Sunteți pe pagina 1din 29

ANCHETA PENALĂ ÎN VEDEREA IDENTIFICĂRII ŞI SOLUŢIONĂRII

DISIMULĂRILOR
ÎN INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ

Lector univ. dr. PAVEL PALCU


Procuror criminalist, Parchetul de
pe langa Tribunalul Arad

Very often, the judicial authorities are confronted with all sorts of strange
situations, far from reality.
In practice, the alterations of the crime scene are due to a deliberate
intervention of persons trying to mislead the investigations by altering the crime
scene.
The task of the judicial authorities is that of convincing themselves whether
the situation found on the crime scene is a logical consequence of a real offence or,
on the contrary, it is the result of an attempt to mislead the investigation.
In case of an attempt of dissembling, the author tries to mislead the
investigations, altering the general aspect of the crime scene.
The psychological status of the person trying to dissemble is different from
that of the offender, this resulting in certain discrepancies on the crime scene; these
discrepancies will be noticed by the judicial authorities as indicating dissembling
activities. In his attempt to dissemble the author causes unjustified alterations of the
crime scene, these being too obvious and too many, contradicting the natural
tendency of the offender, that of leaving behind as few marks (on the crime scene ) as
possible- this is a sign of dissembling.
The presence or absence of different objects and traces on the crime scene,
neither of them being justified by the nature of the offence and its way of being
committed- the so-called negative circumstances- point to a dissembling attempt.

Secţiunea I
Consideraţii generale
§ 1. Elemente definitorii ale împrejurărilor controversate
Destul de des, mai ales în ultima perioadă, organele judiciare sunt confruntate
cu situaţii inedite locului, găsind un tablou de puternic contrast cu ceea ce normal ar
putea fi real şi posibil în realitate.
În activitatea practică există unele situaţii în care schimbările prezente la faţa
locului nu sunt consecinţa infracţiunii cercetate, ci constituie rezultatul intervenţiei
deliberate a persoanelor care încearcă să îndrume investigaţiile pe o pistă greşită, în
scopul de a se sustrage pe sine sau altă persoană de la răspundere pentru alte fapte
săvârşite.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, organele judiciare trebuie să se convingă
dacă urmele, obiectele, modificările aduse configuraţiei locului faptei sunt consecinţa
unei fapte real săvârşite sau dimpotrivă, constituie rezultatul unei încercări de inducere
în eroare a organelor judiciare.
În cazul disimulării, cel care încearcă a dirija pe un drum fals cercetările,
reprezentându-şi modul firesc de săvârşire a infracţiunii simulate, caută să dea locului
faptei un aspect cât mai verosimil, o înfăţişare cât mai apropiată de realitate. Dar
condiţia psihică, sub stăpânirea căreia se găseşte cel ce simulează săvârşirea unei
infracţiuni, diferă de psihologia infractorului. Acest fapt explică existenţa unor

146
inadvertenţe, a unor neconcordanţe care pentru organul judiciar avizat, constituie indicii
ale disimulării.
Încercarea de disimulare are adeseori un caracter demonstrativ, locul faptei
dobândeşte aspectul de înscenat, iar prezenţa unui număr mare de urme şi o dezordine
nejustificată contravin tendinţei fireşti a făptuitorului de a produce cât mai puţine
modificări şi de a părăsi cât mai repede locul faptei.
Un alt indiciu al disimulărilor îl constituie prezenţa sau absenţa la locul faptei a
unor urme sau obiecte, cu nimic justificate de modul de săvârşire a faptei, constatarea
unor neconcordanţe, a unor nepotriviri în modul de dispunere a urmelor şi obiectelor,
situaţii cunoscute sub denumirea de “împrejurări negative”.
Această denumire de “împrejurări negative” după aprecierea unor autori nu
îmbrăţişează întregul conţinut, fapt pentru care este găsită o denumire care, prin
includerea în conţinutul său a aspectului constatator, să nu-l excludă pe cel confirmativ
şi nici raportul în care se află aceste două aspecte unul faţă de altul.
Fiecărui mod de operare îi corespund un anume gen de urme formate, astfel
încât, cu ocazia cercetării la faţa locului, acestea ar trebui să fie evidenţiate. Lipsa
acestor urme sau existenţa în perimetru locului faptei a unor alte urme nespecifice,
creează o situaţie contradictorie, cu un aspect pozitiv şi cu altul negativ. De aceea, în
opinia aceloraşi autori, termenul de “împrejurări negative” apare impropriu,
presupunând doar absenţa nejustificată a unor urme şi este considerată mai adecvată
denumirea de “împrejurări controversate” şi de natură a reliefa contrastul existent în
perimetrul locului faptei.

§ 2. Importanţa constatării şi fixarea “împrejurărilor controversate” la


faţa locului
- o corectă apreciere şi interpretare a unor astfel de împrejurări permite
în unele situaţii stabilirea disimulării unor omoruri, prezentate ca morţi accidentale
subite şi în orice caz, ca morţi ce nu constituie rezultatul unei agresiuni voluntare;
- în procesul elaborării versiunilor, o corectă apreciere a unor false
împrejurări controversate duce la elaborarea unei versiuni corecte, existând situaţii în
care, de exemplu, morţi accidentale apar la o primă vedere ca rezultat al unor infracţiuni
de omucidere;
- există şi o categorie de împrejurări controversate, care se pot constata
de această dată, nu atât în referire la faptă, ci în referire la conduita ulterioară a
persoanei bănuite. Se întâlneşte aşadar, în astfel de situaţii, o anume disimulare nuanţată
a atitudinii bănuitului ce creează împrejurări controversate, în speranţa de a înlătura în
acest mod orice legătură posibilă dintre el şi fapta ce apare din capul locului ca
infracţiune de omor.

Secţiunea a II-a
Interpretarea şi soluţionarea “împrejurărilor controversate”
de la faţa locului pentru stabilirea disimulării omorului

§ 1. Constatarea, examinarea şi interpretarea la locul faptei a


împrejurărilor controversate pentru stabilirea disimulării omorului
O corectă apreciere şi stabilire a împrejurărilor controversate în cadrul
procesului penal, atât în faza cercetării la faţa locului, cât şi pe parcursul anchetei,
prezintă o deosebită importanţă, din mai multe puncte de vedere:
- permite în unele situaţii stabilirea disimulării unor omoruri, prezentate
ca morţi accidentale subite şi, în orice caz, ca morţi ce nu constituie rezultatul unei
agresiuni voluntare;

147
- în procesul elaborării versiunilor, o corectă apreciere a unor false
împrejurări controversate duce la elaborarea unei versiuni corecte, existând situaţii în
care, de exemplu, morţi accidentale apar la o primă vedere ca rezultat al unor
infracţiuni de omucidere;
- există şi unele împrejurări controversate care se pot constata de această
dată, nu atât raportat la faptă, cât la conduita ulterioară a persoanei bănuite. În astfel de
situaţii, o anume disimulare nuanţată a atitudinii bănuitului ce creează împrejurări
negative, în speranţa de a înlătura în acest mod orice legătură posibilă dintre el şi fapta
ce apare din capul locului ca infracţiune de omor.
Având în vedere toate aceste aspecte, domeniul împrejurărilor controversate cu
rol în stabilirea disimulării omorului, astfel cum a rezultat din observaţiile efectuate în
activitatea practică, pare a se adresa următoarelor categorii:

a. Categoria împrejurărilor controversate cu rol direct, nemijlocit în stabilirea


disimulării omorului
Există unele situaţii în care autorul – ştiind că, în virtutea unei circumstanţe
relaţionale, va fi inclus de la început în cadrul cercului de bănuiţi, situaţie în care
cercetările vor fi direcţionate obligatoriu către el, încearcă să creeze impresia, încă din
primele momente, că în speţă decesul victimei a apărut pe un teren patologic, ca un caz
de moarte subită sau eventual în cadrul unui accident.
O atare hotărâre se traduce în aceea că autorul caută încă de la început,
cunoscând circumstanţele în care a acţionat, să confere o altă explicaţie mecanismului
prin intermediul căruia decesul s-a instalat.

b. Categoria falselor împrejurări controversate în domeniul cercetării omorului


O corectă observare şi interpretare a urmelor din câmpul infracţiunii trebuie să
ducă mai întâi la elaborarea unor versiuni corecte şi că numai în raport de acestea
unele sau altele din împrejurările constatate pot fi socotite că au sau nu caracter
controversat.
Spre a delimita acest domeniu al împrejurărilor controversate este necesar să le
nuanţăm, în sensul de a diferenţia aceste împrejurări - ce constituie rezultatul
informaţiilor obţinute la faţa locului - de împrejurările ce parvin din atitudinea
ulterioară a autorului astfel cum a fost stabilită aceasta în cadrul anchetei.

c. În cazurile în care autorul locuieşte împreună cu victima (în imobil sau în


incinta aceleiaşi locuinţe), atitudinea autorului capătă diferite nuanţări.
S-a constat că în situaţiile în care autorul locuieşte împreună cu victima sau în
incinta aceluiaşi imobil, ori este legat printr-o relaţie mai strânsă cu victima, acesta are
tendinţa, în scopul de a se sustrage răspunderii penale, să disimuleze omorul în sine, să
încerce să împiedice însăşi descoperirea faptei. Acelaşi lucru este valabil şi în situaţiile
în care fapta de omor, dacă ar fi descoperită, nu ar pune probleme anchetei încă din
stadiul iniţial în ce priveşte aprecierea ei. Deci, nu este vorba de aşa-zisele disimulări
ale omorului, în scopul creării unei impresii greşite în legătură cu existenţa faptei (dacă
este vorba de agresiune sau de moarte accidentală), ci este vorba de crearea impresiei
că în locul respectiv nu s-a întâmplat nimic. Această activitate se realizează, fie prin
dezmembrarea până la dispariţia completă a cadavrului, fie prin transportarea
cadavrului în altă parte şi ştergerea completă sau relativ completă a urmelor infracţiunii.

d. Cazuri în care autorul se află în cercul de relaţii al victimei, fără a fi legat de


aceasta prin circumstanţe de loc
În aceste situaţii, aşa cum s-a observat în urma examinării dosarelor de urmărire
penală, autorul, aflat în cercul de relaţii al victimei, îşi disimulează atitudinea. Caută cu

148
tot dinadinsul să creeze impresia că nu are cunoştinţă de împrejurările comiterii faptei,
ba mai mult chiar, se ocupă de întocmirea formelor pentru înmormântare şi chiar de
înmormântarea victimei, leagă discuţii cu ceilalţi locatari, exprimându-şi compasiunea
şi revolta pricinuită de faptă.

e. Cazuri în care autorul s-a aflat întâmplător în compania victimei


În aceste situaţii, aşa cum s-a constatat, autorul - de regulă - pentru orice
eventualitate, ştiind că primele verificări nu vor ajunge la el, are timp să-şi
confecţioneze un alibi.

§ 2. Soluţionarea disimulării omorului în suicid şi morţi accidentale


În mod frecvent, datele de ordin medico-legal permit realizarea unui diagnostic
diferenţial între omor, sinucidere şi moarte accidentală, contribuind la lămurirea
morţilor violente.
În practică s-a constatat că diferenţierea omuciderii de sinucidere este posibilă
dacă se interpretează just leziunile pe care le prezintă cadavrul, avându-se în vedere
următoarele aspecte:
- sinucigaşii preferă zona gâtului, a toracelui, arterele radiale sau venele
de la încheietura mâinii. Plăgile pe axa gâtului sunt perpendiculare, iar la mâini sunt mai
multe tăieturi paralele, mai adânci la punctul de plecare şi mai superficiale la sfârşit;
- sinucigaşii, în activitatea de pregătire a auto lezării, îşi desfac hainele
sau cămaşa şi ridică mânecile, în timp ce la omucideri, victimele au îmbrăcămintea
încheiată şi există o simetrie între punctul de perforare a îmbrăcămintei şi plaga de pe
corp;
- este exclus ca sinucigaşii să aibă plăgi tăiate în zona spatelui sau pe
mâini, dar tipice încercărilor de apărare activă ori pasivă, în încercarea de acoperire a
feţei1;
- de obicei, la omorurile săvârşite cu obiecte contondente, apar plăgi
plesnite şi zdrobite, iar forma obiectului poate fi reţinută şi de îmbrăcămintea victimei;
- în cazul sinuciderilor, obiectele cu ajutorul cărora s-a provocat moartea
sunt mult mai uşor de descoperit la faţa locului, pe când în cazul omuciderii de obicei
sunt ascunse.2

§ 3. Soluţionarea disimulării omorului în morţi violente ca urmare a unor


asfixii
Omorul prin asfixie ca şi sinuciderea prin această modalitate fac parte din
categoria morţilor violente şi sunt frecvent întâlnite în practică. Organele judiciare şi în
general, echipa de cercetare deplasată la locul faptei, au o serie de probleme de rezolvat
din cauza diversităţii modurilor în care se realizează: sugrumare, spânzurare, sufocare,
ocluzia orificiilor respiratorii.
Dintre semnele clinice externe întâlnite la astfel de morţi, cele mai frecvente sunt
învineţirea feţei şi a degetelor mâinii, hemoragii punctiforme pe pleoape, lividităţi
cadaverice accentuate albastru închis, emisie de urină, fecale, etc.3

3.1. Diferenţierea omorului prin spânzurare şi sugrumare de suicid


1
Deşi pare imposibilă autolezarea, în scop de sinucidere cu toporul, în practică s-a întâlnit un caz în care
un individ s-a sinucis aplicându-şi două lovituri cu o toporişcă în zona occipitală (E. Stancu, op. cit. pag.
518);
2
E. Stancu, Tratat de criminalistică, supra cit. pag. 518;
3
Vanezis P., Suspicious Death Scene Investigation, FOR S.C.I. Int., 1996, pag. 113.

149
În cele mai multe cazuri spânzurarea este rezultatul unei sinucideri.
Uneori însă, spânzurarea poate fi şi rezultatul unui omor, dar de această dată
este necesar să găsim şi alte semne de violenţă create ca urmare a violenţelor exercitate
asupra victimei de către agresori pentru a-i înfrânge rezistenţa.4
Pe de altă parte, strangularea, o altă formă a asfixiei mecanice, se realizează prin
strângerea progresivă a gâtului cu mâinile sau cu un laţ de frânghie, sfoară, fular etc. şi
poate fi rezultatul unei sinucideri, dar numai în cazurile când se foloseşte laţul. Auto
sugrumarea cu mâinile nu este posibilă datorită instalării tulburărilor anoxice care
determină scăderea forţei musculare şi deci încetarea compresiunii.5
În sugrumarea cu mâinile rămân în jurul gâtului urme caracteristice lăsate de
degetele şi unghiile agresorului iar uneori există pe corpul victimei şi alte urme de luptă
(echimoze, zgârieturi etc.). În această ipoteză trebuiesc ridicate urmele papilare de pe
pielea din zona gâtului şi a feţei victimei.
Când sugrumarea s-a făcut cu un laţ, şanţul va avea alte caracteristici decât ale
şanţului de spânzurare, deşi la o primă privire ar părea mult asemănătoare.
Sunt situaţii în care întâlnim pe lângă aspecte ce indică o sinucidere prin
spânzurare şi aspecte care conduc în spre un omor (ex.: uneori laţul alunecă în sus de-a
lungul gâtului, datorită greutăţii corpului, formând astfel mai multe şanţuri de
spânzurare, care aparent pot crea aspectul unui omor).
Diversitatea şi complexitatea formelor de moarte prin asfixiere datorită
spânzurării şi strangulării impun în primul rând efectuarea cercetării la faţa locului în
amănunţime, cu multă atenţie şi cu consemnarea în procesul verbal, schiţă şi fotografii
judiciare, a tuturor aspectelor constatate cu această ocazie referitor la cadavru, laţul de
spânzurare şi toată ambianţa locului unde s-a întâmplat această faptă. Această activitate
bine executată, coroborată mai înainte de toate cu datele medico-legale şi apoi cu
rezultatul investigaţiilor vor duce la soluţionarea temeinică, legală şi operativă a cauzei
respective.6
Diferenţierea spânzurării de sinucidere se face pe baza interpretării modului de
dispunere a petelor cadaverice, a datelor obţinute în urma examenului anatomopatologic
şi a urmelor găsite la faţa locului.7

3.2. Diferenţierea omorului prin înecare, sufocare şi ocluzia orificiilor


respiratorii de sinucideri
Submersia sau înecarea este consecinţa astupării căilor respiratorii cu lichide de
o anumită densitate. Face parte din categoria morţilor violente şi din punct de vedere
juridic ancheta urmăreşte să stabilească dacă moartea este rezultatul unui accident, al
unei sinucideri, al unui omor sau a unui omor disimulat în suicid sau accident.8
Aspectele legate de înecare au fost şi sunt un vast domeniu de cercetare, care
interesează din unghiuri multiple pe diferiţi specialişti .
Poate că nici un fel de moarte violentă n-a dat naştere la atâtea discuţii şi
cercetări ca înecarea, întrucât în cazul cadavrului scos din apă se ridică probleme
multiple pe care dreptul şi medicina legală sânt chemate să le rezolve.
Înecarea în apă este o cauză de moarte răspândită pe tot globul. După datele
OMS este una din cele mai frecvente în cazul morţilor accidentale (8.6 %). Nu este mai
puţin adevărat că şi această formă a asfixiilor mecanice se întâlneşte destul de frecvent
şi în cazul sinuciderilor, ea fiind una din primele forme de auto suprimare a vieţii. 9
4
În practică s-au întâlnit cazuri de spânzurare accidentală la copii şi alpinişti;
5
V. Dragomirescu, op. cit. pag.108; G. Scripcaru şi M. Terbancea, op.cit. pag. 208;
6
I. Mircea, op. cit. pag. 237, 240;
7
Mason J. K., Forensic Medicine for Lawers, 1983, London, pag. 184; E. Stancu, op. cit. pag. 519;
8
E. Stancu, op. cit. pag. 520;
9
Dan Dermengiu, “Activitatea reţelei de medicină legală în anul 2003” în Revista de Criminologie şi de
penologie nr.3/2004, editată de Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică, Bucureşti, pag.

150
Probarea omorului prin înecare, deşi foarte rar întâlnit, necesită investigaţii deosebit de
aprofundate.
Referitor la sufocarea şi ocluzia orificiilor respiratorii, acestea se fac de regulă
cu obiecte moi, cum sunt pernele sau cu pungi de plastic, prin presarea feţei pe o
suprafaţă dură sau în nisip.
De obicei, la sufocare se recurge în cadrul unor acţiuni violente, pentru a
împiedica victima să ţipe, în cazul tâlhăriilor sau violurilor, putând fi însă, şi consecinţa
unei intenţii directe de a provoca moartea. Echimozele şi excoriaţiile specifice apar doar
în ipoteza sufocării cu mâna sau cu corpuri dure.
Astuparea căilor respiratorii (gura, faringe, laringe) se face cu diverse obiecte
sau materiale de genul cârpelor, hârtiei, pământului, etc., dar aceste acţiuni sunt cu toate
intenţionate. Mai rar, există şi cazuri de ocluzie a căilor respiratorii accidentale,
determinată de aspirarea bolului alimentar, dar la aceasta se ajunge în cazul bolnavilor
mintali, bătrâni sau persoane în avansată stare de ebrietate.10

Secţiunea a III-a
Interpretarea şi soluţionarea împrejurărilor controversate
de la faţa locului pentru stabilirea disimulării infracţiunilor care
aduc atingere patrimoniului

§ 1. Descoperirea, interpretarea şi soluţionarea împrejurărilor


controversate la faţa locului pentru stabilirea disimulării infracţiunilor care aduc
atingere patrimoniului
1.1. Consideraţii introductive
Creşterea nivelului general de cunoaştere a determinat ca potenţialii infractori să
aibă acces la o serie de mijloace ultra moderne, nu doar pentru a se îndepărta din
câmpul infracţional, ci şi pentru disimularea activităţii lor. De exemplu, la sustragerile
de produse petroliere din conducte, infractorii montează sarniere fără orificii, neetanşate
ceea ce permite ca după efectuarea perforării, produsul petrolier să se scurgă în sol,
fiind colectat în gropi special săpate în acest sens, situate în vecinătatea conductelor.
Prejudiciul în aceste cazuri sunt enorme, carburantul se scurge în apa freatică şi este
colectat în sensul scurgerii acesteia după caz, în puţurile construite special cu
dimensiuni de 6-10 m adâncime şi diametrul de 7-8 m, sau în reţele de puţuri cu
dimensiuni asemănătoare, de unde produsul este extras manual. Trebuie precizată
împrejurarea că persoanele care recuperează carburantul nu pot fi învinuite de săvârşirea
unei infracţiuni.
Aşadar, disimularea unui furt organizat într-o banală avarie a conductei aduce
venituri importante infractorilor a căror vinovăţie ar putea fi greu dovedită, poate doar
prin flagrant.
După extinderea asigurărilor de bunuri şi apariţia în România a autoturismelor
de lux, proprietarii asigură autoturismul pentru o sumă mare, după care în înţelegere cu
cetăţenii străini, de regulă ucrainieni sau moldoveni şi după ce încasează un preţ de
vânzare, îl lasă descuiat pentru a-i înlesni sustragerea .
După ce cetăţeanul străin a părăsit teritoriul ţării, falsul păgubit depune plângere
penală la organele de poliţie, reclamă furtul autoturismului şi, pe cale de consecinţă,
încasează prima de asigurare.
O situaţie deosebită, tot cu referire la asigurările auto, se întâmplă cu
autoturismele autohtone, sau cu cele vechi dar asigurate, când, în înţelegere cu alţi
complici, care le dezmembrează şi le vând ca ,,piese de schimb”, după care proprietarul
reclamă furtul şi încasează asigurarea.

174, 183;
10
P. Kirk, Crime investigation, supra cit. pag. 263; E. Stancu, op. cit. pag. 519;

151
Tot mai des la societăţile comerciale apar minusuri în gestiune iar gestionarii
recurg la cele mai ingenioase metode de a nu fi descoperiţi în caz de delapidare,
gestiune frauduloasă sau neglijenţă în serviciu. De multe ori, pe lângă clasicele
falsuri, ,,instrumente de derutare a organelor judiciare şi de direcţionare pe o pistă
greşită sunt simularea unor furturi prin efracţie sau chiar incendierea accidentală”.

1.2. Interpretarea ,,împrejurărilor controversate” de la faţa locului


Pentru interpretarea urmelor de la locul faptei, se desfăşoară o activitate
intelectivă complexă, de refacere imaginară şi explicare a acţiunilor întreprinse la locul
infracţiunii de anumite persoane. Această activitate poate fi realizată cu ajutorul unor
specialişti, experţi criminalişti, urmărindu-se o examinare ştiinţifică şi stabilirea unei
situaţii reale a urmelor descoperite în zona cercetată.
În literatura de specialitate, pe baza analizării cazurilor practice au fost
descoperite câteva concluzii care pot fi de real folos în interpretarea urmelor cât mai
obiectiv:
- la spargerea geamurilor sau ale vitrinelor cantitatea mai mare de cioburi
este proiectată în partea opusă forţei de acţiune asupra sticlei putându-se stabili dacă s-a
acţionat din interior sau exterior;
- orice obiect folosit ca instrument de spargere lasă urme în obiectul
primitor redând caracteristicile sale si unele particularităţi după care poate şi identificată
natura sa şi modul de acţionare (de pildă, sensul răsucirii striaţiilor sfredelului redă clar
în orificiile create direcţia din care a început străpungerea);
- în materialele noi (lemn) în urma creată pot fi observate neregulalităţile
care pot conduce la concluzia că obiectul are imperfecţiuni (lipseşte bucata din lama
toporului) ceea, ce în final, poate conduce până la identificarea obiectului;
- în situaţia în care pătrunderea în incinta locului de depozitare a
bunurilor se face prin spargerea pereţilor, chiar dacă nu poate fi stabilit cu certitudine
obiectul cu care s-a acţionat, mortarul şi molozul dislocat sunt găsite în cantitate mai
mare în partea din care a început activitatea;
- urmele de mâini şi de picioare ale instrumentelor folosite sau cele create
de unele din obiectele sustrase întregesc tabloul locului faptei. Urmele de picioare pot fi
observate pe pervazul ferestrelor, lângă uşile forţate, aperturile zidurilor, pe duşumele,
etc. Urmele de mâini pot fi găsite pe cioburi, pe pervazul ferestrelor, etc;
- prezenţa urmelor suplimentare, care nu îşi au justificarea precum şi o
prea mare dezordine raportată la locul faptei şi natura infracţiunii cercetată trebuie să
creeze suspiciuni; 11
Pentru o interpretare completă se vor examina în corelaţie urmele
descoperite în câmpul infracţiunii căutându-se o lămurire a situaţiilor contradictorii,
urmând ca după o imensă activitate de studiere şi interpretare a urmelor administrate să
se încerce soluţionarea ,,împrejurărilor controversate”.12

1.3. Soluţionarea ,,împrejurărilor controversate” la locul faptei


Orice urmă trebuie considerată a fi efectul unei acţiuni executate la locul faptei
de către infractor, victimă sau alte persoane care au fost în perimetrul cercetat, precum
şi al instrumentelor folosite, al obiectelor sustrase.
Operaţiunea de interpretare nu trebuie încheiată până când nu se găseşte şi nu se
explică cauza care a generat apariţia fiecărei urme descoperite în locul faptei. Deşi
această activitate este de multe ori foarte dificilă, interpretarea cauzalităţii dintre urme şi
factorii creatori de urme, nu trebuie să se facă mecanicist ci, dimpotrivă, vor fi avute în

11
I Mircea, op. cit., pag. 84-85;
12
Palcu Pavel; Constatarea disimulării. Soluţionarea împrejurărilor controversate de la faţa locului; în
revista Juridică a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, nr. 17/2002, p. 74-77.

152
vedere raporturile de determinare cauzală de tip complex şi neechivoc, în care cauzele
se împletesc cu condiţiile, relaţiile necesare se corelează cu cele întâmplătoare, trecerea
de la posibil la real este mediată de factori aleatorii de un larg cerc de infracţiuni.
În soluţionarea ,,împrejurărilor controversate”, trebuie avut în vedere că
determinarea dintre fenomene nu are un caracter rigid, cu respectarea lor într-o
identitate absolută, fiind posibil ca fenomenul de aceeaşi natură, în condiţii similare şi
determinate de aceleaşi cauze să nu se repete. De aceea, se poate spune că ,,locul unei
infracţiuni concrete, chiar dacă se aseamănă cu locurile unor infracţiuni de aceeaşi
natură, are si multe particularităţi. De aceea este posibil, ca unele urme să lipsească, deşi
sunt frecvent întâlnite la un gen de infracţiuni, după cum pot fi descoperite urme de altă
natură.
La sfârşitul operaţiei de interpretare a urmelor, în contextul locului faptei,
concluziile finale trebuie să epuizeze toate variantele care se pot formula cu privire la
apariţia urmelor şi locul cercetat.
Dacă mecanismul de creare a urmelor, descoperite într-un anumit caz, impune
două sau mai multe modalităţi de realizare, toate acestea trebuie să-şi găsească
reflectare, urmând a fi analizate şi apreciate la justa lor valoare probatorie. Oricum însă
operaţia de finalizare, de soluţionare a împrejurărilor controversate de la faţa locului nu
trebuie să înceapă până nu a fost epuizată administrarea probelor şi se ştie ce obiecte au
fost sustrase.
În literatura de specialitate, în urma unui studiu temeinic al practicii judiciare, au
fost formulate unele concluzii cu aplicabilitate şi eficienţă sporită în soluţionarea unor
cauze:
- din studierea probelor trebuie mai întâi stabilită clar natura obiectelor
utilizate şi a direcţiei din care s-a acţionat şi se reţin, pentru analiză comparativă, datele
referitoare la timpul cât mai exact când a fost descoperită fapta, starea vremii din acel
moment, cine a descoperit fapta şi ce reacţie a avut, eventualii martori oculari, locurile
de pătrundere şi circumstanţele scoaterii bunurilor sustrase;
- se vor analiza din sfera probelor administrate cele care au importanţă în
stabilirea: direcţiei din care a început activitatea infracţională; prezenţa urmelor de
mâini, picioare etc; dacă există diferenţă între mărimea apertelor sau trapelor şi volumul
obiectelor scoase sau a persoanelor; dacă există un surplus de urme, care nu pot fi
explicate cu raportare la natura infracţiunii cercetate.
Aceste concluzii sunt cu atât mai importante, cu cât se cunoaşte bine din cazurile
practice că:
- referitor la direcţia din care s-a început activitatea infracţională este de
remarcat că, de obicei spargerile încep dinspre exterior spre interior în timp ce în cazul
simulărilor se realizează din interior spre exterior;
- dacă la faţa locului există o singură cale de acces şi de ieşire, după
efracţie este imposibil ca autorul să nu lase urme de mâini, de picioare, de alte părţi ale
corpului uman, sau chiar de la unele obiecte sustrase şi transportate. Absenţa acestora,
fără o explicaţie întemeiată conduce la ideea unei simulări;
- referitor la mărimea deschizăturilor create de infractor, este de reţinut
că neputinţa trecerii sau pătrunderii prin acel orificiu creează puternice argumente
pentru simularea furtului;
- având în vedere volumul, greutatea şi numărul bunurilor reclamate a fi
sustrase, este necesară prezenţa mai multor persoane, astfel încât absenţa urmelor care
să confirme această împrejurare conduce la ideea unei simulări;
- întrucât la săvârşirea infracţiunilor prin efracţie, autorul dispune de un
timp relativ scurt şi trăieşte o stare emoţională intensă nu se justifică producerea de
zgomote puternice şi îndelungate, după cum şi urmele suplimentare produse în mod
artificial apar ilogice şi conduc spre ideea simulării săvârşirii unei infracţiuni;

153
De obicei, soluţionarea ,,împrejurărilor controversate” începe de la faţa locului,
dar fiind o activitate complexă, care de multe ori necesită concluzii prin constatări
ştiinţifice, expertize, sau examene de laborator, ea continuă în celelalte etape ale
urmăririi penale.
Chiar dacă la faţa locului, o anumită categorie de probe confirmă fără echivoc
una dintre versiunile formulate de organul de urmărire penală, este indicată rezolvarea
situaţiei controversate abia după ce s-au studiat sistematic şi comparativ toate probele.

Secţiunea a IV-a
Alte modalităţi de soluţionare a împrejurărilor controversate
de la faţa locului
§ 1. Reconstituirea, experimentul judiciar în vederea soluţionării
„împrejurărilor controversate”
1.1. Definirea reconstituirii şi importanţa acesteia
Reconstituirea este un procedeu tactic criminalistic, care constă în reproducerea
artificială a situaţiei şi împrejurărilor în care s-a săvârşit o infracţiune. Prin natura ei,
reconstituirea este asemănătoare cercetării la faţa locului. Se deosebeşte însă prin
metoda de realizare, în sensul că, în cazul reconstituirii, nu se descoperă şi fixează
elementele constatate în câmpul infracţiunii, ci acestea sunt reproduse – în condiţii
identice sau cât mai apropiate de realitate – pentru a oferi autorului cadrul necesar
repetării operaţiunilor executate cu prilejul săvârşirii infracţiunii.
Cu privire la importanţa reconstituirii, trebuie relevat că ea rezultă din rolul pe
care îl are în conturarea elementelor constitutive ale infracţiunii şi aflarea adevărului
precum şi din prezentarea celor două funcţii pe care le îndeplineşte.

1.2. Diferenţierea reconstituirii de experimentul judiciar


Ca elemente de diferenţiere sunt evidenţiate următoarele:
- în general se susţine că ceea ce defineşte caracterul comun al acestor
procedee tactice criminalistice este regula potrivit căreia ambele nu se pot desfăşura
decât la locul unde s-a petrecut evenimentul ce urmează a fi verificat. Dacă această
susţinere este valabilă în ceea ce priveşte reconstituirea, atunci relativ la experiment
trebuie arătat că acesta se poate organiza - cu privire la unele activităţi - nu numai la
faţa locului, ci şi în alte condiţii, de exemplu, în biroul organului de urmărire penală,
fără a afecta valabilitatea rezultatului şi a concluziilor.
- reconstituirea se efectuează numai pentru verificarea susţinerilor
autorilor infracţiunii, pe când experimentul judiciar poate fi executat şi pentru
verificarea declaraţiilor martorilor sau ale părţii vătămate, acestea fiind de altfel
situaţiile cele mai frecvente de utilizare a lui.
- reconstituirea se face pentru a întări concluziile organelor de urmărire
penală, care au stabilit că infracţiunea s-a comis într-un anumit fel, iar experimentul se
execută pentru a se verifica dacă este posibil ca o situaţie să fi avut loc într-un fel sau
altul, nereferindu-se strict la o singură posibilitate - dovedită deja - ca la reconstituire.
- în ceea ce priveşte momentul când se ia o măsură sau alta, trebuie
remarcat că reconstituirea se efectuează, de regulă, în faza de finalizare a cercetărilor .
- reconstituirea este o activitate complexă, care derulează aproape
integral “filmul” săvârşirii infracţiunii, pe când experimentul judiciar se referă doar la
verificarea anumitor secvenţe, a unor aspecte sau momente, chiar dacă, este adevărat,
acestea reprezintă în mod frecvent fazele cheie ale săvârşirii infracţiunii.
1.3. Conţinutul noţiunii de experiment judiciar
Experimentul judiciar constă în reproducerea diferitelor împrejurări privind
săvârşirea unei fapte (cu caracter penal sau încă nestabilit), în scopul de a verifica dacă
puteau să aibă loc în anumite condiţii.

154
§ 2. Efectuarea percheziţiei în vederea verificării „împrejurărilor
controversate”
Percheziţia poate fi definită ca o activitate complexă de investigare judiciară care
constă în căutarea asupra unei persoane, la domiciliul persoanelor fizice ori în locul
unde îşi au sediul sau îşi desfăşoară activitatea persoanele juridice sau persoanele fizice
de interes public a obiectelor, valorilor sau înscrisurilor a căror existenţă sau deţinere
este tăgăduită, în scopul descoperirii şi administrării probelor necesare soluţionării juste
a cauzelor de natură penală.
Trebuie subliniat faptul că, deşi se poate vorbi de mai multe tipuri de percheziţie,
esenţial rămâne specificul acesteia: căutarea bunurilor, valorilor sau înscrisurilor care
interesează cercetarea, în condiţiile în care existenţa sau deţinerea acestora este
tăgăduită.

§ 3. Păstrarea eticii pe tot timpul cercetării în echipă


Cercetarea în echipă a infracţiunilor, mai ales a omorului, a devenit de mult timp un
principiu de investigaţie unanim acceptat în lumea specialiştilor. Dacă această necesitate
metodologică este astăzi un adevăr evident, aproape un truism, revenirea asupra ei nu
este însă superfluă din moment ce nu există încă o deplină asumare, prin reducerea ei
la un caracter exclusiv formal şi, mai ales, din moment ce implicaţiile psiho-sociale
derivate din constituirea grupului de cercetare au fost ignorate sau diminuate. Pe de o
parte, există tentaţia cercetării autonome, caracterizate de independenţa faţă de
investigaţiile adiacente, complementare, minată permanent de pericolul paralelismului
diletant, în care se strecoară în mod inerent o subiectivitate păgubitoare, iar, pe de altă
parte, regulile deontologice, moral-cognitive ar trebui să patroneze funcţionarea echipei
de cercetare ca microgrup social distinct.
§ 4. Stabilirea profilului infractorului (profiling) ca formă logică de
raţionament pentru soluţionarea împrejurărilor controversate de la faţa locului

4.1. Consideraţii introductive.


În timpul efectuării cercetării la faţa locului sau întreaga fază de urmărire
penală, în special pentru identificarea autorilor sau soluţionarea împrejurărilor
controversate elaborarea profilului infractorului (profiling) de către un psiholog
criminalist astfel încât, se reduce cercul suspecţilor, se acordă asistenţă în
determinarea legăturilor ce pot exista cu alte infracţiuni şi se oferă organelor
judiciare strategii viabile pentru soluţionarea cauzei.
Pe lângă identificarea şi prelucrarea urmelor materiale descoperite la locul
faptei, preocupare ce intră strict în sfera criminalisticii, în viitor, eforturile împotriva
criminalităţii mileniului trei vor fi orientate către interpretarea comportamentelor umane
cu finalitate criminogenă.
Dacă locul faptei oferă urmele clasice apte să permită conturarea
probaţiunii şi identificarea autorilor, noile concepte între care: scena crimei, scena del
crimen sau, în alt sens, profiler crime, constituie o reală provocare în direcţia acceptării
unei realităţi dinamice în derulare, a secvenţelor comportamentale, forţând componenţa
psihologică a omului legii (procuror, judecător de instrucţie, organ de urmărire penală
etc.) să interpreteze motivaţiile, intenţiile, obiceiurile, raţionamentele, logica, sensul,
organizarea conduitelor criminogene, în ideea conturării profilului psihologic,
„amprenta comportamentală” aptă schiţării unei galerii de potenţiale portrete ale
personalităţii pretabililor incluşi în cercurile de bănuiţi.13

13
Tudorel Butoi, „Investigarea criminalistică a locului faptei”, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2004, p.
150-154

155
Metodele de elaborare a profilului infracţional (criminal profiling) au fost
acceptate ca metode ştiinţifice ale investigaţiilor penale, în multe state americane şi vest
europene acestea neavând, însă, valoare probantă în accepţiunea procesual-penală14.
Deşi este folosită în România, investigaţia de tip profiling nu a fost adoptată
strict în termenii aceştia iar din punct de vedere legal, aceasta nu se află printre
mijloacele de probă, conform dispoziţiilor art. 64 C. pr. pen. Din acest punct de vedere
profiling-ul se află în aceeaşi situaţie ca şi testarea sincerităţii cu ajutorul tehnicilor de
tip poligraf, atât din punct de vedere al aplicabilităţii în cadrul investigaţiei
criminalistice, cât şi din punct de vedere al admisibilităţii sale ca mijloc de probă.
Pentru cazurile deosebit de grave, în unele state au fost înfiinţate şi dezvoltate
departamente speciale care se ocupă atât cu cercetarea şi crearea unor metode speciale
de realizare a profilului infractorilor, cât şi cu pregătirea personalului de specialitate,
capabil să conducă investigaţii complexe de tip profiling.
Astfel, în SUA a fost creat, de către agenţi FBI, încă din anul 1950, un centru
important de cercetare şi dezvoltare a profiling-ului, numit Investigative Support Unit.
National Center for the Analysis of Violent Crime din SUA, aflat în compunerea
Critical Incident Response Group (Grup de Răspuns în Situaţii de Criză), a format o
largă bază de date, care cuprinde informaţii obţinute prin intervievarea infractorilor
condamnaţi, informaţii necesare elaborării profiling-ului.
În Europa, INTERPOL-ul a înfiinţat, în anul 1993, o unitate de analiză a
infracţiunilor numită Analytical Criminal Intelligence Unit (ACIU), prin intermediul
infracţionalităţii. ACIU evaluează dimensiunea şi natura diverselor activităţi
infracţionale, inclusiv cele ale grupurilor criminale organizate, sau ale criminalilor în
serie, introducând totodată structuri, metode şi tehnici destinate efectuării unei analize
complexe a fenomenului infracţional.15
În literatura de specialitate, termenul „criminal profiling”16 este folosit într-o
accepţiune largă: profilul comportamental, statistic şi geografic, profilul locului
infracţiunii, profilul psihologic al participanţilor la acţiunea infracţională etc. Până în
prezent nu există o definiţie unanim acceptată a termenului de criminal profiling.
Profesionistul investigator – expert psiholog – este chemat, în virtutea celor
menţionate:
- să reproducă prin propria-i imaginaţie împrejurările şi acţiunile
derulate de făptuitor, oferind organelor de urmărire penală „filmul
crimei în dinamica sa”;
- să-şi imagineze profilul făptuitorului, oferind organelor de urmărire
penală „amprenta sa psihocomportamentală”;

14
Wisconsin versus Peter Kupaza, este primul caz cunoscut în care, în cadrul unui proces, s-a permis
unui profiler să-şi ofere expertiza. Peter Kupaza a fost acuzat de uciderea şi apoi dezmembrarea verişoarei
sale în vârstă de 25 ani, Mwivano Mwambaski Kupaza, în iulie 1999. A se vedea, State of Wisconsin v.
Peter Kupaza, Case No.00-CF-26, caz consemnat de Emilian Stancu în Investigarea criminalistică a
locului faptei, SC Luceafărul SA Bucureşti, 2004, p. 23.
15
Ibidem
16
În acest sens a se vedea următoarele lucrări: MacKay, R., Geographic profiling: A new tool for law
enforcement, The Police Chief, December 1999, 51-59; LeBeau, J.L., Four case studies illustrating the
spacial-temporal analytical of serial rapists, în Police Studies nr. 15, 1992, p. 124-145; Helms, D., The
use of dymanic spatio-temporal analytical techniques to resolve emergent crime series. Lucrare
prezentată la conferinţa Crime Mapping organizată de Research Center, Orlandă, FL., dec. 1999; Gabor,
T., &Gottheil, E., Offender characteristics and spatial mobility: An empirical study and some policy
implications, în Canadian Journal of Criminology, nr. 26, 1984, p. 267-281; Brantingham, P.L.&
Brantingham, P.J., Criminality of place: Crime Environments and Situational Prevention 3(3), 1995, p. 5-
26.

156
- să anticipeze „comportamentul următor pretabil” contracarând pentru
viitor „mişcările” autorului prin intuirea versurilor optime cu grad
rezonabil de credibilitate în identificarea acestuia17
Toate acestea fac obiectul psihologiei judiciare din perspectiva impactului
interdisciplinarităţii sale cu criminalistica clasică, pe coordonatele unei idei îndrăzneţe
„psihocriminalistica”. Din aceste considerente, actul infracţional, ca expresie dinamică a
comportamentelor criminogene, suferă impactul interpretării sale din perspectiva
psihoexploratorie.
Profiler-ul ca specialistul în realizarea profilului criminal este descris ca fiind o
persoană care furnizează anchetatorilor unele informaţii particularizate la un anume tip
de individ care a putut comite o infracţiune certă18.
Profiling-ul este, după cum îl definesc unii autori, o tehnică de determinare a
personalităţii şi a caracteristicilor comportamentale ale unui individ, ţinându-se cont de
trecutul infracţional al acestuia, de tipuri variate de personalităţi ale unor infractori care
comit fapte similare19.
Elaborarea profilului apare ca fiind un instrument de investigare viabil şi
important, pe care organele de urmărire penală îl pot utiliza în special în confruntarea
lor cu cazuri dificile. După cum au demonstrat statisticile, cazurile care au avut cel mai
mare beneficiu de pe urma folosirii expertizei profilerilor, sunt cele în care făptuitorii au
prezentat disfuncţii mentale, emoţionale, ori de personalitate20.
Literatura de specialitate21, de exemplu pentru omoruri, a evidenţiat o grilă de
exigenţe care trebuie să-i răspundă investigarea ştiinţifică a acestui gen de infracţiune:
1. Ce s-a petrecut la locul faptei şi care sunt motivele crimei?
 Sens juridic – încadrarea juridică a faptei (viol, omor, suicid etc.);
 Sens psihologic (satisfacţie sexuală, suprimarea vieţii, însuşirea
bunului, răzbunare, premeditate, jaf, interes material etc.)
2. Omorul s-a comis pe locul unde s-a găsit cadavrul?
 Sens criminalistic (interpretarea urmelor traseologice şi
dinamice);
3. Cine este ucis?
 Sens juridic
 Sens criminalistic (identitatea victimei)
4. Când a fost comisă crima?
 Sens criminalistic (verificarea eventualului alibi)
 Sens medico-legal (modificări cadaverice etc.)
5. În ce fel s-a comis crima?
 Sens juridic
 Sens psihologic (sub aspectul laturii subiective: intenţie, culpă,
legitimă apărare etc.)
6. Criminalul a luat măsuri pentru ascunderea omorului şi în ce
constau acestea?
 Sens psihologic (profilul psihologic al autorului, experienţa
infracţională, duplicitatea, inteligenţa, simularea etc.)

7. Crima a fost comisă de o singură persoane sau de mai multe?


17
Vemon J. Geberth, Investigarea omuciderilor de natură sexuală
18
Holmes, Profiling Violent Crimes: An Investigative Tool, Sage Publication, Thousand Oaks, 1996, p. 5
19
Ressler. R. Criminal Profiling from Crime Scene Analysis, în Behavioral Sciences of the law, nr. 4,
1986, p. 401-405
20
Pinizzotto, A.J. Finkel, N.J., Crimimal personality profiling: An outcome and process study, în Law and
Human Behavior, nr. 14, 1990, p. 215-234.
21
Tudorel Butoi, op. cit., p. 151

157
 Sens juridic (autorat, coautorat, complicitate etc.)
 Sens medico-legal (numărul şi felul leziunilor, raportul de
cauzalitate leziune – arma de apărare sau atac, rezistenţa victimei,
dinamica şi dispunerea leziunilor etc.)
8. Care sunt căile de acces ale criminalilor în câmpul faptei, în
ce mod au părăsit câmpul faptei, cât timp au rămas acolo şi ce
acţiuni au săvârşit?
 Sens criminalistic (interpretări dinamice şi traseologice)
 Sens psihologic (siguranţa, precipitarea, logica comportamentelor
în derularea scenei crimei)
9. Cine este făptuitorului?
 Sens juridic (stabilirea răspunderii şi a pedepsei)
 Sens criminalistic (identificarea autorului)
10. Care sunt experienţele pozitive şi limitele investigaţiei
ştiinţifice desprinse din soluţionarea cauzei?
 Sens juridic
 Sens criminalistic
 Sens psihologic (interpretarea modului de operare; ex.: dacă este
vorba de un criminal în serie?)
Rezultatul elaborării profilului unui infractor nu îl constituie nici numele
şi nici portretul robot al cestuia ci este mai degrabă un fel de etichetă psihologică care se
aplică făptuitorului şi care redă o descriere a personalităţii acestuia, referindu-se la:
vârsta, sexul, etnia, trăsături fizice – de tipul desfigurărilor, greutate, înălţime, ocupaţie,
pregătire profesională, stare civilă, tipul de locuinţă cel mai probabil în care locuieşte,
tipul de maşină pe care ar putea să o conducă, tulburări comportamentale, eventuale
defecte de vorbire, sau dificultăţi în relaţii cu alte persoane.22

Evaluările de tip profiling sunt utilizate în două etape distincte ale


procesului penal23.
1. Faza de urmărire penală. În această fază, scopul profiling-
ului este acela de a: reduce cercul suspecţilor; acorda asistenţă
în determinarea legăturilor ce pot exista cu alte infracţiuni;
oferirea organelor de anchetă a unor strategii viabile în
efectuarea investigaţiilor.
2. Faza de judecată. Instanţa poate fi ajutată, la rândul său, să
înţeleagă şi să interpreteze mai bine cauzele care au
determinat comportamentul infracţional.

4.2. Metode ştiinţifice de elaborare a profilului infractorului24


În elaborarea profilului infractorului, psihologul criminalist, are de regulă
în vedere analiza locului infracţiunii, psihologia investigativă şi analiza probelor
comportamentale.

4.2.1 Metoda FBI: Analiza locului infracţiunii (Crime Scene Analysis)

22
Emilian Stancu, op. cit., p. 35
23
Brent Turvey, Criminal Profiling: An introduction to Behavior Evidence Analysis, în Academic Press,
San Diego, 1999; Turvey B., The Role of Criminal Profiling in the Development of Trial Strategy, în
Knowledge Solutions Library, Eelectronic Publication, nov., 1997
24
A se vedea Wayne Petherick, Criminal Profiling, în Courtroom Television Network LLC, 2003;
Douglas, Ressler, Burgess and Hartman: Criminal profiling from crime scene analysis, în Behavioral
Sciences and the Law, 4 (1986), p. 401-426 – citaţi de Emilian Stancu op. cit., p. 35.

158
Strategia FBI constă din efectuarea unei evaluări formate din şase
trepte, care, coroborate, conturează profilul făptuitorului:

1. Pentru culegea şi evaluarea datelor primare (profiling inputs).


Această primă treaptă este deosebit de importantă, fiind baza
celorlalte trepte şi a întregului proces de elaborare a profilului
infracţional. Orice informaţie incompletă sau greşit documentată, în
această etapă, determină o abordare eronată a investigaţiei ulterioare.
Astfel, cercetarea la faţa locului, cu toate elementele sale tactice şi
metodologice, specifice fiecărui tip de infracţiune, urmată de
evaluarea rezultatelor acestei cercetări, reprezintă fondul prezentei
etape.
2. Modele de sistematizare a datelor (Decision Process Models).
Toate informaţiile adunate în etapa anterioară sunt încadrate într-un
tipar logic, astfel încât, în această fază, se poate determina, dacă
infracţiunea în speţă face parte dintr-o serie de infracţiuni săvârşite
de acelaşi făptuitor.
3. Interpretarea sistematică a activităţii infracţionale (Crime
Assessment). Toate elementele stabilite în treapta anterioară se
folosesc pentru a se determina ce s-a întâmplat, în ce ordine, precum
şi ce rol au avut în cadrul evenimentului infracţional fiecare persoană
participantă. Este de fapt o reconstituire, pe secvenţe, a
evenimentelor şi a comportamentului, atât al victimei, cât şi a
agresorului.
4. Determinarea profilului infractorului (The criminal profile). Se
culeg date cu privire la mediul din care provine făptuitorul, nivelul
de educaţie şi cultură, caracteristicile fizice şi de comportament ale
acestuia încercând să se stabilească cea mai adecvată conduită de
identificare, reţinere şi interogare a făptuitorului.
5. Investigaţia propriu-zisă (The Investigation). O dată realizat
profilul infractorului, acesta este pus la dispoziţia organelor de
anchetă în scopul includerii lui în strategia de investigaţie a cazului,
dar nu este definit, el putând suferi modificări, în cazul în care
ancheta nu conduce spre identificarea nici unui aspect, ori dacă pe
parcursul cercetărilor sunt descoperite noi elemente.
6. Compararea cu profilul psihologic al suspectului identificat (The
Apprehension). În final sunt comparate caracteristicile suspectului
cu profilul executat înainte de identificarea ca atare, însă de multe ori
această comparare sau verificare nu poate fi realizată datorită
nedescoperirii făptuitorului.

4.2.2 Metoda Canter: Psihologie investigativă (Investigative Psychology -


25
IP)
Este o metodă similară celei utilizate de către FBI, bazată pe date statistice, cu
deosebire că metoda investigării psihologice (IP) a creat o bază de date pe care o
alimentează în permanenţă cu noi date din cercetarea populaţiei infracţionale.
Orice individ care suferă o condamnare este studiat, încadrat în grupuri de
infractori delimitate în funcţie de diverse caracteristici, de profilul psihologic, de modul
25
Cercetările efectuate pentru elaborarea acestei metode au fost începute în anul 1985 în Anglia, de către
David Canter. El a fost solicitat de către Scotland Yard să încerce a integra conceptele psihologice în
tehnica de investigare.

159
de operare, iar în cazul în care este săvârşită o faptă cu autori necunoscuţi, datele
infracţiunii sunt comparate cu cele ale grupurilor de referinţă existente în evidenţe. Se
efectuează o listă care se compară cu datele existente despre agresorul necunoscut şi se
stabileşte unde sunt asemănările cele mai mari.
Metoda are la bază interacţiunea dintre victimă şi agresor, încadrându-se într-un
tipar format din cinci elemente: coerenţa interpersonală (interpersonal coherence),
caracteristicile infracţionale (criminal characteristics), cazier (criminal career), alertă
criminalistică (forensic awareness), determinarea momentului şi locului infracţiunii
(significance of time and place).
-Coerenţa interpersonală în comportamentul social (interpersonal
coherence); în care făptuitorul interacţionează cu victimele într-un mod similar celui în
care relaţionează cu persoanele din mediul său social.
-Determinarea momentului şi locului infracţiunii (significance of time and
place); când anchetatorul obţine informaţii cu privire la zona şi spaţiul în care locuieşte
agresorul. În general făptuitorul îşi alege cu grijă locul şi timpul în care va comite
infracţiunea. Un anume loc şi un anume timp pare să fie foarte important pentru anumiţi
infractori, ceea ce conduce spre o posibilă reprezentare a locurilor din jurul spaţiului de
acţiune şi a orelor prielnice desfăşurării actelor criminale premeditate de acesta. Timpul
şi locul de acţiune pot furniza date despre perspicacitatea individului, despre programul
de lucru şi viaţa sa personală.
David Canter a dezvoltat şi o teorie a comportamentului agresorului, pornind de
la psihologia mediului. Teoria cuprinde două metode de comportament ale făptuitorului:
1. primul model îl reprezintă infractorul care pleacă, pentru scurt
timp, din spaţiul său de habitare pentru a comite infracţiunea;
2. al doilea model îl reprezintă acel infractor navetist, care
călătoreşte la o oarecare distanţă faţă de locuinţa sa înainte de a
se angaja într-o activitate infracţională.26
-Caracteristicile infracţionale (Criminal Characteristics); permite
psihologilor criminalişti să dezvolte sisteme şi subsisteme de clasificare a infractorilor,
încadrându-i într-o anumită tipologie, astfel încât anchetatorii au la dispoziţie
caracteristicile cele mai probabile care îi definesc pe aceştia.
- Trecutul infracţional (criminal career); se referă la antecedentelor penale
ale infractorilor.
- Alerta criminalistică (forensic awareness); se referă la cunoştinţele
infractorului cu privire la posibilităţile tehnice de investigare, astfel încât acesta să
încerce, de exemplu, evitarea identificării sale pe baza urmelor lăsate în câmpul
infracţional. Antecedentele penale al făptuitorului pot indica predilecţia acestuia în
săvârşirea unui anume tip de infracţiune iar, informaţiile cu privire la un anume
comportament al agresorului la faţa locului excluzându-i din gama suspecţilor, pe cei
care, în trecut, nu au săvârşit respectivul tip de infracţiuni.

4.2.3 Metoda analizei probelor comportamentale (Behavioural


Evidence Analysis - BEA)
Această metodă a luat naştere în SUA şi a fost adoptată şi în Germania de
instituţiile specializate începând cu anii 80. În 1998 deja existau în toate provinciile
germane departamente specializate în analize comportamentale. Aici, analizele
comportamentale ce privesc mai ales cazurile de omucidere se fac în echipe formate din
psihologi criminalişti, medici legişti, patologi, analişti comportamentali. În vederea unei
bune comunicări între aceştia, sunt recomandate cursuri introductive şi de specializare
prin intermediul cărora fiecare dintre specialişti să se familiarizeze cu domeniul
colegilor săi. Astfel, „de la introducerea metodei analizei comportamentale în
26
Emilian Stancu, op. cit., p. 37

160
Germania, 49 de analize au fost desfăşurate în cazuri nerezolvate de omucidere de la
Oficiul de Poliţie Federal German. În 30 de cazuri, au fost evaluate rapoartele de
autopsie. Această examinare retrospectivă a condus la rezultate care nu au fost destul de
elocvente pentru analiza comportamentală.
În Germania analiza comportamentală reprezintă sistemul complex de procesare
a informaţiilor astfel încât se obţin mai multe perspective pentru rezolvarea
investigaţiilor. În acest mod analiza comportamentală a redus într-o proporţie foarte
mare lipsa informaţiilor, a grăbit procesul de luare a deciziei şi a urgentat soluţionarea
cauzei.27
Recent profiler-ul american Brent Turvey, ca urmare a problemelor pe care le-a
întâmpinat de-a lungul carierei sale a elaborat o metodă cunoscută sub numele de
metoda BEA care încearcă să acopere părţile vulnerabile ale celorlalte metode, utilizând
toate urmele, mijloacele materiale de probă descoperite la locul infracţiunii,
comportamentul agresorului şi caracteristicile victimei. Mulţi specialişti cad în cele
două extreme în ceea ce priveşte încadrarea victimelor: fie odeifică (deification)28 fie o
desconsideră sau discreditează (vilification)29. Prin deificare se înţelege idealizarea
victimei care poate fi elev, persoane dispărute, „preidificate prin presă şi de opinia
publică”, pe când prin conceptul de vilification se subliniază tendinţa de a se
desconsidera victima, iar crimele sunt banalizate.
Astfel, Turvey afirmă că BEA constă în analizarea infracţiunii în patru etape
distincte: Equivocal Forensic Analysis (analize criminalistice echivoce), Victimology
(victimologie), Crime Scene Characteristics (caracteristicile locului faptei), Offender
Characteristics (caracteristicile infractorului).30
• Analize Criminalistice Echivoce (Equivocal Forensic Analysis); când
se procedează la analizarea şi evaluarea tuturor mijloacelor materiale de
probă şi se efectuează cercetarea ştiinţifică a tuturor materialelor ridicate
de la locul infracţiunii, pentru a se evidenţia importanţa posibilităţilor
multiple de identificare sau interpretare a probelor.
• Stabilirea profilului victimei (Victimology); când se pot obţine date
referitoare la identitatea făptuitorului. Este creată o fişă a victimei în care
sunt cuprinse date cum ar fi: identitatea, sexul, cetăţenia, originea etnică,
caracteristici fizice, stare civilă, profesie, vârstă, greutate etc. Toate
datele înscrise în respectiva fişă pot forma o imagine cu privire la
motivul, preferinţele, tipul de victimă pe care îl vizează agresorul şi chiar
la semnalmentele sale. În cercetare trebuie luate în calcul patru tipuri de
riscuri în ce priveşte victima31

27
Schröer şi alţii 2003. The significance of medico-legal findings for behavioural analysis in unsolved
homicide cases. Legal Medice, p. 244 – citat de Octavian Rujoiu în Revista de Criminalistică şi
criminologie nr. 2/2004, p. 140.
28
Exemplul prezentat de Brent Turvey (2003, 139) este acela „a două fetiţe răpite dintr-o staţie de
autobuz. Acestea au fost găsite moarte, a doua zi, într-un loc apropiat de cel al răpirii (mai puţin de 100
yarzi). Presa a portretizat cele două victime ca fiind „doi îngeri păzitori”, şi investigaţiile nu au condus în
casele respectiv istoriile familiilor victimelor, ci mai degrabă au căutat un criminal în serie. Un an mai
târziu s-a desfăşurat o cercetare victimologică constatându-se că una din fete a incendiat, s-a bătut cu alţi
copii… Cu cât cercetările s-au accentuat, interviuri cu membrii familiei, analize medicale şi psihiatrice, s-
a ajuns la concluzia că fusese molestată de o rudă cu ceva timp în urmă. Astfel, investigaţiile au luat o altă
întorsătură.
29
„O prostituată este violată într-o parte a oraşului. Trei zile mai târziu, o alta este violată şase tablouri
mai departe de primul loc. Două săptămâni mai târziu, o altă prostituată este violată în aceeaşi zonă. Toate
violurile sunt raportate, nici o probă, dovadă nu este luată şi nici una dintre victime nu are vreo legătură
cu cealaltă. Cazurile nu cercetate decât mai mult sub forma de violată sau omorâtă”. Turvey, 2003, 140.
30
Turvey Brent 2002-2003. Criminal Motivation. În Brent Turvey E.. Criminal profiling. An introduction
to behavioral evidence analysis, p. 280-304 – citat de Octavian Rujoiu, op. cit. p. 142.
31
Turvey, 2003, p. 143.

161
- Riscul scăzut al victimei (low-risk victim); se referă la viaţa
personală, profesională şi socială a unui individ, care în mod
normal nu sunt expuse la pierderi şi prejudicii” datorită
environment-ului în care individul lucrează.
- Riscul mediu al victimei (medium-risk victim); în acest caz,
cele trei „vieţi” ale individului capătă un grad de expunere
datorită mediului de lucru.
- Riscul maxim al victimei (high-risk medium victim); viaţa
personală, socială şi profesională sunt expuse în mod constant
pericolului de a suferi diferite pierderi.
- Riscul stilului de viaţă al victimei (victim lifestyle risk); se
referă la riscurile generale, prezente în virtutea personalităţii
individuale şi datorită climatului personal profesional şi social.
Există de asemenea câteva trăsături generale ale unui astfel de
risc: izbucniri emoţionale, hiperactivitatea, anxietatea,
impulsivitatea, furia, agresivitatea, stima de sine foarte scăzută,
nevoia de atenţie sau simpatie, nepăsare, indiferenţă etc. 32
• Caracteristicile locului faptei (Crime Scene Characteristics), când
sunt determinate elemente ce individualizează locul infracţiunii, urmând
ca, apoi, acestea să fie comparate cu locurile în care s-au săvârşit alte
infracţiuni similare, pentru a se stabili o eventuală legătură între ele şi
care uneori pot conduce spre acelaşi făptuitor. De exemplu, se va stabili
amplasarea locului infracţiunii, dacă se află în spaţiu închis ori deschis,
în mediu urban sau rural, precum şi particularităţile respectivului spaţiu.
• Caracteristicile infractorului (Offender Characteristics) este ultima
etapă a acestei metode, în care se elaborează efectiv profilul
infractorului, iar analizele rezultate din celelalte trei etape sunt folosite
pentru schiţarea în formă brută, nefinisată, a caracterului persoanei
făptuitorului.33
În literatura de specialitate străină şi din România, există o tipologie a
omorurilor în masă după cum urmează:34

- Discipolul (the disciple)


• Urmează îndeaproape instrucţiunile unui „leader carismatic”.
• Alegerea unor astfel de persoane stă la îndemâna leader-ilor.
• Motivaţia unui „criminal discipol” vine din exterior, de la leader.
• O astfel de persoană doreşte să câştige încrederea şefului său.
• Mobilitatea spaţială joacă un rol foarte important. În general, actele
de cruzime săvârşite de „criminalul discipol” nu sunt făcute în locuri
foarte îndepărtate şi foarte apropiate de locul unde îşi desfăşoară
activitatea leader-ul.
• Victimele sunt persoanele alese de leader.
- Anihilatorul de familie (the family annihilator)

32
Ibidem
33
Emilian Stancu, op. cit., p. 38.
34
Dietz P., 1986. Mass serial and sensational homicides. Buletin of The New York Academy of Medicine,
62, 5, 477-491; Holmes şi Holmes, 1992. Understandind mass-muder: a starting point. Federal Probation,
56, 1, p. 53-62; Fox şi Levin, 2003. Mass Murder: An analysis of extreme violence. Journal of applied
psychoanalitic studies, 5, 1, p. 47-64 – citat de Octavian Rujoiu în Revista de Criminalistică şi
Criminologie nr. 2/2004, op. cit. p. 135.

162
• Acest tip de criminal este caracterizat de faptul că îşi omoară întreaga
familie „acţionând o singură dată” luând în calcul până şi animalul de
casă
• Cel care săvârşeşte un astfel de act fie a suferit diferite depresii, fie
are în spate o „istorie întreagă în ce priveşte consumul de alcool sau
abuzurile.
• Suferă de singurătate.
• Este familiarizat cu locul şi nu întâmpină greutăţi în a-şi doborî
victimele.
- Anihilatorul pentru familie
• Activităţi generate de mârşăvia şi şantajul victimei.
• Sunt părinţi care au creat pentru fiu (fiică) condiţii şi confort
aproximativ cu ceea ce şi-au dorit ei să poată beneficia în viaţă, iar
fiul sau fiică au „creierul spălat” de neîmpliniţi financiar,educaţional
sau social.
• Susţin că de fiecare dacă au fost neînţeleşi că demnitatea nu le-a fost
înţeleasă sau chiar subapreciată.
• Nici paranoia şi nici problemele legate de medicamentaţie nu sunt
caracteristice ale unor astfel de comportamente.
• Alegerea victimelor nu este făcută la întâmplare şi de obicei
complicele se află în mediul de lucru în care persoana cu dizabilităţi
îşi desfăşoară activitatea.
• De obicei anihilatorul pentru familie avertizează victima şi îi propune
să renunţe la activităţile mârşave – concretizate găsită în gama
telefoniei sau în înscrisuri.
• Spaţiul în care activează este foarte vast, în funcţie de locul de
domiciliu sau reşedinţa victimei.
• Sunt foarte frecvente cazurile în care anihilatorul pentru familie
apelează la serviciile unui discipol. Nu întotdeauna dar mai ales în
situaţia în care este descoperit leaderul se sinucide şi denunţă fapta.
- Pseudo – comando
• O astfel de persoană acordă o mare importanţă şi atenţie armelor pe
care le foloseşte (pistoale, puşti, etc.).
• Actul criminal, în acest caz, vine după o lungă pregătire şi deliberare.
• Tratează lumea în cel mai umil mod posibil.
• Generalizează problemele de injustiţie particulare „lumii sale”
acţionând conform ideii „să dau întregii lumi o lecţie”.
• Nu ţine cont de particularităţile victimei, mobilitatea spaţială nefiind
de asemenea prea importantă.
- Angajaţii nemulţumiţi
• Sunt foşti angajaţi care au fost concediaţi pe probleme de sănătate sau
„dizabilităţi psihice”.
• Susţin de fiecare dată că, în nenumărate cazuri au fost trataţi incorect,
subapreciaţi.
• Paranoia sau problemele legate de medicaţie, ori de activitatea
zilnică, sunt caracteristicile principale ale unor astfel de
comportamente.
• Alegerea victimelor este făcută la întâmplare, din grupul de lucru sau
din mediul în care persoana cu dizabilităţi îşi desfăşoară activitatea.
163
• Spaţiul în care acţionează este foarte mic.

- Criminalii de genul „Aşează şi fugi” (Set-and-run killers)


• Astfel de criminali se „detaşează” de scena crimei. Aceştia plasează
bomba cu ceas (în cele mai multe cazuri) în locaţia aleasă şi apoi, de
la mare distanţă, prin intermediul unor dispozitive sofisticate,
declanşează bomba. Nu este o regulă, ca ei să observe „consecinţele
unui astfel de act”.
• Sunt foarte greu de prins, ţinând cont de faptul că părăsesc locul
crimei cu mult timp înainte ca bomba să fie detonată.

- Criminalii de tipul „Kamikaze”


• Se aseamănă cu discipolul.
• De obicei sunt fanatici religioşi care de la o anumită vârstă fragedă
sunt crescuţi şi educaţi în centre cu specific militar şi religios,
cultivându-li-se fanatismul şi spiritul de sacrificiu.
• Nu au familii organizate, dar în situaţia în care li se comandă pot să o
facă fără nici un resentiment.
• La acest gen de infractori se recurge în general de grupările
extremist-teroriste.
• Sunt greu de identificat leaderii întrucât sinucigaşul dispare, iar
comunicările (chiar dacă sunt interceptate prin satelit) nu sunt sau nu
se doresc a fi date anchetatorului. Chiar dacă atentatele sunt
revendicate leaderii (bine ascunşi) nu pot fi deferiţi justiţiei întrucât o
mulţime de adepţi religioşi sau de altă natură refuză colaborarea cu
organele de anchetă (a se vedea cazul Bin-Laden gruparea Al-Qaida).
• De obicei actul sinucigaş se produce în locuri aglomerate (pot fi
folosite maşini capcană) pentru a mări numărul victimelor.
• Atentatele de obicei sunt revendicate de anumite grupări teroriste prin
posturi de televiziune acreditate dar neverificate încă sunt aspectul
remuneraţiei către grupările teroriste (a se vedea postul privat de
televiziune Al-Jazeera).

4.3 Forme logice de raţionament în elaborarea profilului infractorului.


Analiza comportamentului şi personalităţii infractorului implică o
abordare logică, diferită în funcţie de tipul argumentelor la care se apelează pentru
evaluare. Astfel, argumentele, ca elemente de studiu ale logicii, pot fi împărţite în două
tipuri distincte, în funcţie de modul în care premizele lor suportă concluziile: inductive
şi deductive.
În literatura de specialitate formele logice de raţionament în elaborarea
profilului infractorului au fost împărţite ca fiind inductive şi deductive.35

a. Profilul inductiv prezintă următoarele caracteristici:


- premizele nu dau soluţii definitive pentru concluzii, ci numai pun la
dispoziţie un suport pentru acestea şi permit generalizarea, care chiar
dacă nu este corectă, are la bază analize statistice.

35
Emilian Stancu, op. cit., p. 38.

164
- pornindu-se de la comportamentul şi caracteristicile pe care le au alţi
infractori care au fost studiaţi în trecut se generalizează şi pentru cel
suspect în cauza cercetată presupunându-se că infractorii au motivaţii
similare în situaţii similare.
- pentru efectuarea statisticilor destinate şi elaborarea profilului
inductiv datele sunt obţinute din trei surse: studiile efectuate asupra
populaţiei aflate în detenţie; experienţa practică a investigatorilor,
sursele publice, inclusiv media.
- deşi prezintă avantajul uşurinţei şi rapidităţii, nefiind necesară
prezenţa specialiştilor profilul inductiv a fost criticat pentru faptul că
apelează la o populaţie limitată ca număr de infractori cunoscuţi,
extinzând datele obţinute de la aceştia la persoane nevinovate.

b. Profilul deductiv prezintă următoarele caracteristici:


- furnizează temeiuri de netăgăduit pentru concluzii, având ca obiectiv
primar clarificarea relaţiei dintre premize şi concluzii.
- este rezultatul exclusiv al examinării corecte a urmelor descoperite în
urma cercetării scenei infracţiunii, a expertizelor criminalistice,
urmate de o analiză a caracteristicilor locului infracţiunii şi cele ale
victimei, astfel este dedus profilul unui individ care ar fi putut comite
acea infracţiune cu acea victimă, în condiţiile proprii acelui loc al
infracţiunii.
Din această perspectivă, caracteristicile şi comportamentul infractorului
pot fi deduse din mai multe categorii de informaţii, clasificate după cum urmează:36
- mijloacele materiale de probă. Psihologul criminalist analizează toate
probele ridicate de la faţa locului, pentru a se asigura că acestea susţin
în mod corect particularităţile la acţiunea infracţională;
- caracteristicile locului faptei sunt stabilite după ce s-a efectuat o
evaluare completă a mijloacelor materiale de probă şi sunt
determinate individual şi analizate după cum s-au desfăşurat, în
ordine cronologică. Această analiză poate conduce spre concluzii
referitoare la mobilul şi scopul infractorului şi la modul său de
operare;
- Caracteristicile victimei. Pentru studierea caracteristicilor victimei,
crearea unui profil al acesteia, este parte a procesului de elaborare a
profilului agresorului, şi implică utilizarea unui personal de
specialitate, cu experienţă în cercetarea locului infracţiunii,
interpretarea analizelor de laborator şi cunoştinţe în domeniul
psihologiei. Psihologul criminalist trebuie să stabilească un
comportament unic al infractorului, prin trecerea de la un set
universal de caracteristici ale unui suspect, la caracteristicile proprii
unui anumit individ.
Nu există o regulă de folosire expresă a unei anumite metode într-un
anume tip de caz iar modalităţile de elaborare a profiling-ului, pot fi adaptate de
către anchetatori în funcţie de necesităţile şi specificul cazului investigat.
Profiling-ul are un caracter extrajudiciar şi nici în Statele Unite nu este
mijloc de probă care serveşte la aflarea adevărului cum însă prin acesta, fapte cu
autori necunoscuţi ar putea fi mai repede rezolvate, identificarea şi prinderea
făptuitorului(lor) permiţând şi o evaluare comparativă, este firesc ca acest tip de
investigaţie să se afle într-o permanentă ascensiune spre câştigarea unui loc bine
stabilit, eficient şi incontestabil.
36
Emilian Stancu, op. cit., p. 38.

165
4.4. Caz practic în care a fost solicitată părerea expertului psiholog
criminalist în vederea soluţionării unei cauze penale

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL ARAD
Dosar nr. P/2007

ORDONANŢĂ
30.11.2007

Procuror criminalist P. P. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad,


Examinând probele din dosarul cu numărul de mai sus privind moartea suspectă
a victimei C. M.
CONSTAT:
Prin procesul verbal din data de 22.05.2007, s-a dispus începerea urmăririi
penale faţă de S. D., pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte
prev. de art.183 C.pen., iar prin Ordonanţa din data de 22.05.2007 a fost pusă în
mişcare acţiunea penală reţinându-se în fapt că, în data 20.05.2007, fiind deţinuţi în
Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, i-a aplicat cu pumnul mai multe lovituri în
zona pancreasului, pe care l-a rupt, după care, în urma unei hemoragii interne,
victima C.M. a decedat.
În ziua de 21.05.2007 fiind repartizat prin Ordinul Primului Procuror al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad să efectuez constatarea şi efectuarea
urmăririi penale pentru cauze în care se instrumentează infracţiuni contra vieţii,
conform art. 209 C.pr. pen., în jurul orelor 10,00 am fost sesizat de către ofiţerul din
cadrul Poliţiei Judiciare Arad, respectiv scms M.C., că: în noaptea de
20/21.05.2007, în Spitalul Judeţean Arad a decedat C.M., născut la data de
01.05.1988 în Gurahonţ, jud. Arad, care a fost victima unor violenţe exercitate de
către colegii de cameră din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.
În scopul verificării celor semnalate şi stabilirii dacă fapta întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C.pen.
În baza disp. art. 224 din C. pr. pen. şi în scopul verificării celor semnalate am
procedat la efectuarea următoarelor acte premergătoare:
-am dispus telefonic scms M.C. să verifice prin lucrătorii din cadrul
Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, să asigure conservarea probelor şi să
asigure paza locului faptei până la sosirea echipei competente de cercetare la faţa
locului, identificarea de martori pentru alegerea martorilor asistenţi şi asigurarea
prezenţei persoanelor interesate. Camera a fost sigilată, iar colocatarii victimei din
camera nr. 195 au fost dispuşi separat, fiecare în alte camere, pentru a nu se putea
influenţa în viitoarele declaraţii.
-am constituit echipa operativă care urma să se deplaseze la faţa locului conform
regulilor tactice criminalistice cu ofiţeri din Poliţia Judiciară, experţi criminalişti,
-am efectuat în cadrul echipei constituite cercetarea criminalistică a locului
faptei care a început în ziua de 21.05.2006, orele 11.00 şi s-a derulat până la orele
15.30.
-am repartizat sarcinile în cadrul echipei de cercetare la faţa locului, iar
rezultatele investigaţiilor efectuate de către lucrătorii poliţiei judiciare sunt
concretizate în procese verbale separate de investigaţii,

166
-am întocmit procesul – verbal prin care a fost fixată efectuarea cercetării la faţa
locului şi activităţile de investigare primară efectuate de către lucrătorii Poliţiei
Judiciare.
Cadavrul deţinutului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Arad,
urmând a fi autopsiat şi urmare a concluziilor medicului legist să se obţină
informaţiile necesare soluţionării cauzei.
Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad, în vederea soluţionării dosarului,
părându-se că victima a fost supusă unor relaţii de tip homosexual prin constrângere,
li s-a solicita să procedeze la examinarea acesteia şi să ne comunice:
-cauzele morţii;
-leziunile pe care le prezintă cadavrul, inclusiv cele tipice unor constrângeri
sau relaţii de tip homosexual;
-de când datează moartea.
S-a fixat termen de înaintare a Raportului de constatare data de 28.05.2007,
orele 12.30.
Prin Raportul de autopsie medico – legală nr. 144/B/1/2007 a Serviciului
Judeţean de Medicină Legală Arad s-au stabilit următoarele:
-moartea numitului C.M. a fost violentă;
-ea s-a datorat unui traumatism abdominal cu pancreatită traumatică
consecutivă, asociat cu un traumatism cranio – cerebral cu contuzie cerebrală;
-leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin loviri multiple,
repetate cu un corp dur- cădere;
-moartea datează din data de 20.05.2007.
Este de remarcat din cadrul punctului 5 al raportului că scheletul nu prezintă
leziuni traumatice, iar din examinările complementare sunt de reţinut următoarele:
-din buletinul de alcoolemie nr. 519/2007 reţinem valoarea alcoolemiei în
momentul decesului -0g%;
-din buletinul de analiză toxicologică nr.110/2007 reţinem diagnosticul
anatomopatologic:
-1.Edem cerebral. Focare de extravazate hematice cu mici arii de disociere
hemoragică la nivelul substanţei nervoase cerebrale.
-2.Staza şi edem interstiţial la nivelul cordului.
-3.Emfizem pulmonar acut. Staza pulmonară acută.
-4.Staza hepatică acută.
-5.Staza renală acută.
-6.Lărgire marcată a spaţiilor interstiţiale interlobulare şi intralobulare
pancreatice. Extravazate hematice cu arii de disociere hemoragică a parenchimului
glandular şi cu reducerea numărului celulelor acinare şi a celulelor insulare
pancreatice.
-7.Staza splenica acută (Dr. B.O., medic specialist anatomopatolog).
După punerea în mişcare a acţiunii penale a fost dispusă efectuarea unei
Evaluării pshosociale şi psihologice a posibilităţilor de integrare de către Serviciul
de Probaţiune de pe lângă tribunalul Arad.
Prin referatul de evaluare nr. 2747/25.09.2007 avându-se în vedere ca surse de
informaţii declaraţiile date de către S.D., ş.a. au fost formulate următoarele
concluzii:
1.Factorii în măsură să menţină comportamentul infracţional al inculpatului
-deficienţele înregistrate în creşterea, îngrijirea, supravegherea inculpatului, acesta
provenind dintr-o familie destrămată, în care bunicii au fost investiţi cu
responsabilităţile părinţilor;
-manifestările predelincvenţiale, comportamentele antisociale anterioare împlinirii
vârstei de 14 ani;

167
-adoptarea din fragedă copilărie a unui stil de viaţă evazionist (frecventarea în trecut
a unui anturaj cu preocupări infracţionale, fugă repetată de acasă, vagabondaj);
-vârsta timpurie la care inculpatul a comis primele infracţiuni, aspect care constituie
un predictor al perseverării pe tărâm infracţional;
-multitudinea de infracţiuni comise la scurt interval de timp, în cursul anului 2003,
reiterarea comportamentului infracţional la două luni de la liberare sa înainte de
termen din centrul de reeducare, respectiv comiterea unei infracţiuni pe durata
executării pedepsei închisorii în regim de detenţie, ceea ce denotă nerealizarea
scopului preventiv şi educativ al sancţiunilor aplicate anterior, executate sau aflate
în curs de executare;
-sporirea gradului de pericol social al infracţiunii comise ulterior liberării din centrul
de reeducare (tâlhărie), respectiv al infracţiunii comise în penitenciar (loviri
cauzatoare de moarte), în raport cu cel al infracţiunilor precedente (furturi
calificate), aspect care sugerează „perfecţionarea ” tehnicilor infracţionale ale
inculpatului, precum şi anestezierea afectivă a acestuia, inculpatul ignorând efectele
comiterii de infracţiuni asupra sa şi asupra celorlalţi;
Trauma suferită în perioada arestului preventiv în cursul anului 2003, în urma unui
viol colectiv, care a produs în personalitatea inculpatului modificări în sens negativ
ale concepţiei sale asupra oamenilor şi comportamentului socialmente dezirabil;
-adaptarea necorespunzătoare la regimul privativ de libertate, caracterizată prin
comportament violent, distructiv (acte de auto-agresiune, agresarea altor deţinuţi,
distrugere de bunuri);
-tehnicile de apărare ale inculpatului, justificările comportamentului infracţional
(erijarea în rolul celui care pedepseşte prin violenţă neascultarea sau umilirea, în
rolul apărătorului celor slabi şi oprimaţi), precum inconsecvenţa în declaraţii, ceea
ce indică un comportament simulat;
-relaţiile deficitare înregistrate în comunicarea cu membrii familiei (conflicte cu
bunicii şi tatăl, furturi de bani şi cai de la bunici, refuzul actual inculpatului, venit
din partea fratelui şi mamei sale)

2.Factorii de natură să inhibe comportamentul infracţional al inculpatului


-dorinţa inculpatului de a urma cursurile liceale, conştientizând avantajele
procesului instructiv, în condiţiile în care acesta are un grad de inteligenţă peste
medie, a reuşit să obţină rezultate bune la învăţătură şi să finalizeze clasa a VII-a pe
durata internării sale în centrul de reeducare Găeşti, respectiv clasa a VIII-a în
timpul executării pedepsei închisorii în Penitenciarul Arad;
-disponibilitatea exprimată de tată de a întreprinde demersuri de angajare a
inculpatului în domeniul construcţiilor, după liberarea din penitenciar;
-şedinţele de consiliere psihologică de care minorul ar putea beneficia, în vederea
gestionării furiei.
3.Persepctive de reintegrare în societate
-apreciem că S.D., prezintă dificultăţi de reintegrare socială şi de evitare a
domeniului infracţional, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare şi
pedeapsa închisorii pronunţate anterior nerealizându-şi scopul;
-perspectivele sale de reintegrare ar putea înregistra o creştere în condiţiile
frecventării în continuare a cursurilor şcolare, urmării unor cursuri de calificare şi
includerii într-un program de consiliere, centrat pe gestionarea agresivităţii.
Au fost efectuate activităţi specifice urmăririi penale şi în limitele permise de
către procedura penală.
Pentru aceste activităţi însă, în vederea dovedirii vinovăţiei comiterii
infracţiunii de către S.D., a infracţiunii prev. de art.183 C.pen., având în vedere şi
declaraţiile contradictorii date de către inculpat, martorul A. M. şi a celorlalţi

168
ocupanţi ai celulei din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad – Corpul 3, secţia a
8-a, camera 195, consider că este necesară şi administrarea unor probe de natură a
conduce la ideea unei infracţiuni care să dea eficienţă disp.art.209 al.3 şi 4 din
C.pr.pen., urmează ca organele de poliţie judiciare să fie delegate în baza
dispoziţiilor legale ale art. 224 al.2 C.pr.pen., pot să fie efectuate de lucrători
operativi din cadrul Ministerului de Interne.
În acest sens se impune cu necesitate supunerea tuturor ocupanţilor celulei
(rămaşi în viaţă) la testul poligraf, urmând a le fi adresate următoarele trei întrebări:
1.Cine credeţi că se face vinovat de moartea lui C.M. ?
Se va face referire la S.D., A. M. şi C.V.
2.Cine i-a aplicat victimei lovituri repetate în regiunea abdominală, mai
puternice şi care au determinat căderea victimei?.
Se vor avea în vedere atât împrejurarea că înainte de a intra în baie, cu o
jumătate de oră, inclusiv A.M. afirmativ l-ar fi lovit în regiunea coastelor sus, partea
stângă (a se vedea fotografia de reconstituire)
3.Au existat sau nu elemente de sufocare sau asfixie mecanică prin sufocare,
prin obturarea căilor respiratorii cu vreuna dintre pături sau perne?
Se vor avea în vedere că acest lucru a fost nerecunoscut de vreun ocupant al
celulei de detenţie, aflându-se încă în dubii.
Se vor avea în vedere atât concluziile medicului legist cu ocazia autopsierii
(când a fost identificată o scamă textilă în căile respiratorii ale victimei) cât şi
declaraţiile anterioare ale inculpatului şi ale martorilor.
Expertul criminalist psiholog, în limita regulilor tactice criminalistice
generale şi specifice va putea uzita în limita regulilor procesual penale la orice alte
întrebări care în final să stabilească o stare de fapt reală sau o dinamică a producerii
a altercaţiei care, în final a determinat moartea victimei Căldărari Marius.
Având în vedere disp. art. 200 C.pr. pen , art. 224 al.2 C.pr. pen.,
art.219C.pr.pen., art. 135 C.pr. pen., art.37 şi 39 din OG 1/2000, art.116 şi
următoarele din C.pr.pen.

DISPUN:

1.Delegarea d-nilor scms. M.C., cms. C.I. şi cms. M. Gh., din cadrul IPJ Arad, în
vederea efectuării actelor dispuse în considerentele ordonanţei.
În situaţia în care intervin elemente noi cu privire la stabilirea victimei şi a
autorului şi a presupusului autor al infracţiunii de omor, va fi înştiinţat de îndată
procurorul care instrumentează cauza.
2.Se delegă ca expert psiholog criminalist G. A. din cadrul IPJ Arad –
Serviciul Criminalistic.
3.Expertul psiholog criminalist va încerca pe baza comportamentului
următor pretabil al inculpatului şi al tuturor ocupanţilor celulei din cadrul
Penitenciarului Arad să stabilească o dinamică a comiterii faptei , precum şi profilul
infractorului, pe baza relaţiilor cu victima. În acest sens, expertului criminalist
psiholog i se va pune la dispoziţie dosarul cauzei, cu atragerea atenţiei asupra
confidenţialităţii urmăririi penale şi deontologiei profesională.
4. Prezenta ordonanţă se comunică cu IPJ Arad – Serviciul Criminalistic, Baroul
de avocaţi Arad - pentru avocat din oficiu şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă
Arad – în sensul că, organele judiciare şi expertul criminalist pot lua legătura ori
când este necesar cu persoanele implicate cu avizul scris sau telefonic al
procurorului care instrumentează cauza.
5. Se stabileşte termen de efectuarea actelor dispuse prin ordonanţa din data de
30.11.2007, până în data de 17.01.2008.

169
PROCUROR CRIMINALIST
P. P.

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL ARAD
Dosar nr. P/2007 30.11.2007

Către
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad
In atenţia d-lui inspector şef

În baza disp.art.219 C.pr.pen. şi, având în vedere cele inserate în considerentele


ordonaţei pe care o trimitem alăturat, cu rugămintea respectării secretului
profesional,
Urmează să delegaţi ofiţerii de formaţiune judiciară şi expertul psiholog
crimnialist şi să luaţi măsuri de realizarea şi efectuare a celor dispuse.
În situaţia în care, funcţie de efectuarea actelor prin care au fost delegaţi, apar
elemente de noi infracţiuni sau ofiţerii operativi întâmpină dificultăţi, urmează a fi
comunicat de îndată procurorului care instrumentează urmărirea penală.
De asemenea, vă rugăm să luaţi toate măsurile pentru respectarea termenului şi
îndeplinirea cu totul a dispozitivelor ordonanţei.

Procuror criminalist
P. P.
Din Raportul de constatare tehnico – ştiinţifică întocmit de către specialist
psiholog inspector de poliţie G.A. , din cadrul IPJ Arad - Serviciul criminalist,au
rezultat următoarele constatări:
Numitul F.I.D. a fost examinat cu tehnica poligraf ocazie cu care au fost
formulate şi adresate următoarele întrebări relevante:
„Tu l-ai lovit în partea stângă a corpului pe C.M.,băiatul din celulă care a
decedat ?” Răspuns NU;
„A încercat C.V. să-i astupe gura lui C.M.,ca să nu ţipe cât e bătut ? ” Răspuns
DA;
„În seara de 20.05.2007, A.M. l-a bătut cel mai tare/de mai multe ori pe C.M.? ”
Răspuns DA.
Numitul C.V. a fost examinat cu tehnica poligraf ocazie cu care au fost
formulate şi adresate următoarele întrebări relevante:
„Tu l-ai lovit în zona abdomen – coaste pe C.M., în 20.05.2007, seara când i s-a
făcut rău?”Răspuns NU
„D-ta i-ai astupat gura lui C.M.ca să nu ţipe ?„ Răspuns NU;
„A.M. şi S.D. l-au lovit în zona corpului pe C.M. în seara când acesta a
decedat ?” Răspuns DA.
Numitul S.D. a fost examinat cu tehnica poligraf ocazie cu care au fost formulate
şi adresate următoarele întrebări relevante:
„Tu l-ai lovit pe C.M., băiatul de la tine din celulă care a decedat ? ” Răspuns
DA;
„A.M. l-a lovit de mai multe ori pe C.M., în zona abdomenului în seara când
acesta a decedat?” Răspuns DA;

170
„C.V. l-a lovit de mai multe ori cu piciorul în abdomen pe C.M., în seara când
acesta a decedat?” Răspuns DA;
În discuţia pre-test,numitul A.M a afirmat că îşi aminteşte că şi el a lovit victima
de mai multe ori în zona abdomenului în seara când acesta a decedat.
Numitul A.M. a fost examinat cu tehnica poligraf ocazie cu care au fost
formulate şi adresate următoarele întrebări relevante:
4.”Tu l-ai lovit în abdomen pe C. M., după ce a ieşit din baie în 20 mai 2007?”
Răspuns DA;
7. „C.V. l-a lovit în abdomen cu piciorul pe C.M .în seara când acesta a
decedat?”
Răspuns DA;
9. „D-ta l-ai mai bătut pe C.M înainte de apel în seara când acesta a decedat?”
Răspuns NU.
Interpretarea diagramelor poligraf a evidenţiat că răspunsurile numiţilor F.I.D şi
S.D la întrebările relevante cauzei, nu au produs note specifice comportamentului
simulat în traseele fiziologice (inervare neuromusculară la nivel toracic şi abdominal,
bioelectric GSR, tensiune arterială) după cum urmează:
• Modificări ale nivelului de bază;
• Creşteri de amplitudine şi durată a curbei bioelectrice;
• Modificarea tensiunii arteriale.
Absenţa modificărilor de trasee în raport cu răspunsurile date la întrebările
relevante ale cauzei sunt interpretate ca reprezentând în mod cert concordanţă, sub
aspectul veridicităţii, între efectele întrebărilor resimţite în plan psiho-fiziologic şi
conţinutul informaţional, material-faptic, pe care aceste răspunsuri îl susţin.
Comportamentul expresiv al subiecţilor F.I.D şi S.D s-a caracterizat prin absenţa
reactivităţii mimico-gesticulare concretizate în:
• Modificări de paloare;
• Sudoraţie;
• Disconfort psihic;
• Spasm glotic.
Comportamentul subiecţilor F.I.D şi S.D pe timpul examinării a fost cel
caracteristic persoanelor care nu încearcă disimularea adevărului.
Interpretarea diagramelor poligraf a evidenţiat că răspunsurile numiţilor C.V şi A.M la
întrebările relevante cauzei, au produs unele note specifice comportamentului simulat în
traseele fiziologice (inervare neuromusculară la nivel toracic şi abdominal, bioelectric
GSR, tensiune arterială) după cum urmează:
• Modificări ale nivelului de bază;
• Creşteri de amplitudine şi durată a curbei bioelectrice;
• Modificarea tensiunii arteriale.
Prezenţa modificărilor de trasee în raport cu răspunsurile date la unele dintre
întrebările relevante ale cauzei, sunt interpretate ca reprezentând în mod cert
neconcordanţă, sub aspectul veridicităţii, între efectele întrebărilor resimţite în plan
psiho-fiziologic şi conţinutul informaţional, material-faptic,pe care aceste răspunsuri îl
susţin.
Comportamentul expresiv al subiecţilor C.V şi A.M s-a caracterizat prin
prezenţa reactivităţii mimico-gesticulare concretizate în:
• Modificări de paloare;
• Sudoraţie;
• Disconfort psihic;
• Spasm glotic.

171
Comportamentul subiecţilor C.V şi A.M pe timpul examinării a fost cel
caracteristic persoanelor care încearcă disimularea adevărului.
În finalul testului, subiecţii au semnat diagramele.
Parametrii folosiţi în timpul testării, au fost următorii:
- temperatura încăperii: 24 C;
- deplasarea diagramei în timpul înregistrării testelor: 2,5 mm/sec;
- încăperea este izolată fonic;
- presiunea manşonului T.A: 55,57, 54 respectiv 57, 59, 58 mm/Hg.
În baza celor constatate, descrise şi demonstrate, formulez următoarea:
CONCLUZIE
Pentru răspunsurile numiţilor F.I.D. şi S.D. la întrebările relevante ale cauzei 4,
7 şi 9,în cauza privind moartea violentă a numitului C.M., din data de 20 mai 2007, aflat
în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul cu Regim de Maximă
Siguranţă Arad nu s-au evidenţiat modificări semnificative care să poată fi interpretate
ca indici ai comportamentului simulat al subiecţilor.
Pentru răspunsurile numitului C.V la întrebările relevante ale cauzei 4 şi 7, în
cauza privind moartea violentă a numitului C.M.,din data de 20 mai 2007, aflat în
executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul cu Regim de Maximă
Siguranţă Arad, s-au evidenţiat modificări semnificative care să poată fi interpretate ca
indici ai comportamentului simulat al subiectului. La întrebarea nr. 9, nu s-au evidenţiat
modificări semnificative care să poată fi interpretate ca indici ai comportamentului
simulat al subiectului.
Pentru răspunsurile numitului A.M. la întrebările relevante ale cauzei, 4 şi 7, în
cauza privind moartea violentă a numitului C.M, din data de 20 mai 2007,aflat în
executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul cu Regim de Maximă
Siguranţă Arad, nu s-au evidenţiat modificări semnificative care să poată fi interpretate
ca indici ai comportamentului simulat al subiectului. La întrebarea nr. 9, s-au evidenţiat
modificări semnificative care să poată fi interpretate ca indici ai comportamentului
simulat al subiectului.
Răspunsul la problematica solicitată de către procuror deşi investigaţiile făcute
de către expertul criminalist psiholog nu au fost concludente, au determinat
direcţionarea cercetărilor penale şi spre un alţi făptuitori faţă de care a fost extinsă
urmărirea penală, începută şi pusă în mişcare iar încadrarea juridică, fiind posibilă chiar
schimbarea încadrării juridice din lovituri cauzatoare de moarte art. 183 Cod penal în
cea de omor cu premeditare art. 174-175 Cod penal.

172
BIBLIOGRAFIE

A. Tratate, manuale, monografii

1. Achim M., Meandrele adevărului, Ed. Dacia, Bucureşti.


2. Alămoreanu S., Elemente de criminlistică, Editura Alma Mater, Cluj Napoca,
2000.
3. Allison H. C., Personal Identification, Boston, Holbrook Press, 1973.
4. Aioniţoaiei C., în colectiv, IGM, Tratat Practic de Criminalistică Serv. Editorial
Presa şi propaganda în rândul populaţiei, Buc.1976.
5. Aioaniţoaie C., Berchesan V., ,,Metodica cercetării infracţiunilor săvârşite ca
urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice” în Curs
de Criminalistică – Anexă – Academia de Poliţie ,,Al.I.Cuza”, Bucuresti –
Ed.1985.
6. Anghelescu I., Norme deontologice ale expertului criminalist, în Tratat practic
de criminalistică, vol.IV, Ed.M.I., Buc, 1982.
7. Basarab M., Criminalistică, ed.Univ. Babeş Bolyai, Cluj Napoca, 1968.
8. Becheşan V., Consideraţii privind obţinerea şi înregistrarea datelor şi
informaţiilor pe timpul investigării criminalistice a locului faptei, ed. SC
Luceafărul SA Bucureşti, 2004.
9. Beliş Vladimir, Îndreptar de practică medico-legală, Ed. Medicală Bucureşti,
1990.
10. Bryan I., Interrogation and Confession, Ed.Ashgate Publishing Limited,
Aldershot, Anglia, 1997.
11. Buquet A, Corbobesse P., L expertise de documents dactylographies, în
Science et vie, nr.140/1984.
12. Ceacanica D., În lupta cu necunoscutul. Cazuistică şi studii juridice. I.G.M. –
Serviciul cultural, presă şi editorial, Bucureşti, 1976.
13. Ciopraga A., Iacobuţă I., Criminalistică, Seria JUS, Editura Junimea, Iaşi,
2001.
14. Dragomirescu V., Medicina Legală, Ed. I. M. F., Bucureşti, 1979.
15. Hevet G., Marmo P., Criminalistique, Ed.de prefectura Poliţiei din Paris,
Laboratoarele de identitate judiciară, 1980.
16. Holmes, Profiling Violent Crimes: An Investigative Tool, Sage Publication,
Thousand Oaks, 1996.
17. Huelke H.H., Spurenkunde, (Urme doveditoare), Kriminalistik, Verlag,
Hamburg, 1955.
18. Lepăduşi V. şi colab., Realităţi şi perspective în criminalistică, Bucureşti, 2003.
19. Lepăduşi V. şi colab., Criminalistica: Mileniul III, Editura “Little Star” Impex
SRL, Bucureşti, 2001.
20. Lepăduşi, V., Dr. Carjan, L., Gadea, C-tin, Almanah Criminalistica 2002, Ed.
Little Star Impex SRL, Bucuresti, 2002.
21. Mateuţ Gheorghiţă, Protecţia martorilor. Utilizarea martorilor anonimi în faţa
organelor procesului penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003.
22. Mircea I., Valoarea criminalistică a unor urme de la locul faptei, editura “Vasile
Goldiş”,, Arad, 1996.
23. Mircea I., Criminalistica, Iasi, Ed. Chemarea, 1992.
24. Mircea I., Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
25. O`Hara C.E. and O`Hara G: Fundamentals of Criminal Investigation, %th ed.
Springfield III: Charles C. Thomas, 1988.

173
26. Palcu Pavel; Consideraţii privind soluţionarea împrejurărilor controversate de la
faţa locului, Ed. “Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2004.
27. Stancu, E., Investigarea stiintifica a infractiunilor, Tipografia Univ., Bucuresti,
1986-1988.
28. Stancu E., Tratat de Criminalistică, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Universul
Juridic, Bucureşti, 2002.
29. Suciu, C., Criminalistica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, 1972.
30. Turvey B., Criminal Profiling: An introduction to Behavior Evidence Analysis,
în Academic Press, San Diego, 1999; Turvey B., The Role of Criminal Profiling
in the Development of Trial Strategy, în Knowledge Solutions Library,
Eelectronic Publication.

B. Reviste. Articole

31. Mircea I., Metode de urmărire a autovehiculelor dispărute de la locul fatei, în


Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Seriei Iurisprudentia, Cluj, 1966.
32. Mircea I., Cercetarea la faţa locului a accidentelor de circulaţie- element
necesar în urmărirea autovehiculelor dispărute de la locul faptei, în “Studia
universitatis Babeş-Bolyai”, Series Iurisprudentia, Cluj, 1964.
33. Palcu Pavel; Constatarea disimulării. Soluţionarea împrejurărilor controversate
de la faţa locului; în revista Juridică a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timişoara; nr. 17/2002; pag. 74-77.
34. Palcu Pavel; Identificarea şi audierea suspecţilor şi martorilor oculari cu ocazia
cercetării la faţa locului; în revista Juridică a Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Timişoara; nr. 20/2004; pag. 130-141.
35. Palcu Pavel; Etica cercetării în echipă la cercetarea criminalistică a locului
faptei; în Zilele Academice Arădene, Ediţia a XIV-a, mai 2004.
36. Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie nr. 3/1999 a
Societăţii Române de Criminologie şi de Criminalistică.
37. Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie nr. 4/1999 a
Societăţii Române de Criminologie şi de Criminalistică.

174