Sunteți pe pagina 1din 82

CUPRINS

CAPITOLUL I - NOŢIUNI INTRODUCTIVE


Secţiunea 1 – Introducere
Secţiunea 2 - Identificarea criminalistica
Secţiunea 3 - Consideraţii generale privind expertiza criminalistica

CAPITOLUL II - EXAMINAREA ASPECTELOR PRINCIPALE


Secţiunea 1 - Examinarea preablabila
Secţiunea 2 - Examinarea separata
Secţiunea 3 - Consideraţii privind sistematizarea caracteristicilor
individualizatoare ale scrisului
Secţiunea 4 - Examinarea comparativa
Secţiunea 5 - Raport de expertiza criminalistica – model orientativ

CAPITOLUL III - MECANISMUL SI PROPRIETĂŢILE


SCRISULUI NATURAL
Secţiunea 1 - Fazele fiziologice ale scrisului
Secţiunea 2 - Factori care influenteaza caracteristicile scrisului
Secţiunea 3 - Factori patologici

CAPITOLUL IV - CRACTERISTICILE SCRISULUI


Secţiunea 1 - Caracteristici generale
Secţiunea 2 - Caracteristici topografice ale scrisului

CAPITOLUL V - PARTICULARITĂŢI PRIVIND SCRISUL SI


IDENTIFICAREA PERSOANEI
Secţiunea 1 - Caracteristici particulare ale scrisului
Secţiunea 2 - Cercetarea grafica a cifrelor
Secţiunea 3 - Expertiza scrisului executat prin imitarea caracterelor
tipografice
Secţiunea 4 – Caracteristici individuale
Secţiunea 5 - Examinarea comparativă
Secţiunea 6 - Cercetarea semnaturilor
Secţiunea 7 – Mijloace tehnice de examinare
Secţiunea 8 – Caracteristici generale
Secţiunea 9 – Caracteristici individuale
Secţiunea 10 – Examinarea separată
Secţiunea 11 – Examinarea comparativă

CAPITOLUL VI - TENDINŢE INTALNITE IN SCRIS


Secţiunea 1 - Tendinţe criminale in scris
Secţiunea 2 - Tendinţa suicidara in scris
Secţiunea 3 - Fundamentul ştiinţific al evidenţierii stresului psihologic in
scris

CAPITOLUL VII - IMPLICAŢIILE CE DECURG DIN


IDENTIFICARE
Secţiunea 1 - Expertiza grafica in sfera juridicului
Secţiunea 2 - Implicaţiile juridice ale identificării persoanei pe baza
scrisului de mana

CONCLUZII
CAPITOLUL I - NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Secţiunea 1 – Introducere

In ultimile decenii, criminalistica mondiala a inregistrat progrese deosebite,


vizibile pentru toata lumea. Acest lucru i-a determinat pe unii teoreticieni ai
dreptului penal sa afirme ca in domeniul realizării justiţiei, secolul al xx-lea si
este de presupus ca si cel ce va urma s-ar caracteriza prin ponderea fara precedent
a probatiunii ştiinţifice. Dezvoltarea ştiinţelor forensic s-a resimţit si in România,
insa, in raport cu tarile foarte dezvoltate cotele sunt diminuate. Acelaşi lucru se
poate spune si despre Polonia care a inregistrat o creştere simţitoare in acest
domeniu.
Realizările criminalisticii vizează, indeosebi, metodele si procedeele de
investigaţie. Aplicarea la domeniul criminalisticii a unor rezultate obţinute de
cercetarea fundamentala a permis crearea unor tehnici noi de investigaţie si, in
acelaşi timp, modernizarea, optimizarea unor metode de lucru consacrate.
Este cunoscut, insa, ca progresul oricărei ştiinţe nu se reduce doar la
perfecţionarea metodelor de cercetare. Nu se are in vedere numai progresul
tehnic. Orice ştiinţa in plina dezvoltare trebuie sa isi verifice din când in când
fundamentele teoretice, infrastuctura logica ce ii conferă credibilitatea pe plan
cognitiv. Acest demers se dovedeşte a fi deosebit de important pentru
criminalistica daca se are in vedere faptul ca aceasta este o ştiinţa tanara a cărei
promotori au luptat din greu pentru recunoastera sa ca disciplina autonoma.
De secole, scrisul, in special cel de mana a reprezentat unul din cele mai
importante mijloace de comunicare. Eficienta sa deosebita, relativa simplicitate a
insusirii de către orice persoana, l-au făcut treptat indispensabil bunei desfăşurări
a relatatiilor sociale din intreaga sfera a activităţilor omeneşti. Denumit de unii ,,o
prelungire a ideilor pe hârtie”, noţiunea de scris devine corelativa, poate chiar
confundabila cu cea de inscris in sensul cel mai larg.
Si in prezent, in pofida apariţiei mijloacelor de scriere mecanice si
electronice, scrisul de mana continua sa-si păstreze importanta, lucru evident
valabil si pentru actele intocmite in acest mod1.
Data fiind importanta pe care o prezintă scrisul de mana si implicit
inscrisurile, considerate ca fiind de interes, doresc sa menţionez câteva scurte
referiri la istoricul acestora.
Aspectul simplu al scrisului si facilitatea lecturii lor in prezent constituie
rezultatul unor eforturi indelungate. Drumul pe care ideogramele ii deschid spre
noi este lung si presărat de anumite greutăţi. S-ar putea spune ca scrisul ia

1
C.Suciu, „Criminalistica” Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1972, pag. 470.
înfăţişarea unui fenomen istoric ale cărui faze de dezvoltare se intind de-a lungul
mai multor secole in pas cu progresul civilizaţiei omeneşti.
La inceput, omul a căutat sa descopere un mod adecvat pentru a-si păstra
ideile si s-a fixat asupra unor obiective simbolice care ii fixau in minte un anumit
fapt. Ulterior s-a recurs la picturi ce desemnau un conţinut concret al ideii. Un
exemplu in aceasta privinţa ii constituie picturile rupestre de animaţie. Mult mai
târziu s-a inventat ideograma, ce constituie un semn pentru cuvânt.
Preluând scrisul, aceştia l-au adaptat necesitaţilor practice preschimbând
grafica ermetica tradiţionala intr-o forma din ce in ce mai simpla. Astfel, treptat
scrisul se extinde tot mai mult si devine din ce in mai important in viata societăţii
umane. Pe o anumita treapta de dezvoltare sociala, scrisul a căpătat o importanta
deosebita incat numai forma scrisa de exprimare a unei anumite voinţe sau de
reglementare a unor drepturi social-democratice puteau sa producă efecte
deosebite. Actul manuscris incepe sa joace un rol deosebit in viata si activitatea
oamenilor devenind incetul cu incetul indispensabil bunei desfăşurări a vieţii
social-economice2.
O data cu apariţia actelor scrise se inregistreaza si primele acţiuni de
falsificare a acestora. Apariţia pe scara larga a falsurilor reprezenta un pericol
deosebit pentru societate si a determinat luarea unor masuri de contracarare.
Cele mai cunoscute reglementari ce au in vedere contracararea falsurilor au
apărut in Roma antica si in timpul lui Iustinian. lata, ce notează in acest sens,
reputatul profesor de criminalistica, C.Suciu: „Preocupările de stabilire a unor
metode pentru descoperirea infracţiunilor si a infractorilor intalnim cu mult
inainte, dar ele au avut caracterul unor practici izolate ...Astfel, inca de pe vremea
Romei antice (lex Cornelius de falsis) si in timpul lui Iustinian (Novelele 49 si
73)au apărut primele reglementari cunoscute in controlul actelor presupuse ca
falsificate3.
In cazul unor novele menţionate, pe langa faptul ca este subliniat pericolul
pe care ii prezintă creşterea cazurilor de falsificare se vorbeşte si despre
necesitatea comparării scrisurilor (comparatio literume).
In vederea micşorării numărului de falsuri se are in vedere identificarea
persoanei care a realizat acest lucru. Identificarea scrisului poate fi avuta in
vedere, doar tinand cont de reperele identificării criminalistice in mod general ca
element definitoriu al procesului de investigare criminalistica.
Potrivit teoriei generale a identificării criminalistice, acest proces este
posibil datorite perceperii realităţii obiective si sesizării proprietăţii, trasaturilor
caracteristice unei persoane sau unui obiect ce se individualizează in cadrul mai
larg al categoriei de fiinţe sau lucruri asemănătoare. Cu alte cuvinte, ne aflam in
prezenta recunoaşterii de persoane ori obiecte, rezultata dintr-un proces de
gândire prin care s-au comparat caracteristicile mai multor obiecte, in vederea
stabilirii identităţii lor.
Spre deosebire de alte domenii, identificarea criminalistica reclama
2
Radu Constantin si Adrian Fratila- „Expertiza grafica şi raţionamentul prin analogie”, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 2000.
3
C.Suciu - op. cit.
recunoaşterea unui obiect concret, ce poate avea elemente sau insusiri de natura
sa-1 apropie de alte obiecte asemănătoare, de acelaşi gen sau specie dar care se
deosebeşte de toate acestea prin trasaturi ce-1 fac sa fie identic numai cu sine
insusi.
Prin identitate se intelege insusirea unei persoane, obiect sau fenomen de a-
si manifesta individualitatea in timp si in spaţiu, prin caracteristicile
fundamentale, neschimbătoare, ce le deosebesc de toate celelalte si le determina
sa ramana ele insele pe intreaga durata a existentei lor.
Prin identificare in criminalistica se intelege stabilirea obiectului care are
legătura cauzala cu fapta cercetata, in scopul obţinerii de probe judiciare.1
A stabili identitatea unui obiect inseamna a demonstra nerepetabilitatea
acestuia, deosebirea lui de toate celelalte obiecte, inclusiv de cele asemănătoare
lui. In criminalistica identitatea se stabileşte pe baza proprietăţilor,
caracteristicilor sau semnalmentelor exterioare ale obiectelor coincid, inseamna
ca a fost stabilita identitatea.
In procesul identificării organele judiciare si experţii criminalisti se
folosesc de mai multe obiecte pe care le compara, le examinează prin aplicarea
normelor corespunzătoare naturii lor si scopului nemijlocit. Sub aceasta denumire
generala de obiecte ale procesului de identificare se inteleg atât procesele propriu-
zise, bine delimitate prin volum si forma, cat si cele mai variate substanţe,
persoanele si chiar fenomenele, supuse examinării crimininalistice4.
În procesele identificării, examinarea se face prin aplicarea analizei si
sintezei. Analiza asupra obiectelor permite descoperirea detaliilor acestora, iar cu
ajutorul sintezei se stabilesc trasaturi comune, prin care obiectele respective se
clasifica. Asa, de pilda printr-un examen analitic făcut asupra urmei de cerneala
descoperita intr-un colt al hârtiei, se descoperă detalii ce-i individualizează tipul.
Finalitatea identificării criminalistice consta in stabilirea obiectului care se
afla in raport de cauzalitate cu fapta cercetata, după urmele creata in procesul de
materializare a activităţii infracţionale. Aceasta finalitate, in marea majoritate a
cazurilor, se realizează practic in doua etape: intr-o prima etapa se determina
apartenenţa le gen, iar in cea de-a doua se stabileşte obiectul concret a unui
element important ce are in vedere obiectul descoperit la fata locului.
Se intelege ca stabilirea obiectului concret este mult mai valoroasa pentru
organul judiciar, dar si determinarea apartenenţei la gen are o reala importanta,
cel puţin din doua motive: in primul rând, ajuta la restrângerea progresiva a sferei
obiectelor verificate, implicit uşurând sarcina identificării concrete; in al doilea
rând, da posibilitatea elaborării versiunilor cu privire la obiectele care ar putut
crea urmele descoperite la fata locului.
De subliniat faptul ca trecerea de la o sfera mai larga de obiecte la una mai
restrânsă se face pe baza acumulării caracteristicilor identificatoare. Nu trebuie
insa neglijata specificitatea anumitor caracteristici ale obiectului examinat. Cu
alte cuvinte, se va avea in vedere nu numai calitatea, ci indeosebi calitatea
caracteristicilor identificatoare, raritatea acestora.

4
Ion Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2001, pag.14
Fiind al doilea domeniu mare al investigării criminalistice, documentelor
scrise cuprind si un capitol referitor la cercetarea falsurilor in înscrisuri, a altor
categorii de falsuri, aria contrafacerilor unor valori, de genul bacnotelor, efectelor
bancare, altor categorii de documente. Sub raport tehnic criminalistic falsurile in
inscrisuri, in accepţiunea lor cea mai larga, se pot prezenta sub o mare diversitate
de forme. Cu toate acestea, dat fiind rolul si poziţia investigaţiilor tehnice
criminalistice in procesul judiciar, clasificarea acestor categorii de fapte trebuie sa
se facă in primul rând pe baza prevederilor legale. Potrivit Codului penal art.288-
290 Cp. falsul in inscrisuri poate fi de natura materiala sau intelectuala.
Falsul material, atât cel in inscrisuri oficiale, cat si cel in inscrisuri sub
semnătura privata, este consecinţa contrafacerii sau alterării sale in orice mod, de
natura sa producă efecte juridice. El poate fi săvârşit printr-o modificare fizica a
inscrisului preexistent, sau prin alcătuirea in totalitate sau in parte a unui inscris
oficial5.
Falsul intelectual consta in falsificarea unui inscris oficial cu prilejul
intocmirii acestuia de către funcţionar ori un alt salariat aflat in exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări neadevarate in
inscrisul astfel intocmit.
După cum se subliniază in literatura de specialitate, plecandu-se de la
numeroase cazuri intalnite in practica judiciara, spre deosebire de falsul total al
unui inscris sau al unei contrafaceri, caracterizat printr-o anumita unitate de
structura, atât logica cat si grafica, falsului parţial ii lipseşte aceasta unitate, in
general fiind mai uşor de depistat6.
Procedeele diverse de falsificare fac dificila, in multe cazuri, constatarea
acestora de către organele de urmărire penala sau de către organele de urmărire
penala sau de către instanţele de judecata, mai ales in ipoteza unui fals total. Ca
urmare, este necesara recurgerea la cunoştinţele unui specialist, la metode
stiintifico-tehnice adecvate de descoperire, rezultatele cercetărilor criminalistice
cu caracter tehnic sau grafic, după caz.
Expertizele criminalistice se impun cu atât mai mult in cazurile mai
deosebite de falsificare, cum sunt de exemplu falsurile întocmite de un funcţionar
in exercitarea atribuţiilor sale (falsurile in inscrisuri oficiale).

Secţiunea 2 - Identificarea criminalistica

Determinarea cadrului care vizează identificarea persoanei pe baza


scrisului de mana presupune o intelegere a noţiunii de „identificare
criminalistica”.
Stabilirea identităţii unor persoane sau obiecte, privita in sensul ei cel mai
larg - proprie tuturor domeniilor ştiinţei - reprezintă elementul definitoriu al
procesului de investigare criminalistica. Prin rezonanta sa practica, acest proces
deţine un loc bine conturat, de maxima importanta in ansamblul cercetărilor
5
Lucian Ionescu - „ Expertiza criminalistica a scrisului “ , Editura Junimea Iaşi 1973
6
Camil Suciu - „Criminalistica“, pag,472, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1972.
criminalistice. De aceea se considera ca identificarea reprezintă problema centrala
a investigaţiilor criminalistice7.
Potrivit teoriei generale a identificării criminalistice, acest proces este
posibil datorita perceperii realităţii obiective si sesizării proprietăţilor, trasaturilor
caracteristice unei persoane sau a unui obiect ce se individualizează in cadrul mai
larg al categoriei de fiinţe sau lucruri asemănătoare. Cu alte cuvinte ne aflam in
prezenta recunoaşterii de persoane ori obiecte, rezultata dintr-un proces de
gândire prin care s-au comparat caracteristicile mai multor obiecte, in vederea
stabilirii identităţii lor.
Spre deosebire de alte domenii, identificarea criminalistica reclama
recunoaşterea unui obiect concret, ce poate avea elemente sau insusiri de natura
sa-1 apropie de alte obiecte asemănătoare, de acelaşi gen sau specie, dar care se
deosebeşte de toate acestea prin trasaturi ce-l fac sa fie identic numai cu sine
insusi.
Identificarea reprezintă insusirea unei persoane, obiect sau fenomen de a-si
manifesta individualitatea in timp si in spaţiu, prin caracteristici fundamentale,
neschimbătoare, ce le deosebesc de toate celelalte si le determina sa ramana ele
insele pe intreaga lor existenta. Pentru exactitatea demersului nostru, precizam ca,
prin „identic”, trebuie sa vedem un concept aplicabil la ceea ce este unic, o
persoana, un obiect (sau chiar un fenomen) inclusiv la obiecte de gândire.
Noţiunile de identificare, identic si identitate vin din limba latina de la
cuvintele „identificare”(acelaşi), „identicus”(acelaşi) si „identitas”(identitate).
Identitatea, de exemplu, constituie una din legile de baza ale gândirii logice
formale.Identificarea este folosita nu numai de criminalistica, ci, in egala măsura
si in alte ştiinţe cum sunt chimia, fizica etc.8.
Identificarea in criminalistica isi are specificul ei, decurgând in primul rând
din aceea ca aplicarea acestei metode de cercetare consta in identificarea unui
obiect concret. De asemenea identificarea criminalistica are in vedere nu orice
obiect, ci numai pe acela care se afla in legătura cu fapta cercetata.
Rolul identităţii si al identificării criminalistice in stabilirea anumitor
imprejurari care au legătura cu fapta cercetata a fost si este inca controversata in
literatura de specialitate. Nu exista nici o indoiala ca elemente ale identificării
logice pot fi intalnite in orice activitate care urmăreşte punerea in evidenta a
imprejurarilor faptice ale cauzei penale cercetate, dar nu este mai puţin adevărat
ca identificarea criminalistica are specificul ei determinat de conţinutul
problemelor incluse in obiectul ştiinţei criminalistice, in general, si in obiectul
propriu identificării, in special. In criminalistica sunt supuse identificării obiecte
ce poseda un sistem de caracteristici, si care se afla in legătura cauzala cu fapta
cercetata. Pentru a demonstra, de exemplu, legătura cauzala dintre acţiunea sau
infracţiunea unei persoane ori rezultatul faptei sale, trebuie determinate mai intai
legaturile existente intre diferite obiecte.
7
Lucian Ionescu si Dumitru Sandu - „Identificarea criminalistica” , Edit. Ştiinţifica Bucureşti,
1990
8
Mircea Constantinescu„Consideratii privind conceptul de identificare in expertiza criminalistica”,
editata de Min. Justitiei,Bucuresti,1979,pag.77
Importanta evidenţierii unor asemenea legaturi permite sa se sublinieze
rolul identificării criminalistice in cercetarea imprejurarilor faptice. Asa cum
rezulta din insusi obiectul ştiinţei criminalistice, specialistul, expertul - intr-un
cuvânt criminalistul - este chemat sa contribuie la descoperirea, fixarea, ridicarea,
conservarea sau explica derularea unor imprejurari faptice9.
Finalitatea identificării criminalistice in stabilirea obiectului care se afla in
raport de cauzalitate cu fapta cercetata, după urmele create in procesul de
materializare a activităţilor infracţionale. Aceasta finalitate, in marea majoritate a
cazurilor, se realizează in doua etape: intr-o prima etapa se determina apartenenţa
la gen, iar in cea de-a doua se stabileşte obiectul concret a cărui urma a fost
descoperita la locul faptei. In literatura de specialitate aceste doua etape mai sunt
cunoscute si sub determinarea in grupe sau gen ori in identificare individuala.
Se intelege ca stabilirea obiectului concret este mult mai valoroasa pentru
organul judiciar, dar si determinarea apartenenţei la gen are o reala importanta,
cel puţin din doua motive: in primul rând, ajuta la restrângerea progresiva a sferei
obiectelor verificate, implicit uşurând sarcina identificării concrete; in al doilea
rând, da posibilitatea elaborării versurilor cu privire la obiectele care ar fi putut
crea urmele descoperite la fata locului.
Procesul identificării incepe cu stabilirea celor mai generale caracteristici
ceea ce si conduce la determinarea apartenenţelor la o categorie mare de obiecte.
Pe măsura ce sunt evidenţiate msusiri cu o răspândire mai mica, sfera obiectelor
se ingusteaza, pentru ca in final, pe baza unor calităţi, proprietăţi ori semnalmente
exterioare, sa se ajungă la stabilirea concreta a obiectului căutat.
De subliniat faptul ca trecerea de la o sfera mai larga de obiecte la una mai
restrânsă se face pe baza acumulării caracteristicilor identificatoare. Nu trebuie
insa neglijata specialitatea anumitor caracteristici ale obiectului examinat. Cu alte
cuvinte, se va avea un vedere nu numai cantitatea ci indeosebi calitatea
caracteristicilor identificatoare, raritatea acestora.
Practica judiciara demonstrează ca atunci când expertul nu are in vedere
natura obiectelor supuse identificării, pentru ca in raportul cu aceasta sa-si
formuleze si concluzii, in cea mai mare parte a cazurilor se ajunge la soluţii
eronate.

Secţiunea 3 - Consideraţii generale privind expertiza criminalistica

În scopul aflării adevărului, organele judiciare pot supune examinarea ca o


problema de specialitate, referitoare la urme sau la alte mijloace materiale de
proba, care necesita cunoştinţele unor specialişti ori experţi criminalisti.
Expertiza criminalistica este o activitate de cercetare ştiinţifica a urmelor si
a altor mijloace materiale de proba in scopul identificării persoanelor, animalelor,
plantelor, obiectelor, substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor
insusiri ori schimbări intervenite in conţinutul, structura, forma si aspectul lor.
9
Colaborare„Tratat practic de criminalistica”Vol.II,Constatarea tehnico-stiintifica si expertiza
urmelor lăsate de om; Servicioul Editorial 1978
Organele judiciare pot solicita efectuarea expertizei criminalistice atunci
când pentru lămurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei sunt necesare
cunoştinţele unui expert.
In timpul efectuării unei experitze se folosesc metode, procedee, mijloace
tenhice si tehnici de lucru comune. Se au in vedere: studierea si insusirea
obiectului lucrării; examinarea separata a materialului in litigiu si a celui de
comparat; examinarea comparativa; demonstatia si formularea concluziei.
Expertiza criminalistica face parte din categoria mai larga a expertizelor
judiciare ce constituie un mijloc de proba, un procedeu probator valoros, prin
care, pe baza unei cercetări fundamentale pe date si metode ştiinţifice, „expertul
aduce la cunoştinţa organului juridic concluzii motivate ştiinţific cu privire la
fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe specializate”10.
Definitoriu pentru expertiza criminalistica este faptul ca ea reprezintă o
cercetare ştiinţifica a probelor materiale, destinata identificării persoanelor,
obiectelor, substanţelor si fenomenelor aflate in legătura cauzala cu fapta si
-tabilirii anumitor proprietăţi ale acestora, precum si a unor eventuale modificări
_e forma, conţinut si structura.
Laboratoarele de expertiza criminalistica,aflate in subordinea Ministerului
Justiţiei, au fost infiintate in anul 1969. Incepind cu anul 1990, in cadrul
Ministerului Justiţiei a fost infiintat si un Birou de expertize tehnice.
Activitatea de criminalistica, desfăşurata in sistemul Procuraturii României,
este condusa si indrumata de către Compartimentul de criminalistica -”
Procuraturii Generale.
Un accent deosebit este pus pe structura si generalizarea practicii de
specialitate, in scopul perfecţionării regulilor tactice de efectuarea principalelor
acte de urmărire penala, precum si perfecţionarea metodologiei cercetării
infracţiunilor. Dintre acestea, o atenţie sporita se acorda infracţiunilor care
prezintă un pericol social ridicat, ori care sunt săvârşite cu violenta.
Eficienta constatărilor tehnico-stiintifice si a expertizelor criminalistice, ca,
de altfel, a oricărei expertize judiciare, depinde, in buna măsura de modul in care
organele de urmărire si instanţele de judecata dispun efectuarea acestora.
Respectarea nu numai a prevederilor legale, dar si a unor reguli sau cerinţe
privind oportunitatea si stabilirea obiectului expertizei, formularea intrebarilor si
calitatea materialelor trimise expertului, este de natura sa influenţeze direct
rezultatele expertizelor.
Oportunitatea expertizei se raportează si la momentul dispunerii acesteia,
intrucat pot apărea consecinţe negative prin intarzierea cat si ordonarea ei
prematura11.
Aprecierea si valorificarea expertizelor reprezintă o activitate ce reclama
din partea organelor judiciare nu numai cunoştinţe din domeniul dreptului, ci si
cunoştinţe de cultura generala, din domeniile ştiinţei si tehnicii, cu precădere
dintre cele inmanunchiate intr-un domeniu cum este ştiinţa Criminalisricii. De
altfel, după cum s-a subliniat mai sus, aceasta necesitate se constituie ca un
10
Dr. Emilian Stancu - „Criminalistica” Editura Tempus , Bucureşti 1992
11
Camil Suciu - „Criminalistica” pag. 571
argument de netăgăduit privind rolul formativ al criminalisticii in pregătirea
viitorilor jurişti, in condiţiile in care, astăzi, organele judiciare sunt obligate sa
soluţioneze cauze dintre cele mai diverse, specifice unor domenii ori relaţii
sociale ce depăşeşte mult vechiul cadru tradiţional in care se practica justiţia, cu
ani in urma.
Stabilirea corecta a obiectului expertizei criminalistice are implicaţii directe
asupra modului de valorificare judiciara a acestui mijloc de proba. Delimitarea
stricta a aspectelor de clarificat este de natura sa influenţeze pozitiv insasi
cercetarea fondului problemelor ce constituie obiectul expertizei. După cum se
invedereaza in literatura de specialitate, obiectul expertizei judiciare consta in
lămurirea unor fapte sau împrejurări, de fapt ce reclama cunoştinţe speciale din
diverse domenii12.
Argumentul principal in susţinerea acestor opinii ii reprezintă insasi
prevederile art. 116 C. Pr. Penal, potrivit cărora, in vederea aflării adevărului,
pentru lămurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei se apelează la cunoştinţele
unui expert, precum si ale art.201 C. Pr. Civil in care se arata ca instanţa poate
recurge la părerea unor specialişti pentru lămurirea unor imprejurari de fapt.
In consecinţa, organele judiciare au datoria de a veghea la respectarea
cerinţei de limitare a obiectului expertizei criminalistice in exclusivitate la ceea ce
legea defineşte generic „fapte sau imprejurari” nu la probleme de drept, cum ar fi
stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, precizarea naturii juridice a
unei fapte sau a unui aspect, reglementate prin acte normative. In acest fel se
previn situaţii de genul celor in care expertul isi exprima părerea in legătura cu
calificarea juridica.

12
Emil Mihuleac - „Expertiza judiciara” , Editura ştiinţifica , Bucureşti, 1971 , pag.141
CAPITOLUL II - EXAMINAREA ASPECTELOR PRINCIPALE

Secţiunea 1 - Examinarea preablabila

Expertiza criminalistica a scrisului de mana compara o activitate complexa,


a cărei dificultate este rareori perceputa de persoanele care nu lucrează in
domeniu. De aceea este nevoie de intervenţia experţilor care sa aibă in vedere
toate elementele problemei.
Practica a demonstrat ca tratarea superficiala a problemelor preliminare, a
căror importanta nu trebuie ignorata, duce la apariţia unor regretabile erori.
Examinările prealabile trebuie demarate imediat după primirea materialelor de
expertizat. De obicei, acestea sunt inaintate pe adresa Laboratorului de
criminalistica impreuna cu dosarul cauzei sau sub forma unui set de acte. Cum
este si firesc, materialele sunt insotite de o adresa sau un act procedural in care
sunt consemnate obiectivele expertizei si, sunt individualizate, piesa in litigiu si
cele de comparaţie. Uneori, in cazuri rare, organele solicitate pot dispune ca
anumite acte (chiar si toate inscrisurile necesare efectuării expertizei) sa fie
prezentate de persoanele fizice interesate.
Un astfel de procedeu nu contravine normelor procedurale ce guvernează
expertiza. Exista insa cerinţa, ce nu se prea respecta in practica, după care piesele
respective sa fie vizate de organul solicitant13.
In cazul identificării, aprecierea de specialist sau expert, a asemănărilor si
deosebirilor se materializează sub forma concluziilor, care pot fi certe
(categorice) si probabile.
Literatura de specialitate si practica expertizei criminalistice cunosc si
situaţii in care specialistul, sau expertul, nu poate formula nici una din concluziile
de mai sus.
Concluziile certe, la rândul lor, pot fi pozitive sau negative.
O categorie de concluzii ce au generat mai multe discuţii in rândurile
specialiştilor si practicienilor sunt cele de probabilitate14.
De cele mai multe ori, la o asemenea concluzie se ajunge din cauza
suficientei cantitative sau calitative necorespunzatoare a materialelor. Cu alte
cuvinte, obiectul căutat sau dovada căutata, in special, nu conferă specialistului
sau expertului caracteristici suficiente din punct de vedere cantitativ si calitativ
care sa permită formularea unei concluzii categorice. Pe de alta parte,
13
Adrian Fratila si Radu Constantin - „Expertiza grafica si raţionamentul prin analogie” – Editura
Tehnica, Bucureşti 2000
14
Colectiv - „Tratat practic de criminalistica” - op. cit. pag. 17
caracteristicile descoperite mai pot fi intalnite si la alte persoane, obiecte, adică
formeaza un ansamblu irepetabil care sa individualizeze in mod categoric un
anumit obiect dintre toate celelalte asemănătoare lui.
În efectuarea constatării tehnico-stiintifice si expertizei se folosesc metode,
procedee, mijloace tehnice si tehnici de lucru comune. In cadrul efectuării
expertizei se are in vedere studierea actului prin care s-a dispus efectuarea
expertizei, fiind necesar sa se acorde o atenţie deosebita si condiţiilor in care au
fost descoperite, ridicate si conservate urmele si celelalte obiecte trimise prin
expertiza, precum si imprejurarilor ce ar putea influenta intr-un fel sau altul
rezultatul final.
Aceasta activitate incepe cu verificarea si studierea ambalajului in care au
fost trimise obiectele supuse expertizei. In primul rând se verifica aspectul
ambalajului, pentru a se constata daca este intreg si deteriorat, apoi se stabileşte
daca conţinutul corespunde enumerării din actul insotitor. Concomitent se
apreciază daca materiarul ce urmează a fi examinat corespunde din punct de
vedere cantitativ si calitativ după care se trece la stabilirea caracteristicilor
generale si individuale ce permit identificarea.
Atunci când se constata neconcordanta intre cele menţionate in actul
procedural de dispunere intocmit de organele judiciare si cele constatate de expert
se va face menţiunea in raportul de expertiza.
După cum s-a arătat, sarcina remiterii materialelor de expertizat incumba
organului solicitant. Uneori apar si situaţii de excepţie. Instanţele judecătoreşti
sau organele de urmărire penala pot dispune ca cercetarea unor acte sau a unor
texte aflate pe suporturi neobişnuite sa se facă printr-un expert delegat. Ne
gândim in special, la acte ce nu pot fi ridicate datorita regimului arhivelor. Avem,
de asemenea, in vedere scrierile anonime executate pe carosabil, pereţi, garduri
sau pe alte suprafeţe. Pentru o cat mai buna cercetare a acestora se recomanda ca
expertul sa se deplaseze la locul respectiv. Imaginea grafismelor va fi reţinuta
prin fotografiere. Fotografiile vor fi executate in asa fel in cat sa surprindă scrisul
respectiv cat mai fidel, in imagini a căror calitate sa permită o analiza eficace15.
In astfel de situaţii, expertul va trebui sa isi indrepte cercetările si asupra
materialului de scriere folosit, având in vedere faptul ca scrierea pe suprafeţe
atipice se face cu instrumente, respectiv materiale de scriere ce nu au in mod
obişnuit o astfel de destinaţie. Când scrisul se afla pe un suport atipic dar
deplasabil sau detaşabil, de exemplu pe o suprafaţa de lemn, se recomanda
ridicarea obiectului respectiv pentru a fi examinat in condiţii de laborator.
După primirea materialelor de expertizat, expertul va studia obiectivele
expertizie, operaţiune ce se impleteste cu individualizarea actului in litigiu si a
celor de comparaţie.
Stabilirea obiectivelor expertizei nu ridica probleme deosebite cu excepţia
cazurilor in care acestea sunt defectuos formulate. In situaţii de acest gen,
expertul se va adresa pentru lămuriri organului solicitant. Probleme pot apărea si
atunci când expertului i se cere sa răspundă la întrebări ce depăşesc sfera de
15
Adrian Fratila si Radu Constantin - „Expertiza grafica si raţionamentul prin analogie” -
Editura Tehnica, Bucureşti 2000, ap. cit. pag. 15
competenta a investigaţiei criminalistice a scrisului fiind de apanajul altor
categorii de specialişti.
Situaţiile de acest gen - rare ce este drept - trebuie tratate extrem de atent.
Se poate intampla ca o problema ce pare sa exceada competenta expertului
grafic sa fie totuşi tangenţiala cu domeniul expertizei scrisului, caz in care
specialistul va trebui sa se implice si sa facă un efort suplimentar pentru a rezolva
chestiunea. Se solicita stabilirea faptului daca un testament olograf este autentic si
de asemenea se cere transcrierea, cuvânt cu cuvânt, a conţinutul actului respectiv.
Aceasta punea in evidenta un grafism puternic afectat de dezorganizarea indusa
de bătrâneţea si bolile de care este suferind autorul. Multe pasaje din text erau
practic ilizibile. Interpretarea datei era, de asemenea, extrem de dificila.
Studierea obiectivelor expertizei presupune, necesita, chiar individualizarea
actului probatoriu si a celor de comparaţie. In raport cu operaţiile de acelaşi gen
vizând ,, căutarea “ semnaturilor, determinarea unor rexte ste mult mai uşoara.
Probleme pot apărea atunci când datele identificării textelor sunt total insuficiente
sau chiar marcate de erori in cazurile in care piesele de expertiza sunt in număr
foarte mare si nu sunt prezentate grupat in cadrai unor voluminoase dosare.
Pentru a rezolva asemenea neajunsuri, expertul are dreptul ( si obligaţia) de a se
adresa organului solicitant pentru lămuririle ce se impun.
Asemenea aspecte, nedorite, afectează serios principiul celerităţii
instrumentării cauzelor civile si penale, prin intarzierile pe care le
provoacă. De asemenea, ar fi de dorit ca instanţele de judecata si organele de
urmărire penala sa acorde atenţia cuvenita redactărilor actului de dispunere a
expertizei si peditiei materialelor de expertizat.
După operaţiunile ingemanate, de stabilire a obiectului expertizie si de
individualizare a actelor necesare efectuării acesteia, urmează o serie de
examinări având drept scop verificarea actelor in litigiu si a celor de comparaţie
pentrua vedea daca acestea reprezintă un material operant.
Vom incepe cu piesele in litigiu. De obicei, acestea imbraca forma unor
acte sau fac parte din conţinutul unor acte. A doua situaţie se refera la
diferite mentiuni, altfel spus la texte de mica intindere.
In alte cazuri, piesele in litigiu sunt remise sub forma unor fotografii. Este
vorba de actele scrise pe suprafeţe neobişnuite.
Documentele din ambele categorii vor fi verificate sub aspectul calităţii
grafismelor pe care le conţin. Se va urmări daca acestea oferă material susceptibil
unor analize complexe.
Indiferent de forma in care sunt prezentate, originale sau copii, exista
cerinţa ca acestea sa fie de buna calitate. Uneori, chiar exemplarele originale sunt
deteriorate. Din act pot lipsi anumite porţiuni, textele pot fi slab vizibile prin
estomparea materialului de scriere sau pot conţine numeroase zone şterse.
Confruntat cu o asemenea situaţie, expertul va trebui sa aprecieze daca imaginea
grafismelor afectate poate fi imbunatatita prin diferite metode fotografice,
inclusiv prin fotografierea acestora intr-un larg spectru de radiaţii invizibile.
Daca operaţiunea da rezultate bune, textul va trebui considerat apt pentru
examinare. Expertiza va putea fi efectuata si in caz contrar, dar rezultatele la care
se ajunge pot fi neconcludente. In cazul in care un act a fost intocmit in mai multe
exemplare redate prin intermediul unei harţii copiative defectuozitatile
originalului ar putea fi remediate prin analiza exemplarelor copie care trebuie
solicitate organului care a dispus expertiza. Folosirea in acelaşi scop a unor
reproduceri realizate prin xerox sau fotografiere este posibila, dar necesita
prudenta din partea expertului. Intr-adevar nu se exclude ca astfel de copii sa
conţină modificări ce nu pot fi sesizate. Specialistul va decide in aceasta
problema, in funcţie de situaţia concreta.
In cazul textelor scrise cu instrumente atipice pe suprafeţe neobişnuite,
fotografiile ce redau grafismele respective trebuie sa fie clare, de buna calitate.In
caz contrar, expertul va trebui sa solicite remiterea unor alte fotografii, eventual
sa se deplaseze la locul unde se afla scrisul si sa procedeze el insusi la o noua
fotografiere. Daca acest lucru nu este posibil din motive obiective (si avem in
special in vedere distrugerea textului datorita intemperiilor sau altor motive), iar
imaginile avute la dispoziţie nu pot face obiectul unor analize concludente,
expertul va trebui sa comunice starea de fapt a organului solicitant si sa aştepte
decizia acestuia. Evident, efectuarea lucrării este posibila, nu poate refuza, dar
rezultatele vor fi neconcludente.
Se constata in cadrul activităţii de expertiza ca destul de frecvent piesele in
litigiu sunt remise sub forma unor reproduceri realizate cu ajutorul aparatelor
copiatoare tip xerox.
In general, in expertiza grafica exista cerinţa ca actul in litigiu sa fie
prezentat sub forma exemplarului original. Analiza efectuata asupra acestuia
permit observaţii sigure asupra hârtiei si materialelor de scriere. De asemenea,
orice intervenţie operata in scop fraudulos poate fi depistata. Or, adăugirile,
ştergerile, modificările realizate pe un act original pot fi foarte bine mascate de o
reproducere fotografica sau prin xerografiere a acestuia. Este, de asemenea,
posibil ca o reproducere de felul celor la care ne referim sa nu reprezinte copia
unui text, ci sa constituie un fals realizat prin folosirea unor texte anume alese cu
o semnătura imitata servil sau copiata.
Din punct de vedere tehnic trebuie precizat ca o copie de buna calitate
permite o examinare eficace a scrisului. In consecinţa, o copie de buna calitate
care prezintă garanţii ca este conforma cu originalul poate face obiectul
expertizei grafice. Garanţiile trebuie, bineinteles, oferite de către organul
solicitant intr-o formula fara echivoc.
In cazul actelor in litigiu care sunt sub forma unor copii realizate cu
ajutorul hârtiei copiative, consideram ca o astfel de reproducere nu permite
mascarea unor intervenţii precum ştergerea, modificarea de semne grafice sau
adăugirea. Pe astfel de documente, manoperele falsificate pot crea probleme când
vizează data sau semnătura. In asstfel de cazuri, expertul va trebui sa opereze cu
ipoteza unui transfer de grafisme de pe un act pe altul. Asupra textului, insa
examinările se pot face in condiţii de obiectivitate si cu o doza minima de risc16.

16
Colaborare - Tratat de criminalistica, Volumul II, op. Citata
Secţiunea 2 - Examinarea separata

In aceasta etapa, expertul isi notează si fixează cu ajutorul fotografiei,


filmului sau videofonogramei constatările făcute, in scopul ilustrării si
demonstarii descrierilor din raportul de expertiza17.
Determinarea caracteristicilor generale rezolva problema apartenenţei la
gen a obiectului examinat. De exemplu, pe baza criteriului mare de neologisme
folosite se stabileşte o anumita perioada de timp in care, respectivul inscris a fost
realizat. Cu cat este mai mare numărul elementelor stabilite, cu atât mai restrâns
este volumul grupei respective. Stabilirea proprietăţilor, caracteristicilor sau
semnalmentelor exterioare face posibila identificarea obiectului căutat. In cadrul
acestui proces de cercetare se scot in evidenta toate particularităţile esenţiale,
proprii numai obiectului respectiv si nerepetabile la toate celelalte, inclusiv la .ele
care ii sunt foarte asemănătoare18.
Pe timpul examinării caracteristicilor generale si individuale se stabileşte
atara, originea sau caracterul eventualelor schimbări sau modificări intervenite pe
parcurs.
Noţiunea de act in discuţie are o sfera mult mai larga decât cea de text
aianuscris. Astfel, pe langa grafismul in litigiu, actul incriminat subsumează si pe
elemente ca: suport material (de obicei o hârtie, dar poate fi confecţionat si alt
material), texte dactilografiate si alte grafisme manuscrise (scris propriu-ps si /
sau semnaturi). Printre componentele actului incriminat pot fi incluse materiale
de scriere folosite la realizarea scrisului de mana19.
Fata de consideraţii, se poate deduce ca, in anumite cazuri, noţiunile de act
in litigiu si text in litigiu de apropie destul de mult de situaţia unui testament
olograf, gen de act ce rezida practic intr-un ansamblu grafic dispus pe un suport.
Aici, actul in litigiu se confunda aproape cu scrisul de mana. In alte cazuri, si
avem de exemplu in vedere texte de mica intindere, redusa uneori la unul sau mai
multe cuvinte, distincţia dintre actul propriu-zis si textul incriminat este neta,
scrisul de expertizat constituind doar unul din marea diversitate a elementelor
constitutive ale actului.
lata raţiunea pentru care nu in toate cazurile examinate ale actului in litigiu
se constituie aproape acelaşi lucru cu cea a scrisului incriminat.

17
Ionescu L. - Expertiza criminalistica a scrisului, Ed. Junimea, Iaşi 1973
18
Aionitoaie C-tin, Berchesan Vasile si colaboratorii - Tratat practic de criminalistica, Ed. „Carpati”,
Craiova, 1992
19
Anghelescu Ion, Asache Ghe., Barbu Tudor si colaboratorii - Tratat practic de criminalistica, Institutul
de criminalistica, Serviciul Editorial, Bucureşti 1978
Trebuie precizat, de asemenea, ca analiza actului si cea a scrisului in litigiu
nu urmăresc aceleaşi obiective, aspect ce se va contura in expunerile ce urmează.
Este esenţial urmărirea aspectelor ce ar putea oferi date privind situaţia
actului in litigiu si bineinteles a textului manuscrisului incriminat. Vor trebui,
deci, evitate acele examinări ce nu conferă din start perspectiva unor
„descoperiri”. Se intelege din cele arătate, ca examinarea actului nu trebuie
privita ca o operaţiune de rutina si tratata la modul superficial, ci trebuie sa existe
convingerea ca analizele la care pot conduce isi vor aduce un real aport la punerea
unei concluzii concrete20.
Teoreticienii dreptului civil si cei din domeniul dreptului penal considera,
intr-o definiţie larga, ca noţiunea de inscris se refera la o scriere fonetica pe un
suport material a cărui natura poate fi din cele nai diverse; de la banala hârtie
format “concept” pana la o scândura sau un zid. In decursul carierei de experţi
grafici am procedat la expertizarea unor inscrisuri executate pe suporturi mai
puţin obişnuite ca de pilda; textura de covor, pancarta, tablou, drum asfaltat etc.
Examinarea hârtiei unui act va urmări: stabilirea calităţii acesteia, determinarea
caracteristicilor sale, in special a celor care pot oferi indicii in privinţa vechimii si
provenienţei ei. In cadrul cercetărilor privind ultimul aspect, atunci când hârtia
reprezintă un fragment provenit dintr-un intrg se va incerca sa se răspundă la
intrebarea din care anume obiect a fost detaşată porţiunea de hârtie incriminata.
Examinarea materialelor de scriere folosite pentru intocmirea actului in
litigiu este o operaţiune căreia specialistul trebuie sa ii acorde o mare atenţie. Ea
se refera nu numai la meterialul de scriere al textului in litigiu ci si la toate
-elelalte. Aceasta examinare include atât analiza separata, cat si raportările21.
Un scop deosebit al acestor investigaţii este acela de a stabili daca
materialele in litigiu sunt corespondente ca vechime cu data pe care o poarta
acrul.
Orice anacronism in aceasta direcţie generează ipoteza contrafacerii
documentului. Astfel, de exemplu, ştiut fiind faptul ca pixurile cu pasta au fost
introduse in România si, mai ales s-au extins ca folosinţa intre anii 1954-1965,
este greu de crezut ca un text anterior primei date executat cu pasta ar fi autentic.
Examinarea materialelor de scriere poate, de asemenea, permite sa se
stabilească (sau măcar sa sugereze) daca un anumit text a fost scris deodată sau in
mai multe reprize, si daca acesta conţine adăugiri.
Aceste analize coroborate cu cele de ordin grafic pot oferi informaţii cu
privire la faptul, daca textul in litigiu si alte texte au acelaşi autor. Datele de acest
gen pot fi extrem de preţioase. Astfel, de exemplu printr-o analiza a materialelor
de csriere coroborata cu una grafica s-a stabilit inca de la inceput ca menţiunile
scriptice in litigiu nu aparţineau persoanei care figura ca titular, ci unei alte
persoane, un funcţionar ce intocmise actul respectiv.
Din consideraţiile de mai sus rezulta si importanta examinării tuturor
textelor pe care le conţine un act (ma refer chiar si la semnaturi). Este bine chiar,
ca si textele realizate cu maşini de scris sa fie analizate.
20
Ciopraga A. -Criminalistica, Universitatea “A. I. Cuza”, Iaşi 1986, pag. 113
21
Stancu E. - op. cit., pag 38
Examinările actului in discuţie sunt urmate, oarecum in mod necesar, de
cele vizând textul in litigiu, care poate fi si el privit, in prima instanţa, ca un
constituient de baza al actului respectiv. Examinările scrisului se vor face pe mai
multe linii, procedeu ce răspunde unor deziderate practice22.
Astfel, o prima investigaţie va urmări ca expertul sa se familiarizeze cu
textul sau textele in discuţie, sa se stabilească notele definitorii ale acestora si sa
răspundă la notele definitorii ale acestora si la intrebarea daca un text provine sau
nu, de la o singura persoana si daca au fost sau nu executate in acelaşi moment,
cu aceeaşi ocazie.
Determinarea caracteristicilor unui text se face prin operaţii succesive,
constând in depistarea (observarea) unor note, individualizarea, memorarea
acestora si compararea cu acele eşantioane grafice ce se succed primei observaţii.
Aceasta examinare “pe etape”, se aplica atât in cazul in care obiectul
analizei este un singur text, cat si in cazul in care in litigiu sunt doua sau mai
multe texte. Ultima situaţie poate privi si expertize ce au ca obiect un număr
foarte mare de acte.
Indiferent de situaţie, expertul va acţiona in faze succesive, fiecare dintre
ele finalizandu-se cu o examinare comparativa a doua corpuri grafice. Iniţial, un
corp grafic poate rezida in câteva rânduri. In urma examinării treptate se va -unge
in situaţia in care comparaţia se va face intre un ansamblu grafic din ce in BE mai
mare si textele neanalizate.
Prin operaţii de acest gen, după un timp, specialistul va fi in măsura sa .
nstruaisca un tablou al grafismului in litigiu, compus dintr-o serie de caracteristici
de ordin general si special. Prin analiza repetata, acesta poate fi îmbogăţit cu alte
note definitorii neremarcate iniţial.
Odată cu stabilirea unui „portret-robot” al scrisului in litigiu, expertul va
putea sa aprecieze daca un text unic provine sau nu de la una si aceeaşi persoana
si daca mai multe texte in litigiu au sau nu autor comun. In cazurile in care unul
sau mai multe texte provin de la mai multe persoane, aceasta situaţie trebuie
consemnata. In cazul expertizelor ce au ca obiect un număr foarte mare de
înscrisuri, se recomanda intocmirea unor tabele in care sa fie inserate constatările
ce privesc fiecare inscris23.
Totodată, se va stabili daca unul sau mai multe acte au fost scrise deodată
(cu aceeaşi ocazie) de către acelaşi autor. Departajările grafismelor sunt posibile
pe baza unor examinări privind materialele de scriere folosite si modificările
survenite in tabloul de caracteristici ale acestora atunci când avem de a face cu
acte scripturale desfăşurate la anumite intervale de timp.
Constatarea faptului ca un grafism a fost executat in mai multe etape
impune o alta verificare in baza căreia sa se stabilească daca scrisul / scrisurile
executate ulterior celui iniţial, reprezintă sau nu adăugiri in intelesul art.288 Cp.
Conform cărora, constituie adăugiri acele grafisme ulterioare a căror prezenta este
in măsura sa producă efecte juridice.
22
Adrian Fratila si Radu Constantin - Expertiza grafica si raţionamentul prin analogie, Editura
Tehnica, Bucureşti 2000
23
Ciopraga A. si Iacobita I. - Criminalistica, Ed. Fundaţiei “Chemarea”, Iaşi 1997
Astfel, de exemplu, anumite modificări operate de testator in textul
testamentului olograf sunt admisibile doar daca acestea nu schimba contintul
iniţial al scrisului. In caz contrar, chiar daca modificarea aparţine testatorului,
aceasta trebuie consfinţită prin semnarea si punerea datei, operaţiune ce ii
incumba insusi testatorului.

Secţiunea 3 - Consideraţii privind sistematizarea caracteristicilor


individualizatoare ale scrisului

Organizarea datelor oferite de instituţie nu constituie un lucre deloc simplu.


Uneori, un asfel de demers sfidează abstracţiunea. De aceea, aceasta trebuie
ajutata. Ajutorul va veni sub forma tablourilor de caracteristici individualizatoare
prin care de-a lungul timpului, incepand cu grafologii, specialiştii in materie au
incercat sa surprindă orice scris pecetluit sa reflecte doar una si o singura
persoana pe cat durează viata acesteia. Se conturează, astfel mijloacele prin care
expertul, depăşind primele faze de examinare a -crisului in litigiu, procedează la
definirea grafica a acestuia.
Este vorba de nenumăratele observaţii directe si comparaţii având ca
repere o serie de caracteristici acceptate de criminalistica timpului. Cat
timp durează un astfel de proces este o chestiune ce ramane la aprecierea
expertului.
Oricum, ideal ar fi ca aceasta sa nu se rezume la primele faze ale cercetării
si pd la primele studii ale abstractizării concretizate in descrieri24.
Este indicat, insa, ca aceasta etapa sa incerce, prin analize repetate, sa ofere
o cat mai bogata imagine a scrisului in litigiu.
In ceea ce priveşte „tablourile caracteristice ale unui scris” de care expertul
este obligat sa se folosească, ar trebui inteles ca acestea sunt de o mare
diversitate, de la o epoca la alta, de la un specialist la altul. Pentru exemplificare
oferim mai multe astfel de sistematizări aparţinând unor nume ilustre in domeniul
criminalisticii moderne. După cum se observa, acestea sunt relativ asemănătoare,
deosebirile fiind practic neesentiale25.
Experţii, mai ales cei in formare, ar trebui sa inteleaga faptul ca deşi aceste
tablouri reprezintă sistematizarea in materie, acestea nu sunt “tabu”. Ei ar trebui,
de exemplu, sa ştie ca J. Crepieux - Jamin impartise caracteristicile scrisului in 7
genuri subdivizate in 175 de specii, iar P. Humbert oferea un tablou cu 70 de
specii. Celebrul expert (de scoală grafologica) H. Schneickert impartea
caracteristicile scrisului in esenţiale (primordiale) si caracteristici generale
(nelegate de diferite litere) si caracteristici particulare (legate de litere, cifre si
grupările lor); la noi in tara A. Boia oferea un tablou grafologic al caracteristicilor
scrisului, perfect adaptabil necesitaţilor expertizei grafice etc.
Nu este exclus ca la impartirea moderna a caracteristicilor in generale si
speciale, o contribuţie foarte mare sa fi avut Osborn, expert criminalist, reputat si
teoretician de excepţie, care a “lucrat” cu un astfel de tabel.
24
Camil Suciu - op. cit., pag. 215
25
Adrian Fratila si Radu Constantin - op. cit., pag.28
Caracteristica de ritm a scrisului, pe care orice expert grafic influientat de
scoală grafologica germana ii vizează in primul rând la o prima analiza grafica,
este vizata si de R. M. Mayer care stabilea ritmul unui scris prin analiza
distribuirii presiunii ce manifesta o anumita regularitate. Astfel spus, ritmul ar
putea fi definit ca o repetiţie regulata de trasee executate cu aceeaşi presiune. Este
vorba de un fel de „motiv” analogic ce apărea periodic in derularea unui scris.
Pentru experţii grafici de „scoală germana” aceasta caracteristica este considerata
a fi extrm de importanta26.
Oferim un alt exemplu. Aceeaşi experţi de scoală germana operează cu
noţiunea numita intensitatea impulsului scrisului ce ar putea fi definita ca
reprezentând scrierea unui număr de litere fara a ridica instrumentul scriptural de
pe hârtie.
Se vorbeşte astfel de o definire a unui scris in raport de impulsul literei
adică situaţia in care fiecare litera este scrisa separat; impulsul cuvântului adică
situaţia in care un cuvânt este scris dintr-o mişcare.
Trebuie, de asemenea, reţinut ca aceasta ajustare a materialului in litigiu,
deşi guvernata si bineinteles directionata de „tabele” ale caracteristicilor este
absolut dependenta de datele oferite de acesta. Astfel spus, un text va oferii un
tablou despre sine insusi complex sau mai puţin complex in funcţie de
caracteristicile sale. In principiu, un text amplu se va preta la o descriere detaliata,
directionata in funcţie de caracteristicile sale. Un text de mica intindere nu va
permite insa o analiza sub toate aspectele, anumite caracteristici neputand fi
evaluate.
“Tabloul” scrisului in litigiu nu trebuie absolutizat, el putandu-se dovedi a
fi inselator. Va trebui, inca din prima faza a examinărilor, sa se opereze cu
posibilitatea ca anumite caracteristici ale scrisului sa fi fost modificate, cunoscut
fiind ca acestea se afla intr-o prima etapa intr-o strânsa dependenta.
Astfel, de pilda este verificat ca o sporire a vitezei produce un impact in
privinţa inclinarii acestuia, care se măreşte; o sporire a dimensiunii literelor
conduce la o scădere a legeturii acestora etc.
Toate aceste aspecte trebuie reţinute, deoarece in faza evaluării
asemănărilor si / sau deosebiri ele trebuie luate in calcul, fiind in măsura sa
contribuie la potenţarea uneia sau alteia dintre ipotezele de lucre. Pe plan logic,
operaţiunile la care ne-am referit echivalează cu o intelegere, cu o rezumare cat
mai exacta a tot ceea ce oferă intuiţia. Definirea scrisului in litigiu constituie
reprezentarea abstracta a intuiţiei acestuia, altfel spus transformarea acstui obiect
nu au intrat in sfera cunoaşterii, intr-unul operant.

Secţiunea 4 - Examinarea comparativa

Compararea se face, de regula, intre urmele obiectului verificat, nefiind

26
Camil Suciu - opera citata
insa exclusa nici posibilitatea comparării directe a obiectelor. Sunt comparate,
mai intai, proprietăţile, caracteristicile si semnalmente exterioare generale, după
care se trece la compărea celor individuale. Cu alte cuvinte, in prima etapa se
stabileşte apartenenţa la gen, iar prin cea de-a doua se realizează identificarea
propriu-zisa27.
Examinarea comparat se realizează prin procedeele: confruntările,
juxtapunerii si suprapunerii.
Spre deosebire de juxtapunere si suprapunere, al căror conţinut ii dezvăluie
ininsasi domeniile lor, procedeul confruntării poate fi realizat prin mai multe cai:
- pe cale statistica, atunci când caracteristicile, proprietăţile si
semnalmentelor exterioare pot fi apreciate numeric;
- cu ajutorul tabelului sinoptic, care poate prezenta imaginea generala a
asemănărilor sau deosebirilor proprii obiectelor comparate;
- pe baza de diagrama, care permite o reprezentare a raportului poziţional
dintre unele caracteristici , proprietăţi si semnalmente exterioare ale obioectelor
comparate;
- prin verificarea din cartotecile si colecţiile criminalistice, care se poate
realiza pe baza unor formule criminalistice stabilite in mod convenţional.
De exemplu, cu ajutorul cartotecii dactiloscopice monodactilare se poate
stabili daca urma digitala descoperita pe un document are sau nu corespondent in
cartoteca, pentru a stabili identitatea persoanei care a scris chiar daca aceasta
identificare nu este pe baza scrisului de mana28.
Se cunoaşte faptul ca pentru identificarea autorului se presupune o faza de
examinare comparativa a textului in litigiu si a pieselor de comparaţie.
Raţionamentul prin analogie necesita ca obiectul necunoscut, respectiv
scrisul in litigiu, sa fie comparat cu o serie de obiecte cunoscute ce au un predicat
comun, acestea fiind piesele de comparaţie. Piesele de comparaţie au ca numitor
comun faptul ca provin de la persoana X. Fata de imprejurarile ca scrisul oricărei
persoane este strict individual rezulta ca toate piesele de comparaţie vor retine
acelaşi tablou de calităţi definitorii.
La rândul sau si scrisul in litigiu prezintă un grup de caracteristici care ii
individualizează. Se desprind aproape de la sine concluzia conform căreia
examinarea comparativa trebuie sa vizeze particularităţile scrisului in litigiu si pe
cele ale pieselor de comparaţie. Fiecare grup de acest fel reprezintă o descriere a
unor calităţi esenţiale la care se ajunge printr-o susţinuta activitate de sinteza
desfăşurata in etapa examinărilor separate ale scrisului incriminat si ale celor de
comparaţie29.
In cursul examinărilor comparative, expertul va face o mare diversitate de
observaţii pentru a stabili daca particularităţile scrisurilor confruntate concorda
sau prezintă deosebiri si la care anume caracteristici se refera cele constante.
In domeniul cu care ne ocupam, elaborarea acesteia necesita un complex de
evaluare si interpretare a cărui sarcina ii incumba expertului. Aceasta nu are ca
27
Adrian Fratila si Ghe. Pasescu - Expertiza criminalistica, Ed. National 1977
28
Adrian Fratila si Radu Constantin - opera citata
29
Camil Suciu - opera citata
ajutor in aceasta activitate decât experienţa si gradul sau de pregătire
profesionala.
Aprecierea oricărei caracteristici se face cu ajutorul unui criteriu
reprezentat de valoarea sa identificatoare. Sintagma, subliniata, ar putea fi
tradusa prin ponderea, greutatea, pe care o nota grafica o are intr-un proces de
identificare a autorului unui scris. Valoarea identificatoare a particularităţilor
grafice nu poate fi măsurata, tradusa in termeni cantitativi, ci se supune doar unei
evaluări operate de specialist.valoarea identificatoare a unei carecteristici este
data de aportul ei individualizam, adică de rolul ei, locul pe care ii deţine printre
celelalte caracteristici ale unui scris, al căror grup ii conferă acestuia unicitatea in
raport cu scrisul oricărei alte persoane. La examinarea sub acest aspect a unei
caracteristici trebuie mai intai sa se determine cat de importanta este aceasta
printre celelalte caracteristici, cat de puternica apare amprenta acesteia in tabloul
grafic.
Valoarea individualizatoare a unei caracteristici este data de insumarea a
trei factori si anume: valoarea prestabilita a grupului de caracteristici din care face
parte; frecventa apariţiei sale in grafismele persoanei respective; raritatea apariţiei
sale in raport cu scrisurile tuturor celelalte persoane30.
Practica de expertiza confirma faptul ca identificarea autorului unui inscris
se poate face uneori doar cu ajutorul caracteristicilor speciale. Avem in vedere
indeosebi cazurile oferite de scrisurile deghizate in care materialul operant al
scrisului in litigiu rezida in litere , cifre si alte semne grafice ale scrisului, si-au
păstrat particularităţile originale.
In ceea ce ne priveşte, consideram ca la identificarea autorului unui inscris
sa isi aducă contribuţia atât caracteristicilor generale, cat si cele speciale. Nu este
insa necesar ca asemănările sa privească intregul tablou de note grafice relevat de
scrisul cert.
Referitor la posibilitatea identificării doar pe baza caracteristicilor speciale
suntem nevoiţi sa facem o importanta observaţie. Astfel, apreciem ca intre
caracteristicile generale si cele speciale nu se poate trasa o linie sigura de
demarcaţie, dat fiind faptul ca in mod obişnuit caracteristicile speciale vor reflecta
volens-nolens si unele caracteristici generale31.
Chiar si o singura litera poate retine indicii privind, de exemplu, gradul de
evoluţie a scrisului, mărimea acestuia s.a. . Un singur suprasemn poate reflecta,
prin morfologia sa si prin plasament, viteza de execuţie. Oricum, trebuie reţinut
ca din punct de vedere teoretic caracteristicile generale sunt considerate a avea o
pondere mai mica decât cele speciale. Dupa cum am arătat 1-a inceputul
prezentării, aceasta reprezintă valoarea predeterminanta. In realitate, dupa cum se
va vedea in finalul celor ce urmează, frecvent o caracteristica generala se poate
dovedi cu mult mai valoroasa decât multe caracteristici speciale. Pentru
intelegerea acestui lucre va trebui sa avem in dezbatere si alte elemente ale
identificării.
Un alt factor pe baza căruia se apreciază valoarea individualizatoare a unei
30
Emilian Stancu - opera citata, pag. 112
31
Andrei Atanasiu si Radu Constantin - Caracterologia si grafologia, Ed. Tehnica, Bucureşti 2000
caracteristici ii constituie frecventa de apariţie a unei note grafice in scrisul unei
persoane. Examinarea unui număr mare de scrisuri de comparaţie va permite
stabilirea modului de manifestare a tuturor caracteristicilor grafice32.
Când vorbim de repetiţia unei note grafice avem in vedere manifestarea
fidela a aceleiaşi note grafice, fiindcă se poate intampla ca o nota grafica sa
constituie o prezenta constanta, dar marcata de variate modificări de la un act
grafic la altul.
Un alt criteriu dupa care se cântăreşte valoarea individualizatoare a unei
caracteristici ii reprezintă raritatea sa in raport cu scrisurile altor persoane.
Raritatea unei caracteristici exprima probabilitatea de apariţie a acesteia in
scrisurile unor diferiţi autori. Folosirea acestui criteriu se bazează pe nenumărate
observaţii pe care teoreticienii si practicienii expertizei criminalistice le-au
efectuat de-a lungul timpului.
Cu prilejul studierii unui număr enorm de scrisuri s-a observat ca unele
caracteristici grafice sunt comune multor scrisuri, in timp ce altele se regăsesc cu
mult mai rar33.
Din prima categorie, fac parte indeosebi caracteristicile de ordin general,
lucre explicabil prin faptul ca acestea sunt trasaturi generice care prin insasi
natura lor vizează un număr indefinit de scrisuri. Este demonstrat de examinările
scrisurilor de nivel inferior sau mediu ale căror litere si cifre prezintă mari
asemănări sub aspect morfologic, in privinţa timpului de legătura si a modului de
redare a suprasemnelor si sedilelor. De aici si dificultatea interpretării
concordantelor, când termeni ai examinărilor comparative sunt grafisme de
aceasta factura.
După unele opinii si “idiotismele grafice” se pretează la distincţii. Astfel, se
considera ca valoarea cea mai mare trebuie acordata acelor elemente de acest gen,
a căror prezenta nu este uşor de sesizat de către orice privitor. Este vorba, in
special de combinaţii grafice miniaturale, având un plasament discret, ce sunt
depistate cu greu chiar si de către un expert in scrisuri.
Raritatea nu este doar un atribut al unor caracteristici de ordin general. Nu
avem in vedere orice caracteristica de acest gen . Chiar si plan imaginativ ne-ar fi
greu sa concepem, de exemplu, un grad de evoluţie insolit sau un aspect
neobişnuit privind viteza de execuţie sau inclinarea unui scris. Poate constatarea
unor cazuri de acest gen 1-a determinat pe Lacard sa afirme ca unele caracteristici
generale pot fi considerate chiar ca reprezentând “idiotisme grafice”. Ne-am
referit pana acum la factorul individualizant al “rarităţii” in raport de
caracteristicile grafice privite la modul individual34.
Este insa extrem de important sa notam ca raritatea poateprivi si grupuri
alcătuite din reunirea diferitelor caracteristici. In acest sens, prin extensie, se
poate vorbi si de scrisuri “rare” individualizate prin tablouri grafice realizate prin
insumarea neobişnuita a notelor grafice.
In examinarea asemănărilor, un mare rol trebuie acordat valorii
32
Emil Stancu - opera citata
33
Ciopraga - opera citata, pag. 57
34
Emilian Stancu - opera citata, pag. 187
identificatoare (individuale si de grup) a caracteristicilor scrisului de comparaţie
aflat cu cel in litigiu intr-un astfel de raport. Va trebui, de asemenea, verificat daca
particularităţile corespondente scrisului in litigiu releva sau nu o execuţie naturala
, ştiut fiind ca procedeele contrafacerii scrisului pot crea analogii faptice35.
În finalul unor asemenea operaţii complexe, expertul va stabili daca
asemănările stabilite sunt suficiente pentru a gira un raţionament prin analogie
prin care sa se ajungă la transferarea predicatului scrisurilor de comparaţie
(atributul lor de a aparţine persoanei X) asupra scrisului in litigiu.
Evaluarea si interpretarea asemănărilor si deosebirilor conduc spre o
concluzie de un anumit fel. O anumita concluzie nu este altceva decât o afirmaţie.
Pentru ca o afirmaţie sa capete valoarea unui adevăr ştiinţific , aceasta trebuie
probata. Daca probatiunea se considera a fi suficienta, atunci afirmaţia se
transforma intr-o afirmaţie certa. Ca adevăr ştiinţific, aceasta nu trebuie sa
contrazică sistemul de adevăruri sistematizate ale siintei din care face parte, in
cazul de fata, ştiinţa criminalisticii.
Concluziile certe exprima totala convingere a expertului ca lucrurile se
prezintă intr-un anumit fel. Adeziunea deplina ca lucrurile se prezintă intr-un
anumit fel. Adeziunea deplina si sincera a acestuia este deosebit de importanta,
orice ezitare a sa in aceasta privinţa ştirbind concluzia din punct de vedere al
fundamentării sale subiective.
Concluziile probabile sunt in acord cu structura logica a oricărui adevăr
ştiinţific si, de aceea, se recomanda ca beneficiarii expertizelor in care apar
concluzii probabile sa le utilizeze pe măsura ponderii lor. Trebuie sa aibă mereu
in vedere faptul ca, după opinia aproape generala, o concluzie probabila este
foarte apropiata de una certa.
Concluziile probabile sunt emise atunci când materialul grafic in litigiu nu
permite o examinare comparativa eficace, lucru ce se datorează indeosebi
cuantumului redus al acestuia (un cuvânt, câteva litere sau cifre etc.) sau / si
absentei unor caracteristici cu suficienta valoare identificatoare. In cazul
scrsurilor inferioare sau de factura madie, se intampla destul de des ca aspectul
banal al semnelor componente - cu frecvente apariţii in multe alte scrisuri de
acelaşi nivel - a creeze probleme ce pot conduce la concluzii probabile sau la
afirmaţii cu un grad de certitudine si mai mic. O concluzie probabila are evident
si un suport obiectiv dar ea se sprijină in mod preponderent pe credinţa expertului
ca situaţia este asa cum considera el. De aceea, valoarea cognitiva a concluziei
probabile este in relaţie directa cu experienţa si pregătirea profesionala a
expertului36.
Aceasta este raţiunea pentru care, in unele tari, in raportul de expertiza se
consemnează si vechimea in specialitate a expertului respectiv.
Sunt si cazuri in care starea materialului in litigiu nu permite nici măcar
formularea unei concluzii cu valoare de opinie. Fata de caracterul inoperant al
scrisului in litigiu expertul se vede pus in situaţia de a nu putea efectua expertiza
sau de a nu putea sa se pronunţe nici măcar print-o afirmaţie de mica
35
Adrian Fratila si Radu Constantin - opera citata, pag.31
36
Ion Mircea - opera citata, pag. 430
probabilitate. Situaţii de acest gen pot apărea atunci când actul in litigiu (si scrisul
pe care ii conţine) este deteriorat, de exemplu, prin spălare chimica, iar
“'intarirea” scrisului nu este posibila. La rândul lor, scrisurile deghizate prin
modalităţi care le depersonalizează pot crea probleme de aceasta natura. La fel,
solicitarea efectuării unei expertizepe baza unor copii de slaba calitate.
Concluziile emise in astfel de cazuri imbraca forma: “Scrisul cutare este
inapt pentru o examinare criminalistica”; “Din motivele indicate in cuprinsul
raportului nu se poate stabilidaca scrisul cutare a fost sau nu executat de o
anumita persoana”37.
In cadrul domeniului examinării comparative, denumita si expertiza
grafica, sau grafoscopica, de unde si o alta denumire a domeniului examinării
criminalistice a scrisului, respectiv grafoscopia judiciara, trebuie făcuta
diferenţierea pentru a nu folosi in mod eronat termenul de “expertiza grafologica”
deşi grafologia are un domeniu distinct de investigare, fiind folosita
cu precădere in psihodiagnostic, in studiul particularităţilor de caracter al
unei persoane38.
Din analiza unei vaste practici in domeniul exoertizei criminalistice grafice
rezulta ca acest gen de identificare este intalnit in cazuri si forme variate.
Frecvent, identificarea după scris vizează următoarele obiective: verificarea
autenticităţii unui text, identificarea autorului unui text anonim cu conţinut
calomnios, descoperirea unui fals prin imitarea sau deghizarea scrisuluisi, de aici,
identificarea persoanei autorului textului.
Ca si celelalte examinări criminalistice destinate identificării persoanei
după urme create in câmpul infracţional, identificarea după scris presupune, in
mod necesar, un examen comparativ intre scrisul in litigiu si scrisul aparţinând cu
certitudine persoanei suspecte39.

Secţiunea 5 - Raport de expertiza criminalistica – model orientativ

RAPORT DE EXPERTIZA CRIMINALISTICA


Nr. 18 din 20 mai 1978
Dosar nr. 184/1978 al Inspectoratului Judeţean Alba al Ministerului de
Interne.
Expert grafic: Dr. Vasile Stan

OBIECTUL EXPERTIZEI
Prin rezoluţia motivata nr, 108 din 7 mai 1978 aorganului de cecetare
penala s-a solicitat o expertiza prin care sa se stabilească daca scrisul după biletul
găsit la locul săvârşirii furtului aparţine numitului I. R.
37
Ciopraga - opera citata, pag. 125
38
A. Ciopraga - opera citata, pag. 125
39
Adrian Fratila si Radu Constantin - opera citata, pag. 45
OBIECTELE SUPUSE EXAMINĂRII:
- un bilet cu scris cursiv executat prin imitarea caracterelor tipografice,
descoperit la locul săvârşirii furtului;
- modele de comparaţie experimentate preluate de la numitul I. R.

CONSTATĂRI
La examinarea scrisului in litigiu si scrisului de comparaţie (planşa 1)
sau :onstatat următoarele caracteristici coincidente:
a) Caracteristici generale:
- gradul de evoluţie > mare;
- dimensiunea literelor > normala;
- poziţia literelor fata de linia de baza > verticala;
- apăsare mare si constanta pe tot traseul grafic;
- forma si direcţia rândurilor > dreapta;
- forma scrisului > semirotunjita.
b) Caracteristici individuale:
- B : bucla reala la nivelul joncţiunii celor doua parti ale volutei. Trăsătura
finala se răsfrânge spre dreapta prin formarea unei bucle -reale sau virtuale;
- C : cârlig in incipienta. Traseul prezintă o covexitate in partea mediana.
Trăsătura finala se dirijează alungit si eterat;
- E : corpul si grama inferioara sunt executate dintr-o mişcare neintrerupta
a instumentului scriptural, având o formade linie curba. Celelalte doua grame sunt
de forma convexa, cea mijlocie fiind alungită;
- G : bucla in finalul literei, deasupra căreia se plasează o linie orizontala;
- M : forma convexa a celei de-a patra grame;
- R : bucla virtuala in partea mediana a volutei. Trăsătura finala se dirijează
uşor ascendent;
- S : cârligul in final;
- V : forma sinuoasa a primei grame. Trăsătura finala se dirijează
descendent, formând astfel o bucla semiovala.

CONCLUZIE
Scrisul in litigiu depus pe biletul găsit la locul săvârşirii furtului din
magazin a fost efectuat de numitul I. R. Expert grafic, Dr. Vasile Stan.
CAPITOLUL III - MECANISMUL SI PROPRIETĂŢILE
SCRISULUI NATURAL

Secţiunea 1 - Fazele fiziologice ale scrisului

Scrisul reprezintă un mijloc de comunicare interumana, superior limbajului


vorbit prin atributul perenităţii, situaţie ilustrata de dictonul latin “Verba volant
scripta manent”.
Scrierea consta in reproducerea pe un suport oarecare cu ajutorul unor
semne simbolice (caractere literale) a limbii vorbite si a gândirii. Actul scrierii,
familiar aproape oricărei persoane, reprezintă o deprindere, adică o modalitate de
acţiune având aspecte automatizate, dar fata pierderea controlului conştient.
Astfel, in raport cu deprinderea, conştiinţa isi modifica funcţiile trecând de la
dirijarea pas cu pas a actului la o supraveghere generala.
O acţiune automatizata nu se confunda deci, in nici un caz, cu o activitate
inconştienta. Deprinderile se elaborează conştient, se formează prin exerciţiu. Sub
aspect practic, automatizarea actului de a scrie aduce cu sine schematizarea si
prescurtarea acţiunii, eliminând tot ceea ce este de prisos.
Legaturile nervoase ce formează esenţa stereotipului dinamic sunt asociate
si cu o permanenta analiza si sinteza de ordin optic, acustic, chinestezetic. Actul
scrierii presupune, de asemenea, o reglare adecvata a circulaţiei si respiraţiei,
guvernata de centri nervoşi superiori localizaţi in cortex.
Putem trage concluzia ca scrisul va oglindi specificul activităţii nervoase de
la nivel scoarţei cerebrale, exprimate prin proprietăţile de forţa, echilibru si
mobilitate.
Prin forţa se intelege cuantumul de substanţa excitabila deţinuta de celulele
nervoase. Echilibrul se refera la raportul dintre ponderea excitaţiei si inhibiţiei, ce
determina precizia legaturilor nervoase. Mobilitatea vizează posibilităţile de
modificare ale acestora, factor de care depinde adaptabilitatea organismului la
schimbările mediului exterior.
Un alt aspect principal are in vedere stabilitatea scrisului si anume păstrarea
in mod constant, pe tot parcursul vieţii, a caracteristicilor generale si de formare a
grafismelor după ce acestea s-au consolidat in scrierea unei persoane.
Stabilitatea trebuie inteleasa in sens relativ, deoarece ea poate fi schimbata
ori de cate ori intervin modificări constante in determinarea sistemului excitativ,
de natura a forma un nou tip de legătura nervoasa temporara, un nou tip de
stereotip dinamic.
Unii dintre factorii care contribuie la modificarea scrisului sunt exteriori i
instrumentul scriptural, hârtia de scris, poziţia in care se scrie, suportul pe care
este aşezata coala de hârtie etc), alţii formează categoria stărilor momentane
(graba, emoţia etc.)- Aceştia vor modifica totdeauna doar aspectul general al
scrierii, pe când cei patologici permanenţi pot modifica anumite trasaturi ale
scrisului, acesta pastrandu-si insa aspectul.
Schematic, factorii care influenţează scrisul de mana pot fi grupaţi asfel:
1 .Factori fiziologici:
- vârsta;
- vederea;
- mana;
- oboseala;
- emoţiile, graba, indispoziţia, surmenajul;
- starea de ebrietate (pasagera);
- frigul.
2.Factori mecanici:
- suportul actului;
- instrumentul scriptura];
- materialul pe care se scrie;
- poziţia de scriere.
3.Factori patologici:
- tulburări cardiovasculare;
- boli neurologice: scleroza, tromboza cerebrala, sechele, boala lui
Parkinson, epilepsii etc. ;
boli psihice: psihoze cronice maniaco-depresive, paranoia cu formele ei de
deliruri, schizofrenie, psihoze depresive, demente, psihopatii.

Fig. 1 - Scrisul aceleiaşi persoane:


a)elev in clasa a III-a (9 ani); b) elev în clasa a VI-a (12 ani); c) student (19
ani).
Fig. 2 - Scrisul cu mana dreapta al unei persoane.

Fig. 3 - Scrisul aceleiaşi persoane executat cu mana stanga.

Vârsta. În scris, există totdeauna o ucenicie de la început voluntară.


Treptat, mişcările voluntare devin automate prin eliminarea mişcărilor părăsite,
prin simplificarea, coordonarea şi adaptarea mişcărilor indispensabile, construirea
semnelor grafice, se au in vedere şi diferenţele existente la mişcarea iniţială, în
opriri şi pentru corecturi.
La inceputul formarii deprinderii de a scrie, scrierea nu este decât
reproducerea mai mult sau mai puţin mecanica a unui modul caligrafic.
Evoluţia scrisului are loc paralel cu inaintarea in vârsta, când are loc o
diminuare a inaltimii literelor, scrisul devine uniform, e simplifica, in sensul ca
literele tind sa păstreze numai ceea ce este esenţial pentru intelegerea lor.Pentru a
obţine o mai mare eficienta in scris, scriptorul recurge la tot felul de prescurtări,
de legaturi personale si spontane etc.40.
Deprinderile de scriere se perfecţionează continuu, dar schimbările suferite
in cursul acestui proces sunt mai lente si uneori neevidente, dar pot fi si situaţii
când chiar cativa ani pot sa fie destul pentru a schimba apreciabil aspectul unei
scrieri.
Oricum, o scriere suferă cu certitudine modificări in decursul unui timp
indelungat, pentru ca nimeni nu scrie la cincizeci de ani ca la douăzeci, înaintarea
in vârsta (imbatranirea) a scriptorului produce asupra scrisului modificări in
40
L. Ionescu, Expertiza criminalistica a scrisului, Ed. Junimea Iaşi 1973, pag.46 si 49
aspectul sau, cum ar fi: tremurat, dezorganizat, imbacsit, dezaliniat,
disproporţionat etc.
Cum menţionam anterior, caracteristic pentru scrisul bătrânilor este
apariţia, printre altele, a tremuraturilor. Ele constau in oscilaţii ritmice de mica
amplitudine, deplasând unul sau mai multe parti ale corpului de-o parte si de alta
a scrierii si a poziţiei de repaus. Ele apar, in afara oricărei stări patologice si ca
urmare a oboselii si chiar a emoţiilor. Este vorba aici de tipul tremuraturii
fiziologice caracteristice imbatranirii. Prezenta tremuraturii fiziologice la bătrâni
influenţează si forma scrisului, coeziunea, repartizarea, poziţia punctului de atac
si trasaturile incipiente la diferite litere, finalizările literelor41.
Pierderea vederii. Orbirea nu duce si la pierderea deprinderilor grafice ale
unei persoane care ştie sa scrie. De scrierea orbilor s-au ocupat in special doi
experţi români: Henri Stahl si Aurel Boia, care au întreprins cercetări pe cazuri
reale si experimentale, ale căror rezultate le redăm in cele ce urmează.
Ca aspecte generale, scrisul unui orb va prezenta aceleaşi caracteristici ca si
scrisul sau din perioada in care era văzător, dar va fi evident marcat de fenomenul
de dezorganizare cauzat de nesiguranţa datorata condiţiilor in care este executat.
A. Boia considera ca principalele dominante ale scrisului cursiv al orbilor
sunt: incetinirea si şovăirea scrisului; pierderea rândurilor si incalcarea lor
datorita lipsei de control vizual; inegalitatea distantelor dintre rânduri, cuvinte si
litere; deplasarea semnelor diacritice si a barelor minusculei litere „t” sau
omiterea lor; mărimea scrisului, datorita concentraţiei exagerate a atenţiei si a
rezemari mâinii si braţului de hârtie.
Cercetările efectuate de Mary S. Becom semnalează preferinţa
nevazatorilor pentru utilizarea formai tipografice si a literelor majuscule; alte
caracteristici observate se refera la tremurarea minusculelor „j”, „b”, „d”, „k”, „h”
si „f', trasarea unghiulara a minusculei „r”, legarea barei lui t de corpul literei sau
omiterea completa a barei, la fel punctul literei „i”.
Mana. Este organul efector propriu-zis. Inca Anoxagora suatinea ca omul
isi datorează superioritatea folosirii mâinilor. Aristotel scria ca mana este
instrumentul (unealta) care inlocuieste toate instrumentele (uneltele).
Mana poate influenta scrisul in mai multe situaţii. Uneori, persoanele
bolnave sau foarte in vârsta solicita ajutorul unei alte persoane pentru a intocmi
un act, mai ales testamente. Ştiind ca valabilitatea lor este condiţionata de
executarea scrisului cu mana proprie, testatorul isi lasă mana ghidată de către o
persoana străina, ceea ce este reflectata in grafismul astfel obţinut.
„Mana ajutata” constituie o modalitate de cooperare intre o persoana
bolnava, inca in stare sa execute unele gesturi grafice, deşi nu este suficient de
sigura, si o alta persoana care accepta sa o asiste. In cursul operaţiei de scriere,
unele gesturi ale celor doua mâini concorda si deci se adiţionează, dar in mod
inevitabil alte gesturi se contrazic42.
Pierderea mâinii drepte sau absoluta imposibilitate de folosire a acesteia
41
Expertiza grafica si raţionamentul prin analogie - Adrian Fratila si Radu Constantin - op. citata,
pag.86
42
Adrian Fratila si Radu Constantin - op. cit., pag. 130
obliga persoana sa scrie cu mana stânga. Deşi ea are formata deprinderea de
scriere, nu operează un transfer al deprinderii de la o mana la alta. Mana stânga
trebuie antrenata indelung pentru a crea o noua deprindere, asa ca la inceput
„noul” scris va prezenta diferente fata de scrisul anterior, executat cu mana
dreapta.
Mana inmanusata. Scrisul va fi diferit totdeauna de cel cu mana libera
prin coeziunea care scade in prima situaţie, prin schimbarea liniei de baza a
rândurilor, prin mărirea literelor si forma lor ascuţita, repartizarea scrisului este
toarte strânsa, ritmul se micşorează, se schimba poziţia punctului de atac sau
dispare la unele litere, trăsătura incipienta la unele litere devine mai concava.
Disgrafiile. Procesul scrierii este un proces lent si aproape insensibil, de
aceea si evoluţia scrierii nu este riguroasa in dezvoltarea sa. Se intampla, insa ca
uneori se poate descoperi la unele persoane un decalaj intre scrierea ei si stadiul
psihomotor corespunzător vârstei reale, un avans al dezvoltării psihologice,
intelectuale asupra matricitatii, decalaj cunoscut sub numele de disgrafie.
Disgrafiile sunt intalnite mai ales la copii, in procesul formarii scrisului si chiar
după aceea. La copilul normal, scrierea este regulata, ordonata, urmărind modelul
caligrafic.
Este disgrafic un copil la care calitatea scrierii este deficitara, fara sa fie
nici un deficit neurologic sau intelectual care sa explice aceasta43.
La disgrafic, scrierea este neregulata, da impresia de dezordine, e
neregulata, e nearmonizata, unele litere sunt construite din graba, se suprapun
celor alăturate, se lovesc de ele, unele depăşesc mărimea lor normala, altele din
contra, sunt mult prea mici, forma lor este ascuţita, serpuita sau chiar franţa.
Disgraficul, după cum se observa, se opreşte din scris de foarte multe ori
pentru ştersuri si corecturi, anumite litere sau parti ale literelor fiind foarte des
retuşate sau incarcate fara a fi vorba de o corecţie ortografica. Desigur ca nu
exista o forma tip de disgrafic si nu se pot pune in evidenta, la un singur disgraf,
toate semnele enumerate.
Crampa funcţionala ( o contractura tonica a unui anumit grup de muşchi
care apare totdeauna in executarea aceluiaşi act ) poate fi la unele persoane un
factor care imprima scrisului anumite modificări. La copii, ea se manifesta sub
forma unor dureri permanente, in timpul scrisului, la nivelul umărului,
antebraţului sau al degetelor.

Fig. 4 - Scris cu mana libera.


43
Camil Suciu, opera citata, 489
Fig. 5 – Scris cu mâna înmănuşată la aceeaşi persoană.

Scrisul prezintă următoarele caracteristici: literele au mărimi diferite, o


forma neregulata, când ascuţita, când puţin rotunjită, se observa chiar tremuraturi,
coeziune mare, efortul depus pentru construirea literelor e mare, de aceea
apăsarea este mijlocie, uneori mare, forma liniei de baza a rândului este serpuita
mai mult franta.Se mai observa uneori ca scriptorul mai omite litere din unele
cuvinte, aceasta din tendinţa de a termina mai repede de scris cuvântul respectiv
si de a scapă de efortul la care este supus prin scris. Dar crampa poate fi intalnita
si la adulţi.
Starea de ebrietate sau beţia alcoolica se deosebeşte de alcoolismul
cronic, care este o stare de lunga durata si care se manifesta in scris prin
descreşterea inaltimii minusculelor de la inceputul spre sfârşitul textului, printr-o
tremurare regulata, continua, verticala si constanta precum si prin ridicări
frecvente ale instrumentului scriptural, insotite de deformarea cuvintelor la
finalizare.
Beţia alcoolica ocazionala este uneori invocata de persoanele care contesta
un scris sau care admit scrierea unui act sau executarea semnăturii sub influenta
băuturii, urmărind astfel anularea actului respectiv. Examinarea testului constituie
un excelent test de demonstrare a stării de ebrietate in care se afla un conducător
auto interpelat si chiar o metoda suplimentara de determinare a gradului de beţie.
Starea de ebrietate poate modifica scrisul unei persoane in funcţie de
cantitatea de alcool conţinuta in sânge. Sunt situaţii când persoana in cauza se afla
doar intr-o stare de hiperexcitabilitate, situaţie descrisa mai inainte; atunci insa
când cantitatea de alcool in sânge este foarte mare, scrisul prezintă caracteristici
cu cel deţinut in condiţiile accentuate.
In aceasta forma, scrisul este foarte neregulat, literele sunt de mărimi
diferite, predomina forma ascuţita, deposantele sunt mai mari ca de obicei,
coeziunea este mai mica, linia de baza a rândurilor este dreapta descendenta (ca la
oboseala accentuata).
Un alt exemplu de grad mare de ebrietate consta in scăderea coordonării
mişcărilor, ritmul este foarte lent, trasaturile sunt extrem de tremurate, literele
sunt incomplete, lipsind unele parti componente, sau se reduc la semne
indescifrabile, se omit litere, rândurile devin, de obicei, descendente după
ridicarea creionului sau tocului, rândul este „pierdut” liniatura imprimata nu se
mai respecta, iar marginea din partea stânga este depăşita.

Secţiunea 2 - Factori care influenteaza caracteristicile scrisului

Sunt acei factori care produc modificări ale scrisului si care sunt urmarea
unor condiţii de scriere diferite, care pot incomoda scriptoral, dând naştere unor
devieri de la scrisul sau obişnuit. Aceste imprejurari au un caracter temporar si
influenţează doar un singur specimen de scris care a fost executat intr-o anumita
situaţie.
In cazul in care scrisul de mana este depus pe alte suporturi decât hârtia
(lemn, metal, zid, ţesătura) ori cu alte instrumente scripturale decât obisnuitaul
stilou sau creion (chibrit ars, fragment de cărbune etc.) acesta va suferi modificări
ale caracteristicilor generale si individuale. Modificările sunt generate de faptul
ca intervin o serie de factori care creează persoanei unele greutăţi in redarea
stereotipului dinamic caracteristic obligand-o la eforturi suiplimentare44.
Se au in vedere natura suportului, instrumentul scriptoral, mărimea textului,
poziţia scriptorului.
Suportul actului. Obiectul pe care este aşezata foaia de hârtie in momentul
scrierii contribuie uneori la deformarea scrisului. Astfel, un suport instabil, plasat
la o inaltime sau un unghi nepotrivit, nu este de natura sa favorizeze scrierea
normala, cum ar fi întocmirea unui act pe o lada, pe un perete, pe o mapa care se
tine in mana sau pe genunchi etc. De asemenea, o suprafaţa zgrunturoasa,
neregulata (de exemplu o scândura nerinduita, cu asperităţi) sau o suprafaţa moale
(o pătura, o fata de masa) pot determina in scris intreruperea trasaturilor, direcţii
nedorite ale acestora, care deformează unele litere si schimba orientarea
rândurilor. In practica, asemenea situaţii se intalnesc, in special, la intocmirea
actelor justificative de predare a mărfurilor, la semnarea borderourilor etc.
Natura suportului. Practica demonstrează ca suporturile pot fi moi si
nestabile (ţesători), cu asperităţi, neregulate, zgruntoroase (lemn, metal, metal cu
o prelucrare primara), dure si lucioase (lemn, metal - prelucrate superior), cu
duritate scăzuta si in poziţie verticala (ziduri). Aceste elemente au influenta
asupra continuităţii trasaturilor, precum si asupra mărimii dimensiunii relative a
scrisului.
Formatul hârtiei are influenta asupra mărimii literelor.
Instrumentul scriptural. Influenţează mai puţin caracteristicile scrisului,
cel mult grosimea si calitatea literelor este afectata, dar nu si aspectul general sau
construcţia literelor. Deşi, de regula, este posibil sa se compare doua scrisuri
realizate cu instrumente diferite, identificandu-se autorul, totuşi este preferabil sa
se recurgă la scrisuri executate cu instrumente similare. O alta modalitate de a
scrie consta in trasarea liniilor cu ajutorai unui beţişor ascuţit (scobitoarea,
chibrituri) imbibat intr-o substanţa de scris (tus, cerneala, sânge, vopsea etc.)

44
Dr. Emilian Stancu - “Criminalistica” - vol. I, op. cit., pag. 160
trasaturile vor deveni intrerupte inevitabil datorita necesitaţii de a alimenta mereu
instrumentul, vor deveni mai late pe unele porţiuni si mai inguste pe altele, va
scădea frecventa punctelor de legătura si se va altera continuitatea trăsăturii
literei, liniei sau cuvântului. Daca se utilizează un beţişor de chibrit ars, se va
remarca o mai slaba intensitate a coloritului traseului mai ales in partea finala,
data de faptul ca se termina substanţa de scris, respectiv partea arsa a
chibritului.In cazul folosirii unui cărbune sau a unei bucati de cărămida, va creste
dimensiunea traseelor, a literelor si cuvintelor iar presiunea va fi mai mare pentru
a invinge rezistenta suportului ori in vederea asigurării aderentei substanţei de
scris la acesta. La folosirea instrumentelor de scris cu vârf ascuţit de tipul unui cui
(bucati de sarma, ace etc.) traseul literelor se deformează, se observa anumite
unghiuri, iar unele litere vor fi simplificate tocmai datorita rezistentei suportului
si neobisnuintei autorului de a le folosi. In aceste situaţii, tendinţa de simplificare
a literelor si rezistenta suportului ii determina pe scriptor sa recurgă la scrierea cu
majuscule, care in general au o execuţie mult mai uşor de realizat.
Un aspect aparte ii au scrisurile executate cu spray care in ultimii ani au
apărut frecvent, realizate in special pe ziduri, garduri, conducte de apa, vitrine
(din cadrul magazinelor ), mijloace de transport etc.
Ca apariţie - de asemenea intr-un fel interesant - o constituie scrisurile
executate cu vopsea pe faţa si/sau trupul suporterilor sportivi sau participanţilor la
diverse manifestări cum ar fi carnavalurile.
Aceste scrisuri capata un aspect de estompare, unghiurile, in general,
dispar, marghinile literelor se observa mai greu ş.a.m.d.
Tot o execuţie aparte este cea a tatuajelor, unde scrisurile, datorita
elasticităţii pielii, suporta unele modificări, dar caracteristicile de baza se
păstrează.
Poziţia de scriere. Cea mai indicata poziţie de scriere este cea in care
scriptorul este aşezat, cu rezemarea antebraţelor pe masa, dar actul scrierii se
poate desfăşura in cele mai variate condiţii: la masa, in picioare, rezemat, culcat
pe burta sau pe spate, in picioare cu fata in sus - poziţie frecvent folosita de
pictorii bisericeşti si restauratori.
Modificările cele mai pregnante se constata la scrisurile de evoluţie
inferioara, căci persoanele cu o capacitate scripturala modesta intampina
dificultăţi seriase atunci când sunt puse in situaţia de a scrie din poziţii care nu
sunt familiare. In schimb, pentru persoanele cu un scris superior, caracterizate
printr-o buna coordonare si siguranţa a gesturilor grafice, chiar o poziţie anormala
nu deranjează prea mult, după cum nici scrierea pe un suport reliefat nu produce
scrisului tulburări notabile.
Poziţia incomoda in scris este un factor care intervine foarte des in scrisul
unei persoane. Influenta este insa foarte mica, scrisul pastrandu-si in esenţa toate
caracteristicile generale si individuale. Poziţia incomoda la scris modifica in
principiu: forma literelor, dimensiunea lor, inclinarea, direcţia rândurilor precum
si unele caractere individuale ale scrisului, cum ar fi variatiuni in executarea
ovalului, a bastonatei minusculelor „a” si „t” etc.
Mărimea textului. Pe astfel de suporturi, textele sunt relativ scurte. In
genere, acestea se compun din doua/trei rânduri, uneori din doua/trei cuvinte care
imbraca forma unor mesaje sau construcţii grafice simple.

Secţiunea 3 - Factori patologici

Tulburări cardiovasculare. La bolile cronice, deci de lunga durata si


insotite de leziuni permanente, scrisul se menţine in limite normale, fiind marcat
insa de mici semne care după dr. Rene Restin, ar corespunde organelor lezate si
pe care le-a denumit „gesturi de suferinţa ale scrierii” (gesturi esenţiale privind, in
principal, orânduirea scrisului si gesturi referitoarea la litere).
Alţi cercetători susţin insa ca degradările pe care le suferă scrisul, cum ar fi
cazul unui ritm cardiac anormal, nu pot fi catalogate ca atare si ca in general sunt
similare - dar nu atât de pronunţate - cu degradările produse de alcoolism
(L.G.Remillard).
Modificările generate de bolile cronice privesc siguranţa trasaturilor,
direcţia rândurilor, dimensiunea semnelor grafice, neglijenta punctuaţiei etc.
Bolnavii imobilizaţi la pat intampina dificultăţi mult mai mari, in special la
inceperea rândurilor si a cuvintelor, unde pot fi necesare doua, trei incercari ce
apar pe hârtie sub forma unor trasaturi de atac repetate; la fel desprinderea, adică
ridicarea instrumentului de scris, este anevoioasa, dând naştere unor trasaturi
tarate.
Bolile mintale. Acestea, indiferent ca sunt cu sau fara lezarea centrilor
nervoşi, afectează profund scrisul. Modificările din aceasta categorie cunosc o
mare varietate. Pentru ilustrare, menţionam câteva dintre schimbările mai
caracteristice pentru stările agitate: aspect haotic, numeroase neregularitati ale
trasaturilor, tremuratul! accentuate, dezalinieri, rânduri orientate in toate
sensurile; in cazurile de comportare violenta se merge pana la inteparea si ruperea
hârtiei cu vârful creionului sau al peniţei. De asemenea, se inregistreaza frecvente
omisiuni de litere sau elemente ale acestora precum si de cuvinte intregi, ceea ce
sporeşte confuzia si ilizibilitatea scrisului45.
Tremuratura este caracteristica si in unele cazuri de paralizie generala,
scleroza in placi, unde este foarte accentuata, luând aspectul unei instabilităţi
atoxiforme. Caracteristic pentru bolile cronice, indiferent de natura si localizarea
lor, este apariţia agafiei si paragrafiei, in scrisul bonavilor respectivi. Exista grade
diferite de imposibilitate a scrisului, de la incapacitatea absoluta de a scrie o
litera, pana la situaţia in care bolnavul scrie, dar sare unele litere sau cuvinte, deci
pana la paragrafie. Paragrafie se manifesta prin repetarea unor litere.
Debilii si demenţii executa scrisul intr-un fel care are aspectul unei
45
Athanasiu A. si Radu Constantin - Grafologia criminologica si tendinţa criminala in scris, Ed. PACO
Bucureşti, 1996
mazgalituri (grifonaj). Scrisul in oglinda se intalneste la schizofrenici (se executa
de la scrisul suprapus).
Scrierile schizofrenicilor se prezintă de la inceput ciudate, prin alegerea
hârtiei, cernelii, maniera trasaturilor grafice. Foarte des apar in scris stereotipiile,
dar chiar intreaga acţiune de a scrie poate capata aspect stereotip; de la scrierile
identice ca forma si conţinut adresate mai multor persoane, pana la coli de hârtie
umplute cu acelaşi cuvânt repetat de nenumărate ori, pe linii verticale sau
orizontale. Conţinutul scrisorilor bolnavilor, strâns legat mai ales de gândirea si
vorbirea lor, este de cele mai multe ori expresia gândirii delirante si a incoerentei.
In sfârşit, notam ca o ultima situaţie, modificările survenite ca urmare a
stării psihice deosebite in care se afla scriptorul, respectiv emotivităţii puternice
care ii domina in momentul comiterii unui act ieşit din comun. Astfel, scrisorile si
biletele lăsate de sinucigaşi oglindesc adesea tensiunea si disperarea celor care se
adresează familiei sau unor persoane de care sunt legaţi afectiv, luandu-si rămas
bun, scuzandu-se pentru actul lor sau dând dispoziţii privind impartirea bunurilor
ce le poseda.
Modificările la care făceam referire anterior nu sunt de natura a face
imposibila identificarea scriptorului, ci sunt doar transformări mai mult sau mai
puţin pronunţate ale scrisului.
Uneori, se intampla ca imprejurarea care influenţează procesul scrierii sa
aibă o intensitate deosebita, astfel incat identificarea persoanei sa devină
imposibila. Acest lucra se poate realiza mai ales in situaţiile când scrisul care a
suferit modificarea este foarte redus cantitativ.

CAPITOLUL IV - CRACTERISTICILE SCRISULUI

Secţiunea 1 - Caracteristici generale

Denumite de specialişti si dominante grafice aceste caracterstici sunt


constituite din acele particularităţi specifice aspectului general al unui scris,
formei acestuia. Pe baza lor este posibila clasificarea cu exactitate a unui anumit
tip de scris. De asemenea, acestea sunt elemente valoroase in descoperirea unui
fals prin imitare sau deghizare, in care autorul se concentrează mai mult asupra
modului de construcţie al literelor, scapandu-i caracteristicile sale generaleproprii,
care ii divulga identitatea, aspect frecvent intalnit in practica de specialitate.
Caracteristicile generale ale unui scris sunt relativ numeroase ceea ce a
determinat pe mulţi autori de specialitate sa procedeze la clasificări si
subclasificari. Acestea vizează câteva aspecte principale: caracteristici privind
aspectul general al scrisului, precum si particularităţi de construcţie ale semnelor
grafice componente.
Gradul de evoluţie a scrisului se număra printre cele mai importante
caracteristici de individualizare. Evoluţia unui scris reprezintă stadiul la care o
persoana a ajuns cu deprinderea sau cu tehnica de scrie.
Potrivit acestor critici, un scris poate avea un grad de evoluţie inferior,
mediu sau superior. In comparaţie cu scrisurile inferioare, cele superioare sunt
definite de un grad accentuat de coordonare si viteza mare de execuţie, câteodată
fiind mai puţin citeţe, spre deosebire de persoanele cu un scris inferior, care nu
pot imita un scris superior, persoanele cu scris inferior sau mediocru, fara a putea
evita cu totul anumite automatisme capabile sa o demaşte.
Aprecierea gradului de evoluţie se face in funcţie de nivelul de coordonare
a mişcărilor, de stabilitatea celorlalte caracteristici generale si de ritmul sau viteza
de scriere.
In procesul examinării acestei caracteristici la scrisurile depuse pe suporturi
sau cu instrumente atipice se pot constata o reducere a coordonării mişcărilor si
trasaturilor, o incetinire a ritmului execuţiei literelor si cuvintelor, precum si
alterarea legaturilor dintre ele.
Deoarece nu intotdeauna reducerea coordonării mişcărilor si trasaturilor se
datorează naturii suportului sau instrumentului scriptural folosit, trebuie sa se
analizeze si posibilitatea ca la baza modificării respective sa se afle gradul redus
de evoluţie a scrisului. Expertul, in procesul examinării scrisului in litigiu, isi
poate da seama daca persoana poseda un scris cu grad de evoluţie ridicat (după
mişcările grafice ce se incorporează in textul depus) si daca sincronizările sunt
generate de suport, de instrument ori de nivelul insusirii deprinderilor grafice. De
altfel, pentru persoanele al căror scris prezintă un grad redus de evoluţie, scrierea
pe aceste suporturi si cu asemenea instrumente va fi dificila.
Conţinutul spiritual - Elementele conţinutului spiritual se refera la ideile
cuprinse in scrisul examinat, limba folosita, stilul, formele dialectale, greşeli
gramaticale etc.
Vocabularul, in care preferinţa pentru anumite cuvinte, folosirea frecventa
in text a unor cuvinte de specialitate sau a unor provincialisme, neologisme,
arhaisme, alături de care modul de formare a frazelor, de utilizare a timpurilor
verbale, obişnuinţa de plasare a adjectivelor in fraza etc, constituie elementele
care tin de persoana scriptorului.
Evoluţia grafica, insa, este de data de uşurinţa cu care scrie persoana in
cauza, de experienţa pe care o are aceasta. Se distinge, in acest sens, un scris
evoluat de altul neformat sau in curs de formare. Este imposibil de imitat, de
exemplu, un scris evoluat de către o persoana cu un scris inferior. In schimb, o
persoana cu scris evoluat poate realiza un scris inferior46.
Sub aspectul evoluţiei grafice, scrisul poate fi inferior, superior sau mediu.
Scrisurile inferioare, fiind executate printr-o coordonare slaba a
mişcărilor, intr-un ritm foarte lent, cu timiditate, fara siguranţa, au un traseu fara
uniformitate in realizarea semnelor grafice atât ca mărime si forma, unele fiind
rotunjite, altele unghiulare, cat si in ceea ce priveşte poziţia fata de orizontala
rândurilor.
Scrisurile de evoluţie medie, in general, sunt ingrijite, cu semnele grafice
uniforme ca mărime, contur si poziţie fata de linia rândurilor, intr-un cuvânt asa
cum a fost obişnuit scriptorul de pe băncile scolii.
Scrisurile superioare, bazate pe un lung proces de exerciţiu de
perfecţionare a mişcărilor, de imbunatatire a vitezei scrierii, prezintă un traseu
uşor, realizat cu multa siguranţa cu tendinţa de simplificare a semnelor grafice si
a legaturilor dintre ele si, in acelaşi timp, cu mai multe variante de realizare a
aceloraşi litere47.
Gradul de evoluţie al unui scris se apreciază tinand seama de ritmul scrierii,
de coordonarea mişcărilor in timpul scrierii si de stabilirea caracteristicilor
generale si speciale ale scrisului.
Ritmul scrierii poate fi lent, mijlociu sau rapid. Cu cat un scris este mai
evoluat ritmul lui este mai rapid, fara a influenta stabilirea caracteristicilor grafice
ale scrisului. O persoana poate sa-si modifice intenţionat ritmul scrierii, dar daca
depăşeşte posibilităţile proprii, asigurate de gradul sau de evoluţie grafica, scrisul
devine necitet, dezordonat. Fiecare persoana are un ritm propriu al scrisului, pana
la care caracterul citeţ al literelor ramane neschimbat. Scrierea intr-un ritm rapid
cu păstrarea constanta a caracteristicilor grafice denota un grad inalt al evoluţiei
scrisului, automatizarea si perfecta coordonare a mişcărilor grafice48.
Ritmul rapid al unui scris se observa prin legarea intre ele a literelor din
cuvinte printr-o singura mişcare a instrumentului scriptural, trasaturile literelor
rămânând totuşi egale si armonioase.
Coordonarea mişcărilor scrierii este al doilea element după care se
apreciază gradul in evoluţie al scrisului. Coordonarea mişcărilor se oglindeşte
prin aceeaşi orientare a mişcărilor grafice. Ritmul rapid al unui scris se observa
prin legarea dintre ele a literelor din cuvinte dintr-o singura mişcare a
instrumentului scriptural, trasaturile literelor rămânând totuşi egale si armonioase.
Coordonarea mişcărilor scrierii este al doilea element după care se
apreciază gradul de evoluţie a scrisului. Coordonarea mişcărilor se oglindeşte prin
aceeaşi orientare a mişcărilor, aceeaşi mărime si inclinare data literelor, forma
precisa a trasaturilor de unire a literelor, aceeaşi direcţie a rândurilor etc. Daca o
persoana isi depăşeşte voit ritmul obişnuit al scrierii, aceasta are in loc in
detrimentul coordonării mişcărilor grafice, aducând după sine simplificarea
literelor si pierderea caracterului lor citeţ.
46
Ion Mircea - Criminalistica, opera citata
47
L. Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului, Editura Junimea, laşi 1973; pag. 82-83
48
C. Suciu - Criminalistica - op. cit. pag. 490
Un scris se poate realiza uneori sub gradul sau de evoluţie, datorita unor
condiţii obiective sau subiective, ca: scrisul in picioare, condiţii atmosferice
nefavorabile, stanjenirea mişcărilor braţului de imbracamintea purtata, stări
emoţionale puternice, imbolnavirea ochilor sau mâinilor, diferite boli nervoase.
Forma scrisului - este o alta caracteristica de ordin general. Aceasta
priveşte aspectul dominant al trasaturilor unui scris. Elocventa pentru definirea
din punct de vedere a unui grafism sunt caracteristicile morfologice ale
minusculelor “m” si “n”. Se poate spune ca modul de construcţie al acestora
permite incadrarea scrisului in una din următoarele forme: arcadata, unghiulara,
ghirlandata si arcuita (concava).
Tot din punct de vedere al formei, scrisurile pot fi impartite in : simple,
simplificate si complicate.
Scrisurile simplificate sunt cele ce reflecta un nivel superior de evoluţie si
au in alcătuire semnele grafice redate stilizat. Ele nu se confunda cu scrisurile
simple, care sunt acele grafisme tributare modelelor caligrafice sau tipografice.
Forma scrisului, data de gradul de dexteritate al celui care scrie are in
vedere si gradul de evoluţie a scrisului. Ca forma scrisul poate fi executat ascuţit,
rotunjit sau imitând modelul de tipar. La scrisurile arcadate apar ca dominante
formele de arcada la trasaturile superioare ale literelor, cum sunt cele de la literele
“m” si “n”; la scrisurile ghirlandate, trasaturile inferioare si cele de unire apar sub
forma unor ghirlande.
Se caracterizează si prin deformarea relativa a literelor deşi scriptorul va
incerca sa le execute cat mai aproape de modelul obişnuit. Se remarca o scădere a
gradului de legătura intre litere, o oarecare simplificare a traseelor. Apar mai
multe unghiulari la trasaturile arcadate si rotunjite specifice mai ales scrisurilor cu
o astfel de forma, la scrisurile unghiulare, acestea se pot accentua si mai mult.
Aprecierea formei se face după configuraţia literelor, din acest punct de
vedere, scrisurile sunt cursive ori cu caractere tipografice, iar in ceea ce priveşte
modul de legare a literelor se au in vedere formele arcadate, rotunjite etc.
Dimensiunea sau mărimea scrisului - se apreciază prin raportarea
intregului text la mărimea generala a suportului de scris si la distincţia sa. Totuşi,
se socoteşte ca scrisul mare are semnele grafice mai inalte de 2-3 mm, iar cel mic
sub aceasta valoare. Sub acest aspect, scrisul este mic, mijlociu si mare. In cadrul
unui cuvânt, literele pot avea si o mărime uniforma, de exemplu in cazul
scrisurilor descrescande, denumite si gladiate, sau al scrisurilor crescânde,
respectiv ingladiate.
Dimensiunea scrisului se măreşte, mai ales când suportul permite acest
lucru. De asemenea, se modifica raportul dintre literele depasante si cele
nedepasante, concomitent cu mărirea traseului literal, a distantei dintre grafismele
unui cuvânt si dintre cuvinte, precum si a spaţierii dintre rânduri. Aceasta se
explica prin faptul ca, din cauza incomodităţii si a condiţiilor neobişnuite,
scriptorului ii vine greu sa indeplineasca mişcări precise si mărunte.
Sub aspectul mărimii, grafismele comporta si alte clasificări. Una dintre
acestea are in vedere raporturile de ordin dimensional dintre majuscule si
minuscule.
Când acestea sunt de mărime aproximativ egala, scrisul este subinaltat.
Când majusculele sunt mult mai mari in raport de minuscule, scrisul va fi
suprainaltat. Un raport obişnuit intre majuscule si minuscule va caracteriza un
scris normal.
O alta disociere a grafismelor se face pe baza raportului de inaltime al
literelor ce alcătuiesc un cuvânt. Când acestea descresc progresiv, scrisul va fi
denumit gladiat deoarece forma cuvântului aminteşte de lama unei săbii (gladius
in limba latina). Când literele se măresc, progresiv, avem de a face cu scrisul
ingladiat.
Măsurarea inaltimii se face de-a lungul axului literei si nu permite
măsurarea perpendiculara fata de rând, căci inaltimea perpendiculara fata de rând
variază in funcţie de inclinarea literei. La măsurarea inaltimii literelor nu se iau in
considerare depasantele, ci numai corpul central al literei.
Pentru stabilirea mărimii literelor (inaltimii lor) se vor măsura 30-40 de
litere la care se va calcula media aritmetica.
Apoi se stabileşte proportionalitatea , comparând literele nedepasante
(a,c,e,i,m,n,o,s,u,v,z) cu depasantele (b,d,f,g,h,j,k,l,t,y). Când diferenţa intre ele
este mare, socotita pe verticala, se considera suprainaltat, iar când diferenţa este
mica, avem scris subinaltat. In privinţa inaltimii scrisului, este posibil ca numai
unele litere sa fie suprainaltate sau subinaltate. De asemenea, in unele scrisuri
inaltimea semnelor grafice din cuvinte poate sa crească treptat ori sa intalnim o
situaţie inversa, când, pe măsura apropierii de sfârşitul cuvântului, literele devin
tot mai mici. In prima situaţie avem asa-numitul scris crescător sau ingladiat, iar
in cea de-a doua descrescător sau gladiat.
Presiunea scrisului - se manifesta in principal prin lăţimea trasaturilor
literei si prin eventualitatea existentei urmelor de adâncimi din masa suportului.
Ingrosarea trasaturilor in cazul incitării mişcărilor se amplasează in diferite
puncte ale literelor in mod destul de unitar.
Presiunea scrisului reprezintă intensitatea generala a apăsării; este pusa in
evidenta de grosimea trasaturilor si de urmele de adâncime din stratul de hârtie,
tinand cont bineinteles de tipul instrumentului scriptural folosit. In funcţie de
aceste elemente, presiunea scrisului poate fi: mica, medie si mare.
Presiunea mare apare in cazul scrisurilor lente, slab evoluate, datorita
alunecării foarte incete a vârfului instrumentului scriptural pe suport si a poziţiei
de sprijinire a mâinii.
Din contra, la scrisurile rapide, virful instrumentului scriptural abia atinge
suprafaţa suportului, uneori trăsătura grafica fiind imprimata doar la inceput sau
la sfârşit, tocmai datorita acestei foarte mici intensităţi de apăsare.
Tinand cont ca tipul instrumentului scriptural este un factor de care trebuie
sa se tina cont in stabilirea presiunii, astfel daca la tocul cu peniţa se poate stabili
intensitatea de apăsare după grosimea trasaturilor, nu acelaşi lucru se poate afirma
când drept instrument scriptural s-au folosit creionul, pixul cu pasta sau un
instrument cu vârf sintetic.
In cazul folosirii acestor instrumente, apăsarea poate fi pusa in evidenta cu
o oarecare aproximaţie, dar cu mare atenţie, de intensitatea urmelor de adâncime
in stratul suportului. Trebuie specificat neapărat acest lucru, deoarece mina
creionului poate fi tare sau moale, vârful ascuţit sau tocit, stiloul cu bila poate sa
aibă pasta fluida sau mai puţin fluida, sau bila sa se rotească mai uşor sau mai
greu, instrumentul cu vârf din fibre sintetice sa fie mai mult sau mai puţin plin cu
tus sau cerneala si, datorita acestora, presiunea scrisului studiat poate sa fie
alterata fata de presiunea normala a scrisului model de comparare. Si la tocul cu
peniţa, care a rămas singurul instrument păstrător fidel al apăsării, lăţimea
trasaturilor si adâncimii urmei in stratul de hârtie pot fi parţial modificate de
dimensiunea vârfului sau de poziţia peniţei, fata de suprafaţa foii.
Practica a arătat ca trasaturile grafice rezultate in urma mişcărilor de
presiune si aductie sunt mai groase si mai late de obicei decât cele rezultate in
urma mişcărilor de extensiune si abductie. Tinand cont ca aceste mişcări dau
latimi diferenţiate diferitelor parti ale traseelor grafice, scrisurile se pot imparti in:
-cilindrice - lăţimea trasaturilor este aproape constanta;
-maciucate - caracterizate prin ingrosarea trasaturilor spre partea finala, ce
le da un aspect de triunghi isoscel cu baza in jos;
-ascuţite - sunt inversul scrisurilor maciucate, adică părţile incipiente sunt
mai late sicele finale mai eterate;
-fusiforme - când părţile incipiente si finale ale trasaturilor sunt mai
subţiri, iar cele mediane mai late.
Trebuie reţinut insa faptul ca presiunea unui scris (executat cu peniţa, dar
nu din categoria celor cu vârful tare) este direct proporţionala cu lăţimea
trasaturilor sale, deoarece aceasta este data de desfacerea vârfului peniţei, care la
rândul ei este influenţată direct de intensitatea tonusului muscular, care provine in
acel moment de la mana si degete, dirijat de sistemul nervos.
Continuitatea scrisului - aceasta caracteristica, denumita si coeziune
traduce gradul de legare al literelor ce compun cuvintele unui scris. Când
cuvintele reţin un număr de 4-5 litere trasate prin duet continuu se considera ca
grafismul prezintă o mare coeziune. In situaţia in care literele ce alcătuiesc
cuvintele unui scris nu sunt legate intre ele, ci juxtapuse, se apreciază ca
grafismul are un grad mic de continuitate. Scrisurile cu o asemenea caracteristica
sunt, de obicei, cele de factura tipografica. Intre grafismele ce au un grad mare
sau mic de continuitate se situează scrisurile ce prezintă o coeziune medie
manifestata prin cuvinte ce releva 2-3 litere înlănţuite49.
Coeziunea unui scris va reflecta si viteza de execuţie a acestuia. O mare
coeziune traduce, de obicei, o viteza de execuţie mare, in timp ce un grad mic de
continuitate va pune in evidenta o mica viteza de scriere.
Modul de construcţie al trasaturilor de unire ale semnelor grafice trebuie
analizat cu atenţie, caracteristicile sub acest aspect fiind de mare importanta in
procesul de identificare.
Continuitatea scrisului trebuie examinata cu multa atenţie, deoarece

49
Adrian Fratila si Radu Constantin - op. cit. pag 128
intreruperile dintre cuvinte si litere sunt caracteristice fiecărui scris. Uneori este
destul de greu sa se determine cauza intreruperilor. Totuşi, daca expertul, in
timpul studiului, pe langa intreraperi mai descoperă construcţii legate ori o scriere
simplificata a literei, se poate aprecia ca scrisul persoanei respective este relativ
rapid si legat50.
Continuitatea scrisului este mai mare când, in acelaşi cuvânt, sunt legate
cinci sau mai multe litere fara ridicarea instrumentului de scris de pe hârtie; când
sunt intre trei sau mai multe coeziunea este medie, iar sub trei litere este mica. In
general scrisul, cu cat este mai format, mai evoluat, cu atât continuitatea este mai
mare. Persoanele bolnave, in stare de emoţii puternice, cele cu grad de cultura si
deprindere mai reduse au continuitate redusa in scris. Dar nu se pot trage
concluzii absolute. Sunt persoane care s-au deprins sa scrie cu litere de tipar sau
apropiate acestora, ele vor avea coeziune mica, indiferent de starea lor sufleteasca
si de obişnuinţa in scriere.
Înclinarea scrisului - aceasta caracteristica vizează poziţia literelor, in
special a celor deplasante, fata de orizontala. Aprecierile in aceasta privinţa se fac
prin determinarea unghiului sub care axa longitudinala a semnelor grafice
intresecteaza linia de baza a rândului din care fac parte. Aceasta reprezintă o linie
imaginara ce uneşte extremităţile inferioare ale unor litere ce formează un rând.
Putem spune ca inclinatia scrisului se socoteşte după poziţia axei longitudinale a
literelor, mai ales a depasantelor fata de perpendiculara ce cade pe orizontala
rândurilor. După acest element, scrisul este inclinat spre dreapta, vertical, inclinat
spre stânga sau nedeterminat51.
Unghiurile literelor pot fi măsurate cu instrumente ca raportorul, dar
aceasta metoda nu se aplica in metoda de expertiza, deaoarece s-ar dovedi mult
prea graoaie.
Pe de alta parte, nici nu ar interesa prea mult o stabilire exacta a unghiului
de inclinare a scrisului considerandu-se ca suficienta o evaluare aproximativa a
acestuia. Aprecierile de acest gen pot fi făcute si fara o aparatura speciala52.
Când axa longitudinala a majorităţii literelor formează cu axa un unghi de
90 de grade scrisul este denumit vertical. Unghiurile mai mici de 90 de grade
definesc scrisurile inclinate, iar cele mai mari de 90 de grade scrisuri răsturnate.
In ceea ce priveşte valoarea identificatoare a inclinatiei scrisului se
considera ca aceasta ar fi absenta la scrisurile inclinate sub unghiuri de
aproximativ 45 de grade, deoarece majoritatea persoanelor scriu in acest fel.
In schimb, se apreciază scrisurile verticale si cele răsturnate cu o frecventa
ceva mai redusa decât cele inclinate. Din categoria acestora, o pondere
identificatoare ridicata ar retine scrisurile inclinate sub un unghi de 45 de grade.
Înclinaţia scrisului va deveni incostanta, fiind mai evidenta la literele
depasante, intrucat suporturile atipice creează o asemenea posibilitate prin insasi
natura lor53.
50
Andrei Athanasiu - Scris si personalitate - Ed. Ştiinţifica, Bucureşti 1970, pag. 22
51
L. Ionescu - Expertiza criminalistica a scrisului - pag. 36
52
C. Suciu - Criminalistica - op. cit. pag. 491
53
Adrian Fratila si Radu Constantin - op. cit. pag. 129
Se apreciază, de unii specialişti, ca scrisul majorităţii persoanelor prezintă o
inclinare spre dreapta intre 65-80 de grade, sunt insa persoane ale căror scris
prezintă un unghi de inclinare foarte stabil.
Concluzionam, spunând ca inclinarea literelor se apreciază, in mod obişnuit
din ochi. Daca este nevoie de stabilirea precisa a unghiurilor de inclinare se
foloseşte un raportor transparent. Aprecierea inclinarii literelor se face după
unghiul format de axa longitudinala a literei cu linia orizontala a rândului. După
inclinarea lor deosebim: scris drept, scris inclinat spre dreapta si scris cu inclinare
neregulata.
Repartizarea scrisului - variază in raport de mărimea literelor si de
condiţiile in care se scrie. Aceasta caracteristica se apreciază după lărgimea
literelor si a spatiilor libere dintre litere si cuvinte. Măsurarea se aplica la mai
multe litere spatii libere, facandu-se apoi media aritmetica.
După repartizarea scrisului deosebim formele: extins, potrivit, strâns si
foarte strâns.
Repartizarea scrisului este concretizata in distanta dintre litere si cuvinte,
spatiile dintre rânduri si mărimea alineatelor. In constatarea acestei caracteristici
se au in vedere, ca si la aprecierea mărimii scrisului, spaţiului afectat textului,
destinaţia scrisului precum si condiţiile concrete in care a fost elaborat, daca se
ştiu sau se presupun. Privite după acest criteriu scrisurile pot fi spatiate (aerisite),
intermediare si inghesuite54.
Direcţia rândurilor - este data de linia imaginara care uneşte extremităţile
inferioare ale literelor, adică linia de baza a scrisului. Direcţia randuriloreste
determinata de particularităţile psiho-fiziologice ale scriptoruliu si influenţată de
condiţiile concrete, obiective si subiective, in care se scrie. Ea se apreciază in
raport de marginea superioara a hârtiei si poate fi orizontala, ascendenta,
descendenta sau nedefinita.
Direcţia rândurilor este o adaptare individuala a mecanismului automatic al
scrierii la legea minimului efort. In perioada de invatare a scrisului, elevii sunt
puşi sa scrie pe caiete cu o liniatura orizontala, dar inca din aceasta faza se
observa o puternica individualitate, deoarece apar deja unele scrisuri ascendente
sau descendente fata de liniatura. Ca factori care determina direcţia rândurilor,
amintim: mişcarea de translaţie a intregii mâini si poziţia colii de hârtie pe care se
scrie. Direcţia rândurilor poate fi ascendenta, descendenta si paralela in funcţie de
unghiul format de linia de baza a scrisului ori orizontala colii de hârtie55.
Întrucât s-a constatat ca diferite stări maladive, depresive si oboseala
determina in majoritatea cazurilor coborârea rândurilor, studiul asupra direcţiei
rândurilor trebuie efectuat asupra unor scrisuri care au fost executate in condiţii
normale56.
Din punct de vedere al formei rândurilor, scrisurile se impart in: scrisuri
drepte, concave, convexe, şerpuitoare sau etajate, după cum linia de baza a
54
Ion Mircea - Criminalistica - op. cit., pag. 201
55
A. Ciopraga - Criminalistica (Tratatul de tactica); Ed. Gamma, Iaşi 1996, pag. 22-23
56
C. Anatoaie si E. Stancu in Tratat de tactica criminalistica ediţia a-II-a, Editura Carpaţi, 1992, pag. 81-
82
scrisului este dreapta, concava, convexa sau franţa fata de orizontala foii de hârtie
care trece prin cele doua capete laterale ale rândurilor.
Bineinteles ca aceasta clasificare este generala, intrucat in practica se
intalnesc si scrisuri a căror direcţie este de fapt o combinaţie a celorlalte, sau pot
foarte bine sa fie atât de neregulate, incat sa nu li se poată stabili direcţia.
Viteza scrisului - este data de ritmul mişcărilor in unităţi de timp. Dar cum
stabilirea aceasta nu se poate face pentru scrisurile in litigiu in cadrul unei
expertize grafice, nu ne ramane decât sa urmărim in acestea formele de
materializare ale vitezei, care nu sunt altceva decât aspectul trasaturilor.
Viteza scrisului este mare, mijlocie si redusa. Viteza este mare atunci când
in cadrul acestuia intalnim: simplificarea gesturilor grafice (reducerea unor
bucle), unirea semnelor diacritice de corpul literei respective sau de litera
următoare, abrevierea unor cuvinte, prescurtări, deplasarea spre dreapta a barelor,
volutelor, semnelor diacritice, creşterea spatiilor dintre litere in raport cu lăţimea
acestora, tendinţa de filiformizare a scrisului in special spre finalul rândurilor.
Toate acestea apar tocmai datorita adaptării mâinii la regula efortului minim.
Scrisul cu viteza medie este caracterizat de grija cu care scriptorul executa
fiecare litera, pune si plasează la locul lui fiecare semn diacritic si fiecare bara,
indreapta fiecare greşeala de scriere, astfel ca pe tot parcursul acesteia apar
repetate modificări. Aceasta viteza de scriere corespunde in general scrisurilor de
evoluţie medie.
Scrisul incet, contrar celui cu viteza mare, are trasaturi grafice greoaie,
executate apăsat, cu numeroase opriri si reluări, literele respecta modelul grafic
invatat de scriptor si au traseul grafic uneori tremurat.
Aceasta caracteristica este strâns legata de evoluţia scrisului. Cum gradul
de evoluţie al scrisului nu poate fi modificat la un nivel acceptabil de la inferior la
superior, tot asa cum poate fi modificata viteza de la mica la mare, fara ca scrisul
rezultat sa nu devină incoerent.
Viteza scrisului este determinata de rapiditatea grafica si apreciata după
simplificarea construcţiei literelor, după gradul de legare al acestora, după
“dilatarea” cuvintelor, după prescurtări, etc.
Forma liniei de baza a rândurilor - este considerata nu numai o
caracteristica generala ci si una topografica, inclusa de unii autori intr-o categorie
mai corespunzătoare, denumita orânduirea scrisului. După aspectul pe care ii
capata, linia poate fi dreapta, concava, convexa, serpuita sau franţa.
Este data de terminaţia de jos a literelor, care va depinde atât de forma lor
de construcţie cat si de felul in care sunt grupate in cadrul cuvintelor. In
aprecierea liniei de baza nu se iau in considerare depasantele literelor, ci numai
corpul propriu zis. In unele cazuri, linia de baza a rândurilor este apreciata in
raport cu linia de baza formata de terminaţia superioara a literelor, insa, in acest
caz, fara socotirea depasantelor57.
În stabilirea autenticităţii semnaturilor si a textelor mai lungi presupuse
neautentice, examinarea comparativa a liniilor de baza constituie un factor

57
C. Suciu - Criminalistica, op. cit. pag. 492
important al cercetării, căci este un element grafic in mod obişnuit neglijat de
falsificator.
Apăsarea traseului - este tot o caracteristica destul de constanta formata
prin deprindere. Deosebim apăsarea redusa, mijlocie si mare. Apăsarea redusa
este reprezentata de traseele care au o latime egala cu trasaturile de unire ale
lieterelor, apăsarea mijlocie corespunde cu de doua ori lăţimea trasaturilor de
unire, iar apăsările mari depăşesc si aceasta dublare.
Elementul cel mai important ii constituie amplasarea apăsării traseului, care
in desfăşurarea unui scris executat in condiţii obişnuite este situata la trasaturile in
coborâre si la arcuirile spre stânga. Apăsarea traseului prezintă o neobişnuita
uniformitate la falsurile prin imitarea servila, datorita desenării, in parte a
scrisului.

Fig. 6 – Scris executat în condiţii normale

Fig. 7 – Scris grăbit

Secţiunea 2 - Caracteristici topografice ale scrisului


După cum sugerează insasi denumirea lor, caracteristicile topografice
privesc modul de dispunere, de amplasare a unui text pe o coala de hârtie sau pe
un alt suport.
Asupra locului ce revine cercetării acestora, in cadrul investigaţiilor ce
privesc caracteristicile generale ale scrisului se inregistreaza doua curente de
opinie. Unii specialişti considera ca asemenea aspecte nu au un caracter pur grafic
si in consecinţa, examinarea lor trebuie sa se facă separat de aceea a notelor
grafice propriu zise. Dimpotrivă, alţi cercetători in domeniu apreciază ca
aspectele de ordin topografic ale unui scris pot fi asimilate caracteristicilor de
ordin general al acestuia si ca atare trebuie studiate impreuna.
Evident, pentru activitatea practica de expertiza existenta unor astfel de
puncte divergente nu prezintă nici o importanta, obiectul examinărilor rămânând
neschimbat indiferent de opinia la care ne-am raliat.
Prin caracteristicile de ordin topografic ale scrisului se intelege modul in
care un scriptor isi aranjează (dispune) grafismul pe suprafaţa de scriere, de
obicei, o coala de hârtie.
Determinarea acestora comporta examinări sub mai multe aspecte. Unul
dintre ele se refera la marginea textului.
Marginea textului - In primul rând se va stabili daca ea exista sau nu,
inregistrandu-se scriauri lipsite de un astfel de element. Marginile pot fi lăsate pe
amândouă laturile textului sau numai pe una din ele. Ele pot fi egale sau diferite
ca mărime. Mărimea marginilor se imparte in trei categorii: redusa (pana la 1 cm),
mijlocie (pana la 3 cm) si mai mare (peste 3 cm). In ceea ce priveşte forma
marinilor acestea pot fi: drepte, inclinate spre stânga sau spre dreapta (regresiv
sau progresiv), frânte, sinuoase, concave, convexe, etc.
In situaţia in care textul unui inscris este marginat, se va constata modul in
care sunt plasate spatiile libere fata de masa grafica. Textele care prezintă o
singura margine, la stânga (sinistromarginate) sau la dreapta (dextromarginate)
reprezintă o categorie importanta in vederea identificării.
Se constata ca sinistromarginea este intalnita la majoritatea scrisurilor, fiind
o uzanţa deprinsa o data cu invatarea scrierii. Ca atare nu poate fi cotata ca având
o valoare individualizatoare deosebita. Mult mai rare sunt grafismele
dextromarginate si ca urmare mai bine particularizate sub acest aspect.
La rândul lor, marginile comporta distincţii in funcţie de mărime,
configuraţie si forma ariei pe care o realizează.
Mărimea marginii are in vedere distanta dintre marginea colii si inceputul
de rând. Din punct de vedere al distantei marginile pot fi: mari, mijlocii si mici.
Valoarea individualizatoare mai mare o vor avea marginile mari si cele
mici, valorile medii fiind considerate comune.
Configuraţia marginilor priveşte forma aliniamentului inceputului de
rânduri. Prin unirea punctelor ce marchează aceste locuri se vor obţine după caz
trasaturi drepte, concave, convexe, şerpuitoare sau frânte, atribute ce vor defini si
marginile respective.
Suprafaţa unui grafism incadrat de una sau doua margini va capata o
anumita forma: dreptunghiulara, pătrata, trapezoidala, care poate constitui un alt
criteriu de clasificare a marginilor.
De notat ca ultimele doua caracteristici ale marginilor sunt greu de sesizat,
chiar si de autorul scrisului. Ca urmare, ele vor avea o mare pondere
identificatoare.
O alta examinare ce tine tot de aspectele topografice ale scrisului are ca
obiect alineatele ce reprezintă retrageri ale unui rând care marchează inceputul
unei noi idei. Se remarca faptul ca foarte puţine persoane folosesc corect
alineatul. Anumite uzanţe in aceasta privinţa pot fi uneori reţinute ca având valori
identificatoare. Mai importanta se poate dovedi mărimea alineatului, prin care se
intelege distanta dintre mărimea marginii si capătul de rând respectiv.
Printre caracteristicile topografice ale unui scris se număra si cele privind
distantele ce se inregistreaza intre literele ce alcătuiesc cuvintele, intre cuvinte si
intre rânduri. Ca etalon de apreciere in primele doua situaţii poate fi luata lăţimea
literei, iar pentru ultimul caz, inaltimea acesteia.
Distanţările la care ne-am referit conferă scrisului o anumita spaţiere.
Caracteristica spaţierii este tratata de unii autori in cadrul clasei “dimensiunea”;
aceasta clasificare tine evident de un anumit punct de vedere si nu impietează
asupra activităţii practice. In acest caz s-a procedat chiar si la clasificări ale
scrisurilor din acest punct de vedere. Astfel scrisurile ar putea fi: inghesuite sau
risipite. Termenii folosiţi nu necesita explicaţii suplimentare.
Amplasarea diverselor menţiuni - cum ar fi semnătura, data, indicarea
persoanei căreia i se adresează inscrisul, menţiuni ca “Vânzătorul”,
“Cumpărătorul”, “Martorii”, etc. Nu numai poziţia lor interesează, dar si
plasamentul lor reciproc si cel fata de text. In aceasta privinţa de la caz la caz,
situaţiile inregistrate pot fi extrem de diversificate58.
De multe ori insa, in acest domeniu pot apărea raporturi constante, bine
particularizate, care sa constituie o caracteristica valoroasa, explorabila in cursul
examinărilor.

58
Adrian Fratila si Radu Constantin - Expertiza grafica si raţionamentul prin analogie, op. cit. pag. 123
CAPITOLUL V - PARTICULARITĂŢI PRIVIND SCRISUL SI
IDENTIFICAREA PERSOANEI

Secţiunea 1 - Caracteristici particulare ale scrisului

Caracteristicile particulare de constituire a literelor constituie


elementul de baza al identificării persoanei după scris. Caracteristicile
particulare de constituire a literelor constau in forme specifice ale acestora,
tinandu-se seama de felul de executare a fiecărui element grafic, de incadrarea lui
in litera din care face partesi din cuvântul in unitatea grafica in care a intrat59.
Caracteristicile particulare sau speciale ale scrisului se constituie ca un

59
Camil Suciu - “Criminalistica” - op. cit., pag. 492
grup de elemente foarte valoroase in identificare, ele reflectând modul in care
fiecare persoana a deprins sa execute un anumit semn sau grup de semne grafice.
Cu cat o persoana se abate mai mult de la modelul caligrafic de construcţie al
literelor sau cifrelor, cu atât creste posibilitatea identificării sale.
Elementele particulare ale scrierii se reflecta in formele multiple de
construcţie a unui semn grafic (litera sau cifra), a fiecărui element component ce
intra in structura sa.
In esenţa, indicii de grafotehnica (particulari) vizează atât construcţia de
ansamblu a unei litere, cat si a fiecăruia din gramele si trasaturile sale60.
In limbajul de specialitate, trasaturile de baza din construcţia unei litere
dispuse in plan vertical sunt denumite grame, iar cele dispuse orizontal, ce unesc
doua grame, sunt denumite duete.
Examinarea atenta a modului de construcţie, denumita si grafotehnica
semnului grafic, face posibila evitarea concluziilor eronate de identificare,
determinata de asemănarea intamplatoare a doua scrisuri61.
Aparent, o litera sau alta pot avea aspect banal. De cele mai multe ori, insa,
o analiza atenta va pune in evidenta o mare densitate de trasaturi ce ii conferă
semnului grafic respectiv un caracter complet. Pentru a sesiza toate aceste
aspecte, semnul grafic respectiv va trebui examinat din foarte multe puncte de
vedere.
Acestea sunt de obicei, prezentate separat in orice tratat de specialitate.
Astfel, un mod de clasificare a unei litere are in vedere faptul daca aceasta, ca
aspect general, se apropie mai mult de aspectul caligrafic sau cel tipografic. Un
alt mijloc de definire a unei litere se refera la numărul si forma trasaturilor care
o alcătuiesc.
Alte elemente ce contribuie la individualizarea semnelor grafice le
reprezintă trasaturile de debut si cele prin care se finalizează o litera. Acestea pot
fi analizate din punct de vedere morfologic, din punct de vedere al plasamentului
fata de linia de baza a scrisului sau al poziţiei fata de elemente ale respectivei
litere.
Potrivit direcţiei mişcărilor grafice aceste elemente ale literelor pot fi
construite drept sau sinuos, in forma de bucla, arc, linie sinuoasa etc.
Mişcările prin care se executa elementele grafice ale literelor sunt
numeroase si complicate, dar din ele putem desprinde mişcările principale care
stau la baza construcţiei lor. Aceste mişcări sunt: cercul, ovalul, semicercul, bucla,
nodozitatea si ochiul - care pot fi executate destrogi sau sinistrogi. Elementele
grafice formând linii grafice drepte se executa prin mişcări longitudinale care sunt
paralele cu linia rândului si se subdivid in: longitudinala dreapte (când mişcarea
este de bla stânga la dreapta) si longitudinala stânga (când mişcarea este de la
dreapta la stânga); transversala - când mişcarea este perpendiculara pa linia
rândului sau sub un anumit unghi.
Alte mişcări prin care se executa elemente grafice sunt: punctul incipient si
finalizarea in cadrul trasaturilor din care este formata o litera, punctele de unire a
60
Emilian Stancu - “Criminalistica” - op. cit., pag.333
61
L. Ionescu - op. cit., pag. 166 citandu-l pe Jean Gayet
elementelor grafice ce compun o litera etc.
Punctul de atac si trăsătura incipienta a unei litere
Aceasta caracteristica se va aprecia in raport de linia rândului si de zona
mediana a literei. Astfel punctul de atac poate fi situat pe linia rândului, sub
aceastalinie sau deasupra. Fata de corpul literei, punctul de atac se poate situa in
zona centrala, deasupra corpului central al literei sau in zona depasantei
superioare sau inferioare. Trăsătura incipienta de formare a unei litere poate
prezenta o forma in unghi scurt, in unghi prelungit, in trena, forma convexa,
concava, buclată, in croşet situat sub linia rândului, mult prescurtata sau sa
lipsească.
Trăsătura terminata sau de finalizare a literei
Finalizarea literei se apreciază ca poziţie, forma si mărime. Clasificarea
finalizării poate fi: scurta, normala sau prelungita, orizontala in sus sau in jos,
situata pe linia rândului, sub rândul scris sau in zona medie sau superioara a
literei.
Potrivit modelului caligrafic, o litera poate fi construita, de exemplu dintr-o
singura trăsătura (c, v, e, o), din doua trasaturi (a, b, d, n) din trei (m, A, B) si din
patru (M, W). Forma acestor trasaturi poate fi dreapta, circulara, unghiulara,
concava, convexa, etc, cu variaţii multiple in cadrul aceleiaşi forme. O trăsătura
circulara se intalneste in variante complet circulare, semicirculare sau in spirala.
Calibrul trasaturilor care alcătuiesc un semn grafic este indeosebi luat si el
in calcul, fiind cunoscut ca firul grafic poate prezenta constant diferite variaţii de
presiuni.
Direcţia mişcărilor de execuţie a elementelor constructive ale unui semn
grafic reprezintă, de asemenea, un factor neglijabil. Astfel pentru realizarea
elementelor structurale ale unei litere pot fi realizate mişcări circulare, mişcări pe
verticala fata de linia de baza sau mişcări pe orizontala. De pilda o trăsătura
circulara ( de tipul cercului, ovalului, buclei, semicercului) se efectuează de la
dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta, respectiv dextrogi sau sinistrogi.
Aceeaşi direcţie se intalneste si in cadrul trasaturilor orizontale.
De mare interes pentru individualitatea unui scris se dovedeşte modul de
legare a elementelor ce compun un semn grafic si felul in care, la rândul lor, sunt
legate literele intre ele62.
Modul de execuţie a unor elemente din alcătuirea unor litere trasate, de
obicei, independent de corpul principal al acestora reprezintă, de vasemenea, un
aspect ce trebuie cercetat in cazul minusculelor “t” si “f” ce conţin astfel de
trasaturi.
Variatiuni in executarea minusculei “a” - minuscula a se compune din
doua elemente grafice: ovalul literei si piciorul. Construcţia ovalului prezintă
variatiunile analizate mai sus, in ceea ce priveşte piciorul literei, aceasta se
apreciază din punct de vedere al formei si al poziţiei.
Piciorul poate fi construit din continuitatea trăsăturii ovalului, poate fi
construit independent de aceasta, cu finalizarea dreapta, in unghi, rotunjită etc. Ca

62
Camil Suciu, “Criminalistica” - op cit, pag. 492
poziţie, piciorul poate fi situat in tangenta superioara, mijlocie sau inferioara fata
de oval, distanţat sau traversând ovalul.
Variatiuni in construirea minusculelor “m” si “n” - minusculele m si n
pot fi construite cu arcadele rotunjite, ascuţite sau inghirlandate. In unele variante
ultima grama a minusculei “m” este atrofiata, pentru a asigura trăsătura de unire
cu litera următoare.
Construirea minusculei “c” - se poate executa cu trăsătura incipienta sau
fara, cu arcuirea rotunjită sau aplatizată si cu croşetul simplu sau inmelcuit.
Construirea minusculei “b” - se executa cu depasanta in bucla sau in
bastonada si cu finalizarea arcuita sau dreapta, terminata in nodozitatea
caracteristica sau fara aceasta nodozitate.
Construirea minusculei “f' - cu depasantele buclate sau in forma de
bastonada, cu trăsătura incipienta situata in zona mediana sau superioara, cu
trăsătura orizontala trasa separat sau in continuarea depasantei inferioare, etc.
Construirea minusculei “r” - după modul caligrafic sau după modelul
tipar. După modelul caligrafic se poate prezenta, cu sau fara nodozitate, in zona
superioara si cu plafonul drept, concav sau convex.
Construirea minusculei “s” - cu plafonul ascuţit sau rotunjit si in unele
variante cu finalizarea in bucla.
Construirea minusculei “t” - cu depasanta in bucla sau in bastonada, cu
trăsătura orizontala situata in partea de sus sau medie a depasantei, cu trăsătura
orizontala aşezata simetric sau cu dominarea unei laturi, cu finalizarea dreapta,
arcuita sau revenind asupra corpului literei pe forma trăsătura orizontala etc.
Construirea minusculei “x” - prin continuarea traseului si buclarea celor
doua arcuri, sau de arcuri separate care se intretaie.
Construirea minusculei “z” - cu talpa literei orizontala, sau cu
transformarea acesteia intr-o bucla situata in zona depasantelor inferioare.
Lista elementelor grafice ce intra in construcţia literelor, prezentata mai
sus, are caracter exemplificativ, ea neprinzand nici toate literele si nici toate
variantele de construcţie a acestora ci tine seama doar de dificultatea de
construcţie a literelor vizate.
Un scris este individualizat si prin modul in care se prezintă, din punct de
vedere constructiv, semnele diacritice. Deşi aparent banale, acestea pot retine
caracteristici importante. Astfel, un exemplu de semn diacritic poate rezida intr-
un scurt segment, drept, arcuit, unghiular, oval, semioval sau punctiform, poate fi
plasat la o distanta mai mare sau mai mica fata de litera, poate fi construit se parat
fata de aceasta sau in continuarea ei.
Alte segmente grafice sunt extrem de bine particularizate, prezentând
caracteristici ce au o frecventa mica de apariţie in alte scrisuri. Daca semnele
grafice din prima categorie sunt considerate ca având o valoare mica in procesul
de identificare, elementele structurale ale unui scris ce se dovedesc a fi foarte bine
particularizate, reţin mari valori identificatoare. Cu privire la aceasta chestiune, in
general, in domeniul expertizei criminalistice a scrisului de mana se considera ca
semnele grafice având cea mai mare valoare identificatoare sunt asa numitele
“idiotisme grafice”. Construcţii sau elemente morfologice extrem de originale -
adevărate “creaţii” ale unui scriptor - prezintă o foarte mica posibilitate de a fi
intalnite si la scrisurile altor persoane63.
Studierea aprofundata a caracteristicilor de ordin particular ale unui scris
este extrem de importanta, deoarece ansamblul acestora determina in buna parte
individualizarea unui scris. După cum exprima A. Osborn: “Mii din aceste
caractere sunt creaţii si dezvoltări individuale; curioasa si incalculabila lui
varietate este desigur ceea ce da scrisului de mana inalta sa valoare distinctiva...”.

Fig. 8 – Idiotisme grafice sesizabile produse de combinaţiile minusculei


„e”.

63
Adrian Fratila si Radu Constantin, “Expertiza grafica....”, pag. 134
Fig. 9 – Idiotism grafic dificil de sesizat, constând în aplicarea unui punct
după aproape fiecare cuvânt.

Secţiunea 2 - Cercetarea grafica a cifrelor

Expertiza grafica a cifrelor constituie una din problemele dificile ale


identificării persoanelor după scris. Deşi in practica de cercetare identificarea
persoanei după scrierea cifrelor survine relativ destul de frecvent in literatura de
specialitate aceasta problema este destul de puţin tratata.
Analiza grafica a cifrelor urmează, in mare, aceeaşi cale ca si analiza
grafica a scrierii literelor, deosebind caracteristici generale si particulare.
Sub aspectul caracteristicilor grafice generale a cifrelor menţionam:
- gradul de evoluţie al scrisurilor cifrelor, care se observa după precizia
si siguranţa mişcărilor;
- inclinarea cifrelor prezintă aceeaşi variaţie ca in scrisul literelor,
putând fi: dreapta, inclinata spre stânga sau spre dreapta
- legarea cifrelor este o caracteristica ce apare mai rar in scrierea
acestora si se deosebeşte după: forma si poziţie;
- dimensionarea cifrelor este o caracteristica fara stabilitate, fiind
executata in raport de spaţiu disponibil.
Caracteristicile particulare de construire a cifrelor sunt mai puţin
numeroase decât in scrisul literelor, datorita formei mai simplificate a semnelor
grafice si unei exersări mai reduse.
Ca particularităţi grafice caracteristice in executarea cifrelor menţionam:
- adăugarea unor elemente suplimentare, ca punctul pe cifra 1, sau linia
situata la extremitatea de jos, formând talpa cifrei;
- simplificarea construirii unor cifre (ca 4,5,7) prin reducerea unor
trasaturi;
- arcuirea, curbarea sau ondularea unor trasaturi care trebuiau executate
in linie dreapta;
- plasarea trasaturilor incipiente si a finalizării cifrei 8;
- semnul dextrogir sau sinistrogir al executării cifrei 8;
- variatiuni in executarea celor doua ovale ale cifrei 8, ca forma,
dimensionare si inchidere a ovalelor;
- variantele in executarea ovalelor la cifrele: 0,6,9:
- formarea trasaturilor incipiente si a finalizării in croşet (1,6,7) sau in
bucla (2,3,6);
- unirea unghiulara, rotunjită sau nodozitatea elementelor componente
ale unei cifre;
- executarea cifrelor dintr-o singura mişcare sau mai multe;
- raportul dintre diferitele elemente ale unei cifre.
Datorita variantelor grafice mai puţin numeroase si unei constante mai mici
a carcteristicilor, identificarea unei persoane după scrierea cifrelor se face mai
greu, fiind necesar un număr mai mare de cifre.
La identificarea persoanelor după scrierea cifrelor, o mare importanta o au
as numitele “idiotisme grafice”, adică caracteristicile grafice ieşite din comun,
căci după cifre executate strict după modelul caligrafic nu se pot face identificări
de persoane. De asemenea nu se poate identifica scriptorul nici in cazul existentei
numai a câtorva cifre, Falsurile prin deghizarea sau imitarea altui model in
executarea cifrelor sunt greu de identificat din lipsa unor caracteristici suficient
de stabile.
In unele cazuri cifrele pot ajuta la identificarea autorului prin gruparea lor
in cuprinsul indicării datei pe inscris, in formele de executare a cifrelor romane si
când sunt grupate intre semne de operaţii matematice.
Elementul cel mai important in construirea cifrica a datei este menţionarea
lunii, căci aceasta se poate scrie cu cifre romane sau arabe, iar cifrele arabe pot fi
precedate de 0 sau nu.
Un alt element care se ia in considerareeste felul de separare ale
elementelor unei date, după cum ziua, luna si anul sunt separate printr-o linie
oblica, prin linii orizontale, puncte sau virgula.
In cazul cifrelor romane se va tine seama de forma, orientarea si
dimensiunea lor, amplasarea unora fata de celelalte, precum si fata de linia
rândului. In executarea cifrelor romane pot apărea forme extrem de caracteristice
unui scris, in sensul “idiotismelor grafice” de care am mai vorbit.
O forma specifica de grupare a cifrelor o intalnim in diferitele operaţii
matematice, in care pe langa caracteristicile grafice ale fiecărei cifre ne
interesează amplasarea ei si forma semnelor aritmetice deoarece: “+”, “-”, “=“,
“radical” etc. pot fi executate in forme variate. De exemplu, unele persoane
executa “=“ in forma unei minuscule “z”, zecimalele sunt separate de unii prin
punct, de alţii prin virgula sau scrierea la un nivel mai ridicat, etc.

Secţiunea 3 - Expertiza scrisului executat prin imitarea caracterelor


tipografice

Imitarea caracterelor tipografice este unul dintre procedeele de denaturare a


scrisului cursiv, care consta in modificarea conştienta a semnelor grafice, din
caracter cursiv in cel de tipar.
Expertiza scrisului tipizat se caracterizează prin elemente specifice
datorate, pe de o parte, existentei unor factori care ingreuneaza identificarea
scriptorului, iar pe de alta parte, prezentei unui intreg complex de particularităţi
ale scrisului ce se manifesta numai la asemenea texte.
In practica de expertiza, forma pura a scrisului tipografic se intalneste mai
rar, intrucat de obicei se asociază literele de tipar cu cele cursive, situaţie care
poate fi intalnita la orice scriptor, mai ales in completarea adreselor trimiterilor
poştale, a titlurilor, a rubricilor unor formulare sau când se urmăreşte scoaterea in
evidenta a anumitor pasaje importante dintr-un inscris64.
În mod normal, literele de tipar sunt utilizate mai des de către persoanele
care exercita profesii cu un anumit specific cum ar fi: proiectanţii, desenatorii
tehnici si decoratorii. In cauzele juridice, literele de tipar sunt intalnite cu
predilecţie in redactarea pieselor in litigiu, deaorece făptuitorul este incredintat
ca, intrucat literele de tipar sunt morfologic sablonizate, prin imitarea lor se
obţine o depersonalizare a scrisului si in felul acesta ar putea fi mai greu de
identificat lucru care este adevărat, dar numai in parte.
Exista părerea ca oricine poate imita caracterele tipografice ale literelor. In
realitate, nu toate literele alfabetului pot fi deghizate cu uşurinţa prin folosirea
modelelor tipografice. Practica de expertiza evidenţiază existenta unor dificultăţi
in executarea minusculelor tipografice, ceea ce constituie totodată o explicaţie a
faptului ca numeroase scrisuri sunt deghizate cu uşurinţa prin folosirea modelelor
tipografice. Chiar in privinţa majusculelor, scriptorii intampina dificultăţi in
imitarea fidela a modelelor tipografice ale literelor (G), (J), (Y) ceea ce-i
determina sa recurgă fie la forme derivate din modelul de tipar, fie la formele
caligrafice.
Conform mostrelor standard, semnele grafice ale literelor sunt formate,
caracteristici de identificare, ceea ce ingreuneaza identificarea autorului textelor
scrise cu imitarea caracterelor tipografice.
Pe de alta parte, caracteristicile scrisului unei persoane constituie o
consecinţa a mişcărilor rapide si automatizate. Textele tipizate, având un ritm de
execuţie mai lent, nu conţin acele trasaturi “reflectorii” care indica direcţia
mişcării, modul de incepere si terminare a acesteia etc.

64
Camil Suciu, op. citata
In acelaşi timp, ritmul lent al scrierii, precum si modificarea voluntara a
construcţiei semnului grafic permit scriptorului sa-si controleze in permanenta
mişcările, evitând particularităţile obişnuite in executarea semnului grafic, care de
obicei ii caracterizează.
Lipsa legării conduce si ea la pierderea unui intreg complexe de
particularităţi speciale ale scrisului. In acest fel, complexitatea identificării este
condiţionata, pe de o parte, de un număr insufucient de caracteristici ale semnelor
de grafice de tipar, datorita simplităţii construcţiei acestora prin mişcări drepte,
iar,, pe de alta parte de pierderea elementelor specifice stabile ale scrisului, ca
urmare a ritmului lent si a inexistentei legaturilor interliterale.
In manuscrisele unei persoane apar in majoritatea cazurilor doua grupe de
caracteristici ale scrisului care, luate in ansamblul lor, constituie baza identificării
autorului scriptual.
Prima grupa de elemente caracteristice o reprezintă cele care apar datorata
modificării construcţiei generale a semnului grafic in scrierea cu caractere
tipografice, respectiv caracteristicile scrisului tipărit, introduse in mod conştient si
devenite automatisme prin exerciţiu.
Fiecărei persoane ii este specific un complex deosebit de elemente
caracteristice ale scrisului, care se manifesta numai in asa-numitul “scris de tipar”
al persoanei respective.
Corespondenta semnelor grafice alese de scriptor prin imitarea modelelor
grafice depinde precizia imitării literelor si de deprinderea autorului de a scrie in
acest fel. Cu cat sunt mai multe devieri de la modelul tipografic, ca atât mai multe
vor fi caracteristicile individuale intalnite in manuscris.
O imitare precisa a formei literelor de tipar reduce posibilitatea identificării
executantului pe baza textului scris, pentru ca prin imitarea formelor standard ale
semnelor grafice se modifica si mişcările obişnuite proprii scrierii cursive,
pierzandu-se astfel un mare număr de caracteristici de identificare. In acelaşi
timp, aceasta duce si la apariţia unor noi caracteristici individuale ale persoanei
care imita scrisul de tipar.
Exista o serie de factori care au unfluentat formarea scrisului tipizat. Astfel,
gradul general de evoluţie a scrisului obişnuit al unei persoane constituie baza
formarii scrisului tipizat, intrucat deprinderea căpătata anterior da scriptorului
posibilitatea de a scrie cu mişcări bine coordonate si intr-un ritm suficient de
rapid, chiar in cazul modificării intenţionate a construcţiei generale a scrisului
grafic. Un grad inalt de evoluţie a scrisului cursiv al unei persoane favorizează
formarea scrisului cu imitarea caracterelor tipografice.
Modul si precizia imitării reprezintă un al tfactor care are efecte asupra
formarii scrisului tipizat. La imitarea din memorie, in manuscris apar numeroase
particularităţi; ele sunt rezultatul devierilor de la formele standard ale literelor si
măresc posibilitatea de identificareExercitiile făcute in acest scop duc de
asemenea la formarea unor deprinderi, a unor forme relativ stabile ale semnelor
de tipar, specifice unei anumite persoane.
A doua grupa o reprezintă caracteristicile scrisului obişnuit (cursiv) al unei
persoane care, in virtutea stabilităţii lor, apar in textul tipizat. Aceste elemente,
care se menţin in scrisul cu imitarea caracterelor tipografice in pofida voinţei
scriptorului de a le exclude, se numesc “elemente ale scrierii cursive”.
După cum rata practica de expertiza, elementele scrierii cursive se modifica
indeosebi in acele parti ale literelor de tipar executate cu mişcări rotunjite,
caracteristici intalnite mai frecvent la literele de tipar care prin construcţia lor se
aseamănă cu cele cursive sau cu majuscule, cum ar fi 0,P,U,C,Y,X etc. In modelul
tipografic al literelor N,M,G,F,B si altele aceste elemente apar mai rar.
Apariţia elementelor scrierii cursive in scrierea cu imitarea caracterelor
tipografice este mult influenţat de ritmul scrierii. In cazul depăşirii (accelerării)
ritmului obişnuit, in manuscris apar o serie de modificări, cum ar fi: elemente ale
literelor formate prin mişcări rotunjite, specifice scrierii cursive, legaturi intre
litere, pierderea unor amănunte ale semnelor grafice tipizate, inlocuirea literelor
cu o construcţie complicata prin altele cu o construcţie simpla etc.
Caracteristicile generale care apar in scrierea cu imitarea caracterelor de
tipar sunt, in principiu, aceleaşi ca si in scrierea cursiva a unei persoane, având
insa si unele particularităţi, după cum urmează:
- dispunerea generala a textului scris, in raport cu suportul, caracterizata
printr-o serie de elemente ca: amplasarea datei, a titlului, inaltimea si distanta fata
de margini ale alineatelor, lăţimea si direcţia marginii, inaltimea ultimei linii etc;
- spaţierea (distanţarea) intre linii, cuvinte sau chiar litere;
- inclinarea literelor, care de regula se păstrează, deşi modelele de tipar
sunt drepte;
- dimensiunea literelor. La scrierea tipizata, de regula, dimensiunea
literelor se măreşte mai mult sau mai puţin fata de scrierea cursiva, cu excepţia
cazurilor când scriptorul este ingradit de formatul suportului pe care trebuie sa
repartizeze textul intreg. Dimensiunea literelor depinde de scopul in care se
intocmeste actul, de dimensiunea suportului si de instrumentul de scris folosit;
- intensitatea apăsărilor si repartizarea acestora pe elementele
componente ale semnului grafic, care, de regula, raman neschimbate comparativ
cu scrisul cursiv;
- legarea literelor. De obicei semnele grafice de tipar se scriu nelegate,
dar la o scriere rapida apar elemente de unire;
- caracteristicile limbajului folosit de scriptor (vocabular, semne de
punctuaţie, construcţiile greşite in propoziţii si fraze)
In funcţie de elementele menţionate mai sus, expertul isi poate face o
opinie despre gradul de evoluţie a scrisului autorului.
Secţiunea 4 – Caracteristici individuale

Din examinarea amănunţita a literelor tipografice pot fi deduse o serie de


particularităţi care ajuta la identificarea scriptorului. In vederea ordonării si
uşurării examinării A. Osborn recomanda gruparea semnelor grafice ale literelor
in trei categorii, in raport cu similitudinea elementelor componente, si anume:
- literele formate din linii si unghiuri drepte: E,F,H,I,L,T
- literele formate din linii drepte, unite prin unghiuri ascuţite sau
obtuze: A,K,M,N,V,W,X,Y,Z
- literele formate in intregimea lor din linii curbe sau linii drepte
combinate cu curbe: B,C,D,G,0,P,Q,R,S
Practica de expertiza criminalistica a textelor scrise cu imitarea caracterelor
tipografice atesta existenta a numeroase caracteristici individuale, astfel incat o
simpla enumerare a lor nu le-ar cuprinde in totalitate. De aceea, se va face o
sistematizare a acestora in funcţie de anumite caracteristici morfologice si
topografice.
In descrierea caracteristicilor individuale sunt avute in vedere următoarele:
- forma literelor, care are o importanta deosebita scrisul tipografic.
Scrierea tipografica se executa in baza unor anumite vizuale, puternic alterate de
imaginaţia scriptorului. Practica de expertiza arata ca mulţi scriptori sunt
incapabili sa realizeze un alfabet tipografic intreg, astfel incat inlocuiesc literele
pa care nu ştiu sa le execute prin forme aproximative sau inventate, cel mai
adesea prin cursive, majuscule sau minuscule;
- numărul trasaturilor componente ale literelor;
- dimensiunea literelor (inaltimea si lăţimea) si mai ales propoziţiile
dintre litere sau dintre elementele componente ale acestora. In practica, in unele
specimene de scris cu majuscule tipografice, litera iniţiala a rândului sau a
fiecărui cuvânt este vizibil mai inalta decât următoarea. Chiar in poziţia mediana,
unele litere (C,T) apar mai inalte, altele (0,1) sunt frecvent mai joase decât restul,
incat prezenta lor cu dimensiuni corecte constituie o caracteristica de mare
valoare. Unele litere (E,H,F si T) sunt de obicei mai late decât restul, lucru uşor
de obţinut prin alungirea trasaturilor orizontale.
- direcţia de executare a trasaturilor care compun toate elementele
literale;
- forma si mărimea suprafeţelor cuprinse intre trasaturile componente
ale semnelor grafice;
- modul de combinare a trasaturilor literale si forma acestora (ascuţite,
maciucate, fusiforme, etc);
- inclinarea diferitelor trasaturi care compun semnul grafic;
- prezenta, forma si poziţia semnelor de punctuaţie (punct, virgula, etc);
- trasaturile ornamentale ale semnelor grafice (inflorituir);
- modul de legare a literelor;
- modul de executare a unor semne grafice neliterale;
alte caracteristici (orientarea barelor, existenta croşetelor incipiente si
finale, forma ovalelor, etc.)
Deoarece scrisul tipizat este intalnit, mai cu seama in situaţiile de deghizare
a scrisului unei persoane, trebuie sa se aibă in vedere si o serie de reguli specifice:
_ cea mai mare parte a deghizării este de natura relativ simpla (de exemplu,
schimbarea inclinarii scrisului);
_scrisul deghizat prezintă ritm si cursivitate mai reduse decât scrisul
natural;
_ inclinarea scrisului deghizat este mai rar constanta;
_scrisul deghizat conţine adesea forme schimbate ale literelor;
_originalitatea in deghizare exista de puţine ori, fapt explicat
prin
transformarea scrisului unui act reflex care poate fi greu de controlat.
Evident caracteristicile individuale ale scrisului tipografic fiind mai puţine
decât in scrisul cursiv, gradul de certitudine a concluziilor va fi mai redus, fara a
face insa imposibila in unele cazuri identificarea autorilor.

Secţiunea 5 - Examinarea comparativă

Aceasta etapa are doua faze distincte si anume: compararea cu scrierea


cursiva, compararea cu mostre ale scrisului tipizat.
Particularitatea comparaţiei textelor scrise cu caractere tipizate consta in
stabilirea variaţiilor posibile ale construcţiei literelor executate de o persoana
determinata fata de caracterele de tipar. Aceasta operatiuneeste posibila numai
prin studierea unui număr mare de modele ale scrisului, intocmit in condiţii dintre
cele mai diferite. Cel mai mare număr de variante se intalneste la persoanele care
stăpânesc bine scrierea cu imitarea caracterelor de tipar. Daca nu exista o
suficienta deprindere in acest sens, posibilităţile scriptomlui de a modifica
mişcările sale obişnuite sunt destul de limitate.
Pentru ca examenul comparativ sa poată fi efectuat in bune condiţii, iar
rezultatele acestuia sa permită formularea unei concluzii concrete, ştiinţific
argumentate, este necesar ca modelele de comparaţie sa indeplineasca anumite
cerinţe. Se are in vedere sa fie luate in calcul toate variantele, pentru a se putea
explica deosebirile care apar ca rezultat fie al variabilitatii scrisului provenit de la
aceeaşi persoana, fie al executării lui de către mai mulţi scriptori.
In al doilea rând se are in vedere ritmul de execuţie sa corespunda celui
utilizat in textul in litigiu. Textele trebuie intocmite atât liber, cat si după dictare,
ritmul accelerandu-se treptat, pentru a se asigura posibilitatea stabilirii capacităţii
scriptomlui de a imita caracterele de tipar; totodată se are in vedere stabilirea
tendinţei scriptomlui de a denatura formele obişnuite ale semnelor grafice,
implicit apariţia caracteristicilor scrierii cursive.
Când nu exista posibilitatea obţinerii modelelor de comparaţie cu scris
tipizat, ci se prezintă doar modele de scris cursiv, identificarea autorului este
totuşi realizabila, daca acest scris conţine un număr mare de caracteristici ale
scrierii tipizate. Intr-o asemenea situaţie, se va obţine un număr cat mai mare
posibil de piese de comparaţie, cum ar fi: caiete, registre, cârti poştale, ilustrate,
in care de obicei scriptorii utilizează semne grafice care imita pe cele tipografice.
Cercetarea comparativa trebuie sa cuprindă neapărat semnele grafice cele
mai complicate, ca de exemplu litera A, B, K, R si E din a căror construcţie se pot
deduce cele mai importante particularităţi ale scrisului.
O mare atenţie trebuie sa se acorde modului de incepere si de terminare a
mişcărilor prin care se realizează semnul grafic; modul de inchidere a ovalelor;
amplasării punctelor iniţiale si finale ale mişcărilor in scrierea anumitor litere;
plasamentul depasantelor etc.
Procedeul de comparare cel mai des folosit este cel al confruntării si
urmăririi vizuale concomitente ale caracteristicilor scrisului tipizat si ale scrisului
model, cursiv sau tipizat. In folosirea acestui procedeu se poate merge de la
general la particular, de la simplu la complex sau invers.
Un alt procedeu este cel al examinării comparative a tabelelor sinaptice
intocmite pentm fiecare scris in parte. Cu aceasta ocazie, expertul va selecta acele
caracteristici ce se intalnesc in ambele scrisuri cercetate, evidenţiind totodată
elementele de neconcordanta, care vor trebui explicate si argumentate in
următoarea etapa a expertizei.
Se mai poate folosi procedeul confruntării fotogramelor ce reprezintă litere
intregi, variante ale aceleaşi litere sau anumite parti componente reprezentative.
Aceste procedee pot fi completate cu unele măsurători grafometrice, care
constituie totodată si modalităţi de demonstrare.
Măsurătorile pot fi efectuate asupra următoarelor elemente ale semnelor
grafice: dimensiunea literelor (lungimea, curburi); direcţii, in valori unghiulare;
intreruperi, apreciate in valori statistice de frecventa;forme, interpretate static.
In scrierea după şablon se reduce extrem de mult posibilitatea manifestării
in manuscris a caracteristicilor individuale ale scrisului autorului. Aceasta
ingreuneaza insasi posibilitatea identificării scriptorului.
Este important pentru obţinerea rezultatului dorit folosirea unei tehnologii
adecvate care sa pună in evidenta numai caracteristicile specifice scrisurilor
examinate. Se pot descrie toate semnele grafice, cu variantele lor, sau, daca
textele sunt prea lungi iar semnele grafice, cu variantele lor se repeta de multe ori
dar in variante asemănătoare, se vor selecţiona cele mai reprezentative.
Este de preferat ca expertul sa descrie un număr suficient de semne grafice,
cu variantele respective, astfel incat argumentele aduse sa fie convingătoare.
Elementele de diferenţiere care apar intre scrisurile examinate se descriu in
totalitate, explicandu-se si argumentandu-se ştiinţific cauzele acestora. Descrierea
va trebui neapărat insotita si completata cu ilustrarea celor mai reprezentative
caracteristici ale semnelor grafice cercetate.
Secţiunea 6 - Cercetarea semnaturilor

In identificarea persoanelor după scris o problema speciala o constituie


identificarea semnaturilor contestate. Semnătura la inceput urmează acelaşi
proces de formare ca si scrisul obişnuit, dar curând se detaşează pentru a evalua
singura, luand-o, in numeroase cazuri, inaintea scrisului.
Formarea semnăturii intr-un proces oarecum separat de restul scrisului unei
persoane se datorează următorilor factori. In primul rând trebuie ţinut cont ca
semnătura este formata dintr-un grup restrâns de litere care se repeta in aceeaşi
grupare. Semnătura se executa cu o rapiditate mai mare decât scrisul obişnuit si
pentru unele persoane, chiar mai frecvent decât scrisul. Rapiditatea executării
semnăturii va duce la simplificarea literelor, facandu-le necitete. In al doilea rând
trebuie ţinut cont de faptul ca adeseori semnaturile sunt complicate in mod
intenţionat, fiind presărate cu forme artificiale fanteziste pentru a le face de
neimitat.
Aceste doua tendinţe coexista in cadrul semnaturilor, adică alături de o
simplificare la extrem a formelor grafice intalnim o complicitate parazitara a unor
litere. Formele voit complicate ale semnaturilor nu rezista mult timp procesului
evolutiv al acestora, rămânând doar pentru primele litere sau pentru litera iniţiala.
Cu tot caracterul ei strict individual si stabil, semnătura se poate executa in
mai multe variante, ca: ingrijit, mai puţin ingrijit si prescurtat.
Examinarea grafica a unor semnaturi in vederea stabilirii autenticităţii lor
se face tinand seama de: si speciale ale scrisului.
Din punct de vedere topografic se stabileşte poziţia semnăturii in raport de
marginile laterale si de jos a hârtiei, de ultimul rând scris, de locul unde se găseşte
data actului.
Caracteristicile grafice generale si particulare sunt de aceeaşi natura ca in
scrisul obişnuit, doar ca in semnătura poate sa prezinte unele caracteristici
diferenţiate. Pe langa aceste caracteristici grafice in cercetarea semnaturilor se va
acorda o deosebita atenţie elementelor artificiale, ca: trasaturile drepte verticale
sau orizontale, diferite combinaţii unghiulare, arcuite, laturile si ovalele folosite la
completarea iniţialelor semnăturii sau a parafei.
Elementele artificiale se analizează impreuna cu caracteristicile particulare
cu care sunt imbinate, aceasta relaţie prezentând un caracter destul de stabil.
Semnaturile sunt falsificate prin imitarea servila sau libera, sau scrise la
intamplare, fara ghidarea după modelul original. Pentru descoperirea persoanei
care a falsificat semnătura se vor examina atât caracteristicile grafice cuprinse in
modelele experimentale cat mai ales scrisul si semnătura celor bănuiţi.
In scrisul acestora se vor caută in special grupele de litere care au intrat in
semnătura contestata in formele de simplificare a semnaturilor proprii.
Secţiunea 7 – Mijloace tehnice de examinare

Pentru examinarea criminalistica a semnaturilor, expertul se foloseşte de


microscop si de stereomicroscop - intrucat acestea permit observarea pe traseul
semnăturii a eventualelor intreruperi, retusari etc. - de lampa cu radiaţii
ultraviolete si de un traductor din infrarosu.
De asemenea sunt necesare aparate sau alte ustensile pentru realizarea
fotografiilor de umbre, cum sunt: o lampa cu fascicul ingust, un aparat de
fotografiat, un dispozitiv de reprodus documente, aparate de copiat si mărit
precum si filtre pentru realizarea fotografiilor separatoare de culori. In cazul in
care traseul semnăturii a fost marcat mai intai cu creionul si apoi cu cerneala, se
foloseşte un microscop cu lumina polarizata, pentru a pune in evidenta particulele
de grafit tangente traseului.
In procesul examinării semnaturilor prin suprapunere sunt necesare
dispozitive si aparate pentru realizarea imaginilor la scara, un aparat de copiat
prin contact si un epidiascop (aparat care serveşte la proiectarea pe ecran a unei
figuri iluminate).
Expertul trebuie sa dispună si de un minimum de instrumente de măsurat si
trasat, cum sunt: lupa microscopica, raportor, rigla, compas, echer, grile trasate pe
folii transparente si trăgătoare pentru tus.
Din Noiembrie 1975, Institutul de criminalistica al politiei germane
populare are la dispoziţie pentru a fi folosit si perfecţionat prin utilizare practica
“sistemul de mijloace Densitron”.

Secţiunea 8 – Caracteristici generale

Aceste caracteristici se refera, in primul rând, la aşezarea semnăturii pe


document. Pe foarte multe acte, cum sunt de exemplu statele de plata, foile de
depunere si restituire tip CEC, diplome, etc, semnătura are un loc anume
determinat, marcat prin menţiunea “semnătura titularului”, “de acord”, “aprob”,
etc, sau pur si simplu printr-un chenar.
Pe numeroase alte acte, ca: cereri, scrisori, dovezi, etc, locul depunerii
semnăturii ramane la latitudinea semnatarului, astfel incat fiecare persoana capata
obişnuinţa de a depune semnătura intr-un anumit loc pe asemenea documente.
Punerea in evidenta a caracteristicilor topografice se face prin examinarea
amplasamentului semnăturii, in raport cu alte repere pe care le conţine
documentul. Astfel, semnătura poate fi depusa in partea inferioara stânga,
mediana sau dreapta a documentului, in partea superioara a actului, iar la unele
documente chiar pe părţile laterale.
La semnaturile al căror loc nu este stabilit dinainte pe document, se impune
studierea amplasamentului lor fata de text. Uneori semnătura este depusa foarte
aproape fata de text, pentru a impiedica eventualele adăugiri la conţinutul
documentului.
Alteori, chiar unele trasaturi care alcătuiesc semnătura nu pot interfera cu
unul sau mai multe rânduri din finalul textului.
De asemenea, trebuie sa se studieze amplasarea semnăturii in raport cu
marginile documentului, respectiv distanta fata de acestea, semnătura putând fi
orientata in sens ascendent, descendent sau paralel cu marginile orizontale. Atunci
când documentul poarta o anumita data, este absolut necesar sa se studieze locul
de aşezare a semnăturii in raport cu aceasta. Chiar in cazul documentelor pe care
locul semnăturii este dinainte stabilit printr-un chenar, linie, etc, trebuie studiate
plasamentul si orientarea semnăturii fata de anumite repere.
Pentru a pune baza si a lua in calcul caracteristicile generale topografice
expertul trebuie sa studieze suficiente semnaturi pentru a-si crea convingerea ca
este vorba de deprinderi ale scriptomlui si ca pot fi calificate cu adevărat
caracteristici.
Spre deosebire de textele manuscrise, la semnaturi, caracteristicile generale
capata un anumit specific, constând in aceea ca ele oferă, de regula, o cantitate
mica de semne grafice, ca adeseori conţin si trasaturi neliterale si ca, fiind o
varietate speciala a scrisului cursiv, de cele mai multe ori elementele proprii
acestuia nu se mai păstrează si in semnaturile aceleiaşi persoane.
Prin urmare, examinarea si aprecierea caracteristicilor generale la
semnaturi se fac tinandu-se seama de particularităţile concrete ale fiecărui caz in
parte, experienţa expertului având un rol important in interpretarea corecta a
acestor elemente.
Alte caracteristici generale care se iau in considerare in examinarea
comparativa a semnaturilor sunt următoarele:
- structura semnăturii , ce este determinata de gradul de simplificare
sau de complicare al ei, de fantezia cu care sunt executate unele elemente
componente neliterale;
- compoziţia semnăturii, care poate fi literala (redând numele si
prenumele semnatarului), neliterala (când este alcătuita exclusiv din trasaturi mai
simple sau mai complicate, indescifrabile) cuprinzând iniţiala numelui si apoi
prenumele sau invers si mixta (fiind alcătuita din trasaturi literale si neliterale);
- gradul de evoluţie respectiv caracterul format, neformat sau mediu al
scrisului folosit pentru executarea semnăturii. Se are in vedere cat de frecvent este
utilizata semnătura, astfel determinandu-se gradul de evoluţie. O eventuala
executare simplificata atrage după sine o utilizare frecventa;
- intensitatea apăsării sau felul repartizării acesteia pe traseul
semnăturii, are o importanta majora in examinarea comparativa a semnăturii,
intensitatea apăsării fiind diferenţiata de o serie de elemente vizate de noi si la
intensitatea apăsării ce vizează scrisul:
- viteza de execuţie a trasaturilor reprezintă o alta caracteristica
generala luata in considerare in executarea comparativa a semnaturilor
- dimensiunea grafîsmelor care pot varia in cuprinsul uneia si
aceleiaşi semnaturi si are in vedere si viteza cu care se executa semnătura care
influenţează dimensiunea grafismelor; totodată si personalitatea semnatarului
influenţează dimensiunea semnăturii;
- înclinaţia literelor si a trasaturilor grafice;
- gradul de coeziune al trasaturilor grafice.
Totodată, in examinarea caracteristicilor generale trebuie avute in vedere
alături de identificarea lor, constanta si frecventa acestora, pentru a putea aprecia
valoarea lor.

Secţiunea 9 – Caracteristici individuale

Pentru punerea in vedere a caracteristicilor individuale se procedează ca si


in cazul scrisului cursiv sub forma de text, adică se studiază amplasarea punctelor
de atac si de sfârşit ale mişcării, particularităţile executării literelor, felul legăturii
dintre litere, caracteristicile trasaturilor suplimentare, particularităţile executării si
amplasării semnelor diacritice.
Atunci când se incearca identificarea semnatarului după un scris de mana
sub forma de text, trebuie sa se tina seama de faptul ca, dat fiind specificul
semnaturilor executate de aceeaşi persoana, elemente individuale de la aceleaşi
litere sunt de multe ori diferite la cele din scrisul sub forma de text fata de
cele
din semnătura.
In trasaturile neliterale se urmăresc unghiurile formate intre diferite trasee,
curburile, lanţurile, sinuozităţile si alte semne fanteziste, toate acestea analizandu-
se din punct de vedere al formei, dimensiunilor, plasamentului, gradul de
complicaţie cu care sunt executate, constantei si frecventei.

Secţiunea 10 – Examinarea separată

La inceput, expertul studiază semnătura in litigiu pentru a stabili daca poate


sau nu sa facă obiectul unei cercetări grafice criminalistice. In continuare,
examinează documentul ce o conţine, stabileşte instrumentul si substanţa cu care
s-a scris, data executării semnăturii.
In aceasta faza se impune a fi puse in evidenta eventualele urme care atesta
ca semnătura in litigiu nu este autentica. In acest scop, cu ajutorul unui
stereomicroscop sau cu un convertizor electrooptic se studiază traseul semnăturii
si porţiunile invecinate, in vederea depistării unor urme, cum ar fi: opriri
nejustificate pe traseu, retusari, intepaturi, urme de apăsare tangente traseului ori
de radiere, urme de transferare a semnăturii de pe un alt document, urme ale
substanţei cu care s-a copiat iniţial semnătura, devieri de traseu si altele.
Faza următoare a examinării consta in determinarea compoziţiei
semnăturii, respectiv a proporţiei si repartizării traseurilor literale si neliterale din
alcătuirea ei. Pentru aceasta este foarte important ca expertul ca cunoască numele
si prenumele titularului semnăturii in litigiu.
Rezultatele examinării compoziţiei semnăturii nu sunt intotdeauna
edificatoare. Aceasta se datorează faptului ca semnătura se poate schimba la una
si aceeaşi persoana, iar in cazul in care individul intenţionează sa depună o
semnătura modificata, va caută sa-i schimbe compoziţia. De asemenea, trebuie sa
se aibă in vedere faptul ca in cazul unei imitaţii reuşite este firesc sa existe o
compoziţie foarte asemănătoare cu cea a semnăturii model.
In continuare se studiază gradul de evoluţie a semnăturii, se determina
caracteristicile generale si cele individuale care pot conduce la identificarea
scriptorului.
Examinarea separata a semnăturii are rol de a-1 familiariza pe expert cu
toate detaliile pe care aceasta le poate oferi.
Concomitent este apreciata de către expert si valoarea de identificare a
caracteristicilor relevate, indeosebi a celor individuale.
In cursul studiului el poate executa schite ale unor detalii, sa le selecţioneze
si sa la mărească pe fotografii, ori sa-si facă anumite insemnari cu privire la cele
observate, care sa-I asigure un ajutor in procesul examinării
comparative.
In cazul când la semnătura in litigiu se observa trasaturi nesigure, expertul
trebuie sa stabilească daca titularul semnăturii a suferit sau nu in perioada
respectiva de o maladie care ar fi putut influenta scrierea, ori daca se găsea într-o
alta stare de natura sa-i provoace anumite schimbări temporare ale scrisului (o
emoţie puternica, o slăbire in urma unei boli, starea de ebrietate, etc.)65.
Pe de alta parte, trebuie sa se aibă in vedere si faptul ca se poate distinge
tremuratul natural (patologic) care se reflecta in semnătura titularului, de
tremuratul falsificatorului, acesta din urma manifestandu-se, in poziţie cu primul
prin discontinuităţi, vizând indeosebi trasaturile drepte, fiind grosier, apăsat, cu
un număr redus de oscilaţii si cu tendinţa de scădere spre sfârşitul semnăturii.
Cunoasetrea eventualelor stări de natura sa fi influenţat scrierea se impune
cu atât mai mult cu cat insusi falsificatorul poate avea un tremurat patologic
specific, pe care sa nu-1 aibă titularul semnăturii.

Secţiunea 11 – Examinarea comparativă

Întrucât semnătura reprezintă adeseori un material grafic sărăcăcios in


privinţa caracteristicilor de identificare, este absolut necesar ca materialul de
65
V.P. Vlasov, Tehnica criminalistica - îndrumar pentru jurişti, Moscova 1959, citat in “Tratat
iractic de criminalistica” - vol. II - colaborare, op. cit., pag. 167
comparaţie sa indeplineasca anumite condiţii indispensabile, după cum urmează:
sa fie suficient sub aspect cantitativ pentru a da posibilitatea expertului sa observe
constanta caracteristicilor generale si individuale, in vederea aprecierii valorii lor;
sa fie executat din poziţia “sezand” si din “picioare” ori dintr-o alta poziţie in care
expertul presupune ca a fost executata semnătura in litigiu; sa cuprindă semnaturi
din perioada in care a fost executata cea in litigiu, precum si anterioare si
ulterioare; sa conţină diverse variante de execuţie folosite de persoana de la care
se preleva modele de comparaţie; sa existe certitudinea ca toate modelele de
comparaţie provin de la persoana in cauza.
Este greşit procedeul de a se punein fata persoanei de la care se preleva
probe de comparaţie semnătura in litigiu, pentru a o folosi ca model, intrucat se
pot formula concluzii eronate, cu consecinţe grave, mai ales atunci când expertul
nu este incunostiintat de acest lucru.
In cazul in care materialul pus la dispoziţia expertului nu intruneste
condiţiile care sa-1 facă apt pentru studiu, expertul este dator si totodată interesat
sa solicite completarea ori refacerea lui. Cu cat semnătura in litigiu este mai
săraca in ceea ce priveşte caracteristicile de identificare, cu atât mai numeroase
trebuie sa fie modelele de comparaţie pentru ca expertul sa poată aprecia just
constanta si valoarea caracteristicilor de identificare66.
Atunci când se apreciază ca semnătura in litigiu nu este autentica si se pune
problema identificării falsificatorului, este necesar ca de la persoanele banuitesa
fie prelevate si semnaturi de comparaţie executate pe numele titularului
semnăturii in litigiu.
După ce expertul s-a convins ca materialul de comparaţie este
corespunzător, se procedează la examinarea caracteristicilor generale si
individuale ale semnaturilor si se selectează cele care oferă cele mai multe
particularităţi, din fiecare varianta, daca persoana in cauza semnează in mai multe
feluri.
După aceasta, expertul studiază si alte particularitai din care se pot trage
concluzii valoroase. In acest caz, trebuie manifestata mare atenţie, deoarece unele
asemănări dintre semnătura in litigiu si cele de comparaţie emanate de la titular se
pot datora măiestriei cu care falsificatorul a imitat semnătura ori a copiat-o după
una identica.
In etapa examinării comparative se pun deci in evidenta fie asemănări de
construcţie grafica, fie deosebiri, in funcţie de materialul supus examinării. Tot in
aceasta etapa sunt evidenţiate, daca este cazul, caracteristicile care atesta
procedeul de falsificare a semnăturii in litigiu.
Studiul comparativ trebuie făcut in ordinea in care sunt reflectate
caracteristicile individuale in piesa in litigiu si in cele de comparaţie. Este necesar
sa se explice orice deosebire ce apare intre semnaturi, sa nu se neglijeze nici un
detaliu si sa se clarifice situaţia lor, fie ca sunt deosebiri care indica un alt autor
decât titularul, fie ca reprezintă variante normale ale unei semnaturi originale67.
Pentru efectuarea comparatiiloreste indicat ca materialul in litigiu sa se
66
Dumitru Sandu, op. cit., pag 63
67
L. Ionescu, op.cit., pag 270
aşeze in partea stânga, iar cel de comparaţie in partea dreapta, impreuna cu
schitele si insemnarile făcute in cursul examinărilor separate, apoi sa se analizeze
fiecare caracteristica in parte, aprecierile fiind consemnate intr-un tabel.
Cu ajutorul reproducerilor fotografice executate la aceeaşi scara,
semnaturile pot fi selectate pe porţiuni, respectând părţile incipiente, mediane,
finale si paralele, care se examinează apoi comparativ. De asemenea poate fi
selectat si examinat fiecare grafism care alcătuieşte semnătura fara sa se neglijeze
ulterior si legaturile dintre ele.
In cursul examenului comparativ se pot executa proiecţii ale semnaturilor,
măsurarea unor grafisme sau inclinatii. De asemenea, pe fotografiile executate la
aceeaşi scarapentru completarea examenului comparativ, pot fi trase, in sus si in
jos, linii drepte in prelungirea grafismelorsemnaturilor; ele formează prin
intersectare, diferite figuri geografice, care la rândul lor se examinează
comparativ.
In Institutul de drept penal de pe langa Universitatea din Varşovia s-a
folosit cu eficienta metoda cercetărilor geometrice structurale, care de fapt
reprezintă o imbinare a grafometriei lui Locard cu desenarea unor figuri
geometrice plane ce se creează prin circumscrierea acestora in jurul unor
ansambluri mai mici sau mai mari de grafisme, ori chiar in jurul anumitor litere.
Condiţia de baza este aceea ca in ambele ansambluri comparate figurile sa fie
trasate la fel. In acest mod se pot examina si poziţiile reciproce ale
caracteristicilor structurale, ale trasaturilor sau ale diferitelor ansambluri de
grafisme, metoda fiind de un real folos in ilustrarea elementelor unui grafism.
Criminalistul sovietic Matvieiev, de asemenea recomanda sa se folosească
mai mult măsurătorile in expertiza semnaturilor. După părerea sa deplasarea
punctului de sprijin al mâinii diferitelor persoane in timpul scrierii poate fi
regulata sau neregulata, fapt care se reflecta in inclinarea deosebita a elementelor
unui grafism. Pentru a pune in evidenta acest fapt se procedează astfel: intr-un
sistem dcoordonate se amplasează pe axa “x” locul fiecărei litere a semnăturii de
pe linia de baza, iar pe axa “y' inclinatia literei in grade, in raport cu aceeaşi linie
de baza. Măsurătorile se fac numai in ceea ce priveşte liniile drepte. Se trasează
curbele in sistemul de axe, care apoi se compara intre ele. Evident aceasta metoda
nu poate fi aplicata in cazul semnaturilor emanate de la o persoana care nu si-a
format deprinderea de a scrie si nici atunci când semnaturile au fost executate in
condiţii normale.
Diagnosticarea ca fals a scrierii sau a semnăturii examinate nu este
intotdeauna o sarcina uşoara. Condiţiile neobişnuite de scriere ori de executare a
semnăturii, accidentele de scriere si chiar unele dereglări intenţionate ale
propriului grafic dau naştere la elementele care se aseamănă cu cele rezultate
dintr-un proces de contrafacere. De aceea simptomele prezentate de anumite
forme de contrafacere nu trebuie privite unilateral, ci corelativ, in interdependenta
cu toate imprejurarile care au concurat la apariţia grafismului supus examinării:
numai in felul acesta se vor delimita elementele de fals de cele autentice ale
grafismului adevărat68.
Cercetătorului ii sunt necesare date cu privire la titularul scrisului ori
semnăturii in litigiu, precum si cu privire la condiţiile concrete in care acestea au
fost executate. Interesează vârsta, gradul de cultura, faptul ca persoana respectiva
scrie cu mana stânga, daca are afecţiuni la ochi sau suferă de maladii nervoase,
daca a scris sau semnat cu mana traumatizata sau inghetata ori după o activitate
fizica grea, daca era in stare de ebrietate, etc.

CAPITOLUL VI - TENDINŢE INTALNITE IN SCRIS


68
Dumitru Sandu - “Falsul in acte - descoperirea si combaterea prin mijloace criminalistice”, Ed. Lumina
Lex, Buc. 1994
Secţiunea 1 - Tendinţe criminale in scris

În abordarea acestui domeniu ne vom referi la aspecte care se regăsesc la


cei cu devieri caracteriale si care au fost denumite vicii morale, dizarmoniei ale
personalităţii de tip psihotic.
O larga gama de insusiri din acest cadru, dar intru-un grad redus, exista si
la omul obişnuit care nu depăşeşte media, dar aceste trasaturi nu apar in mod
manifestat in exterior. Când insa aceste trasaturi ajung la o anumita intensitate, ele
isi pun amprenta pe personalitatea omului iar când se accentuează si mai mult,
ajung sa perturbe structura personalităţii.
Personalităţile - in sensul celor spuse mai sus - pot fi considerate
“accentuate” deşi, nu sunt anormale, pot inriurii relaţiile individuale. Ele au
tendinţa de a aluneca spre patologi, constituind atunci nete caracteriopatii.
Devieri de acest tip putem găsi si la persoanele cu perturbări psiho-
patologice ce aparţin domeniului modico-psihiatric in speţa psihopaticii si
psihotici, cu un comportament aberant si cu nete repercursiuni sociale.
Modificările psihice in sensul arătat mai sus se pot observa la o serie de inşi
cu un comportament deviat antisocial, la delicvenţi si criminali.
Aceasta diferenţiere este importanta intrucat dementia nu este atât de neta
si aspectele descrise mai inainte se pot intrica, putandu-se ajunge sau nu , la
manifestarea antisociala sau infracţionala69.
Aceste dizarmonii ale personalităţii pot fi decelate si prin examenul
grafolgic. In acest sens unul dintre primele studii a fost făcut inca din 1923 de
către Crepieux lamin. El analizează scrierea “canaliilor”, termen sub care ii
reuneşte pe toţi acei subiecţi a căror structura psihologica prezenta stare, vicii
morale precum nesinceritate, orgoliul etc. si care pot ajunge la crima. Considera
ca intra in aceasta categorie: grosolănia, confuzia, complicaţia, dizarmonia,
orgoliul, debilitatea, minciuna, etc.
Dar, asa cum recunoaşte si autorul (Crepieux - lamin) nu exista nici un
semn grafic care sa fie o data sigura de anomalie flagranta de vicii de caracter,
daca nu este intovarasit si agravat in acelaşi timp de unul sau mai multe semne
peiorative. Prezenta unuia dintre acestea intr-o scriere, nu furnizează decit o
indicaţie elementara cu totul relativa si doar intensitatea si mai ales gruparea unor
semne grafice ne vor da o posibilitate mai mare in a decala caracteristicile
scrierilor unor devianti morali.
De alta parte, unele aspecte enumerate de autorul francez (confuzia,
exagerarea etc.) nu s-ar putea incadra in vicii morale. De fapt lucrarea sa
“Lvecriture et le caractere” editata in anul 1929 este considerata de autorii romani
Andrei Athanasiu si Radu Constantin ca fiind depăşita (avandu-se in vedere si

69
A.Athanasiu si Radu Constantin , op cit., pag. 85
anul in care a fost conceputa) , dar se considera ca ramane un cert interes prin
observaţiile făcute asupra unor scrieri.
Astfel incat devierile morale sunt numeroase consideram, conform
tendinţelor actuale si in raport cu subiectul pe care ii studiem, semnificative:
agresivitatea, egoismul la care am adăugat si imaturitatea afectiva, deşi acesta nu
este o simpla deviere morala, ci un deficit in dezvoltarea armonioasa a persoanei.
Aici se include si dizarmoniile personalităţii delicvenţilor si criminalilor.
Cercetarea acestor dimensiuni poate sa dea cercetătorilor o idee mai precisa
asupra subiectului in ceea ce priveşte temperamentul configuraţia caracteriala ,
comportamentul.
Aceste aspecte au fost subliniate de mulţi autori, ca eminetul caracterolog
Ludovig Klages,care, spunea, intre altele: Progresele substanţiale se inregistreaza
in câmpul cercetărilor, asupra manuscriselor delicvenţilor si criminalilor,
oferindu-ne date notabile care demonstrează considerabilul aport al grafiologiei.
Este posibil si de a decela tendinţele la crima, un cercetător bine pregătit in
aceasta problema este astăzi capabil de a remarca in scris aceste tendinţe care ar
putea predispune la o acţiune criminala si urmează chiar sa furnizeze indicaţii in
caracterizarea naturii specifice a delicventului”70.
Aceasta părere este sprijinita si de Crepeux - Jamin, Varni, Magnat, Pulves,
Rado Wieser ect.
In cartea sa: Les elemets de recriture des canaieles” Crepieux - Jamin
prezenta rezultatul unei analizea scrisului pe care o făcuse asupra unui condamnat
la moarte pentru ca omorâse patru femei: “esenţial mediocru, pe fond de agitaţie,
discontinuitate, dezordine mai mult exaltat sincer, cu idei preconcepute,...nici
generos, nici bun, ci egoist, moale, dar violent, natura dezechilibrata”.
Alfred Binet ii reproşa lui Crepieux - Jamin ca nu a ştiut sa deceleze crima
după aceasta scriere, a spus ca marele grafolog “ a rămas prea optimist”. Trebuie
sa reţinem din aceasta intamplare ca in fapt. Din scriere nu se poate prevedea
trecerea la act. In schimb, grafologul poate fi foarte util pentru a aprecia
trasaturile caracteristice ale personalităţii si a intelege resorturile psihologice ale
acţiunii unui individ.
In alţi termeni , daca el nu poate sa găsească in scriere semne de
criminalitate, el, totuşi poate sa descrie temperamentul, modalităţile reactionale
specifice, tipurile de atitudine, orientările, preferinţele, predispoziţiile, punctele
slabe care pot impinge un individ la acţiuni condamnabile. Si , deşi expertul nu
poate aprecia starea de tulburare in momentul faptei, el poate sugera daca scrierea
corespunde unei structuri dezechilibrate, psihotice sau psihopatice.
Este important de mentioanat ca G.E. Magnat care a fost preşedintele
Societăţii Elveţiene de grafologie, a prezentat o lucrare “Grafologia in serviciul
ştiinţei criminale” la congresul internaţional de criminologie din 1950.
Aici sa făcut prima propunere oficiala, parvenind din mediile juridice, de a
se introduce examenul grafologicin toate problemele tinand de codul penal.
Trasaturile intalnite la delicvenţi au in vedere: agresivitate, egoism feroce,
70
Ludvig Klages citat de A.Athanasiu si Radu Constantin in “Caracterologie si grafologie -eseuri” Ed
Tehnica, Bucureşti 2000
imaturitate afectiva, indiferenta afectiva, labilitate, nesinceriatate , care
au
fost confruntate prin cercetări făcute in timp, atât prin studiul scrierii cat si
prin testul lui Rosdrach.
Ele se luminează si se completează unul pe celalat, remarcandu-se o
concordanta intre aceste doua texte.
Specialiştii, analizând scrierea unor delicvenţi, deserva o zona medie
blocata la un nivel şcolar, rea luare in posesie a spaţiului grafic, margini din
stânga rigide, ritm grafic absent sau perturbat, mişcare lipsita de supleţe
(rigiditate) sau instabilitate. E.C. remarca monotonie a traseului, adesea lipsa de
spontaneitate, scriere nestructurata, de tip infantil, in arcade, arcuita.
Aceste anomalii grafice traduc devieri caracteriale pe care le-am specificat
anterior si care se remarca pregnant si la criminali.
Aceste câteva date, ca si multe altele ale literaturii ne arata importanta
investigării unor anomalii grafice in vederea cunoaşterii unor motive ale acţiunii
umane.
Toţi aceia care au studiat aceste probleme au fost izbiţi de abundenta si
diversitatea materiei de tratat, de varietatea punctelor de vedere si de dificultatea
fara incetare reinnoita de răspunde acestora.
Deşi sunt lucrări mai intinse prin care s-au adus contribuţii notabile in
perioada respectiva, abordarea in acest domeniu a fost făcuta in mod parţial,
vădind adesea aspecte discutabile in stabilirea unor repere ca si lipsa unei
metodici mai precise de evaluare.
Agresivitatea o definim ca o trăsătura caracteriala care se vădeşte prin
disponibilitatea permanenta la acţiuni si reacţii violente, intense si
disproporţionate in raport cu un stimul (si chiar fara un stimul aparent) cu efecte
perturbatoare sau (si) vătămătoare asupra relaţiilor interindividuale sau sociale.
Impulsivitatea agresiva când este bine stăpânită si directionata prin educaţie
si cultura, se poate manifesta prin ironie, simt critic, spirit acut pătrunzător.
Ca si alte “devieri” caracteriale, agresivitatea este o trăsătura psihologica
complexa ale cărei cauze sunt multiple (reprezentând din multipli factori).
Din punct de vedere grafologic: scrierea lansata si ascuţita, uneori cu “dinţi
de rechin “, “ colţuroasa” , sacadata, progresiva, cu presiune neta , bare ale lui “t”
trasate printr-un gest oblic spre dreapta si adesea in jos, inclinare foarte variabila,
uneori foarte aplicata, mici trasaturi iniţiale făcute sistematic cu cârlige si
prelungite, finale scurte si ascuţite sau foarte lansate.
Egoismul este cultul nemăsurat al eului, preocuparea constanta fata de
propria-i persoanla dorinţa manifestata ca toata lumea sa se ocupe numai de
problemele sale, convingerea ca numai ceea ce se refera la fiinţa lui are
importanta.
Toate acestea ne arata o structura lăuntrica circumscrisa refractara unei
aplicări dezinteresate spre ceilalţi, o lipsa de flexibilitate care nu dezarmează nici
in fata ridicolului o atare stare de spirit, dăunătoare obiectivitătii, poate lua adesea
forme patologice.
Din punct de vedere grafologic: scriere regresiva, mica, ingesuita
condensata, colţuroasa, inelara, marginile importante, majuscule izolate cu finale
centripete sau in harpon, depasantele interioare reduse si cu baza anguloasa.
Orgoliul. Este o hipertrofiere a sentimentului propriei valori, care apare in
comportarea insului in viata si in raporturile pe care le stabileşte cu semenii. Se
poate urmări in aceasta privinţa seria nesfârşita a nuanţelor si trecerilor de la
infatuare si vanitate pana la exagerarea megalomaniaca. Orgoliul se manifesta in
grafologie prin : scriere suprainaltata, mare, verticala sau răsturnata, bare ale lui
“t” sus situate, semnătura mai mare decit textul, dispoziţii in inaltime in zonele
iniţiale ale literelor in special majuscule.
Indiferenta afectiva. Termenul semnifica o alternare pana la dispoziţie a
rezonantei afectiva la diferiţi stimuli, o stare de “neutralitate afectiva”, o detaşare
de trăirile emoţionale ale celor din jur.
Se manifesta prin: scriere verticala , direcţie orizontala, lenta, legaturi
unghiulare sau filiforme, forme ingustate, simplificate , bare ale lui “t” si finale
scurte ascuţite.
Labilitate (instabilitate emoţionala). Termenul se refera la modificările si
dinamica afectivităţii (mai ales a emoţiilor) constând intr-o variaţie exceptioanal
de rapida si frecventa a dispoziţiilor mentale si afectiva, cel mai adesea
nemotivate.
Aceasta labilitate se traduce prin reacţii dezordonate, oscilaţii bruşte in
sfera sentimentelor, hiperexcitabilitate emotiva, impulsivitate, intoleranta extrema
la frustari, absenta de control in ceea cepriveste efectele.
Toţi autorii subliniază lipsa de stablitate,schimbari contiune de orientare
vădind un caracter haotic, permeabilitate crescută a eului.
Se manifesta in primul rând prin faptul ca traseul are o mişcare vădit
neelastica, nesigura, neglijenta.
Scrierea este neregulata, lipsita de ritm (preritmica), aspect spaţial
dezordonat, forme imprecise si neglijente. Destul de mare, umflata, etalata,
legata, centrifuga creştere a progresivitatii si reperesivitatii. Nu foarte rapida,
inclinare inegala, sinuozitate, presiune uşoara, inegala, păstoasa, legătura
nedecisa, fie moale, preodominanta a arcadei , atacuri si finale lungi, accentuare
inalta.
În ciuda acestor laturi, in genere negative, unii dintre aceşti scriptori pot
avea o serie de insusiri poetice si un anumit talent de improvizare. Celalalt pol al
labilităţii ii găsim in mişcarea grafica cu redare excesiva si criptata si care
corespunde unei destinderi inadecvate. Desfăşurarea traseului se face in mod
fragmentar, abrupt , agitat, spasimodic adesea tremurat , necontrolat, cu viteza
redusa datorata crispării.
Scrierea este necontrolata cu aspect spaţial perturbat, slaba, forme
deterioarate si disoluţii, inegaliate extrema a tuturor indiciilor grafici, tendinţa la
juxtapunere, tocata, viteza inegalasi mai ales o mare inegalitate a gradului de
legătura, fir indurat, unghiuri, linii fluctuante.
Toate acestea traduc modificări ale personalităţii: pierderea controlului,
reactivitate excesiva, violenta, anarhie interioara, fire exploziva si o extrema
labilitate - punct comun cu scrierea laxa de gradul I, dar a cărei origine e diferita.
Nesinceritatea, miciuna, înşelătoria. In viata cotidiana se cere adesea
grafologului de a se pronunţa asupra delicatei probleme a autenticităţii unor
persoane, daca anumite scrieri ne atrag atenţia imediat intrucat ele conţin
numeroase semne de nesinceritate.
Astfel, pe de o parte, semnele de nesinceritatela care avem obiceiul sa ne
referim nu sunt totdeauna prezente in anumite scrieri ale inselatoriilor
recunoscuţi, pe de alta parte, deşi unii indici grafici ne pot da o orientare in acest
sens , doar un fascicol de elemente, o asociere de trasaturi ne poate duce la o
recunoaştere si o intelegere a modalităţii de comportament a mincinoşilor si
inselatorilor .
Sinceritatea unui subiect se reflecta in spontaneitatea gesturilor sale. Gradul
de spontaneitate se recunoaşte in scris după viteza si simplitatea cu care a realizat
traseul. Dar, in prezenta unui grafism a cărui lentoare este evidenta, va trebui sa
fim atenţi. Lentoarea singura nu ne sugerează decit supravegherea scriptarului
asupra exteriorizării sale. Pentru a fi mai siguri ca avem de-a face cu mincinoşi
avem in vedere si următoarele aspecte: trasaturi reacoperite, suprapuse, făcute
prin trecerea peniţei peste o trăsătura deja existenta, după o schimbare brusca de
direcţie; direcţie sprijinita , adică mişcare normala de alternarea trasaturilor pline
si subţiri din traseu este inlocuita printr-o mişcare prin care subţirele trece mai
intai in plinul precedent, apoi schimbarea brusca de direcţie, după care trăsătura
plina imprumuta traseul celei subţiri si asa mai departe. Scriptorul ascunde aici o
acţiune prin alta, căci faptul de a trece din nou cu peniţa pe aceeaşi trăsătura nu
are alt scop decât de a ascunde pe prima , aceea care este dedesupt. Este mai
dificil de a ascunde pe prima,ceea care este dedesupt daca nu este acoperita.
Ca atare, scriptorul care trasează doua curbe suprapuse va fi deci mai sever
judecat decât acela care suprapune doua drepte, căci este mai abil in acţiunea sa
de a ascunde.
Trebuie precizat ca nu indicii grafici, izolaţi pot sa ne dea o indrumare, ci
mai curând un fascicul de elemente, o asociere de trasaturi. Si mai trebui si o
raportare la structura personalităţii daca voim sa intelegem si sa prevedem ceea ce
impinge indivizii la minciuna si inselare.
Imaturitatea afectiva. Deficienta de dezvoltare psihologica a persoanei
care se traduce printr-o perturbare a vieţii afective antrenând dezordine
relaţionale.
Aceasta imaturitate comporta o constelaţie de trasaturi considerate
caracteristice : dependenta, lipsa de autonomie, incertitudine comportamentala,
sugestibilitate, instabilitate, imposibilitatea de a-si controla emoţiile,
imposibilitatea de inserare in real si in comunitate.
Se caracterizează prin: ingustarea literelor, ceea ce sugerează teama, iar
inhibiţia mişcării ar proveni din teama sau neincredere; relevarea mişcărilor care
pierd alternanta sa ritmica de tensiune sau redare a mişcării care tinde la unghi;
predominarea mişcării pe o forma inabila; lista de elasticitate prin disolutie sau
ridicitate, intreruperi ale traseului prin litere făcute din segmente.

Secţiunea 2 - Tendinţa suicidara in scris

Sinuciderea este un act semnificativ cu implicaţii sociale deosebite. Pentru


Albert Camus, chestiunea sinuciderii este extrem de reprezentativa pentru un
intreg grup deprobleme existenţiale ale antropologiei filozofice. Suicidul este mai
curând o conduita particulara decât o boala propriu-zisa.
Exista dezechilibre caracteriale care favorizează tentativa impulsul
surprinzând prin bruscheţea scutului. Grafologul este rar consultat asupra riscului
eventual de sinucidere la un scriptor dat. Mai adesea arătau documente scrise de
către o persoana care s-a sinucis sau care a făcut o tentativa, cerandu-i-se, daca
este posibil sa regăsească indicii care ar putea atrage atenţia.
Desigur nu se pot trage concluzii categorice din punct de vedere grafologic
intr-o problema atât de vasta intrucat se sinucide, repetam, la orice vârsta si dintr-
o infinitate de motive71.
Studiul scrierii permite de a se vedea unde dinamismul psihic a fost
perturbat in cazul tulburărilor psihologice dar nu se poate prevedea trecerea la act.
Scrierea sinucigaşilor nu este obligatoriu patologica (doar in anumite cazuri), dar
este expresia unui dezechilibru , a unei lupte inegale intre energia vitala si
dezastrele sau agresiunile lumii inconjuratoare , existând o relaţie intre
dezadaptare si riscul de autodistrugere.
Ca proporţii: ingustarea exagerata sau lărgime exagerata a cuvintelor,
depasante inferioara exagerat de lungi sau scurte, depasante superioare exagerat
de inalte sau joase, bucle foarte mari sau de forma anormala,sau bucla extrem de
restrânsă, exagerarea sau atrofia semnelor libere (inceputul si finalul cuvintelor,
bare ale lui “t”, accente), majuscule prea mari sau prea mici, litere deformate (o
parte a literei este disproporţionata fata de rest) semnătura prea mare, prea mica
sau prea diferita de text, descendenta.
Ca structura : literele sunt labile sau prea rigide, relaxare exagerata, lipsa de
fermitate prin aracade, telescopie, tremuraturi exagerate, intreruperi ale traseului,
prin litere făcute din segmente, suduri, rupturi , pete litere umplute, linii prea
ascendente, alburi neregulate (spatii importante si neregulate intre cuvinte sau
marigini neregulate) deschideri sau includeri exagerate sau anormale.
Ca dimensiuni: scrierea prea mica sau prea mare, izolare sau compactivitate
exagerata.
Ca orientare: scrierea răsturnata, dreapta - rigida sau exagerat de inclinata
(direcţie) sinistrogiritate exagerata.
Ca dinamism: prea mare lentoare, neregularitate sau regularitate forte
accentuate (in dimensiune, direcţie, continuitate), mişcare flotanta, barata, cabrate

71
A.Athanasiu “Scris si personalitate” Edit. Ştiinţifica, Bucureşti 1970
sau excesiv de dinamice.
Ca presiune, se are in vedere o presiune foarte slaba, neregulata. Ordonarea
este in general perturbata ca si configuraţia interliniilor, a spaţiului dintre cuvinte,
precum si un aspect de “scriere descendenta”, adică situata in partea stânga sus a
paginii, sugerând un refuz , o indepartare spre trecut si imaginar.
Alte aspecte grafice. Mod de legătura frecvent utilizat este arcada, care in
contextul respectiv ar exprima repliere narcisista, intrerupere a comunicări cu
ceilalţi , absenta de curbe care ar exprima lipsa de supleţe, rigiditate sau din
contra exces de curbe care ar corespunde lipsei de fermitate, de stabilitate, adesea
absenta de unghiuri drepte, indicând o lipsa de rigoare, de constanta, de
posibilităţi de ancorare in realitate sau invers, exces de unghiuri drepte, indicând
incapatanare, rezistenta obstinanta, folosirea de trasaturi subţiri sau pline fara a
face diferenţa dintre ele; mai apar trasaturi finale oblice la dreapta si in jos,
accente si virgule imprastiate sau ascuţite.
In ceea ce priveşte gradele de tensiune grafice (Paphal), s-a notat ca, cele
mai frecvente sunt gradul I si IV- gradul I traduce infantilism al personalităţii,
labilitatea, excitabilitatea si slăbiciunea rezistentei, in tmp ce grasul V ar
corespunde unei reactivităţi excesive, unei rele economii a energiei, violentei,
rigidităţii.
Aceste grade de extreme ale tensiunii grafice constituie elementele
esenţiale ale unui ritm de baza (Grundhytmus) slab si ar traduce eşecuri si
carenţe, deficit de integrare.
Abordarea grafologica se va referi la trăsătura care este net modificata , la
mişcare care este uneori lipsiota de supleţe , ceea ce impreuna cu alte semne
grafice ar indica o lipsa de comunicare.
Se mai remarca a ingustare a literelor, ceea ce sugerează teama, inhibiţia
mişcării provenind din frica sau neincredere; daca survin in text si aspecte de
etalare, ar semnifica impulsuri contradictorii care pierd alternanta sa ritmica de
tensiune / destindere sau o redactare a mişcării care tine la unghi cu exces de
tensiune pe fond de inhibiţie.
In ceea ce priveşte forma pot apărea - neregulariatti ale zonei mediane -in
dimensiune , inaltime sau lărgime, ceea ce ar traduce un sentiment de sine
fluctuant, uneori o tendinţa depresiva: de asemenea , finale alcătuite care opresc
la sfârşitul cuvintelor , ca si cum s-ar bloca contractul trasaturi acoperite, retuşuri
care diminuează lizibitatea.
Ritmul spaţial este perturbat : folosirea conventioanla a spaţiului,
inegalităţi, stângacii, dezordonat, invadat, repartiţia maselor grafice aritmica.
Ritmul de structurare a formei este modificat : forme şcolare, impersonale,
nesigure, nediversificate sau forme exagerate, umflate, torsionate, ornamente
discordante. Avem aşadar la aspectul grafic de imaturitate afectiva modificări ale
mişcării, formei, spaţiului ale ritmului cu o predominare a formelor infantile
descrise de mai mulţi autori francezi.
Ca atare, consideram ca studiul scrierii candidaţilor, la sinucidere trebuie sa
se refere esenţial la trăsătura, structura (mişcare, forma, spaţiu) tensiune grafica si
ritm de baza.
Din tot ceea ce am arătat este uşor de inteles ca nu exista semne grafice
specifice ale suicidului. Iar acela care au putut fi descrise sunt semne de
depresiune, anxietate, agresivitate, labilitate (instabilitate emotiv - actionala),
inhibiţie accentuata (repliere narcisista)etc.
Ele sunt resturi psihologice care pot sa aibă influenta lor, dar nu sunt in
mod automat determinate. Se poate deci vorbi cel mult de risc sau de o tendinţa
suicidara când scrierea abunda in aspectele descrise. De asemenea, când apar
brusc modificări in grafismul unor persoane coincizand cu izbucnirea unor
tulburări psihice si de comportament. Sau când se observa o accentuare a unor
manifestări la persoane cu o constituţie premorbida, sau când survine o inrautatire
a tulburărilor unor persoanalitati net patologice (melancolice , schizofrenici, ect).
De aici importanta urmăriri sistematice si dinamice a scrierii acestor categorii de
persoane care trebuiesa fie luate in seama de cineva avizat si care sa-i avertizeze
pe cei din jur ca poate se pregăteşte ceva.

Schiţa patografica si grafologica a pictorului Van Gogh.

Pentru exemplificare prezentam acum o schiţa patografica si grafologica a


unui mare creator, pictorul Van Gogh care s-a sinucis.
Vincent Van Gogh care s-a născut la 1853.
Din copilărie el a prezentat tulburări caracteriale: era ursuz, taciturn,
meditativ, solitar si nu prea lua parte la jocurile fraţilor si surorilor lui.
Profesorul Gastaut, intr-un studiu foarte complex,a insistat asupra
diagnosticului de epilepsie ca si o stare psohopatica polimorfa. Tulburările de
caracter sunt dificil de analizat , unele dintre ele observandu-se la mulţi epileptici
psihomotori. El era impulsiv, instabil , violent si se infuria pentru motive
neinsemnate. Trebuia insistat asupra caracterului amnezic al acestei crize atât de
tipice pentru epilepsie.
Si actualmente se poate admite ca Van Gogh nu era un psihopatie , ci un
mare nervozat suferind de epilepsie psihomotorie.
Ca indicii de ansamblu: grad de tensiune grafice foarte variate, ritm
perturbat al mişcării, dar creaţie de forme personale si originalitate.
Raportul mişcare/foma are in vedere predominarea mişcării, dar si nevoia
de a forma.
Se defineşte prin: scriere inegala , simpla, presiune marcanta, legaturi in
arcade si ghirlande , dilatata, inclinare cu redresări progresiva cu juxtapusa,
tocata.
Are o scriere neregulata, legaturi variate, inclinare mare a literelor, aspecte
centrifuge, presiune pe alocuri redusa , ritm spaţial uneori accentuat, scriere
aritmica, stabilizări rigide, presiunea variabila, aspecte centripete, refuz de
adoptare ca si insecuritate, adaptare dificila (destindere insuficienta si inhibiţie
inadegvata).
Scrierea lui Van Gogh prezintă neregularitati si disproporţii in inaltime,
lărgime a literelor , in incliantie, direcţie , continuitate, orânduire a spaţiului ,
efectand in fapt toţi indicii grafici. Ca interpretare: predominare a stării
emoţionale asupra raţiunii; Van Gogh trăieşte dominat de emoţiile sale, cel mai
adesea in lupta cu sine insusi; inadaptare a vieţii interioare la problemele puse de
realitate.
Trebuie subliniata inegalitatea marcanta in lărgimea literelor si care ar trăda
alternante ale nevoii de contacte si de reţineri, de spontanietate si de inhibiţie.
Apoi, inegalităţi accentuate ale presiunii trasaturilor, apăsării bruşte cu aspecte pe
alături măcinate de presiunea trasaturilor precum si inegaliatati ale direcţiei
rândurilor ceea ce ar arata stări dispozitionale variabile.
Remarcam de asemenea , mari spatii primare , secundare si terţiare (in
litere, intre litere si intre cuvinte) ca si aspectul in general al scrierii, duble curbe,
ghirlande care unesc trasaturile pline cu cele subţiri ceea ce ar indica ca aceasta
fire creatoare si voluntara ascunde o lipsa de siguranţa interioara, care nu parvine
sa compenseze marele sau dinamism.
De notat ca spaţiul dintre linii se reduce progresiv spre sfârşitul textului,
ceea ce ar sugera ca scriptorul resimte dificultăţi sa păstreze o distanta fata de sine
insusi si fata de activitatea sa. Anumite finale prelungite sut in mod paradoxal
finale ingrosate,contrazicand elanul general al scrierii către drept si parând a
indica ceea ce pictorul insusi spunea: “ Contactul de care avea nevoie, nu ii
gasesca decât in final decit in mine insumi”72.
Concluzionam spunând ca Van Gogh nu a fost impiedicat de “nebunia” sa,
sa devină un mare pictor, dar i-a favorizat agresivitatea asupra sa insusi.

72
Paunescu C. - “Agresivitatea si condiţia umana”, Ed. Tehnica, Bucureşti 1994
Secţiunea 3 - Fundamentul ştiinţific al evidenţierii stresului psihologic in
scris

Influenta sistemului nervos central si neurovegetativ sub diferite firme, asa cum
au constatat specialiştii de grafoscopie, duce in mod inevitabil la modificări si chiar
alterare ale scrisului. Astfel , stări maladive, boli mintale, stări psihice deosebite,
emoţii puternice isi pun amprenta asupra scrisului.
Este adevărat ca atunci când se refera la influenta emoţiei asupra scrisului,
specialiştii au in verede situaţii limita, cum ar fi starea psihica a unui sinucigaş atunci
când scrie biletul in care justifica actul. Intr-o asemenea situatie,influenta emoţiei
asupra scrisului este uşor de observat, intrucat aspectul general al scrierii se alternează,
ritmul se accentuează, iar apăsarea poate deveni uneori evidenta.
Prezenta stărilor emotive isi exercita influenta asupra actului scrierii prin
modificarea vitezei de execuţie in sensul accentuării acesteia (atunci când emoţia
produce o stare de excitare generala) sau al incetinirii ei (când se produce o inhibare a
reflexelor normale), precum si prin perturbaţii ale forţei cu care se apasă instrumentul
scriptual. Daca starea emotiva nu este deosebit de intensa, aceste influente vor fi mult
mai slabe si nu vor produce alterări vizibile ale scrisului.
Trebuie avut in vedere faptul ca, intrucit fiecare persoana are o structura
psihologica proprie, viteza de execuţie si presupunerile exercitate in timpul scrierii in
condiţii normale variază, neputandu-se stabili aprioric cu etalon al modului de scriere
in condiţiile lipsei de efect emotiv. In aceasta situatie,este necesar sa se stabilească
pentru fiecare persoana in parte parametrii normali ai scrierii, spre a putea depista
prezenta emoţiei in timpul acţiunii respective.
Pentru a se putea identifica răspunsurile scrise marcate de influenta stărilor
emotive caracteristice disimulării adevărului trebuie sa se stabilească un etalon al
răspunsului scris neafectat de emoţie pentru fiecare subiect testat si fiecare categorie
de răspuns dat atât afirmativ , cat si negativ.
Ca urmare a cercetărilor experimentale in cadrul Institutului general al politiei,
din examinarea atenta a testelor făcute in paralel cu poligraful asupra unor persoane
care au comis fapte penale, s-au putut formula primele concluzii in elaborarea metodei
de testare a sincerităţii ci ajutorul emoţiei manifestate in scris.
Metoda de testare a disimulării adevărului cu ajutorul scrisului se impune sa fie
folosita paralel cu testarea clasica la poliograf. In aceste condiţii se vor realiza o
completare si o verificare reciproca a rezultatelor obţinute prein cele doua metode,
reducandu-se simţitor posibilitatea de eroare existenta in cazul folosirii lor regulate.

CAPITOLUL VII - IMPLICAŢIILE JURIDICE CARE DECURG DIN


IDENTIFICARE

Secţiunea 1 - Expertiza grafica in sfera juridicului

Epoca prezenta se caracterizează in privinţa probatiunii printr-o etalare ştiinţifica


a probelor, aspect in strânsa legătura cu dezvolatrea fara precedent a ştiinţei, inclusiva
cercetării si aplicaţiilor criminalităţii.
In acest context pare firesc ca legimitorul roman a consacrat expertiza prin
mijloacele de proba admise in procesul penal.
Aflarea adevărului in anumite cauze penale necesita cunoaşterea si rezolvarea
unor probleme de stricta specialitate pe care organul judiciar nu le stăpâneşte. In
asemenea cazuri se recurge la cunoştinţele unui expert dispunandu-se din oficiu sau la
cerere efectuarea expertizei. In practica judiciara expertizele pot interveni in domenii
foarte variate. Astfel se pot efectua expertize criminalistice (grafice, dactilocopice,
balistice).
Rolul expertizei creste in condiţiile dezvoltării necontenite a progresului ştiinţei.
Fara ca soluţiile si concluziile expertului sa fie hotărâtoare , ele atârna foarte greu si
adesea sunt determinate in solutioanarea cauzei73.
73
Nicolae Vadonciu - Tratat de procedura penala , Vol. 1, Ed Paideia, Bucureşti, 1999
In cauzele penale, se folosesc numeroase inscrisuri pentru a face diverse dovezi.
Totuşi, in procesul penal inscrisurile ca mijloc de dovada au o importanta si o
frecventa mai redusa ca in procesul civil. In procesul civil au precădere inscrisurile in
timp ce in procesul penal au precădere probele orale.
înscrisurile constitue mijloace de proba in măsura in care cuprind in conţinut
fapte sau mijloace de natura sa contribuie la aflarea adevărului.
Noţiunea de inscris poate avea doua sensuri. In sens larg prin inscris se intelege
orice act scris, cuprinzandu-se si formele scrise in care se consemnează celelalte
mijloace de proba. In sens restarans , prin inscris ca mijloc de proba se inteleg numai
actele, care prin conţinutul lor contribuie la aflarea adevărului fara sa reprezinte forma
scrisa de manifestare a celelalte mijloace de proba.
Potirvit art.116 Cod procedura penala, in cazurile in care pentru lămurirea unor
fapte sau imprejurari ale cauzei, in vederea aflării adevărului, sunt necesare
cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penala ori instanţa de judecata pot
dispune la cerere sau din oficiu efectuarea unei expertize.
Aceasta definiţie priveşte expertizele judiciare care, in funcţie de natura
problemelor pe care sunt chemate se le rezolve, pot fi impartite in : criminalistice,
medico-legale, psihiatrice, contabile si tehnice.
Cercetearea inscrisurilor de incadreaza in domeniul expertizei criminalistice.
Definitoriu pentru expertiza criminalistica este faptul ca ea reprezintă o cercetare
ştiinţifica a probelor materiale destinata identificării persoanelor, obiectelor,
substanţelor si fenomenelor aflate in legătura cauzala cu fapta, stabilirii anumitor
proprietăţi ale acestora precum si ale unor eventuale modificări de forma, conţinut sau
structura.
După cum prevede art. 116 C.p.p, dispunerea expertizei criminalistice poate fi
făcuta atât de organele de urmărire penala, cat si de cele de judecata.
Acest demers este facultativ, cu excepţia cazurilor in care legea prevede expres
obligativitatea efectuării unei expertize judiciare. Pentru efectuarea unei expertize
criminalistice, instanţa sau organul de urmărire penala, printr-o incheiere, iar in al
doilea caz, printr-o rezoluţie sau ordonanţa vor desemna un expert.
De obicei, dat fiind faptul ca expertiza se efectuează de către un laborator sau un
institut de specialitate, investirea expertului nu se face direct, ci acesta este numit de
organul căruia ii aparţine.
Legea prevede ca daca in specialitatea respectiva exista experţi oficiali, nu pot fi
numiţi experţi alte prsoane decât daca situaţia ar necesita un astfel lucru.
In actul de dispunere al expertizei , organul solicitant va insera si obiectivul
acesteia sub forma unei intrebari la care expertul urmează sa răspundă. Instanţei sau
organului de urmărire penala ii incumba obligaţia de a remite expertului materialul
necesar efectuării expertizei. Acestea trebuie sa poarte viza organului respectiv.
In situaţii exceptioanale, când din motive intemeiate actul in litigiu sau piesele
de comparaţie - in cazul expertizelor grafice - nu pot fi trimise spre expertizare (de
exemplu sunt supuse regimului arhivelor) organul respectiv poate dispune ca
examinarea acestora sa fie făcuta prin delegarea unui expert.
La rândul sau , expertul poate cere lămuririle pe care le considera necesare
organului solicitant. Chiar si părţile pot da lămuriri expertului, dar numai cu
incuviintarea organului care a cerut efectuarea expertizei74.
Asigurarea oportunităţii expertizei constituie o prima cerinţa ce trebuie avuta in
vedere de către organele judiciare. In funcţie de probele , datele sau materialele
existente in cauza , este necesar sa se aprecieze daca, si in ce măsura o expertiza este
utila, astfel incat nici sa nu se intarzie efectuarea unei expertize indispensabile
solutioanarii cazului, dar nici sa nu sa dispună efectuarea de expertize fara importanta,
ceea ce ar duce la întârzierea nejustificata a procesului judiciar75.
Oportunitatea expertizei se raportează si la momentul dispunerii acesteia,
intrucat consecinţe negative pot avea atât intarziere cat si ordonarea ei prematura. In
prima ipoteza, obiectele sau materialele trimise expertului pot suferi modificări,
degradări, etc, iar in a doua ipoteza , datele sau urmele sunt insuficiente pentru
realizarea cercetării.
In situaţia in care materialul remis expertului nu este suficient, organul de
urmărire penala sau instanţa pot folosi reglementările cuprinse in art 127 Cod
procedura penala. Conform acestora, in cazul falsurilor in inscrisuri organul judiciar
74
E.Stanciu : “Criminalistica”, op cit, pag 61
75
C. Suciu “Criminalistica”, op. cit., pag. 571
poate ordona sa fie prezentate scripte de comparaţie.
Cererea se poate adresa particularului - cu condiţia ca acesta sa nu fie sot sau
ruda apropiata cu invinuitul sau inculpatul - ori actele se afla in depozitele autorităţilor
in drept. De asemenea, organele solicitante pot dispune ca invinuitul sau inculpatul sa
prezinte probe scrise.
O data incheiata aceasta etapa, expertul va proceda la efectuarea lucrării in baza
metodologiei cerute de genul expertizei criminalistice solcitate. Investigaţiile sale si
rezulatatul lor final vor fi cuprinse intr-un raport de expertiza, ce se intocmeste in scris
si se remite organului solicitant.
Raportul de expertiza se redactează in termeni clari si precisi, evitandu-se
formulări incomplete, echivoce sau tehniciste, astfel incat ele sa reflecte temeinicia
ştiinţifica a cercetării.
Trebuie precizat ca independent de numărul experţilor se va redacta un singur
raport.
Potrivit art. 123 Cod procedura penala , raportul de expertiza urmează sa
cuprindă trei parti: prima parte, cea introductiva , indica organul care a dispus
expertiza, numele expertului, data dispunerii expertizei si a intocmirii raportului,
obiectul expertizei, materialul pe baza căruia s-a efectuat aceasta si explicaţiile pârtilor
(daca acestea au participat la efectuarea expertizei) ; a doua parte, expunerea cuprinde
desprinderea operaţiunilor si analizelor efectuate, diferite explicaţii s.a; in fine,a treia
parte va cuprinde concluziile la care a ajuns expertul,ce reprezintă răspunsul la
intrebarile care i-au fost puse.
În situaţiile in care se apreciază ca expertiza nu este completa, instanţa sau
organul de urmărire penala au posibilitatea legala de a cere completarea raportului de
expertiza, iar in cazul in care se manifesta indoieli cu privire la exactitatea concluziei
organale solicitante pot cere efectuare unei alte expertize (a se vedea in acest sens
prevederile art 177 Cod procedura penala).
In ceea ce priveşte valoarea probatorie a expertizei criminalistice, trebuie reţinut
ca deşi acesta este un mijloc de proba girat de ştiinţa , totuşi nu are o foita probanta
deosebita fata de celelalte mijloace de proba.
Expertiza este considerata ca mijloc de proba si de legea civila. In acest sens art.
201 Cod procedura penala prevede: “când pentru lămurirea unor imprejurari de fapt
instanţa socoteşte de cuviinţa sa cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau
trei experţi , statornicind punctele asupra cărora ei urmează sa se pronunţe”.
Efectuarea expertizei este facultativa. Ea poate fi dispusa din oficiu sau la
cererea unei dintre parti. Ordonarea expertizei se face printr-o incheiere ce va trebui sa
cuprindă, pe langa desemnarea expertului, obiectul expertizei.
Efectuarea expertizei si intocmirea raportului nu comporta distincţii in raport cu
modul in care se desfăşoară lucrurile in domeniul penal.
Legea procesual civila prevede si posibilitatea efectuării unui supliment de
expertiza (art 212 alin 1 Cod procedura civila) sau a unei noi expertize (art 212 alin 2
Cod procedura civila).
In ceea ce priveşte forţa probanta a expertizei, legea lasă ca aprecierea acesteia
sa fie făcuta de instanţa.
In cazul in care instanţa se afla in fata a doua expertize contradictorii, ea va
trebui sa respingă motivat pe una dintra acestea, sa le elimine pe amândouă sau sa
apeleze la alt mijloc de proba.

Secţiunea 2 - Implicaţiile juridice ale identificării persoanei pe baza


scrisului de mana

Investigarea documentelor este unul dintre principalele domenii ale


criminalisticii, arie cu o vasta problematica pe care majoritatea teoreticienilor o impart
in doua mari ramuri si anume: cercetarea tehnica a inscrisurilor si cercetarea
criminalistica a scrisului de mana. Intr-o viziune extrem de larga se poate aprecia ca
primul domeniu se ocupa cu depistarea falsului in acte, noţiunea de fals trebuie
raportata la prevederile art. 288 Cod penal ce defineşte falsul material in inscrisurile
oficiale.
Conform conţinutului respectivului articol, falsul material subsumează operaţiile
de contrafacere a scrierii si a subscrierii actului sau alternarea lui prin orice mijloc de
natura sa producă consecinţe juridice. Se subintelege ca in situaţia depistării unui fals
material, organele juridice sunt interesate sa descopere si autorul acestuia. Cu
problema identificării unei persoane după scrisul de mana se ocupa a doua ramura,
aceea a investigaţiei criminalistice a documentelor.
Precizam ca stabilirea autorului unui scris poate fi de un real interes si in cazul
in care scrisul respectiv nu reprezintă un fals sau este suspectat de a fi fost contrafăcut.
Sunt , intr-adevar in care este necesar sa se verifice daca un text provine intr-
adevar de la persoana care figurează ca titular sau, de exemplu, in cazul unui scris
anonim. Acesta a fost executat de una sau mai multe persoane bănuite. Aceasta ramura
a expertizei se dovedeşte a fi importanta nu numai pentru interesele procesului
judiciar, ci pentru lămurirea unor chestiuni ce tin de domeniul altor sfere ce de
exemplu : istoriografia , critica literara s.a.
Cercetarea criminalistica a scrisului de mana urmăreşte sa identifice autorul unui
text, altfel spus sa stabilească adevărul cu privire la presupusa paternitate a unui
grafism.
Identificarea scrisului de mana are aplicaţie in ceea ce priveşte infracţiunile
referitoare la falsul in inscriere.
Art.290 Codul penal reglementează falsul in inscrisuri sub semnătura privata.
Determinarea elementului principal care interesează aceasta infracţiune si anume
persoana care a realizat inscrisul, are implicaţii in domeniul identificării. Ceea
ce interesează alături de identificarea persoanei care a realizat înscrisul , este ca
aceasta sa se fi folosit , in vederea producerii unei consecinţe juridice, pedeapsa fiind
inchisoarea e la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Art. 288 Cod penal prevede ca falsificarea unei inscris oficial prin contrafacerea
scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui in orice mod, dar trebuie avut in vedere
ca natura modificării sa producă consecinţe juridice76.
Se considera a fi înscrisuri oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producătoare de consecinţe juridice. In ceeea ce priveşte dispoziţiile testamentare,
scrisul de mana are, de asemenea o mare importanta. Un testament poate fi sau olograf,
sau făcut prin act autentic, sau in forma mistica77.
Testamentul olograf nu este valabil decât când este scris in tot, datat si semnat
de mana testatorului.
Art 861 Cod civil prevede ca cel ce incheie un testament mistic trebuie sa ii
iscălească fie ca 1-a scris el insusi, sau ca a pus alta persona sa-1 scrie.
Aplicaţiile juridice ale identificării persoanei pe baza scrisului de mana sunt
numeroase, noi insa ne-am oprit doar la câteva exemple pe care le-am considerat
semnificative.
Semnificaţia , indentificarii persoanei care a realizat scrisul se afla la baza
infracţiunii, are in vedere tragerea la răspundere a persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.

CONCLUZII

Toţi cei ce incearca sa cunoască oamenii, căutând sa sesizeze structura unei


personalităţi deseori recurg la caracterologie. Realitatea psihologica a fiecărei fiinţe
umane este flotanta si complexa, conduita umana având multiple cauze care raman
adesea necunoscute. Realizarea identificării persoanei are in vedere in primul rând
expertiza criminalistica.
Expertiza criminalistica a scrisului de mana comporta o activitate ce trebuie
realizata de specialişti.
Expertiza grafica, in principal se preocupa de identificarea autorului unui scris si
cu descoperirea falsurilor in scrieri.
Totodată are in vedere verificarea faptului daca textul sau o semnătura provine
de la scriptorul nominalizat in act.
După abordarea in lucrarea de fata a expertizei grafice consideram ca trebuie sa
concluzionam prin Maturarea unei confuzii care domneşte inca in minţile multora.
76
Codul juristului, Vol. II, Dr. Constantin Crisu, editura Juris Agresis 2002, pag 501
77
Codul Civil, art. 848 si art. 859
Este vorba de delimitarea dintre expertiza grafica si grafologia.
Ele sunt doua lucruri deosebite , urmăresc alt obiectiv, deşi pornesc de la o baza
comuna: studierea ştiinţifica a scrisului.
Daca grafologia este studiul psihologic al documentelor scrise, expertiza grafica
se ocupa cu identificarea autorului unui grafism si cu descoperirea falsurilor in scrieri.
Expertiza grafica, adoptând tehnica preconizata de grafolog studieaza si ea
scrisul, după caracterele obiective ale acestuia adică după dimensiuni, direcţie, forma.
Presiune, viteza, ect., căutând a preciza dominantele grafice ale unui document spre a
compara daca se regăsesc aceleaşi dominante in scrisul identificat.
Grafologia reprezintă studiul pentru a determina calităţile autorului lui: a suferit
intr-un timp scurt o mare evoluţie transformandu-se intr-o disciplina cu baze ştiinţifice
demonstrate.
încheiem aceasta diferenţiere prin ceea ce spunea Elena Bogdanovici in 1944:”
Aceste câteva considerente arata - independent de foloasele ce a tras expertiza din
studiul grafologilor - ca denumirile lor s-au despărţit si trebuie sa evolueze distinct”.
Conluzionam spunând , ceea ce ne dorim sa rezulte din intreg studiul pe care l-
am realizat, ca expertiza criminalistica a scrisului are ca obiect de examinare scrisul de
mana , considerat ca un complex de mişcări si desprinderi grafice, scrisul fiind
individual si relativ stabil , fapt care permite identificarea scriptorului prin compararea
scrisului incriminat, cu probele de scris care aparţin in mod cert persoanei bănuite.

BIBLIOGRAFIE
l.Athanasiu A. si Radu Constantin - Grafologia criminologica. Tendinţa
criminala in scris,
Editura PACO, Bucureşti 1996
2.Aionitioaie C-tin, Berchesan V., Butoi T., Marcu L, Palanceanu E. - Tratat
practic de
criminalistica, ediţia 2, Editura “Carpati', Craiova 1992
3.Aionitioaie C-tin, Berchesan Pletea, Marcu Ilie, Palanceanu Eugen, Constantin
Pletea, Ion
Eugen Sandu, Emilian Stancu - Tratat de tactica criminalistica, ediţia 2, Editura
Carpati,
Craiova 1992
4.Athanasiu Andrei si Radu Constantin - Caracterologia si grafologia, Editura
Tehnica,
Bucureşti
5.Anghelescu Ion, Asache Ghe., Barbu Tudor si colaboratorii - Tratat
practic de
criminalistica, Institutul de criminalistica Serviciul Editorial, Bucureşti 1978
6.Ciopraga A. - Criminalistica, Universitatea „A. I. Cuza', I asi 1986
7.Ciopraga A., lacobita I. - Criminalistica, Editura Fundaţiei „ Chemarea”,
Iasil997
8.Adrian Fratila si Ghe. Pasescu - Expertiza criminalistica a
semnăturii, Editura
„National” 1997
9.Adrian Fratila si Radu Constantin - Expertiza grafica si raţionamentul prin
analogie, Editura
„ Tehnica”, Bucureşti 2000
lO.Ionescu L. - Expertiza criminalistica a scrisului, Editura „Junimea”, Iaşi 1973
ll.Mircea Ion - Criminalistica, Editura „Lumina Lex”, Ediţia II, Bucureşti 2001
12.Suciu Camil - Criminalistica, Editura „Didactica si Pedagogica”, Bucureşti
1972
13.Sandu D. - Falsul in acte, Editura Bucureşti 1994
14.Stancu E. - Criminalistica, Editura „Actami”, Bucureşti 1995
15.Stancu E. - Criminalistica (ştiinţa investigării infracţiunilor),Editura
„Tempus”,
Bucurestil992
16.Codul civil - „Lumina Lex” 1997
17.Codul de procedura civila - Editura „Lumina Lex” 1995
18.Mihuleac Emil - Expertiza, Editura Ştiinţifica, Bucureşti 1971
19.Argeseanu I. - „Criminalistica si criminologia in acţiune”, Editura
Lumina Lex,
Bucuresti2001
20.Olaru I. - „Dezvoltarea scolii romaneşti de criminalistica”, Editura M.I.,
Bucureşti 1975
21.Vasiliev G. - „Criminalistica”, Editura MGU Moscva 1990
22. Dicţionar de criminalistica , Editura ştiinţifica si Economica 1984
23.Florescu Adrian - Criminalistica Milienului III ,Editura Little Star, Bucureşti
2001
23.Sandu Ioan si V. Berchesean - Tratat de tactica criminalistica, Editura
„Carpati”,
Craioval992
24.Sorin Almareanu - „Criminalistica”, Editura Bisoprint, Cluj-Napoca 2000
25.Revista „Criminalistica” ,nr. 1, 2, 3 pe anul 1999