Cuprins

1 Definitie

2 Norme etice în cercetare; scurt istoric

3 Concepte de bază în cercetarea ştiinţifică

34 Tipuri de cercetare

5 Tipuri de rationament stiintific

6 Cecetarea cantitativa si cea calitativa

47 Metode de cercetare
1.Definitie
Cercetarea stiintifica este:
► Cercetarea este o
“ansamblu de activitati si rezultatul acestora,
activitate de dobandire
desfasurate cu intentie, deliberat, in mod
de cunostinte si
sistematic si ordonat pentru acumularea si
rezolvare de probleme
prelucrarea de date – informatii – intr-un
anumit domeniu al realitatii si pentru ► C. este stiintifica daca
utilizarea concluziilor in vederea realizarii presupune: control,
unui progres in cunoasterea si practica obiectivitate, masura,
acestui domeniu” (M. Epuran, 2005) repetabilitate, ipoteze,
procedee matematice
“forma superioara a activitatii de investigatie
de prelucare a datelor
desfasurata sistematic si organizata stiintific,
in scopul captarii de noi informatii, a ► Se desfasoara cu
prelucrarii si verificarii lor, si a formularii de intentie, cu scop
noi cunoastinte, sau a stabilirii unui nou ► Utilizeaza concluziile
adevar” (M. Niculescu, 2002) pentru producerea unui
“Cercetarea este o cale structurata de a progres in teoria si
rezolva probleme” (Thomas & Nelson, 1996) practica domeniului
1.Definitie

Scopul cercetarii:
1. Cunoastere
2. Rezolvare de probleme practice
3. Descriere
4. Explicare
5. Predictie
6. Control (Sternberg, 1995)
7. Interpretare
8. Verificare (Stream & Roberts,
1992) (citati in M. Epuran, 2005)
2.Norme etice în
cercetare; scurt istoric
Decizia de a întreprinde cercetări se bazează pe judecata
psihologului legată de modul în care poate contribui cel mai bine
la dezvoltarea ştiinţei psihologice. O condiţie care trebuie
respectată, avînd în vedere faptul că participanţii la cercetare sunt
oameni sau animale, este aceea de a nu interveni agresiv în
modul de viaţă uzual al subiecţilor. Orice psiholog are obligaţia să
nu traumatizeze şi să nu intervină în nici un mod negativ
bunăstarea participanţilor la cercetare.

Atunci cînd cercetarea are ca participanţi subiecţi umani,

psihologul are obligaţia de a verifica şi evalua scopurile şi
obiectivele propuse prin prisma unui cod etic. Dacă apare o
disonanţă între scopul cercetării şi cîştigurile pe care ea le aduce
pentru ştiinţă şi morală, cercetătorul are obligaţia să o rezolve
astfel ca drepturile participanţilor la cercetare, în principal dreptul
de a fi protejat, să nu fie vătămat în nici un fel.
2.Norme etice în
cercetare; scurt istoric
Pentru că, de cele mai multe ori, cercetările se efectuează în
echipă, cel care coordonează echipa de lucru are obligaţii şi
responsabilităţi suplimentare: el este responsabil de comportamentul
etic şi moral al întregii echipe.

Unul din principiile etice ale profesiei de psiholog îl reprezintă

comunicarea scopurilor cercetării înainte de debutul ei, aceasta fiind
o obligaţie. Acest lucru este important deoarece astfel se obţine
deschiderea subiecţilor şi se evită posibilitatea ca aceştia să aibă
senzaţia că sunt manipulaţi. Informaţiile asupra scopurilor cercetării
trebuie date în conformitate cu vîrsta şi nivelul cultural al
participanţilor la cercetare.

Pe parcursul cercetării, există obligaţia de a se respecta

libertatea individului de a se retrage oricînd doreşte din colaborare,
aceasta pentru că psihologul se situează oricum pe o poziţie
superioară, care nu trebuie folosită.
2.Norme etice în
cercetare; scurt istoric
Cercetările cu copii sau persoane cu tulburări de diverse feluri
solicită proceduri speciale de comunicare şi protecţie. Este bine să
se facă un fel de antrenament, care să aibă la bază informaţii de la
cei care lucrează în mod obişnuit cu acele persoane.

După colectarea datelor, cercetătorul este obligat să ofere

informaţii asupra lor, să comunice rezultatul studiului, singura
excepţie fiind cazul în care programul de cercetare presupune
condiţii de confidenţialitate (de exemplu, o cercetare asupra relaţiilor
dintre minorităţi).

Un alt principiu se referă la cercetările cu animale, unde

cercetătorul are obligaţia de a face un training special înainte.
Coordonatorul proiectului este obligat să asigure confortul şi să nu
vătămeze sănătatea participanţilor la cercetare. Utilizarea
procedeelor pe bază de durere sau stres este permisă doar dacă
alte proceduri nu pot fi folosite şi scopul cercetării prezintă interes
ştiinţific şi moral. Dacă viaţa animalelor folosite pentru cercetare,
aceasta trebuie să se facă în cel mai rapid şi mai puţin dureros mod.
(Info: M. Beniuc - Zoopsihologie).
3.Concepte de bază în
cercetarea ştiinţifică

Paradigma reprezintă un set de propoziţii care explică modul

în care este percepută realitatea, un set de informaţii care descriu
realitatea sau reprezintă o modalitate de înţelegere a ei.

Paradigma ca explicaţie generală asupra lumii poate fi cu tentă

pozitivistă (cantitativ-descriptivă) sau cu tentă comprehensivă
(cantitativ-explicativă). De aici rezultă următoarea clasificare:

- paradigme care stau la baza interpretărilor pozitiviste;

- paradigme care stau la baza interpretărilor comprehensive;
- paradigme pozitiviste care stau la baza teoriilor pozitiviste şi
neopozitiviste;
- paradigme interpretative, care subsumează abordările de tip
fenomenologic, psihanalitic şi comprehensiv;
- paradigme critice, care se aplică în abordările sociologice,
feministe şi marxiste.
3.Concepte de bază în
cercetarea ştiinţifică
Metodologie
Definiţia 1: Metodologia este modelul de cercetare utilizat într-un studiu
particular; include informaţiile teoretice adiacente temei şi metode pentru
verificarea acesteia. În acest caz, fiecare cercetare are o metodologie distinctă.
Definiţia 2: Metodologia în ştiinţele sociale are două laturi: analiza critică a
activităţii de cercetare şi formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei
activităţi.
Lazarsfeld (1969) formula o altă definiţie, arătînd că metodologia are şase
obiective principale: delimitarea obiectului de studiu în cercetările empirice,
analiza conceptelor, analiza metodelor şi tehnicilor de cercetare, analiza raportului
dintre metodele şi tehnicile utilizate, sistematizarea datelor obţinute în cercetarea
empirică şi formalizarea raţionamentelor finale.

Metoda este definită ca fiind modul de cercetare, sistemul de reguli şi

principii de cunoaştere şi transformare a realităţii obiective (S. Chelcea, 2001).
Metodele reprezintă totalitatea instrumentelor folosite într-o cercetare pentru
culegerea şi prelucrarea datelor. Clasificarea metodelor se poate face după mai
multe criterii:
3.Concepte de bază în
cercetarea ştiinţifică
1. După criteriul temporal, se descriu metode transversale şi
metode longitudinale. Metodele transversale urmăresc descoperirea
relaţiilor dintre laturile, aspectele, fenomenele şi procesele socio-umane
la un anumit moment dat. În această categorie se încadrează
observaţia, testele, ancheta (pe bază de chestionar şi pe bază de
interviu).
Metodele longitudinale studiază evoluţia fenomenelor în timp; în
această categorie se încadrează studiul de caz, biografia, studiul panel
etc. Aceste metode permit o oarecare predicţie făcută cu prudenţă şi nu
pe termen foarte îndelungat.
2. După criteriul reactivităţii, adică al gradului de intervenţie al
cercetătorului asupra obiectului de studiu, se disting: metode
experimentale în care psihologul intervine provocînd producerea unor
fenomene, metode cvasi-experimentale (ancheta, sondajul de opinie),
în care psihologul nu intervine activ, dar este prezent, ceea ce poate
duce la o modificare a răspunsurilor (apariţia aşa-numitelor "răspunsuri
dezirabile"); metode de observaţie, în care psihologul nu este prezent
faţă în faţă cu participanţii (studiul documentelor sociale, observaţia
indirectă), situaţie în care comportarea participanţilor este absolut
liberă, spontană.
3.Concepte de bază în
cercetarea ştiinţifică
3. După criteriul numărului de unităţi sociale luate în studiu (numărul
de subiecţi), se disting: metode statistice, care presupun investigarea
unui număr mare de subiecţi (aproximativ 1000-1500, minimum 50):
anchete socio-demografice, chestionare de opinie etc; şi metode
(analize) cazuistice, care presupun studiul integral al cîtorva unităţi sau
fenomene (biografia, monografia, studiul de caz).

Tehnica psihologică reprezintă un demers operaţional al

abordării. Ex: ancheta reprezintă o metodă, iar tehnica aleasă în
cadrul acestei metode poate fi chestionarul sau interviul.

Procedura se referă la modalitatea concretă de culegere a

datelor: creion şi hîrtie, reportofon, cameră video, etc.
4.Tipuri de cercetare
Extensiva – vizeaza largirea
inventarului de cunostinte despre un
domeniu
Intensiva – vizeaza adancirea
intelegerii prin explicare
Constatativa – vizeaza numai
cunoasterea si descrierea unui aspect
al activitatii de efs - Este in general
calitativa
Ameliorativa – verifica eficienta unor
ipoteze de cercetare presupuse utile
ameliorarii randamentului in efs , in
general cantitativa
Longitudinala – care se efectueaza pe
o perioada mai lunga de timp, poate
evidentia evolutia lucrului cercetat
Transversala – pe o perioada scurta
de timp si arata starea de moment a
lucrului cercetat
De laborator – in conditii artificiale,
nefamiliar pt subiect
In conditii naturale – in cadrul obisnuit,
familiar pt subiect
Participativa – cercetatorul se afla in
mijlocul subiectilor
Neparticipativa - cercetatorul este un
observator din afara
Unidisciplinara – pe un singur plan : …
Pluridisciplinara – pe mai multe planuri
– fiziologic si biochimic de exemplu
Interdisciplinara – apar corelatii privind
informatii pe planuri diferite (fiziologic,
biochimic, psihologic etc. ) creand o
viziune integrativa asupra procesului
studiat
Colectiva – cercetare efectuata pe
esantioane mari de subiecti
Individuala – studiul de caz
 5.Tipuri de
rationament stiintific:

In general problemele specifice de cercetare apar din doua

tipuri/metode de rationament: INDUCTIV sau DEDUCTIV
Metoda INDUCTIVA este un rationament prin care plecand de la
cunostinte despre fapte individuale ajungem la cunostinte despre
ceea ce este esential si general in aceste aceste fapte si obiecte
individuale. Adevarul premiselor nu garanteaza adevarul
concluziilor.
Metoda DEDUCTIVA este un rationament care merge de la general
la particular si in care concluzia decurge din premise, si e adevarata
daca premisele sunt adevarate.
6.Cercetarea cantitativă

Din punct de vedere epistemologic, paradigma pozitivistă căreia i se

supun cercetările cantitative (atât cele de tip experimental, cât şi cele de
tip descriptiv) pornesc de la premisa că evenimentele, informaţiile care
se obţin prin metoda experimentală sau prin metodele descriptive
reprezintă psihicul şi pot fi analizate într-un mod neutru şi obiectiv. Cu
alte cuvinte, pozitivismul admite că există o realitate exterioară
subiectului (o conduit externă „care reproduce” ad integrum trăirile
interne), care poate fi măsurată şi analizată de cercetător absolut
obiectiv. Subiectivitatea, identificată ca eroare, sau posibilă eroare, poate
fi, conform acestei perspective, eliminate prin concordanţa observaţiilor
(principiul obiectivităţii din psihologia generală) şi verificarea
experimentală. De asemenea, un alt criteriu de validare este numărul de
cazuri, dimensiunea grupului pe care se realizează studiul. Cu cât
numărul cazurilor de analizat este mai mare cu atât certitudinea
rezultatelor creşte. Cercetările cantitative prin caracterul matematic,
ştiinţific riguros al metodelor sale şi prin condiţiile ferme de selecţie a
eşantioanelor de subiecţi permit controlul rezultatelor şi generalizarea
acestora. Utilizarea matematicii, a statisticii, în cercetările sociale este
unica şansă de a le transforma în ştiinţă, conform adepţilor acestei
abordări.
6.Cercetarea cantitativă

Principiile aplicabile în metodologia cantitativă:

- realitatea este obiectivă, simplă;
- fiinţa umană este determinată de caracteristicile contextului social
în care trăieşte; în comportamente se regăsesc în totalitate trăirile
psihice, interne, subiective;
- datele de cercetare nu trebuie interpretate prin prisma valorilor
morale, informaţia care se obţine prin aplicarea unei probe
reprezintă o realitate psihologică şi nu trebuie asociată cu
calificative de tipul bun sau rău;
- explicaţia unui fapt social trebuie să rezulte din cercetare.
Construcţia unei teorii trebuie să urmeze o cale bine definită prin
utilizarea de concepte şi proceduri formale astfel încât studiul să
poată fi replicat de alţi cercetători;
- demersul logic al teoriilor este deducţia.
6.Cercetarea calitativă

Paradigma comprehensivă căreia i se supun cercetările calitative

consideră pe de o parte că psihicul nu este integral prezent în
comportamentul manifest, şi pe de altă parte neagă teza independenţei
posibile între conduita de măsurat, observat şi percepţia ei obiectivă.
Conform acestei teorii, 17 obiectivitatea cercetătorului este o iluzie.
Devereux (1980) precizează că în ştiinţele socio-umane trebuie să se
ţină cont şi de cercetător, iar trăsăturile acestuia ca individualitate sunt
vrând-nevrând implicate în activitatea de cercetare şi pot influenţa
rezultatele. Pentru a îndrepta neajunsul propriei noastre condiţii umane
(incapacitatea de a fi total obiectivi), autorul propune validarea de
semnificaţie, ca moment obligatoriu al cercetărilor calitative.
6.Cercetarea calitativă
Această metodă se aseamănă cu principiul obiectivităţii, bine
cunoscut în psihologia generală, şi anume, validarea de
semnificaţie este obţinută printr-o analiză obiectivă şi critică, de
către un grup neutru, a datelor intermediare şi finale ale unei
cercetări. Acest grup este alcătuit din experţi în acelaşi domeniu.
Informaţiile obţinute prin intermediul unui demers calitativ nu se pot
generaliza deoarece se lucrează cu grupuri mici de participanţi şi,
au ca scop, în majoritatea cazurilor, determinarea cauzelor,
motivelor care generează anumite comportamente. Cercetarea
calitativă ţinteşte către o analiză de profunzime a caracteristicilor
unui segment al realităţii sociale.
7.Metode de cercetare

Metodele de cercetare stiintifica specifice le putem grupa in

3 categorii:
1. METODE CU CARACTER GENERAL
 ISTORICA
 HERMENEUTICA
 AXIOMATICA
 MATEMATICA
 STATISTICA
 MET. MODELARII
 SISTEMICA
 CIBERNETICA
 OPERATIONALA
7.Metode de cercetare
2. METODE DE INVESTIGATIE PROPRIU-ZISE !!!
Sunt metode particulare, se aplica in cadrul unei anumite stiinte
si reprezinte instrumente de lucru asupra realitatii din acea
stiinta specifica.

Metoda observatiei

Tipuri de observatie : - AUTO OBSERVATIA, OBS. PROPRIU

ZISA, OBS. SPONTANA (NEORGANIZATA), OBS.
SISTEMATICA, OBS. DIRECTA sau INDIRECTA, OBS.
CONTINUA sau DISCONTINUA , OBS. CLINICA (CENTRATA
PE O SINGURA PERSOANA), INTEGRALA (TOATE
ELEMENTELE URMARITE)-SELECTIVA (UN ELEMENT
URMARIT);
PASIVA - PARTICIPATIVA; DIRECTA (OBSERVATOR LA
VEDERE)- INDIRECTA (OBSERVATOR ASCUNS)
7.Metode de cercetare
Metoda anchetei
(poate fi de mai multe tipuri: prin chestionar, prin interviu direct, prin
focus grup…)
Chestionarele pot fi de mai multe feluri (am discutat la seminarii...)
a) după conţinut: factuale; de opinie;
b) după formă: cu răspunsuri închise(DA, NU)
cu răspunsuri la alegere
cu răspunsuri deschise
cu răspunsuri la alegere si ierarhizate
mixte
a) după modul de aplicare: autoadministrate: poştale, publicate în
reviste; administrate de operatori.
(in plus am mentionat variantele prin telefon si internet)
„ Chestionarul reprezintă o succesiune logică şi psihologică de întrebări
scrise sau imagini grafice cu funcţie de stimuli, în raport cu ipotezele
cercetării, care prin administrare de către operatorii de anchetă sau
prin autoadministrare, determină din partea celui anchetat un
comportament verbal sau nonverbal, ce urmează a fi înregistrat în
scris." (S. Chelcea, 1975, p. 140).
Interviurile au doua forme (dupa Mihai Epuran, 2008)
a) după structurare: formale; informate;
b) după aplicare: individual, cu eticheta „faţă în faţă"; în grup.
6.Metode de cercetare

Metoda convorbirii (poate fi de mai multe tipuri: standardizata, semi-

standardizata si libera)
Metoda studiului de caz – rar utilizata si foarte important: NU are
aplicabilitate generala
Metoda experimentala
– cea mai importanta si utilizata metoda
Experimentul este cea mai riguroasa metoda de testare a unei
ipoteze.
”Experimentul verifica o relatie presupusa (in ipoteza) intre 2
fenomene, prin provocarea si controlul acestora de catre
experimentator.” (Epuran, pag. 247, 2005)

Experimentul are 3 etape – Pregatirea - Efectuarea -

Evaluarea.
Mai pe larg experimentul poate fi impartit in 15 pasi (dupa Septimiu
Chelcea, citat de Marian Niculescu, 2002):
6.Metode de cercetare

1. alegerea temei
2. stabilirea ipotezei
3. alegerea variabilelor experimentale (sa fie masurabile si relevante)
4. stabilirea nivelurilor de testare a variabilelor alese (intervalul de timp
dintre testari, etc.)
5. intocmirea planului experimentului
6. alegerea subiectilor
7. stabilirea situatiei experimentale (mediul in care se organizeaza,
instructajul subiectilor, etc.)
8. discutarea protocolului de experiment cu specialistii (de EX. Profesorul
indrumator)
9. pretestarea experimentului (test PILOT)
10. revizuirea proiectului de experiment
11. Desfasurarea reala a experimentului
12. Colectarea si prelucrarea datelor experimentului
13. Analiza datelor
14. Interpretarea datelor
15. Prezentarea datelor intr-un raport de cercetare
6.Metode de cercetare
2. METODE DE PRELUCRARE, ANALIZA SI INTERPRETARE
Metoda matematica
Este o etapa de abstarctizare superioara a unei stiinte si vizeaza
latura cantitativa a studiului fenomenelor sau lucrurilor dintr-un
domeniu. Precede metoda statistica (oferind valori numerice
unor fenomene, lucruri etc )
Metoda statistica
“STATISTICA= disciplina stiintifica al carei obiect de studiu sunt
fenomenele de masa si care prelucreaza sistematic date
referitoare in special la populatii umane.” (M. Niculescu-2002)
ROLUL STATISTICII:
“Statistica se ocupa cu COLECTAREA si ORDONAREA unor
date dintr-un domeniu oarecare (social, biologic, psihologic, etc)
urmand ca din exprimarile lor NUMERICE, supuse unor calcule,
sa desprinda concluzii cu privire la LEGITATEA specifica
domeniului.” (M. Niculescu-2002)
Bibliografie

► Gagea, A., Metodologia cercetării ştiinţifice

în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei
“România de mâine”, Bucureşti, 1999.
► Epuran, M., Metodologia cercetării
activităţilor corporale, vol. I şi II, Editura
ANEFS, Bucureşti, 1992.
► Niculescu, M., Metodologia cercetării
ştiinţifice în educaţie fizică şi sport, Editura
ANEFS, Bucureşti, 2002.
► Tüdös, Şt., Elemente de statistică aplicată,
Editura ANEFS, Bucureşti, 1993.