SEMIOTICA C1 Obiectul Semioticii Spre deosebire de alte stiinte al caror inceput se pierde in negura timpului, semiotica este o disciplina

relativ noua, aparuta la inceputul secolului XX, prin contributia a doi cercetatori si anume: Ferdinand de Saussure si Charles Sanders Pierce. Ferdinand de Saussure, in Curs de lingvistica generala vorbeste despre necesitatea dezvoltarii unei discipline pe care o numeste semiologie si care are ca obiect studiul semnelor si al sistemelor de semne. Dintre sistemele de semne, cel mai important este limbajul. Saussure considera semnul drept o entitate psihica, asa incat considera ca semiologia este o ramura a psihologiei. Charles Sanders Pierce teoretizeaza necesitatea unei stiinte care sa studieze semnele sub toate aspectele lor, stiinta pe care o numeste semiotica. Spre deosebire de Saussure, care foloseste metodele psihologiei pentru a investiga semnele, Pierce apeleaza la metodele logicii si analiza logica. Desi cei doi autori utilizeaza termeni diferiti, ei au in vedere aceeasi disciplina sau stiinta care are drept obiect studiul semnelor. Nu exista niciun temei pentru a distinge intre semiologie si semiotica, ci avem de-a face doar cu doua denumiri ale aceleasi stiinte. In timp s-a impus termenul de semiotica. Semiotica= disciplina al carei obiect de studiu il reprezinta semnele si sistemele de semne. Semiotica isi propune sa elucideze latura semnului, sa puna in evidenta componentele sale, sa construiasca un model al semnului si sa cerceteze modul in care semnele sunt utilizate cu diferite scopuri. Semiotica cerceteaza structura sistemelor de semne, relatiilor acestor sisteme cu lumea si relatiile lor cu utilizatorii semnelor. Semiotica se divide in 3 ramuri: 1. Sintaxa cerceteaza relatiile dintre semne, respectiv structura sistemelor de semne; 2. Semantica are in vedere raportul dintre sistemele de semne si lume, si anume conditiile in care putem folosi sisteme de semne pentru a ne raporta la lumea inconjuratoare. 3. Pragmatica cerceteaza raporturile dintre semne sau sisteme de semne si utilizatorii lor; pune in evidenta modul in care parametrii semnelor depinde de cei ce le utilizeaza, conform principiului tolerantei din care deriva principiile libertatii de exprimare si libertatii de interpretare. C2 Teorii asupra semnului Prin semn intelegem o expresie care are semnificatie sau o expresie a carei inteles consta in semnificatia sa. Invers, orice expresie care are semnificatie este semn.Pentru a determina expresiile care sunt semne trebuie sa stabilim care sunt expresiile care au semnificatie. Teorii ce privesc natura semnului deosebesc intre ele dupa factorii sau parametrii prin intermediul carora analizeaza semnele. Teoriile asupra semnului descompun semnul in diferite componente intre care stabilesc relatii specifice dand nastere unor modele ale semnului. Putem clasifica teoriile asupra semnului dupa specificul parametrilor prin care analizeaza semnul. Dupa cum acesti parametrii sunt obiectivi sau subiectivi deosebim urmatorale tipuri de teorii asupra semnului: a) Teorii care analizeaza semnul prin parametrii obiectivi; O asemenea teorie a fost dezvoltata in cadrul orientarii numita behaviorism. Behaviorismul=o orientare in stiintele comportamentului care considera ca putem reduce orice comportament la factori observabili sau obiectivi. Pentru behavioristi orice comportament poate fi explicat prin schema stimul - raspuns, adica comportamentul consta in raspunsurile pe care oamenii le dau sub influenta unor stimuli. Deoarece comunicarea este o forma a comportamentului, behavioristii au reprezentat si elementele prezente in actul de comunicare cu ajutorul schemei stimul - raspuns. Reprezentant al behaviorismului, Leonard Bloomfield a dezvoltat o teorie a semnului reducand semnul la o secventa de stimuli si raspunsuri intermediara fata de un stimul initial si un raspuns final. SrsR (semn) Principala obiectie care se poate aduce behaviorismului este ca intre stimul si raspuns nu exista o legatura univoca, adica unuia si aceluiasi stimul ii pot corespunde raspunsuri diferite. De aici rezulta ca schema stimul raspuns nu este suficienta pentru a explica modul in care se comporta oamenii. Trebuie sa presupunem ca raspunsul este determinat nu numai de factorii obiectivi cum sunt stimulii ci si de factori subiectivi si de anume de starile mentale sau de subiectivitatea oamenilor. b) Teorii care analizeaza semnul prin parametrii subiectivi;

Reprezentant- Ferdinand de Saussure. Pentru Saussure semnul este de natura psihica, fiind alcatuit dintr-un semnificat (un concept) si un semnificant (o imagine acustica/auditiva asociata conceptului). Daca semnul ar consta numai in parametrii subiectivi ar fi imposibil sa explicam de ce semnele pot fi folosite in comunicare. Datorita faptului ca nu avem acces la starile mentale sau subiective ale celorlalti nu am putea sti care este intelesul sau semnificatia atribuita de interlocutorul nostru unui anumit semn. Fiecare ar folosi semnele cu o semnificatie proprie imposibil de inteles pentru ceilalti. Constatam ca semnul nu poate fi redus la parametrii obiectivi deoarece nu am putea explica formele de comportament in care sunt prezente semnele si nu poate fi redus la parametrii subiectivi deoarece nu putem explica de ce 2 sau mai multi utilizatori ai aceluiasi semn ii atribuie acelasi inteles. Rezulta ca singura analiza adecvata a semnului trebuie sa contina atat parametrii subiectivi cat si parametrii obiectivi: c) Teoriile mixte asupra semnului; Teoria lui Charles Sander Pierce analizeaza semnul prin trei parametrii: representament (expresie a semnului), obiect (semnificatie), si interpretant (parametrul subiectiv). O alta teorie de acelasi tip a fost dezvoltata de Ogden si Richards care analizeaza semnul in: symbol (expresie), referent (gand) si referinta (obiect). Elemente ale semnificatiei: este alcatuit dintr-o anumita expresie, are o anumita semnificatie = obiect si are si un sens. Expresiile Semnele ca expresii cu semnificatie alcatuiesc un sistem. Sistemul ale carui elemente sunt semne se numeste limbaj. Datorita faptului ca niciun sistem nu se reduce la elementele sale inseamna ca limbajul nu este alcatuit numai din semne. El trebui sa contina pe langa semne si alte categorii de expresii. Rolul acestora este de a reprezenta structura limbajului, adica ele determina relatiile dintre semne. Datorita faptului ca limbajul este alcatuit si din alte expresii decat semnele, rezulta ca exista expresii cu inteles care nu sunt semne, adica intelesul nu se reduce la semnificatie. Totodata pentru a pune in evidenta expresiile care sunt semne trebuie sa analizam limbajul pentru a vedea prin ce fel de expresii este alcatuit adica pentru a include expresiile in diferite categorii si apoi sa cercetam care categorie de expresii indeplineste conditiile pentru a fi semne. Limbajul insa in intregul sau nu poate fi analizat deoarece este un sistem nelimitat si totodata un sistem in plina evolutie si schimbare. De aceea singurul mijloc pe care il avem la dispozitie este sa analizam subsisteme ale limbajului care fie sunt finite, fie au o anumita regularitate care poate fi pusa in evidenta. Aceste subsisteme se numesc propozitii. La analiza propozitiilor exista mai multe metode de analiza care se impart in 2 categorii: 1. Metode de analiza lingvistica a limbajului 2. Metode de analiza logica a limbajului Analiza limbajului a scos in evidenta ca intre expresii care alcatuiesc o propozitie exista 2 tipuri de relatii: Relatiile sintagmatice au loc intre expresiile din aceeasi propozitie. Doua sau mai multe expresii alcatuiesc o propozitie daca intre ele au loc anumite relatii sintagmatice. Relatiile paradigmatice au loc intre expresii din propozitii diferite. 1. Analiza lingvistica a limbajului

1.1

Analiza traditionala considera ca unitatea de inteles este cuvantul. Cuvintele pot fi clasificate in mai multe categorii in functie de relatiile sintagmatice si paradigmatice dintre ele. Dpdv al relatiilor sintagmatice analiza traditionala deosebeste partile de propozitie: subiectul, predicatul, complementul, atributul. Din punctul de vedere al relatiilor paradigmatice analiza traditionala deosebeste partile de vorbire: substantivul, pronumele, adjectivul, verbul, adverbul, numeralul. Analizei traditionale i s-a adus reprosul ca distinge categoriile sintactice cu ajutorul unor criterii care nu apartin strict sintaxei. De exemplu, pentru a deosebi intre substantiv si verb ar trebui sa deosebim intre obiect si actiune. Dar acestea nu apartin strict limbajului. De aceea orientarea numita descriptivismul american a propus o alta metoda de analiza.

Analiza in constituenti imediati. Acest tip de analiza adopta metoda segmentarii potrivit careia orice expresie cu inteles poate fi segmentata in alte 2 expresii cu inteles pana la un nivel minim al expresiilor cu inteles care se numesc moneme sau morfeme. Acestea pot fi expresii mai mici decat cuvintele adica se renunta la principiul analizei traditionale ca unitatea de inteles este cuvantul. In acest fel analiza constituenti imediati pune in evidenta numai relatiile sintagmatice omitandu-le pe cele paradigmatice. Ca urmare, analiza constituenti imediati nu distinge intre diferite categorii sintactice, ci singurul avantaj fata de analiza traditionala este ca merge mai in adancime. P: Tata a citit scrisoarea Subiect-predicat-complement analiza in cons. Im.: (tata) (a citit scrisoarea) (Tat)-(a)- (a citit)- (scrisoarea) (aciti) (t) (scrisoare) (a)

1.2

Analiza gramaticii generative S propozitia GN= N(nume) + A(articol) S=GN(grup nominal) +GV(grup verbal) GV = V + GN Grupul nominal are functia de a determina referinta propozitiei, grupul verbal arata ce presupune propozitia cu privire la lucrurile la care se refera. 2. Analiza logica a limbajului Analiza lingvistica a limbajului nu reuseste sa circumscrie categoria semnelor deoarece foloseste criteriul referintei si nu criteriul semnificatiei. Desi referinta consta in obiecte totusi nu se confunda cu semnificatia deoarece semnificatia este unica si constanta in timp ce referinta poate fi multipla si variabila. De aici rezulta ca nu toate expresiile care asigura referinta de propozitii pot fi considerate semne. Analiza logica distinge intre propozitii compuse si propozitii elementare astfel incat propozitiile compuse sunt alcatuite din una sau mai multe propozitii elementare si unul sau mai multi operatori propozitionali. La randul lor propozitiile elementare sunt alcatuite din una sau mai multe expresii care au semnificatie si care sunt denumite nume si un operator numit predicat. Predicatul trebuie sa contina o expresie numita termen si un operator specific. propozitii compuse elementare nume termeni operatori C4 Semnificatia Cu privire la natura semnificatiei si la modul in care semnificatia este determinata, exista numeroase puncte de vedere, care au generate diferite teorii ale semnificatiei. Ele pot fi clasificate mai intai dupa modul in care este determinata semnificatia: dupa acest criteriu deosebim teoriile care considera ca semnificatia este determinata de factorii lingvistici si teoriile care sustin ca semnificatia este determinata de factorii extralingvistici. Potrivit teoriilor din prima categorie semnificatia unei expresii este determinata de semnificatia altor expresii. Aceste teorii se impart la randul lor in 2 clase dupa cum considera ca semnificatia unei expresii este determinata de expresiile care o contin. In al doilea caz teoriile se numesc holiste. Dupa natura semnificatiei teoriile se impart in: 1. Teoria denotativa care sustine ca semnificatia consta intr-un obiect; 2. Teorii conceptualiste care sustin ca semnificatia consta intr-un concept. In aceasta categorie se inscrie teoria lui Saussure; 3. Teorii contextualiste. Acestea considera ca semnificatia poate sa fie atat un obiect cat si un concept in functie de context; 4. Teoria sintetica a semnificatiei sustine ca semnificatia reprezinta unitatea intre obiect si concept; Teoriile extralinvistice privind determinarea semnificatiei se impart si ele in 2 categorii dupa cum sustin ca semnificatia este determinata de factori individuali sau de facori sociali: a) Tr care sustin ca semnificatia partii determina semnificatia intregului (teorii denotative, conceptualiste, contextualiste, sintetica); b) Tr care sustin ca semnificatia intregului determina semnificatia partilor (holiste); Teoriile extralingvistice: 1. Factori individuali 2. Factori sociali Conditiile ce trebuie indeplinite de semnificatie: 1. Smnfct trebuie sa fie obiectiva = semnificatia trebuie sa fie un obiect. Daca semnificatia nu ar fi obiectiva atunci fiecare utilizator al unui semn ar atribui acestui o alta semnificatie.Astfel nu am putea explica de ce semnele pot fi folosite in comunicare dobandind acelasi inteles atat pentru emitent cat si pentru receptor. 2. Smnfct trebuie sa fie unica. Daca un semn ar avea mai multe semnificatii atunci nu am putea sa stabilim care este semnificatia atribuita semnului intr-o anumita imprejurare. In acest fel nu putem explica de ce semnele au un inteles bine determinat. 3. Smnfct trebuie sa fie constanta in timp. Daca un semn si-ar schimba semnificatia de la un moment la altul nu am putea explica de ce emitentul si receptorul inteleg acelasi lucru intr-un semn caci semnul ar putea avea alta semnificatie din momentul emiterii sale pana in momentul receptarii sale.

1.3

Expresiile care respecta aceste conditii sunt numele - semne deoarece numele sunt expresii care fixeaza obiecte, a.i un obiect este fixat de un nume indiferent ce se intampla cu el. Prin nume intelegem orice expresie care vizeaza un singur obiect in orice imprejurare. Obiectul fixat de un nume =denotatul numelui respectiv. Denotatul satisface toate conditiile semnificatiei, de aceea numele are semnificatie prin urmare este semn. De aici rezulta ca intelesul unui nume consta in obiectul denotat de acel nume. Denotatul este un parametru constant in timp al unui nume. Datorita faptului ca numele sunt semne ele trebuie sa aiba pe langa semnificatie si un sens. Sensul unui nume consta in proprietatile pe care le are obiectul denotat de numele respectiv la un moment dat. Romania tara europeana republica tara la Marea Neagra tara marginita de Dunare, etc. Sensul numelor este un parametru dinamic care se schimba in timp. Acest parametru evolueaza in mod natural, nu poate fi controlat de utilizatorii numelui: a) sensul contextual care se schimba in timp (proprietati ale denotatului); b) sensul complet care este o componenta care nu se schimba. El se obtine din sel contextual la care se adauga o constanta temporala (stare a denotatului); 1. sensul real 2. sensul atribuit (cunoasterea, ce stim despre el). Numele sunt folosite cu sensul atribuit care poate diferi de cel real. In acest fel apar erorile cand atribuim unui nume un sens diferit de cel real. C5 Sensul Sensul este parametrul mental / subiectiv al unui semn. Deoarece numele au rolul de a fixa obiecte, ele nu pot fixa sensuri, astfel incat sensul numelor se modifica in timp. De aceea, limbajul trebuie sa contina expresii diferite de nume, cu rolul de a fixa sensuri. Vom numi aceste expresii termeni. Termen=orice expresie care are functia de a fixa un sens. De aceea, sensul este paramentrul intentional al termenilor si totodata, termenii au ca inteles sensul lor. Exemple de termeni: - rosu, verde, triunghi,patrat inalt, scund, la stanga, la dreapta, frate, tata (fixeaza anumite caracterisici) La un moment dat, diferite obiecte satisfac sensul fixat printr-un termen. Aceste obiecte alcatuiesc clasa termenului. Prin urmare, pe langa sens, un termen se caracterizeaza si prin clasa sa. Clasa unui termen se schimba in timp, de aceea e un parametru dinamic. Exemplu: republica - 2009 Romania -1947 Romania Termenii pot fi clasificati dupa mai multe criterii: a. Dupa dimensinea sensului: concreti: au un sens bogat, alcatuit din numeroase proprietati (ex: om) abstracti: al carui sens contine o singura proprietate. Dintr-un termen concret se poate obtine un termen abstract corespunzator, considerand sensul sau drept o unitate. (ex. roseata, umanitate) b. Dupa dimensiunea clasei: nuli: nu exista nici un element (ex. cerc, patrat) singulari: au un singur element (ex. presedinte al Romaniei) generali: clasa lor este alcatuita dintr-un numar mai mare de termeni (ex. presedinte de stat) Datorita faptului ca, clasa termenilor se schimba in timp, unul si acelasi termen poate fi nul/ singular/ general. Dupa nivelul de aplicare al sensului: sensul unui termen se poate aplica fie pana la nivelul obiectelor individuale, fie pana la nivelul parti ale acestora. termeni individuali care se aplica numai pana la nivelul obiectelor individuale (pisica) termeni colectivi care se aplica si unor parti ale obiectelor lor (padure) termeni de masa se aplica pana la nivelul moleculelor obiectelor (apa, zahar - substante) c. Dupa tipul sensului: termeni de proprietati (rosu, triunghi) termeni de relatii (frate, mai mare) termeni de actiune (alegere, miscare)

Intre termeni pot exista diferite relatii. Pot exista doua categorii de relatii dupa cum privesc clasa termenilor: a. Relatii cu privire la sens: Sinonimia: 2 termeni sunt sinonimi daca au acelasi sens; deoarece sensul determina clasa termenilor, termenii sinonimi au si aceeasi clasa, deci sunt identici (ex celibatar = necasatorit) Subordonarea: un termen e subordonat altuia, daca sensul sau apartine celuilalt termen (ex. animal subordonat - pisica) b. Relatii cu privire la clasa: Coextensiunea: doi termeni sunt coextensivi daca au aceeasi clasa Subordinarea: atunci cand clasa unui termen este continuta de cel de-al doilea termen (ex. pisica subordinata- animal) Asupra termenilor actioneaza diferiti operatori care dau nastere la mai multe operatii cu termeni. In urma operatiilor cu termeni, obtinem fie alti termeni caracterizati prin alti parametrii, fie alte categorii de expresii. Cu mijlocele limbajelor putem modifica numai sensul termenilor, deoarece numai sensul e intentional; cu privire la clasa unui termen, putem numai presupune modificari ale ei. In acest fel, operatiile asupra termenilor sunt de doua categorii: Operatii reale: in urma acestora, sensul termenilor se schimba si se obtin alti termeni. Dintre operatiile reale cele mai importante sunt: negatia: prin intermediul ei se obtine negativul unui termen (ex. triunghi- nontriunghi) compunerea: prin compunerea conjuncta a doi tremeni se obtine un termen al carui sens este reuniunea sensurilor termenilor compusi si a carui clasa e intersectia claselor termenilor compusi (ex. alb - om= om alb) Compunerea sumativa: sensul compusului este intersectia sensurilor componentilor si clasa compusului este reuniunea claselor componentilor (ex. animalele si plantele sunt vietuitoare) Operatiile virtuale: nu schimba propriu-zis parametrii termenilor, ci doar presupun modificari ale lor. De aceea, in urma unor asemenea operatii, rezulta alte tipuri de expresii, diferite de termeni. Operatiile virtuale pot actiona asupra sensului si -termenilor Exista expresii: predicate: prin intermediul lui nu mai presupunem ca sensul unui tremen este adaugat sensului unei alte expresii care poate fi un nume/ termen.(ex. om alb - omul este alb predicat) cuantificatori: rolul lor este de a presupune despre clasa unui termen, fie ca ramane neschimbata, fie ca se reduce la o parte a sa. Cuantificatorii pot fi: universali - afirmativi (clasa unui termen nu se schimba): toti, oricare - negativi: nici unul particulari - nedeterminati (presupun despre clasa unui termen ca se reduce la o parte nedeterminata a sa): unii, o parte - determinati (restrangerea clasei unui termen la o parte determinate a sa): o patrime, zero, unul Datorita faptului ca termenii au o clasa determinata la un moment dat, putem construi cu ajutorul lor expresii care fixeaza atat un sens, cat si o clasa. Asemenea expresii sunt obtinute adaugand unui termen, o constanta temporala si se numesc descriptii (termen+ constanta temporala) Rolul descriptiilor este important deoarece ne permit sa ne referim la anumite obiecte fara a le denumi. C6 Propozitiile Functia lingvistica a propozitiilor este de a face presupuneri cu privire la parametrii semiotici ai unei expresii, numita subiectul propozitiei prin intermediul unei alte expresii care constituie predicatul propozitiei. Exemplu: Romania este republica (denotatul numelui Romania are prioritate pt republica) Printr-o propozitie presupunem despre unul sau mai multe obiecte ca are proprietati. Obiectele care au anumite proprietati repezinta fapte, asa incat printr-o propozitie presupunem ca are loc un fapt. Alte propozitii contin presupuneri cu privire la parametrii semiotici ai termenilor. Exemplu: Toti romanii sunt harnici. (elementele clasei romani au proprietatea harniciei) Rolul propozitiilor sau intelesul lor este de a presupune ca anumite fapte au loc. Aceasta presupunere este realizata prin intermediul a doua tipuri de expresii prin care poate fi analizata propozitia: Subiectul (grupul nominal) prin care determinam clasa de obiecte (referinta) despre care este vorba in propozitie; Predicatul (grupul verbelor) care arata ce propietati sunt atribuite subiectelor la care se refera propozitia si care indeplineste a doua functie de predictive.

Dupa dimensiunea referintei, propozitiile se clasifica astfel: 1. Propozitii cu referinta determinate - referinta acestor propozitii este alcatuita dintr-o singura clasa de obiecte Propozitii cu referinta vida (fara referinta). Referinta vida se obtine utilizand ca subiect termini nuli. (Ex. Fatfrumos are un armasar alb) Propozitii singulare - au referinta alcatuita dintr-un singur obiect. (Ex. Presedintele romaniei in 2009 este un bun politician) Propozitii universale - referinta este asigurata printr-un termen cuantificat universal 2. Propozitii cu referinta nedeterminata. Referinta este alcatuita din mai multe obiecte. Acest tip de referinta este obtinut prin termini cuantifivcati particular. (Ex. Unii romani sunt harnici) Datorita caracteristicilor propozitiilor si faptelor le putem atribui diferite valori. Faptul presupus de o propozitie poate sa aiba loc sau nu. Daca faptul presupus de propozitie are loc, spunem despre acea propozitie ca este adevarata, iar daca faptul presupus nu are loc, propozitia este falsa. In functie de valorile lor de adevar, propozitiile intra in diferite relatii. Aceste relatii pot fi reduse la doua: a. Contradictia doua propozitii sunt in relatie de contradictie daca nu pot fi nici adevarate nici false impreuna; b. Consecinta o propozitie este consecinta altei propozitii daca ia valoarea adevarat atunci cand cea din urma ia valoarea de adevar. (Ex. Romania este in Europa, Timis este in Romania. Timisoara este in europa.) Cu ajutorul relatiei de consecinta, pot fi puse in evidenta si alte valori care caracterizeaza propozitiile si faptele. Valorile morale se aplica faptelor presupuse de propozitii. Un fapt este bun atunci cand are consecinte bune. In acest fel, pentru ca valorile etice sa poata fi definite trebuie selectate anumite fapte considerate bune in mod conventional. Ele alcatuiesc un cod etic. Cu ajutorul valorilor etice si de adevar, putem determina un interlocutor sau membrii unui public sa acepte sau sa respinga o propozitie. Propozitiile adevarate sau propozitiile prin care presupunem fapte bune trebuie acceptate, in vreme ce propozitiile false sau care presupun fapte rele trebuie respinse. In acest fel pentru a determina pe cine sa acepte o propozitie trebuie sa ii aratam ca acea propozitie este adevarata, sau este un fapt bun. Pentru a arata ca o propozitie este adevarata, sustinem ca este consecinta unei propozitii adevarate. (Ex. Pamantul este rotund deoarece linia orizontului etse curba) Daca dorim sa determinam un interlocutor sa accepte o propozitie, pentru ca presupunem un fapt bun, infatisam o consecinta a acestei propozitii care la randul ei prezinta un fapt bun. (Ex. Daca bei cafea, atunci activitatea creierului se imbunatateste. Daca bei cafea, atuni vei avea insomnia.) C7 Exprimarea Exprimare =utilizarea expresiilor pentru a surprinde sau a analiza un anumit inteles. Exprimarea este actul prin care emitentul formuleaza un anumit mesaj si il inzestreaza cu un inteles. Intelesul unei expresii consta in functia sau in rolul pe care il joca expresia intr-un anumit context, astfel intelesul este scopul uitilizarii unei expresii. Emitentul foloseste o expresie pentru a pune in evidenta un anumit inteles, de aceea intelesul este scopul exprimarii. Intelesul este intotdeauna intentionat. Emitentul poate utiliza o expresie pentru a surprinde orice inteles doreste si reciproc, un anumit inteles poate fi pus in evidenta prin orice expresie. In aceasta consta principiul libertatii exprimarii. Datorita acestui principiu, expresiile pot dobandi intelesuri diverse. De aceea, trebuie sa punem in evidenta un fenomen semantic important - polisemia. Polisemie=capacitatea unei expresii de a avea mai multe intelesuri, cat si posibilitatea ca acelasi inteles sa fie surprins prin mai multe expresii. In acest fel pot aparea dificultati privind comunicarea in intermediul unei comunitati,datorita libertatii de exprimare diversi membrii ai comunitatii pot folosi expresiile cu intelesuri diferite. Pentru a depasi aceasta dificultate, comunitatiile semantice au apelat la codificare. Prin codificarea unei expresii i se asocieaza in mod conventional, unul sau mai multe intelesuri, care sunt recunoscute si invatate de catre membrii comunitatii. In urma acestei asocieri, apar codurile semantice care iau forma dictionarului. Prin intermediul dictionarului se stabilesc intelesurile conventionale ale expresiilor, care pot fi unul sau mai multe. O expresie poate fi folosita si cu intelesuri care nu sunt cuprinse in dictionar. Polisemia poate imbraca doua forme: omonimia reprezinta utilizarea aceleiasi expresii pentru a surprinde intelesuri diferite. Ex: barca pe lac pantofi de lac. sinonimia reprezinta utilizarea mai multor expresii pentru a surprinde acelasi inteles. In cazul numelor, sinonimia apare cand acelasi obiect are nume diferite, iar in cazul termenilor cand acelasi sens este circumscris prin termini diferiti. Intelesul unei expresii are doua componente: unul explicit - exprima intelesul explicit; unul implicit - ramane neexplicat, dar poate fi pus in evidenta prin interpretare. Acesta poate fi subinteles reprezinta o parte neexprimata a intelesului, necesara pentru a sustine valoarea de adevar a unei propozitii.

In cadrul exprimarii, intelesul nu poate fi niciodata epuizat, intotdeauna ramane un subinteles. Emitentul merge cu exprimarea pana la nivelul la care considera ca destinatarul este in masura sa puna in evidenta subintelesul expresiei. Pentru aceasta, el presupune ca destinatarul are anumite cunostiinte.. Conotatia reprezinta atitudinea pozitiva sau negativa pe care au dobandit-o exprestiile intr-o anumita comunitate semantica. Ea poate fi folosita pentru a influenta imagnea publica a unui personaj, organizatie sau produs. Daca unei persoane ii sunt associate expresiile care au conotatie pozitiva, atunci imaginea pubilca a celei personae se imbunatateste. Exprimarea se desfasoara in doua etape: 1. Intelesul este fixat sau circumscris, surprins cu ajutorul unor expresii; 2. Intelesul este analizat, dezvoltat sau atribuit cu ajutorul altor categorii de expresii. C8 Circumscrierea sau fixarea intelesului. Se deosebesc urmatoarele tipuri de intelesuri: - obiect: numele, descriptii definite - sens: termeni, descriptii - fapt: propozitii Ex: Traian Basescu este un bun politician. Presedintele Romaniei din 2008 este un bun politician. Sensurile sunt atat de numeroase incat limbajul nu are la dispozitie mijloace pentru a circumscrie orice sens. De aceea se poate demonstra ca exista sensuri care nu pot fi exprimate oricat de mult am imbogati limbajul. Pentru a ne apropia de sensurile inexprimabile, limbajul ne pune la dispozitie o serie de mijloace figurile semantice. Cele mai importante figuri semantici: Comparatia cu ajutorul careia putem surprinde forme sau nuante ale unui sens fixate printr-un termen. Termenii obisnuiti de cele mai multe ori nu reusesc sa surprinda un sens unic ci o gama intreaga de sensuri. Cu ajutorul comparatiei putem surprinde elemente ale acestei game de sensuri. (verde: ca smaraldul; ca iarba) Metafora cu ajutorul careia surprindem sensuri care se aseamana sub un aspect sau altul cu sensul unui termen oarecare.(ac de brad sens metaforic; frunza bradului sens conventional). Metaforele se clasifica dupa tipul de asemanare care sta la baza constructiei lor: a) Metafore coloristice: bucle de aur b) Metafore sonore: urletul vantului c) Metafora dupa forma: ac de brad d) Metafore dupa desfasurarea unui eveniment Metonimia cu ajutorul careia surprindem sensul pe baza asemanarii intre obiectele care satisfac sensul respectiv sau pe baza unei anumite relatii intre aceste obiecte. (clasa de elevi) Cele mai utilizate metonimii sunt acelea in care partea este folosita pentru a exprima intregul sau cu ajutorul intregului exprimam partea sinecdota Ex: cap (zece capete de vite) Un sat are 200 de fumuri (case) Panza pe mare (corabie) Alte mijloace pentru a fixa sensurile sunt jocurile de cuvinte care folosesc asemanari sonore a etimologiei cuvintelor. (Plai cu boi Playboy) Faptele pot fi surprinse cu ajutorul propozitiilor. In acest fel, propozitiile pot indeplini o dubla functie. In anumite contexte cu ajutorul unei propozitii presupunem ca un fapt are loc sau nu si in acest caz propozitia respectiva este A sau F, dar in alte contexte cu ajutorul propozitiei fixam un fapt, cand propozitiile nu au valoare de A. Ex: Traian a fumat in incinta universitatii Decanul crede ca Traian a fumat in incinta universitatii. C9 Atribuirea sau analiza sensurilor expresiilor Putem atribui sau analiza sensurile cu ajutorul propozitiilor. Printr-o propozitie, atribuim un sens subiectului propozitiei si anume, sensul fixat prin termenul care apare in predicatul propozitiei. Ex: Everest este cel mai inalt munte. Sensurile atribuite reprezinta de fapt cunostiinte. De aceea cu ajutorul propozitiilor putem sa transmitem cunostinte. Totodata in masura in care acceptam o propozitie ca adevarata, inseamna ca acceptam si cunostiinta pe care o contine. In unele situatii, expresiile folosite pentru a surprinde un anumit inteles pot sa fie numai partial exprimate sau pot fi modificate astfel incat sa fie intelese doar de anumiti destinatari. In aceste cazuri avem de-a face cu doua forme aparte de exprimare: 1.Exprimarea eliptica. In cazul expresiilor eliptice se foloseste doar o parte a unei expresii pentru a surprinde intelesul expresiei in intregime. Astfel o componenta a intelesului ramane neexplicitata adica sub forma de subinteles. Exprimarea

eliptica intervine acolo unde emitentul si destinatarul au anumite cunostiinte comune sau convietuiesc impreuna, avand obiceiuri asemanatoare. In multe situatii ajunge un simplu gest pentru ca doi oameni sa se poata intelege si sa-si transmita intelesuri complexe. 2.Forma codificata. Exprimarea de acest tip este folosita cand emitentul si destinatarul doresc sa impiedice alti receptori sa inteleaga mesajul. In cazul comunicarii codificate, mesajul original este inlocuit cu un alt mesaj, care are un alt inteles pe baza unor reguli si conventii care alcatuiesc un cod. Codurile pot fi: coduri de substitutie cand anumite parti ale mesajului original sunt inlocuite cu alte expresii in asa fel incat rezulta un alt mesaj, cu un alt inteles decat mesajul initial. Numai destinatarul cunoaste codul cel dupa care sa facut substitutia asa incat numai el poate sa refaca mesajul original. Coduri de permutare si combinate. Elementele mesajului original sunt schimbate intre ele dupa o anumita regula cunoscuta doar de destinatar, in asa fel incat numai el poate reface mesajul initial. Pe langa mijloacele de exprimare pe care le ofera limbajul putem utiliza si mijloace de exprimare nonlingvistice, cu ajutorul carora, in unele situatii pot fi exprimate intelesuri complexe pe care nu le-am putea atinge cu ajutorul limbajului. Exprimarea nonlingvistica A. Exprimarea nonverbala Prin exprimarea nonverbala intelegem punerea in evidenta a unor intelesuri fara a folosi cuvinte ci numai prin gesturi sau miscari ale corpului. Cercetarile privind comunicarea nonverbala sau privind asa numitul limbaj al trupului au fost impulsionate de formularea regulii lui Mehrabian. In urma unor experimente, Mehrabian a tras concluzia ca doar 7% din intelegerea unui mesaj se datoreaza componentelor sale verbale, in timp ce 55% se datoreaza componentei nonverbale. Celelalte procente sunt atribuite modulatiilor vocii. Acestei reguri i s-au adus mai multe obiectii. Pe de o parte experimentul de la care a pornit Mehrabian are un anumit specific, asa incat rezultatele sale nu pot fi generalizate. In acest experiment s-au folosit mesaje care aveau o importanta componenta afectiva, fiind indoielnic ca regula amintita se aplica mesajelor care necesita o intelegere rationala. Pot fi aduse si contraexemple la aceasta regula. De pilda putem intelege mesajele transmise prin radio, desi nu avem acces la componenta lor nonverbala. In plus, conceptul de comunicare nonverbala utilizata in acest caz este prea larg, incluzand situatii de comportament nonverbal care nu pot fi asimilate comunicarii. Gesturile neintentionate sau reactiile fiziologice nu pot fi considerate acte de comunicare. Prin urmare, comportamentul nonverbal care insoteste transmiterea unui mesaj nu poate fi asimilat in totalitatea comunicarii nonverbale. In acest fel, comportamentul nonverbal nu poate fi intotdeauna interpretat. Totusi un asemenea comportament poate fi explicat cand pe baza lui putem face presupuneri asupra starii subiective a emitentului. De aceea studiul comportamentului nonverbal este deosebit de important, avand un rol aparte in comunicarea interpersonala sau in adoptarea strategiilor de negociere. B. Exprimarea simbolistica Aceasta apeleaza la reprezentarile grafice bi sau tridimensionale, numite simboluri. Cu ajutorul lor putem surprinde intelesuri complexe care ar fi dificil de redat prin intermediul limbajului. Simbolurile pot fi folosite pentru a exprima adeziunea la un grup, la o organizatie sau fata de anumite valori. Pe de alta parte simbolurile pot fi folosite pentru a identifica si diferentia. De pilda in evul mediu, cavalerii imbracati in armuri putea fi identificati dupa blazon. Simbolurile sunt de regula alcatuite din alte simboluri aranjate intr-o anumita configuratie. De aceea, simbolurile au o structura sau sintaxa a lor. Cand interpretam un simbol, trebuie sa tinem seama atat de intelesurile simbolurilor care il compun cat si de modul in care acestea sunt relationate intre ele. C. Exprimarea imagistica In cazul acesteia sunt surprinse intelesuri complexe cu ajutorul imaginilor statice sau in miscare. Imaginile sunt utilizate in mai multe cazuri pentru a completa sau dezvolta intelesul unui text. De aceea materialele de RP contin de regula o sinteza intre un text si diferite tipuri de imagini. Probabil datorita faptului ca se adreseaza vazului, imaginile au un impact deosebit in formarea atitudinilor a unor persoane sau organizatii. C10 Interpretarea Interpretarea reprezinta operatia inversa fata de exprimare. In urma exprimarii, emitentul transmite un anumit inteles prin intermediul unui mesaj. Interpretarea este operatia prin care receptorul atribuie mesajului un inteles. Astfel in vreme ce exprimarea este operatia efectuata de emitent, interpretarea este proprie receptorului. Receptorul nu interactioneaza direct cu emitentul, ci doar cu mesajul. De aceea, interpretarea este determinata de caracteristicile mesajului, de parametrii semiotici ai acestuia si nu de caracteristicile emitentului. Asa se explica de ce in multe situatii intelesul atribuit prin interpretare unui mesaj difera de intelesul transmis de catre emitent. Din aceeasi cauza, atunci cand interpretam un mesaj nu este nevoie sa apelam la emitent pentru a-i stabili sensul.

Datorita faptului ca mesajele pot fi interpretate independent de autorul lor, inseamna ca orice eveniment sau orice fapt, indiferent daca are un autor sau nu, poate fi interpretat. In acest fel, prin interpretare, faptele dovedesc un anumit inteles sau un anumit sens. Prin interpretare unui fapt i se asociaza un alt fapt. De exemplu faptului ca o pisica neagra ne trece calea ii putem asocia faptul ca ulterior ni se va intampla ceva rau. In acest fel unuia dintre fapte i se ofera o valoare de adevar in cazul in care celalalt fapt are loc. Deci prin intermediul interpretarii, faptele dobandesc valoare de adevar. A interpreta un fapt inseamna a pune in evidenta conditiile in care acest fapt este adevarat. Deoarece un fapt nu poate fi propria sa conditie de adevar, rezulta ca un fapt nu poate fi interpretat decat prin fapte independente fata de el. De aceea interpretarea este limitata. Faptele care depind unele de altele nu sunt interpretate unele prin altele, ci sunt explicate. De aceea interpretarea trebuie diferentiata de explicare. In consecinta limbajul nu are o functie magica. Putem rosti o propozitie de cate ori dorim, intelesul ei nu se va produce. De cele mai multe ori suntem pusi in situatia de a interpreta propozitii complexe adica texte. Text=un sistem de propozitii, a carui structura consta in relatii logice intre propozitii. A interpreta un text inseamna a-i stabili conditiile de adevar, a raspunde la intrebarea in ce conditii rextul este adevarat. In interpretarea unui text trebuie parcursi urmatorii pasi: 1. analiza sintactica a textului 2. analiza logica a textului, (relatiile logice dintre propozitii si se stabilesc valorile de adevar ale propozitiilor care alcatuiesc textul) 3. analiza semiotica a expresiilor care alcatuiesc propozitiile. Daca o propozitie este adevarata cand expresiile care o compun au intelsul lor conventional, atunci acelor expresii le este atribuit prin interpretare intelesul conventional. In acest caz, interpretarea este literala. Daca propozitia nu este adevarata cand expresiile care o compun au intelesul conventional, se admite ca intelesul acestor expresii este afectat de figuri semantice, cum sunt metafora sau metonimia si sunt interpretate prin inteles conversational.Avem de-a face cu o interpretare alegorica. 4. o distinctie importanta care trebuie facuta in interpretarea textelor este intre propozitiile care au referinta si propozitiile care nu au referinta. Propozitiile care au referinta se numesc propozitii de fictiune si sunt intodeauna adevarate. De aceea in cazul unor asemenea propozitii orice interpretare este corecta. In acest fel o propozitie de fictiune nu ne spune nimic despre lumea reala, cel mult ne pot spune ceva despre autorul textului. Si propozitii care au referinta sunt adevarate in conditii determinate. In cazul lor, exista o singura interpretare corecta. De aceea asemenea propozitii ne arata ce se petrece in realitate daca le interpretam correct. Semiotica nu are la dispozitie mijloace pentru a stabili daca o propozitie este de fictiune sau nu. Distinctia intre aceste propozitii poate fi facuta doar prin investigatii exterioare semioticii.