UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

ANUL IV 2018-2019

IFR

DREPTUL INTERNAȚIONAL AL MEDIULUI

PRINCIPIILE DREPTULUI INTERNAȚIONAL AL MEDIULUI
PRINCIPIUL POLUATORUL-PLĂTEȘTE

Prof. coord. : Conf. Univ. Dr. ANDREI DUȚU

Student: ENACHE ELENA-CRISTINA

Centrul FOCȘANI

1
 CUPRINS
Capitolul I

I.1.Noţiunea de „mediu”..................................................................................................................3

I.2.Noțiunea de ʺdrept al mediuluiʺ.................................................................................................3

I.3. Noţiunea de „principiu” în drept ............................................................................................. 4

I.4.Principiile dreptului mediului.....................................................................................................5

I.5.Rolul Parlamentului European....................................................................................................6

Capitolul II

II.1.Noțiunea de ʺpoluareʺ...............................................................................................................7

II.2. Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu

prevenirea și repararea daunelor aduse mediului.............................................................................8

II.3.Principiul poluatorul-plătește..................................................................................................10

Concluzii........................................................................................................................................12

Bibliografie...................................................................................................................................13

2
 CAPITOLUL I

I.1.Noțiunea de mediu
Noţiunea de mediu, noţiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur, cunoaşte
nenumărate valenţe şi este folosită cu înţelesuri mai mult sau mai puţin diferite în numeroasele
medii ale societăţii umane.

“Mediul este considerat ca un bun imaterial unitar cu diferitele sale componente, fiecare
dintre ele putând constitui, separat, un obiect de protecţie; dar toate, în ansamblul lor, constituie
o unitate”. Mediul este protejat deoarece este o condiţie care defineşte calitatea vieţii, el
constituind habitatul natural în care omul trăieşte şi activează, fiind absolut necesar colectivităţii.
Protecţia mediului se impune,de altfel, înainte de orice, prin dispoziţii constituţionale (art.32 din
Constituţia Italiană).

O altă definiţie juridică a mediului o oferă Convenţia privind răspunderea civilă pentru
prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul Europei şi
deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2
la punctul 10 menţionează:

“Mediul cuprinde:

- resursele naturale abiotice şi biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna şi flora, precum şi
interacţiunile între aceşti factori;

- bunurile care compun moştenirea culturală; şi

- aspectele caracteristice ale peisajului”.

I.2.Noțiunea de drept al mediului

Dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice care
reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de mediu, ca
element vital şi suport al vieţii, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale şi culturale a

3
componentelor sale –naturale şi artificiale – precum şi relaţiile legate de protecţia, conservarea
şi dezvoltarea lor durabilă.

I.3.Noțiunea de principiu în drept

Principiile de drept sunt ideile conducătoare (prescripțiile fundamentale) ale conținutului

tuturor normelor juridice. Ele au atât un rol constructiv, cât și unul valorizator pentru sistemul de
drept, în sensul că ele cuprind cerințele obiective ale societății, cerințe cu manifestări specifice în
procesul de constituire a dreptului și în procesul de realizare a sa. Rolul constructiv al principiilor
dreptului este subliniat în relația specifică momentului creerii dreptului; acest moment este
marcat atât de influența tradiției cît și a inovației. Tradiția, în planul tehnicii juridice, propune
vechile sale modele, urmare a unui respectabil proces de acumulare, iar inovația tinde să impună
alte modele, adecvate necesităților momentului în care se realizează reglementarea. În acest
sens 'principiile generale ale unui sistem constituie ansamblul propozițiilor directoare cărora le
sunt subordonate atât structura cât și dezvoltarea sistemului'.

Cuvântul principiu vine de la latinescul principium, care înseamnă început, obârșie, având și
sensul de element fundamental. Orice principiu este deci un început în plan ideal; el poate fi, de
asemenea, o sursă, o cauză de acțiune.

Un principiu se poate prezenta sub diferite forme: axiome, deducții, dar în special ca o
generalizare de fapte experimentale. Atunci când generalizarea acoperă o totalitate a acestor
fapte experimentale, suntem în prezența unui principiu general. Existența unor principii
directoare se impune ca necesară. 'Ideile directoare sunt pentru gândire ceea ce instinctele sunt
pentru anima .

Principiile generale ale dreptului îmbrățișează un mare număr de cazuri concrete, ele rezumă
fie aprecierile individuale ale relațiilor juridice, fie elementele lor de drept (sub forma unor
definiții).

Rolul principiilor de drept este subliniat mai întâi în relația specifică procesului de creație
legislativă. Legiuitorul are în vedere principiile generale în momentul în care construiește soluții
juridice care să satisfacă necesitățile de viață. Principiile de drept contribuie însă în mod
hotărâtor și la cunoașterea unui sistem juridic

4
 I.4.Principiile dreptului mediului

Principiile dreptului mediului au un rol important în interpretarea normelor tehnice care uneori
ridică dificultăţi pentru practicienii dreptului.

Dezvoltarea principiilor dreptului mediului în acte normative (interne şi internaţionale) şi mai

ale în doctrină este criticabilă deoarece sunt preagenerale şi au un conţinut prea complex, ceea ce
a determinat dificultăţi în aplicarea lor practică.De asemenea, în multe situaţii ele sunt numai
enunţate în cuprinsul actelor normative fără a li se determina conţinutul ca de exemplu în Legea
română de protecţie a mediului nr. 137/1995. De multe ori, mai ales în dreptul internaţional al
mediului, statele fac doar trimitere la acestea fără a adopta reguli concrete de protecţie. În fine,
conţinutul principiilor dreptului mediului este determinat în mod diferit în doctrină de diverşi
autori trecându-se obstacole în calea aplicării lor.

Pot fi clasificate după mai multe criterii, cele mai importante fiind următoarele:

a) Principii interne şi principii internaţionale. Unele principii au deopotrivă caracter intern

şi internaţional.
b) Principii de bază şi principii decizionale, care au un rol esenţial în decizia de mediu,
existând intre aceste două categorii strânse legături. De exemplu, principiul „poluatorul
plăteşte” este şi principiu de bază, influenţând domeniul răspunderii juridice civile
pentru mediu şi decizional.
c) Principii tradiţionale considerate deja clasice în materie, ca de exemplu „poluatorul
plăteşte” şi principii noi afirmate în general după anul 1980 şi consolidate în Declaraţia
de la Rio cum sunt: principiul precauţiei, principiul dezvoltării durabile şi principiul
participării publicului.
d) Principii afirmate în mod expres în Legea protecţiei mediului.
e) Principii de maximă generalitate în dreptul mediului şi principii special care se aplică
numai într-un anumit domeniu, de exemplu principiul proximităţii care este specific
regimului juridic deşeurilor.

5
 Legea cadru în materie, Legea nr. 137/1995 a consacrat protecţia mediului drept „ obiectiv de
interes public major”, iar la baza reglementării sale a pus „principiile şi elementele strategice
care duc la dezvoltarea durabilă a societăţii”. În spiritul legii cea mai adecvată formulare ar fi
aceea de „principiu de bază”. Legea-cadru enumeră principiile de bază:

- principiul precauţiei în luarea deciziilor (art. 3 lit. a);

- principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor (art. 3 lit. b);
- principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural (art.3 lit. c),
- principiul „poluatorul plăteşte”.

I.5.Rolul Parlamentului European

Parlamentul European are un rol major în formularea legislației UE în domeniul mediului. În

cadrul celui de al optulea mandat al său, Parlamentul se ocupă de acte legislative care decurg din
planul de acțiune referitor la economia circulară (privind deșeurile, bateriile, vehiculele scoase
din uz, depozitarea deșeurilor etc.), chestiuni legate de schimbările climatice (ratificarea
Acordului de la Paris, partajarea eforturilor, contabilizarea exploatării terenurilor, a schimbării
destinației terenurilor și a silviculturii în cadrul angajamentelor Uniunii în materie de schimbări
climatice, reforma ETS etc.) și altele.

Parlamentul a recunoscut în mod repetat că este nevoie ca o mai bună punere în aplicare să
devină o prioritate-cheie. Într-o rezoluție privind „optimizarea avantajelor obținute de pe urma
măsurilor UE în domeniul mediului: creșterea încrederii prin ameliorarea cunoștințelor și a
capacității de reacție”, Parlamentul a criticat nivelul nesatisfăcător al punerii în aplicare a
legislației în domeniul mediului în statele membre și a prezentat o serie de recomandări în
vederea unei puneri în aplicare mai eficiente, precum diseminarea celor mai bune practici între
statele membre și între autoritățile regionale și locale. În prezentarea poziției sale privind actualul
program de acțiune în domeniul mediului, Parlamentul a subliniat nevoia unei aplicări mai
riguroase a legislației UE în domeniul mediului. De asemenea, Parlamentul a solicitat
îmbunătățirea siguranței investițiilor care sprijină politica de mediu și eforturile de combatere a
schimbărilor climatice, precum și luarea în considerare într-o mai mare măsură a preocupărilor
legate de mediu în cadrul altor politici.

6
 CAPITOLUL II

II.1.Noțiunea de ʺpoluareʺ

Poluarea este o lege naturală generală potrivit căreia orice fiinţă vie produce deşeuri care
neeliminate la timp din mediul său de viaţă îi fac imposibilă continuarea activităţii si chiar a
vieţii însăşi.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 125/2005 privind protecţia mediului, cu

modificările şi completările ulterioare, prin poluare se înţelege introducerea direct sau indirectă
a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi calităţii mediului,
poate dăuna bunurilor materiale ori poate cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării
mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.

Noţiunea de poluant desemnează orice substanţă, preparat sub formă solidă, lichidă, gazoasă
sau sub formă de vapori ori de energie, radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau
vibraţii care, introdusă în mediu, modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor
vii şi aduce daune bunurilor material .Poluantul este un factor care aflat în mediu în cantităţi şi
concentraţii care depăşesc limita de toleranţă a uneia sau mai multor specii de vieţuitoare,
împiedică înmulţirea şi dezvoltarea lor normală printr-o acţiune toxică. Acţiunea de intoxicare
produsă de poluanţi se numeşte poluare şi este cu atât mai gravă cu cât diferenţa dintre
concentraţia poluantului în mediu şi limita de toleranţă este mai mare. Se consideră că cel puţin
trei activităţi umane contribuie cel mai mult la producerea poluării(industria, agricultura
intensivă și transporturile.)

Poluarea poate fi de două feluri:

1. naturală (deşeurile activităţii vitale fiecărei specii de vieţuitoare care, la rândul

lor permit dezvoltarea unor organisme parazite, rezultatul erupţiilor vulcanice,
furtunilor de praf şi nisip).
2. antropică de natură fizică (termică, fonică, radioactivă, chimică, estetică,
genetică)

7
II.2. Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător în
legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului

Directiva prevede norme în temeiul principiului„poluatorul plătește” . Acest lucru înseamnă că

o companie care cauzează daune mediului înconjurător este răspunzătoare pentru acestea și
trebuie să ia măsurile de reparare sau de prevenire necesare și să suporte toate costurile aferente.

Directiva definește daunele aduse mediului ca fiind:

-daune cu efecte negative grave asupra stării ecologice (ecologice, chimice sau cantitative)
a resurselor de apă, astfel cum sunt definite acestea de Directiva UE privind apa și de Directiva
privind strategia pentru mediul marin;

-daune aduse solului care creează un risc semnificativ pentru sănătatea umană;

-daune aduse speciilor și habitatelor naturale protejate cu efecte negative asupra stării de
conservare, astfel cum este definită aceasta în Directiva privind conservarea păsărilor
sălbatice și Directiva privind habitatele naturale.

Definiția include eliminarea de substanțe poluante în aer (deoarece acest lucru afectează starea
solului sau a apei), deversarea de asemenea substanțe în apele interioare de suprafață și în apele
subterane, precum și orice diseminare deliberată în mediu a organismelor modificate genetic în
sensul Directivei 2001/18/CE.

Domeniul de aplicare

Există două scenarii în care se aplică răspunderea:

1.daune aduse mediului prin exercitarea uneia dintre activitățile enumerate în anexa III la
directivă, cum ar fi: industria energetică; producția și prelucrarea metalelor; industria extractivă;
industria chimică; gestionarea deșeurilor; producția de celuloză, hârtie și carton la scară largă,

8
vopsirea textilelor și tăbăcăria; producția de carne, produse lactate și produse alimentare la scară
largă.

2. daune ecologice aduse speciilor și habitatelor naturale protejate (sau o amenințare iminentă de
producere a unor asemenea daune) prin exercitarea altor activități profesionale decât cele
enumerate în anexa III și în cazul în care compania a comis vreo eroare sau vreo neglijență.

Excepții

Printre excepții se numără: conflictul armat, catastrofele naturale, răspunderea pentru daune
aduse mediului care fac obiectul unor convenții internaționale (de exemplu, poluarea maritimă)
și riscurile nucleare, care fac obiectul Tratatului Euratom.

Acțiuni de prevenire și de reparare:

În cazul unei amenințări iminente de producere a unei daune, compania trebuie să ia, fără
întârziere, măsurile de prevenire necesare.

În cazul producerii unei daune, compania trebuie să informeze imediat autoritățile și să ia

măsuri pentru a gestiona situația și a preveni producerea unor noi daune aduse mediului și a unor
amenințări la adresa sănătății umane, precum și să ia măsurile de reparare necesare.

Compania trebuie să suporte costurile acțiunilor de prevenire și de reparare, cu excepția

anumitor situații, cum ar fi dacă dauna a fost cauzată de un terț în pofida aplicării măsurilor de
securitate corespunzătoare sau a rezultat din respectarea unei instrucțiuni oficiale.

Punerea în aplicare

Un raport privind punerea în aplicare din 2016 a analizat experiența punerii în aplicare a
directivei din 2007 până în 2013, incluzând o evaluare efectuată în cadrul REFIT,
programul Comisiei Europene privind o reglementare adecvată și funcțională.

Raportul confirmă faptul că, deși directiva nu și-a atins încă pe deplin potențialul, aceasta s-a
dovedit eficace în ceea ce privește repararea daunelor aduse mediului și încurajarea prevenirii
acestora.

9
 Directiva se aplică începând cu data de 30 aprilie 2004. Țările UE au avut obligația de a o
transpune în legislația națională până la 30 aprilie 2007.

Actul principal

Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind

răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse
mediului (JO L 143, 30.4.2004, pp. 56-75)

Modificările succesive aduse Directivei 2004/35/CE au fost integrate în textul de bază. ACTE

Conexe

Raport al Comisiei către Consiliu și Parlamentul European în temeiul articolului 18 alineatul

(2) din Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu
prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (COM(2016) 204 final, 14.4.2016)

Document de lucru al serviciilor Comisiei: Evaluarea REFIT a Directivei privind răspunderea

pentru mediul înconjurător, care însoțește documentul Raport al Comisiei către Consiliu și
Parlamentul European în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Directiva 2004/35/CE privind
răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse
mediului (SWD(2016) 121 final,14.4.2016)

II.3.Principiul poluatorul-plătește

Acest principiu este inspirat din teoria economică potrivit căreia, costurile sociale externe, ce
însoţesc producţia, trebuie să fie internalizate, adică să fie incluse în costurile de producţie de
către agenţii economici. Cheltuielile cu măsurile de menţinere a mediului în stare acceptabilă
trebuie imputate poluatorului, care, prin suportarea acestor costuri, trebuie să fie descurajat în
producerea poluării, respectiv trebuie stimulat să reducă continuu gradul poluării produse.
Principiul poluatorul plăteşte este un instrument juridic, de inspiraţie economică, care are
menirea de a-i obliba pe cei responsabili să-şi asume consecinţele actelor lor. Din păcate, în

10
prezent, printr-o interpretare laxă şi o implementare deficitară, acest principiu a fost transfirmat
într-un mijloc comod de finanţare a politicilor de mediu. În lipsa determinării răspunderii
individuale, acest principiu este lipsit de efecte apreciabile, având drept consecinţă doar
impunerea ca anumite industrii să suporte responsabilitatea globală a luptei anti-poluare.

În sens larg, principiul “poluatorul plăteşte” presupune obligarea poluatorului la imputarea

costului social al poluării provocate, care să acopere toate efectele negative produse asupra
persoanelor şi bunurilor acestora, asupra mediului, în ansamblul său.
În sens restrâns, acest principiu presupune obligarea poluatorilor de a suporta costul măsurilor
de de poluare, sub formă de taxe şi investiţii depoluante.

Principiul “poluatorul plăteşte” exprimă ideea că cel ce poluează mediul va suporta rigorile
legii indiferent dacă este culpabil sau nu. La nivel mondial, în 1992 la Rio de Janeiro s-au
adoptat Principiile de la Rio, care includea printre altele şi pe acela că „cel ce poluează trebuie să
suporte costul poluării”.

Semnificaţiile acestui principiu au fost precizate şi explicitate la nivel internaţional prin

Recomandările OSCDE şi ale Consiliului UE, în sensul că, poluatorul trebuie să suporte
cheltuielile de prevenire şi luptă împotriva poluării.

11
 Concluzii

Poluarea (prin aer, apă sau sol) produsă într-o parte a globului are mari șanse să se
răspândească treptat peste tot, fapt ce provoacă schimbări climatice greu de imaginat.

În prima parte a referatului am considerat necesar ca mai întâi să vorbesc despre noțiunea de
mediu și de drept al mediului și principiile generale ale dreptului mediului, pentru o mai bună
înțelegere în ceea ce privește problemele generale date de daunele produse mediului de acțiunea
umană.

Principiile , deși utile din punct de vedere doctrinal, pentru faptul că au fost elaborate într-o
perioadă lungă de timp, au pierdut o parte din interesul pe care îl prezentau la început, datorită în
special, trendului internațional de a institui norme juridice specifice în materia răspunderii
internaționale a statelor (ex. Dreptul Mării, Dreptul Aerian etc.) acestea prevalând, potrivit
principiului specialis generalibus derogant.

În a doua parte a acestui referat m-am axat de compensația asupra daunelor produse mediului
care este stabilită în funcție de convențiile în materie și normele dreptului internațional.
Problema care se pune este legată de cazul în care o astfel de situație este provocată de o entitate
privată pe teritoriul unui stat. Solicitarea unei compensații din partea unui agent pentru dauna de
mediu provocată subminează într-o anumită măsură principiul poluatorul - plătește.

Cea mai simplă și eficientă modalitate este ca cei care provoacă daune mediului este ca aceștia
să plătească conform legii indiferent dacă este culpabil sau nu, în așa fel încât să acopere toate
efectele negative produse asupra persoanelor şi bunurilor acestora, asupra mediului, în ansamblul
său.

12
 BIBLIOGRAFIE

1.Achim Gheorghe, Legislaţia mediului, editura Omnia, Braşov, 2002

2.Angelica Cobzaru, Principiile dreptului European al Mediului, editura Universul Juridic,

București, 2002

3.Daniela Marinescu, Dreptul mediului înconjurãtor, editura Şansa SRL,Bucureşti, 2004.

4.Mircea Duţu, Tratat de Drept al mediului, vol. I şi II, editura Economică,Bucureşti, 2007.

5.Mircea Duţu, Dreptul mediului – Tratat, vol. I, editura Economicã,Bucureşti, 2004.

6.http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/71/politica-de-mediu-principii-generale-si-
cadrul-de-baza

13