Identificarea scrisului de mână. Concepte şi principii fundamentale.

Scrisul este unul dintre cele mai complexe procese. Studierea sa necesitând corelarea
eforturilor criminalistilor cu cele ale fiziologilor, psihologilor, lingvistilor si a altor specialisti. El
trebuie privit, însă în strânsă legătură cu gândirea, fiind un mijloc de fixare a ideilor, cu ajutorul
semnelor grafice. Sistemele de scriere de referință s-au dezvoltat în 3 culturi majore la distanță
de 1.000-1.200 de ani între ele: în jurul anului 3.000 î.Hr. au apărut cuneiformele
mesopotamieme (sumeriene, akkadiene); hieroglifele egiptene sunt cunoscute începând cu anul
2.800 î.Hr.; precursoarele caracterelor Kanji chinezești datează, cu aproximație, de la 1.800 î.Hr.
Apariția scrisului a permis diferitelor culturi să țină evidența evenimentelor importante, a legilor,
să creeze literatură și multe altele.Scribii sumerieni scriau pe tăblițe lungi din lut, în mod vertical,
de sus în jos, de la dreapta la stânga. Scribii dreptaci aveau probleme deoarece uneori pătau
simbolurile cu mâna pe măsură ce le scriau. Așa că au început să scrie pe tăblițe în mod
orizontal, de la dreapta la stânga și apoi de sus în jos. Identificarea criminalistică este o activitate
primordială pentru împlinirea actului de justiţie precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor
antisociale, fiind una dintre premisele identificării judiciare.
Pentru a se ajunge la identificarea judiciară sunt luate în consideraţie toate probele
administrate într-o cauză, inclusiv cele furnizate de identificarea criminalistică – concluziile
examinărilor criminalistice.Printre activităţile de identificare oferite de practica criminalistică se
numără şi identificarea persoanei după scris. Nu întotdeauna identificarea criminalistică este
certă, ea poate fi sub forma identificării de gen sau probabilă. Premisele identificării stau printre
altele şi în calitatea materialelor examinate, fie că sunt în litigiu ori modele de comparat. Dacă în
ceea ce priveşte litigiul, la momentul punerii la dispoziţia expertului, nu poate fi controlat din
punct de vedere calitativ sau cantitativ, nu se pot aduce modificări calitative ori cantitative, nu
acelaşi lucru se poate spune despre modelul de comparat. În activitatea desfăşurată în domeniul
expertizei criminalistice nu de puţine ori m-am confruntat şi încă mă confrunt cu situaţii în care,
la momentul dispunerii lucrărilor, scriptele de comparaţie puse la dispoziţie sunt insuficiente ori
nu corespund din anumite puncte de vedere efectuării unui examen comparativ – fiind „singurele
materiale model de comparat ce pot fi puse la dispoziţie” (explicaţie dată de cei ce dispun
efectuarea expertizelor).
Este bine cunoscut faptul că atât scrisul cât şi semnătura sunt influienţate în execuţie
de anumite situaţii. Acestea determină o abatere de la modul obişnuit al scriptorului de a executa
o semnătură ori de a realiza o scriere. Scrierea nu este reprezentată numai de combinaţii de
gesturi fizice ci este mai întâi, o manifestare a activităţii mentale, o activitate subconştientă astfel
că orice individ ajunge să aibă capacitatea de a executa şi lega grafismele într-un ritm rapid cu
mişcări ferme alcătuind astfel un scris/o semnătură ce-l reprezintă.Atât scrisul cât şi semnătura
astfel formate, sunt într-un raport direct cu condiţiile de scriere cât şi cu starea scriptorului în
momentul procesului de scriere respectiv în momentul execuţiei semnăturii. La date diferite şi în
condiţii diferite, scriptorul poate să execute un scris sau o semnătură diferită. Unele situaţii care
duc la modificarea scrisului/semnăturii depind de voinţa scriptorului iar altele sunt independente
de aceasta. Identificarea scrisului/semnăturii în litigiu depinde de calitatea scrisului de
mână/semnăturilor cunoscute, puse la dispoziţia expertului, de cantitatea acestuia/acestora cât şi
de perioada de timp în care au fost executate.
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată trebuie să fie în măsură să
anticipeze nevoile expertului în stabilirea materialelor model de comparaţie, în scopul de a evita
erorile în formularea concluziilor de către examinator. Scriptele de comparaţie trebuie să fie
adecvate, suficiente şi să fie de natură a uşura munca expertului. Un expert care examinează scris
de mână sau semnături insuficiente, din perioade depărtate faţă de perioada execuţiei litigiului,
are o sarcină mult mai dificilă şi nu poate să formuleze concluzii obiective având în vedere
materialul limitat pus la dispoziţie.O data cu apariţia actelor scrise se inregistreaza si primele
acţiuni defalsificare a acestora. Apariţia pe scara larga a falsurilor reprezenta un pericoldeosebit
pentru societate si a determinat luarea unor masuri de contracarare.
Metodele de examinare grafică conturate în literatura de specialitate au fost  în
principal:
1. Metoda caligrafică .
 Numită şi gramatomorfică ori caligrafic descriptivă- ea examinează grafismele ca
structuri formale, plecând în examinare de la criterii de natură morfologică. Potrivit acestei
metode, două scrisuri au acelaşi autor dacă sunt asemănăntoare morfologic, sau au autori diferiţi
în caz contrar. Aplicarea acestei metode are un caracter superficial, descriptiv, bazat pe
înţelegerea simplistă a simetriei şi a stabilităţii scrisului, conducând la un paradox. Expertul
ajunge să aprecieze denaturat elementele de rigoare şi obiectivitate, căutând în paralel intersecţii
analogice de natură aparentă şi recurgând la elemente de natură empirică în afara recursului la
logica expertizei. 
   2.Metoda grafometrică.
Acestă metodă de examinare grafică  nu priveşte forma grafică în sine, ci are în vedere
raporturile dimensionale care se stabilesc între forme şi mişcare, considerate constante în baza
experinţei empirice. Se conferă astfel valoare identificatoare elementelor generate de raporturi
interliterale, plasărilor spaţiale, treaseelor curbilinii, orientărilor axiale, unghiulare, etc. Acestea
sunt apoi reprezentate în diagrame ce sunt supuse aprecierii şi comparării.
3.Metoda grafonomică
Este numită de unii autori şi semnalectico-descriptivă, acesta apare ca cea mai modernă.
Ea este derivată din cercetările lui Bertillon, ale lui Crepiux Jamion şi a fost apoi dezvoltată de
şcoala italiană de grafologie Ottolenghi, Falco, Sorentino. Conform acestei metode se au în
vedere gesturile grafice ca expresii ale autorului şi ansamblul elementelor constatnte şi variabile,
împletirea complexă a generalului şi particularului în scris, semnături, cifre. Vor fi
individualizate elementele de ordin general, variabilele şi constantele înţelese în contextul genral.
Interpretarea priveşte sub aspectul naturaleţei lor elementele normale – repasări, model
particular, ca şi cele patologice- disgrafii, tremur patologic, miscari spastice, alternanţe, idiotisme
grafice.   Se ajunge astfel la individualizarea tipului grafic, iar prin compararea cu materialul
necontestat la stabilirea corelaţiilor complexe şi la identificarea autorului. Un factor important
apslicat acestei metode este luarea în considerare a tuturor elementelor individuale în antecedete
autorului în măsura în care au influenţat grafiskmele – vârsta la momentul scrierii, accidente,
boli, infirmităţi, etc.
Concluzionând, scrisul de mână este una dintre cele mai eficiente metode în
descoperirea infracţiunilor. Deci, având în vedere metamorfozele scrisului cursiv al tineretului
contemporan care poate fi, în fond, caracterizat cu grad de evoluție mediu și superior, de o
construcție simplă cu elemente stilizate, se poate conchide că manuscrisele se efectuează în mare
parte cu mișcări controlate conștient, devenind o variantă a scrisului modificat. De aici și
necesitatea ca, la examinarea scrisului stilizat în cadrul efectuării expertizei.