UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Referat

Drept și Justiție în România comunistă

Coordonator științific,
Lector univ. dr. Marilena Oana NEDELEA

Student,
Eșanu Maria,drept,an I, grupa 2
 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Drept și Justiție în România comunistă

Fiat justitia,et pereatus mundus

Justiția poate lua sensul unei adevărate puteri în care oamenii au încredere și la care speră
să găsească aujtor,pe de altă parte justiția poate fi transformată într-o simplă metaforă,totul
depinzând de rolul pe care realiatatea istorică și societatea i-l acordă. Justiția
este temporară și relativă realității pe care se construiește,dar este cu atât mai periculos când
justiția își definește forma pliindu-se pe realitățile politice și ideologice ale timpului. Istoria ne-a
demonstrat ,nu o singură dată, că justiția este elementul vital al unui stat,dar care în situații
istoricește determinate, devine și prima unealtă a acestuia.

Comunsimul a fost fenomenul care a determinat ,fundamental vorbind, schimbarea

României ,iar una dintre formele acestei schimbari a fost aducerea în confomitate a dreptului
intern cu ideologia partidului. Primul impact a fost resimțin prin adoptarea Constituției de la
1948. După mai mult de 3 luni de vid constituțional (30 decembrie-13 aprilie 1948) a fost
adoptată Constituția de la 1948 care reprezenta produsul tipic al aplicării în viața politică
românească a doctrinei si ideologiei comuniste după modelul sovietic prin preluarea
documentelor constituționale ale statului sovietic,începând cu decretele din octombrie pâna la
Constituția URSS din 1936.
O altă formă caracteristică comunismului român au fost ,,represiunile” ,iar undeva între
comunism și represiuni s-a aflat dreptul și Justiția.
De regulă, atunci când se vorbește despre represiune politică se face referire cu
preponderență la Serviciul Securității sub egida căruia s-au desfășurat cele mai tragice abuzuri
asupra drepturilor și libertăților omului ,dar se uită menționarea celorlalte organe responsabile de
funcționarea acestui serviciu.Este vorba despre Miliţie, Procuratură, instanţele judecătoreşti ,care
înfăptuiau de fapt partea practică a ceea ce a însemnat activitatea Securității. Fără a eluda de la
rolul jucat de Securitate în tragedia represivă care a însoţit procesul de transformare a statului
român într-unul comunist, menționăm că nu ofițerul de securitate și nici informatorul nu au avut
putere de decizie judiciară,nu ei au suprimat drepturile și nu ei au fost cei care au încarcerat, au
dat sențințe de condamnare sau au confiscat proprietăți.
În acest context putem invoca cazul secretarului județenei din județul Suceava .În anul 1950
acesta a cerut organelor represive ridicarea a 3 chiaburi din Călimășești și confiscarea
proprietății lor ,întrucât era necesară gospodăriei agricole colective,chiar dacă nu ar fi existat
motive sau material probatoriu. În acest caz Securitatea nu a fost vârful de lance al operaţiunii
abuzive. Lt. major Bacalu de la Securitate a refuzat să participe la asemenea acţiuni. În schimb,
 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

comandantul Miliţiei, lt. major Meci, şi procurorul de serviciu au executat operaţiunea şi i-au
ridicat pe cei trei chiaburi.1
Cu toate acestea rolul pe care autoriatea judecătorească l-a avut în desfășurarea activității
Securității este trecut sub tăcere chiar și după jumătate de secol.Aceeași minimalizare a rolului
autorității judecătorești se remarcă și în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza
Dictaturii Comuniste din România ,fiind un curent istoriografic.Minimalizarea rolului justiției
în evenimentele din perioada comunistă își are propriile cauze.
Prima cauză ar fi sursele istoriografice.Dacă în ceea ce privește dosarele Securității
arhivele au fost desecretizate dupa 1989,Ministerul Justiției nu a predat materialul documentar de
interes istoric Arhivei Naționale ale României.2
O altă cauză are o explicație pragmatică. Astăzi mulți dintre cei care dețin funcții de
conducere în instituțiile judiciare sau în învățământul juridic au activat în perioada anterioară
1998,or mulți dintre descendenții acestora ocupă înalte funcții în instituțiile juridice.Sentințele
greșite și abuzive se vreau date uitării. După opinia lui Florian Banu, juriştii care au fost
implicaţi direct în reinterpretarea dreptului şi în adaptarea lui la canoanele ideologice ale vremii
nu vor dori o relevare a rolului pe care l-au jucat nu cu mult timp în urmă, transmiţând acest
dezinteres pentru trecut şi discipolilor şi adepţilor lor, mai ales dacă deţin posturi universitare.3
Drept rezultat îndepărtarea de la importanța pe care a avut-o justiția în funcționarea sistemului
socialist-comunist în lupta cu opozanții politici.

1.1 Epurarea avocaților

După preluarea puterii politice de către partidul comunist, principala sarcină a justiţiei
„populare” a fost aceea de a sprijini comunizarea României. Represiunea politică cu mijloace
1 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R.-Cancelarie, dosar nr. 111/1950, ff. 1-6

2 Fondul Ministerul Justiţiei-Direcţia Judiciară poate fi consultat până în anul 1945, Fondul Ministerul Justiţiei-
Direcţia Personal- 1899, Fondul Ministerul Justiţiei-Penale – 1866.

3 Florian Banu, Instrumentalizarea justiţiei de către regimul comunist. (1945-1958), în „Caietele CNSAS”, Anul II, nr.
2(4)/2009. Bucureşti, 2010, p. 123.
 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

judiciare şi aplicarea dreptului de tip nou necesitau înlocuirea juriştilor care profesaseră în
regimurile politice anterioare cu jurişti a căror origine socială sănătoasă garanta formarea unui
corp profesional fidel regimului comunist4. Astfel a începtul fenomenul care a fost cunoscut mai
apoi ca epurarea avocaților .Dacă aparent avocatul își păstra aceeași funcție în cadrul procesului
și anume,apărarea ,sub imperiului comunismului profesiei de avocat îi este imprimată o altă
misiune: apărarea dejucată,fățișă,simulată, astfel încât să se asigure desfășurarea „normală” a
proceselor politice,chiar și atunci când acestea erau mascate sub legalitatea dreptului comun.
Avocatul devine un simplu element ,,de mascare,, a proceselor politice abuzive în unele legitime
și desfășurate conform procedurilor legale,inclusiv mimîndu-se respectarea dreptului la
apărare.Preluînd puterea ,partidul a avut grijă să înlăture avocații obișnuiți în ași respecta meseria
cu avocații comozi sistemului.
Au fost înființate comisii,de cele mai multe ori ad-hoc, prin care erau concediați din
barouri avocați pentru diverse incriminări: colaborare cu „hitlerismul”, cu „legionarii”, cu „cei
vinovaţi de dezastrul ţării”. A fost impusă limitarea numerică a avocaților.5

Adevărata lovitură dată breslei avocaților a fost adoptarea Legii nr. 3 din 17 ianuarie 1948
pentru desfiintarea Barourilor si infiintarea Colegiilor de Avocati din Romania ,care prevedea:
ART. 1
Barourile avocaţilor şi Uniunea Barourilor avocaţilor din România se desfiinţeazã pe data
publicãrii prezentei legi.
ART. 2
În locul Barourilor se înfiinţeazã Colegii de avocaţi pe judeţe cu sediul în capitala judeţului (...)
ART. 4
Ministrul justiţiei va numi Comisiuni interimare, care vor conduce şi administra Colegiile şi
Uniunea Colegiilor, potrivit legilor în vigoare, pana la modificarea legii de organizare a
avocaţilor.6
În conformitate cu art. 7 avocaţii şi apărătorii care doreau înscrierea în Colegii trebuiau să
îndeplinească câteva condiţii.
Nu puteau fi înscrişi în Colegii decât avocaţii şi apărătorii care:

4 Iuliu CRĂCANĂ Drept şi Justiţie în România comunistă (III), ), în Caietele CNSAS, anul VI, nr. 1-2 (11-12)/2013

5 Dacă în 1919 în Baroul Avocaţilor din Cluj erau înscrişi 93 de avocaţi definitivi şi 30 de avocaţi stagiari,
iar în 1938 erau înscrişi 360 de avocaţi definitivi şi 200 de avocaţi stagiari, lista avocaţilor din oraşul Cluj,
în anul 1947, cuprindea 272 de avocaţi definitivi şi 55 avocaţi stagiari.

6 MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 17 ianuarie 1948

 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

a) Au exercitat în mod efectiv profesiunea de avocat sau de apărător;‫٭‬

b) Au avut această profesiune că principală sursă de existenţă;
c) Au exercitat-o în mod demn;
d) N-au manifestat atitudini antidemocratice în viaţa lor publică sau profesională.
*Cu privire la definirea ,,a exercita in mod demn” profesia au existat serii de controverse din
partea avocaților,intrucât este vorba despre o normă imprecisă,abstractă și interpretabilă în sensul
dorit de comisiile de admitere în profesia de avocat.
Aparent acesta a fost temeiul legal prin care au fost înlocuiți o generație de avocați demni cu una
a avocaților de sistem,docili și care nu puneau probleme din punct de vedere politic.
Procentul reprimirii în noile organisme a fost în general de peste 70%.
‫٭‬De exemplu, prin desfiinţarea Baroului Argeş, au fost excluşi din corp 48 de avocaţi şi admişi
în Colegiu 36.
‫٭‬Prin Decizia publicată în Monitorul Oficial 59/1948 sub nr. 20337, s-a stabilit numărul
membrilor Colegiului de Avocaţi din judeţul Cluj la 130 avocaţi definitivi şi 40 avocaţi stagiari.
Prin situaţii asemănătoare treceau şi celelalte Colegii judeţene. Astfel ministrul de Justitie,
Avram Bunaciu, aprecia că din 18.000 de avocaţi câţi erau la începutul anului 1948, în octombrie
rămăseseră înscrişi în colegii doar 4.500.
Întărirea acestor măsuri s-a făcut prin trecerea Colegiile de avocaţi sub îndrumarea şi controlul
Ministerului Justiţiei, devenind astfel, aşa cum au şi fost denumite, „organe auxiliare ale
justiţiei”.
Epurarea produsă prin această lege pe criterii preponderent politice nu a slăbit însă presiunea
pusă pe noii membri ai colegiului, teama de a-şi pierde dreptul de a profesa fiind parte a complexului
terorii impus de noul regim politic,fiind lesne dovedită lipsa de stabilitate profesională nemaiîntâlnită în
istorie a acestei profesii. Între 1947 şi 1960 orice avocat putea fi „radiat” din corp în urma unei reclamaţii
oarecare. Totodată, putea fi chemat şi reţinut de miliţie, procuratură sau securitate fără vreo formă
legală, intimidarea unui avocat pe aceste căi, înaintea judecării unui proces în care atitudinea acestuia
deranja, fiind practicată de aceste organe în mod frecvent. 7

Cu titlu de exemplu poate fi adus cazul ilustrului avocat Hurmuz Aznavorian.

Hurmuz Aznavorian a făcut parte din pleiada avocaţilor de renume dintre cele două
războaie mondiale, care au dominat prin atitudinea corectă în dezbateri, studiu şi implicare în
desluşirea controverselor, precum şi prin înalta conştiinţă profesională. A pledat într-o serie de
mari procese, printre care unul de notorietate, care figurează şi în renumita publicaţie juridică
„Biblioteca Marilor Procese”, sub titlul „Păltineanu-Lăzărescu”. În aceste procese, Hurmuz

7 Iuliu CRĂCANĂ Drept şi Justiţie în România comunistă (III), ), în Caietele CNSAS, anul VI, nr. 1-2 (11-12)/2013
 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Aznavorian s-a impus ca un slujitor strălucit al barei, datorită erudiţiei sale preţioase, a ţinutei
ireproşabile şi a unei desăvârşite onestităţi în pledoariile sale.
În ’46 – ’48 (Hurmuz Aznavorian) a pledat în procesul criminalilor de război, foşti miniştri
antonescieni din timpul războiului.
La 23 aprilie 1948, după schimbarea regimului politic în ţară ca urmare a intrării României în
sfera de influenţă sovietică, Hurmuz Aznavorian a fost radiat din barou. La 15 august 1952 a fost
arestat şi trimis la muncă forţată la Canal. La 10 noiembrie 1957, Hurmuz Aznavorian a fost
arestat şi acuzat de „uneltire contra ordinii sociale” 8. A fost judecat în iulie-august 1958 şi
condamnat la 25 de ani de temniţă grea într-un lot compus din foşti liberali. Torturat de
Securitate, a trecut pe la închisorile Jilava, Văcăreşti, Galaţi. În noiembrie 1960 a ajuns la
penitenciarul Botoşani, unde a murit la 5 aprilie 1961, fiind aruncat în groapa comună.
După decembrie 1989, prin diligenţele fiicei sale a fost declarat recurs în anulare împotriva
hotărârii pronunţate în 1958, iar Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe Hurmuz Aznavorian.

,,Puterea de care dispune un magistrat e atât de mare, încât dacă i se asigură prin
inamovibilitate şi libertatea de conştiinţă şi de judecată, fără garanţiile unei temeinice pregătiri
juridice şi fără această servitute în interesul colectivităţii umane, ar ajunge să creeze din
magistrat un mic, dar periculos dictator. Libertatea nu încape în orice suflet. Sunt suflete servile
din naştere, care nu ştiu să preţuiască libertatea, unicul sens al existenţei umane... Sub
regimurile dictatoriale, adică regimurile bunului plac, s-au verificat adevăraţii magistraţi, născuţi
a fi magistraţi,,.

1.2 Procuratura și Serviciul Securității

Epurarea ,,juriștilor,, nu s-a referit numai la avocați,sub aceeși măsură a fortificării
,,partidului,, au fost supuși radierilor în număr impresionant procurorii.Sub efectul epurării se
resimțea acut lipsa de personal.În 1951 Parchetul avea doar 60 de unităţi pe lângă tribunalele
existente şi 14 pe lângă Curţi, fiecare unitate fiind formată din 2-3 procurori.

8 Art.209 C.Penal în vigoare

 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

După înființarea Securității, Parchetul a fost pus în inferioritate prin limitarea

atribuțiilor.Parchetul era considerat ,,necorespunzător,, astfel încât era necesară înființarea unei
instituții noi care să corespundă realității- Procuratura după modelul sovietic.
În 19 iunie 1952 au fost adoptate Legea nr. 6 pentru înfiinţarea şi organizarea Procuraturii
Republicii Populare Române şi Legea nr. 7 din pentru înfiinţarea si organizarea instanţelor şi
procuraturilor militare.
În comparație cu Parchetul,Procuratura avea atribuții lărgite.Aceasta a fost investită cu
forță și independență,urmând să preia sarcinile acuzării în procesele politice,să verifice cum își
desfășoară activitatea celelalte instituții,inclusiv Securitatea, să supravegeheze aplicarea
uniformă a legii de către toate tribunalele țării , să verifice temeincia reținerii ,să vegheze la
stabilirea justă a infracțiunii și la aplicarea sancțiunii.Practic,Procuratura a fost principala unealtă
în înfăptuirea represiunii politice,Securității revenindu-i doar rolul de executor.
Potrivit Codului de Procedură Penală, procurorul era cel care supraveghea măsurile de prevenţie,
iar abuzurile în privinţa reţinuţilor fără forme legale puteau fi oprite doar de procuratură.Efectul
direct al acestor împuterniciri a fost opus,a crescut numărul arestaților preventiv în lipsa unui
temei legal,arestările făcându-se prin încălcarea drastică a procedurii penale,în lipsă de acte de
cercetare și în necunoștință de cauză asupra motivului reținerii.Tot în conformitatecu prevederile
Codului de procedură penală ,doar procurorul avea dreptul de a emite ordonanţe de arestare,
percheziţie şi deţinere sub pază a infractorului.Toate aceste reglementări legislative,camuflau ,în
realitate, sub limitarea abuzului organelor polițienești ,trasformarea procurorului intr-un
înfăptuitor al represiunii și un organ superior Securității.
S-a ajuns până la a i se cere telefonic Procurorului General nu mai puţin de 20.000 de mandate
de arestare în alb sub motivaţia că Securitatea „are de întreprins o acţiune”.Au existat situații în
care Securitatea refuza eliberările decise de procuratură,dar și situașii în care procuratura se
opunea eliberărilor date de Securitate.Aici nu putem să nu invocăm cazul ,,Sabin Solomon,, care
reflectă pe deplin conflictul dintre cele două instituții.
Membru al Partidului Socialist Democart,Sabin Solomon a fost a fost reţinut de către DGSS
Cluj, fiind cercetat pentru învinuirea de a fi fost informator al Siguranţei.Ancheta aa fost
desfășurată succesiv de doi procurori,care prin folosirea torturii au impus reținutului
recunoașterea vinii. La Parchetul Curţii Cluj acuzatul a retractat toate declaraţiile și în lipsă de
probe,parchetul a cerut ca ancheta să se refacă de către un ofițer al securității. În urma
desfășurării anchetei s-a dispus ridicarea din Penitenciarul Cluj a inculpatului Sabin Solomon,
fără avizul Parchetului la dispoziţia căruia se afla, pentru a fi dus la Direcţia Generală pentru
definitivarea cercetărilor,fiind momentul care a marcat începutul conflictului între cele două
instituții represive. În urma schimbului de adrese dintre Alexandru Voitinovici (Procuror
General al R.P.R) şi Alexandru Drăghici , pe 4 octombrie 1952, DGSS Regiunea Cluj primeşte
de la Parchetul Curţii Cluj ordinul să îl rearesteze pe Sabin Solomon,ordin care conform
Arhivelor Naționale nu a fost executat.
 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Corespondența dintre Securitate și procuratură,deținută astăzi în fodurile CNSAS,este un răspuns

solid la elucidarea rolului represiv al Procuraturii în perioada comunistă în raport cu rolul
Securității.

1.3 Instanțele judecătorești

Nu în ultimul rând, comunisul nu a lăsat neatinsă nici profesia de judecător,fiind bine
cunoscut faptul că după 1948 accesul și promovarea în sistem se făcea în totalitate prin adeziune
politică,mai mult decât atât,judecătorul trebuia eminamente să fie membrul unui partid
politic,mergându-se până la aservirea puterii judecătorești de către puterea executivă aproape în
totalitate.
Un exemplu prin care poate fi probată persistarea unui cotrol permanent instituit asupra actului
de justiție îl constituie Tribunalul M.S.S. care avea triplă subordonare, faţă de ministrul Justiţiei,
ministrul Forţelor Armate şi ministrul Securităţii Statului, care stabileau de comun acord numărul
angajaţilor, al sediilor şi circumscripţiilor de judecată, statele de organizare, numirea în funcţie a
judecătorilor şi mişcarea acestora, numărul asesorilor populari ai tribunalului, precum şi numirea
lor.
Drept urmare majoritatae sentințelor fie erau pronunțate prin ,,constrângere de prtid” ,fie erau
date în baza obedienței și ,,convingerii politice” a judecătorului.Astfel s-a constituit generația
judecătorilor care înțelegeau ce se întâmplă,aveau conștiință,dar au ales să nu o asculte.
În acest context nu putem să nu menționăm activitatea unuia dintre cele mai abjecte personaje
din istoria justiției românești din perioada comunistă-Alexandru Petrescu.Cu privire la procesele
acestui judecător,zis ,,Bursa neagră a justiției,, istoria justiției încă mai păstrează tăcerea.
Apropiat al comuniștilor încă din 1945,Alexandru Petrescu a devenit o unealtă a acestora. Printr-o
conjunctură de evenimente Petrescu a judecat cele mai importante procese ale epocii,devenind în decursul
carierei unul dintre cei mai corupți și duri judecători comuniști. A fost preşedintele completului care a
judecat în procesul lotului Tămădău, l-a condamnat la închisoare pe viaţă, pe Iuliu Maniu,a judecat în aşa-
numitul „proces al trădătorilor şi spionilor titoişti” (august 1950), al primului lot „de sabotori diversionişti
de la canal,,.9

1.4 Concluzii
În concluzie, analizând situația organelor judecătorești din perioada comunistă,mai ales
prin prisma cazurilor particulare consemnate în Arhiva națională,putem spune că dreptul și
Justiția în această perioadă a fost supus de către ,,legalitatea socialistă,, unor mutații a căror
reminiscență persistă și astăzi.Dacă am stabili o gradație a abuzului și încălcării drepturilor și
9 Caietele CNSAS, anul VII, nr. 1 (13)/2014, Iuliu Crăcană, Generalul de Justiţie Alexandru Petrescu – o biografie a
corupției
 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

libertăților fundamentale ale omului exercitate de către organele de stat,Serviciul Securității nu ar

deține întâietate,aceasta ar reveni nu în ultimul rând Procuratuii și judecătorilor .
Cert este faptul că la baza situției create în justiție nu a stat individul,fie în postură de
judecător,procuror sau ofițer al securității și nici partidul,sursa a fost însăși legislația. Legislația
comunistă, care avea un carcater de clasă,era ideologică,secretă și formală.Consecințele acestei
realități comuniste se găsesc astăzi în haosul legislativ,neîncrederea în sistemul judiciar,în legi și
în aplicarea lor.
Istoria a demonstrat că un sistem juridic poate fi anulat în câteva luni ,dar pentru
reconstruirea sa sunt insuficiente câteva luni.Pentru ca România să redevină într-adevăr stat de
drept au fost necesari ani de muncă și perfecționare legislativă,reforme și efort depus în vederea
redresării imaginii Justiției.

Bibliografie
 UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA,
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Iuliu CRĂCANĂ Drept şi Justiţie în România comunistă (III), ), înCaietele

CNSAS, anul VI, nr. 1-2 (11-12)/2013

Iuliu CRĂCANĂ Drept şi Justiţie în România comunistă (III), ), înCaietele

CNSAS, anul VI, nr. 1-2 (11-12)/2013

Iuliu Crăcană, Generalul de Justiţie Alexandru Petrescu – o biografie a

corupției,Caietele CNSAS, anul VII, nr. 1 (13)/2014

Florian Banu, Instrumentalizarea justiţiei de către regimul comunist. (1945-1958),

în „Caietele CNSAS”, Anul II, nr. 2(4)/2009. Bucureşti, 2010

Hurmuz Aznavorian ,,Excelența legii” Editura Semne (2007),București