Capitolul 3 Teoriile psihologice in comunicarea interindividuala

Inscriindu-se in perspectiva behaviorista, cercetarea in comunicare isi propune sa studieze

raporturile dintre simboluri, in sensul cel mai larg, si comportamentul uman.

Modelele de comunicare interindividuala pe care le avanseaza cercetatorii psihologi, precum

si dezvoltarile teoretice ale principalului lor reprezentant, Charles Morris, denota un interes
constant pentru folosirea limbajului, verbal si nonverbal, in sfera comunicationala.

1. Behaviorismul.
In anii 1950, psihologia umana poate fi impartita in doua curente : psihologia
introspectiva sau subiectiva si behaviorismul sau psihologia obiectiva. In primul caz,
domeniul psihologiei il constituie constiinta; cel de-al doilea se concentreaza exclusiv
asupra comportamentului fiintei umane.

Pentru behaviorist, nu pot fi formulate legi decat in legatura cu lucrrurile observabile.

In consecinta, behavioristii sunt cei care si-au fundamentat teoria pe studiul obiectiv al
comportamentului.

2. O teorie a comunicarii ca si comportament.

Charles Morris propune elaborarea unei doctrine generale a semnelor. El sugereaza ca
aceasta sa fie denumita semiotica.
Semiotica lui Morris tine de semiologia pe care Saussure o definea ca stiinta generala
a tuturor sistemelor de semne; Morris pare sa il ignore complet pe Saussure si
abordeaza problema dintr-un unghi total diferit. Am putea afirma ca preocupoarea
semioticii este semiologia aplicata vietii sociale.
3. Stimulul / raspunsul lingvistic.
Comportamentul fiintelor umane poate fi intotdeauna descris in termeni stimuli /
raspunsuri, care s-ar traduce, mai mult sau mai putin exact, prin excitatie si reactie
( S : soc electric – R : retragerea mainii ). Fiecare fiinta individuala situata intr-un
mediu are un comportament autonom, influentat de stimuli proveniti din exterior.
Acesti stimuli ii vor determina natura comportamentului.
Behaviorismul nu este doar o psihologie de reactie, ci si o stiinta a comportamentului :
comportamentul presupune adaptari sau ajustari constante atat ale organismului intern,
cat si ale mediului.
 Exista doua mijloace de a raspunde la stimuli : printr-o reactie practica ( S – R ) sau
printr-o reactie lingvistica de substituire S – r – s – R.
4. O schema instrumentala si mecanicista.
Pentru Bloomfield, evenimentul – vorbire ( s - r ) reprezinta doar mijlocul prin care
apar S si R la indivizi diferiti. Perspectiva adoptata aici este clar mecanicista. Trecerea
de la stimul la raspuns este perfect lineara. Este vorba despre o relatie de cauza si
efect, in care partile sunt distincte, iar procesul secvential. Functia de substituire a
stimulului si reactiei lingvistice marcheaza puternic aspectul reprezentativ care
caracterizeaza modelul mecanicist.
Charles Morris si comunicarea
Semnele. Behavioristii comunicarii, printre care si Morris, sugereaza ca semnele sa fie
legate de un comportament care tinde spre un scop. Definitia determina un domeniu si
permite introducerea unui anumit numar de itemi care se raporteaza la el.
Morris distinge trei categorii de semne :
- semnalele, semne naturale ale organismului sau mediului
- semnele iconice, care au proprietatile denotatilor.
- Simbolurile sunt semnele prin care inlocuim fenomenele corespunzatoare si
semnalele lor.
Se poate da urmatoarea definitie : ceva care inlocuieste reprezinta altceva, nu prin
asemanare, ci printr-o vaga sugestie, o oarecare relatie accidentala sau
conversationala. Morris vorbeste despre ”semnul semnului” , desemnand in mod
clar un semn produs pentru a fi folosit drept inlocuitor al oricarui alt semn cu care
este sinonim.
Luarea in considerare a discursurilor.
Morris abordeaza domeniul discursului din doua puncte de vedere, acela al
comunicatorului si acela al comunicatarului, pe care le va articula ulterior.
Pentru a-si atinge obiectivele, organismul receptor trebuie sa tina seama de mediul
in care opereaza : el trebuie sa selectioneze in functie de scopuri, elementele
acestui mediu. Aici introduce Morris distinctia intre utilizarile informative,
evaluative, incitative si sistemice.
Sintactica, semantica, pragmatica
Pentru Morris, orice stiinta a semnelor ( semiotica ) cuprinde trei discipline :
- Sintactica – studiaza relatiile formale dintre semne. Ea este preocupata doar de
formarea si transformarea limbajului.
- Semantica – studiaza relatiile semnelor cu obiectele carora li se aplica aceste ea
poate fi prezentata ca o cercetare a sensului frazelor, asa cum sunt ele intelese
independent de orice context de utilizare. Pentru Morris relatia semantica este
maimult decat simpla relatie dintre semne si obiecte.
- Pragmatica – studiaza relatiile semnelor cu utilizatorii lor. Deci ea se afla in
cautarea sensului, care depinde de context si de modul de folosire.
Evolutia prin intermediul a trei modele :
”Scopul modelului in stiinta este acela de a scoate in evidenta si a face vizibile
principalele aspecte sau elemente ale unei structuri, unui proces, unui sistem sau
unui fenomen care face obiectul unei analize”. Cele trei modele au fost alese
pentru a ilustra, in succesiunea descrierii lor :
- Modelul SMCR al lui Berlo
- Modelul relatiei interpersonale al lui Newcomb
- Modelul tranzactional al lui Barnlund
Putem spune ca semnalele comportamentale ( verbale si nonverbale ) reprezinta un
fel de mesaj, fiecare persoana regleaza semnalele pe care le produce; fiecare
identifica semnifucatiile posibile pe care celalalt le poate atribui actelor sale;
fiecare isi interpreteaza actiunile ca si cum ar fi ale altuia. Acestea sunt cele trei
criterii care identifica un mesaj interpersonal.
Benveniste face referire la Morris care este interesat de relatia de la semne la
interpretanti. ”In ceea ce numeste pragmatica, Morris include, alaturi de semne, pe
cei ce le folosesc”. Deci prinde contur ideea potrivit careia sensul nu se afla in
limbaj, ci in relatia dintre oamenii care comunica.
Morris este preocupat de utilizarea limbajului, care este definit, din perspectiva
behaviorista, ca incluzand comportamente observabile in anumite situatii .
Pentru behaviorism, limbajuleste acela care permite unei persoane sa provoace o
reactie atunci cand o alta persoana simte un stimul.
Reprezentarea intrumentala si mecanicista reflectata de aceasta definitie se va
transforma progresiv, mai ales sub influenta lui Morris, care, in perioada evolutiei
ei, va recomanda studierea, sub denumirea de pragmatica, a relatiilor dintre semne
si utilizatorii lor.
Deci prinde contur ideea ca sensul nu se afla in limbaj, ci inainte de toate, in relatia
dintre oamenii care comunica.