GRAPHOLOGY - SCIENCE OR PSEUDOSCIENCE?

GRAFOLOGIA – ȘTIINȚĂ SAU PSEUDOȘTIINȚĂ?

Mădălina ROTARI 1

Abstract

Graphology is considered by some to be an occult science, like fortune-telling

or divination, based on hunches and speculation. However, graphology, by interpreting
the dictionary meaning, has been given the following definition: 'the science which, on
the basis of handwriting, brings out the character and psyche of man'.The term was first
used by the Abbé Michon who is considered the father of graphology. He said that "If the
world ever learns that the child's psyche is like a psychoscope that shows even the
smallest vibrations of the soul, every teacher, teacher, parent would rush to become a
graphologist".Is it possible that our way of writing betrays our intentions, thoughts or
personality traits? Does graphology enjoy the foundations of a science or does it remain
a pseudo-science? I will answer these questions in this paper, trying to find out which
weighs more, science or pseudoscience.
Keywords: graphology, graphological analysis, graphical expertise,
experimental graphology, diversity of writing.

Grafologia este considerată de unii o știință ocultă precum ghicitul sau

prezicerea, care se bazează pe presimțire și speculație. Cu toate acestea, grafologia, prin
interpretarea înțelesului din dicționare, a primit următoarea definiție: „știința care, pe
baza scrisului de mână scoate în relief caracterul și psihicul omului”.Termenul a fost
utilizat pentru prima dată de către abatele Michon care este considerat părintele
grafologiei. Acesta spunea că „Dacă ar afla vreodată lumea că psihicul copilului este ca
un psihoscop care arată până și cele mai mici vibrații ale sufletului, s-ar grăbi fiecare
învățător, pedagog, părinte să devină grafolog”.Este posibil ca felul nostru de a scrie să
ne trădeze intențiile, gândurile sau trăsăturile de personalitate? Se bucură grafologia de
fundamentele unei științe sau rămâne în sfera pseudoștiințelor? La aceste întrebări voi
răspunde prin prezenta lucrare, încercând să aflu care taler cântărește mai mult, știința
sau pseudoștiința.
Cuvinte-cheie: grafologie, analiză grafologică, expertiza grafică, grafologia
experimentală, diversitatea scrisului.

Introducere

Scrisul reprezintă obiectul de studiu a mai multor științe precum

caligrafia, arhivistica, arheologia, desenul liniar dar și criminalistica.

1
Masterandă în cadrul Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,
specializarea Criminalistică, madalinarotari@yahoo.com

81
„Scrisul este și el o urmă”2, dar una cu totul aparte. Dacă ne referim la
urmele de mâini, de dinți, de picioare, acestea provin de la un obiect și sunt
realizate prin contactul cu suprafața primitoare sau prin depunere de
substanță. Spre deosebire de acestea, scrisul rezultă din activitatea
nervoasă și musculară a persoanei, „tradusă printr-un set de mișcări sau
deprinderi tehnice”3.
Grafologia este o știință practică. De-a lungul timpului, aceasta a
fost considerată „o prezicere a viitorului”4 sau „o știință mistică”5.
Termenul „grafologie” este compus din două cuvinte grecești (grafein=a
scrie şi logos=știință)6.
Termenul a fost utilizat pentru prima dată în 1872 de către abatele
Michon care este considerat părintele grafologiei. Lucrarea sa este
intitulată „Systeme de graphologie”7, iar aceasta marchează începuturile
utilizării termenului pentru desemnarea studiului scrisului ca expresie a
caracterului și a personalității scriptorului. Jean Hippolyte Michon a
publicat în 1872 lucrarea „Les Mysteres de l`ecriture”, care cuprinde
primele reguli ale grafologiei.
Michon a creat o întreagă terminologie, care în mare parte s-a
păstrat și astăzi, referitor la clase și ordine compuse din genuri si grupe. El
a creat si așa-zisul semn fix astfel încât fiecărei trăsături grafice îi
corespunde o însușire determinantă a caracterului și mai ales semnul
negativ, prin care se înțelege că orice absență a semnului indicând o
anumită calitate dovedește existența calității opuse, teorie care s-a dovedit
complet greșită.
Încă din anii 1600 autorii au realizat studii și cercetări referitoare
la scris, printre care îi putem aminti pe Francois Demelle (1609), Camillo
Baldo (1622), Jacques Raveneau (1666). Etienne de Blegny (1669) s-a
apropiat cel mai mult de domeniul grafologiei prin lucrarea „Primele studii
privind scrisul - descoperirea legăturii dintre caracteristicile grafice și
personalitatea omului”.
Printre specialiștii români care au avut un aport important la
dezvoltarea grafologiei se numără: Ștefan Minovici (1900), Gheorghe
Marinescu (1905), I. T. Ulic, C. I. Parhon, dar mai ales Henri Stahl (1926).
2
Ionescu L., Expertiza criminalistică a scrisului , Ed. C. H. Beck, București, 2010, p. 9.
3
Idem, p.10.
4
E. Goldiș, Tratat de grafologie, Ed. Criterion Publishing, 2006, pg. 5.
5
Idem.
6
A. Athanasiu, Tratat de grafologie – Cunoașterea personalității prin scris,
Ed.Humanitas, 1996, pag.7.
7
Ibidem.

82
Acesta este autorul lucrării „Grafologia și expertizele în scrieri. Anonimul
– Falsul” în care a integrat și 204 autografe celebre și documente
grafologice.
Etimologic, grafologia este ştiinţa scrisului, dar privită ca
disciplină independentă, are scopul de a determina caracterul şi
personalitatea individului prin intermediul scrisului. Grafologia se bazează
pe faptul că o persoană poate fi identificată ușor prin gesturile sale, gesturi
care nu provin dintr-o intenţie sau voinţă de moment, ci dintr-o conjugare
a forţelor conştiente şi inconştiente ce ar anima fiecare persoană. Astfel,
atitudinile fiinţei umane sunt gesturi care poartă semnificaţii psihologice.
Acestea se oglindesc și în scris, mai exact în caracteristicile generale ale
acestuia, în tipurile de mişcări ca reflexe spontane, privite independent de
formele literale pe care le îmbracă.
Grafologia, cel puţin ca termen, este extrem de frecvent confundată
cu grafoscopia(expertiza criminalistică a scrisului).
Grafologia are foarte mulţi susținători dar şi numeroşi critici. Sub
aspectul relaţiei acesteia cu expertiza grafică, cu toate că ambele discipline
se ocupă de studierea scrisului, fiecare dintre ele are un obiect şi o
modalitate proprie de investigaţie, ce nu pot fi confundate, astfel:
 Grafologia urmăreşte descoperirea personalităţii după un
scris cert, al cărui autor este cunoscut, în timp ce expertiza grafică
urmăreşte identificarea autorului unui scris a cărui paternitate este
necunoscută;
 În grafologie se examinează un singur scris (o probă sau
mai multe provenind de la aceeaşi persoană), stabilindu-se
„caracteristicile generale şi interpretându-se acestea din punct de vedere
psihologic”, în timp ce în expertiza grafică se compară două scrisuri sau
grupe de scris, evaluându-se asemănările şi deosebirile;
 În grafologie se cercetează „scrisuri sincere, nedisimulate”,
iar prin expertiza grafică se examinează, de cele mai multe ori, scrisuri
modificate intenţionat (deghizate) sau contrafăcute (copiate ori imitate).
Într-o formulare sintetică am putea spune că dacă grafologia ne
spune cum este autorul scrierii sub aspectul personalităţii,
temperamentului, abilităţilor, grafoscopia răspunde întrebării cine este
executantul scrierii?.
În ciuda faptului că grafologia și grafoscopia se bazează pe analiza
textelor scrise și a caracteristicilor acestora, cele două discipline au
obiective și tehnici diferite. În timp ce expertiza grafică se bazează pe

83
studiul unui text pentru a determina dacă este un fals sau nu, grafologia
este „studiul psihologic al documentelor”8.
Grafologia este utilizată frecvent în psihologie sau terapie,
deoarece este o metodă de cunoaștere a trăsăturilor de personalitate ale
unui individ. Această tehnică poate fi utilizată atât cu textele actuale, cât
și cu cele mai vechi (de exemplu: pentru a cunoaște caracteristicile unei
persoane istorice importante).
În anumite domenii, grafologia este considerată o tehnică nesigură
și dovezile pe care le furnizează trebuie să fie susținute de concluziile
rezultate de la alte discipline. Grafoscopia poate fi utilizată ca probă
concludentă în procedurile judiciare, având fundamente solide pe care se
bazează.
Conform unei definiţii date de părintele grafologiei italiene
moderne padre Girolamo Moretti grafologia este „Știinţa experimentală
care prin simplul gest grafic al unui scris, relevă tendinţele naturii”9.

Materiale și metode

Metoda de studiu a grafologiei se fundamentează pe teoria

expresivităţii potrivit căreia orice mişcare exprimă caracterul personal al
executantului, în funcție de modalităţile şi amplitudinea sentimentului
exprimat. Aceasta este consecinţa naturală a legăturii neuronice existente
între diferitele zone ale creierului – zona motorie, cortexul şi centrii
emoţionali ai subcortexului, care prin intermediul căii piramidale comune
ajung la ramurile anterioare ale măduvei spinării generând astfel gestica
de tip personal – inclusiv mimica, scrisul, dansul, etc. Grafologia apare
astfel ca o disciplină complexă care tinde să descrie personalitatea
autorului scrierii prin evaluarea condiţiilor subiective ale scriptorului şi
scrierii şi care se bazează pe teza că personalitatea unei persoane este ușor
de recunoscut în gesturile sale conştiente şi inconştiente.

Rezultate și discuții

Pe temeiul numeroaselor cercetări ştiinţifice de la finele secolului

XIX, al III-lea Congres Internaţional al Psihologilor de la München din
1896 a recunoscut grafologiei rangul de ştiinţă. Au fost întreprinse studii
valoroase de către cercetătorii din alte discipline precum fiziologii Binet şi

8
A. Athanasiu., op. cit., p. 10.
Crepieux- Jamin J., Scrisul și caracterul, Ed. Prietenii Cărții, București, 2001, p.12.
9

84
Richet, psihologii Wolgle, Keller, Eysenck, Gemelli, Zavaloni, care au
efectuat cercetări experimentale despre posibilitatea de diagnosticare prin
scris. Scrisul paraliticilor, epilepticilor, paranoicilor şi schizofrenicilor a
fost analizat de medici psihiatri precum: De Angelis, Kaufman, Erlemeyer,
Kreapelin, Springer Breuler. Și contribuţia lui Francis Galton a avut un rol
important. Acesta, încă din anul 1883, pe baza studiilor sale asupra
gemenilor monozigoți, a concluzionat că în scris, cu predilecție față de
orice alt domeniu, aceştia sunt diferiţi.
S-au conturat numeroase curente sau școli grafologice, una dintre
cele mai importante fiind cea italiană bazată pe sistemul grafologiei
morettiene. Aceasta s-a întemeiat pe opera călugărului franciscan
Girolamo Moretti care, în urma studiilor şi observaţiilor sale, a alcătuit un
sistem de evaluare sintetică şi diferenţiată a diferitelor caracteristici ale
scrisului.
În Franţa, Hocquart publică în anul 1812 lucrarea „L’art de juger
de l’esprit et du caractere des hommes sur leur ecriture”, care conține
norme de natură a permite formarea unei baze experimentale în grafologie.
În 1830 ia naştere Societatea Grafologică constituită mai ales din membrii
clerului. Alături de abatele Michon (1806-1881), se numără Baudinet,
episcop de Amines, Abatele Flandrin şi alţii. Aşa cum el însuşi remarca
meritul operei sale este acela de „a fi dat grafologiei un caracter rațional,
științific, stabilind principii şi legi”10.
Discipol al lui Michon, J. Crepieux-Jamin pune bazele unei
valorificări sistematice a realizărilor intuitive ale maestrului şi atribuie
calităţi psihice nu doar semnelor izolate, ci ansamblului de gesturi grafice
care alcătuiesc scrisul unei persoane.
În şcoala germană se remarcă Ludwig Klages (1872-1956), care
prin cercetările sale orientate va surprinde personalitatea umană exprimată
prin scris ca un semn al dinamismului emotiv. El apreciază că scrisul lasă
o amprentă caracteristică în toate activităţile subiecţilor, criticând
schematizările semnelor propuse de Michon şi Crepieux-Jamin şi atrăgând
atenţia psihologilor asupra valenţelor complexului grafic.
În România sunt considerate fundamentale lucrările lui H. Stahl şi
Aurel Boia, care au acţionat concomitent ca experţi grafici dar şi grafologi.
De asemenea, în ultimii ani ai secolului XX se observă o reluare a
preocupărilor de grafologie sub influenţa regretatului Prof. dr. docent
Andrei Athanasiu. Se publică şi cărţi cu semnficative referiri la grafologie
de către experți grafici de prestigiu ca Adrian Frăţilă, iar Radu Constantin,

10
Idem.

85
expert criminalist autorizat în expertiza grafică și tehnică a documentelor
este autor al unor lucări și articole în domeniul Grafologiei.
Cert este faptul că până la adoptarea altor prevederi procesuale,
grafologia nu constituie o probă în Dreptul nostru, iar introducerea ei ca
domeniu de expertiză ar putea constitui, cel puţin în prezent, mai mult
terenul unor discuţii partizane.
Grafologia are anumite limite peste care nu se poate trece. Astfel,
nu pot fi obținute date despre memorie printr-o combinație de semne.
Grafologia încearcă să deducă diferitele trăsături și caracteristici ale
personalității unei persoane, și chiar ale caracterului acesteia doar din
scrisul său de mână. Grafologia ar fi foarte utilă pentru a verifica
autenticitatea sau paternitatea unui scris de mână contestat, dacă ar putea
realiza cu adevărat ceea ce pretinde că face.
Nicio analiză grafologică, după posibilitățile de actuale de
investigare, nu poate cuprinde întreaga personalitate a celui care a scris.
Nu toți oamenii își exteriorizează sentimentele; prin urmare, cât se
manifestă în scris poate fi descifrat, dar mai mult ar însemna depășirea
granițelor științifice, o alunecare de la demonstrabil la presupuneri
hazardate, care ar putea atrage o desconsiderație din partea publicului,
adică tocmai situația de care se feresc grafologii.
Grafologia „nu este un panaceu”11, indicațiile sale sunt valabile,
dar trebuie să ținem cont de faptul că grafologul analizează un singur
element și anume trăsătura de condei, „spre deosebire de medic, care, în
examinarea bolnavului, poate recurge la o serie de examene
complementare”12.
Scrisul de mână poate dezvălui, de asemenea, profesia,
naționalitatea și, în unele cazuri, chiar sexul unui om. Cel puțin în America,
„scrisul de mână poate furniza anul aproximativ de naștere al unui
scriitor”.13Majoritatea acestor deducții rezultă din examinarea diligentă a
unei persoane, a creșterii tipice a scrisului de mână și din înțelegerea
istoriei scrisului de mână în general. O înțelegere aprofundată a evoluției
formelor de scris de mână și a sistemelor unice și distincte de scriere este
necesară pentru a face unele deducții precise.
Progresul științelor exacte s-a repercutat doar în domeniul
cercetării actelor sub aspect tehnic (analiză de hârtie, cerneală, pastă, tușuri

11
J. J. Crepieux, Scrisul și caracterul, Ed. Prietenii Cărții, București, 2001, p. 54.
12
Idem.
13
A. Sherman, Questioned Documents., Ed. Osborn, Chicago 17th , Albany, N.Y., Boyd
printing company, p. 437.

86
etc.), dar „nu prea au cum să ajute la identificarea autorului prin studierea
caracterelor scrisului”14. În această arie expertul grafic rămâne încă
singur, dar putem spune că aparatura și metodele de lucru tot mai moderne
îi pot facilita procesele de examinare și concluziile.
Cercetarea criminalistică a scrisului rămâne deci salutară din
moment ce există, a priori, o asemănare între scrisuri (facilitată de tipul
liniar, de scrierea cuneiformă sau cu majuscule latine etc.), asemănare care
survine, volens-nolens, și din desenele grafice prin care sunt reprezentate
literele astfel preconstituite, în mod special și pentru învățarea reproducerii
lor grafice.
Arta (chiar numai tentativa, reușită sau nu) de a imita scrisul unei
persoane, posibilitățile de modificare voită a propriului scris (deghizare- la
scrisuri contestate, disimulare- a unora însușite), ori modificările survenite
în cursul evoluției acestuia, sau stabilitatea relativă a acestui gen de
comunicare, neomițând modificările cauzate de starea psihosomatică și
fiziologică, precum și de resorturicare acționează împotriva propriei
voințe, „toate acestea sublliniază importanța decisivă a elucidării
judiciare prin analiza comparativă a scrisurilor”15.
Scrisul este o deprindere a cărui nivel de concretizare rămâne direct
proporțional cu consecvența exercitării gesturilor inscriptorii, în special în
perioada învățării lui. Stabilitatea este crescută, deși nivelul de evoluție al
scrisului nu va putea fi caracterizat de anumite sincope, cauzate de
variabilitatea intensității prin care se recurge la acest exercițiu.
Există trei proprietăți fundamentale care caracterizează procesele
nervoase: forța, echilibrul și mobilitatea.
Forța reprezintă cantitatea de substanță excitabilă cu care sunt
înzestrate celulele nervoase, de unde rezultă și o clasificare în celule
puternice și celule slabe. Echilibrul se referă la raportul de forță dintre
excitație și inhibație și determină precizia legăturilor nervoase, deja
formate, capacitatea de a controla și adecva reacțiile. Disgrafiile relevă
tulburări, efect al dezechilibrului tradus printr-o lipsă de control. Alterarea
capacității de scriere depinde și de modificări de natură organică ale
anumitor analizatori, sau rezidă în lipsa de dezvoltare a funcționabilității
scoarței cerebrale.Mobilitatea este responsabilă de modificările legăturilor

14
B. Mladin, Automatismele grafice –amprentă a scrisului. Stabilirea vinovăției prin
grafologie , Ed. Paralela 45, 2008, pag. 11.
15
Idem.

87
nervoase, asigurând „adaptarea organismului la schimbările din mediul
exterior”16.
Prin intermediul scrisului putem trage anumite concluzii și despre
„starea temporară a tuturor sistemelor, organelor, părților corpului
uman”17, care sunt implicate în procesul scrierii. Ne referim aici la
analizatorii vizual, auditiv și cutanat, sistemul circulator și respirator,
unele grupe de mușchi, oase, ligamente etc.
Reprezentările literale ale unui scris sunt întotdeauna configurate
prin construcții tipografice sau caligrafice care păstrează, în esență,
modelul preconstituit prin alfabetul tipografic ori cel caligrafic, învățate.
Importantă este tedința în reflexele de simplificare a acestor construcții,
prin conducte grafice întâlnite pe parcursul continuității de execuție a
gramelor și, de fapt, a oricăror trasee, inclusiv în cadrul unor semnături
indescifrabile, o diferență clară evidențiindu-se și la acele construcții
scripturale atipice, care nu respectă modelul celor convenționale.
Aria de exemplificare a modului de configurare a unor astfel de
ticuri dinamice, concretizate grafic, este mult mai largă: de la elemente
grafice miniaturale sau de la depuneri scripturale suplimentare (de
exemplu: „repetarea barării unei deplasante specifice”18), la cele reliefate
prin depuneri scripturale mai mult sau mai puțin „în punctuație sau în
parafrare”19,apreciind și felul în care unele grafisme se leagă de semnul
lor diacritic sau de sedila aferentă, asigurarea continuității între grama
terminală a unei litere specifice și bararea acesteia, punctul de atac al unor
grame, sau cel la care se închid buclele prin care se configurează anumite
deplasante, utilizarea unei minuscule în loc de majuscule și invers etc.
Există și deprinderi gramaticale eronate, cum ar fi elidarea cratimei
necesară la pronunțarea, ca într-un singur cuvânt, a două părți de vorbire
distincte, sau și plasarea ei greșită, nerespectarea majusculei inițiale a unui
substantiv propriu, sau o astfel de utilizare în cazul unuia comun,
substituirea unei reprezentări literale prin sunete corespondente etc., dar și
acestea ar putea însemna, mai degrabă, „un gen de automatisme cultural
– gramaticale”20, neexistând o relație direct cauzală între ele și evoluția
continuității grafice prin repetarea exercițiului de scriere. Acestea pot fi
doar cutumele de asimilare ale ortografiei și ortoepiei limbii materne.

16
Frățilă A., Scrisul, oglinda personalității, Ed. Colosseum, București, 2005, p. 13.
17
Idem, p. 14.
18
B. Mladin, op. cit., p. 16.
19
Idem., p. 17.
20
Idem.

88
 Andrei Athanasiu susținea faptul că „unele litere sau părți ale
literelor au anumite semnificații psihofiziologice” și se pretează la
„simbolismul unor stări sufletești determinate”21, iar altele ar indica
direcția în care se îndreaptă „tendințele compensatorii ale individului sau
în cesferă își desfășoară preferințele scriptorul”22.
De exemplu, litera t este una dintre literele „martor”, cu o mare
importanță deoarece desenul său evocă cele patru puncte cardinale sus-jos
și stânga-dreapta. Trăsătura de sus în jos (bastonul) reflectă tensiunea
afirmativă a eului, gradul de energie cu care subiectul își afirmă
personalitatea în exterior. Mișcarea de la stânga la dreapta (bara lui t)
sugerează energia de a realiza sau de a impune în exterior gândurile, actele,
propria persoană, modul în care voința se impune obstacolelor.
Simbolistica și interpretarea expresiei deplasantei (bastonul lui t) „se
realizează după formă și gradul tensiunii”23.

Concluzii

În concluzie, grafologia poate fi privită ca o metodă cu ajutorul

căreia se pot descoperi trăsăturile de personalitate, temperamentul,
pasiunile și alte informații despre o persoană pe baza scrisului său de mână.
Nu o putem plasa în aceeași grupă cu chiromanția dar nici nu o putem
considera o știință. Rezultatele obținute prin grafologie pot fi orientative
dar trebuie neapărat să fie susținute de alte informații valide, cu un grad
ridicat de certitudine.

Referințe bibliografice

1. J. J. Crepieux, Scrisul și caracterul, Ed. Prietenii Cărții,

București, 2001
2. A.Sherman, Questioned Documents., Ed. Osborn, Chicago
17th , Albany, N.Y., Boyd printing company
3. B.Mladin, Automatismele grafice –amprentă a scrisului.
Stabilirea vinovăției prin grafologie , Ed. Paralela 45, 2008

V. I. Popescu, Expresia plastică a înscrisului și personalitatea, Ed. Detectiv, București,

21
2005, p. 146.
22
Idem.
23
Idem
89
 4. V. I. Popescu, Expresia plastică a înscrisului și
personalitatea, Ed. Detectiv,București, 2005
5. A.Frățilă, Scrisul, oglinda personalității, Ed. Colosseum,
București, 2005

90