transporturilor sunt întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, indiferntt de forma de
proprietate şi forma organizatorico- juridică, care gestionează nemijlocit unităţile de
transport şi exploatează căile de acces ale acestora. Terenurile destinate
transporturile se clasifică în terenuri destinate:
a) Transportului feroviar – ocupate de căile ferate, construcţiile şi edificiile
aferente, inclusiv terasamente, poduri, tuneluri, viaducte, instalaţii de
semnalizare, clădiri de serviciu tehnic, staţiile de cale ferată cu toate clădirile,
construcţiile gospodăriei de locomotive, de vagoane, serviciile de întreţinere a
căii ferate şi de încăracre, etc., ce aparţin Căii ferate RM, întreprinderilor şi
organzaţiilor acesteia, altor ministere şi departamente;
b) Trans portul pe apă – terenurile ocupate de porturi, cheiuri, debarcadere, etc.
Cu toate instalaţiile şi utilajul tehnic de dotare;

33
 c) Transportul auto – terenurile ocupate de şosele, drumuri, etc. Cu construcţiile
şi edificiile aferente;
d) Transportul aerian – terenurile ocupate de aeroporturi, teritoriile de asistenţă
tehnică, cu toate construcţiile şi edificiile ce asigură satisfacerea necesităţilor
transportului aerian;
e) Transportul prin conducte – terenurile ocupate de conductele magistrale
terestre şi subterane, instalaţiile terestra de aprovizionare cu energie, gaze
naturale, etc.
Terenurile drumurilor naţionale, terenurile ocupate de conductele magistrale,
inclusiv internaţionale, de transport a gezelor naturale au fost, sunt şi continuă să fie
proprietate publică (de stat). Aceste terenuri se transmit doar în folosinţă
ăntreprinderilor de transport prin Hotărîre de Guvern.
Atribuirea în folosinţă a terenurilor destinate transportului feroviar, transportului de
apă, transportului auto, transportului aerian, tran sportului prin conducte de
însemnătate locală intraă în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.
83. Regimul juridic al terenurilor destinate telecomunicaţiilor .
La categoria terenurilor destinate telecomunicaţiilor se referă terenurile aferente
încăperilor de
producţie, administrative, locative şi social-culturale, bazelor de producţie,
atelierelor de reparaţie, turnurilor de retransmitere, staţiilor de radioreleu,
depozitelor, instalaţiilor de distribuţie şi a altor construcţii destinate special
întreprinderilor de telecomunicaţii pentru realizarea proiectelor economice,
sarcinilor şi scopurilor propuse pe întreg teritoriul RM. Terenurile destinate
telecomunicaţiilor pot fi proprietate publică, dar şi privată. Terenurile
proprietate publică sunt atribuite în folosinţă permanentă sau provizorie
întreprinderilor don sectorul telecomunicaţiilor, însă conform legislaţiei cu privire la
privatizare ( de exemplu prin intermediul licitaţiilor funciare cu strigare), asemenea
terenuri pot fi proprietate privată a întreprinderilor de sectorul telecomunicaţiilor.
Întreprinderile din sectorul telecomunicaţiilor sunt în drept să instaleze tunuri de
retransmitere, staţii de radioreleu etc., în scopul prestării de servicii în domeniul
telecomunicaţiilor, în, sub şi deasupra terenurilor, indiferent de forma de proprietate,
dar cu respectarea strictă a exigenţelor legale şi cu condiţia, că echipamentul şi
utilajul instalat, nu va cauza prejudicii sănătăţii
populaţiei din zona respectivă, prin intermediul undelor radoi, electromagnetice şi
de altă natură, emise de instalaţiile, echipamentul şi utilajul tehnologic al
întreprinderilor din sectorul telecomunicaţiilor.
84.Terenurile setinate construcţiilor urbane şi rurale .
Terenurile destinate construcţiilor urbane şi rurale cuprind terenurile pe care sînt
amplasate construcţiile şi amenajările şi cele pe care urmează să fie construite case,
clădiri de menire social-culturală, industrială şi cu alte destinaţii.
Aceste terenuri se atribuie întreprinderilor, insti tuţiilor şi organizaţiilor pentru
zidirea şi exploatarea construcţiilor industriale a caselor, a clădirilor de menire
social-culturală, a altor construcţii şi amenajări, precum şi cetăţenilor pentru
construcţia individuală de locuinţe.
34
 Suprafaţa terenurilor şi condiţiile folosirii lor în scopurile menţionate se stabilesc
conform normelor şi documentaţiei tehnice de proiectare.
Pe terenurile atribuite se interzice începerea lucrărilor de construcţie pînă la
permisiunea dată de către organele de arhitectură şi urbanistică.
85.Litigiile funciare – metode de soluţionare.
Litigiile dintre deţinătorii de terenuri şi autorităţile administraţiei publice locale se
soluţionează de organele ierarhic superioare, a căror decizie poate fi atacată în
instanţa judecătorească de drept comun sau economică competentă.
Litigiile în care părţile sau una din părţi sînt deţinători de terenuri cu titlu de
proprietate se examinează de către instanţa judecătorească de drept comun sau
economică competentă.
Litigiile patrimoniale dintre întreprinderi, instituţii şi organizaţii privind
raporturile funciare se soluţionează de către judecătoria economică. Litigiile
patrimoniale privind raporturile funciare, în care părţile sau una din părţi sînt
persoane fizice se examinează de către judecătoria raională, municipală (de sector)
dacă legislaţia nu prevede altfel.
Decizia autorităţilor administraţiei publice locale asupra litigiilor funciare intră
în vigoare în momentul adoptării ei.
Atacarea deciziei în instanţa judecătorească competentă suspendă îndeplinirea
acesteia.
Decizia instanţei judecătoreşti competente serveşte ca temei pentru eliberarea
documentelor ce legalizează dreptul de proprietate, de posesiune şi de beneficiere
funciară, inclusiv în condiţii de arendă.
Îndeplinirea deciziei asupra litigiului funciar poate fi suspendată sau amînată de
organul care a adoptat decizia sau de organul ierarhic superior.
Condiţiile şi modul de expropriere, pentru nevoile statului şi ale societăţii, a
terenurilor şi a construcţiilor ce constituie proprietate a persoanelor fizice şi juridice
se reglementează prinr -o legislaţie specială, care asigură ocrotirea dre ptului de
proprietate.
86. Partucularitățile răspunderii juridice în domeniul dreptului ecologic.
Răspunderea ecologică – obligația persoanelor fizice, persoanelor juridice și a
statului de a respecta normele ce reglementează corelația societății și naturii, în
vederea îmbinării științifice a intereselor ecologice și economice.
În funcție de caracter și metoda de reglementare, distingem răspundere economică și
răspundere ecologică juridică.
Răspunderea ecologică economică se bazează, în particular, pe interesul material al
beneficiarului resurselor naturale în micșorarea gradului de poluare sau excludere
altei influențe negative asupra mediului.
Răspunderea ecologică juridică este consecința acțiunilor ilegale ale persoanelor
fizice și
juridice. Ea este stabilită de către organele de stat prin metode juridico-
administrative și apare în legătură cu faptul provocării daunelor mediului în
ansamblu sau anumitor componente ale sale.
Temeiul apariției răspunderii ecologice este delictul (contravenția) ecologic.
35
Delict civil- comportament nelegitim și vinovat al unei persoane, ce este îndreptat
împotriva ordinii ecologice și care a cauzat un prejudiciu naturii sau a creat un
periocol real de a pricinui o pagubă.
Obiect al delictelor ecologice – mediul ambiant, ocrotit de legislație, omul, bunurile
materiale create de societate.
Latura obiectivă a delictelor civile – caracterul ilegal al comportării persoanei
vinovate, care atentează la ordinea de drept ecologică stabilită în societate.
Rezultatul negativ al acestor încălcări- intervenirea daunei sau amenințarea reală cu
această daună.
Subiecte al delictelor ecologice – persoanele fizice, persoane juridice.
Latura subiectivă – vinovăția persoanei care a cauzat prejudiciul naturii, în ambele
forme:
a) Intenția – vinovatul își dădea seama de caracterul social periculos al acțiunii
sau inacțiunii sale, aprevăzut consecințele ei social-per iculoase și le-a dorit
(intenție directă) sau lea admis în mod conștient (intenție indirectă). Ex:
vînătoarea nelegitimă, pescuitul nelegitim, nimicirea semănăturilor prin
pășunare, etc.
b) Imprudența – vinovatul fie ca a prevăzut posibilitatea provocăriii consecințelor
social periculoase al acțiunii sau inacțiunii sale, dar în mod nechibzuit
consideră că ele ar putea să se producă (înceredere exagerată în sine), fie că nu
a prevăzut posibilitatea unor asemenea consecințe, deși trebuia și putea să le
prevadă (neglijența). Ex: nerespectarea regululor securității contra incendiilor
în păduri, neglijarea regulilor de folosire a mijloacelor chimice, etc.
87.Răspunderea juridică penală în raporturile de dreptul mediului
Infracțiunea ecologică – fapta social- periculoasă, acțiune sau inacțiune, prevăzută
de lege ce atentează la ordinea de drept ecologică și care cauzează daună mediului
ambiant, sănătății omului sau crează astfel de pericol.
Conform Codului Penal al RM, partea specială, Capitolul IX, distingem următoarele
infracțiuni ecologice:
- Încălcarea cerințelor securității ecologică (art. 223 CP);
- Încălcarea regulilor de circulație a substanțelor, materialelor și deșeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice (art. 224 CP);
- Tăinuirea de date sau prezentarea intenționată de date neutentice despre
poluarea mediului (art.225 CP);
- Neîndeplinirea obligațiilor de lichidare a consecințelor încălcărilor ecologice
(art. 226 CP);
- Poluarea solului (art.227 CP);
- Încălcarea cerințelor de protecție a subsolului (art. 228 CP);
- Poluarea apei ( art. 229 CP);
- Poluarea aerului (art.230);
- Tăierea vegetației forestiere (art. 231 CP);
36
 - Distrugera masivelor forestieire (art. 232 CP);
- Vînatul ilegal (art. 233 CP);
- Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vînatul sau cu alte exploatări ale apelor (art.
234 CP);
- Încălcarea regimului de administrare și protecțiea fondului ariilor naturale
protejate de stat (art. 235 CP).
Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate persoanelor fizice:
a) Amenda;
b) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită
activitate;
c) Munca neremunerată în folosul societății;
d) Închisoare.
Munca neremunerată în folosul comunității și închisoare se aplică numai în calitate
de pedepse principale, iar celelalte se aplică atît ca pedepse principale, cît și ca
pedepse complementare. Categoriile pedepselor penale ecologice aplicate
persoanelor juridice care desfășoară activitate de întreprinzător:
a) Amendă;
b) Privare de dreptul de a exercita o anumită activitate;
c) Lichidare.
Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală, celelate pot fi aplicate ca
pedepse principale, cît și complimentare.
88.Răspunderea juridică civilă în raporturile de dreptul mediu.
Răspundera juridică civilă este prevăzută de normele dreptului civil și ale legislației
mediul ambiant. Menirea ei constă în apărarea drepturilor și intereselor
proprietarilor și beneficiarilor de resurse naturale, precum și repararea daunelor și
prejudiciilor cauzate prin nerespectarea legislației protecției mediului ambiant.
Răspunderea juridică civilă în domeniul protecției mediului ambiant se manifestă în
trei forme:
 Declararea nulă a tranzacțiilor legate de pămînt, subsoluri, ape, păduri, adică a
trazacțiilor legate de vînzare-cumpărare, donație, gaj, testament, schimb,
arendă, etc.
 Stabilirea obligațiilor de înlăturare a încălcărilor ce împiedică beneficiarul la
exercitarea drepturilor legale de folosință a resurselor. (ex: prezentarea de către
proprietarul lotului
de pămînt a unei acțiuni față de întreprinderea industrialî, din cauza deșeurilor
nocive ale căreia, se micșorează roada și calitatea culturilor agricole)
 Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea legislației protecției mediului.
Dauna se repară în naură sau pr in încasarea costului daunelor pricinuite.
Repararea daunelor în natură se poate manifesta prin fptul că delicventul are
37
 obligația din contul propriu și din mijloacele sale să restaureze starea
înrăutățirii a mediului (ex: să recultiveze pămînturile). Costul prejudiciilor
cauzate se calculează reieșind din cheltuielile de restabilire a obiectelor
naturale și aducerea lor în stare posibilă pentru folosirea după destinație,
cheltuielili de compensare a pierderilor materiale și a veniturilor neobținute
(ex: paguba
pricinuită de încălcarea regulilor securității antiincendiare a pădurilor, include costul
pierdut al marfii foerstieire, cheltuielile de lichidare a incendiului, pierderile
materiale legate de curățirea teritoriilor, mijloacele de reproducere a resurselor
de pădure).
O modalitate a răspunderii civile, aplicabilă pentru paguba pricinuită mediului
ambiant, este răspunderea materială. Particularitatea acestei răspunderi se manifestă
prin faptul că este reglementată de acte juridice speciale și se aplică prin intermediul
încasării anumitor taxe speciale. Mărimea acestei taxe reprezintă cheltuielile de stat
pentru ocrotirea obiectelor naturii. Restituirea pagubei în caz de răspundere
materială se efectuează pe cale judiciară la acțiunea organelor de ocrotire a naturii,
indiferent de aplicarea sau neaplicarea amenzii administrative. Taxa răspunderii
materiale nu cuprinde costul instrumentului care servit nemijlocit pentru comiterea
daunei materiale și nici costul obiectului naturii vătămat sau nimicit
89. Particularitățile răspunderii juridice în domeniul dreptului mediului, conform
convențiilor internaționale.
Cooperarea bilaterală şi multilaterală a Republicii Moldova în domeniul protecţiei
mediului ambiant se realizează în conformitate cu:

Acordul de colaborare între Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale din

Republica Moldova şi Ministerul Resurselor Naturale şi Protecţiei
Mediului din Republica Belarus în domeniul protecţiei mediului şi
utilizării durabile a resurselor naturale (03 decembrie 2008, Minsk)

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova

privind cooperarea în domeniul protecţiei resurselor piscicole şi
reglementarea pescuitului în Râul Prut şi în lacul de acumulare Stînca –
Costeşti (01 august 2003, Stînca Costeşti)

Memorandumul de înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul

Regatului Danemarcei cu privire la cooperarea în scopul implementării Protocolului
Kyoto din cadrul Convenţiei de Bază a Naţiunilor Unite cu privire la Schimbările
Climaterice (Copenhaga, mai 1998)

Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al

Republicii Moldova şi Ministerul Mediului al Republicii Polone privind

38
colaborarea în domeniul protecţiei mediului şi folosirii resurselor naturale
(22 octombrie 2003, Chişinău)

Acordul între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării teritoriului

al
Republicii Moldova şi Ministerul Mediului şi Protecţiei Teritoriului al
Republicii Italiene privind colaborarea în domeniul protecţiei mediului (27
iunie 2002, Chişinău)

Protocolul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al

Republicii
Moldova şi Ministerul Protecţiei Mediului înconjurător al Ucrainei (19
noiembrie 1993, Kiev)

Acordul între Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al Republicii

Moldova, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului din România
şi Ministerul Mediului şi Resurselor Naturale al Ucrainei privind
cooperarea în zona formată din ariile naturale protejate ale Deltei Dunării
şi Prutului de Jos, (5 iunie 2000, Bucureşti)

Acordul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al Republicii

Moldova şi Ministerul Resurselor Naturale şi Protecţiei Mediului al
Republicii Belaruse, în domeniul protecţiei mediului înconjurător (25
decembrie 1994, Chişinău)

Acordul între Departamentul Protecţia Mediului înconjurător al

Republicii Moldova şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului din România, în domeniul folosirii durabile a resurselor
naturale (18 martie 1997, Bucureşti)
90. Răspunderea juridică administrativă în raporturile de mediu.
Contravenție administrativă – fapta (acțiune sau inacțiune) ilicită ce atentează la
pesonalitatea, la drepturile și la interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice,
la proprietate, la orînduirea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte ilicite
pentru care legislația prevede răspundere administrativă.
Conform Codului Contravențional, contravențiile administrative din domeniul
ocrotirii mediului ambiant sînt:
- Încălcarea legislației funciare;
- Încălcarea regulilor de evidență, păstrare și aplicare a substanțelor radioactive,
biologice, chimice și altor substanțe;

39
 - Importul și comrecializarea pesticidelor și preparatelor bilogice de protecție a
plantelor fără autorizație respectivă;
- Încălcarea legislației privind subsolul;
- Nerespectarea prevederilor actelor normative vizînd protecția apelor;
- Folosirea ilegală a pămînturilor din fondul forestier al statului;
- Murdărirea pădurilor cu deșeuri și reziduuri menajere;
- Nimicirea faunei folositoare pentru pădure;
- Încălcarea regulilor de securitate contra incendiilor în păduri;
- Darea în exploatare și utilizarea obiectivelor cu încălcarea normelor și
cerințelor de protecție a mediului înconjurător;
- Exploatarea mijloacelor de transport ce depățesc normativele adminse de
degajare a substanțelor poluante.
Pentru comiterea contravențiilor administrative pot fi aplicate următoarele sancțiuni
administrative:
1. Avertismentul;
2. Amenda;
3. Ridicarea contra echivalent a obiectului, care a constituit instrumentul
comiterii sau obiectivul nemijlocit al contravenției administrative;
4. Confiscarea obiectului, care a constituit instrumentul comiterii sau obiectivul
nemijlocit al contravenției administrative;
5. Privarea de dreptul special, acordat cetățeanului respectiv (de dreptul de a
conduce mijloace de transport, de dreptul de vînătoare);
6. Arestul administrativ.
Ridicarea contra echivalent și confiscarea obiectelor pot fi aplicate atît ca sancțiuni
administrative principale, cît și ca cele cpomplementare. Celelalte sancțiuni
administrative pot fi aplicate numai ca sancțiuni administrative principale. Pentru o
contravenție administrativă poate fi aplicată fie sacțiune principală, fie sacțiune
principală și complementară.
Organele (persoanele cu funcți de răspundere) împuternicite să examineze cazurile
cu privire la contravențiile administrative:
1. Comisiile administrative de pe lîngă organele executive al administrației
locale;
2. Judecătoriile de sector, municipale;
3. Organele afacerilor interne, organele departamentelor, inspectratele de stat și
alte organe,
persoane cu funcții de răspundere împuternicite pentru aceasta. (Organele
supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat, Organele controlului de stat în

40
 zootehnie, Organele de stat pentru protecția mediului înconjurător, Organele
gospodăriei silvice, etc.)
91.Subsolul ca obiect ecologic de folosire și protecți e
Subsol – parte a scoarţei terestre aflată sub stratul de sol fertil, iar în lipsa acestuia,
sub suprafaţa terestră şi fundul bazinelor de apă şi apelor curgătoare, care ajunge
pînă la adîncimi accesibile pentru cercetare geologică şi valorificare.
Subsolul Republicii Moldova constituie Fondul de stat al subsolului, care include:
a) sectoarele de subsol atribuite în folosinţă în conformitate cu prevederile
legislaţiei cu privire la subsol (fondul subsolului repartizat);
b)sectoarele de subsol neatribuite în folosinţă (fondul subsolului nerepartizat).
Fondul de stat al zăcămintelor de substanţe minerale utile include toate zăcămintele
cu rezervele industriale de substanţe minerale utile evaluate. Fondul de stat al
zăcămintelor de substanţe minerale utile este parte a Fondului de stat al subsolului.
Fondul de stat al subsolului şi Fondul de stat al zăcămintelor de substanţe minerale
utile se administrează de Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale de pe lîngă
Ministerul Mediului.
Legislația subsolului reglementează relaţiile miniere în vederea asigurării folosirii
raţionale şi complexe a subsolului pentru satisfacerea necesarului de materie primă
minerală şi altor necesităţi ale economiei naţionale, protecţiei subsolului, asigurării
securităţii lucrărilor la folosirea subsolului, precum şi apărării drepturilor
persoanelor fizice şi persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma
juridică de organizare.
Proprietatea asupra subsolului, substanţelor minerale utile şi materiei prime minerale
Bogăţiile de orice natură ale subsolului Republicii Moldova, inclusiv substanţele
minerale utile
pe care le conţine, precum şi spaţiile subterane ale acestuia fac obiectul exclusiv al
proprietăţii
publice a statului, sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Sectoarele de subsol nu pot fi înstrăinate, ele pot fi date numai în folosinţă. Toate
actele
juridice sau acţiunile care, în mod direct ori indirect, violează dreptul de proprietate
publică a statului asupra subsolului sînt lovite de nulitate absolută.
Materia primă minerală extrasă aparţine beneficiarului subsolului cu drept de
proprietate în cazul în care contractul nu prevede altfel.
Legislaţia cu privire la subsol se bazează pe următoarele principii:
a)asigurarea folosirii raţionale, complexe şi inofensive a subsolului;
b) asigurarea protecţiei subsolului şi mediului înconjurător;
c)asigurarea îmbinării intereselor naţionale şi regionale;
d) asigurarea extinderii bazei de materie primă minerală;

41
 e)asigurarea egalităţii în drepturi şi a intereselor legitime ale tuturor persoanelor
juridice şifizice la folosirea subsolului; f) transparenţa folosirii subsolului.
92. Noțiunea și clasificarea zăcămintelor și substanțelor minerale utile.
Substanţe minerale utile – acumulări, în subsol, de minerale naturale, hidrocarburi şi
ape subterane, ale căror compoziţie chimică şi proprietăţi fizice permit folosirea lor
în sfera
producţiei materiale şi consumului imediat sau după prelucrare. La substanţe
minerale utile se referă şi rămăşiţele biologice împietrite (fosile) aflate în subsol;
Zăcămînt de substanţe minerale utile – acumulare naturală de substanţe minerale
utile care, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, poate fi obiect de valorificare
industrială în condiţiile stării actuale a tehnicii şi economiei, fapt confirmat prin
înregistrarea corespunzătoare în balanţele de stat ale rezervelor de substanţe
minerale utile.
Substanţele minerale utile şi tipurile lor Substanţele minerale utile se divizează în
minereuri metalifere şi nemetalifere, combustibile solide, petrol şi gaze naturale,
gaze inerte, ape subterane.
Conform importanţei economice şi în scopul determinării statutului juridic al
regimului lor de folosire, substanţele minerale utile se divizează în următoarele
tipuri:
a) substanţe minerale utile de importanţă naţională – petrol, gaze naturale,
combustibile solide şi alte tipuri de substanţe minerale utile, a căror listă se stabileşte
de Guvern;
b) substanţe minerale utile larg răspîndite – nisip, argilă, piatră de construcţie, nisip
argilos şi argilă nisipoasă.
Conform potenţialului economic, zăcămintele de substanţe minerale utile de largă
răspîndire se divizează în zăcăminte de importanţă naţională şi locală.
93.Reglementarea juridică a folosirii subsolului.
Participanţi (subiecţi) la relaţiile miniere sînt statul, unităţile administrativ-
teritoriale,
persoanele juridice şi fizice din Republica Moldova, precum şi persoanele juridice şi
fizice străine.
Subsolul se atribuie în folosinţă pentru:
a)cercetare geologică, inclusiv prospectarea, evaluarea şi explorarea zăcămintelor
desubstanţe minerale utile şi alte tipuri de cercetări geologice;
b) extragerea substanţelor minerale utile, inclusiv a apelor subterane şi resurselor
curative naturale;
c)construirea şi exploatarea construcţiilor subterane nelegate de extragerea
substanţelor minerale utile;
d) înhumarea (depozitarea) substanţelor nocive şi deşeurilor
industriale;
42
 e)organizarea obiectivelor geologice protejate;
f) colectarea materialelor mineralogice, paleontologice, altor materiale geologice de
colecţie.Sectoarele de subsol se atribuie în folosinţă pe un termen limitat (folosire
temporară) sau nelimitat, în baza licenței.
Sectoar ele de subsol se atribuie în folosinţă sub formă de perimetru geologic sau
minier.
Perimetrul geologic determină suprafaţa sectorului atribuit în folosinţă, cu limitare
în adîncime sau fără limitare. Limitarea în adîncime poate fi stabilită în metri,
calculaţi de la suprafaţă sau legaţi de un anumit contact geologic (litologic, de vîrstă
ş.a.).
Perimetrul minier se atribuie pentru extragerea substanţelor minerale utile,
construirea şi exploatarea construcţiilor subterane nelegate de extragerea
substanţelor minerale utile, organizarea obiectivelor geologice protejate.
Perimetrul minier și geologic se atribuie de către Agenţia pentru Geologie şi Resurse
Minerale.
Folosirea subsolului este cu plată. Plăţile la folosirea subsolului se percep în formă
bănească.
Plata la folosirea subsolului se efectuează în formă de:
a) plăţi regulate pentru folosirea subsolului;
b)compensare a cheltuielilor pentru lucrările de explorări geologice
efectuate din contul mijloacelor bugetului de stat.
Dreptul de folosinţă asupra sectoarelor de subsol poate fi limitat, suspendat sau
încetat în
cazurile:
a) expirării valabilităţii contractului pentru folosirea sectorului de subsol,
inclusiv acontractului de concesiune;
b) dispariţiei necesităţii de folosire a sectorului de subsol prin acord reciproc
dintre
beneficiarul subsolului şi autoritatea care a acordat dreptul de folosinţă a sectorului
de subsol;
c) apariţiei unui pericol direct pentru viaţa şi sănătatea oamenilor ce activează
sau locuiesc în
zona de influenţă a lucrărilor legate de folosirea subsolului;
d) imposibilităţii folosirii sectoarelor de subsol ca urmare a calamităţilor naturale
sau apariţiei altor situaţii excepţionale;
e) apariţiei necesităţii de retragere a sectorului de subsol atribuit în folosinţă în
alte scopuri
publice, cu compensarea cheltuielilor efectuate;

43
 f)lichidării sau reorganizării persoanei juridice beneficiară a sectorului de subsol, cu
excepţia cazurilor prevăzute la art.30;
g) încălcării considerabile a clauzelor contractului pentru folosirea sectorului de
subsol,
inclusiv nerespectării măsurilor de folosire raţională şi protecţie a sectorului de
subsol atribuit în folosinţă;
h) neachitării plăţilor pentru folosirea subsolului în termenul stabilit de legislaţia
fiscală;
i)nefolosirii sectorului de subsol conform destinaţiei de către beneficiarul lui fără
motive întemeiate pe parcursul a doi ani;
j)folosirii sectorului de subsol necorespunzătoare destinaţiei, abaterii de la proiectele
tehnice
(tehnologice) şi de la planurile de dezvoltare a lucrărilor miniere;
k) încălcării tehnologiei de prelucrare a materiei prime minerale, ce cauzează
pierderi ale
acesteia.
94.Sistemul și atribuțiile organelor de stat în domeniul folosirii și protecției
subsolului.
Administrarea de stat în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului se efectuează de
Guvern, Ministerul Mediului şi Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale care
activează pe lîngă Ministerul Mediului.
Competenţa Guvernului
a) asigurarea realizării politicii statului în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului;
b)stabilirea modului de gestionare a Fondului de stat al subsolului ca obiect al
proprietăţii de stat;
c) aprobarea tarifelor şi normelor de timp pentru lucrările de explorări geologice
finanţate din
bugetul de stat;
d)aprobarea cotelor la exportul de materie primă minerală şi a limitelor de extragere
a unor
tipuri de substanţe minerale utile;
e) aplicarea restricţiilor la folosirea subsolului pe sectoare aparte pentru asigurarea
securităţii naţionale şi protecţiei mediului înconjurător;
f) stabilirea modului de folosire şi protecţie a subsolului, de elaborare şi aprobare a
standardelor, normelor şi regulilor corespunzătoare;
g)stabilirea modului de efectuare a expertizei de stat a informaţiei geologice privind
subsolul şi de aprobare a rezervelor de substanţe minerale utile;
h)stabilirea modului de atribuire a sectoarelor de subsol pentru extragerea
substanţelor
44
 minerale utile, construirea sau exploatarea obiectivelor subterane nelegate de
extragerea substanţelor minerale utile, etc. Competenţa Ministerul Mediului
a) elaborarea şi promovarea politicii statului în domeniul folosirii şi protecţiei
subsolului;
b) elaborarea programelor de stat de cercetare geologică a subsolului în scopul
extinderii
bazei de materie primă minerală a ţării, asigurarea realizării acestora;
c) aprobarea listei sectoarelor de subsol scoase la concurs pentru dreptul de
folosire a
acestora;
d) adoptarea deciziilor cu privire la transmiterea pentru valorificare industrială a
zăcămintelor de substanţe minerale utile, cu excepţia celor de importanţă naţională;
e) exercitarea controlului ecologic de stat în domeniul folosirii
subsolului;
f) adoptarea deciziilor cu privire la limitarea, suspendarea sau încetarea
dreptului de folosire
a subsolului în cazurile încălcării normelor şi regulilor de folosire a subsolului
prevăzute de legislaţie;
g) intentarea acţiunilor privind compensarea prejudiciului cauzat mediului
înconjurător ca
urmare a încălcării legislaţiei cu privire la subsol şi actelor normative în domeniu;
h) stabilirea modului de înregistrare de stat şi de evidenţă de stat a lucrărilor de
cercetaregeologică a subsolului;
i) determinarea modului de ţinere a Cadastrului de stat al zăcămintelor şi
manifestărilor de
substanţe minerale utile, balanţelor de stat ale rezervelor de substanţe minerale utile
şi Cadastrului de stat al sectoarelor de subsol în scopuri nelegate de extragerea
substanţelor minerale utile, etc.
Competenţa Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale
a)realizarea politicii statului în domeniul cercetării geologice, folosirii raţionale şi
protecţiei
subsolului;
b)elaborarea, în comun cu organele centrale de specialitate şi alte instituţii interesate,
a
programelor de stat de cercetare geologică a subsolului în scopul extinderii bazei de
materie
primă minerală şi monitoringului stării subsolului, asigurarea realizării acestora;

45
 c)exercitarea funcţiei de beneficiar al lucrărilor de explorări geologice finanţate din
bugetulde stat; d) înregistrarea de stat şi evidenţa de stat a lucrărilor de cercetare
geologică a subsolului;
e) organizarea expertizei de stat a rezervelor de substanţe minerale utile conform
rezultatelor
lucrărilor de explorări geologice;
f) ţinerea Fondului de stat de informaţii privind subsolul;
g) ţinerea Cadastrului de stat al zăcămintelor şi manifestărilor de substanţe
minerale utile şi
balanţelor de stat ale rezervelor de substanţe minerale utile;
h) organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru dreptul de folosire a
sectoarelor de subsol;
i)atribuirea perimetrelor geologice;
j)atribuirea perimetrelor miniere, precum şi anularea actelor perimetrelor miniere,
etc.
95. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației subsolului.
Persoanele fizice şi juridice răspund civil, contravenţional sau penal, în conformitate
cu legislaţia, pentru:
a) folosirea neautorizată a subsolului;
b) încălcarea prevederilor actelor normative în domeniul efectuării în condiţii de
securitate a lucrărilor legate de folosirea subsolului, protecţiei subsolului şi mediului
înconjurător, inclusiv standardele, regulamentele tehnice şi regulile aprobate în
modul stabilit;
c) încălcarea modului de atribuire în folosinţă a subsolului;
d) construirea neautorizată pe suprafeţele cu zăcăminte de substanţe minerale
utile;
e) încălcările ce conduc la poluarea subsolului şi aduc zăcămintele de substanţe
mineraleutile într-o stare în care acestea nu mai pot fi exploatate;
f) încălcarea normelor, regulilor şi cerinţelor faţă de efectuarea lucrărilor de
cercetări geologice ale subsolului;
g) încălcarea cerinţelor proiectelor tehnice aprobate, schemelor tehnologice şi
planurilor dedezvoltare a lucrărilor miniere la exploatarea zăcămintelor de substanţe
minerale utile, construirea şi exploatarea construcţiilor subterane nelegate de
extragerea substanţelor minerale utile;
h) încălcarea dreptului de proprietate asupra informaţiei geologice şi asupra altei
informaţii
privind subsolul;
i) distrugerea sau deteriorarea sondelor de observaţie în regim pentru apele
subterane,
46
 precum şi a semnelor geodezice şi de topografie minieră;
j) distrugerea sau pierderea documentaţiei geologice şi de topografie minieră, a
duplicatelor
probelor, necesare pentru cercetarea în continuare a subsolului şi extragerea
substanţelor minerale utile;
k) exploatarea iraţională şi selectivă (în afara proiectului) a sectoarelor bogate în
zăcăminte
de substanţe minerale utile, ce condiţionează pierderi neîntemeiate ale rezervelor de
balanţă de substanţe minerale utile; l) pierderile supranormative de substanţe
minerale utile la extragerea acestora;
m) neîndeplinirea cerinţelor privind aducerea excavaţiilor miniere şi sondelor de
foraj
lichidate sau conservate într-o stare care ar asigur a securitatea populaţiei, precum şi
a cerinţelor
referitor la recultivarea terenurilor degradate de lucrările miniere;
n) încălcarea modului de achitare a plăţilor la folosirea
subsolului;
o) prezentarea unor rapoarte conţinînd date neveridice privind volumele extrase
şi rezervele
pierdute de substanţe minerale utile;
p) extragerea substanţelor minerale utile, apelor minerale naturale şi potabile în
lipsa licenţei respective.
Litigiile în problemele folosirii subsolului se soluţionează de autorităţile
administraţiei publice în domeniul folosirii şi protecţiei subsolului în conformitate
cu competenţa acestora şi de instanţele de judecată, în modul stabilit de legislaţie.
96. Fondul de stat al apelor.
Fondul apelor - totalitatea obiectivelor acvatice în graniţele teritoriului Republicii
Moldova, incluse sau care urmează a fi incluse în cadastrul apelor.
Obiectiv acvatic - o concentraţie de apă la suprafaţă în formele reliefului terenului
sau în subsol, care are graniţe, volum şi caracteristici de regim al apelor.
Terenuri ale fondului apelor sînt terenurile aflate sub ape (albiile cursurilor de apă,
cuvetele lacurilor, iazurilor, lacurilor de acumulare), mlaştinile, terenurile pe care
sînt amplasate construcţii hidrotehnice şi alte amenajări ale serviciului apelor,
precum şi terenurile repartizate
pentru fîşiile riverane de protecţie a apelor rîurilor, bazinelor de apă, canalelor
magistrale intergospodăreşti şi colectoarelor. Ele se divizează în 2 categorii:
1. Terenuri acoperite nemijlocit cu apă;
2. Terenuri adiacente destinate folosirii și protecției apelor.

47
 Obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine, cu drept de proprietate
publică, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori, cu drept de proprietate
privată, persoanelor juridice sau fizice.
Scopul de bază al terenurilor fondului apelor constă în deservirea activităților e
folosire și protecție a obiectivelor acvatice.
În proprietatea publică a statului se află:
a) obiectivele acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multor
raioane;
b) apele subterane;
c) obiectivele acvatice situate pe teritoriul unui raion, destinate satisfacerii
necesităţilor
apărării, sistemului energetic, domeniului transporturilor, obiectivelor de
telecomunicaţii, serviciului meteorologic şi altor sisteme de stat;
d) obiectivele acvatice de frontieră;
e) obiectivele acvatice declarate ca arii naturale protejate de stat;
f) obiectivele acvatice parte a staţiunilor balneare de importanţă naţională.
În proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale se află obiectivele
acvatice care sînt situate integral în limitele unităţii administrativ-teritoriale
respective şi care nu sînt atribuite în proprietatea publică a statului şi nici nu
constituie obiect al proprietăţii private a persoanelor juridice sau fizice.
În cazul construcţiei de obiective acvatice, în condiţiile legii, pe terenurile
proprietate privată a
persoanelor juridice sau fizice, acestea devin obiecte ale proprietăţii private, cu
excepţia apei care se atribuie în folosinţă conform legislaţiei în vigoare.
97.Aministrarea și controlul de stat în domeniul folosirii și protecției apelor.
Administrarea de stat în domeniul folosirii şi protecţiei apelor este exercitată de
către Guvern, autorităţile administraţiei publice locale şi de autorităţile
administraţiei publice centrale, autorizate în modul special în acest scop.
Controlul de stat asupra folosirii şi protecţiei apelor este chemat să asigure:
a) respectarea de către toate persoanele juridice şi fizice, indiferent de formă de
proprietate, a
modului stabilit de folosire a apelor;
c) executarea obligaţiunilor şi prescripţiilor privind protecţia apelor, prevenirea şi
lichidarea efectelor lor distructive, respectarea regulilor de ţinere a evidenţei
apelor, precum şi altor reguli, stabilite de legislaţia apelor.
Organul central de administrare a complexului unic al apelor pe întreg teritoriul țării
este Concernul Republican pentru gospodărirea apelor ”Apele Moldovei”. În
compenența lui sînt incluse mai multe asociații de producție, reparație și exploatare
acvatică.
48
Agenţia exercită următoarele atribuţii:
a) organizează proiectarea şi construcţia sistemelor de aprovizionare cu apă
potabilă şi
canalizare, exploatarea tehnică a lacurilor de acumular e de uz comun, conform
principiului de
bazin hidrografic, precum şi a digurilor de protecţie;
b) organizează exploatarea şi reparaţia sistemelor de desecare şi de irigare, a
sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare;
c) asigură efectuarea lucrărilor de reparaţie centralizată a staţiilor de desecare şi
de irigare, a
sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă şi canalizare;
d) acumulează şi analizează sistematic informaţia privind starea ramurii, ţine
Registrul de evidenţă primară al fondului apelor, cu prezentarea acestei informaţii
organelor ierarhic superioare;
e) ţine evidenţa statistică de stat a utilizării apelor, evidenţa fondului apelor şi
celui
ameliorativ; participă la elaborarea Cadastrului de Stat al Apelor, formează banca de
date în domeniu, etc.
98.Reglementarea juridică a folosirii fondului acvatic.
Poate fi beneficiar de folosinţă a apei orice persoană juridică şi fizică, indiferent de
forma de proprietate.
Apa ca resursă naturală este proprietate publică exclusivă şi poate fi atribuită doar în
folosinţă, în modul stabilit de legislaţia în vigoare. Folosinţa apei se clasifică în
funcţie de:
a) scopul folosirii apei;
b) parametrii obiectivelor acvatice;
c) condiţiile tehnice de folosire a apei;
d) condiţiile de atribuire în folosinţa a obiectivelor acvatice;
e) caracterul folosirii apei;
f) metodele de folosire a obiectivelor acvatice;
f) acţiunea folosirii apei asupra obiectivelor acvatice.
Obiectivele acvatice se atribuie în folosinţă în primul rînd în scopul satisfacerii
necesităţii de apă potabilă şi menajară a populaţiei.
Beneficiarii de folosinţă a apei au dreptul să folosească obiectivele acvatice numai
în scopurile pentru care acestea le-au fost atribuite.
Dreptul de folosinţă a apei, acordat persoanelor juridice şi fizice, se sistează în
cazurile:
a) dispariţiei necesităţii de folosinţă a apei sau renunţării la ea;
49
 b) expirării termenului de folosinţă a apei;
c) lichidării persoanei juridice;
d) transmiterii instalaţiilor pentru gospodărirea apelor şi dispozitivelor tehnice
altor
beneficiar de folosinţă a apei;
e)apariţiei necesităţii de a retrage obiectivele acvatice din folosinţa separată.
f) înrăutăţirii calităţii apelor de suprafaţă în urma deversărilor de poluanţi.
Folosirea apei în funcție de destinație:
1. Pentru satisfacerea necesităţilor de apă potabilă, menajeră şi de altă natură,
precum şi pentruaprovizionarea întreprinderilor alimentare se atribuie în folosinţă
obiective acvatice, apele cărora întrunesc cerinţele sanitare stabilite.
2. În scopuri curative şi de asanare, obiectivele acvatice sunt folosite pentru:
scopuri curative și de asanare, odihnă și sport, pescuit amator și sportiv, navigație cu
ambarcațiuni.
3. Pentru necesități agricole, valorificarea se realizează atît prin beneficierea de
folosinţă generală a apei, cît şi prin beneficierea de folosinţă specială a apei. 4. În
scopuri industriale;
5. Pentru satisfacerea necesităților de transport;
6. Pentru satisfacerea necesităților piscicole;
7. Pentru satisfacerea necesităților vînătorești și a rezervațiilor naturale;
8. Pentru deversarea apelor reziduale.
99. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei apelor .
a) ocuparea nelegitimă a obiectivelor acvatice sau folosirea nelegitimă a apelor;
b) captarea apei cu încălcarea regimului stabilit de folosinţă;
c) poluarea şi impurificarea apelor;
d) darea în exploatare a unor întreprinderi, obiective comunale şi altor obiective
neutilate cuconstrucţiile şi instalaţiile corespunzătoare pentru prevenirea
poluării şi impurificării apelor sau a efectelor lor distructive;
e) folosirea neraţională, lipsită de spirit gospodăresc, a apei;
f) încălcarea regimului de protecţie a apelor la bazinele de recepţie, care provoacă
impurificarea lor, eroziunea solului şi alte fenomene periculoase;
g) executarea neautorizată a lucrărilor hidrotehnice şi a altor lucrări care afectează
starea
apelor;
h) deteriorarea construcţiilor şi instalaţiilor hidrotehnice, de gospodărire şi de
protecţie a
apelor, inclusiv a reţelelor şi instalaţiilor sistemelor de alimentare cu apă potabilă;

50
 i) încălcarea regulilor de exploatare a construcţiilor şi instalaţiilor de gospodărire
a apelor. 100. Fondul forestier.
Fondul forestier - pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate
gospodăriei silvice, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele
silvice. Elementul central al fondului forestier îl ocupă pădurile.
Pădure - element al landşaftului geografic, unitate funcţională a biosferei, compusă
din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii,
animalelor şi microorganismelor, care în dezvoltarea lor biologică sînt
interdependente şi acţionează asupra habitatului lor . Sînt considerate păduri
terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,25 ha.
Componența fondului forestier:
1. terenuri destinate împăduririi (cît și reîmpăduririi);
2. terenuri care servesc necesităților de cultură, producție și administrație
silvică (pepeniere,
plantații cu arbuști decorativi și fructiferi, terenur destinate asigurării cu hrană
a vînatului și a animalelor care aparțin unităților silvice, terenuri arabilr, fînețe,
pășuni date în folosință temporară personalului silvic pentru activități
auxiliare, terenuri ocupate de drumuri forestiere);
3. terenuri neproductive (mlaștini, stîncării, pante abrupte, alunecări de
teren). Fondul forestier nu include:
a)perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;
b)perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a
lungul căilor de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;
c)grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor
urbane şi
rurale.
Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice. Conform legislaţiei, ele pot fi date în gestiune sau în folosinţă.
Atribuirea terenurilor la fondul forestier se efectuează în baza amenajamentelor
silvice, care reprezintă un sistem de măsuri de asigurare a gestiunii naționale a
terenurilor fondului silvic, realizarea folosințelor silvice, regenerarea eficientă, pază
și protecție a pădurilor, promovarea unei politici tehnico-științifice unice bazate pe
concepția de dezvoltare a silviculturii.
101. Administrarea și controlul de stat în domeniul folosirii și protecției fondului
forestier.Administrarea de stat a fondurilor forestier şi cinegetic este exercitată
de Guvern, autorităţile administraţiei publice locale, organele silvice de stat, alte
organe împuternicite în acest scop. Administrarea şi gospodărirea fondului
forestier trebuie să asigure:
51
 a)dezvoltarea durabilă a pădurilor şi menţinerea în ele a biodiversităţii;
b) intensificarea funcţiilor de protecţie a apelor, igienico-sanitare, de reglare
climaterică şi a altor funcţii ale pădurilor în scopul ocrotirii sănătăţii populaţiei şi
protecţiei mediului înconjurător;
c)regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziţiei şi a calităţii pădurilor,
sporirea
productivităţii acestora;
d) elaborarea şi aplicarea unui complex de măsuri diverse şi reglementarea
activităţii
organelor silvice de stat privind aducerea şi menţinerea pădurilor în starea
corespunzătoare funcţiilor lor ecologice şi social-economice;
e)continuitatea eficienţei funcţionale a pădurilor şi valorificarea raţională a
resurselor
silvice.
De competenţa Parlamentului ţin:
a) reglementarea legislativă a relaţiilor silvice;
b) determinarea direcţiilor fundamentale ale politicii statului privind
dezvoltarea durabilă, folosirea, regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;
c) stabilirea împuternicirilor autorităţilor administraţiei publice locale
privind folosirea,
regenerarea, paza şi protecţia pădurilor;
d) soluţionarea altor probleme privind reglementarea relaţiilor silvice.
De competenţa Guvernului ţin:
a) prezentarea Parlamentului a proiectelor de acte legislative privind relaţiile
silvice, strategiile naţionale de dezvoltare durabilă a fondului forestier şi cinegetic
şi includerea lor în
programele şi planurile de dezvoltare a ţării;
b) realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi cinegetic prin
abilitarea autorităţii centrale de specialitate respective a administraţiei publice cu
dreptul de a transmite în folosinţă terenurile fondului forestier proprietate publică,
dar fără dreptul de a dispune de ele;
c) exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi
protecţiei
fondurilor forestier şi cinegetic;
d) stabilirea procedurii de eliberare a lemnului pe picior;
e) elaborarea şi implementarea planurilor de constituire a reţelei naţionale de
arii naturale

52
 protejate de stat şi a altor zone, care necesită măsuri speciale de organizare şi
gestionare;
f) stabilirea principiilor de plată pentru folosinţele şi produsele silvice;
g) stabilirea modului de clasificare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi
categorii funcţionale;
h) aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor
de produse
principale;
i)stabilirea unei proceduri unice de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier
şi a
cadastrului silvic de stat;
j)soluţionarea probelemelor ce ţin de atribuirea terenurilor din fondul f orestier
pentru necesităţi de stat şi publice;
k) soluţionarea problemelor ce ţin de atribuirea în gestiune a terenurilor din
fondul forestier,
etc.
De competenţa autorităţilor administraţiei publice locale ţin:
a) exercitarea controlului asupra st ării, folosirii, regenerării, pazei şi
protecţiei fondurilor
forestier şi cinegetic;
b) repartizarea terenurilor din fondul forestier;
c) înregistrarea drepturilor de gestiune şi de folosinţă a terenurilor din fondul
forestier;
d) organizarea ţinerii evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului
silvic de stat;
e) acordarea de sprijin organelor silvice de stat la amenajarea sectoarelor
silvice în locurile
de agrement;
f) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a ince ndiilor de pădure;
g) lichidarea, în comun cu organele silvice de stat, a efectelor incendiilor de
pădure şi
calamităţilor naturale;
h) elaborarea, coordonarea şi organizarea îndeplinirii, în comun cu organele
silvice de stat, a programelor locale privind dezvoltarea durabilă, folosirea,
regenerarea, paza şi protecţia pădurilor.
Autoritatea silvică centrală Serviciul Silvic:
a) organizează investigaţii ştiinţifice ale componentelor diversităţii biologice
forestiere,elaborează măsuri pentru conservarea şi folosirea lor raţională,
53
 determinîndu-le cantitativ şi valoric resursele, evidenţiind procesele şi activităţile
care influenţează starea acestora;
b) contribuie la restabilirea ecosistemelor degradate, precum şi a speciilor
periclitate şi pe cale de dispariţie;
c) efectuează sistematic (la fiecare 5 ani) analiza şi confruntarea informaţiei
privind
conservarea diversităţii biologice şi folosirea raţională a resurselor genetice şi
biologice;
d) contribuie la informarea publicului despre dezvoltarea durabilă a fondurilor
forestier şi cinegetic, starea diversităţii biologice forestiere, asigurîndu-i acces liber
la informaţie şi participare la procesul de luare a deciziilor, etc.
102. Reglementarea juridică a folosirii fondului forestier.
Terenurile din fondul forestier pot fi atribuite în folosinţă persoanelor juridice şi/sau
fizice în scopurile prevăzute de prezentul cod în condiţii de arendă, folosinţă gratuită
şi folosinţă de scurtă durată.
Încetarea dreptului de folosinţă a terenurilor din fondul forestier are loc în cazurile:
a)renunţării benevole la efectuarea folosinţelor silvice;
b) expirării termenului pentru care a fost oferit dreptul de folosinţă a
terenurilor din fondul forestier;
c)suspendării activităţii întrepr inderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor
care
beneficiau de folosinţe silvice;
d) folosirii fondului forestier cu încălcarea regulilor şi modului stabilit de
folosire;
e)neachitării la termen a plăţii pentru folosinţele silvice;
f) scoaterii terenurilor din fondul forestier pentru necesităţi de stat şi publice;
g) expirării termenului contractului de arendă.
Folosințele silvice:
1. recoltarea masei lemnoase, care se efectuează prin tăieri principale și
secundare;
2. recoltarea masei lemnose auxiliare și a materiei prime tehnice;
3. folosințele silvice accesorii, care se clasifică în 2 categorii: 1. Accesibile – care
nu necesită o permisiune specială; 2. Limitate - cu regim special;
4. folosirea terenurilor din fondul forestier pentru necesitățile gospodăriilor
cinegetice; 5. folosirea terenurilor din fondul forestier în scopul de cercetare
științifică;
6. folosirea pădurilor în scop recreativ.
Folosinţele silvice se efectuează contra plată.
54
 Plăţile pentru folosinţele silvice sînt folosite pentru paza pădurilor, sporirea calităţii
lor, stimularea materială a deţinătorilor de terenuri din fondul forestier, precum şi
pentru amenajarea pădurilor. 103. Cadastrul silvic de stat.
Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat are drept
scop organizarea folosirii raţionale a fondului forestier, regenerării, pazei şi
protecţiei eficiente a
pădurilor, exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative
ale
pădurilor, asigurarea autorităţilor administraţiei publice locale, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor interesaţi cu informaţii despre fondul
forestier.
Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al
fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea
lor sub raport economic, altă informaţie necesară pentru gospodărirea fondului
forestier şi evaluarea rezultatelor activităţii economice în fondul forestier.
Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic de stat se
efectuează de către organele silvice de stat pe baza amenajamentelor silvice,
inventarierilor şi cercetărilor fondului forestier, conform unui sistem unic.
Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din cadastrul
funciar. Monitoringul forestier reprezintă un sistem de observaţii şi prognozări
pentru relevarea schimbărilor stării pădurilorm descoperirea și prevenirea proceselor
și tendințelor negative din păduri.
104. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației silvice.
Contravenţii silvice sînt considerate:
a) tăierea ilicită şi vătămarea arborilor şi arbuştilor pînă la gradul de
încetare a creşterii lor;
b) vătămarea ilicită a arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea lor;
c) nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii
neglijente a
focului;
d) încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor şi regulilor sanitare
în pădure;
e) distrugerea şi vătămarea culturilor silvice, arboreturilor tinere
provenite prin
regenerare naturală, seminţişului natural şi preexistent de pe terenurile
destinate reîmpăduririi;
f) distrugerea şi vătămarea puieţilor şi butaşilor din pepiniere şi plantaţii
silvice;
55
 g) încălcarea termenelor de restituire a terenurilor din fondul forestier sau
neonorarea
obligaţiunilor de aducere a terenurilor în stare utilă de folosire;
h) încălcarea modului şi a termenelor de împădurire a parchetelor exploatate
şi a terenurilor
neîmpădurite din fondul forestier;
i) folosirea neautorizată a terenurilor din fondul forestier pentru defrişare,
construcţia de clădiri administrative, depozite şi alte obiecte;
j) colectarea sau nimicirea plantelor, capturarea sau nimicirea animalelor
incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova şi în anexele la Convenţia privind
comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie
(CITES);
k) recoltarea neautorizată a ierbii şi păşunatul ilicit al vitelor pe terenurile
din fondul
forestier;
l) folosinţa specială neautorizată a obiectelor regnului animal şi regnului
vegetal;
m) încălcarea modului stabilit de tăiere, colectare şi transport al masei
lemnoase;
n) distrugerea şi deteriorarea semnelor de restricţie, indicatoarelor de
amenajament silvic şi bornelor silvice, obiectelor de agitaţie şi informaţie vizuală,
îngrădirilor de interdicţie şi a construcţiilor din locurile de agrement;
o) distrugerea şi deteriorarea fîneţelor şi păşunilor de pe terenurile din fondul
forestier;
p) distrugerea şi deteriorarea canalelor de desecare, sistemelor de drenaj,
drumurilor şi instalaţiilor inginereşti de pe terenurile din fondul forestier;
q) distrugerea şi deteriorarea muşuroaielor de furnici;
r) amplasarea neautorizată a stupilor şi a prisăcilor pe terenurile din fondul
forestier sau
nerespectarea prescripţiilor din biletul silvic în cazul amplasării lor;
s) decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, păturii vii şi a stratului
de sol fertil
pentru a le folosi în alte scopuri decît cele silvice;
t) poluarea fondului forestier cu deşeuri şi reziduuri de construcţie, menajere
şi de altă
natură;
u) circulaţia şi parcarea autovehiculelor, altor mijloace de transport pe
terenurile
din fondul forestier, în afara drumurilor publice şi în locuri interzise;
v) nimicirea faunei de pădure,cu excepţia speciilor de carantină.
56
105. Regnul animal ca obiect de protecție și utilizare.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecției eficiente și folosirii raționale a resurselor
regnului animal îl constituie Legea regnului animal.
Legea reglementează relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor sălbatice
(mamifere,
păsări, reptile, amfibii, peşti, insecte, crustacee, moluşte etc.), denumite în
continuare animale, care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă sau
în sol, populează permanent sau temporar teritoriul republicii.
Relaţiile în domeniul protecţiei şi folosirii animalelor domestice, precum şi a
animalelor sălbatice întreţinute în captivitate sau semicaptivitate în scopuri
economice, ştiinţifice, culturaleducative şi estetice, sînt reglementate de legislaţia
respectivă.
Regn animal - cea mai mare categorie sistematică în biologie.Totalitatea unor specii
de animale care vieţuiesc în mod natural pe uscat, în apă, în atmosferă sau în sol,
inclusiv monocelulare, nevertebrate şi cordate.
ul animal este proprietate a statului. Asigurarea ocrotirii şi conservării regnului
animal constituie responsabilitatea statului.
106. Administarea și controlul de stat în domeniul protecției și folosirii regnului
animal. Administraţia de stat în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului
animal se realizează de către Guvern prin intermediul Departamentului Protecţia
Mediului Înconjurător, autorităţilor administraţiei publice locale.
Competenţa Guvernului şi a autorităţilor administraţiei publice locale
Guvernul adoptă acte normative şi standarde ecologice în domeniul protecţiei şi
folosirii raţionale a animalelor şi habitatului lor, aprobă programele de stat în scopul
menţinerii echilibrului ecologic şi diversităţii regnului animal, organizează
realizarea lor.
Autorităţile administraţiei publice locale de comun acord cu Departamentul
Protecţiei Mediului Înconjurător exercită controlul asupra protecţiei şi folosirii
resurselor regnului animal, coordonează amplasamentele obiectelor care afectează
starea regnului animal, programele de acţiuni în domeniul protecţiei, folosirii şi
reproducerii regnului animal, efectuează măsuri de
protecţie şi ameliorare a habitatului animalelor, limitează drepturile beneficiarilor
regnului animal.
Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător coordonează şi exercită controlul de
stat asupra respectării legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea regnului animal.
Organizaţiile social- politice, sindicatele, societăţile vînătorilor şi pescarilor,
societăţile ştiinţifice şi alte organizaţii obşteşti pot acorda sprijin autorităţilor publice
şi pot participa nemijlocit la munca de educaţie ecologică a populaţiei, la realizarea
măsurilor de protecţie şi folosire raţională a resurselor regnului animal, pot crea,
conform regulamentelor (statutelor) lor, de comun acord cu Departamentul Protecţia
Mediului Înconjurător şi cu autorităţile administraţiei publice locale inspectorate
ecologice obşteşti.
57
Cetăţenii sînt datori să păstreze şi să ocrotească regnul animal. Ei pot participa
personal sau
prin intermediul organizaţiilor obşteşti la realizarea măsurilor de protecţie, folosire
raţională a resurselor regnului animal, pot prezenta propuneri corespunzătoare
autorităţilor publice şi organizaţiilor obşteşti, pot comunica despre încălcările
legislaţiei cu privire la protecţia şi folosirea resurselor regnului animal.
Cerințele principle privind protecția și folosirea resurselor regnului animal:
a) conservarea diversităţii de specii de animale care vieţuiesc în mod natural;
b) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de
migraţie a animalelor;
c) conservarea integrităţii biocenozelor;
d) reglementarea efectivului de animale în scopul menţinerii echilibrului
ecologic, ocrotirii
sănătăţii populaţiei şi prevenirii pagubelor ce pot fi cauzate economiei naţionale;
e) repararea completă a pagubelor cauzate habitatului animalelor şi regnului
animal şi
alocarea de mijloace cu destinaţie specială pentru restabilirea efectivului de animale
sau a mediului lor de trai.
f) luarea măsurilor necesare pentru menţinerea populaţiei speciilor la nivelul
cerinţelor
ecologice, ştiinţifice şi culturale, ţinînd cont de condiţiile economice şi de recreare
din teritoriu, sau crearea condiţiilor pentru adaptarea populaţiei speciilor la condiţiile
respective. 107. Dreptul de beneficiere a resurselor regnuli animal.
Beneficiari ai regnului animal pot fi persoane fizice şi juridice, indiferent de tipul
de propritate şi forma de organizare juridică.
Respectînd cerinţele prevăzute de legislaţie, pot fi practicate următoarele modalităţi
de folosire a resurselor regnului animal:
a) vînătoarea sportivă şi de amatori;
b) pescuitul industrial, sportiv şi de amatori;
c) dobîndirea de animale care nu constituie obiecte ale vînatului şi pescuitului;
d) folosirea în scopuri economice, ştiinţifice, cultural-educative şi estetice;
e) folosirea proprietăţilor utile ale animalelor şi a produselor activităţii vitale a
acestora. Persoanele fizice şi juridice au dreptul să practice doar acele modalităţi
de folosire a resurselor regnului animal, care sînt stabilite de prezenta lege şi
permise în perioada respectivă sau pe teritoriul respectiv de către organele de stat
pentru protecţia şi folosirea resurselor regnului animal şi de către autorităţile
administraţiei publice locale.
Drepturile de folosinţă a resurselor regnului animal pot fi limitate de către organele
de control şi de autorităţile administraţiei publice locale în cazurile reducerii
58
efectivului de animale sau retragerii din folosinţă a unor specii de animale în scopul
protecţiei lor.
Obligaţiunile beneficiarilor regnului animal
a) să respecte regulile, normele, termenele stabilite şi alte cerinţe de protecţie şi
folosire a
resurselor regnului anumal;
b) să folosească resursele regnului animal utilizînd mijloace ce nu prejudiciază
integritatea
biocenozelor natur ale şi asigură protecţia animalelor care nu au fost oferite în
uzufruct;
c) să ţină evidenţa efectivului de animale oferite în uzufruct, cu excepţia celor din
pescuitul
industrial, să verifice starea mediului lor de trai;
d) să realizeze măsurile necesare pentru reproducerea regnului animal;
e) să acorde ajutor multilateral organelor de stat, altor organe care exercită
controlul asupra
protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal;
f) să nu admită degradarea habitatului animalelor;
g) să repare pagubele cauzate regnului animal;
. h) să se călăuzească de principiile folosirii raţionale a regnului animal pentru
asigurarea echilibrului ecologic;
i) să se asigure de faptul că folosirea resurselor regnului animal nu împiedică luarea
măsurilor pentru conservarea populaţiilor speciilor rare, vulnerabile şi periclitate şi a
speciilor migratoare de animale.
Dreptul de folosinţă a resurselor regnului animal se sistează în cazul:
a)dispariţiei necesităţii de folosinţă sau renunţării la ea;
b)expirării termenului de folosinţă stabilit;
c)apariţiei necesităţii de retragere din folosinţă a unor specii de animale în
scopul protecţiei
lor;
d)lichidării unităţii căreia i s-a acordat dreptul de folosinţă;
e)neachitării la termen a plăţii pentru folosirea animalelor;
f) nerespectării de către beneficiar a regulilor, normelor, termenelor stabilite şi
altor cerinţe de protecţie şi folosire a resurselor regnului animal.
108. Măsurile juridice de protecție a resurselor regnului an imal.
Protecţia regnului animal se asigură prin:
a) stabilirea regulilor, normelor, termenelor şi altor cerinţe de protecţie, folosire
şi
59
reproducere a resurselor regnului animal;
b) prevederea măsurilor de protecţie a animalelor în proiectele de amenajare a
teritoriului, de irigaţie, de construcţii şi în alte proiecte;
c) neadmiterea folosirii neautorizate a resurselor regnului animal;
d) protecţia şi ameliorarea habitatului, condiţiilor de reproducere şi căilor de
migraţie a
animalelor;
e) încasarea amenzilor şi despăgubirilor pentru pagubele cauzate animalelor şi
habitatului lor;
f) crearea de arii naturale protejate de stat;
f 1) crearea de noi biotopuri, protecţia celor existente sau restabilirea biotopurilor
degradate;
g) reproducerea în condiţii de captivitate a speciilor de animale rare, periclitate şi
vulnerabile;
h) limitarea scoaterii animalelor din mediul natural şi aclimatizarea de specii noi;
i) recultivarea terenurilor deteriorate şi crearea condiţiilor de vieţuire şi
reproducere pentru speciile de animale folositoare;
j) acordarea de ajutor animalelor în caz de îmbolnăvire sau pericol de pieire, ca
urmare a calamităţilor naturale şi a altor cauze;
k) efectuarea de cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor
regnului
animal;
l) efectuarea monitoringului asupra proceselor şi fenomenelor ce au loc în lumea
animală; m) educaţia ecologică a populaţiei. 109. Cadastrul de stat al regnului
animal.
Cadastrul de stat al regnului animal, care conţine totalitatea informaţiilor despre
arealul, efectivul, locurile de vieţuire şi reproducere a animalelor şi folosirea lor, se
întocmeşte pe o
perioadă de 10 ani de către Academia de Ştiinţe a Moldovei pe baza evidenţei de stat
a animalelor.
Controlul asupra ţinerii Cadastrului de stat al regnului animal se exercită de către
Departamentul Protecţia Mediului Înconjurător.
Ţinerea evidenţei de stat şi a Cadastrului de stat al regnului animal se efectuează din
contul statului, conform regulamentului şi formularelor elaborate de către Academia
de Ştiinţe a Moldovei şi care sînt obligatorii pentru toţi subiecţii prevăzuţi la art. 34.
Amenajarea cinegetică a fondului silvic de stat este organizată de către autoritatea
silvică centrală şi se efectuează o dată la 10 ani concomitent cu amenajarea silvică
de către expediţia de amenajare silvică.
Ţinerea evidenţei de stat a animalelor şi a folosirii lor se efectuează de către:

60
 a) Academia de Ştiinţe a Moldovei - a animalelor rare, periclitate şi vulnerabile, a
animalelor
folositoare pentru agricultură şi silvicultură a animalelor care au importanţă pentru
cercetări ştiinţifice;
b) Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei - a dăunătorilor culturilor agricole, pădurilor
şi a animalelor de vînat;
c) Ministerul Sănătăţii - a animalelor parazite şi agenţilor de boli infecţioase;
d) Societatea vînătorilor şi pescarilor - a animalelor de vînat, a altor animale care
vieţuiesc în
terenurile de vînătoare ale fondului cinegetic, atribuţiile societăţii;
d) alte organizaţii şi subunităţi - a speciilor de animale ce ţin de genul de
activitate a acestor unităţi.
110. Răspunderea juridică pentru încălcarea legilației cu privire la protecția și
folosirearegnului animal.
Persoanele fizice şi juridice vinovate de:
a) încălcarea regulilor vînatului, pescuitului şi a altor modalităţi de folosire a
resurselor
regnului animal:
b) încălcarea regulilor de protecţie a habitatului, condiţiilor de reproducere şi
căilor de migraţie a animalelor;
c) incendierea vegetaţiei uscate pe terenurile habitate de animale;
d) utilizarea neautorizată a resurselor regnului animal;
e) scoaterea ilicită a animalelor din mediul lor de trai;
f)transmiterea neautorizată a dreptului de folosinţă a resurselor regnului animal;
g) strămutarea, aclimatizarea şi încruzişarea neautorizată a animalelor;
h) comportarea crudă cu animalele;
i) încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor de protecţie a plantelor, a
pesticidelor,
îngrăşămintelor minerale, microelementelor şi altor preparate ce pot cauza pagube
regnului animal;
j) păstrarea materialelor şi deşeurilor de producţie fără respectarea măsurilor
stabilite pentru
prevenirea pieirii animalelor;
k) încălcarea regulilor de expediere şi comerţ cu colecţii zoologice precum şi
cu obiecte
separate ale regnului animal;
l) construirea de obiective fără respectarea măsurilor de protecţie a regnului
animal şi a
habitatului lor şi fără efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor acestor
obiective sau fără respectarea cerinţelor ei;
61
 m) neinformarea la timp a organelor controlului de stat despre starea şi
efectivul animalelor,
despre schimbările observate;
n) neîndeplinirea măsurilor de protecţie, precum şi a indicaţiilor organelor
controlului de stat
privind protecţia regnului animal;
o) nerepararea tuturor pagubelor cauzate şi nealocarea de mijloace pentru
restabilirea
efectivului de animale sau a habitatului lor;
p) participarea fără autorizaţie a genurilor de activitate legate de întreţinerea,
reproducerea, dobîndirea şi comercializarea animalelor poartă răspundere penală,
administrativă, materială şi disciplinară, în modul şi cuantumurile stabilite de
legislaţie.
Litigiile în domeniul protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal, care nu pot fi
rezolvate în condiţiile unei concilieri amiabile între părţile interesate, sînt supuse spre
rezolvare instanţelor judecătoreşti conform legislaţiei.
111. Aerul atmosferic ca obiect de protecție.
Aer - amestec unic de gaze (azot şi oxigen, mici cantităţi de argon, neon, heliu,
cripton, xenon, radon, dioxid de carbon, hidrogen, vapori de apă şi diverse particule)
de importanţă vitală majoră, în care pot vieţui organisme vii, cel mai mobil
component al mediului, nedefinit prin hotare şi care, ca urmare a mişcării maselor
sale, răspîndeşte urmările influenţei antropogene la distanţe imprevizibile.
Poluant - orice substanţă în stare solidă, lichidă, gazoasă (de vapori) sau energie
(radiantă, electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibrantă), prezentă în aer,
care poate avea o acţiune negativă asupra sănătăţii oamenilor şi/sau a mediului;
CMA de poluanţi - concentraţie maximă admisibilă a poluanţilor din atmosferă,
permisă de reglementările în vigoare pentru anumite zone şi intervale de timp, care
nu are acţiune negativă asupra mediului, normative de calitate a aerului localităţilor,
criteriu de calitate a aerului.
Guvernul efectuează administrarea în domeniul protecţiei aerului atmosferic prin
intermediul autorităţii centrale de mediu şi gestionare a resurselor naturale, al
Ministerului Sănătăţii, precum şi al autorităţilor administraţiei publice locale în
conformitate cu legislaţia. Competenţa autorităţii centrale de mediu şi gestionare a
resurselor naturale autoritatea centrală de mediu şi gestionare a resurselor naturale:
a) elaborează şi promovează politica ecologică în domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative, inclusiv normativele ELA, programele
ecologice şi direcţiile prioritare privind protecţia aerului atmosferic;

62
 d) elaborează sistemul naţional pentru evidenţa de stat a acţiunilor nocive asupra
aerului
atmosferic;
e) efectuează monitorizarea poluării aerului;
g) efectuează controlul de stat asupra respectării prevederilor actelor legislative,
ale altor
acte normative privind protecția aerului atmosferic;
i) informează operativ Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale şi
populaţia despre nivelul de poluare a aerului atmosferic, inclusiv în cazurile
excepţionale.
Ministerul Sănătăţii:
a) promovează politica de asigurare a calităţii aerului corespunzătoare
securităţii sănătăţii şi
bunăstării oamenilor;
b) elaborează normativele CMA de poluanţi şi gradul de influenţă fizică
nocivă a acestora asupra aerului atmosferic;
c) estimează starea de sănătate a populaţiei în raport cu nivelul de poluare a
aerului şi
eventualele daune pentru sănătatea oamenilor;
d) înaintează pretenţiile pentru repararea prejudiciilor cauzate sănătăţii
oamenilor;
e) exercită controlul de stat asupra respectării normativelor CMA de
poluanţi;
f) examinează documentele şi ia decizii în cazurile de încălcare a legislaţiei
privind
protecţia aerului atmosferic referitoare la ocrotirea sănătăţii;
g) stabileşte dimensiunile zonelor de protecţie sanitară pentru obiectele cu
surse de poluanţi chimici şi fizici ai atmosferei.
Autorităţile administraţiei publice locale:
a) elaborează măsurile de amenajare şi de creare a spaţiilor verzi în localităţi;
b) asigură planificarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acţiunilor nocive ale
poluanţilor asupra aerului atmosferic;
c) asigură informarea sistematică şi operativă a populaţiei, a persoanelor fizice şi
juridice
interesate asupra nivelului de poluare a aerului.
112. Controlul de stat și evidența în domeniul protecți ei aerului atmosferic.

63
 Sînt supuse evidenţei de stat obiectivele cu influenţă nocivă asupra aerului
atmosferic, tipurile şi volumele noxelor emise de ele în aer, precum şi parametrii
calitativi şi cantitativi ai efectelor nocive asupra acestuia.
Evidenţa de stat a influenţelor nocive asupra aerului atmosferic se ţine din contul
statului, după un sistem unic elaborat de Inspectoratul Ecologic de Stat, informaţia
respectivă fiind transmisă ulterior Departamentului Statisticii. Informaţiile privind
influenţele nocive asupra aerului atmosferic sînt accesibile populaţiei.
Monitorizarea poluării aerului se realizează de către Serviciul "Hidrometeo", în
modul stabilit de legislaţie.
Selectarea, acumularea, păstrarea, căutarea şi prelucrarea informaţiei despre starea
aerului atmosferic se efectuează conform unui sistem unic elaborat şi aprobat de
Serviciul "Hidrometeo".
Serviciul "Hidrometeo" asigură sistematic persoanele fizice şi juridice cu informaţii
şi
prognoze asupra nivelului de poluare a atmosferei, gener ată de activităţile
economice şi condiţiile meteorologice.
În cazul în care, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a emisiilor sporite
de
poluanţi şi a altor influenţe nocive asupra aerului atmosferic, în unele zone este
periclitată sănătatea oamenilor, organele Serviciului "Hidrometeo" sînt obligate să
informeze de îndată Guvernul, organele respective ale controlului de stat, autorităţile
administraţiei publice locale, populaţia şi conducerea întreprinderilor interesate.
La primirea informaţiilor privind poluarea aerului atmosferic, Guvernul, alte
autorităţi abilitate vor lua măsuri urgente pentru reducerea intensităţii emisiilor de
poluanţi şi lichidarea altor efecte nocive asupra atmosferei.
Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic se efectuează pentru a
asigura respectarea prezentei legi, a normativelor ELA de poluanţi (emisie limitat
admisibilă a
poluanţilor evacuaţi, stabilită prin calculul dispersiei în aerul atmosferic de la
suprafaţa solului de o sursă sau de un grup de surse de emisie, care nu depăşesc
normativele calităţii aerului,
prevăzute pentru populaţie, regnul animal şi vegetal), a gradului stabilit de influenţă
fizică nocivă asupra atmosferei, a altor legi care conţin norme privind protecţia
aerului atmosferic.
Controlul de stat în domeniul protecţiei aerului atmosferic este exercitat de către
Inspectoratul Ecologic de Stat şi serviciul sanitaro-epidemiologic, în modul stabilit
de legislaţie.
Controlul departamental asupra protecţiei aerului atmosferic, inclusiv asupra
respectării normativelor ELA de poluanţi şi a gradului de influenţă fizică nocivă
64
 asupra atmosferei, este exercitat de către ministerele şi departamentele de resort.
113. Măsurile juridice de protecție a aerului atmosferic.
Calitate a aerului - ansamblu de caracteristici calitative şi cantitative ale aerului
atmosferic, care determină starea acestuia.
Persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activităţi de producţie generatoare de
emisii poluante în aerul atmosferic sînt obligate:
a)să întreprindă acţiuni de ordin economico-organizatoric, tehnic şi de altă natură
pentru a
asigura îndeplinirea condiţiilor şi reglementărilor autorizaţiilor de emisie, să respecte
normele de protecţie a aerului;
b) să ia măsuri în scopul reducerii emisiilor de poluanţi;
c)să asigure menţinerea în bună stare, funcţionarea eficientă şi continuă şi controlul
instalaţiilor, utilajelor şi aparatelor pentru purificarea emisiilor;
d) să ţină evidenţa permanentă a compoziţiei, calităţii şi cantităţii emisiilor de
poluanţi în
atmosferă;
e)să creeze reţeaua de automonitorizare şi înregistrare automată a emisiilor de
poluanţi înaerul atmosferic, precum şi de folosire a unei metodologii unitare de
culegere şi prelucrare
primară a datelor, cu transmiterea lor către subdiviziunile teritoriale de mediu;
f) să respecte principiul “cel care poluează - plăteşte” în limitele normelor stabilite,
cu
transferul taxelor respective pentru emisiile de poluanţi către fondurile ecologice.
În scopul protecției aerului atmosferic, ministerele, departamentele, agenții
economici, sînt obligați să elaboreze și să realizeze măsuri complexe de protecție a
aerului atmosferic care vizează:
- situațiile excepționale de depăşire a normativelor ELA de poluanţi,stabilite
pentru într eprindere în autorizația de emisie, ca urmare a poluării excepţionale
a aerului;
- cazurile sporirii concentrației de poluanți în aerul atmosferic, provocate de
condiţiile meteorologice nefavorabile;
- emisiile de poluanţi în aerul atmosferic de la mijloacele şi utilajele de transport
nu trebuie să depăşească normativele ELA;
- gradului de influență nocivă asupra atmosferei: impactului dăunător asupra
atmosferei al proceselor radiante, vibraţiilor, undelor sonore, inclusiv al
radiaţiilor şi zgomotelor;
- cerinţele de protecţie a aerului atmosferic la implementarea de descoperiri
ştiinţifice, de invenţii, de noi sisteme tehnologice, la importul utilajului;
- protecţia aerului atmosferic la extragerea minereurilor, amplasarea şi
exploatarea tericoanelor, haldelor şi gunoiştilor;
- consumul de aer atmosferic pentru necesităţile de producţie; - impactului
antropic asupra factorilor climaterici.

65
 Persoanelor fizice şi juridice care elaborează şi implementează tehnologii moderne
nepoluante pentru atmosferă li se acordă facilităţile fiscale prevăzute de legislaţie.
114. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației cu privire la protecția aerului
atmosferic.
Persoanele fizice şi juridice poartă răspundere administrativă sau penală pentru
încălcarea prevederilor prezentei legi în caz de:
a) depăşire a normativelor ELA de poluanţi;
b) depăşire a normativelor influenţei fizice nocive asupra aerului atmosferic;
c) emisie a poluanţilor în atmosferă fără autorizaţia organului de stat abilitat;
d) încălcare a regulilor de exploatare şi neutilizare a utilajului, aparatajului,
instalaţiilor care
servesc pentru purificarea şi controlul emisiilor în atmosferă;
e) dare în exploatare a întreprinderilor noi şi a celor reconstruite, a instalaţiilor şi
a altor
obiective neconforme ;
f) producere şi exploatare a mijloacelor de transport la care concentraţia emisiei
de poluanţi
depăşeşte normativele CMA de poluanţi;
g) implementare a descoperirilor ştiinţifice, invenţiilor, propunerilor de
raţionalizare, de noi
sisteme tehnologice, substanţe şi materiale, precum şi aplicare a utilajului tehnologic
şi a altor obiecte, substanţe şi materiale de import neconforme cu reglementările
naţionale privind
protecţia aerului atmosferic şi neînzestrate cu certificate de calitate a producţiei şi cu
mijloace tehnice de control al emisiilor de poluanţi.
Repararea prejudiciului se face benevol sau în baza deciziei instanţei judecătoreşti,
în corespundere cu taxele aprobate şi metodologia de calculare a cuantumului plăţii
pentru
prejudiciul cauzat, iar în lipsa acestora - în mărimea cheltuielilor suportate de facto
pentru restabilirea stării aerului atmosferic, luîndu-se în calcul pierderile suportate.
115. Noțiunea și componența zonelor naturale protejate.
Arie naturală protejată - spaţiu natural, delimitat geografic, cu elemente naturale
reprezentative şi rare, desemnat şi reglementat în scopul conservării şi protecţiei
tuturor factorilor de mediu din limitele lui.
Fond al ariilor protejate - totalitate a ariilor naturale, a obi ectelor şi a complexelor
naturale protejate de stat.
Fondul ariilor naturale protejate de stat include obiectele şi complexele naturale cu
valoare

66
 primordială incontestabilă pentru: conservarea biodiversităţii şi habitatelor naturale
studierea
proceselor naturale, restabilirea echilibrului ecologic, educarea ecologică a
populației, dezvoltarea turismului ecologic.
Fondul ariilor protejate constă din următoarele categorii de obiecte şi complexe
naturale: 1) delimitate în conformitate cu clasificarea Uniunii Internaţionale de
Conservare a Naturii:
a) rezervaţie ştiinţifică - spaţiu biogeografic terestru şi/sau acvatic de importanţă
naţională cu
statut de instituţie de cercetări ştiinţifice, destinat menţinerii intacte a obiectelor şi
complexelor naturale, conservării biodiversităţii, elaborării bazelor ştiinţifice de
protecţie a mediului;
b) parc naţional - spaţiu natural reprezentativ cu diverse peisaje geografice,
obiecte şi complexe naturale, specii floristice şi faunistice autohtone, destinat
utilizării în scop ştiinţific, recreativ, economic, cultural, instructiv, educativ etc ;
c) monument al naturii - obiect unic al naturii avînd o deosebită valoare
ecologică, ştiinţifică, culturală, istorică şi estetică;
d) rezervaţie naturală - spaţiu natural, valoros din punct de vedere ştiinţific,
destinat păstrării şi restabilirii unui sau a mai multor componente ale naturii pentru
menţinerea echilibrului ecologic;
e) rezervaţie peisajeră (de peisaj geografic) - sistem natural omogen silvi c, de
stepă şi luncă,
de baltă şi mlaştină, avînd valoare ştiinţifică, ecologică, recreativă, estetică,
instructivă şi educaţională, destinat menţinerii calităţilor sale naturale şi efectuării
unor activităţi economice reglementate;
f) rezervaţie de resurse - spaţiu natural care cuprinde resurse deosebit de
valoroase, de
importanţă naţională, protejate în scopul conservării lor pentru generaţiile viitoare;
g) arie cu management multifuncţional - spaţiu terestru şi/sau acvatic (arie cu
resurse
gospodărite) în care, concomitent cu conservarea naturii, se efectuează valorificarea
reglementată a florei, faunei, resurselor de apă şi păşunilor, se practică turismul
reglementat ; 2) care nu ţin de clasificarea Uniunii Internaţionale de Conservare a
Naturii: a) grădină dendrologică;
b) monument de arhitectură peisajeră;
c) grădină zoologică.3) stabilite prin alte reglementări
internaţionale:
a) rezervaţie a biosferei (Programul UNESCO) - paţiu geografic terestru şi/sau
acvatic cu elemente şi formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi de animale de
67
importanţă naţională şi internaţională, cu statut de instituţie de cercetări ştiinţifice,
desemnat de UNESCO drept componentă a patrimoniului natural mondial;
b) zonă umedă de importanţă internaţională (Convenţia Ramsar) - teritoriu şi/sau
întindere de apă care include diferite tipuri de ecosisteme umede şi corespunde
criteriilor de evidenţiere a zonelor umede de importanţă internaţională ale
Convenţiei Ramsar, deţinînd o bogată diversitate biologică şi avînd un rol important
în calitate de habitat pentru păsările acvatice.
Zona umedă de importanţă internaţională, precum şi părţile ei componente, poate
avea, în acelaşi timp, statutul uneia dintre categoriile 1 sau poate include în
componenţa sa unul sau mai multe obiecte din aceste categorii.
a) grădină dendrologică;
b) monument de arhitectură peisageră;
c) grădină zoologică.
Obiectele şi complexele din fondul ariilor protejate se folosesc pentru:
a) protecţia celor mai reprezentative arii naturale;
b) păstrarea genofondului;
c) conservarea biodiversităţii;
d) păstrarea aspectului natural al peisajului geografic;
d1) protecţia căilor de migraţie şi a locurilor de
reproducere; e) ef ectuarea de cercetări ştiinţifice;
f) monitorizarea ariilor naturale protejate;
g) educarea ecologică, culturală, estetică şi recrearea cetăţenilor.
116. Regimul juridic al rezervațiilor naturale.
Rezervația științifică
Rezervaţia ştiinţifică are ca obiectiv prioritar protecţia mediului, efectuarea de
cercetări ştiinţifice, educarea şi instruirea ecologică a populaţiei.
Rezervaţia ştiinţifică are următoarele sarcini:
a) conservarea biodiversităţii şi menţinerea complexului său natural în afara im
pactului
antropic;
b) conservarea staţiunilor terestre şi a habitatelor acvatice (biotopurilor terestre şi
acvatice); c) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
d) aplicarea realizărilor ştiinţei din domeniul ariilor naturale protejate şi realizarea
programelor ecologice;
e) ţinerea analelor naturii;
f) efectuarea monitoringului ecologic;
g) colaborarea în domeniul ariilor naturale protejate cu organisme şi instituţii de
specialitate
68
din ţară şi din străinătate;
h) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului;
h) pregătirea cadrelor ştiinţifice şi a specialiştilor în domeniul ocrotirii naturii, în
special în cel al ariilor naturale protejate.
Rezervaţia naturală are ca obiectiv asigurarea condiţiilor optime de protejare şi
restabilire a speciilor, a comunităţilor vegetale şi animale semnificative din punct de
vedere naţional.
Rezervaţia peisajeră (de peisaj geografic) are ca obiectiv conservarea peisajelor
geografice de importanţă naţională, utilizarea lor reglementată în scopuri economice,
estetice, culturale şi recreative.
Rezervaţia de resurse are ca obiectiv conservarea resurselor naturale pentru
menţinerea lor în stare naturală în vederea valorificării ulterioare.
Rezervaţia biosferei se fondează în conformitate cu Programul UNESCO "Omul şi
biosfera" şi are ca obiectiv conservarea elementelor şi formaţiunilor fizico-
geografice, speciilor de plante şi de animale de importanţă naţională şi
internaţională, efectuarea de cercetări în sistemul monitoringului global. Teritoriul
rezervaţiei biosferei se divizează în următoarele zone funcţionale: zonă nucleu, de
protecţie integrală, destinată exclusiv conservării biodiversităţii şi creării condiţiilor
naturale de dezvoltare a biocenozelor. În zona nucleu este interzisă orice activitate
economică. Se permite doar efectuarea de cercetări ştiinţifice;
zonă tampon, de administrare naturală, obiect de studiere şi de aplicare a
rezultatelor cercetărilor ştiinţifice pentru conservarea şi dezvoltarea fondului
genetic, restabilirea
principalelor tipuri de păduri, bălţi, lunci, stepe etc.;
zonă de tranziţie, destinată diminuării impactului antropic din teritoriile adiacente.
Terenurile din zona de tranziţie pot rămîne deţinătorilor, care sînt obligaţi să
respecte regimul stabilit în rezervaţie. În această zonă se permit anumite activităţi
tradiţionale de folosinţă a terenurilor, asociate cu agricultura, silvicultura, păşunatul
şi pescuitul. 117. Regimul juridic al parcurilor naționale.
Parcul naţional are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită
importanţă ecologică, estetică şi istorică în vederea armonizării peisajelor geografice
şi folosirii lor în scopuri ştiinţifice, culturale, instructive şi educaţionale.
Parcul naţional are următoarele sarcini:
a) conservarea şi protejarea peisajelor geografice, a obiectelor
geomorfologice, a regnului
vegetal şi animal, a monumentelor istorice şi culturale în scopuri ştiinţifice,
cognitive, recreative şi economice;
b) crearea de condiţii pentru turism şi odihnă;

69
 c) elaborarea şi aplicarea metodelor ştiinţifice de conservare a obiectelor şi
complexelor
naturale în condiţiile folosirii lor în scopuri recreative;
d) popularizarea cunoştinţelor privind protecţia mediului, educarea şi
instruirea ecologică a populaţiei.
Teritoriul parcului naţional se divizează în următoarele zone funcţionale:
zona A, de protecţie integrală, care include terenuri destinate restabilirii
complexelor naturale din parc şi în care este interzisă orice activitate recreativă şi
economică. În această zonă se efectuează numai cercetări ştiinţifice conform unui
program aprobat de consiliul ştiinţific al parcului şi coordonat cu autoritatea centrală
pentru mediu;
zona B, de recreaţie, în care sînt asigurate condiţii pentru vizitarea locurilor
pitoreşti ale parcului şi pentru un scurt agrement.
Poate avea cărări turistice, adăposturi pentru timp nefavorabil, locuri pentru
ruguri, rezerve de combustibil, puncte de observaţie, obiecte sanitare, indicatoare,
panouri de avertisment, scheme ale amplasamentului obiectelor naturale, cultural-
istorice şi de deservire socială. În această zonă se efectuează, după caz, lucrări
silvice pentru păstrarea şi restabilirea peisajelor geografice;
zona C , de recreaţie, destinată unui agrement de lungă durată. În această zonă se
permite amplasarea de campinguri, hoteluri, moteluri, poiene pentru bivuacuri, baze
turistice, birouri de excursii, centre informaţionale, unităţi de alimentaţie publică,
comerciale şi de asistenţă socioculturală;
zona D, economică, unde derulează activităţi economice care nu contravin
regimului parcului naţional, şi anume: cultivarea plantelor agricole tradiţionale
pentru zona dată, folosindu-se metode biologice de combatere a dăunătorilor,
aplicîndu-se îngrăşăminte şi chimicale în strictă conformitate cu normele
tehnologice şi cu regulile de securitate sanitară; funcţionarea diferitelor unităţi în
baza utilizării tehnologiilor nepoluante, respectîndu-se regulile de protecţie a
mediului.
Deservirea recreativă a vizitatorilor este organizată de administraţia parcului şi de
ministerele şi departamentele interesate, de comun acord cu autoritatea centrală
pentru mediu. Pentru vizitarea zonelor B şi C se plăteşte taxă, stabilită în
regulamentul parcului naţional. 118. Regimul juridic al parcurilor dendrologice.
Grădina dendrologică are ca obiectiv conservarea unui anumit genofond de specii
de arbori, arbuşti şi de alte plante cu flori ce prezintă interes ştiinţific aplicativ.
Grădina dendrologică are următoarele sarcini de bază:
a) conservarea în condiţii artificiale a colecţiilor de plante (îndeosebi a speciilor
rare sau
70
periclitate) şi a altor obiecte botanice de importanţă ştiinţifică, didactică, economică
şi culturală;
b) efectuarea de cercetări ştiinţifice;
c) organizarea de expediţii şi participarea la expediţiile organizate de alte instituţii
în scopul
studierii resurselor vegetale şi completării genofondului;
d) crearea de fonduri semincere, schimbul de seminţe şi de plante vii cu diferite
instituţii;
e) cultivarea şi selectarea speciilor valoroase de plante din flora spontană şi
valorificarea lor
economică;
f) elaborarea bazelor ştiinţifice ale arhitecturiipeisajere;
g) elaborarea bazelor ştiinţifice şi metodologice ale pro-tec-ţiei contra bolilor şi
vătămătorilor
aduşi de plante intro-ducente;
h) organizarea conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice;

71