Universitatea Spiru Haret

Facultatea Sociologie-Psihologie
Anul 3

Referat
Psihologia infractorului recidivist

Coordonator:

Student:

Prof. Butoi Tudorel

Ciobotaru Maria

2015
1

Psihologia infractorului recidivist

Actul infracional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezint rezultatul
interaciunii dintre factorii ce structureaz personalitatea individului i factorii externi, de
ambian. n ceea ce privete factorii interni, endogeni, orice persoan poate prezenta n
structura sa un nucleu central mai mult sau mai puin favorabil comportamentului infracional,
conturnd sau nu o personalitate criminal. Ambiana, condiiile i mprejurrile exterioare pot
fi favorabile sau nefavorabile dezvoltrii acestui nucleu n plan infracional. Actul infracional
antreneaz n grade diferite, practic toate structurile i funciile psihice ncepnd cu cele
cognitiv-motivaionale i terminnd ce cele afectiv-volitive, implicate fiind i activitile ca i
nsuirile psihice. Actul infracional este generat de tulburri de ordin emoional i volitiv,
susinute de lipsa sentimentului responsabilitii i al culpabilitii, a incapacitii de a renuna
la satisfacerea imediat a unor trebuine n pofida perspectivei unei pedepse. Trecerea la actul
infracional constituie un moment critic, nodal. Aceast trecere reprezint o procesualitate
care cunoate multe inconstane n desfurarea ei.
n svrirea unei infraciuni, autorul acesteia particip cu ntreaga sa fiin, mobilizndui pentru reuit ntregul su potenial motivaional i cognitiv-afectiv. Punerea n act a
hotrrii de a comite infraciunea este precedat de o serie de procese de analiz i sintez, de
lupta motivelor, deliberarea i actele executorii antrennd profund ntreaga personalitate a
acestuia. Acest lucru face ca actul infracional s nu rmn o achiziie ntmpltoare,
periferic a contiinei infractorului, ci s se integreze n ea sub forma unei structuri
informaionale stabile, cu coninut afectiv-emoional specific, cu un rol motivaional bine
difereniat (Aionioaie & Butoi, 1992). Pn la luarea hotrrii de a comite infraciunea,
psihicul infractorului este dominat de perceperea i prelucrarea informaiilor declanatoare de
motivaii ale cror polaritate se structureaz dup modelul unor sinteze aferent-evolutive,
servind deliberrilor asupra mobilului comportamentului infracional. n calitate de pas iniial
al formrii mobilului comportamental infracional se situeaz trebuinele a cror orientare
antisocial este de o importan fundamental, ntruct prin prisma acestora se percepe situaia
extern. Din punct de vedere psihologic trebuinele se manifest n contiina individului ca
mobil al comportamentului posibil i, n cazul unui concurs de mprejurri, pot determina
luarea unor decizii pentru svrirea infraciunii.
n faza preinfracional se constituie premisele subiective ale svririi faptei,
determinate att de predispoziiile psihice ale fptuitorului, ct i de mprejurrile favorizante
2

cu valene declanatoare. Aceast faz se caracterizeaz printr-un intens consum luntric,

ajungnd chiar la un grad nalt de surescitare, problematica psihologic fiind axat att asupra
coeficientului de risc, ct i asupra mizei puse n joc. Capacitatea de proiecie i anticipare a
consecinelor influeneaz, de asemenea, n mare msur actul decizional.
Procesele de analiz i sintez a datelor despre locul faptei i de structurare a acestora
ntr-o gam de variante concrete de aciune (comportament tranzitiv de alegere a variantei
optime) se declaneaz n faza a doua a actului, faza infracional propriu-zis. Planul de
aciune, n desfurarea sa (timpul de svrire, succesiunea etapelor, mijloacele de realizare
etc.), este reprezentat mental. 1
Odat definitivat hotrrea de a comite infraciunea, latura imaginativ a comiterii
acesteia este sprijinit de aciuni concrete cu caracter pregtitor. Astfel, dac n faza deliberrii
comportamentul infractorului este de expectativ, dup luarea hotrrii acesta se
caracterizeaz prin activism, realizarea actelor preparatorii presupunnd apelul la mijloace
ajuttoare, instrumente, contactarea de complici, culegerea de informaii, supravegherea
obiectivului. Rezultanta acestui comportament poate fi, dup caz, fie concretizarea n plan
material a hotrrii de a comite fapta prin realizarea condiiilor optime reuitei ei, fie
desistarea, amnarea, ateptarea unor condiii i mprejurri favorizante.
Trecerea la ndeplinirea actului se asociaz cu trirea unor stri emoionale intense.
Teama de neprevzut, criza de timp, obiectele, fiinele sau fenomenele percepute n timpul
comiterii faptei (instrumente de spargere, arme, victim, martori, context spaio-temporal al
desfurrii faptei etc.), n funcie de proprietile lor fizico-chimice (intensitate, form,
mrime, culoare, dispoziie spaial etc.) amplific aceste stri emoionale. Lipsa de control
asupra comportamentului n timpul operrii, o caracteristic a unei activiti normale, poate
genera o serie de erori, lacune (pierderea unor obiecte personale n cmpul faptei, uitarea unor
obiecte corp delict sau omiterea tergerii unor categorii de urme, renunarea la portul
mnuilor, diverse accidentri etc.), care ulterior, fiind exploatate, vor contribui la
identificarea autorului.
Elementul caracteristic psihologiei infractorului dup svrirea faptei este tendina de a
se apra, de a se sustrage identificrii, nvinuirii i sanciunii. Faza postinfracional are o

1 I.Chi- Drept execuional penal, Editura Universul Juridic, Bucureti 2013, p. 78114
3

configuraie foarte variat, coninutul su este determinat n bun msur de modul n care s-a
desfurat faza anterioar.
Comportamentul infractorului n aceast etap este reflexiv-acional, ntreaga lui
activitate psihic fiind marcat de viziunea panoramic a celor petrecute la locul faptei.
Practica a demonstrat n aceast direcie existena unui registru de strategii de contracarare a
activitilor de identificare i tragere la rspundere penal a autorilor. n acest sens, o serie de
infractori i creeaz alibiuri care s conving autoritile c era imposibil ca ei s fi svrit
fapta. Strategia utilizat este, de regul, aceea de a se ndeprta n timp util de locul
infraciunii i de a aprea ct mai curnd n alt loc, unde, prin diferite aciuni caut s se fac
remarcai pentru a-i crea probe, bazndu-se pe faptul c, dup o anumit perioad va fi dificil
s se stabileasc cu exactitate succesiunea n timp a celor dou evenimente. Alteori,
infractorul apare n preajma locului unde se desfoar cercetrile, cutnd s obin
informaii referitoare la desfurarea acestora, i acionnd ulterior prin denunuri, sesizri
anonime, modificri n cmpul faptei, nlturri de probe, dispariii de la domiciliu, internri
n spital sau comiterea unor aciuni mrunte pentru a fi arestat. Toate aceste aciuni ntreprinse
au scopul de a deruta ancheta n curs i implicit, identificarea lui. Fuga de la locul unde s-a
produs o infraciune i grija de a-i procura un alibi nu este ntotdeauna un indiciu cert al
culpabilitii. Se cunosc cazuri cnd persoane care ntmpltor au asistat sau au descoperit o
infraciune, nu rmn la locul faptei, pentru a nu fi suspectate sau citate ca martor. Asemenea
comportare este tipic recidivitilor, care n urma antecedentelor penale ar fi uor nvinuii.
n urmrirea scopului, infractorii nu ezit n a ntrebuina orice mijloc care i-ar putea
ajuta: minciuna, perfidia, atitudini variate pornind de la ideea de a inspira comptimire pentru
nedreptatea ce li se face sau pentru situaia n care au ajuns silii de mprejurri i pn la
arogana fa de anchetator sau chiar intimidarea acestuia.2
Procesarea informaiilor referitoare la evenimentele petrecute, determin, la nivel cerebral
apariia unui focar de excitaie maxim, cu aciune inhibitorie asupra celorlalte zone, i n
special asupra celor implicate n procesarea acelor evenimente care nu au legtur cu
infraciunea, iar la nivel comportamental acioneaz conform legii dominantei defensive (este
n defensiv, se ascunde tot timpul).

2 I.Chi- Drept execuional penal, Editura Universul Juridic, Bucureti 2013, p. 78114
4

Infractorului recidivist personalitate si comportament Un exemplu care evidentiaza

anumite trasaturi de personalitate ale infractorului recidivist este cel al detinutului H.G., in
virsta de 37 ani, absolvent a zece clase, de meserie sudor. Dupa ce a suferit cinci condamnari
pentru infractuini comise cu violenta, infractorul a comis din nou 18 furturi in dauna avutului
obstesc si personal. De mentionat este si faptul ca o parte din aceste furturi le-a comis in
timpul unor perioade de suspendare a executarii pedepsei din cauza efectuarii unui tratament
medical.
La savirsirea infractiunilor a utilizat o gama larga de moduri de operare, cum ar fi:
folosirea de chei potrivite sau adevarate(fara drept), fortarea usilor sau a incuietorilor,
escaladarea ferestrelor, patrunderea pe usi ramase deschise ori in timpul programului unor
unitati, raminind in interior dupa inchidere (W.C, subsol, scara de serviciu). Din analiza
circumstantelor savirsirii faptelor, a bunurilor si valorilor insusite si a modului concret de
comportare rezulta unele caracteristici care merita sa fie subliniate: Spontaneitetea
manifestata in trecerea la actul infractional, care demonstreaza un prag scazut al rezistentei la
tentatii, in sensul ca in 'majoritatea cazurilor nu a conceput si nici nu a pregatit intr-un mod
anume savirsirea delictelor, trecind direct la fapta, oriunde observa o firma de institutie si
considera ca gaseste ceva de furat.
Odata decizia luata, gasea totdeauna solutii de patrundere, la nevoie incercind pe rind mai
multe puncte vulnerabile ale obiectivului (fortarea usii principale sau de serviciu, spargerea
sau escaladarea ferestrelor, folosirea de chei potrivite, etc.) Un curaj deosebit, mergind pina la
desconsiderarea riscului dovedit de faptul ca in cazul multor furturi comise, desi si-a dat
seama ca locatarii sunt acasa nu a renuntat la comiterea furtului, ci a cautat si a luat ce a gasit
in camera. Viclenia deosebita in discutiile purtate cu cetatenii, aflind diverse informatii utile
derspre locuintele lor sau ale altora, informatii pe care ulterior le folosea in scopul savirsirii
infractiunii.
De asemenea examenul psihologic evidentiaza o personalitate cu profunde tulburari de
comportament. Prezinta un Eu primitiv, indepartat de realitate, indicind o regresiune
accentuata. In relatiile interpersonale prezinta o eficacitate scazuta deoarece manifesta
tendinta de a intimida si de a intretine conflictul in jurul sau. In acelasi timp, simte placerea de
agresiune si de a intretine agresiunea, fiind preocupat de a se pune in evidenta si de a-i
determina pe ceilalti sa-i dea ascultare. Necontrolat, impulsiv si viclean, manifesta exces in a
se da in spectacol pentru a obtine ceea ce doreste. Pune accent pe placerea si cistigul propriu,
inselind si umilind pe ceilalti.
5

Studiul multirecidivistilor arata o conjugare de deficiente individuale si sociale, ce ii fac

marginali fata de comunitatea in care traiesc.Astfel, fata de ceilalti, delincventii arata o
tendinta marcanta de a 'merge cu banda', dau semne de neadaptare, sunt vanitosi si
egocentrici. Egocentrismul este o caracteristica fundamentala a infractorului din obisnuinta.
S-a aratat ca un mare numar de comportamente deviante sunt asociate cu o persistenta gindire
egocentrica, care este insotita de o slaba capacitate de adaptare sociala. Alaturi de egocentrism
personalitatea recidivistului este caracterizata si printr-o imaturitate persistenta. Insasi actele
antisociale sunt semne evidente ale unei imaturitati fie pe plan intelectual, fie pe plan afectiv.
Criminalul prin obisnuinta se caracterizeaza prin incapacitatea de a prevedea pe termen lung
consecintele actelor sale antisociale. In 1970 cercetatorul italian Giacomo Canepa evidentia in
cercetarile sale existenta unor relatii esentiale intre comportamentul antisocial si delictual si
unele trasaturi psihologice ale personalitatii. Este vorba despre urmatoarele elemente:
impulsivitate marita la 68% dintre delincventi; indiferenta afectiva la 27%; egocentrism la
41%; agresivitate la 72%; tendinte de opozitie la 46%; scepticism la 50%.
De asemenea, cercetarule lui Canepa au relevat: tendinta de a percepe realitatea intr-un
mod neobisnuit si deformat, in sensul de a considera ca toti cei din jur sunt dusmani, nu ofera
ajutor si ca in viata totul se petrece conform legilor baftei sau a ghinionului; prezenta unor
manifestari de indecizie si incertitudine interioara; profunda dificultate de autoreprezentare,
lipsa capacitatii de a se vedea pe sine in mod realist, la care se adauga si stradania de a
ascunde propria personalitate. Indiferenta afectiva, ca si agresivitatea- impulsivitatea
infractorului, este analizata de psihiatrul berlinez Karl Leonhard. El arata ca atunci cind isi are
originea intr-o dominatie exagerata a impulsurilor, criminalitatea capata un caracter deosebit.
Deoarece personalitatile nestapinite comit acte de violenta, dind dovada cu aceasta ocazie de
brutalitate, ele sunt adesea socoti.