Infracțiuni privind prevenirea și combaterea spălării banilor

Expresiile spălarea banilor, albirea banilor sau reciclarea banilor au apărut în

limbajul de specialitate prin anii 20 ai secolului trecut când infractori precum Al
Capone și Bugsy Moran au pus la punct sisteme de spălare a banilor murdari,
adică proveniți din activități ilicite, prin intermediul spălătoriilor de
îmbrăcăminte unde erau investite importante fonduri produse prin crimă. (Popa
& Cucu, 2000, p. 59)
Cu toate acestea, se pare că procedee de convertire a banilor murdari au existat
cu mult înainte. Unele suspiciuni privesc Ordinul Cavalerilor Templieri care,
prin secolul al XII-lea, deținea o putere financiară formidabilă, fiind distrus în
final de către regele Franței, Filip al IV-lea în ziua de vineri 13 octombrie 1307,
cu sprijin papal.
Spălarea banilor reprezintă una din verigile finale ale etapelor criminalității
organizate care a dobândit în ultima vreme un pronunțat caracter transnațional
(Tănase, 2010, p. 209). Este una dintre cele mai importante etape ale
activităților desfășurate de grupările criminale organizate, constituind momentul
în care acestea încearcă să introducă în circuitul economico-financiar legal
sumele rezultate din infracțiuni, să le legalizeze. Din acest considerent, unele
sisteme judiciare preferă, în anumite situații, să insiste pe urmărirea penală și
trimiterea în judecată a spălătorilor de bani, pentru a lipsi grupările criminale
de posibilitatea folosirii beneficiilor obținute, fără a mai irosi resurse financiare
și umane pentru cercetarea infracțiunilor predicat, generatoare de foloase ilicite.
(Tănase, 2010, p. 209)
În termeni generali, spălarea banilor sau reciclarea fondurilor presupune un
proces complex prin care veniturile provenite din crimă sunt transportate,
transferate, transformate sau amalgamate spre a li se da o aparență legală, a
ascunde sau escamota adevărata origine. (Popa & Cucu, 2000, p. 59)
Spălarea banilor sau reciclarea fondurilor sunt termeni asociați, în general, cu
traficul de droguri, jocurile de noroc, prostituția, extorcările, traficul de arme,
etc. În realitate, spălarea banilor este ultima fază a unui ciclu infracțional de
anvergură, inclusiv a infracțiunilor ce se comit în mediul afacerilor.
Cei care au studiat fenomenul au ajuns la concluzia că spălarea banilor se
derulează pe parcursul a trei etape (faze):
- plasarea;
- stratificarea;
- integrarea.
Alții au dat acestor etape denumiri mai plastice sau mai sofisticate:
- prespălarea;
 - spălarea principală;
- uscarea (reciclarea).
Plasarea ar presupune deplasarea fizică a profiturilor ilicite în numerar. În
această fază se realizează separarea fondurilor de sursa lor. Se urmărește
înșelarea supravegherii efectuate de către instituțiile statului. De asemenea, se
urmărește protejarea surselor ilicite de obținere a fondurilor.
Stratificarea urmărește crearea unor straturi succesive de tranzacții financiare
concepute cu scopul de a anihila orice posibilitate de control asupra originii
fondurilor.
Integrarea, a treia etapă, în care se caută a se da o aparență de legalitate a
fondurilor prin plasarea lor în economia reală, legitimă, rezultatele obținute în
urma acestor investiții fiind legale.
Proliferarea fenomenului, care denotă neputința instituțiilor statului de a reprima
formele infracționale prin care s-au procurat fondurile ilicite, a determinat
inițierea unor măsuri în plan internațional și european.
Un prim instrument internațional care s-a referit expres la noțiunea de spălare a
banilor a fost Declarația de la Basel (12 decembrie 1988) a Comitetului de la
Basel specializat în reglementări bancare și practici de supraveghere. Declarația
a preluat termenul de spălare a banilor dintr-o hotărâre a unei instanțe din
America, din 1982.
Punctul de referință, însă, în procesul de reglementare a acțiunilor de luptă
împotriva spălării banilor l-a reprezentat Convenția Organizației Națiunilor
Unite contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, adoptată la
Viena în data de 19 decembrie 1988. 1 Convenția definea termenul de spălare a
banilor ca fiind ”preocuparea de a disimula proveniența, natura, dispoziția,
mișcarea sau proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante,
incluzând mișcarea sau convertibilitatea prin procedee electronice de
transmitere, cu scopul de a da acestor fonduri aspectul că sunt rezultate din
activități legale.”
În plan european, Comisia Europeană a adoptat la 10 iunie 1991 Directiva nr.
91/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării
banilor, iar Consiliul Europei a aprobat la 1 decembrie 1994 cele 40 de
recomandări ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională (G.A.F.I.)
asupra spălării banilor.
Cele mai multe din statelor lumii au incriminat prin legislația internă spălarea
banilor. Legislația românească de combatere și reprimare a acestui fenomen este
de dată recentă, prima lege în această materie a fost Legea nr. 21/1999 pentru

1
Adoptată de Românuia prin Legea nr. 118/1992, publicată în M.Of. nr. 341 din 30
decembrie 1992.
prevenirea și sancționarea spălării banilor. 2 După o serie de modificări și
completări, această lege a fost abrogată și înlocuită cu Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea
unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului.3
După o serie de modificări și completări succesive, Legea nr. 656/2002 a fost
abrogată prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării
banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea
unor acte normative.4
Potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 129/2019, prin spălarea banilor se
înțelege infracțiunea prevăzută la art. 49 din aceeași lege. Dispoziția la care se
face trimitere definește infracțiunea ca fiind constituită din următoarele acte și
fapte;
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea
de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a
acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit
infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire,
judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a
dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor
asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de
infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană
decât subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile, cunoscând că
acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.
Pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani. Tentativa se pedepsește.
Cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus
din circumstanțele faptice obiective. Dispozițiile referitoare la infracțiunea de
spălare a banilor se aplică indiferent dacă infracțiunea din care provine bunul a
fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.
Dacă fapta a fost săvârșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii,
instanța aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare
prevăzute la art.136 alin. (3) lit. a)-c) C. pen.
Art. 136 alin. (3) C. pen. – Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice
pe o durată de la 3 luni la 3 ani;

2
Publicată în M.Of. nr. 18 din 21 ianuarie 1999.
3
Republicată în M.Of. nr. 702 din 12 octombrie 2012.
4
Publicată în M.Of. nr. 589 din 18 iulie 2019.
 c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la
3 luni la 3 ani.

Elemente constitutive
Obiectul juridic special îl reprezintă relațiile sociale privitoare la protecția
instituțiilor economice, financiare, bancare, de asigurări, de investiții și a altor
entități economice, astfel ca acestea să nu poată fi folosite în scopul spălării
banilor.
Obiectul material se constituie din bunurile sau valorile care provin din
săvârșirea de infracțiuni. În prima lege pentru combaterea spălării banilor
(Legea nr. 21/1999) aceste infracțiuni, respectiv acelea din care proveneau
bunurile, erau nominalizate, ceea ce reprezenta o limitare a sferei de
aplicabilitate a legii și un inconvenient în aplicarea normelor incriminatoare,
deoarece nominalizarea, oricât de largă și de amănunțită ar fi fost, era totuși
limitativă. În practică se pot ivi situații când bunuri supuse reciclării sau
convertirii provin din săvârșirea unei infracțiuni nenominalizate, neinclusă în
enumerarea textului de incriminare și astfel fapta poate rămâne nesancționată.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal, fizică sau juridică.
Legiuitorul nu a impus vreo condiție referitoare la o calitate specială a
subiectului activ. Practica judiciară a relevat că subiecții activi ai infracțiunii de
spălare a banilor sunt autorii infracțiunilor din care provin bunurile sau
fondurile ce se reciclează (contrabandă, trafic ilicit de droguri, de armament,
prostituție, proxenetism) sau persoane care, deși nu au participat la săvârșirea
directă a infracțiunilor respective, au o anumită legătură cu acestea sau cu
persoanele implicate.
Elementul material al laturii obiective îl constituie acțiunea incriminată prin
textul de lege (schimbarea sau transferul de bunuri, ascunderea sau disimularea
adevăratei naturi a provenienței bunurilor etc.). Urmarea imediată constă într-o
tăinuire sau favorizare a persoanelor implicate, crearea aparenței de legalitate a
provenienței bunurilor sau fondurilor.
Analiza elementului material al infracțiunii de spălare a banilor, așa cum este ea
incriminată de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, evidențiază faptul că ne
aflăm în prezența unei infracțiuni speciale în substanța căreia regăsim elemente
materiale ale infracțiunilor de tăinuire (art. 270 C. pen.), favorizarea
făptuitorului (art.269 C. pen.) ș.a. (Voicu; Boroi; Sandu & Molnar, 2002, p.
212).
Latura subiectivă, vinovăția – intenția directă, subiectul activ urmărește scopul
enunțat de lege sau subînțeles. Actele pregătitoare deși posibile au fost lăsate în
afara incriminării. Tentativa se pedepsește.
 Unele prevederi procedurale
Luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârșirii infracțiunii de
spălare a banilor (art. 50 din Legea nr. 129/2019).
Se aplică dispozițiile art. 112 C.pen. (confiscarea specială) și ale art. 112 1 C.pen.
(confiscarea extinsă). Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă
echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora. Veniturile sau
alte beneficii materiale obținute din bunurile supuse confiscării se confiscă.
Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate față de bunurile
dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurența valorii bunurilor
supuse confiscării. La fel se procedează și în cazul veniturilor sau altor benefici
materiale obținute din bunurile supuse confiscării ce nu pot fi individualizate
față de bunurile dobândite în mod legal.
În cazul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, secretul bancar și secretul
profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală și nici instanțelor de
judecată. Este o restrângere a acestor confidențialități impusă de periculozitatea
infracțiunii de spălare a banilor și de gravitatea efectelor pe care acest fenomen
le poate produce. Datele și informațiile solicitate de procuror sau de instanța de
judecată se comunică de către persoanele competente la cererea scrisă a
organelor de urmărire penală, cu autorizarea procurorului sau a instanței de
judecată.
Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a
banilor, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorilor pot fi
dispuse următoarele măsuri:
- punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate
acestora;
- punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor;
- accesul la sisteme informatice.
Punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora
poate fi dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți în condițiile legii.
Când există indicii temeinice și concrete că s-a săvârșit sau că se pregătește
săvârșirea unei infracțiuni de spălare a banilor, care nu poate fi descoperită sau
ai cărei făptuitori nu pot fi identificați prin alte mijloace, pot fi folosiți, în
vederea strângerii datelor privind existența infracțiunii și identificarea
făptuitorilor, investigatori sub acoperire, în condițiile prevăzute de art. 148-149
C.pr.pen.
În vederea prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării actelor de
terorism, a fost înființat Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării
Banilor. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 129/2019, oficiul este
autoritatea care coordonează realizarea evaluării riscurilor de spălare a
banilor și finanțare a terorismului la nivel național. Această evaluare se
realizează în cooperare cu organele de urmărire penală, instituțiile și autoritățile
cu atribuții de reglementare, informare și control din domeniul financiar și
fiscal, autoritatea vamală, Banca Națională a României, Autoritaea de
Supraveghere Financiară, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, serviciile de
informații prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a
României.
Principalele atribuții ale acestui organism guvernamental sunt de a analiza și
prelucra informații din domeniul de referință și de a sesiza Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție. Oficiul analizează tranzacțiile suspecte din
proprie inițiativă (din oficiu) sau la sesizarea persoanelor fizice și juridice.
 Capitolul 9
Infracțiuni privitoare la regimul cecului