Curs Stiinta Administratiei

LECTOR UNIV. DR.
LUCIANA BEZERIȚĂ TOMESCU
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ,
comentarii, legislație, doctrină, jurisprudență, teste
de autoevaluare, teme de reflecție și de cercetare
LECTOR UNIV. DR. LUCIANA BEZERIȚĂ TOMESCU
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ,
comentarii, legislație, doctrină, jurisprudență, teste
de autoevaluare, teme de reflecție și de cercetare
- Note de curs -
EDITURA SITECH
Craiova 2017
Referent de specialitate: Doctor īn drept Ionița Cochințu, Cadru
didactic asociat - Facultatea de Drept, Universitatea din București
Corectura aparţine autorului.
© 2017 Editura Sitech Craiova

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii. Orice
reproducere integrală sau parţială, prin orice procedeu, a unor pagini din
această lucrare, efectuate fără autorizaţia editorului este ilicită şi constituie o
contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate utilizării sau citării
justificate de interes ştiinţific, cu specificarea respectivei citări.
© 2017 Editura Sitech Craiova
All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this
book may be reproduced, stored in a retrieval system, or transmitted in any
form or by any means, electronic, photocopying, recording or otherwise,
without written permision from the copyright owner.
Editura SITECH din Craiova este acreditată de C.N.C.S. din cadrul

Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru editare de carte ştiinţifică.
Editura SITECH Craiova, România

Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter
Tel/fax: 0251/414003
E-mail: office@sitech.ro
Editura SITECH face parte din lista editurilor româneşti de prestigiu,
recunoscută de către CNATDCU, pentru Panelul 4, care include domeniile:
ştiinţe juridice, sociologice, politice şi administrative, ştiinţe ale
comunicării, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, ştiinţe economice
şi administrarea afacerilor, ştiinţe psihologice, ale educaţiei, educaţie fizică
şi sport.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BEZERIȚĂ TOMESCU, LUCIANA
Administrație publică, comentarii, legislație, doctrină, jurisprudență,
teste de autoevaluare, teme de reflecție și de cercetare / Bezeriță
Tomescu Luciana. - Craiova : Sitech, 2017
ISBN 978-606-11-6174-4
35(075.8)
378.22
ISBN 978-606-11-6174-4
PREFAȚĂ
Prezenta lucrare, încercând să răspundă unor cerințe

didactice, cuprinde în mare parte, tematica abordată în cadrul
cursurilor și se adresează studenților Facultății de
Administrație Publică, cu precădere, precum și tuturor celor
interesați.
În doctrina de specialitate este general împărtășită
opinia potrivit căreia administrația publică nu trebuie abordată
din punct de vedere exclusiv juridic, fiind situată la intersecția
dintre știința juridică și știința administrației publice. Această
abordare nu contravine aplicării principiului legalităţii, potrivit
căruia administraţia trebuie să acţioneze conform dreptului,
urmărind satisfacerea interesului legitim public și realizarea
binelui comun.
Definiția consacrată a administrației publice face
referire la organizarea executării legii și executarea în concret
a legii, din perspectiva căreia administrația fără drept ar
însemna dacă nu o contradictio in terminis, cel puțin o
exagerare, în condițiile în care este unanim recunoscut
caracterul interdisciplinar al acesteia.
În acest context, lucrarea de față se dorește a fi un
material preponderent didactic, fundamentat constituțional și
legal, rezultat al prelegerilor din ultimii cinci ani la Facultatea
de Administrație Publică, pe baza căruia, testele de
autoevaluare și temele de reflecție și de cercetare propuse au în
vedere trecerea de la teorie la practică în administrația publică.
După Capitolul I - Introducere în administrația publică,
fundamentări conceptuale, pornind de la semnificația noțiunii
de administrație publică, relevând opera legiuitorului și
contribuțiile teoretice ale specialiștilor, precum și unele aspecte
clarificate în cadrul contenciosului constituțional, lucrarea
5
analizează statutul juridic, organizarea și funcționarea, actele
emise, adoptate și formele de răspundere specifice autorităților
publice care, prin activitatea desfășurată, constituie
componente ale administrației publice, după cum urmează:
Capitolul II - Preşedintele României, Capitolul III - Guvernul
României, Capitolul IV - Administraţia centrală de
specialitate, Capitolul V - Administraţia publică locală.
În contextul în care statul de drept presupune
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, în
cadrul democrației constituționale, administrația publică își
aduce aportul specific prin furnizarea serviciilor publice,
domeniu de interes pentru fiecare dintre noi, ca beneficiari, cu
drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale consfințite prin
Constituție și dezvoltate prin lege.
Autoarea
6
Capitolul I.
INTRODUCERE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ,

FUNDAMENTĂRI CONCEPTUALE
Noțiunea situată la baza conceptelor specifice

Administrației publice, Științelor administrative și Dreptului
admninistrativ este cea de <stat>, fiind necesar un demers
introductiv privind fundamentele acesteia.
În sens restrâns, tehnic-juridic, „conceptul de stat
desemnează forma organizată a puterii publice.”1
„Statul nu este altceva decât organizarea statală a
puterii poporului, este instituționalizarea acestei puteri.”2
Statul a mai fost definit ca fiind „cel mai important
fenomen social instituțional care constituie și cadrul organizat
de conducere și guvernare al societății având și calitatea de
reprezentant oficial al acesteia.”3
Secțiunea 1. TEORIA CLASICĂ A SEPARAȚIEI

PUTERILOR ÎN STAT
„În orice societate organizată în stat, există trei funcții

devenite și puteri: de edictare de reguli juridice sau funcția
legislativă; de executare a acesor reguli sau funcția executivă;
de judecare a litigiilor, sau funcția jurisdicțională.”4
1
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituții
politice, Ediția 15, Vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 44.
2
3
Ioan Santai, Vasile Tabără, Administrație publică, Editura Techno Media,
Sibiu, 2011, p. 17.
4
politice, Ediția 14, Vol. II, Editura C.H. Beck, București, 2013, pp. 7-8.
7
„Fiecare funcție este conferită unor organe distincte:
puterea legislativă, adunărilor reprezentative; puterea
executivă, șefului statului, eventual șefului de guvern și
miniștrilor; puterea judecătorească, organelor judiciare.”5
Constituția României, republicată,6 statuează la art. 1
alin. (4) faptul că: „Statul se organizează potrivit principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi
judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.”
Secțiunea 2. NOȚIUNEA DE ADMINISTRAŢIE

PUBLICĂ
În doctrina de specialitate recentă, noțiunea de

<administrație publică> a fost definită, într-o formulare
5
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituțíi
6
Constituția României, emitent: Adunarea Constituantă, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
Constituţia României, în forma iniţială, a fost adoptată în şedinţa
Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, a fost publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în
vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie
1991.
Constituţia României a fost modificată şi completată prin Legea de
revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de
Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, cu reactualizarea
denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în
forma republicată, art. 156).
Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 a fost
aprobată prin referendumul naţional din 18 - 19 octombrie 2003 şi a intrat în
vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003 a Hotărârii Curţii
Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului
referendumului naţional din 18 - 19 octombrie 2003 privind Legea de
revizuire a Constituţiei României.
8
concentrată, astfel: “ansamblul activitățílor Președintelui
României, Guvernului, autorităților administrative autonome
centrale, autorităților administrative autonome locale și, după
caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de
putere publică, se aduc la îndeplinire legile, sau, în limitele
legii, se prestează servicii publice”7.
Potrivit doctrinei actuale de drept administrativ,
noţiunea de administraţie publică semnifică “ansamblul
activităţilor desfăşurate de autotităţile administrative de stat,
cele autonome locale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară
şi organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate
publică de interes local sau judeţean, prin care, în regim de
putere publică se execută legea, în sens material, concret sau
prin emiterea de acte normative cu forţă juridică inferioară
legii sau se prestează servicii publice”8.
În același sens, potrivit formulărilor exprimate în
cuprinsul doctrinei de specialitate, administraţia publică are
două componente:9
a) componenta executiv-dispozitivă, prin care se
organizează executarea sau se execută în concret legea, scop în
care emite/ adoptă acte administrative de autoritate, unilaterale,
de comandă, cu caracter normativ sau individual;
b) componenta de prestări de servicii publice, prin care
administraţia publică înfiinţează, organizează şi gestionează
serviciile publice.
7
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol I. Introducere.
Organizarea administrativă. Funcția publică, Ediția a 4-a, revizuită, Editura
All Beck, București, 2005, p. 82.
8
Verginia Vedinaş, Drept administrativ - Curs universitar, Ediția a IX-a
revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 40.
9
Ion Imbrescu, Managementul serviciilor publice comunitare, Ediția a II-a
revizuită și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2012, p. 35.
9
„Administrațía publică urmărește satisfacerea
interesului public, a utilității publice în mod dezinteresat,
inclusiv prin realizarea de servicii publice”.10
„Prin scopul său, administrația publică este legată de
puterea legislativă care, prin activitatea sa principală constând
în legiferare, circumsrie și stabilește finalitatea și sensul în care
administrația va acționa. Totodată, administrația publică este
legată și de puterea judecătorească, hotărârile instanțelor
judecătorești fiind aplicate și executate în sfera acesteia. Prin
natura ei, administrația publică este legată însă în cea mai
mare măsură de puterea executivă dar nu se identifică cu
aceasta, având o sferă mai largă de cuprindere.”11
Într-o abordare mai amplă, cu caracter interdisciplinar,
în doctrină a fost formulată următoarea definiție a
administrației publice: „administrația publică este acea
activitate care constă în folosirea teoriilor și proceselor
manageriale, politice și juridice în vederea realizării
mandatelor guvernării legislative, executive și judecătorești,
pentru a asigura reglementările și serviciile pentru societate în
ansamblu, cât și pentru segmentele acesteia”12.
Administraţia publică reprezintă „un segment al
executivului”, alături de activitatea de guvernare şi evocă
activitatea prin care se aduc la îndeplinire legile şi se
prestează servicii publice, în limitele legii, îndeplinită de
autorităţile administraţiei publice centrale (de stat) şi locale. 13
10
Toader Toma, Drept administrativ, Editura Vasiliana ‘98, Iași, 2009, p.
29.
11
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ - Curs universitar, Vol. I,
Ediția a III-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2014, p. 19.
12
Ioan Alexandru, Tratat de administrație publică, Editura Universul
Juridic, București, 2008, p. 75.
13
Verginia Vedinaş, Drept administrativ - Curs universitar, Ediția a IX-a,
2015, op. cit., pp. 41-42.
10
Despre corelaţia executiv - administraţie publică,
menţionăm că, în doctrina de specialitate, s-a afirmat că
executivul presupune două dimensiuni14: guvernarea înseamnă
„a lua decizii esenţiale care angajează viitorul naţiunii”, iar
administraţia înseamnă „îndeplinirea sarcinilor cotidiene”, de
unde şi distincţia dintre buna guvernare şi buna administrare15.
În ceea ce privește semnificația noțiunii de <putere
discreționară a administrației publice>, aceasta: „reprezintă
acea marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei
autorități astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de
legiuitor, să poată recurge la orice mijloc acțiune în limitele
competenței sale.”16 „Dincolo de aceste limite, autoritatea
respectivă va acționa cu exces de putere, ce poate fi cenzurat în
instanța de judecată.”17
Subliniem că „existenţa puterii discreţionare nu este în
contradicţie cu principiul legalităţii”18, principiu asupra căruia
vom reveni.
14
Verginia Vedinaş, Drept Administrativ - Curs universitar, Ediția a IX-a,
2015, op. cit., pp. 41-42 și autorii citați la nota 3 de subsol de la aceeași
pagină: Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I., Ediția a 4-
a, 2005, op. cit., pp. 68-73; (...).
15
<Buna administrare> este consacrată de prevederile art. 41 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene C 83/399 din 30.03.2010. Disponibilă la site-ul:
http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0389:0403:ro
:PDF, consultat la data 10.09.2017.
În același sens, a se vedea: Luciana Tomescu Bezeriță, Tutela
administrativă - comentarii, legislație, doctrină, jurisprudență, Editura
Bren, București, 2014, pp. 105-108.
16
Ediția a III-a, 2014, op. cit., p. 10.
17
18
Dana Apostol Tofan, Instituții administrative europene, Note de curs,
București, 2008, p. 11, disponibilă la site-ul:
11
Secțiunea 3. NOȚIUNILE DE ORGAN AL
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE/ AUTORITATE PUBLICĂ
Potrivit doctrinei de specialitate, noţiunea de <organ al

administraţiei publice> desemnează „acea categorie de organ
public sau de organ autorizat de un organ public, prin care se
realizează activităţi din sfera administraţiei publice, prin
executarea legii şi prestarea de servicii publice în limitele
legii”.19 În cadrul organelor administraţiei publice sunt incluse
atât structuri de natură publică, supuse regimului de putere
publică, cât şi structuri de natură privată, cărora nu le este
străin regimul de putere publică, pentru că au fost autorizate
de un organ public şi pentru că îşi desfăşoară activitatea sub
„paza” unui asemenea organ.20
Așadar, se mai arată în doctrină, „organul
administrației publice este o categorie de autoritate publică,
anume categoria care, potrivit Constituției și legilor, este
chemată să execute legea sau, în limitele legii, să presteze
servicii publice, uzând, în acest scop, de prerogativele
specifice puterii publice”21.
Din punct de vedere al competenţei materiale (rationae
materiae), administraţia publică este formată din două
categorii de organe:22
http://www.umk.ro/images/documente/master/institutii_administrative_euro
pene.pdf, consultat la data 10.09.2017.
19
2015, op. cit., p. 342.
20
2015, op. cit., p. 342.
21
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I., Ediția a 4-a,
2005, op. cit., p. 264.
22
2015, op. cit., p. 404.
12
- organe având competenţă materială generală -
Preşedintele şi Guvernul, la nivel central, consiliile locale,
județene, primarii, la nivel local;
- organe având competenţă materială de specialitate -
ministerele, alte organe centrale de specialitate, organele
centrale autonome, la nivel central, serviciile publice
deconcentrate, la nivel local.23
În înțelesul Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin.
(1) lit. b), noțiunea de <autoritate publică> semnifică: orice
organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care
acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea
unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice,
în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat
care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau
sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de
putere publică.
În condiţiile actualului sistem de drept, se face vorbire
despre următoarele categorii de autorități, care au misiunea
de a înfăptui administraţia publică, respectiv de a presta
servicii publice, în limitele legii:24
1) autorităţi de natură statală:
a) cei doi şefi ai executivului bicefal - Preşedintele şi
Guvernul;
b) ministerele şi alte organe centrale de specialitate
subordonate Guvernului sau ministerelor;
c) organele centrale de specialitate care nu sunt
subordonate Guvernului (autonome);
23
În același sens, a se vedea: Ioan Santai, Vasile Tabără, Administrație
publică, 2011, op. cit., p. 56.
24
2015, op. cit., pp. 38-40. În același sens, a se vedea: Antonie Iorgovan,
Tratat de drept administrativ, Vol. I., Ediția a 4-a, 2005, op. cit., pp. 264-
265.
13
d) instituţiile bugetare, regiile autonome şi societăţile
comerciale subordonate organic sau funcţional ministerelor
sau autorităţilor centrale autonome;
e) prefectul - autoritate statală în judeţ, consacrată de
art. 123 din Constituţie, din cuprinsul căruia rezultă
următoarele dimensiuni ale statutului prefectului: este
reprezentantul Guvernului pe plan local; este şeful serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe
centrale din unităţile administrativ-teritoriale; este organ de
tutelă administrativă25; este garantul respectării legii şi a ordinii
publice pe plan local, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr.
340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului,
republicată,26 cu modificările și completările ulterioare;27
f) serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi
celorlalte organe centrale de specialitate, conduse de prefect.
2) autorităţi autonome locale, care prestează servicii
publice în unităţile administrativ-teritoriale, în baza
principiilor constituţionale ale autonomiei, descentralizării şi
deconcentrării şi care sunt:
25
A se vedea: Oliviu Puie, Controlul de tutelă adminsitrativă exercitat
de prefect asupra actelor administrative ale autorităţilor administraţiei
publice locale în contextul Constituţiei revizuite, al Legii nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale şi al Legii nr. 340/2004 privind instituţia
prefectului, Revista de Drept Public nr. 3/2004, publicație a Institutului de
Științe Administrative “Paul Negulescu”, Editura All Beck, București, pp.
128-141.
26
Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului a fost
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 21 iulie
2004. Textul republicat al legii a fost publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2008.
27
A se vedea: Constantin Furtună, Privire de ansamblu asupra legii privind
instituţia prefectului, Revista de Drept Public, nr. 3/2004, publicație a
Institutului de Științe Administrative “Paul Negulescu”, Editura All Beck,
București, pp. 104-106.
14
a) autoritățile administrației publice locale - alese prin
sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
După cum știm, potrivit prevederilor Legii
administraţiei publice locale nr. 215/200128, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, autorităţile deliberative
ale administrației publice locale sunt: consiliul local, consiliul
judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor [art. 1 alin. (2) lit. d)], iar autorităţile executive
ale administrației publice locale sunt: primarii comunelor,
oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-
teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului
Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean [art. 1 alin. (2) lit.
e)].
b) organisme prestatoare de servicii publice și de
utilitate publică de interes local sau județean, precum:29
- instituții și servicii publice de interes local sau
județean, înființate și organizate prin hotărâri ale autorităților
deliberative,
- societăți comerciale și regii autonome de interes local
sau județean,
- asociații de dezvoltare intercomunitară,30
28
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, în
temeiul art. III din Legea nr. 286/2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 215/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
621 din 18 iulie 2006.
29
Verginia Vedinaş, Drept Administrativ, Curs universitar, Ediția a IX-a,
2015, op. cit., pp. 39-40.
30
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001, asociațiile de
dezvoltare intercomunitară reprezintă: structurile de cooperare cu
personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate, în condiţiile legii, de
unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor
15
- furnizori de servicii sociale, de drept public ori privat,
- asociații, fundații și federații recunoscute ca fiind de
utilitate publică, în condițiile legii,
- operatori de servicii comunitare de utilități publice
locale sau județene.
Secțiunea 4. NOȚIUNILE DE COMPETENŢĂ/

CAPACITATE A ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE
Capacitatea reprezintă „o aptitudine, o posibilitate

recunoscută unor organe de a dobândi atribuţii din domeniul
administraţiei publice”, pe când competenţa reprezintă
„totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu care sunt învestite
organele administrative şi prin intermediul cărora desfăşoară
o activitate de natură administrativă”.31
Doctrina de specialitate consacră semnificația
competenței - „un ansamblu de atribuții prevăzute de lege” și
„o obligație legală” - și trei categorii de competenţă:32
1) Competenţa materială (rationae materiae)
desemnează ansamblul prerogativelor unei autorităţi publice,
din punctul de vedere al dimensiunilor și conținutului acestora.
În literatura de specialitate sunt identificate două tipuri
de competenţă materială:
a) competenţă materială generală - prerogativele cu
caracter general, vizând întreaga activitate administrativă (ex:
proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun

a unor servicii publice.
31
2015, op. cit., pp. 343.
32
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a,
2005, op. cit., pp. 273, 280-281. În același sens: Verginia Vedinaș, Drept
Administrativ - Curs universitar, Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 343-345.
16
Guvernul, consiliile locale, prefectul, primarul, consiliul
judeţean etc.);
b) competenţă materială specială - prerogativele cu
caracter special, vizând anumite segmente ale activităţii
administrative (ex: ministerele, serviciile publice
deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale etc.).
2) Competenţa teritorială (rationae loci) semnifică
întinderea în spaţiu a prerogativelor unui organ administrativ,
indiferent de natura competenţei sale materiale.
În literatura de specialitate, au fost identificate două
tipuri de competenţă teritorială:
a) competenţă teritorială generală, exercitată la nivel
naţional, (ex: Preşedintele, Guvernul, ministerele, alte organe
centrale de specialitate ale administraţiei de stat);
b) competenţă teritorială locală, exercitată în anumite
limite geografice delimitate, de regulă la nivel de unitate
administrativ-teritorială.
3) Competenţă temporală (rationae temporis) este
acel tip de competenţă care evocă întinderea în timp a
prerogativelor unui organ administrativ. Subliniem faptul că
regula în ceea ce priveşte această competenţă o reprezintă
competenţa temporală nelimitată în timp, existând şi anumite
organe administrative care, prin actul lor de înfiinţare au o
competenţă temporală limitată.
Potrivit doctrinei, competența organelor administrației
publice semnifică „ansamblul atribuțiilor stabilite de
Constituție sau de lege, ce conferă drepturi și obligații pentru
a duce în nume propriu și în realizarea puterii publice, o
anumită activitate administrativă”, iar capacitatea
administrativă a organelor administrației publice desemnează
17
„aptitudinea acestora de a fi subiecte în raporturile juridice
administrative, reclamate de realizarea competenței lor.”33
Secțiunea 5. PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI

PUBLICE
În doctrina administrativă europeană, au fost descrise

reguli generale care guvernează organizarea, funcționarea și
evoluția sistemului administrației publice, cunoscute sub
denumirea de principii aplicabile administraţiei publice, care
sunt prevăzute în acte normative şi/ sau care, fără a fi
prevăzute expres în vreun act normativ, se degajă prin
generalizare, după cum urmează:34
a). principiul legalităţii - „exprimă regula potrivit
căreia administraţia trebuie să acţioneze conform dreptului,
dar având întotdeauna în vedere, interesul public, (…) se
compune din două elemente: obligaţia de conformitate cu
legea şi obligaţia de a avea iniţiativă în vederea asigurării
punerii în aplicare a legii“, (…) și consacră „primatul legii şi
supremaţia Constituţiei, ca exigenţe ale statului de drept”;
b). principiul proporţionalităţii - „presupune ca
acţiunea administrativă să decurgă în mod proporţional cu
procesul şi respectiv cu finalizarea pe cale legală, neprivând
cetăţenii de nici un aspect care să faciliteze atingerea scopului
propus şi corect din punct de vedere legal, (…) urmând ca
ansamblului “situaţie-decizie-finalitate” să i se aplice
principiul proporţionalităţii”, (…) care „trebuie analizată în
raport cu alte noţiuni cum ar fi: necesitatea, rezonabilitatea şi
moralitatea”;
33
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a, op.
cit., p. 278.
34
Dana Apostol Tofan, Instituții administrative europene, Note de curs,
2008, op. cit., pp. 9 - 15.
18
c). principiul transparenţei - „determină administraţia
publică la motivarea actelor administrative precum şi la
obligarea funcţionarilor publici de a satisface solicitările de
informare ale publicului în limitele legale”, (…) având în
vedere că „libertatea şi democraţia într-un stat sunt direct
proporţionale cu cantitatea şi nivelul de informaţii la care
cetăţenii au acces”;
d). principiul motivării - „impune necesitatea ca
autoritatea care emite un act administrativ să arate în mod
expres şi implicit, elementele de fapt şi de drept care determină
soluţia adoptată”, (…) luând în considerare că „motivarea
actului administrativ sporeşte spiritul de răspundere al
funcţionarilor şi permite un control eficient al legalităţii”.
În literatura de specialitate, au mai fost formulate și alte
clasificări, potrivit cărora administrația publică este guvernată
de următoarele principii ale dreptului:35 „principiul legalitățíi
impune respectarea strictă a legii (...); principiul
democratismului comportă mai multe aspecte - egalitatea în
drepturi a cetățenilor (...), participarea membrilor societății la
administrația publică (...), conducerea colectivă a organelor
administrației publice (...); principiul umanismului - o
administrație publică cu adevărat democratică trebuie să se
afle în slujba oamenilor, să servească societatea, să satisfacă
cerințele membrilor acesteia, să le apere drepturile și
interesele legale”.
Potrivit altor autori, principiile fundamentale ale
administrației publice sunt:36 „principiul legalității - (...) care
stă la baza fenomenului administrativ și căruia i se
subordonează întreaga activitate a administrației publice, (...)
35
Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administrația publică în România
- Master, Editura C.H. Beck, București, 2008, pp. 12-19.
36
Toader Toma, Drept administrativ, 2009, op. cit., pp. 30-32. În același
sens: Emil Bălan, Instituții administrative, Editura C.H. Beck, București,
2008, pp. 26 și urm.
19
presupune obligația administrației publice de a se supune legii
și de a asigura aplicarea ei; principiul permanenței și
continuității - exprimă perenitatea activităților de organizare
a executării și de executare în concret a legii, realizată de
către administrația publică; principiul subsidiarității - are la
bază ideea fundamentală în conformitate cu care decizia în
ceea ce privește realizarea propriilor interese trebuie să
aparțină persoanei, comunității, care sunt cele mai apropiate
de nivelul de aplicare a deciziei.”
În altă opinie, principiile fundamentale ale
administrației publice sunt:37 „principiul legalității -
legalitatea este sinonimă cu regularitatea juridică și presupune
ca acțiunea administrației să țină seama de două elemente:
obligația de conformare la lege și obligația de inițiativă pentru
a asigura aplicarea legii; principiul proporționalității - trebuie
analizat în legătură cu puterea discreționară de care
beneficiază administrația publică pentru îndeplinirea
misiunilor sale; principiul permanenței și continuității în
asigurarea interesului general - administrația publică trebuie
să fie continuă, promptă și energică deoarece ea reprezintă
necontenit statul, atât în exterior, cât și în interior; principiul
subsidiarității - își găsește o definiție în Carta europeană a
autonomiei locale38; principiile bunei administrări -
37
Emil Bălan, Instituții administrative, 2008, op. cit., pp. 26-34.
38
Carta europeană a autonomiei locale, Statele membre ale Consiliului
Europei, Strasbourg, 15 octombrie 1985:
Art. 4 - Întinderea autonomiei locale
Paragraful 3. Exercițiul responsabilităților publice trebuie, de
manieră generală, să revină, de preferință, acelor autorități care sunt cele
mai apropiate de cetățeni. La atribuirea unei responsabilități către o altă
autoritate trebuie sa se țină seama de amploarea și de natura sarcinii,
precum și de cerințele de eficiență și economie.
Paragraful 4. Competențele atribuite autorităților administrației
publice locale trebuie să fie, în mod normal, depline și exclusive. Ele nu pot
20
consacrate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în
vederea asigurării unei bune administrări, pot fi sistematizate
în patru grupe principale: încredere și predictibilitate,
deschidere și transparență, responsabilitate, eficiență și
eficacitate”.39
Reținem că, în toate sursele doctrinare citate, figurează
legalitatea, ca un principiu primordial și dominant al
administrației publice, fiind considerat „esenţial pentru statul
de drept care împreună cu principiul separaţiei puterilor
fi puse în cauză sau limitate de către o altă autoritate centrală sau

regională, decât în cazurile prevăzute de lege.
A se vedea: Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene
a autonomiei locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 331 din 26 noiembrie 1997 (ratificată cu excepţia art. 7 parag. 2 din
acest instrument juridic european). Prin art. 2 al Legii de ratificare, România
a declarat că prin noţiunea de autoritate regională, prevăzută de art. 4
parag. 4 şi 5 din Cartă se înţelege, potrivit legislaţiei sale în vigoare,
autoritate judeţeană a administraţiei publice locale.
39
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prevede la art. 41 -
Dreptul la bună administrare:
(1) Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește
problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen
rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
(2) Acest drept include în principal:
a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea
oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;
b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu
respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul
profesional și comercial;
c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.
(3) Orice persoană are dreptul la repararea de către Uniune a
prejudiciilor cauzate de către instituțiile sau agenții acesteia în exercitarea
funcțiilor lor, în conformitate cu principiile generale comune legislațiilor
statelor membre.
(4) Orice persoană se poate adresa în scris instituțiilor Uniunii în
una dintre limbile tratatelor și trebuie să primească răspuns în aceeași
limbă.
21
trebuie să garanteze libertatea cetăţenilor împotriva abuzului
de putere al executivului.”40
Secțiunea 6. ȘTIINȚA ADMINISTRAȚIEI
“Știința administrației o putem defini ca pe știința care

cercetează activitatea și structura autorităților administrative
în vederea perfecționării lor continue (...) în scopul realizării
eficiente a sarcinilor sale și a nevoilor și intereselor generale
ale cetățenilor.”41
Știința administrației, potrivit opiniilor consacrate în
mediile de specialitate, cercetează fenomenul administrativ în
întreaga sa complexitate, fiind considerată „o știință
nejuridică, de sinteză, autonomă, recunoscută la nivel științific
internațional”.42
Cercetând structura și activitatea administrației
publice, știința administrației „se interferează printre alte
discipline științifice, cu sociologia, cu științele juridice,
științele economice, științele politice, managementul, istoria,
etc”.43
Știința administrației a mai fost definită „drept o știință
social-politică, care are drept obiect studierea globală a a
activității administrative a statului și a colectivităților locale,
40
Dana Apostol, Instituții administrative europene, Note de curs, 2008, op.
cit., p. 10.
41
Cezar Manda, Teoria administrației publice, Editura C.H. Beck,
București, 2013, p. 86.
42
Cezar Manda, Știința administrației, Curs universitar, Ediția a III-a
revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 14 și
autorii citați la notele 5 și 6 de subsol de la aceeași pagină: Antonie
Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Curs universitar, Vol. I, Ediția a
III-a, Editura All Beck, București, 2001, pp. 237 și 241, (...), pp. 168-195,
pp. 196, 230 și 236 (...).
43
Cezar Manda, Teoria administrației publice, 2013, op. cit., p. 87.
22
cu toate implicațiile, relațiile și corelațiile acesteia cu celelalte
elemente ale sistemului social, în vederea eficientizării ei, cu
scopul realizării în condiții optime a funcțiilor ce le are în
cadrul sistemului social-global”44.
Relația dintre știința administrației și dreptul, în
general, respectiv și dreptul administrativ în special, are ca
fundament ideea colaborării celor două discipline în studierea
completă, globală a fenomenologiei administrative, plecând de
la premisa că legalitatea nu se opune acțiunii eficiente a
administrației ci, dimpotrivă, respectarea legii reprezintă o
condiție a obținerii eficienței economice și sociale;45
legalitatea și eficiența, nu doar că nu sunt incompatibile, ci
mai mult, ele se intercondiționează reciproc.46
Potrivit aceluiași autor: „Între aceste două ramuri ale
dreptului public, dreptul administrativ și dreptul constituțional,
există o strânsă legătură, încât una reprezintă corolarul
indispensabil al celeilalte, dreptul constituțional e acela care
organizează, cel administrativ lucrează.”47
În sensul aceleiași abordări integratoare a Științei
administrației, în literatura de specialitate s-a arătat că: „(…)
între Știința administrației și celelalte științe există multiple
legături și interdependențe, toate conlucrând la realizarea unui
obiectiv fundamental comun - slujirea omului, ridicarea
bunăstării sale materiale și spirituale, înflorirea continuă a
societății. (…) Știința dreptului administrativ și Știința
administrației se completează reciproc, se intercondiționează.
Colaborarea dintre ele constituie o bază temeinică pentru
44
Ioan Alexandru, Tratat de administrație publică, 2008, op. cit., p. 157.
45
46
47
23
desfășurarea unei eficiente activități administrative, condiție
esențială a dezvoltării generale a societății.”48
Din această perspectivă, s-a mai afirmat că: „Numai
fundamentată ştiinţific administraţia publică va putea să facă
faţă solicitărilor multiple şi complexe ale societăţii
contemporane şi, în acest context, a principalului său
component şi beneficiar, cetăţeanul.”49
TESTE DE AUTOEVALUARE
Indicați și argumentați răspunsurile corecte:
1. Structura bicefală a Executivului, în România, are

următoarea semnificație:
a) puterea executivă este exercitată de două autorităţi de
natură statală, şefi ai executivului, Preşedintele şi Guvernul;
b) administraţia publică reprezintă un segment al
executivului, alături de activitatea de guvernare;
c) administraţia publică are două componente:
componenta executiv-dispozitivă și componenta de prestări de
servicii publice.
2. Prin scopul său, administrația publică este legată

de:
a) puterea legislativă, în cea mai mare măsură,
activitatea sa principală constând în legiferare, stabilind sensul
în care administrația publică va acționa;
48
Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administrația publică în România
- Master, op. cit., 2008, pp. 59 și 61.
49
Cezar Corneliu Manda, Elemente de știința administrației, Editura
Universul Juridic, București, 2012, p. 10. A se vedea site-ul:
https://www.ujmag.ro/drept/drept-administrativ/elemente-de-stiinta-
administratiei/rasfoire/, consultat la data 17.09.2017.
24
b) puterea judecătorească, în cea mai mare măsură,
hotărârile instanțelor judecătorești fiind aplicate și executate în
sfera administrațIei publice;
c) puterea executivă, în cea mai mare măsură, fără a se
identifica cu aceasta, având o sferă mai largă de cuprindere.
3. Competența organelor administrației publice se

clasifică în următoarele categorii:
a) competență imaterială, teritorială și temporală;
b) competență materială, teritorială și temporală;
c) competență materială, teritorială și atemporală.
4. Existenţa puterii discreţionare a administrației

publice:
a) nu este în contradicţie cu principiul legalităţii;
b) este în contradicţie cu principiul legalităţii;
c) poate fi în contradicţie cu principiul legalităţii, după
caz.
TEME DE REFLECȚIE ȘI DE CERCETARE
 Categorii de autorități ale administraţiei publice

 Corelaţia executiv - administraţie publică
 Principiile administrației publice
 Analizați relația dintre știința administrației,
administrația publică și dreptul administrativ.
25
Capitolul II.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
Sediul constituțional al materiei: Cap. 2 - Președintele

României, (art. 80 - 101), din Constituția României,
republicată.
Secțiunea 1. STATUTUL CONSTITUŢIONAL AL

PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
Constituţia României, republicată, consacră un executiv

bicefal sau dualist, în care unul dintre şefi este Preşedintele,
iar celălalt Guvernul. 50
Forma de guvernământ a statului român este republica,
potrivit art. 1 alin. (2) din Constituţie și reprezintă una din
limitele revizuirii, în sensul că aceste dispoziții nu pot forma
obiectul revizuirii Constituției, conform art. 152 din Legea
fundamentală.
50
Verginia Vedinaș, Drept Administrativ - Curs universitar, Ediția a IX-a,
2015, op. cit., p. 350 și nota 1 de subsol de la aceeași pagină: Ioan Vida,
Puterea executivă și administrația publică, Regia Autonomă Monitorul
Oficial, București, 1994, p. 37.
A se vedea: Charles Debbasch, Jean-Marie Pontier, Jacques
Bourdon et Jean-Claude Ricci, Droit constitutionnel et institutions
politiques, 4e édition, Ed. Economica, Paris, 2001, pp. 133-135 (L'executif
dualiste):
Există un executiv dualist atunci când competențele executivului
sunt partajate între două organe, un șef de stat pe de o parte și un guvern,
pe de altă parte. (Il y a un exécutif dualiste lorsque les compétences de
l'exécutif sont partagées entre deux organes, un chef d'Etat d'un côté et un
gouvernement de l'autre. p. 133) - trad. ns.
26
Statutul constituțional al președintelui este consacrat
de art. 80, intitulat „Rolul Preşedintelui”, având următoarele
dimensiuni:
- reprezintă statul român,
- este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al
integrităţii teritoriale a ţării,
- veghează la respectarea Constituţiei şi la buna
funcţionare a autorităţilor publice, scop în care Preşedintele
exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi
între stat şi societate; aceste dispoziții reliefează două atribute
ale aceleiași funcții, ce trebuie exercitate de pe o poziție de
neutralitate.51
Secțiunea 2. ALEGEREA PREȘEDINTELUI

ROMÂNIEI, MANDATUL, INCOMPATIBILITĂȚI ȘI
IMUNITĂȚI
Preşedintele României se alege prin vot universal, egal,

direct, secret şi liber exprimat,52 în condiţiile Legii nr.
370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României,53
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
51
Verginia Vedinaș, Drept administrativ - Curs universitar, Ediția a IX-a,
2015, op. cit., p. 351 și nota 1 de subsol de la aceeași pagină: Ioan Vida,
Puterea executivă și administrația publică, 1994, op. cit., p. 40.
52
Despre <Trăsăturile tradiționale ale votului>, a se vedea: Iancu
Gheorghe, Drept constituțional și instituții politice, Ediția a IV-a revizuită și
completată, Editura Lumina Lex, București, 2007, pp. 265- 273.
53
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12
septembrie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 95/2009 privind modificarea şi completarea Legii nr.
370/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 3
septembrie 2009, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
27
Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul
tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în
listele electorale54. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu
a întrunit această majoritate, la două săptămâni de la primul tur
de scrutin, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii
doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi,
valabil exprimate pe întreaga ţară la primul tur, fiind declarat
ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
Curtea Constituţională validează rezultatul fiecărui tur
de scrutin și asigură publicarea rezultatului sufragiului pentru
funcţia de Preşedinte al României în mass-media şi în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Mandatul Preşedintelui României are o durată de 5 ani,
se exercită de la data depunerii jurământului55 până la
depunerea jurământului de către Preşedintele nou ales și poate
fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de
catastrofă.
Funcţia de Preşedinte al României poate fi îndeplinită
pentru cel mult două mandate, care pot fi şi succesive.
658 din 3 octombrie 2009 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea

nr. 98/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429
din 20 iunie 2011, dându-se textelor o nouă numerotare.
54
Listele electorale permanente reprezintă listele cuprinzând cetăţenii
români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua
alegerilor inclusiv, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 370/2004,
republicată, cu modificările și completările ulterioare.
55
Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea
spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile
ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială
a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!", potrivit art. 82 alin. (2) din
Constituția României, republicată.
28
Pe durata mandatului, calitatea de Preşedinte al
României este incompatibilă cu cea de membru al unui partid
politic şi cu orice altă funcţie publică sau privată.
Preşedintele României se bucură de imunitate, în
sensul că nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile
politice exprimate în exercitarea mandatului.
Secțiunea 3. ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI

ROMÂNIEI
Pentru exercitarea de către Preşedintele României a

prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţia României şi
alte legi, se organizează şi funcţionează Administraţia
prezidenţială, instituţie publică cu personalitate juridică, cu
sediul în municipiul Bucureşti, Palatul Cotroceni.
Administraţia prezidenţială este reprezentată de
serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României,
pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit art. 1 din Legea
nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui
României.56
Compartimentele şi funcţiile din structura
Administraţiei prezidenţiale, organizarea, funcţionarea şi
atribuţiile acestora se stabilesc prin Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Administraţiei prezidenţiale, care
se aprobă de către Preşedintele României57 [art. 2 din Legea nr.
47/1994].
56
Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui
României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din
11 iulie 1994, republicată în: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
210 din 25 aprilie 2001.
57
Site-ul Președintelui României: http://www.presidency.ro/, respectiv
http://www.presidency.ro/files/documente/ROF_AP_2016.11.23.pdf,
consultat la data 23.08.2017.
29
Administraţia prezidențială stabileşte relaţii de
colaborare cu autorităţile publice şi primeşte sprijinul
acestora în vederea înfăptuirii prerogativelor şi exercitării
competențelor ce revin Preşedintelui României [art. 6 din
Legea nr. 47/1994].
În funcție de subiectele de drept în raport cu care se
exercită, atribuțiile Președintelui se clasifică în următoarele
categorii:58
§ 1. Atribuţiile Preşedintelui în raporturile cu

Parlamentul
a). Promulgarea legii

Sediul constituțional al materiei: art. 77 din Constituția
României, republicată.
După primirea legii spre promulgare, Președintele
României are următoarelele posibilități constituționale:
- să promulge legea, în termen de cel mult 20 de zile de
la primire;
- să solicite Parlamentului, o singură dată,
reexaminarea legii, înainte de promulgare;
- să solicite Curții Constituționale, verificarea
constituţionalităţii legii, înainte de promulgare.
În aceste din urmă cazuri, Președintele promulgă legea
în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii, care a fost
adoptată după reexaminare, sau de la primirea deciziei Curţii
Constituţionale, prin care s-a confirmat constituţionalitatea
legii.59
58
2015, op. cit., p. 353 și urm.
59
A se vedea: Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I,
Ediția a 4-a, 2005, op. cit., pp. 305 -308.
30
b). Adresarea de mesaje Parlamentului
Sediul constituțional al materiei: art. 88 din Constituţia
Preşedintele adresează Parlamentului mesaje cu privire
la principalele probleme politice ale naţiunii.
Din punctul de vedere al regimului juridic, mesajul
reprezintă „un act exclusiv şi unilateral al preşedintelui, care
nu îmbracă forma unui decret, şi care intră în categoria
actelor politice ale şefului de stat”60.
Mesajul nu atrage efectele juridice ale unui decret,
singura consecinţă pe care o determină fiind întrunirea
Camerelor în şedinţă comună pentru a-l primi, potrivit art. 65
alin. (2) lit. a) din Constituția României, republicată.
Dezbaterea mesajului nu este obligatorie, după cum a
decis Curtea Constituţională prin Decizia nr. 87/199461.
60
2015, op. cit., p. 353.
61
Decizia Curții Constituţionale nr. 87/1994 privind constituționalitatea
art. 7 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și
Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din
14 octombrie 1994:
În sesizare se solicită aprecierea constitutionalității art. 7 din
Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului în
raport cu dispozițiile art. 88 din Constituție conform cărora "Președintele
României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele
probleme politice ale națiunii".
Curtea Constituțională constată următoarele (prezentate în extras):
„Din prevederile art. 88 din Constituție rezultă ca mesajul este
mijlocul prin care Președintele României comunică Parlamentului opiniile
sale cu privire la principalele probleme politice ale națiunii. Dreptului de
mesaj al președintelui îi corespunde, potrivit art. 62 alin. (2) lit. a) din
Constituție, obligația Camerelor, întrunite în ședință comună, de a primi
mesajul.
Nici o dispoziție constituțională nu prevede obligația supunerii
acestui mesaj spre dezbatere Parlamentului.
Primirea mesajului de către Camerele reunite constituie o
modalitate a colaborării celor două autorități alese prin vot direct -
31
Mesajul prevăzut de art. 92 alin. (3) din Constituție,
prin care Preşedintele aduce neîntârziat la cunoştinţa
Parlamentului măsurile luate pentru respingerea unei
agresiuni armate, are un regim distinct, producând următoarele
efecte juridice:
- Parlamentul se convoacă de drept în 24 de ore de la
declanşarea agresiunii, dacă nu se află în sesiune;
- mesajul se va concretizeaza într-un decret
contrasemnat de primul-ministru [potrivit art. 100 alin. (2) din
Constituție], având o natură complexă, politică şi juridică, în
acelaşi timp, după cum s-a arătat în doctrina de specialitate62.
Parlamentul și Președintele României - constând în aducerea la cunostința

parlamentarilor a opiniilor președintelui cu privire la principalele probleme
politice ale națiunii.
Față de cele arătate, rezultă că textul art. 7 alin. (1) din
regulament, care se referă la "prezentarea și dezbaterea" mesajului,
întrucât reunește două aspecte ce nu pot fi decât distincte, este, în ceea ce
privește obligația dezbaterii, neconstituțional. El vine în conflict nu cu
dreptul la mesaj, consacrat de art. 88 din Constituție, ci cu prevederile art.
62 alin. (2) lit. a) din Constituție, care instituie obligația Camerelor de "a
primi" mesajul.
În afară însă de art. 88, Constituția se referă expres la mesaj și în
cuprinsul dispozițiilor art. 92 alin. (3), referitor la aducerea la
cunostința Parlamentului a măsurilor luate pentru respingerea unei
agresiuni. În această situație, ținând seama de atribuțiile constituționale ale
Parlamentului prevăzute la art. 62 alin. (2) lit. c) și d) din Constituție și de
faptul că mesajul are ca obiect o decizie adoptată, prezentarea și dezbaterea
acestuia nu pot fi decât concomitente, asa cum se prevede la art. 7 alin. (1)
din regulament.” (subl. ns.)
Curtea Constituțională în numele legii decide:
„1. Prevederea de la art. 7 alin. (1) din Regulamentul ședințelor
comune ale Camerei Deputaților și Senatului, referitoare la obligativitatea
dezbaterii mesajelor prezentate de Președintele României, este
neconstituțională, cu excepția situațiilor la care se referă art. 92 alin. (3)
din Constituție.” (subl. ns.)
62
2015, op. cit., p. 354.
32
c). Convocarea Parlamentului în sesiuni
Sediul constituțional al materiei: art. 63 alin. (3) şi art.
66 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Preşedintele convoacă Parlamentul nou ales, în cel mult
20 de zile de la alegeri.
La cererea Preşedintelui României, (precum și la
cererea biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o
treime din numărul deputațior sau al senatorilor), Camera
Deputaţilor şi Senatul sunt convocate de președinții acestora în
sesiuni extraordinare.
d). Dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte

Sediul constituțional al materiei: art. 89 din Constituţia
Preşedintele României poate dizolva Parlamentul, în
următoarele condiţii:
- după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi
a liderilor grupurilor parlamentare, dacă Parlamentul nu a
acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în
termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după
respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură;
- în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o
singură dată.
Textul constituțional interzice dizolvarea Parlamentului
în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României, în
timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de
urgenţă.

justiția
a). Numirea judecătorilor şi procurorilor
Sediul constituțional al materiei: art. 125 alin. (1) din
33
Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt
inamovibili, în condițiile legii.
„Inamovibilitatea reprezintă, alături de stabilitate, o
garanţie pe care statul o acordă unor categorii de funcţionari
publici, că nu vor fi suspendaţi sau revocaţi decât pentru cauze
disciplinare. Ea se deosebeşte de stabilitate prin aceea că
funcţionarul inamovibil nu va putea fi mutat nici în interes
de serviciu, nici măcar prin avansare.”63
b). Acordarea graţierii individuale

Sediul constituțional al materiei: art. 94 lit. d),
coroborat art. 100 alin. (2) din Constituția României,
republicată.
Președintele acordă grațierea individuală, prin decret,
contrasemnat de primul-ministru.
“Ea reprezintă un drept universal, sacrosant, al şefului
de stat, şi, totodată, un act de clemenţă pe care îl face acesta şi
prin intermediul căruia o persoană condamnată penal este
scutită, integral sau parţial, de executarea pedepsei, care a fost
stabilită prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă
definitivă.”64
c). Declanşarea urmăririi penale împotriva unor

membri ai Guvernului
Sediul constituțional al materiei: art. 109 alin. (2) din
63
2015, op. cit., p. 355 și nota 1 de subsol de la aceeași pagină: Verginia
Vedinaș, Statutul funcționarilor publici, Editura Nemira, București, 1998, p.
144.
64
2015, op. cit., p. 355 și autorul citat la nota 2 de subsol de la aceeași pagină:
Ioan Vida, Puterea executivă și administrația publică, 1994, op. cit., p. 61.
34
Preşedintele României are dreptul să ceară urmărirea
penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în
exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală,
Președintele poate dispune suspendarea acestora din funcţie.
Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului,
atrage suspendarea de drept a acestuia. Competenţa de
judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [art. 109
alin. (2) din Constituție].
§ 3. Atribuţiile Preşedintelui în relaţiile cu poporul

Potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită în două
moduri:
- în mod indirect, prin organele sale reprezentative
constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte;
- în mod direct, prin referendum.
Preşedintele României, după consultarea
Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin
referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional
(art. 90 din Constituție) - acesta reprezintă un referendum cu
caracter facultativ.
Există și alte tipuri de referendum: referendumul
constituţional cu caracter obligatoriu, astfel cum este denumit
în doctrină, organizat pentru aprobarea revizuirii constituției, în
cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a
propunerii de revizuire [art. 151 alin. (3) din Constituție];
referendumul legislativ, organizat pentru adoptarea unei legi.
Un alt tip de referendum este cel organizat pentru
demiterea președintelui, care intervine în cazul suspendării din
funcţie a acestuia, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în
şedinţă comună, cu votul majorităţii parlamentarilor, după
consultarea Curţii Constituţionale, ca urmare a săvârşirii unor
fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei (art. 95
din Constituție).
35
§ 4. Atribuţiile Preşedintelui ca şef al executivului
Ca şef al executivului, Președintele exercită mai multe
categorii de atribuții „pe care le exercită fără să aibă nevoie de
concursul primului-ministru sau al unui ministru”:65
4.1. Atribuţii exercitate în raporturile cu Guvernul

a). desemnarea candidatului la funcţia de prim-
ministru
Potrivit art. 85 alin. (1) și art. 103 din Constituție,
Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia
de prim-ministru, care urmează să primească votul de încredere
al Parlamentului, alături de întreaga echipă guvernamentală.
În prealabil, Preşedintele are obligația constituțională să
se consulte cu partidul care deține majoritatea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, cu
partidele reprezentate în Parlament.
b). numirea Guvernului, pe baza votului de

încredere acordat de Parlament
Potrivit art. 85 alin. (1), Preşedintele României numeşte
Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
În exercitarea acestei atribuţii, Preşedintele emite un
decret privind lista Guvernului, prevăzută la art. 103 alin. (2) şi
(3) din Constituție, astfel cum a fost votată de Parlament.
c). revocarea şi numirea unor membri ai

Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de
vacanţă a postului
Potrivit art. 85 alin. (2) din Constituție, în caz de
remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului,
65
Tudor Drăganu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat elementar,
Vol. II, Editura Lumina Lex, București, 1998, p. 227.
36
Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-
ministru, pe unii membri ai Guvernului.
După cum observăm, remanierea guvernamentală
vizează pe unii membri ai Guvernului, așadar „nu poate viza
Guvernul în integralitatea sa, ci doar unele funcții ale
Guvernului”.66
Subliniem aceasta, deoarece în situațía în care, potrivit
art. 85 alin. (3) din Constituție, prin propunerea de remaniere
se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului,
Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la
alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată
la propunerea primului-ministru.
„Este vorba despre cazul în care fie se mărește, fie se
micșorează numărul membrilor Guvernului sau situația în care
sunt cooptate sau ies de la guvernare unul sau mai multe
partide.”67
În contenciosul constituțional, au fost puse două
probleme în această materie: de câte ori are dreptul
Preşedintele să refuze propunerea primului-ministru de numire
a unei persoane în funcţia vacantă de ministru, respectiv să
ceară primului-ministru să facă altă nominalizare şi dacă
primul-ministru este îndreptăţit să repete prima nominalizare,
în condițiile în care Legea fundamentală nu răspunde în mod
explicit la aceste probleme.68
66
2015, op. cit., p. 357 și nota 1 de subsol de la aceeașă pagină: Ioan Vida,
Puterea executivă și administrația publică, 1994, op. cit., p. 57.
67
2015, op. cit., p. 357.
68
A se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 98/2008 asupra cererii de
soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre
Preşedintele României şi Guvernul României, formulată de primul-ministru,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22
februarie 2008:
37
d). consultarea Guvernului cu privire la probleme
urgente şi de importanţă deosebită
Potrivit prevederilor art. 86 din Constituția României,
republicată: Preşedintele poate consulta Guvernul cu privire la
probleme urgente şi de importanţă deosebită.
Legiuitorul nu a prevăzut care sunt aceste probleme,
lasând la aprecierea Președintelui situațiile în care poate
consulta Guvernul.
e). participarea Preşedintelui la şedinţele

Guvernului şi prezidarea lor
„1. Curtea Constituţională constată existenţa unui conflict juridic

de natură constituţională între Guvern şi Preşedintele României, în
legătură cu numirea (...) în funcţia de ministru al justiţiei.
2. În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) din
Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o singură dată, motivat,
propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia
vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună o altă
persoană.” (subl. ns.)
Din considerentele reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul
Deciziei nr. 98/2008, prezentăm următoarele (pct. 4):
„În ceea ce priveşte numărul de cazuri în care Preşedintele
României poate cere primului-ministru să facă altă nominalizare pentru
funcţia de ministru vacantă, Curtea constată că, pentru preîntâmpinarea
apariţiei unui blocaj instituţional în procesul de legiferare, legiuitorul
constituant a prevăzut la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală dreptul
Preşedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi înainte de
promulgare, o singură dată.
Curtea apreciază că această soluţie are valoare constituţională de
principiu în soluţionarea conflictelor juridice între două sau mai multe
autorităţi publice care au atribuţii conjuncte în adoptarea unei măsuri
prevăzute de Legea fundamentală şi că acest principiu este de aplicaţiune
generală în cazuri similare.
(...) Preşedintele rămâne răspunzător politic, în faţa electoratului,
pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-
ministru, după cum primul-ministru şi Guvernul rămân răspunzători
politic în faţa Parlamentului.” (subl. ns.)
38
Potrivit prevederilor art. 87 din Constituția României,
republicată: Preşedintele României poate lua parte la şedinţele
Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional
privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii
publice, precum și la cererea primului-ministru, în alte situaţii
și prezidează şedinţele Guvernului la care participă.
Astfel, textul constituțional reglementează următoarele
situații în care Președintele poate participa la ședințele
Guvernului, prezidând ședințele la care participă:
- când se discută probleme vizând interesul naţional,
politica externă, apărarea naţională, asigurarea ordinii
publice, din inițiativa Președintelui;
- în alte situații, la cererea primului-ministru.
Observăm că, potrivit textului constituțional,
participarea Președintelui nu este obligatorie, dar este
obligatorie prezidarea ședințelor Guvernului la care acesta
participă.
4.2. Atribuţii exercitate în legătură cu alte autorităţi

publice
În această categorie sunt incluse următoarele tipuri de
atribuţii:69
a). atribuții privind funcția de preşedinte al

Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării are rolul de a
organiza şi coordona unitar activităţile care privesc apărarea
ţării şi siguranţa naţională, potrivit art. 119 din Constituția
69
2015, op. cit., p. 359.
39
În calitate de președinte al acestei autorități publice,
Președintele României exercită atribuții în domeniul apărării
naționale, la care ne vom referi ulterior.
b). atribuţii privind numirea sau participarea la

numirea în funcţii publice
Art. 94 lit. c) din Constituția României, republicată,
prevede că: Preşedintele României numeşte în funcţii publice,
în condiţiile prevăzute de lege. 70
Totodată, menționăm că Preşedintele României numeşte
trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale, potrivit art. 142
alin. (3) din Constituţie.
Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea
acestei atribuţii nu se contrasemnează de primul-ministru, după
cum reiese din cuprinsul prevederilor textului constituțional,
art. 100 alin. (2).
Rațiunea juridică și legitimitatea acestui drept, conferit
Președintelui de textul constituțional, are la bază alegerea
acestuia prin vot universal, egal, direct, secret și liber
exprimat.71
70
Spre exemplificare:
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 30 ianuarie
2017, au fost publicate Decretele Președintelui României nr. 170 - nr. 199
pentru numirea unor procurori;
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 9 martie
2017, au fost publicate Decretele Președintelui României nr. 282 - nr. 288
privind eliberarea din funcţie a unor judecători și nr. 289 - nr. 293 privind
eliberarea din funcţie a unor procurori.
71
A se vedea: Verginia Vedinaș, Drept Administrativ - Curs universitar,
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., p. 359.
40
4.3. Atribuţii exercitate în domeniul apărării şi în
situaţii excepţionale
A). Atribuţiile în domeniul apărării

Art. 92 alin. (1) din Constituţia României, republicată,
consacră calitatea Președintelui României de comandant al
forțelor armate, precum și pe aceea de preşedinte al
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Același articol prevede atribuțiile îndeplinite de
Președintele României în domeniul apărării, după cum
urmează:
a). declararea mobilizării generale sau parţiale a

forţelor armate
Textul constituțional instituie o regulă şi o excepţie [art.
92 alin. (2)]:
- regula constă în posibilitatea pe care o are
Președintele de a declara, mobilizarea parţială sau totală a
forţelor armate, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului;
- excepția priveşte posibilitatea pe care o are
Președintele de a declara mobilizarea parţială sau totală a
forţelor armate, cu aprobarea ulterioară a Parlamentului, în
cel mult 5 zile de la adoptarea acestei hotărâri, numai în cazuri
excepționale.
b). respingerea agresiunii armate

Preşedintele, în caz de agresiune armată îndreptată
împotriva ţării, are două obligaţii constituţionale [art. 92 alin.
(3)]:
- să ia măsuri pentru respingerea agresiunii,
- să le aducă neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului,
printr-un mesaj.
În situațía în care Parlamentul nu se află în sesiune, el
se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii.
41
B). Atribuţii exercitate în situaţii excepţionale
Potrivit prevederilor art. 93 - Măsuri excepționale, din
Constituția României, republicată:
Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de
asediu sau starea de urgenţă,72 în întreaga ţară sau în unele
unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului
încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea
acesteia.
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă
de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu
sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata
acestora.
Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea
acestor atribuții se contrasemează de primul-ministru, astfel
cum prevede art. 100 alin. (2) din textul constituțional.
72
Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de
asediu şi regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, prevede semnificația
termenilor starea de asediu sau starea de urgenţă, după cum urmează:
Art. 2 Starea de asediu reprezintă: ansamblul de măsuri
excepţionale de natură politică, militară, economică, socială şi de altă
natură aplicabile pe întreg teritoriul ţării ori în unele unităţi administrativ-
teritoriale, instituite pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la
pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea,
independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului.
Art. 3 Starea de urgenţă reprezintă: ansamblul de măsuri
excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile
pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale care se
instituie în următoarele situaţii:
a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind
securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale;
b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac
necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor
dezastre.
Art. 2 și 3 au fost modificate de pct. 2 și 3 ale art. I din Legea nr.
453/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.052 din
12 noiembrie 2004.
42
§ 5. Atribuţiile Preşedintelui în domeniul politicii
externe
a). Încheierea, în numele României, a tratatelor
internaţionale
Potrivit art. 91 alin. (1) din Constituția României,
republicată, Preşedintele încheie tratate internaţionale în
numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre
ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac
parte din dreptul intern [art. 11 alin. (2) din Constituție].
Observăm că, pentru a ajunge să facă parte din dreptul
intern, tratatele internaționale parcurg trei etape - negocierea,
încheierea și ratificarea - acestea antrenând competența a trei
autorități publice - Guvernul, Președintele și Parlamentul -
fiecare apreciind potrivit competenței sale și în limitele
acesteia.
„Preşedintele este liber să semneze sau nu tratatul
negociat de Guvern, el putând astfel să refuze semnarea
tratatului, atunci când consideră că interesele statului al cărui
reprezentant este impun acest lucru”.73
b). Acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor

diplomatici ai României
Potrivit art. 91 alin. (2), teza întâi: Preşedintele, la
propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă
reprezentanţii diplomatici ai României.
Această prerogativă „este legitimată de calitatea
Preşedintelui României de a fi reprezentant al statului român,
ceea ce implică şi recunoaşterea, în virtutea acestei calități, a
73
2015, op. cit., p. 360.
43
dreptului de a alege la rândul lui pe cei care sunt implicaţi în
înfăptuirea politicii externe a României”74.
c). Aprobarea înfiinţării, desfiinţării şi schimbării

rangului misiunilor diplomatice
Potrivit art. 91 alin. (2), teza a doua: Preşedintele, la
propunerea Guvernului, (...) aprobă înfiinţarea, desfiinţarea
sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
Exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 91 alin. (1) și
(2) se concretizează prin decrete emise de Preşedintele
României, care se contrasemează de primul-ministru, astfel
cum prevede art. 100 alin. (2) din textul constituțional.
d). Acreditarea, pe lângă Preşedintele României, a

reprezentanţilor diplomatici ai altor state
Potrivit art. 91 alin. (3): Reprezentanţii diplomatici ai
altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.
Acreditarea acestora pe lângă Președintele României,
reprezintă o „operaţiune supusă unor cutume diplomatice prin
intermediul cărora sunt prezentate, şi respectiv primite,
scrisorile de acreditare”75, în condițiile în care „fiecare
ambasador sau însărcinat cu afaceri reprezintă, în România,
pe șefii statelor care i-au acreditat”76.
74
2015, op. cit., p. 360. În același sens, a se vedea: Ioan Vida, Puterea
executivă și administrația publică, 1994, op. cit., pp. 64-65.
75
2015, op. cit., p. 360.
76
2005, op. cit., pp. 321-322.
44
Secțiunea 4. ACTELE PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
§ 1. Forme de exercitare a atribuțiilor Președintelui

României
Potrivit art. 100 din Constituţia României, republicată:
În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite
decrete.
Potrivit doctrinei de specialitate, atribuţiile
Preşedintelui pot fi exercitate prin trei forme:77
a) prin acte juridice – decrete;
b) prin acte politice, nejuridice – mesaje, declaraţii,
apeluri, cereri de încuviinţare, sesizări, scrisori, comunicate
etc.;78
c) prin operaţiuni administrative – acreditarea
reprezentanţilor diplomatici ai altor state, consultarea
Guvernului, a Parlamentului, acestea fiind combinate, de multe
ori, cu fapte materiale concrete, cum ar fi participarea la
şedinţele Guvernului, primirea scrisorilor de acreditare, etc.
Așadar, se mai arată în doctrină, „în funcţie de natura,
de specificul atribuţiilor pe care le are de îndeplinit, în unele
cazuri va alege calea decretelor şi în altele va recurge la alte
forme de activitate”.79
77
2015, op. cit., p. 361.
78
Ștefan Deaconu, în: Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Dana Apostol
Tofan, Flavius A. Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei, Ioan
Condor, Anastasiu Crișu, Ștefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin Popescu,
Bianca Selejan-Guțan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaș, Ioan Vida,
Cristina Zamșa, Constituția României, Comentariu pe articole, Editura C.H.
Beck, București, 2008, p. 924.
79
2015, op. cit., p. 361.
45
§ 2. Decretele Președintelui României
2.1. Natura juridică a decretelor Preşedintelui

La o primă vedere, urmărind decretele Președintelui
României, publicate în Monitorul Oficial,80 se poate afirma că
acestea au un caracter individual.
În doctrina de specialitate se arată că „decretele
Preşedintelui pot avea atât caracter normativ cât şi
caracter individual”, autorul având în vedere că „decretele
privind luarea măsurilor de respingere a unei agresiuni, cele
prin care se instituie starea de asediu sau starea de urgență, au
un caracter incontestabil normativ, (...) deoarece ele vizează
categorii largi de subiecte”.81
Așadar, „doctrina administrativă s-a poziționat
majoritar susținând că actele președintelui pot fi clasificate în
acte individuale și normative”82.
80
A se vedea: Decretele Președintelui României nr. 170 - 199 pentru
numirea unor procurori, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 83 din 30 ianuarie 2017, precum și Decretele Președintelui României
nr. 282 - 288 privind eliberarea din funcţie a unor judecători și nr. 289 -
293 privind eliberarea din funcţie a unor procurori, publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 9 martie 2017, citate anterior.
81
2015, op. cit., p. 362 și nota 2 de subsol de la aceeași pagină: Tudor
Drăganu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat elementar, Vol. II,
1998, op. cit., p. 281. În același sens: Ion Rusu, Sisteme constituționale de
administrație publică, Editura Lumina Lex, București, 2008, p. 144.
82
Dana Apostol Tofan, Controlul judecătoresc asupra decretelor
Președintelui României din perspectiva jurisprudenței recente a Curții
Constituționale, p. 59, articol publicat în: Coordonator Emil Bălan, Cristi
Iftene, Marius Văcărelu, Administrația publică în situații de criză, Editura
Wolters Kluwer, București, 2015, pp. 57-61. Volumul cuprinde
comunicările și dezbaterile Conferinței cu tema Administrația publică în
situații de criză, organizată de SNSPA, Centrul de Drept Public și Științe
Administrative, la data de 24 octombrie 2014.
46
2.2. Regimul juridic al decretelor Preşedintelui
În ceea ce privește regimul juridic aplicabil, decretele
Preşedintelui prezintă următoarele caracteristici:83
1) Sunt acte administrative - acte unilaterale cu
caracter individual sau normativ emise de o autoritate
publică, în regim de putere publică, în vederea organizării
executării legii sau a executării în concret a legii, care dau
naştere, modifică sau sting raporturi juridice - în înțelesul
prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004,84 cu modificările și completările
ulterioare.
2) Art. 100 alin. (2) din textul constituțional instituie
norma juridică potrivit căreia anumite decrete ale
Preşedintelui se contrasemnează de primul-ministru.
În literatura de specialitate se arată că: „prin
contrasemnare, se exercită un control indirect de către
Parlament asupra activităţii Preşedintelui, iar primul-ministru
va răspunde inclusiv pentru decretele Preşedintelui pe care
le-a contrasemnat”, iar „în absenţa contrasemnării impusă de
Constituţie, decretul va fi lovit de nulitate absolută”.85
83
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 362-363 și autorii citați la aceleași pagini.
În același sens, a se vedea Cristian Ionescu, (Art. 100 - Actele
președintelui) în: Cristian Ionescu, Corina Adriana Dumitrescu
(coordonatori), Cristina Bălăceanu, Titus Corlățean, Cristian Jora, Laura
Macarovschi, Bogdan Pătrașcu, Agata Mihaela Popescu, Roxana Popescu,
Doina Maria Tilea (autori), Constituția României, comentarii și explicații,
Editura C.H. Beck, București, 2017, pp. 1029-1035.
84
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 07.12.2004.
85
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., p. 363 și autorii citați la nota 3 de subsol de la
aceeași pagină: Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I,
Ediția a 4-a, op. cit., p. 322; Ioan Vida, Puterea executivă și administrația
publică, 1994, op. cit., p. 68.
47
„Contrasemnarea este și o măsură împotriva depășirii
de către șeful de stat a împuternicirilor conferite de constituție
și legi, contrasemnarea fiind o condiție de valabilitate a
actului.”86
3) Obligativitatea publicării decretelor
Preşedintelui, în Monitorul Oficial al României, Partea I,87
nepublicarea atrăgând inexistenţa actului, potrivit art. 100 alin.
(1) din Constituție.
4) Decretele Preşedintelui sunt supuse controlului de
legalitate exercitat de instanţele de contencios
administrativ, fiind acte administrative, după cum am arătat.
Cu toate acestea, se arată în literatura de specialitate,
decretele Președintelui „prin care se concretizează raporturile
constituționale dintre președinte, pe de o parte și Guvern și
Parlament, pe de altă parte” intră în sfera excepțiilor de la
controlul de legalitate prevăzute la art. 5 din Legea
contenciosului administrativ.88
„Decretele Președintelui României care nu privesc
raporturile acestuia cu Parlamentul și nu au caracterul actelor
86
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept constituțional și instituțíi
politice, Ediția 15, Vol. II, 2017, op. cit., p. 269.
87
Art. 5 lit. E cu a) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea
Monitorului Oficial al României, publicată în Monitorul Oficial al României
nr. 423 din 10 noiembrie 1998, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 470 din 8 iulie 2009, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I nr. 206 din 11 aprilie 2013, republicată în
Monitorul Oficial al României, nr. 511 din 3 iulie 2017. Legea nr. 202/1998
a fost republicată în temeiul art. III din Legea nr. 195/2016 pentru
modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al
României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din
1 noiembrie 2016.
88
A se vedea: Verginia Vedinaș, Drept administrativ - Curs universitar,
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., p. 363. În același sens: Antonie Iorgovan,
Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a, op. cit., p. 324. Ion
Deleanu, Instituții și proceduri constituționale - în dreptul român și în
dreptul comparat -, Editura C.H. Beck, București, 2006, pp.744-746.
48
de comandament militar pot fi atacate în fața instanțelor
judecătorești în procedura de contencios administrativ.”89 „De
la caz la caz îi rămâne judecătorului în contencios
administrativ să judece dacă se află în situația actelor
exceptate sau nu.”90
Secțiunea 5. RĂSPUNDEREA PREŞEDINTELUI

ROMÂNIEI
§ 1. Cadrul constituţional al răspunderii

Preşedintelui României
Legea fundamentală consacră răspunderea Președintelui
României, după cum urmează:91
- art. 95 - Suspendarea din funcţie, cunoscută în
doctrină și sub denumirea de răspundere politică sau
administrativ disciplinară a Preşedintelui;
89
Cristian Ionescu, (Art. 100 - Actele președintelui) în: Cristian Ionescu,
Corina Adriana Dumitrescu (coordonatori), Cristina Bălăceanu, Titus
Corlățean, Cristian Jora, Laura Macarovschi, Bogdan Pătrașcu, Agata
Mihaela Popescu, Roxana Popescu, Doina Maria Tilea (autori), Constituția
României, comentarii și explicații, op. cit., 2017, pp. 1034.
90
Dana Apostol Tofan, Controlul judecătoresc asupra decretelor
Președintelui României din perspectiva jurisprudenței recente a Curții
Constituționale, p. 59, art. cit., publicat în: Coordonator Emil Bălan, Cristi
Iftene, Marius Văcărelu, Administrația publică în situații de criză, Editura
Wolters Kluwer, București, 2015, pp. 57-61.
91
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., p. 363 și urm. În același sens, a se vedea Ștefan
Deaconu, în: Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Dana Apostol Tofan,
Flavius A. Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei, Ioan Condor,
Anastasiu Crișu, Ștefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin Popescu, Bianca
Selejan-Guțan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaș, Ioan Vida, Cristina
Zamșa, Constituția României, Comentariu pe articole, 2008, op. cit., pp.
887 - 908.
49
- art. 96 - Punerea sub acuzare, cunoscută ca
răspunderea penală a Preşedintelui.
Pornind de la principiul constituţional al imunităţii
Președintelui României, consacrat de art. 84 alin. (2) şi de la
cel al imposibilităţii tragerii la răspundere juridică pentru
voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului, specifică şi parlamentarilor, potrivit art. 72 alin.
(1), se face distincţie între două categorii de acte şi fapte ale
Preşedintelui:92
- cele prin care el îşi duce la îndeplinire mandatul, caz
în care se bucură de o protecţie juridică specială;
- cele prin care se exprimă ca simplu cetăţean, situaţie
în care preşedintele se bucură de acele garanţii pe care
Constituţia le asigură tuturor cetăţenilor.
„Scopul imunității este de a asigura reprezentanților
poporului, în cadrul desfășurării atribuțiilor lor, libertatea
cuvântului”, dar „trebuie spus că nici șeful statului nu poate fi
în afara răspunderii”.93
§ 2. Forme de răspundere aplicabile Preşedintelui

României
Din analizarea dispoziţiilor textului constituţional,
rezultă următoarele forme de răspundere aplicabile
Preşedintelui României:94
92
2015, op. cit., pp. 363-364.
93
Ștefan Deaconu, în: Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Dana
Apostol Tofan, Flavius A. Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei,
Ioan Condor, Anastasiu Crișu, Ștefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin
Popescu, Bianca Selejan-Guțan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaș, Ioan
Vida, Cristina Zamșa, Constituția României, Comentariu pe articole, 2008,
op. cit., pp. 791 și 889.
94
2015, op. cit., p. 364.
50
a). Răspundere politică, sau administrativ disciplinară,
sub forma suspendării din funcţie, prevăzută de art. 95 din
Constituție.
b). Răspunderea penală, reglementată de art. 96 din
Constituţie.
c). Răspunderea administrativ patrimonială,
rezultată din coroborarea dispozițiilor art. 52 și art. 126 alin.
(6) din Constituţie, raportate la prevederile Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004.
d). Răspunderea de drept comun, care îi revine ca
simplu cetăţean, este fundamentată pe principiile
constituţionale privind respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor [art. 1 alin. (5)], egalitatea
cetățenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii
şi fără discriminări și nimeni nu este mai presus de lege [art.
16 alin. (1) și (2)].
2.1. Răspunderea politică a Preşedintelui României

A). Natura juridică a răspunderii politice a
Preşedintelui României
Referitor la „răspunderea administrativ-disciplinară
sau, în terminologia tradițională, răspunderea politică,
reținem că legiuitorul constituant român, după modele
consacrate leagă procedura aceasteia de inițiativa
parlamentară, de poziția autorității ce exercită jurisdicția
constituțională și, în final, de votul poporului”95.
„Această formă de răspundere a Preşedintelui
României are o natură complexă, juridică şi politică în egală
măsură, cea juridică îmbrăcând forma suspendării din
funcţie, care implică Parlamentul în calitatea sa de organ
suprem reprezentativ şi cea politică implicând în primul rând
95
cit., p. 330.
51
poporul, ca titular al dreptului fundamental de a-l alege pe
şeful statului şi de a-l demite atunci când el nu mai justifică
încrederea cu care a fost învestit de electorat.”96
B). Etapele procedurii de suspendare din funcție a

Președintelui României
Antrenarea acestei forme de răspundere
implică parcurgerea următoarelor etape procedurale (art. 95 -
Suspendarea din funcție, din Constituție):97
a). Declanşarea procedurii de suspendare din funcție
a Președintelui României, în cazul săvârşirii unor fapte grave
prin care încalcă prevederile Constituţiei,98 la propunerea
96
2015, op. cit., p. 364.
97
A se vedea Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului, art. 80-84, disponibil la site-ul Camerei Deputaților:
http://www.cdep.ro/pdfs/tab_acte/regul_comun.pdf, consultat la data
21.07.2016.
Republicat în temeiul prevederilor art. II din Hotărârea
Parlamentului României nr. 46/2015 privind modificarea Regulamentului
activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 decembrie 2015.
Republicarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului a fost publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I nr. 37 din 19 ianuarie 2016.
Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și
Senatului a fost aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992,
și a mai fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461
din 25 iulie 2013.
98
A se vedea Avizul consultativ al Curții Constituționale Nr. 1 din 6 iulie
2012 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
României, disponibil la site-ul: https://www.ccr.ro/files/products/A01.pdf,
consultat la data 11.03.2017, prin care Curtea Constituţională a constatat
următoarele [pct. 3.1 (pp. 7-8)]:
Astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Avizul consultativ
nr. 1 din 5 aprilie 2007, din aceste prevederi constituţionale rezultă că: (...)
52
inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și
senatorilor, care se depune concomitent la birourile permanente
ale Camerelor Parlamentului.
b). Aducerea la cunoștință Preşedintelui României,

în mod neîntârziat, a propunerii de suspendare, precizându-se
data și locul ședinței comune a Camerelor, în cadrul căreia
Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la
faptele ce i se impută.
c). Sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea

emiterii avizului consultativ prevăzut de art. 95 alin. (1) și art.
146 lit. h) din Constituţie, prin transmiterea de îndată a
propunerii de suspendare, însoțită de informațiile necesare,
„Prerogativele constituţionale ca şi legitimitatea democratică pe

care i-o conferă alegerea lui de către electoratul întregii ţări îi impun
Preşedintelui României să aibă un rol activ, prezenţa lui în viaţa politică
neputând fi rezumată la un exerciţiu simbolic şi protocolar.
Funcţiile de garanţie şi de veghe consacrate în art. 80 alin. (1) din
Constituţie implică prin definiţie observarea atentă a existenţei şi
funcţionării statului, supravegherea vigilentă a modului în care acţionează
actorii vieţii publice - autorităţile publice, organizaţiile legitimate de
Constituţie, societatea civilă - şi a respectării principiilor şi normelor
stabilite prin Constituţie, apărarea valorilor consacrate în Legea
fundamentală.”
De asemenea, prin acelaşi act, Curtea a constatat că „Preşedintele
României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime
opinii şi opţiuni politice, să formuleze observaţii şi critici cu privire la
funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora, să propună
reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naţional.
Opiniile, observaţiile, preferinţele sau cererile Preşedintelui nu
au însă un caracter decizional şi nu produc efecte juridice, autorităţile
publice rămânând exclusiv responsabile pentru însuşirea acestora ca şi
pentru ignorarea lor. În orice caz, exercitarea de către Preşedinte a unui
rol activ în viaţa politică şi socială a ţării nu poate fi caracterizată ca un
comportament contrar Constituţiei.” (subl. ns.)
53
menționându-se și termenul până la care aceasta trebuie să se
pronunțe.
d). Discutarea propunerii de suspendare, după

primirea avizului Curţii Constituţionale.
În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curții
Constituționale, Camerele Parlamentului se întrunesc în ședință
comună pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din
funcție, la dezbateri fiind invitat și Președintele României, care
poate da explicații asupra faptelor ce i se impută, la cererea sa,
oricând în timpul dezbaterilor.
Hotărârea se adoptă cu votul majorității deputaților și
senatorilor, prin vot secret, cu bile. Hotărârea adoptată de
Parlament în cadrul procedurii de suspendare din funcție a
Președintelui României se comunică acestuia, în termen de 48
de ore.
Dacă propunerea de suspendare din funcție a fost
aprobată, hotărârea se trimite și Guvernului în vederea inițierii
proiectului de lege privind organizarea și desfășurarea
referendumului pentru demiterea Președintelui.
e). Asigurarea interimatului funcţiei, în ordine, de

preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor,
potrivit art. 98 din Constituție.
f). Organizarea referendumului pentru demiterea

Preşedintelui, în cel mult de 30 de zile de la
aprobarea propunerii de suspendare de către cele două Camere
ale Parlamentului.
54
Referendumul se organizează și se desfășoară potrivit
prevederilor Legii nr. 3/200099.
Rezultatele referendumului pot consta:100
- fie în aprobarea propunerii de către popor, ceea ce
atrage demiterea Preşedintelui şi organizarea de noi alegeri în
termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei,
data referendumului, [Curtea Constituțională confirmând
rezultatele acestuia, potrivit art. 146 lit. i) din Constituție],
astfel cum prevede art. 97 din Constituție;
- fie în respingerea propunerii de către popor, situație
pe care textul constituțional nu o mai reglementează, de unde
se înțelege revenirea la situația juridică anterioară.
2.2. Răspunderea penală a Preşedintelui României

A). Natura juridică a faptei de înaltă trădare
Înalta trădare este considerată o excepție de la
principiul potrivit căruia Preşedintele se bucură de imunitate,
pe durata exercitării mandatului său.101
Fapta este reglementată de art. 96 - Punerea sub
acuzare, din Constituția României, republicată, după cum
urmează: Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu
votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi
senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui
României pentru înaltă trădare [art. 96 alin. (1)].
99
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie
2000.
100
A se vedea, pentru dezvoltare: Antonie Iorgovan, Tratat de drept
administrativ, op. cit., Vol. I, Ediția a 4-a, p. 334; Ion Deleanu, Instituții și
proceduri constituționale - în dreptul român și în dreptul comparat -, 2006,
op. cit., pp.729-730.
101
2015, op. cit., p. 366; Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I,
55
Înalta trădare este infracțiunea prevăzută la art. 398 din
Codul Penal102, după cum urmează: Faptele prevăzute în art.
394-397 (Partea specială, Titlul X - Infracţiuni contra
securităţii naţionale, art. 394 - Trădarea, art. 395 - Trădarea
prin transmitere de informaţii secrete de stat, art. 396 -
Trădarea prin ajutarea inamicului, art. 397 - Acţiuni împotriva
ordinii constituţionale) săvârşite de către Preşedintele
României sau de către un alt membru al Consiliului Suprem de
Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de înaltă trădare şi se
pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la
25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Înalta trădare este calificată în doctrină ca o faptă
având caracter complex, politic şi juridic,103 după cum vom
arăta în cele ce urmează.
B). Fazele procedurii constituţionale a intervenţiei

răspunderii penale a şefului de stat
Procedura răspunderii penale a Preşedintelui, cuprinde
o fază politică şi o fază judiciară (tehnico-juridică).104
• Faza politică - cuprinde următoarele etape procedurale:

a). Declanşarea procedurii de punere sub acuzare
Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de
majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat,
la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da
102
Codul Penal - Legea nr. 286/2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Data intrarii în vigoare: 1
februarie 2014.
103
2015, op. cit., p. 366.
104
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 367-368; Antonie Iorgovan, Tratat de drept
administrativ, op. cit., Vol. I, Ediția a 4-a, p. 337.
56
explicaţii cu privire la faptele ce i se impută, potrivit art. 96,
alin. (2) din Constituție.
Regulamentul activităţilor comune ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului, prevede la art. 74 că: Procedura de
punere sub acuzare a Președintelui României se declanșează
pe baza unei cereri semnate de majoritatea deputaților și
senatorilor, cerere care trebuie să cuprindă descrierea faptelor
care îi sunt imputate și încadrarea lor juridică.105
În cadrul ședinței comune a celor două Camere, se
procedează la constituirea unei comisii de anchetă, care
prezintă un raport asupra celor constatate, în termenul hotărât
în ședința comună, urmând ca în termen de 48 de ore de la
depunerea raportului, Camerele Parlamentului să se întrunească
în ședință comună pentru examinarea și dezbaterea acestuia
(art. 75-76 din Regulament).
b). Votarea cererii de punere sub acuzare

Propunerea comisiei de anchetă se supune votului secret
prin bile (art. 77 din Regulament).
După cum am arătat, potrivit art. 96 alin. (1) din
Constituţie, punerea sub acuzare a Preşedintelui României
poate fi hotărâtă de cel puțin 2/3 din numărul total al
parlamentarilor.
Dacă se hotărăște punerea sub acuzare a Președintelui
României, Parlamentul solicită de îndată procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să
sesizeze, potrivit legii, Înalta Curte de Casație și Justiție (art.
78 din Regulament).
105
Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,
disponibil la site-ul Camerei Deputaților:
http://www.cdep.ro/pdfs/tab_acte/regul_comun.pdf, consultat la data
21.07.2016.
57
Potrivit art. 96 alin. (3) din Constituție, de la data
punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este
suspendat de drept.
Opinăm pentru reformularea textului constituțional, prin
înlocuirea sintagmei „până la data demiterii”, după cum
urmează: „până la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești”, întrucât prin hotărârea judecătorească
definitivă, după cum vom arăta în continuare, poate fi dispusă
sau nu demiterea.
• Faza judiciară (tehnico-juridică) - cuprinde

următoarele etape procedurale:
a). Primirea sesizării formulate de Parlament
În doctrină s-a arătat că, după primirea sesizării
formulate de Parlament, de către procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Parchetul este competent, „în urma propriilor cercetări, să
stabilească dacă fapta primeşte încadrarea juridică a înaltei
trădări, şi atunci să întocmească rechizitoriul de trimitere în
judecată, sau nu întruneşte un asemenea caracter, şi atunci va
hotărî scoaterea de sub urmărire penală a Preşedintelui”106.
În tot cursul procedurii de punere sub acuzare,
Președintele României este în drept să se apere (art. 79 din
Regulament).
b). Judecarea Preşedintelui, de către Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie
Potrivit art. 96 alin. (4) din Constituție, competenţa de
judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
106
2015, op. cit., p. 368.
58
Această etapă procedurală cuprinde, după caz:107
- judecata în fond, de către Secţia Penală a Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie;
- judecata în recurs, de către Secţiile reunite ale
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
c). Demiterea Preşedintelui, în cazul rămânerii

definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare
Prin hotărârea judecătorească definitivă, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie poate pronunța una din următoarele soluții:108
- Preşedintele este vinovat, caz în care Preşedintele este
demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare, potrivit 96 alin. (4) din Constituție.
- Preşedintele este nevinovat, ceea ce atrage achitarea
Preşedintelui.
Pe durata desfășurării procesului penal, până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
ca orice altă persoană, Președintele este considerat nevinovat,
operând astfel <prezumţia de nevinovăţie> cosacrată de textul
constituțional la art. 23 alin. (11), precum și de doctrină109.
107
2015, op. cit., p. 368. În același sens, Antonie Iorgovan, Tratat de drept
administrativ, op. cit., Vol. I, Ediția a 4-a, p. 337.
108
2015, op. cit., p. 368. În același sens, Ștefan Deaconu, în: Ioan Muraru,
Elena Simina Tănăsescu, Dana Apostol Tofan, Flavius A. Baias, Viorel
Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei, Ioan Condor, Anastasiu Crișu, Ștefan
Deaconu, Andrei Popescu, Sorin Popescu, Bianca Selejan-Guțan, Milena
Tomescu, Verginia Vedinaș, Ioan Vida, Cristina Zamșa, Constituția
României, Comentariu pe articole, 2008, op. cit., p. 908.
109
Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale - în dreptul român și
în dreptul comparat -, 2006, op. cit., p.731; Cristian Ionescu, (Art. 96 -
Punerea sub acuzare) în: Cristian Ionescu, Corina Adriana Dumitrescu
(coordonatori), Cristina Bălăceanu, Titus Corlățean, Cristian Jora, Laura
Macarovschi, Bogdan Pătrașcu, Agata Mihaela Popescu, Roxana Popescu,
59
Indicați și argumențați răspunsurile corecte:
1. După primirea legii spre promulgare, Președintele

României are următoarelele posibilități constituționale:
a) să promulge legea, în termen de cel mult 20 de zile
de la primire;
b) să solicite Parlamentului, o singură dată,
reexaminarea legii, înainte de promulgare, urmând să promulge
legea în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii, care a
fost adoptată după reexaminare;
c) să solicite Curții Constituționale, verificarea
constituţionalităţii legii, înainte de promulgare, urmând să
promulge legea în termen de cel mult 10 zile de la primirea
deciziei Curţii Constituţionale, prin care s-a confirmat
constituţionalitatea legii.
2. Dizolvarea Parlamentului de către Preşedintele

României poate avea loc:
a) dacă Parlamentul nu a acordat votul de încredere
pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima
solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări
de învestitură;
b) dacă Parlamentul nu a acordat votul de încredere
pentru formarea Guvernului în termen de 30 de zile de la prima
solicitare şi numai după respingerea unei solicitări de
învestitură;
c) dacă, la cererea Preşedintelui României, Parlamentul
este convocat în sesiune extraordinară și nu se întrunește cu
majoritate absolută sau calificată.
Doina Maria Tilea (autori), Constituția României, comentarii și explicații,

2017, op. cit., pp. 1005-1016.
60
3. Potrivit textului constituțional, Președintele poate
acorda:
a) grațierea individuală, prin decret, contrasemnat de
primul-ministru;
b) grațierea individuală, prin decret, necontrasemnat de
primul-ministru;
c) grațierea colectivă, prin decret, după consultarea
Parlamentului.
4. Potrivit textului constituțional, Preşedintele are

dreptul:
a) să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului
pentru faptele săvârșite în exerciţiul funcţiei lor;
b) să dispună suspendarea acestora din funcţie, dacă s-a
cerut urmărirea penală;
c) să demită membrii Guvernului, în cazul trimiterii
acestora în judecată.
5. Preşedintele României, după consultarea

Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime voinţa
cu privire la probleme de interes naţional, printr-un
referendum:
a) cu caracter facultativ;
b) cu caracter obligatoriu;
c) cu caracter legislativ.
6. Potrivit textului constituțional, în raporturile cu

Guvernul, Preşedintele României:
a) desemnează un candidat pentru funcţia de prim-
ministru, după consultarea cu partidul care deține majoritatea
absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea
majoritate, cu partidele reprezentate în Parlament;
61
b) numeşte Guvernul pe baza votului de încredere
acordat de Parlament, printr-un un decret privind lista
Guvernului, astfel cum a fost votată de Parlament;
c) revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru,
pe unii membri ai Guvernului, în caz de remaniere
guvernamentală sau de vacanţă a postului.
7. Potrivit textului constituțional, Preşedintele

României exercită următoarele atribuții, în domeniul
apărării şi în situaţii excepţionale:
a) declară mobilizarea parţială sau totală a forţelor
armate, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului;
b) ia măsuri pentru respingerea agresiunii armate
îndreptate împotriva ţării și le aduce neîntârziat la cunoştinţa
Parlamentului, printr-un mesaj;
c) instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de
urgenţă şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii
excepționale adoptate.
 Dimensiunile statutului constituțional al Președintelui

României
 Regimul juridic al decretelor Preşedintelui
 Etapele procedurii constituționale a intervenției
răspunderii politice a Președintelui României
 Fazele procedurii constituţionale a intervenţiei
răspunderii penale a Președintelui României
 Analizați dacă sunt organizate structuri, cu sau fără
personalitate juridică, în subordinea, autoritatea sau
coordonarea Președintelui României, consultând site-ul
Administrației Prezidențiale:
http://www.presidency.ro/ro /administratia-
prezidentiala.
62
Capitolul III.
GUVERNUL ROMÂNIEI
Secțiunea 1. REGLEMENTAREA
CONSTITUȚIONALĂ A GUVERNULUI ROMÂNIEI
Constituţia României, republicată, reglementează în

cuprinsul Titlului III - Autorităţile publice, la Capitolul 3 -
Guvernul, iar la Capitolul 4 - Raporturile Parlamentului cu
Guvernul.
Rolul Guvernului este statuat de prevederile
constituționale ale art. 102 alin. (1), după cum urmează:
“Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de
Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării
şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”.
Din textul constituțional, rezultă un dublu rol al
Guvernului:110
a) un rol politic - asigurarea realizării politicii interne
şi externe a ţării;
b) un rol administrativ - exercitarea conducerii
generale a administraţiei publice.
110
2015, op. cit., p. 374 și autorii citați la notele 1 și 2 de subsol, de la aceeași
pagină: Genoveva Vrabie, Marius Bălan, Organizarea politico-etatică a
României, Vol. II, Ediția a IV-a revizuită și adăugită, Institutul European,
Iaşi, 2004, pp. 282-286; Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I,
Ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 149; Dana Apostol
Tofan, Un punct de vedere în legătură cu noua reglementare privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, în
Revista de Drept Public, nr. 2/2001, publicație a Institutului de Științe
Administrative “Paul Negulescu”, Editura All Beck, pp. 55-70.
63
Acest dublu rol, respectiv aceste două dimensiuni ale
statutului Guvernului se realizează potrivit programului de
guvernare, acceptat de Parlament.111
Reglementarea statutului şi a atribuţiilor Guvernului
este dezvoltată în cuprinsul Legii nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor112.
Potrivit prevederilor constituţionale și reperelor
doctrinare exprimate în literatura de specialitate, statutul
Guvernului are următoarele dimensiuni:113
a) Constituţia României, republicată, consacră un dublu
rol pentru Guvern, politic şi administrativ, astfel cum prevede
textul constituțional la art. 102 alin. (1), în îndeplinirea căruia
cooperează cu organismele sociale interesate (patronatele,
sindicatele, biserica, partidele politice, diferite organisme şi
organizaţii de tineret, etc), potrivit alin. (2) al aceluiași art.;
b) Guvernul reprezintă un organ central al
administraţiei publice, cu o competenţă materială şi
teritorială generală;
c) Guvernul reprezintă unul dintre cei doi şefi ai
executivului nostru bicefal sau dualist;
111
Ion M. Anghel, Reflecţii asupra unor texte din Constituţia revizuită, p. 56,
în Revista de Drept Public, nr. 2/2004, publicație a Institutului de Științe
112
Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului
României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001.
113
2015, op. cit., pp. 375-376 și autorul citat la nota 2 de subsol de la pagina
375: Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, Ediția a II-a, 2008,
op. cit., p. 158.
64
d) Guvernul, în calitatea sa de conducător al
administraţiei publice, intră în următoarele tipuri de raporturi
cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice:
- raporturi de supraordonare, în calitate de organ
ierarhic superior, faţă de prefect, ministere şi alte organe
centrale subordonate lui;
- raporturi de colaborare şi coordonare, faţă de
autorităţile centrale autonome;
- raporturi de tutelă administrativă, faţă de organele
locale autonome, care funcţionează la nivelul unităţilor
administrativ-teritoriale în baza principiilor constituţionale ale
autonomiei, descentralizării şi deconcentrării serviciilor
publice.
e) Guvernul mai îndeplineşte şi o funcţie normativă,
după cum urmează:
- are iniţiativă legislativă, potrivit art. 74 din
Constituţie;
- adoptă hotărâri, pentru organizarea executării legilor,
potrivit art. 108, alin. (2), din Constituție;
- în baza art. 115 - Delegarea legislativă, Guvernul este
delegat/ împuternicit să adopte ordonanţe, a căror misiune
este să înlocuiască legea, fie de către Parlament, printr-o lege
specială de abilitare, pentru a adopta ordonanțe obișnuite, fie
de către legiuitorul constituant care a consacrat în cuprinsul
textului constituțional posibilitatea Guvernului de a adopta
ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare.114
Față de reperele constituționale menționate, se poate
aprecia că: Guvernul reprezintă autoritatea publică cu rol
politic, prin asigurarea realizării politicii interne şi externe a
ţării şi rol administrativ, prin exercitarea conducerii generale
a administraţiei publice, scop în care cooperează cu
114
2015, op. cit., p. 376.
65
organismele sociale interesate și se află sub control
parlamentar.
Secțiunea 2. STRUCTURA, ÎNVESTITURA,

MANDATUL GUVERNULUI ROMÂNIEI
§ 1. Structura Guvernului, potrivit Constituţiei

României, republicată
Art. 102 alin. (3) din Constituția României, republicată,
prevede că Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi
alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Textul constituțional menționat evocă două categorii de
membri ai Guvernului şi anume:115
- membri ai Guvernului stabiliţi de Constituţie -
primul-ministru şi miniştrii;
- membri ai Guvernului stabiliţi prin lege organică,
respectiv prin Legea nr. 90/2001, cu modificările și
completările ulterioare, care prevede la art. 3 alin. (2) că din
Guvern pot face parte: viceprim-miniştri, miniştri de stat,
precum şi miniştri delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă
prim-ministru, cu condiția ca aceștia să fi fost prevăzuţi în lista
Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului
de încredere.
115
2015, op. cit., p. 376. În același sens, a se vedea Dana Apostol Tofan, în:
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Dana Apostol Tofan, Flavius A.
Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei, Ioan Condor, Anastasiu
Crișu, Ștefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin Popescu, Bianca Selejan-
Guțan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaș, Ioan Vida, Cristina Zamșa,
Constituția României, Comentariu pe articole, 2008, op. cit., pp. 946-952.
66
§ 2. Învestitura Guvernului, potrivit Constituţiei
Din coroborarea dispozițiilor constituționale ale art. 85 -
Numirea Guvernului, alin. (1), art. 103 - Învestitura şi art. 104 -
Jurământul de credință, rezultă următoarele:116
Etape ale învestiturii Guvernului:117
a). Desemnarea, de către Preşedinte, a candidatului
pentru funcţia de prim-ministru
La alin. (1), art. 103 din Constituția României, republicată, este
prevăzută desemnarea de către Președintele României a unui
candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării
partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori,
dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor
reprezentate în Parlament.
b). Solicitarea votului de încredere din partea

Parlamentului, de către candidatul la funcţia de prim-
ministru
La alin. (2), art. 103 din Constituția României, republicată, este
prevăzut un termen de 10 zile de la desemnare în care candidatul
pentru funcţia de prim-ministru va cere votul de încredere al
Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a
Guvernului.
În termenul de zece zile, candidatul trebuie să
alcătuiască echipa guvernamentală şi programul de
guvernare și să solicite Parlamentului votul de încredere.
116
2015, op. cit., pp. 377-379; Antonie Iorgovan în: Mihai Constantinescu,
Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia
României revizuită - comentarii și explicații, Editura All Beck, București,
2004, (Art. 103 - Învestitura, IV. Regimul juridic), pp. 166-169.
117
A se vedea: Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, op. cit.,
Vol. I, Ediția a 4-a, p. 378.
67
Termenul de zece zile nu este unul de decădere, el
semnifică necesitatea de a se alcătui, într-un timp optim, un
Guvern legal şi legitim care să conducă treburile ţării, iar
depăşirea lui nu atrage imposibilitatea de a fi solicitat şi
respectiv, acordat, votul de încredere.118
După împlinirea termenului de 10 zile „Preşedintele
României este cel care poate retrage mandatul acordat”,
situație în care „va începe noi consultări politice pentru
desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru”.119
c). Acordarea votului de încredere Guvernului, de

către Parlament
La alin. (3), art. 103 din Constituția României,
republicată, prevede acordarea încrederii Guvernului de către
Parlament, cu votul majorității deputaților și senatorilor
(majoritate absolută - jumătate plus unu din numărul total al
parlamentarilor), în urma dezbaterii programului și listei
Guvernului, în ședință comună.
Art. 89 alin. (1), din Constituţie prevede un termen de
60 de zile de la prima solicitare pentru acordarea votului de
118
2015, op. cit., p. 378 și autorii citați la nota 1 de subsol de la aceeași pagină:
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a, 2005, op.
cit., p. 381; Ioan Santai, Drept administrativ și știința administrației,
Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, p. 154.
119
Dana Apostol Tofan, în: Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Dana
Apostol Tofan, Flavius A. Baias, Viorel Mihai Ciobanu, Valerian Cioclei,
Ioan Condor, Anastasiu Crișu, Ștefan Deaconu, Andrei Popescu, Sorin
Popescu, Bianca Selejan-Guțan, Milena Tomescu, Verginia Vedinaș, Ioan
Vida, Cristina Zamșa, Constituția României, Comentariu pe articole, 2008,
op. cit., pp. 961-962.
În același sens, Mihai Constantinescu şi Antonie Iorgovan în:
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin
Vasilescu, Ioan Vida, Constituția României, comentată și adnotată, Editura
Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 1992, pp. 228 și urm.
68
încredere pentru formarea Guvernului, în caz contrar şi dacă au
fost respinse cel puţin două solicitări de învestitură în acest
termen, Preşedintele României având dreptul și posibilitatea să
dizolve Parlamentul, după consultarea preşedinţilor celor
două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.
d). Numirea Guvernului de către Preşedintele

României şi depunerea jurământului de credinţă
După derularea etapelor anterioare, Președintelui
României îi revine sarcina ca, printr-un decret, să numească
Guvernul120.
Guvernul, autoritate publică a puterii executive, este
numit de Preşedintele României pe baza votului de încredere
acordat de Parlament, în baza prevederilor art. 85 alin. (1) din
Constituția României, republicată.121
Art. 104 din Constituția României prevede depunerea
de către Primul-ministru, miniştri şi ceilalţi membri ai
Guvernului, în mod individual, în faţa Preşedintelui României,
a jurmântului de credință prevăzut de textul constituțional la
art. 82 (același jurâmânt pe care îl depune candidatul ales și
validat pentru funcția de Președinte al României, în faţa
Camerei Deputaţilor şi a Senatului), dată de la care Guvernul în
întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul.
§ 3. Mandatul Guvernului, potrivit Constituţiei

Constituția consacră în cuprinsul Titlului III, Cap. 3 -
Guvernul, la art. 104 - Jurământul de credință, iar la art. 110 -
Încetarea mandatului.
120
2015, op. cit., p. 378.
121
A se vedea site-ul Guvernului României: http://gov.ro/ro/guvernul,
69
Potrivit textului constituțional, mandatul Guvernului
începe de la data depunerii jurământului şi durează până la
data validării alegerilor parlamentare generale.
Aceasta reprezintă situaţia tipică, a cărei întindere „este
corespunzătoare limitelor de funcţionare a Parlamentului”, dar
există și situația atipică în care mandatul Guvernului încetează
înainte de data validării alegerilor parlamentare generale,
fiind vorba despre următoarele cazuri:122
a) demiterea Guvernului, în urma retragerii încrederii
acordate Guvernului, potrivit art. 113 (moţiunea de cenzură),
sau potrivit art. 114 (angajarea răspunderii Guvernului);
b) situaţiile în care se poate afla primul-ministru,
potrivit art. 106 (demisia, pierderea drepturilor electorale,
starea de incompatibilitate, decesul, alte cazuri prevăzute de
lege, cu excepţia revocării), ori imposibilitatea de a-şi exercita
atribuţiile mai mult de 45 de zile.
Secțiunea 3. STATUTUL MEMBRILOR

GUVERNULUI ROMÂNIEI
§ 1. Condiţii constituționale și legale pentru funcţia

de membru al Guvernului
În această materie sunt incidente prevederile Legii nr.
90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului
României şi a ministerelor, cu modificările și completările
ulterioare, și ale Legii privind responsabilitatea ministerială,
republicată123.
122
Ioan Santai, Drept administrativ și știința administrației, 2002, op. cit., p.
157.
123
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, publicată în Monitorul Oficial al
70
a ) . Condiții constituționale pentru funcţia de
membru al Guvernului
Una din condiţiile stabilite pentru funcţia de membru al
Guvernului, este cea consacrată de art. 16 alin. (3) din
Constituția României, republicată, potrivit căruia funcţiile şi
demnităţile publice, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de
persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară.
Alte condiții de natură constituțională, sunt cele
prevăzute la art. 105 - Incompatibilităţi, potrivit căruia funcţia
de membru al Guvernului este incompatibilă:
- cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu
excepţia celei de deputat sau de senator124,
României, Partea I, nr. 300 din 28 iunie 1999, republicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007.
124
Acest aspect a fost criticat de Curtea Constituțională în cuprinsul
Deciziei nr. 799/2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea
Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 440 din 23 iunie 2011, din cuprinsul căreia prezentăm în extras Titlul III
- Autorităţile, publice, lit. a) Cap. I - Parlamentul, pct. 5, Art. 71 -
Incompatibilităţi:
„Potrivit proiectului legii de revizuire, alin. (1) al art. 71 din
Constituţie reglementează un nou caz de incompatibilitate, acela dintre
calitatea de membru al Parlamentului şi membru al Parlamentului
European, propunere justificată şi care nu pune în discuţie limitele
revizuirii Constituţiei.
Pentru a da expresie principiului separaţiei şi echilibrului puterilor
în stat şi a asigura deplina efectivitate a textului constituţional în sensul
asigurării independenţei membrilor Parlamentului şi a protejării
legislativului împotriva influenţelor executivului, alin. (2) al art. 72 ar
trebui modificat, în sensul eliminării excepţiei pe care o instituie în
prezent şi care permite cumulul calităţii de parlamentar şi de membru
al Guvernului. Menţinerea acestei dispoziţii ar determina lipsa de eficienţă
a prevederilor constituţionale cuprinse în art. 109 alin. (1), potrivit cărora
"Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa
activitate".” (subl. ns.)
71
- cu exercitarea unei funcţii de reprezentare
profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop
comercial.
Potrivit textului constituțional, alte incompatibilităţi se
stabilesc prin lege organică, respectiv prin Legea nr. 90/2001
privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.
b). Condiții legale pentru funcţia de membru al

Guvernului
Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările
ulterioare, la art. 2, prevede că pot fi membri ai Guvernului
persoanele care:
- au cetăţenia română şi domiciliul în țară;
- se bucură de exerciţiul drepturilor electorale;
- nu au suferit condamnări penale;
- nu se găsesc în unul dintre cazurile de
incompatibilitate prevăzute în Cartea I, Titlul IV din Legea nr.
161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei
în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,125 cu
modificările şi completările ulterioare.
Regimul incompatibilităţilor în materie este, așadar,
prevăzut de Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările
ulterioare, Cartea I - Reglementări generale pentru prevenirea
şi combaterea corupţiei, Titlul IV - Conflictul de interese şi
regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice
şi funcţiilor publice, Cap. III - Incompatibilităţi, Secţiunea a 3-
a - Incompatibilităţi privind funcţia de membru al Guvernului
şi alte funcţii publice de autoritate din administraţia publică
125
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
72
centrală şi locală, art. 84 și art. 86, după cum vom arăta în
continuare.
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu
modificările şi completările ulterioare, funcţia de membru al
Guvernului este incompatibilă cu:
a) orice altă funcţie publică de autoritate126, cu
excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii
prevăzute de Constituţie;
b) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în
cadrul organizaţiilor cu scop comercial;
c) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director
general, director, administrator, membru al consiliului de
administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv
băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi
cele financiare, precum şi la instituţiile publice;
d) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor
generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile
comerciale prevăzute la lit. c);
e) funcţia de reprezentant al statului în adunările
generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. c);
f) funcţia de manager sau membru al consiliilor de
administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi
societăţilor naţionale;
g) calitatea de comerciant persoană fizică;
h) calitatea de membru al unui grup de interes
economic;
126
2015, op. cit., p. 381: Prin noţiunea de „funcţie publică de autoritate“
trebuie să înţelegem orice persoană care aparţine unui organ de conducere
dintr-o autoritate publică, sau o structură a acesteia, precum şi membrii
organelor alese prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat
(primari, consilieri locali sau judeţeni).
73
i) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu
excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la
care România este parte.
La alin. (4), art. 84 prevede că: membrii Guvernului pot
exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării
ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Persoana care exercită una dintre funcţiile publice de
autoritate prevăzute la art. 84 este obligată, la data depunerii
jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie, să
declare că nu se află în unul dintre cazurile de
incompatibilitate prevăzute de lege, potrivit art. 86 alin. (1) din
aceeași lege.
Starea de incompatibilitate se constată de primul-
ministru, care va dispune măsurile necesare pentru încetarea
acesteia, potrivit art. 86 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003,
coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 90/2001.
Legislaţia actuală este deficitară, se arată în doctrina de
specialitate, deoarece „nu precizează care este procedura
aplicabilă primului-ministru, respectiv cine este autorizat
să constate faptul că acesta se află într-o stare de
incompatibilitate descrisă de Legea nr. 161/2003.” 127
§ 2. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului

Constituția României, republicată, prevede următoarele
cazuri de încetare a funcţiei de membru al Guvernului:
a). Potrivit art. 106 - Încetarea funcţiei de membru al
Guvernului, coroborat cu art. 85 - Numirea Guvernului şi art.
127
Radu Carp, Limitele Constituţiei. Noi evoluţii normative şi mecanisme
politice privind locul Guvernului în cadrul autorităţilor publice, p. 30, în
Revista de Drept Public, nr. 3/2004, publicație a Institutului de Științe
74
104 - Jurământul de credință, din Constituția României,
republicată, încetarea funcţiei de membru al Guvernului are loc
prin:128
- demisie, care intervine ca urmare a voinţei exclusive a
titularului funcţiei, ceea ce atrage declanşarea procedurii
pentru învestirea unui nou membru al Guvernului;
- revocarea, care intervine în caz de remaniere
guvernamentală, potrivit art. 85 alin. (2) şi nu are caracter de
sancţiune, ea având o legitimitate politică;
- pierderea drepturilor electorale, care poate interveni
ca sancţiune penală complementară [art. 66, alin. (1), lit. a) și
b) din Codul penal - Legea nr. 286/2009, în vigoare la 1
februarie 2014], dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor
drepturi prin punerea sub interdicţie judecătorească, intervenită
ca urmare a pierderii discernământului din cauza alienaţiei ori
debilităţii mintale, [art. 164, alin. (1) din Codul civil]129.
- intervenţia unei stări de incompatibilitate,
prevăzută expres de textul constituțional la art. 105;
- decesul;
- alte cazuri stabilite prin lege.
b). Potrivit art. 107 - Primul-ministru, alin. (3) și (4),

încetarea funcţiei de membru al Guvernului mai are loc în
128
A se vedea: Verginia Vedinaş, Drept Administrativ - Curs universitar,
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 381-383 și autorii citați la nota 2 de subsol
de la p. 381, respectiv la nota 1 de subsol de la p. 382: Ioan Santai, Drept
administrativ și știința administrației, 2002, op. cit., p. 161; Antonie
Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a, 2005, op. cit.,
pp. 387, 390.
129
Codul Civil - Legea nr. 287/2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, republicată în temeiul art. 218
din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
409 din 10 iunie 2011.
75
cazul în care acesta este în imposibilitate de a-şi exercita
atribuţiile mai mult de 45 de zile.
Dacă primul-ministru este în imposibilitate de a-şi
exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt
membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a
îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului
Guvern, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor.
c). Potrivit art. 113 - Moțiunea de cenzură şi art. 114 -

Angajarea răspunderii Guvernului, încetarea funcţiei de
membru al Guvernului poate avea loc și prin retragerea
încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni
de cenzură.
d). În conformitate cu art. 16 alin. (3), încetarea funcţiei

de membru al Guvernului mai poate interveni:
- în cazul pierderii cetăţeniei române;
- în cazul în care membrul Guvernului nu mai are
domiciliul în România.
De asemenea, Legea nr. 90/2001, prevede la art. 5, alin.
(1), următoarele cazuri de încetare a funcţiei de membru al
Guvernului: demisia, revocarea, pierderea drepturilor
electorale, starea de incompatibilitate, decesul şi demiterea
în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2)130.
130
Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 prevede următorul caz de încetare
a calităţii de membru al Guvernului, prin demitere: În cazul în care un
membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre
judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte,
ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească
irevocabilă, el este demis de Preşedintele României, la propunerea
primului-ministru.
76
§ 3. Suspendarea din funcţia de membru al
Guvernului
Constituția României, republicată, consacră la art. 109
alin. (2) două tipuri de suspendare:
- suspendarea care poate fi dispusă de Preşedintele
României, în cazul în care s-a cerut urmărirea penală
împotriva unui membru al Guvernului,131
- suspendarea de drept, care intervine în cazul în care
a fost trimis în judecată un membru al Guvernului.
Din punctul de vedere al naturii sale juridice,
„suspendarea are caracterul unei sancțiuni, prin care se
concretizează răspunderea administrativ-disciplinară”132 și
reprezintă „o întrerupere în exercitarea unui mandat, care
poate în final să atragă încetarea acestuia, sau poate
determina reluarea prerogativelor, în cazul în care se
dovedeşte că acuzele aduse persoanelor în cauză sunt
nefondate”133.
§ 4. Statutul primului-ministru
Statutul juridic al primului-ministru este consacrat de
textul Constituției României, republicată, precum și de
prevederile Legii nr. 90/2001, având următoarele dimensiuni:
a) Primul-ministru conduce Guvernul, așadar este șef al
Guvernului, potrivit art. 107 alin. (1), din Constituția
României, republicată, precum și art. 13 din Legea nr. 90/2001.
131
Potrivit art. 109 - Răspunderea membrilor Guvernului, alin. (2) din
Constituția României, republicată: Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi
Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
132
2005, op. cit., p. 391.
133
2015, op. cit., p. 382.
77
b) Primul-ministru coordonează activitatea membrilor
Guvernului, respectând atribuţiile legale care le revin, potrivit
art. 107, alin. (1) din Constituția României, republicată, precum
și art. 13 din Legea nr. 90/2001.
c) Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor şi
Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica
Guvernului, care se dezbat cu prioritate şi răspunde la
întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către
deputaţi sau senatori, potrivit art. 107, alin. (1) din Constituția
României, republicată, precum și art. 16, alin. (1) din Legea
nr. 90/2001.
d) Primul-ministru solicită Preşedintelui României să
participe la unele şedinţe ale Guvernului, în care se dezbat
probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea
ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-
ministru, în alte situaţii, în aplicarea prevederilor art. 107, alin.
(1) din Constituția României, republicată, precum și art. 24
alin. (2) din Legea nr. 90/2001.
e) Primul-ministru propune Preşedintelui revocarea şi
numirea unor membri ai Guvernului, în caz de remaniere
guvernamentală sau de vacanţă a postului, potrivit art. 85 alin.
(2) din Constituția României, republicată. precum și art. 38 din
Legea nr. 90/2001.
f) Primul-ministru contrasemnează unele din decretele
Preşedintelui, în cazul în care Constituţia prevede
obligativitatea contrasemnării acestora, potrivit art. 100 alin.
(2) din Constituția României, republicată, precum și art. 17 din
Legea nr. 90/2001.
g) Primul-ministru semnează hotărârile şi ordonanţele
adoptate de Guvern, care sunt contrasemnate de miniştrii care
au sarcina punerii lor în executare, potrivit art. 108 alin. (4)
din Constituția României, republicată, precum și art. 27 alin.
(3) din Legea nr. 90/2001.
78
h) Primul-ministru reprezintă Guvernul României în
relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională,
Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public,
celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele
politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale
precum şi în relaţiile internaţionale, potrivit art. 13 din Legea
nr. 90/2001.
i) Primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care
derivă din această calitate, potrivit art. 14 din Legea nr.
90/2001.
j) Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie, în
conformitate cu art. 15 din Legea nr. 90/2001, următoarele
categorii de persoane:
- conducătorii organelor de specialiatate din
subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au
calitatea de membru al Guvernului;
- secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai
Guvernului, în cazul utilizării acestor funcţii;
- personalul din cadrul aparatului propriu de lucru al
prim-ministrului;
- secretarii de stat şi subsecretarii de stat;
- alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în
cazurile prevăzute de lege.
79
Secțiunea 4. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
GUVERNULUI ROMÂNIEI
§ 1. Aparatul de lucru al Guvernului

Aparatul de lucru al Guvernului134 este compus,
potrivit art. 20 din Legea nr. 90/2001, cu modificările și
completările ulterioare, din următoarele structuri
135
organizatorice:
- aparatulul propriu de lucru al prim-ministrului,
- Secretariatul General al Guvernului,
- departamente și alte asemenea structuri
organizatorice cu atribuții specifice stabilite prin hotărâre a
Guvernului; structuri pe care, după cum observăm, legea nu le
prevede limitativ, lăsând la aprecierea Guvernului să le
stabilească, prin hotărâre.
a). Aparatul propriu de lucru al prim-ministrului

Structură fără personalitate juridică, în subordinea
directă a prim-ministrului, finanțată prin bugetul Secretariatului
General al Guvernului, compusă din [art. 21 alin. (1) lit. a) - b)
din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările
ulterioare]:
- cabinetul prim-ministrului;
134
A se vedea site-ul: http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/aparatul-de-lucru-
al-guvernului, consultat la data 28.08.2017.
135
Art. 20 din Legea nr. 90/2001 a fost astfel modificat prin art. 25, pct. II,
2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor
măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și
completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2017.
În forma anterioară, art. 20 din Legea nr. 90/2001 avea următorul cuprins:
„Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din Secretariatul General al
Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru, departamente şi alte
asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin
hotărâre a Guvernului.” (subl. ns.)
80
- corpul secretarilor de stat și al consilierilor de stat ai
prim-ministrului.
Normele privind funcționarea aparatului propriu de
lucru al prim-ministrului, inclusiv atribuțiile acestuia, se
stabilesc prin decizie a primului-ministru, în temeiul art. 21
alin. (2) din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările
ulterioare.
Personalului din cadrul aparatului propriu de lucru al
prim-ministrului nu i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit art. 21 alin. (3)
din aceeași lege.
b). Secretariatul General al Guvernului136

La nivelul Guvernului, se organizează şi funcţionează
un Secretariat General, condus de secretarul general al
Guvernului, care poate avea rang de ministru, ajutat de unul
sau mai mulţi secretari generali adjuncţi, care pot avea rang
de secretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru,
potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, cu modificările
și completările ulterioare, având sediul în municipiul Bucureşti,
Palatul Victoria.
Instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea
prim-ministrului, Secretariatul General al Guvernului face
parte din cadrul aparatului de lucru al Guvernului și are rolul
de a asigura derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de
guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice,
economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi
reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti,
potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, cu modificările
și completările ulterioare.
136
Secretariatul General al Guvernului: http://sgg.gov.ro/new/, consultat la
data 29.08.2017.
81
Organizarea şi atribuţiile Secretariatului General al
Guvernului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului137, având în
vedere că acesta asigură, prin aparatul propriu, continuitatea
derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare,
constituind elementul de legătură şi stabilitate al guvernării,
potrivit art. 22 alin. (3) și (5) din Legea nr. 90/2001, cu
modificările și completările ulterioare.
Secretarul General al Guvernului este ordonatorul
principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului,
precum şi pentru instituţiile publice şi organele de specialitate
ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi
din subordinea, respectiv coordonarea prim-ministrului [art. 6
alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2017].
c). Departamentul pentru Lupta Antifraudă -

DLAF138
Structură cu personalitate juridică, în coordonarea prim-
ministrului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului, condusă de un şef cu
rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului
pe o perioadă de 5 ani, ordonator terţiar de credite.
Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF este
instituţia de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă -
OLAF din cadrul Comisiei Europene şi asigură, sprijină și
coordonează îndeplinirea obligaţiilor ce revin României
privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene,
în conformitate cu prevederile art. 325 din Tratatul privind
137
A se vedea: Hotărârea Guvernului nr. 21/2017 privind organizarea,
funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 20 ianuarie 2017.
138
Departamentul pentru Lupta Antifraudă: http://www.antifrauda.gov.ro/,
82
funcţionarea Uniunii Europene - Tratatul de la Lisabona,139
având atribuţia de control al obţinerii, derulării sau utilizării
fondurilor europene, precum şi a fondurilor de cofinanţare
aferente.
d). Corpul de control al prim-ministrului140

Structură fără personalitate juridică în subordinea prim-
ministrului, condusă de un secretar de stat, numit şi eliberat din
funcţie prin decizie a prim-ministrului, şi finanţată prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului.
Corpul de control al prim-ministrului controlează şi
urmăreşte activitatea ministerelor şi serviciilor publice
deconcentrate ale acestora, instituţiilor publice din subordinea
Guvernului, organelor de specialitate ale administraţiei
publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor,
departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor şi
societăţilor naţionale, societăţilor comerciale şi instituţiilor
financiar-bancare cu capital majoritar sau integral de stat.
De asemenea, Corpul de control al prim-ministrului
controlează activitatea instituţiilor publice subordonate
autorităţilor administraţiei publice locale, respectând
dispoziţiile legale privind regimul general al autonomiei
locale, precum şi organizarea şi funcţionarea autorităţilor
administraţiei publice locale.
139
A se vedea: Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind
Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene,
semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007, RO Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, C 306 din 17 decembrie 2007, disponibil la site-ul Eur-Lex.
Accesul la dreptul Uniunii Europene: http://eur-lex.europa.eu/JOHtml,
140
Corpul de control al primului-ministru: http://control.gov.ro/web/,
83
e). Departamentul pentru Relaţii Interetnice141
Structură fără personalitate juridică, în subordinea prim-
ministrului, condusă de un secretar de stat, ajutat de 2
subsecretari de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin
decizie a primului-ministru, şi finanţată prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului.
Principala atribuție a departamentului este de a pune în
aplicare politica stabilită prin Programul de guvernare în
domeniul relațiilor interetnice.
f). Departamentul CENTENAR142

Structură fără personalitate juridică în subordinea prim-
ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului, condusă de un secretar
de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a prim-
ministrului.
Departamentul are ca obiectiv coordonarea la nivel
național a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor,
acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului
României (1918 - 2018) și a Primului Război Mondial.
g). Alte departamente: organizate ca structuri cu sau

fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru,
conduse de secretari de stat sau asimilaţi ai acestora, a căror
înfiinţare şi/sau funcţionare se aprobă prin hotărâre a
Guvernului.
141
Departamentul pentru Relații Interetnice: http://www.dri.gov.ro/,
142
Departamentul CENTENAR: http://centenar.gov.ro/web/ro/, consultat la
data 29.08.2017.
84
§ 2. Rolul, funcțiile și atribuţiile Guvernului
Rolul Guvernului este de a asigura funcţionarea
echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi
social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic
mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale, potrivit
art. 1 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, cu modificările și
completările ulterioare.
Funcţiile Guvernului sunt reglementate de art. 1 alin.
(5) din Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările
ulterioare, astfel:
a) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea
strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare;
b) funcţia de reglementare prin care se asigură
elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în
vederea realizării obiectivelor strategice;
c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin
care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a
statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul
este responsabil;
d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în
numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;
e) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură
urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor
în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale,
precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionării
instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea
în subordinea sau sub autoritatea Guvernului.
Atribuţiile Guvernului, după natura acestora,
constituțională sau legală, se pot clasifica în două mari
categorii, după cum urmează:
A). Atribuţii prevăzute de Constituţie

În această primă categorie intră următoarele atribuții ale
Guvernului:
85
a) exercită dreptul la iniţiativă legislativă, prin
transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl
adopte, ca primă Cameră sesizată [art. 74 alin. (1) și (3)];
b) negociază tratatele internaţionale [art. 91 alin. (1)
Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României,
negociate de Guvern (...)];
c) propune Preşedintelui acreditarea şi rechemarea
reprezentanţilor diplomatici ai României [art. 91 alin. (2)];
d) propune Preşedintelui înfiinţarea, desfiinţarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice [art. 91 alin. (2)];
e) prezintă Parlamentului informaţiile şi documentele
solicitate de cele două Camere şi de comisiile parlamentare,
prin intermediul preşedinţilor acestora [art. 111 alin. (1)];
f) poate participa la lucrările Parlamentului, la care
membrii Guvernului au acces, sau participă în mod obligatoriu,
dacă se solicită prezenţa [art. 111 alin. (2)];
g) sesizează Curtea Constituţională cu privire la
aspectele de neconstituţionalitate pe care apreciază că le
prezintă legile, înainte de promulgarea acestora de către
Preşedintele României [art. 146 lit. a)];
h) adoptă ordonanţe care înlocuiesc legile, exercitând
astfel o putere normativă primară, rod al delegării
legislative143 [art. 108 şi 115];
i) numeşte prefectul, în fiecare judeţ şi în municipiul
Bucureşti [art. 123 alin. (1)];
j) organizează alegeri pentru un nou Preşedinte, în
termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei
de Preşedinte al României [art. 97 alin. (2)];
k) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi,
pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai
143
2015, op. cit., p. 385.
86
dacă legea le recunoaşte această competenţă [art. 117 alin.
(2)].
B). Atribuţii prevăzute de lege

Art. 11 din Legea nr. 90/2001 stabileşte că, în
realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte
următoarele atribuţii principale:
a) exercită conducerea generală a administraţiei
publice;
Totodată, Legea nr. 90/2001 prevede la 28 alin. (1)
faptul că „În realizarea funcţiei sale de conducere generală a
administraţiei publice, Guvernul exercită controlul ierarhic
asupra ministerelor, organelor de specialitate din subordinea
sa, precum şi asupra prefecţilor”.
„Remarcăm inconsecvenţa limbajului legii-cadru, în
articolul 11 vorbeşte despre atribuţia de conducere generală a
administraţiei publice iar în art. 28 vorbeşte despre funcţia de
conducere generală a administraţiei publice”.144 În același
sens, opinăm că, o funcție este realizată prin exercitarea mai
multor atribuții.
b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare
Parlamentului;
c) adoptă hotărâri pentru organizarea executării
legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi
ordonanţe de urgenţă, potrivit art. 115 alin. (4) - (6) din
Constituţie;
d) asigură executarea de către autorităţile
administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii
normative date în aplicarea acestora;
144
2015, op. cit., nota 3 de subsol de la p. 385.
87
e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a
bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre
adoptare Parlamentului;
f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare
economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate;
g) asigură realizarea politicii în domeniul social
potrivit Programului de guvernare;
h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi
siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege;
i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii,
pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează
forţele armate;
j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest
cadru, integrarea României în structurile europene şi
internaţionale;
k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile
internaţionale care angajează statul român; negociază şi
încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri
internaţionale la nivel guvernamental;
l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a
celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa;
m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private
a statului; (...)145
o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de
specialitate în subordinea sa;
p) cooperează cu organismele sociale interesate în
îndeplinirea atribuţiilor sale;
r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau
care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.
145
Litera n) a art. 11 a fost abrogată de art. IV din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 87/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 634 din 14 septembrie 2007.
88
§ 3. Funcţionarea Guvernului
Art. 24 și 25 din Legea nr. 90/2001, cu modificările și
completările ulterioare, reglementează ședințele Guvernului.
Guvernul se întruneşte în ședințe, săptămânal sau ori
de câte ori este nevoie.
Convocarea şi conducerea şedinţelor Guvernului se
asigură de către primul-ministru.
La şedinţele de Guvern regăsim două categorii de
participanţi:146
- cei a căror participare este obligatorie: membrii
Guvernului și Secretarul General al Guvernului, care participă
de drept;
- cei care au fost invitaţi să participe, respectiv:
conducători ai unor organe de specialitate din subordinea
Guvernului ori a ministerelor sau ai unor autorităţi
administrative autonome, precum şi orice alte persoane a
căror prezență se apreciază a fi utilă, la solicitarea primului-
ministru [art. 25 alin. (3) din Legea nr. 90/2001].
Preşedintele României poate lua parte la şedinţele
Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional
privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii
publice şi, la cererea primului-ministru, și în alte situaţii, și
prezidează şedinţele Guvernului la care participă [art. 24 alin.
(2) și (3) din Legea nr. 90/2001].
Şedinţele Guvernului (dezbaterile, modul de adoptare a
actelor acestuia şi măsurile stabilite) se înregistrează pe bandă
magnetică şi se consemnează în stenograma şedinţei,
certificată de ministrul delegat pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului şi păstrată, conform
146
2015, op. cit., p. 387; Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol.
I, Ediția a 4-a, 2005, op. cit., pp. 400-402.
89
legii, în cadrul Secretariatului General al Guvernului [art. 25
alin. (4) din Legea nr. 90/2001].
Secțiunea 5. ACTELE GUVERNULUI

republicată: Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, cu
modificările și completările ulterioare: Guvernul adoptă
hotărâri şi ordonanţe în prezenta majorităţii membrilor săi.
Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se
realizează consensul, hotărăşte primul-ministru.
§ 1. Regimul juridic al hotărârilor Guvernului

Regimul juridic, constituțional și legal, al hotărârilor de
Guvern, are următoarele dimensiuni:147
l). Potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţia României,
republicată: “Hotărârile se emit pentru organizarea executării
legilor“.
Acestea sunt adoptate în baza și în limitele legii, și nu
pot dispune decât măsuri administrative, pentru asigurarea
organizării executării legilor.148
2). Prin hotărârile Guvernului se realizează competența
originară a Guvernului, autoritate publică a puterii executive,
de a exercita conducerea generală a administraţiei publice [art.
102 alin. (1) din Constituție și art. 1 alin. (1) din Legea nr.
90/2001].
147
2015, op. cit., pp. 387-388.
148
Ioan Vida, Puterea executivă și administrația publică, 1994, op. cit., p.
100. Autor citat de Verginia Vedinaș, Drept administrativ - Curs
universitar, Ediția a IX-a, 2015, op. cit., p. 388 și nota 1 de subsol de la
aceeași pagină.
90
3). Hotărârile Guvernului sunt acte administrative
supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele
judecătoreşti, în baza Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
4). Hotărârile Guvernului sunt semnate de primul-
ministru și contrasemnate de miniştrii care au obligaţia
punerii lor în executare [art. 108 alin. (4) din Constituție].
5). Hotărârile Guvernului se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, sub sancţiunea inexistenţei, în
cazul nepublicării, cu excepția hotărârilor cu caracter militar,
care se comunică numai instituţiilor interesate [art. 108 alin.
(4) din Constituție].
6). Hotărârile Guvernului, fiind acte administrative, pot
avea atât caracter normativ, cât şi caracter individual.
Spre exemplificare, o hotărâre a Guvernului privind
numirea prefectul unui județ sau al Municipiului București are
caracter individual, iar o hotărâre a Guvernului privind
aplicarea prevederilor unei legi are caracter normativ149.
§ 2. Regimul juridic al ordonanţelor Guvernului

Având în vedere prevederile art. 61 alin. (1) din
Constituția României, republicată, potrivit cărora Parlamentul
este unica autoritate legiuitoare a ţării, înțelegem că adoptarea
de ordonanțe de către Guvern, care țin loc de lege, se realizează
în virtutea unei delegări a competenței de a legifera, cunoscută
sub denumirea de delegare legislativă - instituție consacrată de
art. 115 din Constituția României, republicată.
149
A se vedea: Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor
prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 26 aprilie
2006.
91
Delegarea legislativă poate fi realizată prin
următoarele două modalități150:
a) prin intermediul unei legi speciale de abilitare
adoptată de Parlament, în baza căreia Guvernul poate adopta
ordonanțe simple, obișnuite;
b) în virtutea textului constituțional care consacră
posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă,
numai în condițiile și limitele prevăzute de legiuitorul
constituant.
Ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de
primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au
obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul
Oficial al României, iar nepublicarea atrage inexistenţa
ordonanţei, potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţie.
2.1. Regimul constituţional al ordonanţelor simple

(obișnuite) ale Guvernului
Sediul materiei: art. 108 alin. (3) și art. 115 alin. (1) -
(3) și (7) - (8) din Constituția României, republicată.
Regimul juridic constituțional al ordonanțelor obișnuite
ale Guvernului, are următoarele dimensiuni:151
a) pot fi adoptate în domenii care nu fac obiectul legilor
organice, așadar pot interveni numai în domenii reglementate
prin legi ordinare;
150
2015, op. cit., p. 389 și autorii citați la nota 1 de subsol de la aceeași pagină:
Antonie Iorgovan, Dana Apostol Tofan, Delegarea legislativă în România.
Analiză în raport cu statele occidentale, în Revista de Drept Public, nr.
1/2001, publicație a Institutului de Științe Administrative “Paul Negulescu”,
Editura All Beck, pp. 62-78.
151
În același sens, a se vedea: Verginia Vedinaș, Drept administrativ - Curs
universitar, Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 389-390.
92
b) pot fi adoptate numai în baza unei legi de abilitare,
în limitele stabilite de aceasta, în mod obligatoriu, privind
domeniul şi data până la care se pot emite;
c) pot fi supuse aprobării Parlamentului, dacă legea
de abilitare o cere, până la împlinirea termenului de abilitare,
iar nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor
ordonanţei [art. 115 alin. (3) din Constituție]; din modul de
formulare a textului constituțional, „desprindem concluzia că
regula, în ceea ce priveşte acest tip de ordonanţe este că ele
nu se supun aprobării Parlamentului, iar excepţia că ele se
supun aprobării Parlamentului, dacă legea de abilitare
impune expres acest lucru”;152
d) ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se
aprobă sau se resping printr-o lege, (ori se modifică, în tot sau
în parte), în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte
au încetat, potrivit art. 115 alin. (3) ca urmare a nerespectării
termenului de abilitare; prin legea de aprobare sau de
respingere se pot reglementa măsurile necesare cu privire la
efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei;
e) Guvernul poate să modifice, să completeze sau să
abroge propriile ordonanţe, numai în termenul de abilitare
stabilit prin lege.
152
2015, op. cit., p. 389 și autorii citați la aceeași pagină, nota 4 de subsol:
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a, 2005,
op. cit., pp. 406-417; Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, în Mihai
Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin
Vasilescu, Ioan Vida, Constituția României, comentată și adnotată, 1992,
op. cit., p. 495.
93
2.2. Regimul constituţional al ordonanţelor de
urgenţă ale Guvernului
Sediul materiei: art. 115 alin. (4) - (6) din Constituția
Regimul juridic constituțional al ordonanțelor de
urgență ale Guvernului, are următoarele dimensiuni:153
a) pot fi adoptate numai în situaţii extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având
obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora; aceste
condiții trebuie întrunite cumulativ, după cum s-a exprimat în
mod repetat Curtea Constituțională în cuprinsul jurisprudenței
sale;154
153
universitar, Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 390-392.
154
A se vedea: Decizia Curții Constituționale nr. 1008/2009 referitoare la
obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 224/2008 pentru modificarea art. 5 alin. (2) din
Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem
de Apărare a Țării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
507 din 23 iulie 2009. În cuprinsul considerentelor exprimate, Curtea a
reținut următoarele:
„I. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, prin
raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală:
Potrivit jurisprudenței Curții, pentru emiterea unei ordonanțe de
urgență este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile,
independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public.
(...). În sfârșit, din rațiuni de rigoare legislativă, a instituit exigența
motivării urgenței în chiar cuprinsul ordonanței adoptate în afara unei legi
de abilitare.
II. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, prin
raportare la prevederile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală: „este
exclusă adoptarea ordonanțelor de urgență cu privire la acele instituții
fundamentale ale statului, cum este și C.S.A.T., al căror regim juridic se
stabilește, potrivit dispozițiilor constituționale, prin lege organică”, iar
„legea care aprobă o ordonanță de urgență neconstituțională este ea însăși
neconstituțională”.”
94
b) se aprobă cu votul majorității membrilor fiecărei
Camere a Parlamentului, [prevăzută de art. 76 alin. (1) din
Constituție], cuprinzând norme de natura legii organice;
c) intră în vigoare numai după depunerea spre
dezbatere la Camera competentă să fie sesizată, în procedură
de urgenţă, şi după publicarea în Monitorul Oficial al
României; dacă nu se află în sesiune, Parlamentul se
convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau,
după caz, de la trimitere; dacă în termen de cel mult 30 de zile
de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra
ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite
celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de
urgenţă;
„Aceasta este singura situaţie în care Guvernul, care
răspunde politic în faţa Parlamentului, determină întrunirea
acestuia în sesiune extraordinară pentru a discuta ordonanţa
de urgenţă care a fost adoptată.”155
d) se aprobă sau se resping printr-o lege, în care vor fi
cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat conform art.
115 alin. (3), prin nerespectarea termenului de abilitare;
e) ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în
domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul
instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi
îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi
nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în
proprietate publică - acestea reprezentând limitele pe care
textul constituțional le stabilește, [art. 115 alin. (6)], pentru
adoptarea ordonanţelor de urgenţă de către Guvern, respectiv
aceste domenii nu pot fi reglementate prin ordonanțe de
urgență.
155
2015, op. cit., p. 391.
95
Secțiunea 6. CONTROLUL PARLAMENTAR
EXERCITAT ASUPRA GUVERNULUI ŞI RĂSPUNDEREA
GUVERNULUI
§ 1. Controlul parlamentar exercitat asupra

Guvernului
“Fiind mandatare ale poporului, Adunările legislative
trebuie să supravegheze modul în care se înfăptuieşte
conducerea treburilor statului pentru ca acesta să se menţină
pe linia care corespunde cel mai mult aspiraţiilor întregii
colectivităţi naţionale”.156
Prevederile Constituției României, republicată, consacră
formele de control exercitat de Parlament asupra Guvernului,
după cum vom arăta în cele ce urmează.
1.1. Obligaţia Guvernului de a informa Parlamentul

Potrivit art. 111 alin. (1) din Constituție: Guvernul şi
celelalte autorităţi ale administraţiei publice, în cadrul
controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să
prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera
Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin
intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă
legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat
sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea
informării este obligatorie.
Acest tip de control, constând în obligaţia Guvernului
de a informa Parlamentul, este calificat în doctrina de
specialitate astfel: „un control parlamentar general asupra
întregii administraţii publice, inclusiv asupra Guvernului”
(subl. ns.); „din punctul de vedere al naturii sale juridice,
156
2015, op. cit., p. 393 și nota 1 de subsol de la aceeași pagină: Victor
Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Constituția comentată
și adnotată, Editura Lumina Lex, București, 1997, p. 330.
96
acesta reprezintă o formă de control politic, exercitat asupra
administraţiei publice, care nu se poate finaliza în anulări de
acte, sancţionări de personal etc.”157
1.2. Controlul prin întrebări și interpelări

Potrivit art. 112 alin. (1) din Constituție: Guvernul şi
fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la
întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de
senatori, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două
Camere ale Parlamentului.
În cuprinsul Regulamentelor celor două Camere158
regăsim precizări privind regimul juridic al acestui tip de
control, concretizat în întrebările și interpelările formulate de
deputaţi și de senatori, după cum urmează:
a). Întrebarea constă într-o simplă cerere de a
răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o informaţie este
exactă, dacă Guvernul sau celelalte organe ale administraţiei
publice înţeleg să comunice Senatului/ Camerei Deputaților
informaţiile sau documentele solicitate ori dacă Guvernul are
intenţia de a lua o hotărâre într-o problemă determinată [art.
158 alin. (2) din Regulamentul Senatului, respectiv art. 193
alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților].
Întrebările pot fi scrise şi orale, la care se poate solicita
răspuns oral, răspuns scris sau răspuns scris şi oral.
157
2015, op. cit., p. 393.
158
Hotărârea Senatului nr. 28/2005 privind Regulamentul Senatului,
octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 privind Regulamentul Camerei
Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din
25 februarie 1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 326 din 13 mai 2015.
97
b). Interpelarea constă într-o cerere adresată
Guvernului sau unui membru al acestuia de către unul ori mai
mulţi parlamentari (senatori și deputați) sau de un grup
parlamentar, prin care se solicită explicaţii asupra politicii
Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne
sau externe [art. 162 alin. (1) din Regulamentul Senatului,
respectiv art. 201 alin. (2) din Regulamentul Camerei
Deputaților].
Interpelările se fac în scris, arătându-se obiectul şi
motivarea acestora, fără nicio dezvoltare.
Spre deosebire de întrebări, interpelările au un caracter
mai complex, din punct de vedere al conţinutului, al obiectului
pe care îl vizează şi al răspunsurilor pe care le presupun.159
Mai mult decât atât, spre deosebire de întrebări,
interpelările pot avea drept consecință adoptarea unei moţiuni
simple de Camera Deputaţilor sau de Senat, prin care să-şi
exprime poziţia cu privire la o problemă ce a făcut obiectul
unei interpelări, potrivit art. 112 alin. (2) din Constituție.
1.3. Controlul prin comisiile de anchetă

Potrivit art. 64 alin. (4) din Constituţie, “Fiecare
Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui
comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot
constitui comisii comune.” (subl. ns.)
Senatul poate hotărî înfiinţarea unei comisii de
anchetă, la cererea unei treimi din numărul membrilor săi, iar
Camera Deputaţilor va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de
anchetă, la cererea a minimum 50 de deputaţi din cel puţin
două grupuri parlamentare, [art. 78 alin. (1) din Regulamentul
159
2015, op. cit., p. 394 și nota 3 de subsol de la aceeași pagină: Antonie
Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a, 2005, op. cit.,
p. 411.
98
Senatului, respectiv art. 75 din Regulamentul Camerei
Deputaților].
Lucrările Comisiilor de anchetă parlamentară se încheie
cu redactarea unui raport asupra anchetei derulate. După
dezbaterea raportului, Senatul, respectiv Camera Deputaților
adoptă o hotărâre cu privire la acesta, care va fi înaintată,
dacă se impune, împreună cu raportul, autorităţilor
competente în vederea examinării şi soluţionării [art. 78 alin.
(2) din Regulamentul Senatului, respectiv art. 78 alin. (1) din
Regulamentul Camerei Deputaților].160
Ancheta parlamentară reprezintă “unul din cele mai
specializate mijloace de control parlamentar asupra
Guvernului şi a administraţiei publice”161.
160
Prezentăm, în extras, prevederile art. 76 din Regulamentul Camerei
Deputaților, pentru a ilustra modul de exercitare a controlului parlamentar
asupra Guvernului și a administrației publice prin intermediul comisiilor de
anchetă:
(1) În vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate
cita orice persoană, care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul
celorlalte organe ale administraţiei publice, şi care poate avea cunoştinţă
despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea
adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei. (…).
(2) Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei
de anchetă parlamentară.
(3) La cererea Comisiei de anchetă parlamentară orice persoană
care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale
administraţiei publice şi care cunoaşte fapte sau împrejurări în legătură cu
obiectul cercetării ori care deţine un mijloc de probă este obligată să le
aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze la termenele stabilite. (…).
(6) Preşedintele comisiei care efectuează ancheta atrage atenţia
persoanei audiate că are obligaţia de a spune adevărul, de a nu ascunde
nimic din ceea ce ştie şi că nerespectarea acestei obligaţii atrage
răspunderea penală.
(7) Comisia poate solicita în cursul investigaţiilor şi accesul, în
condiţiile legii, la informaţii clasificate.
161
2005, op. cit., p. 421.
99
§ 2. Răspunderea Guvernului
2.1. Regimul juridic al răspunderii Guvernului,

potrivit Constituţiei României, republicată
Textul constituțional consacră mai multe categorii de
răspundere a Guvernului și a membrilor acestuia, după cum
urmează:162
a) o răspundere politică a Guvernului, numai în faţa
Parlamentului, pentru întreaga sa activitate;
b) o răspundere politică a fiecărui membru al
Guvernului, solidar cu ceilalţi membri, pentru activitatea și
actele Guvernului;
c) o răspundere penală a membrilor Guvernului,
pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor;
d) o răspundere administrativ-disciplinară, constând
în suspendarea din funcţie, dacă s-a cerut urmărirea penală și a
fost trimis în judecată un membru al Guvernului;
e) o răspundere administrativ-patrimonială,
întemeiată pe prevederile art. 52 -Dreptul persoanei vătămate
de o autoritate publică, din Constituţie, respectiv pe
prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ.
f) o răspundere administrativ-contravenţională.
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, prevede la art. 5 următoarele: Pe lângă răspunderea
politică, membrii Guvernului pot răspunde şi civil,
contravenţional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit
dreptului comun din aceste materii, în măsura în care
prezenta lege nu cuprinde dispoziţii derogatorii.
162
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 395 și urm.
100
2.2. Răspunderea politică a Guvernului şi a
membrilor săi
republicată: Guvernul răspunde politic numai în faţa
Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru
al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri
pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
Răspunderea politică a Guvernului constă în demiterea
sa, ca urmare a retragerii încrederii acordate de către
Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, în
condiţiile prevederilor art. 113 - Moțiunea de cenzură şi art.
114 - Angajarea răspunderii Guvernlui, din Constituţia
României, republicată [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 115/1999,
republicată].
A). Regimul juridic constituţional al moţiunii de

cenzură
Textul constituțional consacră la art. 113-114,
următoarea procedură privind moţiunea de cenzură:
a) poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 o pătrime din
numărul total al deputaţilor şi senatorilor;
b) se comunică Guvernului, la data depunerii acesteia;
c) se dezbate după 3 zile de la data când a fost depusă
și prezentată în şedinţa comună a celor două Camere;
d) în cazul în care moţiunea de cenzură a fost respinsă,
parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi
sesiune, o nouă moţiune de cenzură (cu excepţia cazului în care
Guvernul îşi angajează răspunderea, potrivit art. 114 din
Constituţie, asupra unui program, a unei declaraţii de politică
generală sau a unui proiect de lege);
e) în cazul în care moţiunea de cenzură a fost adoptată,
cu votul majorității deputaţilor şi senatorilor, în ședință
comună, Guvernul este demis.
101
„Moțiunea de cenzură este simetric opusă votului de
încredere, întrucât, prin adoptarea ei, parlamentul retrage
încrederea acordată Guvernului.”163
B). Regimul juridic constituţional al angajării

răspunderii politice a Guvernului
Textul constituțional consacră regimul juridic al
angajării răspunderii Guvernului, în cuprinsul art. 114 din care
rezultă următoarele:164
a) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa
Camerei Deputaţilor şi a Senatului, reunite în şedinţă comună;
b) Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui
program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui
proiect de lege;
c) Guvernul este demis, dacă Parlamentul adoptă o
moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la
prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau
a proiectului de lege, în condițiile art. 113;
d) Guvernul nu este demis, dacă Parlamentul a respins
moțiunea de cenzură, sau dacă nu a depus o moțiune de
cenzură în termenul de 3 zile pe care îl avea la dispoziţie; în
această situație, proiectul de lege prezentat, (modificat sau
completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern), se
consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei
de politică generală devine obligatorie pentru Guvern;
163
164
Pentru dezvoltare, a se vedea Antonie Iorgovan, în: Mihai
Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu,
Constituţia României revizuită - comentarii și explicații, 2004, op. cit, (Art.
113 - Moțiunea de cenzură, Art. 114 - Angajarea răspunderii Guvernului),
pp. 210-220.
102
e) Legea adoptată prin angajarea răspunderii
Guvernului se trimite, spre promulgare, Preşedintelui
României, ca orice altă lege.
Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere
Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii și poate
solicita Curții Constituționale, verificarea constituţionalităţii
legii.
2.3. Răspunderea penală a membrilor Guvernului

Sediul materiei îl reprezintă art. 109 alin. (2) şi (3) din
Din cuprinsul prevederilor art. 109 alin. (2) din
Constituție, reies următoarele trăsături ale regimului juridic al
răspunderii penale a membrilor Guvernului:165
a) Dreptul de a cere urmărirea penală a membrilor al
Guvernului aparţine numai Camerei Deputaţilor, Senatului şi
Preşedintelui României.
b) Această răspundere penală a membrilor Guvernului
intervine pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Faptele săvârşite de membrii Guvernului în exerciţiul
funcţiei lor și care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni,
intră sub incidența Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
Pentru săvârşirea altor infracţiuni, în afara exerciţiului
funcţiei lor, membrii Guvernului răspund potrivit dreptului
comun [art. 7 alin. (2) din Legea nr. 115/1999, republicată].
c) Intervenția răspunderii penale a membrilor
Guvernului, determină aplicarea unei sancţiuni administrativ
165
A se vedea: Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. I,
Ediția a 4-a, 2005, op. cit., pp. 435-439; Dana Apostol Tofan, Drept
administrativ - Curs universitar, Vol. I, Ediția a III-a, 2014, op. cit., pp.
272-277.
103
- disciplinare, constând în suspendarea din funcție a acestora,
în două cazuri:
- suspendarea din funcție, care poate fi dispusă de
Preşedintele României, în cazul în care s-a cerut urmărirea
penală împotriva unui membru al Guvernului;
- suspendarea de drept, care intervine în cazul trimiterii
în judecată a unui membru al Guvernului; în acest caz,
ministrul justiţiei sau, după caz, primul-ministru comunică
Preşedintelui României data la care a fost sesizată Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea suspendării din funcţie
a acestuia (art. 21 din Legea nr. 115/1999, republicată).
d) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.
Potrivit prevederilor art. 109 alin. (3) din Constituție,
cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor
Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind
responsabilitatea ministerială, respectiv prin Legea nr.
115/1999, republicată.
Potrivit legii, răspunderea penală este personală şi ea
priveşte pe fiecare membru al Guvernului în parte, pentru
faptele comise în exercitarea funcţiei sale, de la data depunerii
jurământului şi până la încetarea funcţiei, în condiţiile
prevăzute de Constituţie (art. 10-11 din Legea nr. 115/1999,
republicată).
Regulile de procedură prevăzute în Legea privind
responsabilitatea ministerială, se completează cu cele cuprinse
în Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului şi în
Codul de procedură penală, în măsura în care prezenta lege nu
dispune altfel, potrivit Dispozițiilor finale din lege.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare,
persoanele în cauză sunt considerate nevinovate, așadar
membrii Guvernului beneficiază ca orice cetățean de prezumția
de nevinovăție consacrată de art. 23 alin. (11) din Constituție.
104
Hotărârea definitivă de condamnare a unui membru al
Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I [art. 24 alin. (2) din aceeași lege].
Membrul Guvernului, condamnat printr-o hotărâre
judecătorească definitivă, va fi demis din funcţie de
Preşedintele României, la propunerea primului-ministru [art.
24 alin. (3) din aceeași lege].
1. Funcţia de membru al Guvernului este

incompatibilă cu:
a) funcţia publică de deputat sau de senator;
b) calitatea de comerciant persoană fizică;
c) funcţia publică încredinţată de un stat străin, cu
2. În cazul în care un membru al Guvernului este în

imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de
zile, intervine:
a) încetarea funcţiei de membru al Guvernului;
b) suspendarea din funcția de membru al Guvernului,
dispusă de către Președintele României;
c) retragerea încrederii acordate Guvernului prin
adoptarea unei moţiuni de cenzură.
3. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului poate

interveni:
a) în cazul pierderii cetăţeniei române;
105
b) în cazul dobândirii dublei cetățenii, chiar dacă una
din cetățenii este cea română;
c) în cazul în care membrul Guvernului nu mai are
domiciliul în România.
4. Suspendarea din funcţia de membru al

Guvernului:
a) poate fi dispusă de Preşedintele României, în cazul în
care s-a cerut urmărirea penală împotriva unui membru al
Guvernului;
b) intervine de drept, în cazul în care a fost trimis în
judecată un membru al Guvernului;
c) intervine în cazul pierderii drepturilor electorale.
5. Guvernul are atribuții constituționale privind:

a) exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă;
b) negocierea tratatelor internaționale;
c) sesizarea Curții Constituţionale cu privire la
prezintă legile, înainte promulgarea acestora de către
Preşedintele României;
d) sesizarea Curții Constituţionale cu privire la
prezintă legile, după promulgarea acestora de către Preşedintele
României.
6. Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în

următoarele condiții:
a) prin consens, în prezenta majorităţii membrilor săi;
b) cu majoritate simplă;
c) cu majoritate absolută;
d) cu majoritate calificată.
106
7. Actele juridice ale Guvernului pot fi caracterizate
după cum urmează:
a) ordonanţele Guvernului țin loc de lege, iar hotărârile
Guvernului pun în executare legea;
b) atât ordonanţele Guvernului, cât și hotărârile
Guvernului pot înlocui legea;
c) atât ordonanţele Guvernului, cât și hotărârile
Guvernului pun în aplicare legea.
8. Delegarea legislativă este o instituție consacrată de

textul constituțional care semnifică:
a) adoptarea de ordonanțe de către Guvern, care țin loc
de lege, în virtutea unei delegări a competenței de a legifera;
b) posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanțe
simple, obișnuite, în baza unei legi speciale de abilitare
adoptată de Parlament;
c) posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de
urgenţă, numai în condițiile și limitele prevăzute de legiuitorul
constituant.
9. Ordonanţele simple ale Guvernului:

a) se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în
limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta;
b) se supun aprobării Parlamentului, dacă legea de
abilitare o cere, până la împlinirea termenului de abilitare;
c) se supun aprobării Parlamentului, dacă legea de
abilitare o cere, după împlinirea termenului de abilitare.
10. Ordonanțele de urgență ale Guvernului pot fi

adoptate:
a) numai în situaţii extraordinare a căror reglementare
nu poate fi amânată, Guvernul având obligaţia de a motiva
urgenţa în cuprinsul acestora;
107
b) numai în situaţii extraordinare a căror reglementare
nu poate fi amânată, Guvernul neavând obligaţia de a motiva
urgenţa în cuprinsul acestora;
c) numai în situaţii extraordinare, cu aprobarea
prealabilă a Parlamentului.
11. Interpelările formulate de deputaţi sau de

senatori:
a) se pot adresa Guvernului sau unui membru al
acestuia, pentru solicitarea unor explicaţii asupra politicii
Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne
sau externe;
b) se pot formula fie oral, fie în scris, fără a fi necesară
motivarea acestora;
c) pot avea drept consecință adoptarea unei moţiuni
simple de Camera Deputaţilor sau de Senat;
d) pot avea drept consecință adoptarea unei moţiuni de
cenzură.
12. Procedura constituțională privind adoptarea

moțiunii de cenzură prevede următoarele:
a) moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin 1/4
o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor;
b) moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin 1/2
jumătate din numărul total al deputaţilor şi senatorilor;
c) în cazul în care moţiunea de cenzură a fost adoptată,
cu votul majorității deputaţilor şi senatorilor, în ședință
comună, Guvernul este demis.
108
 Statutul primului-ministru
 Actele Guvernului
 Răspunderea politică a Guvernului şi a membrilor săi
 Analizați o moțiune de cenzură și o moțiune simplă, din
punct de vedere procedural, în raport cu prevederile
constituționale aplicate, consultând site-ul
Parlamentului României/ Camera Deputaților/ Control
parlamentar/ Moțiuni de cenzură/ Moțiuni simple:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/motiuni.lista (...).
109
Capitolul IV.
ADMINISTRAŢIA CENTRALĂ DE SPECIALITATE
Administrația centrală de specialitate reprezintă

ansamblul autorităților publice centrale, care se
organizează și funcționează la nivel central, ca autorități
aministrative subordonate (ministerele, alte organe centrale
de specialitate), sau autonome, cu rolul de a organiza
executarea legii şi a executa în concret legea, prin prestarea
de servicii publice, în limitele legii, având competență
teritorială (rationae loci) la nivel național și competență
materială (rationae materiae) de specialitate, în anumite
domenii sau ramuri de activitate.166
Secțiunea 1. FUNDAMENTE CONSTITUŢIONALE

PRIVIND ADMINISTRAŢIA CENTRALĂ DE
SPECIALITATE
Sediul constituțional al materiei este reprezentat de

Secţiunea 1 - Administraţia publică centrală de specialitate,
art. 116 - 119, din Capitolul 5 - Administraţia publică, Titlul
III - Autorităţile publice.
Textul constituțional mai cuprinde și alte dispoziții în
această materie, precum cele ale art. 123 - Prefectul, din
Secțiunea a 2-a, același capitol.
După cum știm, în actualul sistem constituţional,
autorităţile administrative care realizează administraţia publică
166
universitar, Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 413 și urm.
110
sunt de două categorii: autorităţi ale administraţiei publice de
stat şi autorităţi ale administraţiei publice autonome locale.
Din punctul de vedere al competenţei teritoriale
(rationae loci), administraţia publică de stat este formată din
două categorii de organe:167
- administraţia de stat centrală (cei doi şefi ai
executivului, ministerele, autorităţi centrale autonome);
- administraţia de stat teritorială (prefectul, serviciile
deconcentrate ale ministerelor etc.).
Din punct de vedere al competenţei materiale (rationae
materiae), administraţia de stat centrală cuprinde două
categorii de organe: 168
- organe având competenţă materială generală -
Preşedintele şi Guvernul;
- organe având competenţă materială de specialitate -
ministerele, alte organe centrale de specialitate, organele
centrale autonome.
Secțiunea 2. CATEGORII DE ORGANE CENTRALE

DE SPECIALITATE
Art. 116 - Structura, din Constituția României,

republicată, stabileşte categoriile de organe care constituie
administraţia publică centrală de specialitate, în actualul
sistem constituţional, după cum urmează:
a) ministerele, care se organizează numai în subordinea
Guvernului [art. 116, alin. (1)];
b) alte organe de specialitate care se pot organiza [art.
116, alin. (2)]:
167
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., p. 404 și urm.
168
Ibidem.
111
- în subordinea Guvernului ori a ministerelor;
- ca autorităţi administrative autonome.
Din conținutul acestui articol reiese că, din punctul de
vedere al statutului lor și al raporturilor cu alte autorităţi
publice, administraţia centrală de specialitate cuprinde două
categorii de organe:169
1) organe centrale de specialitate subordonate, fiind
vorba despre ministere, care se află în subordinea Guvernului
și alte organe de specialitate, care se află în subordinea
Guvernului sau a ministerelor;
2) organe centrale de specialitate autonome, care nu se
află în subordinea altor autorităţi publice.
„Autonomia organelor din ultima categorie față de alte
autorități administrative nu exclude existența controlului
judecătoresc asupra actelor administrative pe care le emit, iar
pentru unele chiar un control parlamentar”, cu alte cuvinte
„oricât de multă autonomie ar avea o asemenea autoritate, ea
nu poate fi decât o autoritate de stat, iar actele sale fac
obiectul acțiunilor în justiție”.170
169
2015, op. cit., pp. 411-412 și nota 3 de subsol de la p. 411: V. Vedinaș,
Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, Ed. a II-a, București, 2006, p.
313; nota 1 de subsol de la p. 412, Antonie Iorgovan, în: Mihai
Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin
Vasilescu, Ioan Vida, Constituția României, comentată și adnotată, 1992,
op. cit., p. 261.
170
Antonie Iorgovan, în: Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan
Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită -
comentarii și explicații, 2004, op. cit., (Art. 116 - Structura, pp. 230-234),
pp. 232-233: „Dintre autoritățile nominalizate de Constituție, în sfera
autorităților administrative autonome intră Consiliul Suprem de Apărare a
Țării (...), în ceea ce privește Consiliul Legislativ, acesta ne apare ca un
organ consultativ de specialitate al Parlamentului, iar Consiliul Economic
și Social este un organ consultativ al Parlamentului și Guvernului. În ceea
ce privește Curtea Constituțională și Avocatul Poporului, față de filozofia
Constituției, așa cum a fost revizuită în 2003, trebuie admis că suntem în
112
Secțiunea 3. MODURILE DE ÎNFIINŢARE A
ORGANELOR CENTRALE DE SPECIALITATE
Art. 117 din Constituție reglementează modurile de

înfiinţare a organelor centrale de specialitate, după cum
urmează:
a). înfiinţarea prin lege a ministerelor
Art. 117 alin. (1) din Constituție prevede că: ministerele
se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii,
fiind vorba despre Legea nr. 90/2001, cu modificările și
Art. 34 din Legea nr. 90/2001 definește ministerele ca:
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, care
realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate
ale acestora.
Art. 36 din lege stabilește modul de aprobare a
acestora: ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament,
prin acordarea votului de încredere asupra Programului de
guvernare şi asupra întregii liste a Guvernului, la învestitură.
Art. 37 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că: Primul-
ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii
Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz,
divizarea ori comasarea unor ministere. Așadar, nu este stabilit
sau limitat prin lege numărul ministerelor care pot fi înființate,
după cum nici prin Constituţie nu se precizează acest număr,
ceea ce se explică prin faptul că “cerinţele dezvoltării
economice, sociale, pot determina, la un moment dat, fie
contopirea unor ministere, fie separarea lor în cadrul unor
prezența unor autorități care nu intră în nici una dintre clasicele puteri, dar
care au rolul de a menține echilibrul între puterea executivă, legislativă și
judecătorească, așa cum se menționează expres în art. 1 alin. (4) din
Constituție.” În același sens, Dana Apostol Tofan, Drept administrativ -
Curs universitar, Vol. I, Ediția a III-a, 2014, op. cit., pp. 289-291.
113
ministere distincte sau a unor secretariate de stat, având
atribuţii proprii”171.
b). înfiinţarea, în condițiile prevăzute de textul

constituțional, a organelor de specialitate din subordinea
Guvernului şi a ministerelor
Art. 117 alin. (2) din Constituție prevede că: Guvernul
şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe
de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le
recunoaşte această competenţă.
Așadar, textul constituțional prevede două condiții
obligatorii, care trebuie îndeplinite cumulativ pentru înființarea
acestor organe de specialitate, respectiv: cu avizul Curţii de
Conturi și numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.
În acest sens, Legea nr. 90/2001 prevede cadrul general,
la art. 42, potrivit căruia: Ministerele pot înfiinţa în subordinea
lor organe de specialitate, cu avizul Curţii de Conturi.
c). înfiinţarea prin lege organică a autorităţilor

centrale autonome
Art. 117 alin. (3) din Constituție prevede că: autorităţile
administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
Art. 29 din Legea nr. 90/2001 precizează care sunt
raporturile dintre aceste autorități și Guvern: Guvernul se află
în raporturi de colaborare cu autorităţile administrative
autonome.
În literatura de specialitate au fost descrise mai multe
trăsături ale autorităților administrative centrale autonome,
precum: autonomia, înființarea autorităților administrative
centrale autonome numai prin lege organică, numirea
171
2015, op. cit., pp. 412 și nota nr. 2 de subsol de la p. 412: Victor Duculescu,
Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, op. cit., p. 357.
114
organelor de conducere ale acestor autorități de către
Parlament, aflarea acestora sub control parlamentar.172
Autoritățile centrale autonome au fost clasificate, în
doctrină, în două categorii:173
1) autorități centrale autonome de rang constituțional,
create de legiuitorul constituant, precum:
- Avocatul Poporului174, cu sediul constituțional la art. 58
alin. (1) din Constituţia României, republicată;
172
2015, op. cit., pp. 422-423.
173
2015, op. cit., pp. 421-422.
În același sens: Luciana Bezeriţă (Tomescu), “Some considerations
regarding the legal nature and the status of central autonomous public
authorities” (Unele considerații privind natura juridică și statutul
autorităţilor publice centrale autonome), pp. 119-122, articol publicat în
“Journal of Law and Administrative Sciences”, No. 4/2015, pp. 118-128,
disponibil la site-ul: http://jolas.ro/wp-content/uploads/2015/12/jolas-
no.4.pdf.
Prezentăm un extras din conținutul articolului citat:
„Așadar, autoritățile administrative autonome nu sunt indicate în
cuprinsul textului constituțional, competența privind înființarea acestora
aparținând legiuitorului organic.
În schimb, după cum știm, regăsim în cuprinsul textului
constituțional fundamentele înființării altor autorități publice centrale
autonome, precum Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Curtea de
Conturi, Consiliul Economic și Social, a căror organizare și funcționare este
dezvoltată prin legi organice. (...)
Concluzii
După cum am arătat în cuprinsul prezentului articol, autorităţile
autonome centrale cu o natură juridică administrativă se pot înfiinţa prin
lege organică [art. 117 alin. (3) din Constituția României, republicată] și nu
sunt menţionate expres în cuprinsul textului constituţional, în timp ce
autorităţile autonome centrale fără o natură juridică administrativă sunt
menţionate expres în cuprinsul textului constituţional și sunt recunoscute în
doctrină ca fiind situate în afara celor trei puteri clasice ale statului, iar în
jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt consacrate ca instituţii
fundamentale ale statului.” (trad. ns.)
115
- Consiliul Legislativ175 - art. 79 alin. (1), din Constituţie;
- Consiliul Suprem de Apărare a Țării176 - art. 119, din
Constituţie;
- Curtea de Conturi177 - art. 140 alin. (1), din
Constituţie;178
- Consiliul Economic şi Social179 - art. 141, din
Constituţie.
2) autorități centrale autonome create prin lege

organică, precum:
174
Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei
Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 844 din 15 septembrie 2004, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 277 din 15 aprilie 2014.
175
Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1.122 din 29 noiembrie 2004.
176
Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 494 din 10 iulie 2002.
177
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie
2014.
178
A se vedea: Verginia Vedinaș, Luciana Tomescu (Bezeriţă), „Unele
aspecte teoretice şi practice privind controlul exercitat asupra
administraţiei publice locale”, articol publicat în Volumul colectiv al
Conferinţei naţionale „Tendinţe actuale în dreptul public. Abordare juridică
şi filosofică”, 13.06.2014, organizată de Centrul de Studii şi Cercetări
Juridice şi Socio-Administrative din cadrul Universităţii “Petrol-Gaze” din
Ploieşti, împreună cu Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene
(ARDAE) şi Societatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, site-ul:
http://evenimente.juridice.ro/2014/05/tendinte-actuale-in-dreptul-public-
abordare-juridica-si-filosofica-13-iunie-ploiesti.html, Editura Universitară,
Bucureşti, 2014, pp. 9-26.
179
Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului
Economic şi Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 740 din 2 octombrie 2015.
116
- Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal, înfiinţată prin Legea nr.
102/2005180;
- Consiliul Concurenței, înfiinţat prin Legea concurenţei
nr. 21/1996181;
- Consiliul Naţional al Audiovizualului, înfiinţat prin
Legea Audiovizualului nr. 504/2002182;
- Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea
Română de Televiziune, înființate prin Legea nr.
41/1994183.
“Ne găsim, prin urmare, în fața unei categorii de
autorități care exced competențele atribuite celor trei puteri
ale statului: legislativ, executiv și judecătoresc. De aceea,
ținând cont atât de normele legale cât și de doctrina în
materie, am considerat că acestea chiar dacă realizează o
activitate specifică administrației publice au fost create și
funcționează ca mecanisme de interferență a puterilor
statului.”184
180
Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter
Personal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 9
mai 2005.
181
Legea concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014.
182
Legea Audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002.
183
Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății
Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 18 iunie 1994,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27
decembrie 1999.
184
Ioan Alexandru, Tratat de administrație publică, 2008, op. cit., pp. 307,
310: “Ca urmare, tendința înregistrată constituie în fapt o reducere a sferei
administrației ministeriale și o erodare a rolului constituțional al
Guvernului de organ al puterii executive, de exercitare a conducerii
117
Secțiunea 4. ACTELE ORGANELOR
ADMINISTRAŢIEI CENTRALE DE SPECIALITATE
Conducătorii organelor centrale de specialitate emit în

domeniul lor de competență acte administrative cu caracter
individual sau nomativ, precum: ordine, instrucțiuni, norme
metodologice, hotărâri, decizii, circulare (acestea din urmă pot
fi, la rândul lor, acte administrative, producătoare de efecte
juridice), altele. 185
Legea nr. 90/2001, cu modificările și completările
ulterioare, cuprinde prevederi sumare în acest sens, după cum
urmează: în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite
ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii [art. 46 alin. (3)], iar
regulamentul de organizare şi funcţionare al ministerului se
aprobă prin ordin al ministrului (art. 45).
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative,186 republicată,
cu modificările și completările ulterioare, la Cap. VIII conține
norme cu privire la ordinele, instrucţiunile şi celelalte acte
normative emise de conducătorii ministerelor şi ai altor organe
ale administraţiei publice centrale de specialitate sau de
autorităţile administrative autonome, după cum urmează (art.
77, 78 și 79):
- se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a
hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, cuprinzând în
generale a administrației publice înțeleasă atât ca activitate cât și ca

sistem.”
185
Ediția a IX-a, 2015, op. cit., pp. 423-425; Antonie Iorgovan, Tratat de drept
administrativ, Vol. I, Ediția a 4-a, 2005, op. cit., pp. 447-449.
186
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 139 din 31 martie 2000, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 777 din 25 august 2004, republicată în Monitorul
118
formula introductivă toate temeiurile juridice pe baza şi în
executarea cărora actul a fost emis;
- trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele
pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine
soluţii care să contravină prevederilor acestora;
- se vor elabora în termenul prevăzut de actul superior
sau, după caz, într-un termen util care să facă posibilă ducerea
lor la îndeplinire.
În vederea intrării lor în vigoare, Legea nr. 24/2000
prevede obligativitatea publicării actelor normative ale
autorităţilor administrative autonome, precum şi a ordinelor,
instrucţiunilor şi a altor acte normative emise de conducătorii
organelor administraţiei publice centrale de specialitate, în
Monitorul Oficial al României, Partea I [art. 11 alin. (1)].
Fiind acte administrative, actele organelor
administraţiei centrale de specialitate sunt supuse controlului
judecătoresc de legalitate exercitat de instanțele de contencios
administrativ, în baza dispozițiilor art. 52 și art. 126 alin. (6)
din Constituție și prevederilor Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
1. Autorităţile administrative autonome centrale se

pot înfiinţa:
a) prin lege organică;
b) prin lege organică sau ordinară;
c) prin ordonanță sau hotărâre a Guvernului.
119
2. Guvernul şi ministerele pot înfiinţa organe de
specialitate, în subordinea lor, în următoarele condiții:
a) cu avizul Curţii de Conturi, numai dacă legea le
recunoaşte această competenţă;
b) cu sau fără avizul Curţii de Conturi, numai dacă
legea le recunoaşte această competenţă;
c) cu avizul Curţii Constituționale, potrivit legii.
3. Fiind acte administrative, actele organelor

administraţiei centrale de specialitate:
a) sunt supuse controlului de legalitate exercitat de
instanțele de contencios administrativ;
b) nu sunt supuse controlului de legalitate exercitat de
instanțele de contencios administrativ;
c) sunt supuse controlului de constituționalitate
exercitat de Curtea Constituțională.
 Categorii de organe centrale de specialitate

 Actele organelor centrale de specialitate
 Analizați organizarea și funcționarea unei autorități
centrale autonome, consultând site-ul oficial al acesteia.
120
Capitolul V.
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ
Secțiunea 1. PRINCIPIILE DE ORGANIZARE ȘI

FUNCŢIONARE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
LOCALE ÎN ROMÂNIA
§ 1. Principii constituționale ale administrației

publice locale
Art. 120 din Secţiunea a 2-a - Administraţia publică
locală, din Constituția României, republicată, prevede
principiile care stau la baza organizării şi funcţionării
administraţiei publice locale, după cum urmează:
- administraţia publică din unităţile administrativ-
teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării,
autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice [art.
120 alin. (1)];
- în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii
aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere
semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale
respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile
administraţiei publice locale şi cu serviciile publice
deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică [art.
120 alin. (2)].
1.1. Descentralizarea
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006,187 definește
semnificația termenului descentralizare, la art. 2 lit. l), după
cum urmează: descentralizarea reprezintă transferul de
187
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006.
121
competenţă administrativă şi financiară de la nivelul
administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice
locale sau către sectorul privat.
Descentralizarea este caracterizată în doctrina de
specialitate prin următoarele elemente definitorii:188
a ) autorităţile din teritoriu sunt persoane publice
autonome, alese de colectivităţile teritoriale; serviciile publice
descentralizate se regăsesc la acest nivel și urmează acest
regim;
b) autorităţile din teritoriu dispun de o putere de
decizie proprie, ele având un dublu statut, atât în luarea
hotărârilor care privesc gestionarea şi administrarea
treburilor (locale), cât şi transpunerea lor în practică;
c) între autorităţile centrale şi cele locale din teritoriu
nu există raport de subordonare ierarhică.
Descentralizarea este sistemul care are la bază
recunoaşterea interesului local, distinct de cel naţional,
localităţile dispunând de structuri organizatorice, funcţionale
şi un aparat propriu, afectat interesului local.189
A). Principiile descentralizării

Legea-cadru a descentralizării prevede următoarele
principii pe baza cărora se desfăşoară procesul de
descentralizare (art. 3):
a) principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea
competenţelor de către autoritatea administraţiei publice
locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de
cetăţean şi care dispune de capacitatea administrativă
necesară;
188
2015, op. cit., p. 435.
189
2015, op. cit., p. 433 și autorul citat la nota 2 de subsol: Eugen Popa,
Autonomia locală în România, Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 121.
122
b) principiul asigurării resurselor corespunzătoare
competenţelor transferate;
c) principiul responsabilităţii autorităţilor
administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le
revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de
calitate în furnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică;
d) principiul asigurării unui proces de descentralizare
stabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, care să
nu constrângă activitatea autorităţilor administraţiei publice
locale sau să limiteze autonomia locală financiară;
e) principiul echităţii, care implică asigurarea
accesului tuturor cetăţenilor la serviciile publice şi de utilitate
publică;
f) principiul constrângerii bugetare, care interzice
utilizarea de către autorităţile administraţiei publice centrale a
transferurilor speciale sau a subvenţiilor pentru acoperirea
deficitelor finale ale bugetelor locale.
B). Formele descentralizării

Potrivit doctrinei de specialitate, există două forme ale
descentralizării:190
a) descentralizarea teritorială - „presupune existenţa
unor interese comune ale locuitorilor” dintr-o colectivitate
locală și a „unor autorități locale alese, care au competenţă
materială generală”;191
b) descentralizarea tehnică - „presupune existența unor
persoane morale de drept public care prestează anumite
servicii publice, detașate din masa serviciilor prestate de
autoritățile statale”.
190
cit., pp. 453-454.
191
A se vedea: Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel,
10e édition, Ed. Masson, Paris, Milan, Barcelone, Bonn, 1991, pp. 48-50
(L'Etat unitaire et la décentralisation territoriale).
123
În doctrină este subliniat că descentralizarea
administrativă nu trebuie confundată cu descentralizarea
politică, aceasta din urmă implicând federalismul.192
C). Condiţiile descentralizării

Descentralizarea se poate realiza în următoarele
condiții:193
a) subdiviziunea teritorială (unitatea administrativ-
teritorială) să dispună de personalitate juridică;
b ) autorităţile autonome locale să dispună de o reală
independenţă în raport cu autorităţile centrale, cu excluderea
oricărei forme de ierarhie, dar cu admiterea unui drept de
supraveghere a modului în care se realizează activitatea
serviciilor descentralizate;
c) existenţa unor mijloace necesare administrării şi
gestionării efective a treburilor publice; cu alte cuvinte,
autoritățile autonome locale trebuie să dispună de capacitatea
administrativă și financiară necesară descentralizării.
D). Limitele descentralizării

Este cunoscut faptul că descentralizarea nu poate fi
concepută într-o formă absolută, ci trebuie să existe și să se
manifeste în condițiile și în limitele prevăzute de lege.194
192
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, Ediția a II-a, op. cit., p.
254. În același sens: Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, op.
cit., Vol. I, Ediția a 4-a, p. 453.
193
2015, op. cit., p. 437.
194
A se vedea: René Chapus, Droit administratif général, Tome I, 4e
édition, Ed. Montchrestien, Paris,1988, pp. 265-284 (Le pouvoir de tutelle):
În toate cazurile, autoritatea tutelară își exercită atribuțiile sub controlul
judecătorului. Diferența între descentralizare și deconcentrare apare aici.
Pentru a fi controlată, autoritatea descentralizată nu este o autoritate
subordonată. (Dans tous les cas, l' autorité de tutelle exerce ses pouvoirs
sous le contrôle du juge. (…) Toute la différence entre décentralisation et
124
Tocmai de aceea, în țările cu o democrație dezvoltată,
este recunoscut dreptul statului de a supraveghea respectarea
legii la nivelul autorităților autonome locale (implicit la nivelul
serviciilor publice descentralizate aferente acestora), prin
exercitarea controlului de tutelă asupra legalității actelor
administrative ale acestora,195 prin intermediul unui
reprezentant al statului sau al Executivului.196
În România, titularul dreptului de tutelă
administrativă este prefectul, reprezentantul Guvernului pe
plan local, care poate ataca direct în faţa instanţei de
contencios administrativ actele emise de autorităţile
administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale, astfel
cum prevede art. 3 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare.
1.2. Deconcentrarea
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 definește, la
art. 2 lit. j), semnificația termenului deconcentrare, după cum
urmează: deconcentrarea reprezintă redistribuirea de
competenţe administrative şi financiare de către ministere şi
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.
Deconcentrarea este caracterizată în doctrina de
specialitate prin următoarele elemente definitorii:197
déconcentration apparaît ici. Pour être contrôlée, l'autorité décentralisée

n'est pas une autorité soumise. pp. 267-268.) trad. ns.
195
Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit constitutionnel, 10e édition,
1991, op. cit., pp. 48-50 (L'Etat unitaire et la décentralisation territoriale -
Limites de la décentralisation territoriale): Mai multe proceduri de tutelă
sunt posibile. (Plusieurs procédés de tutelle sont possible. p. 49). trad. ns.
196
A se vedea: Dana Apostol Tofan, Drept administrativ - Curs universitar,
Vol. I, Ediția a III-a, 2014, op. cit., pp. 361-362.
197
2015, op. cit., p. 439.
125
a) reprezintă o formă specifică a centralizării;
b) atât autorităţile centrale cât şi cele locale
(deconcentrate) sunt de natură statală;
c) competenţa de decizie aparţine atât organelor
centrale cât şi celor locale; autorităţile locale (deconcentrate)
au şi o anumită putere decizională care le-a fost transferată de
centru;
d) între puterea centrală şi cea din teritoriu există un
raport de subordonare ierarhică; autoritatea decocentrată este
sub dependenţa unui superior ierarhic care deţine deplin drept
de a-i anula deciziile. Referitor la acest aspect, s-a apreciat că:
„E firesc să existe o cale de a veghea modul în care îşi
realizează activitatea, dacă legea este respectată într-adevăr. O
asemenea cale o reprezintă tutela administrativă care, într-o
definiţie foarte generală, reprezintă totalitatea mijloacelor prin
intermediul cărora organele centrale supraveghează
respectarea legalităţii de către organele din teritoriu.”198
1.3. Autonomia locală

Carta europeană a autonomiei locale, adoptată de
Consiliul Europei la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată
de România prin Legea nr. 199/1997, la art. 3 definește
conceptul de autonomie locală, după cum urmează:
1. Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi
capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice
locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume
propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a
treburilor publice (subl. ns.).
2. Acest drept se exercită de consilii sau adunări,
compuse din membri aleşi prin vot liber, secret, egal, direct şi
universal, care pot dispune de organe executive şi deliberative
198
2015, op. cit., p. 439.
126
care răspund în faţa lor. Această dispoziţie nu aduce atingere,
în nici un fel, posibilităţii de a recurge la adunări cetăţeneşti,
referendum sau orice altă formă de participare directă a
cetăţenilor, acolo unde aceasta este permisă de lege.
În înțelesul Legii administraţiei publice locale nr.
215/2001, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, autonomia locală reprezintă: dreptul şi capacitatea
efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a
soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul
colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice
(subl. ns.), în condiţiile legii [art. 3 alin. (1)]. Observăm că
textul actual al Legii nr. 215/2001 extinde semnificația și
implicit aplicabilitatea principiului autonomiei locale asupra
tuturor treburilor publice, de nivel local, față de textul Cartei
europeane a autonomiei locale potrivit căruia autonomia locală
vizează doar o parte importantă a treburilor publice.
Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari,
precum şi de consiliile judeţene, autorităţi ale administraţiei
publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat [art. 3 alin. (2) din lege].199 Aceste dispoziţii nu
aduc atingere posibilităţii de a recurge la consultarea
locuitorilor prin referendum sau prin orice altă formă de
participare directă a cetăţenilor la treburile publice, în
condiţiile legii [art. 3 alin. (3) din aceeași lege].
În doctrina de specialitate, autonomia locală a fost
definită ca reprezentând: „aptitudinea legală a autorităţilor
autonome de a decide, în mod independent şi sub propria
răspundere, în limitele legii, asupra problemelor
colectivităţilor teritoriale în care funcţionează”200.
199
Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. 137 al Titlului II din
Legea nr. 115 din 19 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015.
200
2015, op. cit., p. 441.
127
Cu alte cuvinte, sintetizând, prin autonomie locală
înțelegem: capacitatea efectivă de care dispun autorităţile
administraţiei publice locale, alese la nivelul unităților
administrativ-teritoriale, de a organiza executarea legii și de a
executa în concret legea, în interesul colectivităţilor locale pe
care le reprezintă, în limitele competenței lor legale.
Legea nr. 215/2001, republicată, stabilește
caracteristicile regimului juridic al autonomiei locale, după
cum urmează (art. 4):
- autonomia locală este numai administrativă şi
financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de
lege;
- autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea,
competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor
care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau
judeţului, după caz.
Spre exemplificare, potrivit art. 36 alin. (2) lit. a) și alin.
(3) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările
și completările ulterioare: în exercitarea atribuţiilor privind
organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al
primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes
local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de
interes local, consiliul local aprobă statutul comunei, oraşului
sau municipiului, precum şi regulamentul de organizare şi
funcţionare a consiliului local.
Exemplificăm în acest sens: Regulamentul de
organizare și funcționare al Consiliului Local Municipal
Călărași - Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.
127/02.09.2014.201
201
Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local
Municipal Călărași - Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.
127/02.09.2014, disponibil la site-ul:
http://www.primariacalarasi.ro/images/Documente/CL/Regulament%20de%
128
1.4. Folosirea limbii minorităţilor naţionale, care au
o pondere semnificativă, în relaţiile cu autorităţile
deconcentrate
Ponderea semnificativă prevăzută de textul
constituțional ca o condiție pentru asigurarea folosirii limbii
minorităţii naţionale, în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile
deconcentrate, este prevăzută de Legea nr. 215/2001,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, în mai
multe articole, precum art. 19, art. 42, art. 50, art. 76, din
conținutul cărora reiese că legiuitorul organic a stabilit ca
pondere semnificativă cea de peste 20% din numărul
locuitorilor unității administrativ-teritoriale respective.
Asigurarea dreptului minorităților naționale de a
folosi limba lor maternă:
• Art. 19 din Legea nr. 215/2001, republicată, prevede:
„În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii
aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20%
din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice
locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora,
precum şi serviciile publice deconcentrate asigură folosirea, în
raporturile cu aceştia, şi a limbii materne, în conformitate cu
prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor
internaţionale la care România este parte”.
Observăm că textul legii dezvoltă prevederile textului
constituțional, în sensul că se asigură folosirea limbii
minorităţii naţionale respective nu numai în relaţiile cu
autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice
deconcentrate, ci și în raporturile cu instituţiile publice aflate
în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
20organizare%20si%20functionare/regulament%20CL%20Calarasi.pdf,
129
• Art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001,
republicată, prevede:
„ (1) Şedinţele consiliului local sunt publice.
(2) Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română.
În consiliile locale în care consilierii locali aparţinând
unei minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o cincime din
numărul total, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba
maternă. În aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului,
traducerea în limba română. În toate cazurile, documentele
şedinţelor de consiliu se întocmesc în limba română.”
Așadar, la şedinţele de consiliu se poate folosi şi limba
maternă, dacă există o pondere de cel puțin o cincime, care
reprezintă cel puțin 20% de consilieri locali aparţinând unei
minorităţi naţionale. Observăm că pentru desemnarea acestei
ponderi este utilizată sintagma cel puțin 20% (mai mare sau
egal), în loc de peste 20% (mai mare de 20%), fiind astfel
îndeplinită această condiție și în cazul în care consilierii locali
aparţinând unei minorităţi naţionale reprezintă doar o cincime
din numărul total.
În doctrina de specialitate se arată că prima teză a alin.
(2) din art. 42 consacră regula potrivit căreia lucrările
şedinţelor se desfăşoară în limba română, și teza a doua a
alin. (2) din art. 42 consacră excepția, iar „aplicarea acestui
articol trebuie să se facă respectând raportul dintre regulă și
excepție”, exigență care „exclude transformarea excepției în
regulă și a regulii în excepție”.202
„În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii
aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20%
din numărul locuitorilor hotărârile cu caracter normativ se aduc
la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor
202
2015, op. cit., p. 448.
130
aparţinând minorităţii respective, iar cele cu caracter individual
se comunică, la cerere, şi în limba maternă.”
Așadar, dacă este îndeplinită condiția ponderii de peste
20%, textul legii consacră obligativatea aducerii la cunoştinţă
publică a hotărârilor consiliului local cu caracter normativ şi în
limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective,
nu numai în limba română, limba oficială, și comunicarea în
limba maternă a hotărârilor cu caracter individual, doar la
cerere.
„(1) În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile
administraţiei publice locale se foloseşte limba română.
(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii
aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20%
din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile
administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi
organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot
adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi
răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă.
(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), în posturile care
au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi
persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând
minorităţii respective.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura
inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice
de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes
public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii
respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2).
(5) Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în
limba română.”
Astfel, art. 76 alin. (2) din lege, dezvoltă prevederile
textului constituțional, (asemeni art. 19 din lege, după cum am
arătat), în sensul că se asigură folosirea limbii minorităţii
naţionale respective nu numai în relaţiile cu autorităţile
131
administraţiei publice locale, ci și în raporturile cu aparatul de
specialitate şi organismele subordonate consiliului local.
Referitor la acest aspect, în doctrina de specialitate se
apreciază că este „nelegitimă adăugarea organismelor
subordonate consiliului local, folosită de art.76, sau
instituțiile publice aflate în subordinea autorităților
administrației publice locale, utilizată de art. 19, pentru că ea
excedează textului constituțional, text care instituie o normă de
excepție față de regula reprezentată de limba română, limbă
oficială în stat și ca orice excepție, aceasta trebuie să fie de
strictă interpretare și aplicare, conform principiului exceptio
est strictissimae interpretationis”, având în vedere că textul
legii trebuie corelat și cu prevederile art. 108 din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată203,
cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia:
În unităţile administrativ-teritoriale în care persoanele
aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere de peste
20%, unii funcţionari publici din serviciile care au contacte
direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale
respective.204
Aceasta în condițiile în care art. 76 alin. (1) din Legea
nr. 215/2001, republicată, stabilește regula potrivit căreia „în
raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei
publice locale se foloseşte limba română”, iar la alineatele
următoare stabilește excepțiile de la regulă, potrivit literaturii
de specialitate anterior citate.
203
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie
2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29
mai 2007.
204
universitar, Ediția a IX-a, 2015, pp. 446-447.
132
În sensul observațiilor formulate în doctrină, apreciem
că necorelarea textelor legale menționate poate conduce la
interpretarea exagerată că toți funcționarii din autorităţile
administraţiei publice locale, din aparatul de specialitate şi din
organismele subordonate consiliului local, din instituţiile
publice aflate în subordinea acestora, precum şi din serviciile
publice deconcentrate, trebuie să cunoască limba minorităților
naționale dacă acestea au o pondere de peste 20%, potrivit
Legii nr. 215/2001, republicată și nu doar unii funcţionari
publici din serviciile care au contacte direct cu cetăţenii,
astfel cum prevede Legea nr. 188/1999, republicată.
Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare,
adoptată de Consiliul Europei la Strasbourg la 5 noiembrie
1992, ratificată de România prin Legea nr. 282/2007205, la art.
10 - Autorităţile administrative şi serviciile publice, pct. 1, 2 și
3, cuprinde dispoziții permisive, prin care lasă la aprecierea
statelor care au ratificat Carta, întinderea drepturilor acordate
vizând limbile regionale și minoritare, după cum urmează206:
„1. În circumscripţiile administrative ale statului
locuite de un număr de vorbitori de limbi regionale sau
minoritare, care justifică măsurile specificate mai jos, şi în
funcţie de situaţia fiecărei limbi, Părţile se angajează, în
măsura în care este posibil:
a) (i) să vegheze ca autorităţile administrative să
utilizeze limbile regionale sau minoritare; sau
(ii) să vegheze ca funcţionarii autorităţilor
administrative care asigură relaţia cu publicul să folosească
205
Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene a limbilor
regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992,
noiembrie 2007.
206
Pentru dezvoltare, a se vedea: Verginia Vedinaș, Drept administrativ -
Curs universitar, Ediția a IX-a, 2015, pp. 449-450.
133
limbile regionale sau minoritare în raporturile lor cu
persoanele care li se adresează în aceste limbi; sau
(iii) să vegheze ca vorbitorii de limbi regionale sau
minoritare să poată prezenta cereri orale ori scrise şi să
primească răspunsuri în aceste limbi; sau
(iv) să vegheze ca vorbitorii de limbi regionale sau
minoritare să poată prezenta cereri orale ori scrise în aceste
limbi;
(v) să vegheze ca vorbitorii de limbi regionale sau
minoritare să poată prezenta ca valabil un document întocmit
în aceste limbi;
b) să pună la dispoziţie formulare şi texte
administrative de uz curent pentru populaţie în limbile
regionale sau minoritare, ori în versiuni bilingve;
c) să permită autorităţilor administrative să
întocmească documente într-o limbă regională sau minoritară.
2. În ceea ce priveşte autorităţile locale şi regionale din
zonele locuite de un număr de vorbitori de limbi regionale sau
minoritare în care se justifică măsurile specificate mai jos,
Părţile se angajează să permită şi/sau să încurajeze:
a) folosirea limbilor regionale sau minoritare în cadrul
administraţiei regionale ori locale;
b) posibilitatea pentru vorbitorii de limbi regionale sau
minoritare de a prezenta cereri orale ori scrise în aceste limbi;
c) publicarea de către autorităţile regionale a textelor
oficiale şi în limbile regionale sau minoritare;
d) publicarea de către autorităţile locale a textelor
oficiale şi în limbile regionale sau minoritare;
e) folosirea de către autorităţile regionale a limbilor
regionale sau minoritare în dezbaterile din consiliile lor, fără a
exclude totuşi folosirea limbii (limbilor) oficiale a (ale)
statului;
f) folosirea de către autorităţile locale a limbilor
regionale sau minoritare în dezbaterile din consiliile lor, fără a
134
exclude totuşi folosirea limbii (limbilor) oficiale a (ale)
statului;
g) folosirea sau adoptarea, dacă este cazul, alături de
denumirea în limba (limbile) oficială (oficiale), a formelor
tradiţionale şi corecte ale toponomiei în limbile regionale sau
minoritare.
3. În ceea ce priveşte serviciile publice asigurate de
către autorităţile administrative ori de către alte persoane care
acţionează în cadrul competenţei acestora, părţile contractante
se angajează, în zonele în care limbile regionale sau
minoritare sunt folosite, în funcţie de situaţia fiecărei limbi şi
în măsura în care acest lucru este posibil:
a) să vegheze ca limbile regionale sau minoritare să fie
folosite în cadrul serviciilor publice; sau
b) să permită vorbitorilor de limbi regionale sau
minoritare să formuleze cereri şi să primească răspunsuri în
aceste limbi; sau
c) să permită vorbitorilor de limbi regionale sau
minoritare să formuleze cereri în aceste limbi.” (subl. ns.)
După cum am arătat anterior, dispozițiile Cartei
europene a limbilor regionale sau minoritare, ratificată de
România prin Legea nr. 282/2007, au fost dezvoltate prin
Legea nr. 215/2001, care acordă o serie de drepturi concrete
vizând folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale (art.
19, art. 42, art. 50, art. 76, din Legea nr. 215/2001,
republicată).
§ 2. Principii legale ale administrației publice locale

Legea română privind organizarea administraţiei
publice locale adaugă principiilor care guvernează
administraţia publică, declarate de art. 120 din Constituţie, încă
trei principii.
135
Astfel, Legea administraţiei publice locale nr.
ulterioare, la art. 2 alin. (1) prevede că administraţia publică în
unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi
funcţionează în temeiul principiilor descentralizării,
autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice,
prevăzute de textul constituțional, la care adaugă principiile
eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale,
legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea
problemelor locale de interes deosebit.
2.1. Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei

publice locale, își are sorgintea în prevederile textului
constituțional care consacră alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, la art. 121 alin. (1) și art. 122
alin. (2): autorităţile administraţiei publice, prin care se
realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt
consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii;
consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
De asemenea, Legea nr. 115/2015 pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea
Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind
Statutul aleşilor locali207 prevede la art. 1 alin. (2): Consiliile
locale, consiliile judeţene şi primarii se aleg prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
2.2. Principiul legalităţii se întemeiază pe prevederile

art. 1 alin. (3) și alin. (5) din textul constituțional:
207
Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001,
precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind
Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 349 din 20 mai 2015.
136
România este stat de drept; în România, respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
Potrivit doctrinei de drept administrativ, principiul
legalității presupune două elemente: obligaţia de conformitate
cu legea şi obligaţia de iniţiativă pentru asigurarea aplicării
legii208.
2.3. Principiul consultării cetăţenilor în soluţionarea

problemelor locale de interes deosebit are la bază prevederile
art. 2 alin. (1) din textul constituțional: suveranitatea naţională
aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi
corecte, precum şi prin referendum.
Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea
referendumului reglementează, la Cap. III - Referendumul
local:
Problemele de interes deosebit din unităţile
administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-
teritoriale ale municipiilor pot fi supuse, în condiţiile prezentei
legi, aprobării locuitorilor, prin referendum local [art. 13 alin.
(1)]; aceste probleme, supuse referendumului local, se stabilesc
de consiliile locale sau judeţene, după caz, la propunerea
primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean sau a
unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al
consilierilor judeţeni [art. 14 alin. (1)].
Aplicarea principiilor în temeiul cărora se
organizează şi funcţionează administraţia publică în
unităţile administrativ-teritoriale nu poate aduce atingere
caracterului de stat naţional, unitar şi indivizibil al României,
astfel cum este stabilit la art. 1 alin. (1) din Constituție [precum
208
Tiberiu Pavelescu - coordonator, coautori - Gabriel Moinescu, Aurel
Neagu, Cârciumaru Andreea, Vișan Mihaela, Tratat elementar de drept
administrativ, Editura Sitech, Craiova, 2007, pp. 43-44.
137
și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată]. Acestea
reprezintă limitele constituționale și legale de aplicare a
principiilor pe care întemeiază organizarea şi funcţionarea
administraţiei publice în unităţile administrativ-teritoriale.
Secțiunea 2. AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI

PUBLICE LOCALE ȘI JUDEȚENE
În înțelesul Legii nr. 215/2001, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, care reglementează
regimul general al autonomiei locale şi organizarea şi
funcţionarea administraţiei publice locale, termenii „autorităţi
deliberative” și „autorităţi executive” au următoarele
semnificații [art. 1 alin. (2) lit. d) și e)]:
- autorităţi deliberative - consiliul local, consiliul
judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti,
consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale
ale municipiilor;
- autorităţi executive - primarii comunelor, oraşelor,
municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale
municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti şi
preşedintele consiliului judeţean.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 215/2001, republicată,
primarul, consilierii locali, preşedintele consiliului judeţean
şi consilierii judeţeni sunt aleşii locali.
Regimul alegerilor pentru autorităţile administraţiei
publice locale - consilii locale, consilii judeţene, primari şi
preşedinţi ai consiliilor judeţene - este reglementat de Legea
nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice
locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
(art. 1):
138
- consiliile locale, consiliile judeţene şi primarii se
aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat;
- consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe
circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă;
- primarii comunelor, oraşelor, municipiilor,
sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al
municipiului Bucureşti se aleg pe circumscripţii electorale,
prin scrutin uninominal;
- preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene,
precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către
consiliile judeţene, respectiv consiliile locale.
Mandatul primarului, consilierului local, respectiv al
preşedintelui consiliului judeţean şi al consilierului judeţean
este de 4 ani și se exercită în condiţiile legii [art. 26 alin. (1)
din Legea nr. 215/2001, republicată].
Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice
locale din comune, oraşe şi municipii şi autorităţile
administraţiei publice de la nivel judeţean se bazează pe
principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării
şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ [art.
6 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată].
În relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice
locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între
consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi
de subordonare [art. 6 alin. (2) din Legea nr. 215/2001,
republicată].
§ 1. Consiliul local și primarul

Constituția României, republicată, prevede la art. 121 -
Autorităţi comunale şi orăşeneşti, următoarele:
Autorităţile administraţiei publice, prin care se
realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt
consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii [art.
121 alin. (1)].
139
Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile
legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă
treburile publice din comune şi din oraşe [art. 121 alin. (2)].
În același sens, art. 23 din Legea administrației publice
locale nr. 215/2001, republicată, prevede că:
Autorităţile administraţiei publice prin care se
realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt
consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca
autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive [art.
23 alin. (1)].
Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi
ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice
din comune, oraşe şi municipii, în condiţiile legii [art. 23 alin.
(2)].
Regăsim astfel, la nivelul administrației publice locale,
din punct de vedere al structurii, un organ colegial,
reprezentat de consiliul local, și un organ unipersonal,
reprezentat de primar, structură care reflectă concepția
napoleoniană privind administrația publică, potrivit căreia „a
delibera este este atributul mai multor persoane, pe când a
executa este misiunea unei singure persoane”.209
Consiliile locale şi primarii sunt alese, prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile
prevăzute de Legea nr. 115/2015.
1.1. Consiliul local

Legea administrației publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
reglementează la Capitolul II - Consiliile locale, (art. 28 - art.
56), cuprinzând următoarele secțiuni:
209
2015, op. cit., p. 471.
140
Secțiunea 1 - Constituirea consiliului local,
Secțiunea a 2-a - Atribuțiile consiliului local,
Secțiunea a 3-a - Funcționarea consiliului local,
Secțiunea a 4-a - Dizolvarea consiliului local,
Secțiunea a 5-a - Suspendarea mandatului de consilier
local.
A). Componenţa şi constituirea consiliului local

a). Componența consiliului local
Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleşi
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în
condiţiile stabilite de legea pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, potrivit art. 28 din Legea nr.
215/2001, republicată, cu modificările ulterioare.
Prefectul stabileşte prin ordin, numărul membrilor
fiecărui consiliu local, în funcţie de numărul locuitorilor
unității administrativ-teritoriale respective (comună, oraș sau
municipiu), conform populaţiei după domiciliu raportate de
Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului
în curs, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,
republicată: între 9 consilieri locali pentru localităţile care au
până la 1.500 de locuitori şi 31 de consilieri pentru localităţile
care au peste 400.000 de locuitori.210
În mod similar se stabilește și numărul membrilor
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în
210
Alin. (1) al art. 29 a fost astfel modificat de pct. 2 al art. 137 al Titlului
II din Legea nr. 115/2015.
În funcţie de numărul locuitorilor, legea stabileşte următorul
număr al consilierilor: până la 1.500 - 9; între 1.501 și 3000 - 11; între
3.001 şi 5.000 - 13; între 5.001 şi 10.000 - 15; între 10.001 şi 20.000 - 17;
între 20.001 şi 50.000 - 19; între 50.001 şi 100.000 - 21; între 100.001
şi 200.000 - 23; între 200.001 şi 400.000 - 27 şi peste 400.000 -
31.
141
funcţie de numărul locuitorilor sectoarelor respective, potrivit
alin. (3) al aceluiași articol.
Face excepţie Consiliul General al Municipiului
Bucureşti, care este compus din 55 de consilieri locali, potrivit
art. 29 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată.
b). Constituirea consiliului local

Constituirea consiliilor locale se realizează în termen
de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, în condițiile
prevăzute de art. 30 alin. (1) - (3) din Legea nr. 215/2001,
republicată, după cum urmează:
- Convocarea consilierilor declaraţi aleşi pentru
şedinţa de constituire, se face de către prefect.
- Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin
două treimi din numărul consilierilor aleşi.
- În cazul în care nu se poate asigura această
majoritate, şedinţa se va organiza, în aceleaşi condiţii, peste 3
zile, la convocarea prefectului.
- Dacă nici la a doua convocare reuniunea nu este
legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către
prefect, peste alte 3 zile, în aceleaşi condiţii.
- În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni
nici la această ultimă convocare, din cauza absenţei, fără
motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante,
prin ordin, locurile consilierilor aleşi care au lipsit
nemotivat211 de la cele 3 convocări anterioare, dacă aceştia nu
211
Art. 30 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, republicată, prevede trei situații
în care absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată
motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit:
- din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a făcut
imposibilă prezenţa acestora,
- a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu,
- sau a unor evenimente de forţă majoră.
142
pot fi înlocuiţi de supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi
respective, organizându-se alegeri pentru completare, în
termen de 30 de zile, în condiţiile Legii privind alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale.
Ordinul prefectului prin care se declară vacante
locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacat de
cei în cauză la instanţa de contencios administrativ, în termen
de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă
şi irevocabilă [art. 30 alin. (4) din Legea nr. 215/2001,
republicată].
Conducerea lucrărilor ședinței de constituire se
realizează de către consilierul cel mai în vârstă, asistat de doi
consilieri dintre cei mai tineri [art. 31 alin. (1) din Legea nr.
215/2001, republicată].
Procedura privind validarea mandatelor este
prevăzută la art. 31, alin. (2) - (5) din Legea nr. 215/2001,
- Consiliile locale aleg prin vot deschis, dintre membrii
lor, pe întreaga durată a mandatului, o comisie de validare a
mandatelor, alcătuită din 3-5 consilieri.
- Comisia de validare examinează legalitatea alegerii
fiecărui consilier şi propune consiliului local validarea sau
invalidarea mandatelor.
- Comisia de validare va propune invalidarea alegerii
unui consilier numai în cazul în care se constată încălcarea
condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea consilierului s-a
făcut prin fraudă electorală, constatată în condiţiile Legii
privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
- Validarea sau invalidarea mandatelor se face, în
ordine alfabetică, cu votul deschis al majorităţii consilierilor
prezenţi la şedinţă. Persoana al cărei mandat este supus
validării sau invalidării nu participă la vot.
Potrivit art. 31^1 din Legea nr. 215/2001, republicată:
Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi
143
atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ
în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenţi de
la şedinţă, de la comunicare. Hotărârea primei instanţe este
definitivă şi irevocabilă.
Procedura privind depunerea jurământului de către
consilierii locali, este prevăzută de art. 32 și 34 din Legea nr.
215/2001, republicată, după cum urmează:
- În şedinţa de constituire a consiliului local, consilierii
locali ale căror mandate au fost validate depun în faţa
consiliului local următorul jurământ în limba română: „Jur să
respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot
ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele
locuitorilor comunei (oraşului, municipiului, judeţului)... Aşa
să-mi ajute Dumnezeu!” Jurământul poate fi depus şi fără
formulă religioasă.
- Consilierii locali care refuză să depună jurământul
sunt consideraţi demisionaţi de drept.
Legea administrației publice locale, republicată,
prevede la art. 33 procedura de urmat în cazul în care
consilierul local declarat ales renunţă la mandat înainte de
validare sau refuză să depună jurământul, după cum urmează:
- se supune validării mandatul primului supleant înscris
pe lista partidului politic, a alianţei politice sau a alianţei
electorale respective, cu condiția ca, până la validarea
mandatului, partidele şi alianţele politice să confirme în scris
apartenenţa la partid;
- dacă locurile rămase vacante nu pot fi completate cu
supleanţi, conform legii, iar numărul de consilieri locali se
reduce sub jumătate plus unu, se vor organiza alegeri parţiale
pentru completare, în termen de 90 de zile.
Dacă majoritatea consilierilor locali validaţi au depus
jurământul, consiliul local se declară legal constituit și
constată constituirea prin hotărâre, adoptată cu votul
144
majorităţii consilierilor locali validaţi [art. 34, alin. (2) din
Legea nr. 215/2001, republicată].
După declararea ca legal constituit, consiliul local
alege dintre membrii săi, prin hotărâre adoptată cu votul
deschis al majorităţii consilierilor locali în funcţie, un
preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care
va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile
adoptate de acesta [art. 35, alin. (1) din Legea nr. 215/2001,
republicată].
B). Statutul consilierilor locali

Art. 4 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale, prevede că au dreptul
de a fi alese consilieri și primari, persoanele care îndeplinesc
următoarele condiţii:
- să aibă vârsta de cel puțin 23 de ani, împliniți până în
ziua alegerilor inclusiv;
- să nu le fie interzisă asocierea în partide politice,
potrivit art. 40 alin. (3) din Constituţia României, republicată;
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România,
potrivit art. 16 alin. (3) din Constituţie;
- să aibă domiciliul pe teritoriul unităţilor administrativ-
teritoriale în care urmează să fie alese.
a). Mandatul consiliului local este de patru ani, se

exercită de la data constituirii până la data declarării ca legal
constituit a consiliului nou-ales și poate fi prelungit doar prin
lege organică şi numai în caz de război sau catastrofă (art. 38
din Legea nr. 215/2001, republicată).
b). Incompatibilităţile privind aleșii locali sunt

reglementate de Secţiunea a IV-a, Capitolul III, Titlul IV,
Cartea I din Legea nr. 161/2003, cu modificările și
completările ulterioare, (art. 87 - 93). Potrivit art. 88 alin. (1)
145
din această lege, funcţia de consilier local (sau consilier
județean) este incompatibilă cu:
a) funcţia de primar sau viceprimar;
b) funcţia de prefect sau subprefect;
c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu
contract de muncă în aparatul propriu al consiliului local
respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al
prefecturii din judeţul respectiv;212
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director
general, director, manager, asociat, administrator, membru în
consiliul de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi
societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub
autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv
sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes
naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea
administrativ-teritorială respectivă;
e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor
generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate
comercială de interes local ori la o societate comercială de
interes naţional care îşi are sediul sau care deţine filiale în
unitatea administrativ-teritorială respectivă;
212
Potrivit art. 132* din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și
completările ulterioare:
„Denumirea aparat propriu de specialitate se înlocuieşte, în
cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de
specialitate. Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local
se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu
denumirea aparat de specialitate al primarului. Denumirea servicii
descentralizate ale ministerelor se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor
normative în vigoare, cu denumirea servicii publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale.” (subl. ns.)
* Fost art. 156^2, introdus prin Legea nr. 286/2006, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 18 iulie 2006.
146
f) funcţia de reprezentant al statului la o societate
comercială care îşi are sediul ori care deţine filiale în unitatea
administrativ-teritorială respectivă;
g) calitatea de deputat sau senator;
h) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de
stat şi funcţiile asimilate acestora.
De asemenea, potrivit legii, o persoană nu poate
exercita în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un
mandat de consilier judeţean.
Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de
a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de
incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea/
alegerea în această funcţie, iar dacă nu renunţă la una dintre
cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut, prefectul
va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a
mandatului de ales local, care poate fi atacat la instanţa de
contencios administrativ competentă [art. 91 alin. (3) - (5) din
Legea nr. 161/2003].
c). Instituția suspendării de drept a mandatului de

consilier local este consacrată de art. 56 din Legea nr.
215/2001, republicată, după cum urmează:
„(1) Mandatul de consilier local se suspendă de drept
numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura
arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de
judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum
48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului.
(2) Suspendarea durează până la încetarea situaţiei
prevăzute la alin. (1). Ordinul de suspendare se comunică
consilierului local, în termen de maximum 48 de ore de la
emiterea ordinului.
(3) În cazul în care consilierul local al cărui mandat a
fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la
despăgubiri, în condiţiile legii.”
147
C). Atribuţiile consiliului local
„Din punctul de vedere al competenţei sale materiale
(rationae materiae), consiliul local dispune de competenţă
materială generală în unitatea administrativ-teritorială în
care a fost ales şi funcţionează”, iar „din punctul de vedere al
competenţei teritoriale (rationae loci), consiliul local are
competenţă locală, limitată la unitatea administrativ-teritorială
respectivă”.213
Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile
legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor
care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale
adminsitraţiei publice locale sau centrale [art. 36 alin. (1) din
Legea nr. 215/2001, republicată].
Legea nr. 215/2001, republicată, stabilește următoarele
categorii de atribuţii, pe care le exercită consiliul local [art.
36 alin. (2) - (7)]:
a) atribuţii privind organizarea şi funcţioanrea
aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi
serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor
comerciale şi regiilor autonome de interes local, în exercitarea
cărora, consiliul local desfășoară următoarele activități, în
condiţiile legii:
- aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului,
precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a
consiliului local;
- aprobă, la propunerea primarului, înfiinţarea,
organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al
primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes
local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor
autonome de interes local;
213
2015, op. cit., p. 478.
148
- exercită în numele unităţii administrativ-teritoriale,
toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor
deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome;
b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de
mediu a comunei, oraşului sau municipiului, în exercitarea
condiţiile legii:
- aprobă, la propunerea primarului, bugetul local,
virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi
contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
- aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau
garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie
publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele
unităţii administrativ-teritoriale;
- stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale;
- aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile
tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes
local;
- aprobă strategiile privind dezvoltarea economică,
socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale;
- asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare
implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor
asumate în procesul de integrare europeană în domeniul
protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile
furnizate cetăţenilor;
c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi
privat al comunei, oraşului sau municipiului, în exercitarea
condiţiile legii:
- hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau
închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului
sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de
interes local;
149
- hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea
bunurilor proprietate privată a comunei, oraşului sau
municipiului, după caz;
- avizează sau aprobă documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi urbanism ale localităţilor;
- atribuie sau schimbă denumiri de străzi, de pieţe şi de
obiective de interes public local;
d) atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate
către cetăţeni, în exercitarea cărora, consiliul local desfășoară
următoarele activități, în condiţiile legii:
- asigură, potrivit competenţelor sale, cadrul necesar
pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:
educaţia; serviciile sociale pentru protecţia copilului, a
persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a
altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătatea;
cultura; tineretul; sportul; ordinea publică; situaţiile de
urgenţă; protecţia şi refacerea mediului; conservarea,
restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de
arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor
naturale; dezvoltarea urbană; evidenţa persoanelor; podurile şi
drumurile publice; serviciile comunitare de utilitate publică
(alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie
termică, iluminat public şi transport public local, după caz);
serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim
ajutor; activităţile de administraţie social-comunitară;
locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în
proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în
administrarea sa; punerea în valoare, în interesul comunităţii
locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-
teritoriale; alte servicii publice stabilite prin lege;
- hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi,
potrivit legii, personalului sanitar şi didactic;
- sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor
religioase;
150
- poate solicita informări şi rapoarte de la primar,
viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii
publice şi de utilitate publică de interes local;
e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe
plan intern şi extern, în exercitarea cărora, consiliul local
desfășoară următoarele activități, în condiţiile legii:
- hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea
cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi
realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte
de interes public local;
- hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea comunei,
oraşului sau municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din
alte ţări;
cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din
străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi
internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în
vederea promovării unor interese comune.
Consiliul local îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite
prin lege [art. 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001, republicată].
În doctrină se afirmă că, „în delimitarea sferei
atribuțiilor consiliilor locale se aplică teoria <autolimitării
statului>”, sens în care „sfera atribuțiilor consiliilor locale
crește pe măsură ce statul înțelege să nu mai rețină anumite
servicii publice în sarcina organelor administrației de stat”.214
D). Întrunirea consiliului local în ședințe

Modalitatea de lucru a cosiliului local este reprezentată
de întrunirea acestuia în ședințe, fiind reglementată de art. 39-
42 din Legea nr. 215/2001, republicată.
214
cit., p. 501.
151
Potrivit legii, consiliului local se întrunește în
- în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului;
- în şedinţe extraordinare, ori de câte ori se consideră
necesar, la cererea primarului sau a o cel puțin unei treimi din
numărul membrilor consiliului.
Convocarea consiliului local se face în scris, prin
intermediul secretarului unităţii administrativ-teritoriale, astfel:
- cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare,
- cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare.
Convocarea consiliului local se poate face de îndată, în
caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea
intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau
în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi
funcţionare a consiliului local.
Cvorumul necesar pentru desfăşurarea legală a
ședințelor consiliului local este reprezentat de prezenţa
majorităţii consilierilor locali în funcţie.
Prezenţa acestora la ședință este obligatorie. Absenţele
se motivează numai în cazurile stabilite prin regulamentul de
organizare şi funcţionare a consiliului local. Consilierul local
care absentează nemotivat de două ori consecutiv este
sancţionat.
Potrivit legii, şedinţele consiliului local sunt publice.
Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română, cu
excepția cazurilor în care consilierii locali aparţinând unei
minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o cincime din numărul
total, când se poate folosi şi limba maternă. În aceste cazuri se
va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română.
În toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu se
întocmesc în limba română.
Dezbaterile din şedinţele consiliului local, precum şi
modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier local se
consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele de
152
şedinţă şi de secretarul unităţii administrativ-teritoriale, care îşi
asumă responsabilitatea veridicităţii celor consemnate.
O copie a procesului-verbal al şedinţei se aduce la
cunoștință publică, în termen de 3 zile de la terminarea
şedinţei, prin afişare la sediul primăriei şi, după caz, pe pagina
de internet a unităţii administrativ-teritoriale, prin grija
secretarului unităţii administrativ-teritoriale.215
E). Actele consiliului local

În exercitarea atribuţiilor care-i revin, potrivit art. 45
alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul local
adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în
afară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare
şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
Legea nr. 215/2001, republicată, prevede la art. 45 alin.
(2) - (4), situațiile în care consiliul local adoptă hotărâri cu alte
majorități decât cea a membrilor prezenți, după cum urmează:
- cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie -
consiliul local adoptă hotărâri privind: bugetul local;
contractarea de împrumuturi, în condiţiile legii; stabilirea de
impozite şi taxe locale; participarea la programe de dezvoltare
judeţeană, regională, zonală sau de cooperare
transfrontalieră; organizarea şi dezvoltarea urbanistică a
localităţilor şi amenajarea teritoriului; asocierea sau
cooperarea cu alte autorităţi publice, cu persoane juridice
române sau străine.
- cu votul a două treimi din numărul total al
consilierilor locali în funcţie, consiliul local adoptă hotărâri
privind patrimoniul.
215
Spre exemplificare, a se vedea: Procesul-verbal/ Stenograma Şedinţei
Consiliului Local al Municipiului Arad, din data de 15.02.2017, disponibilă
la site-ul: http://www.primariaarad.ro/steno.php, consultat la data
19.04.2017.
153
La art. 45 alin. (5), legea prevede posibilitatea
consiliului local de a stabili ca unele hotărâri să fie luate prin
vot secret și obligativitatea ca hotărârile cu caracter individual
cu privire la persoane să fie luate întotdeauna prin vot secret,
cu excepţiile prevăzute de lege.
Procedura de vot este stabilită prin Regulamentul-cadru
de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobat prin
Ordonanța Guvernului nr. 35/2002,216 cu modificările și
completările ulterioare: votul consilierilor este individual şi
poate fi deschis sau secret; consiliul local hotărăşte ce
modalitate de vot se va folosi, în afară de cazul în care prin
lege sau regulament se stabileşte o anumită modalitate [Cap.
III - Funcţionarea consiliului local, Secțiunea a 3-a, art. 49,
alin. (1) și (3)].
Hotărârile consiliului local se semnează de către
preşedintele de şedinţă și se contrasemnează, de legalitate, de
către secretar [art. 47 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,
republicată].
Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu va
contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta
este ilegală, având obligația să depună în scris şi să expună
consiliului local opinia sa motivată, care va fi consemnată în
procesul-verbal al şedinţei, potrivit art. 48 alin. (1) din lege.
De asemenea, secretarului unităţii administrativ-
teritoriale îi revine obligația de a comunica hotărârile
consiliului local primarului şi prefectului de îndată, dar nu mai
târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării, potrivit art. 48
alin. (2) din lege.
Fiind acte administrative, hotărârile consiliului local
pot avea atât caracter normativ, cât și caracter individual.
216
Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-
cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 2 februarie 2002.
154
Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi
produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în
termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect,
iar cele individuale, de la data comunicării [art. 49 alin. (1) și
(2) din lege].
Art. 50 din lege prevede obligativitatea ca, în unităţile
administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei
minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul
locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ să se aducă la
cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând
minorităţii respective; de asemenea, hotărârile cu caracter
individual se comunică şi în limba maternă, la cerere.
Pentru analizarea şi avizarea proiectelor de hotărâri,
consiliul local îşi organizează comisii de specialitate, pe
principalele domenii de activitate, care lucrează în plen şi iau
hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor, care pot fi numai
consilierii locali [art. 54 alin. (1), (2), (4) și (5) din aceeași
lege].
F). Răspunderea consilierilor

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,217
cu modificările și completările ulterioare, reglementează la
Cap. VII - Răspunderea aleşilor locali. Potrivit prevederilor
art. 55 din acest capitol: Aleşii locali răspund, în condiţiile
legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele
săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin.
Fără a preciza care sunt faptele care constituie abateri
disciplinare, art. 57 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 prevede
că: Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr.
215/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, a prevederilor Legea nr. 393/2004 şi ale
217
Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004.
155
Regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului
atrage aplicarea următoarelor sancţiuni:
a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvântului;
d) eliminarea din sala de şedinţă;
e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi
ale comisiei de specialitate;
f) retragerea indemnizaţiei de şedinţă, pentru 1-2
şedinţe.
Competența privind aplicarea sancţiunilor prevăzute la
alin. (1) lit. a)-d) aparține preşedintelui de şedinţă, iar
competența aplicării celor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f)
revine consiliului, prin hotărâre, potrivit art. 57 alin. (2) din
lege.
Sancţiunea excluderii temporare a consilierului de la
lucrările consiliului şi ale comisiilor de specialitate, pentru cel
mult doua şedinţe consecutive, poate fi aplicată de consiliu, în
cazul unor abateri grave, săvârşite în mod repetat, sau al unor
abateri deosebit de grave, gravitatea abaterii fiind stabilită de
comisia de specialitate care are în obiectul de activitate
aspecte juridice, în cel mult 10 zile de la sesizare, și având
drept consecinţă neacordarea indemnizaţiei de şedinţă pe
perioada respectivă, potrivit art. 62 - 64 din Legea nr.
393/2004.
Având în vedere dispoziţiile constituționale și legale în
materie, în doctrina de specialitate au fost identificate
următoarele forme ale răspunderii consilierilor locali:218
a) o răspundere administrativ disciplinară, care se
poate concretiza în suspendarea de drept a mandatului de
218
2015, op. cit., pp. 481-482. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ,
Vol. I, Ediția a 4-a, op. cit., pp. 508-511.
156
consilier local, care poate interveni numai în cazul în care
acesta a fost arestat preventiv, potrivit art. 56 din Legea nr.
215/2001, republicată;
b) o răspundere administrativ patrimonială, care
intervine în baza prevederilor art. 52 şi art. 126 alin. (6) din
Constituţie şi a Legii nr. 554/2004;
c) o răspundere penală, care poate atrage suspendarea
consilierului împotriva căruia s-a luat măsura arestării
preventive.
După cum știm, arestarea preventivă se dispune de
judecător şi numai în cursul procesului penal, nici o pedeapsă
nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în
temeiul legii, iar sancţiunea privativă de libertate nu poate fi
decât de natură penală, potrivit art. 23 - Libertatea
individuală, alin. (4) și alin. (12) - (13) din Constituție.
G). Dizolvarea consiliului local

Este reglementată de Secţiunea a 4-a, Capitolul II, din
Legea nr. 215/2001, republicată, care prevede două tipuri de
dizolvare a consiliului local (art. 55):
- dizolvarea de drept,
- dizolvarea prin referendum local.
Dizolvarea de drept a consiliului local - are loc în
următoarele situații [art. 55 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,
republicată]:
a) în cazul în care consiliul local nu se întruneşte timp
de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform
prevederilor legale;
b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare
consecutive nicio hotărâre;
c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se
reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin
supleanţi.
157
În cazul dizolvării consiliului local în condiţiile art. 55
alin. (1) lit. a) şi b), acesta se reconstituie din membrii
supleanţi, convocarea consilierilor supleanţi fiind făcută de
către prefect [art. 55^1 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,
republicată].
Competența de a analiza situația de fapt și de a se
pronunța cu privire la cazurile de dizolvare de drept a
consiliului local, aparține instanței de contecios administrativ,
la sesizarea primarului, viceprimarului, secretarului unităţii
administrativ-teritoriale, prefectului sau a oricărei alte
persoane interesate, potrivit legii. Hotărârea instanţei este
definitivă şi se comunică prefectului [art. 55 alin. (2) din Legea
nr. 215/2001, republicată].
Dizolvarea prin referendum local - are loc ca urmare a
cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din
numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale
ale unităţii administrativ-teritoriale; referendumul local este
organizat în condițiile legii, de o comisie numită prin ordin al
prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte
un reprezentant al primarului, al consiliului local şi al
consiliului judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei
jurisdicţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză
[art. 55 alin. (3) și (5) din Legea nr. 215/2001, republicată].219
Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne
cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu
drept de vot, iar activitatea consiliului local încetează înainte
de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate
plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate [art.
55 alin. (6) din Legea nr. 215/ 20011, republicată].
Până la constituirea noului consiliu local, primarul
sau, în absenţa acestuia, secretarul unităţii administrativ-
219
A se vedea: Capitolul III - Referendumul local, din Legea nr. 3/2000
privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
158
teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, oraşului
sau municipiului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi
revin, potrivit legii. art. 55 alin. (8) din Legea nr. 215/ 20011,
republicată].
Referendumul local este considerat „un procedeu al
democraţiei semi-directe şi, totodată, un mijloc de accentuare
a autonomiei locale, prin intermediul căruia, în condiţiile legii,
cetăţenii din unităţile administrativ teritoriale se pronunţă în
mod direct, asupra unor probleme de interes local, adoptând
decizii obligatorii pentru reprezentanţii lor (autorităţile
publice lcoale)”.220
1.2. Primarul
reglementează la Capitolul III - Primarul şi viceprimarul, (art.
57 - art. 72), iar la Capitolul IV - Instituţiile, serviciile publice
de interes local şi aparatul de specialitate al primarului (art.
73 - art. 77).
Comunele, oraşele şi municipiile au câte un primar şi
un viceprimar, iar municipiile reşedinţă de judeţ au un
primar şi 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii [art. 57 alin. (1)
din lege].
Precizăm că, viceprimarul este ales cu votul majorităţii
consilierilor locali în funcţie, din rândul membrilor acestuia
(consilierii locali) și este subordonat primarului şi înlocuitorul
de drept al acestuia, care îi poate delega atribuţiile sale și se
poate schimba din funcţie de consiliul local, prin hotărâre
220
Florin Coman-Kund, Considerații privind referendumul local în
România, pp. 43-44, în Revista de Drept Public, nr. 3/2004, publicație a
Institutului de Științe Administrative “Paul Negulescu”, Editura All Beck,
pp. 38-56, autor citat de Verginia Vedinaș, Drept administrativ - Curs
universitar, Ediția a IX-a, 2015, op. cit., p. 482, nota 3 de subsol.
159
adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în
funcţie, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi
din numărul consilierilor locali în funcţie [art. 57 alin. (2), (3)
și (4) din lege].221
Primăria comunei, oraşului sau municipiului reprezintă
o structură funcţională cu activitate permanentă, constituită
din primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-
teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului, care duce
la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile
primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii
locale [art. 77 din aceeași lege].
A). Statutul primarului

Art. 1 alin. (2) lit. e), precum și art. 23 alin. (1) din
Legea nr. 215/2001, republicată, consacră primarii
(comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor
administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al
municipiului Bucureşti) ca autorități executive ale
administrației publice locale.
Legea administraţiei publice locale prevede un dublu
statut al primarului:222
a) autoritatea care reprezintă colectivitatea teritorială
care l-a ales, sau, într-o formulă consacrată în limbajul juridic
francez “agent al colectivităţii teritoriale”;
b) autoritate ce reprezintă puterea statală la nivelul
unităţii administrativ-teritoriale, sau, în acelaşi limbaj, “agent
al statului” la nivelul comunei, oraşului (municipiului).
221
Alin. (4) al art. 57 a fost modificat de pct. 4 al art. 137 al Titlului II din
Legea nr. 115/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 349 din
20 mai 2015.
222
2015, op. cit., p. 483.
160
a). Alegerea primarului
Atât consiliul local, cât și primarii comunelor,
oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi
primarul general al municipiului Bucureşti se aleg prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, dar spre
deosebire de consiliuliul local (ales pe baza scrutinului de
listă), primarii se aleg prin scrutin uninominal [art. 1 alin. (2) -
(4) din Legea nr. 115/2015].
În primul tur de scrutin, este declarat ales primar
candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil
exprimate, iar în caz de balotaj se va organiza un nou tur de
scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor
participa doar candidaţii care se află în această situaţie/ aflați
pe primele locuri [art. 101 alin. (2) și (3) din Legea nr.
115/2015].
Condiţiile pentru alegerea primarului, aceleași ca şi
pentru alegerea consilierilor, sunt prevăzute la art. 4 din Legea
nr. 115/2015, după cum am arătat deja, după cum urmează: au
dreptul de a fi aleși consilieri și primari cetățenii cu drept de
vot, care au împlinit vârsta de cel puţin 23 de ani, până în ziua
alegerilor inclusiv, dacă nu le este interzisă asocierea în
partide politice și care au domiciliul pe teritoriul unităţii
administrativ-teritoriale în care urmează să fie aleși.
b). Mandatul primarului este de patru ani, se exercită

până la data depunerii jurământului de către primarul nou-
ales și poate fi prelungit, doar prin lege organică și numai în
caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru
deosebit de grav [art. 69 alin. (1) din Legea nr. 215/2001,
republicată].
Mandatul primarului poate înceta de drept, înainte de
termen, în condiţiile Legii statutului aleşilor locali, precum şi
în următoarele situaţii, prevăzute de art. 69 alin. (2) din Legea
161
nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările
ulterioare:
a) dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării
funcţiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite
desfăşurarea activităţii în bune condiţii timp de 6 luni pe
parcursul unui an calendaristic;
b) dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat,
mandatul timp de 45 de zile consecutiv.
În aceste cazuri, prefectul ia act de încetarea
mandatului primarului, prin ordin.
Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa
de contencios administrativ în termen de 10 zile de la
comunicare, iar instanţa de contencios administrativ este
obligată să se pronunţe în termen de 30 de zile, hotărârea
primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă [art. 69 alin. (3) -
(5) din Legea nr. 215/2001, republicată].
c). Incompatibilităţile funcţiei de primar

Potrivit art. 87 alin. din Legea nr. 161/2003, cu
modificările și completările ulterioare, funcția de primar (şi
viceprimar), primar general (şi viceprimar) al municipiului
Bucureşti, (preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean)
este incompatibilă cu:
a) funcţia de consilier local;
b) funcţia de prefect sau subprefect;
c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu
contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director
general, director, manager, administrator, membru al
consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de
conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv
cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau
162
local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la
instituţiile publice;
e) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor
generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate
comercială;
f) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-
teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de
interes local sau de reprezentant al statului în adunarea
generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;
g) calitatea de comerciant persoană fizică;
h) calitatea de membru al unui grup de interes
economic;
i) calitatea de deputat sau senator;
j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de
stat sau o altă funcţie asimilată acestora;
k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în
ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic
sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte
organizaţii neguvernamentale.
De asemenea, potrivit legii, primarii (şi viceprimarii),
primarul general (şi viceprimarii) municipiului Bucureşti nu
pot deţine, pe durata exercitării mandatului, funcţia de
consilier judeţean, dar pot exercita funcţii sau activităţi în
domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-
artistice.
B). Atribuţiile primarului

Potrivit art. 63 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, primarul îndeplinește
următoarele categorii principale de atribuţii:
a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al
statului, în condiţiile legii, de către primar, după cum urmează:
- îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă,
- îndeplineşte funcţia de autoritate tutelară,
163
- asigură funcţionarea serviciilor publice locale de
profil,
- exercită atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea
alegerilor, referendumului şi a recensământului,
- îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin lege;
b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local, în
exercitarea cărora, primarul desfășoară următoarele activități:
- prezintă consiliului local, în primul trimestru, un
raport anual privind starea economică, socială şi de mediu a
unităţii administrativ-teritoriale;
- prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi
informări;
- elaborează proiectele de strategii privind starea
economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-
teritoriale şi le supune aprobării consiliului local;
c) atribuţii referitoare la bugetul local, în exercitarea
cărora, primarul:
- exercită funcţia de ordonator principal de credite;
- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare
consiliului local;
- iniţiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi
şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii
administrativ-teritoriale, în condiţiile legii;
- verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta
înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial,
atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.
d) atribuţii privind serviciile publice asigurate
cetăţenilor, în exercitarea cărora, primarul desfășoară
următoarele activități:
- coordonează realizarea serviciilor publice de interes
local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau
prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi
de utilitate publică de interes local;
164
- ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea
situaţiilor de urgenţă;
- ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea
în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin.
(6) lit. a) - d) din Legea nr. 215/2001, republicată, privind
furnizarea serviciilor publice de interes local (educație,
protecție socială, sănătate, cultură, tineret, sportul, ordinea
publică, situaţiile de urgenţă, etc.), acordarea unor facilităţi
personalului sanitar şi didactic, sprijinirea activității cultelor
religioase, în condițiile legii, solicitarea unor informări şi
rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii organismelor
prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes
local;
- ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei
statistice, inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice
de interes local prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a) - d) din
Legea nr. 215/2001, republicată, anterior menționate, precum şi
a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii
administrativ-teritoriale;
- numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea,
modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz,
a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul
din cadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru
conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de interes
local;223
- asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de
lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru
respectarea prevederilor acestora;
223
Potrivit art. 63 alin. (7) din Legea nr. 2152001, republicată, cu
modificările și completările ulterioare: „Numirea conducătorilor instituţiilor
şi serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului organizat
potrivit procedurilor şi criteriilor aprobate de consiliul local, la propunerea
primarului, în condiţiile legii. Numirea se face prin dispoziţia primarului,
având anexat contractul de management.”
165
- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în
competenţa sa prin lege şi alte acte normative;
- asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare
conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul
de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi
gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor;
e) alte atribuţii stabilite prin lege.
În vederea exercitării atribuţiilor sale, primarul
colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor
şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cu
consiliul judeţean.
Primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt conferite de
lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii
administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor
funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate,
precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de
interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în
domeniile respective, în temeiul prevederilor art. 65 din Legea
nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările
ulterioare,224 criticabile sub aspectul acordării posibilității
delegării atribuțiilor alesului local, unor funcționari publici sau
unor contractuali.
C). Actele primarului

Potrivit art. 68 alin. (1), precum și art. 115 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin,
primarul emite dispoziţii, cu caracter normativ sau individual,
care se comunică în mod obligatoriu prefectului județului, în
224
Art. 65 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din Legea nr. 20/2014,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 18 martie
2014.
166
cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor şi devin executorii
numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică sau după ce
au fost comunicate persoanelor interesate, după caz.
Comunicarea, însoţită de eventualele obiecţii cu privire
la legalitate, se face în scris de către secretar, iar aducerea la
cunoştinţă publică a dispozițiilor cu caracter normativ se face
în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către
prefect.225
D). Răspunderea primarului

Regimul juridic al răspunderii primarului este
reglementat de Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, după cum urmează:
a) primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate
publică, potrivit art. 61 alin. (1) din lege;
b) primarul, precum și consilierii locali și județeni,
viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene,
secretarii unităţilor administrativ-teritoriale şi personalul din
aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului
judeţean, răspund, după caz, contravenţional, administrativ,
civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea
atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, potrivit art. 128 din
aceeași lege;
c) mandatul primarului încetează ca urmare a
rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea
acestuia, organizat în condiţiile legii, [conform procedurii
prevăzute la art. 55 alin. (3) - (7) din lege, care se aplică și
pentru dizolvarea prin referendum a consiliului local], potrivit
art. 70 alin. (1) din lege; mandatul primarului se suspendă de
225
A se vedea art. 68 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: Prevederile art. 48 şi
ale art. 49 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
167
drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv,
potrivit art. 71 alin. (1) din aceeași lege.226
Referendumul pentru încetarea mandatului
primarului se organizează în cazul nesocotirii de către acesta
a intereselor generale ale colectivităţii locale sau neexercitării
atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le
exercită ca reprezentant al statului, la cererea formulată în
scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot din
unitatea administrativ-teritorială (acest procent trebuie să fie
realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei,
oraşului sau municipiului), adresată prefectului, potrivit art. 70
alin. (2) și (4) din lege.
Măsura arestării preventive a primarului se comunică
de îndată de către instanţa de judecată prefectului, care
constată suspendarea mandatului, prin ordin, potrivit art. 71
alin. (1) din lege. Suspendarea durează până la încetarea
situaţiei care a atras-o, iar dacă primarul suspendat din funcţie
a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul, în condiţiile legii, la
plata drepturilor salariale corespunzătoare perioadei în care a
fost suspendat, potrivit art. 71 alin. (2) și (3) din lege.
§ 2. Administraţia publică a Municipiului Bucureşti

Constituția României, republicată, prevede la art. 121
alin. (3) că: Autorităţile administraţiei publice, prin care se
realizează autonomia locală - consiliile locale alese şi primarii
aleşi - se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-
teritoriale ale municipiilor.
226
În doctrina de specialitate, suspendarea din funcţie şi demiterea sunt
considerate sancţiuni specifice răspunderii administrativ disciplinare a
primarului: Verginia Vedinaș, Drept administrativ - Curs universitar, Ediția
a IX-a, 2015, op. cit., p. 489.
168
Legea nr. 215/2001, republicată, reglementează această
materie la Capitolul V - Administraţia publică a municipiului
Bucureşti (art. 78 - 86).
Autorităţile administraţiei publice locale din
municipiul Bucureşti sunt (art. 80 din Legea nr. 215/2001):
- Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi
consiliile locale ale sectoarelor, ca autorităţi deliberative,
- primarul general al municipiului Bucureşti şi
primarii sectoarelor, ca autorităţi executive, alese în condiţiile
legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Municipiul Bucureşti este organizat în 6 subdiviziuni
administrativ-teritoriale, numite sectoare, potrivit art. 78 din
lege.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti se constituie, funcţionează şi pot fi dizolvate în
condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 215/2001 pentru
consiliile locale, care se aplică în mod corespunzător și
exercită atribuţii stabilite prin lege sau delegate de Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, potrivit art. 81 din lege.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti
exercită următoarele atribuţii principale [art. 81, alin. (2), lit.
a) și b), i) - o), r) și s)]:
- aleg, din rândul consilierilor, consilierul care
conduce şedinţele consiliului, precum şi un viceprimar; aceştia
îşi păstrează calitatea de consilier;
- aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a
consiliului;
- aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice
zonale şi de detaliu ale sectoarelor, pe care le comunică
Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
- asigură, potrivit competenţelor lor, condiţiile necesare
bunei funcţionări a instituţiilor şi serviciilor publice de
educaţie, sănătate, cultură, tineret şi sport, apărarea ordinii
169
publice, de interes local; urmăresc şi controlează activitatea
acestora;
- contribuie la organizarea activităţilor ştiinţifice,
culturale, artistice, sportive şi de agrement;
- contribuie la asigurarea ordinii publice, analizează
activitatea Poliţiei Comunitare şi propune măsuri de
îmbunătăţire a acesteia;
- acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului, în
scopul creşterii calităţii vieţii;
- contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi
asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului,
potrivit legislaţiei în vigoare;
- înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare,
locuri şi parcuri de distracţie, baze sportive şi asigură buna
funcţionare a acestora;
- asigură libertatea comerţului şi încurajează libera
iniţiativă, în condiţiile legii;
religioase.227
227
Următoarele atribuții ale Consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti pot fi exercitate numai pe baza împuternicirii
exprese date prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti
[art. 81, alin. (2), lit. c) - h), p) şi q), coroborat cu alin. (3) din Legea nr.
215/2001, republicată]:
- avizează studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-
socială, de organizare şi amenajare a teritoriului şi urbanism, inclusiv
participarea la programe de dezvoltare regională şi zonală, în condiţiile
legii, pe care le supune spre aprobare Consiliului General al Municipiului
Bucureşti;
- aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite şi modul
de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului
bugetar; stabilesc impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, în
condiţiile legii;
- aprobă, la propunerea primarului, în condiţiile legii,
organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de
170
Consiliul General al Municipiului Bucureşti se
constituie, funcţionează şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de
dispoziţiile Legii nr. 215/2001 pentru consiliile locale, care se
aplică în mod corespunzător, potrivit art. 82 din lege.
Primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului
Bucureşti funcţionează în condiţiile prevăzute de dispoziţiile
Legii nr. 215/2001 pentru primarii şi viceprimarii comunelor şi
oraşelor şi îndeplinesc atribuţiile stabilite de lege pentru
aceştia, cu excepţia celor referitoare la consultarea populaţiei
prin referendum, organizat pentru soluţionarea problemelor
locale de interes deosebit, şi la măsurile prevăzute de lege
pentru desfăşurarea adunărilor publice, care se exercită
organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate şi ale serviciilor

publice de interes local;
- administrează, în condiţiile legii, bunurile proprietate publică
sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii
Consiliului General al Municipiului Bucureşti;
- hotărăsc cu privire la concesionarea sau închirierea serviciilor
publice de sub autoritatea lor, în condiţiile legii;
- înfiinţează instituţii, societăţi comerciale şi servicii publice;
instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de
organizare şi funcţionare pentru instituţiile şi serviciile publice, precum şi
pentru societăţile comerciale pe care le înfiinţează sau care se află sub
autoritatea lor; numesc şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii,
conducătorii instituţiilor publice şi ai serviciilor publice de interes local;
- hotărăsc, în condiţiile legii, cu acordul Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, cooperarea sau asocierea cu autorităţi ale
administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi
aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor
administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune;
- hotărăsc, în condiţiile legii, cu acordul prealabil al Consiliului
General al Municipiului Bucureşti, cooperarea sau asocierea cu persoane
juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi
parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni,
lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.
171
numai de primarul general al municipiului Bucureşti, potrivit
art. 83 alin. (1) din lege.
Primarul general şi viceprimarii municipiului
Bucureşti funcţionează şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de
dispoziţiile Legii nr. 215/2001 pentru primarii şi viceprimarii
comunelor şi oraşelor, care se aplică în mod corespunzător,
potrivit art. 83 alin. (3) din lege.
Hotărârile Consiliului General al Municipiului
Bucureşti şi dispoziţiile cu caracter normativ ale primarului
general sunt obligatorii şi pentru autorităţile administraţiei
publice locale organizate în sectoarele municipiului Bucureşti,
potrivit art. 85 din lege.
Primarul general al municipiului Bucureşti împreună cu
primarii sectoarelor municipiului Bucureşti se întrunesc cel
puţin o dată pe lună, la convocarea primarului general sau la
propunerea a cel puţin 3 primari de sectoare, cu participarea
de drept a prefectului municipiului Bucureşti, potrivit art. 86
alin. (1) din aceeași lege.
§ 3. Consiliul judeţean și președintele consiliului

județean
3.1. Consiliul judeţean

reglementează la Capitolul VI - Consiliul județean, cuprinzând
următoarele secțiuni:
Secțiunea 1 - Constituirea şi componenţa consiliului
judeţean,
Secțiunea a 2-a - Atribuțiile consiliului județean,
Secțiunea a 3-a - Funcționarea consiliului judeţean,
Secțiunea a 4-a - Preşedintele şi vicepreşedinţii
consiliului judeţean.
172
A). Statutul constituţional și legal al consiliului
judeţean
Art. 122 - Consiliul județean, alin. (1), din Constituția
României, republicată, prevede:
Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei
publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes
judeţean.
În același sens, Legea administrației publice locale nr.
ulterioare, la art. 24, prevede că:
În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca
autoritate a administraţiei publice locale, pentru coordonarea
activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în
vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliul judeţean este ales în condiţiile Legii nr.
115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice
locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale
nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Potrivit Legii nr. 215/2001, republicată, consiliul
judeţean, alături de consiliul local şi de primar, reprezintă o
autoritate a administrației publice locale [art. 23 alin. (2), art.
24].
a). Alegerea Consiliului judeţean
republicată, Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în
condiţiile legii.228
228
A se vedea, Antonie Iorgovan în: Mihai Constantinescu, Antonie
Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României
revizuită - comentarii și explicații, 2004, op. cit., (Art. 122 - Consiliul
județean, pp. 257-260): „Modul în care este redactat alin. (2) al art. 122 îi
permite în timp, o aplicare elastică (...), în baza textului constituțional, se
pot face alegeri directe pentru consiliul județean, sau alegeri indirecte, se
173
Potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 215/2001,
republicată, Consiliul judeţean este compus din consilieri
judeţeni, aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat, în condiţiile Legii nr. 115/2015 pentru alegerea
autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea
Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind
Statutul aleşilor locali.
Prefectul stabileşte prin ordin, numărul membrilor
fiecărui consiliu județean, în funcţie de numărul locuitorilor
județului, conform populaţiei după domiciliu raportate de
Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului
în curs, potrivit art. 88 din Legea nr. 215/2001, republicată:
între 31 consilieri județeni pentru localităţile care au până la
350.000 de locuitori şi 37 de consilieri pentru localităţile care
au peste 650.000 de locuitori.229
b). Mandatul consiliului județean este de patru ani, se
exercită de la data constituirii până la data declarării ca legal
constituit a consiliului nou-ales și poate fi prelungit doar prin
lege organică şi numai în caz de război sau catastrofă (art. 93
din Legea nr. 215/2001, republicată).
B). Atribuţiile consiliului judeţean

categorii de atribuţii, pe care le exercită consiliul județean
(art. 91):
pot institui unul sau mai multe organe permanente cu rol executiv sau nu.”
p. 259.
229
Art. 88 a fost astfel modificat de pct. 6 al art. 137 al Titlului II din Legea
nr. 115/2015.
În funcţie de numărul locuitorilor, legea stabileşte următorul
număr al consilierilor: până la 350.000 - 31; între 350.001 şi 500.000 - 33;
între 500.001 şi 650.000 - 35 şi peste 650.000 - 37.
174
a) atribuţii privind organizare şi funcţionare a
aparatului de specialitate a consiliului judeţean, ale
instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale
societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes
judeţean, în exercitarea cărora, consiliul județean desfășoară
- alege, din rândul consilierilor judeţeni, 2
vicepreşedinţi;
- hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii,
servicii publice şi societăţi comerciale de interes judeţean;
- aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al
consiliului judeţean, precum şi organigrama, statul de funcţii și
regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului de
specialitate, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes
judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de
interes judeţean;
- exercită, în numele judeţului, toate drepturile şi
obligaţiile privind participaţiile deţinute la societăţi comerciale
sau regii autonome;
a raporturilor de muncă, pentru conducătorii instituţiilor şi
serviciilor publice de interes judeţean.
b) atribuţii privind dezvoltarea economico - socială a
judeţului, în exercitarea cărora, consiliul județean desfășoară
- aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului
judeţean, bugetul propriu al judeţului, virările de credite, modul
de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a
exerciţiului bugetar;
- aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului
judeţean, contractarea şi/ sau garantarea împrumuturilor,
precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni
de titluri de valoare în numele judeţului;
175
- stabileşte impozite şi taxe judeţene;
- adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare
economico-socială şi de mediu a judeţului, pe baza
propunerilor primite de la consiliile locale; dispune, aprobă şi
urmăreşte măsurile necesare pentru realizarea acestora;
- stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale ale
unităţilor administrativ-teritoriale implicate, proiectele de
organizare şi amenajare a teritoriului judeţului, precum şi de
dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a unităţilor
administrativ-teritoriale componente; urmăreşte modul de
realizare a acestora;
- aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru
lucrările de investiţii de interes judeţean, în limitele legii.
c) atribuţii privind gestionarea patrimoniului
judeţului, în exercitarea cărora, consiliul județean desfășoară
- hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau
închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului, precum şi
a serviciilor publice de interes judeţean;
- hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea
bunurilor proprietate privată a judeţului;
- atribuie denumiri de obiective de interes judeţean.
d) atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din
subordine, în exercitarea cărora, consiliul județean desfășoară
- asigură, potrivit competenţelor sale, cadrul necesar
pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean
privind: educaţia; serviciile sociale pentru protecţia copilului, a
persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a
altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătatea;
cultura; tineretul; sportul; ordinea publică; situaţiile de urgenţă;
protecţia şi refacerea mediului; conservarea, restaurarea şi
punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a
parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale; evidenţa
176
persoanelor; podurile şi drumurile publice; serviciile
comunitare de utilitate publică de interes judeţean, precum şi
alimentarea cu gaz metan; alte servicii publice stabilite prin
lege;
religioase;
competenţa sa prin lege;
- acordă consultanţă în domenii specifice, unităţilor
administrativ-teritoriale din judeţ, la cererea acestora.
e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională, în
exercitarea cărora, consiliul județean desfășoară următoarele
activități, în condiţiile legii:
- hotărăşte cooperarea sau asocierea cu persoane
juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri din societatea
civilă, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni,
lucrări, servicii sau proiecte de interes public judeţean;
- hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea judeţului cu
unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări;
cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară ori din
străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi
internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în
vederea promovării unor interese comune.
f) alte atribuţii prevăzute de lege.
Consiliul judeţean alege dintre membrii săi un
preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, cu votul secret al majorităţii
consilierilor judeţeni în funcţie [art. 101 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 215/2001, republicată].230
230
Alin. (1) și (2) ale art. 101 au fost modificate de pct. 10 ale art. 137 al
Titlului II din Legea nr. 115/2015, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015.
177
C). Întrunirea consiliului județean în ședințe
Modalitatea de lucru a cosiliului județean este
reprezentată de întrunirea acestuia în ședințe, fiind
reglementată de art. 94-96 din Legea nr. 215/2001,
republicată.231
Potrivit legii, consiliului județean se întrunește în
- în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea
președintelui consiliului județean;
- în şedinţe extraordinare, ori de câte ori se consideră
necesar, la cererea președintelui consiliului județean sau a o cel
puțin unei treimi din numărul membrilor consiliului, ori la
solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului
judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de
măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor
sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii
publice.
Convocarea consiliului județean se face în scris, prin
intermediul secretarului general al județului, astfel:
- cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare,
- cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţele extraordinare.
Convocarea consiliului județean se poate face de
îndată, în caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru
rezolvarea intereselor locuitorilor județului.
Cvorumul necesar pentru desfăşurarea legală a
ședințelor consiliului județean este reprezentat de prezenţa
majorităţii consilierilor județeni în funcţie.
Prezenţa acestora la ședință este obligatorie. Absenţele
se motivează numai în cazurile stabilite prin regulamentul de
231
Totodată, potrivit art. 98 din Legea nr. 215/2001, republicată, dispoziţiile
art. 42-46 din aceeași lege, privind funcționarea consiliului local, respectiv
întrunirea acestuia în ședințe, se aplică în mod corespunzător.
178
organizare şi funcţionare a consiliului județean. Consilierul
județean care absentează de două ori consecutiv fără motive
temeinice poate fi sancţionat [observăm utilizarea expresiei
permisive poate fi, ceea ce ne determină să apreciem că această
sancțiune nu este obligatoriu de aplicat, ca în cazul prevăzut de
Legea nr. 215/2001, republicată, la art. 40 alin. (2), pentru
consilierul local care absentează nemotivat de două ori
consecutiv și este sancţionat - expresia utilizată de această dată
fiind una imperativă].
Lucrările şedinţelor se desfăşoară în limba română, cu
excepția cazurilor în care consilierii județeni aparţinând unei
minorităţi naţionale reprezintă cel puţin o cincime din numărul
total, când se poate folosi şi limba maternă. În aceste cazuri se
va asigura traducerea în limba română.
În toate cazurile, documentele şedinţelor de consiliu se
întocmesc în limba română.
Dezbaterile din şedinţele consiliului județean, precum şi
modul în care şi-a exercitat votul fiecare consilier județean se
consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele de
şedinţă şi de secretarul județului, care îşi asumă
responsabilitatea veridicităţii celor consemnate.
O copie a procesului-verbal al şedinţei se aduce la
cunoștință publică, în termen de 3 zile de la terminarea
şedinţei, prin afişare la sediul consiliului județean şi, după caz,
pe pagina de internet a acestuia, prin grija secretarului
județului.
D). Actele consiliului judeţean

În exercitarea atribuţiilor care-i revin, potrivit art. 97
alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, consiliul
județean adoptă hotărâri, cu votul majorităţii membrilor
prezenţi, în afară de cazurile în care legea sau regulamentul de
organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
179
Art. 97 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, republicată,
prevede semnarea hotărârilor consiliului județean de preşedinte
sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeţean
care a condus şedinţa, şi contrasemnarea acestora de secretarul
judeţului.
Potrivit art. 98 din Legea nr. 215/2001, republicată,
dispoziţiile art. 48-50 şi ale art. 54 din aceeași lege, privind
actele consiliului local, se aplică în mod corespunzător și
pentru actele consiliului județean, după cum vom arăta în
continuare.
Secretarul unităţii administrativ-teritoriale nu va
contrasemna hotărârea în cazul în care consideră că aceasta
este ilegală, având obligația să depună în scris şi să expună
consiliului județean opinia sa motivată, care va fi consemnată
în procesul-verbal al şedinţei, precum și obligația de a
comunica hotărârile consiliului județean prefectului de
îndată, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data
adoptării [potrivit trimiterii la art. 48 alin. (1) și (2) din lege].
Fiind acte administrative, hotărârile consiliului
județean pot avea atât caracter normativ, cât și caracter
individual.
Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi
produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, în
termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect,
iar cele individuale, de la data comunicării [potrivit trimiterii
la art. 49 alin. (1) și (2) din lege].
După cum am arătat, art. 50 din lege prevede
obligativitatea ca, în unităţile administrativ-teritoriale în care
cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de
peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter
normativ să se aducă la cunoştinţă publică şi în limba maternă
a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar hotărârile
cu caracter individual să se comunice şi în limba maternă, la
180
cerere, prevederi care se aplică în mod corespunzător și în
cazul hotărârilor consiliului județean.
Pentru analizarea şi avizarea proiectelor de hotărâri,
asemeni consiliului local, consiliul județean îşi organizează
comisii de specialitate, pe principalele domenii de activitate,
care lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii
membrilor lor, care pot fi numai consilierii județeni [potrivit
trimiterii la art. 54 alin. (1), (2), (4) și (5) din aceeași lege].
E). Răspunderea consilierilor judeţeni

În ceea ce privește formele răspunderii consilierilor
județeni, regăsim dispoziții comune privind răspunderea
aleşilor locali, în cuprinsul Capitolului VII, din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările și
completările ulterioare, aspecte pe care le-am prezentat deja, în
secțiunea privind răspunderea consilierilor: Aleşii locali
răspund, în condiţiile legii, administrativ, civil sau penal, după
caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le
revin (art. 55 din Legea nr. 393/2004).
Răspunderea administrativ-disciplinară a
consilierilor județeni se poate concretiza în suspendarea
mandatului, în aceleași condiţii prevăzute de art. 56 pentru
suspendarea mandatului de consilier local (potrivit art. 100 din
Legea nr. 215/2001, republicată).
Așadar, potrivit legii, mandatul de consilier județean
se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost
arestat preventiv, după cum urmează:
- măsura arestării preventive se comunică de îndată de
către instanţa de judecată prefectului, care constată
suspendarea mandatului, prin ordin, în termen de maximum 48
de ore de la comunicare;
- ordinul de suspendare se comunică consilierului local,
în termen de maximum 48 de ore de la emitere;
181
- suspendarea durează până la încetarea măsurii
arestării preventive;
- în cazul în care consilierul județean al cărui mandat a
fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la
despăgubiri, în condiţiile legii.
F). Dizolvarea consiliului judeţean

Dizolvarea consiliului județean este reglementată de
art. 99 din Legea nr. 215/2001, republicată, care prevede două
tipuri de dizolvare a consiliului județean:
- dizolvarea de drept, în condiţiile art. 55 alin. (1);
- dizolvarea prin referendum județean.
Dizolvarea de drept a consiliului județean are loc în
următoarele situații [potrivit art. 99 alin. (1) - se face trimitere
la art. 55 alin. (1) din lege, privind dizolvarea de drept a
consiliului local, în condiții similare]:
a) în cazul în care consiliul județean nu se întruneşte
timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform
prevederilor legale;
c) în situaţia în care numărul consilierilor județeni se
reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin
supleanţi.
Competența de a analiza situația de fapt și de a se
pronunța cu privire la cazurile de dizolvare de drept a
consiliului județean, aparține instanței de contecios
administrativ, la sesizarea secretarului judeţului sau a oricărei
alte persoane interesate, potrivit legii. Hotărârea instanţei este
definitivă şi se comunică prefectului [art. 99 alin. (2) din Legea
nr. 215/2001, republicată].
Dizolvarea prin referendum județean - are loc ca
urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin
20% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, înscrişi pe listele
182
electorale ale unităţii administrativ-teritoriale; referendumul
județean este organizat în condițiile legii, de o comisie
compusă din prefect, un reprezentant al consiliului județean şi
un judecător de la tribunal [art. 99 alin. (3) și (5) din Legea nr.
215/ 20011, republicată].
Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne
cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu
drept de vot, iar activitatea consiliului județean, ca și cea a
consiliului local, încetează înainte de termen dacă s-au
pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din
numărul total al voturilor valabil exprimate [art. 99 alin. (6)
din Legea nr. 215/ 20011, republicată].
Până la constituirea noului consiliu județean,
problemele curente ale administraţiei judeţului vor fi rezolvate
de secretarul judeţului, pe baza unei împuterniciri speciale
date de Guvern, prin Ministerul Afacerilor Interne [art. 99 alin.
(8) din Legea nr. 215/2001, republicată].
3.2. Președintele consiliului județean
A). Statutul preşedintelui consiliului judeţean

Dimensiunile statutului președintelui consiliului
județean sunt prevăzute de Legea nr. 215/2001, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
- preşedintele consiliului judeţean reprezintă judeţul în
relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi
juridice române şi străine, precum şi în justiţie [art. 102, alin.
(1)];
- răspunde în faţa consiliului judeţean de buna
funcţionare a administraţiei publice judeţene [art. 102, alin.
(2)];
183
- răspunde de buna funcţionare a aparatului de
specialitate al consiliului judeţean, pe care îl conduce [art. 103,
alin. (1)];
- asigură respectarea prevederilor Constituţiei, punerea
în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a
hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului
judeţean, precum şi a altor acte normative [art. 103, alin. (2)].
B). Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean

categorii principale de atribuţii, pe care le exercită
preşedintele consiliului judeţean consiliul local [art. 104,
alin. (1) - (6)]:
a) atribuţii privind funcţionarea aparatului de
specialitate al consiliului judeţean, a instituţiilor şi serviciilor
publice de interes judeţean şi a societăţilor comerciale şi
regiilor autonome de interes judeţean, în exercitarea cărora,
preşedintele consiliului judeţean desfășoară următoarele
activități, în condiţiile legii:
- întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului
judeţean regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia,
organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi
funcţionare al aparatului de specialitate, precum şi ale
instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale
societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean;
a raporturilor de muncă, pentru personalul din cadrul aparatului
de specialitate al consiliului judeţean;
b) atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean, în
exercitarea cărora, preşedintele consiliului judeţean desfășoară
184
- conduce şedinţele consiliului judeţean şi dispune
măsurile necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune
condiţii a acestora;
- prezintă consiliului judeţean, anual sau la cerere,
rapoarte cu privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor sale şi
a hotărârilor consiliului judeţean;
- propune consiliului judeţean numirea, sancţionarea,
a raporturilor de muncă, pentru conducătorii instituţiilor şi
serviciilor publice de interes judeţean;
c) atribuţii privind bugetul propriu al judeţului, în
exercitarea cărora, preşedintele consiliului judeţean:
- exercită funcţia de ordonator principal de credite;
- întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare
consiliului judeţean, în condiţiile şi la termenele prevăzute de
lege;
- urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi
propune consiliului judeţean adoptarea măsurilor necesare
pentru încasarea acestora la termen;
- iniţiază, cu aprobarea consiliului judeţean, negocieri
pentru contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de
valoare în numele judeţului;
d) atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale
administraţiei publice locale şi serviciile publice, în
exercitarea cărora, preşedintele consiliului judeţean desfășoară
următoarele activități:
- îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al
consiliului judeţean, activităţile de stare civilă şi autoritate
tutelară desfăşurate în comune şi oraşe;
- poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al
consiliului judeţean, sprijin, asistenţă tehnică, juridică şi de
orice altă natură consiliilor locale sau primarilor, la cererea
expresă a acestora;
185
e) atribuţii privind serviciile publice de interes
judeţean, în exercitarea cărora, preşedintele consiliului
judeţean desfășoară următoarele activități:
- coordonează realizarea serviciilor publice şi de
utilitate publică de interes judeţean prestate prin intermediul
aparatului de specialitate al consiliului judeţean sau prin
intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de
utilitate publică de interes judeţean;
- ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea
în concret a activităţilor din domeniile aferente serviciilor
publice din subordinea consiliului județean [prevăzute la art. 91
alin. (5) lit. a) - d) din lege];
- ia măsuri pentru evidenţa, statistica, inspecţia şi
controlul efectuării serviciilor publice şi de utilitate publică de
interes judeţean [prevăzute la art. 91 alin. (5) lit. a) - d) din
lege], precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al
judeţului;
competenţa sa prin lege sau prin hotărâre a consiliului
judeţean;
- coordonează şi controlează organismele prestatoare de
servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean,
înfiinţate de consiliul judeţean şi subordonate acestuia;
- coordonează şi controlează realizarea activităţilor de
investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene;
f) alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de
consiliul judeţean.
Preşedintele consiliului judeţean poate delega, prin
dispoziţie, atribuţiile privind serviciile publice de interes
judeţean, prevăzute la art. 104 alin. (6), vicepreşedinţilor,
conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului
din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor
186
instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean [art. 104
alin. (6) din Legea nr. 215/2001, republicată]232.
C). Actele președintelui consiliului județean

Preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii [art.
106 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată]:
- cu caracter normativ, care devin executorii numai
după ce sunt aduse la cunoştinţă publică;
- cu caracter individual, care devin executorii numai
după ce au fost comunicate persoanelor interesate.
Prevederile art. 48 şi ale art. 49 alin. (2) din Legea nr.
215/2001, republicată, privind comunicarea oficială către
prefect a hotărârilor consiliului local, se aplică în mod
corespunzător și pentru dispozițiile președintelui consiliului
județean [potrivit art. 106 alin. (2) din lege], după cum
urmează:
- comunicarea dispozițiilor președintelui consiliului
județean, prefectului, se face în scris de către secretarul
unităţii administrativ-teritoriale, însoţită de eventualele
obiecţii cu privire la legalitate, de îndată, dar nu mai târziu de
10 zile lucrătoare de la data emiterii [potrivit trimiterii la art.
48 alin. (2) și (3) din lege];
- aducerea la cunoştinţă publică a dispozițiilor cu
caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data
comunicării oficiale către prefect [potrivit trimiterii la art. 49
alin. (2) din lege].
232
Alin. (7) al art. 104 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din Legea nr.
20/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 18
martie 2014.
În mediile de specialitate, modificarea a fost criticată, având în vedere
calitatea de ales local a președintelui consiliului județean, în raport cu cea
de funcționari publici sau de contractuali a persoanelor cărora acesta le
poate delega, prin dispoziţie, atribuţiile privind serviciile publice de interes
judeţean.
187
Se poate constata că, publicarea și respectiv intrarea în
vigoare a dispozițiilor președintelui consiliului județean, cu
caracter normativ, sunt condiționate de comunicarea acestora
către prefect.
Secțiunea 3. PREFECTUL
§ 1. Statutul constituţional și legal al prefectului

Prefectul este reglementat de Legea nr. 340/2004
privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.233
În Constituţie, prefectul este reglementat în Titlul III -
Autoritățile publice, Capitolul V - Administrația publică,
Secţiunea a 2-a - Administraţia publică locală, la art. 123
intitulat Prefectul.234
Deși este reglementat în secţiunea consacrată
administraţiei publice locale, (având în vedere că își desfășoară
activitatea, respectiv își exercită competența și atribuțiile la
nivel local/ județean/ teritorial), aspect discutabil potrivit
233
Privind atribuțiile prefectului, a se vedea Lucian Chiriac, Partie III,
Section II - Les institutions administratives roumaines, B. L’autorité
déconcentrée: le préfet, pp. 166-169, în: Béatrice Boissard (coordonateur),
Didier Blanc, Szófia Asztalos, Vasile Luha, Stéphan Manson, Lucian
Chiriac, András Torma, Răzvan Viorescu, Droit Administratif Européen,
„La série Education Européenne des Fonctionnaires Publics” - EuPa -,
Miskolc University Press, Universitatea <Petru Maior> din Târgu Mureș,
2008, pp. 156-179.
234
2015, op. cit., p. 500: „Raţiunea pentru care legiuitorul constituant a găsit
de cuviinţă să-l plaseze în această parte a legii fundamentale rezidă din
rolul pe care îl îndeplineşte, acela de autoritate care veghează asupra
legalităţii activităţii desfăşurată de organele autonome locale, rol pe care
doctrina îl evocă prin sintagma consacrată de tutelă administrativă (...).”
188
opiniilor exprimate în literatura de specialitate,235 prefectul este
o autoritate statală în judeţ şi în municipiul Bucureşti, astfel
cum reiese din conținutul prevederilor art. 123 din Constituţie,
de unde rezultă următoarele dimensiuni ale statutului
constituțional al prefectului:236
a) este reprezentantul Guvernului pe plan local;
b) conduce serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
c) poate ataca, în faţa instanţei de contencios
administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau
al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul
atacat este suspendat de drept.237
În plus, prefectul este garantul respectării legii şi a
ordinii publice la nivel local, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea
nr. 340/2004, republicată.
235
În același sens, a se vedea Lucian Chiriac, Partie III, Section II - Les
institutions administratives roumaines, p. 167, în: Béatrice Boissard
(coordonateur), Didier Blanc, Szófia Asztalos, Vasile Luha, Stéphan
Manson, Lucian Chiriac, András Torma, Răzvan Viorescu, Droit
Administratif Européen, „La série Education Européenne des
Fonctionnaires Publics” - EuPa -, 2008, art. cit., pp. 156-179.
236
2015, op. cit., pp. 503-504.
237
Antonie Iorgovan în: Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan
Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită -
comentarii și explicații, op. cit., 2004, (Art. 123 - Prefectul, III. Regimul
tutelei administrative), p. 263: Astfel (...) “fiind consacrată o normă de
protecție atât a persoanei în fața unor eventuale abuzuri ale autorității
administrației publice locale, cât și a intereselor naționale în raport cu cele
locale”.
Privind Controlul de legalitate exercitat de prefect sau controlul de
tutelă administrativă, evoluția reglementării, a se vedea: Rodica Narcisa
Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, București, 2009, pp. 247-
251.
189
Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi
primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora,
pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare, potrivit
art. 123 alin. (4) din textul constituțional, raporturile dintre ele
fiind de colaborare, având în vedere principiul autonomiei
locale aflat la baza administraţiei publice din unităţile
administrativ-teritoriale.
Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria
înalţilor funcţionari publici, potrivit art. 10 din Legea nr.
340/2004, republicată.
Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea
raporturilor de serviciu, precum şi sancţionarea disciplinară a
prefectului, se face, în condiţiile legii, prin Hotărâre a
Guvernului.238
Incompatibilităţile pentru funcţia de prefect sunt
prevăzute la Secţiunea a 3-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I,
din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările
ulterioare, în cuprinsul art. 85, alin. (1), potrivit căruia funcţia
de prefect (şi subprefect) este incompatibilă cu:
a) calitatea de deputat sau senator;
b) funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi
viceprimar al municipiului Bucureşti;
c) funcţia de consilier local sau consilier judeţean;
d) o funcţie de reprezentare profesională salarizată în
cadrul organizaţiilor cu scop comercial;
e) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director
general, director, administrator, membru al consiliului de
administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv
cele financiare, precum şi la instituţiile publice;
238
A se vedea prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), coroborate cu prevederile
art. 12 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și
190
f) funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor
generale ale acţionarilor sau asociaţilor la societăţile
comerciale prevăzute la lit. e);
g) funcţia de reprezentant al statului în adunările
generale ale societăţilor comerciale prevăzute la lit. e);
h) funcţia de manager sau membru al consiliilor de
administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor
naţionale;
i) calitatea de comerciant persoană fizică;
j) calitatea de membru al unui grup de interes
economic;
k) o funcţie publică încredinţată de un stat străin, cu
Este de precizat faptul că, potrivit art. 85 alin. (2) din
lege: Prefecţii (şi subprefecţii) pot exercita funcţii sau activităţi
în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei
literar-artistice.
Potrivit Legii nr. 340/2004, republicată, prefectul şi
subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei
organizaţii căreia îi este aplicabil acelaşi regim juridic ca şi
partidelor politice, potrivit legii, sub sancţiunea destituirii lor
din funcţia publică (art. 17).
Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi prerogativelor care îi
revin potrivit legii, prefectul (județului) este ajutat de 2
subprefecţi, iar prefectul municipiului Bucureşti este ajutat de
3 subprefecţi [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 340/2004,
republicată].
§ 2. Atribuțiile prefectului
Atribuțiile principale ale prefectului sunt prevăzute la
Capitolul III, art. 19, alin. (1) din Legea nr. 340/2004,
191
a) asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al
municipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a
legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte
acte normative, precum şi a ordinii publice;
b) acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în
municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de
guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea
lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin,
potrivit legii;
c) acţionează pentru menţinerea climatului de pace
socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile
instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă
prevenirii tensiunilor sociale;
d) colaborează cu autorităţile administraţiei publice
locale pentru determinarea priorităţilor de dezvoltare
teritorială;
e) verifică legalitatea actelor administrative ale
consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului;
Precizăm că, Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările și completările ulterioare, consacră
la art. 3 - Tutela administrativă, alin. (1), instituția juridică
potrivit căreia: Prefectul poate ataca direct în faţa instanţei de
contencios administrativ actele emise de autorităţile
administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale.239
f) asigură, împreună cu autorităţile şi organele
abilitate, ducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin
lege, a măsurilor de pregătire şi intervenţie pentru situaţii de
urgenţă;
g) dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului
judeţean pentru situaţii de urgenţă, măsurile care se impun
pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acest
239
A se vedea: Luciana Tomescu Bezeriță, Tutela administrativă -
comentarii, legislație, doctrină, jurisprudență, 2014, op. cit, pp. 87-113.
192
sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această
destinaţie;
h) utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile,
fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică
de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune
condiţii a acestei activităţi;
i) dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea
infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei
cetăţenilor, prin organele legal abilitate;
j) asigură realizarea planului de măsuri pentru
integrare europeană;
k) dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale
hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană;
l) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau
asocierea cu instituţii similare din ţară şi din străinătate, în
vederea promovării intereselor comune;
m) asigură folosirea, în condiţiile legii, a limbii
materne în raporturile dintre cetăţenii aparţinând minorităţilor
naţionale şi serviciile publice deconcentrate în unităţile
administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere de peste
20%.
Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege
şi de celelalte acte normative, precum şi însărcinările stabilite
de Guvern, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 340/2004,
republicată.
§ 3. Actele prefectului
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, prefectul
emite ordine cu caracter individual sau normativ, în condiţiile
legii [art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată].
Ordinele prefectului cu caracter normativ se comunică
de îndatã Ministerului Afacerilor Interne și devin executorii
numai după ce a fost adus la cunoştinţă publică, iar ordinele
193
prefectului cu caracter individual devin executorii de la data
comunicării către persoanele interesate [art. 27 alin. (1) și (3)
din Legea nr. 340/2004, republicată].240
§ 4. Colegiul prefectural
Potrivit art. 22 din aceeași lege, în fiecare judeţ și
respectiv în municipiul Bucureşti, funcţioneazã un colegiu
prefectural compus din prefect, subprefecţi şi conducătorii
serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din
subordinea Guvernului, care îşi au sediul în judeţul respectiv,
care se convoacă de către prefect cel puţin o dată pe lună şi
oricând se consideră că este necesar.
Atribuţiile colegiului prefectural privesc armonizarea
activităţii serviciilor publice deconcentrate care au sediul în
judeţul respectiv, precum şi implementarea programelor,
politicilor, strategiilor şi planurilor de acţiune ale Guvernului
la nivelul judeţului sau al localităţilor acestuia şi sunt
reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 460/2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363
din 26 aprilie 2006.
Potrivit art. 12 alin. (1) și (2) din Hotărârea Guvernului
nr. 460/2006, cu modificările și completările ulterioare,
Colegiul prefectural este condus de către prefect și reprezintă
organul consultativ al prefectului în realizarea atribuţiilor de
conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor
şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale
organizate la nivelul județelor și respectiv în municipiul
Bucureşti.
240
Pentru dezvoltare, a se vedea: Rodica Narcisa Petrescu, Drept
administrativ, 2009, op. cit., p. 251.
194
1. Regimul juridic al autonomiei locale are

următoarele caracteristici:
a) autonomia locală este numai administrativă şi
financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de
lege;
b) autonomia locală este administrativă, financiară și
teritorială, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de
regulamentul de organizare și funcționare al autorității
administrației publice locale;
c) autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea,
competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor
care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau
judeţului, după caz.
2. În relaţiile dintre autorităţile administraţiei

publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi
între consiliul local şi primar, pe de altă parte:
a) nu există raporturi de subordonare;
b) există raporturi de subordonare, după caz;
c) există raporturi bazate pe principiile autonomiei,
legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în
rezolvarea problemelor întregului judeţ.
3. Sunt alese, prin vot universal, egal, direct, secret şi

liber exprimat, în condiţiile prevăzute de lege, următoarele
autorități ale administrației publice locale și județene:
a) consiliile locale şi consiliile județene, Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale
subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, ca
autorități deliberative;
195
b) primarii, primarul general al municipiului Bucureşti
și președinții consiliilor județene, ca autorități executive;
c) viceprimarii și vicepreședinții consiliilor județene.
4. Numărul membrilor fiecărui consiliu local și

județean este stabilit prin:
a) ordin al prefectului;
b) dispoziție a primarului;
c) dispoziție a președintelui consiliului județean.
5. Potrivit legii, consilierii locali care refuză să

depună jurământul:
a) sunt consideraţi demisionaţi de drept;
b) sunt excluși temporar de la lucrările consiliului;
c) sunt suspendați din funcție până la depunerea
jurământului.
6. Au dreptul de a fi alese consilieri sau primari,

persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
a) să aibă vârsta de cel puțin 18 de ani, împliniți până în
ziua alegerilor inclusiv;
b) să nu le fie interzisă asocierea în partide politice;
c) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
d) să aibă domiciliul pe teritoriul unităţilor
administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese.
7. Mandatul de consilier local se suspendă de drept

numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv,
urmând să se constate această situație prin:
a) ordin al prefectului;
b) dispoziție a președintelui consiliului județean;
c) dispoziție a primarului.
196
8. Dizolvarea de drept a consiliului local sau
județean are loc în următoarele situații:
a) în cazul în care consiliul local sau județean nu se
întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat
conform prevederilor legale;
c) în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub
jumătate şi nu se poate completa prin supleanţi.
9. Primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt

conferite de lege şi de alte acte normative:
a) viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-
teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau
personalului din aparatul de specialitate, precum şi
conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local,
în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective;
b) prefectului;
c) consiliului local sau județean.
10. Măsura arestării preventive a primarului se

comunică de îndată de către instanţa de judecată
prefectului, care constată prin ordin:
a) suspendarea de drept a mandatului primarului;
b) încetarea de drept a mandatului primarului;
c) suspendarea sau încetarea mandatului primarului,
după caz.
11. În cazul în care consilierul local sau județean a

fost arestat preventiv:
a) mandatul de consilier local sau județean se suspendă
de drept;
b) mandatul de consilier local sau județean încetează de
drept;
197
c) mandatul de consilier local sau județean se suspendă
sau încetează, după caz.
12. Statutul constituțional al prefectului are

următoarele dimensiuni:
a) este reprezentantul statului pe plan local;
b) conduce serviciile publice deconcentrate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
c) poate ataca, în faţa instanţei de contencios
administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al
primarului, în cazul în care consideră actul ilegal, actul atacat
fiiind suspendat de drept.
13. Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria:

a) demnitarilor;
b) înalţilor funcţionari publici;
c) funcționarilor publici cu statut special.
14. Instituția juridică potrivit căreia prefectului

poate ataca direct în faţa instanţei de contencios
administrativ actele emise de autorităţile administraţiei
publice locale, dacă le consideră nelegale, este consacrată
de lege sub denumirea de:
a) tutelă administrativă;
b) autoritate tutelară;
c) autonomie locală.
198
 Principii constituționale ale administrației publice

locale
 Statutul consilierilor locali
 Întrunirea consiliului local în ședințe
 Atribuţiile și actele consiliului local
 Statutul preşedintelui consiliului judeţean
 Atribuţiile și actele preşedintelui consiliului judeţean
 Statutul primarului
 Atribuţiile și actele primarului
 Administraţia publică a Municipiului Bucureşti
 Statutul constituţional și legal al consiliului judeţean
 Atribuţiile și actele consiliului judeţean
 Statutul constituţional și legal al prefectului
 Atribuțiile și actele prefectului
 Indicați și comentați principiile constituționale și legale
în temeiul cărora se organizează şi funcţionează
administraţia publică, la nivelul unei unităţi
administrativ-teritoriale din România, consultând
informațiile publice prezentate pe site-ul acesteia.
199
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Cursuri, tratate, monografii
1.1. Autori români

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol I.
Introducere. Organizarea administrativă. Funcția publică,
Ediția a 4-a, revizuită, Editura All Beck, București, 2005.
Cezar Corneliu Manda, Elemente de știința
administrației, Editura Universul Juridic, București, 2012, site-
ul: https://www.ujmag.ro/drept/drept-administrativ/elemente-
de-stiinta-administratiei/rasfoire/.
Cezar Manda, Știința administrației, Curs universitar,
Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic,
București, 2008.
Cezar Manda, Teoria administrației publice, Editura
C.H. Beck, București, 2013.
Cristian Ionescu, Corina Adriana Dumitrescu
(coordonatori), Cristina Bălăceanu, Titus Corlățean, Cristian
Jora, Laura Macarovschi, Bogdan Pătrașcu, Agata Mihaela
Popescu, Roxana Popescu, Doina Maria Tilea (autori),
Constituția României, comentarii și explicații, Editura C.H.
Beck, București, 2017.
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ - Curs
universitar, Vol. I, Ediția a III-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti,
2014.
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, Ediția
a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2008.
Dumitru Brezoianu, Mariana Oprican, Administrația
publică în România - Master, Editura C.H. Beck, București,
2008.
Emil Bălan, Instituții administrative, Editura C.H.
200
Eugen Popa, Autonomia locală în România, Editura All
Beck, Bucureşti, 1999.
Genoveva Vrabie, Marius Bălan, Organizarea politico-
etatică a României, Vol. II, Ediția a IV-a revizuită și adăugită,
Institutul European, Iaşi, 2004.
Iancu Gheorghe, Drept constituțional și instituții
politice, Ediția a IV-a revizuită și completată, Editura Lumina
Lex, București, 2007.
Ioan Alexandru, Tratat de administrație publică,
Editura Universul Juridic, București, 2008.
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Dana Apostol
Tofan, Flavius A. Baias, Viorel Mihai Ciobanu ,Valerian
Cioclei, Ioan Condor, Anastasiu Crișu, Ștefan Deaconu, Andrei
Popescu, Sorin Popescu, Bianca Selejan-Guțan, Milena
Tomescu, Verginia Vedinaș, Ioan Vida, Cristina Zamșa,
Constituția României, Comentariu pe articole, Editura C.H.
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept
constituțional și instituțíi politice, Ediția a 14-a, Vol. II, Editura
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Drept
constituțional și instituțíi politice, Ediția 15, Vol. II, Editura
Ioan Santai, Drept administrativ și știința
administrației, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.
Ioan Santai, Vasile Tabără, Administrație publică,
Editura Techno Media, Sibiu, 2011, p. 17.
Ioan Vida, Puterea executivă și administrația publică,
Regia Autonomă Monitorul Oficial, București, 1994.
Ion Deleanu, Instituții și proceduri constituționale - în
dreptul român și în dreptul comparat -, Editura C.H. Beck,
București, 2006.
201
Ion Imbrescu, Managementul serviciilor publice
comunitare, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Lumina
Ion Rusu, Sisteme constituționale de administrație
publică, Editura Lumina Lex, București, 2008.
Luciana Tomescu Bezeriță, Tutela administrativă -
comentarii, legislație, doctrină, jurisprudență, Editura Bren,
București, 2014.
Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru,
Elena Simina Tănăsescu, Constituţia României revizuită -
comentarii și explicații, Editura All Beck, București, 2004.
Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan,
Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constituția
României, comentată și adnotată, Editura Regia Autonomă
Monitorul Oficial, București, 1992.
Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura
Hamangiu, București, 2009.
Tiberiu Pavelescu - coordonator, coautori - Gabriel
Moinescu, Aurel Neagu, Cârciumaru Andreea, Vișan Mihaela,
Tratat elementar de drept administrativ, Editura Sitech,
Craiova, 2007.
Toader Toma, Drept administrativ, Editura Vasiliana
‘98, Iași 2009.
Tudor Drăganu, Drept constituțional și instituții
politice, Tratat elementar, Vol. II, Editura Lumina Lex,
București, 1998.
Verginia Vedinaş, Drept administrativ - Curs
universitar, Ediția a IX-a revăzută și actualizată, Editura
Universul Juridic, București, 2015.
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Editura
Universul Juridic, Ediția a II-a, București, 2006.
Verginia Vedinaș, Statutul funcționarilor publici,
Editura Nemira, București, 1998.
202
Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta
Duculescu, Constituția comentată și adnotată, Editura Lumina
1.2. Autori străini

Charles Debbasch, Jean-Marie Pontier, Jacques
Bourdon et Jean-Claude Ricci, Droit constitutionnel et
institutions politiques, 4e édition, Ed. Economica, Paris, 2001.
Pierre Pactet, Institutions politiques. Droit
constitutionnel, 10e édition, Ed. Masson, Paris, Milan,
Barcelone, Bonn, 1991.
René Chapus, Droit administratif général, Tome I, 4e
édition, Ed. Montchrestien, Paris,1988.
2. Articole, studii, alte publicații

Antonie Iorgovan, Dana Apostol Tofan, Delegarea
legislativă în România. Analiză în raport cu statele
occidentale, în Revista de Drept Public, nr. 1/2001, publicație a
Institutului de Științe Administrative “Paul Negulescu”,
Editura All Beck, București, pp. 62-78.
Avizul consultativ al Curții Constituționale Nr. 1 din 6
iulie 2012 privind propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României, disponibil la site-ul:
https://www.ccr.ro/files/products/A01.pdf.
Constantin Furtună, Privire de ansamblu asupra legii
privind instituţia prefectului, Revista de Drept Public, nr.
3/2004, pp. 104-106.
Dana Apostol Tofan, Controlul judecătoresc asupra
decretelor Președintelui României din perspectiva
jurisprudenței recente a Curții Constituționale, articol publicat
în: Coordonator Emil Bălan, Cristi Iftene, Marius Văcărelu,
Administrația publică în situații de criză, Editura Wolters
Kluwer, București, 2015, pp. 57-61. Volumul cuprinde
203
comunicările și dezbaterile Conferinței cu tema Administrația
publică în situații de criză, organizată de SNSPA, Centrul de
Drept Public și Științe Administrative, la data de 24 octombrie
2014.
Dana Apostol Tofan, Un punct de vedere în legătură cu
noua reglementare privind organizarea şi funcţionarea
Guvernului României şi a ministerelor, în Revista de Drept
Public, nr. 2/2001, pp. 55-70.
Florin Coman-Kund, Considerații privind referendumul
local în România, în Revista de Drept Public, nr. 3/2004, pp.
38-56.
Ion M. Anghel, Reflecţii asupra unor texte din
Constituţia revizuită, în Revista de Drept Public, nr. 2/2004,
pp. 49-59.
Lucian Chiriac, Partie III, Section II - Les institutions
administratives roumaines, în: Béatrice Boissard
(coordonateur), Didier Blanc, Szófia Asztalos, Vasile Luha,
Stéphan Manson, Lucian Chiriac, András Torma, Răzvan
Viorescu, Droit Administratif Européen, „La série Education
Européenne des Fonctionnaires Publics” - EuPa -, Miskolc
University Press, Universitatea <Petru Maior> din Târgu
Mureș, 2008, pp. 156-179.
Luciana Bezeriţă (Tomescu), “Some considerations
regarding the legal nature and the status of central
autonomous public authorities” (Unele considerații privind
natura juridică și statutul autorităţilor publice centrale
autonome), articol publicat în “Journal of Law and
Administrative Sciences”, No. 4/2015, pp. 119-122, disponibil
la site-ul: http://jolas.ro/wp-content/uploads/2015/12/jolas-
no.4.pdf.
Oliviu Puie, Controlul de tutelă adminsitrativă exercitat
de prefect asupra actelor adminsitrative ale autorităţilor
administraţiei publice locale în contextul Constituţiei revizuite,
al Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi al Legii
204
nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, Revista de Drept
Public, nr. 3/2004, pp. 128-141.
Radu Carp, Limitele Constituţiei. Noi evoluţii normative
şi mecanisme politice privind locul Guvernului în
cadrul autorităţilor publice, în Revista de Drept Public, nr.
3/2004, pp. 25-37.
Stenograma Şedinţei Consiliului Local al Municipiului
Arad, din data de 15.02.2017, disponibilă la site-ul:
http://www.primariaarad.ro/steno.php.
Verginia Vedinaș, Luciana Tomescu (Bezeriţă), „Unele
aspecte teoretice şi practice privind controlul exercitat asupra
administraţiei publice locale”, articol publicat în Volumul
colectiv al Conferinţei naţionale „Tendinţe actuale în dreptul
public. Abordare juridică şi filosofică”, 13.06.2014, organizată
de Centrul de Studii şi Cercetări Juridice şi Socio-
Administrative din cadrul Universităţii “Petrol-Gaze” din
Ploieşti, împreună cu Asociaţia Română de Drept şi Afaceri
Europene (ARDAE) şi Societatea de Ştiinţe Juridice şi
Administrative, Editura Universitară, Bucureşti, 2014, pp. 9-
26, site-ul: http://evenimente.juridice.ro/2014/05/tendinte-
actuale-in-dreptul-public-abordare-juridica-si-filosofica-13-
iunie-ploiesti.html.
3. Legislație
3.1. Legislație română

Constituția României, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor
administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii
administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul
205
aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015.
Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea
Consiliului Economic şi Social, republicată în Monitorul
Legea nr. 286/2009 - Codul Penal, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie
2009. Data intrarii în vigoare: 1 februarie 2014.
Legea nr. 287/2009 - Codul Civil, publicată în
2009, republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
409 din 10 iunie 2011.
Legea nr. 282/2007 pentru ratificarea Cartei europene
a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5
noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 752 din 6 noiembrie 2007.
Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată
în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 453 din 25 mai
2006.
Legea nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și
funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a
Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 9 mai
2005.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
din 7 decembrie 2004.
Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali,
din 7 octombrie 2004.
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui
României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
206
nr. 887 din 29 septembrie 2004, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011.
Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia
prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 658 din 21 iulie 2004, republicată în Monitorul Oficial al
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru
asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al
Legea Audiovizualului nr. 504/2002, publicată în
2002.
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 10 iulie 2002.
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
din 23 aprilie 2001, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.
Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 31 martie
2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 777 din 25 august 2004, republicată în Monitorul Oficial al
Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000.
207
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 600 din 8 decembrie 1999, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai
2007.
Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea
ministerială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300
din 28 iunie 1999, republicată în Monitorul Oficial al
Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului
Oficial al României, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 423 din 10 noiembrie 1998, republicată în
Monitorul Oficial al României, nr. 511 din 3 iulie 2017.
instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277
din 15 aprilie 2014.
Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei europene
a autonomiei locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie
1985, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
331 din 26 noiembrie 1997.
Legea concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996,
din 3 aprilie 2014.
Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea
Preşedintelui României, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 175 din 11 iulie 1994, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie
2001.
208
Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea
Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de
Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 153 din 18 iunie 1994, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999.
Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 29 noiembrie 2004.
Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al
Hotărârea Senatului nr. 28/2005 privind Regulamentul
Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările și completările
ulterioare.
Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 privind
Regulamentul Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie 1994,
din 13 mai 2015.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2017 pentru
stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice
centrale și pentru modificarea și completarea unor acte
normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 12 din 5 ianuarie 2017.
Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind
regimul stării de asediu şi regimul stării de urgență, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21
ianuarie 1999.
Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a
consiliilor locale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 90 din 2 februarie 2002.
209
Hotărârea Guvernului nr. 21/2017 privind organizarea,
funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al
Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 58 din 20 ianuarie 2017.
Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea
unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și
instituția prefectului, publicată în Monitorul Oficial al
Decretele Președintelui României nr. 282 - nr. 288
privind eliberarea din funcţie a unor judecători și nr. 289 - nr.
293 privind eliberarea din funcţie a unor procurori, publicate
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 9 martie
2017.
Decretele Președintelui României nr. 170 - nr. 199
pentru numirea unor procurori, publicate în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 83 din 30 ianuarie 2017.
Regulamentul de organizare şi funcţionare a
Administraţiei prezidenţiale, disponibil la site-ul:
http://www.presidency.ro/files/documente/ROF_AP_2016.11.2
3.pdf.
Regulamentul de organizare și funcționare al
Consiliului Local Municipal Călărași - Anexa la Hotărârea
Consiliului Local nr. 127/02.09.2014, disponibil la site-ul:
http://www.primariacalarasi.ro/images/Documente/CL/Regula
ment%20de%20organizare%20si%20functionare/regulament%
20CL%20Calarasi.pdf.
3.2. Legislație europeană

Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie
2007, RO Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 306 din 17
decembrie 2007, disponibil la site-ul Eur-Lex - accesul la
dreptul Uniunii Europene: http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.
210
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/399 din
30 martie 2010, disponibilă la site-ul: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:
0389:0403:ro:PDF.
Carta europeană a autonomiei locale, Statele membre
ale Consiliului Europei, Strasbourg, 15 octombrie 1985.
4. Jurisprudență
Decizia Curții Constituționale nr. 799/2011 asupra
proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României,
din 23 iunie 2011.
Decizia Curții Constituționale nr. 1008/2009
referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind
aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 224/2008
pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 415/2002
privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de
Apărare a Țării, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009.
Decizia Curții Constituționale nr. 98/2008 asupra
cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură
constituţională dintre Preşedintele României şi Guvernul
României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 140 din 22 februarie 2008.
Decizia Curții Constituţionale nr. 87/1994 privind
constituționalitatea art. 7 din Regulamentul ședințelor comune
ale Camerei Deputaților și Senatului, publicată în Monitorul
211
5. Alte surse bibliografice: site-uri, link-uri internet
Aparatul de lucru al Guvernului:
http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/aparatul-de-lucru-al-
guvernului
Corpul de control al primului-ministru:
http://control.gov.ro/web/
Departamentul CENTENAR:
http://centenar.gov.ro/web/ro/
Departamentul pentru Lupta Antifraudă:
http://www.antifrauda.gov.ro/
Departamentul pentru Relații Interetnice:
http://www.dri.gov.ro/
Guvernul României: http://gov.ro/ro/guvernul
Parlamentul României: http://www.parlament.ro/
Președintele României: http://www.presidency.ro/
Secretariatul General al Guvernului:
http://sgg.gov.ro/new/
6. Programe legislative informatice

Lex Expert - Legislaţia României, produs informatic
realizat de Compania Informatică Piatra Neamţ, în baza actelor
normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea I, consultat la Biblioteca Naţională a
României.
Site: http://www.lexexpert.ro/ProgramLegislativ.htm
212
CUPRINS
Capitolul I. INTRODUCERE ÎN ADMINISTRAȚIA

PUBLICĂ, FUNDAMENTĂRI CONCEPTUALE...............7
Secțiunea 1. TEORIA CLASICĂ A SEPARAȚIEI
PUTERILOR ÎN STAT..................................................7
Secțiunea 2. NOȚIUNEA DE ADMINISTRAŢIE
PUBLICĂ.......................................................................8
Secțiunea 3. NOȚIUNILE DE ORGAN AL
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE/ AUTORITATE
PUBLICĂ.....................................................................12
Secțiunea 4. NOȚIUNILE DE COMPETENŢĂ/
CAPACITATE A ORGANELOR ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE.....................................................................16
Secțiunea 5. PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI
PUBLICE.....................................................................18
Secțiunea 6. ȘTIINȚA ADMINISTRAȚIEI...............22
TESTE DE AUTOEVALUARE..................................24
TEME DE REFLECȚIE ȘI DE CERCETARE...........25
Capitolul II. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI......................26

Secțiunea 1. STATUTUL CONSTITUŢIONAL AL
PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI..................................26
Secțiunea 2. ALEGEREA PREȘEDINTELUI
ROMÂNIEI, MANDATUL, INCOMPATIBILITĂȚI
ȘI IMUNITĂȚI............................................................27
Secțiunea 3. ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI
ROMÂNIEI..................................................................29
Parlamentul.....................................................30
213
justiția..............................................................33
§ 3. Atribuţiile Preşedintelui în relaţiile cu
poporul............................................................35
§ 4. Atribuţiile Preşedintelui ca şef al
executivului.....................................................36
4.1. Atribuţii exercitate în raporturile cu
Guvernul......................................................36
4.2. Atribuţii exercitate în legătură cu alte
autorităţi publice..........................................39
4.3. Atribuţii exercitate în domeniul apărării
şi în situaţii excepţionale.............................41
§ 5. Atribuţiile Preşedintelui în domeniul
politicii externe...............................................43
Secțiunea 4. ACTELE PREŞEDINTELUI
ROMÂNIEI..................................................................45
§ 1. Forme de exercitare a atribuțiilor
Președintelui României..................................45
§ 2. Decretele Președintelui României..........46
2.1. Natura juridică a decretelor
Preşedintelui................................................46
2.2. Regimul juridic al decretelor
Preşedintelui................................................47
Secțiunea 5. RĂSPUNDEREA PREŞEDINTELUI
ROMÂNIEI..................................................................49
§ 1. Cadrul constituţional al răspunderii
Preşedintelui României..................................49
§ 2. Forme de răspundere aplicabile
Preşedintelui României..................................50
2.1. Răspunderea politică a Preşedintelui
României.....................................................51
A). Natura juridică a răspunderii politice
a Preşedintelui României......................51
214
B). Etapele procedurii de suspendare din
funcție a Președintelui României..........52
2.2. Răspunderea penală a Preşedintelui
României.....................................................55
A). Natura juridică a faptei de înaltă
trădare...................................................55
B). Fazele procedurii constituţionale a
intervenţiei răspunderii penale a şefului
de stat...................................................56
TESTE DE AUTOEVALUARE..................................60
TEME DE REFLECȚIE ȘI DE CERCETARE...........62
Capitolul III. GUVERNUL ROMÂNIEI.............................63

Secțiunea 1. REGLEMENTAREA
CONSTITUȚIONALĂ A GUVERNULUI
ROMÂNIEI..................................................................63
Secțiunea 2. STRUCTURA, ÎNVESTITURA,
MANDATUL GUVERNULUI ROMÂNIEI...............66
§ 1. Structura Guvernului, potrivit
Constituţiei României, republicată...............66
§ 2. Învestitura Guvernului, potrivit
§ 3. Mandatul Guvernului, potrivit
Secțiunea 3. STATUTUL MEMBRILOR
GUVERNULUI ROMÂNIEI.......................................70
§ 1. Condiţii constituționale și legale pentru
funcţia de membru al Guvernului................70
§ 2. Încetarea funcţiei de membru al
Guvernului......................................................74
§ 3. Suspendarea din funcţia de membru al
Guvernului......................................................77
215
§ 4. Statutul primului-ministru.....................77
Secțiunea 4. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
GUVERNULUI ROMÂNIEI.......................................80
§ 1. Aparatul de lucru al Guvernului...........80
§ 2. Rolul, funcțiile și atribuţiile
Guvernului......................................................85
§ 3. Funcţionarea Guvernului.......................89
Secțiunea 5. ACTELE GUVERNULUI......................90
§ 1. Regimul juridic al hotărârilor
Guvernului......................................................90
§ 2. Regimul juridic al ordonanţelor
Guvernului......................................................91
2.1. Regimul constituţional al ordonanţelor
simple (obișnuite) ale Guvernului...............92
2.2. Regimul constituţional al ordonanţelor
de urgenţă ale Guvernului...........................94
Secțiunea 6. CONTROLUL PARLAMENTAR
EXERCITAT ASUPRA GUVERNULUI ŞI
RĂSPUNDEREA GUVERNULUI………………….96
§ 1. Controlul parlamentar exercitat asupra
Guvernului......................................................96
1.1. Obligaţia Guvernului de a informa
Parlamentul..................................................96
1.2. Controlul prin întrebări și
interpelări.....................................................97
1.3. Controlul prin comisiile de anchetă......98
§ 2. Răspunderea Guvernului.....................100
2.1. Regimul juridic al răspunderii
Guvernului, potrivit Constituţiei României,
republicată.................................................100
2.2. Răspunderea politică a Guvernului şi a
membrilor săi.............................................101
A). Regimul juridic constituţional al
moţiunii de cenzură............................101
216
B). Regimul juridic constituţional al
angajării răspunderii politice a
Guvernului..........................................102
2.3. Răspunderea penală a membrilor
Guvernului.................................................103
TESTE DE AUTOEVALUARE................................105
TEME DE REFLECȚIE ȘI DE CERCETARE.........109
Capitolul IV. ADMINISTRAŢIA CENTRALĂ DE

SPECIALITATE..................................................................110
Secțiunea 1. FUNDAMENTE CONSTITUŢIONALE
PRIVIND ADMINISTRAŢIA CENTRALĂ DE
SPECIALITATE........................................................110
Secțiunea 2. CATEGORII DE ORGANE CENTRALE
DE SPECIALITATE..................................................111
Secțiunea 3. MODURILE DE ÎNFIINŢARE A
ORGANELOR CENTRALE DE
SPECIALITATE........................................................113
Secțiunea 4. ACTELE ORGANELOR
ADMINISTRAŢIEI CENTRALE DE
SPECIALITATE........................................................118
Capitolul V. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ...121

Secțiunea 1. PRINCIPIILE DE ORGANIZARE ȘI
FUNCŢIONARE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
LOCALE ÎN ROMÂNIA...........................................121
§ 1. Principii constituționale ale
administrației publice locale........................121
217
1.1. Descentralizarea.................................121
1.2. Deconcentrarea...................................125
1.3. Autonomia locală..............................126
1.4. Folosirea limbii minorităţilor naţionale,
care au o pondere semnificativă, în relaţiile
cu autorităţile administraţiei publice locale şi
cu serviciile publice deconcentrate............129
§ 2. Principii legale ale administrației publice
locale..............................................................135
2.1. Principiul eligibilităţii autorităţilor
administraţiei publice locale......................136
2.2. Principiul legalităţii............................136
2.3. Principiul consultării cetăţenilor în
soluţionarea problemelor locale de interes
deosebit......................................................137
Secțiunea 2. AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI
PUBLICE LOCALE ȘI JUDEȚENE.........................138
§ 1. Consiliul local și primarul....................139
1.1. Consiliul local.....................................140
A). Componenţa şi constituirea
consiliului local..................................141
B). Statutul consilierilor locali..........145
C). Atribuţiile consiliului local..........148
D). Întrunirea consiliului local în
ședințe................................................151
E). Actele consiliului local................153
F). Răspunderea consilierilor.............155
G). Dizolvarea consiliului local.........157
1.2. Primarul..............................................159
A). Statutul primarului........................160
B). Atribuţiile primarului....................163
C). Actele primarului..........................166
D). Răspunderea primarului...............167
218
§ 2. Administraţia publică a Municipiului
Bucureşti........................................................168
§ 3. Consiliul judeţean și președintele
consiliului județean......................................172
3.1. Consiliul judeţean...............................172
A). Statutul constituţional și legal al
consiliului judeţean.............................173
B). Atribuţiile consiliului judeţean.....174
C). Întrunirea consiliului județean în
ședințe.................................................178
D). Actele consiliului judeţean...........179
E). Răspunderea consilierilor
judeţeni...............................................181
F). Dizolvarea consiliului judeţean.....182
3.2. Președintele consiliului județean........183
A). Statutul preşedintelui consiliului
judeţean...............................................183
B). Atribuţiile preşedintelui consiliului
judeţean...............................................184
C). Actele președintelui consiliului
județean...............................................187
Secțiunea 3. PREFECTUL........................................188
§ 1. Statutul constituţional și legal al
prefectului.....................................................188
§ 2. Atribuțiile prefectului...........................191
§ 3. Actele prefectului...................................193
§ 4. Colegiul prefectural...............................194
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ..........................................200
219

Curs Stiinta Administratiei

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Stiinta Administratiei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LECTOR UNIV. DR.

LUCIANA BEZERIȚĂ TOMESCU

Corectura aparţine autorului.

© 2017 Editura Sitech Craiova

Editura SITECH din Craiova este acreditată de C.N.C.S. din cadrul

Editura SITECH Craiova, România

Prezenta lucrare, încercând să răspundă unor cerințe

INTRODUCERE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ,

Noțiunea situată la baza conceptelor specifice

Secțiunea 1. TEORIA CLASICĂ A SEPARAȚIEI

„În orice societate organizată în stat, există trei funcții

Secțiunea 2. NOȚIUNEA DE ADMINISTRAŢIE

În doctrina de specialitate recentă, noțiunea de

Potrivit doctrinei de specialitate, noţiunea de <organ al

Secțiunea 4. NOȚIUNILE DE COMPETENŢĂ/

Capacitatea reprezintă „o aptitudine, o posibilitate

proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun

Secțiunea 5. PRINCIPIILE ADMINISTRAȚIEI

În doctrina administrativă europeană, au fost descrise

fi puse în cauză sau limitate de către o altă autoritate centrală sau

Secțiunea 6. ȘTIINȚA ADMINISTRAȚIEI

“Știința administrației o putem defini ca pe știința care

Indicați și argumentați răspunsurile corecte:

1. Structura bicefală a Executivului, în România, are

2. Prin scopul său, administrația publică este legată

3. Competența organelor administrației publice se

4. Existenţa puterii discreţionare a administrației

TEME DE REFLECȚIE ȘI DE CERCETARE

 Categorii de autorități ale administraţiei publice

Sediul constituțional al materiei: Cap. 2 - Președintele

Secțiunea 1. STATUTUL CONSTITUŢIONAL AL

Constituţia României, republicată, consacră un executiv

Secțiunea 2. ALEGEREA PREȘEDINTELUI

Preşedintele României se alege prin vot universal, egal,

658 din 3 octombrie 2009 şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea

Secțiunea 3. ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI

Pentru exercitarea de către Preşedintele României a

§ 1. Atribuţiile Preşedintelui în raporturile cu

a). Promulgarea legii

Parlamentul și Președintele României - constând în aducerea la cunostința

d). Dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte

§ 2. Atribuţiile Preşedintelui în raporturile cu

b). Acordarea graţierii individuale

c). Declanşarea urmăririi penale împotriva unor

§ 3. Atribuţiile Preşedintelui în relaţiile cu poporul

4.1. Atribuţii exercitate în raporturile cu Guvernul

b). numirea Guvernului, pe baza votului de

c). revocarea şi numirea unor membri ai

e). participarea Preşedintelui la şedinţele

„1. Curtea Constituţională constată existenţa unui conflict juridic

4.2. Atribuţii exercitate în legătură cu alte autorităţi

a). atribuții privind funcția de preşedinte al

b). atribuţii privind numirea sau participarea la

A). Atribuţiile în domeniul apărării

a). declararea mobilizării generale sau parţiale a

b). respingerea agresiunii armate

b). Acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor

c). Aprobarea înfiinţării, desfiinţării şi schimbării

d). Acreditarea, pe lângă Preşedintele României, a

§ 1. Forme de exercitare a atribuțiilor Președintelui

2.1. Natura juridică a decretelor Preşedintelui

Secțiunea 5. RĂSPUNDEREA PREŞEDINTELUI

§ 1. Cadrul constituţional al răspunderii

§ 2. Forme de răspundere aplicabile Preşedintelui