UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE, ECONOMICE ŞI INGINEREŞTI

SPECIALIZAREA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ

REFERAT
Integrarea Europeană și Politici Publice

TEMA: Aspectele teoretice comparate privind avantajele și

dezavantajele integrării Republicii Moldova în
Uniunea Europeană

A elaborat: Daniel TANASE

M1 RICTF, Anul 1

2015
 CUPRINS

1. Introducere
2. Partea fundamentală
2.1. Uniunea Europeană: consideraţii generale
2.2. Capabilitățile PSAC și avantajele RM în integrarea cu UE
2.3. Analiza dezavantajelor a PSAC pentru RM
3. Concluzii
4. Bibliografia
 1. Introducere
Uniunea Europeana si integrarea europeana reprezinta un proces complex, demarat la sfarsitul celui
de-al doilea razboi mondial, dar avand premise, cel putin teoretice si ideatice, mult mai vechi.
Uniunea Europeana este rezultatul unui indelung proces de cooperare si integrare care a debutat in
1951, cand sase state europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda) au semnat Tratatul
privind constituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului.
De-a lungul unei perioade de cincizeci de ani si dupa cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda
si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru,
Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria; 2007: Bulgaria si Romania),
Uniunea Europeana de astazi are 28 de state membre. 1
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre popoarele
acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept suport solidaritatea.
Astfel, in procesul de realizarea a Uniunii Europene, un prim punct de plecare l-a reprezentat
constituirea Comunitatilor Europene:
 Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA),
 Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM),
 Comunitatea Economica Europeana (CEE).

2.1. Uniunea Europeană: consideraţii generale

Fenomene precum globalizarea, schimbările climatice, integrarea regională, creşterea rapidă a
populaţiei în ţările în dezvoltare şi îmbătrânirea populaţiei în ţările dezvoltate, migraţia legală şi ilegală,
conflictele îngheţate, crizele economice, financiare, energetice, criminalitatea transfrontalieră etc., definite prin
complexitate şi dinamism, au făcut ca, în ultimii ani, comunitatea internaţională să-şi schimbe atitudinea faţă de
asigurarea păcii şi stabilităţii în lume.
Uniunea Europeană se numără printre actorii nonstatali activi pe scena mondială în ceea ce priveşte
gestionarea crizelor şi conflictelor. Astfel, aceasta acţionează, prin asumarea voluntară a unei palete largi de
roluri economice, politice, militare şi de mediu, pentru prevenirea şi soluţionarea operativă, eficace şi oportună
a crizelor şi conflictelor ce se pot produce/ se produc în afara spaţiului european.
Dimensiunea diplomatică şi militară a unei politici de securitate proprii Uniunii este astfel acum în
centrul actualităţii europene. Dar ea nu este singură în discuţie: într-adevăr, fără ca ea să aibă aceeaşi
publicitate, UE dezvoltă de numeroşi ani politici pe care le poate raporta la ceea ce anglo-saxonii le numesc
„soft security”, noţiune ce trimite la instrumente politice, economice şi financiare ale securităţii şi deci nu
propriu-zis militare.

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83, accesat la 08.11.15, ora 18.25.
 Aceste instrumente joacă în cotidian, pe continent şi peste tot în lume, un rol esenţial în ceea ce
priveşte capacitatea Uniunii Europene de a contribui la stabilitate. Ele sunt considerate de opinia publică şi
forţele politice din anumite ţări membre ale Uniunii (Germania, Ţările de Jos, Italia mai ales) ca fiind
constitutive înseşi noţiunii de securitate în perioada post Război Rece.
Pe de altă parte, continuarea procesului de lărgire a Uniunii a permis să se dezvolte, între Bruxelles şi
ţările candidate la aderare, un dialog politic sistematic privind chestiunile de securitate în sens larg. În acest
context, combinarea instrumentelor puterii „civile”, care reies din primul palier al activităţilor Uniunii, în
Politica Externă şi de Securitate Comună şi în proiectul Europei apărării aşa cum este construit acum, că UE ar
putea, în timp, dobândi o dimensiune politică internaţională pe măsura statutului său economic.
Pentru a-şi intra adecvat în rolurile asumate, UE s-a dotat cu instituţii, cu capacităţi civile şi militare
apte să contribuie semnificativ la gestionarea eficace a crizelor şi conflictelor de oriunde din lume. De
asemenea, UE dispune de politici, programe şi resurse pentru a-şi atinge obiectivele propuse în materie de
gestionare a crizelor din domeniul civil şi militar din lume.
Deaceea este important de evidenţiat capacitatea Uniunii Europene de a gestiona, acum şi în viitor,
crizele în domeniul militar şi civil. În cazul integrării Republicii Moldova în Uniunea Eurupeană vor apărea
anumite avantaje.2

2.2. Capabilitățile PSAC și avantajele RM în integrarea cu UE

Reeșind din PSAC în cazul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană vor exista anumite
avantaje cum ar fi:
1. Capabilitățile PSAC. Conform mandatului transmis prin intermediul Strategiei de Securitate,
statele membre au decis, la Consiliul European din iunie 2004, adoptarea unei noi abordări în ceea ce priveşte
procesul de dezvoltare a capacităţilor europene în domeniul securităţii şi apărării. Din această perspectivă, a
fost adoptat noul Obiectiv Global al UE (Headline Goal 2010 – HG 2010) care vizează focalizarea demersurilor
UE asupra îmbunătăţirii calitative a capacităţilor de apărare, precum şi adaptarea acestora la cerinţele formulate
prin intermediul Strategiei de Securitate. În mod concret, HG 2010 vizează:
 creşterea interoperabilităţii forţelor puse la dispoziţia UE, precum şi consolidarea capacităţilor de
dislocare şi sprijin ale acestora;
 extinderea spectrului de misiuni pe care UE le va îndeplini, în spiritul prevederilor Strategiei de
Securitate prin includerea unor tipuri noi de operaţii precum: dezarmare, asistenţă pentru state terţe în
combaterea terorismului, reforma sectorului de securitate;

2
Duţu P., Dinu M.-Ş. Politica Europeană de Securitate şi Apărare – cadrul de manifestare şi dezvoltare a intereselor de
securitate naţională. Bucureşti: UNAp, 2007.
  dezvoltarea capacităţilor de reacţie rapidă ale UE, atât pe palierul decizional (obiectivul fiind ca
decizia privind lansarea unei operaţii să poată fi luată în termen de 5 zile), cât şi în ceea ce priveşte dislocarea în
teatru (maxim 10 zile de la adoptarea deciziei).
Adoptat de Consiliul UE în februarie 2003, „Mecanismul privind Dezvoltarea Capabilităţilor” are la
bază principiul autonomiei decizionale a Uniunii şi al naturii voluntare a contribuţiilor statelor membre.

2. Capabilităţile militare. În februarie 2004, Franţa, Germania şi Marea Britanie au prezentat

iniţiativa privind crearea Grupurilor de Luptă, transformată rapid în proiect al Uniunii Europene, în urma
aprobării la nivelul miniştrilor apărării întruniţi la Bruxelles în 6 aprilie 2004. În conturarea acestui proiect s-a
ţinut cont şi de experienţa operaţiuni militare autonome lansate în vara anului 2003 de UE în R.D. Congo,
misiunea Artemis, bazată pe o forţă multinaţională de nivel batalion întărit, cu sprijin de luptă şi logistic, rapid
mobilizat şi dislocat în teatru.
Tipologia de constituire a unui Grup de Luptă are la bază forţe de dimensiuni reduse, dar credibile din
punct de vedere al eficienţei militare. Este rapid dislocabil, capabil de acţiuni independente sau ca forţă de prim
impact în faza iniţială a unei operaţii militare extinse. Are dimensiunea unui batalion, consolidat cu elemente de
sprijin de luptă şi unităţi logistice, precum şi capacităţile necesare de transport aerian şi naval. Are la bază
principiul multinaţionalităţii. Poate fi constituit atât pe principiul „naţiune cadru”, cât şi ca o coaliţie
multinaţională de state membre, dar cu respectarea condiţiilor de interoperabilitate şi eficienţă militară. De
asemenea, pot participa state în curs de aderare, candidate sau state terţe. Un Grup de Luptă trebuie să fie
capabil să se autosusţină în teatru pentru 30 de zile, cu extensie până la 120 de zile. Spre deosebire de procedura
decizională în cazul unei operaţiuni de managementul crizelor clasică, viteza este criteriul central pentru o astfel
de misiune. În acest sens, procesul de planificare este simplificat, documente de planificare operaţională fiind
iniţiate chiar înainte de decizia Consiliului de demarare a operaţiei.
Structura acestuia se bazează pe un batalion de infanterie motorizată, compus din trei sau patru
companii, un comandament al forţei şi o companie logistică. Batalionului îi sunt ataşate diferite unităţi
specializate (geniu, apărare antiaeriană, recunoaştere) capabile să ofere sprijin de luptă în caz de nevoie, dar şi
unităţi de sprijin non-combatant (medical, mentenanţă, transport). Procesele de standardizare, certificare şi
instruire sunt responsabilitate naţională dar se derulează în baza standardelor şi criteriilor formulate de Uniunea
Europeană.

3. Capabilităţile Civile. Consiliul European de la Feira, din iunie 2000, a stabilit patru domenii
prioritare de acţiune în domeniul gestionării managementului crizelor civile. Uniunea urma să acţioneze în
direcţia consolidării capacităţilor civile în domeniul poliţie (pentru a permite UE să deruleze întreaga gamă de
misiuni civile), stat de drept (în scopul consolidării sistemelor judiciare), administrare civilă (pentru a sprijini
autorităţile locale în perioade de criză în domeniile administrativ, social, infrastructură), protecţie civilă (sprijin
rapid în cazul unor dezastre în contextul unor conflicte politice).
În contextul adoptării Strategiei Europene de Securitate, acestor domenii prioritare li s-au adăugat
misiunile de monitorizare şi sprijinirea activităţii reprezentanţilor speciali ai UE prin contribuţii ale statelor
membre de experţi în domeniile: drepturilor omului, consiliere politică, reforma sectorului de securitate,
mediere, controlul frontierelor, dezarmament, demobilizare şi reintegrare, politici de media.
Forţa Europeană de Jandarmerie. Obiectivele Forţei Europene de Jandarmerie sunt de a conduce
misiuni de poliţie în operaţiuni de managementul crizelor şi să participe ca structură operaţională în misiuni sub
mandat UE, alte organizaţii internaţionale sau coaliţii ad-hoc. Scenariile acoperă toate aspectele unei operaţii de
managementul crizelor în îndeplinirea funcţiilor de poliţie, conform scenariilor de substituţie (a forţelor de
poliţie locale de către forţe de poliţie internaţională), de consolidare a poliţiei (monitorizare, consiliere,
restructurare şi instruire), precum şi umanitar (dezastre naturale sau provocate de om). Forţa poate, în termen de
30 de zile, disloca 800 de jandarmi, inclusiv comandamentul. 3

2.3. Analiza dezavantajelor a PSAC pentru RM

Dezvoltarea a capabilităţi militare în comun reprezintă o activitate care presupune angajamente pe
termen lung din partea partenerilor, aşadar necesită întocmirea unor planuri predictive multi-anuale, fapt destul
de dificil de realizat dat fiind că bugetul militare nu constituie o sumă fixă, ci doar un procent din PIB. Lipsa de
resurse financiare alocate pentru bugetele de apărare şi investiţii ale Republicii Moldova reprezintă un element
esenţial care nu permite asigurarea succesului procesului de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor
militare la nivelul organizaţiilor regionale şi globale de securitate. De asemenea, lipsa completă, performanţa şi
competitivitatea a industriei de apărare a Moldovei datorată unei economii slabe, politicilor şi cadrelor
legislative inadecvate va duce la suprapuneri şi sincope care limitează inovaţia şi generează creşterea preţurilor.
Aşadar, consolidarea capacităţilor militare ar trebui să fie bazată pe cerere şi să se concentreze asupra
priorităţilor convenite. Obiectivele trebuie să fie clare şi să se concentreze pe susţinerea soluţiilor care se
regăsesc la nivel local.
O dezavantaj de care trebuie să ţinem cont este lipsa de contribuţie a Moldovei în activitatea de
inovaţie, tehnologie şi creştere economică a industriei de apărare, precum şi necesitatea sinergiei activităţilor
naţionale cu politicile UE în aceste domenii. Pentru contribuția la acest aspect este nevoie de niște cheltueli
enorme, în care va fi afectat bugetul statului.4

3
Tataru I. Capacitatea Uniunii Europene de gestionare a crizelor în domeniul civil şi militar: prezent şi perspective.
Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2012.
4
http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/avantaje_dezavantaje_dezvoltarea_utilizarea_in_comun_capabilitati_militare.pdf,
accesat la 08.11.15, ora 23.15.
 3. Concluzii
Actualele procese de planificare a apărării bazate pe capabilităţi sunt rezultatul unui proces evolutiv de
adaptare continuă la noile condiţii ale mediului de securitate european şi internaţional, rolul acestora fiind de a
facilita identificarea oportună, dezvoltarea şi disponibilitatea unui pachet necesar de forţe interoperabile,
pregătite, echipate şi susţinute consistent, precum şi a capabilităţilor militare asociate acestora, în vederea
îndeplinirii întregului spectru de misiuni.
După părerea mea participarea Republicii Moldova în cadrul PSAC este o prioritate inclusă în
Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie,
Bunăstare” pentru anii 2011-2014, este conformă cu Strategia securităţii naţionale a RM şi un angajament
asumat în cadrul Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova.
Politica de securitate şi apărare comună reprezintă un element central de reconfigurare a rolului
Uniunii Europene în politica internaţională. Prin numărul şi amploarea misiunilor operaţionale din cadrul
politicii de securitate, Uniunea Europeană promovează un liderism responsabil în politica internaţională,
devenind un veritabil „pacificator global”, după ce intervenţiile sale au stabilizat state şi regiuni. Perspectiva
participării Republicii Moldova la politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene, reprezintă o
contribuţie la asigurarea securităţii internaţionale.5

5
Pîntea Iu., Helly D., Panainte P. Perspectivele cooperării Republicii Moldova în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare
Comună. Chişinău: Bons Offices, 2011.
 BIBLIOGRAFIE

1. Duţu P., Dinu M.-Ş. Politica Europeană de Securitate şi Apărare – cadrul de manifestare şi
dezvoltare a intereselor de securitate naţională. Bucureşti: UNAp, 2007.
2. Tataru I. Capacitatea Uniunii Europene de gestionare a crizelor în domeniul civil şi militar: prezent
şi perspective. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2012.
3. Pîntea Iu., Helly D., Panainte P. Perspectivele cooperării Republicii Moldova în cadrul Politicii de
Securitate şi Apărare Comună. Chişinău: Bons Offices, 2011.
4. http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/avantaje_dezavantaje_dezvoltarea_utilizarea_in_comun_capabilit
ati_militare.pdf
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_European%C4%83