Note

Caiet de Lucrări
Practice

Student______________________________________
Note
Neurorafia

Bibliografie: Cuprins:

1.Microchirurgie experimentală. Manual practic - Mihai Ionac,

William C. Lineaweaver, Feng Zhang, Editura Orizonturi Uni-
versitare, Timișoara, 2002 Cercetarea ştiinţifică medicală

Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală

Documentarea Științifică

Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale

Pregătirea unei lucrări pentru expunere orală şi poster

Manevre Medico Chirurgicale

Instrumentarul Operator
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale
Neurorafia
Cercetarea ştiinţifică medicală

Cercetarea ştiinţifică medicală clinică reprezintă activitatea de

cercetare medicală asociată cu acordarea de servicii medicale.
Cercetarea ştiinţifică medicală cuprinde:
• studierea particularităţilor evolutive clinice ale diferitelor en-
tităţi patologice
• evoluţia proceselor morbide
• elaborarea algoritmilor şi a strategiilor de diagnostic pozitiv,
precoce şi diferenţial
• patogenia şi evaluarea răspunsului la diversele proceduri
terapeutice, aprecierea prognosticului şi a complicaţiilor
• studiul diferitelor asocieri morbide

2.Rolul cercetării ştiinţifice medicale

Rolul cercetării medicale poate fi împărţit în două categorii:

1.Evaluarea de noi tratamente atât pentru siguranţa cât şi efi-

cacitatea acestora în trialurile clinice şi orice alte cercetări ce
contribuie la dezvoltarea de noi terapii.
2.Elaborarea de cunoştinţe pentru noi strategii terapeutice

3.Metode de cercetare

În cadrul activităţii de cercetare este foarte importanta stabilirea

tipului de cercetare.
 Cercetarea ştiinţifică medicală
Cercetarea ştiinţifică medicală

1.Definiţie Tipuri de cercetare:

• cercetarea de laborator
• cercetarea pe animale
Cercetarea ştiinţifică medicală clinică reprezintă activitatea de • cercetarea clinică pe voluntari
cercetare medicală asociată cu acordarea de servicii medicale.
Cercetarea ştiinţifică medicală cuprinde: Cercetarea de laborator
• studierea particularităţilor evolutive clinice ale diferitelor en-
tităţi patologice Necesită patru etape:
• evoluţia proceselor morbide
• elaborarea algoritmilor şi a strategiilor de diagnostic pozitiv, 1.Parcurgerea fondului informaţional semnificativ pentru tema
precoce şi diferenţial aleasă:
• patogenia şi evaluarea răspunsului la diversele proceduri • ce s-a făcut până în prezent în domeniul de interes
terapeutice, aprecierea prognosticului şi a complicaţiilor • ce nu s-a făcut
• studiul diferitelor asocieri morbide • dacă există un protocol sau model experimental viabil
• stabilirea ipotezei de lucru
2.Rolul cercetării ştiinţifice medicale
2.Stabilirea ipotezei, a protocolului de lucru şi realizarea expe-
rimentului:
Rolul cercetării medicale poate fi împărţit în două categorii:
• protocolul trebuie să fie logic şi realizabil, trebuie menţio-
nate toate datele referitoare la apratură şi materialele folosite
1.Evaluarea de noi tratamente atât pentru siguranţa cât şi efi-
• folosirea de animale sau oameni trebuie avizată de comi-
cacitatea acestora în trialurile clinice şi orice alte cercetări ce
tetul etic local
contribuie la dezvoltarea de noi terapii.
2.Elaborarea de cunoştinţe pentru noi strategii terapeutice
3.Analiza şi prezentarea datelor

4.Publicarea rezultatelor
3.Metode de cercetare

În cadrul activităţii de cercetare este foarte importanta stabilirea

tipului de cercetare.
Cercetarea ştiinţifică medicală
Cercetarea pe animale
Pentru utilizarea animalelor în cercetare este nevoie de o
autorizaţie specifică din partea comisiei de etică locală, pentru
orice experiment care implică efectuarea unor proceduri regu-
late (proceduri care cauzează durere, suferintă, stres sau orice
tip de leziune).
Cercetarea clinică
Experimentele pe oameni se efectuează doar după ce au fost
testate şi considerate sigure in urma verificării pe animale.
Experimentul clinic pe om este organizat în 4 faze:
• faza I - implică folosirea voluntarilor sănătoşi, ce vor fi supuşi
tratamentului cu medicamentul ce se doreste a fi testat
(obiectivul acestei faze este de a strânge date cu privire la
siguranţă, acceptabilitatea, doza potrivită şi proprietăţile far-
macocinetice şi farmacodinamice)
• fazele II, III şi IV – implică folosirea pacienţilor cu afecţiune
specifică, recrutaţi pentru testarea noului tratament.
Aspecte etice ale studiilor pe pacienţi
1.Responsabilitate şi protecţie - beneficiarul cercetării (cer-
cetătorul, instituţia patronală şi partenerii cercetării) trebuie
să-şi asume responsabilitatea de menţinere a stării de bine a
subiecţilor cercetaţi..
Cercetarea ştiinţifică medicală
2.Obţinerea consimţământului informat - înrolarea într-un
studiu clinic sau experimental uman va avea loc pe criterii de
voluntariat şi/sau randomizat, cu condiţia obţinerii con-
simţământului informat al viitorului subiect cu condiţia certitudi-
nii că subiectul a înţeles în profunzime conţinutul şi implicaţiile
acceptului. Informarea vizează procedurile, scopurile cercetării
şi/sau a procedurii, riscurile şi beneficiile anticipate. Subiectului
i se va oferi posibilitatea de a pune întrebări..
3.Evaluarea riscurilor şi a beneficiilor constituie ocazia şi re-
sponsabilitatea de a obţine informaţii sistematice şi
cuprinzătoare despre cercetarea propusă. Cercetătorul are
ocazia de a examina dacă cercetarea propusă are un design
adecvat. Dacă el are suspiciuni sau îndoieli în privinţa raportului
risc/beneficiu se va abţine de la iniţerea cercetării.
4.Condiţiile de întrerupere a studiului - dacă cercetătorul
consideră că continuarea programului de cercetare este prea
riscantă pentru subiect sau că îi va compromite starea de
sănătate, el are dreptul să întrerupă studiul, fără a putea fi obli-
gat să îl continue.
5.Alegerea subiecţilor trebuie să fie supusă principiului ju-
stiţiei - procedurile şi înrolarea vor fi corecte, echitabile în se-
lectarea subiecţilor.
6.Rezultatele cercetării vor fi făcute publice, indiferent de
co-notaţia lor: pozitivă sau negativă - la sfârşitul fiecărei emi-
sii ştiinţifice se va preciza contribuţia efectivă a fiecărui autor:
Cercetarea ştiinţifică medicală
cantitativ (procentuală) şi calitativ (cu precizarea tipului de ac-
tivitate desfăşurată: proiectarea cercetării, concepţie, execuţie,
culegere de date, prelucrare statistică, tratament, redactare,
etc).
7.La terminarea studiului fiecărui participant în calitate de su-
biect trebuie să i se asigure sau să nu i se refuze accesul la
metodele cele mai bine argumentate de profilaxie, diagnostic şi
tratament identificate prin derularea cercetării.
4.Particulariţăti ale cercetării clinice
• Studiul experimental
Este studiul în care investigatorul observă, descrie, analizează
şi interpretează o situaţie ca urmare a intervenţiei sale în des-
făşurarea evenimentelor. Scopul studiului experimental este de
a evalua eficienţa intervenţiei, administrării unui medicament
sau a unei terapii în evoluţia unei afecţiuni. Diferitele intervenţii
sunt aplicate pe grupuri asemănătoare de subiecţi, care trebuie
să fie reprezentativă pentru populaţia cu afecţiunea respectivă
implicată în studiu. Diferenţele între rezultatele observate tre-
buie să fie o consecinţa directă a eficacitaţii relative a inter-
venţiilor testate. În consecinţă, cea mai bună relaţie cauză-efect
se poate obţine utilizând acest tip de studiu. Particularităţi:
• cercetătorul intervine activ în desfăsurarea experimen-
tului (ex: administrează un medicament şi apoi studiază
efectele)
• sunt implicate comparaţii sau asociaţii între două sau
mai multe grupuri de pacienţi
Cercetarea ştiinţifică medicală
• sunt studii longitudinale – urmăresc modificările apărute
la pacienţi, ca şi răspuns la intervenţia efectuată, după o
perioadă de timp
• are întotdeauna caracter prospectiv, colectarea datelor
efectuându-se din momentul începerii desfăsurării studiu-
lui şi pe parcursul realizării lui.
Studiile experimentale sunt denumite trialuri experimentale, tri-
aluri clinice sau doar trialuri, trialuri controlate randomizate
(sunt în mod caracteristic randomizate şi controlate), oarbe (în
anumite situatii). Din punct de vedere a modalităţii de colectare
a datelor pot fi: longitudinale (studiază schimbările survenite la
pacienţi ca şi răspuns la intervenţia efectuată, după o periodă
de timp) sau prospective (datele sunt colectate de la debutul
desfăsurării studiului)
• Studiul observaţional
Este studiul în care investigatorul observă, descrie, analizează
şi interpretează o situaţie, dar nu intervine în desfăsurarea
evenimentelor. Scopul studiului observaţional este de a observa
şi a stabili o asociere între cauză şi efect, între expunerea la
factorii de risc şi apariţia unei afecţiuni particulare. Particu-
larităţile acestui tip de studiu:
• cercetătorul observă, descrie, analizează şi interpretează
o situaţie existentă sau preexistentă, dar nu intervine în
desfăsurarea evenimenelor.
• implică măsurători precum înălţime, greutate, puls, tensi-
une.
Cercetarea ştiinţifică medicală
• poate fi longitudinal sau încrucişat.
a. Studiul observaţional longitudinal poate fi împărţit în două
categorii
• cu grup de control (începe cu stabilirea a două grupuri
de pacienţi, unul cu boală şi unul fără boală; grupurile
sunt comparate în ceea ce priveste expunerea în ante-
cedente la factori de risc), fiind folosit în bolile rare.
• studiul pe cohorte – prospectiv( începe cu stabilirea
unui lot de pacienţi ce sunt expuşi unor factori de risc şi
care vor fi urmăriţi pe o perioadă mai lungă de timp
pentru depistarea bolii) şi retrospectiv (investigatorul
începe cercetarea într-un moment când pacienţii celor
două grupuri au fost deja expuşi şi au făcut boala într-
un anumit interval de timp)
b. Studiul observaţional încrucişat este:
• de supravieţuire, care examinează subiectul doar la un
anumit moment dat de timp
• se realizează pe un eşantion specific al populaţiei (ex-
emplu: pacienţi cu o anumită afecţiune specifică, stu-
denţi la medicină, fumători)
• se folosesc în special pentru a evidenţia prezenţa unei
asociaţii de factori, şi mai rar pentru a testa o ipoteză
• pentru factorii care nu se modifică în timp (sex, rasă,
vârsta) aceste studii pot evidenţia asociaţii staistice val-
ide
• este o sursă descriptivă de informaţii
Cercetarea ştiinţifică medicală
• sunt studii longitudinale – urmăresc modificările apărute
la pacienţi, ca şi răspuns la intervenţia efectuată, după o
perioadă de timp
• are întotdeauna caracter prospectiv, colectarea datelor
efectuându-se din momentul începerii desfăsurării studiu-
lui şi pe parcursul realizării lui.
Studiile experimentale sunt denumite trialuri experimentale, tri-
aluri clinice sau doar trialuri, trialuri controlate randomizate
(sunt în mod caracteristic randomizate şi controlate), oarbe (în
anumite situatii). Din punct de vedere a modalităţii de colectare
a datelor pot fi: longitudinale (studiază schimbările survenite la
pacienţi ca şi răspuns la intervenţia efectuată, după o periodă
de timp) sau prospective (datele sunt colectate de la debutul
desfăsurării studiului)
• Studiul observaţional
Este studiul în care investigatorul observă, descrie, analizează
şi interpretează o situaţie, dar nu intervine în desfăsurarea
evenimentelor. Scopul studiului observaţional este de a observa
şi a stabili o asociere între cauză şi efect, între expunerea la
factorii de risc şi apariţia unei afecţiuni particulare. Particu-
larităţile acestui tip de studiu:
• cercetătorul observă, descrie, analizează şi interpretează
o situaţie existentă sau preexistentă, dar nu intervine în
desfăsurarea evenimenelor.
• implică măsurători precum înălţime, greutate, puls, tensi-
une.
Cercetarea ştiinţifică medicală
Bibliografie
1.Moses H, Dorsey E, Matheson D, Thier S (2005). "Financial
anatomy of biomedical research.". JAMA 294 (11): 1333-42.
2.Moher D, Schulz KF, Altman DG. The consort statement: re-
vised recommendations for improving the quality of reports of
parallel – group randomised trials. Lancet 2001;357: 1191 - 4
3.Indrayan A (2004). "Elements of medical research." Indian J
Med Res 119 (3): 93-100.
4.Highleyman L (2006). "A guide to clinical trials. Part II: inter-
preting medical research.". BETA 18 (2): 41-7.
5.Bell J. Doing Your Research Project. A guide for first – time
researchers in education and social science, Third edition,
Open University Press 2002.
6.Branson RD. Anatomy of a research paper. Respir Care.
2004; 49(10)
7.Miron M I. Metodologia cercetării Ştiinţifice Medicale. Lito
UMFT. 2004.
Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală
Practica medicală evoluează. Aceasta poate fi considerată
ca o veritabilă schimbare de concept în modalităţile practicării
medicinei. Bazele noilor concepte rezidă atât în descoperirile
cercetării clinice cât şi în integrarea rezultatelor cercetării în
practica cotidiană a medicului generalist sau specialist. Iată de
ce pare necesar să acordăm un plus de obiectivitate abordării
deciziei medicale. A face credibile studiile de cercetare clinică şi
de evaluare, prin claritatea obiectivelor, rigoarea metodei şi utili-
tatea rezultatelor aceasta înseamnă timp, competenţă şi expe-
rienţă. Lumea medicală trebuie să se pregătească şi să dea
exemple de astfel de medicină „fondată pe dovezi" ("evidence-
based medicine"). Aceasta se realizează prin etape succesive:
definirea precisă a problemei, informaţia necesară pentru re-
zolvarea acestei probleme, cercetarea eficientă a literaturii
medicale şi selectarea celor mai bune studii referitoare la pro-
blemă, elaborarea şi demararea protocolului şi prezentarea în
mod pertinent a logicii raţionamentului cu punctele sale forte,
dar şi cu cele slabe.
Fazele de elaborare ale unui proiect de cercetare
1.Alegerea unei teme de interes
În primul rând se stabileşte domeniul de interes în care se
urmăreşte a se iniţia studiul. Proiectul de cercetare se naşte
dintr-o întrebare care îşi găseşte originea în curiozitatea cer-
cetătorului, în calităţile sale de observaţie şi în experienţa pro-
fesională. Descrierea inadvertenţelor între ceea ce este obser-
vat şi ceea ce ar trebui să poată să ducă la apariţia unor propu-
neri de soluţii pentru a suprimă acest decalaj. O atitudine critică
poate astfel să fie generatoare de întrebări interesante.
Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală
Lectura sistematică şi critică a literaturii medicale şi participarea
la congrese sunt surse de teme de cercetare.
2.Documentarea bibliografică
Un bun proiect de cercetare trebuie să fie nou. Tema de cerce-
tare odată formulată, trebuie verificat dacă răspunsul la aceasta
nu există deja. Principala sursă este literatura medicală. Tre-
buie să ştim să cercetăm într-o masă considerabilă de infor-
maţii, să căutăm în articole pertinente. Urmează, apoi, etapă
parcurgerii acestor articole, pentru a le aprecia validitatea şi
aplicabilitatea. Dacă la sfârşitul acestei etape răspunsul la în-
trebare nu există sau dacă este incomplet, atunci este perfect
justificat să întocmim un protocol.
• Prima etapă este cercetarea bibliografică propriu-zisă,
adică identificarea publicaţiilor care se referă la subiec-
tul în discuţie.
• A doua etapă este lectura critică, activă, a publicaţiilor
selectate. Înainte de a începe trebuie să ne asigurăm
că ştim ceea ce căutăm şi unde căutăm. Adică trebuie
elaborate cuvintele – cheie şi descrise mediile de cău-
tare.
(Pentru mai multe detalii vezi capitolul III)
3.Stabilirea scopului proiectului de cercetare
În urma documentării atente, a observaţiilor personale şi con-
form cu ipoteză ştiinţifică formulată, în această etapă se sta-
bilesc clar obiectivele studiului.
Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală
4.Redactarea protocolului de cercetare
Este esenţială scrierea protocolului într-un stadiu precoce al
procesului de concepere a studiului, atât pentru cercetător şi cei
care participă la studiu, cât şi pentru comisiile de etică sau or-
ganismele susceptibile de finanţare. Trebuie amintit că numai
caracterul său inovator şi pertinent, în condiţiile importanţei
problemei tratate şi ale impactului asupra populaţiei, constituie
factorul ce favorizează interesul comanditarilor şi alocarea de la
buget. Se vor specifică următoarele:
• Titlu – rezumă problema pe care ne propunem să o studiem.
Trebuie să fie clar, precis, suficient de scurt şi în acelaşi timp
suficient de informativ. El poate conţine o informaţie despre
tipul de studiu propus.
• Obiectivul – există 4 mari tipuri de obiective care trebuie for-
mulate foarte clar şi foarte precis:
I. de a cunoaşte şi de a întelege evenimentele care vor
apărea la un pacient între momentul când boala s-a
manifestat şi momentul când istoricul clinic se termină
(prin vindecare, moarte, sau instalarea pacientului într-o
altă stare fizică, mentală sau socială).
II. de a pune în evidenţa o relaţie de cauzalitate între două
evenimente sau de a calcula forţa de asociere între doi
factori.
III.de a evalua o strategie de diagnostic, sau de a ameliora
interpretarea rezultatelor unui test.
Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală
IV.evaluarea unei intervenţii terapeutice, de depistare, de
prevenţie sau de educare: face ea mai mult bine decât
rău, care este raportul cost-utilitate
• Justificare studiului – cercetarea costă mult şi presupune
timp. Ea poate, în plus, să pună pacienţii in situaţii de discon-
fort sau risc. Trebuie deci pus din nou accentul direct pe re-
zultatele sale.
• Ipoteza – orice protocol de cercetare chiar dacă este un stu-
diu analitic, trebuie să formuleze explicit o ipoteză. O ipoteză
este o afirmaţie (nu o întrebare / problemă) despre o posibilă
relaţie între factorii studiaţi şi criteriile de raţionament.
• Subiecţii – protocolul trebuie să se prezinte:
I. criteriile de includere care definesc principalele carac-
teristici ale populaţiei implicate în studiu
II. criteriile de excludere care definesc un subgrup de su-
biecţi care nu satisfac criteriile de includere
• Mărimea eşantionului – eşantionul trebuie să fie reprezenta-
tiv pentru populaţia la care se vor aplică concluziile studiului.
Tehnica eşantionării trebuie să fie decrisă în stadiul de proto-
col.
• Culegerea şi analiza datelor – protocolul trebuie să com-
porte o descriere a analizelor statistice programate în studiu
şi justificarea lor (pentru a lua în calcul, de exemplu, factorii
de confuzie).
• Un eventual studiu pilot – nu este întotdeauna necesar.
Trebuie realizat pe un eşantion reprezentativ. Este util pentru:
Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală
I. a antrena şi testa personalul implicat în studiu;
II. a evalua rata de răspunsuri;
III.a estima amplitudinea diferenţei observate (utilă pentru
a determină mărimea eşantionului).
• Implicaţii etice – în stadiul de realizare a protocolului, con-
sideraţiile etice pun accentul pe respectul faţa de persoana
prin probleme de confidenţialitate şi principiul minimalizării
riscului.
• Bugetul – acest paragraf realizează sinteza tuturor etapelor
din punct de vedere al costului. Calitatea prezentării sale, per-
tinenţa sa şi justificarea sunt esenţiale pentru acceptarea
proiectului de către un organism finanţator.
• Calendarul – trebuie să precizăm durata şi momentul
fiecărei etape.
• Referinţe – în această secţiune sunt reproduse referinţele
diverselor documente citate în diferitele părţi ale protocolului.
6.Aprobarea comitetului de etică - este obligatorie în majori-
tatea ţărilor occidentale.
7.Stabilirea colaboratorilor şi găsirea sponsorilor – este o
etapă deosebit de importantă pentru bună desfăşurare şi final-
izare a studiului.
8.Culegerea datelor – este procesul de obţinere a informaţiilor
ce vor fi folosite la testarea ipotezei. Se realizează conform me-
todologiei prezentate.
Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală
9.Prelucrarea datelor – se realizează folosind studii statistice
corespunzătoare, corecte şi în conformitate cu protocolul.
10.Prezentarea primelor rezultate – prin prezentarea primelor
rezultate se constată dacă datele cu care se lucrează sunt
corecte şi dacă procedeele statistice utilizate au fost
adecvate.
11.Analiza şi interpretarea rezultatelor – în această etapă se
precizează semnificaţia rezultatelor, observându- se dacă ipo-
teză a fost confirmată sau respinsă.
12.Redactarea în extenso a studiului – reprezintă adesea fi-
nalizarea unei activităţi de cercetare susţinute pe o perioadă
îndelungată de timp şi cu eforturi susţinute. Se realizează în
funcţie de modalitatea în care se urmăreşte prezentarea cer-
cetării şi a rezultatelor obţinute.
13.Redactarea pentru publicare a studiului – se realizează
conform cerinţelor de redactare specifice revistei/ jurnalului
respectiv.
Elaborarea unui proiect de cercetare ştiinţifică medicală
Bibliografie
1.Gilles Landrivon, Francois Delahaye: „Cercetarea clinică de la
idee la publicare”, Edit Dan, 2001.
2.Bell J. Doing Your Research Project. A guide for first – time
researchers in education and social science, Third edition,
Open University Press 2002
3.Medical Research Council. Good research practice. London:
MRC, 2000
4.Biswas J. Practical suggestions in the writing of a research
paper. Indian J. Ophthalmol. 1998; 46(4): 247- 250
5.Miron M I. Metodologia cercetării Ştiinţifice Medicale. Lito
UMFT. 2004.
6.Achimas A. Metodologia ceretarii stiintifice medicale. editura
Universitara Iuliu Hatieganu. 2004
Documentarea Științifică
Documentarea ştiinţifică reprezintă ştiinţa înregistrării, organ-
izării şi diseminării cunoştinţelor specializate; ştiinţa care per-
mite furnizarea tuturor documentelor despre un subiect. Docu-
mentul reprezintă orice material scris, în format tipărit sau elec-
tronic, care are drept scop transmiterea coerentă de informaţii.
Conceptul de documentare implică activitatea unei persoane/
grup de persoane care este interesată/sunt interesate de un
anumit subiect şi care consultă documente aferente subiectului
în cauză.
1.Motivaţia şi obirectivele documentării
a) informare orientată pentru pregătirea profesională
• student pentru aprofundarea unor subiecte
• medic (toate gradele): actualizarea cunoştinţelor, creşterea
competenţelor
b) informare orientată pe activitatea de cercetare
• cunoaşterea realizărilor existente la momentul respectiv, a
preocupărilor similare în domeniu, a potenţialelor direcţii de
cercetare şi pentru compararea rezultatelor obţinute de alţi
cercetători cu rezultatele proprii
2.Tipuri de documente
A) Clasificare:
a) după suport: tipărite, în format electronic
Documentarea Științifică
b) după tipul de informaţie oferită: documente primare (oferă
elemente de cunoaştere propriu-zisă - informaţii originale) şi
documente secundare (oferă numai informaţii bibliografice,
prin trimitere la documente primare - exemple: fişă de carte,
catalog de bibliotecă, bază de date)
B) Biblioteci şi centre de documentare
✓ Biblioteca - reprezintă o colecţie de documente primare, se-
cundare şi terţiare, sistematizate pentru a fi utilizate. Tipuri de
biblioteci:
• generale (Library of Congress, Biblioteca Naţională),
• clasice care sunt organizate pe baza unui fond propriu de
carte şi periodice şi multimedia (în care informaţia se poate
găsi în format tipărit, pe CDROM - uri, pe casete video/audio,
pe discul unor calculatoare sau on-line), iar această infor-
maţie poate fi consultată simultan.
✓ Centrul de documentare oferă informaţii complexe, pe baza
unei mari diversităţi de documente primare, secundare şi
terţiare. Este afiliat unor centre naţionale de cercetare ştiinţi-
fică sau unor institute de cercetare (Institutul naţional de in-
formare şi documentare, Research Materials Information
Center, Institute for scientific information, Centre de documen-
tation des sciences humaines)
3.Principii generale de structurare şi stocare a informaţiilor
în baze de date electronice
În secolul actual documentarea stiinţifică se rezumă propriu-zis
Documentarea Științifică
la utilizarea internetului deoarece faciliteaza un acces rapid la o
cantitate imensă de informaţii. Bazele de date reprezintă
mulţime/colecţie de date, organizată pentru a optimiza pre-
lucrarea acestora, în contextul unui set de aplicaţii. Elementul
fundamental în organizarea informaţiilor într-o bază de date se
numeşte articol. Acesta se compune din mai multe zone denu-
mite câmpuri care pot fi adresate direct. Un grup de articole
omogene, structural identice, formează un fişier.
✓ Baze de date electronice
• accesul utilizatorilor este permis numai pentru operaţii de
consultare (interogare) a bazei de date (exemplu – o bază de
date care prin interogare furnizează rezumate de lucrări pub-
licate în reviste - PubMed)
• în interogarea bazei de date utilizatorul va trebui să furnizeze
informaţii complete şi/sau parţiale (după caz) referitoare la
unul sau mai multe din câmpurile: autori, titlu, nume de re-
vistă, anul de apariţie, cuvinte-cheie
• în lipsa oricărei informaţii cu privire la autori şi titlul lucrării
(presupunând că se furnizează informaţii complete despre
numele revistei şi anul de apariţie), Sistemul de gestionare a
bazelor de date (SGBD) permite ca pe seama informaţiilor de
tip “cuvinte-cheie” să se realizeze legături (punere în relaţie)
către toate articolele cărora le corespund cuvintele cheie re-
spective:
- introducând “cancer” drept cuvânt-cheie, SGBD va re-
turna toate articolele bazei care fac referiri la acest tip
de boală
Documentarea Științifică
- introducând “cancer AND colon” drept cuvânt-cheie,
SGBD va returna toate articolele bazei care fac referiri
la acest tip de boală, localizată exclusiv pe colon
- introducând “cancer AND colon NOT metastaze” drept
cuvânt-cheie, SGBD va returna toate articolele bazei
care fac referiri la acest tip de boală, localizată exclusiv
pe colon, fără a lua în considerare metastazele
PubMed / Medline
http://www.pubmedcentral.nih.gov
• cel mai cunoscut/utilizat sistem informatic de căutare a refer-
inţelor bibliografice
• rapiditate
• esenţial – alegerea cuvintelor-cheie şi a opţiunilor de răspuns
în algoritmul de căutare, pentru a putea ajunge la informaţiile
dorite
4.Fazele documentării
• Alegerea surselor de documentare se face conform me-
todologiei oficiale propuse de PubMed si care poate fi rega-
sita in cadrul Anexelor I-III, in care sunt descrisi pasii necesari
accesari informatiei medicale disponibile prin PubMed.
• Baze de date accesibilie prin reteaua de internet a UMFT, prin
care se pot accesa gratuit jurnale medicale din diverse speci-
alitati:
www.springerlink.com
www.blackwellsynergy.com
www.oxfordjournals.org
Documentarea Științifică
• Principii de căutare
Este foarte importantă alegerea celui mai potrivit criteriu de
căutare. Criteriile uzuale de căutare sunt următoarele:
cuvinte-cheie (exprimă condensat conţinutul unui text/
subiect), index de subiecte, index de autori.
ANEXA – cautarea folosind cuvinte cheie MeSH
• Selecţia documentelor
Implică o lectură rapidă, primul criteriu de selecţie are la bază
respectarea principiilor de redactare ştiinţifică, evaluarea titlu-
lui şi a rezumatului(dacă este relevant, corespunzând subiec-
tului căutat documentul merită o lectură completă). Articolele
imprecise, neconcludente, incorect redactate trebuie eliminate
de pe lista de referinţe bibliografice.
• Analiza documentară
Analiza documentară implică lectura completă, aprofundată şi
obiectivă a articolelor selecţionate şi permite atât compararea
informaţiilor furnizate de două sau mai multe surse primare,
asupra aceleiaşi teme (ipoteze de lucru, metodologii, rezul-
tate, concluzii) cât şi compărarea informaţiilor furnizate de
surse primare cu activitatea proprie în acelaşi domeniu. În
acelaşi timp conduce la acumularea de cunoştiinţe genera-
le/speciale care pot fi utilizate în activitatea proprie. Este foar-
te importantă analiza critică a surselor de informaţii. Criterii
urmărite sunt:
a. enunţarea clară a problemei de fond a cercetării
b. referirea la cercetări similare în domeniu (calitatea docu
mentării)
Documentarea Științifică
c. utilizarea unei metode corespunzătoare pentru studiu
d. descrierea precisă a metodei de lucru
e. prezentarea rezultatelor în manieră logică, clară, precisă şi
coerentă
f. sublinierea elementelor de originalitate
g. impactul rezultatelor şi discuţiilor asupra cunoştinţelor exis-
tente în domeniu
h. stilul de redactare
Bibliografie
1.W3C. A Little History of the World Wide Web. Available from
http:/www.w3.org / History .htm
2.Mathews JR, Bowen JM, Matthews RW. Successful scientific
writing: A step- by-step guide for the biological and medical
sciences, Cambridge University Press, 1996
3.Mckenzie BC. Medicine and the Internet. Second edition. Ox-
ford: oxford University Press, 1997
4.Marusic A, Marusic M. Teaching students how to read and
write science: a mandatory course on scientific research and
communication in medicine. Acad. Med.2003; 78(12)
5.http://www.umfiasi.ro/atdoc/documentare.pdf
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
1.Reguli de bază ale redactării stiinţifice medicale:
• se are în vedere următorul mod de organizăre pe secţiuni:
titlul, autori (cu afiliere), textul articolului, mulţumiri, furnizarea
de extrase, referinţe bibliografice, rezumat (incluzând cuvinte-
cheie)
• obiectivul redactării ştiinţifice: transmiterea unui mesaj ştiinţi-
fic, în care primează valoarea conţinutului
• existenţa unei relaţii coerente între formă, modalitatea de re-
dactare şi fond
• o concepere riguroasă conduce la o enunţare clară, care
permite o difuzare largă şi o percepţie adecvată în rândul ce-
lor interesaţi
• alegerea celei mai adecvate formulări pentru ideile şi faptele
care vor fi raportate
• realizarea unei exprimări simple şi clare, care să faciliteze lec-
tura
• calităţi îndeplinite de o lucrare ştiinţifică: - interesul ştiinţific,
nivelul redactării ştiinţifice (precis, clar şi concis), bună utiliz-
are a limbii în care este scrisă
• cunoaşterea principiilor de redactare ştiinţifică permit o
evaluare rapidă a unui articol, fără parcurgerea integrală a
textului
• valoarea unui articol poate fi cuantificată şi prin numărul de
citări în alte lucrări, o atare cuantificare reprezentând o
măsură pentru impactul contribuţiilor articolului asupra evo-
luţiei cercetărilor într-un anumit domeniu
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
A. Stilul de redactare ştiinţifică
✓ Principii:
• utilizare adecvată a timpurilor la care sunt puse verbele: tim-
pul trecut pentru tot ceea ce exprimă experienţa personală a
autorului, timpul prezent pentru noţiuni bine stabilite şi unanim
acceptate
• utilizarea aceluiaşi cuvânt pentru a desemna o aceeaşi noţi-
une, fără ajutorul sinonimelor care pot crea confuzii
• evitarea expresiilor literare şi a cuvintelor inutile, a utilizării
diatezei pasive (atunci când poate crea impresia de anonimat
privind autorul ca subiect logic al construcţiei gramaticale) şi
folosirea (neabuzivă) a diatezei active cu pronumele perso-
anei întâia, uzual plural (care indică exact implicarea autorului
în realizarea studiului)
• urmărirea concordanţei informaţiilor numerice care apar atât
în text, cât şi tabele/figuri
✓ Calităţi:
a. Precizia
• lipsa de precizie în redactarea unui articol ştiinţific ridică sus-
piciuni asupra rigorii cu care a fost efectuată cercetare re-
spectivă, reflectată cel mai clar în capitolele Material şi me-
todă, Rezultate
• coerenţa comentariilor din text, privind datele din tabele/figuri
• inserarea procentelor face dificilă lectura
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
b. Claritatea
• utilizarea cuvintelor simple şi a unei sintaxe corecte
• expansiunea limbii engleze care este parţial datorată şi faptu-
lui că permite utilizarea unui vocabular restrâns, simplu şi clar
• limba în care se scrie trebuie să fie înţeleasă şi de un străin
care nu are decât noţiuni de bază ale vocabularului (evitarea
formulărilor colocviale în favoarea exprimărilor convenţionale)
• alegerea ordinii cuvintelor în titlu, sau la începutul unei fraze
sau paragraf – noţiunea de poziţie forte, contribuind la reţine-
rea atenţiei cititorului
• utilizarea virgulei pentru evita ambiguităţile – este permisă
virgula înainte de “şi”
• evitarea utilizării etc. la sfârşitul unei secvenţe de termeni,
atunci când este necesară identificarea completă a tuturor
termenilor
• utilizarea abrevierilor internaţionale – pentru unităţi de
măsură, când urmează după cifre măsură, când urmează
după cifre
c. Concizia
• evitarea adjectivelor şi adverbelor inutile, a pleonasmelor
• semnalarea unui fapt se face direct, fără a specifica intenţia
de semnalare
• evitarea repetiţiilor (exemple: titlul în primă frază din rezumat)
• nu înseamnă suprimarea unor idei care sunt indispensabile
pentru înţelegerea textului; autorul trebuie să enunţe fiecare
etapă a raţionamentului său; nu se face apel la imaginaţia citi-
torului şi nu cititorul trebuie să facă deducţia
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
B. Conceperea textului într-o limbă de circulaţie inter-
naţională
✓ în condiţiile unor cunoştinţe medii de limbă, se recomandă:
• iniţial, elaborarea unui text în limba maternă
• traducerea textului de către autor
• în final, verificarea traducerii de către un specialist
✓ traducerea implică abilităţi de scriere în limba respectivă, care
să garanteze atât corectitudinea din punct de vedere orto-
grafic şi gramatical, precum şi utilizarea terminologiei medi-
cale adecvate
✓ de evitat: realizarea unei traduceri cuvânt cu cuvânt, întrucât
organizarea frazeologică este specifică fiecărei limbi
✓ pentru persoanele cu ample cunoştinţe de limbă, este opor-
tună conceperea lucrării direct în limba străină respectivă
(economie de timp substanţială)
2.Redactarea unui articol original
Articolul original prezintă o anumită activitate de cercetare :
abordarea unui domeniu de cercetare nou – direcţii prioritare,
testarea unei ipoteze, rezultate în diverse domenii stiinţifice în
care există deja cercetări.
Structura unui articol original (IMRAD)
✓ Titlul are scopul de a enunţa conţinutul articolului cu maxim
de precizie şi concizie (10 – 15 cuvinte), constituind împreună
cu rezumatul un ansamblu autonom cu restul articolului.
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
Caracteristici:
• utilizarea cuvintelor cheie,cuvintele informative plasate la
început, în poziţia forte care atrage atenţia
• rol atractiv şi de selecţie
• alegerea articolelor după titlu: Index Medicus, Medline
• de evitat: titlu prea concis (nu reflectă conţinutul specific al
articolului) şi prea detaliat (riscă să fie prea lung), subtitluri,
expresiile inutile, fără conţinut informativ, un titlu este cu atât
mai lung cu cât subiectul abordat este mai precis – el fa-
cilitează evaluarea articolului prin lectură rapidă
✓Autorii
• primul autor: a realizat esenţa studiului sau a dirijat studiul, a
redactat manuscrisul
• unic autor: pentru editoriale, actualităţi
• numărul autorilor este variabil, în funcţie de mărimea echipei
de cercetare
• ordinea autorilor indică gradul de contribuţie adus la cercetare
• în cazul lucrărilor elaborate de un colectiv cu mai mulţi autori,
unul dintre autori (uzual, primul autor) este persoană de con-
tact (corespondenţă, corectură, furnizare de extrase, asu-
marea transferului dreptului de proprietate intelectuală)
• citarea autorilor în referirile bibliografice (conform Interna-
tional Committee of Medical Journal Editors) – completă când
numărul de autori este ≤ 6, numai primii 6 când numărul de
autori este ≥7
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
✓ Introducerea
Introducerea are două scopuri informative:
• general, creând o legătură între cunoştinţele autorului şi cele
ale cititorilor şi permiţând acestora conturarea unei idei clare
şi concise asupra subiectului abordat
• special, indicând scopul pentru care a fost realizată cerce-
tarea, astfel încât să suscite interesul cititorului
Este structurată în raport de revista aleasă pentru publicare şi,
respectiv, de nivelul de pregătire al cititorilor. Organizare:
• aspectul general al subiectului – actualizare scurtă, destinată
cititorilor care nu cunosc bine subiectul, permiţându-le astfel
înţelegerea fondului; singura parte a unui articol original care
poate prezenta conotaţii pedagogice
• aspectul particular al problemei care a fost abordat
• scopul studiului – clarificarea unui aspect controversat, aco-
perirea unor lacune în cunoştinţele existente, testarea unei
ipoteze
• toate afirmaţiile, chiar şi cele unanim admise, trebuie dublate
de referinţe bibliografice – pertinente, recente şi accesibile,
selectate în ordinea importanţei
✓Material şi metodă
Această parte indică: materialul studiat, elemente testate, criter-
iile de evaluare,- date precise, astfel încât cititorul să le poată
reproduce sau verifica.Trebuie evitate: introducerea de comen-
tarii personale, introducerea de descrieri lungi şi obositoare,
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
introducerea unor rezultate, menţionarea unor elemente care
nu au legătură cu scopul studiului, utilizarea unui stil telegrafic.
a. Materialul
• populaţia luată în analiză, modalitatea de selecţionare,
eşantionul, descriere
• bolnavi: serie consecutivă/neconsecutivă, studiu retrospec-
tiv sau prospectiv, studiu randomizat sau nerandomizat,
studiu deschis sau orb, studiu caz-martor, studiu pe serii
scurte
• animale de experienţă: specie, origine, durata observaţiei,
condiţii de creştere
• uneori, este dificil de separat capitolul Material şi metodă
de capitolul Rezultate – reunire sub denumirea Observaţii
clinice (articole tip caz clinic)
b. Elemente testate – metodă
• acţiunea unui medicament – doza zilnică, modul de admin-
istrare, orarul de administrare
• rezultatele unei intervenţii chirurgicale – descriere
• valoarea unui examen radiologic/anatomopatologic/
biologic
• modificarea constantelor într-un model experimental
c. Criteriile de evaluare a elementelor testate
• utilizate pentru aprecierea rezultatelor (exemple: compli-
caţii, supravieţuire, variaţii ale parametrilor biologici)
• se specifică şi se descriu detaliat metodele folosite (teste
statistice de analiză şi validare)
• se precizează referinţele bibliografice, în cazul preluării
parţiale/integrale a unei metode sau procedeu
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
✓Rezultate
• exprimă finalizarea scopului cercetării, constituie baza
pentru discuţii
• redactare obiectivă, impersonală, neutră
• concordanţă în prezentarea informaţiilor numerice (text,
figuri, tabele)
• trebuie prezentate în evoluţie cronologică (rezultate ime-
diate, rezultate tardive)
• permite cititorului să-şi formuleze propriile concluzii, îna-
inte de a le confruntă cu cele ale autorului
• prezentare completă: rezultate pozitive şi rezultate nega-
tive – informaţie posibil utilă într-o cercetare diagnostică,
prognostică sau pentru a evita un tratament ineficace
• de evitat: “pierderea” unui rezultat, în acest capitol, şi
“regăsirea” sa în capitolul Discuţii sau în rezumat, efectu-
area de comentarii personale
✓ Discuţii
Au ca scop interpretarea cercetării realizate, fiind permise
comentarii personale, spre deosebire de celelalte capitole care
utilizează un stil impersonal. Discuţiile reflectă cultura stiinţifică,
inteligenţa autorilor şi gradul de elaborare al lucrării.
Obiective (ordine obligatorie):
• precizează dacă scopul cercetării a fost atins sau nu (prin
prezentarea sintetică a principalelor rezultate legate di-
rect de scop), subliniază aportul adus de cercetare în
progresul cunoştinţelor în domeniu
• judecă calitatea şi validitatea rezultatelor – discuţie critică
şi obiectivă asupra materialului utilizat, metodelor folosite,
interpretării rezultatelor
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
• compară rezultatele personale cu cele ale altor autori şi
explică diferenţelor apărute
Sunt de evitat: depăşirea obiectivelor fixate în Introducere, dis-
cutarea subiectului în ansamblu, repetarea elementelor prezen-
tate în Introducere,citări inexacte – rezultate incorecte, idei in-
corect preluate, lipsa referinţelor bibliografice, utilizarea unui stil
literar (expresii emoţionale), lungimea excesivă.
✓ Mulţumiri
• persoanelor care au contribuit la realizarea cercetării, dar
a căror participare nu justifică includerea în rândul autorilor
(anatomopatologi, radiologi)
• persoanelor care au asigurat un suport financiar pentru
realizarea cercetării
• şefului de departament, în cazul în care nu a contribuit di-
rect la cercetare
• personalului tehnic (tehnicieni, asistenţi de cercetare,
secretare)
✓ Furnizarea de extras este limitată, în funcţie de posibilităţile
financiare ale fiecărui colectiv, deoarece extrasele trimise de
reviste sunt în număr limitat (maxim 50-100), şi frecvent se
percep taxe pentru ele.
✓ Referinţe bibliografice
Au ca scop justificarea tuturor faptelor/datelor enunţate (prin-
cipiu fundamental într-un demers ştiinţific)şi permit trimiterea
cititorului la: articole, tratate, monografii, documente oficiale,
baze de date.
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
Excesul nu reflectă întotdeauna multitudinea de cunoştinţe, ci,
mai degrabă, absenţa spiritului critic (unele reviste limitează
numărul referinţelor bibliografice pentru toate tipurile de articole,
exceptând trecerile în revistă). Se citează numai documente
publicate, citite şi alese pentru valoarea lor, citarea unei refer-
inţe poate fi repetată de mai multe ori într-un articol.
Localizare în text:
• după enunţarea faptului/informaţiei respective – în interio-
rul sau la sfârşitul unei fraze
• în capitolele Introducere, Material şi metodă, Discuţii
• în tabele, grafice, figuri
• în titluri şi subtituluri paragrafelor – pentru articole tip ac-
tualităţi
Nu se fac referiri la:
• rezumate ale lucrărilor prezentate la congrese, nepubli-
cate în periodice
• articole trimise pentru publicare (submitted)
• comunicări orale
Sistemul de referinţe:
• sistemul “autor-dată” (“autor-an”) – Harvard
• sistemul numeric secvenţial – Vancouver
• sistemul alfabetic numeric
• sistemul “autor-dată” (“autor-an”) – Harvard
✓ Modalităţi de ilustrare
A. Figuri şi tabele
• specifice pentru capitolul Rezultate
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
limitează riscul de a repeta aceleaşi informaţii în capitolul Re-
zultate (prezentare) şi în capitolul Discuţii (ca bază de comen-
tarii)
maximum de informaţii într-un minimum de spaţiu, într-o formă
sintetică şi clară
uneori, este util să concepem figurile şi tabelele înainte de a re-
dacta textul
autonomie informaţională – prin titlu, legendă, note de subsol
exprimă clar ceea ce este dificil de redactat şi obositor de citit
referire în text, numerotarea fiind în ordinea referirii
tabelul: informaţii numerice, figura: informaţii grafice – desene,
curbe, diagrame
B.Ilustraţiile
prezentate sub formă de fotografii sau imagini digitizate, alb-
negru/color (exemple: radiografii, preparate microscopice, EKG,
EEG)
în economia lucrării, ilustraţiile sunt tratate drept entităţi de tip
figură (folosind o numerotare comună pentru ilustraţii şi figuri,
acelaşi mod de referire în text şi acelaşi mod de concepere a
legendei)
suplimentar, legenda ilustraţiilor conţine informaţii specifice de-
spre scala de referinţă, ordinul de mărire, coloraţiile histologice
pentru ilustraţiile ce conţin chipuri umane se recomandă aco-
perirea ochilor, în scopul păstrării anonimatului
Redactarea unei lucrări stiinţifice medicale
Bibliografie
1.Hall GM. How to Write a Paper. Third edition. . London: BMJ
Publishing Group, 2003.
2.Eger EI. A template for writing a scientific paper. Anesth Analg
1990; 70: 91 – 96
3.Grimes DA, Schulz KF. Descriptive studies: what they can
and cannot do. Lancet 2002, 359: 145 - 9
4.Moher D, Schulz KF, Altman DG. The consort statement: re-
vised recommendations for improving the quality of reports of
parallel – group randomized trials. Lancet 2001;357: 1191 - 4
5.Zeiger M. Essentials of writing of biomedical research papers.
New York: Mc Graw-Hill, 2000.(An outstanding guide to good
scientific writing that contains numerous exercises.)
6.Lilleyman JS. Titles abstracts, outhors in How to Write a Pa-
per. Second edition. London: BMJ Publishing Group, 1998
7.Goldbeck-Wood S. What makes a good reviewer of manu-
scripts. BMJ 1998.
Pregătirea unei lucrări pentru expunere orală şi poster
1.Pregătirea unei lucrări pentru expunerea orală
A. Reguli de bază
• uzual, expunerea orală face apel la mijloace vizuale de
prezentare
• planul de prezentare este organizat asemănător cu planul
unei lucrări scrise
• timpul limitat (7-15 minute) impune o restricţie de dimensi-
uni a textului
• concentrare pe două-trei idei fundamentale, fără a se
încerca expunerea cât mai multor informaţii,într-o manieră
accelerată
• organizare:
- introducerea – explică scopul cercetării, fiind adaptată la
nivelul de cunoştinţe al auditoriului
- material şi metodă – limitare la elementele esenţiale
- rezultate – partea cea mai importantă, i se alocă durata
cea mai mare din timpul expunerii;
- se prezintă rezultatele cele mai valoroase prin noutate
sau prin perspectivele pe care le oferă, ca aplicabilitate
- comentariile – două-trei puncte care subliniază elemen-
tele de originalitate aduse şi/sau direcţiile de cercetare
deschise
• modalitatea de prezentare depinde de personalitatea şi
experienţa comunicatorului
• se recomandă:
- vorbirea liberă, privind auditoriul, câteva note scrise, ca
suport pentru expozeul liber
Pregătirea unei lucrări pentru expunere orală şi poster
- un ritm lent, o tonalitate coborâtă la începutul fiecărei
fraze (pentru că vocea are tendinţa să urce), o atitu-
dine calmă, utilizarea indicatorului luminos atunci când
este necesar
- repetiţii (pentru formarea unui stil şi verificarea în-
cadrării în timp)
- prevederea posibilelor întrebări, pentru a putea formula
răspunsurile rapid, clar şi precis
B. Realizarea materialului
• etape:
c. elaborarea textului, a diapozitivelor
d. conceperea prezentării în întregime (comentarea fiecărui
diapozitiv plus elemente ce asigură legătura dintre
acestea)
e. reevaluarea textului, diapozitivelor, urmată de eventuale
modificări
• tehnici: fotografiere, editare computerizată (Microsoft
PowerPoint)
• stabilirea materialului adecvat pentru timpul alocat ex-
punerii:
- diapozitivele sustin toată expunerea – o durată de timp
de 10 minute poate însemna prezentarea a maximum
12 diapozitive
- diapozitivele susţin parte din expunere – o durată de
timp de 10 minute poate însemna prezentarea a numai
5 diapozitive, din care 1-2 cu informaţii generale, 3-4
ilustrând rezultatele
- utilizarea graficelor şi tabelelor asigură concizia ex-
punerii şi implicit economie de timp
Pregătirea unei lucrări pentru expunere orală şi poster
• diapozitivele:
- esenţiale pentru: ilustrarea examenului histopatologic,
radiologic, prezentarea curbelor, histogramelor
- rezultatele de tip similar trebuie prezentate în acelaşi stil
(fie grafice, fie tabele, fie curbe);rezultatele diferite pot
utiliza stiluri diferite de prezentare
- facilitează urmărirea prezentării de către auditoriu
• este recomandabil ca:
- textul să fie scurt şi sistematizat, punctând etapele
prezentării, permiţând o expunere liberă (şi nu o lectură)
- să se scrie 8-10 linii de text, cu 7-8 cuvinte pe rând –
format A4 landscape(considerat optim)
- fiecare diapozitiv să aibă titlu/subtitlu
- figurile şi graficele, respectiv tabelele să aibe legende,
respectiv titluri corespunzătoare
- să se evite “sufocarea” cu date organizate în tabele
- să fie gata cu o săptămână înainte de comunicare
2. Rezumatul (lucrare pentru congrese, conferinţe, simpozio-
ane, seminarii)
• informativ, asemănător celui pentru un articol original, cu
câteva particularităţi:- rezultate (tabel, grafic), cel mult 1-2
referinţe bibliografice citate, spaţiu de redactare (limitat de
un cadru-tip, care permite reproducerea directă în volumul
de rezumate
• respectarea instrucţiunilor de redactare: număr de cuvinte,
tip de caracter, spaţii rezervate pentru titlu/ autor
Pregătirea unei lucrări pentru expunere orală şi poster
3.Pregătirea unei lucrări în format poster
Formă de prezentare cu utilizare din ce în ce mai largă pentru
congrese – la ora actuală marile reuniuni ştiinţifice internaţion-
ale organizează susţinerea lucrărilor originale sub formă de
postere.
Avantajele acestora sunt :
• posibilitatea de contact direct cu persoanele interesate de
conţinutul posterului
• posibilitatea de discutare a rezultatelor, fără limită de
timp, cu alţi cercetători care lucrează la aceeaşi temă
• mijloc de comunicare vizuală, punând în valoare figurile,
ilustraţiile şi tabelele
• materialul afişat poate fi consultat fără limită de timp,
chiar în lipsa autorului
Dezavantaje:
• participarea publicului nu este implicită, ca într-o sală de
conferinţe
• spaţiul de prezentare este limitat
• timpul de pregătire şi preţul sunt mai mari, comparativ cu
diapozitivele
Reguli de realizare/prezentare
• cunoaşterea instrucţiunilor pentru autori, specifice mani-
festării ştiinţifice respective: mărimea şi formatul posteru-
lui, locul (indicat prin număr) şi ora de instalare, perioada
în care autorii trebuie să fie prezenţi lângă poster
Pregătirea unei lucrări pentru expunere orală şi poster Pregătirea unei lucrări pentru expunere orală şi poster

• iniţial se realizează o machetă ce permite stabilirea echili- Bibliografie

brului între text şi ilustraţii, pornind de la informaţiile pe
care intenţionăm să le prezentăm (se selecţionează un 1.Hall GM. How to Write a Paper. Third edition. . London: BMJ
număr limitat de informaţii relevante) Publishing Group, 2003.
• textul trebuie să fie lizibil de la o distanţă de aproximativ 1
metru – litere de un centimetru, bold, majuscule pentru 2.Eger EI. A template for writing a scientific paper. Anesth Analg
titlul secţiunilor 1990; 70: 91 – 96
• utilizarea culorilor adecvate pentru creşterea atractivităţii
• indicaţii pentru ordinea de citire a panourilor (numerotare, 3.Huth Ej. Writing and publishing in medicine. Baltimore: Wil-
săgeţi) liams & Wilkens 1999.
• facilităţile oferite de utilizarea calculatorului permit realiza-
rea posterelor folosind programe speciale, cu listare sepa- 4.O’Connor M. Writing successfully in science. London: Chap-
rată a fiecărui panou – fapt ce simplifică transportul şi man & Hall, 1991
asamblarea
• titlul – litere suficient de mari, informativ dar concis (pentru
a nu descuraja vizitatorii), provocator, eventual interogativ
(pentru a atrage vizitatorii)
• autorii, afilierile – subiacent titlului, litere mai mici
• conţinutul – organizat pe multiple panouri, core-
spunzătoare diferitelor secţiuni: Introducere, Material şi
metodă, Rezultate, Concluzii; modalitatea de aşezare a
panourilor este în funcţie de forma şi mărimea posterului:
distincte, independente sau asamblate pe un singur carton
• Introducere, Concluzii – fraze scurte, clare, sub formă de
afirmaţii succesive, individualizate
• elementele grafice – rol capital, asigură atractivitatea pos-
terului; utilizate pentru descrierea materialului şi metodei
şi, mai ales, pentru prezentarea sintetică a rezultatelor; titlu
scurt, informaţii concise, rezumând semnificaţia figurii/
graficului/tabelului
Manevre Medico Chirurgicale Manevre Medico Chirurgicale

Sonoritate pulmonară: percuţia în aria toracică.

A. Inspecţia:
Timpanism: percuţia în aria abdominală ( stomac, intestin) sau
Presupune observarea semnelor de boală pe corpul sau în
cavităţi restante ( caverne pulmonare, etc.).
cavităţiile acestuia.
Hipersonoritate: caracter intermediar între sonoritate şi tim-
Observaţia începe dinspre cranial spre caudal a segmentelor
panism.
corpului, inclusiv organele sau aparatele de la acel nivel: ex-
Submatitate: caracter intermediar între matitate şi sonoritate
tremitatea cefalică, gîtul, toracele, abdomenul, membrele supe-
pulmonară, prezentă în ţesuturi patologice cu conţinut aerian
rioare, membrele inferioare.
diminuat faţă de normal.
Poziţia de examinare a pacientului poate fi diferită, în funcţie de
specialitatea medico chirurgicală în care este consultat, cele
D.Auscultaţia:
mai uzuale poziţii sunt: decubit sau ortostatic.
Metoda permite decelarea sau nu a zgomote-
lor normale şi patologice ale organelor interne
B. Palparea:
în activitate ( respiraţia, bătăi cord, peristaltica
Decelează modificari patologice
intestinală, etc.).
superficiale sau mai profunde ale
organelor în anumite regiuni to-
E.Metode instrumentale:
pografice ale corpului, orientînd
În completarea examenului obiectiv pentru
medicul asupra mărimii, formei,
certificarea diagnosticului, medicul aplică me
conturul, consistenţa sensibili- Auscultaţia cu tode de evaluare paraclinică, invazive şi non
tatea şi mobilitatea acestora. stetoscopul.
cu invazive, funcţie de specialitate medico
chirurgicală.
C. Percuţia:
Palparea pulsului la artera pe- Non invazive: EKG, Rx. Pulmonar, ECO, CT, RMN, etc.
Prin percuţia digitală a suprafeţe-
dioasă stîngă Invazive: recoltarea de probe biologice, angiocoronarografie,
lor topografice obţinem un sunet
gastroscopie, colonoscopie, paracenteză, toracocenteză, etc.
de diferite tonalităţi caracteris-
tice, în funcţie de conţinutul lichid sau
2.Asepsia şi Antisepsia:
gazos ( starea fizică a zonelor subjacente) local.
Percuţia poate fi superficială 3-5 cm sau profundă la 7 cm pro-
C. Asepsia:
funzime.
Cuprinde toate procedurile profilactice prin care se reduce con-
Matitatea: Ţesut sau organe fără conţinut aerian ( muşchi, ficat,
taminarea cu agenţi bacterieni, virali şi fungici, utilizînd material
splină) sau proces patologic ( abces, tumoră, etc).
steril, instrumente de lucru sterile şi crearea unui mediu
Manevre Medico Chirurgicale Manevre Medico Chirurgicale

ambiental sărac în bacterii. - igiena mâinilor până la nivelul cotului cu apaşsi săpun
Prepararea tegumentelor: apoi cu soluţii antiseptice
- igiena generală a corpului ( duş).
- depilarea mecanică sau chimică
- chimică ( izopropranolol 70%, clorhexidina 5%, provi- Tehnica de spălare a
done iodine 70%). mâinilor
- câmpul operator.
B. Antisepsia:
Reprezintă îndepartarea microorganismelor de la nivelul pielii şi
instrumentarului medical prin sterilizare şi dezinfecţie. - utilizarea halatelor sterile impermeabile
Tipuri de sterilizare:
- autoclavare
- etilen oxid
- cidex ( sterilizare la rece) Tehnica imbrăcării
halatelor sterile
- iradiere cu raze gama impermeabile
Tipuri de dezinfecţie:
- temperatură joasă în mediu uscat.
- chimică- fenol, hipoclorit, alcool, compuşi de azot cua-
ternari.
- utilizarea mănuşilor chirurgicale
C.Procedee aseptice ale echipei opera-
torii:
-aplicarea măştii nazofaciale

Utilizarea mănuşilor
chirurgicale

Poziţia corectă a maştii nazo faciale

Manevre Medico Chirurgicale Manevre Medico Chirurgicale

3.Manevre medicale uzuale: Tehnică:

Introducerea unei sonde Fig 8.
A. Puncţia venoasă: (Sonda cu balonaş Fogarty) pe
Punctia venoasă poate fi efectuată în scop terapeutic sau diag- traiectul uretrei până în vezica uri-
nostic ( biologia sângelui). nară. Bolnavul este pozitionat în
decubit dorsal, cu bazinul elevat (
Tehnica: Locul de elecţie al punctiei la femeie: membrele inferioare în
Locul de elecţie se află la nivelul venoase. abducţie), după aplicarea unei so-
sistemului venos superficial vi- luţii antiseptice ( betadine) sonda
zibil din regiunea plicii cotului este introdusă prin uretră, până în
(vena mediană) sau, în alte cavitatea vezicală. Asigurarea
Sonda cu balonaş Fogarty
vene superficiale accesibile. pătrunderii sondei în vezica uri-
Poziţia bolnavului în decubit nară este tradusă prin scurgrea
dorsal, cu braţul în extensie şi urinii pe tubul de drenaj ce face
antebraţul în supinaţie. Se aplică legătura între sondă şi punga de Traiectul anatomic al sondei.
garoul hemostatic la aproximativ recoltat.
5 cm deasupra locului de
puncţie, în acest timp traiectul
venos devine turgeşcent, putând Sonda nazogastrică
fi palpat, apoi locul puncţiei venoase este degresat cu alcohol.
Vena este fixată cu policele la 3 cm spre distal apoi apasată,
după care este puncţionată cu acul orientat în lungul venei.
Pătrunderea în lumenul venos dă o senzaţie de “ gol”, iar asigu-
rarea o realizăm prin aspirarea cantităţii volumului sangvin.

B.Cateterismul vezical:
Cateterismul vezical cel mai frecvent se realizează cu scopul C.Sonda nazo-gastrică:
de a asigura drenajul urinii în situaţii patologice sau monitoriza- Introducerea unei sonde în stomac prin narine ( nazogastric)
rea diurezei. sau gură ( orogastric).
Manevre Medico Chirurgicale Manevre Medico Chirurgicale

Scop diagnostic: Hemoragie digestivă superioară ( confir- 5.Sutura plăgilor:

marea şi monitorizarea pierderilor); intoxicaţii medicamentoase
( prelevare pentru examen toxicologic); Plăgile pot fi suturate într-un plan în doua planuri sau mai
Scop terapeutic: evacuarea de toxice, lichid de stază ( dila- multe, în funcţie de profunzime şi planurile anatomice implicate.
taţie acută a stomacului, ocluzie intestinală); administrare de
medicamente; nutriţie enterală. Sutura trebuie să îndeplinească:
- rezistenţă
Tehnica: - etanşare
Anastezie locală a narinelor; alegerea unei sonde de calibru - hemostază
adaptat taliei; lubrefierea sondei; aspiraţia secreţiilor din orofar- - afrontarea simetrică a marginilor plăgii
inge, daca este nevoie; plasarea sondei prin introducerea intr-o - desfinţarea spaţiilor virtuale subjacente
narină , perpedicular pe planul feţei progresând cu prudenţă
până în hipofaringe când flectăm capul şi avansam cu sonda Tipuri de sutură:
până la lungimea în prealabil măsurată.
Dacă pacientul colaborează, respiră profund până sonda
ajunge în hipofaringe apoi este rugat să inghită avansand-o în
stomac.
Verificarea poziţionării corecte a sondei- prin refluxl conţinutului
gastric la aspiraţie blândă sau auscultaţie epigastrică a zgomo- sutură cu fire intrerupte sutură cu fire orizontale în U
telor hiodroaerice prin insuflarea a 3-30 ml aer.

4.Drenajul:
Reprezintă un sistem de evacuare a unor
lichide situate în spaţii sau cavităţi declive
ale organismului, prin intermediul unei căi sutură tip Donati sutură continuă intradermică
de comunicare ( tub siliconic şi / sau meşă
textilă) între interiorul organismului şi exte- B. Selecţia materialului de sutură:
rior. Firele de sutură pot fi resorbabile, non
Drenajul lichidelor poate fi activ ( cu presi- sistem de drenaj resorbabile, monofilament, multifilament,
une negativă) sau pasiv, în funcţie de vo- aspirativ cu presiune sau agrafe metal-
negativă ice. fir de sutură cu ac montat
lumul şi vâscozitate.
Manevre Medico Chirurgicale Manevre Medico Chirurgicale

Fire de sutură absorbabile: B. Ace de sutură:

Denumire Utilizare Timp absorbţie
Catgut -sutrura vaselor sangui- forma simplă 10 zile Acele sunt clasificate după formă ( curbură) 1/2, 1/4, 3/8, 5/8 şi
ne componentele sale ( ochi, corp, vârf):
subcutanate forma cromată 90 zile
-sutura pielii scrotului
-sutura peritoneului

Acidul poliglicolic -sutura muşchiilor 60-90 zile

(DEXON) -sutura fasciilor
-sutura capsulelor Corp de ac 3/8 A Corp de ac ½
articulare
-sutura tendoanelor
Poligliconat -sutura ţesuturilor fine 60 zile
(MAXON) -sutura esofagului
-sutura intestinului Ochi- deschis, închis, găurit.
-sutura bronhiilor.
Poliglactil -similar cu maxon-ul 60 zile Ochi Închis, ochi deschis
(VICRYL)
Poly-p-dioxanone -suturi gastrointestinale 6 luni
(PDS) -chirurgie plastică

Fire de sutură non absorbabile:

Denumire Utilizare Caracteristici
Polypropilene (PRO- anastomozele vasculare degradare dupa 2 – 6 vârf ascuţit- atraumatic
LENE) ani Corp- drept, încurbat, iar pe secţiune
rotund, triunghiular sau plat.
Polyester inchiderea fasciilor utilizare cu spectru larg Vârf- bont, tăios, ascuţit, spatulat.
(DACRON) chirurgie cardio vascu-
lară
Polyamide microchirurgie degradare dupa 2 ani
( Nylon)

vârf tăios- traumatic

Manevre Medico Chirurgicale

Bibliografie:

1. Surgical techniques. University of Szeged Faculty of Medicine

Institute of Surgical Research. 2006
2. www .latrobe.edu.au
3. www.solutions.3m.com
4. www.silmag.com.ar
5. www.nextag.com
6. www.shreeambicasurgical.com
7. www.it.wikipedia.org
8. www.scalpel.cn
9. www.crownjun.com
Instrumentarul Operator Instrumentarul Operator

Microscopul Operator

De obicei antrenamentele în laborator pretind ore îndelungate Reglarea microscopului

de lucru concentrat la microscopul operator. Acesta este impo- 1. Ocularele vor fi poziţionate la 0 dioptrii. Dacă chirurgul purtați
sibil de dus la bun sfârşit, fără a avea o poziţie comodă, perfect ochelari, coborâți inelele de protecţie din cauciuc sau plastic ale
echilibrată. Veți putea folosi în acest sens un scaun cu înălţime ocularelor.
reglabilă. Vă veți poziţiona apoi antebraţele pe masă cu coatele 2. Se va ajusta focusul fin (care serveşte capul microscopului),
afară şi se va aduce indexul şi policele de la fiecare mână în manual sau motorizat, după model, la jumătatea parcursului
contact. Marcarea cu un creion, pe masa de disecţie a acestui său.
loc este utilă pentru că în această zonă se va lucra cel mai co- 3. Reglarea distanţei interpupilare se va face în aşa fel încât
mod cu instrumentele. privind cu ambii ochi să se obţină o singură imagine circulară.
Se va comuta sursa de lu- 4. Cea mai mică mărire va fi aleasă şi se va focusa semnul
mină a microscopului şi se va marcat anterior pe masa de disecţie prin reglarea grosieră: la
aduce microscopul în poziţie microscoapele de laborator, aceasta se face prin deşurubarea
centrând cercul luminos pe butoanelor de siguranţă de pe coloana microscopului şi ridi-
zona marcată. Apoi ocularele carea sau coborârea completă a corpului acestora.
se vor înclina la un unghi de 5. Această reglare nu este însă suficientă: este nevoie de a
45-50 şi indiferent de imagi- obţine "mărirea parafocală". Pentru aceasta alegeți cea mai
nea constatată, vă veți con- mare mărire şi va regla focusul fin până va obţine o imagine
centra atenţia asupra clară. Motivul începerii reglării fine la mărirea maximă este
coloanei vertebrale. Aceasta următorul: microscopul va fi focalizat în zona cea mai mică a
trebuie să fie dreaptă: dacă profunzimii de lucru a sistemului optic, permiţând astfel o focal-
spatele este curb, scaunul va izare perfectă la toate măririle.
fi coborât, iar dacă nu veți 6. Se va trece apoi la cea mai mică mărire, fără a se mai modi-
ajunge la oculare, scaunul va fica focusul iar ocularele vor fi poziţionate la cea mai mică diop-
fi ridicat, până când ochii se trie (de obicei -3). Vă veți regla dioptriile pentru fiecare ochi
vor afla intr-o poziţie relaxată, separat, rotind lentila ocularului în direcţie orară.
de unde se va putea privi în
jos direct în oculare.
Instrumentarul Operator Instrumentarul Operator

INSTRUMENTAR

Sarcina instrumentelor microchirurgicale este de a mijloci real-

izarea celor mai precise mişcări din chirurgie. De aceea instru-
mentele trebuie să fie de foarte bună calitate. Învăţarea micro- Pensă
chirurgiei cu instrumente defecte, uzate, nu poate decât să
creeze frustrări enorme. Cheia îndemânării şi a eficienţei în mi-
crochirurgie este utilizarea de instrumente de calitate excelentă.
Caracterustici generale
Greutatea se înscrie în jurul valorii de 20 g, iar lungimea în jurul
Foarfecă
a 15 cm, pentru a avea o poziţie comodă în mână.
Presiunea necesară închiderii penselor şi foarfecelor se înscrie
în domeniul de 50-60 g. O presiune mai mare determină
apariţia în scurt timp a tremorului, în timp ce o presiune mai
mică duce la pierderea simţului pentru mişcările fine.
Mânuirea instrumentelor este deosebită de chirurgia clasică: Portac
poziţia lor în mână este asemănătoare cu cea a instrumentelor
de scris. Există pe piaţă o mare varietate de instrumente micro-
chirurgicale, de
f o r m e , mă r i m i ,
Aplicator de microclipuri
materiale şi preţuri
diferite. În acest
capitol vom descrie
doar instrumentele
de bază utilizate:
pense, foarfeca
curbă, portac curb, Microaproximator vascular
microclipuri, mi-
croaproximator şi
aplicator de clipuri.
Instrumentarul Operator
Pensele. Vârfurile lor extrem de delicate şi de fine sunt foarte
potrivite pentru apucarea ţesuturilor fragile, dilatarea vaselor,
mânuirea şi înnodarea firelor subţiri de sutură, plasarea acului
în portac. Deoarece sunt extrem de susceptibile la defectare ele
trebuie inspectate înainte de utilizare. Dacă nu sunt în stare
perfectă, sunt nu numai inutile, dar pot fi chiar periculoase: vâr-
furile îndoite pot sfâşia pereţii vaselor, iar marginile neregulate
pot tăia materialul de sutură.
Foarfecele. Sunt proiectate cu mânere elastice, lame uşor cur-
bate şi vârfuri ascuţite sau boante. Vârfurile rotunjite sunt nece-
sare pentru disecţia vaselor de ţesuturile înconjurătoare. Foar-
fecele cu vârfuri ascuţite sunt necesare pentru îndepărtarea
adventicei, tăierea firelor şi realizarea unei arteriotomii sau ve-
notomii. Foarfecele nu se pot repara uşor, aşa încât este nece-
sară o grijă deosebită pentru menţinerea lamelor curate şi as-
cuţite, pentru protejarea lor de lovituri.
Portacul. Are de asemenea mânere elastice, de obicei rotunde,
pentru a putea fi rotit între degete fără mişcări suplimentare ale
mâinii. Vârfurile sunt fine şi curbe. În funcţie de preferinţe, mâ-
nerele pot avea mecanism de blocare sau nu. Unii chirurgi pot fi
deranjaţi de faptul că deblocarea piedicii poate determina
mişcări necontrolabile, în schimb un asemenea portac poate fi
util în plasarea sigură a acului în pauzele de utilizare.
Microclipuri vasculare, aproximatoare. Ca şi în chirurgia
vasculară, rolul clipurilor este de a opri temporar circulaţia san-
guină, pentru a permite prepararea şi suturarea capetelor
vaselor. În microchirurgie însă, clipurile trebuie să exercite o
presiune de închidere a vasului a cărei valoare trebuie să se
situeze între două limite: a) suficientă pentru a opri fluxul san-
Instrumentarul Operator
guin şi b) sub valoarea la care se lezează peretele vascular.
Braţele clipurilor sunt plate şi stau paralel, în poziţie activă (de-
schisă), pentru a evita forfecarea vasului pe care sunt aplicate.
Presiunea elastică de apăsare este predeterminată exact din
fabricaţie şi este egal împărţită pe întreaga suprafaţă de închid-
ere. Toate aceste calităţi permit microclipurilor să exercite un
traumatism minim asupra endoteliului vascular pe durata real-
izării anastomozei, prevenind augmentarea efectului trombogen
al suturii. Microaproximatorul este alcătuit din două clampuri
vasculare montate pe o axă, pe care alunecă. Acest intrument
permite apropierea fără tensiune a capetelor vasculare, după
secţionarea vasului şi retracţia naturală consecutivă.
Aplicatorul de microclipuri. Are forma unei pense şi foloseşte
pentru deschiderea şi închiderea microclipurilor. Este singurul
instrument, special proiectat, cu care se permite utilizarea cli-
purilor, în caz contrar forma sau presiunea de închidere a aces-
tora se poate deteriora.
Cauterul bipolar. Spre deosebire de cauterul monopolar, în
care curentul se disipă prin ţesuturi de la electrodul activ spre
cel neutru, în cazul cauterului bipolar curentul traversează doar
ţesuturile cuprinse între vârfurile pensei bipolare. Fiind extrem
de precis, cauterul bipolar poate folosi de exemplu în microchi-
rurgia clinică la cauterizarea hemoragiilor punctiforme din vasa
vasorum sau vasa nervorum, contribuind astfel la crearea unui
c]mp operator cu vizibilitatea perfectă.În cadrul experimentelor
se poate folosi un cauter cu baterie, de uz oftalmologic, care
acţionează prin intermediul unui vârf care se încălzeşte până la
incandescenţă.
Instrumentarul Operator Instrumentarul Operator

Îngrijirea Instrumentarului
Dacă instrumentele sunt îngrijite cu atenţie, ele vor putea fi Cele mai recomandate metode sunt imersarea instrumentelor
folosite mult timp. Pentru aceasta se vor respecta următoarele într-o baie de detergent cu enzime biologice, timp de circa 30
principii: minute sau în baie cu ultrasunete timp de 3 minute. La finele
1.evitarea sub orice formă ca vârfurile delicate ale instrumente- curăţirii instrumentele se clătesc într-un jet viguros de apă,
lor să vină în contact cu alte obiecte dure, atât în timpul util- pentru îndepărtarea ultimelor fragmente de cheaguri. După
izării, cât şi în timpul depozitării. Căderea unei pense pe vâr- uscare, articulaţiile foarfecelor şi a portacelor se ung cu ulei
furi, de la înălţimea de 1 cm, este suficientă pentru îndoirea pentru
vârfurilor cu câteva zeci de microni şi transformarea instru- instrumente.
mentului într-unul inutilizabil. 9.uneori instrumentele se pot magnetiza. Acest lucru supărător
2.instrumentele nu vor fi poziţionate în mână prin sprijinirea vâr- apare prin contactul electromagnetice. Singura soluţie este
furilor lor de masa de operaţie. Pe măsura creşterii în- folosirea unui demagnetizor.
demânării, veți va fi capabili să vă poziţionați corect instru- 10.reparaţii şi reajustări minore se pot realiza cu ajutorul unui
mentele, doar prin mişcările degetelor de la mâna respectivă cleşte fin, cu fălcile plate şi a unei pietre de ascuţit foarte fine.
3.nu se va ţine în mână mai mult de un instrument, o dată. Toate manevrele trebuie executate sub microscop.
4.microscopul nu va fi reglat cu instrumentele în mână.
5.nu se va permite uscarea sângelui şi a resturilor de ţesuturi
pe instrumente. Ştergeţi-le repetat, cu grijă, cu un tampon Bibliografie:
umed pe parcursul exerciţiilor. Ştergerea lor de mănuşi sau
halat poate fi brutală şi le poate distruge. 11.Microchirurgie experimentală. Manual practic - Mihai Ionac,
6.instrumentele nu vor fi niciodată împrumutate. William C. Lineaweaver, Feng Zhang, Editura Orizonturi Uni-
7.ele vor fi depozitate într-o cutie cu saltea de silicon, care le
versitare, Timișoara, 2002
menţine fixe, imobilizate şi care nu permite astfel intrarea lor
în contact cu pereţii cutiei. Vârfurile fiecărui instrument trebuie
protejate prin îmbrăcarea cu mici tuburi de cauciuc.
8.cel mai frecvent instrumentele se deteriorează în timpul
curăţirii. Sângele coagulat şi resturile tisulare interferă cu
funcţia precisă a instrumentelor, aşa încât curăţirea trebuie să
fie perfectă. cu un obiect magnetizat sau prin plasarea ”n ap-
ropierea echipamentelor.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale

Anastomoza arterială cu fire separate

Odată ce microaproximatorul este aplicat, selectați o mărire mare.

Tăiați cele doua capete vasculare perpendicular pe axul longitudi-
nal al vasului astfel încât sa obțineți suprafețe drepte ce pot fi ușor
anastomozate.
Pregătirea capetelor vasului
pentru anastomoză presu-
pune trei manevre:
•irigare
•adventicectomie
•dilatare
Acest surplus de țesut cola-
gen și elastic este mai bine
vizibil după irigare. Apucați
de adventice cu o pensă și
tracționați-o în sens longitu-
dinal, peste marginea de
secțiune a vasului. Obser-
vați că adventicea are tend-
ința de a se desprinde de
medie și de a culisa de-a
lungul ei. Cu o foarfecă
curbă în cealaltă mânâ tâiați surplusul de țesut adventicial. Adven-
ticea restantă se va retracta, lăsând în urmă un capăt curat de
vas.

Irigarea îndepărtează sân- Dilatarea suprimă spasmul

gele restant în capetele capetelor vasculare, trans-
vasculare. Apucați capătul formând vasul dintr-o bu-
vasului de adventice cu o cată de "spaghetti" într-o
pensă și dirijați-l spre jetul bucată de "macaroană".
de ser. Irigați în jet, fără să Apucați capătul vascular de
introduceți canula în vas. adventice cu o pensă și in-
serați blând o pensă-
dilatator în lumenul vasului.
Adventicectomia îndepărtează surplusul de adventice, pentru: Dilatați cu delicatețe prin
• identificarea clară a marginii vasului care trebuie suturat depărtarea vârfurilor pensei
• evitarea pătrunderii franjurilor de adventice în tranșa de sutură, la maximum 1,5X din diametrul natural al vasului.
care ar determina tromboza anastomozei.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale

Anastomoza arterială cu fire separate

Apropiați cele două clampuri ale microaproximatorului așa încât

capetele vasculare să rămână la circa 1 mm distanță unul de altul. Schimbați acul din pensă în portac. Apucați acum cu pensa
Această manevră va permite sutura fără tensiune a vasului. celălalt capăt de vas prinzând doar de adventice și deschizând
lumenul vasului. Pătrundeți cu acul din interior spre exterior, per-
PLASAREA PRIMELR DOUĂ FIRE DE SUTURĂ pendicular pe perete, la aceeași distanță de margine. Folosiți din
nou vârfurile pensei ca și
Aduceți firul în câmpul operator și apucați-l cu portacul în treimea contrapresiune.
medie a corpului acului, perpendicular pe fălcile portacului. Intro- Conduceți acul din nou
duceți vârfurile pensei din cealaltă mână în lumenul vasului și urmând curbura lui și trageți
depărtați-le puțin, sprijinind din interior peretele vasului. Pătrundeți firul folosind portacul ca un
cu acul perpendicular pe peretele vascular, în punctul cel mai în- scripete, în așa fel încât firul
depărtat de Dvs., la o distanță față de marginea vasului de circa să străbată peretele vascu-
2X grosimea peretelui. In- lar pe direcția punctelor de
troduceți acul prin perete intrare și ieșire din vas.
urmând curbura acului. În Dacă peretele și nu portacul
acest fel vârful acului se ro- folosește ca scripete, pro-
tește în lumen de la poziția duceți lărgirea orificiului de
verticală inițială la o poziție sutură sau, chiar mai grav, sfâșierea peretelui.
orizontală. Pe tot parcursul Alegeți acum o mărire mică pentru a obține un câmp operator mai
traversării peretelui de către mare și înnodați firul. Pentru primul nod prindeți de capătul lung al
ac pensa folosește ca ele- firului – cel la care este atașat acul – și faceți o buclă pe partea
ment de contrapresiune. convexă a portacului, de 2-3 ori mai lungă decât capătul scurt.
Apucați de ac cu pensa și, Dacă vă apropiați cu firul prins în portac de vas veți observa că se
urmându-i în continuare curbura, trageți-l afară din vas. Nu apucați formează de la sine o jumătate de buclă. Plasați pensa cu vârfurile
de vârful acului cu nici un instrument. Acesta este cea mai delicată în apropierea capătului scurt și formați bucla dedesubtul sau
porțiune a lui, îndoindu-se ușor și făcând firul inutilizabil. Apucarea deasupra pensei. Artera are un perete muscular elastic, așa încât
vârfului de ac cu orice instrument este semn de tehnică defec- primul nod este necesar să fie dublu.
tuoasă!
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale
Anastomoza arterială
Sutura vaselor se face folosind
fir cu ac atraumatic. Atât pentru
arteră cât şi pentru venă se vor
folosi suturi separate cu pla-
sarea a trei fire reper de sutură
la 120° unul de altul pentru a
realiza triangularea capetelor
vasculare. Aceasta înseamnă
că al doilea fir de sutură va fi
plasat la circa 1/3 din circum-
ferinţa vasului. În acest fel
tranşa posterioară a vasului
formează o buclă lejeră,
putând fi agăţată mai greu în
timpul manevrelor de sutură.
Dacă marginile de vas
cuprinse între primul şi al
doilea fir nu sunt perfect egale
în lungime, se vor forma „ure-
chi de câine” pe ambele
tranşe, anterioară şi poste-
rioară ale anastomozei. Figura
alăturată ilustrează diferenţa
dintre situaţia corectă şi cea
incorectă.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale
Între primele două fire se vor plasa alte două, alternând mărirea
dată de microscop (mare la penetrarea vasului, mică la înno-
darea firului). În acest moment tranşa anterioară a vasului este
finalizată. Microaproximatorul va fi rotit cu 180°. Se poate acum
inspecta din interior tranşa anterioară de sutură şi verifica dacă
peretele posterior nu este prins în sutură.
Segmentul de anastomoză rămas de suturat reprezintă 2/3 din
circumferinţa vasului. Al treilea fir al triangulaţiei va fi plasat la
mijlocul tranşei posterioare, urmând ca apoi să se plaseze câte
două fire de sutură pe fiecare dintre cele două treimi de anas-
tomoză. După legarea nodurilor, când sutura este completă,
vasul va fi rotat în poziţia originală.
În cazul arterei se va deschide clipul distal al aproximatorului
observându-se cum vasul se umple de sânge. Dacă nu sunt
puncte de hemoragie importantă se va deschide acum clipul
proximal şi aplica un mic tampon sau grăsime din vecinătate
comprimând uşor timp de 2-3 minute. Dacă anastomoza sân-
gerează după acest interval, se va identifica şi corecta sursa
sângerării prin plasarea unor fire suplimentare de sutură. Ace-
laşi procedeu va fi folosit în cazul venei, cu menţiunea ca primul
deschis va fi clipul proximal.
Permeabilitatea anastomozelor va fi verificată prin teste de
permeabilitate.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale
Teste de permeabilitate
• observarea directă a anastomozei prin microscopul operator:
1.pulsaţiile în sens transversal (creşteri şi descreşteri ale
diametrului vasului) la nivelul anastomozei şi segmentu-
lui de vas distal de anastomoză indică permeabilitatea
anastomozei
2.pulsaţiile longitudinale arată obstruarea anastomozei,
fiind produse de coloana de sânge care se izbeşte de
obstacolul reprezentat de tromb.
• testul de golire şi umplere descris de Acland este traumatic,
dar demonstrează clar permeabilitatea anastomozei: artera
va fi clampată cu o pensă imediat distal de anastomoză, apoi
clampată din nou cu o a doua pensă, imediat alături de
prima. Cu a doua pensă se va goli printr-o mişcare de trans-
laţie artera în sensul curgerii sângelui, menţinând pensa în-
chisă. Se va deschide acum prima pensă. Umplerea bruscă
a segmentului de arteră golit indică permeabilitatea anasto-
mozei. Orice întârziere, cât de mică, indică probleme de
permeabilitate, datorate fie angajării adventicei în lumen, fie
suturii peretelui posterior.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale
• suspendarea vasului distal de anastomoză cu ajutorul unui
portac închis sau a unei pense curbe, până la momentul
când se colabează, poate pune în evidenţă o alternanţă de
umplere şi golire cu fiecare pulsaţie, dacă anastomoza este
permeabilă.
• testul de golire și umplere descris este traumatic, dar
demonstrează clar permeabilitatea anastomozei: clampați
artera cu o pensă imediat distal de anastomoză, apoi clam-
pați artera din nou cu o a doua pensă, imediat alături de
prima pensă. Cu a doua pensă goliți printr-o mișcare de
translație artera în sensul curgerii sângelui, menținând
pensa închisă. Deschideți acum prima pensă. Umplerea
bruscă a segmentului de arteră golit indică permeabilitatea
anastomozei. Orice întârziere, cât de mică, indică probleme
de permeabilitate, datorate fie angajării adventicei în lumen,
fie suturii peretelui posterior.
• rezecarea anastomozei: ligaturați proximal și distal vasul re-
parat; excizați anastomoza și, secționând-o în sens longitu-
dinal, aceasta se deschide ca o carte. Evaluați aspectul inte-
rior al suturii la microscopul operator.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale
Anastomoza Venoasă
Anastomoza venoasă este al doilea pas în instrucția microchi-
rurgicală și el trebuie practicat doar după ce ați realizat mai
multe anastomoze arteriale funcționale. Vom descrie cel mai
folosit model de anastomoză venoasă terminoterminală: vena
femurală.
Aplicați materialul de contrast, iar apoi microaproximatorul, în
ordine inversă ca la arteră: primul clamp caudal, al doilea cra-
nial. După ce secționați vena vă veți întreba dacă este într-
adevăr posibil ca cele două capete lipsite de tonus și lumen să
fie anastomozate. Începeți prin spălarea sângelui. Irigați și
curățați de asemenea plaga de orice urme de sânge și țesuturi.
Irigați din nou plaga așa încât capetele de venă să plutească
într-o cantitate mică de soluție salină. Observați cum acest mic
artificiu permite identificarea a două elemente: lumenul venos și
mici franjuri de adventice care plutesc în apropierea lumenului.
Excizați minim aceste fragmente adventiciale pentru a nu
secționa peretele venos. Dilatați capetele venoase. Tehnica de
sutură venoasă este aceeași cu cea prezentată la sutura arteri-
ală.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale
Distanța dintre marginea vasului și locul de penetrare a acului
trebuie să fie aproximativ egală cu grosimea acului. Nu uitați să
evidențiați cu claritate marginea vasului de fiecare dată când
pătrundeți cu acul și să vă asigurați că nu prindeți în sutură
peretele posterior.
Pentru aceasta, sprijiniți întotdeauna peretele venos cu pensa
și fiți siguri că punctul de penetrare cu acul se află situat între
vârfurile pensei. Înainte de a pătrunde cu acul faceți mici
mișcări înainte-înapoi cu vârfurile pensei plasate în lumen, pen-
tru a fi siguri că peretele venos nu este rulat în interior. Folosiți
tehnica cu trei sau cu două fire de reper, ambele fiind la fel de
sigure și completați sutura cu fire separate sau cu fir continuu.
Plasați firele la distanță dublă în comparație cu artera,
deoarece presiunea fluxului sanguin este mult mai scăzută în
venă. În acest fel, deși diametrul venos este aproape dublu,
veți finaliza anastomoza cu același număr de noduri ca la ar-
teră. După finalizarea anastomozei îndepărtați microaproxima-
torul în ordine inversă: prima dată clampul proximal, apoi cel
distal.
Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale Modele Vasculare de Anastomoze Termino - Terminale

Testul de permeabilitate

Observarea directă a anastomozei prin microscopul operator: Bibliografie:

1. la reluarea circulației vena trebuie să se dilate complet și să
își reia forma cilindrică la nivelul anastomozei. Dacă forma an- • Microchirurgie experimentală. Manual practic - Mihai Ionac,
astomozei este distorsionată sau stricturată este posibil să fi William C. Lineaweaver, Feng Zhang, Editura Orizonturi Uni-
fost suturat peretele posterior. În acest caz reaplicați mi- versitare, Timișoara, 2002
croaproximatorul, explorați anastomoza și corectați firul in-
criminat.
2. semnele directe de permeabilitate: anastomoza bine dilatată,
același diametru și aceeași colorație a sângelui distal și proxi-
mal de anastomoză.
Dacă anastomoza este trombozată, vena se dilată caudal, iar
sângele se închide mult la culoare.
• Suspendarea venei se face cranial de anastomoză cu ajuto-
rul unui portac închis sau a unei pense curbe, până la mo-
mentul când se colabează. Dacă anastomoza este perme-
abilă, la translația instrumentului în sensul fluxului sanguin,
segmentul imediat distal de instrument trebuiesă se umple
brusc cu sânge.
• Testul de golire și umplere este traumatic, dar demonstrează
clar permeabilitatea anastomozei. A fost descris la sutura ar-
terială.
• Rezecarea anastomozei: după ligaturarea distală și proxi-
mală a venei, anastomoza se excizează, se secționează în
sens longitudinal, se deschide ca o carte și se evaluează as-
pectul interior al suturii la microscopul operator.
Neurorafia Neurorafia

În contrast cu microchirurgia vascular\, în carecalitatea suturii

poate fi imediat verificat\, rezultatele neurorafiei pot fi evaluate
doar dup\ s\pt\mâni sau luni de la momentul operator. Mai mult,
în timp ce o sutur\ vascular\ poate fi corectat\ prompt [i f\r\
probleme pentru pacient, o sutur\ nervoas\ incorect\ duce la
consecin]e func]ionale irecuperabile. De[i aparent u[or de reali-
zat, neurorafia cere experien]\ [i responsabilitate.
Uneori, după secţionarea nervului, axonii protruzează la exte-
rior asemeni unei ciuperci. Acest exces de substanţă va fi reze- Coaptarea – reprezintă punerea în contact a celor două capete
cat, pentru a face posibilă examinarea şi repararea. Se va iden- de nerv; Este de evitat orice tensiune la sutura capetelor ner-
tifica imaginea în oglindă a celor două capete şi structura oligo- voase.
fasciculară a nervului sciatic. De regulă, se va identifica 1 sau 2
fascicule groase şi 1 sau 2 fascicule subţiri. Menţinerea coaptării – se realizează prin sutură. Pentru neuro-
Sutura nervoasă presupune câteva etape standard: rafia epiperineurală sunt suficiente 2-3 puncte de sutură,
amplasate la 180° sau 120°. Se va folosi fir de nylon cu ac
Avivarea – constă în îndepărtarea până în ţesut sănătos a for- spatulat. Nervii vor trebui suturaţi în lipsa oricărei tensiuni, firul
maţiunilor de la nivelul capetelor nervilor care ar putea împie- având doar rol de aprop-
dica regenerarea, ca de exemplu nevrom, gliom, segmente de iere. Tranşa de sutură va fi
nerv traumatizat sau epinerv. În cadrul modelului experimental acum examinată: vasele
se va practca epineuroliza: de sânge din epinerv ar
Îndepărtarea surplusului trebui să fie poziţionate în
de ţesut conjunctiv per- continuare, de cele două
inervos, care ar putea intra părţi ale suturii. Se va veri-
între capetele nervului, in- fica existenţa unor even-
terferând cu regenerarea tuale zone de torsiune.
axonală. Se efectuează cu Dacă acestea există, neu-
foarfecele curb, în sens rorafia trebuie refăcută.
longitudinal, spre nivelul de
secţiune.