UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

MASTER ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

EXPERTIZA GRAFICĂ ȘI TEHNICĂ A

DOCUMENTELOR
CUPRINS

1. EXPERTIZA GRAFOSCOPIEI JUDICIARE

2. NOȚIUNEA DE FALS

3. TIPURILE DE FALS

3.1. ÎNLATURAREA TEXTULUI PE CALE MECANICĂ ȘI

CHIMICĂ
3.2. ADĂUGARE DE TEXT, INTERCALARE DE TEXT,
RETUȘAREA UNOR SEMNE GRAFICE

4. PARTICULARITĂȚILE EXPERTIZEI SCRISULUI ȘI A

SEMNĂTURILOR CU CUANTUM REDUS
 INTRODUCERE

În examinarea criminalistică trebuie să facem diferența dintre cercetarea propriu-zisă a

falsurilor în înscrisuri, inclusiv a textelor dactilografiate la mașină și cercetarea altor categorii de
falsuri, precum monedele, timbrele, alte valori, falsificarea instrumentelor de autentificare sau de
marcare.

Pentru a depista un fals în înscrisuri se poate face cu ochiul liber sau utilizâns anumite
mijloace tehnico-criminalistice. „Falsul reprezintă o modalitate de schimbare, denaturare sau
întocmire eronată a documentului în scopul de a obține anumite privilegii, de a stabili unele
relații sau obține unele valori necuvenite.”1

Problematica cercetării criminalistice a înscrisurilor include instrumente de autentificare

(sigilii), timbre, biletele de bancă, desenele, schițele, per total majoritatea obiectelor materiale ale
infracțiunilor de fals, purtătoare de semne grafice.

Cercetarea criminalistica a actelor scrise trebuie diferențiată de noțiuni precum grafologia

sau grafoscopia. Grafologia constă în disciplina care studiază legătura dintre trăsăturile psihice
ale unei persoane și scrisul acesteia. Aceasta reprezintă concepția în care orice persoană își
manifestă personaitatea prin gesturile sale. Astfel, scrisul se realizeazî printr-o succesiune de
gesturi.2 Grafoscopia reprezintă studiul caracteristicilor grafice ale scrisului unei persoane,
evidențiind doar forma specifică pe care o are scrisul, fără accentul unei posibile legături între
scris și personalitatea celui care scrie.3

Dintre cele două domenii de cercetare a scrisului, în sfera crimilastică face parte
grafoscopia, dar nu epuizează toate valențele criminalisticii din acest punct de vedere. Astfel,
mai există și alte domenii precum cercetarea suportului scrierii, cercetarea compoziției substanței
folosite la scriere, stabilirea vechimii înscrisurilor, etc. 4

1. EXPERTIZA GRAFOSCOPIEI JUDICIARE

1
Mihail Gheorghiță, „Tratat de criminalistică”, ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 2017, p. 260
2
Ancuța Elena Franț, „Criminalistică. Curs universitar.”, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 182
3
Ancuța Elena Franț, op. cit., p. 182
4
Idem
 Experiza criminalistică a scrisului ocupă un loc important în cadrul expertizei
criminalistice a documentelor scrise, fiind determinată de metodele prin care se realizează studiul
scrierii de mână. Scrisul reprezintă un sistem de comunicare, de reproducere, prin semne grafice,
a gândurilor și a vorbirii, un complex de reflexe condiționate format printr-un proces de învățare.
Un fundament științific în identificarea după scrisul de mână este existența unor elemente
particulare, prezente în scrisul fiecărei persoane, elemnte dependente de specificul activității
nervoase de la nivelul scoarței cerebrale.

Indentificarea persoanei după scris este posibilă după imprima trăsăturilor scrisului.
Aceste trăsături sunt individualitatea și stabilitatea.

Individualitatea scrisului se manifestă prin caracteristicile generale și cele speciale ale

scrisului.

Individualitatea scrisului se conturează pe măsura evoluției scrisului, odqată cu

desăvârșirea pregătirii intelectuale, fiind consecința formării și dezvoltării persoanei atât pe paln
intelectual, cât și în ceea ce privește întreaga sa personalitate.

Stabilitatea scrisului dresemnează faptul că, odată intrate în stereotipia scrisului unei
persoane, caracteristicile generale și speciale sunt relativ stabile pentru toată viața. Relativitatea
stabilității scrisului este determinată de faptul că anumiți factori pot influența totuți
caracteristicile scrisului, însă majoritatea acestor factori de modificare permit păstrarea cel puțin
a unora dintre caracteristicile de identificare.1

2. NOȚIUNEA DE FALS

În sens larg, noțiunea de fals reprezintă tot ceea ce nu corespunde cu adevărul.

Falsificarea reprezință operația prin care se realizează acțiunea de alterare a adevărului.

Falsificarea presupune existența unui adevăr și a unor lucruri, entități care servesc pentru
dovedirea lui și asupra cărora se efectuează acțiunea de alterare a adevărului.

1
Ancuța Elena Franț, Criminalistică, editura Universul Juridic, București 2018
 Falsificarea se poate realiza prin orice mijloace susceptibile de a produce rezultatul
socialmente periculos. Astfel, falsificarea poate fi materială sau intelectuală, totală sau parţială,
esenţială ori ajutătoare.

3. TIPURILE DE FALS

Din punct de vedere criminalistic, pornind de la întidenterea acțiunii făptuitorului, falsul

poate fi clasificat în:

- Fals total
- Fals parțial

Falsul total este cunoscut și sub senumirea de „contrafacere”. Spre deosebire de falsul
parțial, acesta constă în faptul executării tuturor componentelor documentului, hârtie, formular,
și recuzite- semnături, ștampile-, modificându-le sub exemplare autentice. 1

Falsului total se supun de obicei documentle executate pe foi standarde, precum procuri,
legitimații, etc.

Contrafacerea scrierii presupune plăsmuire, respectiv confecționarea unui înscris similar -

din punct de vedere al conținutului- cu un înscris oficial.

În cazul falsului total sunt folosite diverse metode, cele mai frecvent întâlnite sunt:

- Scrierea liberă
- Imitarea (fie libera sau servilă)
- Copierea
- Completarea formularelor de înscrisuri, sustrase în alb

Falsul parțial, constă în aceea că, în activitatea sa, făptuitorul nu are in vedere alterarea
întregului conținut, ci numai a unei părți a a acestuia. Dar, acțiunea de alterare are drept scop
conferirea unor efecte cu totul diferite de cele pe care le-a avaut înscrisul inițial.

Alterarea înscrisului presupune denaturarea materială a unui înscris, prin modificarea,

transformarea, schimbarea conținutului unui înscris deja existent, prin adăugiri sau ștersături. 2
1
Emilian Stancu, „Tratat de criminalistică”, Ediția IV, Ed. Universul Juridic, București, 2007
2
Ancuța Elena Franț, op, cit.
 Pentru realizarea falsului parțial și total sunt folosite diverse metode, precum:

- Înlăturarea totală sau parțială a textului pe cale mecanică

- Înlăturarea totală sau parțială a textului pe cale chimică
- Adăugare de text, intercalarea de text și retușarea unor semne grafice
- Schimbarea unor părți ale documentului
- Acoperirea de text
- Decuparea și reconstituirea textului
- Imitarea unui înscris sau semnături
- Aplicarea unor ștampile sau sigilii false, etc.

3.1. ÎNLĂTURAREA TEXTULUI PE CALE MECANICĂ ȘI CHIMICĂ

Înlăturarea reprezintă o modalitate de falsificare întâlnită frecvent în practioca judiciară,

penală și civilă, aceasta se realizează pe cale mecanică sau chimică.

Cercetarea înlăturarării propriu-zise trebuie să rezolve o serie ede probleme, în special în

modul în care s-a operat:

o Înlăturare mecanică: răzuirea sau radierea

Răzuirea se poate face cu o lamă de ras, cu vârful unui cuțit sau al unui ac, etc. și vizează,
de regulă, un grup restrâns de caractere. Radierea se poate face cu o gumă de șters sau cu un
miez de pâine. Ca urmare a metodelor mecanice de înlăturare de text, în locul în care s-a acționat
hârtia devine mată și scămoșată. Zonele asupra cărora s-a acționat se pot observa de multe ori
chiar cu ochiul liber, tinând hârtia sub un anumit unghi sau tinând hârtia spre o sursă de lumină.
Alte metode de evidențiere sunt: vaporizarea cu iod, pulverizarea cu grafit, folosirea radiațiilor
ultraviolete, fotografierea cu filtre de lumină, etc.1

o Înlăturarea chimică a textului constau în corodarea sau spălarea cu

anumite substanțe, în întregime sau parțial, operațiuni care duc la
decolorarea sau ștergerea totală a scrisului
1
Grigore Nicolae Labo, Cercetarea Criminalistică. Editura Pro Universitaria, București 2014
 Metodele chimice de înlăturare a textului constau în coordonarea cu anumiți reactivi sau
spălarea cu anumiți solvenți, operațiuni care duc la decolorarea sau la ștergerea totală a scrisului.
Evidențierea acestei metode de falsificare se poate face prin utilizarea unor reactivi chimici.

Cel mai des corodării sau spălării sunt supuse înscrisurile, impresiunile de ștampile, din
atestate, carnete de muncă, pașapoarte, vize, etc.

Anumite substanțe ce sunt folosite pentru corodarea chimică a scrisului sunt:

- Sulfit de sodiu, dizolvat de apă

- Pirosulfit dee potasiu, dizolvat în apă
- Oxidanți-clorură de var, apă oxigenată

Prezența ștersăturii implică existența unora dintre următoarele modificări ale hârtiei :
scămoșarea hârtiei suport, pierderea luciului, subtierea,a fectarea eventualei liniaturi de pe
suport, creșterea porozității și a fragilității, colorarea, afectarea grafismelor învechite, prezența
unor pete gălbui sau albicioase și urme ale scrisului anterior. 1

În cazul în care pe suportul șters s-a depus un scris nou, cu cerneală, acesta va avea
următoarele caracteristici:

- Difuzarea cernelei în locul șters

- Grosimea superioară
- Conturul neuniform al traseelor grafismelor

Pentru examinarea documentelor alterate, în vederea relevării scrisului preexistent, se pot

folosi surse de raze ultraviolete, care permit punerea în evidență a locului unde s-a produs
alterarea, ca și a scrisului preexistent, datorită însușirii ce o au de a fi absorbite și reflectate în alt
mod decât radiațiile spectrului vizibil.

3.2. ADĂUGARE DE TEXT, INTERCALAREA DE TEXT ȘI RETUȘAREA

UNOR SEMNE GRAFICE.

1
Ancuța Elena Franț, op cit.
 Falsul prin adăugarea de text, intercalarea de text și retușarea unor semna grafice poate
avea forme variate, poate fi executată prin adăugarea unei litere sau a unei cifre, ajungând până
la adăugarea unor cuvinte sau fraze între cuvinte, rânduri ori la sfârșitul textului inițial pe un
spațiu liber. Aceasta este specifică falsului parțial.

Falsul prin adăugare de text poate fi efectuat atât de persoana care a întocmit inițial
înscrisul, cât și de către o altă persoană, autorul apelând la un instrument scriptual similar celui
folosit inițial sau altul, precum și la unele cerneluri asemenătoare sau diferite. 1

Depistarea falsului prin adăgare de text este posibilă pe baza datelor desprinse din
examinarea trăsăturilor intersectate. Pentru constantarea succesiunii trăsăturilor începe cu
investigarea optică a locului de intersectare a acestora, iar la trăsăturile executate cu cerneală se
constată tendința cernelii din trăsătura nouă de a difuza în trăsătura veche sau de a întrerupe
traseul anterior.

Prin examinarea adăugirilor atrag atenția particularitățile, poziția acestora față drer textul
inițial. Se observă o înghesuire exagerată a textului, dacă intercalarea ori adăugirea nu încape în
spațiul liber al hârtiei pe care trebuie scrisă, sau dimpotrivă extensiunea semnelor în scopul
completării rândului. Uneori, linia rândului unui înscris intercalat nu corespunde cu linia rândului
textului inițial, sau uneori acesta se curbează, se ridică ori se coboară. 2

Evidențierea adăugirilor de text se va face prin metode precum: examinarea substanțelor

folosite pentru scriere prin utilizarea microscopului cu filtre separatoare de culori, examinarea
microscopică a continuității liniare a urmelor lăsate de instrumentele de scris, etc. 3

4. PARTICULARITĂȚILE EXPERTIZEI SCRISULUI ȘI A

SEMNĂTURILOR CU CUANTUM REDUS

Sintagma „scris de cuantum redus” nu pare să creeze dificultăţi de înţelegere. Ar

fi vorba de grafisme sumare reduse la unul sau la câteva cuvinte. Cuantumul minim al

1
Petruț Ciobanu, Emilian Stancu, op. cit., p. 348
2
Grigore Nicolae Labo, op. cit., p. 205
3
Ancuța Elena Franț, op. cit., p. 194
unu grafism lapidar poate fi determinat. Acesta rezidă într- o cifră sau chiar într-o singură
literă. Mai greu e de stabilit întinderea maximă a unui grafism sumar.

Atributul „redus” din sintagma „scris de cuantuir redus” este un cuvânt antonim,
adică o vocabulă ce are un termn opozant simetric. Graniţa dintre acestea nu poate fi
fixată cu precizie matematică. In această situaţie este firesc să ne manifestăm cu o
apreciere personală. Astfel, considerăm că un scris sumar poate conţine chiar mai mult de
câteva cuvinte. Luând ca reper o coală de hârtie de format obişnuit, A4, se poate aprecia
că limita maximă a unui scris redus ca întindere o constituie un text care să nu depăşească
o treime din suprafaţa paginii.

Examinări prealabile

Scrisul presupus a fi natural

Naturalețea unui înscris este pusă în evideneță de reunirea unor caracteristici

specifice execuțiilor „libere”. Semnele grafice sunt trasate fără exitări, prezența unor
elemente de detaliu miniaturale, trăsături de legătură conduse cu lejeritate și chiar cu
dexteritate, variații de calibru ale firului grafic, o bună coordonare ce se reflectă în
echilibrul pe care îl oferă construcția grafică.

Scrisul presupus a fi deghizat reprezintă modificarea conștientă a caracteristicilor

scrisului, cu scopul ascunderii identității.

Atunci când autorul redactează un text relativ mai mare, gradul de concentrare a
acestuia scade, în așa fel încât se ajunge la scrisul obișnuit, situații întâlnite des în
scrierea cu litere cursive.

În cadrul cercetării scrierilor deghizate este importantă studierea carcateristicilor

de limbaj, iar în situațiile deosebite se impune efectuarea unei expertize cu caracter
grafologic, pentru că autorii unor anonime prezintă deficiențe sau dizarmonii psihice. 1

Scrisul presupus a fi contrafăcut

Scrisurile contrafăcute au aspect static, artificial. Traseele semnelor grafice sunt

uniforme, lipsind variațiile de presiune. De-a lungul lor pot apărea uneori opriri
1
Ancuța Elena Frant, op cit, pg 355
nejustificate. Trăsăturile de legătură ale literelor sunt conduse ezitant. În multe cazuri,
partea lor finală nu se leagă organic de corpul literei învecinate. Pe întregul său parcurs
grafismul nu prezintă puseuri de spontaneitate, excepție fac uneori barele minusculei „t”,
pe care sciptorul, obosit de actul imitativ sau de acela al copierii, își permite să le execute
în manieră proprie, cu spontaneitate. Lipsa de proporționalitate și de echilibru a unor
semne grafice mai greu de reprodus vine să întregească acest tablou lipsit de armonie.

Examinarea separată a scrisului în litigiu

Examinarea materialelor de scriere folosite pentru întocmnirea actului în litigiu

este o operațiune căreia specialistul trebuie sa îi acorde o mare atenție. Ea se referă nu
numai la materialul de scriere al textului în litigiu ci și la toate celelalte. Această
examinare include atât analiza separată, cât și reaportările. 1

Examinarea matrerialelor de scriere poate, de asemenea, permite să se stabilească

dacă un anumit text a fost scris deodată sau în mai multe reprize, și dacă acesta conține
adăugiri.

Determinarea caracteristicilor unui text se face prin operații succesive, constând

în depistarea unor note, individualizarea, memorarea acestora și compararea cu acele
eșantioane grafice ce se succed primei observații.

Odată cu stabilirea unui „portret-robot” al scrisului în litigiu, expertul va putea să

aprecieze dacă un text unic provine sau nu de la una și aceeași persoană și dacă mai multe
texte în litigiu au sau nu autoru comun. În cazurile în care unul sau mai multe texte
provin de la mai multe persoane, această situație trebuie consemnată. În cazul
expertizelor ce au ca obiect un număr foarte mare de înscrisuri, se recomandă întocmirea
unor tabele în care să fie inserate constatările ce privesc fiecare înscris. 2

Departajările grafismelor sunt posibile pe baza unor examinări privind materialele

de scriere folosite și modificările survenite în tabloul de caracteristici ale acestora atunci
când avem de a face cu acte scripturale desfășurate la anumite intervale de timp.
Constatarea că un grafism a fost executat în mai multe etape impune o altă verificare în

1
Stancu E. - op. cit., pag 38
2
Ciopraga A. si Iacobita I. - Criminalistica, Ed. Fundatiei “Chemarea”, Iasi 1997
baza căreia să se stabilească dacă scrisul sau scrisurile executate ulterior celui inițial,
reprezintă sau nu adăugiri în înțelesul art. 320 C.pen.

Scrisul artificial -înlocuirea semnelor grafice de care se slujesc în mod normal, cu

litetre apropiate ca formă de modelul tipografic sau de cel caligrafic.

Puțini din cei care folosesc această metodă își main amintresc cum mai arată în
realitate acele semne grafice, de aceea formele pe care le vor insera pe hârtie sunt
tributare în mare măsură imaginației de care dau dovadă.

Mai greu de interpretat sunt caracteristici precum viteza de execuție, dimensiunea,

forma inclinația, continuitatea și presiunea. De exemplu, adoptarea unei scrieri îngrijite,
de factură tipografică, va face ca viteza de scriere și gradul de continuitate a scrisului să
scadă, este posinil ca și presiunea de execuție să crească, chiar și axele longitudinale ale
semnelor grafice își pot schimba poziția obișnuită.

Scrisul natural- analiza scrisului cu aspect natural este condiționat de cuantumul

acestuia.

Determinarea caracteristicilor de ordin general ale scrisului respectiv, nu este

posibilă sau, în cazuri fericite, poate furniza doar date sărace despre unele dintre acestea;
de exemplu, analiza unui singur cuvânt plasat în chenarul unei facturi nu ne poate oferi
nici cea mai vagă idee despre note grafice generale ca: aranjamentul în pagină, forma și
direcția rândurilor, marginarea.

În schimb, alte caracteristici de ordin general pot fi doar presupuse; este vorba de
litere de execuție, continuitate, presiune, în mod obișnuit, pentru a-și forma o părere în
acest sens, expertul trebuie să studieze o masă grafică dse mare întindere. Execuția într-
un spațiu restraâns poate modifica ale caracteristicilor generale ca: dimensiunea,
înclinația, presiunea și viteza de execuție.

Unele caracteristici generale ale unui scris se dovedesc a fi mai rezistente la

acțiunea fenomenului de variabilitate naturală, altele sunt predispuse modificărilor de
moment. Evident este că tabloul grafic al caracteristicilor generale ale unui scris ca
întindere este mai puțin sigur decât cel a unui scris care se pretează la o analiză
concludentă.

BIBLIOGRAFIE

1. Mihail Gheorghiță, „Tratat de criminalistică”, ed. Tipografia Centrală,

Chișinău, 2017

2. Ancuța Elena Franț, „Criminalistică. Curs universitar.”, Ed. Universul

Juridic, București, 2018
3. Emilian Stancu, „Tratat de criminalistică”, Ediția IV, Ed. Universul
Juridic, București, 2007

4. Grigore Nicolae Labo, Cercetarea Criminalistică. Editura Pro

Universitaria, București 2014

5. Ciopraga A. si Iacobita I. - Criminalistica, Ed. Fundatiei “Chemarea”,

Iasi 1997