Tema 5.

Etica cercetării științifice

1. NORME ȘI PRINCIPII GENERALE ALE ETICII CERCETĂRII
ȘTIINȚIFICE

Normele eticii științifice includ cerințe și interdicții morale umane universale,

adaptate în mod natural la particularitățile activității științifice: plagiat,
falsificarea datelor experimentale. Normele etice ale muncii științifice
servesc, de asemenea, la afirmarea și protejarea valorilor caracteristice
științei: nevoia de a apăra adevărul, indiferent de circumstanțe subiective,
rasă, sex, vârstă și autoritatea părții adverse.
 PRINCIPII ALE ETICII ȘTIINȚIFICE

Cerințe și interdicții morale umane generale,

Normele etice ale activității
cum ar fi, de exemplu, „nu fura”, „nu
minți”, adaptate, desigur, la particularitățile științifice servesc la afirmarea și
activității științifice. Plagiatul este evaluat ca protejarea valorilor specifice
ceva similar cu furtul în știință, atunci când caracteristice științei. Pe primul loc
o persoană transmite ideile științifice și este nevoia de a apăra adevărul.
rezultatele obținute de altcineva drept ale
sale. O denaturare (falsificare) deliberată a
datelor experimentale este considerată o
minciună.
 REZULTATE ALE CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

După finalizarea și aprobarea studiului, rezultatele acestuia și, într-o

anumită măsură, cursul studiului, ar trebui oficializate sub forma unei lucrări
științifice adecvate sau a diferitelor publicații științifice sau metodologice
(manuale, indicații metodologice, articole, broșuri etc. ). Se spune că orice
cercetare se naște de două ori, iar a doua ei naștere este asociată cu capacitatea
de a prezenta rezultatele într-o manieră accesibilă și clară, de a le folosi corect,
de a le releva semnificația teoretică și practică. Dacă nu este întotdeauna
posibil ca autorii să facă acest lucru, diseminarea noilor idei și recomandări
științifice este amânată ulterior pierzând din actualitate.
 REMUNERAREA MUNCII ȘTIINȚIFICE

Desigur, există cazuri frecvente de încălcare a acestor standarde etice de către

oamenii de știință. Totuși, cei care le încalcă riscă, mai devreme sau mai târziu,
să piardă respectul și încrederea colegilor. Consecința acestui lucru poate fi o
nesocotire completă a rezultatelor sale științifice de către alți cercetători, astfel
încât el, de fapt, va fi în afara științei. Între timp, recunoașterea colegilor este cea
mai mare recompensă pentru un om de știință, mai semnificativă decât
recompensa materială. Particularitatea activității științifice constă în faptul că se
dovedește cu adevărat eficientă numai atunci când este recunoscută și rezultatele
sale sunt folosite de colegi pentru a dobândi cunoștințe noi.
 2. CONDUITA ETICĂ ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ ÎN DOMENIUL DE
STUDIU. CODUL GENERAL DE ETICĂ ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ

Pe plan mondial exista un trend ascendent în ceea ce privește exigența în materie

de etică în cercetarea științifică reprezentat de seria de tratate internaționale,
pacte, documente, care se refera la explicarea regulilor într-un cadru larg, a
exigențelor organizațiilor/organismelor internaționale ca expresie a implicării și
angajării statelor la nivelurile cele mai înalte (exemplu de organisme
internaționale care dețin documente în care apar reflectate probleme de etică în
cercetarea științifică: Comisia Europeana, Organizația de Cooperare și Dezvoltare
Economică; UNESCO; Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Națiunilor
Unite pentru Alimentație și Agricultură; NEC Forum-Forumul Consiliilor
Naționale de Etică).
 BUNA CONDUITĂ ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ
Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică are în vedere reglementările internaţionale în domeniu,
legislaţia Uniunii Europene şi standardele acesteia privind etica în cercetarea ştiinţifică.
El are rolul de a preciza principiile, responsabilităţile şi procedurile astfel încât cercetarea ştiinţifică şi inovarea
să se desfăşoare în conformitate cu exigenţele Spaţiului European al Cunoaşterii şi cu principiile etice acceptate
de comunitatea ştiinţifică internaţională. Codul General de Etică în Cercetarea Știinţifică reglementează buna
conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare din unităţile şi instituţiile care fac parte din
sistemul naţional de cercetare – dezvoltare, din unităţile şi instituţiile care conduc programe de cercetare –
dezvoltare, precum şi din unităţile care asigură valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice. Buna conduită în
cercetarea ştiinţifică se referă la:
1.respectarea legii;
2.garantarea libertăţii în ştiinţă, în cercetarea ştiinţifică şi în învăţământ;
3.respectarea principiilor bunei practici ştiinţifice;
4.asumarea responsabilităţilor.
 LIBERTATEA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Persoanele juridice şi fizice au obligaţia să respecte codurile de etică şi

regulamentările aprobate de Autoritatea naţională pentru cercetare ştiinţifică.
Principii Progresul cunoaşterii este bazat pe libertatea cercetării ştiinţifice.
Această libertate este îngrădită de:
1.respectarea demnităţii şi a drepturilor omului;
2.protecţia animalelor;
3.protejarea mediului ambiant.
 LIBERTATEA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Libertatea cercetării ştiinţifice se asigură prin:

1.accesul liber la sursele de informare;
2.schimbul liber de idei;
3.neamestecul factorului politic în activităţile de cercetare – dezvoltare şi inovare;
4.necenzurarea produselor ştiinţifice.
Cinstea cercetătorului faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi cercetători constituie un
principiu etic de bază pentru buna conduită în cercetarea ştiinţifică. Necinstea poate conduce
la o imagine nepotrivită a ştiinţei şi poate altera încrederea reciprocă a cercetătorilor.
Onestitatea cercetătorului ştiinţific asigură respectarea contribuţiilor predecesorilor,
concurenţilor şi partenerilor şi conduce la diminuarea numărului de erori şi exagerări.
 STANDARDE ȘTIINȚIFICE

Respectarea standardelor ştiinţifice constituie o garanţie a bunei conduite în cercetarea

ştiinţifică. Principalele standarde ştiinţifice generale exclud:
a) ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
b) confecţionarea de rezultate;
c) înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
d) interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea concluziilor;
e) plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor;
f) prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
g) neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări;
 STANDARDE ȘTIINȚIFICE

h) introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţări;

i) nedezvăluirea conflictelor de interese;
j) derturnarea fondurilor de cercetare;
k) neînregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau stocarea eronată
a rezultatelor;
l) lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii activităţii la un proiect de
cercetare, cu privire la : drepturi salariale, răspunderi, coautorat, drepturi asupra rezultatelor
cercetărilor, surse de finanţare şi asocieri;
m) lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea condiţiilor de confidenţialitate ale
rapoartelor de evaluare, alegaţiilor, rapoartelor de cercetare etc.;
 STANDARDE ȘTIINȚIFICE

n) publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de noutate ştiinţifică,

fără a se menţiona sursa iniţială şi/sau cu adăugiri nesemnificative;
o) nerecunoaşterea metodologiilor şi a rezultatelor altor cercetători ca sursă de informare;
p) nerecunoaşterea erorilor proprii
q) difuzarea rezultatelor proprii într-o manieră iresponsabilă, cu exagerări şi repetări;
r) nerespectarea clauzelor granturilor, contractelor, protocoalelor etc.;
s) împiedicarea unor cercetători în activitatea lor sau favorizarea altora.
 RESPONSABILITĂȚI

Conducerile unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare trebuie să asigure structura

organizatorică şi condiţiile care să permită respectarea principiilor şi standardelor bunei
conduite în cercetarea ştiinţifică, precum şi buna funcţionare a comisiilor de etică.
Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, precum şi cercetătorii ştiintifici însişi poartă
responsabilitatea pentru respectarea normelor şi valorilor etice în cercetare – dezvoltare.
Unităţile şi instituţiile care fac parte din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare, ca şi
cercetătorii ştiinţifici înşişi au responsabilităţi directe asupra: a) respectării dreptului la viaţă;
b) respectării libertăţii individuale; c) respectării demnităţii umane; d) protecţiei fiinţei
umane, a animalelor şi a mediului mînconjurător; e) libertăţii de expresie; f) securităţii
alimentaţiei; g) securităţii sistemului de informatizare a datelor
 3. PRINCIPII ETICE PENTRU EFECTUAREA CERCETĂRILOR CU PARTICIPAREA
FIINȚELOR UMANE (AMERICAN PSYCHOLOGICAL ASSOCIATION, 1973)

Principiile evidențiate mai jos explică cercetătorului atitudinea etică și responsabilă față de
participanții la cercetare în desfășurarea cercetării, de la proiectarea inițială până la pașii
necesari pentru a proteja confidențialitatea datelor de cercetare. Aceste principii ar trebui
luate în considerare în contextul documentelor atașate ca supliment la principii.
1. La planificarea unui experiment, cercetătorul este personal responsabil pentru elaborarea
unei evaluări precise a acceptabilității sale etice, pe baza principiilor cercetării. Dacă,
bazându-se pe această evaluare și cântărind valorile științifice și umane, cercetătorul își
propune să se abată de la principii, atunci își asumă în plus o obligație serioasă de a elabora
linii directoare etice și de a lua măsuri mai stricte pentru a proteja drepturile participanților la
cercetare.
2. Este întotdeauna responsabilitatea fiecărui cercetător să stabilească și să mențină o etică de cercetare acceptabilă.
Cercetătorul este, de asemenea, responsabil pentru tratarea subiectelor în mod etic de către colegi, asistenți, studenți
și toți ceilalți angajați.
3. Etica cere cercetătorului să informeze subiecții cu privire la toate aspectele experimentului care le-ar putea
influența disponibilitatea de a participa la el și, de asemenea, să răspundă la toate întrebările despre alte detalii ale
studiului. Imposibilitatea de a cunoaște imaginea completă a experimentului întărește și mai mult responsabilitatea
cercetătorului pentru bunăstarea și demnitatea subiecților.
4. Onestitatea și deschiderea sunt trăsături importante ale relației dintre cercetător și subiect. Dacă ascunderea și
înșelăciunea sunt necesare conform metodologiei cercetării, atunci cercetătorul trebuie să explice subiectului
motivele unor astfel de acțiuni pentru a restabili relația lor.
5. Etica cere cercetătorului să respecte dreptul persoanei de a reduce sau de a întrerupe participarea sa la procesul de
cercetare în orice moment. Obligația de a proteja acest drept necesită o vigilență deosebită atunci când cercetătorul se
află într-o poziție care îl domină pe participant. Decizia de a restrânge acest drept crește responsabilitatea
cercetătorului pentru demnitatea și bunăstarea participantului.
6. Cercetarea acceptabilă din punct de vedere etic începe cu stabilirea unui acord
clar și echitabil între cercetător și participantul la experiment, clarificând
responsabilitățile părților. Cercetătorul este obligat să onoreze toate promisiunile și
înțelegerile incluse în acest acord.
7. Un cercetător etic își protejează clienții de disconfort fizic și psihic, vătămări și
pericole. Dacă există riscul unor astfel de consecințe, atunci investigatorul trebuie
să informeze subiecții despre acest lucru, să ajungă la un acord înainte de a începe
lucrul și să ia toate măsurile posibile pentru a minimiza daunele. O procedură de
cercetare nu trebuie utilizată dacă este susceptibilă de a provoca vătămări grave și
de durată participanților.
8. Etica muncii presupune ca, după colectarea datelor, cercetătorul să ofere participanților o
explicație completă a experimentului și să elimine orice neînțelegeri care apar. Dacă valorile
științifice sau umane justifică întârzierea sau reținerea informațiilor, atunci cercetătorul are o
responsabilitate specială de a se asigura că nu există consecințe grave pentru clienții săi.
9. Dacă procedura de cercetare poate avea consecințe nedorite pentru participanți, atunci
cercetătorul este responsabil pentru identificarea, eliminarea sau corectarea acestor rezultate
(inclusiv pe termen lung).
10. Informațiile obținute în cursul cercetării sunt confidențiale. Dacă există posibilitatea ca alte
persoane să aibă acces la aceste informații, atunci etica practicii de cercetare impune ca această
probabilitate, precum și planurile de confidențialitate, să fie explicate participanților ca parte a
procesului de obținere a consimțământului informațional reciproc.
 4. ETICA EFECTUĂRII UNUI EXPERIMENT CU ANIMALE

Atunci când se efectuează experimente psihologice, animalele sunt adesea folosite ca obiect
de cercetare. Experimentele cu animale reprezintă doar 7-9% din toate cercetările
psihologice, dar au avut o contribuție destul de semnificativă la îmbunătățirea vieții umane.
Interesant este că primul cod de etică pentru cercetarea care implică animale a apărut în
Statele Unite mult mai devreme (în 1920) înainte de a apărea un cod similar pentru cercetarea
cu participarea umană (în 1953).
Există anumite motive pentru a efectua experimente pe animale, există două motive
principale: cu anumite precauții, animalele pot fi folosite în astfel de studii care nu pot fi
efectuate la om; condițiile de viață, ereditatea, creșterea și dezvoltarea animalelor sunt ușor
de controlat. Aceasta nu ar trebui să stea la baza cruzimii nemiloase și nesăbuite față de
animale, pentru perceperea lor ca material pentru cercetare.
Cercetarea cu animale provoacă o mare indignare. Activiștii radicali susțin următoarele
argumente: oamenii nu au dreptul să se considere superiori altor specii; orice specie poate
simți durere; animalele au același drept la intimitate, independență și inviolabilitate ca și
oamenii. Grupurile moderate pentru drepturile animalelor: recunosc valoarea doar cercetării
medicale cu animale; respinge posibilitatea restului cercetării pe motiv că cercetătorii
provoacă dureri și suferințe inutile animalelor.
Psihologii, răspunzând obiecțiilor, susțin următoarele argumente: animalele capabile de
senzații nu au aceleași drepturi ca și oamenii; deși oamenii sunt obligați să respecte și să
protejeze animalele, oamenii înșiși diferă de ei prin nivelul de dezvoltare a conștiinței,
capacitatea de a crea cultură, înțelegerea istoriei și capacitatea de a emite judecăți morale;
utilizarea animalelor în cercetare nu este exploatare; rezultatul cercetării pe animale
beneficiază nu numai de oameni, ci și de animale.
 5. ETICA COMUNICĂRII EXPERIMENTATORULUI CU
PARTICIPANȚII LA CERCETAREA EXPERIMENTALĂ

Experimentul este o activitate comună a subiectului și a experimentatorului, care

este organizată și vizează studierea caracteristicilor subiecților. Activitatea comună
se realizează în procesul de comunicare, atunci când subiectul vine la cercetare,
având în același timp propriile scopuri, motive, planuri de viață pentru a participa
la experiment. Rezultatul cercetării este influențat de caracteristicile personalității
sale, manifestate în interacțiunea cu cercetătorul, care trebuie luate în considerare
atât în ​procedura experimentului propriu-zis, cât și în prelucrarea și interpretarea
datelor. Experimentul este privit ca o situație integrală.
1. Copiii sunt mai emoționați atunci când comunică cu un adult. Un adult este
întotdeauna o figură semnificativă din punct de vedere psihologic pentru un
copil. El este fie util, fie periculos, fie drăguț și de încredere, fie neplăcut și
trebuie să stai departe de el.Desigur, copiii tind să mulțumească un adult
necunoscut sau să se „ascundă” de contactele cu el. Relația cu experimentatorul
determină atitudinea față de experiment (și nu invers).
2. Manifestarea trăsăturilor de personalitate la un copil depinde de situație într-o
măsură mai mare decât la un adult. Situația este construită în cursul
comunicării, copilul trebuie să comunice cu succes cu experimentatorul, să-i
înțeleagă întrebările și cerințele.
3. Copilul are o imaginație mai vie decât experimentatorul și, prin urmare, poate
interpreta situația experimentală diferit, „fantastic”, decât adultul. În special,
criticând experimentele lui Piaget, unii autori au prezentat următoarele argumente.
Un copil poate vedea un experiment ca pe un joc cu legile „lor”. Experimentatorul
toarnă apă dintr-un vas în altul și îl întreabă pe copil dacă s-a păstrat cantitatea de
lichid. Copilul poate găsi răspunsul corect banal, neinteresant și se va juca cu
experimentatorul. Își poate imagina că i s-a oferit să urmărească un truc cu un
pahar magic sau să participe la un joc în care legile conservării materiei nu se
aplică. Dar este puțin probabil ca copilul să dezvăluie conținutul fanteziilor sale.
Aceste argumente nu pot fi decât speculații ale criticilor lui Piaget.
Subiectul poate participa la experiment fie voluntar, fie sub constrângere. Participarea la experiment în sine generează o serie de
manifestări comportamentale la subiecți, care sunt cauzele artefactelor. Printre cele mai cunoscute sunt „efectul placebo”,
„efectul Hotthorn”, „efectul de audiență”.
-Efectul placebo a fost descoperit de medici: atunci când subiecții cred că medicamentul sau acțiunile medicului contribuie la
recuperarea lor, ei experimentează o îmbunătățire. Efectul se bazează pe mecanismele de sugestie și autosugestie.
-Efectul Hotthorn a fost demonstrat în efectuarea cercetărilor socio-psihologice în fabrici. Implicarea în experiment, care a fost
condus de psihologi, a fost privită de subiecți ca o manifestare a atenției față de el personal. Participanții la studiu s-au
comportat așa cum se așteptau experimentatorii de la ei. Efectul Hotthorn poate fi evitat prin necomunicarea ipotezei cercetării
subiectului testat sau prin acordarea unui fals („ortogonal”), precum și familiarizarea cu instrucțiunile pe un ton cât mai
indiferent.
-Efectul facilitării sociale (amplificarea), sau efectul audienței, a fost descoperit de R. Zayong. Prezența oricărui observator
extern, în special a unui experimentator și a unui asistent, schimbă comportamentul unei persoane care efectuează o anumită
muncă. Efectul se vede clar la sportivi în competiție: diferența de rezultate afișate în public și la antrenament. Zayong a constatat
că în timpul antrenamentului, prezența spectatorilor a încurcat subiecții și le-a redus performanța. Când activitatea este stăpânită
sau este redusă la un simplu efort fizic, rezultatul este îmbunătățit.
După cercetări suplimentare, s-au stabilit următoarele dependențe:
1.Influența este exercitată nu de către orice observator, ci doar de unul competent, semnificativ pentru executant și capabil să
dea o evaluare. Cu cât observatorul este mai competent și mai semnificativ, cu atât acest efect este mai semnificativ.
2.Cu cât sarcina este mai dificilă, cu atât influența este mai mare. Noile abilități sunt mai susceptibile la impact (în direcția
scăderii eficienței). Dimpotrivă, abilitățile vechi, simple se manifestă mai ușor, productivitatea implementării lor în prezența
unui observator semnificativ crește.
3.Competiția și activitățile comune, o creștere a numărului de observatori sporește efectul (atât tendințele pozitive, cât și cele
negative).
4.Subiecții „anxioși”, atunci când îndeplinesc sarcini complexe și noi care necesită eforturi intelectuale, întâmpină dificultăți
mai mari decât indivizii stabili din punct de vedere emoțional.
5.Acțiunea „efectului Zayong” este bine descrisă de legea optimă de activare Yerkes-Dodson. Prezența unui observator extern
(experimentator) crește motivația subiectului. În consecință, poate fie îmbunătăți productivitatea, fie poate duce la derulare și
întrerupere. Este necesar să se distingă motivația de participare la studiu de motivația care apare la subiecți în timpul
experimentului atunci când comunică cu experimentatorul.
SARCINĂ LA TEMA 5

A face cunoștință cu:

CODUL CU PRIVIRE LA ŞTIINŢĂ ŞI INOVARE AL REPUBLICII
MOLDOVA
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=110232&lang=ro
TEME PENTRU REFERATE

 Politica de stat în domeniul științei și inovării în RM

 Funcţiile şi atribuţiile autorităţilor publice în domeniile cercetării şi inovării
 Evaluarea în domeniile cercetării si inovării
 Asigurarea informaţională a domeniilor ştiinţei şi inovării
 Asigurarea logistică şi financiară a domeniilor cercetării şi inovării
 Statutul juridic al cercetătorului ştiinţific
 Relaţiile internaţionale în domeniile cercetării şi inovării