METODOLOGIA CERCETĂRII

ŞTIINŢIFICE
MEDICALE
-CURS 1-
“Toţi oamenii au sădită în firea
lor dorinţa de a cunoaşte”

Aristotel
 Ce este cercetarea ştiinţifică?

• Aplicarea unei metode ştiinţifice în scopul

investigării unei conexiuni între diferite
fenomene, sau în scopul de a rezolva o
problemă (medicală, tehnică,etc).

• Cercetarea ştiinţifică are ca scop

producerea de cunoştinţe exprimate în
propoziţii cărora li se atribuie o valoare de
adevăr.
 Cercetarea Ştiinţifică este…

• O căutare a cunoaşterii şi înţelegerii lucrurilor

• Un proces de calificare, carieră, un stil de viaţă
• Un procedeu de îmbunătăţire a calităţii vieţii
• O experienţă utilă şi interesantă
• Un proces esenţial pentru asigurarea
succesului comercial
 Metodologia cercetării ştiinţifice

Procesul de cercetare în sine incluzând toate

elementele necesare utilizate de cercetător în
procesul de investigaţie sau de cunoaştere
ştiinţifică
Scop
- să scurteze calea spre rezultatul științific
- să micșoreze costurile și risipa
- să evite erorile
 Scopul cercetării în medicină este de:

• a elucida anumite aspecte din etiologia unei boli

• a determina nevoile unui anumit grup populaţional
• a identifica persoanele care sunt supuse unui anumit
risc de îmbolnăvire
• a stimula interesul public într-o anumită problemă de
sanatate publică
• a evalua eficienţa unui program de sănătate aflat în
curs de desfăşurare
• a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau a
unei comunicări
 Tipuri de cercetare medicală

 cercetarea fundamentală - are ca rezultat

obţinerea unor cunoștințe care se referă la
reguli şi principii şi se materializează prin
publicaţii.
Exemple : Mecanism fiziologic /
fiziopatologic
Patogeneză boală
 cercetarea aplicată - are în vedere proceduri sau modalități
de aplicare a cunoştinţelor obținute ca rezultat al cercetării fundamentale
la contexte specifice
- se materializează tot prin publicații
- rezolvă unele probleme curente ale activităţii practice medicale

Exemple
- Evaluarea unei atitudini terapeutice prin compararea a două atitudini
diferite:
Tratament A versus tratament B
Tratament versus placebo

- Cercetarea unor factori de prognostic

- Cercetarea unor factori de risc: Fumat – cancer pulmonar

-Cercetarea unor factori de protecţie: Estrogeni - osteoporoză

 cercetarea pentru dezvoltare şi inovare
- are în vedere rezultate ale primelor două tipuri de cercetare
care sunt suficient de proceduralizate pentru a se exprima în
tehnologii şi servicii

- rezultatul se exprimă în publicaţii sau eventual brevete de

invenţii şi prototipuri.
 ,,SCURT “ ISTORIC

• Incepând din perioada Renaşterii până în prezent, se

disting câteva categorii de cercetători care au precedat
cercetarea ştiinţifică de azi:
Observatori şi idealişti singulari. Sunt personalităţi
care prin descoperirile lor au deschis noi perspective
în cunoaştere, au creat noi modele de gândire şi noi
direcţii de acţiune practică. Galileo Galilei, N.
Copernic, J. Newton, Leonardo da Vinci
• A doua categorie este reprezentată de precursorii
cercetării ştiinţifice care au organizat şi ordonat
activitatea ştiinţifică după un sistem metodologic
riguros, bazat pe principiile raţiunii şi logicii

• Rene Descartes (cel care a fundamentat „metoda

cunoaşterii ştiinţifice”)
• Charles Darwin care a construit modelul de
cercetare ştiinţifică după o logică deductivă de
factură evoluţionist – deductivă.
• A treia categorie de cercetători, care corespunde etapei
ştiinţifice propriu-zise este reprezentată de mai multe
curente:
• Experimentaliştii: Claude Bernard – a aplicat metoda
experimentală în domeniul cunoaşterii mecanismelor
proceselor vitale în plină stare de sănătate cât şi în stare de
boală
• Descoperitorii - reprezintă categoria de cercetători
ştiinţifici care, utilizând o metodologie specifică, riguros
aplicată, au făcut descoperiri importante într-un domeniu
ştiinţific (A. Fleming – descoperitorul penicilinei, N.
Paulescu – descoperitorul insulinei, G. Mendel –
descoperitorul transmiterii ereditare a caracterelor unei
specii, P. si Marie Curie – descoperitorii radiumului şi a
radioactivităţii artificiale)
• Teoreticienii - au reunit într-o formă sintetică, logic
coerentă rezultatele descoperirilor practice, fundamentând
astfel o primă teorie despre cercetarea ştiinţifică.
Reprezentanţi: Poincare, Goldman, etc.
 AUTOEXPERIMENTATORI
Joseph Golderberg
Pelagra - boala celor patru D": diaree , dermatită, demență, deces

Produsă de absența niacinei / vitamina B3 și a triptofanului + excesul de leucină

-Datorată consumului excesiv de porumb sau malabsorbției

- descrisă inițial în Spania in 1735 - Gaspar Casal

Se presupunea că este o boală infecțioasă

Golderberg

- A dovedit etiologia datorată dietei prin autoadministrare de mucus de la bolnavi

și prin administrarea unei diete pelagrogene la deținuti

a prevenit apariția / a vindecat prin administrarea de drojdie de bere, fructe și

legume proaspete.

- Nu a putut dovedi etiologia exactă.

1937, Conrad Elvehiem PhD of Madison arată că niacina vindecă pelagra la caini
.

Ulterior Tom Spies, Marion Blankenhorn, si Clark Cooper demonstrează că

acidul nicotinic vindecă pelagra și la oameni - Time Magazine le conferă în 1938
titlul de ”OMUL anului” in știință.
Victor Herbert
(1927-2002)
hematolog american
-face legătura dintre consumul unei diete lipsite de acid
folic și aparitia anemiei megaloblastice .
Acidul folic are rol în sinteza și repararea ADN.
Deficitul :● în sarcină - malformații fetale prin lipsa
formării tubului neural
● la adult - anemie, astenie, dificultăți respiratorii ,
diaree, neuropatie periferică, depresie, tulburări
cognitive, comportamentale, cancere.
Consumă o dietă săracă în acid folic (carne de pui
fiartă excesiv, cârnați ) pentru câteva luni și
consemnează dezvoltarea simptomelor anemiei
megaloblastice .

Descoperirea sa stă la baza criteriilor diagnosticului carenței

de folați.
Hugh M. Sinclair

- Nutriţionist britanic

-a observat legătura dintre consumul de pește gras,

grăsime de balenă, bogate în acizi grași esențiali (ω
3) și absența accidentelor cardiovasculare (infarct
miocardic, AVC) .

”Prevention of coronary heart disease: the role of

essential fatty acids”.

-în 1944 cu ocazia unei vizite în Groenlanda a

observat că eschimoșii prezentau rareori
decese prin accidente cardiovasculare, dar
epistaxurile erau frecvente.

A urmat o dietă asemănătoare cu a inuiților

timp de mai multe luni până când a observat o
creștere semnificativă a timpului de sângerare
(N˂ 10 min).
 PRINCIPIILE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
Descoperirea adevărului ştiinţific care reprezintă obiectivul cercetării nu
se poate face fără respectarea unor „principii” şi „legi”.

Aceste principii sunt adevărate repere la care cercetătorul ştiinţific

trebuie să se raporteze.

–Din punct de vedere mental - să-şi raporteze ideile

–Din punct de vedere practic - să-şi raporteze metodele şi activităţile, în

scopul aflarii şi descoperirii adevărului ştiinţific aplicat obiectului
cercetării sale.

Nerespectarea acestor repere va conduce la rezultate pseudoştiinţifice, la

empirism (Tratare a unor probleme numai pe baza datelor experienței,
fără a apela la teorie).

Principiile cercetării ştiinţifice sunt reguli obligatorii ce definesc şi

normează cadrul oricărei activităţi de cercetare ştiinţifică.
 1. Principiul competenţei
- stabileşte cine este capabil şi poate desfăşura o activitate de cercetare
ştiinţifică, pentru că „nu oricine”, şi „nu oricum” poate desfăşura o
activitate de cercetare.
Reguli:
- în activitatea de cercetare ştiinţifică trebuie admişi numai specialiştii formaţi
în domeniul respectiv care să aibă o anumită experienţă profesională de
specialitate, o pregătire în activitatea de cercetare desfăşurat în laboratoare
de cercetare sub conducerea unor cercetători consacraţi, cu experienţă;
- cercetătorul trebuie să aibă anumite aptitudini: dorinţă de cunoaştere, spirit
critic dezvoltat, pasiune, răbdare, devotament, onestitate şi seriozitate;
- cercetătorul trebuie să cunoască metodele şi tehnicile de lucru, formularea
ipotezelor şi riscurilor, pregătirea etapelor de cercetare, evaluarea
rezultatelor, modalitatea de valorificare a rezultatelor.

cercetătorul - competență , seriozitate,

onestitate şi modestie
 2. Principiul obiectivării

- se referă la obiectul cercetării ştiinţifice şi la modul în care acesta trebuie

studiat, dar şi la atitudinea cercetătorului faţă de obiectul cercetării sale.

Reguli:
- plecând de la obiectul cercetării, cercetătorul trebuie să-și stabilească
obiectivul sau obiectivele care să reprezinte scopul precis al cercetării;
- pe parcursul cercetării ştiinţifice, cercetătorul nu trebuie să se abată de
la obiectul cercetat şi nici sa-şi schimbe obiectivele;
- să adapteze metodele şi tehnicile de cercetare la specificul obiectului de
cercetat.
 3. Principiul adevărului
Orice cercetare ştiinţifică are ca scop descoperirea unui adevăr care se regăseşte
în concluziile care se desprind din cercetarea unui anumit obiect, adevăr care să
reflecte natura reală a obiectului cercetat.
Reguli:
- cercetarea trebuie să urmărească descoperirea adevărului despre obiectul
cercetat;
- activitatea de cercetare ştiinţifică trebuie să fie coerentă, logică, conformă cu
realitatea obiectului supus cercetării sale;

- exprimarea rezultatelor cercetării trebuie făcută

într-un limbaj clar, precis, inteligibil, care să
poată fi acceptat şi utilizat în mod universal ;

- în activitatea de cercetare ştiinţifică trebuie să se

evite subiectivismul, fantezia, speculaţia care duc
la deformări metodice şi la rezultate eronate;

- orice activitate ştiinţifică trebuie să fie

consecventă şi conformă cu raţiunea logică.
 4. Principiul metodic
- se referă la metodologia cercetării ştiinţifice, în vederea
realizării unei bune corelaţii între obiectivele studiului şi
necesitatea de a descoperi adevărul legat de obiectul de studiat.
Reguli:
- orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie condusă
metodic, în conformitate cu un plan riguros pregătit anterior de
cercetătorul ştiinţific;
- în activitatea ştiinţifică trebuie respectate „pas cu pas” etapele
şi metodele de lucru pentru a avea coerenţă şi desfăşurare
logică a procesului de cercetare;
- în cercetarea propusă trebuie să fie utilizate tehnici şi metode
de lucru adecvate naturii obiectului de cercetat şi obiectivelor
cercetării;
- orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie să înceapă cu
studiul lucrurilor simple, clare, evidente, trecându-se ulterior
treptat la cele care implică un grad ridicat de dificultate şi
complexitate.
5. Principiul demonstraţiei

- orice afirmaţie care decurge din activitatea de cercetare

ştiinţifică trebuie demonstrată, dovedită că este adevărată

Regulă :

- orice cercetare ştiinţifică trebuie să poată fi demonstrată,

verificată, să poată fi reprodusă de către un alt cercetător sau grup
de cercetare.
6. Principiul corelaţiei

- rezultatele ştiinţifice care rezultă din cercetarea unui obiect

trebuie corelate cu datele deja existente în domeniul ştiinţific
respectiv

Reguli:
- să se aibă în vedere raporturile obiectului cercetat cu altele din
aceeaşi clasă
- să se aibă în vedere cunoştinţele deja existente despre
„obiectele” apropiate sau înrudite cu „obiectul” cercetării
respective
- rezultatele obţinute din cercetarea ştiinţifică trebuie să se
integreze într-un domeniu de cunoaştere ştiinţifică bine stabilit
7. Principiul evaluării rezultatelor.

- se referă la modul de evaluare şi utilizare a rezultatelor

obţinute în urma activității de cercetare ştiinţifică

Reguli:

- cercetătorul trebuie să-şi evalueze corect, într-o manieră

strict raţională, fără nici un fel de subiectivitate, toate
rezultatele obţinute din cercetarea ştiinţifică a obiectului
studiat;

- rezultatele să fie comparate cu datele existente în literatura

de specialitate;

- verificarea corectitudinii datelor obţinute este preferabil să

se facă, independent, de o altă echipă de cercetători.
8. Principiul utilităţii

Activitatea de cercetare trebuie să aibă o utilitate

teoretică sau practică.
Reguli:

- cercetarea efectuată trebuie să fie utilă atât din punct

de vedere teoretic cât şi practic;

- orice cercetare ştiinţifică întreprinsă să aibă un

caracter de originalitate şi de noutate, aducând o
contribuţie eficientă la dezvoltarea cunoaşterii;

- datele rezultate din cercetare să poată fi utilizate şi

aplicate de către alţi specialişti.
9. Principiul psihomoral
priveşte cercetătorul cât şi activitatea
de cercetare ştiinţifică a acestuia
Reguli:

_orice activitate de cercetare ştiinţifică trebuie să aibă un

caracter în sine, să fie sinceră şi dezinteresată în a obţine unele
avantaje materiale sau de altă natură de către cercetător

_cercetarea trebuie să se conducă după principiile etice ale unei

activităţi corecte, respectând raporturile etic-profesionale dintre
cercetători

_cercetătorul are datoria de a-şi susţine, demonstra şi apăra

rezultatele cercetării faţă de controversele sau criticile care îi pot fi
aduse
 Abaterea de la principiile cercetării ştiinţifice va conduce la obţinerea unor rezultate
false, cu consecinţe grave, atât pentru activitatea de cercetare cât şi pentru
cercetător.

Abateri :
- alegerea greşită a obiectului de cercetat sau a obiectivelor propuse

- nerespectarea desfăşurării corecte, logice, succesive a etapelor cercetării

- utilizarea unor metodologii improprii, neadecvate obiectului sau obiectivelor

cercetării

- neutilizarea corectă a timpului necesar activităţii de cercetare

- formularea unor ipoteze greşite, nerealiste, subiective din cauza unor idei nefondate
ştiinţific, fie din cauza unei slabe competenţe profesionale şi ştiinţifice a persoanei
care iniţiază o cercetare în domeniul respectiv

- evaluarea subiectivă sau incompletă a rezultatelor

- intervenţia unor factori subiectivi în cercetare ştiinţifică: orgoliul, dorinţa de afirmare,

dorinţa de a avea prioritate în domeniul respectiv, obţinerea unor avantaje materiale
sau de altă natură.