-RETORICĂ-

AVOCAȚII

1
 CUPRINS:

Introducere....................................................pagina 3.

AVOCATURA ÎN TRECUTUL ROMÂNIEI.....................pagina 3

Eminescu și avocatura..................................pagina 4

Femeile și avocatura.....................................pagina5

Avocatul în perioada comunistă..................pagina 6

Caracteristici ale profesiei de avocat..........pagina6

Misiunea avocatului.....................................pagina 7

Caracteristici privind

misiunea de avoca.......................................pagina9

Onorariul avocatului și modul de

stabilire al cestuia.........................................pagina11

Bibliografie....................................................pagina12

2
 Introducere

Termenul de avocat provine din latinescul advocatus, derivat la rândul său, din verbul
advocare - a chema în ajutor.
În calitatea sa de practician și profesionist al dreptului, avocatul este chemat de către
persoanele interesate să le acorde asistență juridică, după caz, să-i reprezinte și să-i apere în fața
organelor jurisdicționale. El colaborează la administrarea justiției , în calitatea sa de mmbru al
unei profesii libere.
Întrucât avocatul își susține pledoaria(discursul juridic) oral în fașa instanțelor de
judecată sau a altor persoane sau organe, el este, prin excelență,orator, scopul este să convingă
despre adevărul afirmaților sale .Prin urmare, el trebuie să-și însușească arta oratorică , să fie
capabil să-și elaboreze ți să-și susțină discursul(pledoaria) la cele mai înalte standarde de calitate.

1 AVOCATURA ÎN TRECUTUL ROMÂNIEI

În perioada în care Dacia a fost provincie Romană(106-271) și probabil mult timp după
aceea, a fost aplicat dreptul roman, inclusiv regulile privind exercitarea avocaturii.Ulterior,
strămoșul avocaturii l-a reprezentat vechilatul, reglementat de Pravilniceasca condică a lui
Alexandru Ipsilanti din 1780, manualul juridic al lui Andronache Donici din 1814 și
Legiunea Caragea din 1818.
Conform acestui din urmă manual, vechilul( sau avocatul) nu putea fi primit la judecată
fără a fi fost ales; el avea dreptul la încasarea unui onoraiu ,, după tocmeală” , ,,
dacă va isprăvii”.
Regulamentul organic al Muntelui din 1831, adoptat la cerea imperiului țarist, a realizat
trecerea de la instituția vechiului la cea nouă, superioară, a avocatului Pe bună dreptate s-a
afirmat că organizarea avocaturii în țara noastră a început odată cu adoptarea Regulamentelor
organice( în Moldova și Țara Românească).
Potrivit Regulamentului din 1831 puteau fi primiți în avocatură,, cei care au știință de
pravilă(legea-n.n.), și cei care sunt cunoscuți de oameni cinstiți”

3
 O nouă reglementare, superioară din toate punctele de vedere, insirată din legislația
statelor dezvoltate ale Europei a reprezentat-o Legea pentru constituirea corpului de avocați din
6 decembrie1864, adoptată în cadrul reformei legislative înfăptuită sub domnia lui Alexandru
Ioan Cuza. Acest act normativ a stat la baza primei organizări a avocaturi din România, într-un
corp distinc, de sine stătător.Condițiile necesare pentru exercitarea profesiei de avocat constau în
cetățenia română și diploma eliberată de o facultate de drept din țară sau din străinătate.

2 EMINESCU ȘI AVOCATURA

Un critic exigent al avocaților din vremurile sale(ani 1879-1880) a fost gazetarul

Mihai Eminescu. El remarca( unele din observații sunt poate valabile și în prezent ) faptul că ,,
ideea unei absolute libertăți individuale, dar mai cu seamă ideea concurenței nelimitate....nu
aduce decât rău.Perspectiva unui câștig lesnicios a atras o mulțime de lume în acele săli de
universități...ceea ce a determinat ca ,, advocații fără pricini să se înmulțească peste
măsură....sărăcia, sarcina famililor, grijile vieții făcură ca o parte a clasei, căreia-i încredințată
apărarea justiției să alunece pe căi contrat justiției. Prin mulțimea concurenților pe acest teren,
câștigul, departe de a fi lesnicios, devine greu si începe să alunece pe căi ilicite.
Eminescu era convins că este interesul tuturor să existe o clasă de avocați, ea fiind ,, un
membru neapărat în organismul justiției”. Dar, marele pericol era generat de posibila combinare
a doi factori: deprinderea, prin forța lucrărilor, a inteligenței avocatului cu sofisme( a apăra azi
un lucru care măine va fi combătut) și nevoia subzistenței care îl impinge la acte incorecte
moral.
Însă, consideră marele poet, ,, pentru ca acea clasă să poată fi onsestă, de caracter cultă,
pentru ca, înainte de toate să nu aibe nevoie nici de apărarea cauzei injuste, nici de a aluneca pe
cai de-a dreptul imorale, trebuie ca existența ei să fie pe deplin asigurată. Pentru a asigura ,,
incoruptibilitatea și cultura clasei”, ar trebui asigurat accesul la profesie ,, al unor indivizi bine
pregătiți profesional și verificați moral și introducerea acelui << numerus clausus>>, determinat
în raport cu nevoile fiecărei colectivități”. Motivația:această clasă mai cu seama s-a înmulțit atât
de tare, încât de nevoie solicită și catedre la școli teologice...., amambițiile explicabile, însă
nejustificate, dorințele de câștig au condus la crearea unui numeros proletariat avocățesc.

4
 Gazetarul Eminescu se ocupă și de avocații care au studiat în străinătate,, ei nu și-au dat
silința să invețe legile și datinile pământulu, să codifice obiceiurile nației românești, ci au
introdus pur și simplu codicile pe care le învățaseră la Paris, cași când poporul românesc a fost
trecut un popor de vite, fără legi, fără obiceiuri, fără nimic, și trebuia să i aducă toate cele de-a
gata din cea mai renumită fabrică. Dar, in genre advocații sunt inteligențele cele mai stricate din
lume. Căci într-adevă, ce credință poate avea un om care azi susține, mâine combate unul și
același lucru , un om a cărui meserie este să dovedească că albu-i negru și negru-i alb.
Mihai Eminescu are în vedere și legile noastre româneșticare, a constatat el ,, sunt copiate
add litteram de pe legi străine fără a se ține în seamă nici dreptul național moștenit, trecut în
codicele vechi, nici stările de lucruri de la noi, dar până și regulamentele specialeale servicilor
publice, până și circularele ministerialesunt traduse adeseori după calupuri străine, de se
potrivesc sau nu se potivesc.

3.FEMEILE ȘI AVOCATURA.

Intrarea femeilor în avocatură la începuturi a fost un adevărat calvar. Bărbații dând

dovadă de misoginism,s-au opus timp îndelungat atari posibilități. S-a motivat că avocatura este
o ocupație exclusiv bărbătească și ,, ar fi în detrimentul societății dacă s-ar da femeii ocupații
care să o îndepărtezede rolul important ce este chemată a-l îndeplini în familie.
Fiică a cunoscutului scriitor şi om politic ieşean Leon C. Negruzzi, Ella Negruzzi este
cunoscută în lumea justiţiei drept prima femeie avocat din România. Pentru a atinge acest statut a
fost nevoită să învingă multe bariere şi mentalităţi din vremea sa, când femeile erau discriminate
din punct de vedere al participării la viaţa publică.
Mulţi ani mai târziu, în 1929, Ella Negruzzi, intră şi în viaţa politică, ca membru în
Partidul Naţional Ţărănesc, fiind aleasă în consiliul local al municipiului Iaşi. Din această
calitate, a luptat pentru reevaluarea femeii în societate, proiectul său, de acordare a dreptului de
vot pentru femei fiind încununat de succes prin garantarea acestui drept de către constituţie.
“Femeile muncesc, femeile plătesc impozite şi este nedrept ca într-o ţară democratică, unde toţi
cetăţenii iau parte la alegerea guvernului, femeile să nu exercite acest drept”, îşi susţinea cauza
Ella Negruzzi. În 1936 a iniţiat Frontul Feminin, organizaţie cu ajutorul căreia a mobilizat
femeile să se implice activ în viaţa socială şi politică. Ella Negruzzi s-a stins din viaţă în
decembrie 1948, la bucureşti.

5
 4.AVOCATUL ÎN PERIOADA COMUNISTĂ

După instaurarea regimului comunist la putere, documentele relevă o serie de informaţii

cu privire la procesul de epurare al avocaţilor, care a avut loc în două perioade.
În prima perioadă au fost îndepărtaţi avocaţii deosebit de valoroşi, pe considerentul că nu
aveau ca principală sursă de existenţă veniturile din avocatură, ori în acea perioadă majoritatea
aveau terenuri, imobile închiriate şi realizau venituri şi din alte surse decât avocatura.
A doua perioadă a venit după 1948, atunci când s-a făcut o reaşezare a avocaturii pe baze
noi, socialiste şi când s-a încercat aplicarea principiilor sovietice de organizare a profesiei
avocat, de subordonare a corpului profesional Ministerului Justiţiei cu implicarea organelor de
partid în activitatea avocaţilor. Perioada cuprinsă între anii 1954-1989 poate fi caracterizată ca
fiind cea mai tristă din istoria barourilor de avocaţi.
Corpul avocaţilor trece în subordonarea directă a Ministerului Justiţiei, devenind o
direcţie în cadrul acestui minister, avocatura ca profesie pierzându-si complet independenţa.
Conducerea colegiului era numită într-o primă fază de către Ministerul Justiţiei, preşedintele
colegiului era persoană salariată, numărul consilierilor era foarte redus, iar organele de
conducere ale profesiei trebuiau confirmate de către organul local de partid.

5.CARACTERISTICI ALE PROFESIEI DE AVOCAT

În principal, activitatea avocatului se realizează prin consultații cu caracter juridic și prin

asistență sau reprezentare în fața instanțelor judecătorești sau a altor organe de jurisdicție. În
exercitarea profesiei, avocatul este independent și se supune numai legii, statutului profesiei și
codului deontologic. El promovează și apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale
omului. În România, avocatul este persoana licențiată în știinte juridice care, ulterior, este
admisă în profesie, în baza unui examen organizat de baroul în care intenționează să profeseze.
După admiterea în profesie, avocatul poartă titlul profesional de avocat stagiar, urmând a fi
înscris pe Tabloul avocaților stagiari.

6
 În doctrina juridică , avocatura este considerată arhetipul profesiilor liberale

6.MISIUNEA AVOCATULUI

El ,, are dreptul să asiste și să reprezinte persoanele fizice și juridice în fața instanțelor

autorității judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală,
aautorităților și instituților publice , precum și în fața altor persoane fizice sau juridice , care au
obligația să permită și să asigure avocatului desfășurarea nestingherită a activității sale, în
condițiile legii.
Îndatoririle profesionale ale avocatului il fac sa isi dezvolte capacitatea de a descoperi
adevarul si de a-l transmite si expune si celorlalti, iar arta si abilitatea de a pleda cauza in fata
justitiei si de a castiga prin triumful binelui si adevarului sunt supreme; detinerea acestei puteri
atrage cu sine si datoria de a o pune in practica pentru a-i ajuta pe altii. Cei meniti pentru a fi
avocati nu au dreptul sa isi tina ascuns acest talent.

Misiunea avocatului nu se rezuma numai la sala de judecata si nu se termina in momentul in care

este data decizia defnitiva si irevocabila, ci se extinde in toate afacerile intreprinse de oameni,
gasindu-si limitele numai in momentul in care serviciile sale nu mai sunt necesare pentru
imbunatatirea vietii umanitatii.
Avocatul nu poate fi impus nicunei perosane ,ci aceasta are dreptul să și aleagă în mod
liber avocatul.
Activitatea avocatului se realizează prin:
a)consultaţii şi cereri cu caracter juridic;
b)asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de
urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a
executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a
altor persoane juridice, în condiţiile legii;
c)redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei
actelor prezentate spre autentificare;

7
 d)asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor
autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a
datei actelor încheiate;
e)apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi
intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile
publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină;
f)activităţi de mediere;
g)activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil;
h)stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional
al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de
interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate;
i)activităţile prevăzute la lit. g) şi h) se pot desfăşura în temeiul unui nou contract
de asistenţă juridică;
i^1)activităţi de curatelă specială potrivit legii şi Statutului profesiei de avocat;
j)orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.
Codul de procedură civila , Legea nr.134/2010 conține mai multe dispoziții referitoare la
avocați, asfel:
-în fața primei instanțe, precum și în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de
către un avocet.
-persoanele juridice pot fi reprezentate conventional în fața instanțelor de judecată
numai prin consilier juridic sau avocat.
Codul de procedură penală –legeal 135/2010 la rândul său, conține mai multe
dispoziții referitoare la rolul avocatului în procesul penal.
De asemenea prevede:
(1) Suspectul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de unul ori de mai mulţi
avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, iar
organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunoştinţă acest drept. Asistenţa juridică este
asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent.
(2) Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul,
asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de
supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea
dintre ei.

8
 Asistența juridică este obligatorie:
1. Când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de
detenție, ori într-un centru educative, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză,
când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale, chiar în
altă cauză, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
2. În cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul sau inculpatul nu-si ar
putea face singur apărarea.

Caracteristici privind profesia de avocat

Avocatul este obligat să poarte robă în faţa instanţelor judecătoreşti.Caracteristicile robei

sunt cele stabilite prin statutul profesiei.Purtarea robei în afara incintei instanţei judecătoreşti este
interzisă, cu excepţia cazurilor în care avocatul este delegat de către organele profesiei să
reprezinte baroul sau U.N.B.R. într-o ocazie care impune această ţinută.
Aceasta este ,,uniforma” specifică unei anumite categori profesionale, ea are menirea de
a diferenția avocații de ceilalți participanți la activitatea de judecată, inclusiv față de justițoabili
și în același timp de public. Ea este cerută de solemnitatea actului de justiție.
Pentru ca un avocat să aibă succes, este necesar să întrunescă o serie de calității, chiar un
cumul de calități. Poate mai mult ca în altă profesie, el trebuie să aibă talent , adică să posede
însușiri, înzestrări superioare adecvate, inteligență analitică și sintetică. Umătoarele sunt calitățile
impoartante pentru o carieră de succes în avocatură:
1. Abilități de comunicare
Un avocat bun trebuie să se exprime clar în vorbire și în scris. La fel, un avocat trebuie să fie și
un bun ascultător. Comunicarea publică este esențiată pentru a fi convingător în fața
judecătorilor. Ablitatea de vorbire poate fi dezvoltată în timpul studiilor, dar și prin participarea

9
la activități cum ar fi public speaking-ul. Avocații trebuie să scrie clar, convingător și concis,
pentru că ei elaborează documente legale. Totuși, pentru a analiza o mărturie sau ceea ce le spun
clienții, apărătorul trebuie să știe să asculte.
2. Raționament
Un avocat bun trebuie să poată trage concluzii rezonabile și logice. Critica nu trebuie să lipsească
în aprecierile pe care le dă, pentru a putea anticipa punctele slabe ale argumenetelor pe care
urmează să le prezinte. Acest fapt îi va permite ca să le îmbunătățească. În cariera sa va avea de
luat multe decizii importante și foarte puțin timp pentru a sta pe gânduri.
3. Capacitate analitică
Atât studiile cât și practicarea dreptului implică absobția unei cantități mari de informații, care
trebuie transformată în ceva ușor de gestionat și logic. Uneori, există ceva mai mult decât o
concluzie rezonabilă sau ceva mai mult decât un precedent, care poate fi aplicat pentru
rezolvarea unei situații. Prin urmare, un avocat trebuie să aibă abilități analitice pentru a a alege
cea mai potrivită soluție
4. Abilități de cercetare
Un avocat trebuie să poată face cercetări rapide și eficiente. Este un lucru important pentru a
înțelege necesitățile clientului, în pregătirea stategiei legale.
5. Abilități umane
Dreptul nu este o practică abstractă. Indiferent cât de academic este practicat dreptul, într-un
final avocații lucrează cu oamenii, în interesul oamenilor, iar deciziile pe care le iau afectează
viața oamenilor. Astfel, apărătorii trebuie să fie sociabili, convingători și să poată „să-i citească”
pe ceilalți, pentru a evalua reacțiile judecătorilor, dar și onestitatea martorilor. La fel, această
calitate ajută avocații să aplice cele mai bune strategii pentru a obține rezultatul dorit, fie și sfatul
către clienții lor de a negocia o înțelegere cu partea opusă.
6. Perseverență
„Perseverența nu este o cursă lungă; înseamnă mai multe curse scurte una după alta”. Înainte de a
practica avocatura, studiile implică o doză de perseverență și angajament. De obicei, un avocat
obține diploma de studii în drept, apoi face cursuri de practică juridică și stagiere, înainte de
calificare. Totuși, lucrând asupra unui caz, un avocat trebuie să aibă persevernța de a finaliza tot
volumul de muncă, care îi va aduce succesul dorit.
7. Creativitate
Cei mai de succes avocați nu sunt doar logici și analitici în gândire, dar implică și creativitate în

10
rezolvarea problemelor. Cea mai bună soluție nu este întotdeauna cea mai evidentă și de multe
ori, pentru a dejuca planurile adversarului, este nevoie să gândești diferit.

Onorariul avocatului și modul de stabilire al acestuia

Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul să perceapă un onorariu.Onorariile

se stabilesc liber între avocat și client. Legea română interzice fixarea de onorarii minime,
recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei
de avocat sau de către avocați.
Onorariile sunt stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului. Stabilirea
onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:
1. timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității
solicitate de client;
2. natura, noutatea și dificultatea cazului;
3. importanța intereselor în cauză;
4. împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte
un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată
de client fără investigații suplimentare;
5. notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea
avocatului;
6. conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și
dificultatea cazului;
7. avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de
avocat;
8. situația financiară a clientului;
9. constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze
pentru a asigura servicii legale performante.
Onorariile pot fi stabilite astfel:
1. onorarii orare;
2. onorarii fixe (forfetare);
3. onorarii de succes;
4. onorarii formate din combinarea criteriilor de mai sus;

11