Dr.

Valeriu Cuşnir

CORUPŢIA:

- REGLEMENTĂRI DE DREPT
- ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE
ŞI COMBATERE

(Partea I)

CHIŞINĂU, 1999
ACADEMIA DE POLIŢIE ŞTEFAN CEL MARE

Dr. Valeriu Cuşnir

CORUPŢIA:

- REGLEMENTĂRI DE DREPT
- ACTIVITĂŢI DE PREVENIRE
ŞI COMBATERE
(Partea I)

CHIŞINĂU, 1999
CZU 343.352
C 9

Cuşnir V.M. Corupţia: - reglementări de drept; activităţi de

prevenire şi combatere. Partea I. Monografie, Chişinău, Academia de Poliţie
Ştefan cel Mare.

Aprobată şi recomandată pentru publicare de către Consiliul

Editorial al Academiei de Poliţie Ştefan cel Mare.

Recenzenţi:
Gheorghiţă Mihai – doctor în drept, conferenţiar
universitar;
Boeştean Gheorghe – şef-adjunct la Departamentul de
Combatere a Crimei Organizate şi
Corupţiei.

Lucrarea conţine o cercetare ştiinţifică complexă a corupţiei

fenomen infracţional care ameninţă relaţiile sociale şi economice atât la
nivel naţional cât şi internaţional
Abordarea problematicii corupţiei în context interdisciplinar - drept
penal, drept administrativ, drept procesual penal, criminologie,
criminalistică - atribuie, celor oglindite în prezenta lucrare un interes şi
utilitate atât în plan didactico-ştiinţific cât şi practic.

Tehnoredactare computerizată:
Cipovenco Stela

ISBN 9975-9549-8-7
 Abrevieri

RM = Republica Moldova
alin. = alineatul
art. = articolul
C.pen. = Codul penal
C.pr.pen. = Codul de procedură penală
des. = desenul
lit. = litera
nr. = numărul
op.cit. = opera citată
p. = pagina
pct. = punctul
“R.R.D.” = “Revista română de drept”
“LV” = Revista “Legea şi viaţa”
M.Of. = Monitorul Oficial
urm. = următoarele
vol. = volumul
Ed. = Editura
M.A.I. = Ministerul Afacerilor Interne
M.S.N. = Ministerul Securităţii Naţionale
 Cuprins

De la autor
Cuvânt înainte
Capitolul I
Accepţiuni privind noţiunile de
“corupţie” şi “infracţiune de corupţie”

Secţiunea I
Definirea corupţiei

Secţiunea a II-a
Infracţiuni de corupţie

Secţiunea a III-a
Infracţiunea de luare de mită

Secţiunea a IV-a
Infracţiunea de mijlocire a mituirii

Secţiunea a V-a
Infracţiunea de dare de mită

Secţiunea a VI-a
Infracţiunea de trafic de influenţă

Secţiunea a VII-a
Infracţiunea de primire de către
funcţionar a recompensei nelegitime

Secţiunea a VIII-a
Alte norme juridice privind corupţia
şi protecţionismul
Secţiunea a IX-a
Provocarea infracţiunii de corupţie

Capitolul II
Concepte, problematici şi măsuri privind
prevenirea şi combaterea corupţiei

Secţiunea I
Consideraţii generale

Secţiunea a II-a
Factorii corupţiei

Secţiunea a III-a
Prevenirea corupţiei

Secţiunea a IV-a
Norme juridice speciale privind
prevenirea şi combaterea corupţiei

Capitolul III
Investigarea infracţiunilor de corupţie

Secţiunea I
Corupţia în Republica Moldova

Secţiunea a II-a
Aspecte criminalistice ale infracţiunilor de corupţie

Secţiunea a III-a
Situaţii tipice şi selectări metodologice privind
efectuarea cercetărilor infracţiunilor de corupţie
Secţiunea a IV-a
Organizarea şi planificarea cercetărilor
infracţiunilor de corupţie

Secţiunea a V-a
Versiuni, verificări şi alte activităţi de
cercetare a infracţiunilor de corupţie

Secţiunea a VI-a
Reguli şi procedee tactice aplicate în efectuarea
unor acte de urmărire penală privind descoperirea
infracţiunilor de corupţie

Secţiunea a VII-a
Metode tehnico-ştiinţifice de stabilire a sincerităţii sau
nesincerităţii celor implicaţi în corupţie

Concluzii

Anexe

Selectări bibliografice
 De la autor

Importanţa cunoaşterii criminalităţii, inclusiv şi a

infracţiunilor de corupţie nu mai trebuie demonstrată.
Devianţa prin corupţie prezintă pericoluozitate pentru
statul de drept şi pentru societate în ansamblul ei, astfel că
reprezentarea cît mai exactă a aspectelor juridico-penale,
criminologice, criminalistice şi tactico-metodologice de
investigare este absolut indispensabilă pentru determinarea
şi punerea în practică a celor mai eficiente activităţi de
prevenire şi combatere a acestor delicte.
Făcându-şi apariţia încă din antichitate, tot de pe
atunci corupţia este şi reprimată, fiind aplicate şi pedepse
aspre şi măsuri de prevenire şi combatere, dar ea
(corupţia) nu numai că a supraveţuit de-a lungul veacurilor
dar evident şi a progresat. Concluzia desprinsă în urma
studiului făcut constă în faptul, că corupţia ca fenomen
social şi ca delict infracţiunal s-a dovedit a poseda o
vitalitate de neinvidiat, dezvoltându-se odată cu societatea,
odată cu statul şi dreptul, căpătând tot noi forme şi
manifestări.
Astăzi, problema corupţiei este plasată în centrul
atenţiei opiniei publice din republică. Practic zilnic, fie în
presă, la radio sau televiziune, de la tribuna Parlamentului
şi alte surse, se dau publicităţii diverse fapte de corupţie în
care sunt implicaţi reprezentanţi ai autorităţilor puterii de
stat, partidelor politice, funcţionari de diverse ranguri.
Deci, pare incontestabil faptul, că priveliştea corupţiei
practic a cuprins Republica Moldova în lung şi curmeziş.
Nu este însă mai puţin adevărat, că în analiza şi evaluarea
acestui fenomen, se operează uneori cu noţiuni retorice, se
fac afirmaţii inexacte sau exagerate. Există diferenţe
importante între “corupţia” în sens juridic, definită de lege
şi “corupţia” percepută de opinia publică.
De aceea în cadrul cercetării înfăptuite asupra
fenomenului corupţiei, care mi-a fost şi subiectul tezei de
doctorat, m-am străduit să operez mai mult cu termeni
juridici, coraportînd fenomenul în cauză cu reglementările
de drept, cu practica judiciară, ocolind socializarea,
politizarea corupţiei.

Cu stimă către cititor Valeriu Cuşnir,

lector superior la Academia de Poliţie
“Ştefan cel Mare”,
doctor în drept
 Cuvânt înainte

Lucrarea elaborată de d-nul Cuşnir Valeriu

constituie o cercetare ştiinţifică complexă a corupţiei -
fenomen infracţional care actualmente a cuprins
majoritatea sferelor vieţii politice, social-economice,
administrative de stat, care a suscitat şi continuă
numeroase discuţii în societate şi printre specialişti,
precum şi în rândul factorilor chemaţi să contribuie la
eradicarea acestui viciu.
Chiar de la bun început autorul demonstrează o
atitudine pe atât de serioasă pe cât şi de creativă privind
investigaţiile înfăptuite, interpretând acţiunile atribuite la
corupţie în literatura de specialitate din diverse ţări,
opiniile mai multor autori în acest domeniu şi formulând
propriile concluzii, bine argumentate şi corapoarte cu
legislaţia naţională în vigoare.
În continuare, în această ordine de idei sunt
delimitate incriminările legate de corupţie din legislaţia
Republicii Moldova - definite infracţiuni de corupţie -
evidenţiindu-se în cadrul lor mituirea, ca una din formele
cele mai agravante a corupţiei. De rând cu reflectarea
caracteristicilor principale ale infracţiunilor de corupţie, în
prezenta monografie destul de reuşit se consemnează
legătura dintre normele de drept penal prin care se
incriminează faptele de corupţie şi normele juridice
speciale, prevăzute în Legea Republicii Moldova, privind
combaterea corupţiei şi protecţionismului, prin care se
definesc aceste fenomene, se stipulează măsurile de
prevenire şi combatere a lor.
 În lucrare la un nivel didactic înalt a fost evaluată
problema criminologică a fenomenului de corupţie, în
primul rând prin relevarea conceptelor de prevenire şi
combatere şi în al doilea rând - a factorilor infracţiunilor
ce o formează, autorul accentuând în acest context, că
eficacitatea soluţiilor adoptate depind nu numai de
acurateţea concepţiei, de reuşita programelor în acest
domeniu, dar în mare măsură şi de dezvoltarea social-
economică a statului, de puterea reală a acestuia, în fine şi
de mijloacele financiare pe care statul poate să le afecteze
la realizarea activităţii de prevenire şi combatere.
Demn de reţinut şi de un interes deosebit se
prezintă ultimul capitol al lucrării consacrat descoperirii
infracţiunilor de corupţie, prin aria căruia se operează
secvenţe de corupţie în Republica Moldova, aspecte
criminalistice, situaţii tipice şi selectări metodologice
privind investigarea acestor infracţiuni.
Autorul îşi completează meritul şi prin
reprezentarea legăturilor infracţionale în cazurile de
corupţie, prin sistematizarea şi înfăţişarea regulilor şi
procedeelor tactice aplicate în efectuarea actelor de
urmărire penală la investigarea infracţiunilor de corupţie,
subliniind cadrul lor legal, făcând generalizările şi
concluziile finale.
Asocierile de idei realizate în lucrare şi expuse într-
un limbaj accesibil sunt bazate pe o diversitate largă de
surse bibliografice publicate atât în republică cât şi în alte
ţări, pe legislaţia în vigoare şi practica judiciară.
Nu ne îndoim, că această monografie va duce mai
departe seria unor valoroase lucrări, care au apărut până
acum în legătură cu problematica corupţiei şi va contribui
la completarea instrumentarului privind combaterea
efectivă a acestui fenomen infracţional.

Gheorghiţă Mihai - Doctor în drept, conferenţiar

universitar, prorector, Institutul de
Ştiinţe Reale, Universitatea de Stat
din Republica Moldova.

Boeştean Gheorghe - Şef-adjunct la Departamentul de

Combatere a Crimei Organizate şi
Corupţiei a MAI al Republicii
Moldova.
 “În măsură ce corupţia şi mita mai
adânc pătrund în relaţiile sociale şi
economice, ducând la irosirea unor
resurse tot mai mari, comunitatea
internaţională tot mai răsunător îşi
exprimă neliniştea în legătură cu acest
fapt”
Din raportul ministrului de comerţ al
SUA M.Kantor prezentat la 25 iulie 1996
membrilor Clubului Economic Detroit.

Capitolul I
Accepţiuni privind noţiunile de “corupţie” şi
“infracţiune de corupţie”

Secţiunea I
Definirea corupţiei

1.Istoria societăţii umane ne demonstrează că

fenomenul infracţional al corupţiei1 a existat din cele mai
vechi timpuri.
Unii savanţi jurişti consideră chiar că tendinţa
omului spre corupţie a existat din totdeauna2. Este cert că
aprecierea unor fapte ca delicte antisociale şi pedepsirea
lor a început odată cu apariţia regulilor juridice, de drept.
În Grecia antică răspândirea vastă a mituirii l-a determinat
pe Platon să propună pedeapsa cu moartea a funcţionarilor

1
Cuvântul “corupţie” derivă din latinescul “coruptio,-onis”
desemnând: 1) abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie; 2)
desfrânare, depravare. v. Dicţionarul limbii române moderne. Ed.
Academiei, Bucureşti, 1958, p.190.
2
Bernard Dandine, De la repression du trafic d influense en droit
positif francais actuel, Toulouse, 1935, p.11.
publici care primeau daruri pentru a-şi face datoria. “Nu
trebuie să primeşti daruri – spunea el – nici pentru lucruri
bune, nici pentru rele”1.
În statul Roman se interzicea acceptarea
compensaţiilor, darurilor pentru cele mai importante
îndatoriri civice. În legile romane adoptate – Lex Cinicia
de donis muneribus (204 î.Ch.); Calpurnia (149 î.Ch.);
Acilia (123 î.Ch.); Servilia (110 î.Ch.); Cornelia (81
î.Ch.); Iulia (51 î.Ch.) – corupţia, fiind răspândită alarmant
în societate, a fost sancţionată ca delict prin care se
înţelegea orice îmbogăţire injustă a persoanelor ce aveau o
funcţie publică sau semipublică2.
Sancţiunile aplicate funcţionarilor corupţi erau
diferite. După Legea Calpurnia, de exemplu, funcţionarul
vinovat era obligat să restituie mita. Legea Acilia prevedea
aplicarea pedepsei precuniare, stabilind restituirea dublei
valori a folosului primit. Legea Servilia a prevăzut şi
pierderea de către funcţionarii vinovaţi a drepturilor
politice. În Imperiul Roman delictele funcţionarilor corupţi
erau pedepsite şi mai sever, fiind aplicate, de rând cu
celelalte pedepse principale, exilul şi confiscarea averii.
În vechiul drept francez, pentru actele de corupţie
erau pedepsiţi guvernatorii şi intendenţii, care luau bani
pentru ai salva pe unii de corvoadă ori pentru a-şi procura
alte avantaje; seniorii – pentru scutirea unor supuşi de
impozite; ofiţerii de justiţie, grefierii, judecătorii – pentru
abuz de funcţie. “Judecătorii sunt corupţi – scria Jousse –
nu numai atunci când convin să facă un lucru pentru bani,
1
Apud G. Antoniu, Marin Popa, Şt. Daneş, Codul penal pe
înţelesul tuturora, Ed. Politică, Bucureşti, 1970, p.210.
2
Th. Mommsen, Le droit penal romain, vol.III, Paris, 1907, p.1.
dar şi atunci când fără nici o convenţie ei primesc ceva sub
pretext de cadouri...”.1
În Codul penal francez (Codul Napoleon) din anul
1810, pentru prima dată au fost introduse sancţiuni foarte
aspre pentru comiterea actelor de corupţie. Aceste norme
au fost urmate, în esenţă, de majoritatea statelor europene.
În Moldova, fenomenul corupţiei este cunoscut din
timpurile străvechi. În una din Pravilele lui Matei Basarab
(sec.XVI) se spunea:” Cade-se judecătorului… să fie
tuturor miloserd, nefăţarnic, neluător de mită…”. Orice
abatere de la aceste reguli era pedepsită. Miron Costin în
Letopiseţul Ţării Moldave spunea că Domnitorul era sever
nu numai faţă de popor, dar şi faţă de judecătorii care se
lăsau corupţi, aceştea fiind pedepsiţi după vechile legi2
Evoluţia fenomenului, reflectată în cele mai vechi
legislaţii, ne permite să concludem că corupţia, în esenţa
sa, reprezintă un abuz de funcţie în scopul obţinerii unor
avantaje materiale, bunuri sau a altor foloase. Corupţia
nefiind definită ca fenomen juridic şi social, actele
individuale care o constituiau erau incriminate şi
sancţionate.
2. Problemele corupţiei preocupă societatea de mai
mult timp. S-au făcut şi încercări de a delimita corupţia pe
plan internaţional. Astfel, John A. Gardiner, de la
universitatea din Ilion, SUA, subliniază că fenomenul
corupţiei nu are o singură definiţie, întrucât aceasta de
mult este o problemă naţională şi internaţională, cu

1
Jousse, Traite de la justice criminelle de Franse, vol.III, 1771,
p.776.
2
Citat după: Istoria Dreptului penal român. Spre o nouă justiţie
penală, studiu comparativ (Istoria, filozofie, drept), Bucureşti, 1951, p.90.
multiple forme de manifestare şi accepţiuni1, iar E. Hirsch
Balin afirmă că acest fenomen se manifestă pe diferite căi,
fiind conceput în cea mai populară accepţie a cuvântului –
folosirea abuzivă a puterii în propriul avantaj2.
De aceeaşi părere este şi profesorul universitar,
doctor V. Dobrinoiu, din România care consideră ca fapte
de corupţie faptele ce intră sub incidenţa legii penale,
adică acelea prin care persoana încearcă ori reuşeşte să
determine un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor, în
schimbul unor foloase materiale sau altor avantaje
necuvenite să comită un act contrar legii, ori îndatoririlor
sale de serviciu sau să favorizeze în orice mod persoanele
implicate. Tot corupţie sunt şi actele funcţionarilor care
acceptă – în schimbul unor avantaje – să aibă un
comportament neadecvat la serviciu3. Aceste caracteristici
ale corupţiei se coraportează cu infracţiunile de luare de
mită (art. 254), dare de mită (art.255), primire de foloase
necuvenite (art.256) şi trafic de influenţă a Codului penal
al României.
Profesorul, doctor A. B. Naumov de la Institutul
Statului şi Dreptului al Academiei de Ştiinţe din Rusia nu
consideră necesară o definire juridico-penală unică a
fenomenului corupţiei, afirmând că legislaţia în vigoare a
federaţiei Ruse conţine norme penale respective care

1
John A. Gardiner, Defining Coruption, A. report to the Fifth
Internaţional Anti-Coruption Conference, (definiţia corupţiei, Raport la cea
de-a cincea conferinţă internaţională anticorupţie), Amsterdam, 9 martie,
1992.
2
Adrian Angheni, A V-a Conferinţă internaţională anticorupţie,
Buletin de criminologie şi de criminalistică, 1992, nr.1-2, p.108-113.
3
V. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Ed. ATLAS LEX,
Bucureşti, 1995, p.8.
incriminează cele mai periculoase forme şi manifestări ale
corupţiei, precum mituirea şi coruperea comercială (luarea
de mită - art. 290, darea de mită – art. 291, coruperea
comercială – art.204,abuzul de serviciu – art.285,
depăşirea atribuţiilor de serviciu – art.286) din Codul
penal al Federaţiei Ruse şi alte infracţiuni1.
Opinia este împărtăşită şi de profesorul doctor N. F.
Kuzneţova din Federaţia Rusă, care defineşte corupţia ca
fenomen antisocial ce se manifestă în coruperea unor
persoane2.
Definiţia corupţiei cel mai des întâlnită a fost
furnizată de către profesorul universitar Joseph S. Nye de
la Universitatea Harvard din Statele Unite, potrivit căreia
corupţia este comportamentul care deviază de la
îndatoririle normale ale unui funcţionar public sau
violează legi împotriva exercitării anumitor tipuri de
influenţă specifică, cum ar fi mita, nepotismul, deturnarea
de fonduri3.
Astfel, majoritatea savanţilor – jurişti, sociologi,
criminologi, practicieni – din diferite ţări ale lumii,
unanim identifică ca acte de corupţie acele fapte care sunt
comise în legătură cu exercitarea unor funcţii, îndatoriri de

1
А. Б. Наумов Контроль над преступностью в
демократическом обществе журнал “Государство и право” (Controlul
asupra criminalitatii intr-o societate democratica, revista “Statul si
Dreptul”), 1993, nr.10, p.54.
2
Н.Ф. Кузнецова, Обсуждение борьбы с корупцией, журнал
“Государство и Право”, (Dezbateri privitor la combaterea coruptiei, revista
“Statul si Dreptul”), 1993, nr.2, Moscova, p.134-135.
3
Adrian Angheni, op.cit. p.109.
serviciu şi constau din încălcări ale atribuţiilor, urmărind
în toate cazurile un profit1.
În acest sens este consemnată corupţia şi în Legea
Republicii Moldova privind combaterea corupţiei şi
protecţionismului2, şi potrivit căreia corupţia este definită
ca un fenomen antisocial ce reprezintă o înţelegere
nelegală dintre două părţi una3 propunând sau promiţând
privilegii sau beneficii nelegitime, cealaltă4, antrenată în
serviciul public, consimţind sau primindu-le în schimbul
executării sau neexecutării unor anumite acţiuni
funcţionale ce conţin elemente ale infracţiunii prevăzute în
Codul penal.
Protecţionismul, în sus-numita lege, este definit ca
o acţiune sau inacţiune a factorului de decizie vizând

1
V.Cuşnir, Accepţiuni privind noţiunea corupţiei în plan
internaţional, Buletinul Asociaţiei Tinerilor jurişti, Nr.4, Chişinău, 1997,
p.15.
2
Legea Republicii Moldova Nr. 900-XIII din 27 iulie 1996 cu
privire la combaterea corupţiei şi protecţionismului, M.Of. nr.56 din
22.08.1996.
3
Subiectul, care promite, propune sau dă bani, bunuri, privilegii,
beneficii ori alte foloase este definit corupătorul.
4
Subiectul, antrenat în serviciul public care acceptă sau primeşte
bani, bunuri, privilegii, beneficii ori alte foloase este definit coruptul.
Subiecţi ai actelor de corupţie şi protecţionism potrivit acestei Legi se
consideră: funcţionarii cărora li se acordă permanent sau provizoriu, în
virtutea legii, prin numire, prin alegere, fie în virtutea unei însărcinări
anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor într-un serviciul
public sau într-o altă instituţie, ori într-o întreprindere sau organizaţie de
stat, funcţionarii care exercită acţiuni administrative de dispoziţie şi
organizatorico-economice, persoanele cu înalte funcţii de răspundere a căror
mod de alegere sau de numire este reglementat de Constituţie şi de legi
organice, precum şi persoanele cărora li se delegheză împuterniciri în acest
sens, care au comis acţiuni ilegale posibile, conform ligislaţiei în vigoare, de
sancţionare disciplinară, administrativă sau penală.
protejarea în rezolvarea unor probleme a persoanelor
interesate, prin atitudine favorabilă faţă de ele, indiferent
de motivele de care s-a condus, care nu conţine elemente
ale infracţiunii1.
3. În ultimii ani tema corupţiei şi anticorupţiei este
în atenţia diferitor întruniri internaţionale – simpozioane,
conferinţe etc., inclusiv în cadrul ONU, Consiliului
Europei.
La 15 decembrie 1975, Adunarea Generală a ONU
pentru prima dată a abordat problema corupţiei, şi anume,
răspândirea ei alarmantă în sfera tranzacţiilor comerciale
internaţionale. Rezoluţia nr.3514 adoptată de forul sus-
numit conţinea numeroase iniţiative, recomandări pentru
combaterea corupţiei.
Un rol important în definirea noţiunii de corupţie, a
formelor ei, periculozităţii şi a altor aspecte ale
fenomenului au ultimele întruniri internaţionale:
Conferinţa Naţiunilor Unite din decembrie 1989 (Haga);
Congresul al VIII-lea al ONU din august 1990 (Cuba),
care a adoptat şi o Rezoluţie specială referitoare la
“corupţia la nivel de guverne”; cele şase conferinţe
internaţionale (JACC) organizate o dată la 2 ani
(Washington – 1983, New – York – 1985, Hong- Kong –
1987, Sidney – 1989, Amsterdam – 1992 şi Mexic –
1994); seminarul internaţional cu privire la corupţia care
există pe pieţele de tranziţie, de la Budapesta din ianuarie

1
Autorul lucrării este de părăre că protecţionismul mai mult se
referă la normele de conduită, la etica funcţionarului public şi nu poate fi
pus pe acelaşi cântar (prin reglementarea comună) cu actele de corupţie,
penal condamnabile, fiind binevenită definirea, interpretarea lui într-o altă
lege, spre exemplu, - “Cu privire la conduita şi etica funcţionarului public.”
1994 şi Conferinţa interdisciplinară desfăşurată la Friburg
(Elveţia), 3 –5 februarie 1994.
Dintre manifestările internaţionale se cere
evidenţiată Conferinţa miniştrilor de justiţie ai statelor
europene din 14- 15 iunie 1994, desfăşurată la Malta cu
genericul “Aspecte administrative, civile şi penale, precum
şi rolul puterii judecătoreşti în lupta contra
corupţiei”.Anterior, în vederea pregătirii pentru această
conferinţă, statelor participante li s-a difuzat un chestionar,
pregătit de ministerul de justiţie al Italiei, pentru studierea
opiniilor şi pregătirea raportului. Conform acestui
chestionar fenomenul corupţiei trebuia înţeles în
accepţiunea cea mai largă, cuprinzând orice ramură de
activitate şi orice persoană investită cu vreo funcţie, care
este implicată în obţinerea unor avantaje nemeritate ce ţin
de exercitarea funcţiei.
Potrivit raportului, prezentat la Conferinţa
susmenţionată, definiţia corupţiei diferă de la o ţară la alta.
Sunt sisteme legislative care nu au în vedere forme
specifice de corupţie, şi care nu cunosc delictul de
“corupţie”, dar care impun, în acelaşi timp, măsuri menite
să combată eficient fenomenul în cauză, şi sunt alte
sisteme, care prevăd multiple forme pe care le poate avea
corupţia. Există legislaţii care reflectă sancţiuni pentru
simpla acceptare a oricăror avantaje de către un funcţionar
şi legislaţii în care existenţa infracţiunii de corupţie este
subordonată comiterii de către funcţionar a unui act
contrar funcţiei administrative contra unui avantaj1. Însă
1
Raportul prezentat de ministrul de justiţie al Italiei la cea de-a
XIX-a Conferinţă a miniştrilor europeni de justiţie, La Valetta, Malta, 14 –
15 iunie
toate statele sancţionează corupţia funcţionarilor prin
pedepse mai mult sau mai puţin severe, care variază în
funcţie de ţară şi de tipul infracţiunii – de la câteva luni
până la 15 ani de închisoare.
În plan internaţional corupţia posedă aşa forme şi
manifestări, care până la momentul actual nu sunt
identificate şi sancţionate. Aceasta se referă la comiterea
unor activităţi de corupere de către persoanele juridice,
nefiind incriminate de lege, coruperea funcţionarilor
străini, fapte care la fel rămân în afara legii multor state;
finanţarea ilicită a partidelor politice şi campaniilor
electorale, fapte “neobservate” şi “neapreciate” juridic etc.
Şi iată aici, ca un suport legal valoros, apare
Convenţia penală cu privire la corupţie1 , adoptată la 27
ianuarie 1999 de statele-membre ale Consiliului Europei în
care se definesc actele de corupţie – corupţia pasivă şi
corupţia activă, evidenţiindu-se corupţia din sfera publică
şi corupţia din sectorul privat, se nominalizează persoanele
care pot avea calitatea de subiect al actelor de corupţie,
inclusiv cetăţenii străini, se stipulează incriminarea
traficului de influenţă, acţiunilor de spălare a veniturilor
provenite din delictele de corupţie, fraudelor în
contabilitate legate de corupţie şi răspunderea pentru
comiterea faptelor în cauză atât a persoanelor fizice cât şi
juridice, precum şi sancţionarea celor vinovaţi.
Totodată în această Convenţie se prevede
cooperarea în lupta cu corupţia în plan naţional şi
internaţional, inclusiv în efectuarea măsurilor de colectare
1
Convenţia penală cu privire la corupţie, Strasbourg, 27.01.1999,
semnată de 27 state-membre a Consiliului Europei, inclusiv şi de Republica
Moldova.
a probelor, aplicarea sechestrului, protecţia celor care
colaborează cu autorităţile în investigarea cazurilor de
corupţie şi a martorilor, extrădarea şi alte aspecte privind
combaterea acestui fenomen infracţional.
Bineînţeles, dezvoltarea social economică în plan
naţional şi internaţional, apariţia unor noi forme de relaţii
sociale, sfere de administrare influenţează şi fenomenul
infracţional examinat, care poate să dispară în unele
domenii şi să se răspândească în altele, luând noi forme,
noi manifestări, fapt care poate genera schimbări şi în
definirea fenomenului corupţiei.

Secţiunea a II-a
Infracţiuni de corupţie

1. În actuala legislaţie penală a republicii Moldova

infracţiuni cuprinse sub noţiunea generică de infracţiuni de
corupţie nu se evidenţiază.
Plecând însă de la noţiunea de corupţie expusă în
art.2 al Legii cu privire la combaterea corupţiei şi
protecţionismului şi accepţiunile referitor la acest fenomen
reflectate în literatura de specialitate, examinate în
precedenta secţiune, în sfera noţiunii de corupţie în mod
strict1 sunt incluse următoarele delicte, definite infracţiuni

1
Interpretând corupţia în sens larg, putem identifica în Codul penal
în vigoare al R.M. mai multe incriminări care au drept mobil un avantaj
material sau un alt folos, spre exemplu: trădarea de Patrie (art.61), spionajul
(art.62), contrabanda (art.75) şi alte infracţiuni contra statului; ?morul
premeditat săvîrşit în interes acaparator (art.88 p.1), efectuarea ilegală a
avortului (art.108), privaţiunea ilegală de libertate (art.116) şi alte
infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei;
sustragerea din avutul proprietarului prin însuşire, ierosire sau abuz de
de corupţie, prevăzute de Codul penal (Capitolul VIII din
Partea specială întitulat “Infracţiuni săvârşite de persoane
cu funcţii de răspundere”) în vigoare al Republicii
Moldova: luarea de mită (art.187), mijlocirea mituirii
(art.187/1), darea de mită (art.188), traficul de influenţă
(art.188/1), primirea de către funcţionar a recompensei
nelegitime (art.189/3) şi nerespectarea de către persoana
cu funcţie de răspundere a prevederilor Legii privind
combaterea corupţiei şi protecţionismului (art.189/4),
ultima referindu-se la norme juridice speciale (vezi
secţiunea a VIII-a din capitolul dat).
2. Analizând aceste infracţiuni în raport cu
fenomenul infracţional examinat în prezenta lucrare
obiectiv se impune evidenţierea mituirii1 - ca a uneia
dintre formele cele mai agravante a corupţiei2 la comiterea

serviciu (art.123), dobândirea prin şantaj a avutului proprietarului (art.125)

şi alte infracţiuni contra proprietăţii; falsificarea rezultatelor votării
(art.1333), violarea secretului corespondenţei (art.135) şi alte infracţiuni
contra drepturilor politice, de muncă şi altor drepturi ale cetăţenilor;
folosirea neconformă a mijloacelor bugetare (art.1552), falimentul fictiv sau
intenţionat (art.1554), înşelarea clienţilor (art.1602), primirea unei
remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor, legate de deservirea
populaţiei (bacşişul subl.autorului) (1603), practicarea ilegală a activităţii de
întreprinzător (art.164), evaziunea fiscală a persoanelor juridice (art.1642) şi
fizice (art.1643) şi alte infracţiuni economice; abuzul de putere sau abuzul de
serviciu (art.184), excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
(art.185) şi alte delicte incriminate în prezentul Cod penal al R.Moldova.
1
Prin “mituire” se înţelege, în genere, “Coruperea unui funcţionar
prin foloase de orice fel, în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii
îndatoririlor de serviciu sau a îndeplinirii unui act ilegal”, O.A.Stoica, Drept
penal, Partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.245,
V.Dobrinoiu, op.cit., p.105-106.
2
V.Cuşnir, Autoritatea publică, corupţia şi crima organizată,
Conferinţa ştiinţifico-practică republicană “Strategia combaterii
căreia participă: mituitorul1 - persoana, care fiind
cointeresată în soluţionarea unei cauze, dă bani, bunuri
materiale, alte valori, foloase altei persoane - mituitul2-
care ia personal sau prin mijlocitor3 (intermediar) bani,
bunuri, alte valori, acceptă serviciile, privilegiile,
beneficiile ce nu i se cuvin, în schimbul îndeplinirii
acţiunii (inacţiunii) în favoarea mituitorului,
caracteristicile principale ale cărora urmează în Secţiunile
III, IV şi V din Capitolul dat.

Secţiunea III
Infracţiunea de luare de mită

1. Prin art.187 C.pen. “Luarea de mită”4 se

incriminează fapta de luare (varianta tip) de către o
persoană cu funcţii de răspundere, personal sau prin
mijlocitor, a mitei sub formă de bani, hârtii de valoare, alte
bunuri sau avantaje cu caracter patrimonial, acceptare de
servicii, privilegii sau beneficii, care nu i se cuvin, pentru
îndeplinirea unei acţiuni (inacţiuni) sau îndeplinirea cu
întârziere a unei acţiuni în interesul mituitorului sau
persoanelor pe care le reprezintă dacă asemenea acţiune
(inacţiune) întră în obligaţiile de serviciu ale persoanei cu
funcţii de răspundere sau, în virtutea funcţiei sale aceasta
poate contribui la o asemenea acţiune (inacţiune), precum
şi protecţia în serviciu a persoanei corupte, - se pedepsesc
criminalităţii organizate în Republica Moldova”, 23-24 mai 1996, Ed.ARC,
Chişinău, 1997,p.87.
1
Vezi Secţiunea a V-ea “Infracţiunea de darea de mită”
2
Vezi Secţiunea a III-ea “Infracţiunea de luare de mită”
3
Vezi Secţiunea a IV-a “Infracţiunea de mijlocirea mituirii”
4
Alin. 1 în redacţia Legii nr. 1375 din 19.11.97.
cu privaţiune de libertate pe un termen de la 3 la 10 ani, cu
confiscarea averii şi privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi pe un
termen de până la 5 ani (alin.1).
Varianta agravantă constă în aceleaşi acţiuni,
săvârşite în urma unei înţelegeri prealabile de către un
grup de persoane sau în repetate rânduri, sau însoţite de
extorcarea mitei, ori primirea unei mite de mari proporţii, -
se pedepsesc cu privaţiune de libertate de la 5 la 15 ani, cu
confiscarea averii şi cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi pe un
termen de până la 5 ani (alin.2).
A doua variantă agravantă există în cazurile, când
acţiunile prevăzute de alin.1 şi 2 ale prezentului articol
sunt săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de
răspundere ori care a fost condamnată anterior pentru luare
de mită, ori care a luat mită în proporţii deosebit de mari,
ori care a luat mită pentru servicii acordate unei organizaţii
criminale, - se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un
termen de la 10 la 25 ani cu confiscarea averii, şi cu
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
practica anumite activităţi pe un termen de până la 5 ani
(alin.3).
2. Potrivit prevederilor art.187 C.pen., subiect al
infracţiunii de luare de mită poate fi numai persoana cu
funcţii de răspundere, noţiunea căreia este expusă în
art.183, alin.1 C.pen.; persoană cu funcţie de răspundere
este considerată persoana căreia, într-o întreprindere,
instituţie, organizaţie, indiferent de forma de proprietate i
se acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin
numire, prin alegere, fie în virtutea unei însărcinări
anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării
funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative
de dispoziţie şi organizatorico-economice.
La categoria de persoane cu funcţii de răspundere
sunt atribuiţi şi reprezentanţii autorităţii publice1-
funcţionarii organelor de stat investiţi cu dreptul de a
înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru
executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi
organizaţii, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor
departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi
membrii consiliilor raionale şi locale, judecătorii,
procurorii, anchetatorii, lucrătorii organelor de poliţie,
inspectorii de stat etc.).
Prin funcţii de ordin organizatorico-economic se
înţeleg funcţiile de înfăptuire a conducerii colectivelor sau
sectoarelor de muncă, a activităţii de producere a unor
lucrători (selectarea şi repartizarea cadrelor, planificarea
muncii, organizarea muncii subalternilor, menţinerea
disciplinei de muncă etc.). Asemenea funcţii îndeplinesc
conducătorii şi adjuncţii conducătorilor întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de forma de
proprietate, conducătorii subdiviziunilor structurale (şefii
şi adjuncţii şefilor direcţiilor, secţiilor, laboratoarelor,
catedrelor etc.), conducătorii sectoarelor de muncă
(maiştrii, şefii de şantiere şi de brigadă), etc.
Prin funcţii administrative de dispoziţie se înţeleg
împuternicirile privind dirijarea şi dispunerea de
patrimoniu, stabilirea ordinii de păstrare, prelucrare şi
realizare a acestui patrimoniu, asigurarea controlului
1
Hotarвrea nr.6 a Plenului Judecatoriei Supreme a Republicii Moldova din 11
martie 1996, p.7
asupra acestor operaţiuni, organizarea deservirii sociale a
populaţiei etc.
Astfel de împuterniciri au şefii secţiilor şi
serviciilor economice de aprovizionare şi financiare, şefii
depozitelor, magazinelor, atelierelor etc.
De asemenea, pot fi recunoscute ca persoane cu
funcţii de răspundere şi acele persoane care au dreptul de a
întreprinde în baza funcţiilor de serviciu acţiuni ce pot da
naştere unor consecinţe de ordin juridic (controlori,
revizori, etc.).
Prin întreprindere, instituţie, organizaţie indiferent
de forma de proprietate se înţelege orice întreprindere,
instituţie, organizaţie care desfăşoară o activitate social-
utilă potrivit legii şi se bazează pe orice formă de
proprietate indiferent de forma organizatorico-juridică.
Conform dispoziţiilor legii, ca subiect al
infracţiunilor de luare de mită, alături de persoanele care
permanent sau provizoriu îndeplinesc funcţii ale autorităţii
publice sau obligaţiuni de ordin administrativ de dispoziţie
şi organizatorico-economice, sunt şi persoanele care
îndeplinesc aceste funcţii în virtutea unei însărcinări
speciale date de organele şi persoanele cu funcţii de
răspundere (controlorii şi revizorii obşteşti, antrenorii
societăţilor şi echipelor sportive etc.).
Persoana, care provizoriu exercită funcţii într-o
anumită postură sau care îndeplineşte însărcinări speciale,
poate avea calitatea de subiect al infracţiunii de luare de
mită numai în cazul când ea a fost investită cu aceste
funcţii în modul prevăzut de lege.
Subiect al acestei infracţiuni poate fi şi persoana cu
funcţii de răspundere, care deşi nu avea nemijlocit
împuterniciri pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unor
acţiuni în interesul celui care dă mită, însă în virtutea
atribuţiilor sale de serviciu putea pentru mită să ia măsuri
în scopul săvârşirii acestor acţiuni de către alte persoane
cu funcţii de răspundere.
Nu sunt subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de
persoane cu funcţii de răspundere lucrătorii
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor indiferent de
forma de proprietate care exercită numai funcţii pur
profesionale sau tehnice. Dacă concomitent cu
îndeplinirea acestor funcţii ei sunt investiţi şi cu funcţii de
ordin administrativ de dispoziţie sau organizatorico-
economic, în caz de luare de mită, ei pot fi traşi la
răspundere pentru infracţiunea prevăzută în art.187 C.pen.
3. Prin obiecte predestinate mitei sub orice formă se
înţeleg banii, hârtiile de valoare, valorile materiale,
precum şi alte foloase atât de ordin patrimonial
(transmiterea valorilor materiale, folosirea gratuită a unei
locuinţe sau a altor valori materiale, procurarea gratuită a
foilor la sanatoriu şi turistice, acordarea nelegală a
premiilor, prestarea gratuită a unor servicii etc.), cât şi de
ordin nepatrimonial (acordarea unui titlu sau a unui grad,
ori a unei distincţii onorifice etc.).
4. În ceea ce priveşte prima variantă agravantă
(alin.2 art.187 C.pen.) prin luarea de mită săvârşită în
urma unei înţelegeri prealabile de către un grup de
persoane se înţelege luare de mită de către doua sau mai
multe persoane cu funcţii de răspundere, care s-au înţeles
din timp despre săvârşirea în comun a acestei infracţiuni.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul luării
mitei macăr de una din persoanele cu funcţii de
răspundere, indiferent de faptul dacă mituitorul înţelegea
sau nu că la luarea mitei participă câteva persoane cu
funcţii de răspundere.
La luarea mitei săvârşită în urma unei înţelegeri
prealabile de către un grup de persoane, valoarea mitei
constă din preţul tuturor bunurilor şi serviciilor primite, iar
la încasarea în folosul statului a avantajelor primite
neîntemeiat trebuie de reieşit din suma de bani sau
valoarea avantajului patrimonial primit de fiecare mituit.
Persoana cu funcţii de răspundere care a luat mita
fără înţelegere prealabilă cu altă persoană cu funcţii de
răspundere, iar după aceasta ia dat ultimei o parte din mită
pentru îndeplinirea unor acţiuni în interesul mituitorului,
poartă răspundere penală pentru concurs de infracţiuni de
dare şi luare de mită.
5. Luarea de mită, mijlocirea mituirii şi darea de
mită ca infracţiuni săvârşite în repetate rânduri presupun
comiterea uneia şi aceleiaşi infracţiuni nu mai puţin de
două ori cu condiţia neexpirării termenului de prescripţie
privind tragerea la răspundere penală.
Luarea de mită concomitent de la câteva persoane
pentru săvârşirea în interesul fiecărui mituitor a unor
acţiuni separate se califică ca infracţiune săvârşită repetat.
Darea sau luarea de mită, în câteva rate pentru
îndeplinirea sau neîndeplinirea acţiunilor în scopul
asigurării rezultatului dorit de mituitor, precum şi darea de
mită unui grup de persoane cu funcţii de răspundere la
săvârşirea infracţiunii printr-o înţelegere prealabilă între
ele, nu poate fi apreciată ca infracţiune săvârşită în mod
repetat.
 6. Extorcarea mitei, constă în cererea ei de către
persoana cu funcţii de răspundere sub ameninţarea
săvârşirii acţiunilor care vor cauza prejudicii intereselor
legale ale mituitorului, ori punerea intenţionată a ultimului
în aşa condiţii care îl impun să dea mită în scopul
preîntâmpinării consecinţelor nefaste pentru interesele sale
legale.
7. Trebuie de avut în vedere că de mărimea mitei
depinde justa încadrare juridică a infracţiunilor de dare şi
luare de mită. De aceea fiecare obiect al mitei trebuie să
fie evaluat în bani, reieşind din preţurile sau tarifele pentru
servicii, iar în lipsa lor-în baza rapoartelor expertizei, la
momentul săvârşirii infracţiunii.
Dacă recompensa ilicită în proporţii mari sau
deosebit de mari se primeşte în rate, însă aceste acţiuni
reprezintă episoade ale unei infracţiuni continuate, fapta
urmează a fi apreciată ca luare de mită corespunzător în
proporţii mari sau deosebit de mari.
Se consideră mită în proporţii mari, sau deosebit de
mari, mita mărimea căreia evaluată în bani depăşeşte
proporţiile indicate respectiv în alin.2 al Notei la art.119 şi
în Nota la art.123/1 din Codul penal1.
8. A doua variantă agravantă a luării de mită există
în ipoteza în care fapta este comisă de o persoană cu înaltă
funcţie de răspundere ori care a fost condamnată anterior
pentru luare de mită, ori care a luat mită în proporţii

1
În prezentul Cod penal prin proporţii mari se înţelege valoarea bunurilor
materiale care exprimată în bani depăşeşte de 500 de ori mărimea salariului minim în
vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, iar proporţii deosebit de mari – de 1500 de
ori. Salariul minim în Republica Moldova constitue 18 lei moldoveneşti, Legea nr.51 –
XIII din 14 aprilie 1994 , cu modificările introduse prin Legea nr.777 – XIII din 13
martie 1996.
deosebit de mari, ori care a luat mită pentru servicii
acordate unei organizaţii criminale.
Conform alin.2 art.183 C. pen. (noţiunea persoanei
cu funcţie de răspundere) se consideră persoană cu înaltă
funcţie de răspundere persoana cu funcţie de răspundere al
cărei mod de alegere sau numire este reglementat de
Constituţia Republicii Moldova şi de legi organice,
precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de
răspundere, le-a delegat împuternicirile sale. În acest sens
în Hotărârea nr.6 din 11.03.96 a Plenului Judecătoriei
Supreme a Republicii Moldova sa arătat, că la astfel de
persoane se referă: Preşedintele Republicii Moldova,
Preşedintele, vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului,
Prim-ministrul şi membrii Guvernului, judecătorii tuturor
instanţelor judecătoreşti, Magistraţii Consiliului Superior
al Magistraturii, Procurorul General şi procurorii ierarhic
inferiori, membrii Curţii de Conturi, Preşedintele şi
judecătorii Curţii Constituţionale etc.
Totodată, persoane cu înaltă funcţie de răspundere
sunt acele persoane, al căror mod de alegere sau numire
este reglementat de legi organice, funcţionarii aleşi sau
numiţi în acele organe, organizarea şi funcţionarea cărora
sunt reglementate prin astfel de legi; spre exemplu,
membrii comisiilor electorale pentru alegerea
Parlamentului şi pentru alegerile locale, consilierii
consiliilor raionale, orăşeneşti (municipale) şi săteşti
(comunale), preşedinţii comitetelor executive raionale,
primarii municipiilor, vicepreşedinţii, viceprimarii,
membrii primăriilor şi membrii comitetelor executive
raionale, secretarii acestor organe.
 9. Ca persoane anterior condamnate pentru mituire
sunt recunoscute persoanele condamnate prin sentinţe
definitive, pentru dare sau luare de mită ori mijlocirea
mituirii, antecedentele penale ale cărora nu sunt stinse.
10. Prin dare sau luare de mită de o organizaţie
criminală, pentru servicii acordate, se înţelege darea sau
luarea de mită în scopul săvârşirii mediate sau pe viitor de
către mituit a oricăror servicii, ce ţin de competenţa lui,
unei organizaţii criminale prevăzute în art.17/11 C.pen. E
necesar de avut în vedere că legea nu cere ca persoana
care dă mită să fie membru al organizaţiei criminale.
11. Răspunderea penală pentru mituire survine
indiferent de faptul când a fost înmânată mita – până sau
după săvârşirea acţiunii sau inacţiunii, precum şi de faptul,
dacă mita a fost dinainte condiţionată, au fost sau nu
îndeplinite careva acţiuni în interesul mituitorului.
Primirea banilor sau altor valori de către persoana
cu funcţii de răspundere de la persoanele aflate sub
controlul sau în subordonarea lui pentru protecţie sau
exces de toleranţă în serviciu, pentru favorizare în
soluţionarea unor întrebări, ce sunt de competenţa lui
urmează a fi apreciată ca luare de mită.
Acţiunile făptuitorului trebuie recunoscute ca dare
şi luare de mită şi în cazurile când condiţiile de primire a

1
În art.17/1 alin.1 C.pen. este dată noţiunea organizaţiei criminale
care constitue o reuniune de persoane sau de grupuri criminale într-o
comunitate stabilă, a cărei activitatte se întemeiază pe diviziunea între
membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare
şi executare a intenţiilor criminale ale acestei organizaţii în scopul înrâuririi
activităţii economice şi de altă natură a persoanelor juridice şi fizice sau
controlării ei în alte forme în federea obţinerii de avantaje şi interese
economice, financiare, de alte avantaje şi interese materiale şi nemateriale.
valorilor sau serviciilor n-au fost condiţionate dinainte,
însă participanţii la infracţiune înţeleg că mita se
înmânează cu scopul de a satisface interesele mituitorului.

Secţiunea a IV-a
Infracţiunea de mijlocire a mituirii

1. O altă infracţiune, din grupul celor examinate,

prevăzută în legislaţia penală a Republicii Moldova este
mijlocirea mituirii1 (art.187/1 C.pen.). Conform alin.1
art.187/1 fapta de mijlocire a mituirii (varianta tip) se
pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un termen de la 2
la 8 ani.
Ca formă agravantă a mijlocirii mituirii constituie
fapta săvârşită fie în mod repetat, fie de o persoană
anterior condamnată pentru mituire, fie prin abuzul de
serviciu, - se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe un
termen de la 7 la 15 ani cu confiscarea averii (alin.2
art.187/1).
A doua formă agravantă evidenţiază mijlocirea
mituirii săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de
răspundere sau în interesul unei organizaţii criminale,
fapte care se pedepsesc cu privaţiune de libertate pe un
termen de la 10 la 20 ani cu confiscarea averii (alin.3
art.187/1).
În aliniatul 4 art.187/1 C.pen. este prevăzută o
cauză care înlătură răspunderea penală a faptei de
mijlocire a mituirii. Astfel, mijlocitorul dării sau luării de
1
Art.187/1 a fost introdus în Codul penal prin Ucazul Prezidiului
Sovetului Suprem al RSSM din 24.05.92; în redacţia actuală modificat şi
completat prin legile din 04.08.92 şi 09.12.94.
mită este absolvit de răspundere penală dacă se
autodenunţă, neştiind despre faptul că organele de
cercetare penală, anchetatorul, procurorul sunt la curent cu
infracţiunea săvârşită de el.
2. Subiect activ al infracţiunii de mijlocire a mituirii
poate fi orice persoană particulară, precum şi persoane cu
funcţii de răspundere, inclusiv cu înaltă funcţie de
răspundere. Mijlocitor este persoana care, acţionând
potrivit misiunii mituitorului sau mituitului, transmite
nemijlocit mita. Totodată, pentru încadrarea acţiunilor
mijlocitorului în temeiul art.187/1 C.pen. nu are
importanţă faptul dacă el a primit sau nu recompensă de la
mituitor sau mituit pentru mijlocire.
3. Făptuitorul, care organizează darea sau luarea de
mită, ori este complice la darea sau luarea de mită şi
concomitent exercită funcţii de mijlocire, poartă
răspundere penală pentru coparticipare la darea sau luarea
de mită. În acest caz calificarea acţiunilor coparticipatului
depinde de intenţia lui, reieşind din faptul – din iniţiativa,
din partea şi în interesul cui el activează – a mituitorului
sau mituitului. În aceste cazuri acţiunile făptuitorului nu
cer calificarea suplimentară în temeiul art.187/1 C.pen.
4. La recunoaşterea mijlocitorului sau mituitului ca
persoană cu înaltă funcţie de răspundere (alin.3 art.187 şi
alin.3 art.187/1 din Codul penal) trebuie de reieşit din
prevederile art.183 alin.2 C.pen.
5. Pentru încadrarea juridică a faptei în baza alin.3
art.187/1 C.pen. ca mijlocire a mituirii în interesul unei
organizaţii criminale este de ajuns ca mijlocitorul să ştie că
el ia pentru a transmite mituitului mita de la organizaţia
criminală.
 Secţiunea a V-a
Infracţiunea de dare de mită

1. Prin art.188 C.pen. este incriminată fapta de dare

de mită1 şi sancţionată cu privaţiune de libertate de la 3 la
8 ani (alin.1). Potrivit textului de incriminare sunt
prevăzute şi două forme agravante ale dării de mită.
Astfel, darea de mită în repetate rânduri, fie de o persoană
anterior condamnată pentru mituire sau darea de mită în
proporţii mari, - se pedepseşte cu privaţiune de libertate pe
un termen de la 7 la 15 ani cu confiscarea averii (alin.2).
A doua formă agravantă există atunci, când are loc
darea de mită în proporţii deosebit de mari sau pentru
servicii acordate organizaţiei criminale, - se pedepseşte cu
privaţiune de libertate pe un termen de la 10 la 20 ani cu
confiscarea averii.
În alineatul 4 al art.188 sunt prevăzute două cauze
care înlătură răspunderea penală a mituitorului: 1) când
mita i-a fost extorcată şi 2) dacă persoana sa autodenunţat
neştiind că organele de cercetare penală, anchetatorul,
procurorul sunt la curent cu infracţiunea săvârşită.
2. Infracţiunea de dare de mită poate fi comisă de
orice persoană, fie particulară, fie cu funcţii de răspundere
sau cu înaltă funcţie de răspundere.
3. Darea de mită, luarea de mită şi mijlocirea
mituirii se consideră consumate din momentul luării de
către mituit chiar şi numai a unei părţi din mită. În situaţia
când mita propusă n-a fost luată, acţiunile mituitorului
urmează a fi calificate ca tentativă la dare de mită, iar ale
1
Art.188 C.pen. este expus în redacţia Legii nr.316 – XIII din
09.12.94.
mijlocitorului – ca tentativă la mijlocire a mituirii. Dacă
mita promisă şi acceptată n-a fost luată din motive care n-
au depins de voinţa mituitului, acţiunile lui trebuie
calificate ca tentativă de luare de mită.
Fapta persoanei care a dat mită pentru acordarea
unor avantaje organizaţiilor, indiferent de forma de
proprietate, urmează a fi calificată ca dare de mită, iar la
prezenţa elementelor altor infracţiuni – în concurs cu
aceste infracţiuni.
Persoana cu funcţie de răspundere, care a propus
subalternului său de a obţine careva acţiuni sau inacţiuni
favorabile prin dare de mită altei persoane cu funcţie de
răspundere, poartă răspundere penală ca mituitor, iar
subalternul care s-a înţeles despre îndeplinirea acestor
acţiuni şi a dat mita, poartă răspundere pentru
coparticipare la dare de mită. Dacă el numai transmite
mita, ştiind despre caracterul misiunii, acţiunile lui
urmează a fi calificate ca mijlocire a mituirii.
4. Răspunderea pentru dare şi luare de mită nu
exclude în acelaşi timp tragerea la răspundere penală
pentru acţiuni care deşi sunt legate cu mituirea constituie
însă alte infracţiuni distincte – abuzul de putere sau de
serviciu, delapidare etc.1. În asemenea cazuri are loc un
concurs de infracţiuni.
5. După sensul textului art.187/1 alin.4 şi art.188
alin.4 rezultă că autodenunţarea prevede eliberarea de
răspundere penală nu numai a mituitorului şi
mijlocitorului, dar şi a coparticipaţilor lor. Autodenunţarea
privind darea de mită sau mijlocirea mituirii, adresată
1
Hotărârea nr.6 a Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii
Moldova din 11 martie 1996, p.10.
poliţiei, procurorului, instanţei de judecată sau unui alt
organ de stat, îl eliberează pe făptuitor de răspundere
penală numai în cazul când el nu ştia despre faptul că
organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea
săvârşită de el, indiferent de motivele care l-au determinat.
Eliberarea mituitorului de răspundere penală din
motivul extorcării mitei ori eliberarea mituitorului sau
mijlocitorului din motivul autodenunţării nu înseamnă însă
lipsa conţinutului constitutiv al infracţiunii în acţiunile
acestor persoane. Ca consecinţă, ei nu pot fi recunoscuţi ca
parte vătămată şi nu au dreptul de a pretinde la restituirea
valorilor date ca mită.
Autodenunţarea privind darea de mită sau
mijlocirea mituirii constituie, totodată, şi o plângere despre
săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către o persoană
cu funcţii de răspundere. În caz de denunţare calomnioasă
făptuitorul poate fi tras la răspundere penală pentru o
astfel de infracţiune în conformitate cu art.195 C.pen.
(denunţarea calomnioasă).

Secţiunea a VI-a
Infracţiunea de trafic de influenţă.

1. Traficul de influenţă1 este incriminat prin

art.188/1 C.pen. şi constituie primirea sau extorcarea de
bani, hârtii de valoare, alte bunuri sau avantaje cu caracter
patrimonial, acceptarea de servicii sau de promisiuni de
bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru
sine sau pentru o altă persoană, săvârşite intenţionat de
1
Art.188/1 a fost introdus оn Codul penal al Republicii Moldova
prin Legea nr.1375 din 19.11.97.
către o persoană care are influenţă sau care susţine că are
influenţă asupra unui funcţionar public, în scopul de a-l
face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce
intră în obligaţiile sale de serviciu, indiferent dacă
asemenea acţiuni au fost sau nu au fost săvârşite, - se
pedepsesc cu privaţiune de libertate pe un termen de la 2 la
8 ani cu confiscarea averii (alin.1).
2. Ca formă agravantă a traficului de influenţă
constituie aceleaşi acţiuni urmate de influenţa promisă sau
de obţinerea rezultatului urmărit, săvârşite în urma unei
înţelegeri prealabile de către un grup de persoane sau
repetat, ori primirea de valori sau avantaje în proporţii
mari, - se pedepsesc cu privaţiune de libertate pe un
termen de la 5 la 15 ani cu confiscarea averii (alin.2).
3. A doua formă agravantă a traficului de influenţă
există în ipoteza în care acţiunile prevăzute în alineatele
întâi şi doi ale prezentului articol sunt săvârşite de
persoane care au fost condamnate anterior pentru
asemenea infracţiuni sau pentru dare de mită, sau pentru
primire de valori ori avantaje în proporţii deosebit de mari,
sau pentru acordarea de servicii unei organizaţii criminale,
- se pedepsesc cu privaţiune de libertate de la 10 la 20 de
ani cu confiscarea averii (alin.3).

Secţiunea a VII-a
Infracţiunea de primire de către funcţionar
a recompensei nelegitime

1. O altă infracţiune din Capitolul VIII al Codului

penal al Republicii Moldova este primirea de către un
funcţionar a recompensei nelegitime12 (art.189/3). Potrivit
textului acestui articol primirea de către un funcţionar al
autorităţilor publice, altor instituţii, întreprinderi şi
organizaţii de stat, care nu este persoană cu funcţii de
răspundere, a unei recompense nelegitime sau a unor
avantaje patrimoniale de la cetăţeni pentru îndeplinirea
unor acţiuni sau acordarea de servicii care intră în
atribuţiile sale de serviciu, - se pedepseşte cu privaţiune de
libertate pe un termen până la 2 ani sau cu muncă
corecţională pe un termen până la 1 an, sau cu amendă în
mărime de până la 50 salarii minime cu privarea, în toate
cazurile, de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
practica anumite activităţi pe un termen până la 5 ani
(alin.1).
Ca variantă agravantă a acestei infracţiuni
legislatorul a prevăzut aceleaşi acţiuni săvârşite repetat sau
în proporţii mari, - se pedepsesc cu privaţiune de libertate
de la 2 la 6 ani sau cu amendă în mărime până la 100
salarii minime cu privarea, în ambele cazuri, de dreptul de
a ocupa anumite funcţii sau de a practica anumite activităţi
pe un termen până la 5 ani (alin.2).
2. Subiect activ al acestei infracţiuni este considerat
un funcţionar al autorităţilor publice în afara persoanelor
cu funcţii de răspundere prevăzute în art.183 C.pen. Este
de observat că legislatorul n-a condiţionat primirea
recompensei ilicite de faptul dacă acţiunile au fost deja
îndeplinite de către funcţionar sau vor urma ori dacă este

1
Art.189/3 a fost introdus оn Codul penal al Republicii Moldova
prin Legea nr.1375 din 19.11.97.
vorba de acţiuni care contravin îndatoririlor de serviciu a
funcţionarului ori careva inacţiuni.
3. În cazul tuturor infracţiunilor examinate – luarea
şi darea de mită, mijlocirea mituirii, trafic de influenţă şi
primirea de către funcţionar a recompensei nelegitime –
banii şi alte valori sechestrate ca obiecte ale mitei şi
recunoscute ca corpuri delicte urmează a fi confiscate în
folosul statului. Dacă banii sau alte valori transmise ca
mită nu au fost găsite, echivalentul lor în bani se încasează
în folosul statului de la cei vinovaţi.

Secţiunea a VIII-a
Alte norme juridice
privind corupţia şi protecţionismul

În legătură cu adoptarea Legii Republicii Moldova

privind combaterea corupţiei şi protecţionismului din 27
iulie 1996 în Codul penal şi Codul cu privire la
contravenţiile administrative au fost introduse următoarele
norme:
a) în Codul penal – articolul 189/4 “Nerespectarea
de către persoana cu funcţii de răspundere a prevederilor
legii privind combaterea corupţiei şi protecţionismului”1.
Potrivit textului acestui articol eschivarea intenţionată a
conducătorilor de autorităţi publice, de alte instituţii,
întreprinderi şi organizaţii de stat de la luarea măsurilor de
rigoare faţă de funcţionarii subalterni vinovaţi de
comiterea unor acte de corupţie şi protecţionism, săvârşite
repetat pe parcursul unui an după aplicarea sancţiunilor
1
Art.189/4 a fost introdus оn Codul penal al Republicii Moldova
prin Legea nr.1375 din 19.11.97.
administrative pentru aceeaşi încălcare, - se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 25 la 50 de salarii minime cu
destituirea din funcţie;
b) în Codul cu privire la contravenţiile
administrative – art.174/18 “Nerespectarea prevederilor
legii privind combaterea corupţiei şi protecţionismului”1.
Astfel, eschivarea intenţionată a conducătorilor de
autorităţi publice, de alte instituţii, întreprinderi şi
organizaţii de stat de la luarea măsurilor de rigoare faţă de
funcţionarii subalterni vinovaţi de săvârşirea unor acte de
corupţie şi protecţionism, - se pedepseşte cu amendă în
mărimea de la 25 la 50 salarii minime.

Secţiunea a IX-a
Provocarea infracţiunii de corupţie

În contextul realizării justiţiei în spiritul principiilor

constituţionale, conform cu exigenţele statului de drept
este important de a delimita organizarea flagrantului
(caracteristicile principale ale acestei activităţi tactice de
urmărire sunt expuse în Capitolul III Secţiunea VI) de
provocarea infracţiunii de corupţie - a acţiunilor
incriminate în art.187 (luarea de mită), 187/1 (mijlocirea
mituirii), 188 (darea de mită), 188/1 (traficul de influenţă),
189/3 (primirea de către funcţionar a recompensei
nelegitime).
În legislaţia în vigoare a R.M. nu se conţin norme
distincte privitor la incriminarea directă a acţiunilor de

1
Art.174/18 a fost introdus în Codul cu privire la contravenţiile
administrative prin Legea nr.1375 din 19.11.97.
provocare a infracţiunii de corupţie.1 În acelaşi timp
legiuitorul a prevăzut sancţiuni penale pentru tragerea cu
bună ştiinţă la răspunderea penală a unei persoane
nevinovate (art.190 C.pen.R.M., pentru arestarea, reţinerea
şi aducerea ilegală (art.192 C.pen.R.M.), precum şi pentru
denunţarea calomnioasă (art.195 C.pen.R.M.).
Dacă ar fi să definim acţiunile de provocare a unei
interacţiuni de corupţie considerăm că aceasta constituie o
încercare de a transmite unui funcţionar, fără acordul lui,
bani, bunuri, alte foloase în calitate de mită în scopul
ticluirii unor probe mincinoase privind comiterea
infracţiunii. Aşa dar, în cazul unei provocări de mituire,
subiectul are un comportament activ, care se exprimă prin
încercarea sa de a înmâna bani, bunuri, alte valori unui
funcţionar fără acordul acestuia, pe când în situaţia
existenţei unor fapte reale de dare-luare de mită, de
extorcare a ei, legislatorul condiţionează mita (actul de
corupţie) de îndeplinirea ori neîndeplinirea unor acţiuni
(inacţiuni) de către funcţionar (latura obiectivă a
infracţiunii de corupţie).
De rând cu aceasta provocarea dării-luării de mită
în primul rând urmăreşte scopul de a fabrica probe
artificiale privind vinovăţia unui funcţionar în săvârşirea
unei fapte penal condamnabile sau în al 2-lea rând poate
avea ca scop învinuirea unei persoane particulare în

1
Incriminarea acţiunilor de provocare a mituirii are loc în legislaţia
penală a Federaţiei Ruse - art.304 C.pen. “Provocarea mituirii sau coruperii
comerciale” şi a Ucrainei - art.171, C.pen. “Provocarea mituirii” .
infracţiunea de dare de mită, în situaţia când subiect al
acţiunilor de provocare este un funcţionar1.
Deci, dacă pentru infracţiunile de corupţie scopul
constă în toate cazurile în obţinerea unui profit (latura
subiectivă a acestor infracţiuni), apoi pentru provocarea
mituirii acest fapt nu este caracteristic, cu toate că scopul
final al provocării poate fi legat fie de un interes material,
fie de şantaj sau o răzbunare etc.
Considerăm, că acţiunile de provocare a infracţiunii
de corupţie pot fi comise de orice persoană care întruneşte
condiţiile prevăzute de lege pentru răspunderea penală.

1
În practică pot apărea şi cazuri când provocarea este îndreptată
împotriva unei persoane particulare prin crearea în acest scop a unei situaţii
şi condiţii artificiale respective de dare de mită, atribuindu-i calitatea de
subiect al infracţiunii de dare de mită.
 Capitolul II
Concepte, problematici şi măsuri privind
prevenirea şi combaterea corupţiei

Secţiunea I-a
Consideraţii generale

1. Corupţia ca fenomen infracţional se află în

strânsă conexiune cu dinamica întregului ansamblu social
şi bineînţeles cu criminalitatea atât în plan naţional cât şi
internaţional.
Lupta împotriva criminalităţii se desfăşoară în toate
statele prin măsuri concertate deopotrivă de prevenire şi de
constrângere cu aplicarea de sancţiuni penale. Nimeni n-a
găsit încă o soluţie cu eficacitate garantată pentru
reducerea, şi în cele din urmă, eliminarea criminalităţii din
viaţa societăţii1. Referitor la fenomenul corupţiei este un
adevăr unanim acceptat potrivit căruia urmărirea penală,
sancţiunea disciplinară contra indivizilor corupţi pot
elimina infractorul, dar nu pot eradica corupţia. În
consecinţă combaterea corupţiei poate fi realizată eficient
prin redresarea economică, politică şi morală a societăţii2.
Problemele prevenirii infracţiunilor de corupţie şi a
criminalităţii în general, lupta împotriva lor este inspirată
de politica penală a ţării şi comportă soluţii naţionale, care
la rândul lor depind, pe de o parte de acurateţea concepţiei,
de structurile, programele şi metodele prin care se
înfăptuieşte strategia naţională de combatere a
1
Aurel Dincu, Bazele criminologiei, vol. I, Editura” Proarcadia”,
Bucureşti, 1993, p. 172.
2
V.Dobrinoiu, op.cit., p. 57.
infracţionalismului, iar pe de altă parte sunt în funcţie şi de
mijloacele financiare pe care statul poate să le afecteze
acestui scop.
Prin urmare eficacitatea soluţiilor adoptate pentru
prevenirea şi combaterea infracţiunilor de corupţie
depinde de dezvoltarea social-economică a statului, de
puterea reală a acestuia.
Prevenirea infracţiunilor de corupţie, ca şi a
criminalităţii în general este considerată din totdeauna
drept obiectivul principal al politicii penale şi are la bază
conceptele criminologiei preventive1:
a) Prevenirea postdelictuală, care include un
ansamblu de măsuri de resocializare a celor condamnaţi
pentru acte de corupţie. Aceste măsuri se realizează fie de
organele de stat competente să pună în executare
pedeapsa, fie de colectivele de oameni ai muncii şi
conducerea unităţilor.
b) Prevenirea predelictuală, constituie un proces
social neîntrerupt care include un ansamblu de măsuri
sociale luate în temeiul legii de organele de stat – în prima
linie de organele de ocrotire a dreptului în conlucrare cu
diferite organizaţii în vederea preîntâmpinării şi eliminării
resurselor eventuale de comitere a infracţiunilor de
corupţie, prin identificarea, neutralizarea şi înlăturarea
surselor socio-umane subiective şi obiective care sunt
susceptibile să determine, să înlesnească sau să favorizeze
săvârşirea acestor fapte antisociale, măsuri destinate să
contribuie în mod esenţial la educarea permanentă a

1
v.A. Dincu, op. cit.,p.172-173.
tuturor membrelor societăţii în spiritul respectării
neabătute a exigenţelor legii penale, a ordinii de drept.
În sens strict prevenirea infracţiunilor de corupţie
vizează reacţia prin mijloace de drept penal împotriva
făptuitorilor, iar în sens larg presupune şi definirea
cauzelor care determină şi condiţiilor care favorizează
fenomenul infracţional al corupţiei şi înlăturarea acestora.
Anume aceste cauze şi condiţii precedă încălcarea
legii penale şi fără să se acţioneze asupra lor prevenirea
corupţiei ar fi nerealistă, ar semăna a iluzie1. De aici
consecinţa, că măsurile concrete de prevenire nu pot fi
orientate în mod just fără o concepţie clară asupra cauzelor
care determină şi a condiţiilor care favorizează fenomenul
infracţional2 de care ne ocupăm.
2. Prin activitatea de “combatere” a criminalităţii ,
deci şi a infracţiunilor de corupţie - latura complimentară a
celei de prevenire – se înţelege: ansamblul de măsuri
juridico-penale luate de organele de stat specializate, în
temeiul legii, pentru constatarea la timp şi în mod complet
a faptelor care constituie infracţiuni de corupţie, astfel ca
orice persoană care a săvârşit o astfel de infracţiune să fie
sancţionată penal potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Spre deosebire de activitatea de prevenire,
esenţialmente extrajudiciară, cea de combatere a
infracţiunilor este prin natura ei, o activitate nemijlocit
1
G. Antoniu, Prevenirea infracţiunilor în dezbaterea Naţiunilor
Unite, în “ Studiul de drept românesc ”, Bucureşti, Ed. Academiei
Române, nr.1-2,1991, p.91., Ed.Ministerului de Interne, Bucureşti, 1991,
p.63..
2
Gh.Nistoreanu,Costică Păun, Criminologia, Ed. Europa-Mova,
Bucureşti, 1996, p. 206.
judiciară, iar unitatea de scop a acestor activităţi, obligă a
le considera laturi e unui proces unitar-procesul luptei
contra infracţionalităţii1.
Aşadar, combaterea infracţiunilor de corupţie
presupune o urmărire penală efectivă desfăşurată de
organele judiciare2 pentru soluţionarea cauzelor penale
printr-o organizare riguroasă a anchetei penale. Urmărirea
penală se justifică deplin prin aceea, că faptele penale
nedovedindu-se prin probe preconstituite, elementele
probante urmează a fi descoperite şi adunate ulterior
săvârşirii infracţiunii; folosirea celor mai moderne metode
tehnice criminalistice, procedee tactice şi reguli
metodologice, destinate să consolideze baza ştiinţifică a
investigaţiei judiciare în scopul descoperirii şi sancţionării
faptelor penale (vezi Capitolul III Investigarea
infracţiunilor de corupţie).

Secţiunea a II-a
Factorii corupţiei

1. Specialiştii privesc corupţia ca un fenomen

complex şi aproape universal. Asta nu înseamnă că
flagelul corupţiei se manifestă în acelaşi grad şi în acelaşi
forme pretutindeni. În fapt, formele, cauzele şi intensitatea
fenomenului de corupţie diferă în funcţie de anumiţi
factori economici, sociali, culturali şi comportamentali.

1
v. A. Dincu, op. cit. p. 174
2
Potrivit legislaţiei în vigoare urmărirea penală este înfăptuită de
către subdiviziunile specializate a MAI, a MSN şi Procuratură, - definite în
literatura de specialitate ca organe de urmărire penală sau organe judiciare -
fiecare acţionând în limita competenţei.
 În privinţa instaurării mecanismului corupţiei se
conturează, în ultima perioadă, o concepţie “originală”
care, în sinteză, defineşte acest fenomen că ar fi
caracteristic societăţilor în care predominantă este
proprietatea publică, continuând până la asigurarea
predominaţiei sectorului privat, având ca efect formarea de
profituri, de venituri băneşti fictive şi, prin acestea
scurgerea fără echivalenţă, a averii, a capitalului din
proprietatea publică în cea privată. Singura soluţie pentru
eliminarea corupţiei ar consta, conform acestei teorii, în
instaurarea quasitotalităţii proprietăţii private1.
O asemenea abordare în plan teoretic este
nefondată, contrazisă în modul cel mai direct de
expansiunea acestui fenomen în sisteme social – politice în
care dominanta este, de foarte mult timp, proprietatea
privată. Destul de frecvent mijloacele mass – media din
aşa ţări ca SUA, Japonia, Germania, Spania, Italia etc. dau
publicităţii diverse fapte de corupţie, atât în care sunt
implicaţi reprezentanţi ai autorităţii centrale de stat, cât şi
comise de funcţionari de rangul mediu şi mai scăzut.
Deci, nu predominaţia uneia sau alteia din formele
de proprietate influenţează dimensiunea corupţiei.
2. Cercetarea criminologică a fenomenului corupţiei
ne arată că există o complexitate cauzală a genezei
corupţiei, pe ansamblul său şi pe diferite forme concrete
de manifestare. Etiologia devianţei şi delicvenţei nu poate
fi abordată în termenii unor indicatori distincţi, luaţi
separat, ci numai ţinându-se seama de interacţiunea ţi
intercondiţionarea factorilor bio-psiho-sociali. Factorii
1
Costică Voicu, Banii murdari şi crima organizată., Ed. Artprint,
Bucureşti, 1995, p. 33.
criminogeni se localizează la nivelul macrosialului,
socialului cu grad mediu de generalizare, microsocialului
şi individualului, iar relaţionarea lor configurează
complexitatea cauzală generală şi complexitatea cauzală a
unor tipuri distincte de fapte penale1.
Corupţia nu poate fi desprinsă de ceea ce se petrece
în societate – atât în sens pozitiv cât şi negativ. Astfel, o
primă cauză este negarea ordinii sociale şi a legilor. În
acest context ţinem să menţionăm, că condiţia socială de
bază a corupţiei este gradul real şi normativ de influenţă a
funcţionarului asupra situaţiei privind “afacerea”
importantă pentru o altă, oarecare persoană particulară.
Persoana particulară se străduie să-şi asigure un rezultat
favorabil, încălcând normele existente şi în acest scop îi
promite, oferă sau dă funcţionarului o remuneraţie.
Atât funcţionarul, cât şi persoana particulară nu
sunt cointeresate în ceea ce priveşte schimbarea situaţiei, a
sistemului în întregime, fapt care îi atribuie corupţiei un
caracter destul de persistent.
Este relevant faptul, că “corupţia” este termenul cu
care defineşte această operaţie persoana particulară, pe
când funcţionarul o apreciază ca o simplă “mulţumire”.
3.Un alt factor amplificator al acestui fenomen
infracţional, fără îndoieli se află în zona politicului.
Corupţia – este unul din profiturile secundare2 ale
reprezentanţilor autorităţilor de stat, partidelor politice şi
moneda de schimb acceptată de ei dintre putere şi bogăţie.

1
v. V. Dobrinnoiu, op. cit., p. 53.
2
În condiţiile actuale din Republica Moldova pentru mulţi
demnitari de stat, politicieni corupţia de demult a devenit sursa principală de
îmbogăţire.
Ea (corupţia) v-a înflori în aşa condiţii sociale, în care o
parte a societăţii (elita) se află în posesia controlului
asupra binelui şi favorilor de care au nevoie o altă parte -
celelalte pături sociale.
4. O altă cauză a corupţiei nu mai puţin majoră, la
părerea noastră este remunerarea joasă a funcţionarilor
publici.1 Chiar şi în Europa şi SUA funcţionarii publici
atât de rang înalt, mediu cât şi de alte ranguri dispun de o
remunerare mult mai joasă decât colegii lor de aceiaşi
calificare şi cu acelaşi volum de obligaţiuni antrenaţi în
sectorul privat. De aceea, deseori mulţi funcţionari cinstiţi
rămân dezamăgiţi în privinţa remunerării muncii lor şi se
lasă duşi în ispită de folosirea metodelor ilegale pentru a-şi
ridica câştigurile până la acel nivel pe care-l consideră
corespunzător îndatoririlor de serviciu pe care le suportă şi
pregătirii lor profesionale.
5. Un factor în plus al ambivalenţei corupţiei este
dualismul culturii progresat în ultimii ani, unde se întreţese
două tendinţe: alturismul cetăţenesc republican cu
dispreţul caracteristic lui faţă de bunăstarea materială şi
cupiditatea specifică capitalismului.
6. În materia infracţionalităţii orientate spre profit
personalitatea celui corupt nu este de un tip special. Orice
funcţionar, într-o anumită conjunctură şi presat de diverse
necesităţi, poate săvârşi asemenea fapte antisociale
7. Rezultă că factorii corupţiei sunt multipli.
Corupţia este ridicată astfel în rangul de virtute, o
categorie destul de numeroasă de persoane din sfera
1
În Republica Mldova, după cum se cunoaşte, remunerarea nu
numai că este mult prea joasă, dar majoritatea funcţionarilor rămân şi
neremuneraţi.
puterii, a funcţionarilor publici, managerilor societăţilor
comerciale şi alte persoane fizice considerând câştigul
nemeritat, acumularea de capital material şi financiar, prin
orice mijloace, inclusiv prin eludarea legii, ca o stare
normală1.

Secţiunea a III-a
Prevenirea corupţiei

Pentru a fi eficientă şi pentru a se bucura de succes,

lupta împotriva corupţiei trebuie dusă în mai multe
planuri:
1. În plan social – cultural;
2. În plan economic;
3. În plan juridic;
4. În plan politic.
1. Corupţia ca fenomen nu prezintă ceva
supranatural, neobişnuit. Asemenea adulterului sau trădării
ea se interţese în relaţiile sociale şi poate fi întâlnită
pretutindeni. Indiferent de atitudinea teoretico – normativă
faţă de corupţie aprecierea admisibilităţii fiecărui act
concret, tolerarea lui, este determinată de împrejurările în
care s-a produs. Cine e coruptul şi cine e corupătorul?
Cum, unde, cu ce scop şi care este rezultatul faptei? Care
lege a fost încălcată în urma coruperii şi care sunt
consecinţele? Existau alternative corupţiei? Bineînţeles,
există deosebire între mita dată unui funcţionar ugandian
pentru autorizarea ieşirii din ţară a unei persoane aflate în
pericol şi mituirea unui judecător pentru stabilirea unei

1
v. V. Dobrinoiu, op. cit., p. 56.
pedepse mai blânde unui ucigaş. Dar, necătînd la faptul, că
chiar dacă mita este dată “pentru un bine”, ea nu poate fi
necondamnabilă, fiindcă în toate cazurile ea atentează la
valorile fundamentale ale societăţii democratice.
În lipsa unei atitudini conştiente a publicului larg,
îndreptată împotriva corupţiei, acest fenomen se va bucura
în continuare de toleranţă. Opinia publică trebuie însă
avizată, că acest segment al criminalităţii conduce la
prejudicierea gravă a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului a patrimoniului public, a
instituţiilor statului de drept.
Aspecte de educaţie, privind promovarea valorilor
umane şi culturale poate reclama şi comportamentul
oficialităţilor statului, funcţionarilor publici de rang înalt.
În acest context este remarcabilă fapta1 Primului ministru
al Italiei Romano Prodi, la întâlnirea conducătorilor celor
opt state mari ale lumii din Geneva în primăvara anului
1997. Clinton şi Chirac, Kohl, Elţin şi alţii s-au întors în
ţară având pe mână câte un ceas de aur “Rolex”, la costul
unuia de 17300 dolari SUA. Aceste ceasuri după
publicaţiile cotidianului italian “Republica” n-au fost
procurate de marii demnitari, dar aduse lor în calitate de
suvenire de renumita firmă elveţiană “Rolex”. Dând
publicităţii acest fapt ziarul a relatat ca Premierul italian
Romano Prodi, participând la întrunirea “celor opt” s-a
întors la Roma fără cadou. S-a pus întrebarea, ce s-a
întâmplat? Este asta o răsplată pentru critica adusă
preşedintelui american privitor la problemele blocului
Nord – Atlantic? Sau este un semn de preîntâmpinare

1
Cotidianul “Republica”, Roma, 12 martie 1997.
privind excluderea din rândul “ celor opt”. Cazul capătă
caracterul unui conflict diplomatic. Pres - secretarul firmei
“Rolex” s-a grăbit să declare că pur şi simplu n-a izbutit să
se înţeleagă cu Prodi privitor la întâlnire pentru a-i fi
înmânat ceasul.
Se putea crede că “incidentul” s-a epuizat.
Dar, a doua zi în aceleaşi cotidian a fost publicată
scrisoarea Premierului italian Romano Prodi în care
ultimul a menţionat, că aşa cadou i s-a oferit şi lui, ca şi
celorlalţi şapte, însă nu l-a acceptat. Din momentul aflării
în această funcţie, după cum a explicat Romano Prodi,
respectă strict anumite reguli, una dintre care – să nu
primească cadouri scumpe de la firme private. Iar ceasul
ce valorează circa 30 mln. de lire, nici de cum nu poate fi
apreciat ca un simplu suvenir.
Cele expuse conduc la ideea că în societate se cere
în permanenţă promovarea idealurilor echităţii sociale,
devotamentului şi onestităţii, ca contraechivalent
celor”homo economicus”, hărpăreţi, orientaţi spre
“profitul cu orice preţ”.
2. În opinia profesorului în economie şi sociologie
de la Universitatea din Cicago G. S. Beker1, laureat al
premiului Nobel, una din soluţiile privind moderarea
corupţiei este de a reduce consimţitor rolul statului în
economie. În primul rând este necesar de a anula
multiplele acte normative neînsemnate, care prevăd
numeroase restricţii, reguli, deseori contradictorii şi
supărătoare, ce aduc mai mult daune decât folos şi care la
rândul lor stimulează mita şi corupţia.

1
Gari S. Beker, Project Syndicate USA, 1998.
 O altă cale spre reducerea infracţiunilor de serviciu
la părerea cunoscutului economist Djordj Stigler prevede
acordarea funcţionarilor publici unui salariu mai mare (nu
mai mic) decât cel al colegilor lor, antrenaţi în sectorul
privat. În aşa mod mărimea salariilor ar duce la o scădere
vădită a faptelor de corupţie, impunându-i pe mituitori
(corupători) să plătească pentru comportarea “coruptivă” o
valoare economică potenţială mult mai înaltă. Astfel,
funcţionarii învinuiţi de corupţie odată cu pierderea
funcţiei, ar fi automat pedepsiţi şi prin lipsirea de
avantajele de remuneraţie.
Este cunoscut că multe secole în urmă
funcţionarilor publici din Imperiul Chinez li se plăteau
suplimente la salariu pentru a le “stimula onestitatea”.
Această tradiţie antică mai poate fi întâlnită şi astăzi în aşa
ţări ca Singapur şi Hong-Kong, care remunerează destul de
bine munca funcţionarilor publici pentru a evita săvârşirea
infracţiunilor de serviciu.
Aceste state nu numai că au progresat economic,
dar ocupă şi un loc de frunte în ceea ce priveşte practicile
prevenirii şi combaterii corupţiei atât în plan naţional cât şi
internaţional.
Răspândirea alarmantă a mitei şi corupţiei în
relaţiile economice şi comerciale dintre diferite ţări
impune organismele internaţionale să elaboreze concepte,
mecanisme şi măsuri pentru aplanarea ei. În acest sens sub
egida Organizaţiei Mondiale pentru Cooperare şi
dezvoltare Economică a fost creată o structură specială
“Transparency International” (engl.) care prezintă o
coaliţie a reprezentanţilor a peste 50 de state angajaţi să
colaboreze în plan internaţional contra acestui fenomen
infracţional.
3.Instrumente punitive suficiente pentru combaterea
corupţiei există dar bineînţeles, că schimbările produse în
societate (sociale, economice, politice) şi pe altă parte
evoluţia calitativă a corupţiei impun necesitatea elaborării
unor noi norme juridice adecvate, pentru ridicarea
eficienţei combaterii acestui fenomen infracţional. Se
impune completarea cadrului legislativ cu norme în ceea
ce priveşte noile forme de manifestare a corupţiei legate
de neajunsurile în tactica şi strategia promovării
reformelor social-economice ( sfera de privatizare, comerţ
extern, domeniu fiscalului etc.). Avem nevoie de stabilirea
unor restricţii normative pentru neadmiterea legalizării
(spălării) mijloacelor acumulate prin activităţi ilicite şi
sancţionarea faptelor în acest sens, precum şi privind
perfecţionarea controlului financiar, ca instrument de
prevenire şi combatere a infracţiunilor de corupţie.
Sunt rezerve şi în ceea ce priveşte prevenirea şi
combaterea corupţiei în plan internaţional şi anume
incriminarea în legislaţia naţională a acţiunilor privind
mituirea oficialităţilor statelor străine cât şi privitor la
neadmiterea atribuirii cheltuielilor legate de coruperea
persoanelor fizice şi juridice străine la sumele neimpuse
impozitării.
Ar mai fi de discutat asupra cuantumului
sancţiunilor şi altor aspecte juridice.
Măsurile de ordin legislativ trebuie completate cu
altele ţinând de puterea executivă şi cea judecătorească. În
această direcţie este necesară mai întâi o delimitare clară a
competenţilor autorităţilor abilitate cu atribuţii privind
combaterea corupţiei: Poliţiei Economico-financiare,
Departamentului de Combatere a Crimei Organizate şi
Corupţiei altor subdiviziuni ale Ministerului de Interne,
Ministerului Securităţii Naţionale, Procuraturii generale,
Departamentului Controlului Vamal, Curţii de Conturi,
Serviciului Fiscal de Stat şi Departamentului pentru
Control Financiar şi Revizii pe lângă Ministerul de
Finanţe, pentru a elimina paralelismul şi suprapunerile
care afectează eficienţa activităţilor. Totodată, este necesar
ca acestor organe de stat să li se asigure personalul şi
dotările corespunzătoare raportate la volumul şi
complexitatea activităţii ce o desfăşoară şi să se
consolideze cooperarea între ele.
De rând cu aceasta se impune modificarea
procedurii atât în faza de cercetare, da cât şi în cea de
judecare a actelor de corupţie, pentru ca procedura să
devină mai simplă, mai operativă, fapt care ar contribui
eficient la descoperirea acestor delicte, şi nu în puţină
măsură şi la prevenirea comiterii lor. Într-adevăr, o
problemă majoră în acest sens care apare ori de câte ori
este abordat subiectul corupţiei este condiţionată de aşa-
zisele imunităţi juridice, instituite prin lege pentru unele
categorii de persoane - deputaţi, judecători, procurori ş.a.
şi care nu permit urmărirea penală şi tragerea la
răspundere a acestora fără încuviinţarea organelor
superioare ale puterii de stat. Considerăm că aceste
imunităţi contravin unui principiu de bază din Constituţie -
egalitatea - prin care se consemnează egalitatea tuturor
cetăţenilor republicii în faţa legii (art.16 din Constituţia
Republicii Moldova). Înlăturarea acestor imunităţi ar
consolida numai eforturile celor trei puteri: legislativă,
executivă şi judecătorească, precum şi tuturor celorlalţi în
realizarea măsurilor de combatere a criminalităţii, inclusiv
a corupţiei, şi nu ar oferi prilej nimănui de a specula sau
denatura realitatea.
Pe de altă parte, activitatea tuturor celor implicaţi în
combaterea actelor de corupţie trebuie supusă unei
verificări periodice, urmând a fi traşi la răspundere şi
îndepărtaţi din funcţie cei care sunt incompetenţi sau
neglijenţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
4. În plan politic şi-au demonstrat eficienţa în ceea
ce priveşte prevenirea şi combaterea corupţiei transparenţa
şi publicitatea. Orice problemă sau decizie care interesează
societatea trebuie să-şi găsească explicaţia în justificarea
completă şi publică. Respectarea regulilor de transparenţă
este cu atât mai imperioasă cu cât corupţia profită, cel mai
adesea, de pretinse interese sociale şi naţionale invocate de
funcţionarii de diferite ranguri.
Un rol important în promovarea transparenţei şi
publicităţii în direcţia prevenirii şi combaterii corupţiei ar
urma să revină mas-mediei, care poate să identifice şi să
dezvăluie cazurile de corupţie, să dinamizeze şi să
diversifice dezbaterile politice şi cetăţeneşti pe această
temă, să creeze curente de opinii în direcţia deliminării de
faptele de corupţie şi sancţionării autorilor acestora1.

1
v. V. Dobrinoiu, op. cit., p.60.
 Secţiunea a IV-a
Norme juridice speciale privind prevenirea
şi combaterea corupţiei

1. În contextul problematicii examinate se includ şi

prevederile Legii Republicii Moldova privind combaterea
corupţiei şi protecţionismului. Aşa dar, în Capitolul II al
acestei legi, întitulat “Măsurile de preîntâmpinare a
corupţiei şi protecţionismului” sunt prevăzute garanţiile
de stat pentru preîntâmpinarea acestor fenomene,
exigenţe speciale şi interdicţii faţă de funcţionari şi
efectuarea controlului financiar pentru prevenirea şi
combaterea actelor de corupţie.
2. În acest sens preîntâmpinarea corupţiei şi
protecţionismului se realizează prin:
• reglementarea juridică strictă a activităţii
autorităţilor publice, asigurarea publicităţii acestei
activităţi şi a controlului de stat şi obştesc asupra ei;
• perfecţionarea structurii serviciului public şi
procedurii de soluţionare a problemelor ce vizează
interesele persoanelor fizice şi juridice;
• asigurarea funcţionarilor publici cu salariu de la
bugetul de stat şi cu privilegii în mărimea corespunzătoare
competenţei şi răspunderii lor, fapt care ar oferi acestora şi
familiilor lor un nivel de trai destoinic;
• ocrotirea de către stat, inclusiv de către
autoritatea judecătorească, a drepturilor şi intereselor
legitime ale persoanelor abilitate cu exercitarea funcţiilor
de administrare;
• restricţia, în temeiul legislaţiei în vigoare, a unor
drepturi şi libertăţi ale funcţionarilor publici în măsura în
care faptul acesta este necesar pentru apărarea regimului
constituţional, drepturilor şi intereselor legitime ale
persoanei fizice şi juridice, precum şi ale organizaţiilor
nestatale şi asociaţiilor obşteşti, care beneficiază de
serviciile autorităţilor publice;
• efectuarea unor măsuri speciale de control
financiar pentru neadmiterea legalizării (spălării)
mijloacelor financiare acumulate nelegitim;
• repunerea în drepturi a persoanelor fizice şi
juridice faţă de care sa comis o injustiţie şi lichidarea altor
consecinţe periculoase ale corupţiei şi protecţionismului.
3. Conform art.7 al sus-numitei legi faţă de
funcţionari sunt stabilite exigenţe speciale:
• să intervină, făcând uz de situaţia sa de serviciu,
de autoritatea şi de legăturile generate de această situaţie,
în activitatea altor organe de stat şi nestatale, dacă faptul
nu ţine de îndatoririle sale de serviciu;
• să participe cu drept de vot sau de decizie la
examinarea şi soluţionarea problemelor ce vizează
interesele sale personale sau interesele rudelor sale
apropiate;
• să dea preferinţă neîntemeiată unor persoane
fizice sau juridice la elaborarea şi emiterea de decizii;
• să acorde oricărei persoane orice sprijin
neprevăzut de actele normative în activitatea ei de
întreprinzător şi de altă natură, să fie însărcinatul cu
afacere al unor terţi în autoritatea publică în care lucrează
sau care i se subordonează, sau a cărei activitate o
controlează;
 • să folosească în interese personale şi de grup
informaţia obţinută în virtutea atribuţiilor sale de serviciu
dacă aceasta nu este pasibilă de divulgare;
• să refuze acordarea către persoane fizice şi
juridice a informaţiei permise prin acte normative, să
tărăgăneze furnizarea ei ori să le dea informaţie eronată
sau selectivă;
• să transmită către fondurile electorale ale unor
candidaţi şi organizaţii social-politice mijloace financiare
şi materiale ce aparţin statului;
• să încalce procedura, stabilită prin acte
normative, de examinare şi soluţionare a adresărilor
persoanelor fizice şi juridice, precum şi a altor probleme
ce ţin de competenţa sa;
• să facă pariuri şi mize la hipodrom, să participe
la alte jocuri de hazard cu bani şi cu alte valori.
4. Potrivit prevederilor art.8 al legii
“Interdicţii” funcţionarului i se interzice:
• să primească pentru îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu orice recompensă, sub formă de bani, de servicii
etc., de la orice persoană fizică şi juridică, precum şi de la
organizaţii nestatale şi asociaţii obşteşti;
• să primească în virtutea situaţiei sale sociale
daruri şi servicii, cu excepţia semnelor de atenţie
simbolice, conform normelor de politeţe şi de ospitalitate
recunoscute, şi a suvenirelor simbolice în timpul acţiunilor
de protocol şi altor acţiuni oficiale, a căror valoare nu
depăşeşte un salariu minim. Darurile a căror valoare
depăşeşte un salariu minim oferite fără ştirea sa ori primite
pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de la persoane
fizice şi juridice din alte ţări se transmit într-un fond
special de stat în modul prevăzut de legislaţie;
• să accepte invitaţii de a efectua călătorii
turistice, de tratament şi de reconfortare etc. în republică şi
în alte ţări pe contul persoanelor fizice şi juridice din ţară
şi din străinătate, cu excepţia călătoriilor întreprinse la
invitaţia rudelor apropiate sau în cazurile prevăzute de
acorduri internaţionale;
• să folosească în interesele personale, de grup şi
în alte interese decât cele de serviciu localurile, mijloacele
de transport şi de telecomunicaţie, tehnica electronică de
calcul, banii şi alte bunuri din patrimoniul statului, puse la
dispoziţia lui pentru exercitarea funcţiilor de serviciu, dacă
faptul nu este prevăzut de alte acte normative;
• să beneficieze de privilegii ca să obţină pentru
sine şi pentru alte persoane credite şi împrumuturi, ca să
procure hârtii de valoare, bunuri imobiliare şi alte bunuri,
profitând de situaţia sa de serviciu;
• să întreprindă alte acţiuni, profitând de situaţia
de serviciu, pentru a obţine venituri şi avantaje materiale
sau de altă natură, precum şi să primească servicii
nelegitime.
Totodată, membrii familiei funcţionarului nu au
dreptul să primească daruri şi servicii, invitaţii în călătorii
turistice, de tratament şi de reconfortare etc. pe contul
persoanelor fizice şi juridice din republică şi din
străinătate cu care funcţionarul are legături de serviciu.
Funcţionarul este obligat să transmită în modul prevăzut
de legislaţia în vigoare în fondul special de stat bunurile
primite nelegitim de familia sa.
 Încălcarea de către funcţionar a interdicţiilor
nominalizate dacă aceasta nu constituie o infracţiune
atrage după sine destituirea din funcţie.
5. O măsură importantă la preîntâmpinarea actelor
de corupţie constituie controlul financiar, prevăzut în
art.10 al acestei legi. Astfel, la încadrarea în serviciu şi
ulterior în fiecare an, persoana prezintă o declaraţie
privind veniturile, averea mobiliară şi imobiliară,
depunerile bancare şi hârtiile de valoare, angajamentele
sale financiare, inclusiv cele din străinătate. Refuzul de a
prezenta declaraţia sau prezentarea de date eronate are ca
efect neîncadrarea în funcţie sau destituirea.
Declaraţiile privind veniturile persoanelor oficiale
supreme, precum şi ale altor factori de decizie, a căror
numire şi alegere se reglementează de Constituţie, se
publică anual în ediţiile oficiale ale autorităţilor publice.
Se dau publicităţii de asemenea declaraţiile privind
veniturile persoanelor care pretind să ocupe aceste posturi
la propunerea candidaturilor lor.
Autoritatea publică, o altă instituţie, întreprinderea
şi organizaţia de stat, care angajează în serviciu, expediază
în mod obligatoriu Serviciului Fiscal de Stat şi după caz
altor autorităţi, datele din declaraţii pentru a se controla
veridicitatea lor. Serviciul Fiscal de Stat controlează cel
puţin odată pe an veridicitatea unor astfel de date şi
transmite rezultatele verificării către administraţia de la
locul de muncă, respectiv către organele de drept în caz de
necesitate.
6. Prin această Lege se prevede urmărirea averii
dobândite în mod ilicit sau a valorii serviciilor acordate
nelegitim precum şi anularea actelor şi acţiunilor săvârşite
prin corupţie şi protecţionism.
7. Totodată, în lege sunt nominalizate autorităţile
abilitate cu atribuţii privind combaterea corupţiei şi
protecţionismului. Sistemul specializat de combatere a
corupţiei şi protecţionismului include subdiviziunile
specializate ale Ministerului de Interne, Securităţii
Naţionale, Procuraturii Generale, Departamentului
Controlului Vamal, Curţii de Conturi, Serviciului Fiscal de
Stat şi Departamentului pentru Control şi Revizii pe lângă
Ministerul de Finanţe.
 Capitolul III
Investigarea infracţiunilor de corupţie

Secţiunea I-a
Corupţia în Republica Moldova

1. Subiectul corupţiei, impactul căreia asupra

economiei naţionale şi situaţiei social-politice din
republică a atins cote dezastruoase, a devenit mult mai
vizibil şi preocupant. În acest sens unele conturări privind
răspândirea alarmantă a corupţiei au fost puse în evidenţă
de către Comisia parlamentară pentru controlul organelor
de stat în raportul1 său din 23 iunie 1992, expuse în
materialele2 Consfătuirii republicane în problemele
combaterii criminalităţii şi corupţiei din 8 iunie 1993, în
raportul3 Şefului Departamentului de Combatere a Crimei
Organizate şi Corupţiei d-lui N.Alexei prezentat în Plenul
Parlamentului la 15 aprilie 1999, în publicaţiile4 savanţilor
Institutului de filozofie, Sociologie şi Drept al Academiei
de Ştiinţe a Republicii Moldova E. Martânciuc şi V.
Lapteacru. Ultimii în articolul “Corupţia în opinia
oamenilor de afaceri” publicat în săptămânalul “Delovaia
gazeta” din 1.06.1993 au reflectat rezultatele unui sondaj
sociologic (chestionaţi 49 respondenţi reprezentanţi ai
sferei businessului, comerţului, reclamei etc.): 2% din
1
Cotidianul Parlamentului “Sfatul Ţării”, Nr.112 din 30.06.1992.
2
Cotidianul “Moldova Suverană”, Nr.87 din 9.06.1993.
3
Cotidianul “Flux”, Nr. 16, 17 din 16 şi 23 .04.1999.
4
Săptămînalul “Delovaia gazeta” din 1.06.1995, cotideanul
“Nezavisimaia Moldova” din 22.05.1997, revista “Legea şi viaţa” Nr. 5,
1997, V.Lateacru “Corupţia - soţialino-pravovîe i criminologhiceschie
problemî”, Ed. Literatura juridică, Chişinău, 1996.
respondenţi au confirmat că au recurs la corupere foarte
des; 18% - adeseori şi mai mult de 55% - uneori, pentru
soluţionarea diferitor probleme în favoarea lor. 10% din
cei anchetaţi au negat implicarea în corupţie, iar 12% - n-
au dat un răspuns clar.
Precizând, observăm că 75% (2%;18%;55%) ori 36
din cele 49 persoane anchetate într-o măsură sau alta au
participat la corupţie. Coraportînd aceste date, precum şi
constatările făcute în rapoartele menţionate ceva mai sus
cu rezultatele obţinute în lupta cu corupţia (vezi anexele
nr.1,2,3) realmente se adevereşte insuccesul, eşecul,
incapacitatea.
Aceasta se confirmă şi prin faptul că la începutul
anilor nouăzeci autorităţile de vârf din republică
declanşaseră o adevărată cruciadă anticorupţie (vezi
Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 30 aprilie
1992 - “Cu privire la combaterea corupţiei în organele
puterii de stat şi administraţiei de stat” şi din 1 iulie 1993 -
“Cu privire la măsurile suplimentare în vederea
coordonării combaterii criminalităţii, corupţiei,
încălcărilor de legi, disciplinei şi a ordinii publice în
republică”) în cadrul căreia au fost date publicităţii diverse
fapte de corupţie, nominalizaţi funcţionari implicaţi (vezi
anexa nr.1 - creşterea numărului de infracţiuni de corupţie
depistate în anii 1992-1993) realizate alte măsuri de
reprimare, dar care în esenţă n-a ştirbit pre-a mult din
imaginea corupţiei, n-a stopat progresarea ei degradantă.
2. Problematica corupţiei şi anticorupţiei crimei
organizate şi alte aspecte ale criminalităţii au fost puse în
discuţie în cadrul mai multor foruri ştiinţifice petrecute în
republica Moldova dintre care am evidenţia: Conferinţa1
practico-ştiinţifică republicană din 23-24 mai 1996 cu
genericul “Strategia combaterii criminalităţii organizate în
Republica Moldova” şi Conferinţa2 ştiinţifico-practică
republicană din 21 februarie 1999 consacrată crimei
organizate şi economiei tenebroase în Republica Moldova.
Pentru a concluziona aşi reproduce cele spuse la
Simpozionul din Bucureşti din iunie 1996 de Bernard
Challe, director al unei structuri specializate de combatere
a corupţiei din Franţa: “Succesul unei politici de luptă
împotriva corupţiei are la bază prevenirea şi impune
participarea puterilor publice. Fără susţinerea statului orice
tentativă de combatere a acestui fenomen va fi sortită
eşecului.”3

Secţiunea a II-a
Aspecte criminalistice
ale infracţiunilor de corupţie

1. Luând în consideraţie că în literatura de

specialitate şi potrivit accepţiunilor corupţiei în plan
internaţional, la infracţiunile de corupţie sunt atribuite
doar următoarele delicte: luarea şi darea de mită,
mijlocirea mituirii, primirea de către funcţionar a

1
Conferinţa ştiinţifico-practică republicană “Strategia combaterii
criminalităţii organizate în Republica Moldova” (23-24 mai 1996), Ed.
ARC, Chişinău 1997
2
Analele Academiei de Poliţie “Ştefan cel Mare”.
3
Didier Duval, fenomenul corupţiei, aspecte juridice, mijloace de
prevenire şi reprimare, intervenţia. Simpozion Bucureşti, 19-21 iunie 1996.
recompensei nelegitime şi traficul de influenţă, vom
evidenţia aspectele criminalistice1 ale acestor infracţiuni.
Infracţiunile în cauză se comit prin acţiuni
conjugate2 de dare şi luare de bani, bunuri materiale ori
asigurarea unor avantaje, în vederea îndeplinirii sau
neîndeplinirii de către funcţionarul corupt a îndatoririlor
sale de serviciu.
Participanţii la infracţiune (mituitorul, mituitul şi,
deseori, intermediarul) fiind cointeresaţi în obţinerea
foloaselor vizate şi în păstrarea secretului operaţiilor
întreprinse de teama răspunderii penale, fiecare în parte
desfăşoară activităţile ce-i revin de aşa manieră, încât să
nu creeze probe. Din această cauză organul judiciar la
descoperirea lor întâmpină serioase greutăţi. Când însă,
obişnuita lor corelaţie lipseşte, fie în situaţia de
promisiune sau ofertă a mitei şi funcţionarul o refuză, fie
când acesta o pretinde, dar persoana în cauză nu i-o dă,
investigarea are mai mari şanse de succes3.
Destul de frecvent mituirea are loc pentru
îndeplinirea unor acţiuni legale, inclusiv pentru urgentarea
îndeplinirii acestor acţiuni de către funcţionar, ori mita
poate fi camuflată sub mijloace “legale” de primire a
banilor, altor avantaje de către cel corupt.
De rând cu aceasta, în cazurile mituirii predomină
probele indirecte, administrarea căror în procesul
probaţiunii devine foarte dificilă, îndelungată, necesită
1
Sub aspecte criminalistice se subînţeleg modalităţile faptice de
săvărşire a infracţiunilor de corupţie
2
O. Stoică, Drept penal, Partea specială, Ed. Didactică şi
Pedagogică, 1976, p. 246.
3
Ion Mircea, Criminalistica, Ed. Fundaţia “Chemarea”, Iaşi, 1992,
p. 420.
aplicarea diverselor mijloace şi antrenarea mai multor
forţe.
Infracţiunile de corupţie au căpătat o răspândire
vastă în societate practic fiind întâlnite în toate ramurile şi
domeniile de activitate ale statului: administrare publică,
comerţ, învăţământ, relaţii economice externe, finanţe şi
bancară, justiţie ş. a. Astfel, dorinţa întreprinzătorilor,
investitorilor şi altor oameni de afaceri de a obţine într-un
timp scurt profituri uriaşe a condus la promiterea, oferirea
şi darea unor mari sume de bani sau a altor foloase
funcţionarilor publici care deţin calitatea de a aproba ori
înlesni eliberarea de autorizaţii pentru înfiinţarea de
societăţi comerciale particulare, licenţe de import-export,
repartizarea de spaţii comerciale ori de terenuri pentru
construcţii, obţinerea de înlesniri financiar - bancare,
vamale ori sanitare etc.
Actualmente, s-au produs schimbări calitative şi
privind caracteristicile mituirii – sumele ofertei au crescut
considerabil în comparaţie cu anii din trecut. S-a schimbat
şi obiectul mitei. Ca mită se oferă nu numai bani, produse
alimentare, dar şi bunuri, obiecte destul de valoroase,
servicii costisitoare, garnituri de mobilă, autoturisme,
bijuterii, plata unui turneu peste hotare, studiilor în
instituţii prestigioase, picturi etc. Nu rareori se includ în
lista celor angajaţi apropiaţii, rudele mituitului, care
neînfăptuind nici o muncă sânt remuneraţi generos.
Alteori, în statele firmelor se includ funcţionari ai
autorităţilor publice, instituţiilor financiar-bancare.
Cunoaşterea provenienţei şi naturii obiectului mitei,
particularităţilor individuale oferă posibilităţi la
determinarea procedeelor de descoperire şi identificare a
mituirii.
În acest context o importanţă deosebită capătă şi
informaţiile privitor la persoana făptuitorului,
particularităţile activităţilor lui ilicite; inclusiv despre
afacerile dubioase, raporturile cu instanţele ierarhic
superioare şi de control, cu subalternii. Nu mai puţin
importante sânt datele despre bunăstarea materială,
referitor la mijloacele legale de venit şi efectuarea unor
cheltuieli care le depăşesc de multe zeci şi sute de ori.
Anume aceste informaţii deseori ajută la determinarea
direcţiei şi metodelor de culegere a informaţiilor ce ne
lipsesc pentru conturarea faptei de corupţie.
2. Modul de săvârşire a acţiunilor infracţionale în
cazul dării şi luării de mită, primirii recompensei
nelegitime şi traficului de influenţă este determinat în
mare măsură de domeniul de activitate al funcţionarului,
de caracterul atribuţiilor de serviciu şi, bineînţeles, de
situaţia din societate, cât şi locală - din regiunea activităţii
şi din organizaţia pe care o reprezintă, de obiectul mitei şi,
fără îndoieli, de factorul intelectiv al subiectului.
Sub aspect criminalistic, după modul de operare în
dependenţă de: 1) particularităţile transmiterii obiectului
mitei; 2) aplicarea extorcării; 3) de caracterul acţiunilor
(inacţiunilor) mituitului; 4) de prezenţa unei înţelegeri
prealabile infracţiunile în cauză pot fi clasificate în mai
multe tipuri.
După primul criteriu, de regulă, se deosebesc două
tipuri de bază a mituirii:
• cu intermediar;
• fără intermediar.
 După al doilea criteriu:
• prin extorcare;
• fără extorcare.
După al treilea criteriu poate fi evidenţiată mita
legată de săvârşirea:
• acţiunilor ilicite în favoarea mituitorului;
• acţiunilor legale în interesul mituitorului.
După al patrulea criteriu:
• cu înţelegerea prealabilă de a primi într-o anumită
formă o singură mită de la o persoană concretă;
• cu înţelegerea prealabilă ca mituirea să se facă
eşalonat, în diferite forme, pe parcursul unei perioade, de
la un cerc nedeterminat de persoane.
Totodată, fiecare din tipurile expuse poate fi, la
rândul său, detalizat în dependenţă de rolul
intermediarilor1, de particularităţile obiectului mitei şi
modului de transmitere, de specificul constrângerii şi
activităţii de serviciu a celui corupt şi, bineînţeles, sub
influenţa altor împrejurări ale infracţiunii.
Descoperirea oportună a semnelor caracteristice
unui sau altui mod de mituire, contrapunerea lor cu
cazurile din practica judiciară, confruntarea cu alte
informaţii, particularităţi oferă investigatorului posibilităţi
în privinţa administrării probelor ce mai lipsesc, la
orientarea corectă a investigaţiilor.
3. În oricare din formele sale infracţiunea de
corupţie presupune existenţa a doi subiecţi – corupătorul şi
1
Intermediarii, de regulă, sânt persoanele de încredere ale
iniţiatorului mituirii. Având câştigul său din mită, precum şi tăinuind şi
însuşind o parte din valorile, primite de la mituitor, intermediarul este
cointeresat în păstrarea secretului operaţiilor ilicite.
ruptul – şi a unui interes reciproc care ocazionează relaţia
coruptivă1.
Dar practica judiciară cunoaşte cazuri de mituire şi
corupere în grup, cu participarea unui număr mai mare de
subiecţi, cu existenţa între ei a legăturilor infracţionale de
la cele mai simple până la destul de compuse.
Cea mai răspândită schemă a legăturilor este arătată
în desenul nr.1: mituitul este legat cu mituitorul direct (pct.
a.) şi intermediarul, legat unilateral cu mituitul, are
legătură cu câţiva mituitori (pct. b.).

Desenul nr.1

pct.a

pct.b

mituitul intermediarul mituitorul

1
v. V. Dobrinoiu, op. cit. p. 47.
 Nu rareori schema legăturilor are o construcţie mai
compusă. Spre exemplu, mituitul are contacte nu cu unul
dar cu câţiva intermediari, care, la rândul lor, pot fi legaţi
între ei (desenul nr. 2, pct. a) sau acţionează autonom
(desenul nr. 2, pct. b).

Desenul nr. 2

pct.a

pct.b
 Astfel, funcţionarii corupţi, care în unele cazuri
ocupă posturi înalte în administraţia publică centrală sau
locală, de regulă, au legături directe cu cei mituiţi de pe
teren, care fiind intermediari la primii, în acelaşi timp, sânt
legaţi cu diferiţi mituitori prin ai lor proprii intermediari.
Cu toate acestea, o parte din mituitori pot nemijlocit să
“contacteze” cu funcţionarii corupţi de diferite niveluri.
Nu se exclude nici situaţia când câţiva mituiţi pot avea
legături infracţionale printr-un intermediar comun. Este
important să consemnăm, că practic la fiecare episod al
mituirii mituitorii sunt noi, dar se întâlnesc şi cazuri, când
un mituitor (sau grup) promit şi oferă mită de mai multe
ori, deci sunt aceiaşi.
Cunoscând legăturile dintre participanţii la mituire
căpătăm posibilităţi de a stabili şi aprecia rolul fiecăruia
din ei, de a clarifica relaţiile dintre ei (spre ex. de
subordonare sau parteneriat), de a evidenţia laturile mai
puternice sau mai slabe ale grupului etc.
Cu alte cuvinte, dezvăluirea legăturilor dintre
mituitori, mituiţi şi intermediari permite investigatorului să
ia deciziile corecte privind tactica şi metodologia
efectuării actelor de urmărire penală necesare pentru
descoperirea infracţiunii.
4. Momentul transmiterii banilor, bunurilor
materiale şi altor valori de către mituitor mituitului,
infractorii experimentaţi totdeauna tind sa-l camufleze la
maxim. Ei, de regulă, dinainte pregătesc explicaţii privitor
la aceste acţiuni pentru cazul, dacă vor fi reţinuţi în
flagrant delict.
Deseori infractorii (dacă e posibil) evită înmânarea-
luarea nemijlocită a ofertei. Astfel mita se camuflează sub
diferite forme “legale” de remunerare-plată a unui
onorariu, premiu; angajarea în statele firmei, întreprinderii
şi plata salariului; sub formă de “donaţie”, întoarcerea unei
datorii, oferirea unui “împrumut” şi altele întâlnite în
practica judiciară şi expuse în desenul nr.3.

Desenul nr.3

Vânzarea celui
mituit a unui bun,
obiect la un preţ
derizoriu în raport “Pierderea” la
cu costul real jocuri de noroc
Coruperea
etc.

“Împrumut “
Cinste

Remunerare
Cadou

Serviciu Procurarea Şi altele

de la mituit
a unui bun,
obiect la un preţ
cu mult mai
mare ]n raport
cu costul real

5. Urmele infracţiunilor de corupţie posedă trăsături

specifice. Faptele subiecţilor corupţi (precum şi a celor
corupători) foarte rar produc transformări sau modificări
în mediul înconjurător, care s-ar obiectiviza din punct de
vedere criminalistic în urme material fixate. Dar în unele
cazuri pot fi descoperite însemnările personale ale
infractorilor ce mărturisesc despre pregătirea unui act de
mituire sau despre un fapt care deja a avut loc şi mai
frecvent – bani, bunuri materiale, conturi, etichete, diferite
înscrisuri, substanţe transmise de pe obiectul mitei pe
hainele şi corpul mituitului.
Pe obiectele transmise ca mită, iar, deseori, şi pe
suprafaţa ambalajului pot fi descoperite urmele papilare
ale participanţilor la infracţiune – mituitului, mituitorului
şi intermediarului. Rezultatele examinărilor dactiloscopice
ale acestor urme oferă posibilităţi de a stabili persoanele
implicate în săvârşirea infracţiunilor în cauză.
6. Infracţiunile de corupţie deseori sunt legate de
alte delicte penale – delapidări, evaziuni fiscale,
excrocherii, contrabandă, în ultimii ani - cu crima
organizată. Nu totdeauna aceste legături sunt simple şi
uniforme. In unele cazuri, delapidarea precedează mituirii,
uneori chiar şi se comite pentru a dobândi valori în scopul
mituirii, alteori – dimpotrivă, sustragerea urmează după
darea de mită, ca rezultat al ei. În sfârşit, infracţiunile în
cauză pot fi succesive, reciproc completa una pe alta
încadrându-se într-o activitate infracţională integră. În
acest context, la evaluarea sub aspect criminalistic a
informaţiilor deţinute, privitor la astfel de cazuri penale,
este necesar de a atrage atenţie la prezenţa legăturilor
corumpate, fapt important pentru descoperirea tuturor
episoadelor infracţiunii.
 7. Particularităţile criminalistice ale infracţiunilor
de corupţie influenţează şi la determinarea împrejurărilor
necesare de a fi clarificate în procesul cercetărilor:
Prima grupă a acestor date se referă la constatarea
faptului, împrejurărilor în care s-a produs şi modului de
primire-transmitere a obiectului mitei (timpul, locul,
modul de operare, prezenţa sau lipsa constrângerii, natura
şi caracterul mitei, particularităţile ei etc.).
A doua grupă de împrejurări este legată de
clarificarea acţiunilor (inacţiunilor) funcţionarului
determinate de faptul mituirii.
Grupa a treia de împrejurări cuprinde stabilirea
cercului participanţilor la infracţiune, rolului lor,
circumstanţelor răspunderii penale.
A patra grupă de împrejurări presupune stabilirea
condiţiilor, ce au contribuit la mituire.

Secţiunea a II-a
Situaţii tipice si selectări metodologice
privind efectuarea cercetărilor
infracţiunilor de corupţie

1. Informaţiile privind comiterea infracţiunilor de

corupţie parvin la organele de urmărire penală din diferite
surse (art.90 C.pr.pen.):
– declaraţiile, scrisorile cetăţenilor;
– sesizările din partea organizaţiilor sindicale şi altor
organizaţii obşteşti;
– sesizările din partea întreprinderilor, instituţiilor, şi a
persoanelor cu funcţii oficiale;
– articole, notiţe sau scrisori publicate în mijloacele mas-
media, dezbaterile publice;
– autodenunţarea;
– descoperirea nemijlocită de către organul de cercetare
penală, de către anchetatorul penal, procuror, judecător
sau instanţa de judecată, a elementelor unei infracţiuni1;
– rezultatele activităţii operative de investigaţii;
– denunţuri anonime.
Modurile de sesizare a organelor de urmărire penală
sunt variate şi în literatura de specialitate au fost avute în
vedere diverse criterii de clasificare2:
− sub aspectul sursei informative din care provine
sesizarea poate fi oficială şi neoficială, externă şi
internă;
− în funcţie de organul sesizat sesizarea poate fi
primară şi complimentară;
− în dependenţă de cantitatea informărilor organului
sesizarea poate fi principală şi secundară.
1
Autorul este de părerea că autorităţile judecătoreşti potrivit
Constituţiei RM (art.114) au menirea să înfăptuească numai justiţia, dar nu
şi urmărirea penală, după cum se prevede în actualul Cod de procedură
penală al RM, încălcîndu-se astfel principiul separării puterilor (art.6 al
Constituţiei RM).
2
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Parte specială,
Vol.II, Ed. Paideia, Bucureşti, 1994, p.55. “Modurile de sesizare pot fi
clasificate: sub aspectul sursei informative din care provine sesizarea poate
fi externă (denunţ, plânjere) şi internă (din oficiu); în funcţie de organul
sesizat - primară (nu a fost sesizat anterior un alt organ de urmărire penală
(de ex. Sesizarea se face de un alt organ de urmărire penală) şi
complimentară (de ex. sesizarea se face de un alt organ de urmărire care îşi
declină competenţa). În legătură cu aceiaşi cauză un organ de urmărire
penală poate fi sesizat o dată sau mai multe ori. După acest criteriu sesizarea
poate fi principală (în cazul sesizării iniţiale) şi secundară (sesizat de două
sau mai multe ori)”.
 Sesizarea fiind un act dinamizator1 şi totodată
procesual, se caracterizează printr-un anumit volum şi
calitate de informaţii2, care conţine şi acea abilitate
legală în virtutea căreia se desfăşoară urmărirea penală.
Volumul şi calitatea acestor informaţii influenţează direct
la începerea urmăririi penale precum şi la optarea corectă
şi reuşită a schemei metodologice3 de investigare a
infracţiunilor de corupţie. În acest context ţinem să
menţionăm, că în dependenţă de aceşti factori pot fi
remarcate două situaţii tipice4 în care se poate pomeni
investigatorul către momentul pornirii cercetărilor şi care
în mare măsură exprimă gradul de informare al organului
de urmărire penală în vederea declanşării urmăririi penale.
Prima situaţie tipică poate fi definită informativ -
determinată, iar a doua – informativ - nedeterminată.
De regulă, în cazul situaţiei informativ-determinate
organul judiciar este informat:
• Despre unele fapte concrete de luare de mită de către o
anumită persoană;

1
V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice. Vol.II, p.36.
2
Pentru a începe urmărirea penală sânt necesare doua condiţii:
condiţia pozitivă, neexprimată expres de art.95 C. pr. pen., dar decurgând
din reglamentarea adiacentă, constă din existenţa acelui minim de date, care
permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit în mod cert o
infracţiune; condiţia negativă, exprimată în art.97 alin.1. C. pr. pen. constă
în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale
prevăzute în art.5, cu excepţia celui prevăzut pct.1 şi 2. v.V. Nicolae
Volonciu, op. cit. p.65.
3
Schema metodologică, noţiune folosită de autor, care poate fi
concepută ca cea mai raţională variantă (din mai multe-două, trei) de
investigare a unei cauze penale.
4
Apreciind situaţiile descrise ca tipice autorul a încercat să
sublinieze specificul lor anume pentru infracţiunile supuse examinării.
• Despre persoanele care au dat mită;
• Despre natura şi alte caracteristici ale bunurilor,
foloaselor care au constituit obiectul mitei;
• Despre modul de săvârşire a infracţiunii;
• Despre unele aspecte ale relaţiilor dintre infractori;
• Referitor la locul, timpul si modul de transmitere a
următoarei oferte.
În aşa situaţii informaţiile deţinute nu conturează un
tablou complet şi distinct al infracţiunii, dar in acelaşi timp
în baza lor pot fi, în linii generale, desemnate şi realizate
două sarcini: în primul rând – alegerea schemei
metodologice de investigare, iar în al doilea rând –
consemnarea, formularea întrebărilor, care vor constitui
obiectul probaţiunii şi consecutivitatea clarificării lor.
Pe de alta parte, in procesul investigării
infracţiunilor de corupţie apar şi altfel de situaţii, şi anume
când organul de urmărire penală are la dispoziţie doar o
scurtă informaţie privitor la o faptă concretă ce atestă
probabilitatea comiterii unui act de corupţie. Situaţiile de
acest fel pot fi definite ca informativ - nedeterminate
Prezenţa uneia sau altei situaţii tipice presupune şi
selectarea de către investigator a metodicii respective de
cercetare a acestor infracţiuni.
2. În cazurile existenţei situaţiei informativ-
determinate, cercetările pot fi înfăptuite după schema
metodologică definită – frontală. Esenţa acestei metodici
constă in faptul, că odată cu declanşarea urmăririi penale
este posibilă planificarea şi efectuarea prin surprindere a
unor măsuri preliminare, destinate să consolideze datele
faptice deţinute de către investigator. La rândul său,
rezultatele acestor măsuri vor servi ca factori contribuabili
la desfăşurarea cercetărilor ulterioare. Cu alte cuvinte,
schema metodologică “frontală” permite de a stabili
elementele principale ale infracţiunii, fapt care asigură
perceperea şi posibilitatea dovedirii modului de săvârşire a
faptei, aprecierea rolului fiecărui participant, vinovăţiei si
mobilului lor, cât şi stabilirea condiţiilor care au contribuit
la naşterea şi producerea faptei incriminate. În cadrul
cercetărilor potrivit schemei metodologice frontale, de
regulă, sunt reţinuţi, arestaţi bănuiţii (învinuiţii), se
preîntâmpină contactul lor cu alte persoane, se stabilesc
bunurile care constituie produsul infracţiunii investigate şi
se aplică sechestrul pentru a împiedica irosirea,
înstrăinarea lor în scopul reparării pagubei, recuperării
prejudiciului.
Realizarea schemei metodologice frontale cuprinde
3 etape şi include următoarele activităţi (măsuri):
I-a etapă – studierea şi aprecierea informaţiilor
iniţiale, elaborarea planului de urmărire penală (versiunile,
problemele, precizarea termenelor de rezolvare,
nominalizarea executanţilor); asigurarea cu mijloace
tehnice (criminalistice şi speciale) şi de transport, radio-
recepţie, soluţionarea altor probleme organizaţionale.
A II-a etapă – efectuarea următoarelor măsuri
preliminare: ascultarea reclamantului; organizarea
flagrantului, reţinere şi arestarea făptuitorului; efectuarea
percheziţiilor la mituitor, mituit intermediar, aplicarea
sechestrului; efectuarea cercetărilor la faţa locului,
examinarea obiectului mitei, îmbrăcămintei şi altor lucruri
personale ale mituitorului, mituitului, ale înscrisurilor;
examinarea corporală (în caz de necesitate) a mituitului si
mituitorului; ascultarea bănuitului. Totodată, în cadrul
acestei etape se precizează versiunile, se corectează şi se
completează planul urmăririi penale, se asigură
interacţiunea cu alte organe, specialişti.
A III-a etapă – efectuarea acţiunilor de ancheta
penală; interogarea martorilor; ordonarea expertizelor
necesare; interogarea învinuiţilor, inculpaţilor; efectuarea
confruntărilor si altor masuri in scopul creării unei sisteme
probatorii logice, necontradictorii.
3. Situaţia tipică informativ - nedeterminată este
întâlnita destul de frecvent, îndeosebi în cazurile când
informaţia despre infracţiunile de corupţie survine la
organele de urmărire penală prin intermediul mijloacelor
mas-media, prin denunţuri anonime în urma efectuării
măsurilor operative de investigaţii etc. Datele comunicate
in astfel de situaţii, de regulă, sunt incomplete, deseori,
neconcrete, pot fi incorect percepute si redate de
semnalator etc. Trăsătura principală a acestei situaţii –
imposibilitatea începerii urmăririi penale.
Cercetările corespunzătoare situaţiei descrise vor fi
efectuate după altă metodică potrivit unei scheme din 4
etape, care poate fi definita – investigativ - acumulativă.
La I-a etapa investigatorul rezolvă două probleme:
pe de o parte strânge date faptice in contextul sesizării
iniţiale, din alta – le analizează, le apreciază si le aranjează
intr-o sistemă determinata.
În vederea strângerii datelor necesare pentru
începerea urmăririi penale si preîntâmpinarea urmăririi
penale nejustificate, organele competente recurg la
măsurile operative de investigaţii în conformitate cu
art.100 Cod de procedură penală şi art.6 al Legii privind
activitatea operativă de investigaţii1.
Investigatorul sistematizează datele acumulate si
daca ele nu sunt contradictorii cu cele precedente, decide
pornirea urmăririi penale, efectuând cercetările de mai
departe potrivit schemei metodologice frontale,
caracteristice situaţiei tipice informativ-determinate.

1
Art.100 C.pr.pen. Îndatoririle organelor de cercetare penală. Pe
seama organelor de cercetare penală se pune luarea unor măsuri de
investigaţie operativă, inclusiv folosirea imprimărilor video şi sonore,
filmării, fotoggrafierii în scopul descoperirii semnelor infracţiunii şi
persoanelor care au săvîrşit-o, identificării datelor faptice, care pot fi
folosite în calitate de probe în cauza penală după verificarea lor, în
conformitate cu legislaţia de procedură penală. Organele de cercetare penală
au de asemenea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea
şi curmarea infracţiunii.
Art.6 din Legea privind activitatea operativă de investigaţii, nr.46-
XIII din 12.04.1994. În scopul soluţionării sarcinilor de prevenire, curmare
şi descoperire a infracţiunilor organele, care exercită activitatea operativă de
investigaţii respectînd regulile de conspiraţie sunt în drept: a) să chestioneze
cetăţeni; b) să culeagă informaţii; c) să urmărească vizual; d) să urmărească
şi să documenteze cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice moderne; e)
să colecteze materiale (mostre) pentru cercetarea comparativă ; f) să
efectueze achiziţiile de marfă şi de control; g) să cerceteze obiectele şi
actele; h) să identifice persoana; i) să cerceteze încăperi, clădiri, porţiuni de
teren şi mijloace de transport; j) să controleze coletele poştale; k) să
cerceteze corespondenţa condamnaţilor; l) să intercepteze convorbirile
telefonice şi alte convorbiri; m) să culeagă informaţii de pe canalele tehnice
de comunicaţii; n) să ţină convorbiri cu bănuitul cu aplicarea detectorului
comportării simulante; o) să marcheze cu substanţe chimice şi alte substanţe
speciale.
 Secţiunea a III-a
Organizarea şi planificarea cercetărilor
infracţiunilor de corupţie

1. Descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de

corupţie presupune (alături de alte activităţi - efectuarea
măsurilor operative de investigaţii, alte feluri de activităţi
extrajudiciare, care au un regim juridic specific1 şi care n-
au fost cuprinse de obiectul de studiu al prezentei lucrări,
cu excepţia unor referiri generale) o urmărire penală
completă, al cărui unic scop îl constituie aflarea adevărului
cu privire la faptele şi împrejurările comiterii acestor
infracţiuni, persoana făptuitorului (art.3 C.pr.pen.).
Întru realizarea acestora este absolut necesar ca
organul de urmărire penală să apeleze la toate mijloacele
tehnico-ştiinţifice, tactice şi metodologice pe care le pune
la îndemână ştiinţa Criminalisticii. Folosirea eficientă a
acestor instrumente nu poate fi însă concepută decât într-
un mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura
modalitate aptă să asigure un fundament ştiinţific urmăririi
penale2 a celor corupţi.
2. Organizarea anchetei penale serveşte realizării
scopului procesului penal: constatarea la timp şi în mod
complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca
orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită
1
Ion Gorgăneanu, Consideraţii privind actele premărgătoare
efectuate de rganele de urmărire penală, R.R.D. N.21 1974; Teofil Antoniu,
natura juridică şi funcţia actelor premărgătoare în reglementarea procesual
penală, R.R.D. nr.12 1970 p.37. Nicolaie Voloncin, Drept Procesual Penal,
vol.II, T.U.B., 1989, p.29.
2
M. Le Clere, “Manuel de police technique”, Ed. Police Revue,
Paris, 1974, p.223.
potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu
fie trasă la răspundere penală – prin determinarea
direcţiilor şi întinderii cercetărilor necesare elucidării, sub
toate aspectele, a faptelor încriminate de lege1 În cadrul
celor menţionate alături de organizare se include şi
planificarea urmăririi penale, care reprezintă un element
de legătură dintre scopul, sarcinile urmăririi penale şi
acţiunile concrete (actele de urmărire) de realizare a lor.
Planificarea se materializează în obiectivele
anchetei, versiunile şi problemele de clarificat, metodele şi
mijloacele disponibile2 Întreaga organizare a cercetărilor,
planificarea lor se cere înţeleasă într-un sens dinamic nu
fixist, planul trebuind să se coreleze, în permanenţă, cu
datele obţinute pe parcursul urmăririi penale. Totodată
organizarea urmăririi penale privind infracţiunile de
corupţie trebuie să se supună regulilor fundamentale ale
procesului penal, să se raporteze la principiile de bază şi
specifice ale acestei ştiinţe.
Un loc important în desfăşurarea cercetărilor
infracţiunilor de corupţie are planul de urmărire penală ale
cărui elemente constitutive sunt versiunile şi problemele
ce se cer rezolvate în verificarea fiecărei versiuni, precum
şi activităţile întreprinse pe baza metodelor ştiinţifice
criminalistice cu ajutorul cărora se rezolvă aceste
probleme.

1
Georghe Zăhărescu “Precizări cu privire la organizarea şi
planificarea urmăririi penale-planul de urmărire penală”, în Rev.”P.C.C.”
nr2/1981 p.86.
2
E. Stelzer “Criminalistica, vol.I, Ed.ştiinţifică Germană, Berlin,
1977 p.122.
 Versiunile elaborate şi precizate permit planificarea
continuă a întregului proces, remarcând faptul, că ca şi în
cazurile altor infracţiuni, planul cercetării unei infracţiuni
de corupţie necesită corectări, completări. De regulă, în
plan, mai detaliat sunt reflectate măsurile preliminare
(inclusiv - operative de investigaţii), acţiunile de
neamânat, precum şi cele cu caracter organizaţional, iar
celorlalte le este caracteristică o probabilitate mai înaltă.
Planificarea activităţii de urmărire penală în cazul
investigării unei infracţiuni de corupţie (cum şi la
cercetarea multor alte infracţiuni), capătă forma unui plan
scris.
Pe baza experienţei organelor judiciare în
dependenţă de cantitatea versiunilor elaborate, planul
poate căpăta mai multe forme. La prezenţa a 2-3 versiuni e
potrivit următorul model:

Planul
de urmărire penală
_______________________________________________
_______________________________________________
Argumentarea versiunilor
_______________________________________________
_______________________________________________
Data efectuării
Persoana care
Probleme de

Activităţi de Însărcinări privind

Versiunile

clarificat

execută
Nr. art.

Obs.

urmărire penală efectuarea măsurilor

şi măsuri operative de
organizaţionale investigaţii

1 2 3 4 5 6 7 8
 Dar atunci, când sunt elaborate mai multe versiuni
în cauzele penale mai complexe, cu mai multe fapte de
mituire şi mai mulţi participanţi, versiunile pot fi expuse
pe o coală de hârtie separat sau cu întocmirea planurilor pe
episoade după un alt model:1

Planul
de urmărire penală

Versiunea (episodul) __________________________

___________________________________________
___________________________________________

Data efectuării
Persoana care
Probleme de

Activităţi de Însărcinări privind

clarificat

execută
Nr. art.

urmărire penală şi

Obs.
efectuarea
măsuri măsurilor operative
organizaţionale de investigaţii

1 2 3 4 5 6 7

P.S. După denumirea planului din aliniat se expune fabula

scurtă a cazului cercetat.

Fiecare plan de urmărire penala se întocmeşte luând

în consideraţie momentele specifice cazului concret, locul
efectuării actelor de investigare şi caracteristicile
persoanelor participante la realizarea lor.

1
Emilian Stancu, op. cit. p.49.
 O atenţie deosebită la planificarea întregului proces
al cercetărilor sau a unor etape cer problemele utilizării
mijloacelor tehnico-criminalistice (precum şi tehnicii
speciale), necesare pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea
urmelor infracţiunii.
Atenţia sporită se datorează faptului, că cele mai
valoroase urme se produc anume în momentul transmiterii
ofertei, dării-luării de mită, un act de scurtă durată, şi
urmele produse, de regulă, fără întârziere se distrug de
infractori, sau se deformează. De aceea, în plan trebuie de
prevăzut cu exactitate maximă locul, timpul, procedura
utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice, specialiştii-
executanţi.
3. Totodată, trebuie să menţionăm că aflarea
adevărului printr-un proces judiciar presupune o
investigaţie de o anumită întindere în care sunt
descoperite, verificate, clarificate o serie de date, de
împrejurări, capabile să servească la conturarea
elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv la
identificarea autorului faptei, la probarea vinovăţiei sale1.
Pentru determinarea acestor elemente organele
penale de specialitate trebuie să răspundă la o suită de
întrebări, denumită convenţional “formula celor 7
întrebări”, sau alături de aceasta, “formula celor 4
întrebări”.
Formula celor 7 întrebări, întâlnită mai întâi în
jurisprudenţa romană – quis? quid? ubi? quibus auxillis?
curr? quomado? quando? qu’on? – cunoscută sub

1
E. Stancu, Criminalistica, vol.II, Tactica şi metodologia
criminalistică, Ed. ACTAMI, Bucureşti 1995, p.39.
denumirea “disticul lui Daries”, are ca destinaţie
clarificarea următoarelor aspecte:1
• ce faptă s-a comis şi care este natura ei?
• unde s-a comis fapta cercetată?
• când a fost săvârşită?
• cine este autorul ei?
• cum, în ce mod a săvârşit-o?
• cu ajutorul cui?
• în ce scop a fost comisă?
Formula celor 4 întrebări, considerată întrucâtva
superioară calitativ primei formule, deoarece delimitează
mai clar conţinutul infracţiunii. Astfel,2
a. determinarea obiectului infracţiunii, respectiv a
relaţiei sociale lezate prin săvârşirea faptei penale, ca şi a
obiectului nemijlocit asupra căruia s-a exercitat acţiunea
ilicită;
b. stabilirea laturii obiective a infracţiunii, în primul
rând a acţiunii sau inacţiunii, incriminate de lege, a
raportului de cauzalitate între acestea şi urmările faptei,
precum şi a locului, timpului, modului, a altor
circumstanţe în care a fost săvârşită fapta.
c. identificarea subiectului activ al infracţiunii, a
tuturor participanţilor (complici, instigatori, tăinuitori), ca
şi identificarea subiectului pasiv al faptei penale;

1
Marcel Le Clere, “Manuel de polise tehnique”, Ed. Polise Revue,
Paris, 1974, p.225-226. Autorul aminteşte pe lîngă “formula celor 7
întrebări” din limba franceză (qui? Quelle est la nature de cet acte? ou? Y a-
t-il eu des complices? Quel en parait le mobile? Comment l’acte a-t-il ete
realise? A quel moment?) şi cunoscuta formulă a “celor 7 w” din limba
germană (wer? was? wo? womit? warum? wie? wann?).
2
v.E. Stancu, op. cit. p.40.
 d. determinarea laturii subiective a infracţiunii, prin
stabilirea formei vinovăţiei (intenţie directă sau indirectă,
imprudenţă sau neglijenţă) ca şi a mobilului faptei.
4. Raportând formulele sus menţionate la faptele şi
împrejurările care trebuie dovedite la descoperirea
infracţiunilor de luare şi dare de mită, mijlocire a mituirii,
primire a recompensei nelegitime, traficului de influenţă,
ele sunt următoarele:

1.Faptul luării – dării de mită, mijlocire a mituirii,

primirii recompensei nelegitime;
2.Obiectul mitei: natura bunurilor, avantajelor, altor
valori ce-l formează şi alte caracteristici ale lui;
3.Participanţii la infracţiune (mituit, mituitor, intermediar
ş.a.);
4.Timpul, locul şi modul de transmitere a mitei;
5.Caracterul acţiunii (inacţiunii) persoanei au funcţie de
răspundere sau funcţionarului înfăptuite contra bani,
bunuri, altor valori şi avantaje;
6.Mobilul şi scopurile celor implicaţi în infracţiunea de
corupţie;
7.Prezenţa în acţiunile făptuitorilor a elementelor altor
infracţiuni;
8.Prezenţa circumstanţelor agravante sau atenuante;
9.Prezenţa extorcării de mită sau autodenunţului;
10.Cauzele şi condiţiile care au favorizat la săvârşirea
infracţiunii de corupţie.
În literatura de specialitate, referitor la întrebările
care trebuiesc clarificate de organul judiciar în cazurile
descoperirii infracţiunilor de corupţie în acelaşi sens se
pronunţă şi autorii Ion Mircea1, N.P. Iablocov2.
Rezumând pe marginea celor expuse considerăm că
întrebările la care trebuie dat răspuns în procesul urmăririi
penale diferă nu numai de la o categorie la alta de
infracţiune, dar şi în cadrul aceleiaşi categorii de
infracţiuni, date fiind particularităţile în care se comit, fapt
care pe deplin se referă şi la infracţiunile de care ne
ocupăm.

Secţiunea a IV-a
Versiuni, verificări si alte activităţi de
cercetare a infracţiunilor de corupţie

1. Activităţile organului de urmărire penală în

vederea investigării infracţiunilor de corupţie în mare
maură sunt determinate de sarcinile care stau în faţa lui la
diferite etape ale schemei metodologice de cercetare alese.
Astfel, sarcina înlăturării incertitudinii informaţionale
prevede realizarea unor măsuri în scopul acumulării
datelor necesare.
Întru realizarea acestei sarcini organul judiciar
apelează la sistemele de evidenţa aflate în exploatare, care
permit completarea informaţiei privind persoanele bănuite,
legaturile şi posibilităţile acestora. De rând cu aceasta,
deseori apare necesitatea obţinerii unor informaţii despre
competenţa, obligaţiunile de serviciu a persoanei cu funcţii
de răspundere sau funcţionarului, despre statutul social şi
1
Ion Mircea, Criminalistica, Ed. Fundaţia “Chemarea”, Iaşi, 1992,
p.421.
2
N.P. Iablocov, Criminalistica, Ed. “BEK”, Moscova, 1996, p.603.
modul lui de viaţa, referitor la personalitatea lui etc. Aşa
date pot fi acumulate înfăptuind unele măsuri operative
de investigaţii, executând controale, alte activităţi
extrajudiciare, precum şi din declaraţiile unor cetăţeni. În
acest scop pot fi folosite şi materiale de arhivă.
În alte cazuri rezolvarea anumitor probleme ale
investigării devine posibilă clarificând statutul, structura,
condiţiile funcţionarii întreprinderii, organizaţiei,
instituţiei în care î-şi exercită atribuţiile persoana bănuita.
Aceste realizări pot fi obţinute de organul de urmărire
penală întreprinzând verificări, controale a activităţii
economico-financiare de producere, stării de evidenţă,
pieţei de desfacere, altor aspecte ale activităţii
întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor în cauză.
Măsuri analogice pot fi înfăptuite nu numai în organizaţia
în care activează persoana coruptă, ci şi în unitatea în care
lucrează mituitorul, precum şi în altele, care au avut sau au
relaţii cu primele.
2. Consideram necesar de accentuat că activităţile
organelor judiciare, îndeosebi la etapa declanşării urmăririi
penale, impun respectarea strictă a secretului, altfel în caz
contrar, infractorii dându-şi seama despre scopul şi sensul
măsurilor efectuate vor întreprinde contraacţiuni în
vederea distrugerii urmelor existente, creării diferitor
obstacole, contracarări, pentru a împiedica desfăşurarea
cercetărilor. A se vedea desenul nr. 4.
 Desenul nr. 4.

Reacţiuni, obstacole şi împotriviri

urmăririi penale din partea celor corupţi

Pregătirea şi planificarea minu- Tăinuirea obiectului mitei,

ţioasă a infracţiunii, camuflarea bunurilor şi valorilor dobândite
acţiunilor ilicite. în mod ilicit.

Presiuni, influenţe asupra marto- Tinderea celor corupţi de a stabili

rilor, revizorilor, experţilor altor “contacte” cu persoanele care
participanţi în proces. efectuează urmărirea penală.

Încercări de a compromite persoa- Eschivarea celor corupţi prin

nele oficiale care efectuează diverse metode şi procedee de
urmărirea penală. răspundere.

Realitatea acestui pericol creşte în cazurile când

persoanele bănuite posedă antecedente penale, în trecut au
fost trase la răspundere penală pentru infracţiuni
analogice, sau când datorită funcţiilor exercitate sunt
informate în ceia ce priveşte tactica şi metodica
investigării acestor categorii de infracţiuni.
3. Pentru a atribui cercetărilor un caracter strict
orientat şi bineînţeles cât se poate de efectiv,
investigatorul evaluând materialele colectate (evaluarea se
propune potrivit schemei expuse în desenul nr.5)
elaborează versiunile de urmărire penală, prin care s-ar
putea explica infracţiunea de corupţie, împrejurările în
care s-a comis sau este pregătită, determinându-se faptele,
problemele care trebuiesc clarificate, consecutivitatea
masurilor ce ţin a fi întreprinse în acest scop.
 Desenul nr. 5

Evaluarea datelor privitor

la o infracţiune de corupţie.

I. S-au clarificat (pe deplin, parţial) faptul şi

împrejurările infracţiunii.

II. Au fost descoperite (toate, unul, câteva)

acte de mituire

III. Sunt stabilite (toate, unele) persoane care pot fi

martori (martori-oculari).

IV. Sunt descoperite obiecte, documente şi alte înscrisuri,

care vor servi ca mijloace materiale de probă.

V. Sunt fixate acţiunile (toate, cele mai principale)

făptuitorului(altor participanţi), care fac posibilă aflarea
adevărului.
 4. Versiunile deţin poziţia centrală în cadrul
planului de urmărire penală, întrucât anume prin ele se
materializează una din metodele tactice fundamentale
menite să orienteze întreaga activitate a organului de
urmărire penală spre stabilirea faptelor şi împrejurărilor
infracţiunii, adică spre aflarea adevărului.1
După obiectul şi întinderea lor versiunile elaborate
pot fi:
• Versiuni principale – care se referă la fapta în
ansamblul ei, deci la elementele constitutive ale
infracţiunii;
• Versiuni secundare – presupunerile referitoare la unele
aspecte izolate ale infracţiunii, dar bineînţeles
importante pentru soluţionarea cauzei.
Clar lucru, că o versiune secundară este subordonată
direct unei versiuni principale şi că se elaborează şi se
verifică înaintea celei principale.
Pentru elaborarea unor versiuni în cazul cercetării
infracţiunilor de corupţie (fireşte ca şi în cazul altora)
investigatorul trebuie să respecte unele condiţii generale şi
anume:
a) Deţinerea unor date, informaţii despre fapta cercetată
suficiente în acest sens sub raport cantitativ şi calitativ.
b) Conceperea unor versiuni apropiate de realitate solicită
pregătirea multilaterală, experienţa şi intuiţia
investigatorului.
c) Folosirea unor forme logice de raţionament (deducţie,
inducţie, raţionamentul prin analogie).

1
Emilian Stancu, Criminalistica Vol. II, Editura ACTAMI,
Bucureşti, 1995, p.41.
 5. Ţinând cont de faptul că actele de corupţie în
marea majoritate se comit în secret, calitatea şi cantitatea
datelor dispuse de organul judiciar reprezintă o premiză
esenţială pentru formularea versiunilor.
Provenienţa acestor date, pe care se întemeiază o
versiune sau alta, este de regulă de natură procesuală, deşi
pot fi folosite şi informaţii din izvoare extraprocesuale1
(rezultatele activităţii operative de investigaţii); dar
remarcând totodată necesitatea verificării lor,
contrapunerii cu alte probe, pentru a evita orientarea
greşită a cercetărilor.
Concepând cele consemnate trebuie să menţionăm
că, la etapa preliminară a efectuării cercetărilor versiunile
de urmărire penală se elaborează în primul rând, pentru a
stabili dacă într-adevăr a avut loc un act de corupţie. În
acest sens cele mai tipice versiuni pot fi:
• Funcţionarul într-adevăr a primit oferta în împrejurările
care decurg din informaţiile deţinute;
• Funcţionarului într-adevăr i s-a înmânat bani, un bun
oarecare, dar nu ca mită, ci în legătură cu alte motive,
împrejurări şi destul de legitim – restituirea unei
datorii, un act de donaţie, achitarea onorariului etc.
• Acţiunile înfăptuite de funcţionar în folosul unei
anumite persoane sunt legitime şi dânsul n-a primit nici
o ofertă.

1
Potrivit art.10 al Legii cu privire la activitatea operativă de
investigaţii rezultatele acestei activităţi pot fi utilizate la pregătirea şi
efectuarea acţiunilor de anchetă penală şi la înfăptuirea măsurilor operative
de investigaţii în scopul prevenirii, curmării şi descoperirii infracţiunilor,
precum şi în calitate de probe pentru dosarele penale (vezi comentariu expus
în Capitolul III, Secţiunea VII-ea, paragraful 3).
• Funcţionarul n-a primit nici o ofertă şi n-a înfăptuit
nici careva acţiuni în folosul persoanei, care chipurile
i-a înmânat-o, are loc o eroare.
• Are loc un act de calomnie.
• A avut loc o altă infracţiune (de exemplu – escrocheria,
şantajul etc.)
Aceste versiuni explică în cea mai mare maură
faptele şi împrejurările unui act de corupţie care a fost deja
comis (produs în trecut). În alte cazuri la prezenţa datelor
despre extorcarea unei oferte, versiunile elaborate, în
esenţa lor nu numai că trebuie să explice cele întâmplate
dar şi să conţină presupuneri, prognoze ale eventualelor
acţiuni, evenimente care vor constitui infracţiunea de
corupţie. Spre exemplu, investigând cazurile luării de mită
în trecut de către un funcţionar concret (în legătură cu
sesizarea privitor la un nou caz de extorcare a mitei din
partea lui) investigatorul trebuie sa elaboreze versiuni
particulare1, privind comportarea posibilă a mituitului şi
mituitorului în momentul reţinerii lor asupra faptului
transmiterii şi luării mitei. Apreciind particularităţile
locului şi timpului conceput de mituitor şi mituit pentru
întâlnire, caracteristicile bunului, valorii ofertei, ce ţine a
fi înmânată, experienţa participanţilor în acest domeniu,
investigatorul prognozează posibila reacţie a mituitului,
căile posibile de fugă a acestuia, precum şi modul de
dezbăierare a lui de obiectul mitei, eventualele acţiuni ale
intermediarului, altor complici etc.
1
La acest sens autorul împărtaşeşte părerea D-lui C. Suciu
“Criminalistica”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p.499, care
evidenţiaza şi versiunile particulare , raportându-le la aspecte specifice
fiecărui caz în parte (loc, timp, procedee de comitere etc.).
 6. Situaţiile care se creează în anchetă la etapa
ulterioară decurg din rezultatele obţinute în urma
acţiunilor preliminare, fiind determinate de gradul de
trecere de la probabilitatea fiecăreia din versiuni la
certitudinea faptei, de atitudinea făptuitorului faţa de
probele privind vinovăţia sa, precum şi de faptul
recunoaşterii sau negării ei.
Bineînţeles, noile versiuni de urmărire penală
elaborate la etapa în cauza posedă un caracter mai
particular decât la începutul cercetărilor şi au ca obiecte
stabilirea unor anumite elemente constitutive ale
infracţiunii de corupţie, clarificarea unor împrejurări,
aspecte specifice faptei în cauză.1 Totodată trebuie să
menţionăm, că şi la etapa a doua, atunci când se stabilesc
unele noi episoade ale infracţiunii, când se obţin date
suplimentare, necunoscute până la acel moment, poate fi
necesară elaborarea unor noi versiuni privind esenţa şi
conţinutul faptei produse.
După elaborarea versiunilor de urmărire penală
urmează o etapă de maximă importanţă în stabilirea
adevărului – verificarea versiunilor.
Verificarea versiunilor are un caracter complex,
vizând multe aspecte, multe împrejurări şi impunând
totodată necesitatea respectării unor reguli tactice2, şi
anume:
a) verificarea concomitentă a tuturor
versiunilor şi problemelor;
b) verificarea iniţială a acelor probleme a căror
amânare poate stângeni aflarea adevărului;
1
Яблоков Н. П. Criminalistica, Ed.ВЕК Moscova, 1996 p. 604.
2
E. Stancu op.citite, p.49
 c) calificarea integrală a fiecărei probleme,
până la eliminarea versiunii ca necorespunzătoare
realităţii.
7. Alegerea unor sau altor acţiuni preliminare şi
tactica desfăşurării lor sunt determinate de obiectivele
cercetărilor de faptul în ce direcţii se caută probele.
În cazurile infracţiunilor de corupţie probele
necesare mai frecvent sunt căutate:
- la locul de muncă a mituitului. În acest scop
nemijlocit se cercetează atât încăperea în ansamblu (spre
exemplu biroul funcţionarului) cât şi obiectele aparte,
aflate în încăpere (safeul, masa de lucru, şifonierul etc.),
ori hainele mituitului. În procesul acestor cercetări
(percheziţii) pot fi stabilite date privitor la persoanele, care
dispun de careva informaţii despre faptul mituirii,
descoperite documente, înscrisuri (spre exemplu -
contracte, conturi precum şi înscrierile de pe calendarul de
birou, din agenda de notiţe etc.), care reflectă acţiunile
funcţionarului în favoarea mituitorului, poate fi localizat
obiectul mitei (bani, bunuri etc.), constatate alte urme ale
infracţiunii.
- la domiciliul mituitului (inclusiv vilă, garaj etc.).
În aceste locuri de rând cu datele de importanţă probatore
sus menţionate, pot fi descoperite documente care
demonstrează interesul funcţionarului în vederea
îndeplinirii sau neîndeplinirii anumitor acţiuni, obiectul
mitei, alte bunuri de provenienţă ilicită.
- la domiciliu şi locul de muncă al mituitorului pot
fi constatate unele urme infracţionale dintre cele arătate
mai sus precum şi noi probe, (spre exemplu, despre
provenienţa obiectului mitei, aparţinerea lui mituitorului).
 - la domiciliu şi locul de muncă al intermediarului.
Deseori, în aceste locuri pot fi descoperite diferite valori,
bunuri căpătate în urma serviciilor acordate făptuitorului,
înscrisuri care mărturisesc despre o eventuală transmitere a
mitei, alte urme ale infracţiunii.
- la locul de înmânare a mitei sau unde a avut loc
întâlnirea intermediarului cu mituitul ori mituitorul. În
urma cercetării acestor locuri pot fi fixate secvenţele cele
mai importante legate de transmiterea obiectului material
al mitei, este posibilă stabilirea unora sau a tuturor
participanţilor la infracţiune, a martorilor, a unei parţi al
bunului transmis, a ambalajului lui etc.
- în locurile de realizare a valorilor, bunurilor
primite ca mită. Cercetările înfăptuite în această direcţie
permit fixarea actului de cumpărare – vânzare, mijloacelor
băneşti obţinute. Concomitent pot fi stabiliţi şi martori.
8. La investigarea infracţiunilor de corupţie s-a
cristalizat o anumită legitate privind consecutivitatea
acţiunilor de anchetă penală. În acele cazuri, când
investigatorul dispune de date autentice despre faptul, că
într-un anumit loc şi timp, făptuitorul sau complicii săi
intenţionează înmânarea – luarea de mită sau întreprind
măsuri spre ascunderea urmelor, distrugerea probelor, este
necesară reţinerea acestora în flagrant delict ori înfăptuirea
percheziţiei la mituit, mituitor sau intermediar.
Reţinerea persoanelor corupte în flagrant delict
impune consecutivitatea altor acţiuni de anchetă.1 Imediat

1
Datorita faptului ca infracţiunile de corupţie deseori sunt strins
legate cu altele cum ar fi delapidarea, excrocheria, evaziuni fiscale etc.La
prima fază a cercetărilor este mai util ca mituitorul sa fie reţinut, arestat
pentru aceste infracţiuni ca apoi prin el de ieşit la mituit.
după aceasta este necesară percheziţionarea celor reţinuţi,
în caz de necesitate şi examinarea lor corporală. Ulterior
se organizează cercetarea locului unde sa produs fapta se
efectuează ascultarea martorilor, bănuitului, percheziţii la
domiciliu şi locul de muncă al ultimului, expertize
criminalistice, alte acte procedurale, precum şi măsuri
operative de investigaţii. O astfel de consecutivitate reiese
din necesitatea acumulării sistematice şi neîntrerupte a
materialului probatoriu.
Consecutivitatea corectă, este o condiţie necesară
dar nu şi în de ajuns pentru cercetarea completă a
infracţiunii. Caracterul sistematic al cercetărilor şi anume
realizarea treptată a sarcinilor anchetei, pe etape, în scopul
construirii unei sisteme probatorii integre – credem, că va
fi condiţia suficientă în acest sens. Anume datorită acestui
fapt unele acte de urmărire penală pot fi efectuate în mod
repetat. Aceasta permite investigatorului să concretizeze
informaţia iniţială, să înlăture momentele contradictorii
apărute în procesul cercetărilor. Spre exemplu, ascultarea
uneia şi aceleiaşi persoane poate fi efectuată de mai multe
ori în legătură cu noile împrejurări apărute, (atenţionăm,
că cele spuse n-au nimic comun cu practica defectuoasă
privind ascultarea multiplă a unei persoane pe unele şi
aceleaşi întrebări). Pot fi la fel efectuate suplimentar şi
expertize, şi verificări şi alte acte de cercetare.
În acele situaţii, când cercetarea faptelor de corupţie
începe cu efectuarea percheziţiei la mituit, mituitor sau
intermediar, consecutivitatea acţiunilor de anchetă este
următoarea: percheziţia; aplicarea sechestrului pentru
asigurarea confiscării; cercetarea urmelor infracţiunii şi
dispunerea examinărilor tehnico-ştiinţifice a celor care pot
fi distruse ori dispărea; ascultarea făptuitorilor; pregătirea,
ordonarea şi efectuarea expertizelor.
În cazul prezenţei unei situaţii informativ -
nedeterminate, iniţial, se planifică şi se înfăptuieşte
ascultarea reclamantului, martorilor. În funcţie de
rezultatele obţinute, se v-a decide care vor fi ulterioarele
acţiuni de anchetă. Conţinutul şi consecutivitatea lor sunt
determinate de caracterul şi plinătatea informaţiilor
deţinute după aceste ascultări. Daca informaţiile căpătate
se referă la careva acţiuni ilicite concrete sau maşinaţii,
afaceri ilegale, atunci, eforturile investigatorului trebuie
îndreptate spre descoperirea şi fixarea urmelor infracţiunii
de corupţie: cercetări criminalistice, ascultarea altor
martori, ordonarea expertizelor necesare.
În cazurile când datele obţinute în urma ascultărilor
se referă la obiecte materiale (corpuri delicte, documente
etc.) se efectuează percheziţii, reţineri (arestări), cercetări,
expertize grafologice, fizico-chimice, complexe etc.
9. Activitatea şablonată a organului de urmărire
penală nu totdeauna asigură descoperirea deplină a
infracţiunilor de corupţie. Investigarea acestor delicte, care
în cele mai frecvente cazuri se manifestă ca infracţiuni
corelative, în practică întâmpină diferite dificultăţi legate
de probaţiunea lor1.
De acea investigatorul în astfel de situaţii caută sa
lărgească spectrul izvoarelor de informaţie. În acest scop
este utilă organizarea unor controale, verificări ale
activităţii organizaţiei, în care-şi satisface serviciul
făptuitorul, adresarea unor interpelări administraţiei,

1
A se vedea Ion Mircea op. cit. p. 423
consultarea diferitor specialişti, precum şi utilizarea cât
mai eficientă a metodelor şi mijloacelor operative de
investigaţii.
Totodată, acţiunile întreprinse de organul judiciar
trebuie să fie bine chibzuite, organizate după cerinţele
fiecărei cauze în parte, pe baza tacticii generale
recomandate în materie de criminalistică şi activitate
operativă de investigaţii.

Secţiunea a V-a
Reguli şi procedee tactice aplicate în efectuarea unor
acte de urmărire penală privind descoperirea
infracţiunilor de corupţie

Necesitatea unui studiu mai profund a regulilor

tactice aplicate la efectuarea unor acte de urmărire penală
pentru descoperirea infracţiunilor de corupţie o putem
explica prin existenţa multiplelor particularităţi, privitor la
tactica efectuării acţiunilor de anchetă, prin specificul unor
acţiuni încriminate de lege1, precum şi specificul unor
situaţii întâlnite în cadrul investigării acestor categorii de
infracţiuni.

§ 1 Sesizarea organului şi declanşarea urmăririi penale

Temeiurile, motivele (art.90 C.pr.pen.) şi condiţiile

normative (art.91-93 C.pr.pen.) de pornire a procesului

1
Cazurile prevăzute în alin.4 al art. 187 şi alin.4 al art.188 C.pen.
RM, anume: - mituitorul şi mijlocitorul sunt absolviţi de răspundere penală,
dacă se autodenunţă, neştiind despre faptul, că organele de urmărire penală
sunt la curent cu infracţiunea săvărşită de ei.
penal în cazul infracţiunilor de corupţie sunt aceleaşi -
prevăzute şi pentru alte infracţiuni. Declanşarea activităţii
organelor de urmărire penală este condiţionată în toate
cazurile de înconştiinţarea acestora despre săvârşirea unei
infracţiuni, fapt realizat prin actul de sesizare (art.91-92
C.pr.pen.).
În coraport cu informaţiile care se conţin în
sesizările privitor la infracţiunile de corupţie pot fi
modelate trei situaţii caracteristice fazei examinate.
În primul rând în sesizare pot fi reflectate fapte
infracţionale care au avut loc într-un trecut relativ
îndepărtat. Spre exemplu, aşa situaţie poate apărea în urma
autodenunţului privind darea sau luarea de mită făcut de
către un învinuit aflat sub urmărire penală pentru o altă
infracţiune. În acest caz investigatorul procedează
conform prevederilor art.93 C.pr.pen., planifică şi
înfăptuieşte următoarele activităţi: studiază activitatea şi
cadrul juridic al organizaţiei unde lucrează persoana
coruptă, obligaţiunile ei de serviciu, stabileşte şi face
cunoştinţă cu documentele, înscrisurile care ar putea
reflecta acţiunile celui corupt, înfăptuite contra bani,
bunuri.
În alte variante ale acestei situaţii, în dependenţă de
cantitatea şi calitatea informaţiilor dispuse (prezenţa
elementelor conţinutului constitutiv al infracţiunii),
organul judiciar poate declanşa procesul penal sau iniţial –
efectua măsuri operative de investigaţii în vederea
strângerii datelor necesare pentru începerea ei.
În al doilea rând, investigatorul deseori se
confruntă cu situaţia când sesizarea despre mituire, este
făcută nemijlocit înaintea faptei de dare – luare de mită
sau imediat după aceasta. În cazurile date de neîntârziat se
dispune începerea urmăririi penale, iniţial fiind ascultat
reclamantul, i-ar efectuarea cu operativitate şi iscusinţă a
acţiunilor de anchetă (în cazurile necesare şi măsurilor
operative de investigaţii) v-a contribui la descoperirea
oportună a urmelor infracţiunii, a obiectului mitei, altor
probe, finalizându-se cu demascarea completă a celor
corupţi.
În fine, nu rareori apar situaţii, când reclamantul1
(de regulă mituitorul) în sesizarea făcută comunică că
intenţionează să ofere (dee) mită unui funcţionar concret.
Acestei situaţii îi sunt caracteristice doua variante. Aşadar,
reclamantul poate declara faptul că a mituit funcţionarul în
cauză, în trecut, şi are intenţie să-i ofere mita următoare. În
acest caz investigatorul dispune pornirea urmăririi penale,
ascultă reclamantul, înfăptuieşte reţinerea (arestarea)
mituitului, (intermediarului) efectuează percheziţiile,
ridicările necesare, alte acte de cercetare. Dar, practica
cunoaşte nu puţine situaţii ,când reclamantul comunică
doar despre intenţia de a mitui pe cineva; decizia
investigatorului în cazul dat v-a conţine, într-o anumită
măsură, elemente de risc profesional. Desigur,
consemnând astfel de declaraţii, investigatorul poare să nu
admită comiterea faptei. Dar, în aşa caz, evenimentele pot
avea o altă întorsătură, funcţionarul liber poate extorca şi
lua mită de la alte persoane, şi apoi, însăşi reclamantul,
rămânând nesatisfăcut de rezultatele adresării la autorităţi,

1
Ca reclamanţi pot fi: mituitorul; persoane de la care se
extorchează mita inclusiv prin constrângere; funcţionari căror li se propune
mită; cetăţenii, care au cunoştinţă despre aşa infracţiuni.
v-a pierde încrederea în puterea legii, alegând calea unui
potenţial delincvent.
Bineînţeles, organul judiciar trebuie să decidă
realizarea unor acţiuni efective, îndreptate spre
demascarea celor corupţi, îndeplinind în aşa fel rolul activ
în desfăşurarea procesului penal, şi asigurând realizarea
principiilor de bază a dreptului penal şi dreptului procesual
penal.

§ 2. Ascultarea reclamantului şi altor martori

În cele mai frecvente cazuri ca reclamanţi în cazul

infracţiunilor de corupţie se manifestă persoanele care au
dat mită (în deosebi care au fost constrânse) şi cele de la
care se extorchează mită. Mai rar fac declaraţii privind
aceste fapte persoanele particulare care dispun de
informaţiile respective şi funcţionarii care au primit aşa
oferte sau li se propun.
Tactica ascultării reclamantului trebuie determinată
în dependenţă de următoarele împrejurări:
− reclamantul este persoana de la care se
extorchează mita (inclusiv prin constrângere);
− reclamantul este funcţionarul pe care a încercat
să-l mituiască cineva;
− reclamantul a fost martorul (martorul-ocular) al
infracţiunii;
− reclamantul are cunoştinţă despre fapta de dare-
luare de mită din alte surse.
Procedând la efectuarea ascultărilor (unor sau altor
persoane), trebuie să menţionăm, că persoana aceea, care a
refuzat săvârşirea infracţiunii de corupţie este ascultată
înainte de făptuitor, de martori, de alţi participanţi, (dacă
situaţia concretă nu impune altă ordine),având în vedere,
că nefiind interesată în secretul operaţiilor infracţionale, va
acţiona pentru descoperirea lor, punând la dispoziţia
organului judiciar probele pe care le deţine sau le cunoaşte
în legătură cu fapta respectivă.
Ascultarea reclamantului de la care se extorchează
sau s-a extorcat mită (inclusiv prin constrângere)
urmăreşte clarificarea următoarelor împrejurări1: cui s-a
înmânat (se prevede a fi înmânată) mita, pentru ce; locul,
timpul şi modul de înmânare; detaliat se expun
caracteristicile individuale ale obiectului mitei (suma
banilor, numărul şi valoarea bancnotelor, dacă reclamantul
a memorizat se indică numărul şi seria bancnotelor, alte
particularităţi ale banilor, cât şi bunului material, altui
obiect etc.), precum şi a ambalajului ei, locul păstrării
până la înmânare; este util de a întreba reclamantul, dacă
nu i-a rămas ceva din ambalajul (învelişul) în care s-a aflat
obiectul mitei până la înmânare.

1
În practica combaterii infracţiunilor de corupţie se întâlnesc
situaţii cînd reclamanţii, de la care se extorchează mită, îndeosebi prin
constrângere, anexează la sesizarea făcută sau predă autorităţilor
înregistrarea magnetică a convorbirilor personale avute anterior cu
mituitul,(intermediarul). În asemenea cazuri organul judiciar trebuie să
clarifice la reclamant şi să consemneze în procesul verbal de declaraţie:
unde, cînd, în ce împrejurări şi condiţii a fost efectuată, tipul aparatului de
înregistrare şi caracteristicile lui, viteza de înregistrare, tipul bandei
magnetice (casetei) utilizate constituie cele prezentate un original sau copie,
nu a avut loc un montaj. Dacă înregistrarea este o copie se cere de clarificat
motivele şi condiţiile tehnice ale înfăptuirii ei. Conţinutul înregistrării
magnetice se audiază în prezenţa reclamantului, marturilor - asistenţi
concomitent expunîndu-se într-un proces verbal aparte, fapt după care
înregistrarea se împachetează, se sigilează şi se anexează la dosar.
 Este potrivit momentul să menţionăm, că în cazul
eventualei reţineri, arestări a funcţionarului mituit în
scopul demascării lui poate apărea necesitatea dispunerii
unor expertize. Pentru realizarea acestora se asigură
ridicarea oportună, pe de-o parte, a obiectelor ce constituie
mijloace materiale de probă – obiectului mitei, ambalajul
lui etc., iar pe de altă parte, a modelelor de comparaţie –
unor segmente din ambalaj, înveliş, mostre cu
microparticule din geanta în care s-a aflat mita, unele
elemente ale obiectului mitei etc. Examinările expertului
vor permite soluţionarea unui şir de probleme importante
în vederea aflării adevărului: identitatea elementelor cu
obiectul mitei, părţilor ambalajului, concluzia pozitivă
privitor la aflarea obiectului mitei în geanta, sacoşa
indicată etc.
Dacă timpul permite (deseori sesizarea se face
nemijlocit după înmânarea mitei) de-ndată se trece la o
interogare mai profundă pentru a se clarifica: pentru ce fel
de servicii s-a înmânat mita, ce acte scrise sau îndatoriri
trebuia să îndeplinească făptuitorul în schimbul mitei, în
ce împrejurări a făcut cunoştinţă cu funcţionarul în cauză
când, unde, de câte ori s-au întâlnit cu mituitul, despre ce
au discutat, dacă există intermediari, în ce împrejurări s-a
extorcat mita, prin ce mijloace a încercat să-l convingă
despre necesitatea mituirii, dacă cunoaşte şi alte cazuri de
luare de mită de acest funcţionar. La sfârşitul ascultării
reclamantul este rugat să arate care persoane mai au
cunoştinţă despre faptă şi ce concret cunosc.
Dacă în persoana reclamantului este funcţionarul pe
care infractorul a încercat să-l mituiască, i se cere să
concretizeze în ce anume împrejurări s-a încercat
săvârşirea infracţiunii, ce fel de lucruri ori câţi bani i-a
promis sau oferit. De asemenea i se cere să precizeze ce
anume avantaje pretindea mituitorul să-i creeze
funcţionarul în schimbul valorilor promise ori oferite.
Asemenea infracţiuni se comit de obicei pe baza
unei înţelegeri prealabile, într-un cadru foarte restrâns,
discret, fără martori, dar care fiind stabiliţi sunt ascultaţi
privitor la raporturile anterioare dintre făptuitor şi alţi
participanţi la infracţiune (intermediarul, mituitorul)
precizându-se detaliile comiterii infracţiunilor respective,
ca în cele din urmă, să se constate, în ce măsură
declaraţiile primite au temei obiectiv ori sunt din
imaginaţie.
Reclamantului, care n-a participat la infracţiune, dar
a făcut sesizarea despre săvârşirea dării şi luării de mită,
primirea unei recompense nelegitime, fiind ascultat ca
martor, i se cere să nominalizeze sursa de informare
privind aceste fapte, să arate când sau comis infracţiunile,
de către cine şi în ce împrejurări, în ce a constat mita, ce
servicii i-a acordat funcţionarul mituitorului, cine mai ştie
despre comiterea acestei fapte.
Atunci, când reclamantul a fost martorul – ocular al
unor astfel de infracţiuni, el este ascultat amănunţit
referitor la locul, timpul, modul de transmitere a mitei,
natura şi caracteristicile obiectului mitei, semnalmentele
exterioare ale participanţilor la infracţiune, prezenţa încă a
altor persoane. Ascultând reclamantul, care are cunoştinţă
despre îndatoririle, acţiunile funcţionarului, este important
de a clarifica ordinea îndeplinirii unor sau altor acte pentru
care a fost dată mita, ( în ce documente sunt reflectate), de
la ce acţiuni s-a reţinut funcţionarul sau a întârziat în ele,
înscrisurile în care sunt reflectate şi pot fi descoperite
urmele respective.
Consemnând (în conformitate cu prevederile art.91-
92 C.pr.pen.) în procesul verbal declaraţiile reclamantului
(martorilor) ţinem să subliniem, că în literatura de
specialitate, sunt frecvent evidenţiate avantajele
înregistrărilor fono şi videomagnetice (cadrul juridic
art.115/1 C.pr.pen.), mai ales în privinţa obiectivităţii,
fidelităţii şi corectitudinii procedeelor de obţinere a
declaraţiilor, necesitate incontestabilă (părerea autorului)
în cazul investigării infracţiunilor de corupţie.
Pe baza datelor cuprinse în sesizare completate cu
declaraţiile martorilor investigatorul conturează aspectul
general al faptelor, constată prezenţa (ori lipsa)
elementelor conţinutului constitutiv al infracţiunii de
corupţie, i-a cunoştinţă de trăsăturile personale ale
subiecţilor activi, astfel că este în măsură să aprecieze în
ce direcţii şi ce probe ar putea fi administrate în cauza
dată.

§ 3. Reţinerea făptuitorului în flagrant delict

În cele mai frecvente cazuri astfel de situaţii apar în

legătură cu declaraţiile unei persoane privitor la extorcarea
(vezi anexa nr.4) de bani, bunuri materiale de către un
funcţionar, care urmează să fie înmânate lui sau
intermediarului într-un anumit timp şi loc.
Pentru organizarea acestei activităţi tactice de
urmărire, (cadrul legal art.104 C.pr.pen.) investigatorul are
nevoie de date sigure şi precise referitor la natura şi
caracteristicile individuale ale bunurilor materiale sau
sumei de bani care urmează a fi predată conform
înţelegerii anterioare dintre părţi (mituit – mituitor, mituit
– intermediar – mituitor ). În acest scop, în cadrul
ascultării reclamantului, se concretizează când a avut loc o
asemenea înţelegere, esenţa ei, între care persoane.
Ulterior investigatorul într-un proces-verbal (vezi anexa
nr.5), întocmit în prezenţa reclamantului şi a nu mai puţin
de doi martori-asistenţi, descrie natura şi caracteristicile
bunurilor materiale respective, iar privitor la bani se
specifică suma, valoarea bancnotelor şi numărul acestora,
seria şi numărul fiecăreia sau prezenţa anumitor semne
convenţionale vizibile ori invizibile, mijloacele folosite la
realizarea lor.
Descoperirea asupra persoanei reţinute, arestate, în
cadrul percheziţiei corporale (cadrul juridic art.152
C.pr.pen.), a bancnotelor cu aceiaşi valoare, serii şi
numere, fixate anterior în declaraţia reclamantului, va
servi un important mijloc de probă privitor la infracţiunea
comisă.
În practică sunt cunoscute şi alte procedee de fixare
a obiectului mitei. Unul din ele, în situaţia controlării
acţiunilor de dare – luare de mită, constă în împachetarea
(învelirea) banilor, bunului material într-o bucată de hârtie,
stofă etc. cu marginile neuniforme, păstrând cealaltă parte,
care împreună cu învelişul constituia un integru, fapt
reflectat într-un proces-verbal, întocmit în prezenţa
reclamantului şi a martorilor asistenţi. Expertiza dispusă
ulterior stabilind coincidenţa marginilor rupturii ambelor
părţi v-a conchide identitatea hârtiei sau stofei care
anterior constituia un integru.
 La descoperirea celor corupţi poate contribui şi
marcarea banilor1, altui obiect care se intenţionează să se
transmită ca mită cu substanţe fluoriscente sau chimice. În
acest scop, preventiv, obiectul mitei în prezenţa a doi
martori asistenţi se prelucrează cu astfel de substanţe
luminiscente, fapt care se consemnează într-un proces-
verbal (vezi anexa nr.6) respectiv, la care se anexează
modelele de substanţe utilizate, împachetate şi sigilate
după ce se întoarce mituitorului pentru a fi înmânat după
destinaţie. Contactarea acestui obiect de mituit, cu mâinile,
de hainele lui etc. produce o vopsire intensivă, pronunţată
a lor, care fiind respectiv consemnată (examinarea
corporală - art.160 C.pr.pen.), poate deveni o dovadă de
nepreţuit contra celui corupt2.
În unele cazuri reţinerea persoanelor corupte în
flagrant delict este posibilă şi în lipsa declaraţiilor privind
extorcarea de bani, bunuri, alte oferte de către funcţionar
când informaţia despre pregătirea sau săvârşirea
infracţiunii parvine din alte surse spre exemplu din surse
operative. În acest caz organizarea flagrantului trebuie
pregătită şi mai minuţios, tactic înfăptuită corect şi

1
În practică pot apărea situaţii când cei corupţi, având o experienţă
infracţională bogată se asigură cu dispozitive portative de luminare cu raze
ultraviolete sau infraroşii şi pot identifica faptul marcării banilor înmânaţi ca
mită înainte de a fi reţinuţi, arestaţi care în cele din urmă poate complica
demascarea lor şi tragerea la răspundere penală.
De aceea, în astfel de cazuri se recomandă ca în procesul verbal să
se consemneze numai suma, nominalul bancnotelor, seria şi numărul
fiecăreia, alte particularităţi, distincte individuale, dacă-s prezente, fără
marcarea cu substanţe chimice, dar dacă este necesar să fie numaidecât
prelucrate apoi trebuie exclusă înfăptuirea cărorva inscripţii.
2
Obrazţov V.A. Criminalistica, Editura Jurişti, Moscova, 1997,
p.646.
respectiv definitivată procesual. Este necesară fixarea
acţiunilor ilicite ale tuturor participanţilor la infracţiune,
având în vedere, după cum se cunoaşte din practică, că ei
recurg la cele mai diverse şi originale şiretlicuri pentru a -
şi realiza scopul şi evita răspunderea.
Probaţiunii acestor infracţiuni vor servi
fotografierea şi înregistrarea video cu ajutorul căror poate
fi fixată întâlnirea participanţilor la infracţiune, acţiunile
lor privind înmânarea şi luarea mitei etc.
Trebuie de subliniat, că reţinerea în flagrant trebuie
înfăptuită după un plan la întocmirea căruia se cere ca
investigatorul să ia în consideraţie timpul şi locul
înmânării mitei, trăsăturile cele mai evidente ale obiectului
care v-a fi înmânat, procedeele de fixare a acţiunilor de
dare – luare de mită. Referitor la locul de înmânare este
necesar să se arate detaliile topografice ale acestuia, cu
anumite puncte de reper pentru orientare şi cu
ascunzişurile ce pot fi improvizate în vederea observării şi
fixării secvenţelor mai importante din momentul predării
obiectului material al mitei iar timpul se specifică în ore şi
minute1. Este binevenit de a întocmi un desen – schiţă a
locului. Totodată sunt determinate obligaţiunile membrilor
grupei de reţinere, se face instruirea lor, se selectează şi se
pregătesc mijloacele tehnice necesare, inclusiv tehnica
criminalistică, specială, de radio-recepţie, se soluţionează
alte probleme de importanţă pentru realizarea cu succes a
acestei operaţiuni tactice - coordonarea acţiunilor
membrilor grupei de reţinere, participarea specialistului
etc.

1
Ion Mircea, op. cit. p. 423.
 De regulă, reţinerea mituitului se înfăptuieşte atunci
când el a luat obiectul mitei. Este important, ca la
realizarea reţinerii în flagrant să fie prevăzute anumite
măsuri care ar exclude posibilitatea mituitului de a se
elibera de obiectul mitei până la prinderea lui şi ca să nu
poată inventa vre-o explicaţie potrivită existenţei asupra sa
a banilor, bunurilor luate ca mită. Ţinând seama de natura
faptei, persoana infractorului, raporturile sale cu alte
persoane, organul judiciar poate să procedeze la arestarea
lui chiar în momentul prinderii în flagrant delict sau să-l
lese liber, fără să ştie că este urmărit, spre a-i da ocazia să
întreprindă şi alte activităţi, prin care s-ar crea probe noi
şi, eventual, s-ar descoperi şi alţi participanţi, complici etc.
De exemplu, când înţelegerea a fost ca mituirea să se facă
eşalonat, pe măsura satisfacerii cererii mituitorului, nu se
recomandă arestarea infractorului în momentul înmânării
primelor părţi din mita oferită sau cerută. În astfel de
situaţii este raţional, ca el să fie lăsat liber, până la
consumarea tuturor activităţilor prevăzute, urmărindu-l de
aproape în tot ce face pentru realizarea rezoluţiei
infracţionale şi bineînţeles, fixând cu ajutorul mijloacelor
tehnice comportamentul ilicit.
Trebuie să menţionăm, că în alte situaţii, tactic este
important ca momentele reţinerii făptuitorului în flagrant
şi interogarea lui să fie cât mai apropiate.

§ 4. Percheziţia corporală a persoanelor reţinute

(arestate) şi examinarea corporală a lor

Percheziţia corporală (cadrul juridic – art. 148-152

C.pr.pen.) a mituitului (intermediarului), altor complici
urmăreşte scopul de a descoperi asupra lor obiectul mitei.
Planificând efectuarea acestui act procedural, trebuie de
prevăzut posibilitatea unor încercări din partea
făptuitorului de a se elibera de banii, bunurile încasate ca
mită. De regulă, pe haine, corp, obiectele personale ale
mituitului pot fi descoperite urme, menţiuni invizibile
imprimate de pe obiectul mitei, fapt, care obligă efectuarea
percheziţiei sistematic, rapid şi cu atenţie sporită,
recurgându-se la mijloacele tehnico – criminalistice
necesare pentru descoperirea şi fixarea obiectului mitei,
urmelor produse.
Când există temeiuri de a presupune, că pe
suprafaţa pielei reţinutului pot fi substanţe imprimate de
pe obiectul mitei este necesară o examinare corporală
asupra lui (cadrul juridic art. 160 – 161 C.pr.pen.) cu
respectarea regulilor şi cerinţelor procesuale. Dacă, locul
de înmânare a mitei se află la o distanţă considerabilă de
cea mai apropiată instituţie medicală sau organ de
urmărire penală, unde este mai convenabilă efectuarea
examinării în cauză, urmează de a se asigura o aşa
transportare celui reţinut (arestat), încât să nu fie posibilă
distrugerea urmelor, sau examinarea corporală a
infractorului să se realizeze în instituţia cea mai apropiată.
În cadrul percheziţiei corporale a persoanelor
reţinute, arestate de rând cu obiectul mitei mai pot fi
descoperite şi ridicate: înscrisuri ce mărturisesc despre
infracţiunea în cauză sau alte infracţiuni (agenda cu notiţe,
carnet de lucru, documente, etc.), valori obţinute în mod
ilicit şi alte obiecte materiale care vor putea servi ca
mijloace de probă.
 § 5. Cercetarea la faţa locului

Importanţa cercetărilor la faţa locului (cadrul juridic

art. 157-158 C. pr. pen.) este subliniată in literatura de
specialitate, atât procesual penală, cât şi criminalistică,
marea majoritate a autorilor fiind de acord, că constituie
un procedeu probator cu adâncă semnificaţie în aflarea
adevărului1. Ca şi în cazul altor infracţiuni, la cercetarea
faptelor de corupţie, acest procedeu nu numai că oferă
posibilităţi să se investigheze direct locul infracţiunii, dar
şi să se stabilească împrejurările in care s-a transmis mita,
să fie descoperite, fixate şi ridicate urmele specifice
acestor infracţiuni, alte mijloace materiale de probă.
În acest sens o mare importanţă o are fixarea
integrală şi exactă a tuturor aspectelor şi împrejurărilor
locului faptei: prezenţa mobilei, situarea unor ornamente
ale ei şi aranjarea lor reciprocă; evidenţierea unor lucruri
care nu se includ în tabloul obişnuit al locului cercetat,
care sunt prea grele sau au o construcţie neobişnuită etc.
Bineînţeles, atmosfera integră şi detaliată a locului concret
se fixează cu ajutorului mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice (fotografierea, înregistrarea video etc.),
recurgându-se, totodată, în acest scop şi la întocmirea
planului-schiţă. În multe cazuri aceste proceduri permit de
a respinge declaraţiile bănuitului, învinuitului că nu
cunoaşte nimic privitor la momentul înmânării mitei şi
1
Nicolae Volonciu, “ Tratat de drept procesual penal”, Ed.
Paideea, Bucureşti, 1994, p. 278; Gheorghe Antoniu, in lucrarea colectivă
“Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală Partea generală”, vol.
I, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1975; Grigore Teodoru şi Luca
Moldovan, “Drept procesual penal”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1979, p. 143; Emilian Stancu, “Criminalistica”, vol.II, T.U.B., 1988, p. 28.
viceverse, de a confirma depoziţiile mituitorului
(reclamantului) în ceea ce priveşte prezenţa lui la mituit.
La fel este important ca în procesul cercetării
locului infracţiunii să fie descoperite şi ridicate urmele
care indică la aflarea anterioară în locul
dat a anumitor persoane. În acest scop urmează a fi căutate
urme papilare, urme de încălţăminte, de haine, resturi de
ţigară etc.
Realizând cercetarea la faţa locului unei infracţiuni
de corupţie, investigatorul trebuie să ia în vedere, că nu de
puţine ori luând mita, mituitul o ascunde în sertarul mesei
de birou, in dulap sau safeu. Pe suprafeţele acestora, de pe
obiectul mitei, pot fi transpuse urme sau transmise
substanţe ori micromenţiuni, care fiind descoperite pot
deveni dovezi importante la demascarea celui corupt.
În alte cazuri banii, bunurile încasate ca mită,
documentele, agendele personale, multiplele înscrisuri şi
alte lucruri, care pot fi exponenţi de informaţii privitor la
faptul infracţiunii, se tăinuiesc de către cel corupt in
diferite ascunzători, în interiorul unor obiecte, se
camuflează printre alte mape, hârtii etc. De aceea, in
cadrul cercetării se procedează la o examinare atentă şi
minuţioasă a unor anumite zone ale locului, obiecte
materiale, chiar care la prima vedere considerăm că n-au
nici o atribuţie la cazul investigat.

§ 6. Efectuarea percheziţiilor şi ridicărilor

Importanţa percheziţiei (cadrul juridic art.148-151

C. pr. pen.) este determinată de faptul că, în multe
împrejurări ea rămâne decisivă în soluţionarea cauzei
penale, prin obţinerea de probe absolut necesare stabilirii
faptelor şi împrejurărilor în care a fost săvârşită o
infracţiune, precum şi identificării autorului1. La rândul
său, ridicarea de obiecte şi înscrisuri (cadrul juridic art.
147,149-151 C. pr. pen.) are acelaşi rol în soluţionarea
unei cauze penale.
În cazul infracţiunilor de care ne ocupăm efectuarea
percheziţiilor are ca scop, în primul rând, descoperirea
obiectului mitei, ambalajului., precum şi a înscrisurilor
care mărturisesc despre suma banilor, bunuri, şi alte valori
ce l-au constituit; documentelor şi altor obiecte care
confirmă relaţiile dintre participanţii la mituire cât şi a
faptului îndeplinirii de către cel corupt a unor anumite
acţiuni (inacţiuni) contra mită oferite. Constatând legătura
lor cu fapta cercetată sau că deţinerea unora din ele este
interzisă de lege, sau că unele aparţin altor proprietari se
dispune ridicarea lor.
În dependenţă de împrejurările cazului cercetat pot
fi efectuate percheziţii corporale, percheziţii domiciliare şi
percheziţii la locul de muncă al făptuitorului şi altor
participanţi la infracţiune.
În acest sens, se recomandă efectuarea
percheziţiilor la mituit, mituitor şi intermediar, bineînţeles,
la prezenţa unor presupuneri întemeiate că asupra lor, la
domiciliu, locul lor de muncă, alt loc (spre exemplu –
autoturism, garaj) se vor găsi obiecte, înscrisuri, alte
lucruri de importanţă probatorie pentru cazul dat. Chiar şi

1
C. Bulai, în lucrarea colectivă “Explicaţii teoretice ale Codului de
procedură penală român”, vol. I p. 238; Ion Neagu, “Drept procesual penal”,
Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1988, p. 32; Iablocov N. P.,
“Criminalistica” Ed. BEK, Moscova 1996 p. 411.
atunci, când obiectul mitei este predat autorităţilor,
percheziţia la mituitor şi intermediar poate aduce la
descoperirea diferitor înscrisuri (spre exemplu a
corespondenţei) care pot conţine informaţii privitor la
relaţiile celor corupţi.
Ţinând cont de specificul infracţiunilor de corupţie,
de faptul că făptuitorii şi ceilalţi participanţi, în
majoritatea cazurilor, sânt cointeresaţi În păstrarea
secretului “operaţiilor” întreprinse şi recurg in acest scop
la diferite acţiuni, mijloace pentru a tăinui banii, bunurile,
alte valori încasate ca mită, precum şi a urmelor produse
(intenţionând distrugerea ultimilor) , la realizarea actelor
procedurale sus numite trebuie să accentuăm îndeosebi,
importanţa organizării chibzuite şi pregătirii lor riguroase,
aplicării corecte a regulilor tactice şi utilizării mijloacelor
tehnico-ştiinţifice puse la îndemână de ştiinţa
Criminalisticii.
Oportunitatea, momentul potrivit al percheziţiei
sunt apreciate de către investigator, reieşind din
împrejurările existente, din situaţia creată în procesul
cercetărilor. In situaţia, când organul judiciar dispune de
date sigure referitor la bunurile materiale sau banii daţi ca
mită, cu referiri precise la caracteristicile lor individuale şi
la locurile în care s-ar putea afla, pentru a nu se pierde
probele, este necesară organizarea unei percheziţii urgente
şi numai după aceea, se procedează la alte acte de urmărire
penală – interogări, ridicări, confruntări etc.
Trebuie să menţionăm, că spectrul sarcinilor
percheziţiei nu este limitat numai de descoperirea
obiectului mitei sau ambalajului ei şi datelor care confirmă
aparţinerea anterioară a lui mituitorului. In cadrul acestui
act cu caracter complex, fie efectuat la domiciliu, fie la
locul de muncă sau in cazul percheziţiei corporale este
important de a atrage atenţie la diversele înscrisuri, la
corespondenţa cu alte persoane, adrese, numere de telefon,
notiţele de pe calendare, care pot mărturisi despre
existenţa unor relaţii între participanţii la infracţiune,
despre întâlnirile şi afacerile anterioare şi eventuale,
referitor la sumele de bani transmise sau datorate.
După cum arată practica în acest domeniu ,cele
menţionate, în deosebi, se referă la percheziţia locului de
muncă al făptuitorului (în alte cazuri al mituitorului,
intermediarului), unde pot fi descoperite şi ridicate
documente ce reflectă faptul îndeplinirii sau neîndeplinirii
de către cel corupt a unor anumite acţiuni în favoarea
mituitorului.
De aceea în cadrul percheziţiei se cere o examinare
atentă şi cu minuţiozitate a tuturor înscrisurilor pentru a le
descoperi pe cele care mărturisesc:
• despre caracterul nelegitim al actului îndeplinit
de către funcţionar sau întârzierea contrar legii a
îndeplinirii lui (spre exemplu – rezoluţii, decizii
nelegitime etc.);
• despre incorectitudinea sau caracterul neobişnuit
al circulaţiei documentelor (spre exemplu – lipsa semnelor
de înregistrare, necorespunderea recuzitelor, prezenţa unor
semnături ale persoanelor care, de regulă, nu soluţionează
problemele expuse în ele etc.);
• despre caracterul fals (fictiv) al documentelor
(spre exemplu – contracte, acte vamale, recipise de
încasare a banilor etc.);
 • despre suma mitei (spre exemplu – cecuri,
conturi, dispoziţii de plată etc.);
• referitor la condiţiile1 care au favorizat
comiterea actului de corupţie1 (spre exemplu – corectări în
evidenţa contabilă, lipsa controlului, dualitatea normelor
privitor la atribuţiile funcţionarilor, etc.).
Toate documentele care trezesc careva bănuieli
trebuie ridicate de neîntârziat pentru a evita distrugerea lor
sau înlocuirea cu altele, fapt care va îngreuna demascarea
persoanelor corupte.
Ţinând cont de dificultăţile care pot apărea în
probaţiunea cazurilor de corupţie, este destul de utilă
fixarea rezultatelor percheziţiei (în unele cazuri şi ale
ridicării de obiecte şi înscrisuri) cu ajutorul mijloacelor
tehnico-ştiinţifice criminalistice (fotografierea,
înregistrarea videomagnetică, filmarea etc.) precum şi
întocmirea desenului-schiţă al locului în care se
efectuează.
Un procedeu valoros şi binevenit pentru cercetarea
actelor de corupţie este repetarea percheziţiilor, efectuarea
percheziţiilor simultane (atunci când se execută
concomitent în mai multe locuri).

§ 7. Ascultarea făptuitorului (bănuitului, învinuitului)

Sub raport tactic-criminalistic acest act procedural

(cadrul juridic art.62,63,132-134 C.pr.pen.) se prezintă pe
atât de important cât şi de dificil, întrucât toţi participanţii

1
M. P. Hiloboc, în lucrarea colectivă Criminalistica, Ed.”Iuristi”,
Moscova, 1997, p. 648.
la infracţiune ( mituitorul, mituitul şi uneori intermediarul)
sunt cointeresaţi în ascunderea faptului infracţiunii. Chiar
şi atunci când mituitul recunoaşte, că într-adevăr a primit
anumite valori, declară că acestea constituie nu altceva
decât restituirea unei datorii ori oferirea unui împrumut.
Alteori, persoana coruptă afirmă, că obiectul mitei a fost
găsit de ea întâmplător sau precum că a fost uitat de careva
dintre vizitatori. Mituitorii deseori arată că au fost
constrânşi să dea mită, intermediarii – că au fost duşi în
eroare.
Bineînţeles, făptuitorii sunt totdeauna persoanele
cele mai interesate în cauză precum, şi în ascunderea
adevărului, dar şi cele cu mai multe cunoştinţe despre
infracţiunile săvârşite. De aceea la cercetarea infracţiunilor
de corupţie, unde, de obicei, se pot administra puţine
probe, declaraţiile sincere măcar ale unuia din ei sunt
foarte utile la stabilirea adevărului.
Toate aceste împrejurări impun investigatorul la o
organizare riguroasă a acestei activităţi, aplicarea de reguli
tactice specifice, să folosească în complex cunoştinţele
teoretice şi practice de tactică criminalistică, începând din
momentul ascultării şi terminând cu fixarea rezultatelor
acesteia1.
Studierea în ansamblu a materialelor dispuse, ca, de
altfel, întreaga pregătire a ascultării, se efectuează cu
maximă urgenţă şi operativitate, regulă tactică dominantă
în încercarea şi soluţionarea cauzelor penale2.

1
Constantin Aioniţoaie, T. Butoi “Tratat de tactică criminalistică”,
Ministerul de Interne, Academia de Poliţie, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p.
90.
2
Em. Stancu op.cit.p.131.
 În cadrul pregătirii către eventuala ascultare a
bănuitului (învinuitului) investigatorul i-a cunoştinţă de
personalitatea lui, de inteligenţa, gradul de pregătire
intelectuală, starea psihofizică, experienţa de viaţă,
urmărind relevarea acelor trăsături de caracter, care vor
face posibilă aplicarea cunoscutelor procedee tactice în
dependenţă de slăbiciunile, viciile pe care le posedă, sau
viceverse - de laturile puternice ale caracterului
făptuitorului.
Trebuie de avut în vedere antecedentele penale (în
deosebi experienţa infracţională în domeniul de care ne
ocupăm), raporturile cu ceilalţi participanţi la infracţiune.
De regulă bănuitul (învinuitul) este ascultat ultimul
dintre cei implicaţi, dacă particularităţile faptei nu impun o
altă ordine1.
Ascultarea lui se face astfel, ca în declaraţiile sale,
să cuprindă întregul proces al săvârşirii infracţiunii,
obiectul său material şi scopul urmărit, persoanele care l-
au ajutat sau cunosc date în legătură cu conduita sa
anterioară ş.a. Astfel, i se cere să arate când şi unde a făcut
cunoştinţă cu persoana pe care a încercat s-o atragă la
săvârşirea infracţiunii, ce servicii şi-au făcut înainte, suma
de bani ori natura lucrurilor ce formează obiectul mituirii,
când şi unde au fost primite sau urma să fie predate
persoanei mituite etc.
Ascultarea făptuitorilor în cazul infracţiunilor de
corupţie se desfăşoară fie concomitent, însă separat unul
de altul, când la urmărire iau parte mai mulţi investigatori,
informându-se reciproc privind datele obţinute, fie

1
Ion Mircea , op.cit. p.422.
succesiv, în care situaţii se i-au masuri pentru evitarea
întâlnirii infractorilor între ei.
Atât în procesul ascultării concomitente, cât şi al
celei succesive, este necesar să se ţină seama de motivele
săvârşirii infracţiunii, de atitudinea pe care o au făptuitorii
faţa de faptele comise, precum şi de întreaga personalitate
a mituitului şi mituitorului. Aceste însuşiri personale pot fi
exploatate cu ocazia întrebărilor ce se pun celor bănuiţi
(învinuiţi), cerându-le explicaţii detaliate asupra acelor
raporturi ori secvenţe din procesul comiterii infracţiunilor,
pe care acestea încearcă să le evite sau să le prezinte într-
un mozaic de fenomene de aşa manieră încât să-şi piardă
adevărata lor semnificaţie în tot ansamblul activităţii
desfăşurate.
Când în toate încercările pentru determinarea
bănuiţilor (învinuiţilor) de a fi sinceri, ultimii îşi menţin
declaraţiile false investigatorul poate să le prezinte o parte
din probele deţinute, ca fiind puşi în faţa acestor dovezi, să
recunoască săvârşirea infracţiunii.
Bineînţeles, tactica prezentării acestor date trebuie
bine gândită şi chibzuită dinainte. Când în cazul cercetat
sânt acumulate suficiente probe, este raţional ca
prezentarea să se facă nu prin desprinderea spontană a
unora din ele, dar printr-o sistemă probatore logică,
constituită din elemente interdependente, clar determinând
consecutivitatea prezentării lor.
Spre exemplu, deseori poate aduce succes o aşa
consecutivitate: dintâi se prezintă anumite părţi din
relatările recunoscătoare ale reclamantului (mituitorului),
altor martori, apoi declaraţiile sincere ale intermediarului
(dacă el este), bunurile materiale descoperite cu ocazia
percheziţiilor efectuate la domiciliu ori la locul de muncă
şi în fine – extrasul din contul bancar al celui bănuit,
învinuit (apropiatului lui), alte date, care confirmă
încasarea valorilor (obiectului mitei).
La prezenţa unor lacune în sistemul probatoriu, la
început este raţional de a concentra atenţia la clarificarea
unor detalii secundare, dar importante pentru închegarea
tabloului infracţiunii, folosind cu iscusinţă informaţiile
deţinute (de exemplu, rezultatele măsurilor operative de
investigaţii etc.) în privinţa bănuitului (învinuitului):
evenimente din trecutul lui; legăturile cu alte persoane şi
conţinutul raporturilor cu ele; pasiunile lui etc. Acest
procedeu poate produce impresii celui interogat că organul
judiciar posedă date curente despre toate activităţile sale.
Ascultând astfel de făptuitori este raţională
detalizarea maximă a răspunsurilor lor pe toate
împrejurările infracţiunii, fapt care va împiedica
eventualele încercări ale bănuitului (învinuitului) de aşi
schimba depoziţiile recunoscătoare făcute anterior.
Tot în scopul determinării infractorilor să declare
sincer este potrivită efectuarea confruntării lor cu alte
persoane, care au făcut declaraţii în legătură cu faptele
săvârşite.
Importanţa care se acordă, mai ales în practică,
declaraţiilor bănuitului ori ale învinuitului, pentru
conturarea faptelor şi împrejurărilor unei cauze penale, fac
necesară şi îndeosebi în cazurile investigării infracţiunilor
de corupţie, înregistrarea depoziţiilor lor pe bandă
magnetică sau videomagnetică (cadrul juridic art.115/1
C.pr.pen.). Avantajele prezentate de aceste împrejurări şi
reflectate în literatura de specialitate, sânt evidente şi
numeroase:
• Posibilitatea organului judiciar să sesizeze toate
nuanţele din declaraţiile făcute, toate reacţiile persoanei
ascultate;
• Studierea modului de manifestare a bănuitului sau
învinuitului, stărilor sale psihice;
• Asigurarea fidelităţii declaraţiilor, evitarea unor
eventuale învinuiri din partea celor interogaţi că le-au
făcut în urma unor violenţe, ameninţări, promisiuni etc.;
• Preîntâmpinarea unor ulterioare schimbări
modificări ale depoziţiilor făcute anterior pentru a
denatura cazul, evită răspunderea ş.a.

§ 8. Dispunerea expertizelor

De multe ori, la cercetarea infracţiunilor de

corupţie, se iveşte necesitatea ordonării unor expertize
(cadrul juridic art.165 C.pr.pen.) pentru a descoperi
anumite marcări, pe obiecte ori pe bani daţi ca mită, falsul
în acte, urmele digitale pe documente, bancnote sau pe
suprafeţele lucioase ale bunurilor ce au format obiectul
mitei.
Cel mai frecvent în cadrul cercetării infracţiunilor
în cauză se efectuează expertize criminalistice şi chimice.
Expertizele criminalistice în cadrul cercetărilor se
dispun atunci când apare necesitatea examinării urmelor
palmare sau digitale, falsurilor în înscrisuri, scrisului de
mână, refacerii şi reconstruirii unor documente ş.a.
Deseori pe obiectul mitei, pe înveliş ori ambalaj pot
fi descoperite urme digitale sau palmare. Examinarea lor
de către expert oferă posibilităţi de a dovedi participarea
unei sau altei persoane la cazul investigat. În acest context
trebuie să ţinem cont de faptul, că urmele de aminoacizi şi
săruri ale palmelor, degetelor (transpuse) pe ambalajul
mitei, pe acte şi alte înscrisuri sânt predispuse unor
schimbări ca relativ (rapide) datorită absorbţiei lor de
structură fibroasă a hârtiei sau sub influenţa altor factori
externi.
Planificând acţiunile de anchetă, privind ridicarea
obiectelor şi înscrisurilor cu urmele susmenţionate, este
necesară previziunea prealabilă a metodei de relevare a
acestor urme. Dacă există temeiuri, de a presupune, că
urmele palmare ori digitale au fost lăsate pe suprafeţe de
hârtie, metal, sticlă, mobilier etc., atunci, pentru relevarea
lor poate fi suficientă obişnuita prăfuire cu aşa substanţe
ca: ceruza, negrul de fum, roşul Sudan III, argentoratu,
oxidul de cupru, praful de xerox etc. Relevarea urmelor
papilare pe suprafeţe multicolore se realizează cu
substanţe fluoriscente, de tipul pudrei galbene fluoriscente.
Dar dacă ne aşteptăm ca astfel de urme să fie
descoperite pe suprafeţe spongiozibile, poroase,
higroscopic active ne orientăm la aplicarea metodelor
chimice de relevare a lor: “aburirea” cu vapori de iod; cu
reactivi de genul nitratului de argint, nihidrină ş.a. (natura
metodei fiind distructivă impune investigatorul să ţină cont
de valoarea obiectului supus examinării).
Dat fiind faptul, că în multe cazuri de investigare
ale infracţiunilor de corupţie, relevarea şi fixarea
amprentelor papilare comportă dificultăţi, urmează de a
antrena în acest scop specialişti-criminalişti.
 Pe obiectul mitei, în agende, pe calendare pot fi
descoperite înscrisuri care pot avea legătură directă cu
cazul cercetat. Expertiza lor oferă posibilităţi de
identificare a autorului şi deseori contribuie la stabilirea
actului de mituire, numărului de episoade, rolului
participanţilor, valorile dobândite în mod ilicit etc.
Nu sânt rare şi cazurile când la stabilirea adevărului
contribuie examinarea tehnico-criminalistică a
înscrisurilor. Asemenea examinări se efectuează, de
regulă, în cazurile când sunt distruse unele foi dintr-un
manuscris şi pe următoarele pagini s-au produs imprimări.
De aceea, având în vedere eficacitatea acestor cercetări,
investigatorul, la ridicarea diferitor agende, carnete de
notiţe, caiete de lucru în cadrul percheziţiei corporale
trebuie să manifeste o prudenţă şi atenţie deosebită,
studiindu-le preventiv.
O importanţă deosebită au expertizele fizico-
chimice ale obiectelor materiale de probă. În procesul
acţiunilor de dare şi luare de mită de pe obiectul mitei,
învelişul, ambalajul ei pe corpul, hainele mituitorului,
mituitului (intermediarului) e posibilă transpunerea unor
microparticule sau substanţe.
Examinările fizico-chimice în aşa situaţii se
efectuează cu scopul de a stabili provenienţa, caracterul
lor, mecanismul de formare, etc. Ele pot fi rezultative doar
în cazul respectării stricte a recomandaţiilor ştiinţei
Criminalistice privitor la relevarea, fixarea şi ridicarea
urmelor şi, bineînţeles, formulând corect întrebările la care
se cere răspunsul expertului.1
În cazurile când la organul de urmărire parvine o
sesizare despre extorcarea de mită apar posibilităţi de a
cerceta obiectele şi valorile care urmează a fi oferite în
calitate de mită. Dacă obiectul mitei este ambalat, atunci
se examinează şi ambalajul. În procesul cercetării acestora
de pe suprafaţa lor trebuie ridicate modele de
microparticule, de substanţe. (Când această operaţie este
greu de realizat se ridică însăşi obiectele în cauză, se
ambalează în pungi de plastic şi se sigilează, ca ulterior, în
condiţii de laborator să fie examinate şi ridicate anumite
micromenţiuni).
În continuare, după reţinerea, arestarea celui corupt
şi efectuarea percheziţiilor corporale, domiciliare, la locul
de muncă se cer descoperite şi ridicate obiectele transmise
ca mită, ambalajul lor. Fiind la fel examinate (cercetate),
de pe suprafeţele lor, respectiv, se ridică modele de
comparaţie, care în acelaşi mod se împachetează şi se
sigilează. În caz de necesitate, într-un pachet de plastic se
ambalează însăşi obiectul, fapt despre care se
consemnează în procesul-verbal cu indicaţiile respective în
planul-schiţă.
În aşa mod se asigură condiţii pentru efectuarea
expertizei fizico-chimice în sarcina cărui-a se pune
lămurirea următoarelor întrebări:
1
Camil Suciu, Criminalistica; Ed.. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1972 p.571. Dumitru Sandu “Unele aspecte privind interpretarea
concluziei raportului de expertiză” în Culegerea de referate “20 de ani de
expertiză criminalistică”, Bucureşti 1979, p.54; care recomandă ca
întrebările să fie formulate, în măsura posibilităţilor, după o prealabilă
consultaţie a expertului sau a unui specialist, i-ar în situaţia în care expertiza
a fost dispusă, expertul să solicite lămuriri suplimentare organului judiciar.
1) Se conţin oare pe suprafaţa obiectului ridicat sau a
ambalajului marcaje de substanţe fluorescente ori de altă
natură?
2) Dacă ele există, atunci care sânt caracteristicile fizico-
chimice a lor?
3) Coincid oare microobiectele (substanţele) de pe
suprafaţa obiectului ridicat şi microparticulele
(substanţele) prezentate la expertiză în calitate de modele?
Trebuie să menţionăm, că la aprecierea şi
valorificarea rezultatelor expertizei este necesar de a lua în
consideraţie şi posibilitatea apariţiei unor asemenea
microparticule ori substanţe pe corpul sau hainele
învinuitului (inculpatului) în legătură cu activitatea sa
profesională, precum şi în alte împrejurări nelegate de
cazul cercetat.

Secţiunea a VII-a
Metode tehnico-ştiinţifice de stabilire a sincerităţii
sau nesincerităţii celor implicaţi în corupţie

§ 1. Consideraţii introductive

Prezentarea regulilor şi procedeelor tactice de

ascultare a bănuitului în comiterea unui act de corupţie
(vezi Capitolul III secţiunea VI §.7) ar fi incompletă fără
unele dintre metodele tehnico-ştiinţifice de stabilire a
sincerităţii sau nesincerităţii unei persoane - subiect al
unui raport juridic, metode recunoscute şi reglementate în
legislaţiile mai multor state - SUA, Germania, Franţa,
Spania, Polonia etc. Considerăm aceste metode de
importanţă majoră, inclusiv şi la investigarea cazurilor de
corupţie, fapt care ne-a determinat la un studiu mai amplu
în acest domeniu. În esenţa sa aceste metode constau în
depistarea comportamentului simulant în baza indicatorilor
psiho-fiziologici ai emoţiei:1
− modificările activităţii cardiovasculare a pulsului,
tensiunii arteriale;
− modificarea caracteristicilor normale ale respiraţiei;
− modificarea rezistenţei electrice a pielei;
− modificarea caracteristicilor normale ale vocii;
− modificarea caracteristicilor scrierii;
− tensiunea musculară, temperatura corpului,
activitatea electrică a scoarţei cerebrale.
Dintre mijloacele tehnico-ştiinţifice de detectare
a acestor indicatori folosite în diverse ţări cele mai
apreciate ca satisfăcând în mai mare măsură cerinţelor
anchetei sunt considerate următoarele:
1. Poligraful, cunoscut şi sub denumirea de
“detector de minciuni” şi “detector de comportament
simulant” - instrument care înregistrează sub formă grafică
următorii indicatori de bază:
a) tensiunea arterială şi pulsul;
b) dereglările respiraţiei;
c) rezistenţa electrodermică;
d) presiunea musculară.
Înregistrarea se face pe o bandă de hârtie specială,
prin intermediul unor pârghii cu peniţe a căror acţiune se
face electronic şi care descriu trasee specifice, din

1
John E. Reid şi Fred E. Inbau “Truth an reception. The polzgraph,
Lie detector Technique”, Ed. Williams & Ailckins, Baltimore, 1966.
interpretarea cărora se pot deduce momentele de tensiune
ale persoanei ascultate.1
2. Detectorul de stres emoţional în voce, cunoscut
sub denumirea “Dektor”, folosit la fel pentru detectarea
tensiunii psihice numai că pe baza unui singur indicator
fiziologic - al vocii - modificarea caracteristicilor normale
ale ei, determinate de stările neurovegetative specifice
emoţiei.
3. Detectorul de stres emoţional în scris, este un
dispozitiv-anexă al poligrafului care înregistrează tot sub
formă grafică modificările intervenite în scrisul unei
persoane aflate într-o stare de tensiune psihică,
reprezentând trei caracteristici ale scrisului: timpul de
latenţă, durata scrierii răspunsului şi presiunea scrisului.

§ 2. Elemente de organizare şi efectuare

a testării la poligraf

Testarea trebuie efectuată în încăperi amenajate în

mod special - cabinet de detecţie. Întregul proces de
examinare a stărilor emoţionale, se realizează pe etape :
pregătirea testării, testarea propriu-zisă şi interpretarea
rezultatelor.
Testarea la poligraf potrivit reglementărilor
normative şi practicilor majorităţii ţărilor se face numai cu
consimţământul în scris, al persoanei care urmează a fi
examinată, fapt care se soluţionează anume la etapa
iniţială.

1
Ciobu I., Comportamentul simulat, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,
1976, p.71.
 De rând cu aceasta se impune studierea materialului
cauzei în care este implicat cel ascultat, cunoaşterea
personalităţii acestuia şi preventiv examinarea lui
medicală.
O altă cerinţă este şi aceea, ca persoana care
urmează să fie testată să nu fi fost supusă anterior unor
interogatorii îndelungate.
După obţinerea consimţământului de testare
persoana se iniţiază cu principiile de funcţionare ale
aparaturii, cu regulile de testare, cu drepturile sale în
legătură cu acest procedeu.
Testarea propriu-zisă1constă din formulări de
întrebări scurte, clare şi precise la care se răspunde cu “da”
şi “nu”. Testele, de regulă pregătite anterior, conţin:
! întrebări neutre, pentru liniştea subiectului;
! întrebări de control, pentru stabilirea
răspunsurilor afirmative “da” şi negative “nu”,
necesare comparării cu răspunsurile la întrebările
critice;
! întrebări cu conţinut afectogen, referitoare direct
la faptă, la cauza cercetată.
Întrebările sunt adresate într-o anumită ordine,
urmărindu-se o încărcătură emoţională crescândă.
Rezultatele testării sunt interpretate de specialişti pe
baza comparării caracteristicilor grafice ale răspunsurilor
sincere la întrebări neutre şi la răspunsurile nesincere cu
caracter de control, cu răspunsurile nesincere la întrebările
cu încărcătură emotivă.
1
V.Zdrenghea, T.Butoi, Investigaţia psihologică a
comportamentului simulat, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1991,
p.17.
 § 3. Aspecte normative privind testarea la poligraf

Legislaţia procesual penală a RM nu conţine nici in

fel de reglementări privind metodele şi mijloacele tehnice
de detectare a tensiunii psihice. Potrivit prevederilor art.55
alin.2 C.pr.pen. al Republicii Moldova ca mijloace de
probă admise, în legislaţia noastră sunt prevăzute:
declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii vătămate,
declaraţiile bănuitului, declaraţiile învinuitului, concluziile
expertului, corpurile delicte, procesele verbale privind
actele de anchetă, judiciare şi alte documente.
Dar, din punct de vedere legal, raportându-ne la
legislaţia în vigoare a Republicii Moldova trebuie să
subliniem că testarea la poligraf este prevăzută de Legea
nr. 46-XIII din 12 aprilie 1994 privind activitatea
operativă de investigaţii - art.6 lit.n, fiind determinată ca o
măsură operativă de investigaţii1. În conformitate cu
prevederile acestei legi organele care exercită activitatea
operativă de investigaţii (art.11 al Legii - organele
Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Securităţii
Naţionale şi Ministerului Apărării) în scopul soluţionării
sarcinilor de relevare a atentatelor criminale, de prevenire,
curmare şi descoperire a infracţiunilor şi a persoanelor
care le organizează, le comit sau le-au comis, de asigurare
a restituirii prejudiciului cauzat de infracţiune, precum şi
căutarea persoanelor care se ascund de organele de

1
În literatura de specialitate testarea la poligraf este considerată
drept o constatare tehnico-ştiinţifică efectuată de specialiştii organelor de
urmărire penală. E.Stancu, Criminalistica, Vol.II, Ed. Actanii, Bucureşti,
1995, p.151, V.Zdrenghea şi T.Butoi, Investigaţia psihologcă a
comportamentului simulat, 1991, Biodetecţia judeciară, 1992, Bucureşti
urmărire penală şi judecată sau care se sustrag de la
sancţiunea penală şi a celor dispărute fără urmă, au dreptul
să ţină convorbiri cu bănuitul cu aplicarea detectorului
comportării simulante. Procedura, condiţiile şi alte aspecte
în aplicarea detectorului în prezenta lege nu se prevăd,
urmând ca detalizarea să fie făcută în acte normative
departamentale.
Valoarea probantă a concluziilor desprinse în urma
testării la poligraf, ca în genere şi a altor rezultate ale
activităţii operative de investigaţii se apreciază în
conformitate cu principiile şi regulile legislaţiei de
procedură penală.
Observăm deci, că testarea sincerităţii cu ajutorul
tehnicii de tip poligraf nu face parte din mijloacele de
probă nominalizate în art.55 C.pr.pen. al Republicii
Moldova şi nu constituie nici una dintre modalităţile de
ascultare a bănuitului, învinuitului prevăzute de art.105
C.pr.pen. - citarea şi interogarea bănuitului, art.115/1
C.pr.pen. - aplicarea înregistrării sonore şi înregistrării
video la interogatoriu, art.132 C.pr.pen. - interogarea
învinuitului.
În legătură cu faptul menţionat ceva mai înainte, că
testarea la poligraf este prevăzută în Legea cu privire la
activitatea operativă de investigaţii, trebuie să precizăm, că
potrivit prevederilor acestei legi (art.10) rezultatele
măsurilor operative de investigaţii la care se referă şi
detectarea comportamentului simulat pot fi utilizate:
1. - la pregătirea şi efectuarea acţiunilor de anchetă
penală;
 2. - la înfăptuirea măsurilor operative de
investigaţii în scopul prevenirii, curmării şi descoperirii
infracţiunilor;
3. - în calitate de probe pentru dosarele penale.
Dacă referitor la primele două direcţii de utilizare a
rezultatelor activităţii operative de investigaţii careva
obiecţii, contraargumente nu pot fi invocate, apoi în ceea
ce priveşte calitatea de probe a acestora (bineînţeles, că
bazîndu-ne pe prevederile legislaţiei procesuale în
vigoare) putem exprima mai multe rezerve. În primul rând,
procedura în cauzele penale este strict determinată de
Codul de procedură penală al Republicii Moldova1 şi în
sus-amintitul art.55 “Probele” sunt expuse limitativ datele
care pot avea astfel de calitate2. În al doilea rând utilizarea
în calitate de probe a datelor obţinute în cadrul activităţii
operative de investigaţii contravine principiului prezumţiei

1
Actualul Cod de procedura penală a fost aprobat prin Legea din
24.03.1961, Veştile RSSM Nr.10 din 1961 cu modificările întroduse în
textul oficial până la 12.03.1999
2
Autorul lucrării este de părerea, că spectrul mijloacelor de probă
(art.55 alin.2 C.pr.pen.) admise în legislaţia noastră trebuie lărgit,
propunând cu următoarele:
! măsurile operative de investigaţii să fie evaluate ca acte
premergătoare acţiunilor de anchetă penală, rezultatele cărora să se
consemneze în procese verbale, iar în temeiul acestora, la prezenţa datelor
respective, să se permită percheziţia şi arestul preventiv;
! datele obţinute în urma efectuării măsurilor operative de
investigaţii cu ajutorul mijloacelor tehnico-ştiinţifice să fie evaluate ca
constatări tehnico-ştiinţifice consemnate în procese verbale respective şi
atribuite la mijloacele materiale de probă;
! depoziţiile ofiţerilor operativi investigatori privitor la
împrejurările săvârşirii infracţiunii, persoanele implicate, alte aspecte
importante pentru probaţiune, care le-au devenit cunoscute în legătură cu
activitatea de serviciu.
de nevinovăţie (art.4/1 C.pr.pen.) potrivit căruia vinovăţia
oricărei persoane poate fi dovedită numai în mod legal, în
cursul unui proces judiciar, desfăşurat în conformitate cu
prevederile Codului de procedură penală. Şi în al treilea
rând, având în vedere testarea la poligraf, organul de
urmărire penală nu poate obliga bănuitul, învinuitul,
inculpatul să probeze vinovăţia sa (art.14 C.pr.pen.).
Bineînţeles, că în ceea ce priveşte aplicarea
detectorului comportării simulante există şi alţi factori de
natură să influenţeze negativ testarea, printre care
nervozitatea excesivă, starea fiziologică proastă, dificienţe
psihice etc.1
Cu toate acestea, majoritatea autorilor,
practicienilor şi autorul prezentei lucrări consideră
aplicarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice de detectare a
tensiunii psihice, a simulării ca valoroase metode de
investigare exrajudiciare care oferă posibilităţi preţioase la
conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii,
inclusiv de corupţie.

1
E.Stancu, Criminalistica, Vol.II, Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1995,
p.151.
 Concluzii

În cele din urmă, pe marginea cercetărilor efectuate,

am desprinde şi unele concluzii, având convingerea că ele
pot fi completate, aprofundate:
1. Corupţia are un caracter universal, manifestându-
se în forme diverse la nivel politic, administrativ,
economic, social ec., astfel că abordarea ştiinţifică a
acestui fenomen nu este acceptată, decât în context
interdisciplinar, dar din totdeauna fiind important de a
evidenţia în primul rând acele manifestări care cad sub
incidenţa legii pentru a le sancţiona.
2. Infracţiunile cuprinse sub noţiunea generică de
infracţiuni de corupţie nu formează un grup distinct în
Codul penal al Republicii Moldova, făcând parte din
infracţiunile săvârşite de persoane cu funcţii de răspundere
(funcţionari publici, funcţionari, deţinători de autoritate,
angajaţi în serviciu public, subl.autorului) cu toate că se
diferenţiază de celelalte infracţiuni din această categorie
mai cu seamă prin caracteristicile elementului material,
care în esenţă constă în traficarea atribuţiilor specifice
funcţiei deţinute în schimbul unor foloase, sau specularea
în aceleaşi scopuri a influenţei pe lângă funcţionari, fapt,
care ar putea fi reflectat în legislaţia penală.
3. Infracţiunile de corupţie posedă o individualitate
proprie bine marcată nu numai sub aspectul juridico-penal,
dar şi prin existenţa multiplelor particularităţi, în ceea ce
priveşte tactica şi metodica descoperirii lor.
4. Corupţia este strâns legată cu alte delicte
infracţionale - delapidări, evaziuni fiscale, spălarea
banilor, crima organizată etc. - cu toate care în ansamblu
ameninţă serios statul, valorile democratice, fapt care
impune autorităţile să ia măsuri prompte şi efective în
vederea prevenirii şi combaterii acestor fenomene.
 ANEXE
Anexa nr.1

Dinamica infracţiunilor de corupţie

(art.187,1871 şi 188 C.pen.) în perioada anilor 1985-1998

200

187
180

160

140
134

120
116
109
100

88
80 80 81

70
63
60

40 39
35 35
26
20 19

0
1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998
 Anexa nr.2

Indici calitativi privind combaterea infracţiunilor de

corupţie (art. 187, 1871, 188 C.pen.)
în perioada a.1995-1998

120 116
109

100

88
80 82
80
70 72

60 56
51
45
40
34 35
31 29
28
21
20

0
1995 1996 1997 1998

Inregistrate infractiuni
Descoperite infractiuni
Diferite justitiei dosare penale
Condamnate persoane
 Anexa nr.3

Contribuţia organelor de urmărire penală la combaterea

infracţiunilor de corupţie în perioada 1995-1998

Depistate infractiuni (art.187,1871,188 c.pen.) de catre organele

Procuraturii si Ministeruluio Securitatii Nationale
Depistate infractuni (art.187,1871,188 c.pen.) de catre subdiviziunile
Ministerului Afacerilor Interne

140
120
100
80
95
60 95
76
52
40
20
18 21 14
12
0
1995 1996 1997 1998
 Anexa nr.4

Proces verbal de declaraţie

mun. Chişinău 5 iunie 1999

Inspector superior în Serviciul Poliţiei Economice al

Comisariatului de Poliţie al municipiului Chişinău, căpitan de
poliţie Melnic Vladimir în corespundere cu prevederile art.91 şi
93 C.pr.pen. al Republicii Moldova în biroul de serviciu a
consemnat în prezentul proces verbal declaraţia verbală a
reclamantului Boboc Ion Gheorghe buletinul de identitate
A01015533 eliberat pe 15.03.1997 de oficiul nr.01, născut la
1.01.1960 în or. Chişinău, directorul firmei “PERES”, dislocată
în or. Chişinău , str. Hânceşti 55, domiciliat or. Chişinău str.
Gh. Asachi 2 tel.72-00-33.
Fiind preîntâmpinat privitor la răspunderea pentru
denunţarea calomnioasă potrivit prevederilor art.195 C.pen. al
Republicii Moldova (semnătura - Boboc I.) reclamantul a
declarat următoarele.
Firma “PERES” al cărei director el este, a fost
constituită şi înregistrată în mai 1996, forma de organizare -
societate pe acţiuni, activând în domeniul construcţiei şi
reparaţiei. Colectivul firmei este alcătuit din specialişti
calificaţi, cunoscuţi în oraş, fapt care influenţează pozitiv
asupra rentabilităţii şi venitului firmei. Impozitele în buget şi
fondul social firma le achită la timp, ceea ce se confirmă şi de
controalele efectuate până acum din partea inspectoratului
fiscal şi fondului social.
În ziua de 20 mai anul curent la sediul firmei s-au
prezentat două persoane - controlori din Serviciul Fiscal de Stat
Ceban Raisa - inspector principal şi Rusu Maria - inspector,
(necunoscute până la momentul dat) care au anunţat că vor
efectua un control multilateral al activităţii economico-
financiare a firmei. Contabilul-şef al firmei, Moraru Ion, a
primit indicaţii de a pune la dispoziţia reprezentaţilor
Serviciului Fiscal de Stat, documentaţia, materialele necesare
în vederea asigurării controlului respectiv, repartizându-le şi o
încăpere separată.
Pe parcursul acestor zile mă interesam cum decurge
controlul, la ce d-na Ceban Raisa, inspector principal,
răspundea, că sunt depistate anumite încălcări şi că despre
esenţa lor vor anunţa la sfârşit. În fine, pe 3 iunie am fost
invitat împreună cu contabilul-şef al firmei Moraru Ion la
oficiul Serviciului Fiscal de Stat dislocat pe str. Eminescu 8, în
biroul nr.16. Prezentându-ne la ora numită - 10.00 n-ea întâlnit
d-na Ceban Raisa şi n-ea relatat, că în urma controlului au fost
stabilite multiple contracte, facturi, conturi fictive care au
condus la tăinuirea de la impozitare a unei impunătoare sume -
de 53 mii lei, fapt despre care s-a întocmit un act, ce urmează
să-l semnăm.
Şi eu şi contabilul-şef am cerut să ne demonstreze, care
documente sunt fictive, ce sume s-au tăinuit, la ce d-na Ceban
ne-a răspuns că nu are timp să se ocupe cu noi insistând să
semnăm actul, altfel, în caz contrar va transmite materialele la
procuratură. Refuzând în semnarea actului, am ieşit din birou
să plecăm, dar ea m-a strigat pe mine din urmă, să intru iarăşi
în birou. Întorcându-mă, d-na Ceban s-a exprimat că şi eu şi
contabilul putem avea neplăceri serioase, că dânsa cunoaşte
multe privitor la afacerile noastre şi că toate se pot termina cu
bine dacă noi v-om “unge” treaba cu 500 de dolari. I-am
răspuns că nu am pentru ce plăti aşa sumă, căci nu am săvârşit
nici o infracţiune, la ce dânsa mi-a răspuns, că atunci suma
constatată de 53 mii de lei v-a fi virată în buget, conducerea va
fi sancţionată administrativ şi materialele transmise în
procuratură.
A doua zi, pe 4 iunie, pe la orele 9.30 d-na Ceban Raisa
m-a telefonat la sediul firmei întrebându-mă ce am hotărât
privitor la discuţia de ieri, sugerându-mi, că dacă nu achit suma
cerută acum, în viitor voi suporta mai mari cheltuieli. La
sfârşitul convorbirii m-ia spus, că mă aşteaptă mâne, deci pe 5
iunie, 1999, după orele 17.00 la dânsa, la serviciu cu suma în
cauză.
Despre suma cerută de inspectorul superior fiscal Ceban
Raisa i-am povestit contabilului-şef Moraru Ion, care s-a
exprimat în sensul, că deşi nu înţelege pentru ce să dăm bani,
dar consideră că ar trebui s-o facem, altfel ne vor încurca să
lucrăm normal cu tot felul de controale.
Buna mea credinţă şi convingerea în nevinovăţia
noastră m-a făcut să mă adresez la poliţie, pentru ai demasca pe
cei corupţi şi ai trage la răspundere. În prezent de o parte din
suma cerută de Ceban Raisa eu dispun, de cealaltă pot face rost
şi sunt de acord să folosesc aceşti bani la demascarea mituitului
numai cu condiţia restituirii lor după aceasta.
Procesul verbal este citit de câtre mine personal, din
spusele mele totul este înscris corect.

Reclamant (semnătura) Boboc Ion

Inspector superior în Serviciul

Poliţiei Economice al Comisariatului
de Poliţie din mun. Chişinău
căpitan de poliţie

(semnătura) Melnic Vladimir

5 iunie 1999
 Anexa nr.5

Proces verbal
de cercetare a banilor

mun. Chişinău 5 iunie 1999

Inspector superior în Serviciul Poliţiei Economice a

Comisariatului de Poliţie al municipiului Chişinău, căpitan
de poliţie Melnic Vladimir cu participarea şi în prezenţa
martorilor asistenţi Ceban Petru, domiciliat în
mun.Chişinău, str.I.Creangă, 3, ap.55 şi Martin Vasile,
domiciliat în mun.Chişinău, str.Gh.Asachi,5 cărora li s-au
explicat drepturile şi obligaţiile ce le poartă potrivit
art.117 C.pr.pen. (Ceban – semnătura, Martin –
semnătura), precum şi a reclamantului Boboc Ion,
domiciliat în mun.Chişinău, str.Gh.Asachi,2, care a făcut o
declaraţie despre extorcare de mită, a întocmit respectând
prevederile art.115 C.pr.pen. prezentul proces-verbal
privitor la faptul, că astăzi 5 iunie 1999, orele 12.00, în
biroul de serviciu s-a efectuat cercetarea banilor în sumă
de 500 (cinci sute) dolari SUA, puşi la dispoziţie de
reclamantul Boboc Ion.
Suma specificată în bancnote în nominalul de 100
(una sută) dolari fiecare, având seriile şi numerele
individuale 1) IL6206048; 2) TA3105001; 3)IK314550; 4)
AB3352405; 5) AO6017015, toate cu anul de tipărire
1996. Careva semne, particularităţi la bancnotele cercetate
nu s-au relevat.
 După ce au fost cercetaţi banii sus-menţionaţi în
sumă de 500 dolari SUA au fost întorşi reclamantului
Boboc Ion (semnătura – Boboc).
Cele consemnate în procesul-verbal au fost date
citirii în voce celor prezenţi, observaţii sau completări din
partea lor n-au urmat.

Martorii asistenţi: (semnătura) P.Ceban

(semnătura) V.Martin
Reclamantul: (semnătura) I.Boboc

Inspector superior în
Serviciul Poliţiei Economice
al Comisariatului de Poliţie
din mun.Chişinău,
căpitan de poliţie (semnătura) V.Melnic

5 iunie 1999
 Anexa nr.6
Proces verbal
de marcare a banilor

mun. Chişinău 5 iunie 1999

Inspectorul superior în serviciul Poliţiei Economice

al Comisariatului de Poliţie al municipiului Chişinău,
căpitan de poliţie Melnic Vladimir cu participarea şi în
prezenţa martorilor asistenţi Ceban Petru, domiciliat or.
Chişinău, str. I. Creangă 3 ap.55 şi Martin Vasile,
domiciliat or. Chişinău, str.Gh..Asachi,5 cărora în
conformitate cu prevederile art.117 C.pr.pen. li s-au
explicat drepturile şi obligaţiile (semnăturile: Ceban,
Martin), în prezenţa reclamantului Boboc Ion, domiciliat
în mun.Chişinău, str.Gh.Asachi,2, care a facut o declaraţie
despre extorcarea de mită, a întocmit respectând cerinţele
art.115 C.pr.pen. prezentul proces-verbal, privitor la
faptul, că astăzi 5 iunie 1999, orele 12.00, în biroul de
serviciu s-a efectuat marcarea banilor în sumă de 500
(cinci sute) dolari SUA, puşi la dispoziţie de reclamantul
Boboc Ion.
Suma specificată în bancnote cu nominalul de
“100” (una sută) dolari fiecare, având seriile şi numerele
individuale: 1) IL 6206048; 2)TA 3105001; 3)IK
3114550; 4)AB 3352405; 5)AO 6017015, toate fiind
prelucrate cu substanţă flouriscentă invizibilă, iar pe
fiecare bancnotă cu un creion special a fost înfăptuită
inscripţia “mită,5.06.1999”.
Banii marcaţi fiind luminaţi cu raze ultraviolete s-a
constatat prezenţa pe suprafaţa lor a multiplelor
microparticule ce produc o luminiscenţă galben-verzuie,
relevându-se clar şi inscripţia “mită,5.06.1999”.
După ce au fost marcaţi banii susmenţionaţi în
sumă de 500 dolari SUA au fost întorşi reclamantului
Boboc Ion (semnătura reclamantului). Din substanţa
flouriscentă şi creionul special, utilizate la marcarea
acestor bani au fost reţinute modele de comparaţie, care au
fost împachetate într-un plic, ultimul fiind încleiat şi
sigilat cu ştampila nr.8 a Comisariatului de Poliţie al
municipiului Chişinău şi consemnat cu semnăturile celor
prezenţi.
Cele reflectate în procesul-verbal au fost date citirii
în voce celor prezenţi, observaţii sau completări din partea
lor n-au urmat.

Martorii asistenţi: (semnătura) P. Ceban

(semnătura) V. Martin

Reclamantul: (semnătura) I. Boboc

Inspector superior în Serviciul Poliţiei

Economice al Comisariatului de Poliţie
a mun. Chişinău căpitan de poliţie
(semnătura) V. Melnic

NOTĂ: În caz de necesitate cercetarea sau marcarea

banilor, obiectelor, altor bunuri se efectuează cu
participarea specialistului (cadrul legal – art.116/1
C.pr.pen.) fapt ce se consemnează în procesul-verbal.
 Selectări bibliografice

1. Constituţia Republicii Moldova

2. Codul penal al Republicii Moldova

adoptat la 24 martie 1961, Veştile
RSSM nr.10, 1961, cu modificări şi
completări până la 1.01.1999
3. Codul de procedură penală al
Republicii Moldova adoptat la 24
martie 1961, Veştile RSSM nr.10,
1961, cu modificări şi completări
până la 16 iulie 1998
4. Legea Republicii Moldova nr.46-
XIII din 12.04.1994 cu privire la
activitatea operativă de investigaţii
5. Legea Republicii Moldova nr.900-
XII din 27.07.1996 cu privire la
combaterea corupţiei şi
protecţionismului, M.Of. nr.56 din
22.08.1996
6. Hotărârea nr.6 a Plenului
judecătoriei Supreme a Republicii
Moldova din 11 martie 1996
7. Codul penal al României, adoptat
la 21.06.1968 cu modificările aduse
până la 5 noiembrie 1996 (legea
nr.140)
8. Codul de procedură penală al
României, adoptat la 12 noimebrie
1968 cu modificările ulterioare
până la 3 martie 1997
9. Dobrinoiu V. Corupţia în dreptul penal român,
 Editura ATLAS LEX, Bucureşti,
1995
10. Tarhon V. Infracţiuni pentru care se aplică
proceduri speciale de urmărire şi
judecată, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1968
11. Grigorovici A. Infracţiuni de serviciu sau în
legătură cu serviciul, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1976
12. Dobrinoiu V. Traficarea funcţiei şi a influenţei în
dreptul penal, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1983
13. Cloşcă I. Tratat de drepturile omului,
Suceava I. Ed.Europa Nova, Bucureşti, 1995
14. Nistoreanu Gh. Prevenirea infracţiunilor prin
măsuri de siguranţă, Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti,
1991
15. Antoniu G. Codul penal pe înţelesul tuturora,
Popa M. Editura Politică, Bucureşti, 1970
Daneş Şt.
16. Dongoroz V. Explicaţii teoretice ale Codului
penal român, vol.II, Editura
Academiei Române, Bucureşti,
1970
17. Dongoroz V. Explicaţii teoretice ale Codului de
Kahane S. procedură penală român, Partea
Antoniu G. generală, Editura Academiei
Bulai C. Române, Bucureşti, 1975
Iliescu N.
Stănoiu R.
18. Voicu C. Banii murdari şi crima organizată,
Editura Artprint, Bucureşti, 1995
19. Codul penal al României, adoptat
la 21.06.1968 cu modificările aduse
până la 5 noiembrie 1996 (legea
nr.140)
20. Codul de procedură penală al
României, adoptat la 12 noiembrie
1968 cu modificările ulterioare
până la 3 martie 1997
21. Dandine B. De la repression du trafic
d’influense endroit positif francais
actuel, Toulolouse, 1935
22. Mommsen Th. Le droit penal romain, vol.III,
Paris, 1907
23. Jousse Traite de la justice criminele de
france, vol.III, 1771
24. Gardiner J. Defining Coruption, a Report to the
Fifth Internaţional Anti-coruption
Conference, Amsterdam, 9 marth,
1992
25. Didier Duval Fenomenul corupţiei: aspecte
juridice, mijloace de prevenire şi
reprimare, intervenţie, Simpozion,
Bucureşti, 19-21 iunie 1996
26. John E.Reid “Truth an reception, The
Fred E.Inbau polygraph, Lie detector
Technique”, Ed.Williams Ailckins,
Baltimore, 1996
27. Le Clere M. Manuel de Police technique, Police
Revuie, Paris, 1974
28. Stelzer E. Criminalistica, Berlin, 1977
29. Наумов А. Б. Контроль над преступностью в
демократическом обществе,
"Государство и право" №10,
Москва, 1993
30. Кузнецова Н.Ф. Обсуждение борьбы с
корупцией, "Государство и
право", № 2, Москва, 1993
31. Здравомыслов Должностные преступления.
В.Б. Понятие и квалификация, Изд.
Юр.лит., Москва, 1975
32. Яковлев А.М. Социология экономической
преступности, Изд. Наука,
Москва, 1988
33. Силла А.А. Закон и взятка, Кишинев, 1984
34. Скуратов Ю.И. Коментарий к Уголовному
Лебедев В.М. кодексу Российской Федерации,
Игнатов А.Н. Изд.2-е, ИНФРА. М-НОРМА,
Красиков Ю.А. 1997
35. Яблоков Н.П. Криминалистика, Изд. “ВЕК”,
Москва, 1996
36. Образцов В.А. Криминалистика, Изд.
“Юристь”, Москва, 1997
37. Корупция и уголовный закон,
“Правоведение”, №6,
Москва,1991
38. Георгицэ М Организованная преступность:
проблемы теории и практики
расследования, Кишинев, 1998
39. Каминский М.Н. Расследование взяточничества,
Горький, 1982.
40. Nistoreanu Gh, Drept penal, Partea specială,
Dobrinoiu V. Editura, Continent XXI, Bucureşti,
Molnar I. 1995
Pascu I.
Boroi A.
Lazăr V.
41. Stoică O. Drept penal, Partea specială,
Editura Didactică şi Pedagogică,
 Bucureşti, 1976
42. Dincu A. Bazele criminologiei, Editura
“Europa-Nova”, Bucureşti, 1996
43. Nistoreanu Gh. Criminologie, Editura “Europa-
Păun C. Nova”, Bucureşti, 1996
44. Mircea I. Criminalistica, Editura Fundaţia
“Chemarea”, Iaşi, 1992
45. Theodoru G., Drept procesual penal, Editura
Moldovanu L. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1979
46. Volonciu N. Drept procesual penal, vol.II,
Editura “T.U.B.”, Bucureşti, 1989
47. Volonciu N. Tratat de procedură penală, Partea
specială, vol.II, Editura “Paideia”,
Bucureşti, 1994
48. Stancu E. Criminalistica, vol.II, Editura
“ACTAMI”, Bucureşti,1995
49. Ciofu I. Comportamentul simulat, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti,
1976
50. Zdrenghea V. Investigaţia psihologică a
Butoi T. comportamentului simulat, Editura
Ministerului de Interne, Bucureşti,
1991
51. Zdrenghea V. Biodetecţia judiciară, Editura
Butoi T. Ministerului de Interne, Bucureşti,
1992
52. Suciu C. Criminalistica,Editura Didactică şi
Pedagogică,Bucureşti, 1972
53. Aioniţoaie C. Tratat de tactică criminalistică,
Butoi T. Ministerul de Interne, Academia de
Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”,
Editura “Carpaţi”, Craiova, 1992
54. Angheni A. A V-a Conferinţă internaţională
 Anticorupţie, Buletin de
criminologie şi de criminalistică,
nr.1-2/1992
55. Pavel D. Consideraţii teoretice şi practice
privind infracţiunile de serviciu, în
“R.R.D.”, nr.10/1967
56. Stoică O. Contribuţii la studiul conţinutului
infracţiunii de negligenţă în
serviciu, în “Studia Universitatis
Babeş-Bolyai, series
jurisprudenţia”, Cluj, 1964
57. Moldovan L. Luarea de mită în Codul penal al
RSR, în “Studia Universitatis
Babeş-Bolyai, series
jurisprudenţia”, Cluj, 1970
58. Dobrinoiu V. Unele aspecte ale imfracţiunii de
luare de mită în formă continuată,
în “R.R.D.”, nr.12/1981
59. Gorgăneanu I. Consideraţii privind actele
premergătoare efectuate de
organele de urmărire penală, în
“R.R.D.”, nr.1/1974
60. Antoniu T. Natura juridică şi funcţia actelor
premărgătoare în reglementarea
procesua penală, în “R.R.D.”,
nr.12/1970
61. Sandu D. Unele aspecte privind interpretarea
concluziei raportului de expertiză,
în Culegerea de referate “20 de ani
de Expertiză criminalistică”,
Bucureşti, 1979
62. CuşnirV. “Autoritatea publică, corupţia şi
crima organizată” în materialele
Conferinţei ştiinţifico-practice
 republicane “Strategia combaterii
criminalităţii organizate în
Republica Moldova”, 23-24 mai
1996, Editura ARC, Chişinău, 1997
63. Cuşnir V. Accepţiuni privind noţiunea
corupţiei în plan internaţional, în
Buletinul Asociaţiei Tinerilor
Jurişti, nr.4, Chişinău, 1997
64. Revista “Legea şi viaţa” nr.5,
Chişinău, 1997
65. Cotidianul Parlamentului RM
“Sfatul Ţării”, nr.112 din
30.06.1992
66. Cotidianul “Moldova Suverană”,
nr.87 din 9.06.1993
67. Săptămânalul “Äĺëовая газета” din
1.06.1995
68. Cotidianul “Независимая
Молдова” din 22.05.1997
69. Cotidianul “Flux”, nr.16, 17 din 16
şi 23 aprilie 1999
70. Statistica infracţiunilor pe anii
1985-1998, Ministerul Afacerilor
Interne al Republicii Moldova
71. Statistica Ministerului Justiţiei al
Republicii Moldova, anii 1985-
1998