UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU”

DIN CAHUL
FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
SPECIALIZAREA DREPT

REFERAT
Criminalistică şi expertiză judiciară

TEMA: Noțiuni de armă, genuri de arme și muniții

A elaborat: Daniel TANASE,

D - 1502, Anul IV

Cahul, 2018
 CUPRINS

1. INTRODUCERE
2. PARTEA FUNDAMENTALĂ
2.1. Clasificarea și cercetarea criminalistică a armelor
2.2. Clasificarea și cercetarea criminalistică armelor albe
2.3 Clasificarea munițiilor
3. CONCLUZII
4. BIBLIOGRAFIA
 1. INTRODUCERE

În sensul legii Nr. 130 din 08.06.2012 privind regimul armelor şi al

muniţiilor cu destinaţie civilă noțiunea de armă semnifică:
Armă – obiect sau dispozitiv, conceput sau adaptat, prin care un plumb,
un glonţ ori un alt proiectil sau o substanţă nocivă gazoasă, lichidă ori în altă
stare, pot fi descărcate cu ajutorul unei presiuni explozive, gazoase sau
atmosferice ori prin intermediul unor alţi agenţi propulsori.
Armă albă – obiect sau dispozitiv care poate pune în pericol sănătatea
ori integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi:
baioneta, sabia, spada, floreta, cuţitul, arbaleta şi arcul. Această noţiune include
doar cuţitele a căror grosime a lamei depăşeşte 2.6 mm s-au a căror lungime a
lamei depăşeşte 95 mm.
Muniţie – ansamblu format din tubul cartuşului, încărcătura de azvârlire,
capsa de aprindere şi, după caz, din proiectil.
Noțiunea de armă de foc a fost definită de-a lungul timpului din mai
multe puncte de vedere: legal, etimologic, militar si criminalistic.
După dicționarul explicativ al limbii române, cuvântul “armă” vine de la
latinescul “armă” si semnifică un obiect, o unealtă, un aparat sau dispozitiv care
servește în lupta împotriva inamicului, la vânat, în unele probe sportive.
Din punct de vedere militar, prin “armament de foc” se înțelege
armamentul care se folosește pentru aruncarea glonțului din teavă, energia
gazelor rezultate din arderea pulberii și este destinat nimicirii forței vii dispusă
în teren deschis sau înapoia unei adăpostiri ușoare, cât și a tehnicii de luptă a
adversarului.
În criminalistică se acceptă, de regulă definiția legală, cu mici diferențe.
Astfel, armă de foc este considerată ca fiind “un mecanism, un instrument care
servește la atac sau la apărare și folosește pulbere explozivă. Prin arderea
pulberii explozive se crează, datorită gazelor, o presiune care aruncă glonțul sau
alicele din țeava armei”.
 Noţiunea şi clasificarea armelor de foc în accepţiune criminalistică, arma
de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimicirii sistemelor vii prin
tragerea cu proiectile, puse în mişcare de energia gazelor formate ca urmare a
exploziei (arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia.
Astfel definită, arma de foc se distinge prin două caracteristici de bază:
destinaţia ei de a nimici sisteme vii şi cea privind efectuarea împuşcăturii prin
tragerea cu foc.
Nu constituie arme de foc dispozitivele de tras ale căror proiectile sunt
puse în mişcare de aerul comprimat, ca în cazul armelor pneumatice sau de o
prujină, în baza cărora funţionează dispozitivele (armele) de vânătoare
subacvatică şi arcul sportiv. De asemenea, nu sunt arme de foc dispozitivele
tehnice improvizate care, fie datorită construcţiei primitive, fie din alte motive,
nu asigură proiectilului energia cinetică şi forţa necesară pentru a distruge
sisteme vii şi, în special, pentru a provoca leziuni corporale.
În contextul celor de mai sus, este discutabilă întrebarea: dacă constituie
armă de foc pistolul de implantat bolţuri, destinat şi folosit pe larg în construcţii.
Pe plan tehnic, dispozitivul în discuţie posedă toate proprietăţile unei arme de
foc, dar care, după cum reiese din însăşi denumirea sa, este o unealtă de
profesie. Exemplele de care dispunem probează o anumită soluţionare practică a
problemei, potrivit căreia pistolul la care ne referim poate figura în justiţie ca
armă de foc, în cazurile când el este modificat şi adaptat pentru a efectua
împuşcături delictuoase.
Principalele elemente ale unei arme de foc sunt: ţeava, mecanismele de
închidere şi de tragere, patul sau mânerul care, în majoritatea cazurilor, serveşte
la ţinerea armei în mâini, dar şi ca suport de asamblare a altor mecanisme
componente ale ei.
Marea varietate a armelor de foc, folosite la săvârşirea infracţiunilor, au
impus necesitatea clasificării lor, aceasta contribuind la identificarea şi deci la
funcţionarea armei de foc ca mijloc de probă.
 2. PARTEA FUNDAMENTALĂ

2.1. Clasificarea și cercetarea criminalistică a armelor

Cercetarea criminalistică a armelor este o ramură specifică criminalisticii

ce studiază armele de foc, armele albe, armele cu gaze şi alte tipuri de arme, care
au legătură cu actul infracţional, deasemenea metodele de confecţionare,
modificarea lor şi a urmelor rămase în urma săvârşirii faptei cu folosirea acestor
arme. Cercetarea criminalistică a armelor conţine:
a) cercetarea criminalistică a armelor de foc şi a urmelor rămase în urma
aplicării lor;
b) cercetarea criminalistică a muniţiilor şi explozivilor rămase în urma
aplicării lor;
c) cercetarea criminalistică a armelor albe şi a urmelor aplicării acestor
arme.
În dependenţă de destinaţie, caracteristicile armelor, se împart în
următoarele:
a) arme militare - arme destinate uzului militar;
b) arme de apărare şi pază - arme de foc scurte, recunoscute în condiţiile
prevăzute de lege, destinate să asigure apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii
persoanelor fizice, precum şi a bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau
juridice;
c) arme de autoapărare - arme neletale scurte, special confecţionate
pentru a împrăştia gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc,
în scop de autoapărare;
d) arme de tir - arme destinate practicării tirului sportiv, recunoscute în
condiţiile prevăzute de lege;
e) arme de vânătoare - arme destinate practicării vânătorii, cu una sau
mai multe ţevi, care folosesc muniţie cu glonţ sau/şi cu alice, recunoscute în
condiţiile prevăzute de lege;
 f) arme utilitare - arme destinate să asigure desfăşurarea
corespunzătoare a unor activităţi din domeniile cinematografic, teatral, artistic,
sportiv, cultural, industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecţiei
mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor, precum şi desfăşurarea de către
societăţile specializate de pază şi protecţie a activităţilor de pază a obiectivelor,
bunurilor, valorilor şi a transporturilor de bunuri şi valori, respectiv a
activităţilor de protecţie a persoanelor;
g) arme şi dispozitive de agrement - arme şi dispozitive neletale,
construite pe principii asemănătoare armelor care nu folosesc muniţii, ce aruncă
proiectile nemetalice şi sunt destinate a fi folosite atât în scop recreativ, cât şi în
cadrul competiţiilor sportive; sunt incluse în această categorie şi arcurile;
h) replici de arme tip airsoft - replici după arme şi dispozitive militare
reale, la scară 1/1, cu mecanism electric, mecanic sau pe bază de gaz neiritant,
construite pe principii asemănătoare armelor, care nu folosesc muniţii, ce aruncă
proiectile nemetalice;
i) dispozitive paintball - dispozitive neletale cu mecanism pe bază de gaz
sau mecanic, care aruncă proiectile sferice nemetalice umplute cu vopsea;
j) arme de asomare - arme utilitare, folosite pentru imobilizarea
animalelor, prin supunerea acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării
ulterioare;
k) arme cu destinaţie industrială - arme de foc utilitare, semiautomate,
destinate unui scop industrial de uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc
automate;
l) arme cu tranchilizante - arme utilitare destinate imobilizării
animalelor prin injectarea de substanţe tranchilizante;
m) arme de panoplie - arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a
dezactivării lor sau datorită gradului avansat de deteriorare, atestate de către un
armurier autorizat în condiţiile legii;
 n) arme de colecţie - armele destinate a fi piese de muzeu, precum şi
armele, aflate sau nu în stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau care au
valoare istorică, artistică, ştiinţifică ori documentară;
o) arme vechi - arme letale produse până în anul 1899 inclusiv sau
reproduceri ale acestora, destinate să fie păstrate în colecţii;
p) arme de recuzită - arme special confecţionate, fabricate sau devenite
inofensive ca urmare a modificării lor de către un armurier autorizat, necesare
activităţii instituţiilor specializate în domeniul artistic.
Armele de foc posedă anumite particularităţi ale construcţiei care sânt
studiate la balistica judiciară. În dependenţă de construcţia canalului ţevii se
cunosc arme cu ţeavă:
a) lisă;
b) mixtă;
c) ghintuită.
Din punct de vedere al principiului de funcționare putem clasifica armele
de foc în următoarele categorii:
a) arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru
aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a
gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient;
b) arme de foc scurte - arme de foc a căror ţeava nu depăşeşte 30 cm sau
a căror lungime totală nu depăşeşte 60 cm;
c) arme de foc lungi - arme de foc a căror lungime a ţevii sau lungime
totală depăşesc dimensiunile armelor de foc scurte;
d) arme de foc automate - arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se
reâncarcă automat şi trag o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe
trăgaci;
e) arme de foc semiautomate - arme de foc care, după fiecare cartuş tras,
se reâncarcă automat, dar nu pot trage o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea
continuă pe trăgaci;
 f) arme de foc cu repetiţie - arme de foc care, după fiecare foc tras, se
reâncarcă manual, prin introducerea pe ţeava a unui cartuş preluat din încărcător
prin intermediul unui mecanism;
g) arme de foc cu o singură lovitură - armă de foc fără încărcător, care
este încărcată după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartuşului în
camera de încărcare sau într-un lăcaş special prevăzut la intrarea în ţeava;
h) arme albe cu lamă - armă care îndeplineşte următoarele criterii:
- lama este solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce îi permite să
facă corp comun cu mânerul său;
- are tăiş dublu pe toată lungimea sa;
- lungimea este mai mare de 15 cm;
- lăţimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm;
- are un mâner prevăzut cu gardă.
Particularităţile care sânt studiate de balistica judiciară sânt:
a) camera cartuşului;
b) închizătorul;
c) mecanismul de dare a focului.
Ghinturile – sânt nişte canale sau adâncituri, pe partea interioară a ţevii
în prelungirea ei, formând un filet. La etapa actuală arma de foc are patru sau
şase ghinturi, ele pot avea înclinare în partea dreaptă sau stângă. Calibrul
armelor de foc ghintuite se stabileşte după distanţa dintre două creste diametral
opuse a ghinturilor. Cele mai răspândite calibre sînt: 5.45; 5.56; 6.35; 7.62; 7.65;
9; 11.44 mm. Calibrul armelor de foc cu ţeava lisă se stabileşte după numărul de
alice care corespund diametrului canalului ţevii, care pot fi turnate dintr-un funt
de plumb(453,6 g). (De exemplu armele МЦ 21-12 şi МЦ 20-01 au calibrul
12/70 şi corespunzător 20/70.) Mecanismul de dare a focului asigură detonarea
capsei şi aprinderea încărcăturii de praf. Toate mecanismele de dare a focurilor
se împart în următoarele grupe:
a) cu acţiune termică (armele istorice care se încărcau prin ţeavă);
b) cu cucoş (revolver de modelul 1895, sistemul Nagan);
 c) cu percutare (pistol TT – Тульский Токарев, sistemul Коровин);
d) cu cucoş şi cu percutor (pistol Macarov, Kalaşnicov);
e) cu închizător (pistol-mitralieră П.П.Ш., П.П.C., П.П.Д.);
f) electroinflamatoare (carabina Le Barona şi Delimas 1866 şi carabina
S.Russel 1834).
Acţiunea de nimicire a împuşcăturii este asigurată de către glonte,
ghiulea, alice sau alte obiecte special adaptate. Pentru efectuarea tragerii din
armele de foc moderne se folosesc cartuşe care îmbină în ele toate elementele
necesare pentru efectuarea tragerii. Cartuşul este un dispozitiv, destinat pentru
tragere din arma de foc care cuprinde în sine cu ajutorul tubului cartuşului:
capsa ca mijloc de iniţiere, glotnele şi pulberea. Baza cartuşului o constituie
tubul. Corpul tubului poate fi metalic sau din masă plastică, hârtie. Deasemenea
tubul poate fi cu flanşa în afară sau înăuntru. Capsula ca element de iniţiere a
arderii pulberii, de obicei constă din componenţi inflamatori, nicovală şi capacul
capsei. Încărcătura de pulbere a cartuşului modern poate fi diferită, unele produc
fum la ardere, altele nu produc.
2.2 Clasificarea și cercetarea criminalistică armelor albe

Cercetarea armelor albe şi urmelor aplicării lor este un compartiment al

criminalisticii în care se studiază armele albe, obiectele de construcţie
rudimentară care amintesc de arme albe, de asemenea legităţile formării urmelor
acestora; se elaborează metode şi procedee de culegere şi studiere a acestor
obiecte în calitate de probe materiale la descoperirea şi prevenirea infracţiunilor.
Arma albă este un obiect special confecţionat pentru aplicarea cu
ajutorul forţei fizice a omului, a unor vătămări corporale altei persoane sau
animal în lupta corp la corp.
Semnele generale ale construcţiei armei albe:
a) prezenţa detaliilor (părţi), special predestinate pentru aplicarea
loviturii care ar provoca vătămări periculoase pentru viaţă şi sănătate: lama,
greutatea de lovire, ascuţişul, etc;
b) prezenţa unor dispozitive pentru menţinerea stabilă a armei albe în
mână, excluzând pericolul de a se vătăma persoana care aplică lovitura;
c) trăinicia construcţiei, mecanismului.
Clasificarea armelor albe are loc după mai multe criterii, ceea ce permite
deosebirea tipurilor armelor albe după efect sunt:
a) înţepătoare – la ele se referă săbiile, baionete, stileturile, pumnalele
etc. Armele albe înţepătoare străpung ţesuturile moi a corpului şi de aceea
trebuie aplicată o forţă fizică însemnată;
b) tăietor-înţepătoare, se împart în arme albe cu lamă având un tăiş şi cu
două tăişuri. Cuţitele cu un singur tăiş constau din lamă şi mâner, câteodată între
ele se află un limitator. Lama are tăiş şi muchie, câteodată muchia este îndoită.
Mânerul poate avea inel din metal;
c) dezmembrare - la acestea se referă topoarele;
d) de vătămare - bastonul de cauciuc, buzduganul, diferite arme
orientale.
Particularităţi ale armelor albe:
 a) lama are tăiş şi muchie care poate fi încovoiată;
b) tăişul se află de-a lungul lamei, până la linia muchiei;
c) lungimea nu-i mai mică de 7-8 cm;
d) mânerul îndemânos de ţinut în mână pentru aplicarea loviturii şi
scoaterea a lamei din rană;
e) duritatea şi rigiditatea lamei este asigurată de prezenţa canalelor de
rigiditate.
Particularităţile construcţiei pumnalului.
a) simetria construcţiei pumnalului;
b) tăişul se află de-a lungul liniei lamei chiar dacă lama este încovoiată;
c) lungimea lamei nu mai mică de 7-8cm;
d) mânerul comod de reţinut în mână;
e) trăinicia construcţiei;
f) prezenţa canalului de rigiditate, cu unele excepţii;
g) Săbii, topoare de luptă, iatagane.
h) săbii, baionetă, paloşe, pumnale mari.
Arme albe zdrobitoare – buzdugan, box, palmar, bite, nou-ciacuri etc.
Bitele folosite de infractori deobicei sânt făcute din bucăţi de metal – ţevi,
armatură, etc. Pentru a considera un obiect ca arma de foc este necesar ca acest
obiect să întruniască careva condiţii: să aibă o anumită mărime nu mai mică de
30-40 cm, diametrul aproximativ de 3 cm, o anumită masă, duritate, o parte
indinspensabilă a bitei o constituie mânerul ei, care poate fi o porţiune a bitei
înfăşurată cu un material izolator şi laţul pentru încheitura mânei.
Boxele reprezintă nişte plăci din metal care au nişte orificii pentru
fixarea pe degetele mânii care constau din suport şi carcasă. Boxele se
confecţionează din diferite metale sau mase plastice, din lemn tare.
Palmarele constau din nişte plăci metalice care sînt prevăzute cu un
bandaj, placa poate avea formă ovală, rotundă, pătrată. Palmarele se îmbracă pe
palma mînii, lovitura aplicânduse cu palma deschisă.
 Buzduganul – după construcţia sa aminteşte o halteră de 1-2 kg. Ea se
ţine în mînă în aşa fel încât partea rotingită a ei să producă lovitura asupra
corpului.
Nou-ciacurile, acestea sânt un tip relativ de arme albe care se aplică nu
numai pentru zdrobire dar şi pentru asfixiere şi strivirea. Nou-ciacurile constau
din două (mai rar din 3-4-5) cilindre din lemn, netede sau pot avea o formă
conică, cu lungimia 25- 30cm.
2.3 Clasificarea munițiilor

Spre deosebire de domeniul militar, unde categoria muniţie vizează

armamentul necesar unei operaţii militare, în balistica judiciară acest termen are
un conţinut restrâns, referindu-se la cartuşe şi la elementele constitutive ale
acestora.
Cartuşele diferă după tipul armei pentru care sunt destinate (de luptă, de
vânătoare şi sportive), după calibru (de calibru mic, mediu sau mare), după
materialul din care sunt confecţionate, după formă, structură, modul de
fabricare.
În fond, un cartuş este format din patru părţi: tubul, proiectilul, capsa şi
pulberea. Cartuşele armelor de vânătoare dispun şi de un dop al prafului cu
denumirea de bură şi de un capac al proiectilului (randelă).
Tubul cartuşelor are formă cilindrică, cu un capăt deschis pentru fixarea
glontelui şi altul închis, numit rozetă, în care este montată capsa. Aceasta din
urmă constă din materiale explozibile la lovire, asigurând aprinderea pulberii în
momentul declanşării percutorului.
Tuburile cartuşelor pentru armele de luptă se confecţionează din aliaje
metalice. Cele destinate armelor de vânătoare pot fi metalice, precum şi din
carton presat sau masă plastică având rozetă metalică.
Tubul cartuşului conţine încărcătura de pulbere, arderea căreia este
însoţită de degajarea unei cantităţi mari de gaze ce pun în mişcare proiectilul. La
cartuşul armelor de luptă se foloseşte pulberea fără fum, cunoscută şi sub
denumirea de praf de puşcă alb. Cartuşele armelor de vânătoare pot fi încărcate
şi cu pulbere cu fum (neagră).
Pe rozeta tubului sânt marcate date privind întreprinderea producătoare şi
anul când a fost produs tubul, iar la tuburile pentru arma de vânătoare se
marchează cu cifrele respective şi calibrul armei pentru care este destinat
cartuşul.
 Proiectilul cartuşului se prezintă sub formă de gloanţe, alice sau mitralii.
Pentru ca ele să creeze efectul scontat al împuşcăturii, proiectilele sunt prevăzute
cu formă aerodinamică şi cu greutate majorată în funcţie de volum.
Gloanţele sunt fabricate din plumb sau oţel acoperit cu plumb. Pentru a
le majora rezistenţa şi penetrabilitatea, gloanţele, cu excepţia celor de calibru
mic şi destinate tragerii (în arme de vânătoare, sunt acoperite în întregime sau
parţial cu o cămaşă (de unde şi denumirea de glonte cămăşuit) din aliaje
metalice de înaltă rezistenţă.
Suprafaţa este netedă, aceastea fiind caracteristica prin care se deosebesc
de proiectilele de fabricaţie proprie. Gloanţele cartuşului pentru arma de
vânătoare au formă sferică, precum şi cilindrică, cu sau fără elemente auxiliare,
destinate să sporească calităţile balistice.
Bura sau dopul prafului se confecţionează din pâslă, uneori din hârtie sau
cârpe şi are menirea de a presa şi a despărţi pulberea de proiectil. Găsită la faţa
locului, ea poate furniza informaţii privind modul şi materialul din care este
confecţionată, tipul proiectilului şi calibrul armei din care s-a tras.
După cum denotă exemplele selectate din practica criminalistică, în
scopuri criminale, în special la săvârşirea actelor de teroare, tâlhărie şi
banditism, se folosesc explozive militare (grenade, mine, bombe) procurate pe
diverse căi nelegitime sau furate, sau dispozitive de construcţie proprie
confecţionate din materiale explozive cu destinaţie industrială (dinamită, trotilă,
amonită etc.).
Construcţiile proprii se asamblează în lăzi metalice, borcane din masă
plastică sau sticlă, în care, pe lângă componentele necesare la efectuarea unei
explozii, se pot introduce mitralii, bucăţi de metal, sticlă, prundiş şi alte
materiale de natură să majoreze efectul destructibil al explozivului.
Din punct de vedere militar muniţiile sunt o unitate componentă a
armamentului şi sunt destinate pentru nimicirea forţei vii şi a tehnicii,
distrugerea construcţiilor şi îndeplinirea misiunilor speciale (iluminare,
fumigere, aruncarea literaturii de agitare etc.).
Muniţiile se numesc:
- loviturile de artilerie;
- rachetele;
- obuzele;
- compartimentul de luptă (capurile) rachetelor şi a torpidelor;
- minele;
- cartuşele pentru armamentul infanteriei;
- grenadele;
- bombele de aviaţie şi adâncime.
 3. CONCLUZII

În concluzie pot spune că armele au o gamă foarte largă și fac parte din
diferite categorii care pot provoca daune considerabile s-au mai puțin
considerabile în cazul utilizării acestora. În concluzie clasificarea generală a
armelor și munițiilor poate fi următoarea:
I. Arme şi muniţii interzise:
1. Instrumentele şi lansatoarele militare cu efect exploziv sau incendiar,
precum şi muniţia corespunzătoare.
2. Armele de foc automate, precum şi muniţia corespunzătoare.
3. Armele de foc camuflate sub forma unui alt obiect
4. Muniţiile cu proiectile perforante, explozive sau incendiare, la fel ca şi
proiectilele pentru aceste muniţii.
5 Muniţiile pentru pistolete şi revolvere cu proiectile expansive, ca şi
aceste proiectile, mai puţin în ceea ce priveşte armele de vânătoare sau de tir cu
ţintă, pentru persoanele care au dreptul de a folosi aceste arme.
6. Armele care prezintă caracteristicile tehnice ale armelor letale sau,
după caz, ale armelor neletale, dar care nu se regăsesc Lege.
II. Arme şi muniţii letale supuse autorizării:
1. Armele de foc scurte, semiautomate sau cu repetiţie (pistoale sau
revolvere), cu percuţie centrală, precum şi muniţia corespunzătoare.
2. Armele de foc lungi semiautomate ale căror încărcătoare şi camere
conţin mai mult de 3 cartuşe, precum şi muniţia corespunzătoare.
3. Armele de foc lungi semiautomate ale căror încărcătoare şi camere ale
cartuşului nu pot ţine mai mult de 3 cartuşe, la care mecanismul încărcătorului
este mobil sau pentru care nu există garanţia că nu pot fi transformate cu ajutorul
unui utilaj obişnuit într-o altă armă ale cărei încărcător şi cameră a cartuşului pot
ţine mai mult de 3 cartuşe, precum şi muniţia corespunzătoare.
4. Armele de foc lungi cu repetiţie şi semiautomate cu ţeava lisă, care nu
depăşeşte 60 cm, precum şi muniţia corespunzătoare.
 5. Armele de foc lungi semiautomate care au aparenţa unei arme de foc
automate, precum şi muniţia corespunzătoare
6. Armele de foc scurte, cu o singură lovitură, cu percuţie centrală,
precum și muniţia corespunzătoare
7. Armele de foc scurte, cu o singură lovitură, cu percuţie pe ramă, cu o
lungime totală sub 28 cm, precum şi muniţia corespunzătoare
8. Armele de foc scurte semiautomate sau cu repetiţie, cu percuţie pe
ramă, precum şi muniţia corespunzătoare
9. Armele de foc lungi, cu o singură lovitură, cu percuţie pe ramă,
precum şi muniţia corespunzătoare.
10. Armele de foc lungi cu repetiţie, altele decât cele menţionate la pct.
10, precum şi muniţia corespunzătoare.
11.Armele de foc lungi cu ţeava ghintuită, cu o singură lovitură, cu
percuţie centrală, precum şi muniţia corespunzătoare.
12. Armele de foc scurte, cu o singură lovitură, cu percuţie pe ramă, de o
lungime totală mai mare sau egală cu 28 cm, precum şi muniţia corespunzătoare.
13. Armele de foc lungi cu ţeava lisă, cu o singură lovitură, precum şi
muniţia corespunzătoare.
III. Arme şi muniţii neletale:
1. Armele scurte (pistol sau revolver) confecţionate special pentru a
arunca proiectile din cauciuc, precum şi muniţia corespunzătoare.
2. Armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea
proiectilului folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub
presiune aflate într-un recipient şi care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare
de 220 m/s.
3. Armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea
proiectilului metalic folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a
gazelor sub presiune aflate într-un recipient şi care nu dezvoltă o viteză a
proiectilului mai mare de 220 m/s.
 4. Armele scurte (pistol sau revolver confecţionate special pentru a
produce zgomot sau pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare,
precum şi muniţia corespunzătoare.
Arme supuse notificării:
1. Armele cu tranchilizante.
2. Pistoalele de semnalizare, precum şi muniţia corespunzătoare.
3. Pistoalele de start folosite în competiţiile sportive, precum şi muniţia
corespunzătoare.
4. Armele de panoplie, precum şi muniţia corespunzătoare.
5. Armele de recuzită, precum şi muniţia corespunzătoare.
6. Arbaletele, precum şi proiectilele corespunzătoare.
7. Armele vechi, precum şi muniţia corespunzătoare.
Alte categorii de arme şi dispozitive neletale:
1. Armele cu destinaţie industrială, precum şi muniţia corespunzătoare.
2. Armele de asomare, precum şi muniţia corespunzătoare.
3. Harpoanele destinate pescuitului, precum şi muniţia/proiectilele
corespunzătoare.
4. Arcurile destinate tirului sportiv, precum şi proiectilele
corespunzătoare.
5. Replicile de arme tip airsoft.
6. Dispozitivele paintball.
 4. BIBLIOGRAFIA

1. Legea Nr. 130 din 08.06.2012, privind regimul armelor şi al

muniţiilor cu destinaţie civilă.
2. Boris Talpă, Adrian Badia, Note de curs Criminalistica (Ciclul I),
Universitatea de Studii Europene din Moldova, Chişinău, 2013.
3. Mihail Chirilă, Note de curs Criminalistica, Institutul de Ştiinţe
Penale și Criminologie Aplicată Catedra Ştiinţe Juridice și Securitate
Criminologică, Chişinău, 2014.
4. Simion Doraș, Criminalistica, Cartea Juridică, Chişinău, 2011.
5. Gheorghe Alecu, Criminalistică, Universitatea „Spiru Haret”
Facultatea Ştiinte Juridice și Știinte Economice, Constanţa, 2016.
6. Îndreptar privind instrucţia focului, Editura, Chișinău, 2000.
7. Manual pentru instrucţia tragerii cu armamentul de infanterie,
București, 1993.
8. https://dexonline.ro/definitie/arm%C4%83, accesat la 24.10.2018,
ora 20.15.
9. https://legeaz.net/legea-295-2004-armelor-munitiilor/art-2-definitii,
accesat la 25.10.2018, ora 22.45.
10. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arm%C4%83_alb%C4%83, accesat la
26.10.2018, ora 15.05.