PLANUL LUCRARII

TEMA: Descrierea geografico-militara a teatrului de actiuni militare de sud-vest si a

Zonelor de operatii de pe teritoriul ROMANIEI.
CUPRINS:
CAPITOLUL 1: Notiuni introductive:
1.1. Geografia militara obiectul si metodele de studiu;
1.2. Influenta mediului geografic asupra actiunilor militare;
1.3. Notiuni despre teatrele de actiuni militare;
CAPITOLUL 2: Descrierea geografico-militara a TEATRULUI DE ACTIUNI
MLITARE DE SUD-VEST:
2.1.Asezarea, delimitarea, compunerea si importanta TEATRULUI DE ACTIUNI
MILITARE DE SUD-VEST;
2.2. Caracteristicile conditiilor naturale de pe teatrul de actiuni militare de sud-vest;
2.3. Sistemul de comunicatii de pe teatrul de actiuni militare de sud-vest;
2.4. Directiile strategice si operative probabile de pe teatrul de actiuni militare de sud-vest.
CAPITOLUL 3: Descrierea geografico-militara a teritoriului ROMANIEI:
3.1. Asezarea geografica a Romaniei si insemnatatea sa militara;
3.2. Caracteristicile naturale ale teritoriului si influenta asupra actiunilor militare;
3.3.Centre si zone economice, importanta lor militara;
3.4. Sistemul de comunicatii.
CAPITOLUL 4: Zonele de operatii de pe teritoriul ROMANIEI: Zona de operatii de
Vest (BANATUL, CRISANA, MARAMURESUL si TRANSILVANIA).
4.1. Definirea si caracteristicile generale ale ZONEI DE OPERATII DE VEST;
4.2. Unele aspecte ale apararii si ofensivei in zona de operatii de vest;
CAPITOLUL 5: Zona de operatii de Sud (MUNTENIA SI OLTENIA):
5.1. Definirea si caracteristicile generale ale zonei de operatii de sud;
5.2. Apararea orientata spre sud si ofensiva pana la FLUVIUL DUNAREA; apararea
orientata spre nord, ofensiva spre nord;
5.3. Unele aspecte ale actiunilor militare orientate spre vest si est.
CAPITOLUL 6: Zona de operatii de Sud-Est (DOBROGEA):
6.1. Definirea si caractersticile generale ale zonei de operatii de sud-est;
6.2. Concluzii asupra desfasurarii actiunilor de lupta probabile;
CAPITOLUL 7: Zona de operatii de Est (MOLDOVA si BUCOVINA DE SUD):
7.1. Definirea si caracteristicile generale ale Zonei de operatii de Est.;
7.2. Apararea si ofensiva orientate spre sud;
7.3. Apararea si ofensiva orientate spre vest;
7.4. Apararea si ofensiva orientate spre est.
7.5. Apararea si ofensiva orientate spre nord.
ANEXE:
Nr.1 Schema cu delimitarea, compunerea, directiile strategice si operative din cadrul
TEATRULUI DE OPERATII DE SUD-VEST).
Nr.2 Caracteristicile geografico-militare ale trecatorilor din CARPATII ROMANESTI (harta
+ text).
Nr.3 Delimitarea Zonelor de operatii de pe teritoriul ROMANIEI si principalele directii
strategice si operative (harta).
Nr.4 Aliniamentele de aparare de pe teritoriul zonelor de operatii (harta).
Nr.5 Directiile de ofensiva de pe teritoriul zonelor de operatii (harta).
Nr.6 Sistemele de hidroamelioratii de pe teritoriul ROMANIEI (harta + text).

1
 BIBLIOGRAFIE

1. xxx Descrierea geografico-militara a teatrului de actiuni militare

de sud-vest Ed. Militara, Bucuresti 1966.
2. Col CUCU MIHAI Curs de geografie militara Tipografia Academiei Militare,
Bucuresti 1970.
3. NICOLAE BALCESCU Romanii subt Mihai Voevod Viteazul Ed.Militara,
Bucuresti, 1970, p.231.
4. xxx Descrierea geografico-militara a teritoriului Republicii
Socialiste Romania si principalele directii operative
probabile, Tipografia Militara a M.F.A., Bucuresti, 1967;
5. xxx Descrierea geografico-militara a trecatorilor din Muntii
Carpati Ed.Militara, Bucuresti, 1965.
6. xxx Geografia Militara a Romaniei vol. I lucrare editata de
M.St.M., Bucuresti, 1977.
7. Anuarul statistic al Romaniei.
8. Memorator privind organizarea, inzestrarea si principiile de intrebuintare in operatie
(lupta) a marilor unitati operativ-strategice, operative, tactic-operative si tactice din
armatele straine Editie 1980.
9. Coletia revistei Gandirea Militara Romaneasca din anii 1990-2000.
10.Colectia Buletinul Academiei de Inalte Studii Militare din anii 1990-2000.

2
 CAPITOLUL 1

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.1. GEOGRAFIA MILITARA, OBIECTUL SI METODELE DE STUDIU

Geografia militara este o componenta a stiintei militare care studiaza spatiile geografice ca
teatre de actiuni militare, precum si tarile de pe aceste teatre pentru a stabili potentialul de razboi al
acestora.
Studiul spatiului geograficx, din punct de vedere militar, inseamna a determina influenta
factorilor naturali geografici asupra actiunilor militare, precum si evaluarea potentialului de razboi xx
al tarii sau grupului de tari din spatiul geografic studiat.
Din definitia de mai sus rezulta ca geografia militara cuprinde ca obiect de studiu: spatiul
geografic cu toate elementele sale naturale, precum si cele create de mana omului, care intr-un fel
sau altul influenteaza pregatirea si ducerea actiunilor militare; potentialul de razboi al tarii sau
grupului de tari din spatiul geografic studiat, spatiu ce poate sa devina teatru de actiuni militare.
Cele doua directii in care se orienteaza cercetarile geografiei militare au o stransa legatura intre ele
si se influenteaza reciproc.
Ca stiinta particulara, geografia militara isi are deci obiectul propriu de studiu, precum si o
metoda proprie de cercetare a acestui obiect. Metoda folosita de geografia militara este cea a
analizei relatiilor si interactiunii factorilor geografici cu cei artificiali, pentru a scoate in evidenta
influenta acestora asupra actiunilor militare pe un teatru de actiuni militare determinat.
In acest context, strategia militara, principiile si legile luptei armate au fost si se gasesc intr-
o stransa interdependenta cu spatiul geografic, iar actiunile militare, incepand cu cele tactice si
terminand cu cele de importanta strategica sunt legate nemijlocit de un anumit spatiu. De aceea,
cunoasterea de catre militarii armatei noastre a notiunilor legate de spatiul geografic, constituie o
cerinta de prim ordin, fara de care, pregatirea si conducerea actiunilor militare , la criza si razboi,
este de neconceput.
O scurta privire istorica asupra geografiei militare atesta apartenenta acesteia la stiinta
militara, ca si corelatia ce exista intre geografia militara si istoria artei militare. Razboiul
desfasurandu-se intr-un anumit spatiu geografic, conducatorul de osti trebuia sa-l cunoasca pentru
a-l folosi cu pricepere in scopul obtinerii victoriei asupra adversarului.
Principiile folosirii juste a elementelor geografice in actiunile militare s-au conturat si
precizat treptat, pe masura perfectionarii mijloacelor de lupta si a dezvoltarii artei militare. Incercari
de a teoretiza si concretiza, in documente, idei legate de spatiul geografic ca element indispensabil
pentru desfasurarea actiunilor militare au existat din cele mai vechi timpuri, remarcandu-se China,
Impreriul roman, tarile europene ale evului mediu ca si alte tari.
Campaniile conduse de marii comandanti de osti din secolele XVIII-XIX au scos in evidenta
necesitatea studiului unor spatii geografice devenite ulterior teatre de actiuni militare. O mare
atentie s-a acordat in aceste campanii sistemului de comunicatii, precum si diferitelor obstacole
naturale, aprecierea lor facandu-se functie de caracteristicile mijloacelor de lupta si de transport ale
epocii. Secolele XVIII-XIX au marcat importante realizari in evolutia geografiei militare. S-a
conturat in general obiectul acesteia si s-au stabilit legaturile ei cu alte stiinte.
Oamenii de stiinta romani, specialistii militari, au adus o contributie insemnata la
dezvoltarea geografiei militare in conditiile specifice din tara noastra, unde factorul geografic a
__________________________
x
Intelegem prin spatiu geografic o zona delimitata de pe suprafata pamantului cu toate
elementele sale naturale (toate invelisurile specifice terrei), economice, politice si demografice.
xx
Include: potentialul economic, militar, moral-politic, tehnico-stiintific si uman.

3
constituit elementul esential in etnogeneza si dezvoltarea poporului roman. Marii comandanti de
osti din trecutul poporului roman s-au evidentiat printr-o buna cunoastere a conditiilor geografice
din spatiul carpato-danubiano-pontic si prin folosirea lor cu iscusinta au tinut piept numeroaselor
invazii straine, pastrandu-se independenta si suveranitatea: Posada, Rovine, Codrii Cosminului,
Calugareni, Oituz si Paulis sunt locuri ce au intrat in istorie ca simboluri ale rezistentei romanesti, in
care folosirea cu maiestrie a conditiilor naturale ale spatiului geografic a dus la obtinerea victoriei
impotriva invadatorilor.
Geografia, sub forma ei traditionala, de documentare asupra tarilor, popoarelor si resurselor
globului, a interesat intelectualitatea romaneasca inca din secolul XVI (J. Honterus, Nicolae
Olahus) dar mai ales in secolul al XVII-lea si inceputul secolului XVIII-lea cand, in opera
cronicarilor si istoricilor (Laurentiu Topellinus, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu,
Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino) abunda datele geografice, economice, politice asupra
tarilor romanesti ori ale altora, ca si asupra populatiei lor. Unele din lucrarile acestora (de pilda
Descriptio Moldaviae si Harta Moldovei, de D. Cantemir; Harta Tarii Romanesti, de stolnicul C.
Cantacuzino) au fost folosite si de geografi din alte tari europenex.
Catre sfarsitul secolului al XIX-lea, geografia militara romaneasca a fost introdusa ca
disciplina stiintifica in scolile de ofiteri, iar in Scoala Superioara de Razboi, inca de la infiintare, in
1889. Pana la sfarsitul primului razboi mondial si in perioada dintre cele doua razboaie mondiale au
aparut un numar insemnat de lucrari geografico-militare, ale unor ofiteri ai armatei romane ca:
Nicolae Falcoianu, Ion Popovici, Constantin Teodorescu, C. Ionescu, Alexandru Averescu,
Constantin Verdes etc.
Autorii lucrarilor de geografie militara au folosit ca izvoare documentare lucrarile unor
reputati geografi si geologi romani ca: Simion Mehedinti, George Vaslan, Constantin Bratescu,
Vintila Mihailescu, Mihai David, Gr. Cobalcescu, Gr. Stefanescu. De asemenea, o mare parte din
geografii nostri militari au fost influentati de scoala italiana si franceza de geografie militara
(Stroni, Marga, Hue).
Lucrarile de geografie militara elaborate pana la cel de-al doilea razboi mondial, pe langa
ideile valoroase ce le contineau, aveau si unele lipsuri de fond: nu mentineau o linie de chilibru intre
elementele geografice propriu-zise si elementele de strategie si tactica, cazand fie intr-o extrema, fie
in alta; unele se rezumau la un descriptivism pronuntat, fara suficienta analiza si concluzii de ordin
militar.
Cel de-al doilea razboi mondial a scos in evidenta necesitatea studierii diferitelor spatii
geografice, ca posibile teatre de actiuni militare, in lumina noilor progrese realizate in domeniul
mijloacelor de distrugere ca si amploarei actiunilor intr-un viitor razboi, toate incluse in contextul
politico-militar continental sau global, Geografia militara devine tot mai mult o stiinta al carei
obiect de studiu se diversifica continuu, necesitand o metodologie adecvata si un instrumentar de
lucru complex.
In tara noastra, dupa cel de-al doilea razboi mondial, transformarile produse au cuprins
structural si armata. Preocuparile pentru punerea la baza sistemului militar romanesc a stiintei
militare au cuprins si geografia militara. Pe aceasta linie se inscrie elaborarea de catre Marele Stat
Major a unui important numar de lucrari geografico-militare, iar Academia Militara a elaborat mai
multe cursuri de geografie militara .

1.2. INFLUENTA MEDIULUI GEOGRAFIC ASUPRA ACTIUNILOR MILITARE

1.2.1. Asezarea geografica a unei tari sau grupuri de tari influenteaza in mare masura situatia
politico-militara a acestora, ea putand avantaja sau dezavantaja tara respectiva. Asezarea unei tari
intr-o zona de mare interes strategic, sau intr-o zona de confluienta a diferitelor interese economice
si politice ale unor state mai mari sau mai mici, influenteaza negativ sau pozitiv asupra situatiei
politice militare a tarii.
_________________________
x
Istoria stiintelor in Romania, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti, 1977,
p.288.

4
 Asezarea geografica a unei tari priveste si alte aspecte: elementele fizico-geografice, care
predomina pe teritoriul tarii; vecinii si caracterul relatilor cu acestia; forma ce o are frontiera de stat
(circulara sau alungita); apartenenta sau neapartenenta la gruparile militare etc. In prezent, asezarea
geografica in cadrul unor hotare naturale greu accesibile (lanturi muntoase, fluvii, pozitie insulara)
nu mai constituie o pavaza contra invaziilor, deoarece tehnica racheto-nucleara si mijloacele
moderne de dirijare permit executarea unor puternice lovituri asupra oricaror obiective situate in
orice punct de pe globul pamantesc. Totusi, unele frontiere ce se sprijina pe obstacolele naturale de
valoare strategica (cursuri de apa mari), lanturi muntoase, tarmuri maritime), favorizeaza pregatirea
unor aliniamente de aparare puternice, nemijlocit pe frontiera de stat, capabile sa zadarniceasca
ofensiva agresorului.
Invatamintele istoriei demonstreaza ca asezarea geografica chiar neavantajoasa a unei tari
poate fi compensata printr-o politica realista de colaborare si buna vecinatate, iar pe plan militar
prin aliante trainice, in masura sa asigure independenta, suveranitatea si integritatea teritoriala a
tarii.
1.2.2. Sistemul orografic. Regiunile de campie, dealurile si podisurile, regiunile muntoase
Sistemul orografic (relieful) si studiul geomorfologic al acestuia prezinta mare importanta
pentru ducerea actiunilor militare. Formele inalte ale reliefului, marile cursuri de apa, definesc
compartimente geografice, in care, de regula, se inscriu directiile strategice si operative,
zonele de operatii, obiectivele si aliniamentele de importanta strategica, operativa sau tactica.
Regiunile de campie favorizeaza si polarizeaza actiunile militare de amploare, cu folosirea
in masa a mijloacelor blindate si a oricaror categori de tehnica din dotarea armatelor. Campiile,
caracterizate prin suprafete plane sau cu usoare ondulatii, cu acoperiri si obstacole naturale putine,
cuprind de regula, o buna retea de comunicatii si permit deplasarea in afara lor. Ele avantajeaza
observarea aeriana, manevra de forte si mijloace pe spatii si adancimi mari, asigurand un ritm de
ofensiva inalt, dar, prin absenta in general a acoperirilor, mascarea, precum si protectia impotriva
focului si armelor de nimicire in masa sunt ingreunate.
Apararea este dezavantajata de lipsa obstacolelor naturale si a formelor de teren dominante,
ca si a acoperirilor. Scopurile apararii pot fi insa atinse prin imprimarea unui caracter dinamic bazat
pe riposte ofensive energice, cat si prin intrebuintarea unor sisteme de armament moderne .
Actiunile pe timp de noapte sau in conditii de vizibilitate redusa pot deveni procedee de
baza in desfasurarea unor actiuni ofensive sau de aparare, in campie, in cadrul razboiului de aparare.
Campiile favorizeaza desfasurarea actiunilor militare si prin varietatea resurselor materiale
de care dispun, indeosebi alimentare, unele din aceste regiuni constituind adevarate granare ale unor
tari, precum si locul de dispunere a unor importante obiective industriale, de extractie si prelucrare a
petrolului etc.
In masurile de pregatire a teritoriului pentru aparare, zonele de campie trebuie sa ocupe un
loc important, urmarindu-se imbinarea judicioasa a nevoilor economice cu cele de aparare,
indeosebi in executarea lucrarilor de hidroamelioratii, irigatii etc.
Regiunile de deal si podis ocupa suprafete importante pe teatrele de actiuni militare. Prin
varietatea si complexitatea formelor de relief ce le prezinta si a numeroaselor acoperiri, ele
avantajaza intr-o oarecare masura apararea si creaza anumite greutati ofensivei. Pentru ambele
forme de lupta aceste regiuni pun probleme mai complexe si mai variate decat cele de campie. Cu
toate acestea, in primul si al doilea razboi mondial, regiunile de deal si podis au constituit teatrul
unor confruntari de forte si mijloace importante (podisurile: Volino-Polodic, Transilvaniei, Boemiei
etc.).
De regula, regiunile de deal si podis se caracterizeaza printr-o compartimentare mai
pronuntata, iar orientarea compartimentelor favorizeaza sau dezavantajeaza anumite forme de lupta.
Observarea terestra este mai avantajata decat observarea aeriana, iar efectul diferitelor categorii de
mijloace de foc este in parte diminuat de posibilitatile de protectie ce le ofera terenul framantat.
Ofensiva este ingreunata indeosebi cand compartimentele de teren se afla perpendicular pe
directia de ofensiva si avantajata cand aceste compartimente sunt orientate paralel cu directia de
ofensiva.

5
 Apararii i se ofera posibilitati multiple si variate de a se opune ofensivei: aliniamente
favorabile organizarii unor pozitii puternice; organizarea pungilor de foc si ambuscadelor;
dispunerea si manevrarea in ascuns a F.A.U. si a rezervelor; conditii mai bune de mascare.
Regiunile de deal si podis, dupa campii, dispun de importante resurse materiale, densitatea
localaitatilor este mai mare, iar caile de comunicatii pot fi bine intretinute prin existenta unor variate
materiale de constructii.
Regiunile muntoase, prin particularitatile lor fizico-geografice, ingreuiaza ducerea actiunilor
militare. In trecut, operatiile de mare amploare, duse cu grupari importante de forte, evitau aceste
regiuni. Regiunile muntoase nu au putut fi evitate in cele doua razboaie mondiale; spre sfarsitul
celui de-al doilea razboi mondial, pe teatrul de actiuni militare est-european si central-european, in
regiunile muntoase au fost angajate forte importante (cateva armate de arme intrunite in zona
muntoasa a Cehoslovaciei, a Iugoslaviei si Italiei). Lanturile muntoase, functie de dezvoltarea lor,
constituie aliniamente de importanta strategica, operativa sau tactica.
Regiunile muntoase prezinta unele avantaje pentru desfasurarea actiunilor de lupta: conditii
bune de protectie impotriva focului si armelor de nimicire in masa ca si de mascare; dispunerea
mascata a F.A.U. si rezervelor; posibilitatea de a executa manevra in ascuns, atacuri si contraatacuri
prin surprindere etc. In acelasi timp, regiunile muntoase ingreuiaza actiunile de lupta prin:
servitutile ce le impun folosirii armamentului; lipsa unei retele dense de comunicatii, fapt ce
influenteaza asupra manevrei cu forte si mijloace , precum si asupra logisticii; resursele de hrana si
chiar de apa sunt foarte limitate, iar raioanele impadurite prezinta pericol de incendii. Terenul
muntos-impadurit favorizeaza lupta de aparare. Obstacolele naturale si artificiale combinate cu
sistemul de foc si baraje permit organizarea unei aparari puternice cu forte si mijloace mai putine ca
in teren obisnuit.
In conditiile razboiului de aparare, regiunile montoase ofera conditii deosebite pentru
desfasurarea actiunilor de aparare de lunga durata, precum si pentru formatiunile de rezistenta. De
asemenea, depresiunile intramontane pot constitui raioane de concentrare a unor importante forte
destinate actiunilor de amploare in afara zonei muntoase.
Regiunile impadurite exercita si ele o influenta insemnata asupra actiunilor militare,
avantajand apararea, pe cand ofensiva este serios ingreuiata prin limitarea in folosirea blindatelor si
tuturor categoriilor de armament. Padurile ofera conditii bune de mascare a aparatorului,
permitandu-i sa nimiceasca cu forte putine un atacator superior ca numar si inzestrare. In acelasi
timp, prin folosirea mijloacelor de nimicire in masa, a mijloacelor incendiare si a defoliantelor,
regiunile devin improprii dispunerii unor forte importante si altor elemente de dispozitiv, indeosebi
cand regiunea impadurita este putin intinsa. Marile regiuni impadurite, indeosebi cele din regiunile
muntoase, raman insa si in continuare bune baze ale formatiunilor de rezistenta.
Regiunile mlastinoase nu permit desfasurarea unor actiuni militare de amploare, fapt pentru
care, de regula, se ocolesc. Accesul in aceste zone este posibil numai pe comunicatii, care, de
regula, sunt inguste, majoritatea in umplutura, iar portiunile de teren uscat sunt putine. Pe timpul
iernii, in conditiile de inghet puternic, mlastinile devin accesibile si permit actiunea inclusiv si
blindatelor. Regiunile mlastinoase favorizeaza lupta formatiunilor de rezistenta, indeosebi a celor
din zona, care cunosc amanuntit caracteristicile regiunii mlastinoase. Lipsa vegetatiei inalte, in
unele regiuni mlastinoase, le fac insa improprii unor astfel de actiuni, agresorul detinand suprematia
aeriana poate sa controleze o astfel de zona din aer .

1.2.3. Reteaua hidrografica si clima

Cursurile de apa, lacurile naturale si artificiale, sistemele hidrotehnice, influenteaza
considerabil actiunile militare. Marile cursuri de apa (fluviile) pot constitui chiar aliniamente de
importanta strategica. Desi armatele au fost dotate cu variate si eficace mijloace de trecere, cursurile
de apa, asociate cu caracteristicile malurilor si zonelor adiacente (lunci, mlastini) raman si in
continuare obstacole importante ce permit organizarea de aliniamente de aparare, puternice, iar
atacatorului i se pun probleme complexe de rezolvat. Valoarea ca obstacol a unui curs de apa, chiar
neinsemnat, poate creste foarte mult prin amenajari hidroenergetice (salba de hidrocentrale si lacuri
de acumulare), fapt ce determina modificari serioase in procedeele si metodele de fortare.

6
 De asemenea, o retea densa hidrografica, orientata perpendicular pe directia de ofensiva, creeaza
greutati atacatorului, necesitand mijloace numeroase de trecere si o manevra complicata a acestora,
ceea constituie un avantaj pentru aparator. Pe de alta parte, intr-o astfel de situatie, atacatorul va
folosi pe larg manevra pe verticala, punand probleme aparatorului.
Datorita schimbarilor nunmeroase si in timp scurt, ce le sufera reteaua hidrografica, spatiul
geografic ce poate deveni teatru de actiuni militare trebuie studiat atent sub acest aspect, iar studiile
intocmite sa fie actualizate continuu.
Clima influenteaza actiunile militare prin variatiile de termperatura, regimul precipitatiilor
atmosferice si al curentilor de aer. Variatiile de temperatura influenteaza asupra echiparii si hranirii
trupelor, exploatarii tehnicii de lupta, functionarii armamentului.
In zonele temperate de pe glob, cele patru anotimpuri pun fiecare probleme deosebite
desfasurarii actiunilor de lupta. Umiditatea si indeosebi regimul precipitatiilor influenteaza asupra
accesibilitatii terenului, asupra vizibilitatii, folosirii diferitelor categorii de tehnica .
Variatiile presiunii atmosferice, a timpului de lumina si intuneric, in diferite perioade ale
anului sau in diferite regiuni ale globului, regimul vanturilor, influenteaza actiunile aviatiei,
tragerile de artilerie si cu rachete.

1.2.4. Resursele naturale si umane; sistemul de comunicatii

Resursele naturale de orice fel sunt luate in considerare cand se studiaza spatiul geografic ca
posibil teatru de actiuni militare. Nu rareori, existenta pe un anumit teritoriu a unor importante
bogatii naturale, constituie obiectul unor conflicte intre state, determinate de tendintele de
acaparare, pe de o parte, si de reactia legitima de autoaparare a statelor care detin aceste bogatii, pe
de alta parte.
Existenta bogatiilor naturale variate, asociata cu o puternica industrie prelucratoare,
favorizeaza o sustinuta activitate economica, fapt ce asigura importante resurse materiale armatelor
ce desfasoara actiuni in aceste zone. De aceea ele, pot deveni oricand teatre de actiuni militare.
Resursele umane sub raport numeric si calitativ, prezinta de asemenea, o mare importanta in
ducerea actiunilor militare de catre diferitele state. O populatie numeroasa poate furniza contingente
importante de combatanti, favorizand constituirea unor armate cu efective mari. De regula, tarile cu
populatie numeroasa au putut si pot mobiliza armate de ordinul sutelor de mii si milioanelor de
oameni .
Calitatea factorului uman, sub aspect militar, consta in gradul de cultura ca si in nivelul de
pregatire a populatiei unei tari. Exemplele din istorie sunt destul de elocvente, cand armate mici,
dar bine instruite si animate de un fierbinte patriotism, au infrant armate de cateva ori mai
numeroase dar calitativ slabe.
Pentru tarile mici si mijlocii, intretinerea unor armate numeroase ar fi o grea povara si ar
duce la stagnarea dezvoltarii economice. De aceea, ele se orienteaza spre aspectele calitative ale
factorului militar, in care profesionalizarea ocupa un loc central, in sistemul de pregatire a
populatiei pentru aparare .
Sistemul de comunicatii si indeosebi orientarea lui fata de directiile operative si strategice
probabile, influenteaza considerabil actiunile militare. Cu toate ca armatele au fost dotate cu o
tehnica de lupta capabila de a actiona si in afara comunicatiilor, majoritatea acestor mijloace raman
totusi legate de comunicatii, iar pe timpul unor precipitatii abundente (ploaie, zapada) sau in
perioade de dezghet, cvasitotalitatea tehnicii care ruleaza pe sol este legata de comunicatii.
O retea densa de comunicati, de toate felurile si de calitate, favorizeaza desfasurarea in ritm
rapid a actiunilor de lupta, cu folosirea in masa a tehnicii blindate, iar asigurarea tehnico-materiala
se poate realiza in bune conditiuni.
Distrugerile masive ce se pot executa in sitemul de comunicatii, folosirea unui sistem
eficace de baraje de toate felurile, inundatii, lucrari ale terenului, executate indeosebi pe timp
nefavorabil, pot zadarnici total sau temporar ofensiva pe anumite directii. Ca urmare, asigurarea
viabilitatii cailor de comunicatii constituie una din cerintele de baza, atat pentru ofensiva cat si
pentru aparare.

7
 In conditiile razboiului de aparare, dezorganizarea sistemului logistic al agresorului face
parte din metodele ce se aplica de catre aparator, indeosebi de catre fortele speciale, pentru crearea
conditiilor de nimicire a inamicului patruns pe teritoriul national. Acest lucru se poate realiza in
primul rand prin asa-zisul razboi al comunicatiilor care si-a dovedit eficacitatea atat in cel de-al
doilea razboi mondial cat si in conflictele armate ce i-au urmat..

1.3. NOTIUNI DESPRE TEATRELE DE ACTIUNI MILITARE

1.3.1. Teatrul de actiuni militare este spatiul geografic pe care partile beligerante
concentreaza mari grupari de forte in vederea desfasurarii unor actiuni militare de amploare
strategica.
In strategia militara se foloseste si notiunea de teatru de razboi, care cuprinde intregul
teritoriu al tarilor beligerante (spatiul terestru, aerian si maritim).
De regula, teatrul de actiuni militare este o parte din teatrul de razboi, pe care se desfasoara
actiunile militare propriu-zise. In cazul cand teritoriul tarilor beligerante are o suprafata mai mica,
teatrul de razboi se poate confunda cu teatrul de actiuni militare.
Teatrele de actiuni militare cunoscute pana in prezent si care au fost active in diferite
razboaie sunt teatre de actiuni militare reale. Spatiul geografic pe care se presupune ca se vor
desfasura in viitor actiunile militare, este un teatru de actiuni militare probabil.
Pe un teatru de actiuni militare, operatiile ofensive sau de aparare au un caracter unitar,
desfasurandu-se dupa un plan strategic unic, urmarindu-se indeplinirea anumitor scopuri politico-
strategice ale campaniei sau razboiului.
In compunerea teatrelor de actiuni militare intra:
- mari intinderi teritoriale cu forme variate de teren;
- suprafete maritime (oceanice), retele hidrografice;
- un sistem complex de comunicatii;
- localitati de diferite marimi, raioane de aglomerari urbane importante;
- mari obiective industriale sau centre de exploatare a unor resurse materiale de
importanta strategica;
- obiective cu caracter militar: baze aeriene si navale; complexe de instalatii racheto-
nucleare; mari uzine de armament si tehnica de lupta; raioane de dislocare a unor mari
unitati operative si strategice etc.
Din cele aratate mai sus, rezulta ca teatrul de actiuni militare cuprinde spatiul pe care se
desfasoara actiunile militare. Intinderea acestor spatii geografice ce au devenit teatre de actiuni
militare a fost foarte diferita in decursul istoriei, aceasta depinzand in primul rand de numarul
luptatorilor angajati in actiuni militare si de caracteristicile armamentului si tehnicii de lupta.
In antichitate si evul mediu actiunile militare se desfasurau pe spatii restranse. De regula,
pentru angajarea totalitatii fortelor in lupta (batalie), adversarii alegeau un teren relativ plan
(campii) sau colinar, iar comandantul de osti avea posibilitatea sa observe miscarile tuturor
elementelor sale de dispozitiv precum si pe ale adversarului. Astfel, se petreceau actiunile cand
adversarii erau sensibil egali. Dar in situatia cand unele state mai mici erau nevoite sa duca un
razboi de aparare impotriva unor agresori puternici, atragerea acestora intr-un teren greu accesibil
sau in locuri inguste, unde marile armate nu puteau sa se desfasoare, devenise un procedeu nelipsit
din arta militara a acestor state si a comandantilor lor. De regula, si intr-un caz si in altul, batalia se
desfasura pe un spatiu relativ mic, iar prin rezultatele ei se indeplineau scopurile politice si militare
ale campaniei sau chiar ale razboiului.
Pe masura ce mijloacele de lupta s-au inmultit si s-au perfectionat, iar amploarea conflictelor
armate a crescut, in aceeasi masura au crescut treptat si dimensiunile spatiului in care se desfasurau
actiunile militare.
Odata cu primele incercari de teoretizare a principiilor stiintei si artei militare s-a folosit si
notiunea de teatru de razboi. Treptat a inceput sa se utilizeze notiunea de teatru de operatii,
intelegandu-se prin aceasta o parte din teatrul de razboi pe care se desfasurau actiunile militare
propriu-zise.

8
 Urmarind evolutia notiunii si conceptiei despre teatrele de actiuni militare, constatam ca
acestea sunt strans legate de insasi dezvoltarea artei militare. Fiecarei trepte de dezvoltare a artei
militare ii corespunde o anumita conceptie despre teatrele de actiuni militare.
Studiind diferitele razboaie din trecut se constata ca printre principalii factori care au
determinat cresterea dimensiunilor teatrelor de actiuni militare sunt: dezvoltarea si perfectionarea
continua a armamentului si tehnicii de lupta; aparitia unor noi genuri de arme; cresterea continua a
amploarei actiunilor militare.
Astfel, in primul razboi mondial, la care au participat 36 de state, actiunile militare s-au
desfasurat pe teritoriul a 14 tari, precum si pe cateva mari si oceane.
In cel de-al doilea razboi mondial, numarul statelor participante a fost de 61, iar actiunile
militare au cuprins teritoriile a 40 de tari. Dimensiunile teatrelor de actiuni militare au fost mai mari
decat in primul razboi mondial.
Importanta teatrelor de actiuni militare este diferita, functie de scopurile urmarite de
beligeranti, de cantitatea de forte si mijloace care s-au desfasurat sau se considera ca ar putea sa se
desfasoare in viitor pe teatrele de actiuni militare probabile. In cel de-al doilea razboi mondial,
operatiile desfasurate pe teatrul de actiuni militare din estul Europei au fost de o amploare fara
precedent, influentand in mare masura deznodamantul razboiului.
Daca in trecut coordonarea actiunilor pe diferite teatre de actiuni militare se realiza mai
greu, in prezent, acest lucru se realizeaza mult mai usor ca urmare a dezvoltarii sistemelor de
comunicatii.
Stabilirea teatrelor de actiuni militare probabile se face de catre conducerea politico-militara
a statelor sau coalitiilor de state, dupa consideratiuni de ordin politic, geografic si militar.
O analiza atenta a contextului politico-militar la un moment dat, a pozitiei sau orientarilor
politicii externe a unui stat, grupuri de state sau aliante, duce la concluzii privindpotentialii
adversari .
Analiza spatiului geografic contribuie la determinarea obiectivelor, aliniamentelor si
directiilor de importanta strategica, la determinarea spatiala a teatrelor de actiuni militare probabile,
precum si a teatrelor de razboi. Analiza potentialului militar al unei tari sau grupuri de tari conduce
la concluzii privind capacitatea acestora de a desfasura operatii strategice ofensive sau defensive,
posibilitatea nimicirii fortelor adversarului in momentul si locul cel mai favorabil etc. Pe baza
analizei factorilor de mai sus se trag concluzii privind: dimensiunile probabile ale teatrului de
actiuni militare; obiectivele, directiile si aliniamentele de importanta strategica, operativa si tactica
ce se contureaza; repartitia fortelor si mijloacelor ce urmeaza sa actioneze; constituirea
dispozitivului si manevra strategica ce urmeaza a se adopta etc. Mediul de securitate global
continental sau zonal constituie factorul primordial ce determina stabilirea teatrelor de actiuni
militare probabile. In cazul unui conflict de intensitate mica sau medie, teatrul de actiuni militare
este, de regula, mai restrans, functie de marimea tarilor aflate in razboi, de cantitatea de forte si
mijloace angajate si de amploarea actiunilor militare.

1.3.2. Clasificarea teatrelor de actiuni militare, obiective, directii si aliniamente de

importanta strategica, operativa si tactica
Teatrele de actiuni militare se pot clasifica: a) dupa importanta; b) dupa specificul conditiilor
naturale; c) dupa modul de asezare pe continente.
Dupa importanta, teatrele de actiuni militare se pot clasifica in teatre principale si teatre
secundare. Caracterul de principal sau secundar nu are in vedere in primul rand dimensiunile
teritoriale ci, problemele de ordin politic, economic si militar ce sunt puse in joc si functie de
acestea cantitatea de forte si mijloace destinate, precum si amploarea actiunilor militare desfasurate.
Acest caracter poate suferi modificari pe timpul desfasurarii razboiului, un teatru principal putand
deveni secundar si invers.
Dupa specificul conditiilor naturale teatrele de actiuni militare pot fi: terestre, maritime si
terestre-maritime (mixte).
Teatrele de actiuni militare terestre cuprind mari intinderi de uscat in interiorul
continentelor, in cadrul lor actionand fortele terestre si fortele aeriene militare.

9
 Teatrele de actiuni militare maritime cuprind parti din intinsul oceanelor (marilor), insule,
peninsule si regiuni de litoral. In cadrul lor, rolul principal revine fortelor navale, fortelor aeriene si
partial fortelor terestre .
Teatrele de actiuni militare terestre-maritime au o componenta mixta, in care suprafetele
terestre, ca marime, sunt apropiate de cele maritime. Cazurile sunt frecvente la spatiile terestre cu
mari interioare.
Dupa modul cum sunt asezate pe continente, teatrele de actiuni militare se clasifica in
continentale (se inscriu in limitele unui singur continent) si intercontinentale (cuprind parti din doua
sau mai multe continente).
Obiective

Orice teatru de actiuni militare cuprinde un numar variabil de obiective de importanta

strategica, operativa si tactica.
Obiectivul strategic este o regiune (zona) de mare importanta economica, politica si militara,
impreuna cu gruparea de forte care o apara.
Asemenea obiective pot fi marile regiuni industriale de importanta vitala pentru state,
regiuni cu importante resurse de materii prime strategice, stramtorile (canalele) dintre mari si
oceane, raioanele (aliniamentele) fortificate, bazele maritime, aeriene si de rachete, importante
centre de comunicatii, marile orase etc.
Aceste sunt obiective teritoriale, situate in diferite locuri pe teatrele de actiuni militare. Ele
sunt ocupate si aparate de importante grupari de forte. Cucerirea obiectivului strategic, nimicirea
sau capturarea gruparii care il apara, influenteaza scopul strategic al luptei armate si al razboiului.
Gruparea de forte destinata sa cucereasca sau sa apere un obiectiv strategic este de valoare
operativa sau strategica. Uneori poate fi si de valoare tactica , fara a modifica importanta strategica
a obiectivului .
Obiectivul operativ este, de regula, o parte a obiectivului strategic si e constituit dintr-o
regiune (zona, raion) cu o dezvoltare mai mica in care sunt dispuse noduri importante de
comunicatii sau intreprinderi si raioane de exploatare a unor resurse materiale importante, precum si
unele obiective militare.
Pentru cucerirea sau apararea unui obiectiv se destina forte de valoare operativa si uneori de
valoare tactica.
Obiectivul tactic, este, de regula, o parte a obiectivului operativ si consta dintr-un aliniament
sau raion, pentru cucerirea caruia se destina o mare unitate tactica sau unitate. Exemple de obiective
tactice: ajungerea trupelor pe un curs de apa; cucerirea si mentinerea unui cap de pod; cucerirea si
mentinerea unei trecatori; cucerirea unei localitati, a unei linii caracteristice din teren etc.

Directii

Ca si obeictivele, directiile din cadrul teatrelor de actiuni militare se impart in: strategice,
operative si tactice.
In terminologia militara se foloseste frecvent denumirea de directii de operatii,
intelegandu-se prin acestea: fie directia de operatii de valoare strategica (pe care actioneaza un
esalon de valoare strategica), fie directia de operatii de valoare operativa (pe care actioneaza un
esalon de valoare operativa).
Directia strategica este o fasie larga si adanca din teatrul de actiuni militare care permite
ducerea operatiilor strategice de catre o grupare de forte de valoare strategica.
Directiile strategice se inscriu in marile compartimente geografice: axate indeosebi pe un
sistem bogat de comunicatii, care conduc spre obiectivele strategice aflate in adancimea teatrelor de
actiuni militare, obiective a caror cucerire sau aparare poate influenta desfasurarea razboiului in
ansamblu.
La randul lor, directiile strategice se impart in terestre, maritime si terestre-maritime (mixte).
Directia strategica terestra este o fasie larga si adanca de teren din cadrul teatrului de actiuni
militare terestru. Cucerirea obiectivelor strategice situate in limitele ei se realizeaza de catre fortele
terestre, in cooperare cu fortele aeriene militare. Pe un teatru de actiuni militare se pot inscrie una

10
sau mai multe directii strategice. In al doilea razboi mondial, pe teatrul de actiuni militare din estul
Europei, pana la aliniamentul frontierei de est al Prusiei Orientale, Vistula, Carpatii Orientali,
Marea Neagra erau patru directii strategice: Karelo-finlandeza, Baltica, Bielorusa si Ucrainiana. Pe
aceste directii au actionat fronturi sau grupuri de fronturi. Prabusirea flancului sudic al
dispozitivului strategic german in august 1944 a avut ca urmare deschiderea unei noi directii
strategice, sud-europeana, pe axul Budapesta, Viena, sudul Germaniei, in lungul fluviului Dunarea;
pe acesta directie strategica a actionat armata romana dupa intoarcerea armelor impotriva
Germaniei.
Directia strategica maritima se inscrie in cadrul teatrelor de actiuni militare maritime
(oceanice). In cadrul acestor directii, pe litoral sau pe insulele din spatiul oceanic se gasesc
obiective de importanta strategica. In al doilea razboi mondial astfel de directii au fost: in partea
nordica a Oceanului Atlantic, cu o ramificatie spre Marea Barent si cu o alta ramificatie spre Marea
Mediterana; in Oceanul Pacific, s-a actionat pe doua directii strategice: prima, inscrisa in bazinul
Pacificului de nord si nord-vest (insulele Nipone, Aleutinele si Hawai), a doua, Filipinele, bazinul
Pacificului Central (Micronezia si Malaezia).
Pe directiile strategice maritime (oceanice) fortele care se confrunta sunt constituite in
primul rand din flotele maritime, inclusiv aviatia imbarcata si infanteria marina.
Directia strategica terestra-maritima este spercifica teatrelor de actiuni militare mixte
(terestro-maritime). Specific acestor directii este faptul ca, fasia in care se inscriu cuprinde atat
uscatul cat si spatiul maritim. Fortele de uscat actioneaza sprijinite de flota maritima. In al doilea
razboi mondial, directii strategice terestre-maritime au fost cele din nordul Africii, peninsula italica,
precum si din Pacificul de vest.
Directia operativa este o parte din directia strategica si consta dintr-o fasie de teren (spatiu
maritim) care conduce spre obiective de importanta operativa si care permite desfasurarea actiunilor
de lupta de catre una sau mai multe mari unitati operative , uneori si strategice.Astfel, in al doilea
razboi mondial, directia Tg.Mures, Zalau, Carei, Nyiregyhaza a constituit o directie operativa, pe
care au actionat Armata 4 romana, armatele 40 si 27 sovietice, in cadrul operatiei Debretin. Ca
directii operative maritime, pot fi mentionate in al doilea razboi mondial, cele din Marea
Mediterana, Marea Nordului, Marea Baltica etc.
Directia tactica este o parte din directia operativa si consta dintr-o fasie de teren care permite
ducerea actiunilor de lupta de catre marile unitati si unitatile tactice si care conduce spre obiective
de importanta tactica. Astfel, fasiile de ofensiva ale marilor unitati si unitatilor tactice si directiile pe
care actioneaza in aceste fasii sunt de valoare tactica, vizand cucerirea de obiective tot de valoare
tactica. (Ex. In misiune imediata Bg. din F.A.I. ii urmareste nimicirea inamicului pe adancimea B.
din F.A.I. ale acestuia, iar B. pe adancimea Cp.I.(Tc.) din F.A.I. ale B. inamic).
Rezulta ca, teatrul de actiuni militare cuprinde una sau mai multe directii strategice care
includ directii operative, acestea la randul lor cuprind un numar diferit de directii tactice. Aceste
directii pot avea orientarea paralela, divergenta sau convergenta, orientare care se poate modifica pe
parcursul unei campanii sau operatii.

Alini ame nte

Aliniamentul strategic este aliniamentul definit de elementele geografice importante (lanturi

de munti, fluvii, tarmuri maritime), precum si de frontierele de stat. Aliniamentele strategice, de
regula, marcheaza inceputul sau terminarea operatiilor strategice de aparare sau ofensive. Cucerirea
sau mentinerea unui astfel de aliniament poate influenta realizarea scopurilor strategice ale luptei
armate si razboiului in ansamblu.
Aliniamentul operativ este aliniamentul definit tot de elemente geografice caracteristice,
care marcheaza inceputul, etapele sau sfarsitul actiunilor ofensive sau de aparare duse de marile
unitati operative (gruparile de forte de valoare operativa).
Aliniamentul tactic corespunde in general cu linii caracteristice din teren, pe care le ocupa
succesiv marile unitati si unitatile tactice pe timpul ducerii luptei ofensive sau de aparare (cursuri de
apa, creste etc.).

11
 In conditiile razboiului de aparare a tarii, a unor conflicte armate de intensitate redusa, cu
spatii mai putin intinse si cu participarea unor grupari de forte mai reduse, definirea obiectivelor,
directiilor si aliniamentelor strategice, operative si tactice se face de catre statul atacat functie de
indeplinirea scopurilor politico-militare ale razboiului de aparare si nu de gruparile de forte
angajate. Astfel, in cazurile aratate mai sus, obiectivele, directiile si aliniamentele care pentru
agresor au o valoare tactica sau operativa, pentru aparator, in conditiile cand teritoriul sau este mai
putin intins, capata valoare strategica. In acelasi mod se pune problema si cand directiile cuprind in
fasia lor obiective vitale de mentinerea carora depinde succesul razboiului in ansamblu.

Cu toate ca mediul geografic constituie o conditie de baza pentru desfasurarea actiunilor

militare, incadrat intr-un teatru de actiuni militare, el nu constituie totusi un factor hotarator in
obtinerea victoriei in razboi. Factorii hotaratori sunt cei care compun potentialul militar al unei tari
sau grupuri de tari si numai studierea atenta a acestora poate duce la concluzii reale. Dar, un studiu
atent si determinarea din timp a unor spatii geografice ce pot deveni teatre de actiuni militare, sunt
atribute esentiale ale strategiei militare, iar studiul obiectivelor, directiilor si aliniamentelor de
valoare strategica, operativa sau tactica, constituie una din cerintele de baza in procesul de pregatire
a operatiilor pe teatrul de actiuni militare.

CAPITOLUL 2

DESCRIEREA GEOGRAFICO-MILITARA
A TEATRULUI DE ACTIUNI MILITARE DE SUD-VEST,
CONCLUZII DIN ORDIN MILITAR

2.1. ASEZAREA, DELIMITAREA, COMPUNEREA SI IMPORTANTA TEATRULUI

DE ACTIUNI MILITARE DE SUD-VEST

2.1.1. Asezarea geografica, limite, suprafata

Teatrul de actiuni militare de sud-vest este cuprins intre meridianele de 8 0 si 360 longitudine
estica si paralela de 300 si 500 latitudine nordica. El cuprinde intreaga Europa sud-estica, o parte din
Asia de sud-vest si cea mai mare parte a litoralului din nordul Africii, fiind prin urmare un teatru de
actiuni militare intercontinental. Limitele acestui teatru de actiuni militare sunt:
- la nord: o linie care incepe de la varful Mont Blanc, trece pe culmile Alpilor Italieni si
Austrieci, apoi pe la Insbruck, Linz, Lvov, Kiev,Harkov;
- la sud: o linie pe la aproximativ 100 km sud de tarmul nord-african, intre Akaba si
Bizerta (fasia de litoral din nordul Africii);
- la vest: linie care trece pe la vest de varful Mont Blanc, vest de insulele Corsica si
Sardinia, apoi pe frontiera dintre Algeria si Tunisia;
- la est: linia est Harkov, Kerci, Damasc, Akaba.
Dimensiunile teatrului: de la est la vest, aproximativ 2500 km, iar de la nord la sud, 2300
km., rezultand o suprafata totala de aproximativ 5,7 milioane km. 2, din care aproximativ 50%
reprezinta spatiu maritim. Ca urmare, este un teatru de actiuni militare terestru-maritim (mixt).
Prin dimensiunile sale, teatrul de actiuni militare de sud-vest permite desfasurarea unor
actiuni militare de importanta strategica, cu participarea tuturor categoriilor de forte armate.

2.1.2. Compunerea
Din punct de vedere fizico-geografic, teatrul de actiuni militare de sud-vest se compune din
urmatoarele regiuni: Peninsula Apeninica (Italica); nordul Italiei cu Campia Padului si Muntii Alpi;
Podisul Tirol (Austria), regiunea muntilor Carpati; Campia Dunarii de jos; Podisul Volino-Podolic;
o parte din marea campie est-europeana; Peninsula Balcanica, Peninsula Anatoliei (Asia Mica)
partea rasariteana si centrala a litoralului nord-african; insulele din Mediterana centrala si
rasariteana. Cuprinzand trei mari peninsule Apeninica, Balcanica si Anatolica este un teatru

12
peninsular. Partea terestra a teatrului de actiuni militare de sud-vest avand regiuni muntoase, in
proportie de aproximativ 60%, ii confera caracterul de teatru de actiuni militare muntos.

2.1.3. Importanta teatrului de actiuni militare de sud-vest

Cuprinde importante zone geografice de pe harta lumii, unde de-a lungul secolelor, situatia
politica a fost intr-o continua framantare. Mai mult ca oricare parte a lumii, aici s-au desfasurat un
numar impresionant de razboaie, numeroase si complexe actiuni militare cu toate categoriile de
forte armate. Cele doua conflagratii mondiale au produs profunde schimbari in acest spatiu
geografic. Astfel, primul razboi mondial s-a terminat cu prabusirea celor trei mari imperii
absolutiste: Imperiul tarist, austro-ungar si otoman, ceea ce a dus la reconstituirea unui important
numar de state nationale din Europa centrala si sud-estica.
In orice parte de pe glob, conflictul de interese dintre marile puteri, impartirea sferelor de
influenta, politica de ingerinte si dictat al acestora asupra tarilor mici si mijlocii, nu s-a manifestat
cu atata insistenta ca in aceasta parte a lumii. Secole de-a randul, popoarele din aceasta zona au fost
impartite si reimpartite de marile imperii, trebuind sa suporte inapoierea economica si culturala,
deznationalizarea ,iar in prezent sunt bintuite de fantoma problemelor etnice si confesionale .
Cauzele care au facut ca aceasta zona geografica sa starneasca interesul marilor puteri si sa
devina de o importanta strategica deosebita, rezida in:
- intretaierea marilor drumuri comerciale, care leaga Europa nordica de cea sudica si sud-
estica, precum si cu nordul Africii si Orientului Mijlociu; mentinerea unor regiuni cheie
de pe acest spatiu permite controlul acestor cai de comunicatie, precum si a zonelor
geografice spre care conduc;
- existenta unui numar de peste 20 de state ale caror popoare apartin unor grupe diverse
(germanice, romanice, slave tiurice etc.), ceea ce a facut ca foarte multe puteri din zona
sa-si justifice interventia sub pretextul protejarii conationalilor;
- cuprinde regiuni cu importante bogatii naturale, care alaturi de un climat prielnic, a unei
populatii de aproximativ 500 milioane locuitori, la care se adauga importante regiuni
industriale si agricole, asigura desfasurarea unei intense activitati economice si de
schimb de valori materiale cu alte regiuni de pe glob.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, zona a cunoscut numeroase conflicte, care au
degenerat chiar in ciocniri armate, ca razboiul arabo-israelian, conflictul greco-turc in problema
Ciprului, conflictele din spatiul ex sovietic (C.S.I.) si fosta Iugoslavie.
Toate acestea dovedesc ca nu au fost inlaturate cauzele ce ar putea da nastere la noi conflicte
in zonele ce se incadreaza in acest teatru de actiuni militare. Un motiv in plus pentru a se acorda
toata atentia studierii lui pentru a nu fi surprinsi de unele actiuni ce ar putea fi declansate din acest
spatiu asupra Romaniei.

2.2. CARACTERISTICILE CONDITIILOR NATURALE DE PE TEATRUL DE

ACTIUNI MILITARE DE SUD-VEST

2.2.1. Regiuni muntoase

Cea mai mare parte a regiunilor muntoase de pe teatrul de actiuni militare de sud-vest
apartin sistemului Alipino-Carpato-Himalaian, de varsta tertiara. Principalele lanturi de munti sunt
Apeninii, Alpii, Carpatii, Alpii Dinarici, Muntii Pindului, Balcanii, Muntii Pontici, Taurus si
Antitaurus. Caracteristica regiunii muntoase este compunerea ei din lanturi curbate, sub forma unor
arcuri de cerc, atingand lungimi de 1000-1500 km si inaltimi de 2000-4000 m, precum si orientarea
transversala sau longitudinala cu axul est-vest al teatrului de actiuni militare.
Muntii Apenini strabat longitudinal Peninsula Italica, prelungindu-se prin Calabria, Sicilia si
pragul submarin din Canalul Siciliei, in nord-vestul Africii, unde fac legatura cu Muntii Atlas.
Apeninii se prezinta sub forma unor creste succesive orientate nord-vest, sud-est, pe centrul
peninsulei, puternic ferastruite spre tarmurile tirenian si adriatic al peninsulei, avand cele mai mari
inaltimi in partea lor centrala, unde se apropie de 3000 m. Se impart in trei grupe: Apeninii Ligurici,
Apeninii Centrali, Apeninii Meridionali.

13
 Apeninii Ligurici sunt despartiti de Alpi prin trecatoarea Altare. Au inaltimi mijlocii,
altitudinea maxima fiind 2163 m. Sunt strabatuti de numeroase comunicatii care inlesnesc
deplasarea tuturor categoriilor de tehnica de lupta.
Apeninii Centrali formeaza grupa cea mai inalta si mai intinsa a Apeninilor. Sunt brazdati de
numeroase vai longitudinale si transversale. Versantii dinspre Marea Adriatica sunt foarte abrupti,
iar cei dinspre Marea Tiraniana au pante domoale si depresiuni intramontane. Ating inaltimi de
2500 m, cu mai putine comunicatii si sunt mai greu de strabatut.
Apeninii Meridionali strabat sudul Italiei, inclusiv Calabria, atingand altitudini de peste
1900 m. Versantii dinspre Marea Tireniana sunt mai abrupti, cei estici au pante domoale. Sunt
strabatuti de vai si numeroase cai de comunicatie. Relieful muntos este predominant si in insulele
Sicilia si Sardinia, cu inaltimi de 3340 m (Etna) Sicilia si 1834 m (Gennargentu) Sardinia.
Alpii formeaza un intins lant muntos sub forma unui arc de cerc cu concavitate spre sud,
avand un capat sprijinit pe tarmul golfului Genova, iar altul legandu-se cu Alpii Dinarici, la est de
golful Tricat. Ei poarta diferite denumiri, functie de teritoriul pe care se gasesc: Alpii francezi,
italieni, elvetieni, austrieci. Au o lungime de peste 12.000 km si o largime de 100-150 km. Prezinta
cei mai inalti masivi muntosi din Europa, depasind 4000 m. (Mont Blanc 4810 m., Monto Rosa
4638 m. etc.).
Alpii formeaza un obstacol greu de trecut, iar vaile si depresiunile intramontane pot fi cu
usurinta inchise. Cele mai inalte culmi si varfuri sunt acoperite cu zapezi vesnice si numerosi
ghetari, care ocupa o suprafata de aprozimativ 4000 km 2. Escaladarea acestor inaltimi nu se poate
realiza decat de trupe specializate. Trecatorile, desi destul de numeroase, devin frecvent
impracticabile indeosebi iarna si pot fi cu usurinta inchise cu forte putine.
Carpatii prelungesc spre est lantul Alpilor, avand si ei forma unui arc de cerc cu concavitatea
spre sud-vest, cu lungimea de aproximativ 1600 km si ambele capete sprijinite pe Dunare; capatul
de nord-vest in raionul Bratislava-Viena, iar cel de sud-est intre Bazias si Drobeta-Turnu-Severin..
Ei se impart in urmatoarele grupe principale: Grupa Tatrei, intre Dunare (Bratislava) si pasul
Dukla; Grupa Beskizilor Orientali, intre Dukla si frontiera de stat a Romaniei (cunoscuti si sub
denumirea de Carpatii Padurosi); Carpatii Orientali, intre frontiera de nord a tarii (pe zona
muntoasa) si pana la Valea Prahovei, Sercaia; Carpatii Meridionali, intre Valea Prahovei, Sercaia si
pana la culoarul Timis-Cerna, Orsova; Carpatii Occidentali, intre Dunare (Bazias, Orsova) si
Barcau, Simleul Silvaniei, Zalau.
Arcul carpatic reprezinta un important aliniament strategic fiind greu accesibil, indeosebi
Grupa Tatrei si a Carpatilor Meridionali. Sectoarele mai usor accesibile sunt: Beskizii Orientali.
Curbura Carpatilor, precum si cele doua regiuni depresionare Poarta Somesului si Poarta
Muresului.
Alpii Dinarici constituie o prelungire a Alpilor in vestul Peninsulei Balcanice. Au o lungime
de 700-800 km si o largime de 100-200 km., iar inaltimile sunt comparabile cu ale Carpatilor (Vf.
Durmitor 2522 m.). Culmile sunt orientate paralel cu Coasta Dalmatiei, cu vai inguste, adanci si
sinuoase. Sistemul de comunicatii este insuficient dezvoltat, cu numeroase lucrari de arta de
capacitate mica, curbe cu raza mica si locuri inguste; inaltimile descresc de la tarmul Dalmatiei spre
est, pana la regiunile de deal din apropierea raurilor Sava si Morava.
Inaltimile fiind mai mari pe Coasta Dalmatiei si pantele mai abrupte, o debarcare pe litoralul
estic al Adriaticii este mult ingreuiata, precum si dezvoltarea ofensivei spre interior. Datorita acestor
caracteristici, precum si orientarii lor, Alpii Dinarici ingreuiaza actiunile militare, le canalizeaza pe
directii independente, limitand posibilitatile de manevra si folosirea blindatelor.
Muntii Pindului sunt o prelungire spre sud a Alpilor Dinarici de care se leaga prin Alpii
Albaniei si Muntii Macedoniei. Sunt formati din masivi greu accesibili, cu inaltimi care depasesc
uneori 2500 m, cu pante abrupte si cu comunicatii putine. In cea mai mare parte sunt lipsiti de
vegetatie si cursuri de apa, ceea ce aduce mari neajunsuri din punct de vedere militar. In partea de
sud-est muntii sunt stancosi si au o orientare generala spre vest-est, pana la Marea Egee, formand un
litoral cu tarmuri inalte si abrupte.
Muntii Balcani se prezinta sub forma unor culmi paralele, orientate vest-est, intre Valea
Timocului si Marea Neagra. Valoarea ca obstacol este mai accentuata in partea vestica si centrala
unde altitudinile depasesc 2300 m (Vf. Botev 2376 m.). Lungimea Lantului muntos este de

14
aproximativ 480 km, iar largimea de aproximativ 75 km. Prezinta numeroase trecatori cu pasuri
inalte de culme, de asemenea, o seama de depresiuni intramontane.
Muntii Balcani constituie un important aliniament strategic favorizand apararea orientata
spre sud. Sectorul cel mai accesibil este cel al Balcanilor de est, unde o actiunile combativa terestra-
maritima favorizeaza ofensiva spre nord sau invers. Principalele trecatori din Muntii Balcani
(lungimea in km si capacitatea lor tactica) sunt: Petrohansk 38 km.-1Bg; Isker 85 km.- 1 Bg.;
Botevgrad- 36 km. 1 Bg.; Etropol 28 km. 1 Bg.; Riburita 53 km. 1 Bg.; Troian 48 km.
1 Bg.; Rusaska 32 km. 1Bg.; Sipka 35 km. 1 Bg.; Republica 52 km. 1-2 Bg.; Tvirdita
48 km. 1Bg.; Sliven-Vratnik, Sliven-Kotel 31 km si 30 km 1Bg; Ris 60 km 1-2 Bg.,
Kamciska 48 km. 1-2 D.; Liulinaka 47 km. 1 Bg., Primorak 51 km 1 Bg.
Muntii Rodopi au trasaturi asemenatoare Balcanilor si se prezinta sub forma unui masiv
compact cu orientarea generala nord-vest, sud-est, culmi radiale abrupte, vai adanci si inguste,
precum si numeroase depresiuni intramontane, cea mai importanta fiind cea a riului Mesta. Prezinta
un obstacol natural important, indeosebi intre raurile Struna si Marita unde inaltimile lor se apropie
de 3000 m. Principalele trecatori din muntii Rodopi (lungimea in km. si capacitatea lor tactica) sunt:
Blagoevgrad 50 km 1 Bg.; Razlog 70 km 1 Bg.; Cospatski 50 km 1 Bg.; Devin 80 km.
1-2 Bg.; Cepelarita 100 km. 1 Bg.; Orcahovet 50 km. 1 Bg.
Regiunea muntoasa din Peninsula Anatoliei este dominata de Muntii Pontici la nord, spre
tarmul Marii Negre, si Taurus la sud, spre tarmul Mediteranei. Muntii pontici se prezinta sub forma
unor culmi paralele cu litoralul Marii Negre; Koroglu Daglari si Isfendiar Daglari, in partea de vest
si Dogu Kara Deniz Daglari in est, cu inaltimi ce depasesc 3000 m., indeosebi ramura de est. Ei
constituie o importanta bariera ce se opune unor actiuni de desant de pe Marea Neagra. In sud,
Muntii Taurus prezinta caracteristici asemanatoare, formand o bariera impotriva unor actiuni de
desant de pe Mediterana de est. Aceste bariere muntoase (Ponticii, Taurus) inchid Podisul central al
Anatoliei cu inaltimi de 800-1200 m. Este un podis inalt si arid, cu vegetatie saraca, comunicatii
putine si resurse materiale si de trai reduse. Pune probleme folosirii tehnicii blindate si auto,
fragmetand actiunile de lupta.
Din cele aratate rezulta ca, relieful muntos este dominant pe teatrul de actiuni militare de
sud-vest, iar lanturile muntoase au orientari diferite, fapt ce favorizeaza sau defavorizeaza ofensiva
sau apararea, aceasta depinzand de orientarea directiilor tactice si operative spre regiunea muntoasa.
De asemenea, predominarea reliefului muntos va imprima actiunilor militare un caracter specific.

2.2.2. Regiunile de deal si podis

In cadrul teatrului de actiuni militare de sud-vest cele mai importante regiuni de deal si
podis sunt: regiunile deluroase din vestul Ungariei dinspre raurile Drava si Sava, dintre raul Sava si
Alpii Dinarici, dealurile subcarpatice din Romania, regiunile de deal si fasia litoralului nord-african;
podisul Karst din nord-vestul Iugoslaviei, podisurile din Romania, Prebalcanic si Deliorman din
Bulgaria, Podisul Volino-Podolic si Podisul Anatoliei.

2.2.3. Regiunile de campie

Ocupa o suprafata relativ mica in cadrul teatrului de actiuni militare de sud-vest. Cele mai
importante sunt: Campia Padului, Campia Dunarii mijlocii, Campia Dunarii de jos si Campia
Ucrainiana. Ele constituie principalele regiuni depresionare, cu un sistem de comunicatii dezvoltat,
in care se inscriu cele mai importante directii ce permit ducerea unor operatii cu importante grupari
de forte. De-a lungul istoriei, aceste campii au cunoscut desfasurarea a importante actiuni militare
dintre care cele din primul si al doilea razboi mondial sunt cele mai semnificative (Campia
Ucrainiana, Campia Dunarii de jos, Campia Dunarii mijlocii). Caracteristica lor principala este
suprafata plana sau cu usoare ondulatii. Sunt bogate in resurse de hrana, cuprinzand raioane agro-
industriale si industrii dezvoltate. Avantajeaza ducerea operatiilor ofensive, oferind mari posibilitati
de manevra cu forte de toate armele, indeosebi cu blindate si favorizeaza folosirea armelor de
nimicire in masa, cu efecte maxime. Cursurile de apa din regiunile de campie constituie singurele
obstacole naturale care pun probleme ofensivei si avantajeaza pe aparator. In general, insa, ofensiva
poate sa-si manifeste intreaga ei superioritate asupra apararii, ceea ce da actiunilor de lupta un
caracter deosebit de dinamic.

15
 2.2.4. Tarmurile si litoralul maritim
Tarmurile maritime din cadrul teatrului de actiuni militare de sud-vest au o mare intindere,
datorita conturului lor crestat, indeosebi in partea nordica a Marii Mediterane. Existenta tarmurilor
si a unor fasii de litoral dezvoltate face ca o serie de directii operative de pe teatrul de actiuni
militare de sud-vest sa fie directii de litoral, cu una sau chiar ambele limite sprijinite pe tarmurile
maritime.
Tarmurile peninsulei Apeninice, ale Marii Negre, cele din sudul Anatoliei, estul Mediteranei
si nordul Africii, sunt in general drepte, inalte, cu golfuri putine. In schimb, tarmurile Peninsulei
Balcanice si ale Anatoliei vestice sunt puternic dantelate cu golfuri inguste si adanci si strajuite de
numeroase insule ce permit adapostirea flotei maritime militare. Tarmurile drepte si joase,
sectoarele de plaje din cuprinsul lor, sunt favorabile debarcarii desantului maritim. Raioane
favorabile debarcarii desantului maritim sunt pe litoralul Marii Ligurice, Marii Tireniene, Marii
Ionice, litoralul nord-vestic si sudic al Marii Negre, precum si pe litoralul nord-african.
Date fiind spatiile relativ reduse ale marilor amintite se intrevede folosirea procedeului de
debarcare litoral-litoral si numai in cazuri deosebite prin transbordare.
O mare insemnatate pentru ducerea actiunilor flotei maritime o au stramtorile sau canalurile
maritime cum sunt Bosfor si Dardanele, canalurile Corint, Suez, Ontrato, Malta. Stramtorile Bosfor
si Dardanele sunt de importanta strategica constituind unicul drum maritim de legatura intre Marea
Neagra si Marea Mediterana. Aceste locuri inguste pe spatiul maritim sunt nefavorabile actiunii
flotelor maritime militare, putand fi usor aparate sau chiar inchise de catre aparator.

2.2.5. Reteaua hidrografica

Pe teatrul de actiuni militare de sud-vest reteaua hidrografica este variata ca orientare, debit
si valoare ca obstacol, fiind influentata de marea diversitate a formelor de relief si de clima, de
variatia precipitatiilor atmosferice. Locul principal in reteaua hidrografica il ocupa Dunarea, intre
Viena si Marea Neagra. Dunarea constituie o mare artera fluviala de transport, de insemnatate
internationala, un important obstacol si aliniament strategic. Ea reprezinta o importanta rocada
fluviala pe teatrul de actiuni militare de sud-vest.
Alte cursuri de apa, care constituie obstacole importante sunt: Padul, Drava, Sava, Morava,
Tisa, Muresul, Oltul, Siretul, Prutul, Nistrul, Bugul de sud, Niprul, Nilul. Cursurile de apa din
Peninsula Italica, sudul si sud-vestul Peninsulei Balcanice. Anatolia si Africa de nord (exceptand
Nilul) au o mai mica insemnatate militara. In general reteaua hidrografica are o dezvoltare mai mare
in partea de nord-est a teatrului de actiuni militare de sud-vest. In regiunile de campie, majoritatea
cursurilor de apa au orientarea aproape perpendiculara pe axul directiilor operative si se succed la
distante relativ scurte, fapt ce impune uneori fortarea a 1-2 cursuri de apa intr-o singura zi de lupta.

2.2.6. Spatiul maritim

Spatiul maritim al teatrului de actiuni militare de sud-vest cuprinde Marea Neagra, Marea
Marmara, Marea Egee, Marea Mediterana, Marea Adriatica, Marea Ionica, Marea Tireniana. In
marile situate la nord de linia Creta, Malta, tarmul sudic al insulei Sardinia, actiunile fortelor
maritime militare sunt limitate, datorita spatiilor maritime putin dezvoltate, semiinchise si existenta
unui mare numar de insule, indeosebi in Marea Egee, Marea Ionica, nord-estul Marii Adriatice si
nordul Marii Tireniene. Actiunile militare de amploare se pot desfasura in estul si centrul Marii
Mediterane, unde spatiul maritim permite desfasurarea si manevra unor forte maritime importante.
Existenta spatiului maritim de mare dezvoltare, pe teatrul de actiuni militare de sud-vest,
face ca actiunile militare, in partea sudica a teatrului, sa fie neconceput fara participarea fortelor
maritime militare.
Aceasta impune organizarea temeinica a cooperarii dintre cele trei categorii de forte armate:
terestre, maritime si aeriene, pe zone maritime si pe litoral, precum si pe ansamblul teatrului de
actiuni militare.

2.2.7. Clima

16
 Fiind un spatiu geografic de mari dimensiuni, teatrul de actiuni militare de sud-vest are un
climat foarte variat, care pune probleme diferite actiunilor militare.
Partea sudica se caracterizeaza prin climat subtropical si climat mediteranean, intre
paralelele de 300 si 400 latitudine nordica. Temperaturile medii anuale sunt peste 0 0, ceea ce arata
lipsa inghetului, dand posibilitatea executarii neintrerupte a navigatiei si deci a actiunilor militare in
orice anotimp. Vanturile uscate, ploile sunt rare, repezi si de scurta durata. Seceta caracteristica
verilor din aceste regiuni pune probleme procurarii apei potabile si a celei necesare pentru
executarea decontaminarii.
Partea nordica a teatrului de actiuni militare se inscrie in zona climei temperate continentale.
Marile variatii de temperatura specifice acestor regiuni impun masuri speciale cu privire la
echiparea si hranirea trupelor, asistenta sanitara, intretinerea tehnicii de lupta etc.
In functie de relief, acoperiri, departarea de tarmuri maritime si de alti factori fizico-
geografici, in diferite regiuni ale teatrului de actiuni militare de sud-vest apar nuante locale ale
climatului si regimului de precipitati, ceea ce influenteaza actiunile militare, fapt de care trebuie sa
se tina seama.

2.3. SISTEMUL DE COMUNICATII DE PE TEATRUL DE ACTIUNI MILITARE DE

SUD-VEST
Spatiul terestru al teatrului de actiuni militare de sud-vest dispune de un bogat sistem de
comunicatii. In limitele lui se intretaie marile drumuri comerciale care leaga Europa occidentala de
Europa sud-estica si cu Orientul Apropiat si Mijlociu. Tot aici se intalnesc si marile drumuri
maritime internationale care leaga trei continente Europa, Africa, Asia si doua mari bazine
oceanice Oceanul Atlantic si Oceanul Indian.
Soselele de diferite tipuri (pietruite, asfaltate, autostrazi, ating o lungime totala ce depaseste
un milion de kilometri, revenind aproximativ 41 km sosele la 100 km 2, densitate medie. Densitatea
insa este mai mare in jumatatea de nord a teatrului si indeosebi in regiunile de campie, deal si podis.
Ca orientare, soselele urmeaza in general formele de relief si reteaua hidrografica, fiind directionate
predominant in lungul Dunarii, a litoralului si a principalelor cursuri de apa. De asemenea, ele
pornesc radial din principalele orase, indeosebi capitale de tari. Avand orientare diversa si predilect
pe axul directiilor operative, soselele de pe teatrul de actiuni militare de sud-vest, asigura
desfasurarea unor actiuni militare de mare amploare, avand o mare capacitate de trafic rutier, cu
unele exceptii, in sudul Peninsulei Balcanice, Podisul Anatoliei si nordul Africii.
Caile ferate au, de asemenea, o mare dezvoltare, peste 79974 km, revenind aproximativ 4,5
km cale ferata la 100 de km2. Ca si la sosele, densitatea este mai mare in jumatatea de nord a
teatrului, unde, in unele zone, aceasta este de 6-8 km la 100 de km. 2 . Caracteristic retelei feroviare
este modernizarea ei continua prin dublarea liniilor si electrificare (aproximativ 50% sunt deja
electrificate), precum si prin marimea capacitatii de trafic. In general, orientarea cailor ferate
urmeaza pe cea a soselelor si asigura executarea transporturilor de mare capacitate (tehnicii grele)
pe intregul teatru de actiuni militare.
Atat soselele cat si caile ferate sunt legate de importante lucrari de arta (poduri, viaducte,
tuneluri etc.), indeosebi in regiunile cu o retea hidrografica mai dezvoltata.
Caile maritime si fluviale de pe teatrul de actiuni militare de sud-vest prezinta un mare
interes datorita existentei unui important spatiu maritim (aproape 60%), cat si a unei importante
retele hidrografice pretabile navigatiei. Transporturile pe apa deci pot fi luate in considerare in
aceeasi masura ca si transporturile rutiere, la realizarea unor transporturi eficace de trupe.
Transportul prin conducte este de asemenea utilizat in spatiul geografic al teatrului de
actiuni militare de sud-vest. Acestea sunt profilate indeosebi pe transportul produselor petroliere, de
gaze, de apa. Ele prezinta o deosebita importanta fiind un mijloc de transport ieftin si mai bine
protejat. Unele din aceste conducte fiind orientate pe axul directiilor operative pot fi utilizate cu
succes si pentru nevoi militare.
Sistemul de comunicatii de pe teatrul de actiuni militare de sud-vest, prin dezvoltarea,
varietatea tipurilor si orientare, asigura pe deplin necesitatile de ordin militar. Potrivit in dinamica
sa, tendinta este spre continua modernizare si marire a capacitatii de transport..

17
 2.4. DIRECTIILE STRATEGICE SI OPERATIVE PROBABILE DE PE TEATRUL
DE ACTIUNI MILITARE DE SUD-VEST
La stabilirea directiilor strategice si operative probabile de pe teatrul de actiuni militare de
sud-vest s-a tinut seama de un numar de factori dintre care cei care prezinta mai mare importanta
sunt: compartimentarea spatiului geografic pe teatrul de actiuni militare; configuratia politico-
militara de pe continent; orientarea si caracteristicile sistemului de comunicatii; existenta
obiectivelor si aliniamentelor de insemnatate strategica si operativa; posibilitatile de concentrare a
fortelor si mijloacelor in vederea desfasurarii unor actiuni de importanta strategica si operativa.
Tinand seama de acesti factori, pe teatrul de actiuni militare de sud-vest s-au stabilit
urmatoarele directii strategice si operative terestre si directii operative maritime.
A. Directii terestre:
- directia strategica de vest cu:
- directia operativa austriaca;
- directia operativa nord-italiana;
- directia strategica de sud-est cu:
- directia operativa Vardar-Morava;
- directia operativa greaca;
- directia operativa turca (Tracia de est);
- directia operativa italiana (apeninica);
- directia operativa nord-africana.
- directia strategica de nord-est cu :
-directia operativa Podolica ;
-directia operativa Central-Ucrainiana ;
-directia operativa Sud-Ucrainiana .
B. Directii maritime:
- directia operativa din partea cu vestul si nordul Marii Negre;(terestra si maritima)
- directia operativa a Marii Egee;
- directia operativa a Marii Ionice;
- directia operativa a Marii Adriatice;
- directia operativa a Marii Tireniene.

A. Directii strategice terestre

2.4.1. Directia strategica de vest

Aceasta directie strategica cuprinde jumatatea de nord a teatrului de actiuni militare de sud-
vest, pe toata adancimea lui, ii este delimitata: la nord, limita de nord a teatrului (varful Mont Blanc,
Insbruck, Linz, Lvov, Kiev, Harkov); la sud o linie ce trece pe la Insula Elba, Ancona, Zadar,
Belgrad, fluviul Dunarea pana la Calarasi, Ostrov, Mangalia, tarmul vestic si nordic al Marii Negre,
Peninsula Crimeea, Kerci; la vest, o linie ce trece pe la varful Mont Blanc, Nisa, tarmul nordic si
vestic al Marii Ligurice, insula Elba; la est, o linie ce uneste localitatea Harkov cu localitatea Kerci.
In limitele aratate, largimea directiei strategice de vest este de 480-720 km, iar adancimea de
aproximativ 2500 km, ceea ce ii confera dimesiuni de directie strategica.
In cadrul acestei directii se inscriu zone geografice importante ca: nordul Italiei, Campia
Dunarii de mijloc, Transilvania, Campia Romana, Campia Ucraineana; cinci capitale (Viena,
Budapesta, Belgrad, Bucuresti, Kiev); obiective economice, noduri de comunicatii si aliniamente de
importanta strategica (fluviul Dunarea, lantul muntos al Alpilor si Carpatilor, litoralul Marii Negre).
Directia a devenit activa in al doilea razboi mondial, in ea inscriindu-se operatiile fronturilor
2 si 3 ucrainene, orientate est-vest si armata romana (in cadrul Frontului 2 ucrainean) cu actiunile de
la Debretin, Budapesta, Viena si Praga.
In cadrul directiei strategice de vest se inscriu urmatoarele directii operative:
- directia operativa austriaca;
- directia operativa nord-italiana.

18
 2.4.1.1. Directia operativa austriaca (DUNAREA DE SUS)
Directia se inscrie in compartimentul geografic definit de Dunare, avand ca limite: la nord
Muntii Sumava (sud-vestul Cehoslovaciei), pantele sudice ale Podisului Ceho-Morav, pantele
sudice ale Carpatilor nord-vestici (grupa Tatrei), iar la sud, pantele nordice ale Alpilor Austriei,
exclusiv Lacul Balaton, Mezotur, Szeghalom.
Axul directiei este Munchen, Linz, Viena, Budapesta, Debretin; pe teritoriul Romaniei: (prin
POARTA SOMESULUI-Marghita, Zalau, Tg.Neamt., Iasi, cu o varianta posibila pe la Cluj-Napoca,
Tg.Mures, Brasov ).
In limitele aratate, largimea directiei austriece este de 125-200 km, iar adancimea de
aproximativ 1200 km.
Este o directie de legatura intre teatrul de actiuni militare de sud-vest si teatrul de actiuni
militare de vestx.
Directia a devenit activa in al doilea razboi mondial, dinspre est actionand fortele sovietice,
pana la Viena, iar dinspre vest, fortele aliate americane.
Include obiective de mare insemnatate economica, politica si militara. Doua capitale (Viena
si Budapesta), orasele industriale de pe cursul superior al Dunarii (Munchen, Insbruck, Linz) sau
cele din Campia Tisei (Szolnok, Debretin).
Terenul, pe directia operativa austriaca, cuprinde aproape toate formele de relief: in partea sa
de vest, pana in raionul Bratislava, predomina formele muntoase ale reliefului; in partea de est
cuprinde si o parte din Campia Dunarii de mijloc. Ca urmare, fortele care ar actiona pe aceasta
directie ar avea o compunere mixta, din care nu ar lipsi vanatorii de munte.
Reteaua hidrografica este destul de bogata, principalul curs de apa fiind fluviul Dunarea. In
partea de vest, vaile cursurilor de apa sunt inguste si adanci, cu maluri abrupte.
Sistemul de comunicatii este dezvoltat pe toata adancimea si largimea directiei de operatii.
Calea ferata Budapesta, Viena, Salzburg are o capacitate de 48 perechi de trenuri in 24 de ore.
Capacitatea directiei este pana la o armata de arme intrunite (grupare de forte de nivel
operativ).
Pentru apararea orientata spre vest terenul permite organizarea urmatoarelor aliniamente:
- pantele vestice ale Carpatilor Albi, Carpatilor Mici, zona mlastinoasa de la frontiera
ungaro-austriaca;
- pantele vestice ale Podisului Krupinei, raul Ipoly, pantele vestice ale muntilor Vertes,
pantele nordice ale muntilor Bakony;
- raul Ipoly, fluviul Dunarea, Budapesta;
- raul Tisa;
- pe panatele de vest ale Carpatilor Occidentali.
Aceste aliniamente se sprijina pe obstacole naturale importante, munti, cursuri de apa. Intre
Dunare si Tisa insa ofensiva este avantajata, avand posibilitatea folosirii in masa a tehnicii blindate.
Apararea poate folosi cursurile de apa si canalurile de hidroamelioratii din pusta ungara; de
asemenea, mentinerea de catre aparator a regiunilor muntoase din nord-estul Ungariei, poate
constitui o amenintare pentru flancul atacatorului si bune baze de plecare pentru executarea
ripostelor ofensive.
Caracterul framantat al terenului, in partea vestica si nordica a directiei, ofera conditii bune
de mascare si protectie a trupelor, pentru executarea manevrei in ascuns a fortelor si mijloacelor.
Armele de nimicire in masa pot fi folosite in diferite compartimente de teren de pe adancimea
directiei, indeosebi in regiunile de campie, de deal si podis.
Logistica beneficiaza pe directia operativa austriaca si de un sistem de comunicatii bogat si
variat precum si de importante resurse materiale, capacitati industriale, precum si de posibilitatile de
asistenta medicala ale localitatilor din zona.
______________________________
x
Teatrul de actiuni militare de vest este spatiul geografic cuprins intre Vistula la est, Marea
Baltica la nord, Oceanul Atlantic la vest, Carpatii, regiunile muntoase din nordul Cehoslovaciei,
sudul Germaniei si estul Frantei la sud.

19
 2.4.1.2. Directia operativa nord-italiana (DUNAREA MIJLOCIE)
Directia se inscrie in compartimentul geografic dintre Muntii Alpi, Apenini, golful Venetiei,
Alpii Dinarici, iar spre est, partea sudica a Campiei Panonice, avand ca limite: la nord, Alpii
austrieci, Muntii Bakony, Szolnok, Debretin, iar la sud, insulele Elba, Ancona, Zadar, Belgrad.
Largimea directiei este de 300-400 km, iar adancimea pana la 2000 km.
Axul directiei este Torino, Milano, Udine, Zagreb, Baja, Szeged; pe teritoriul Romaniei, prin
poarta Muresului, Arad, Deva, Sibiu, Brasov, cu o varianta posibila pe la Timisoara, Drobeta-Turnu-
Severin, Craiova, Bucuresti, Constanta.
Directia intercepteaza principalele cai de comunicatie care leaga Europa occidentala si
centrala de Peninsula Italica, Balcanica si Asia Mica, cuprinde obiective de importanta operativa,
strategica: nordul industrial al Italiei, importantele centre industriale si porturi maritime din nord-
vestul Iugoslaviei, centrele industriale din sudul Ungariei. Prin marea suprafata ce o include,
directia permite desfasurarea unor importante grupari de forte si a unor operatii de amploare. In al
doilea razboi mondial pe aceasta directie au actionat Frontul 3 ucrainean, Armata Populara de
Eliberare a Iugoslaviei si Armata bulgara, iar in nordul Italiei fortele aliate.
Terenul, din limitele directiei operative nord-italiene, are un relief variat, in buna parte
muntos, dealuri si podis. Cele doua campii (Padului si Panonica sunt despartite de bariera muntoasa
a Alpilor si Alpilor Dinarici, avand punctul de jonctiune in fisia de la Udine, loc ingust care
favorizeaza apararea si pune probleme grele ofensivei, actiunile de lupta fiind specifice terenului
muntos. Cele doua campii pemit desfasurarea unor actiuni de amploare, cu folosirea in masa a
tehnicii blindate.
Capacitatea directiei operative nord-italiene este de pana la un grup de armate (front,
grupare de forte strategica).
Pentru apararea orientata spre vest, incepand de la frontiera dinspre Iugoslavia si Italia,
terenul pemite organizarea urmatoarelor aliniamente:
- Alpii Carnici, frontiera Iugoslaviei cu Italia, Golful Triest, Peninsula Istria, tarmul
Adriaticii pana la Zadar; este un aliniament puternic, cu exceptia tarmului dintre Triest si
Pola, care favorizeaza debarcarea desantului maritim; principalele directii de interzis pe
acest aliniament sunt: Udine, Maribor, Udine, Ljubljana, Zagreb; Triest Karlovac;
- frontiera sud-vestica a Ungariei cu Austria, Zagreb, Zadar; are avantajul ca se sprijina cu
flancurile pe regiuni muntoase dar este vulnerabil la centru; principalele directii de
interzis pe acest aliniament sunt: Maribor, Nagykanizsa; Zagreb, Virovitica; Karlovac,
Banja-Luka;
- lacul Balaton, dealurile Papuk, Banja-Luka; acest aliniament are flancurile sprijinite pe
obstacole naturale importante, dar existenta dealurilor Papuk pe centru ii confera o buna
stabilitate;
- Dunarea, intre Bunaujvaros si Novisad, raul Drina la varsarea in Sava; este un
aliniament ce se sprijina pe un curs de apa lat, care avantajeaza considerabil apararea, iar
atacatorului ii pune probleme grele pentru fortare;
- raul Tisa, de la Szolnok pana la varsarea sau in Dunare, apoi Dunarea, inclusiv Belgrad,
este un aliniament de valoare mai mica decat Dunarea, dar, avand un debit mare de apa
si multe zone de lacuri si mlastini, valoarea sa ca obstacol creste indeosebi pe cursul
inferior;
- aliniamentul pantelor de vest ale Carpatilor Occidentali de pe teritoriul Romaniei.

2.4.2. Directia strategica de sud-est

Aceasta directie strategica cuprinde partea sud-estica a teatrului de actiuni militare de sud-
vest si se caracterizeaza prin existenta in aria sa a celor doua peninsule: Anatolica si Balcanica, ceea
ce ii confera trasaturi de directie strategica peninsulara. Se delimiteaza: la nord, limita nordica a
teatrului de actiuni militare de sud-vest, intre Kiev si Brno; la sud, tarmul sudic al Peninsulei
Anatolia la Marea Mediterana, Insula Rodos, Insula Creta, tarmul sudic al Peloponezului; la vest,
tarmul vestic al Peninsulei Balcanice, la Marea Ionica si Marea Adriatica, intre Capul Akritas
(Peloponez) si Peninsula Istria; la est, localitatea Adana (Golful Iskenderum), Samsun, tarmul
nordic al Anatoliei la Marea Neagra, tarmul estic al Marii Negre al Turciei europene, Bulgariei,

20
Romaniei, tarmul nord-vestic si nordic al Marii Negre, intre bratul Chilia si Kerci, tarmul vestic al
Marii Azov, Nipru, Kiev.
In limitele aratate, largimea directiei variaza intre 680 si 1500 km, iar adancimea 1600 km.
In cadrul directiei se inscriu zone geografice importante: Peninsula Anatoliei si Peninsula
Balcanica, Campiile Ucraineana, Dunarii de jos si Dunarii de mijloc, Carpatii romanesti, obiectivele
de importanta strategica cum sunt: capitale de tari, stramtorile Bosfor si Dardanele, Canalul Corint,
importante raioane industriale si de exploatare a unor bogatii naturale, noduri de comunicatii,
alinaimente de importanta strategica (tarmurile maritime, fluviul Dunarea, lanturile muntoase ale
Balcanilor, Alpilor Dinarici si Carpatilor).
In interiorul directiei se gaseste directia operativa maritima a Marii Egee, iar la extremitatile
sale estice si vestice directiile operative maritime din partea de vest a Marii Negre, Marii Ionice si a
Marii Adriatice. Aceasta face ca pe aceasta directie strategica actiunile militare sa capete un aspect
complex, cu participarea tuturor categeoriilor de forte armate, iar actiunile combinate de desant
maritim trupe de uscat, desant maritim trupe de uscat desant aerian, pot sa capete o frecventa
mai mare.
Directia a devenit activa atat in primul cat si in cel de-al doilea razboi mondial.
In cadrul directiei strategice de sud-est se inscriu urmatoarele directii operative:
- directia operativa Vardar-Morava;
- directia operativa greaca;
- directia operativa turca (Tracia de est).
In cele ce urmeaza vor fi analizate directiile operative greaca si turca, deoarece in cazul
unei agresiuni pe directia strategica de sud-est, aceste directii vizeaza si teritoriul Romaniei.

2.4.2.1. Directia operativa greaca

Cuprinde intreaga Grecie peninsulara, cea mai mare parte din nord-estul Greciei
continentale si partea de vest a Bulgariei, avand ca limita de vest tarmul estic al Marii Ionice,
frontiera de sud si sud-est a Albaniei, frontiera Iugoslaviei cu Grecia si Bulgaria, iar la est, tarmul de
vest si de nord al Marii Egee, Alexandropolis, Plovdiv, Nicopol.
Axul directiei este Atena, Salonic, Sofia, Oreahovo; pe teritoriul Romaniei, Craiova,
Ramnicu Valcea, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare. (Pe teritoriul Romaniei este cunoscuta ca
DIRECTIA OPERATIVA ISKAR DIN CADRUL DIRECTIEI STRATEGICE DE SUD).
Largimea directiei variaza intre 60-70 km, intre Golful Salonic si frontiera de sud a
Iugoslaviei si 150-200 km in Grecia peninsulara si pe teritoriul Bulgariei; adancimea directiei intre
Capul Matapan (sudul Peloponezului) si Baia Mare este de aproximativ 1200 km.
Directia operativa greaca are o pozitie centrala pe teatrul de actiuni militare de sud-vest si
controleaza navigatia in Marea Egee si Marea Ionica. Cuprinde obiective de importanta operativ-
strategica (baze navale, canalul Corint, capitalele Atena si Sofia, localitati importante).
Caracteristica acestei directii este predominarea reliefului muntos si existenta pe mai mult de
jumatate din adancimea ei a litoralului maritim, fapt ce poate influenta considerabil actiunile
militare, ele fiind atrase mai mult spre litoral, in partea peninsulara a directiei, unde flotei militare ii
revine un rol important. In continuare, pentru desfasurarea actiunilor militare in regiunile muntoase
sunt recesare trupe specializate pentru actiuni in munti, precum si folosirea pe scara larga a
desantului aerian.
Aceasta directie a fost activa atat in primul cat si in al doilea razboi mondial, actionandu-se
ofensiv atat dinpre sud spre nord (frontul de la Salonic in primul razboi mondial), cat si dinspre
nord spre sud (agresiunea Germaniei impotriva Iugoslaviei si Greciei, folosindu-se si teritoriul
Bulgariei).
Capacitatea directiei operative greacesti este de 1-2 armate, care si-ar desfasura operatiile in
stransa cooperare cu fortele maritime si aeriene militare. Pe teritoriul Romaniei, capacitatea directiei
este de pana la 1. A.A.I. (G.F. de nivel operativ).
Pentru apararea orientata spre sud, terenul permite organizarea urmatoarelor aliniamente:
- pe frontiera de sud a Bulgariei, de la frontiera cu Iugoslavia pana la vest de Zlatograd;
este un aliniament ce se sprijina pe pantele sudice ale Muntilor Rodopi, avand
caracteristicile de obstacol puternic; principalele directii de interzis pe acest aliniament

21
 sunt: Salonic, Petrici, Blagoevgrad, Sofia (cea mai importanta directie de interzis);
Drama, Gote Dolcev, Rzlog, Samokov (din zona Razlog directia se bifurca spre Sofia si
Pazarajik); Xanti, vest Plovdiv, printre masivii Rodopii de vest si Rodopii de nord, teren
greu accesibil dar care conduce pe o distanta scurta in valea Maritei;
- pe pantele sudice ale Balcanilor vestici, intre Pirot si Panaghiuriste, incluzand si Sofia;
este un aliniament puternic ce se sprijina pe o bariera muntoasa; principalele directii de
interzis pe acest aliniament sunt: Sofia, Mihailovgrad, Lou; Sofia, Vrata, Oreahovo;
Zlatita, Botevgrad, Roman, Valea Iskerului; aceste directii conduc spre sectoare de
fortare favorabile de pe Fl. Dunarea;
- pe fluviul Dunarea, intre Cruin si Zimnicea, este un aliniament de aparare puternic ce se
sprijina pe un curs de apa lat, care pune probleme complexe de fortare si ofera avantaje
serioase aparatorului.
Fiind o directie ce se inscrie intr-un teren greu accesibil si compartimentat, se pun probleme
atat in ce priveste conducerea actiunilor, cat si in organizarea si mentinerea cooperarii. De
asemenea, in afara de unele centre urbane importante, resursele materiale sunt reduse, caile de
comunicatii putine si de munte, fapt ce pune serioase probleme logisticii.

2.4.2.2. Directia operativa Tracia de est (turca)

Cuprinde vestul Peninsulei Anatoliei, Turcia europeana si partea de est a Bulgariei, avand ca
limita de est tarmul sud-vestic si vestic al Marii Negre, iar la vest tarmul estic al Marii Egee, apoi
localitatile Alexandropolis (Grecia), Plovdiv, Nicopol.
Axul directiei este Ankara, Istambul, Edirne, Ruse; pe teritoriul Romaniei: Bucuresti,
Ploiesti, Brasov, cu o varianta posibila pe la Urziceni, Buzau, Focsani, Bacau, Suceava.
Pe teritoriul Romaniei patrunde pe la Giugiu si este cunoscuta ca DIRECTIA OPERATIVA
IANTRA din cadrul DIRECTIEI STRATEGICE DE SUD.
Largimea este de 200-500 km, iar adancimea de pana la 1400 km.
Importanta directiei operative Tracia de est (turce) consta in faptul ca intercepteaza
comunicatiile terestre ce leaga Europa centrala si de sud-est cu Orientul Apropiat si Orientul
Mijlociu, include bazinul Marii Marmara cu stramtorile Bosfor si Dardanele, raion de importanta
strategica; in limitele directiei se inscriu centre industriale, noduri de comunicatii, porturi, baze
maritime si aeriene militare.
Specific acestei directii este divizarea ei in doua parti de catre Marea Marmara si cele doua
stramtori, fapt ce ar influenta pregatirea si ducerea operatiilor.
Reteaua hidrografica de pe directia operativa Tracia de est (turca) este variata, ca debit si
orientare; cea mai bogata este in partea de vest a Podisului Anatoliei, in Turcia europeana si in
partea de est a Bulgariei. Valoarea ca obstacol a cursurilor de apa este in general scazuta, cu
exceptia fluviului Dunarea.
Desi terenul este in general muntos, el permite totusi desfasurarea pe aceasta directie
operativa a unor actiuni militare de amploare, fiind totodata si o directie de litoral. Ca urmare,
actiunile terestre se vor desfasura in stransa cooperare cu actiunile de pe mare, indeosebi de pe
Marea Neagra.
Capacitatea acestei directii operative este de pana la un grup de armate sau front, ceea ce ii
confera directiei o importanta operativ-strategica.
Pentru apararea orientata spre sud, terenul permite organizarea urmatoarelor aliniamente:
- pe frontiera de sud a Bulgariei, intre imediat vest Belgrad si Marea Neagra; este un
aliniament care se sprijina pe partea de sud, sud-est si est ale Muntilor Rodopi, pe
ramura nord-vestica a Muntilor Istrandja si pe dealurile dintre raurile ce coboara spre
Marea Neagra;
- pe pantele sudice ale Balcanilor centrali si estici intre Panaghiuriste si Marea Neagra;
este un aliniament puternic sprijinit pe un lant muntos;
- pe fluviul Dunarea, intre Zimnicea si Calarasi, apoi pe frontiera din sudul Dobrogei.
Prin caracteristicile sale naturale, existentei litoralului Marii Negre, precum si a unui sistem
de comunicatii relativ dezvoltat, a unor centre urbane importante si a unor resurse materiale
corespunzatoare, directia operativa Tracia de est (turca) permite desfasurarea unor actiuni militare

22
combinate de amploare (terestre-maritime) cu folosirea pe scara larga a tehnicii blindate, intre
obstacolele naturale aratate. Intrucat regiunile muntoase coboara spre litoralul Marii Negre,
prezentand mai mult o zona de dealuri si de podis, actiunile de amploare sunt de asteptat aici, avand
in vedere si cooperarea cu fortele maritime militare. Aparatorului i se pun probleme complexe de
rezolvat, fiind pus in situatia de a se opune actiunilor combinate, terestre, navale si aeriene ale
atacatorului. De aceea atentia trebuie indreptata spre fasia de litoral si printr-o justa folosire a
fortelor si mijloacelor sa fie contracarata actiunea combinata a atacatorului.
DIRECTIA STRATEGICA DE NORD-EST reprezinta in actualul context politico-militar o
directie deosebit de importanta pentru ROMANIA, ca urmare a existentei in cadrul si proximitatea
acesteia a doua supraputeri militare, UCRAINA SI FEDERATIA RUSA si a litigiilor teritoriale pe
care ROMANIA le are cu acestea .
Directia cuprinde urmatoarele trei directii operative ce converg spre teritoriul actual al
ROMANIEI.
Directia strategica de nord-est a fost activa in timpul celui de al doilea razboi mondial,
distingandu-se trei momente :
- anul 1940, an dramatic pentru istoria poporului roman ca urmare a celor trei raporturi
teritoriale (Basarabia si Nordul Bucovinei, Cadrilaterul si partea de nord-est a
Transilvaniei). Incepand cu 28 Iunie 1940 trupele sovietice din cadrul FRONTULUI DE
SUD comandat de generalul JUKOV au declansat agresiunea impotiva ROMANEI
MARI pentru ocuparea si anexarea BASARABIEI SI BUCOVINEI DE NORD,
actionand pe trei directii operative , pana la raul PRUT. Desi nu s-au produs confruntari
de amploare intre trupele sovietice si trupele romane aflate in retragere, actiunea
agresiva a sovieticilor si devansarea trupelor romane, contrar intelegerilor incheiate, a
fost o actiune in forta, de cucerire si anexare a acestor teritorii;
- vara si toamna anului 1941, pe timpul razboiului de reintregire prin campania declansata
la 22 Iunie sub comanda Maresalului ANTONESCU, pentru eliberarea teritoriilor
romanesti rapite cu un an in urma de catre trupele invadatoare sovietice;
- primavara si vara anului 1944 pe timpul ofensivei sovietice impotriva trupelor germano-
romane .
Principalele caracteristici ale directiilor operative din compunerea directiei strategice de
nord-est sunt:
DIRECTIA OPERATIVA PODOLICA , coboare de la nord spre sud din PODISUL
VOLINO-PODOLIC si patrunde pe teritoriul ROMANIEI cu axul prin localitatea SIRET,
continuind pe directia SUCEAVA, BACAU, FAUREI. Actiunile pe aceasta directie , vizeaza
patrunderea fortelor atacatorului prin trecatorile din grupa nordica si centrala a CARPATILOR
ORIENTALI, pentru a patrunde in TRANSILVANIA sau pentru interceptarea trecatorilor in scopul
interzicerii manevrei de forte si mijloace a trupelor noastre si asigurarii flancului drept al gruparii de
forte ale agresorului.
De asemenea actiunile pe aceasta directie pot viza, in functie de obiectivul propus, realizarea
jonctiunii cu fortele ce ar actiona pe DIRECTIILE OPERATIVE CENTRAL-UCRAINIANA si
SUD UCRAINIANA si cu desantul aerian lansat intr-un raion cu xcentrul la 10 km sud de BACAU
si/sau intr-un raion cu centrul pe localitatea NAMOLOASA.
Capacitatea acestei directii poate fi de valoarea unei G.F. Operative, actionand cu un C.A.
intre compartimentele dintre RAUL SIRET si RAUL PRUT si un corp de armata intre RAUL
SIRET si CARPATII ORIENTALI.
DIRECTIA OPERATIVA SUD-UCRAINIANA cu axul pe teritoriul ROMANIEI pe
directia CAHUL, BUZAU, BUCURESTI, cu variante spre : TECUCI, BACAU, si de patrundere
prin trecatorile din CARPATII DE CURBURA.
Capacitatea directiei pana la 1 G.F. de nivel operativ (2-3 C.A.);
DIRECTIA OPERATIVA CENTRAL-UCRAINIANA cu axul pe teritoriul ROMANIEI
pe directia : UNGHENI, TARGU-FRUMOS, TARGU-NEAMT cu varianta spre VASLUI,
BARLAD, la jocnctiunea cu fortele ce ar actiona pe directia SUD-UCRAINIANA.
Capacitatea directiei este de pana la 1 C.A. , constituind o directie de lagatura intre
DIRECTIA OPERATIVA PODOLICA si DIRECTIA OPERATIVA SUD-UCRAINIANA.

23
 B. Directii operative maritime

2.4.3. Directia operativa maritima din partea de vest a Marii Negre

Cuprinde spatiul maritim din vestul si sud-vestul Marii Negre, stramtoarea Bosfor, Marea
Marmara si stramtoarea Dardanele,avind o componenta terestra , ce patrunde in ROMANIA pe la
CALARASI spre POARTA FOCSANILOR , cu varianta prin DOBROGEA .
Caracteristic acestei directii maritime este dependenta de litoral si de cele doua stramtori.
Aceasta particularitate a iesit in evidenta atat in primul cat si in cel de-al doilea razboi mondial,
actiunile pe mare fiind subordonate actiunilor terestre.
Spatiul maritim, in limitele aratate, permite atat actiunea navelor de suprafata cat si a
submarinelor, dat fiind, ca intinderea sa este relativ redusa, el poate fi controlat total de catre fortele
aeriene, ceea ce constituie un serios impediment pentru actiunea fortelor maritime.
Litoralul estic si sud-estic al Marii Negre, intre Syle (la est de Bosfor) si Odesa, prezinta
conditii favorabile (cu exceptia Deltei Dunarii) pentru debarcarea desantului maritim, iar procedeul
care poate fi folosit pe scara larga este litoral-litoral, fara a exclude insa si procedeul prin
transbordare.
Raioanele de debarcare a desantului maritim avand in general capacitati de pana la o mare
unitate tactica (majoritatea mai mici de o mai mare unitate tactica), o actiune de desant maritim si
aerian, fara cooperarea cu trupele terestre este greu de realizat, atacatorul de pe mare neavand
posibilitatea sa angajeze forte numeroase in primul esalon de debarcare, fapt ce permite aparatorului
ca, prin dispunerea judicioasa a fortelor si executarea cu rapiditate a manevrei sa nimiceasca
desantul maritim debarcat.
Totodata, aplicarea procedeului de debarcare litoral-litoral care presupune imbarcarea si
debarcarea de pe aceleasi nave (de transport desant) a desantului maritim si cunoscandu-se gradul
de vulnerabilitate ridicat al acestora fata de focul artilerie si loviturilor din aer si de pe mare,
aparatorul are posibilitatea sa anihileze actiunea de desant chiar pe mare.
Daca aparatorului i se ofera posibilitaqti sporite prin specificul litoralului, intre punctele
aratate, nu trebuie neglijate nici posibilitatile sporite ale atacatorului de pe mare, care, in conditiile
unei suprematii aeriene si pe mare, poate sa actioneze pe front larg, sa neutralizeze puternic si pe
mare adancime intreaga fasie de actiune si sa-si atinga scopurile fixate.
2.4.4. Directia Operativa din nordul MARII NEGRE este o directie mixta (maritima si
terestra) cu axul ODESA , GALATI , BUCURESTI , cu variante de patrundere spre nordul
MOLDOVEI si prin trecatorile din grupa centrala a CARPATILOR ORIENTALI in Transilvania .
Capacitatea pina la 1G.F.de nivel operativ.
Pe teatrul de actiuni militare de sud-vest, in afara de directia operativa maritima din partea
de vest a Marii Negre, mai sunt: directiile operative ale Marii Egee, Marii Ionice, Marii Adriatice si
Marii Tireniene. Intrucat aceste directii maritime nu vizeaza nemijlocit litoralul romanesc al Marii
Negre, ele nu fac obiectul prezentarii.
Din analiza acestor directii de operatii terestre si maritime, de pe teatrul de actiuni militare
de sud-vest, rezulta unele concluzii:
- toate directiile operative terestre se inscriu in compartimente geografice cu relief
predominant muntos, fapt ce imprima actiunilor militare caracteristici specifice;
- majoritatea directiilor operative terestre se inscriu in compartimente geografice care
permit folosirea tuturor categoriilor de tehnica de lupta;
- terenul predominant muntos, pe majoritatea acestor directii, impune folosirea trupelor
specializate; nu permite desfasurarea unor forte numeroase in ansamblu (exceptand
regiunile de campie), ceea ce face sa creasca rolul esaloanelor tactice;
- apararea, beneficiind de forme avantajoase de teren, se poate opune cu succes ofensivei
cu forte numeroase;
- succesul in operatii va fi asigurat numai printr-o stransa cooperare intre toate categoriile
de forte armate;

24
 - directiile operative maritime permit o larga desfasurare de forte navale, indeosebi in aria
Marii Mediterane si mai putin in Marea Neagra; succesele pe mare vor influenta ducerea
actiunilor pe uscat si invers.

PARTEA A II-A

CAPITOLUL 3

DESCRIEREA GEOGRAFICO-MILITARA A TERITORIULUI ROMANIEI

Studierea teritoriului tarii si cunoasterea caracteristicilor geografico-militare ale terenului

constituie o necesitate obiectiva, fara de care nu se poate concepe pregatirea si ducerea actiunilor
militare. Cunoasterea terenului, a resurselor materiale, a influentei conditiilor geografice asupra
actiunilor militare permite desprinderea unor concluzii cu privire la structura fortelor armate,
ponderea diferitelor genuri de arme, posibilitati de asigurare materiala, pregatirea pentru aparare a
teritoriului national si masurile ce se impun in vederea organizarii fortelor armate.
Cunoasterea teritoriului national creaza conditii pentru alegerea celor mai favorabile forme
si procedee de ducere a actiunilor, de stabilire a celor mai judicioase dispozitive, folosind la
maximum avantajele oferite de teren.

3.1. ASEZAREA GEOGRAFICA A ROMANIEI SI INSEMNATATEA SA MILITARA

Romania este situata in sud-estul Europei, intre meridianele 20015 si 290 41 longitudine
estica si paralelele de 43037 si 48015 latitudine nordica.
Pe continent, tara noastra ocupa o pozitie aproape centrala, formand puntea de legatura intre
Europa apuseana (peninsulara) si cea rasariteana (continentala) si intre Europa de nord si cea de
sud. Romania este situata in zona temperata nordica, la contactul cu Marea Neagra si Cimpia Rusa,
cu Peninsula Balcanica si Europa Centrala, in spatiul carpato-danubiano-pontic.
Consecintele asezarii tarii noastre pe continent sunt materializate intr-un climat temperat-
continental, de tranzitie intre cel oceanic si cel continental. De asemenea, Romania se gaseste in
zona de intersectie a marilor drumuri europene, fiind o tara de mare tranzit european, fapt ce are o
anumita importanta economica si militara.
Varietatea factorilor de relief cat si cea geologica si genetica, constituie sub raport economic,
un potential valoros, care genereaza o gama larga de surse naturale. Existenta surselor naturale
variate a favorizat prezenta din cele mai indepartate timpuri a activitatii umane pe acest teritoriu.
Conturul frontierelor Romaniei este aproximativ circular, masurand de la nord la sud circa
500 km, iar de la vest la est 650 km; aceasta configuratie a frontierelor asigura conditii favorabile
concentrarii fortelor si mijloacelor in regiunile centrale ale tarii si interventia acestora in oricare din
zonele de operatii.
Configuratia de ansamblu a teritoriului, structura frontierelor ca si forma acestora, permit
organizarea apararii de lunga durata pe aliniamente de teren favorabile, incepand chiar cu granita de
stat a tarii, care, pe lungimi considerabile permite stabilirea limitei dinainte a apararii chiar pe
frontiera.
Suprafata teritoriului Romaniai este de 237.500 km2, inscriindu-se in randul tarilor mijlocii
si situandu-se ca marime pe locul 12 in Europa.
Lungimea frontierelor tarii insumeaza 3152,9 km, dintre care 1070,1 km apartin frontierelor
terestre, 1837,8 km sunt pe cursuri de apa, iar 245 km apartin litoralului romanesc al Marii Negre.
Prin asezare, tara noastra are ca vecini:
- R.Moldova si Ucraina, in partea de est si nord-est, pe o lungime de 1328,8 km, intre gura
bratului Chilia si Halmeu, din care 906,7 km de apa (bratul Chilia, Dunare, Prut) si
422,1 km, terestra intre Darabani si Halmeu;
- Ungaria in partea de vest, pe o lungime de 422 km., intre Halmeu si Beba-Veche. Intre
Nadlag si Conad, pe o distanta de 31,2 km, frontiera este pe cursul Muresului;

25
 - Iugoslavia, in partea de sud-vest, pe o lungime de 546,2 km, intre Beba-Veche si gura
Timocului. Aici distingem doua sectoare: unul terestru, intre Beba Veche si Bazias, cu o
lungime de 248,9 km, al doilea, sectorul fluvial dintre Bazias si gura Timocului, lung de
297,3 km.;
- Bulgaria, in partea de sud, pe o lungime de 590,9 km, intre gura Timocului si Vama-
Veche. Si aici, frontiera se imparte in doua sectoare: cel fluvial, cu o lungime de 453 km,
intre gura Timocului (Pristol) si Ostrov pe Fluviul Dunarea si cel terestru, lung de 137,9
km, intre Ostrov si Vama Veche. In continuare, intre Vama Veche si gura Chiliei, litoralul
romanesc masoara 245 km. Largimea marii teritoriale este de 12 mile marine.
Sub raport fizico-geografic, asezarea tarii noastre este caracterizata de trei elemente
geografice esentiale: inelul Carpatilor, cursul inferior al Dunarii si tarmul Marii Negre.
Inelul Carpatilor constituie un puternic redut central si un obstacol natural de importanta
strategica, oferind, prin numeroasele zone depresionare, o serie de raioane ce se preteaza organizarii
luptei si rezistentei de durata in conditiile ducerii unui razboi de aparare generalizat.
Dunarea, obstacol natural hidrografic a carei valoare strategica este mult sporita, atat de
lucrarile de hidroamelioratii amenajate pe malul romanesc, cat si de nodurile hidroenergetice
construite de-a lungul fluviului. Constituie in acelasi timp importanta artera de comunicatii, fapt ce
inlesneste transporturile operative si de aprovizionari-evacuari. Formand frontiera de sud a tarii,
reprezinta un important aliniament de aparare strategica. De asemenea, sistemul de hidroamelioratii
existent de-a lungul fluviului, reprezinta un puternic obstacol antitanc, dublat de sistemul de canale
colectoare, care, prin caracteristicile sale pune probleme deosebite pentru trecere.
Sistemele de hidroamelioratii (indiguiri, desecari, irigatii etc.), utilizate cu pricepere, aduc
un important avantaj apararii tactice, intrucat concura la fractionarea si compartimentarea fortelor
atacatoare, si asigura conditii pentru apararea sau limitarea patrunderilor, pe orice directie s-ar
produce.
Marea Neagra ofera posibilitatea realizarii legaturilor tarii noastre cu cele mai indepartate
tari. Impune in acelasi timp existenta in cadrul sistemului militar al Romaniei a fortelor maritime
capabile sa apere litoralul romanesc , gurile DUNARII si apele teritoriale.
Sub aspectul reliefului, litoralul cuprinde trei elemente: a) plaja, care este in general ingusta
si acoperita cu nisipuri; b) faleza, care se prezinta sub forma unui tarm abrupt si stancos, avand o
continuitate aproape neintrerupta de la Vama Veche pana la nord Capul Midia; c) zona de litoral
(marginea Podisului dobrogean), lata in medie de 2-3 km si atingand in zona limanurilor
Techirghiol, Agigea, Siutghiol si Tasaul pana la 10 km.
Prin asezarea pe continent, prin configuratia si structura frontierelor, prin varietatea formelor
de relief, tara noastra are conditii favorabile organizarii apararii, folosind avantajele terenului.

3.2. CARACTERISTICILE NATURALE ALE TERITORIULUI SI INFLUENTA

LOR ASUPRA ACTIUNILOR MILITARE
Relieful Romaniei se caracterizeaza printr-o mare varietate de forme. Repartitia unitatilor de
relief din suprafata tarii, intr-o proportie aproape egala, fac din Romania un stat armonios si
echilibrat, fapt ce are influenta atat asupra structurii sistemului militar, cat si asupra conceptiei
privind organizarea apararii tarii.
Astfel, cursurile de apa ce marginesc teritoriul Romaniei pe lungimi considerabile, densa
retea a sistemelelor hidrotehnice, muntii si dealurile, constituie tot atatea obstacole demne de luat in
consideratie si care favorizeaza organizarea si ducerea apararii pe anumite aliniamente sau in
diferite raioane, cu forte putine.
Sesizand trasaturile de relief specifice teritoriului romanesc, marele patriot revolutionar si
istoric mlitar Nicolae Balcescu compara tara cu o mareata cetate medievala, Podisul Transilvaniei
constituind redutul central incinta cetatii; lantul muntilor Carpati fiind zidul x de aparare; dealurile
formand meterezele cetatii, iar apele ce inconjoara zona de deal si munte, santurile obstacole ale
cetatii.
Structurat in zone de sine statatoare, relieful tarii noastre se imparte in urmatoarele forme
principale fizico-geografice distincte:

26
 - regiunile muntoase, cuprinzand forme de teren cu altitudinea de la 800 m in sus, detin ca
suprafata aproximativ 30%;
- regiunile de deal si podis, cuprinzand forme de teren intre 200 si 800 m altitudine,
reprezinta 37% din suprafata tarii;
- regiunile de campie si lunca, in care includem forme de teren cu altitudine de pana la
200 m, detin 33% din suprafata.
Sub raport militar, varietatea formelor de relief, caracterul framantat si partial accidentat al
terenului, arata ca pe teritoriul ROMANIEI actiunile militare pot imbraca o diversitate de forme si
aspecte. Terenul, in general, putem aprecia ca avantajeaza apararea, dar ridica numeroase si
complexe probleme atat pentru ofensiva cat si pentru aparare.
Conditiile de relief ofera avantajele organizarii mascarii actiunilor de lupta precum si
protectia impotriva armelor de nimicire in masa.
Existenta resurselor variate ofera conditii prielnice pentru asigurarea materiala a trupelor si
actiunilor militare in toate zonele tarii.
Zonele muntoase, impadurite, impun existenta trupelor de vanatori de munte, trupe dotate,
echipate si instruite adecvat ducerii actiunilor militare, mai ales in conditii specifice la mari
altitudini.
Regiunile de deal si podis precum si cele de campie, impun existenta trupelor mecanizate, de
tancuri si alte arme.
Fluviul Dunarea si Marea Neagra implica existenta flotei (fluviale si maritime), care sa
concure la apararea frontierelor si sa duca actiuni militare in cooperare cu celelalte arme.

3.2.1. Regiunile muntoase

Pe teritoriul tarii noastre se gaseste lantul Carpatilor romanesti, care sunt munti cu altitudine
maxima de 2500 m, avand o suprafata de aproximativ 73.000 km2.
Dupa modul de dispunere, Carpatii romanesti se divid in trei ramuri principale: Carpatii
Orientali, Carpatii Meridionali si Carpatii Occidentali.
Carpatii Orientali constituie cea mai intinsa ramura muntoasa din tara noastra. Se inscriu
intre frontiera de nord a Romaniei si Valea Prahovei, pe o lungime de aproximativ 400 km si o
largime medie de circa 130 km; la nord, largimea lor atinge 190 km, iar regiunile Carpatilor de
Curbura in jur de 60-65 km. Intre aceste limite, Carpatii Orientali au o suprafata de aproximativ
42.000 km2. Ca altitudine, rareori depasesc 2000 m (Vf.Pietrosu 2303 m si Vf. Ineu 2279 m,
inaltimi situate in Muntii Rodnei). In functie de altitudine, accesibilitate, masivitate si largimea
zonei muntoase, strabaterea Carpatilor Orientali se face diferentiat ca durata si ritm. Ei se impart in
trei grupe: grupa nordica, grupa centrala si grupa Carpatilor de Curbura.
a) Grupa nordica se itinde de la frontiera de nord, pana la culoarul marcat de: Gura
Humorului, Depresiunea Dornelor, Muntii Bargaului. Aceasta grupa depaseste pe alocuri altitudinea
de 2000 m. In grupa nordica se gaseste lantul Muntilor Oas, Gutii, Tibles, de natura vulcanica. El
limiteaza spre sud, sud-vest Depresiunea Maramuresului, depresiune care la sud-est, este inchisa de
masivul Rodnei, iar la nord-est de Muntii Maramuresului. Aceasta este una din marile depresiuni
din tara noastra; ea are o lungime de aproximativ 80 km si o latime intre 5 si 20 km. Intre culmile
interioare ale Muntilor Oas se gaseste Depresiunea Oasului (Tara Oasului).
Legaturile cu Depresiunea Maramuresului se realizeaza prin trecatorile: Remeti, Negresti,
Desesti; Ocna Sugatag, Surdesti; Botiza, Suciu de Sus (face lagatura intre Valea Izei si Valea
Lapusului); Setref (intre Salva si Sacel, pe valea Salautei); Prislop (intre Iacobeni si Viseul de Sus);
Rotunda (intre Nasaud si Cirlibaba, pe Vala Somesului Mare si Bistrita Aurie).
Grupa este delimitata spre est si sud-est de Obcinele Bucovinei (Mare, Curmaturii,
Feredeului si Mestecanisului) si de Muntii Suhardului si Bargaului.

_______________________
x
Nicolae Balcescu, Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, Editura militara, Bucuresti, l970, p.231.

Grupa este delimitata spre est si sud-est de Obcinele Bucovinei (Mare, Curmaturii,
Feredeului si Mestecanisului) si de Muntii Suhardului si Bargaului.

27
 Principalele depresiuni din partea sud-estica a acestei grupe sunt: Depresiunea Campulung
Moldovenesc Gura Humorului, cu o dezvoltare de aproximativ 40 km lungime si 5-10 km
largime, avand o capacitate de pana la doua brigazi mecanizate si Depresiunea Dornelor (care are o
lungime de la vest catre est de 50 km si o largime de la nord la sud, de circa 15 km, cu o capacitate
tactica de pana la o divizie (2-3 Bg.).
Trecatori mai importante in aceasta parte a grupei nordice sunt; Tihuta (face legatura intre
Muresenii Birgaului si Poiana Stampei); Mestecanis (face legatura intre Depresiunea Dornelor,
Depresiunea Cimpulung si Depresiunea Gura Humorului si poate fi varientata pe directia: Frasin,
Slatioara, Cimpulung Moldovenesc sau pe directia: Vatra Dornei, Chiril, Cimpulung Moldovenesc;)
Sucevita (face legatura intre Depresiunea Cimpulung Moldovenesc si Depresiunea Radauti,
traversand Obcina Feredeului si Obcina Mare).
Grupa nordica a Carpatilor Orientali constituie o zona naturala fortificata in partea de nord a
tarii. Ea dispune de numeroase depresiuni ce permit concentrarea fortelor si mijloacelor in vederea
ducerii actiunilor militare cat si pentru organizarea rezistentei de lunga durata.
b) Grupa centrala delimitata la nord de culoarul: Gura Humorului, Depresiunea Dornelor,
Muntii Birgaului, iar la sud de Valea Oituzului, Pasul Oituz si o linie ce uneste localitatile Bretcu,
Bixad si Baraol se caracterizeaza prin inaltimi sub 2000 m, cu numeroase vai longitudinale. Aceasta
grupa, cunoscuta si sub numele de Muntii Moldovei, reprezinta un masiv muntos bine conturat,
avand culmile paralele orientate de la nord-vest catre sud-est si inchizand intre ele numeroase
depresiuni intramontane.
O prima bariera este formata din Muntii Giumalau, Stinisoarei, Gosmanului si Berzunt,
dublata imediat de lantul muntilor Bistritei, Ceahlaului si Tarcaului. Cel de al treilea aliniament
muntos este format din masivii Giurgeului, Hasmasul Mare, Ciucului si Nemira. Tot din aceasta
grupa centrala mai face parte si zona vulcanica, in care intra Muntii Calimani, Gurghiului si
Harghita. Ei formeaza o culme muntoasa continua, lunga de aproximativ 150 km si larga de circa 50
km, culme care delimiteaza spre Transilvania iesirile din grupa centrala a Carpatilor Orientali.
Masivii muntosi din grupa centrala delimiteaza numeroase zone depresionare. Astfel, in
aceasta grupa, intalnim urmatoarele depresiuni intramontane: Depresiunea Bilbor, Depresiunea
Borsec, Depresiunea Giurgeului, Depresiunea Ciucului, Depresiunea Ghimes, Depresiunea Plaesti,
cat si o serie de depresiuni extramontane asigura concentrarea mascata a trupelor si organizarea
unor zone pentru rezistenta de lunga durata. Dintre acestea, Depresiunile Giurgeului si Ciucului au
impreuna o capacitate de pana la doua mari unitati tactice de valoare divizie sau 4-6 Bg.
Grupa centrala este strabatuta de numeroase trecatori, care asigura legatura intre zona
centrala a Moldovei si Transilvania. Astfel, trecatoarea Stanisoara face legatura intre Valea raului
Moldova si raul Bistrita (Poiana Marului Sabasa); trecatoarea Bistrita, de-a lungul raului cu acelasi
nume, intre Borca si Comanesti, langa Vatra Dornei, ocolind masivul Pietrosu (1781 m) prin nord;
trecatoarea Paltinis, ocoleste Muntii Bistritei prin sud-vest, de-a lungul raului Negrisoara, din
dreptul localitatii Brosteni si apoi pe valea raului Neagra Sarului pana la localitatea Coverca;
trecatoarea Bistricioara, pe la Stanca, pe valea raului Bistricoara pana la Tulghes, apoi pe raul Putna
pana la Ditrau, sau, de la Tulghes prin Borsec pana la Toplita; trecatoarea Toplita-Deda (intre
Virsani si Bistra Muresului); trecatoarea Ditrau-Reghin (intre Ditrau si Ibanesti); trecatoarea Bicaz
(Stejaru, Gheorghieni), pe valea raului Bicaz; trecatoarea Bucin (intre Berzont si Praid); trecatoarea
de pe cursul superior al raului Tirnava Mare, intre Mures Sat si Zetea; trecatoarea Ghimes FAGET
(intre Straja si Frumoasa ), face legatura intre Depresiunea Comanesti si Depresiunea Ciucului;
trecatoarea Vlahita (intre Ciba si Vlahita); trecatoarea Valea Uzului (intre Dramanesti si Sanmartin);
trecatoarea Casin, intre Valea Seaca, la imediat nord Tirgu Secuiesc si Tusnad Sat; trecatoarea
Oituz, intre Grozesti si Bretcu, pe Valea raului Oituz, prin pasul Oituz; trecatoarea Turia (pe valea
raului cu acelasi nume), intre Turia si Bixad.
Grupa centrala a Carpatilor Orientali, cu zonele sale depresionare, strabatute de numeroase
trecatori, constituie o zona importanta in vederea ducerii actiunilor militare. Ea favorizeaza apararea
intrucat trecatorile pot fi usor blocate si aparate impotriva unor actiuni extramontane. Actiunile
ofensive sunt mult ingreunate, acestea fiind in general canalizate pe directii obligatorii impuse de
teren. Dispozitivele de lupta vor fi mult esalonate in adancime si grupate de-a lungul comunicatiilor
si vailor.

28
 c) Grupa de curbura este cuprinsa intre limita sudica a grupei centrale si Valea Prahovei,
continuata cu Valea Timisului. Masivii muntosi din aceasta grupa au inaltimi pana la 1800 m si se
caracterizeaza printr-o accentuata fragmentare transversala. Vaile destul de numeroase care strabat
aceasta grupa dintr-o parte in cealalta ofera bune posibilitati de traversare.
Muntii din aceasta grupa sunt compartimentati in doua zone distincte: zona curburii
exterioare, care cuprinde Muntii Vrancei, Penteleu, Podu Calului, Siriu, Ciucas, Baiului (Girbovei)
si Birsei; zona curburii interioare care este formata din Muntii Bodoc, Baraolt si Persani.
Intre aceste zone se gaseste una din marile depresiuni intercarpatice, Depresiunea
Brasovului (Tara Birsei) care are de la sud-vest la nord-est aproximativ 100 km, iar de la nord la sud
intre 20 si 40 km. Fiind strabatuta de o densa retea de comunicatii rutiere modernizate, Depresiunea
Brasovului ofera bune posibilitati de manevra si pentru deplasarea trupelor de toate categoriile. In
acelasi timp, depresiunea permite concentrarea trupelor in conditii ce asigura o buna mascare.
Depresiunea Brasovului consideram ca are o capacitate tactica de aproximativ doua mari unitati
tactice de valoare divizie sau 4-6 Bg.. Spre nord, Depresiunea Brasovului se prelungeste prin
Depresiunea Covasnei si Depresiunea Baraolt.
Tot in aceasta grupa se mai gasesc: Depresiunea Comandau (avand centrul in zona localitatii
cu acelasi nume). Depresiunea Intorsura Buzaului si Depresiunea Cislau.
Sub aspectul accesibilitatii, aceasta este zona muntoasa cea mai penetrabila din intregul lant
al Carpatilor romanesti. Principalele trecatori din aceasta grupa sunt: trecatoarea Tichiris-Ojdula, pe
valea raului Putna; trecatoarea Buzau (intre Nehoiu si Teliu), care din raionul Intorsura Buzaului
poate conduce spre Zagon, sau prin Vama Buzaului spre Sacele; trecatoarea Bratocea pe Valea
Teleajenului si apoi pe valea raului Tarlung (intre Maneciu Ungureni si Sacele); trecatoarea
Predelus, pe valea raului Doftana, prin pasul Predelus, pana la Sacele. Aceasta, porneste fie din
localitatea Campina, fie din localitatea Comarnic. Ea constituie mai mult o directie de varientare a
trecatorii Predeal. Legatura intre Depresiunea Brasovului si Podisul Tirnavelor se realizeaza prin:
trecatorile Maerus-Hoghiz; trecatoarea Vladeni (intre Codlea si Persani) si trecatoarea Tohanu
Vechi, Sinca Veche) toate strabatand masivul Muntilor Persani.
In concluzie, grupele muntoase din Carpatii Orientali sunt delimitate de zone depresionare
care constituie raioane si directii tactice favorabile ducerii actiunilor militare.
O caracteristica importanta a Carpatilor Orientali consta in existenta si orientarea culmilor
muntoase, cu vai longitudinale in partea nordica, care capata apoi o orientare transversala in grupa
de curbura. Trecatorile sunt situate la altitudini mai mari (1400 m), in grupa nordica si centrala si la
altitudini mai mici (750-850 m) in grupa de curbura.
Zonele depresionare (intra si extra montane), Maramures, Dornelor, Giurgeu, Tara Birsei,
ofera posibilitatea ducerii unor actiuni militare, de mai mare amploare, chiar in interiorul sistemului
muntos, favorizand manevra de-a lungul frontului si intrebuintarea in lupta a tuturor genurilor de
arme.
Depresiunile intramontane constituie importante zone favorabile concentrarii trupelor si
celorlalte categorii de forte din sistemul de aparare nationala si totodata raioane care permit
organizarea in bune conditii a apararii si luptei de rezistenta de lunga durata.
Existenta numeroaselor trecatori (peste 30) prezinta o mare insemnatate militara, intrucat
ele constituie singurele cai de acces care permit efectuarea transporturilor (de trupe si materiale) si
ducerea actiunilor de lupta in interiorul zonei muntoase. In acelasi timp, ele pot fi blocate cu forte
putine avantajand apararea in masivul muntos. Posibilitatile de manevrare ale trecatorilor fiind
limitate, ele se pot executa numai cu forte de valoare subunitate-unitate, din trupe special destinate
ducerii actiunilor in munti.
O alta caracteristica a trecatorilor consta in faptul ca, majoritatea lor, converg catre cele doua
trecatori principale Mestecanis si Tihuta: cele dinspre nord, cele din directia nord-est (dinspre
Sucevita si Gura Humorului), din directia sud-est (trecatorile Bistricioara si Paltinis), iar dinspre
nord-vest trecatoarea Prislop.
De asemenea, in grupa centrala, trecatorile traverseaza succesiv 2-3 culmi muntoase, unite
prin comunicatii de rocada, ce favorizeaza manevra de forte si mijloace de pe o diectie pe alta.

29
 In grupa de curbura, trecatorile asigura legatura intre regiunea subcarpatica din sudul
Moldovei si estul Munteniei, cu Depresiunea Brasovului. Aici, trecatorile urmeaza in general vaile
Oituzului, Buzaului si Teleajenului.
In varianta organizarii apararii orientate spre vest, Carpatii Orientali pot constitui un
puternic aliniament de aparare larg de aproximativ 400 km si adanc de circa 170-190 km in partea
de nord si 60-70 km in grupa de curbura. Aliniamentul inlesneste organizarea unei aparari puternice,
adanci, cu o mare stabilitate. O atentie sporita trebuie acordata organizarii apararii in grupa de
curbura, aceasta constituind sectoarul cel mai accesibil, atat din cauza adancimii mici a zonei
muntoase cat si a trecatorilor mai numeroase, cu comunicatii bine dezvoltate.
Importanta operativa a grupei de curbura decurge si din faptul ca, aici, in zona bazinului
Comanesti, Brasov, Ploiesti se gasesc importante resurse materiale, bogate zacaminte de materii
prime si o zona industriala bine dezvoltata.
Caracteristicile Carpatilor Orientali zona muntoasa impadurita, greu accesibila impun
organizarea apararii prin gruparea fortelor si mijloacelor pe directiile favorabile patrunderii
inamicului. Existenta culmilor muntoase perpendiculare pe directiile de ofensiva, in varianta
aparare orientata spre vest, avantajeaza apararea deoarece directiile tactice fiind inguste si sinuoase
pot fi interzise cu forte putine.
Carpatii Orientali impune existenta unor trupe specializate pentru desfasurarea actiunilor in
teren muntos impadurit (vanatori de munte), sau antrenarea subunitatilor, unitatilor si marilor unitati
mecanizate si de infanterie moto in vederea indeplinirii unor misiuni in teren muntos impadurit.
Actiunile ofensive (ripostele ofensive in perioada ducerii apararii) se vor desfasura pe
directii, avand un oarecare caracter de independenta. Actiunile frontale desfasurate de-a lungul
vailor si comunicatiilor din compartimente mai largi, trebuie sa se duca in stransa cooperare cu cele
de invaluire si intoarcere si cu executarea unei largi manevre pe verticala.
In cazul intrebuintarii armelor de nimicire in masa trebuie avuta in atentie persistenta
substantelor toxice de lupta si a unora din efectele armelor nucleare in zone depresionare, de-a
lungul vailor, in paduri etc. Loviturile nucleare vor bloca sau inchide pentru o perioada indelungata
anumite comunicatii, trecatori, defilee etc.
O mare atentie trebuie acordata acoperirii antiaeriene a punctelor obligate de trecere,
defileelor si raioanelor unde se produc masive concentrari de forte si mijloace.
Terenul muntos, impadurit mai ales cu conifere, impune masuri sporite pentru prevenirea si
stingerea incendiilor, care intr-un asemenea teren pot lua proportii. Este, de asemenea, necesar sa se
sporeasca cantitatea trupelor special instruite in executarea lucrarilor de baraje, de distrugeri si
asigurarea miscarii.
Tinand seama de caracterul accidentat al reliefului, de densitatea si capacitatea redusa a
comunicatiilor, precum si de avantajele de care poate dispune aparatorul, putem considera ca ritmul
mediu al operatiei ofensive in Carpatii Orientali va fi mult diminuat fata de ritmul actiunilor
desfasurate in zonele de campie si de deal.

Carpatii Meridionali, delimitati la est de Valea Prahovei iar la vest de culoarul Timis-Cerna
si culoarul Bistra-Strei, constituie sectorul cel mai compact si mai inalt al Carpatilor romanesti.
Suprafata Carpatilor Meridonali depaseste cu putin 15.000 km2. Caracteristicile fizico-geografice si
particularitatile lor permit divizarea in urmatoarele patru grupe: Bucegii si Fagarasul (la est de Olt),
Paringul si Godeanul (la vest de Olt).
a) Prima grupa intre Valea Prahovei si culoarul Rucar-Bran cuprinde Muntii Bucegi, cu
varful Omu (2505 m) si Muntii Leaota. Pe Valea Prahovei si la nord, pe cea a Timisului, se gaseste
una din marile trecatori ale Carpatilor Romanesti, trecatoarea Predeal. Aceasta poate fi varientata pe
itinerarul: Comarnic, Tesila, pasul Predelus, Sacele, Dirste, iar din localitatea Pietrosita pe directie:
Moroeni, Vf. Gurguiatu, Sinaia. In partea de nord a muntilor, trecatoarea este varientata pe
itinerarul: Risnov, Predeal, iar legatura intre Valea Dimbovitei si Valea Birsei se face prin
trecatoarea Bran.
b) Masivul Fagarasului, situat intre culoarul Rucar-Bran si Valea Oltului, este zona
muntoasa cu inaltimile cele mai mari din sistemul orografic romanesc: Varfurile Moldoveanu (2544
m) si Negoiu (2535 m). Principala culme muntoasa din masivul Fagarasului este orientata est-vest.

30
Din aceasta grupa mai fac parte: Muntii Piatra Craiului, Muntele Papusa (2391 m), Muntii Iezer,
Muntele Ghitu, Muntele Fruntii si Muntii Cozia. La nord de masivul Fagaras, delimitata la est este
valea raului Fagarasel, iar la est de cotul Oltului, se gaseste Depresiunea Fagarasului, cu o
dezvoltare de 70 km lungime si 15-20 km largime. Capacitatea tactica este de pana la doua mari
unitati. Intre Muntii Cozia, Capatinei, Lotrului si Fagarasului se afla Depresiunea Lovistei, care are
dimensiuni de circa 400 km2 si o capacitate tactica de aproximativ un regiment mecanizat. Grupa
Fagarasului, desi masiva si lipsita in general de comunicatii este strabatuta de Transfagarasan, cel
mai inalt drum situat la peste 2000 m leaga Muntenia de Transilvania. Trecatoarea porneste din
zona localitatii Corbeni si conduce peste creasta muntoasa pana la nord de Cirtitoaia. Ea are o
lungime de 62 km si a fost deschisa in septembrie 1974. Pasul trecatorii este in zona lacului Bilea
(tunel).
Pe la vest, grupa Fagarasului este ocolita prin Valea Oltului de trecatoarea Turnu Rosu, care
poate fi varientata pe itinerarul: Calimanesti, Suici, Persani, Titesti, Ciinenii Mici (aproximativ 68
km) sau pe itinerarul: Brezoi, Voineasa, Fundu Riului, Sadu, Talmaciu (aproximativ 100 km).
c) Grupa Parangului, cuprinsa intre Valea Oltului si cea a Jiului este formata din culmile
paralele ale Muntilor Capatinei si Lotrului (intre Valea Oltului si trecatoarea Novaci, Sebes),
orientate de la est la vest, culmi care se inchid in arcul Muntilor Paring. Intre raul Sebes si Valea
Sadului se gasesc Muntii Cindrel (Cibinului), care, spre vest, intre raul Sebes si valea raului Strei se
continua cu Muntii Sureanu (Sebecului). La imediat nord-est de culmile Muntilor Cindrel se afla
Depresiunea Sibiului. Masivul Paring este strabatut de trecatoarea Novaci, Sebes, care poate fi
varientata pe itinerarul Vf. Tartarau, Strungari, Petresti, Sibiseni, pe o distanta de aproximativ 84
km, iar de la imediat sud localitatea Sugag pe itinerarul: Jina, Poiana Sibiului, Cirbova, Cilnic, pana
in valea riului Sebes.
d) Grupa Godeanu constituie extremitatea vestica a Carpatilor Meridionali. Este delimitata
la nord de culoarul Bistra, Strei, iar la vest de culoarul Timis, Cerna si formata din culmi muntoase
paralele, orientate est-vest. Ele sunt esalonate in adancime astfel: la sudul grupei, Muntii Vilcanului
si Mehedinti, iar in adancime Muntii Retezatului, Godeanu si Cernei; masivul se incheie spre nord-
vest cu Muntii Tarcului. In aceasta grupa se gaseste Depresiunea Petrosani, depresiune
intracarpatica, delimitata de Muntii Paringului, Vilcanului, Retezatului si Sureanu. Ingusta doar de
cativa kilometri si lunga de 45 km, ea are o capacitate tactica de aproximativ 1Bg.Mc. De
asemenea, in partea de nord, delimitata de culmile interioare ale Muntilor Sureanu, Retezat,
Tarcului si Poiana Rusca se gaseste Depresiunea Hategului, care are o dezvoltare de 45 km
lunghime si 20 km largime. Capacitatea tactica a acestei depresiuni este de aproximativ o mare
unitate tactica.
Grupa Muntilor Godeanu este strabatuta de urmatoarele trecatori: trecatoarea Lainici, care
face legatura intre zona subcarpatilor Olteniei si Depresiunea Petrosani; din dreptul localitatii
Turcinesti, trecatoarea Lainici poate fi varientata pe directia Turcinesti, Dobrita, Runcu, Frincesti,
Campul Lui Neag, Uricani, Lupeni, Vulcan, Introni (imediat sud Livezeni), pe o distanta de circa
100 km, sau mai in scurt pe itinerarul: Simbotin, Schela, pasul Vilcan, Lupeni, Istreni, pe o lungime
de circa 30 km; in continuarea trecatorii Lainici se gaseste trecatoarea Merisor, care face legatura
intre Depresiunea Petrosani si Depresiunea Hategului. Ea poate fi varientata pe directia Vulcan,
Crivadia; trecatoarea Poarta Orientala si trecatoarea Poarta de Fier a Transilvaniei, situate in partea
de vest si respectiv la nordul acestei grupe de munti, asigura legatura intre Valea Timisului si
Depresiunea Hategului.
Trecatoarea Poarta Orientala, poate fi varientata prin est pe directia: Hugova, Cornereva,
Rusca, Terogova, pe un itinerar de aproximativ 38 km. Prin vest, aceasta trecatoare se poate varienta
in scurt pe directia: 2 km nord Mehadia, Lapusnicel, Luncavita, Beregova, pe o distanta de 42 km,
sau, pe itinerarul: 2 km nord Mehadia, Lapusnicel, Boxovici, Anina, Resita, Valiug, Sadova Veche,
lung de 156 km, ocolind Muntii Semenicului.
Intre grupa Muntilor Paring si grupa Muntilor Godeanu exista posibilitatea mentinerii
legaturii pe drumul de rocada Brezoi, Voineasa, Obirsia Lotrului, Uricani, Campul lui Neag,
comunicatia care in viitor va fi prelungita pana la Valea Cernei, realizand in final legatura cu Poarta
Orientala.

31
 Carpatii Meridionali, prin dimensiuni, masivitate si numarul de trecatori mai mic, constituie
un obstacol natural puternic, de valoare strategica, care prin apararea cu forte putine pe directiile
mai accesibile in special in trecatori asigura conditii favorabile ducerii apararii, pe un aliniament
situat in adancimea zonei operative.
Trecatorile existente in Meridionali sunt sub forma unor defileuri inguste si adanci, deci au
capacitati tactice mai reduse. Ele sunt flancate de inaltimi abrupte, iar posibilitatile de varientare
sunt reduse si, ca urmare, executarea manevrei mult limitata.
Actiunile de lupta in acest lant muntos vor fi canalizate pe directii independente, cu intervale
in general mari. Executarea manevrei de forte si mijloace de pe o directie pe cealalta este deosebit
de complexa, iar in unele zone de-a dreptul imposibila fara sprijinul fortelor aeropurtate.
Dispozitivele de lupta si operative vor fi in general adanc esalonate de-a lungul directiilor de
interzis, iar pentru traversarea lantului muntos unitatile si marile unitati vor adopta dispozitive de
mars adanc esalonate, de-a lungul comunicatiilor.
Numeroase puncte obligate de trecere (defileuri, lucrari de arta, pasuri etc.) impun o atenta
acoperire antiaeriana si o minutioasa organizare a marsului.
Existenta de-a lungul itinerarelor a numeroase portiuni expuse prabusirilor de stanci,
avalanselor, alunecarilor de teren etc., impune constituirea unor detasamente speciale in vederea
asigurarii viabilitatii comunicatiilor. O atentie deosebita trebuie acordata trecatorilor (comunicatiilor
de-a lungul acestora), pe timp de iarna si in anotimpurile ploioase, intrucat in anumite situatii unele
din trecatori vor fi temporar blocate.
Deschiderea trecatorilor blocate de forte inamice se poate realiza numai prin executarea
manevrei de invaluire si intoarcere, cu trupe de vanatori de munte, actiune la care vor fi antrenate si
trupe aeromobile, special pregatite in executarea unor misiuni in spatele dispozitivului inamic.
Operatia de aparare in munti se organizeaza la intrarea in munti, gravitand pe directiile
favorabile ofensivei inamicului. Fisiile de aparare vor fi mai largi ca in teren obisnuit, iar
dispozitivul operativ, de regula, pe un esalon, cu fortele grupate pe principalele directii de interzis.

Carpatii Occidentali se intind de la Dunare pana la valea raului Barcau si o linie ce uneste
localitatile Barcau, Simleul Silvaniei si localitatea Surduc situata in Valea Somesului. Ei limiteaza
la vest arcul Carpatilor romanesti. Au o lungime, de la nord la sud, de aproximativ 300 km si o
largime maxima, de la est la vest, de circa 120 km. Altitudinea lor este de pana la 1300 m la sud de
Mures si 1800 m la nord de aceasta vale (exceptie facand Varful Bihor 1849 m). Suprafata
Carpatilor Occidentali masoara aproximativ 16.000 km2.
Carpatii Occidentali nu au un caracter unitar si nu se prezinta ca un masiv compact, fiind
fragmentati de largi culoare, din care cauza constituie urmatoarele grupe distincte: Muntii
Banatului, Muntii Poiana Rusca si Muntii Apuseni.
a) Grupa Muntilor Banatului, delimitata de Valea Dornei la sud si de culoarul Timis Cerna
la est si nord, se compune din Muntii Almajului sub forma unui arc sprijinit pe ambele
capete de Fluviul Dunarea. Urmeaza apoi culmile paralele ale Muntilor Semenicului si
Aninei (Carasului), ale caror ramuri finale de sud-vest se sprijina pe Muntii Locvei
(Corganului).
b) Principalele depresiuni din aceasta grupa sunt: Depresiunea Almajului, de-a lungul
Nerei, intre Masivul Almajului si Muntii Semenicului. Are o dezvoltare de circa 25 km
lungime si 8-10 km latime, oferind bune conditii de concentrare si mascare a trupelor.
Capacitatea tactica este de pana la 1 Bg.Ma.. Depresiunea Caras-Ezeris delimitata de
pantele interioare ale Muntilor Aninei si Dealurile Dognecei. Are o dezvoltare si o
capacitate similara Depresiunii Almajului.
c) Muntii Poiana Rusca sunt formati din compartimentul muntos delimitat la nord de Valea
Muresului, la est de Valea Streiului, iar la sud de culoarul Bistrei. Sunt fragmentati de
numeroase vai, fapt ce-i face mai accesibili. Pantele de sud-est delimiteaza Depresiunea
Hategului (Tara Hategului). Sunt traversati de trecatoarea Voislova, Tomesti, care asigura
legatura intre culoarul Bistrei si zona depresionara spre Valea Muresului, trecatoare ce
poate fi usor varientata pe mai multe directii, Muntii Poiana Rusca, fiind in general mai
accesibili.

32
 d) Grupa Muntilor Apuseni, cuprinsa intre Valea Muresului si o linie ce uneste Valea
Barcaului, din dreptul localitatii Baraolt prin Simleul Silvaniei, pana in Valea Somesului,
in zona localitatii Surduc. Apusenii reprezinta sectorul muntos cel mai inalt si mai
individualizat din lantul Carpatilor Occidentali.
In cadrul acestei grupe distingem un prim lant muntos situat la imediat nord de Mures,
format din Muntii Zarandului, Metaliferi si Trascaului, ale caror culmi principale merg aproape
paralel cu Valea Muresului, marcand limita nordica a trecatorii Deva, Capruta. Pentru varientarea
acestei trecatori exista mai multe posibilitati:
a) prin partea de nord, pe itinerarul: Bejan (Mintia), Virfurile, Gurahont, Capruta, pe
o distanta de circa 175 km; din zona localitatii Ilia pe directia Baia de Cris, Vata, Petris, itinerarul
masurand aproximativ 85 km.
b) prin partea de sud a trecatorii pe directia: Dobra, Margiuca, Faget, Birchis, pe o
distanta de circa 50 km.
Intre Muntii Trascaului si Muntii Metaliferi, pe Valea Ampoiului, pornind din dreptul
localitatii Sard si conducand spre Abrud si apoi spre Brad se gaseste trecatoarea Zlatna, Brad.
Aceasta poate fi varientata prin nord pe valea Georgiu, din zona localitatii Teius pana la Mogos,
apoi prin Bucium pana la Abrud, sau pe directia Aiud, Ponor, Mogos, Bucium, Abrud. Prin sud
trecatoarea poate fi orientata pe portiunea finala a acesteia, din zona Zlatna, pe directia Almasu Mic
de Munte, Brad.
Lantul Muntilor Zarand si Metaliferi este strabatut de la sud la nord de trecatorile Capruta,
Gurahont; Petris, Cazanesti, Vata de Jos; Ilia, Tebea; Mintia, Brad. Ele asigura legatura intre Valea
Muresului si Valea Crisului Alb.
In partea de vest a grupei Muntilor Apuseni, se gasesc Muntii Codru-Moma, cuprinsi intre
Crisul Negru si Crisul Alb, avand culmea principala orientala nord-vest, sud-est. Intre culmile sud-
vestice ale acestor munti se gaseste Depresiunea Moneasa. Legatura intre Valea Crisului Alb si
Valea Crisului Negru se asigura prin trecatoarea Avram Iancu, care porneste din Depresiunea
Gurahont, traverseaza Culmea Muntilor Codru-Moma si debuseaza in Valea Crisului Negru, in
apropiere de Vascau, sau pe directia Gurahont, Varfurile, Vascau.
In partea vestica a grupei Apusenilor se gasesc Muntii Padurea Craiului.
Dispunerea aproape radial a muntilor din grupa Apusenilor, a determinat formarea a
numeroase depresiuni intramontane, intre care amintim: Depresiunea Beiusului, delimitata de
pantele interioare ale Muntilor Codru-Moma, Vladeasa si Padurea Craiului; Depresiunea
Halmagiului, intre Muntii Codru-Moma si Muntii Bihor; Depresiunea Zlatna, pe Valea Ampoiului;
Depresiunea Trascaului, in interiorul muntilor cu acelasi nume; Depresiunea Iara, de-a lungul raului
Iara; Depresiunea Hasdatelor, pe valea raului cu acelasi nume. In centrul grupei muntoase a
Apusenilor se gaseste mica Depresiune Abrud.
Grupa Carpatilor Apuseni se incheie in partea nordica prin Muntii Mezes si Muntele Ses, ale
caror culmi formeaza in partea de sud un unghi drept, in zona Ciucea, Poieni (Valea Crisului
Repede). Principalele depresiuni din aceasta zona sunt: Depresiunea Almasului, de-a lungul raului
Almas, depresiunea extramontana care se intinde din Valea Somesului pana la jonctiunea cu
Depresiunea Huedin. In deschiderea unghiului format de Muntii Mezecului si Muntele Ses se
gaseste Depresiunea Simleului, iar intre culmile de sud-vest ale Muntelui Ses si Muntii Padurea
Craiului, strabatuta de Valea Crisului Repede, se gaseste Depresiunea Vad-Borod. Aceste
depresiuni, cu capacitate de pana la o unitate tactica, fiecare, ofera conditii favorabile concentrarii si
mascarii trupelor.
In partea nordica a Muntilor Apuseni se gasesc trecatorile: Braisoru, Borod, prin pasul
Ciucea, de-a lungul Crisului Repede; Zalau, Romanasi, care traverseaza Muntele Mezes, pornind fie
din dreptul localitatii Romanasi, fie din dreptul localitatii Agrij, pana la Zalau; intre Capilna si
Miraid trecatoarea de pe valea Somesului. Aceasta poate fi varientata prin sud, pe itinerarul: Dej,
Bobilna, Surduc. Pe la nord, de asemenea, pe o mica portiune cuprinsa intre Gilgau si Rastoci, sau
pe itinerarul: Gilgau, Tirgu-Lapus, Somcuta-Mare, Rastoci.
Carpatii Occidentali constituie cel mai favorabil aliniament de aparare din partea de vest a
tarii, de valoare strategica, cu o dezvoltare frontala de aproximativ 400 km, avand flancul drept
sprijinit pe Muntii Oas, Gutii, Tibles, iar flancul stang pe Dunare.

33
 Principalele directii de interzis in vestul acestei zone muntoase se caracterizeaza prin
deschideri mai largi spre frontiera si ingustarea lor considerabila pe masura patrunderii catre lantul
muntos, fapt ce avantajeaza apararea orientata spre vest.
Ducerea cu succes a apararii pe aliniamentul mai sus mentionat depinde in primul rand de
interzicerea directiilor tactice deschise in general de-a lungul cursurilor de apa (Somes, Crasna,
Barcau si Crisul Repede, in Poarta Somesului si de Crisul Negru, Crisul Alb, Mures, Timis si
Birzava in Poarta Muresului).
Carpatii Occidentali asigura importante raioane pentru organizarea unei rezistente de lunga
durata. Astfel, in timpul revolutiei din anii 1848-1849, oastea revolutionara condusa de Avram Iancu
a rezistat cu succes in Muntii Apuseni, din toamna anului 1848 pana la luna iunie 1849, respingand
toate incercarile inamicului de a pune stapanire pe acesti masivi muntosi.
Posibilitati asemanatoare sunt oferite si de catre Muntii Banatului, mai ales zona axata pe
masivul Semenic si Depresiunea Almajului, care poate fi usor blocata, atat in culoarul Timis-Cerna
cat si in sud, pe Valea Dunarii.
In situatia desfasurarii unor actiuni ofensive pentru eliberarea teritoriului national, Carpatii
Occidentali influenteaza puternic conceptia, pregatirea si ducerea operatiei, directiile de efort cat si
dispozitivul operativ. Pronuntata accesibilitate a terenului, in comparatie cu restul arcului carpatic,
permite desfasurarea ofensivei intr-un ritm mai mare decat in Carpatii Orientali si Meridionali.
In concluzie, Carpatii romanesti isi desfasoara culmile pe teritoriul tarii noastre sub forma
unui arc de cerc, inchizand la mijloc Podisul Transilvaniei. Desi constituie un sistem unitar, ei sunt
fragmentati datorita numeroaselor depresiuni interioare si multimii trecatorilor, care pe alocuri
capata largimea unor coridoare favorabile circulatiei. Ei n-au constituit niciodata bariere care sa
izoleze zonele geografice delimitate, dimpotriva, au facilitat permanent schimb de valori intre
locuitorii provinciilor romanesti.
O alta caracteristica a Muntilor Carpati o constituie larga raspandire a suprafetelor
(platformelor) de inaltime, care au permis folosirea lor ca locuri de asezare permanenta sau
temporara .

3.2.2. Regiunile subcarpatice, de deal si podis

a) Subcarpatii. Prin aspectul framantat al terenului, inaltimi variabile care pe alocuri se
ridica pana la altitudini specifice regiunilor muntoase si relief caracteristic, subcarpatii alcatuiesc o
unitate geografica de tranzitie, intre Carpati si regiunile extracarpatice mai joase.
Subcarpatii incep din valea raului Moldova, fac ocolul Carpatilor Orientali si Meridionali si
se termina in valea raului Motru. La nord de Valea Moldovei, legatura dintre munti si podis se face
aproape brusc lipsind o zona subcarpatica propiu-zisa. Aceeasi situatie o intalnim si dincolo de
Motru, unde trecerea de la zona de munte se face dinrect in zona de podis. In vestul Carpatilor
Occidentali nu exista zona subcarpatica, campia patrunzand adanc, spre munte, formand numeroase
depresiuni. In interiorul arcului Carpatic, trecerea de la munti la Podisul Transilvaniei se face printr-
un sir de inaltimi asemanatoare in multe privinte cu subcarpatii, dar in cea mai mare parte prin
simple depresiuni de contact intre munti si dealuri.
Prin conditiile specifice in care s-au format si caracteristicile lor fizico-geografice,
subcarpatii se divid in urmatoarele grupe:
- Subcarpatii Moldovei, cuprinsi intre Valea Moldovei si inaltimile de la sud de Valea
Trotusului, ajung pana la 30 km latime si se caracterizeaza prin existenta unor depresiuni mari,
inchise spre exterior prin culmi marginale. Principalele depresiuni sunt: Neamt, Cracau-Bistrita si
Tazlau-Casin. Fiecare din aceste depresiuni, cu lungimi cuprinse intre 60-90 km si largimi de la 20
la 30 km, asigura bune conditii de concentrare si mascare a trupelor. Capacitatea fiecarei depresiuni
este de aproximativ o 1-2 Bg.Mc.
- Subcarpatii Curburii, cuprinsi intre Valea Trotusului si Valea Dimbovitei, care la randul lor
se divid in subcarpatii delimitati de Valea Trotusului si Slanicul Buzaului si grupa cuprinsa intre
Slanicul Buzaului si Dimbovita. Prima grupa are o complexitate mai accentuata intrucat dealurile
care ii formeaza alcatuiesc o zona mai larga, in cuprinsul carora s-au format o serie de depresiuni
intracolinare, mai mici, cum sunt: Cimpuri, pe valea paraului Susita; Vidra, pe valea raului Putna
s.a. Aceste depresiuni ofera bune conditii pentru concentrarea in ascuns a trupelor, avand o

34
capacitate tactica de pana la un batalion infanterie moto fiecare. Pantele vestice ale Magurei
Odobestilor si dealul Rachitas limiteaza spre est Depresiunea Vrancei, cu o lungime de 35-40 km si
o largime de 15-20 km, avand o capacitate de aproximativ1Bg.Mc. Aceasta depresiune are o singura
deschidere spre tinuturile joase ale Moldovei, prin ingusta vale a raului Putna.
- Subcarpatii dintre Slanicul Buzaului si Dambovita se deosebesc prin orientarea culmilor,
paralela cu cea a Carpatilor, iar anumiti pinteni muntosi patrund adanc in zona dealurilor
subcarpatice. Depresiunile sunt numeroase, dar reduse ca suprafata, strabatute de multe comunicatii
situate mai ales de-a lungul raurilor. Astfel, regiunea subcarpatica cuprinsa intre Slanicul Buzaului
si Valea Prahovei ofera in intregime conditii bune pentru concentrarea si mascarea trupelor.
- Subcarpatii Getici, delimitati la est de raul Dimbovita iar la vest de raul Motru, se
caracterizeaza prin lipsa patrunderii unor pinteni muntosi in zona subcarpatica si prin legatura
stransa intre subcarpati si zona de platforma de la sud (Podisul Getic). Zonele depresionare sunt
numeroase, cele mai importante fiind Depresiunea Horezul (pe Bistrita Vilcii), Depresiunea
Tismana, pe raul cu acelasi nume si Depresiunea Tirgu-Jiu. Dintre acestea se detaseaza depresiunile
Cimpulung si Tirgu-Jiu care au fiecare o capacitate de pana la o divizie mecanizata.
Actiunile militare se desfasoara in conditii mai favorabile ca in teren muntos si regiunile de
campie. Mascarea trupelor este asigurata mai bine, iar observarea se poate executa pe distante si in
zone mai mari. Deplasarea se executa in bune conditii, zona fiind strabatuta de numeroase drumuri,
in buna parte modernizate, si de o densa retea feroviara. Dispozitivele de lupta se pot sprijini pe
unele obstacole tari, asigurand o mai mare stabilitate apararii.

3.2.2. b) Regiunile de deal si podis.

Dealurile constituie una din treptele de relief importante ale tarii noastre, atat prin ponderea
lor in suprafata tarii cat si prin sursele materiale ce le ofera. Desi diferentiate sub raport genetic, ele
au o serie de trasaturi comune: sunt formate in general din roci moi ; vaile au o adancime mai mica
in zona subcarpatica; pantele sunt in genere reduse si vaile largi, sunt imbracate fie cu paduri, fie cu
livezi de pomi fructiferi. Ele contituie o bordura ce asigura trecerea de la zona muntoasa si
subcarpatica la cea de campie. Sistemul deluros si podisurile sunt forme de teren ce influenteaza
asupra desfasurarii actiunilor militare.
b.1. Principalele zone deluroase sunt formate din: dealurile vestice care se divid in trei grupe
principale: dealurile Crisanei dispuse la poalele Muntilor Padurea Craiului si Codru-Moma;
Dealurile Lipovei, intre Mures si Bega si Dealurile Banatului, intre Dunare si Timis.
Dealurile din interiorul lantului carpatic, intre care remarcam: Dealurile Capusului,
Dealurile Clujului si Dejului, Dealurile Ciceului, Dealurile Suplaiului, Dealurile Sieului, Dealurile
Madarasului. Spre vest Poarta Somesului este barata intre Zalau si Simleul Silvaniei si Dealurile
Salajului.
Dealurile ce compun partea de nord a Podisului Getic se intind ca un evantai culmile
deluroase cele mai importante fiind formate din: dealurile Motrului, Jiului, Oltetului, Oltului si
Argesului.
Culmile deluroase din Moldova, situate imediat dupa Subcarpatii Moldovei, cuprind
urmatoarele dealuri mai importante: Dealul Dragomirnei si Dealul Bour, care imbraca Siretul pe
cursul sau superior; urmeaza apoi Dealul Mare, cuprins intre Saua Bucecii si Saua Ruginoasa; in
sud-estul Moldovei, intre Birlad si Prut, se gasesc Dealurile Falciului si Dealurile Beresti.
In Dobrogea, principalele culmi deluroase sunt in partea de nord a Dobrogei, formate din
Culmea Macinului, Pricopanului si Niculitelului, iar paralel cu Bratul Sfintul Gheorghe se intind
Dealurile Tulcei.
In concluzie, regiunile de deal de pe teritoriul tarii noastre se caracterizeaza printr-un relief
framantat, acoperite, strabatute de o retea de comunicatii bine dezvoltata si bogate in resurse de tot
felul. Desfasurarea actiunilor militare in aceste regiuni ar imbraca, in general, aspectul unor actiuni
in teren obisnuit. Regiunile prezentate ofera bune conditii de manevra si protectie, mascare,
deplasare rapida, adapostire a trupelor si asigurare materiala.
Zona subcarpatica si regiunile deluroase din vestul tarii imprima actiunilor militare
caracteristici specifice celor desfasurate in zonele muntoase-impadurite adiacente din care provin si
a caror prelungire spre vest o reprezinta.

35
 b.2. Zonele de podis sunt bine reprezentate pe teritoriul ROMANIEI.
Podisul Transilvaniei, situat in zona centrala a Transilvaniei este separat de cursul Muresului
in doua. Partea de sud, cunoscuta sub numele de Podisul Tirnavelor se intinde pana catre cursul
Oltului, fiind divizata in podisul Hirtibaciului si Podisul Someselor. La nord de Mures se intinde
Cimpia Transilvaniei.
Ca valoare operativa Podisul Transilvaniei reprezinta un teren favorabil ducerii unor actiuni
militare de mare amploare, avand o capacitate de aproximativ 1-2 G.F. de nivel operativ de valoare
armata de arme intrunite.
Podisul Somesului este forma de teren delimitata de partea nordica a Muntilor Apuseni (linia
Barcau, Surduc) si culmile vestice ale Muntilor Gutiiului si Tiblesului. Se caracterizeaza prin
existenta unui teren framantat si fragmentat in numeroase depresiuni de culmile deluroase din
aceasta zona.
La sud de Carpatii Meridionali se gaseste Podisul Mehedinti cuprins intre Valea Motrului si
Dunare, bogat in fenomene carstice intre care remarcam pestera Toplita, lunga de peste 10 km si
podul natural de la Ponoare, unic in felul sau.
Podisul Getic este regiunea deluroasa cuprinsa intre limita nordica marcata de linia ce trece
prin Ticleni, Babeni-Bistrita, Curtea de Arges, iar spre sud de o linie ce uneste localitatile Drobeta-
Turnu-Severin, Plenita, imediat nord Craiova, Slatina, Pitesti. In aceasta zona deosebim mai multe
compartimente astfel: Platforma Strehaiei (la vest de Motru); Platforma Jiului (intre Motru si
Gilort); Platforma Oltetului (intre Gilort si Olt); Platforma Cotmeana (intre Olt si Arges); Platforma
Argesului (intre Arges si raul Tirgului) si Platforma Cindesti, situata intre cursul Argesului si
Dimbovitei.
Podisul Moldovei este cel mai intins dintre formele de podis ale Romaniei. Delimitat la vest
de Obcinele bucovinene si zona subcarpatica, la est de raul Prut, iar la sud de linia Tecuci, Tirgu-
Bujor. Intre aceste limite se deosebesc trei compartimente bine acentuate; Podisul Sucevei, Campia
Moldovei (Jijiei) si Podisul Central Moldovenesc. Podisul Sucevei reprezinta partea cea mai inalta
a Podisului Moldovei, cuprinsa intre raul Moldova si Siret, limita nordica fiind marcata de
localitatea Radauti, iar cea sudica de Pascani. Podisul Central Moldovenesc este cuprins intre Siret
si Prut, la nord fiind delimitat de o linie ce uneste Dealul Paun si localitatea Alexandru Cuza, iar la
sud de aliniamentul localitatilor Beresti-Adjud.
Podisul Dobrogei, situat intre Dunare, tarmul Marii Negre si frontiera de sud a Romaniei
este cel mai complex si mai vechi dintre tinuturile deluroase ale tarii noastre. Podisul Dobrogei se
divide in doua: la nord de linia Capul Midia, Hirsova este Podisul Dobrogei de Nord, compus din
Podisul Babadagului, Podisul Casimcei, Podisul Istriei, Depresiunea Nalbant si zona deluroasa din
nord. La sud de aceasta linie se gaseste Podisul Dobrogei de Sud, in cadrul caruia se distinge :
Podisul Dorobantului (Medgidiei), strabatut de Valea Carasu, Podisul Olteniei si Podisul Negru
Voda, intre Constanta si granita de sud, de-a lungul tarmului Marii Negre, pe o adancime de 10-15
km se intinde Platforma litorala.
Caracteristica generala a terenului in Dobrogea este data de faptul ca apele freatice se gasesc
la mari adancimi. Acest lucru se datoreste procentului mare de calcare si roci penetrabile care
alcatuiesc invelisul exterior al solului. Din aceasta cauza, o mare atentie trebuie acordata pastrarii
surselor de apa potabila necesara aprovizionarii trupelor.
In ceea ce priveste comunicatiile, acestea sunt bine dezvoltate si permit deplasarea trupelor
in intreaga zona de podis.
In unele zone de podis, actiunile militare imbraca trasaturi specifice, influentate fiind in
special de compartimentarea terenului si orientarea deseori divergenta a unor compartimente, de
sistemul de comunicatii si acoperirile existente. Astfel, in Podisul Somesan, de la limita sa vestica si
pana la Muntii Muresului, orientarea generala a compartimentelor este vest-est, definind o serie de
directii tactice inscrise de-a lungul vailor Crasna si Barcaului, directii ce converg in raionul Zalau,
Jobou, Romanasi. De pe aliniamentul Muntilor Mezes pana la limita Somesului Mic,
compartimentele de teren au orientarea generala nord-sud, ceea ce avantajeaza apararea orientata
spre nord-vest. Comunicatiile bine dezvoltate usureaza atat manevra din adancime spre front cat si
cea de rocada.

36
 Orientarea compartimentelor din partea nordica a Podisului Transilvaniei, coroborata cu
configuratia generala a cursurilor de apa si a principalelor creste, avantajeaza apararea, formand
aliniamente favorabile orientate perpendicular pe directiile probabile de ofensiva dinspre nord-vest.
Cu totul alta este orientarea compartimentelor (est-vest) in Podisul Tirnavelor, unde si
cursurile de apa (in special cele doua Tirnave) au in genere aceeasi directie, astfel ca este avantajata
apararea, fie orientata spre nord, fie spre sud. De asemenea, manevra de la est spre vest cat si invers
este mult mai avantajata.
Podisurile Mehedinti si Getic au terenul in cea mi mare parte acoperit, cu o compartimentare
orientata nord-sud, determinata mai ales de cursurile raurilor din aceasta zona. Reteaua de
comunicatii bine dezvoltata asigura o buna manevra a fortelor si mijloacelor in intreaga zona de
podis. Apararea este avantajata mai ales in varianta orientata spre vest sau spre est.
In ceea ce priveste Podisul Moldovei, compartimentele au o orientare nord-sud, cu exceptia
formei de teren Coasta Racovei (de-a lungul raului cu acelasi nume) intre Vaslui si Bacesti. Partea
centrala a podisului este framantata si acoperita. Configuratia terenului in acest podis avantajeaza in
special apararea orientata spre vest. In schimb, actiunile ofensive se pot desfasura cu mai mult
succes din sudul spre nordul podisului sau invers.
Podisul Dobrogean, fragmentat in cele doua zone, impune ducerea actiunilor ofensive pe
directii: in nord, pe directia generala Capu Midia, Hirsova, iar in sud pe directia Mangalia,
Cernavoda. In varianta desfasurarii unor actiuni ofensive din sudul spre nordul Dobrogei, cea mai
probabila directie de ofensiva ar fi Negru Voda, Medgidia, Tulcea, din care se desprind urmatoarele
directii secundare: Amzacea, Constanta; Cobadin, Cernavoda; Nicolae Balcescu, Hirsova; Topolog,
Macin, Galati sau Macin, Braila. O valoare deosebita o are compartimentul de sud, prin construirea
canalului Dunare-Marea Neagra, care ofera un aliniament de aparare puternic in aceasta zona, intre
Cernavoda si Constanta.

3.2.3. Regiunile de campie

Regiunea de campie, alaturi de lunci si Delta Dunarii, reprezinta cea mai joasa treapta de
relief. Ca dispunere campiile ocupa in special vestul si sudul tarii. Cele mai importante campii de pe
teritoriul tarii sunt: Campia Romana si Campia de Vest.
Campia de Vest este o fasie larga intre 15-70 km, dispusa de-a lungul frontierei de vest, de la
confluenta Tisei superioare cu raul Turt, pana la imediat sud Valea Birzavei. Se divide in: campii
joase (Campia Somesului, Campia Ecedului, Campia Nirului, Campia Crisurilor, Campia
Temisului) si campii de factura mai inalta (Cimpia Livadei, Cimpia Careilor, Cimpia Mersigului,
Cimpia Cormeiului, Cimpia Aradului, Cimpia Vingai, Cimpia Lugojului, Cimpia Cataiei).
Sub raport militar, Cimpia Vestica constituie o zona in care, in general, actiunile militare se
pot desfasura cu usurinta. Manevra de rocada si in adancime de la si catre front este favorizata de
reteaua de comunicatii ce se inmanuncheaza catre principelele localitati din vestul tarii. Largimea,
in general, mica a Cimpiei de Vest cat si reteaua canalelor din sistemele de irigatii si desecari,
limiteaza intr-o oarecare masura spatiul de manevra. Fisiile de actiune ale unitatilor si marilor
unitati vor fi oarecum fragmentate de catre cursurile apelor, afluenti ai raului Tisa. O atentie
deosebita se impune a fi acordata sistemelor de hidroamelioratii a caror orientare este in majoritatea
cazurilor paralela cu frontiera de stat. Lucrarile sistemelor de hidroamelioratii, dupa unele amenajari
prealabile, constituie puternice obstacole antitanc si este necesar sa fie incluse in structura
sistemului de aparare.

Campia Romana constituie zona de ses ce este limitata la nord de linia Drobeta-Turnu-
Severin, Craiova, Pitesti, Tirgoviste, imediat nord Ploiesti, Buzau, Rimnicu Sarat, Panciu, limita de
sud a Podisului Moldovei (linia Panciu, Corod, Mastacani), iar la sud de cursul Dunarii. In relieful
Campiei Romane deosebim doua forme caracteristice: vaile si campurile Vaile apar ca niste
coridoare largi, de mare capacitate (Valea Oltului, Valea Argesului, Valea Ialomitei). Campurile se
prezinta ca niste platouri netede situate de obicei intre doua cursuri de apa. Ca dimensiuni, Campia
Romana se intinde pe o lungime de aproximativ 500 km, cu o largime variind intre 50 si 120 km.
In acesta fasie, terenul este divizat in urmatoarele sectoare: 1) Sectorul Campiei Olteniei,
care cuprinde sesul din dreapta Oltului, unde se gasesc: Campia Blahnitei, Campia Mailestilor,

37
Campia Rezantilor; 2) Sectorul Lot-Arges, in care intalnim: Campia Boianului, Campia Pitestilor,
Campia Gavanu-Burdea, Campia Burnazului; 3) Sectorul Campiei Bucurestilor cu: Campia
Tirgovistei, Campia Ploiestilor, Campia Gherghitei, Campia Vlasiei si Campia Mostistei; 4)
Baraganul, care se divide in Baraganul Ialomitei si Baraganul Calmatuiului; 5) Campia Siretului,
care cuprinde: Campia Rimnicului, Campia Brailei, Campia Siretului Inferior, Campia
Covurluiului.
Campia Romana, formand un compartiment larg de sine-statator constituie o zona
importanta a teritoriului Romaniei. Prin caracteristicile sale, aceasta campie permite desfasurarea
unor actiuni militare de mare amploare, asigurand concentrarea si ducerea actiunilor in orice
directie. Manevra este favorizata, trupele blindate putand fi folosiste cu succes. Efectele armelor de
nimicire in masa, datorita terenului, tind sa atinga limitele superioare.
Mascarea dispozitivelor si protectia impotriva armelor de nimicire in masa sunt ingreunate,
acestea impunand masuri suplimentare.
Principalele obstacole sunt reprezentate de cursurile de apa, care au o orientare generala
nord-sud, in partea de vest a Campiei, iar in partea estica, una din ele (Ialomita, Calmatuiul,
Buzaul), o orientare vest-est.
Organizarea apararii orientata spre sud trebuie sa tina seama de valoarea ca obstacol a
Fluviului Dunarea, cat si de sporirea acestei valori prin construirea sistemelor de hidroamelioratii
de-a lungul intregii zone a Dunarii.

3.2.4. Clima
Clima si particularitatile acesteia influenteaza modul de actiune al trupelor, ritmul de
deplasare, procedeele de intrebuintare a armelor si tehnicii de lupta, precum si asigurarea materiala
a trupelor. Clima Romaniei este influentata de asezarea geografica, de circulatia maselor de aer
deasupra continentului european, cat si de o serie de elemente specifice, locale, ca: relieful,
vecinatatea Marii Negre, diferenta de altitudine intre nordul si sudul tarii etc.
In vederea elaborarii conceptiei privind desfasurarea unor actiuni militare, trebuie sa se tina
seama de factorii climaterici care pot influenta pozitiv sau negativ actiunile militare, factori a caror
insumare formeaza Situatia hidrometeorologica. Aceasta cuprinde parametri privind starea reala
a timpului, precum si previziuni referitoare la: temperatura si umiditatea aerului, precipitatiile
atmosferice, nebulozitatea, grosimea stratului zapezii, presiunea atmosferica, inghet, directia si
intensitatea vantului la sol si inaltime, ceata etc.
Intre problemele mai importante puse de specificitatea climei tarii noastre in pregatirea si
ducerea actiunilor militare amintim urmatoarele:
- diferenta (variatia) mai accentuata de temperatura de la iarna la vara. Aceasta
influenteaza asupra modului de echipare si hranire a trupelor, asupra intrebuintarii
diferitelor arme si a tehnicii de lupta, stiut fiind ca trupele actioneaza normal si tehnica
de lupta functioneaza bine atunci cand temperatura aerului nu scade mult sub zero si nu
depaseste mult 300C. Temperaturile sub 100C si peste +400C, necesita stabilirea unor
masuri pentru atenuarea efectelor negative generate de acestea. In conditiile tarii noastre
cele mai mari diferente de temperatura au fost inregistrate, la 25 ianuarie 1942, al Bod,
cand minima a atins 38,50C, iar temperatura maxima a atins 44,50C in Baragan (in
apropiere de Amara), in anul 1951;
- variatia precipitatiilor, umiditatea, starea de inghet sau dezghet si ceata, isi pun amprenta
asupra manevrei fortelor si mijloacelor. Starea de inghet si dezghet influenteaza ritmul
de deplasare in special in afara sistemelor de comunicatii. Ceata, desi asigura conditii
favorabile concentrarii si mascarii trupelor cat si realizarii surprinderii, limiteaza
observarea si orientarea, executarea tragerilor cu toate categoriile de armament,
circulatia autovehiculelor, navelor si intrebuintarea aviatiei necesita masuri suplimentare
pentru evitarea surprinderii trupelor proprii de actiunile inamicului;
- regimul vanturilor si nebulozitatea influenteaza cel mai des folosirea armei chimice si
aviatiei. Au, de asemenea, repercusiuni asupra tragerilor de artilerie si traiectoriei
rachetelor in straturi atmosferice, iar modul de intrebuintare al aviatiei este mult limitat
mai ales in conditiile unei nebulozitati cu plafon coborat. Nebulozitatea compacta reduce

38
 considerabil efectul distructiv al emanatiei de lumina, dar influenteaza si asupra
mijloacelor optice pentru executarea observarii campului de lupta si ochirii.
La noi in tara se manifesta urmatoarele vanturi mai cunoscute:
- Crivatul, care bate iarna dinspsre est si nord-est. Este un vant rece si uscat. Cateodata
atat de violent incat provoaca mari distrugeri. Cand bate Crivatul temperatura scade
brusc, determinand ingheturi, spulbera zapada, troienind-o in locuri mai adapostite.
Crivatul este specific mai ales in partea de est si deseori in sud-estul si sudul tarii.
Impune severe masuri pentru asigurarea viabilitatii liniilor de comunicatii, pregatirea
trupelor si tehnicii pentru a actiona in conditii de temperaturi joase.
- Vintul de vest, bate in general vara in partea de vest, iar iarna spre sud-vestul tarii.
Genereaza de obicei ploi abundente sau lapovita. Este in genere un vant umed, provoaca
precipitatii, mai ales la sfarsitul primaverii. Impune masuri de prevedere pentru actiunea
trupelor in conditiile cresterii brust a nivelului apelor, consolidarea podurilor, prevenirea
inundatiilor, prevenirea uzurii premature a armamentului si tehnicii ca urmare a
umiditatii excesive;
- Austrul, bate dinspre sud, din directia Mediteranei; vara est un vant uscat ce genereaza
seceta si caldura, iarna aduce un aer umed cu ploi mocnite de lunga durata;
- Covasa este un vant rece si uscat, bate mai ales primavara in Banat si Campia Romana.
Poate provoca ingheturi de scurta durata.
- Vintul Mare, este un fel de foen al tarii noastre. Bate peste culmile Carpatilor
Meridionali, ajunge pana in depresiunile Hateg, Secas, Fagaras. In coborarea sa spre
Valea Oltului se incalzeste, topind zapada si aducand dezapeziri; mareste brusc debitul
raurilor. Uneori poate capata forma violente incat doboara copacii, rupe retelele
telefonice si electrice aeriene.
- Nemira, se simte mai ales in sud-estul Transilvaniei, in special in Depresiunea Brasov.
Este de fapt o componenta a Crivatului, care razbate acolo prin zona mai joasa a Oltului.
Deseori are aceleasi consecinte ca si Crivatul.
- Brizele Marine cu periodicitate zilnica, se simt mai ales pe tarmul Marii Nagre; seara
adie dinspre mare spre uscat, iar dimineata invers. Nu ridica probleme care sa
influenteze actiunile militare.
Pe teritoriul tarii noastre, in general, viteza medie anuala a vanturilor depaseste 4 m pe
secunda.

3.2.5. Reteaua hidrografica de pe teritoriul national

Hidrografia tarii noastre este bogata si variata fiind influentata direct de o serie de factori
intre care un rol important il au: relieful, clima, vegetatia, cantitatea de precipitatii etc. Dispunerea
circulara concentrica a principalelor forme de relief determina caracterul radial al retelei
hidrografice, iar existenta fluviului Dunarea face ca acesta sa fie principalul colector al apelor de pe
teritoriul Romaniei, exceptie facand cateva rauri din Dobrogea, care se varsa direct in Marea
Neagra.
Reteaua hidrografica de pe teritoriul tarii noastre se prezinta ca o retea densa, cu debite
maxime in sezonul ploios si mult reduse pe timp de iarna si vara. Atunci cand au loc fenomene ca:
dezapeziri bruste, ploi abundente de durata, etc. se produc inundatii cu urmari catastrofale.
Valoarea ca obstacol a cursurilor de apa de pe teritoriul nostru national este diferita, in
functie de caracteristicile lor (latime, adancime, natura fundului apei, caracteristicile malurilor etc.).
Cel mai important curs de apa din tara noastra este Dunarea, a carei lungime intre Bazias si varsarea
in Marea Neagra este de 1075 km, constituind in mare parte frontiera de sud a tarii.
Dunarea reprezinta o importanta artera fluviala de transport in Europa. Ea este in acelasi
timp un obstacol natural important si un puternic aliniament de aparare.
In varianta organizarii apararii orientate spre sud, Dunarea ca aliniament strategic are o mare
valoare, dar prezinta inconvenientul ca malul de sud este mai inalt, dominand malul de nord.
Lunca Dunarii dispune de o serie de lacuri, balti si zone mlastinoase, situate de-a lungul
fluviului pe aproape intregul curs inferior al acestuia. Cele mai multe din acestea au fost desecate

39
(cazul lacului Greaca), creindu-se importante zone cultivabile. De asemenea, pe portiuni intinse s-
au construit importante diguri si canale colectoare.
Valoarea militara a fluviului Dunarea ca obstacol este data de caracteristicile sale care sunt
diferite in anumite raioane si se incadreaza in urmatoarele limite: largimea 350-2450 m; adancimea
5-26 m; viteza curentului pana la 2 m pe secunda.
In functie de geomorfologia terenului, bazinul inferior al Dunarii poate fi impartit in
urmatoarele sectoare:
a) Sectorul Bazias (kilometrul 1075) Drobeta-Turnu Severin (km 931), caracterizat prin
faptul ca strabate in general o zona muntoasa separand Carpatii de Balcani. Prin construirea
barajului de la Gura Vaii Sip (cu o lungime de 441 m si o inaltime de 40 m) s-a creat un lac de
acumulare de 230 km, cu o latime pana la 5 km si o adancime de 60-75 m.
b) Sectorul Drobeta-Turnu Severin (kilometrul 931), Calarasi (km 365), colecteaza
majoritatea apelor din sudul tarii. Intre gura Oltului si gura Argesului, fluviul se largeste si formeaza
numeroase ostroave, malul stang este impadurit, iar lunca inundabila a fost indiguita. In acest
sector, malul stang domina pe cel drept intre: Izvoarele, Vrata; Cetate, Calafat; pe restul sectorului
malul drept este dominat.
Peste coronamentul barajului de la Gura Vaii, Sip, trece soseaua ce face legatura intre
Romania si Iugoslavia, iar intre Ruse si Giugiu este podul care asigura legatura prin cale ferata si
sosea asfaltata intre Romania si Bulgaria. Principalele sectoare favorabile trecerii peste Dunare
sunt: Ostrovul Mare, Cetate, Rast, Bechet, Corania (Silistioara), Islaz, Turnu Magurele, Zimnicea,
Giurgiu, Oltenita, Calarasi.
c) Sectorul Calarasi (kilometrul 305), Braila (kilometrul 170) caracterizat prin schimbarea
directiei de scurgere a Dunarii spre nord si desfacerea apelor fluviului in mai multe brate. Intre
Calarasi si Hirsova, curg Bratul Borcea si Dunarea Veche, care inchid intre ele Balta Ialomitei,
lunga de 90 km si lata de pana la 16 km (in prezent desecata, indiguita si redata agriculturii). In
zona Fetesti, Cernavoda se gaseste podul feroviar (opera a inginerului roman Anghel Saligni,
construit intre 1890-1895), care asigura legatura intre cele doua provincii.
La Vadu Oii, Dunarea formeaza din nou o singura albie. Aici s-a construit podul rutier
Giurgeni, Vadu Oii, care face legatura intre Muntenia si Dobrogea. La circa 4 km aval de pod,
fluviul se ramifica din nou in: Bratul Dunarea Noua (Bratul Cremenea) si Dunarea Veche, intre care
se gaseste Insula Mare a Brailei, lunga de 60 km si lata de peste 20 km, redata agriculturii printr-o
ampla lucrare de desecare. Lungimea digului ce inconjoara fosta balta are 151 km. In acest sector,
malul drept este inalt, dominand malul stang. Malul stang este format dintr-o terasa mai joasa. Cele
mai favorabile puncte pentru trecere sunt: Cernavoda, Fetesti; Vadu Oii, Giurgeni; Braila,
Smirdanul Nou; Galati, Reni; Isaccea, Kartal.
d) Sectorul Braila (kilometrul 170), Marea Neagra (kilometrul 0), mai poarta denumirea si
Dunarea maritima. Pana la Patlageanca fluviul are o singura albie (circa 54 km), dupa care se
desface in mai multe brate, formand Delta: Bratul Chilia, lung de circa 116 km, transporta cea mai
mare parte din apele Dunarii; Bratul Sulina, lung de 63 km, este navigabil avand o adancime de
7,30 m si o latime de 120-200 m si Bratul Sfintul Gheorghe, lung de 109 km.
In acest sector un loc aparte il ocupa prin specificitatea sa Delta Dunarii. Ea incepe de la
localitatea Patlageanca si se extinde pana la tarmul maritim; este putin populata, iar indeletnicirea
de baza a localnicilor este pescuitul.
Comunicatiile in delta se prezinta sub forma unor drumuri nationale, care urmeaza de
regula, crestele grindurilor si devin impracticabile in timpul inundatiilor. Sistemul de comunicatii
este completat printr-o densa retea de canale.
In Delta Dunarii, actiunile militare se desfasoara in conditii deosebit de grele si numai daca
se dispune de mijloace speciale de trecere. Delta, constituie un raion favorabil organizarii apararii
de lunga durata, in cazul ducerii unui razboi de aparare.
Din punct de vedere militar, litoralul maritim romanesc poate fi impartit in doua sectoare cu
caracteristici specifice:
- sectorul de nord, cuprins intre gura bratului Chilia si limita sudica a lacului Sinoe, care
se prezinta ca o zona cu tarmul jos, mlastinos, cu numeroase lacuri si balti, lipsita de

40
 comunicatii terestre. Este un sector care ingreuiaza mult actiunile militare. Sunt posibile
actiuni locale duse mai ales cu subunitati de infanterie marina.;
- sectorul de sud, cuprins intre sudul lacului Sinoe si Vama Veche, cu tarmul usor accesibil
pentru debarcari, mai ales pe portiuni cu plaje ca: cele dintre lacul Sinoe (Vadul) si
Capul Midia, Mamaia, Constanta, Agigea, Eforie, Costinesti, Mangalia.
In interiorul tarii, cele mai importante cursuri de apa sunt: Oltul, Muresul, Siretul, Argesul,
Jiul, si Somesul. Ele constituie obstacole antitanc, mai ales pe cursul lor mijlociu si inferior unde
latimea si adancimea apelor sunt mai mari.
Majoritatea raurilor din tara noastra au insa valoare ca obstacol, mai ales prin caracteristicile
si natura malurilor care in mare parte sunt abrupte si inalte, cat si natura fundului, frecvent malos,
mai ales pe cursul inferior.
Intervalul, in general mic, intre doua cursuri de apa (30-50 km) poate impune fortarea a 1-2
rauri in cursul aceleiasi misiuni ofensive de la nivel operativ, iar in cazul apararii, ducerea actiunilor
de lupta pe mai multe aliniamente succesive sprijinite pe aceste cursuri de apa.
Reteaua hidrografica din tara noastra, completata cu amplele lucrari hidrotehnice (sistem de
irigatii, desecari, asanari, indiguiri etc.), constituie unul din principalii factori fizico-geografici ce au
o mare influenta asupra actiunilor militare. Aceasta impune, mai ales in conditiile apararii nationale
totale o studiere si o cunoastere temeinica a caracteristicilor cursurilor de apa si a sistemelor
hidrotehnice, cer pe de alta parte, insusirea metodelor si procedeelor de fortare si trecere in timp
scurt si in orice conditii a acestora.
Studierea hidrografiei tarii noastre trebuie sa tina seama si de existenta lacurilor care pot fi
naturale si artificiale. In general, de dimensiuni reduse ca suprafat (91,5% din lacuri sunt sub 100
ha), numarul lacurilor din Romania este destul de mare, aproximativ 3450, din care circa 1150 sunt
artificiale. Suprafata tuturor lacurilor este de peste 2000 km2 (1,1 % din suprafata tarii). Cele mai
bogate regiuni in lacuri naturale sunt culmile alpine ale Carpatilor, lunca Dunarii impreuna cu delta
si litoralul Marii Negre.
In concluzie, reteaua hidrografica de pe teritoriul Romaniei se caracterizeaza printr-o
repartizare aproape uniforma a densitatii sale pe fiecare dintre marile unitati de relief. Densitatea
cea mai mare se intalneste in zona muntoasa, cu inaltimi mijlocii (pana la 2000 m), unde cad ploile
cele mai abundente. In acesta zona, eroziunea apei si viteza torentilor au creat numeroase vai. Peste
altitudinea de 2000 m densitatea scade, intrucat precipitatiile cad timp de 6-8 luni sub forma de
zapada.
In regiunile deluroase, cu toate ca terenul este mai slab, eroziunile sunt mai putin dense,
densitatea hidrografica fiind mai scazuta fata de cea din zona muntoasa; in campie ea este si mai
redusa.
Tinand seama de repartitia retelei hidrografice pe teritoriul tarii noastre si de zonele catre
care converg raurile, putem distinge trei mari colectoare: Tisa, Dunarea si Marea Neagra, care
formeaza cele trei mari bazine hidrografice, ce colecteaza majoritatea apelor de pe teritoriul
romanesc.

Sistemele de hidroamelioratii si influenta lor asupra actiunilor militare

Principalele sisteme de irigatii, indiguire si desecare, sunt dispuse neuniform pe raza de
cuprindere a zonelor de campie si podis potentiale a fi irigate. Astfel, cele mai ample lucrari de
hidroamelioratii se gasesc in Campia Romana si Dobrogea, unde suprafetele si densitatile
sistemelor de irigatii si indiguire sunt apreciabile si impun in mod obligatoriu sa fie luate in
consideratie in organizarea si ducerea actiunilor de lupta.
In Campia Romana, unde se gasesc cele mai ample lucrari de hidroamelioratii (peste 30
sisteme cu circa 1.200.000 ha, sistemele sunt dispuse de-a lungul Dunarii, formand o fasie aproape
continua intre Drobeta-Turnu Severin si Galati. In aceasta zona, sistemele de hidroamelioratii sunt
dispuse in doua subansambluri: sistemele dispuse in Lunca Dunarii si sistemele dispuse pe terase.
Printre cele mai importante sisteme amplasate in aceasta zona sunt: Calafat, Bailesti; Sadova,
Corabia; Olt, Calmatui; Giurgiu, Razmiresti; Mostistea; Galatui, Calarasi; Jegalia; Pietroiu, Stefan
cel Mare; Terasa Brailei si Insula Mare a Brailei. Aceste sisteme au suprafete variabile intre

41
22.000ha (Jegalia) si 200.000 ha (Mostistea), o dezvoltare frontala intre 5 si 50 km si adancimi intre
6 si 60 km.
Valoarea lor ca obstacol este data in special de marile canale magistrale, care in aceasta zona
sunt dispuse in general paralel cu Dunarea, iar in adancime sistemele de irigatii se succed la distante
cuprinse intre 5-10 km. Densitatea medie a canalelor cu valoare de obstacol antitanc este de 0,5 km
pe un kilometru patrat. La acestea trebuie sa tinem seama de faptul ca aproape intreaga zona
existenta de-a lungul Dunarii este indiguita cu diguri de 6-8 m, inapoia carora se vor gasi
importante canale colectoare.
In Dobrogea, principalele sisteme de irigatii sunt: Carasu; Rasova, Vederoasa; Terasa
Hirsova; Babadag, Tulcea. Aceste sisteme, cu valoare de obstacol antitanc, trebuie luate in
consideratie atat in situatia organizarii apararii orientate spre sud, cat si in varianta apararii
litoralului. Dearece majoritatea lor sunt orientate de-a lungul litoralului Marii Negre si a lacurilor
Sinoe, Zmeica (Smeica), Razelm (Rezim), avand o dezvoltare frontala intre 25 si 75 km, adancimi
intre 15 si 20 km, pot asigura o mare stabilitate apararii in cazul unor actiuni dinspre mare.
In Podisul Dobrogei sunt aproape 5000 km canale deschise, revenind in medie aproximativ
1,8 km canal pe kilometru de front, din care aproximativ 0,7 km canal reprezinta obstacol antitanc.
In Moldova si Campia de Vest, sistemele de irigatii si desecari-asanari sunt mai reduse.
Astfel, cele mai importante sisteme de irigatii existente in Moldova nu depasesc suprafata de 12.500
km (Nicoresti, Tecuci, Movileni). In ceea ce priveste indiguirile si desecarile exista cateva sisteme
mai dezvoltate, din care amintim: Albita, Falciu, cu peste 18.000 ha; Sculeni, Tutora circa 13.000
ha; Tutora, Gorban, peste 14.000 ha. Valoarea lor ca obstacol este insemnata, pe plan local.
In Campia de Vest, principalele sisteme de irigatii sunt pe raul Somes, in zona Dorolt si pe
malul stang al Somesului, in total circa 16.600 ha; Campia Aradului 14.500 ha; Fintinele, Aradul
Nou, Sagu etc. In ceea ce priveste sistemele de indiguiri si desecari, acestea formeaza o zona
aproape continua cuprinsa intre granita de nord (unde se gaseste sistemul Tarna Mare, Batarci) si
sistemul Negresti, Turulung, continuand apoi spre sud, de-a lungul frontierei de vest, pana la
sistemele de pe cursul Birzavei. Sistemele de indiguire-desecare au o densitate mai mare intre
Salonta si Moravita (o dezvoltare frontala de circa 220 km) unde adancimea sistemelor este de
aproximativ 40-45 km, pe directia Arad, Lipova si de 60-80 km, pe directia Timisoara, Lugoj.
In acesta zona exista aproximativ 2150 km canale deschise si 1150 km diguri, cu inaltimi de
4-6 m, revenind in medie o densitate de 0,6 km dig sau canal pe kilometru patrat. In general,
lucrarile de acest tip sunt organizate in principal pe raurile: Crisuri, Bega, Timis si Birzava.
Existenta acestor lucrari favorizeaza organizarea apararii orientata spre vest, asigurand o
mare stabilitate acesteia, chiar atunci cand limita dinainte a apararii ar fi nemijlocit pe frontiera.
Sistemele de hidroamelioratii, prin elementele lor componente (canale, instalatii hidraulice,
statii de pompare etc.) constituie obstacole importante, contribuie la intarirea apararii si maresc
stabilitatea acesteia. Din elementele componente ale unor sisteme de irigatii-desecari o insemnatate
aparte, pentru actiunile militare, o reprezinta sigurile si canalele.
Digurile, formate din valuri de pamant cu diferite forme, variate ca inaltime si latime, sunt
foarte diferite functie de caracteristicile cursului de apa. Ele pot avea taluzele acoperite cu plantatii
pentru fixare, cu iarba, sau dalate. De regula, in sistemele studiate, primul dig se gaseste pe malul
apei, iar celelalte la distante variabile. Digurile limiteaza observarea, focul si manevra fortelor si pot
fi usor amenajate ca obstacole de catre aparator.
Canalele constituie obstacole in cadrul sistemelor de irigatii si pot avea adancime intre 0,5-5
m, cu deschidere de pana la 35-40 m. Ele pot fi de irigatie (aductiune si distributie) sau de desecari.
Toate tipurile de canale pot fi usor amenajate ca obstacole antiinfanterie, iar cele magistrale si ca
abstacole antitanc. Prin debitul lor mare, cat si prin dimensiuni, canalele magistrale impun fortarea
de catre inamic si ofera aparatorului posibilitatea inundarii si inmlastinarii zonei irigate.
In general, zonele irigate sunt lipsite de acoperiri. Aceasta ingreuiaza dispunerea in ascuns a
inamicului si a mijloacelor sale de trecere. Datorita terenului si caracteristicilor zonelor irigate,
atacatorul are de infruntat rezistenta aparatorului pentru fiecare canal si dig. Largimea fasiilor de
aparare este mai mare ca in teren obisnuit deoarece inamicul actioneaza, de regula, numai pe
directiile cu o densitate mai mica de diguri si canale si nu are posibilitatea sa foloseasca tancurile in
masa. In constituirea dispozitivului de lupta trebuie tinut seama de faptul ca sistemul de irigatii

42
canalizeaza ofensiva inamicului pe directii, iar manevra de forte si mijloace este ingreuiata atat
pentru acatator cat si pentru aparator. Fortele se dispun, de regula, pe directiile favorabile de-a
lungul comunicatiilor, in intervalul dintre lucrarile de irigatii, inapoia canalelor magistrale, digurilor
sau altor obstacole.
In zonele irigate traseul limitei dinainte a apararii se stabileste pe malul cursului de apa, pe
aliniamentul digului sau inapoia acestuia.
Marile baraje ale constructiilor hidroenergetice retin in lacurile de acumulare mari cantitati
de apa de ordinul milioanelor de m.c. In cazul cedarii partiale sau totale a unui baraj, aceste cantitati
de apa se scurg in aval pe distante de zeci de km, cu viteze si adancimi mari distrugand totul in
calea lor. O astfel de situatie poate influenta in mare masura actiunile militare dintr-o zona sau de pe
o directie de actiune.
Natura barajelor constructiilor hidroenergetice asigura rezistenta acestora la diferite actiuni
de distrugere (lovire din aer, minare de catre grupuri de cercetare-diversiune), lovire cu focul
artileriei de mare calibru etc.). Astfel, barajele din pamant se deterioareaza mai usor, iar bresa oricat
de mica ar fi, procesul de degradare nu mai poate fi oprit in faza initiala.
Existenta unui mare numar de lucrari hidroenergetice pe teritoriul tarii noastre, va putea
exercita o puternica influenta asupra actiunilor militare, avantajand in general, apararea si ingreuind
considerabil actiunile de lupta ofensive.
In concluzie, reteaua hidrografica, cu caracteristicile sale specifice, impuse de sistemul
lucrarilor hidroenergetice si particularitatile generate de sistemele de hidroamelioratii (irigare,
indiguire, desecari), imprima terenului trasaturi si particularitati care au schimbat caracterul
anumitor zone de teren, ceea ce implica luarea unor masuri de ordin operativ si tactic in scopul
folosirii la maximum a avantajelor si atenuarii servitutilor generate de acestea.

3.2.6. Resursele umane si materiale

Densitatea medie a populatiei este de 92,8 locuitori pe kilometru patrat, prin aceasta tara
noastra depasind densitatea medie a populatiei Europei (92 locuitori pe kilometru patrat), situandu-
se din punct de vedere al desimii populatiei printre tarile mijlocii. Zonal si pe judete densitatea
populatiei este foarte diferita. Astfel, zonele muntoase cuprind densitati intre 20-40 locuitori pe
kilometru patrat, in timp ce in zona subcarpatica (regiunea petrolifera) si partea centrala a Campiei
Romane, cu marile centre Bucuresti, Ploiesti etc. densitatea este de 150 locuitori pe kilometru
patrat. Pe judete, densitatea, de asemenea cunoaste unele diferentieri. Exista judete ca Prahova, Iasi,
Galati, Dimbovita, cu o mare densitate (intre 174,8 si 132,7 locuitori pe km. patrat), in timp ce in
judetele Caras-Severin si Harghita densitatea este intre 45 si 50 locuitori pe km patrat, exceptie
facand judetul Tulcea cu 30,3 locuitori pe km patrat.
Sub aspectul structurii populatiei, pe zone urbane si rurale, situatia cunoaste o continua
fructuatie in special dupa anul 1990. O statistica in acest sens este deosebit de relativa sub aspectul
stabilitatii.
Teritoriul tarii noastre este bogat in resurse naturale si ca urmare constituind premisele
necesare pentru o industrie dezvoltata. In valorificarea bogatiilor naturale ale solului si subsolului
trebuie aplicata o politica de eficienta maxima, tinand seama de faptul ca aceste bogatii sunt totusi
limitate.
Subsolul tarii este bogat in zacaminte (gaze naturale, petrol, carbuni), minereuri de metale
neferoase (cupru, zinc, plumb, aluminiu, mercur), minereuri de fier, crom, mangan. De asemenea,
Romania dispune de insemnate cantitati de sare, materiale de constructii etc.
Principalele zone energetice sunt situate astfel:
- zacaminte petrolifere, grupate in principal in zona subcarpatilor din Oltenia (Ticleni,
Bilteni, Iancu Jianu), din Muntenia (Baicoi, Boldesti-Scaieni, Ceptura, Merisani etc.) in
Moldova cunoscutele exploatari de la: Zemes, Salont, Moinesti, Lucacesti. De
asemenea, in Campia Romana s-au descoperit importante zacaminte de petrol si gaze in
imprejurimile orasului Videle, iar mai spre est pana la Urziceni, Jugureanu si Ianca;
- zacaminte de gaze naturale, grupate in general in Podisul Transilvaniei (Sirmasel, Sincai,
Zau de Campie, Deleni, Noul Sasesc, Copsa Mica, Bazna etc.). Alte zacaminte se mai
gasesc in Podisul Getic, la nord de Craiova si de Campia Romana;

43
 - zacaminte de carbuni: in bazinul Vaii Jiului, depresiunea Comanesti, bazinul Rovinari, in
Banat, bazinul Barcaului, Depresiunea Baraolt, etc.
Reteaua hidrografica constuie, de asemenea, un important izvor energetic. Numai potentialul
hidroenergetic al Dunarii este evaluat la 18,8 miliarde km/h.
Romania dispune de rezerve de minereu de fier, situate mai ales in Muntii Poiana Rusca,
Muntii Banatului si Muntii Harghita. Pe baza acestsor zacaminte s-a dezvoltat o puternica industrie
siderurgica.
Dispune, de asemenea, de unele zacaminte de mangan, care se gasesc pe o larga arie in
nordul Carpatilor Orientali si Banat. Minereul de crom se exploateaza dintr-o serie de zacaminte
situate in sudul Banatului. Minereurile neferoase se gasesc in zacaminte din Muntii Apuseni, ai
Banatului si Maramuresului. In aceste regiuni se gasesc si zacaminte de uraniu, care deschide
perspective dezvoltarii industriei nucleare.
Alaturi de variatele resurse oferite de subsol, teritoriul tarii noastre se remarca printr-o mare
complexitate a solurilor, fapt ce se reflecta in diversitatea culturilor agricole. Culturile de cereale,
plante tehnice, oleaginoase, leguminoase, plante medicinale etc. dispun de cele mai favorabile
conditii de dezvoltare. Cele mai importante regiuni cerealiere sunt: Campia Romana, Campia de
Vest, Podisul Dobrogei, Podisul Transilvaniei si regiunile dealurilor subcarpatice.
Productia agricola are o importanta deosebita pentru armata si in general pentru intregul
sistem de aparare nationala, asigurand conditii optime pentru hranirea si echiparea efectivelor din
toate zonele tarii cat si rezervele cerealiere strategice pe timpul desfasurarii unor eventuale actiuni
militare.

3.3. CENTRE SI ZONE ECONOMICE, IMPORTANTA LOR MILITARA

Principalele centre economice de pe teritoriul Romaniei sunt: Capitala tarii, care, cu cei
aprox. 2.000.000 locuitori si o productie industriala importanta principalul centrul politic si
administrativ al tarii constituie un obiectiv militar de importanta strategica. Urmeaza apoi:
Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov, Iasi, Constanta, fiecare cu o populatie de peste 260.000 locuitori si
o productie industriala insemnata, cu complexe industriale de prima necesitate pentru economia
tarii. Alte centre importante mai sunt: Craiova, Galati, Ploiesti, Braila, Oradea, Arad, Sibiu, fiecare
cu o populatie de peste 153.000 locuitori si cu insemnate obiective industriale. Alte centre urbane
ca: Pitesti, Bacau, Baia Mare, Satu Mare au o populatie de peste 100.000 locuitori si importante
resurse economice.
In afara acestor centre importante, pe teritoriul Romaniei exista un numar de raioane care
grupeaza (pe o suprafata mai mica sau mai mare), diferite intreprinderi sau localitati care prin
productia lor constituie obiective economice de mare importanta, atat pentru economia nationala cat
si pentru sistemul national de aparare. Asemenea raioane ca: Valea Prahovei, bazinul carbonifer
Valea Jiului (Petrosani, Lupeni, Petrila), raioane: Anina, Bocsa, Oltetul Rosu; Comanesti, Bortesti,
Tirgu Ocna; Sacele, Zarnesti, Sfintul Gheorghe; Videle, Alexandria, Slatina; Fagaras, Victoria,
Risnov; Mangalia, Medgidia, Constanta; Calarasi, Hirsova, Cernavoda; Rimnicu Sarat, Buzau,
Mizil; Drobeta-Turnu Severin, Ticleni, Bals etc. necesita o atentie deosebita in vederea apararii.
Continuitatea productiei unor astfel de obiective economice permite o buna functionare a
intregului organism militar si concura in mod hotarator la obtinerea victoriri in actiunile militare.

3.4. SISTEMUL DE COMUNICATII

Dezvoltarea unui sistem de comunicatii national reprezinta o cerinta obiectiva, rezultata din
necesitatea asigurarii legaturilor dintre diferite zone ale tarii cat si din nevoia asigurarii
aprovizionarii si desfascerii bunurilor materiale. Sub aspect militar el reprezinta o parte inseparabila
a sistemului logistic, fara de care nu putem concepe elaborarea si desfasurarea operatiilor militare.
Sistemul national de comunicatii cuprinde:
a) comunicatiile terestre (caile ferate, caile rutiere, conductele);
b) comunicatiile pe apa (rauri navigabile, canaluri, fluviu si marea);
c) comunicatiile aeriene;
d) telecomunicatiile.

44
 Caile de comunicatie feroviara de pe teritoriul Romaniei constituie un sistem unitar, dispus
aproximativ circular, formand un inel intracarpatic (Podul Olt, Brasov, Ciceu, Deda, Dej, Apahida,
Teius, Vintu de Jos, Sibiu, Podul Olt) si un inel extracarpatic, cu o larga descridere spre Marea
Neagra (Bucuresti, Craiova, Orsova, Timisoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej,
Salva, Ilva Mica, Vatra Dornei, Cimpulung Moldovenesc, Suceava, Pascani, Bacau, Marasesti,
Buzau, Bucuresti).
Intre aceste doua inele concentrice exista numeroase legaturi radiale intre care cele mai
importante sunt: Bucuresti, Brasov, Piatra Olt, Sibiu; Filiasi, Simeria; Arad, Vintu de Jos; Oradea,
Cluj, Satu Mare, Dej; Suceava, Beclean; Adjud, Ciceu. Orientarea generala a traseelor feroviare este
in mare masura influentata de formele de relief, de unde si aspectul dublu concentric si radial al
retelei feroviare. Cel mai important centru feroviar este municipiul Bucuresti, de unde pleaca
numeroase magistrale feroviare.
Lungimea totala a liniilor de cale ferata in exploatare este de 11.213 km.
Sub raportul cale ferata normala, cu doua cai sau cu o cale, situatia se prezinta astfel: 8370
km sunt de cale ferata normala cu o singura linie; 2154 km masoara traseul cailor ferate duble (cu
doua linii); 559 km sunt formati din calea ferata ingusta, iar calea ferata cu ecartament peste cel
normal masoara 45 km. Densitatea liniilor de cale ferata pe 100 km2 de teritoriu este de 4,69 km.
Aceasta densitate este diferita pe judete, fiind cuprinsa intre 0,81 km la 100 km 2 in judetul Tulcea si
9,08 km la 100 km2 in judetul Timis. Calea ferata va constitui in continuare principalul mijloc de
transport. Prin densitate, calitatea si baza proprie pentru construirea mijloacelor de tractiune
feroviara, cat si prin masurile de mordernizare continua a retelei feroviare (electrificare, cresterea
vitezei de circulatie etc.), Romania se poate inscrie in randul tarilor cu un sistem de transport
feroviar modern.
Orientarea si dezvoltarea retelei feroviare imbraca intregul teritoriu al tarii asigurand
executarea transporturilor atat de la nord la sud cat si de la est la vest.
O atentie deosebita trebuie acordata mentinerii viabilitatii retelei feroviare, mai ales pe timp
de iarna cand sunt frecvente inzepezirile pe portiuni insemnate. De asemenea, in timp de campanie,
se impun masuri deosebite pentru paza si apararea punctelor nevralgice ca: poduri, tuneluri, noduri
de alimentare cu energie electrica.
Caile de comunicatie rutiera alcatuiesc o ampla retea de sosele, raspandite pe intreg teritoriul
tarii, cu denditate medie de 30,9 km drumuri publice la 100 km2 de teritoriu, cu oscilatii intre 21,4 si
77,2 km la 100 km2 in judetele Harghita si respectiv Prahova. Lungimea totala a drumurilor este de
aproximativ 75.000 km, din care modernizate aproximativ 32.000 km.
O caracteristica a retelei de drumuri din tara noastra este organizarea acesteia in sistem
radial, majoritatea drumurilor polarizand spre capitala tarii, cat si structura acestora in magistrale
rutiere ce traverseaza intreaga tara. De regula, reteaua rutiera permite circulatia tuturor categoriilor
de tehnica militara, exceptie facand unele drumuri din zona de munte.
Pe timp de iarna o mare atentie trebuie acordata in special retelei rutiere din nord-estul tarii,
unde sunt frecvente inzapezirile. In anotimpurile cu precipitatii abundente, precum si in perioada
dezghetului, unele sectoare de drumuri situate in vecinatatea albiilor unor rauri pot fi inundate.
Asemenea fenomene sunt mai frecvente in special pe drumul national Galati, Braila; Giurgiu,
Zimnicea; Corabia, Turnu Magurele etc. Pe unele sectoare ale drumurilor Tirgu Jiu, Petrosani;
Bacau, Tirgu Ocna etc., in urma ploilor abundente se produc alunecari mari de teren, care intrerup
circulatia.
Prin orientare si dispunere, reteaua rutiera de pe teritoriul Romaniei permite realizarea unor
transporturi in toate directiile, asigurand o legatura permanenta intre diferitele zone ale tarii.
Specte cantitative si calitative noi prezinta si transporturile prin conducte petroliere
magistrale, cele de gaze naturale si aductiune a apei potabile.
Comunicatiile pe apa. Principala artera de navigatie fluviala o formeaza fluviul Dunarea,
care asigura legaturile pe apa atat cu centrul Europei cat si cu Marea Neagra. Existenta Dunarii
impune dezvoltarea unei flotile militare, care alaturi de fortele terestre sa concure la actiunile de
aparare. Principalele porturi asigura totodata conditii favorabile pentru executarea unor transporturi
si in scopuri militare.

45
 Construirea canalului Dunare-Marea Neagra, ridica unele probleme pentru organizarea
actiunilor militare in sudul Dobrogei. Aceasta reprezinta o importanta rocada ce asigura manevra de
forte si materiale dinspre mare spre fluviul Dunarea si invers. Canalul fragmenteaza in doua partea
de sud a Dobrogei si impune de la inceput constituirea dispozitivelor actionale cu un pronuntat
caracter de independenta, dispunerea rezervelor de toate felurile de ambele parti ale canalului. Prin
dimensiunile sale (lungime: 64 km, latime la gura: 120 m, adancime 7-8 m), el constituie un
puternic obstacol de valoare operativ-tactica, presupunand fortarea. El favorizeaza mai ales apararea
orientata spre sud, iar in varianta actiunilor ofensive dinspre litoral spre interiorul Dobrogei,
actiunile atacatorului vor fi fragmentate. De asemenea, trebuie sa tinem seama ca intre Basarabi si
pana aproape de Agigea, pe o distanta de aproximativ 15 km, canalul este un obstacol de netrecut
deoarece are mari denivelari de teren, foarte abrupte si latimea sapaturii pana la 400 m.
De asemenea, prin amenajare, unele rauri interioare (Siretul, Oltul, Mostistea si Prutul), pot
deveni navigabile pe sectoare importante. Navigatia pe aceste cursuri interioare permite executarea
transporturilor in folosul trupelor, cu ambarcatiuni de gabarite reduse. In prezent, canalul Bega,
navigabil pe o distanta de 43 km (pe teritoriul romanesc) permite navigatia cu vase cu o capacitate
de transport de 60-70 vagoane.
In ceea ce priveste navigatia maritima, Romania dispune de mari santiere ca cele de la
Constanta si Mangalia, unde se construiesc nave maritime de mare capacitate (55.000, respectiv
15.000 tone deplasament). Transportul naval este in prezent intr-o continua degradare cu influente
dintre cele mai nefaste atat asupra economiei nationale cat si asupra pregatirii si ducerii actiunilor
militare.
Comunicatiile aeriene, asigura legatura in interior cu principalele centre economice, iar in
exterior cu 4 continente (Europa, Asia, Africa si America de Nord). Totodata este dezvoltata reteaua
de aeroporturi permanente cu piste betonate si conditii bune pentru desfasurarea traficului aerian.
Existenta inca din timp de pace a unor aerodromuri cu piste betonate si prevazute cu echipamentul
necesar bunei desfasurari a traficului aerian in orice conditii meteo are valoare deosebita in
conditiile unui conflict armat.
Telecomunicatiile. Teritoriul tarii noastre este echipat cu retea telefonica care permite
conectarea tuturor localitatilor, in cadrul unui sistem telefonic unitar. Privatizarea retelei de
telecomunicatii poate influenta negativ pregatirea si ducerea actiunilor militare in situatii de criza si
razboi. De asemenea, existenta in prezent a unei retele de televiziune si radio locale si centrale, in
conditiile unei legislatii incomplete, confuze si permisive, poate afecta ducerea actiunilor militare.
Este necesara inca din timp de pace existenta unui sistem teritorial de transmisiuni care sa
permita organizarea legaturilor, a unui sistem logistic, care sa asigure o buna coordonare si
conducere a actiunilor militare.
In concluzie, putem considera ca sistemul de comunicatii din Romania este relativ dezvoltat
si modernizat si asigura in conditii bune manevra de forte si mijloace, pregatirea si ducerea
actiunilor militare.

PARTEA A III-A

ZONELE DE OPERATII DE PE TERITORIUL ROMANIEI

In contextul politico-militar actual, abordarea zonelor de operatii trebuie facuta cu mult

discernamant si in stricta concordanta cu interesele nationale fundamentale, deoarece nici o
afirmatie, oricat de spirituala ar fi, nu tine locul necesitatilor stringente de securitate si aparare
nationala.
Conceptiile cu adevarat moderne despre ridicarea la lupta impotriva oricarui agresor
constituie solutia sine qua non pentru statele mici si mijlocii, care pentru a putea contracara
superioritatea numerica si tehnica a agresorului trebuie sa fie pregatite sa angajeze in razboi pentru
apararea fiintei lor nationale, intr-o forma sau alta, intregul potential uman, material si intreg
teritoriul national.

46
 Doctrinele si strategiile de securitate sunt cu adevarat viabile numai acelea care pornesc de
la interesul national si prevad solutii realiste de realizare a securitatii nationale prin efort propriu.
Razboiul intregului popor cum era definit anterior, in care trebuiau angajate intr-un efort
unitar toate resursele umane, materiale si spirituale ale tarii , sau razboiul generalizat de aparare, ca
denumire mai recenta dar tot mai putin uzitat, nu pot fi concepute spatial decat in cadrul teritoriului
national.
Pentru a putea face fata unui inamic superior din punct de vedere numeric si tehnic,
factorului teren trebuie sa-i dam noi valente prin folosirea avantajelor pe care le prezinta, pentru a
ne putea apara tara. Folosirea avantajelor terenului si a resurselor ce le ofera acesta, evitarea
dezavantajelor acolo unde ele exista face necesara cunoasterea amanuntita a teritoriului tarii de
catre toate categoriile de luptatori, dar in special de catre structurile de conducere, pentru a putea
trage cele mai juste concluzii asupra elementelor tactice, operative si strategice.
Analizand configuratia teritoriului romanesc si luand in considerare directiile operative si
strategice ce converg spre teritoriul Romaniei, ducerea actiunilor militare trebuie elaborata pe
directii operative si strategice, fapt ce presupune o impartire a teritoriului national pe zone de
operatii. Acest mod de abordare a teritoriului national in contextul pregatirii si ducerii actiunilor
militare nu este un element de noutate ci constituie unul de continuitate, adoptat permanent la
evolutiile din spatiul de inters strategic al Romaniei.
In impartirea teritoriului pe zone de operatii s-au mai luat in considerare si urmatorii factori:
- compartimentarea geografica a teritoriului tarii;
- necesitatea si posibilitatea ducerii actiunilor militare in mod unitar, atat pe plan national
cat si pe plan regional, cu fortele si mijloacele proprii dispuse pe teritoriu;
- directiile probabile de patrundere ale inamicului pe teritoriul nostru national;
- posibilitatile de manevra ale trupelor si de cooperare pentru diferitele categorii de forte
armate, genuri de arma, structuri militare la nivelul fiecarui compartiment;
- obiectivele politico-administrative si economice importante existente in anumite
compartimente de teren, care influenteaza desfasurarea actiunilor militare;
- elementele de pregatire a teritoriului pentru aparare (fortificatii, sistemul de
hidroamelioratii, comunicatii, depozite, aerodromuri etc.) existente sau prevazute a se
executa;
- posibilitatea ducerii actiunilor de lupta in compartimentul respectiv de catre gruparile de
forte si mijloace stabilite initial, fara a se mai efectua in timp de razboi ample manevre
de forte si mijloace;
- necesitatea coordonarii si sprijinului reciproc intre fortele participante;
- atingerea unor scopuri operative si strategice ale luptei armate si implicit ale razboiului;
- necesitatea ca in anumite situatii unele grupari de forte sa desfasoare temporar actiuni
independente.
Tinand seama de factorii enumerati mai sus, putem defini zona de operatii ca fiind o
suprafata de teren determinata de elementele fizico-geografice importante (lanturi de munti, fluvii
sau rauri mari, tarmuri maritime) si de frontierele statului, care faciliteaza pregatirea si ducerea
operatiilor cu una sau doua G.F. operative de valoare corp de armata, impreuna cu celelalte forte din
sistemul national de aparare, in stransa cooperare intre ele. Aceasta include obiective de importanta
strategica si operativa a caror mentinere influenteaza in mod substantial desfasurarea apararii
strategice si ducerea ofensivei pentru eliberara teritoriului national.
Pe baza analizei factorilor mentionati mai sus, pe teritoriul tarii noastre se definesc si se pot
studia urmatoarele zone de operatii:
- Zona de operatii de vest, care cuprinde teritoriul Banatului, Crisanei, Maramuresului si
Transilvaniei;
- Zona de operatii de sud, care cuprinde teritoriul Munteniei si Olteniei;
- Zona de operatii de sud-est, care cuprinde teritoriul Dobrogei;
- Zona de operatii de est, care include Moldova si Bucovina de sud.
Aceste zone corespund marilor compartimente fizico-geografice delimitate de lantul
Carpatilor, fluviul Dunarea si litoralul maritim, carora le asociem conturul frontierelor nationale.

47
 CAPITOLUL 4

ZONA DE OPERATII DE VEST

(BANATUL, CRISANA, MARAMURESUL SI TRANSILVANIA)

4.1. DEFINIREA SI CARACTERISTICILE GENERALE ALE ZONEI DE

OPERATII DE VEST
Zona de operatii de vest reprezinta teritoriul delimitat: la nord de frontiera de stat a
Romaniei cu Ucraina, la sud si est, de crestele Carpatilor Meridionali si Orientali; la vest si sud-
vest, de frontiera de stat conventionala cu Ungaria si Iugoslavia, precum si de fluviul Dunarea, intre
Bazias si Orsova.
In limitele aratate aceasta zona are o dezvoltare frontala in partea de vest, de aproximativ
450 km, in partea de est 250 km si o adancime, in partea nordica, de 250 km, iar in cea sudica de
300 km. Suprafata zonei este de proximativ 100.000 km2, ceea ce reprezinta 42% din duprafata tarii
si cuprinde: Banatul, Crisana, Maramuresul si Transilvania, in total 16 judete, cu o populatie de
peste 7.700.000 locuitori, reprezentand 35% din totalul populatiei .
Axul zonei poate fi definit de linie Oradea, Cluj, Tg.Mures, Brasov.
Prin pozitia sa geografica aceasta zona intercepteaza comunicatiile care conduc din
Peninsula Balcanica si din sudul Romaniei spre nord-vestul, spre centrul continentului european.
Zona de operatii de vest are un relief variat, in general framantat si accidentat, iar regiunile
aflate in limitele sale dispun de importante si variate resurse de tot felul, care pot intretine
asigurarea materiale si operativa.
In limitele zonei se gasesc 112 orase, intre ele fiind numeroase centre industriale si politico-
administrative, care influenteaza pozitiv ducerea actiunilor de aparare. O parte din aceste centre, in
raport de dispunerea lor, ridica probleme de aparare comuna in unele compartimente de teren, iar
altele, cum sunt principalele centre din Podisul Transilvaniei, pun fiecare in parte, probleme
deosebite de aparare. In raport de dispunerea lor, aceste centre sunt:
- in partea de nord-vest a zonei: Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Zalau, Cluj-Napoca, Dej;
- in partea de sud-vest a zonei: Arad, Timisoara, Resita, Caransebes, Lugoj, Hunedoara,
Deva;
- Podisul Transilvaniei cu orasele industriale: Tirgu-Mures, Turda, Sibiu, Fagaras, Alba
Iulia;
- raionul industrial din depresiunea Birsei (Brasov, Bran, Sf.Gheorghe, Tg.Secuiesc).
Terenul in zona de operatii de vest are caracteristici diferite in anumite compartimente, dar
in general predomina formele inalte regiuni muntoase si regiuni de deal si podis.
In raport de orientarea principalelor forme de relief, in limitele zonei se deosebesc doua
compartimente de teren despartite de o fasie muntoasa. Un prim compartiment este cel dintre
frontiera de vest a Romaniei si Carpatii Occidentali (Campia de Vest); al doilea compartiment de
valoare operativa este cuprins intre Carpatii Occidentali si Carpatii Orientali.
Fasia muntoasa a Carpatilor Occidentali se intinde de la nord la sud, pe aproape intreaga
largime a zonei, prezentand mai multe grupe muntoase, despartite de cele doua porti: Poarta
Somesului si Poarta Muresului.
In largime, zona de operatii de vest se sprijina, in cea mai mare parte, pe regiuni muntoase:
la nord, pe frontiera de stat, inscrisa pe Muntii Maramuresului, iar la sud, pe Carpatii Meridionali.
Acesti munti ofera o protectie naturala a flancurilor gruparii de forte care ar actiona in aceasta zona.
Campia de Vest constituie o fasie de ses ingusta in general, neuniforma, avand o lungime de
20-40 km, cu exceptia Banatului, de pe axele Beba Veche, Paulis si Jimbolia, Lugoj, largimea este
de pana la 100 km. Terenul este plan, descoperit si compartimentat de raurile Somes, Crisuri,
Mures, Bega, Timis si Birzava. Aceste caracteristici usureaza manevra de forte si mijloace, ca si
executarea cercetarii, dar ingreuiaza protectia si mascarea trupelor. Catre extremitatea estica a
campiei din vestul tarii isi fac aparitia depresiunile intramontane, sub forma unor intranduri in
lungul cursurilor de apa spre Carpatii Occidentali. In depresiunile extracarpatice si apoi pe vaile

48
cursurilor de apa se inscriu comunicatii ce asigura legatura dintre Campia de Vest si Podisul
Transilvaniei, constituind directii tactice in situatia desfasurarii actiunilor militare.
Aceste vai si comunicatii care definesc directiile tactice de patrundere din Campia de Vest in
Podisul Transilvaniei au doua trasaturi mai importante si anume: sunt largi in Campia de Vest si se
ingusteaza treptat in zona deluroasa si in munti; au o orientare convergenta de la vest spre est,
grupandu-se in doua fascicole mai importante corespunzatoare celor doua zone depresionare din
Carpatii Occidentali Poarta Somesului si Poarta Muresului.
Din aceste caracteristici rezulta ca limita dinainte a apararii orientate spre vest poate fi
stabilita in mod diferit, in functie de volumul de forte de care dispune apararea, de situatia in care se
gasesc acestea in momentul agresiunii, de teren cat si de situatia inamicului.
In cazul cand inamicul nu a reusit sa surprinda apararea nepregatita, limita dinainte ar putea
fi impinsa cat mai aproape de granita, pentru a acoperi principalele centre economice si politico-
administrative: Satu Mare, Carei, Oradea, Arad, Timisoara.
Daca apararea dispune de forte putine, iar inamicul are forte mult superioare si a realizat
surprinderea strategica, atunci limita dinainte poate fi retrasa mai spre est, in zona deluroasa-
muntoasa, unde directiile de interzis se ingusteaza, economisindu-se forte; in acest caz, la frontiera
trebuie trimise detasamente inaintate si se va organiza o fasie de asigurare.
La est de campie sunt situati Carpatii Occidentali, care se inscriu in intreaga lor largime in
limitele zonei de operatii de vest. Trecerea de la campie la munte, in partea de vest a tarii, se face in
mod diferit, imbracand, pe anumite portiuni, aspectul legaturii directe intre cele doua forme de
relief (Culmea Codrului, Muntii Codru-Moma, Zarandului), iar pe alte directii regiunea muntoasa
este precedata de dealuri (Dealurile Barcaului, Ghepisului, Lipovei, Dognecei). Carpatii Occidentali
se leaga la nord de Somes cu muntii vulcanici (oas, Gutii, Tibles), care fac parte din Carpatii
Orientali, iar la sud se sprijina pe Dunare, avand o largime de numai 20-30 km in raioanele Culmii
Codrului si Muntilor Mezes, de 120 km intre Oradea si Cluj, 110 km intre Beius si Turda, 150 km
intre Paulis si Alba-Iulia.
Carpatii Occidentali sunt divizati de doua porti operative si strabaturi de un numar
insemnat de trecatori, care definesc directii tactice.
Al doilea compartiment mare de teren din zona de operatii de vest este Podisul Translivaniei
cuprins intre arcul carpatic si Muntii Apuseni, impartit in doua mari unitati geografice: Campia
Translivaniei, la nord de Mures si Podisul Tirnavelor la sud de Mures.
In campia Transilvaniei terenul este compartimentat in adancime de cursul inferior al
Ariesului, Piriul de Campie si de raul Lechita. Aceasta fragmentare precum si caracterul, in mare
parte, descoperit al terenului avantajeaza manevra de forte si mijloace.
Podisul Tirnavelor are altitudini mai mari decat Campia Transilvaniei, ajungand la 500-600
m, cu multe acoperiri (in special paduri), iar compartimentele principale ale terenului sunt orientate
spre est-vest, fiind definite de Mures, Tirnave si Olt. Diferentele mari de altitudine intre cele mai
inalte culmi si vaile cursurilor de apa care sunt de pana la 300 m, intre punctele situate doar la 3-5
km distanta, dau nastere la pante pronuntate, abrupte, care pe anumite directii ingreuneaza sau fac
improprie folosirea tancurilor si altor mijloace de lupta. Aici terenul ofera conditii favorabile pentru
mascarea dispozitivelor de lupta si protectia trupelor.
Carpatii Orientali formeaza o fasie muntoasa de mare dezvoltare si de mare importanta,
situata la limita estica a zonei de operatii de vest. Atunci cand se analizeaza aceasta regiune
muntoasa este bine ca studiul sa se faca pe intreaga sa suprafata chiar daca ea desparte zonele de
operatii de vest si de est deoarece actiunile militare ar avea, pe plan operativ, un caracter de
continuitate. Importanta militara a Carpatilor Orientali a iesit foarte bine in evidenta de-a lungul
intregii istorii a poporului roman si in special in timpul celor doua razboaie mondiale.
Valoarea ca obstacol a acestor munti este data de faptul ca strabaterea lor prin lupta o poate
face mai usor prin trecatori sau pe vai, si mai greu peste culmi, iar existenta mai multor cumi
paralele cu orientare nord-sud da posibilitatea organizarii si ducerii apararii pe mai multe fasii in
adancimea operativa.
Carpatii Orientali se inscriu pe intreaga largime a zonei de operatii de vest, in partea sa
vestica avand dimensiuni de pana la 300 km de front si o adancime variabila, incadrandu-se intre
180-190 km in partea nordica, 100-120 km in partea centrala si circa 90 km in partea sudica.

49
 Reteaua hidrografica din cadrul zonei de operatii de vest este bogata, variata si orientata in
general est-vest, canalizand actiunile in lungul cursurilor de apa si inlesnind deplasarile in
adancime.
Cursurile de apa care ar influenta actiunile militare in zona de vest sunt:
- Viseul si Iza, afluenti ai Tisei superioare, care deschid in depresiunea Maramuresului o
directie de patrundere importanta si care se divizeaza spre est prin trecatorile Prislop si
Setref;
- Somesul, care-si aduna apele din nordul Transilvaniei, avand orientarea est-vest si partial
sud-nord intre Jibou si Ardusat formeaza, intre frontiera si Seini, precum si intre
Jibou si Nasaud, compartimente care canalizeaza actiunile de lupta in lungul acestora;
intre Seini si Jibou, pe langa faptul ca favorizeaza patrunderea de la nord la sud si invers,
constituie un aliniament pretabil apararii spre vest, cu unele amenajari;
- Crasna, Barcaul si Crisurile definesc compartimente naturale caracteristice, favorabile
unor patrunderi dinspre vest spre Podisul Transilvaniei;
- Muresul, dupa modul cum este orientat cursul sau si dupa valoarea sa ca obstacol, este
unul dintre cele mai importante obstacole hidrografice din zona de operatii de vest.
Insemnatatea si interpretarea militara a Muresului sunt diferite in anumite regiuni pe care
le strabate. Astfel, de la izvor pana la Toplita defineste depresiunea Giurgeului, intre
Toplita si Deda strabate un defileu ingust care leaga depresiunea Giurgeului cu Podisul
Transilvaniei. Intre Deda si Ocna Muresului constituie un obstacol apreciabil, cu
orientarea de la est spre vest. Intre Ocna Muresului si Vintul de Jos, Muresul este
orientat de la nord catre sud, iar intre Vintul de Jos si Nadlac acesta deschide cea mai
importanta cale de patrundere din Campia de Vest in Podisul Transilvaniei sau invers;
- Oltul, pe cursul sau superior defineste doua depresiuni: depresiunea Ciucului si
depresiunea Brasovului, din care aduna un numar de afluenti. Aceasta din urma este una
dintre cele mai importante depresiuni de pe teritoriul national. Intre Recas si Boita, raul
Olt defineste o importanta directie favorabila ofensivei dinspre vest sau est intre Podisul
Tirnavelor si Muntii Fagarasului;
- Timisul, Bega si Birzava sunt cursuri de apa mai putin valoroase ca obstacol, ele
deschizand unele directii tactice din zona Banatului.
Sistemul de comunicatii din zona de operatii de vest reprezinta 38,8% din reteaua rutiera a
tarii si aproximativ 56% din lungimea cailor ferate romane, cu o densitate de 28 km sosea si 5,5 km
cale ferata la 100 km2. Desi densitatea comunicatiilor feroviare este superioara, iar reteaua rutiera
este apropiata de densitatea de pe intregul teritoriu national, ea are o dezvoltare diferita in anumite
raioane, fiind influentata in mare parte de particularitatile reliefului si de hidrografia fiecarui
compartiment geografic. Astfel, in spatiul dintre frontiera de vest si Carpatii Occidentali, reteaua de
comunicatii are o mare densitate si poate satisface in buna masura manevra de forte si mijloace
precum si transporturile. In Podisul Transilvaniei, reteaua de comunicatii raspunde, de asemenea, in
bune conditii, nevoilor de transport. Probleme mai grele din acest punct de vedere pun Carpatii
Occidentali, care sunt strabatuti doar de trei magistrale feroviare si de sase sosele. Capacitatea de
transport a cailor ferate din aceasta ramura muntoasa este de 72-80 perechi de trenuri in 24 ore.
Comunicatiile mai importante din Carpatii Occidentali sunt:
- soseaua si calea ferata Satu Mare, Baia Mare, Dej, Sibiu ;
- soseaua Carei, Zalau, Bantida sau Cluj, avand inca o varianta Marghita, Zalau, Cluj;
- soseaua Beius, oras Dr. Petru Groza, Campeni, Turda;
- soseaua Ineu, Brad, Abrud, Campeni, Alba Iulia;
- soseaua si calea ferata Arad, Lipova, Deva, Sebes;
- soseaua si calea ferata Timisoara, Lugoj, cu o varianta spre Ilia si alta spre Caransebes,
Hateg, ambele variante iesind in comunicatia principala de pe valea raului Mures;
Comunicatiile transversale din cadrul zonei de operatii de vest pot satisface in bune
conditiuni manevra de-a lungul frontului in toate compartimentele de teren, cu exceptia regiunii
muntoase.
Principalele comunicatii de rocada, in ordinea de la vest catre est, sunt:
- soseaua si calea ferata Satu Mare, Carei, Oradea, Arad, Timisoara, Resita;

50
 - soseaua Oradea, Brad, Deva, Hateg;
- soseaua Sighetul Marmatiei, Baia Mare, iar de aici spre sud soseaua si calea ferata Dej,
Cluj, Turda, Sebes;
- soseaua si calea ferata Viseul de Sus, Salva, Ludus, Teius, Sibiu (calea ferata prin Copsa
Mica si Vintul de Jos);
- soseaua si calea ferata Toplita, Gheorghieni, Miercurea Ciuc, Sfantul Gheorghe, Brasov.
Aceste comunicatii inlesnesc manevra de forte si mijloace de-a lungul frontierei, in vederea
realizarii gruparilor de forte si mijloace impuse de nevoile tactice si operative.

4.2. UNELE ASPECTE ALE APARARII SI ALE OFENSIVEI SPRE VEST

In varianta apararii orientate spre vest in cadrul zonei de operatii de vest, terenul ofera
conditii avantajoase, deoarece o serie de obstacole naturale importante sunt orientate perpendicular
pe directia probabila de ofensiva a inamicului.
Apararea are posibilitatea ca folosind avantajele terenului framantat si acoperit sa se sprijine
pe obstacole naturale favorabile realizand o mare stabilitate si poate sa organizeze si sa execute
puternice riposte ofensive pe directiile importante de interzis, indeplinindu-si astfel scopurile in
conditiile unui raport de forte mai putin favorabil.
Cele mai importante aliniamente naturale pe care apararea orientata spre vest se poate
sprijini sunt cele doua ramuri muntoase Carpatii Occidentali si Carpatii Orientali si raul Mures.
In cele ce urmeaza se vor prezenta unele aspecte probabile ale apararii orientate spre vest, in
cadrul acestei zone de operatii, analizand sumar aliniamentele de aparare, directiile de interzis,
posibilitatile de executare a contraloviturilor, raioanele probabile pentru folosirea desantului aerian
operativ de catre inamic si raioanele favorabile apararii de lunga durata.
In partea de vest a tarii, apararea s-ar organiza pe frontiera de stat si s-ar sprijini, mai in
adancime pe Carpatii Occidentali.
Primul aliniament de aparare corespunde cu frontiera de vest a tarii, cu limita dinainte
incepand de la Tarna Mare, pana la Orsova urmand in paralel frontiera de stat si sprijinindu-se pe
localitatile din zona, pe cele mai reprezentative forme de teren si obstacole naturale si pe lucrarile
de hidroamelioratii si de imbunatatiri funciare. Avantajele acestei variante de aliniament de aparare
pe granita ar fi: asigurarea pastrarii integrale a teritoriului; mare adancime a aliniamentului pana la
crestele Carpatilor Occidentali; ofera posibilitatea folosirii tuturor armelor in lupta ca si a razantei
traiectoriei armamentului si conditii optime pentru manevra.
In cazul in care nu s-ar putea organiza fasia principala de aparare pe granita de vest s-ar
concepe organizarea unei fasii de asigurare pe intreaga largime sau numai pe anumite directii, limita
dinainte a apararii se va organiza probabil pe aliniamentul de la jonctiunea dintre campie si
dealurile din vestul tarii sau dintre campie si munti, acolo unde trecerea se face direct de la o forma
de relief la cealalta. Aceasta varianta a fasiei principale de aparare prezinta avantajul ca are un front
mai mic, se sprijina pe forme inalte de relief, permite realizarea unei mari economii de forte si
mijloace, are o adancime corespunzatoare, ofera posibilitatea executarii ripostelor ofensive in
conditii favorabile, asigura o protectie buna a personalului cu mai putine lucrari genistice si da
posibilitatea unei corespunzatoare aprovizionari a trupelor.
Un alt aliniament de aparare s-ar identifica in general cu pantele de vest ale Carpatilor
Occidentali. Acest aliniament prezinta avantajul ca frontul este mult mai scurt, se sprijina pe
obstacole naturale puternice, in care directiile de interzis sunt mai putine si de capacitate mai mica,
si are flancurile sprijinite pe obstacole importante.
Urmatorul aliniament de aparare s-ar organiza pentru interzicerea iesirii inamicului in
podisul Transilvaniei.
In cazul apararii spre vest principala problema ce se ridica este aceea a interzicerii
patrunderii inamicului prin cele doua porti operative: Poarta Somesului si Poarta Muresului, in care
se inscriu cele mai multe directii tactice.
Poarta Somesului este zona depresionara dintre Muntii vulcanici din nord-vestul Romaniei
si Muntii Apuseni. Delimitarea acestei porti poate fi facuta astfel: la nord, culmile Oas, Gutii,
Tibles, in sud Muntii Poiana Craiului, Vladeasa si Gilaului; la vest, linia Satu Mare, Oradea; la est,
Somesul Mare si Somesul Mic intre Beclean si Cluj.

51
 Intre limitele aratate, Poarta Somesului are forma unui trapez cu baza mare intre Muntii Oas
si Oradea de 150 km, baza mica intre Beclean si Cluj de 80 km, in partea centrala intre Baia Mare si
Ciucea 100 km, adancimea portii intre Tasnad si Bontita, fiind de aproximativ 110 km.
O caracteristica a Portii Somesului este existenta in partea sa centrala a Muntilor Mezes si a
Culmilor Prisaca, Prisnelul si Preluca, a unui adevarat prag natural, orientat nord-est, sud-vest,
perpendicular pe axul portii.
Terenul este ompartimentat in largime de vaile Somesului, Lapusului, Crasnei, Barcaului si
Crisului Repede, definind in cadrul portii directii tactice mai largi in partea de vest si care se
ingusteaza treptat spre est.
Capacitatile tactice ale directiilor de interzis sunt diferite, determinate de deschiderea
compartimentului de teren respectiv, accesibil desfasurarii actiunilor de lupta si de normele tactice
ale unitatilor inamice.
La nord de Poarta Somesului exista o directie tactica spre limita nordica a zonei de operatii,
directie ce se inscrie in depresiunea Maramuresului.
In Poarta Somesului, de la nord la sud, directiile tactice pot fi:
- directia Satu Mare, Seini, Tirgu Lapusului, Beclean; este o directie larga care se inscrie
initial pe valea Somesului apoi pe cea a Lapusului. Din raionul Ardusat da posibilitatea
patrunderii spre Tirgu Lapus, de unde se poate actiona spre Nasaud, spre Beclan, spre
Dej si tot de la Ardusat spre Jibou;
- directia Carei, Jibou, inscrisa in compartimentul definit de valea Crasnei, afluent al
Somesului. Aceasta este o directie larga care permite patrunderea spre depresiunea
Jibou, constituind cea mai joasa si cea mai accesibila zona din cadrul aliniamentului
format de Muntii Mezes si dealurile Lapusului. Din raionul Jibou, directia conduce in
adancime spre Dej, spre Bontita sau spre Cluj;
- directia Sacuieni, Marghita, Simleul Silvaniei, Zalau si de aici spre Bontita sau Cluj, iar
de la Simleul Silvaniei spre Ciucea sau Huedin. Apararea trebuie sa aiba in vedere faptul
ca actiunile de pe aceasta directie se conjuga foarte bine cu cele de pe directia Carei,
Jibou, intre ele gasindu-se doar dealurile Vulturului, care nu constituie un obstacol
deosebit oferind astfel posibilitatea coordonarii eforturilor gruparilor de forte de catre cel
care le stapaneste. In acelasi timp, o patrundere de la Simleul Silvaniei spre Ciucea poate
avea ca rezultat intoarcerea apararii de pe Muntele Ses (Plopis) si de pe Valea Crisului
Repede;
- directia Oradea, Ciucea, Huedin, Cluj, pe vaile Crisului Repede si a Somesului Mic, este
o directie mai ingusta, care conduce pe un drum scurt din Campia de Vest in Podisul
Transilvaniei. Desi este la flancul de sud al Portii Somesului, ea are totusi o valoare
insemnata deoarece uneste centre imporante printr-o cale ferata si o sosea modernizata,
ambele cu mare capacitate de trafic, ceea ce favorizeaza manevra in adancime. O
patrundere in lungul acestei directii duce la intoarcerea adanca a apararii din Poarta
Somesului.
Caracteristicile terenului, dimensiunile spatiului si normele operative de folosire a
desantului aerian operativ de catre inamic conduc la concluzia ca raioanele cele mai favorizate de
desantare ar fi, intr-o prima etapa: Muntii Mezes; depresiunea Baia Mare; depresiunea Huedin,
ulterior pe Somesul Mic.
Privita in ansamblu, prin prisma apararii, Poarta Somesului impune ca majoritatea fortelor
sa graviteze spre centru, pentru inchiderea ferma a directiilor prezentate mai sus. Esalonul doi
operativ (F.A.U.) sau rezerva operativa destinate executarii contraloviturii trebuie sa fie planificate a
actiona pe mai multe directii si variante, iar directiile de contralovitura sa fie astfel orientate incat sa
loveasca in primul rans inamicul patruns pe vaile Crasnei si Barcaului.
Daca apararea s-ar duce mai in adancimea Portii Somesului, in vederea nimicirii inamicului
patruns la est de raionul Zalau, Jibou si a restabilii apararea pe cel de-al treilea aliniament
contraloviturle trebuie sa se execute dinspre Somesul Mic spre depresiunea Jibou.
Poarta Muresului este zona depresionara dintre Muntii Apuseni, la nord, Muntii Banatului si
Carpatii Meridionali, la sud; are ca ax raul Mures si permite patrunderea pe o distanta scurta din
Campia de Vest in Podisul Transilvaniei.

52
 Adancimea Portii Muresului este de circa 150 km, intre Paulis si Alba Iulia. Largimea ei este
neuniforma: largimea mare spre vest, de circa 160 km, intre valea Crisului Negru si valea Birzavei,
se ingusteaza la circa 70 km intre Brad si Poarta de Fier a Transilvaniei, circa 50 km intre Abrud si
Orastie si de 70 km intre Turda si Sebes.
Relieful in Poarta Muresului este muntos, mult mai accidentat si mai acoperit decat in Poarta
Somesului. Intrucat Poarta Muresului este mai ingusta in partea centrala, mai adanca si cu un teren
mult mai accidentat decat Poarta Somesului, rezulta ca o patrundere dinspre vest prin Poarta
Muresului este mai greu de realizat.
Directiile tactice din Poarta Muresului sunt definite, de vaile cursurilor de apa, care coboara
spre vest din regiunea muntoasa. Aceste cursuri de apa izvorasc din zone apropiate dar spre vest au
o orientare divergenta. Orientarea vailor respective fac ca directiile tactice pe care le definesc sa
convearga spre raionul Brad, Orastie, Hateg.
Convergenta acestor directii dezavantajeaza ofensiva spre est limitandu-i considerabil
posibilitatile de dezvoltare in adancime si creaza in acelasi timp avantaje pentru aparator.
De la nord spre sud, aceste directii tactice sunt:
- directia Salonta, Tinca, Lunca, Vascau, Virfurile, cu varianta de la Lunca spre Albac,
Scarisoara, Cimpeni, Turda. Directiile se inscriu pe valea Crisului Negru, conjugandu-se
in apropiere de localitatea Virfurile cu directia de pe Valea Crisului Alb;
- directia Varsad, Chisineu-Cris, Ineu, Gurahont, Brad, pe valea Crisului Alb, permite o
patrundere directa in partea centrala a Muntilor Apuseni. Din raionul Brad inamicul ar
putea actiona spre Mintia, pentru a intoarce apararea pe valea Muresului, precum si spre
est, fie pe valea Ampoiului spre Alba Iulia, fie spre Cimpeni, Turda;
- directia Nadlac, Arad, Deva, Sebes, pe valea Muresului este directia centrala care
defineste axul Portii Muresului. Are largime neuniforma, pe parcursul ei alternand o
serie de defileuri inguste cu portiuni unde versantii se departeaza, valea se largeste, iar
pantele sunt mai putin inclinate. Intrucat conduce pe un drum scurt din Campia de Vest
in Podisul Transilvaniei si are o pozitie centrala, este o directie importanta;
- directia Jimbolia, Timisoara, Lugoj inscrisa in depresiunea dintre dealurile Lipovei si
dealurile Birzavei, pe vaile Timisului, Begai si Birzavei. Din raionul Lugoj, o ramificatie
a acestei directii conduce spre est in lungul raului Bega si in continuare spre Ilia,
intorcand apararea de pe valea Muresului. O alta ramificatie se orienteaza pe valea
Timisului spre Caransebes si in continuare pe valea Cernei spre Orsova dand
posibilitatea atacatorului sa intoarca apararea de pe Muntii Banatului si sa debuseze in
zona de operatii de sud. Din raionul Caransebes o alta ramificatie conduce prin
trecatoarea Poarta de Fier a Transilvaniei spre Hateg si apoi spre Simeria intorcand mai
in larg apararea de pe valea Muresului. Din depresiunea Hategului o alta ramificatie
conduce spre Petrosani.
Ripostele ofensive ale apararii trebuie sa urmareasca lichidarea patrunderilor pe cele mai
importante directii.
In toate situatiile de executare a contraloviturilor succesul lor trebuie dezvoltat pana la
granita de vest a tarii.
Manevra de-a lungul frontului in Poarta Muresului este greu de realizat din cauza terenului
accidentat si lipsei de comunicatii peste culmile muntoase din zona.
In scopul favorizarii ofensivei in adancime este posibil ca inamicul sa foloseasca desant
aerian operativ in raioanele: dealurile Lipovei, depresiunea Hategului, Sebes-Alba Iulia, in acest
ultim raion urmarind si interzicerea afluirii rezervelor apararii din Podisul Transilvaniei in Poarta
Muresului. De aceea, apararea trebuie sa ia toate masurile necesare interzicerii desantului inamic in
asemenea raioane.
Un exemplu de aparare cu strasnicie a Portii Muresului in ansamblu il intalnim in timpul
actiunilor desfasurate de marile unitati ale Armatei Romane in august-septembrie 1944 cand fiecare
directie expusa mai sus au fost destinate si au dus actiuni incununate de glorie cate o divizie
romana, avand dispozitivul adaptat la teren.
Datorita posibilitatilor de patrundere pe care terenul le ofera atacatorului dinspre vest,
rezulta ca fortele apararii trebuie sa graviteze in cele doua porti (Somesului si Muresului). Poarta

53
Somesului fiind mai larga in partea sa centrala si la iesirea in Podisul Transilvaniei, mai putin
adanca si deci mai usor accesibila va atrage forte mai numeroase fiind astfel considerata principala
directie opertiva de interzis in cazul agresiunii dinspre vest. Cea de a doua directie operativa, ca
importanta, ar fi Poarta Muresului.
Pentru a putea interveni oportun pe oricare din directiile mentionate apararea trebuie sa aiba
asigurate in Podisul Transilvaniei fortele necesare pentru interventie, in principal in cele doua porti
operative, cu prioritate in Poarta Somesului.
Podisul Transilvaniei, caracterizat printr-un teren usor accesibil si cu un sistem de
comunicatii dezvoltat, ofera posibilitati de manevra mai mari decat aliniamentul de pe Carpatii
Occidentali. De aceea, terenul din Podisul Transilvaniei nu ofera stabilitatea necesara operatiei de
aparare deoarece nu are elemente fizico-geografice deosebit de valoroase ca obstacol si cu
orientarea nord-sud.
La sud-est de aliniamentul ce s-ar organiza pentru a interzice iesirea din cele doua porti
operative in Podisul Transilvaniei un al aliniament ce s-ar putea organiza ar avea la baza cursul
mijlociu al raului Mures, sprijinindu-se la est pe Carpatii Orientali si la vest pe Carpatii Occidentali.
In interiorul Podisului Transilvaniei, dupa iesirea din Poarta Somesului, se contureaza
directii de interzis:
- directia Dej, Toplita, directie pe care inamicul ar urmari asigurarea flancului stang al
gruparii sale din Transilvania si patrunderea in depresiunile intramontane din estul
Transilvaniei;
- directia Bontita, Tirgu Mures, Brasov, directie larga si cu o adancime mare de
aproximativ 200 km. Initial strabate Campia deluroasa a Transilvaniei, iar l sud de
Mures traverseaza un teren framantat rezultat din existenta cursurilor de apa: Nirajul,
Tirnavele, Hirtibaciul si Oltul, cat si a culmilor deluroase si muntoase dintre acestea,
inclusiv Muntii Persani. Pentru a se patrunde in depresiunea Birsei trebuie trecuti Muntii
Persani, care pot fi strabatuti prin lupta in special in lungul celor trei trecatori (Hoghiz-
Maerus, Vladeni, Sinca Veche Tohanu Vechi). Aceasta directie este foarte importanta
conducand catre un obiectiv deosebit de pe teritoriul nostru zona industriala a
Brasovului si catre cel mai sensibil sector de aparare al Carpatilor Orientali carpatii
de Curbura;
- directia Cluj, Turda, Blaj, Sibiu, Turnu Rosu este o directie cu adancime de aproximativ
130 km si strabate un teren mai putin framantat, in coborare de la dealul Feleacului pana
la raul Mures. Este o directie accesibila si importanta pe timpul operatiei de aparare
deoarece conduce spre un obiectiv important (orasul Sibiu), catre una dintre principalele
trecatori din Carpatii Meridionali (Turnu Rosu), iar de pe aceasta directie se poate
desprinde o grupare care sa actioneze spre Aiud, Alba Iulia, Sebes in scopul de a intoarce
apararea din poarta Muresului si a asigura flancul drept al gruparii inamice din
Transilvania.
In situatia cand inamicul ar fi patruns in Transilvania prin Poarta Muresului, de pe
aliniamentul Turda, Aiud, Sebes se contureaza urmatoarele directii mai importante spre est:
- directia Sebes, Fagaras, Brasov, in lungul vailor Secasului si Oltului;
- directia Teius, Blaj, iar mai spre est, cate o directie pe Tirnava Mare spre Odorhei si pe
Tirvana Mica spre Sovata;
- directia Turda, Tirgu Mures, Reghin;
- directia Tuda, Dej.
Daca inamicul a patruns numai prin Poarta Muresului sr fi posibil ca acesta sa actioneze si
pe directia Turda, Cluj sau Turda, Bontita, in scopul intoarcerii apararii din Poarta Somesului.
Aceasta varianta este mai putin probabila dar nu imposibila.
Cea mai importanta dintre aceste directii este cea din sud deaorece da posibilitatea ajungerii
in raionul industrial din depresiunea Birsei si in carpatii de Curbura.
Concomitent cu interzicerea patrunderii inamicului spre Brasov apararea trebuie sa interzica
si patrunderea spre zona de operatii de sud, prin trecatorile din Carpatii Meridionali.
Catre limita estica a acestei zone de operatii se poate organiza un puternic aliniament de
aparare pe Carpatii Orientali. Limitarea zonelor de operatii de vest si de est pe acesti munti nu

54
conduce la concluzia ca apararea trebuie analizata separat pentru fiecare zona in parte, deoarece este
acelasi aliniament de aparare. Lantul Carpatilor Orientali, ca regiune de interferenta intre cele doua
zone de pe teritoriul national, nu limiteaza studiul ci ne obliga la o analiza completa geografico-
militara si operativa pe intreaga adancime si largime a acestora.
Operatia de aparare pe Carpatii Orientali ar constitui continuare a operatiei duse in Podisul
Transilvaniei si ca urmare va fi desfasurata probabil de aceeasi grupare operativa.
Aliniamentul de aparare de pe Carpatii Orientali constituie un aliniament tipic pentru
ducerea operatiei de aparare in munti.
Directiile de interzis in cadrul acestui aliniament ar rezulta din actiunile desfasurate de
inamic pentru a patrunde in Moldova sau pentru a asigura flancul de est al gruparii din Transilvania.
Cele mai caracteristice directii de interzis definite de compartimentele de teren, de trecatori si vai,
in Carpatii Orientali, sunt:
- directia Borsa, Cirlibaba, Iacobeni, care se inscrie in trecatoarea Prislop. Este o directie
greu accesibila, pe care o patrundere in valea Bistritei Aurii ar duce la intoarcerea
apararii de pe Muntii Rodnei si Suhardului, creind posibilitatea dezvoltarii ofensivei
peste Obcinele Bucovinei;
- directia Nasaud, Ilva Mica, Vatra Dornei, inscrisa pe valea superioara a Somesului Mare
si a Ilvei, conduce in depresiunea Dornelor. O ramificatie a acestei directii asigura
patrunderea prin trecatoarea Rotunda spre Cirlibaba, permitand intoarcerea apararii de
pe Muntii Rodnei;
- directia Bistrita, Muresenii Birgaului, Vatra Dornei, prin trecatoarea Tihuta, conduce pe
un drum scurt din Podisul Transilvaniei in depresiunea Dornelor;
- directia Deda, Toplita, care se inscrie in defileul Muresului, permite patrunderea din
Podisul Transilvaniei in drepresiunea Giurgeului;
- directia Reghin, Ibanesti, Ditrau, conduce in raionul Gheorghieni;
- directia Sovata, Gheorghieni, prin trecatoarea Bucin si directia Odorhei, Gheorghieni
sunt ultimele directii care conduc spre aceeasi depresiune a Giurgeului;
- directia Odorhei, Miercurea-Ciuc permite patrunderea din Podisul Tirnaveleor in
depresiunea Ciucului, depresiune in care conduce si directia Racosul de Sus, Sincraieni;
- directia Brasov, Tirgu Secuiesc ce se inscrie in marea depresiune a Birsei este directia
cea mai din sud care conduce mai deparate prin trecatoarea Oituzului spre valea
Trotusului.
Un alt aliniament de aparare de importanta operativa, ce se impune a fi studiat, este cel situat
pe pantele nordice ale Carpatilor Meridionali, chiar daca acesti munti au orientarea culmilor de la
est la vest si sunt situati la interferenta zonelor de operatii de vest si de sud. Studiul acestui
aliniament rezulta din necesitatea interzicerii patrunderii inamicului spre sud, prin trecatorile din
Carpatii Meridionali.
In continuare spre est aliniamentul de pe Carpatii Meridionali s-ar inscrie pe pantele nordice
ale Carpatilor de Curbura.

In situatia unor actiuni militare din exterior cu forte mult superioare, a unui raport de forte
nefavorabil pentru armata noastra si a imposibilitatii imbunatatirii lui si ca urmare a pierderii
partiale sau totale a unor aliniamente naturale caracteristice, rezistenta poate fi continuata in
conditiile luptei duse in incercuire, cu structuri militare si alte elemente din sistemul de aparare
national, in raioane si obiective care favorizeaza apararea de lunga durata.
In cadrul zonei de operatii de vest asemenea raioane mai caracteristice ar fi: Muntii Apuseni,
Muntii Banatului, depresiunea Hategului, depresiunea Maramuresului si depresiunea Birsei.

55
 Dimesiunile si forma acestor raioane cat si conditiile pe care le ofera pentru aparare sunt
diferite.
Raionul Muntilor Apuseni formeaza o unitate geografica naturala care ofea conditii
favorabile pentru o aparare de lunga durata.
Raionul este limitat de Mures la sud si la est, de Crisul Repede si Somesul Mic superior la
nord, dealurile Crisanei la vest. El include Muntii Zarandului, Muntii Metaliferi, Gilau, Bihor,
Padurea Craiului, Codru Moma si o serie de depresiuni cu centre miniere sau de exploatari
forestiere populate cum sunt micile depresiuni: Zarand, Beius, Halmagiu, Zlatna si centrele: Beius,
Nucet, Cimpeni, Abrud, Zlatn, Brad.
Zona Muntilor Apuseni a fost folosita cu succes de catre revolutionarii ardeleni condusi de
Avram Iancu in anii 1848 si 1849, impotriva fortelor maghiare.
Apararea acestui raion ar fi necesara sa se organizeze astfel incat sa interzica patrunderea pe
toate directiile si in primul rand dinspre vest spre est de unde sunt mai probabile actiunile
inamicului.
Raionul Muntilor Banatului unitate fizico-geografica marginita la sud de Dunare, la nord
de valea Birzavei, la est de culoarul Timis, Cerna si la vest de linia Bocsa, Oravita, Bazias da
posibilitatea unei rezistente de durata in scopul mentinerii centrelor importante din sudul Banatului,
in special orasul Resita.
Depresiunea Hategului, marginita de raul Mures la nord, de Muntii Sureanu la est, de Muntii
Retezat la sud si de Muntii Poiana Ruscai, la vest, este un important raion ce se impune a se
organiza pentru lupta de lunga durata dtorita in principal importantei sale economice.
Depresiunea Maramuresului formeaza o unitate geografica definita de Muntii
Maramuresului, Rodnei, Tiblesului, Gutiiului, Oasului si de cursul superior al Tisei avand o forma
elipsoidala cu axa mare in lungul vaii Viseului.
Depresiunea Birsei va constitui pentru ducerea luptei de lunga durata un raion marginit de
Muntii Persani, Baraoltului, Bodocului, Nemirei, Vrancei, Penteleului, Ciucasului, Bucegi si Piatra
Craiului. In interiorul depresiunii se gasesc centre industriale, politico-administrative si de
comunicatii importante ca: Brasov, Sfintu Gheorghe, Risnov, Tirgu Secuiesc, Tohanu si Zarnesti.
Muntii inconjuratori, prin valoarea lor ca obstacol si prin abundenta acoperirilor, avantajeaza
apararea oferind conditii favorabile de protectie, mascare si pentru rezistenta de lunga durata.
Abundenta resurselor din aceasta depresiune, potentialul sau uman si industrial, faciliteaza
asigurarea materiala a trupelor.
Desfasurarea cu succes a luptei de aparare in depresiunea Birsei ar influenta pozitiv ducerea
luptei de catre trupele proprii si in zonele invecinate.

In varianta ofensivei spre vest pentru nimicirea agresorului si eliberarea integrala a

teritoriului national, pe baza studiului particularitatilor geografico-militare ale diferitelor
compartimente de teren, putem trage concluzii asupra principalelor aspecte pe care le-ar imbraca
actiunile de lupta ofensive ale trupelor proprii.
Trecerea la ofensiva in Transilvania pentru eliberarea teritoriului national poate avea loc ca
urmare a desfasurarii cu succes a operatiei de aparare, in urma careia a fost redusa considerabil
capacitatea combativa a gruparii inamice si aducerea acesteia intr-o situatie defavorabila pe fondul
unei conjuncturi politico-militare favorabile statului roman. De cealalta parte, fortele proprii intarite
cu noi structuri operationalizate sau regrupate si prin restructurari de dispozitiv au reusit sa
imbunatateasca raportul de forte general sau numai pe anumite directii si sunt capabile sa preia
initiativa si sa dea inamicului lovituri hotaratoare, astfel incat sa poata infaptui scopul operatiei
ofensive.
La ofensiva se poate trece in situatii diferite si de pe anumite aliniamente in raport de
patrunderea realizata de inamic. Aliniamentele mai probabile pentru trecerea la ofensiva a fortelor
proprii in Transilvania, ar putea fi: Carpatii Orientali si Meridionali; un aliniament din Podisul
Transilvaniei pe care a fost oprita ofensiva inamicului; de pe Carpatii Orientali si de pe Muntii
Apuseni, mai intai pe directii convergente in Podisul Transilvaniei, pentru a incercui si nimici

56
gruparea inamicului patrunsa aici, dupa care dezvoltarea ofensivei, spre vest, nord-vest; de pe
Carpatii Occidentali, inclusiv din cele doua porti operative.
Directiile de actiune pe timpul operatiei ofensive ar constitui initial o prelungire spre vest a
trecatorilor din Carpati, iar pe masura debusarii din Transilvania actiunile s-ar grupa pe directiile
generale: Brasov, Tirgu Mures si Brasov, Sibiu, Sebes, fortele divizandu-se astfel in doua grupari
operative orientate spre cele doua porti (Poarta Somesului si Poarta Muresului).
Ofensiva spre est, sud si nord va fi dusa pentru nimicirea G.F. ale inamicului patrunse prin
trecatorile din Carpatii Orientali si Meridionali si va imbraca de cele mai multe ori aspectul unor
riposte ofensive .
Variantele de aparare orientate spre sud, nord si est vor respecta in principiu aliniamentele,
directiile de interzis si de executare a ripostelor ofensive prezentate in harta anexa.
Zona de operatii de vest ofera conditii diferite pentru folosirea armelor in lupta, astfel ca,
intrebuintarea diferitelor categorii de trupe si mijloace trebuie analizata de catre comandamentele
care organizeaza lupta (operatia) pentru fiecare compartiment de teren in parte tragandu-se
concluziile ce se impun.

ZONA DE OPERATII DE SUD

(MUNTENIA SI OLTENIA)

5.1. DEFINIREA SI CARACTERISTICILE GENERALE ALE ZONEI DE OPERATII DE

SUD
Zona de operatii de sud cuprinde marele compartiment geografic dintre Carpatii
Meridionali si fluviul Dunarea.
Limitele zonei sunt:
- la nord, principalele culmi ale Carpatilor Meridionali (Godeanu, Paring, Lotrului,
Fagarasului, Bucegi), Muntii Ciucas, Varful Penteleu, localitatea Maicanesti, cursul
inferior al Siretului pana la Galati;
- la est, fluviul Dunarea intre Calarasi si Galati;
- la sud, fluviul Dunarea intre Rastu (sud-est Calafat) si Calarasi;
- la vest, Muntii Godeanu, culoarul Timis, Cerna si fluviul Dunarea, intre Orsova si Rastu.
Zona de operatii de sud are o dezvoltare de la est la vest de aproximativ 480 km, iar de la
nord la sud 150-200 km, rezultand o suprafata de circa 76.000 km 2, ceea ce reprezinta aproape 32%
din teritoriul tarii. Cuprinde in aria sa 14 judete si muncipiul Bucuresti, cu un potential demografic
total de aproximativ 9.200.000 oameni, echivalent cu circa 41% din populatia tarii, avand o
densitate de 120 locuitori pe km2, superioara astfel mediei pe tara.
In limitele acestei zone se gasesc obiective de importanta deosebita ca: centre politico-
administrative si obiective industriale grupate in cele 71 orase, centre si noduri de comunicatii,
porturi fluviale, regiuni cu importante rezerve de materii prime strategice.
Obiectivul de prima importanta din aceasta zona il constituie municipiul Bucuresti, capitala
tarii principalul centru politico-administrativ si economic.
Bucurestiul reprezinta totodata si cel mai important centru de comunicatii si telecomunicatii
al tarii.
Alte centre importante ale acestei zone sunt: complexe industriale si noduri de comunicatii
Ploiesti, Pitesti, Craiova; regiuni petrolifere Ploiesti, Arges, Teleorman, Gorj; centre industriale si
porturi dunarene Braila, Calarasi, Oltenita, Giugiu, Drobeta-Turnu Severin; centre industriale
Buzau, Slatina, Tirgu Jiu si altele.
Importanta zonei de sud este substantial marita de existenta in cadrul acesteia a celei mai
fertile si dezvoltate regiuni agricole, Campia Dunarii de Jos.
Privit in general, terenul in zona de operatii de sud prezinta o varietate a formelor de relief,
in crestere ca altitudine de la sud spre nord, predominand formele plane campiile si podisurile. Se
definesc astfel urmatoarele forme ale reliefului: lunca Dunarii, Campia Romana, regiunea de dealuri
si podisuri, subcarpatii si Carpatii Meridionali.
Campia Dunarii de Jos (Campia Romana) este delimitata la nord de linia Vinju Mare,
Plenita, Craiova, Slatina, Costesti, Pitesti, Tirgoviste, Ploiesti, Mizil, Buzau, Rimnicu Sarat, cursul

57
inferior al Siretului pana la Galati. De la Dunare pana la limita mentionata regiunea de campie are o
adancime de 50-70 km in Oltenia si pana la 120 km in Muntenia. Cu altitudini in crestere de la
Dunare spre nord si strabatuta de un numar insemnat de cursuri de apa cu orientarea de la nord la
sud, Campia Romana se prezinta sub forma tabulara, fiind mai joasa in apropierea raurilor si pe
vaile acestora, influentand astfel desfasurarea actiunilor militare.
La nord de regiunea de campie se intinde pe o mare suprafata regiunea de podis si dealurile,
cu altitudini in crestere spre nord, favorizand tot mai mult apararea orientata spre sud.
Fasia subcarpatica, cu o largime de 30-50 km, ce infasoara pe la sud Carpatii Meridionali,
constituie regiunea de trecere de la podis la munti, imbracand aspecte combinate ale celor doua
forme de relief intre care face legatura si cuprinzand chiar mici depresiuni cum ar fi depresiunea
Tg.Jiu. Ca urmare, fasia subcarpatica trebuie analizata foarte atent, pe fasii de actiune a marilor
unitati, pentru a se putea trage cele mai juste concluzii privind desfasurarea actiunilor militare.
In partea nordica, zona de operatii este delimitata de Carpatii Meridionali pe toata lungimea
acestora, de la Carpatii de Curbura pana la varful Penteleu, inscriindu-se spre est prin Poarta
Focsanilor.
Carpatii Meridionali, prin valoarea lor ca obstacol, fac o buna protectie dinspre nord acestei
zone si creaza posibilitatea organizarii unui puternic aliniament de aparare orientat atat spre sud cat
si spre nord.
Sistemul de comunicatii din zona de operatii de sud este bine dezvoltat, reprezentand 34,5%
din lungimea totala a soselelor si 30,3% din a cailor ferate, cu densitate de 33 km sosea si 4,36 km
cale ferata la 100 km2. Acestea asigura in bune conditii manevra de forte I mijloace, transporturile
de aprovizionare si evacuare, atat in adancime cat si de front.
Principalele cai de comunicatie cu orientarea de la sud la nord sunt:
- caile ferate:
- Fetesti, Tandarei, Faurei, cu variantele spre Braila, Galati, spre Tecuci si spre
Buzau, Nehoiasu;
- Calarasi, Slobozia, Urziceni, cu variantele spre Urziceni, Ploiesti, Predeal, spre Titu
si de aici spre Petrosita si spre Pitesti;
- Zimnicea, Rosiori, Pitesti, cu variantele spre Campina si Curtea de Arges;
- Corabia, Caracal, Pistra Olt, Sibiu;
- Calafat, Craiova, Tirgu Jiu, Petrosani;
- soselele se inscriu in general in paralel cu caile ferate mentionate mai sus, cu exceptia
Campiei Baraganului unde mai intalnim soselele: Slobozia, Braila; Urziceni, Buzau, iar
in vestul Olteniei soseaua Calafat, Vinju Mare, Drobeta-Turnu Severin, Tirgu Jiu.
Ca orientare de la est catre vest dispunem de urmatoarele comunicatii:
- cai ferate:
- Fetesti, Bucuresti, Rosiori, Craiova, cu variante spre Drobeta-Turnu Severin;
Filiasi, Orsova si spre Calafat;
- Braila, Faurei, Urziceni, Bucuresti, Pitesti, Piatra Olt, Craiova, in continuare
aceleasi posibilitati spre vest ca mai sus;
- Focsani, Buzau, Ploiesti, Tirgoviste;
- sosele:
- principalele cai rutiere se inscriu in lungul cailor ferate indicate mai sus;
- se mai impun a fi metionate si urmatoarele rocade: rocada de la nord la Dunare
(Fetesti, Calarasi, Oltenita, Giugiu, Zimnicea, Turnu Magurele, Bechet, Corabia) si
rocada din fasia subcarpatica (Campulung, Curtea de Aarges, Rimnicu Vilcea,
Horezu, Tirgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin).
Toate soselele prezentate mai sus sunt modernizate si asigura un trafic mediu de 5000
autovehicule pe sens in 24 ore. Totodata ele deschid directii tactice in cadrul zonei de operatii de
sud ceea ce constituie un argument in plus pentru cunoasterea lor.
In spatiul cuprins intre fluviul Dunarea, carpatii Meridonali si Poarta Focsanilor apararea
poate avea orientari diferite, in raport de posibilitatile de actiune ale inamicului.

58
 5.2. APARAREA ORIENTATA SPRE SUD SI OFENSIVA PANA LA FLUVIUL
DUNAREA
In functie de caracteristicile terenului, de existenta unor elemente naturale sau de pregatire a
teritoriului pentru aparare, a unor centre economice si politico- administrative, cat si de necesitatea
de a zdrobi gruparea de ofensiva a agresorului cat mai aproape de granita de sud se contureaza mai
multe aliniamente de aparare.
Primul aliniament de aparare de importanta strategica va avea ca limita dinainte malul
nordic al fluviului Dunarea.
Aliniamentul de pe Dunare este un aliniament puternic, care foloseste din plin valoarea ca
obstacol a celui mai important curs de apa din aceasta parte a Europei, cu caracteristici deosebite
largime 350-2450 m, adancime 5-26 m, viteza curentului pana la 2 m/s inscriindu-se pe intreaga
limita sudica a zonei de operatii.
In afara avantajelor create pentru aparare de fluviul Dunarea mai pot fi folosite conditiile
favorabile rezultate din lucrarile de hidroamelioratii adiacente Dunarii, existenta unor plantatii si a
unor paduri naturale pe malul nordic al fluviului, ca si localitatile de pe acest aliniament, multe
dintre ele fiind orase cu buna valoarea ca obstacol.
Ruperea aliniamentului de aparare de pe Dunare implica pentru inamic fortarea fluviului,
actiune pe care nu poate s-o angajeze fara o evidenta superioritate de forte, de mijloace, de foc.
Acest din urma element, asociat cu inaltimea mai mare a malului sudic al fluviului, ridica in fata
apararii noastre problema unei bune asigurari, a protectiei personalului si a mascarii dispozitivului
de lupta.
Al doilea aliniament de aparare este indicat sa se organizeze cu limita dinainte la
extremitatea sudica a Piemontului Getic in Oltenia si pe la sud de principalele localitati din Campia
Burnazului si Campia Baraganului.
Cu toate dezavantajele sale, rezultate din caracterul accesibil al terenului, aliniamentul se
impune a fi organizat constituind o linie pe care apararea trebuie sa faca sistem pe un front cat mai
mare, daca nu pe toata lungimea sa, pentru a mentine localittile importante din punct de vedere
economic, politico-administrativ, al condudcerii, unele fiind de importanta strategica (Bucurestiul),
iar altele de importanta operativa. Mentinerea acestora inseamna ca stapanirea comunicatiilor
(magistrala feroviara si soseaua nationala) ce le leaga, conditionand favorabil manevra si
aprovizionarea.
Avand la baza importanta Campiei Romane din toate punctele de vedere este avantajos ca
batalia pentru pastrarea ei sa se castige la Dunare sau cat mai aproape de aceasta, pe a nu pierde noi
si importante resurse care ar diminua in continuare capacitatea de aparare.
Al treilea aliniament de aparare trebuie organizat in interiorul Podisului Getic si catre limita
sudica a regiunii deluroase din centrul si estul Munteniei.
Este un aliniament mai puternic, cu unele acoperiri, sprijinit pe forme dominate de teren si
pe unele localitati importante, iar directiile de interzis se definesc mai bine. Desi nu prezinta foarte
mari avantaje pentru aparare, acesta este necesar a se organiza in ideea de a mentine inca o buna
parte din zona de operatii de sud si a nu lasa inamicul sa patrunda usor spre Carpatii Meridionali si
Poarta Focsanilor.
Al patrulea aliniament de aparare se va sprijini pe Carpatii Meridionali avand limita dinainte
pe pantele sudice ale regiunii muntoase, astfel incat sa asigure adancimea necesara esaloanelor
tactice pentru organizarea si ducerea apararii. Trecerea de la regiunea deluroasa la cea muntoasa
facandu-se diferit pe anumite directii, cat si situatiile deosebite ce s-ar putea intalni pe timpul luptei
nu dau posibilitatea jalonarii stricte a limitei dinainte in cadrul acestui aliniament.
Apararea pe acest aliniament poate fi foarte puternica deoarece se sprijina pe un obstacol de
mare valoare, cu un numar redus de trecatori si de capacitati limitate, are o adancime apreciabila si
creaza posibilitatea executarii a numeroase contraatacuri in conditii avantajoase de teren.
Directiile de interzis in varianta apararii orientate spre sud sunt conditionate, in afara
elementelor generale comunicatii, compartimentarea terenului, obiective importante si de
sectoarele favorabile fortarii care constituie astfel directii de interzis la Dunare.
In ordine, de la vest catre est sunt urmatoarele directii de interzis:

59
- directia Calafat, Vinju Mare, Drobeta-Turnu Severin, pe care ar actiona o grupare a
inamicului urmarind in special asigurarea flancului vestic al fortelor inamice din Oltenia.
In adancime, directia conduce spre doua obiective importante: municipiul Drobeta-
Turnu Severin si sistemul hidroenergetic Portile de Fier I unde se poate folosi si desant
tactic. Mai spre nord inamicul ar incerca sa patrunda prin trecatoarea Poarta Orientala;
- directia Rastu, Bailesti, Strehaia, Baia de Arama. De pe aceasta directie, de la Bailesti,
parte din fortele inamicului pot actiona spre Craiova, cooperand cu fortele care ar ataca
orasul frontal dinspre sud si cu cele care ar actiona pe la est, in scopul cuceririi acestui
important municpiu. De la Strehaia inamicul ar putea sa mai actioneze atat spre
Drobeta-Turnu Severin cat si pe valea Jiului, spre Tg.Jiu. Pe directia centrala deschisa de
valea Motrului nu are o buna perspectiva de a depasi regiunea muntoasa ci numai de a
cuceri partea de nord-vest a Olteniei;
- directia Bechet, Craiova, Tg.Jiu, Petrosani se inscrie in general pe valea Jiului
divizandu-se de la Tintareni si pe valea Gilortului. Importanta directiei este data in
primul rand de existenta in limitele ei a municipiilor Craiova, Tg.Jiu si Petrosani.
Totodata in partea nordica ii corespunde o trecatoare principala din Carpatii Meridionali,
aceea de pe valea Jiului, careia trebuie sa-i asociem pasul Vilcan;
- directia Corabia, Caracal, Bals, Novaci se inscrie in spatiul dintre Olt si Jiu; este foarte
accesibila desfasurarii actiunilor militare;
- directia Turnu Magurele, Slatina, Rimnicu-Vilcea, Ciineni, deschisa de valea Oltului este
o directie importanta deoarece conduce spre una din principalele trecatori din Carpatii
Meridionali, cea de pe valea Oltului;
- directia Zimnicea, Rosiori de Vede, Costesti, Pitesti, Curtea de Arges constituie o
directie centrala in Campia Romana. Importanta directiei este data de posibilitatea de
manevra a inamicului dupa fortarea Dunarii. Astfel, in afara de axul directiei prezentate
aici, inca de la Zimnicea mai poate fi analizata directia ce conduce spre Alexandria,
Videle, Buftea, pe unde inamicul ar cauta sa invaluiasca muncipiul Bucuresti pe la nord-
vest. O manevra asemanatoare pe directia Zimnicea, Bucuresti, a efectuat Gruparea
Koch in primul razboi mondial, in anul 1916, aceasta grupare devenind cea mai
periculoasa in timpul Bataliei Bucurestiului;
- directia Giugiu, Bucuresti, Ploiesti, Predeal este, de asemenea, o directie centrala in
cadrul zonei de opertii de sud si deosebit de importanta intrucat conduce direct catre
obiectivul de cea mai mare insemnatate de pe teritoriul national Capitala tarii, iar in
adancime spre zona petrolifera Ploiesti, Valea Prahovei si prin una din cele mai
importante trecatori din Carpatii Meridionali trecatoarea Predeal. Valoarea directiei de
interzis este data de posibilitatile de fortare ale inamicului in sectorul Ruse, Giurgiu cat
si de introducerea probabila a unor mari unitati in operatie, dupa cucerirea unui cap de
pod la Giugiu, pe care inamicul ar cauta sa le foloseasca asupra Bucurestiului;
- directia Oltenita, Branesti (10 km est Bucuresti), Snagov, Ploiesti se inscrie in Campia
Mostistei, intre raurile Arges si Mostistea. Aceasta este o directie importanta deoarece
conduce catre obiective deosebite cum sunt Bucurestiul, pe care inamicul ar cauta sa-l
invaluiasca pe la est in scopul incercuirii lui prin realizarea jonctiunii catre Tincabesti
sau Peris cu gruparea ce ar actiona de la vest de Capitala si, de asemenea, orasul Ploiesti.
De pe aliniamentul Fundeni, Sarulesti (pe raul Mostristea), inamicul isi poate diviza
fortele in grupari conctinuind sa patrunda spre Otopeni, spre Snagov si spre Urziceni. De
pe aliniamentul raului Ialomita, din raionul Urziceni, introducand noi forte in lupta,
inamicul poate actiona spre Mizil si spre Buzau, iar de aici spre nord de valea Buzaului.
Ca urmare, directia aceasta creaza inamicului posibilitati mari in adancime rezultand
astfel necesitatea studierii amanuntite a apararii ce trebuie sa se organizeze pentru
contracararea manevrei agresorului. Se impun astfel de masuri de pregatire a teritoriului
pentru aparare si in special realizarea unui dezvoltat sistem de lucrari genistice in timp
de razboi. Apararea pe pozitia pregatita din timp, combinata cu puternice riposte
ofensive cat si interzicerea manevrei inamicului de invaluire a Capitalei pe la est poate
asigura un succes al apararii;

60
 - directia Calarasi, Slobozia, Namoloasa (pe cursul inferior al Siretului) conduce in
Campia Baraganului si spre Poarta Focsanilor, cu posibilitati de manevra pentru inamic
spre diferite centre si obiective situate spre ambele flancuri. Inca de la Calarasi inamicul
ar putea dirija forte atat spre Urziceni cat si spre Fetesti si Giurgiu. De pe aliniamentul
raului Ialomita, in afara de directia centrala Slobozia, Faurei, Namoloasa, inamicul poate
actiona spre Buzau sau Ramnicu Sarat si spre Braila, Galati. Marea dezvoltare frontala a
acestei directii care poate ajunge la 80 sau 100 km in Baragan va obliga pe inamic ca
imediat dupa fortare sa introduca in operatie noi mari unitati pe care sa le irijeze pe
directiile mentionate mai sus. De aceea, batalia ce s-ar da in Baragan cea mai
dezvoltata campie a tarii poate avea mare importanta pentru desfasurarea ulterioara a
razboiului in vederea nimicirii agresorului.
In intreaga Campie Romana caracterizata, in general, prin lipsa unor elemente naturale cu
mare valoare ca obstacol, apararea trebuie sa fie foarte ferma si dinamica, dinamismul fiind dat de
ripostele ofensive contraatacuri si contralovituri executate cu promptitudine inainte ca inamicul
sa poata cuceri si consolida capete de pod importante. Contraatacurile se vor executa neintarziat pe
directia fiecarui sector de fortare al agresorului. Asupra inamicului care a reusit sa cucereasca, la
nord de Dunare, capete de pod se vor executa riposte puternice.
In toate aceste variante de executare a contraloviturilor se va urmari nimicirea inamicului
patruns pe teritoriul national si restabilirea apararii pe fluviul Dunarea.
Mai la nord, in adancimea zonei de operatii, inamicul va fi angajat puternic de fortele de
aparare, de pe noi pozitii si fasii organizate temeinic, pentru oprirea ofensivei agresorului. In raport
de patrunderile realizate de inamic trupele noastre vor executa contralovituri in flancurile
descoperite ale acestuia urmarind interzicere realizarii jonctiunii la nord de Bucuresti si la nord de
Craiova. Totodata se va urmari respingerea inamicului spre Dunare pe directiile sale de retragere,
care vor coincide probabil cu sectoarele in care acesta a fortat fluviul.
Trupele noastre din aparare in zona de operatii de sud, concomitent cu interzicerea
patrunderii inamicului in Muntenia si Oltenia, vor nimici trupele de desant aerian si elementele de
cercetare-diversiune ale inamicului, imediat dupa descoperirea acestora.

Situatiile in care se poate trece la ofensiva spre sud, pentru eliberarea teritoriului national,
pot diferi sub aspectul conceptiei, al aliniamentelor de desfasurare, directii de actiune si misiuni, a
grupari destinate ofensivei. Ce mai probabila situatie este aceea in care nu s-ar trece la ofensiva
simultan pe intreaga latime a fasii de actiune a armatei ci succesiv pe anumite directii.
In partea sudica a zonei, ofensiva se poate generaliza si in etapa finala a aliniamentului
misiunii urmatoare sa fie fluviul Dunarea.
Ca modalitate de indeplinire a misiunilor in ofensiva s-ar putea adopta conceptia de nimicire
pe parti a inamicului patruns, la nord de Dunare, initial prin executarea de contralovituri, ulterior
prin ofensiva generala.
Nimicirea inamicului patruns la nord de al doilea si al treilea aliniament de aparare se va
realiza prin contralovituri combinate, executate pe mai multe directii, in scopul invaluirii si
incercuirii fortelor acestuia, al nimicirii lor pe parti in etape, iar succesul obtinut va fi exploatat prin
transformarea riposteleor ofensive in ofensiva generala.
Dezvoltarea ofensivei de la nord la sud pentru nimicirea tuturor fortelor inamicului patruns
in Campia Romana se va face pe directiile ce conduc spre principalele localitati de l Dunare,
urmarindu-se eliberarea intregului teritoriu national.
Apararea orientata spre nord va fi organizata in scopul blocarii si nimicirii inamicului
patruns din Zona de operatii de vest prin trecatorile din Carpatii Meridionali. Aliniamentele de
aparare prezetate in harta anexa vor avea un caracter de discontinuitate dat de directiile de
patrundere, iar ripostele ofensive un caracter limitat (local)
Ofensiva spre nord nu va depasi aspectul unor riposte ofensive duse pe directiile de
pantrundere a inamicului pentru interceptarea, incercuirea, blocarea si nimicirea acestuia.(detalii in
harta anexa)

61
 5.3. UNELE ASPECTE ALE ACTIUNILOR DE LUPTA ORIENTATE SPRE VEST
Aceasta este o varianta probabila care poate fi analizata numai spre vest dar si in contextul
patrunderii inamicului dinspre sud si dinspre nord. Desfasurarea campaniei din anul 1916 de catre
armata romana ilustreaza din plin o semenea situatie si justifica o astfel de abordare.
In raport de particularitatile terenului, existenta comunicatiilor si obiectivelor din zona,
apararea are posibilitatea sa foloseasca unele elemente naturale pentru organizarea aliniamentelor
operative de aparare, acstea definindu-se astfel:
- Muntii Cernei si Dunarea de la Orsova pana la sud de Calafat;
- raul Jiu intre Bumbesti si Bechet;
- raul Olt intre Calimanesti si Turnu Magurele;
- raurile Vedea si Teleorman;
- raul Arges, ca ultimul aliniament mai valoros care acopera dinspre vest Bucurestiul;
- raul Dimbovita pana la nord de Bucuresti, include Capitala, inscriindu-se la sud pe raul
Arges;
- raurile Ialomita si Buzaul. Pe acestea, apararea fiind orientata mai mult spre sud ar
urmari interzicerea patrunderii inamicului venit dinspre vest spre Poarta Focsanilor.
Directiile de interzis de la vest catre est se inscriu ca ordine de importanta incepand din
campie catre regiunea muntoasa.
Se definesc trei directii de interzis:
- directia Drobeta-Turnu Severin, Craiova sau Cetatea, Craiova si spre est Rosiori,
Bucuresti, Slobozia, Giugeni sau Braila. Este o directie de campie cu mare dezvoltare
frontala, cu comunicatii bune si cuprinde in limitele sale obiective de mare importanta;
- directia Drobeta-Turnu Severin, Filiasi, Dragasani, Gaesti, Ploiesti, Buzau, Rimnicu
Sarat se inscrie in Piemntul Getic si in dealurile subcarpatice;
- directia Orsova, Baia de Arama, Tg.Jiu, Rimnicu Vilcea, Cimpulung se inscrie in zona
subcarpatica.
In afara de misiunea apararii de a opri ofensiva inamicului pe aceasta directie trebuie sa se
aiba in atentie si asigurarea flancului prin inchiderea trecatorilor din Carpatii Meridionali.
Rezulta ca apararea trebuie sa grupeze mai multe forte in sud, in campie, pentru interzicerea
directiei principale.
Caracteristica terenului cu inclinarea sa de la nord catre sud conduce la concluzia ca frontul
inamicului ar putea prezenta flancul de nord refuzat inapoi datorita ritmului mai scazut al ofensivei
la acest. De aceea ripostele ofensive cele mai probabile se vor executa dinspre nord-est catre sud-
vest urmarind refacerea apararii pe aliniamentele principale de aparare.
Masuri de nimicire a desnatului aerian inamic se impun si in aceasta varianta si s-ar
indeplini cel mai probabil, la Dunare intre localitatile Gruia si Cetate, la raul Olt pe directiile
sectoarelor favorabile fortarii intre Rimnicu Vilcea si Izbiceni, la vest de Bucuresti, la Ploiesti si in
Poarta Focsanilor.

Ofensiva in vederea eliberarii teritoriului ocupat de inamic, actiune ce s-ar angaja pe masura
crearii conditiilor de nimicire a agresorului, ar fi favorizata de caracteristicile terenului in geneal
plan, cu mari posibilitati de manevra si de asigurare materiala.
Principalele directii favorabile pentru ofensiva, incepand de pe aliniamentul Valea Prahovei,
Ploiesti, Bucuresti, Giugiu sunt:
- directia Bucuresti, Rosiori, Craiova, Cetate;
- directia Ploiesti, Gaesti, Dragasani, Filiasi, Drobeta-Turnu Severin;
- directia Cimpulung, Rimnicu-Vilcea, Tg.Jiu, Orsova.

62
 Caracteristica ofensivei spre vest o constituie sprijinirea flancurilor G.F. de nivel operativ pe
obstacole puternice Fl. Dunarea si dealurile subcarpatice, precum si stabilirea misiunilor in raport
cu aliniamentele descrise de cursurile de apa.
Apararea orientata spre est va fi adoptata impotriva inamicului patruns din Zona de operatii
de est si Dobrogea. Aliniamentele de aparare si directiile de interzis prezentate in harta anexa
asigura stabilitatea apararii, datorita existentei cursurilor de apa orientate perpendicular cu directiile
de actiune ale inamicului.
Ofensiva spre est se va organiza pentru interceptarea inamicului patruns dinspre nord, est si
sud. Fizionomia actiunilor, fragmentarea acestora este determinata in general de aceleasi elemente
geografico-militare ca si in situatia ofensivei spre vest.

CAPITOLUL 6

ZONA DE OPERATII DE SUD-EST

(DOBROGEA)

6.1. DEFINIREA SI CARACTERISTICILE GENERALE ALE ZONEI DE OPERATII DE

SUD-EST
Zona de operatii de sud-est se inscrie pe teritoriul Dobrogei si este limitata de urmatoarele
elemente: fl. Dunarea intre Calarasi si Gura Bratului Chilia, linia de demarcatie, pe Marea Neagra in
limitele apelor teritoriale ale Romaniei 12 mile marine (22,2 km), tarmul maritim romanesc;
frontiera dintre Romania si Bulgaria intre fluviul Dunarea si Marea Neagra.
In limitele aratate, zona de operatii de sud-est are dimensiuni aproximative pe axa nord-sud
150 km, iar de la est la vest 50-60 km, incluzand o suprafata terestra de 15.500 km 2, ceea ce
reprezinta 7% din totalul suprafetei teritoriului national. Zona cuprinde doua judete, Constanta si
Tulcea. Dobrogea are o populatie de aproximativ 1.000.000 locuitori, ceea ce reprezinta
aproximativ 4% din populatia tarii.
Daca sub aspectele suprafata si populatie Dobrogea nu prezinta parametri deosebiti ca zona
de operatii, ea poate fi considerata un spatiu in care se pot desfasura actiuni militare de o mare
amploare si intensitate, la care participa toate categoriile de forte armate si de trupe. Gruparea de
aici va putea desfasura actiuni de amploare operativa cu un pronuntat grad de independenta datorita
valorii ca obstacol a elementelor naturale ce definesc zona de operatii.
Dobrogea este importanta prin deschiderea sa la Marea Neagra si prin aceasta la Oceanul
planetar constituind astfel poarta maritima a tarii, importanta din punct de vedere economic si cu
mari implicatii de ordin militar. Gurile Dunarii, obiectiv de importanta strategica, tinta multor
incercari de stapanire, constituie alt element ce confera importanta Dobrogei.
Pe cuprinsul celor doua judete se gasesc orase si obiective economice importante, pe primul
loc situandu-se municipiul Constanta centru politic si administrativ al judetului cu acelasi nume,
mare centru industrial si principalul port al tarii care se inscrie printre marile porturi maritime ale
lumii.
Alte centre si obiective importante din Dobrogea sunt:
- municipiul Tulcea, centru industrial si port;
- portul maritim si fluvial Sulina;
- orasul Mangalia port la Marea Neagra;
- orasul Medgidia, centru industrial si port la canalul Dunare Marea Neagra;
- combinatul chimic de la Navodari;
- statiunile balneo-climaterice de pe litoral.
O importanta deosebita care pentru considerente de ordin militar a spatiului dobrogean o are
canalul Dunare Marea Neagra, cale navigabila care scurteaza foarte mult drumul de parcurs de la
Cernavoda la Marea Neagra.
Terenul in zona de operatii de sud-est prezinta doua compartimente distincte: Podisul
Dobrogean si Delta Dunarii.

63
 Podisul Dobrogean este delimitat la nord de Dunare, la est de tarmurile lacurilor Razim,
Golovita si Sinoe, iar pe celelalte laturi de limitele zonei de operatii.
La randul sau Podisul Dobrogean este divizat in doua parti de CANALUL DUNARE-
MAREA NEAGRA: Podisul Dobrogei de nord si Podisul Dobrogei de sud, care se impart si ele in
mai multe unitati de podis cu caracteristici ce se deosebesc putin intre ele; de la nord la sud, acestea
sunt urmatoarele:
- dealurile Tulcei, situate in apropiere de Dunare si de Bratul Sf.Gheorghe, intre Nicolitel
si Murighiol, cu inaltimi in jur de 200 m;
- dealurile din nord-vestul Dobrogei (Macinului, Nicolitelului si Pricopanului), cu
altitudini pana la 467 m si orientare nord-vest, sud-est;
- podisul Babadagului, intre vaile Taita si Slava, cu inaltime maxima de 400 m;
- podisul Casimcei, dezvoltat spre sud pana la raul cu acelasi nume;
- podisul Dorobantului, pana la Valea Carasu;
- podisurile Cobadinului si Negru Voda, nedespartite evident, situate intre valea Carasu si
granita sudica a Dobrogei, pot fi considerate o singura unitate de podis cu inaltimi intre
100-200 m.
Ca urmare, in Dobrogea, vorbim de o unitate de podis cu aspect valurit de la nord-vest catre
sud-est, care deschide directii tactice dinspre litoral spre Dunare si da posibilitatea organizarii unor
aliniamente tactice de aparare pe pantele lor sudice.
Podisul Dobrogean, privit in general, este un teren descoperit, cu putine paduri, situate I
special in Muntii Macinului si in partea de sud-vest in zona Ostrov. De aceea, mascarea si protectia
trupelor se face cu multa greutate acestea fiind nevoite sa execute numeroase lucrari genistice, sa
foloseasca plantatiile, localitatile si alte acoperiri de mai mici dimensiuni.
Reteaua hidrografica din podisul dobrogean esre redusa datorita dimensiunilor mici ale
spatiului si cantitatilor reduse de precipitatii. Cursurile de apa Casimcea, Topologul, Slava si altele
au o mica valoare ca obstacol hidrografic. Acestora trebuie sa le adaugam importantul obstacol
hidrografic canalul Dunare-Marea Neagra si sistemul de hidroamelioratii dezvoltat in partea
centrala si sudica a Dobrogei.
Podisul Dobrogean dispune de un bun sistem de comunicatii, dezvoltat si modernizat ,
asigurind o buna legatura intre localitatile dintre Dunare si Marea Neagra, intre Dobrogea si restul
teritoriului national. Densitatea comunicatiilor este foarte diferita in cele doua judete: in judetul
Constanta 32,3 km sosea si 5 km calea frata, iar in judetul Tulcea 12,8 km soseaua si 0,8 km calea
ferata la 100 km2.
Caile ferate ce strabat Dobrogea sunt:
- dinspre litoral spre Dunare, calea ferata Constanta, Medgidia, Cernavoda;
- dinspre sud spre nord, calea ferata Negru Voda, Medgidia, Babadag, Tulcea.
Sosele mai importante care pot influenta manevra si transporturile operative si pot constitui
directii tactice sunt:
Dinspre - soseaua Constanta, Adamclisi, Ostrov;
litoral - soseaua Constanta, Medgidia, Cernavoda;
spre - soseaua Constanta, Hirsova, Vadu Oii;
Dunare (in adancime) soseaua Jurilovca, Macin;
- soseaua Mahmudia, Tulcea, Isaccea, 23 August;
Dinspre - soseaua Vama Veche, Constanta, Navodari, Vadu;
sud spre - soseaua Negru Voda, Constanta, Mihail Kogalniceanu, Tulcea;
nord (de rocada) - soseaua Ion Corvin, Rasova, Cernavoda, Topalu, Sarain, Topolog, Macin.

Asociind acestor comunicatii mai importante celelalte drumuri de importanta judeteana se

poate aprecia ca sistemul de comunicatii din podisul dobrogean asigura conditii bune de manevra si
aprovizionare.
Delta Dunarii, care constituie compartimentul de nord al Dobrogei, o studiem in limitele
teritoriului romanesc intre Bratul Chilia granita de nord a tarii si Bratul Sf.Gheorghe pana la
Murighiol, extinzand studiul la sud pe o suprafata asemanatoare pentru a include si complexul
Razim Sinoe.

64
 Suprafata Deltei Dunarii, in limitele teritoriului romanesc este de 3465 km 2 si se
caracterizeaa prin existenta unor forme de teren joase, de mica altitudine, apropiate de nivelul marii,
inundabile. In interiorul deltei este o alternanta de balti, mlastini, o retea de canale mici, grinduri,
lunci acoperite cu stuf, paduri si unele localitati. Grindurile mai importante sunt: Letea, Caraorman,
Ciala, Chilia, Stipoc, Partizani.

6.2. CONCLUZII ASUPRA DESFASURARII ACTIUNILOR DE LUPTA PROBABILE

Apararea spre litoral imbraca aspecte diferite in raport de caracteristicile tarmului maritim
situat la nord si la sud de Lacul Sinoe.
Partea nordica a tarmului, cuprinsa intre Lacul Sinoe si Bratul Chilia, nu ofera conditii
favorabile desfasurarii actiunilor militare terestre de mare amploare si intensitate.
La sud de Lacul Sinoe pana la Vama Veche este necesara organizarea unei aparari temeinice
deoarece tarmul maritim ofera conditii optime de debarcare, pe o buna parte din lungimea sa.
Cel mai important aliniament de aparare in Dobrogea, orientat spre mare, ar fi cel de pe
litoralul Marii Negre, avand limita dinainte a apararii pe tarmul maritim sau pe faleza maritima.
Pornind de la ideea ca inamicul nu va veni sa debarce pe litoralul romanesc decat in situatia
in care si-ar asigura mare superioritate de forte, combinand, foarte probabil, actiunile de debarcare
cu alte actiuni ofensive desfasurate pe alte directii, apararea trebuie sa asigure o buna protectie
personalului si mijloacelor si sa dispuna de suficiente rezerve pentru inlocuirea pierderilor si pentru
executarea ripostelor ofensive.
In adancimea podisului Dobrogei se mai pot organiza si alte aliniamente de aparare (fasii,
pozitii), pe pantele estice ale formelor de relief mai inalte.
Directiile de interzis dinspre litoral sunt legate nemijlocit de plajele de debarcare cu
dimensiunile lor si de capacitatile tactice ale unitatilor de desant maritim inamic.
Din sectoarele de debarcare se deschid in adancimea teritoriului dobrogean mai multe
directii de patrundere, care conduc spre trecerile permanente de peste Dunare de la Macin, Hirsova,
Cernavoda si Ostrov.
Cea mai importanta directie de interzis este la nord de Constanta, care conduce spre Hirsova,
Vadu Oii spre singurul sector unde Dunarea prezinta in aceasta zona un singur brat pe o lungime
de 3-4 km. De pe aceasta directie inamicul ar putea executa o manevra de invaluire de pe la nord-
vest de Constanta, spre Medgidia, pentru a realiza jonctiunea cu gruparea ce ar actiona dinspre sud.
Tot din gruparea inamica de la nord de Constanta vor putea fi angajate forte spre nordul Dobrogei,
unde se definesc alte doua directii: una spre Tulcea, iar cealalta spre Macin, Braila sau Galati.
De la sud de Constanta inamicul va dirija probabil o parte din forte pe la sud-vest de
Constanta, pentru realizarea jonctiunii cu gruparea care ar actiona pe la nord-est. Alte forte ar putea
fi orientate catre Cernavoda. In situatia in care nu au fost angajate actiuni de lupta concomitent de
catre inamic si peste granita din sudul Dobrogei se defineste inca o direc tie, de interzis, aceea de la
Mangalia spre Ostrov.
Cea mai probabila varianta a agresiunii in Dobrogea este aceea in care inamicul ar cauta sa
combine loviturile dinspre mare cu cele dinspre uscat, sprijinite puternic de catre aviatie. Celelalte
variante numai dinspre mare sau numai dinspre uscat nu se exclud dar sunt mai putin probabile.
Admitand varianta actiunii concomitente a inamicului de pe mare si de pe uscat ca cea mai
probabila, este necesar ca apararea spre sud sa fie analizata in contextul ducerii luptei si spre litoral
sau cu luarea unor masuri eficiente de asigurare spre mare.
Totodata, avem in vedere ca gruparea inamicului ce ar cauta sa angajeze peste granita din
sudul Dobrogei a desfasurat pana aici actiuni in cooperare cu fortele care au ajuns sau vor ajunge pe
Dunare la vest de Silistra.
In oricare din situatiile enuntate, apararea spre sud trebuie sa fie puternica, sa foloseasca din
plin avantajul flancurilor asigurate de Dunare si de tarm si sa-si grupeze majoritatea fortelor catre
centrul fasiei de aparare unde terenul favorizeaza mai mult ofensiva inamicului.
Primul aliniament de aparare poate fi organizat pe frontiera de stat cautandu-se a se elimina
unele din sinuozitatile acesteia, pentru a se scurta astfel dimensiunea fasiei, care pe frontiera este de
138 km.

65
 Terenul pe acest aliniament prezinta doua caracteristici: in jumatatea dinspre mare este teren
plan, iar dinspre Dunare, desi zona de podis, terenul este framantat. Fiind teren, in general, plan si
descoperit necesita un volum mare de lucrari genistice ca si luarea tuturor masurilor pentru
asigurarea protectiei si a mascarii.
Un al doilea aliniament puternic de aparare se poate sprijini pe canalul Dunare Marea
Neagra, un obstacol greu de trecut de catre atacataor.
Mai spre nord, apararea s-ar putea organiza pe pantele sudice ale podisurilor Casimcei si
Babadagului.
In toate variantele, apararea se va sprjini cu un flanc pe tarmul Marii Negre sau pe lacurile
limitrofe, iar cu celalalt flanc pe Dunare.
Principala directie de interzis se inscrie pe axa sud-nord si este marcata de localitatile
Negru-Voda, Medgidia, Tulcea, interzicand ofensiva inamicului pe ramura directiei operative
terestre vest-Marea Neagra.
Apararea va avea in atentie si alte directii rezultate din cea principala, de unde inamicul va
cauta sa manevreze atat spre litoral cat si spre Dunare, cum ar fi directiile: Baraganu, Constanta,
Cobadin, Cernavoda, Dorobanti, Hirsova, Topolog, Macin, Braila sau Macin, galati.
Zona de operatii de sud-est fiind o zona de suprafata redusa in care fortele destinate apararii
vor fi proportionate cu dimensiunile sale, nu creaza posibilitatea executarii in orice situatie a unor
riposte ofensive de talia contraloviturilor.
Apararea orientata spre nord se organizeaza impotriva inamicului ce ar incerca sa patrunda
dinspre nord si est pe didrectia operativa Sud Ucrainena. Primul aliniament de aparare este pe
Fl.Dunarea asigurind stabilitate apararii.
Intre Dunare si Canalul Dunare-Marea Neagra se pot organiza alinaimente intermediare
stabilite in nord ca urmare a sprjinirii pe Muntii Dobrogei.
Apararea isi va etala dinamismul prin executarea mai multor contraatacuri, atat impotriva
inamicului ce ar debarca pe litoral cat si a celui care ar ataca dinspre nord sau sud.
Pentru a favoriza debarcarea pe litoral, patrunderea in Dobrogea (pe orice directie) si
deschiderea actiunilor spre Vadu Oii, Giurgeni inamicul poate folosi desant aerian tactic pe litoral,
cat si desant aerian operativ pe timpul dezvoltarii ofensivei in adancime, in vederea crearii
conditiilor optime pentru fortarea fluviului.
Ofensiva in Dobrogea, indiferent de orientare, nu va depasi nivelul operativ, in special de la
est la vest si invers. Caracteristica actiunilor ofensive o constituie adancimea relativ mica a
misiunilor la nivel operativ si compartimentarea acestora.

CAPITOLUL 7

ZONA DE OPERATII DE EST

(MOLDOVA SI BUCOVINA DE SUD)

7.1. DEFINIREA SI CARACTERISTICILE GENERALE ALE ZONEI DE EST

Zona de operatii de est se delimiteaza la nord de frontiera de stat dintre Romania si Ucraina,
la sud, de o linie conventionala care conduce de la Galati pe cursul inferior al Siretului pana la
Maicanesti si continua pana la varful Penteleu; la vest, de culmile centrale ale Carpatilor Orientali
(Muntii Suhardului, Giurgeului, Ciucului, Nemirei si Vrancei) si la est de raul Prut, frontiera
temporara cu Republica Moldova.
Zona cuprinde, in aria sa de 46.000 km2, teritoriile Moldovei si Bucovinei de sud, avand
diomensiuni de 350 km de la nord la sud si 120-180 km de la vest la est, suprafata sa reprezinta
19% din suprafata totala a tarii.

66
 Cele 8 judete din Moldova si Bucovina de sud au o populatie de circa 4.500.000 locuitori
sau 20% din populatia totala a tarii si o medie de 98 locuitori pe km 2, desnitate ce depaseaste putin
media pe tara. Importanta zonei mai este data, pe langa elementele prezentate mai sus, de existenta
a numeroase obiective importante (centre politico-administrative resedintele celor 8 judete, centre
si obiective economice cum sunt cele 40 de orase din zona, pe primele locuri situandu-se orasele
Galati, Focsani, Iasi, Suceava, platforma industriala Borzesti de pe valea Trotusului, sistemul
hidroenergetic de pe valea Bistritei etc.).
Relieful in cadrul acestei zone prezinta unele particularitati. Astfel, la nord de linia Focsani,
Galati, intre cele doua limite naturale Carpatii Orientali si Prutul terenul este impartit in doua
compartimente distincte de catre valea Siretului. Intre Siret si Prut (podisul Moldovei) prezinta o
compartimentare longitudinala nord-sud. Partea centrala podisul central Moldovenesc este de
asemenea compartimentat de raul Birlad.
Terenul din Moldova si Bucovina de sud prezinta toate formele de relief campii, podisuri,
dealuri si regiunea muntoasa.
Cele doua campii Campia Covurluiului in sud si Campia Moldovei in nord snt campii de
dimensiuni mici, cu laturi ce nu depasesc 40 km si nu-si vor pune amprenta in mod categoric asupra
desfasurarii actiunilor de lupta deoarece sunt chiar presarate cu forme mai inalte de deal si podis.
Regiunile de podis podisul central Moldovenesc si podisul Sucevei sunt de suprafete mai
dezvoltate, puternic ondulate si brazdate de numeroase vai orientate in general de la nord la sud,
ceea ce le creaza un caracter accidentat, influentand actiunile militare.
In spatiul dintre Siret si Carpatii Orientali, terenul este accidentat, framantat si acoperit
intrucat acest compartiment cuprinde partea de est a aregiunii muntoase si Subcarpatii Moldovei.
Intreaga fasie dintre Carpatii Orientali si Siret este fragmentata de vaile afluentilor de pe dreapta
Siretului care au orientarea nord-vest, sud-est.
Regiunea muntoasa este formata din culmile centrale si estice ale Carpatilor Orientali de la
Obcinele Bucovinene pana la Muntii Vrancei.
Orientarea culmilor muntoase este, aproape fara exceptie, de la nord catre sud, acoperind
astfel dinspre vest, pe o lungime de 350 km aceasta zona de operatii.
Reteaua hidrografica din zona cuprinde doua bazine hidrografice bazinul Siretului si
bazinul Prutului. Numarul afluentilor Siretului este mult mai mare decat al Prutului, pe teritoriul
tarii noastre, de aceea in partea vestica a zonei de operatii se impune un studiu mai dezvoltat asupra
cursurilor de apa din bazinul Siretului. Siretul deschide o directie importanta pe intreaga adancime a
zonei de operatii, iar afluentul sau cel mai important de pe stanga raul Birlad deschide numai o
directie limitata. Ceilalti afuenti, de pe dreapta Siretului, deschid directii dinspre regiunea muntoasa
spre sud-est si constituie obstacole in situatia ducerii actiunilor de lupta cu orientarea nord-sud sau
invers. Raul Prut este un curs de apa important, pe care se inscrie frontiera de stat temporara a
Romaniei, iar cei doi afluenti mai de seama ai sai din nord Jijia si Bahluiul se inscriu in Campia
din nordul Moldovei si nu prezinta mare valoare ca obstacol.
Reteaua de comunicatii din limitele zonei de operatii de est are o densitate de 35 km sosea si
4,1 km cale ferata la 100 km 2 putand asigura in bune conditii manevra operativa precum si
transporturile.
Privite in contextul desfasurarii actiunilor de aparare orientate catre nord, est, sud si vest
sunt mai multe comunicatii care pot influenta desfasurarea operatiei.
Pe adancimea zonei de operatii, de la sud catre nord, sunt urmatoarele comunicatii:
- cai ferate:
- Ramicu Sarat, Marasesti, bacau, Suceava, Vicsani;
- Faurei, Tecuci, Birlad, Iasi, Dorohoi;
- Galati, Birlad;
- Veresti, Dorohoi;
- sosele:
- Rimnicu Sarat, Focsani, Bacau, Suceava, Siret;
- Galati, Birlad, Iasi, Dorohoi;
- Galati, Tecuci, Birlad.
-

67
 De la vest catre est:
- cai ferate:
- Burca, Odobesti, Focsani;
- Panciu, Marasesti, Tecuci, Galati;
- Comanesti, Adjud;
- Bicaz, Bacau;
- Roman, Buhaesti;
- Pascani, Iasi;
- Vatra Dornei, Suceava;
- Nisipitul, Dornesti.
- sosele:
- Panciu, Marasesti, Tecuci, Galati;
- Comanesti, Adjud;
- Bicaz, Piatra Neamt, cu variante spre Bacau si spre Roman;
- Bacau, Vaslui, Husi;
- Tirgu Neamt, Pascani, Tirgu Frumos, Iasi ;
- Vatra Dornei, Suceava, Botosni, cu varianta spre Stefanesti si spre Saveni,
Namoloasa Prut;
- Campulung-Moldovenesc, Sucevita, Radauti, Siret, Dorohoi, Darabani,
Radauti-Prut.
Pe baza studiului comunicatiilor principale enumerate mai sus se deduce concluzia ca
acestea sunt proportionate cu dimensiunile zonei de operatii.
Multe din comunicatiile prezentate deschid directii tactice in cadrul zonei de operatii de est.

7.2. APARAREA SI OFENSIVA ORIENTATE SPRE SUD

Apararea spre sud se va duce impotriva unui inamic care, dupa obtinerea unor succese
importante in Campia Romana si in Dobrogea, ar cauta sa dezvolte ofensiva spre nord
deschizandu-si drum prin Poarta Focsanilor.
Deschiderea spatiului dintre Carpatii de Curbura, pe de o parte, Dunarea si Prutul, de
cealalta parte, ar crea un mare pericol pentru intreaga aparare din Moldova.
De aceea, primul aliniament de aparare trebuie organizat la limita sudica a zonei, intre
Carpatii de Curbura si Galati.
Astfel, aliniamentul s-ar sprijini cu flancurile si partial cu centrul pe elemente naturale cu
valoare ca obstacol (Carpatii de Curbura, Dunarea si Siretul pe cursul sau inferior).
Al doilea aliniament ar putea fi organizat pe inaltimile de la sud de valea Trotusului si ar
continua spre est pana la Prut.
Directiile de interzis trebuie interpretate in raport de posibilitatile inamicului de a rupe
aliniamentul de aparare din Poarta Focsanilor si de comunicatiile din adancime, acestea inscriindu-
se pe vaile principalelor cursuri de apa.
Fiind doua compartimente distincte, la est si la vest de Siret, consideram doua directii de
interzis mai deosebite:
- directia Namoloasa, Iasi, Saveni, care se inscrie intre Siret si Prut;
- directia Focsani, Tirgu Neamt, Suceava, care se inscrie intre Siret si Carptii Orientali.
Istoria militara a poporului roman dovedeste ca in Poarta Focsanilor apararea poate fi
puternica si dinamica, aici acoperindu-se de glorie trupele romane in timpul primului razboi
mondial cand, datorita apararii eroice duse pe pozitie si a celor 61 de contraatacuri executate in timp
de 16 zile in cadrul bataliei de la Marasesti au reusit sa opreasza ofensiva inamicului in sudul
Moldovei.
In varianta ofensivei spre sud, pentru nimicirea inamicului patruns in Moldova, actiunile s-ar
desfasura in cele doua compartimente geografice distincte, pe cateva directii specifice:
- directia Iasi, Namoloasa;
- directia Pascani, Focsani;
- directia Falticeni, Tirgu Ocna, Rimnicu Sarat.

68
 7.3. APARAREA SI OFENSIVA ORIENTATE SPRE VEST s-ar adopta ca o consecinta a
pierderii apararii in Zona de operatii de vest.
In varianta apararii orientate spre vest, primul aliniament de aparare s-ar organiza pe
Carpatii Orientali.
Apararea pe acest aliniament in cadrul zonei de operatii de est ar fi o continuare a apararii
duse in zona de operatii de vest. Gasindu-ne pe teritoriul national si continuand lupta de aparare nu
putem admite situatia in care fortele din anumite zone ar actiona strict limitat in spatiu, ci
continuarea actiunilor de lupta ale acestora pe intreg teritoriul patriei.
Aliniamentul de pe Carpatii Orientali este puternic, se sprijina pe un obstacol natural greu
accesibil, apararea putandu-se organiza pe vaile definite si in defileuri.
Directiile de interzis cele mai caracteristice, se inscriu in trecatorile din Carpatii Orientali:
- directia Borsa, Iacobeni se continua spre est prin trecatoarea Mestecanis spre Cimpulung
Moldovenesc, iar de aici, spre Gura Humorului, Suceava si spre Sucevita;
- din depresiunea Dornelor spre care converg mai multe directii dinspre vest inamicul
poate actiona atat spre est, prin trecatoarea Mestecanis, cat si spre sud, pe valea Bistritei.
Ripostele ofensive ale apararii in cadrul aliniamentului de pe Carpatii Orientali, in limitele
acestei zone, vor imbraca numai caracterul contraatacurilor ce se pot executa impotriva inamicului
patruns pe oricare directie.
Pentru deschiderea unor directii peste regiunea muntoas, inamicul ar putea folosi desant
aerian tactic pe principalele trecatori, in pasurile si locurile inguste existente, pe obiective
economice si la intersectiile de comunicatii mai importante.
Un alt aliniament de aparare caracteristic este definit de raul Siret. Acest aliniament are
dezavantajul ca nu ofera o adancime corespunzatoare dispozitivelor operative.
Ofensiva spre vest in limitele zonei de operatii de est ar putea fi urmarea schimbarii situatiei
politico-militare, a reducerii capacitatii combative a gruparii de forte inamice patrunsa in Moldova,
a loviturilor puternice primite de inamic in celelalte zone de operatii de pe teritoriul romanesc din
raioanele de aparare de lunga durata, a detasamentelor de rezistenta si a altor asemenea factori.
Pe timpul desfasuraii ofensivei se impune o legatura permanenta cu elementele ce
desfasoara actiuni neconventionale in spatele inamicului pentru coordonarea efortului in vederea
nimicirii in comun a fortelor agresoare patrunse in Moldova, Bucovina si Transilvania.

7.4. APARAREA SI OFENSIVA ORIENTATE SPRE EST au capatat o importanta

deosebita in contextul politico-militar de dupa 1990. Primul aliniament de aparare se va organiza pe
malul drept al raului Prut, urmatorul pe malul drept al raului Siret. Intre acestea se pot organiza
aliniamente intermediare, de nivel tactic. Ultimul aliniament puternic de aparare il constituie pantele
de est ale Dealurilor Subcarpatice si Carpatilor Orientali. Directiile principale de interzis vizeaza
actiunile de pe Directia Operativa Central Ucraineana (Ungheni, Iasi, Tg,Frumos, Roman, P.Neamt,
cu varianta prin Vaslui spre Poarta Focsanilor) si pe Directia Operativa Sud Ucrainheana (Kahul,
Buzau, Bucuresti cu varianta spre Birlad, la jonctiune cu actiunile desfasurate pe directia Central
Ucraineana si pentru patrundere in trecatori).
Ofensiva spe est are un caracter limitat ca urmare a compartimentarii N-S a zonei de catre
raul Siret, ceea ce face ca actiunile sa se desfasoare la nivel tactic ( cu grupari de nivel tactic, 2-3
M.U. de valoare Bg. Actiunile au fizionomia unor riposte ofensive, declansate de pe pantele de est
ale Carpatilor Orientali si Dealurilor Subcarpatice spre raul Siret, pentru fractionarea si incercuirea
inamicului, cucerirea unor capete de pod la est de raul Siret, care ulterior sa fie dezvoltate si sa
asigure continuarea ofensivei spre frontiera de est. Directiile cele mai importante de actiune pot fi:
- Suceava, Botosani, Stefanesti;
- Suceava, Roman, Vaslui;
- Tg.Neamt, Tg.Frumos, Iasi;
- P.Neamt, Roman, Iasi; Onesti, Adjud, Birlad (de la Birlad spre Vaslui si spre Tg.Bujor,
Galati);
- Focsani, Braila.
In aceasta varianta, ofensiva este determinata de mentinerea trecerilor permanente peste raul
Siret ai viabilitatii comunicatiilor de patrundere spre est si a celor de rocada.

69
 7.5. APARAREA SI OFENSIVA ORIENTATE SPRE NORD, mai putin abordate in lucrarile
de specialitate de pana in anul 1990 a capatat o importanta deosebita in actualul context politico-
militar. Actiunile vor fi intreptate impotriva inamicului patruns pe Directia Operativa Podolica, de-a
lungul raului Siret.
Primul aliniament de aparare va fi organizat, pe frontiera de nord, intre Izvoarele Sucevei si
Radauti-Prut, pentru a interzice in principal directiile:
a) intre Carpatii Orientali si raul Siret:
- Radauti, Gura Humorului, Tg.Neamt, Buhusi, Onesti, Panciu;
b) intre raul Siret si raul Prut:
- Darabani, Hirlau, Tg.Frumos, Negresti, Vaslui, Birlad, Nanesti.
Urmatoarele aliniamente ar putea fi:
- Brosteni, Tg.Neamt, Podul Iloaiei, Iasi;
- P.Neamt, Roman, Negresti, Valea Grecului;
- Comanesti, Onesti, Birlad, Murgeni;
- Bretcu, Panciu, Tecuci, Tg.Bujor cu varianta pe la Tulnici, Focsani, Nanesti, Galati.
Ofensiva spsre nord va fi canalizata pe directiile principale din cele doua compartimente.
Actiunile ofensive sunt ingreunate intre Carpatii Orientali si raul Siret de terenul in general
framantat si cursurile de apa orientate in general de la nord-vest spre sud-est.
Abordarea Zonei de operatii de est din punct de vedere militar presupune o analiza realista,
cu discernamant in conditiile create dupa 1990, cand aceasta zona a inceput sa devina si sa ramana
fierbinte, ca urmare a situarii acesteia la limita exterioara a unui spatiu de complementaritate a
sferelor de influenta si interes.
Studiul zonelor de operatii de pe teritoriul Romaniei, a configuratiei teritoriului romanesc si
a diferitelor elemente fizico-geografice, asigura concluziile necesare privind fizionomia care o poate
avea lupta armata in limitele teritoriului national.
Zonele de operatii sunt spatii din teritoriul national divizate de principalele ramuri muntoase
(Carpatii Orientali si Carpatii Meridionali, care confera actiunilor militare un grad de independenta
in fiecare dintre acestea si impune totodata coordonarea eforturilor, in diverse situatii, a tuturor
fortelor luptatoare si structurilor de logistica. Ca urmare, studiul efectuat prin prisma zonelor de
operatii nu trebuie sa conduca la diminuarea cooperarii si coordonari eforturilor, la studierea mai
putin atenta a fasiilor muntoase de contact dintre diferitele zone, la limitarea manevrei pe timpul
ducerii operatiei sau la lipsa de formalitate a conducerii strategice.
Marile compartimente de teren asupra carora ne-am oprit ofera, sub toate aspectele conditii
optime de aparare, ele corespund cu provinciile istorice in care, timp de secole, poporul roman a
trebuit sa duca o lupta continua pentru a-si pastra fiinta, pentru a-si asigura continuitatea pe
teritoriul sau ancestral.
Nu se poate concepe planificarea si conducerea actiunilor militare in limitele teritoriului
national fara a cunoaste temeinic caracteristicile acestuia, terenul constituind un important factor de
succes.
Actiunile militare au fost analizate, in principal, in conditiile folosirii mijloacelor de lupta
clasice, dar moderne, a schimbarilor survenite in fizionomia razboiului, dar tinand seama si de
actiunile clasice desfasurate si care sub anumite aspecte s-ar putea repeta.
O influenta deosebita asupra ducerii luptei armate o au elementele de economie militara,
relativ prezentate in continutul studiului ca urmare a fluiditatii mediului economic romanesc in
etapa actuala.
Documentare, monografii si alte sisteme de informare in scpecial in domeniul logistic sunt
strict necesare, chiar daca in prezent au un grad relativ de valabilitate, dar care actualizate
permanent pot constitui o baza reala de plecare in planificarea logisticii fortelor.
Un alt element deosebit, cu influente directe si unerori hotaratoare asupra actiunilor militare
la criza si razboi, il constituie configuratia etnica a populatiei si situatia sociala a unor grupuri
umane din diferite regiuni geografice. Aceste elemente trebuie sa faca obiectul unor studii cu grade
diferite de confidentialitate, care trebuie cunoscute de catre structurile de conducere mai ales in
actualul context politico-militar, in care strategia actiunilor indirecte devine tot mai evidenta.

70
 Studiul efectuat asupra teritoriului national prin prisma analizei geografico-militara trebuie
sa conduca la concluzii realiste, viabile privind organizarea armatei, a sistemului nostru militar, la
dislocarea unitatilor si marilor unitati inca din timp de pace si la structurarea operationala a fortelor
armate, aspecte carora organele de resort trebuie sa le acorde atentia necesara.

71
 CARACTERISTICILE PRINCIPALELOR SISTEME DE HIDROAMELIORATII
(IRIGATII, INDIGUIRI, DESECARI)

Nr. sistemului Suprafata

reprezentat pe Denumirea si felul sistemului sistemului
harta (in hectare)
1 Crivina, Vinju Mare Irigatii 34.500
2 Izvoarele, Gogosu Irigatii 6.500
3 Gruia-Cujmir Irigatii 15.000
4 Cetatea-Calicea Irigatii 48.028
5 Calafat-Bailesti Irigatii 49.640
6 Nedeia-Macesu Irigatii 34.000
7 Bistret-Nedeia, R.Jiu Irigatii 12.000
8 Murta-Listeava Indiguiri, Desecari 8.200
9 Sadova-Corabia Irigatii 74.300
10 Potelu-Corabia Indiguiri, Desecari 14.800
11 Stoenesti-Visina Irigatii 19.000
12 Terasa-Corabia Irigatii 39.600
13 Comani-Draganesti Olt Indiguiri, Desecari 11.000
14 Olt-Calmatui Irigatii 46.782
15 Lita-Olt-Flamanda Indiguiri, Desecari 5100
16 Seaca-Zimnicea Indiguiri, Desecari 11.000
17 Terasa Zimnicea Irigatii 1.800
18 Zimnicea-Nasturelu Indiguiri, Desecari 3.820
19 Giugiu-Razmiresti-Chirnogi Irigatii 140.790
20 Pietrosani-Vedea Indiguiri, Desecari 5.310
21 Asache-Slobozia Indiguire 3.800
22 Malu Rosu-Costinu Indiguiri, Desecari 5.400
23 Costinu-Greaca Indiguiri, Desecari 12.000
24 Jugureni-Corbii Mari Irigatii 8.000
25 Titu-Ogrezeni Irigatii 23.000
26 Cateasca-Teiu Irigatii 7.000
27 Mostistea Irigatii 250.000
28 Boianu-Calarasi Indiguiri, Desecari 19.000
29 Galatui-Calarasi Irigatii 83.660
30 Calarasi-Dichiseni Indiguiri, Desecari 12.000
31 Jegalia Irigatii 22.000
32 Borcea de Sud Indiguiri, Desecari 2.745
33 Borcea de Sus Indiguiri, Desecari 3.260
34 Terasa Burdusani Irigatii 4.000
35 Pietroiu-Stefan Cel Mare Irigatii 54.035
36 Ialomita Calmatui Irigatii 100.000
37 Terasa Viziru Irigatii 35.234
38 Buzau-Sarata Cricov Sarat Irigatii 32.000
39 Calmatui-Gropeni Irigatii 2.500
40 Terasa Brailei Irigatii 71.500
41 Latinu-Vadeanu, Braila-Dunare Siret Irigatii 10.000
42 Namoloasa Maxineni Indiguiri, Desecari 13.500
43 Namoloasa Maxineni Irigatii 26.200
Liesti-T.Vladimirescu
44 Indiguiri, Desecari 11.000
Independenta-Braniste
45 Suraia-Calieni, Belciugatele Indiguiri, Desecari 15.000

72
Nr. sistemului Suprafata
reprezentat pe Denumirea si felul sistemului sistemului
harta (in hectare)
46 Ivesti Irigatii 3.000
47 Marasesti Irigatii 5.100
48 Nicoresti-Tecuci-Movileni Irigatii 12.500
49 Bratesul de Jos Irigatii 4.500
50 Bratesul de Sus Irigatii 4.200
51 Birlad Superior Indiguiri, Desecari 15.800
52 Albita Falciu Irigatii 18.600
53 Damienesti Irigatii 5.100
54 Trifanesti-Gorban Indiguiri, Desecari 37.400
55 Radauti Indiguiri, Desecari 7.400
56 Jijia Irigatii 6.200
57 Valea Dobricului Indiguiri, Desecari 600
58 Miresul Mare Indiguiri, Desecari 600
59 Lapu-Bizanta, Remetea Indiguiri, Desecari 2.500
60 Tahn-Batarci Indiguiri, Desecari 5.400
61 Negresti-Turulung Indiguiri, Desecari 16.200
62 Alunis-Potau Indiguiri, Desecari 10.300
63 Somes Mal Drept Indiguiri, Desecari 15.100
64 Somes Mal Stang Irigatii 16.600
65 Somes-Crasna Indiguiri, Desecari 35.300
66 Virsolt-Supur Indiguiri, Desecari 21.300
Canal colector Mal Drept Crisul
67 Indiguiri, Desecari 65.000
Negru (Boiu)
68 Zerind-Tamasda Indiguiri, Desecari 26.000
69 Simand-Crisinau-Cris Indiguiri, Desecari 30.000
70 Ier-Arad Indiguiri, Desecari -
71 Campia Aradului Irigatii 14.500
72 Ungheni-Crisu Alb Indiguiri, Desecari 13.100
73 Semlac-Nadlac Irigatii 3.400
74 Vainga-Biled-Beregsau Indiguiri, Desecari 23.000
75 Behala Indiguiri, Desecari 1.000
76 Minis-Chizdia Indiguiri, Desecari 3.000
77 Sag-Topolovat Indiguiri, Desecari 10.000
78 Recas-Crizatau Indiguiri, Desecari 2.000
79 Raul Clavita Indiguiri, Desecari 5.000
80 Timisu Mort Irigatii 4.200
81 Poganis Indiguiri, Desecari 8.000
82 Cernabora, Timisoara Indiguiri, Desecari 7.500
83 Lunga-Birda Sud Indiguiri, Desecari 8.000
84 Birzava Mijlocie Indiguiri, Desecari 3.000
85 Roiga Indiguiri, Desecari 7.900
86 Campia Turzii, Mihai Viteazul Indiguiri, Desecari 4.100
87 Terase Sud-Est Fagaras Indiguiri, Desecari 11.000
88 Birsa Vulcanita Indiguiri, Desecari 12.000
89 Simpetru-Racosul de Jos Indiguiri, Desecari 8.000
90 Lipnita Irigatii 2.3000
91 Cochirleni Irigatii 2.500
92 Valea Carasu Irigatii 197.300
93 Topalu Irigatii 12.000

73
Nr. sistemului Suprafata
reprezentat pe Denumirea si felul sistemului sistemului
harta (in hectare)
94 Sinoe Irigatii 57.162
95 Hirsova-Vadu Oii Irigatii 4.300
96 Ciobanu, Girliciu Irigatii 3.500
97 Daieni Irigatii 12.500
98 Sud Razelm Irigatii 13.159
99 Dunavat Irigatii 2.788
100 Belbugeac Sarinasuf Irigatii 15.400
101 Tulcea, Nufarul Irigatii 1.900
102 Babadag Irigatii 25.540
103 Isaccea Irigatii 3.000
104 Turcoaia-Greci Macin Irigatii 4.200
105 Pecineaga-Turcoaia Irigatii 10.600

74
 PRINCIPALELE SISTEME DE IRIGATII

Nr.
Denumirea sistemului de irigatii Suprafata/ha
crt.
1 Mostistea 25.000
2 Carasu 190.000
3 Razmiresti-Giurgiu 135.000
4 Ialomita-Calmatui 100.000
5 Galatui-Calarasi 83.660
6 Sadova-Corabia 82.000
7 Terasa Brailei 72.270
8 Pietroiu-Stefan cel Mare 55.000
9 Cetatea-Galicea 48.028
10 Olt-Calmatui 46.760
11 Calafat-Bailesti 42.218
12 Terasa-Corabia 35.500
13 Terasa Viziru 35.234
14 Crivina-Vinju Mare 34.500
15 Jegalia 22.000
16 Stoenesti-Visina 19.000
17 Bratesul de Jos 14.500
18 Terasa Topalu 12.066

75