Metode Si Tehnici Cercetare T1 T2

ÎNVĂŢĂMÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti
METODE ŞI METODOLOGII DE CERCETARE ÎN

ŞTIINŢELE COMUNICĂRII
SUPORTURI DE CURS
Tutorat 1
CONF. DR. VALENTINA MARINESCU
1
1.1. TRADIŢII DE CERCETARE ÎN STUDIUL COMUNICĂRII
În decursul timpului cercetarea comunicării şi a mass media a împrumutat şi a fost
dominată de teorii care au aparţinut antropologiei, lingvisticii, sociologiei, ştiinţei politice
şi psihologiei. Cel mai puternic element al comunicării ca domeniu de studiu este faptul
că este un spaţiu interdisciplinar unde se întâlnesc o diversitate de discipline academice
existente. Metodele de cercetare existente în acest câmp sunt modalităţi de a aduna
dovezile necesare pentru definiţiile concurente a ceea ce este considerat drept abordarea
legitimă şi demnă de a fi luată în seamă a vieţii sociale şi culturale. Există mai multe
abordări concurente ale investigaţiei sociale şi culturale care stau la baza cercetării în
studiile comunicării şi a mass media:
1. Pozitivismul: Pleacă de la presupoziţia că a investiga lumea socială şi culturală nu este
ceva diferit în principiu de a investiga lumea naturală şi că aceleaşi procedee
fundamentale se aplică ambelor. Deci, ca şi în ştiinţele naturale, în ştiinţele sociale unica
dovadă ştiinţifică admisibilă sunt “faptele” stabilite prin observaţia personală sistematică.
Aceasta procedură cere cercetătorilor să fie “obiectivi”, adică să se plaseze la distanţă de
subiectele lor de cercetare şi, totodată, să nu fie influenţaţi în munca lor de valorile şi
judecăţile personale. Este favorizată înregistrarea cantitativă (numerică ) a faptelor
importante care pot fi prelucrate folosind tehnici statistice. Presupoziţia de bază este că o
“ştiinţă” trebuie să se bazeze pe datele empirice care sunt produse de observaţia directă.
Totuşi, nu orice cercetare empirică sau folosire a statisticii în cercetare înseamnă automat
empirism, pentru că empirismul este o atitudine faţă de relaţiile dintre teorie şi cercetarea
practică. Pozitivismul consideră că scopul general al ştiinţei este dezvoltarea
generalizărilor despre relaţiile dintre “faptele” sociale care stabilesc conexiuni
fundamentale între cauză şi efect. Pentru realizarea acestui obiectiv generalizările
existente trebuie să fie testate permanent în raport cu dovezile care există pentru a vedea
dacă predicţiile specifice (ipotezele) pe care le produc sunt sprijinite (verificate) sau nu
(falsificate). Testarea cere cercetătorului izolarea relaţiilor de care sunt interesaţi de alţi
factori care le pot influenţa-deci, o muncă de laborator unde cercetătorul să poată controla
condiţiile. Acolo unde nu este posibil să se realizeze experimente dovezile trebuie
controlate statistic riguros în etapa analizei. Astfel de procedee ar produce „predicţii
robuste” care ar permite agenţiilor sociale să intervină. Din această perspectivă există
deci diviziuni clare la nivelul metodei, cea mai importantă dintre acestea fiind cea dintre
metodele calitative şi cele cantitative. Mai exact, distincţia este făcută între metodele care
produc dovezi cantitative ce pot fi exprimate în numere şi metodele care produc materiale
cantitative . Pozitiviştii folosesc metode calitative dar numai în etapa preparatoare/pilot
pentru un studiu care are drept scop producerea datelor cantitative. ”Realitatea socială”
este ceva exterior, obiectiv, care constă dintr-o reţea de forţe şi relaţii „cauză-efect” care
există independent de cercetător sau subiecţii studiaţi. Munca de cercetare constă în
identificarea acestor forţe, în demonstrarea modului în care ele funcţionează şi
dezvoltarea de „predicţii robuste” care pot fi folosite ca bază pentru intervenţia raţională.
2. Abordările interpretative: Centrul de interes al acestor cercetări este nu stabilirea
relaţiilor de tip “cauză-efect” ci studierea modalităţilor în care oamenii dau sens lumilor
lor sociale şi modalităţilor în care ei exprimă aceste semnificaţii prin limbaj, sunet,
imagini, stil personal şi ritualuri sociale. Apărătorii acestei perspective pun un accent
deosebit pe practicile etnografice dezvoltate de antropologi, caz în care cercetătorul intră
într-o localizare socială particulară, ajunge să-i cunoască intim pe oameni. Această
2
perspectivă insistă că întreaga cunoaştere socială este un produs comun al unor multiple
întâlniri, conversaţii şi argumente pe care cercetătorul le are cu oamenii pe care îi
studiază. Conform acestei perspective structurile organizaţionale sociale ale vieţii sociale
şi culturale sunt produse şi reproduse continuu prin activităţile multiple ale vieţii de zi cu
zi. Realităţile sociale sunt construite şi reconstruite continuu prin practicile sociale de
rutină – de aici denumirea de constructivism asociată orientării. Scopul cercetării în
această perspectivă este unul interpretativ: A înţelege modul în care alţi oameni înţeleg
lumea prin analiza semnificaţiilor pe care ei le atribuie acestei lumi. Scopul unei astfel de
cercetări este producerea “descrierii dense” (thick description). Ceea ce diferenţiază
cercetarea interpretativă de cea pozitivistă nu este referinţa la cifre ci modul concret în
care acestea sunt utilizate. Pozitiviştii se bazează pe statistici pentru a căuta un răspuns la
întrebările de cercetare în timp ce cercetătorii interpretativi le văd ca un punct de plecare
în analiza şi investigaţia ulterioară.
3. Realismul critic: Se situează pe aceleaşi poziţii ca şi cercetătorii interpretativi atunci
când susţine că lumea socială se produce şi se transformă în viaţa de zi cu zi. Totuşi
această presupoziţie mai conţine şi ideea că acţiunea cotidiană nu poate fi înţeleasă
adecvat fără a ţine cont de formaţiile culturale şi sociale care o modelează şi o acoperă
furnizându-i mediile, mijloacele şi regulile pentru tot cea ce se realizează. Totodată
această abordare este de acord cu pozitivismul în ceea ce priveşte existenţa unor structuri
sociale şi culturale care modelează opţiunile acţionale ale oamenilor dar care există
independent de conştientizarea de către ei a acestor structuri. Totuşi realismul critic
insistă că spre deosebire de structurile care organizează lumea socială cele care
organizează lumea socio-culturală au o evoluţie istorică: apar într-un anumit moment, în
anumite circumstanţe, şi sunt permanent modificate de acţiunea socială. Orientarea
pledează deci pentru o înţelegere a relaţiilor dintre structurile sociale şi culturale şi
activitatea de zi cu zi care are la bază conceptul de activitate umană transformativă.
Structurile generale produc o diversitate de răspunsuri posibile dintre care unele pot
provoca sau schimba mai degrabă circumstanţele existente decât să le confirme. Dar
pentru că formaţiunile fundamentale nu corespund semnificaţiilor simţului comun ele
rămân de obicei invizibile oamenilor în viaţa de zi cu zi. Acolo unde pozitivismul se
concentrează pe evenimentele atomice şi interpretativii se concentrează pe semnificaţiile
folosite de oameni pentru a înţelege lumea realismul critic este preocupat de mecanismele
de generare care stau la baza şi produc evenimente observabile şi sisteme de semnificaţii
cotidiene plus pe legăturile dintre aceste nivele. De aici provocarea căreia trebuie să-i
facă faţă cercetarea: 1. Ea trebuie să fie interdisciplinară, să se bazeze pe mai multe ştiinţe
socio-umane; 2. Ea trebuie să utilizeze toate tehnicile investigative produse în diverse
ramuri ale ştiinţelor socio-umane. Deci, „amestecul” de metode este un element central
al realismului critic.
1.2. METODOGIA CERCETĂRII COMUNICĂRII: TIPOLOGIA

METODELOR; ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE.
1.2.1. Tipologia metodelor de studiu a comunicării
Statutul epistemologic al unei ştiinţe-în cazul de faţă, ştiinţele comunicării-poate fi
măsurat prin: (a) obiectul ei –sistemul ei de referinţă; (2) sistemul conceptual-structura
teoretică; (3) sistemul de metode-structura metodologică.
3
Din punct de vedere etimologic „Metodologie” ca termen vine din greacă: methods- care
semnifică cale, drum-şi logos-care semnifică ştiinţă. Există două mari tipuri de înţelegere
a „Metodologiei” în general: (a) este vorba de o evaluare filosofică asupra conceptelor şi
de o cercetare asupra unui domeniu de studiu/de cunoaştere; (b) ansamblu de tehnici şi
strategii de cercetare a unui domeniu al realităţii.
„Metoda” în cazul comunicării poate fi definită drept un mod de cercetare, un sistem de
reguli şi principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective. „Tehnica” este un
ansamblu de prescripţii metodologice (reguli, procedee) necesare activităţii de cercetare
în domeniul comunicării. „Procedeul” reprezintă o modalitate specifică de acţiune , de
folosirea a instrumentelor de investigaţie.
De exemplu: ancheta este metoda utilizată pentru a studia comportamentul de consum
media (lectură presă scrisă, vizionarea emisiuni TV, audiere programe radio);
chestionarul şi observaţia reprezintă tehnicile de cercetare. În cazul chestionarului
procedeul de lucru îl reprezintă chestionarul auto-administrat (completat chiar de
subiect) iar în cazul observaţiei procedeul de lucru îl reprezintă observaţia participativă
(situaţie în care cercetătorul observă din interior activităţile de interes).
În cazul cercetării comunicării este vorba de studiul aspectelor observabile, empirice ale
acesteia, iar activitatea poate lua forma fie a Inducţiei fie pe cea a Deducţiei.
Schema-inducţia vs. Deducţia în procesul cercetării comunicării
DEDUCŢIA
Teoria Formularea Interpretarea Adunarea datelor;
existentă ipotezelor datelor; testarea ipotezelor;
instrumente de validarea teoriei
lucru, eşantioane existente
INDUCŢIA
Observaţia Măsurarea, Formularea de Formarea Formula
realităţii estimarea generalizări conceptelor rea
parametrilor empirice
teoriei
De exemplu, în cazul unei cercetării inductive se pleacă de la o teorie existentă-fie
aceasta teoria fluxului în două trepte al comunicării. O ipoteză care poate fi formulată
plecând de la această teorie este următoarea: „În decursul unei campanii electorale
influenţa comunicării de masă asupra opiniilor politice va fi mai mică decât cea
exercitată de comunicarea interpersonală”. Ca instrument de lucru pentru a testa
această ipoteză este ales chestionarul, care va cuprinde atât întrebări legate de efectele
comunicării inter-personale cât şi întrebări referitoare la influenţa exercitată de
mesajele transmise prin intermediul mass media. Chestionarul va fi aplicat pe un
eşantion reprezentativ la nivel naţional iar datele adunate vor confirma sau nu ipoteza
de lucru. Pentru o cercetare de tip deductiv fie situaţia în care cercetătorul observă
anumite comportamente comunicaţionale specifice în viaţa de zi-cu-zi, de exemplu, faptul
că familiile la care merge în vizită şi în general prietenii lui au un „ritual” de
televizionare: dacă până la ora 19 fiecare are o activitate separată, în momentul în care
încep „Ştirile” la TV toţi membrii unei familii şi cei aflaţi întâmplător în acelaşi spaţiu
cu ei se adună în camera unde se află aparatul TV şi urmăresc informaţiile TV: Plecând
de aici se decide realizarea unei cercetări pe tema modelelor de consum media în
familie, iar ca instrument de lucru pentru a aduna datele este aleasă observaţia
4
participativă şi interviul individual. După realizarea cercetării se poate elabora o
tipologie a consumului intra-familial al mesajelor media şi elabora o nouă teorie asupra
efectelor exercitată de comunicarea de masă.
O distincţie importantă în interiorul metodelor de cercetare a comunicării este cea dintre
cercetarea de tip calitativ şi cea de tip cantitativ. Succint, „calitate” înseamnă în fapt “De
ce tip?” şi implică evaluarea plus aprecierea legată de calitate; în timp ce „cantitatea”
înseamnă “Cât de mare/mult/mulţi?” şi implică numere, mărime şi măsurare.
Cercetarea calitativă Cercetarea cantitativă
Evaluează Numără,măsoară
Foloseşte concepte pentru a explica Prelucrează datele adunate
Se concentrează pe estetica textului Se concentrează pe numărul de apariţii ale
lui X
Teoretică Statistică
Interpretează Descrie, explică şi prevede
Conduce la o evaluare Conduce la o teorie sau o ipoteză
Interpretarea poate fi abordată Metodologia poate fi abordată
Se poate stabili astfel o diferenţă dintre cercetătorul cantitativist vs. cel calitativist de
tipul:
Cercetătorul cantitativist Cercetătorul calitativist
Informaţie Interpretare
Media Semnificaţie
N=∞ N=1
Cantitativă Calitativă
Accent pe proiectare Accent pe analiză
Accent pus pe audienţă care receptează Accent pe textul produs
lucrarea
Statistică Concepte din diferite domenii
Subiecte cuantificabile Subiecţi utili pentru teoretizare
Siguranţă dar trivialitate Nesiguranţă dar semnificaţie
Obţinerea unor date pentru o problemă Obţinerea ideilor pentru o problemă
Tradiţia pragmatică americană Tradiţia filosofică europeană
Numără toate cantităţile posibile şi existente Vede universul în particulele cele mai mici
1.3. ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE

Un proiect de cercetare pleacă de la câteva elemente/probleme/întrebări: (a) Cât de
importantă este problema de cercetare?; (b) Ipoteza de lucru este rezonabilă sau
testabilă?; (c) În cercetare sunt implicate probleme morale/etice?; (d) Cercetătorul are
abilităţile pentru a realiza cercetarea?; (e) Subiectul este destul de centrat şi de limitat
astfel încât poate fi realizat în termenele propuse şi cu resursele proiectate?; (f)
Metodologia este cea mai adecvată ipotezelor ?
Etapele cercetării în cazul unui proiect de studiere al comunicării sunt:
1. Stabilirea temei de cercetare-Ceea ce implică formularea unor motivaţii pentru
cercetare: Tema de cercetare trebuie să aibă o semnificaţie socială, cercetarea în sine
trebuie să contribuie la rezolvarea unei probleme sociale. De exemplu: tema poate fi de
tipul: influenţa exercitată de comunicare asupra unui grup social, norme şi reguli de
5
organizare în interiorul unei instituţii media, modalitatea în care a evoluta („perspectiva
istorică”) un tip de media etc.
2. Cadrul teoretic al cercetării-Se referă la definirea fenomenului studiat şi la
dezvoltarea unei teorii cu valoare explicativă orientată către cercetarea care se pregăteşte.
Se porneşte de la stadiul atins până la momentul de referinţă în cercetarea temei, de la
evidenţierea elementelor de consens dintre diferiţii cercetători ai domeniului şi a celor
aflate în dispută, a ipotezelor analizate şi a rezultatelor obţinute, măsura în care acestea
corespund informaţiilor deţinute despre domeniul comunicării care este vizat de acest
proiect şi se urmăreşte detaşarea aspectelor care necesita noi clarificări. De exemplu, un
cadrul teoretic posibil pentru analiza mass media în România după 1989 ar fi
reprezentat de totalitatea teoriilor referitoare la efectele media în plan social-dintre
acestea se pot alege acele teorii care susţin existenţa unei influenţe puternice a media în
plan social („agenda-setting”, de exemplu).
3. Operaţionalizarea conceptelor-orice proiect de cercetare vizează îndeosebi analiza
modului în care o serie de concepte din ştiinţele comunicării se pot „manifesta” în
realitate. „Conceptul” este un construct mental, abstract, realizat pe baza realităţii din care
el extrage esenţa ei. Conceptele pot fi numite şi observabile sau neobservabile. Problema
într-un proiect de cercetare este: Cum devin observabile conceptele? Conceptele devin
observabile pe măsură ce sunt operaţionalizate. Operaţia de operaţionalizare este un
proces mental cu aspect dinamic. 1. Ce înseamnă concepte „neobservabile” sau
neoperaţionalizbile? Este vorba de concepte care nu pot fi observate, care sunt doar
inteligibile pentru că reflectă esenţa şi aceasta nu pot fi observată, sesizată nemijlocit, ci
pot fi gândită, inteligibilă. 2. Ce înseamnă concepte „operaţionale” sau observabile? Este
vorba de acea specie de concepte care poate servi nemijlocit în cercetarea realităţii-ele nu
sunt identice cu cele operaţionalizabile (care vor fi făcute mai târziu operaţionale) –
fiecare dimensiune operaţională a lor poate fi precizată sau determinată. De exemplu,
„comunicarea” este un astfel de concept care trebuie operaţionalizat. Nu pot fi studiate
toate dimensiunile sau formale sale de manifestare, de aceea o primă etapă constă în a
delimita tipul de comunicare la care proiectul face referire-de exemplu, comunicare
interpersonală şi comunicare de masă. În cea de-a doua etapă a operaţionalizării se
poate opta pentru următoarea clasificare: (a) Comunicarea interpersonală-va fi sub-
operaţionalizată în (1) comunicare la nivelul diadei (acord, dezacord, neutru); (2)
comunicare la nivelul triadei sau a grupului(acord, dezacord, neutru); (b) Comunicarea
de masă va fi, la rândul ei sub-operaţionalizată în: (a) mijloacele de transmitere a
informaţiei (presă, radio şi televiziune); (b) efectele la nivelul receptorului (efecte pe
termen lung şi efecte pe termen scurt); (c) tipul de expunere la comunicarea de masă
(frecvenţa vizionării/audierii/lecturii mesajelor; expunere accidentală sau voluntară).
Am avea astfel o schemă de tipul următor:
6
COMUNICARE
Comunicare inter-personală Comunicare de masă
Mijloace de Efecte la Tip de

Triada/ transmitere nivelul expunere
Diada Grupul mesaj receptorului la mesaj
1. Acord 1.Acord 1. Presa scrisă 1. Efecte pe 1. Expunere

2. Dezacord 2. Dezacord 2. Radio termen lung accidentală
3. Neutru 3. Neutru 3. Televiziune 2. Efecte pe 2. Expunere
termen scurt voluntară
După operaţionalizarea conceptelor următoarea etapă este cea a construcţiei indicatorilor.

Un indicator reprezintă un mijloc de măsurare a variabilelor, adică a elementelor din
realitate pe care le studiem. De exemplu, în cazul operaţionalizări anterioare pentru sub-
conceptul „Mijloace de transmitere a mesajelor comunicării de masă” pot fi consideraţi
indicatorii: 1. Opinii referitoare la rolul social al televiziunii; 2. Încrederea sau
neîncrederea în diferite canale de comunicare în masă;3. Imaginea despre raportul
jurnaliştilor cu sfera politică;4. Relaţiile de simpatie şi antipatie faţă de ziarişti; 5.
Încrederea în jurnaliştii cunoscuţi; 6. Opinii despre rolul social al ziariştilor.
În fine, ultima etapă a operaţionalizării conceptelor este cea a construcţiei indicilor, prin
care are loc o nouă apropiere între teorie şi planul empiric. La acest nivel sunt măsurate
îndeosebi variabile observate în plan empiric. De exemplu, în cazul anterior se va încerca
măsurarea variabilei „opinii” pentru situaţia indicatorului „Opinii referitoare la rolul
social al televiziunii” prin intermediul indicelui exprimat sub forma întrebării:„După
părerea dvs. în societatea românească actuală televiziunea are rolul de a: 1. Informa; 2.
Educa; 3. Distra; 4. Nu ştiu/Nu pot aprecia”
4. Problema formulării ipotezelor şi a operaţiilor cu ipotezele- Ipoteza ştiinţifică este
un moment al cunoaşterii, o etapă a ei. Este o problemă care se pune în momentul
pregătirii conceptuale, de alegere a conceptelor şi de operaţionalizare a conceptelor.
Ipoteza este o interpretare anticipativă şi raţională a fenomenelor, bazată pe cunoştinţe
acumulate anterior despre fenomenul respectiv dar care se formulează şi prin anticiparea
evoluţiei acestui fenomen în viitor. Undeva în procesul de formulare al ipotezelor se pune
în legătură evoluţia anterioară şi anticiparea evoluţiei viitoare. Enunţul ipotetic este: 1.
Un enunţ anticipativ-de îndată ce enunţul ipotetic este verificat se obţine o explicaţie în
raport cu fenomenele care se produc-explicaţia este, de regulă, de tip determinist, cauzal.
2. Un enunţ anticipativ operaţional-pe baza explicaţiilor obţinute putem obţine alte
enunţuri care să ne permită enunţuri despre acţiunile noastre. Principalele atribute ale
ipotezei ştiinţifice: (a) Validitatea –enunţul ştiinţific are un anumit grad de concordanţă
cu materialul faptic la care se referă-enunţul ca atare este formulat astfel încât să
surprindă tendinţele şi structurile evoluţiei; (b) Verificabilitatea sau testabilitatea –enunţul
ipotezei este ştiinţific dacă este principial verificabil cu mijloacele demersului ştiinţific,
adică dacă putem avea accesul la o serie de fapte empirice cu ajutorul cărora se verifică
enunţul. Verificarea presupune confirmarea sau infirmarea ipotezei-ipoteza care este
verificată pozitiv devine teză (cunoaşterea trece din cadrul ipotetic în cel tetic); (c)
7
îndoiala sau provizoratul-enunţul ipotetic presupune ceva incert, care se poate să nu să se
producă; (d) Comunicabilitatea-ipoteza trebuie să fie formulată clar şi simplu în cadrul
comunităţii ştiinţifice.
Elementul central este cel de cauzalitate-ipoteza caută să stabilească relaţia dintre o cauză
şi efectul pe care îl produce aceasta din punctul de vedere al studiului comunicării. Există
mai multe tipuri de relaţii cauzale:
1. Relaţiile cauzale lineare bazate pe antecedenţă temporală şi acţiunea eficientă a unor
factori pentru realizarea unui fenomen.
A B
Antecedent în raport cu B
2. Relaţiile cauzale teleologice –sunt caracterizate prin faptul că apariţia fenomenului A
este explicată prin recursul la un fenomen ulterior (viitor)
A B
timp prezent timp viitor

3. Relaţii cauzale circulare-A şi B se determină reciproc:
A B
4. Relaţii cauzale de tip feed-back (retroacţiuni)-pot fi negative sau pozitive. În acest caz:
A B C
Retroacţiune
Ipoteza sau enunţul ipotetic poate fi de mai multe feluri:
A. După gradul de conceptualizare: (1) Ipoteze generale sau teoretice- aplicate la
ansamblul cercetării, sunt ipoteze care privesc întregul complex cercetat-ele sunt testabile
indirect prin medierea ipotezelor de lucru; (2) Ipoteze de lucru sau empirice-sunt ipoteze
parţiale, se referă la unele aspecte care trebuie studiate-ele trebuie să fie sistemic alcătuite
pentru a asigura testabilitatea ipotezei generale.
B. După sfera lor: (1) Ipoteze globale-se referă la ansamblul fenomenelor studiate; (2)
Ipoteze parţiale-surprind numai realităţile sectoriale, factoriale.
C. După nivelul de elaborare: (1) Ipoteze de cercetare (teoretice, generale)-sunt formate
din enunţuri generale, cele mai largi, pentru ghidarea teoretică a investigaţiei; (2) Ipoteze
de lucru (empirice) –sunt operatorii, se referă la anumite momente, secvenţe testabile
nemijlocit ale investigaţiei respective-enunţurile lor se referă numai la o anumită latură a
fenomenului cercetat.
Există şi alte tipuri de ipoteze: (1) descriptive-de identificare a fenomenelor, faptelor,
problemelor; (2) statistice sau probabiliste-permit explorarea corelaţiilor dintre variabilele
diferite care sunt caracteristice pentru universul studiat; (3) euristice-au rolul de a
investiga actul social, faptul social; (4) nomologice-sunt enunţuri explicative asupra a noi
modalităţi de a formula legi şi legităţi; (5) explicite şi implicite.
Ipotezele se expun prin judecăţi ipotetice de tipul: „Dacă X atunci Y”. De exemplu, în
cazul conceptelor operaţionalizate anterior se poate presupune că în cadrul comunicării
de masă (ca un concept specific) putem vorbi de o relaţie cauzală între”Mijloacele de
transmitere a informaţiei” (A) şi „Efectele receptării mesajelor media la nivelul
receptorului” (B) de tipul A→B. la un nivel general o ipoteză referitoare la această
8
relaţie poate fi formulată astfel: „Tipul mass media determină efectele receptorii
mesajelor media la nivelul receptorului”. Este evident că o astfel de ipoteză este greu de
verificat în realitate de aceea va fi necesară o alegere între indicatorii specifici celor
două sub-concepte. Să presupunem că optăm pentru „Frecvenţa consumului mesajelor
media” (în cazul A) şi pentru „Efecte pe termen lung asupra opţiunilor politice” (în
cazul B). Reformularea ipotezei anterioare va lua astfel forma: „Dacă un individ
consumă mai mult mesajele politice ale presei scrise atunci opiniile lui politice se vor
schimba în decursul timpului”.
5. Stabilirea eşantionului-Orice cercetare se confruntă cu imposibilitate practică, cea de
a interoga individual toţi membrii unei populaţii de interes, şi cu o posibilitate practică,
care este cea de a descrie întregul prin parte. Această posibilitate de a descrie totul prin
parte rezultă din aplicarea tehnicilor de eşantionaj: tehnicile probabiliste şi tehnicile non-
probabliste. Prin definiţie eşantionarea urmăreşte realizarea unei cercetări reprezentative
prin studierea unei părţi din întreaga populaţie sau din întreg ansamblul care îl interesează
pe cercetător.
A. Tehnicile probabiliste de eşantionare-eşantionarea constă din selecţionarea sau
extragerea unui eşantion dintr-o populaţie. Cu scopul de a putea aplica sau generaliza
rezultatele obţinute pe baza acestui eşantion la ansamblul populaţiei din care este extras,
trebuie să ne asigurăm că el reprezintă corect această populaţie. Ori, singura modalitate
prin care ne asigurăm este de a alege la întâmplare indivizii care vor face parte din
eşantion. De fapt se estimează că orice caracteristică, oricare ar fi aceasta, este repartizată
şa întâmplare într-o populaţie suficient de mare. Dacă, în consecinţă, se alege la
întâmplare un număr destul de mare de indivizi care provin din această populaţie, aceştia
trebuie în mod normal să furnizeze un portret valid al caracteristicilor acestei populaţii.
Tehnicile probabiliste permit ca, plecând de la calculul statistic, să se precizeze riscurile
consistente cu generalizarea la ansamblul populaţiei a rezultatelor măsurătorilor
efectuate. Aceste tehnici implică de fapt „o veritabilă tragere la sorţi”, adică, aşa cum
explică Beaud, că fiecare individ din populaţie are o şansă cunoscută de a fi ales. Ele
permit, deci, să se precizeze, pentru fiecare element din populaţie, probabilitatea de a fi
inclus în eşantion. În cel mai simplu caz, probabilitatea de includere este aceeaşi pentru
fiecare dintre elemente, dar aceasta nu este o condiţie necesară. Ceea ce este necesar în
cazul eşantionării probabiliste este ca fiecare element să aibă o anumită probabilitate de a
fi inclusă care trebuie precizată. Această probabilitate de includere permite a determina că
un eşantion nu este reprezentativ decât cu o probabilitate dată . Una dintre modalităţile de
a reduce această marjă de eroare constă din a mări talia eşantionului. Există patru tehnici
care permit precizarea probabilităţii de a include fiecare dintre elementele populaţiei în
eşantion.
A.1. Eşantionarea aleatoare simplă-eşantionarea aleatoare simplă constituie tehnica
principală de eşantionare probabilistică. Atunci când se aplică această tehnică, fiecare
individ are nu numai o şansă cunoscută, dar şi o şansă egală de a fi ales pentru a face
parte din eşantion. Această tehnică seamănă cu cea a tragerii la loterie, al cărei
caracteristică este că extragerea unui element trebuie să fie independentă de extragerea
unui alt element ce aparţine populaţiei.
A.2. Eşantionarea sistematică-tehnica de eşantionare sistematică este mai simplă decât
cea a eşantionării aleatorii simple. Ea constă din a alege indivizii la intervale fixe într-o
9
listă. Numai primul individ este ales la întâmplare. În acest tip de eşantionare nu există
independenţa extragerilor pentru că primul individ ales determină alegerea restului.
A.3. Eşantionarea cluster-eşantionarea cluster constă, într-un prim moment, în a alege sau
a extrage la întâmplare grupuri de persoane şi nu de indivizi. Apoi, se supune analizei fie
ansamblul acestor clustere fie o parte (un eşantion) de indivizi care le compun. Acest al
doilea procedeu este numit „eşantionarea în a doua etapă”. Se poate de asemeni ajunge la
a treia etapă. De exemplu, fie cazul unei populaţii dintr-un mare oraş. Se alege mai întâi
o perimă serie de clustere care reprezintă diferitele cartiere ale oraşului. Se alege apoi o
altă serie de clustere care reprezintă străzile acestor cartiere. Şi apoi se alege o a treia
serie de clustere care corespunde anumite imobile de pe aceste străzi.
A.4. Eşantionarea stratificată-eşantionarea stratificată este tehnica de eşantionare cea mai
rafinată. Ea constă în a împărţi populaţia studiată în sub-populaţii numite straturi, apoi să
extragem aleator un eşantion în fiecare din aceste straturi, ansamblul de eşantioane alese
astfel constituind eşantionul final care va fi supus analizei. Această diviziune a populaţiei
în straturi poate să se bazeze pe unul sau mai multe criterii. Odată ce este stabilit
ansamblul straturilor, se realizează o eşantionare aleatoare simplă în fiecare strat şi aceste
sub-grupuri de eşantioane sunt apoi reunite pentru a forma eşantionul global. Tehnica
permite de asemeni să se constituie un eşantion non-proporţional, ceea ce semnifică că un
sub-grup va fi supra-reprezentat. De exemplu, dacă dorim să comparăm obiceiurile de
consum media între diferite grupuri culturale trebuie supra-reprezentate grupurile
culturale la repartizate în populaţia totală.
B. Tehnicile non-probabiliste-Opus tehnicilor probabiliste, tehnicile non-probabiliste nu
intenţionează constituirea unor eşantioane reprezentative, ci doresc doar să satisfacă la un
anumit nivel de generalitate scopul cercetării. De exemplu, scopul unei cercetări poate fi
cel de a aduna ideile, opiniile, aprecierile din partea unui grup de experţi în
comunicarea organizaţională în raport cu o temă particulară. Tehnica de eşantionare nu
constă din a constitui un grup de experţi reprezentativ pentru ansamblul populaţiei
experţilor din acest domeniu. Nu se doreşte generalizarea punctului de vedere al acestor
experţi în comunicare organizaţională (ceea ce ar necesita un eşantion probabilist), ci
pur şi simplu dorim adunarea ideilor acestor experţi. Există patru tehnici principale de
eşantionare non-probabilistă: eşantionarea accidentală, de eşantionarea voluntarilor, de
eşantionarea cu scop şi de eşantionarea pe cote.
B.1. Eşantionarea accidentală-această tehnică constă pur şi simplu din a include în
eşantion subiecţii care se prezintă până când eşantionul atinge mărimea prevăzută. De
exemplu, un cercetător se postează la o gură de metrou şi interoghează primele
cincisprezece persoane întâlnite-aceasta este o tehnică des folosită la TV.
B.2. Eşantionarea voluntarilor-conform numelui său, această tehnică face apel la
voluntari pentru a constitui un eşantion. Pentru a justifica folosirea sa, cei care o
utilizează pretextează că natura întrebărilor este supusă problemelor etice (este vorba de
întrebări indiscrete).
B.3. Eşantionarea cu scop-vizează realizarea unei „machete” în mic a populaţiei studiate.
Ceea ce contează în acest caz sunt anumite particularităţi ale populaţiei şi nu
reprezentarea sa globală (descoperirea unei logici, un proces, a unui mecanism etc.). De
exemplu, pentru a verifica reţelele de influenţă dintr-o organizaţie se alege a se adăuga
la o reţea de indivizi influenţă toţi cei care sunt în relaţie cu ei. Acest fapt permite să se
10
delimiteze sistemul de relaţii care există într-un grup, ceea ce nu ar fi permis
eşantionarea aleatoare.
B.4. Eşantionarea pe cote-este cea mai utilizată în plan ştiinţific dintre eşantionările non-
probabiliste. Orice populaţie posedă variabile explicative aşa cum ar fi sexul, vârsta,
venitul etc. Ele pot explica variaţiile altor caracteristici cum ar fi comportamentele,
atitudinile, opiniile, care constituie deseori obiectul anchetei. Decupând populaţia
conform variabilelor explicative se obţin sub-grupuri, straturi destul de omogene în raport
cu alte caracteristici de studiat. Constituind un eşantion astfel încât el să reprezintă
anumite caracteristici ale populaţiei se poate estima că se vor reproduce destul de fidel
alte caracteristici ale sale. De fapt, eşantionarea pe cote poate semăna, la prima vedere, cu
cea probabilistă, pentru că ea permite obţinerea de categorii particulare care reprezintă
ansamblul populaţiei.
Diferenţa între eşantionarea probabilistă şi eşantionarea non-probabilistă
Eşantion probabilist Eşantion non-probabilist
-Generalizarea rezultatelor la Scopuri -A răspunde la o întrebare de
ansamblul populaţiei din care cercetare specifică; suscitarea
a fost extras; ideilor; verificarea unei ipoteze
-Reprezentarea acesteia cât se precise;
poate de fidel. -Alimentarea studiilor
exploratorii.
Caracteristici
Da, o tragere la sorţi Bazată pe hazard Nu, bazată pe alegerea voluntară a
cercetătorului
Da Fiecare individ din Nu, deci nici o garanţie de
populaţia globală reprezentativitate
are o şansă
cunoscută de a fi
sondat
Da, este deci posibil să se Permite precizarea Nu, generalizările extrase din
realizeze generalizări la erorii de aceste metode rămân ipotetice
ansamblul populaţiei plecând eşantionare prin
de la eşantion calcul statistic
Calitate, precizie şi Avantaje Facilitate, rapiditate şi economie
reprezentativitate
Tehnici greoaie, scumpe şi Inconveniente Calitate inegală şi nesigură
dificil de pus în practică
Principalele caracteristici ale tehnicilor de eşantionare probabilistă şi non-probabilistă
Eşantionul -cei sondaţi sunt primii pe care anchetatorul îi întâlneşte într-
accidental un mediu fix ales;
-oferă o garanţie mică.
Eşantionul -cei sondaţi sunt persoanele care se autopropun pentru studiu;
voluntarilor -numeroase surse de eroare.
Eşantionarea -cei sondaţi sunt aleşi în funcţie de o particularitate specifică;
cu scop -sondajul este de tip contextual pentru că este căutat un sub-
grup ideal pentru a înţelege un fenomen precis.
11
Eşantioane non-probabiliste
Eşantionarea -cei sondaţi sunt aleşi accidentali între categoriile populaţiei şi
pe cote în mod proporţional cu locul pe care îl ocupă aceste categorii
în populaţie;
-cea mai fiabilă dintre tehnicile non-probabiliste.
Eşantioane probabiliste
Eşantionul
-cei sondaţi au toţi o şansă de a fi aleşi;
aleator
-după fiecare extragere individuală, populaţia iniţială este
reconstituită; simplu
-eşantion tipic de probabilitate.
Eaşntionarea -cel care este primul sondat este ales la întâmplare şi el
sistematică determină alegerea tuturor celorlalţi care sunt aleşi la intervale
fixe într-o listă.
Eşantionarea -eşantionare a grupelor conform gradului;
tip cluster -alegerea unui grup al celor sondaţi, apoi a unui sub-grup;
-posibilitatea erorilor de eşantionare de la un nivel la altul,
-tendinţa spre omogenitatea internă în sub-grupuri, deci bun
pentru sondajul contextual.
Eşantionul -cei care sunt sondaţi sunt aleşi din interiorul grupurilor
stratificat constituite în prealabil (straturi) în funcţie de unul sau mai
multe criterii;
-permite supra-sau sub-reprezentarea unui sub-grup.
6. Stabilirea metodei de cercetare-se face alegerea între metodele cantitative şi cele
calitative sau se decide ca pot fi folosite ambele tipuri de metode în cadrul aceluiaşi
proiect de cercetare.
1. 4. EXPERIMENTUL
Experimentul este folosit de peste 50 de ani în studiul media iar la început era preocupat
exclusiv cu efectele media la nivelul audienţei lor. Abordarea experimentală are cinci
utilizări fundamentale în cercetarea comunicării şi a mass media: (1) A investiga
ipotezele şi problemele de cercetare în codiţii controlate; (2) A dezvolta teoriile care pot
fi testate în teren (field ); (3) A rafina teoriile care există şi rezultatele pre-existente ale
cercetării; (4) A investiga problemele prin paşi mici; (5) A uşura reproducerea, pentru că
condiţiile de studiu sunt clar precizate.
Orice experimentul are un traiect metodologic clar:
1. Începe cu o ipoteză despre o relaţie dintre două sau mai multe variabile cuantificabile;
2. Implică a schimba ceva într-o situaţie particulară existentă;
3. Se sfârşeşte cu compararea rezultatelor dintr-o situaţie modificată cu unele
nemodificate.
În contextul cercetării media un experiment implică crearea unui set de condiţii
(formulate astfel încât să se poată spune că conţinutul media a produs apariţia unui
anumit răspuns din partea audienţei) în care un grup de subiecţi este expus unei mulţimi
12
de stimuli şi apoi sunt invitaţi să răspundă într-un anume fel. Exemplu: dacă se doreşte
testarea unei ipoteze referitoare la efectul comportamental la nivelul audienţei al
vizionării unor emisiuni violente atunci se vor crea două situaţii în care două grupuri din
audienţă vor viziona unul programe violente şi celălalt programe non-violente. Apoi
ambele grupuri vor fi plasate în altă situaţie în care există ocazii de a se comporta
agresiv. Ipoteza de cercetare ar putea stipula ca subiecţii care s-au expus la violenţa în
media se vor comporta mai agresiv decât cei care au vizionat emisiuni non-violente.
Pentru a vedea obiectiv aceasta se realizează măsurători cantitative ale
comportamentului. Pentru a demonstra existenţa relaţiei de cauzalitate este necesar ca
experimentul să aibă loc în condiţii de laborator în care cercetătorul controlează total
condiţiile expunerii la media, ale conţinutului media şi ale răspunsurilor audienţei. Un
experiment implică faptul că cercetătorul creează o situaţie şi apoi o modifică. De
exemplu, o cercetare asupra impactului anumitor caracteristici asupra memoriei
audienţei legate de conţinutul unui program de ştiri implică faptul că cercetătorul
produce un material special din ştirile TV astfel încât izolează numai anumite
caracteristici ale acestui material. În pasul doi el produce un alt material în care
izolează alte caracteristici din ştirile TV. Sunt alese apoi două eşantioane de subiecţi
care vizionează fiecare câte un material şi apoi sunt testaţi în legătură cu amintirea a
ceea ce au vizionat. Dacă un grup îşi aminteşte mai bine ce a vizionat, atunci este testată
ipoteza că modul în care sunt prezentate informaţiile măreşte sau reduce reamintirea
informaţiilor.
În realizarea unui experiment sunt numeroşi factori care trebuie definiţi atent şi
procedeele sale trebuie urmate atent pentru a putea explica corect relaţia dintre cauză şi
efect. Factorii-cheie ai experimentului sunt:
A. Variabila independentă-adică tratamentul, manipularea sau modificarea condiţiilor
pe care cercetătorul le va modifica în interiorul mediului în care indivizii vor fi observaţi
şi testaţi. În exemplul anterior ea era programul de ştiri produs în două variante de
cercetător.
B. Variabila dependentă-adică rezultatul măsurabil al manipulării experimentale. În
exemplul de mai sus el era rezultatul măsurabil al reamintirilor din programul de ştiri
vizionat.
Pentru controlul grupurilor cercetătorul trebuie să realizeze un procedeu în doi paşi: (a)
alocarea aleatoare a subiecţilor în fiecare grup; (b) realizarea unei pre-testări-adică
măsurarea variabilei dependente înaintea introducerii tratamentului-şi a unei post-testări-
adică măsurarea variabilei independente după ce s-au pus în aplicare condiţiile
experimentale.
Tipuri de cercetare experimentală:
A. Studiul experimental clasic-numit şi „cercetare pre-test-post-test cu un grup de
control”. El cuprinde alocare aleatoare a subiecţilor în grupuri, un pre-test şi un post-test,
un grup experimental şi un grup de control. Exemplu, fie studiul efectelor violenţei din
filme asupra atitudinii spectatorilor. Un grup (compus din subiecţi aleşi aleator)
urmăreşte un film cu scene violente şi un alt grup (compus tot din subiecţi selectaţi
aleator)vizionează un film fără scene violente. Ambele grupuri completează un
chestionar înainte de vizionare şi un chestionar după vizionare. Chestionarele cuprind
întrebări despre atitudinea indivizilor legată de violenţă. Scopul este să se descopere
13
dacă apare o tendinţă spre o mai mare violenţă în grupul celor care au văzut filmul cu
scene violente comparativ cu grupul care a vizionat un film non-violent.
Proiectul cu un grup de control pre-test-post-test
R O1 X O2
R O1 O2
În acest caz subiecţii trebuie să fie alocaţi sau aleşi aleator şi fiecare grup este supus unei
pretestări. Oricum, numai primul grup este expus tratamentului-diferenţa dintre O1 şi O2
pentru grupul 1 este comparată cu diferenţa dintre O1 şi O2 pentru grupul 2. Dacă apare o
diferenţă semnificativă statistic atunci se presupune că tratamentul experimental este
cauza ei.
B. Pre-experimentul- este cazul experimentelor în care cercetătorul omite pre-testarea
sau utilizarea grupului de control. Are mai multe forme:
B.1. Experimentul cu un unic grup post-test-este un experiment care are numai un
grup, un tratament al condiţiilor şi o post-testare. Exemplu: unui grup de subiecţi i se
arată un film violent şi apoi li se administrează un test de atitudine. Nu se poate spune
dacă filmul îi influenţează mai mult decât alţi factori care nu au fost testaţi.
B.2. Experimentul cu un unic grup pre-test şi post-test-este experimentul care are un
unic grup, un pre-test, un tratament al condiţiilor şi un post-test. Exemplu: indivizilor
dintr-un grup care urmăresc un film li se aplică un test de atitudine apoi ei vizionează un
film violent şi apoi completează un nou test de atitudine pentru a măsura schimbările
datorate vizionării filmului violent. Lipsa unui grup de control face posibil ca
schimbarea de atitudine să se datoreze altor factori decât vizionării filmului.
C. Cvasi-experimentul şi experimentul special-sunt folosite în cazurile în care
experimentul clasic nu se poate aplica. Au mai multe forme:
C.1. Experimentul cu două grupuri numai cu post-test-este realizat cu două grupuri în
care sunt incluşi subiecţi aleşi aleator iar grupul experimental este cel care este expus
tratamentului experimental. Grupurile sunt testate numai odată-după ce grupul
experimental este supus manipulării condiţiilor. Experimentul este mai deficitar decât cel
care utilizează o etapă pre-test pentru că el nu poate observa diferenţele pre-tratamentului
asupra grupului experimental în raport cu grupul de control.
Proiectul cu un grup de control numai cu post-test
R X O1
R O2
Nici un grup nu este supus unui pre-test dar grupul 1 este expus unei variabile de
tratament, urmată de o post-testare. Cele două grupuri sunt comparate pentru a determina
dacă este prezentă vreo diferenţă semnificativă statistic. Acest proiect este folosit şi în
cazul controlului explicaţiilor rivale-ambele grupuri sunt la fel de influenţate de
dezvoltare, istorie etc.
C.2. Experimentul doar cu un grup de control şi cu post-test-este o variantă a
experimentului post-test cu două grupuri în care doar un grup este supus tratamentului
experimental şi al doilea grup acţionează ca un grup de control şi nu este supus
tratamentului. Nu se realizează pre-testul şi se compară rezultatele post-test ale grupului
experimental cu rezultatele din etapa controlată într-o etapă de măsurătoare cu un unic
moment.
D. Experimentul Salomon cu patru grupuri- subiecţii sunt împărţiţi aleator în patru
grupuri din care două sunt supuse pre-testării şi celelalte două nu sunt supuse pre-testului.
14
Apoi toate grupurile sunt supuse tratamentului, în următorul mod: (a) un grup care a
trecut de pre-test şi un grup fără pre-test sunt supuse unei variante a tratamentului; şi sau
b. sau c: (b) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-test sunt supuse celei de-a
doua variante a tratamentului; sau (c) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-
test nu sunt supuse tratamentului şi servesc ca grupuri de control. Apoi toate grupurile
sunt supuse post-testului. Proiectul de cercetare Salmon cu patru grupuri
R O1 X O2
R O3 O4
R X O5
R O6
În proiect este prezentată fiecare alternativă pentru pre-testare şi post-testare-principalul
neajuns al acestui proiect este că sunt necesare patru grupuri. Proiectul cu patru grupuri al
lui Solomon, nu numai că controlează variabilele externe ci ia în considerare validitatea
externă pentru că sunt determinabile efectele şi interacţiunea testării (două grupuri sunt
supuse pre-testării şi două nu). Totodată, proiectul permite o mai mare generalizare a
datelor. Proiectul demonstrează modul în care cercetătorul poate investiga eficacitatea
relativă a reclamelor colorate vs. cele alb-negru din ziare în timp ce măsoară şi impactul
expunerii la materialele radio.
E. Experimentul factorial- acest experiment este important în cercetarea media
interesată de comportamentul a două variabile independente la nivelul aceluiaşi eşantion
variabilele fiind considerate atât separat cât şi în relaţia reciprocă. De exemplu, fie studiul
factorilor care pot influenţa prezentarea agresiunii. Cercetătorul poate fi interesat de cât
de mult din efectele enervării cotidiene sau a prezentării unui film violent poate produce
o reacţie agresivă a subiecţilor. Factorii în acest caz sunt enervarea anterioară şi filmul
violent. Procedura implică utilizarea unui eşantion aleatoriu care va fi pus în fiecare din
următoarele patru situaţii:1. enervarea anterioară plus film violent; 2. enervarea
anterioară şi nici un film violent; 3. nici o enervare anterioară şi film violent; 4. nici o
enervare anterioară şi nici un film violent. Termenul de „proiect cu doi factori” indică
faptul că sunt manipulate două variabile independente. Factorii au două sau mai multe
nivele-deci, termenul proiect factorial 2 X 2 înseamnă: „două variabile independente,
fiecare cu două nivele”. Un proiect factorial 3 X 3 are trei nivele pentru fiecare pentru
fiecare dintre variabilele independente. De exemplu, fie situaţia în care administratorul
unei staţii TV ar dori să se realizeze un studiu despre campania de promovare a unei serii
noi de filme ale săptămânii. Directorul planifică să facă reclamă seriei în ziare şi la radio.
Subiecţii aleşi aleator sunt plasaţi într-una din celulele proiectului factorial 2 X 2:
Un proiect factorial 2 X 2
Radio Fără radio
Ziare
I II
Fără ziare
III IV
Experimentul de acest tip permite testarea a două nivele ale variabilelor independente,
expunerea la radio şi expunerea la ziare. În studiu sunt implicate patru grupuri: Grupul I
15
este expus atât la materialele radio cât şi la cele din ziare; grupul II este expus numai la
ziare; grupul III este expus numai la radio şi grupul IV nu este expus nici la radio şi nici
la ziare. După ce grupurile au trecut prin tratamentul experimental, cercetătorul a putut
administra un scurt chestionar pentru a determina ce mediu sau combinaţii de media
funcţionează cel mai bine.
F. Experimentul repetat-acest experiment studiază efectele manipulărilor multiple la
nivelul aceluiaşi grup: Efectele fiecărei manipulări sunt evaluate prin monitorizarea şi
cuantificarea schimbărilor în ceea ce fac subiecţii de fiecare dată când este aplicat un
tratament. Experimentul de acest tip are două forme principale:
F1. Seria de timp întreruptă-este experimentul cu un grup şi în care se realizează
măsurători pre-test înainte de tratament şi multiple măsurători după tratament. Exemplu:
dacă se introduce TV într-o comunitate cercetătorul este interesat să vadă ce efect are
acest lucru asupra activităţilor din timpul liber. Sunt măsurate activităţile din timpul
liber timp de câţiva ani înainte de introducerea TV şi apoi aceleaşi activităţi după
introducere TV pentru a se face o comparaţie.
F.2. Experimentul seriilor de timp echivalente-implică un grup şi are următorii paşi:
pre-test, tratament, post-test, apoi iar pre-test, tratament, post-test ş.a.m.d. Exemplu: dacă
se doreşte introducere TV într-o comunitate, poate că există numai un post TV iniţial,
apoi după 2 ani apare încă unul apoi după alţi 2 ani încă unul. Poate fi studiat impactul
creşterii numărului de canale TV asupra activităţilor de timp liber din comunitate.
1.5. ANCHETA ŞI SONDAJUL DE OPINIE

Ancheta în studiul comunicării nu este o metodă propriu-zisă ci un corp de metode. Ea
este un corp sistematic de metode, tehnici şi procedee care se desfăşoară în vederea
scopului de cunoaştere pe eşantioane reprezentative în vederea obţinerii informaţiilor
necesare cu valoare explicativă referitoare la faptele, fenomenele şi procesele sociale. În
acest caz ancheta urmăreşte sesizarea în cadrul populaţiei cercetate a modului în care se
distribuie diferite variabile şi în care se prezintă indicatorii reţinuţi pentru observaţie din
raţionalizarea conceptelor. Ancheta caută de obicei să furnizeze date empirice adunate
dintr-o populaţie de subiecţi asupra unui întreg număr de subiecte sau teme. Câteodată
datele sunt utilizate pentru a furniza sprijin pentru sau pentru a nega ipotezele sau pot pur
şi simplu să furnizeze informaţii fundamentale legate de modele existente de
comportament- De exemplu, un astfel de domeniu ar fi cel al adoptării a „noi”media de
tip transmisie audiovizuală prin cablu sau satelit - anchetele pot identifica nu numai cine
utilizează aceste media ci şi de ce. Anchetele sunt de mai multe feluri:
A. După sfera sau aria lor de cuprindere:
1. Anchete atomizate sau individuale- aplicate asupra indivizilor reprezentativi în raport
cu o anumită problemă-de exemplu, studiul de caz, ca metodă de anchetă, este de acest
tip-indivizi selectaţi sunt cazurile tipice pentru o anumită populaţie.
2. Anchete contextuale-sunt anchete asupra grupurilor sociale considerate prin prisma
identităţii lor ca grupuri sociale, a trăsăturilor care le diferenţiază ca grup-pentru că
grupul este unitatea de referinţă ceea ce este interesant este relaţia dintre grupuri(nu cele
din interiorul grupului, pentru că pe această din urmă cale se ajunge la anchete
individuale).
B. După natura problemei studiate-tipurile de anchetă sunt mai numeroase:
16
1. Ancheta de opinie-are ca obiect opinia de grup (colectivă, publică)-opinia de grup,
colectivă sau publică este rezultatul interacţiunii opiniilor individuale-atunci când se
realizează o astfel de anchetă nu se însumează pur şi simplu opiniile de un anumit tip, ci
în pre-anchetă se depistează mai întâi dacă există o opinie de grup.
2. Ancheta de atitudine-vizează identificarea atitudinilor socialmente tipice ale grupurilor
sociale vis-a-vis de diferite probleme cu care se confruntă.
3. Ancheta de aptitudine-aptitudinea este o totalitate de trăsături de personalitate care-i
permit unei persoane să obţină rezultate maxime în orice domenii-în sociologie se are în
vedere faptul că există aptitudini sociale ale indivizilor sau grupurilor în legătură cu
anumite procese specifice relaţiilor intra-şi inter-grupale.
C. După durata lor, anchetele sunt:
1. Anchete instantanee, transversale, nereproductibile-au o valoare de cunoaştere mai
redusă, oferă informaţii despre situaţii la un moment dat despre valoare variabilelor,
indicatorilor şi indicilor.
2. Anchete panel, desfăşurate în mai mulţi timpi-permite sesizarea dinamicii, direcţiei de
mişcare a acestor indicatori de la suită de anchete instantanee desfăşurate cu aceleaşi
instrumente şi pe aceleaşi eşantioane, cu aceleaşi instrumente de măsură.
Tehnica sondajelor este o categorie specifică a metodei anchetelor, acestea din urmă
fiind mult mai largi şi neimplicând cu necesitate cuantificarea rezultatelor. Se distinge
între ancheta prin intermediul chestionarului şi ancheta fără de chestionar. Sondajele
constituie o categorie specială de anchetă prin intermediul chestionarului. Sondajul evocă
ideea de explorare. Această tehnică cuprinde trei dimensiuni importante: mai întâi, ea este
fundamental o tehnică de măsurătoare, pentru că ea este destinată să furnizeze informaţii
concrete asupra unui fenomen. Apoi, sondajul se realizează asupra unui eşantion din
populaţie. Şi, în cele din urmă, sondajul se realizează prin intermediul întrebărilor
adresate acestui eşantion.
Instrumentul fundamental pentru aceste tipuri de cercetare este chestionarul-acesta
standardizează şi organizează adunarea şi prelucrarea informaţiilor. În acest fel pot fi
puse unui număr mare de oameni întrebări identice sau foarte asemănătoare. Totuşi chiar
dacă chestionarele oferă o bună modalitate de organizare a informaţiilor ele nu au un
format standard şi pot varia în funcţie de cine este anchetat şi în ce localizare are loc
aceasta-chestionarele pot fi utilizate într-o situaţie faţă-în-faţă fie acasă fie într-un loc
public, de obicei un colţ de stradă-acestea sunt formele cele mai obişnuite de chestionare
pe care le întâlnesc oamenii şi ele solicită unui intervievator să pună întrebările şi să
completeze formularul.
Forma chestionarului este foarte importantă pentru că ea constituie mijlocul prin
excelenţă prin care se obţin răspunsurile de la personale pe care dorim să le intervievăm.
Forma chestionarului poate deci să exercite o influenţă determinantă asupra calităţi
răspunsurilor obţinute. Există două mari tipuri de întrebări: întrebările închise şi
întrebările deschise
A. Întrebările închise - Întrebarea închisă este cea în care alegerea şi libertatea de expresie
ale anchetei sunt reduse la minimum. În general, în acest tip de întrebări, posibilităţile de
răspuns sunt fixate dinainte. Folosirea întrebărilor închise depinde de obiectivul
chestionarului. Ele sunt estrem de convenabile pentru obţinerea de răspunsuri simple,
tinzând spre clasificarea cu criterii foarte precise (de exemplu, „este căsătorit sau nu”,
„are sau nu un televizor în casă” etc.). Întrebările închise oferă de asemeni avantajul de
17
a filtra oamenii pe care îi intervievăm plecând de la anumite răspunsuri şi astfel se obţine
timp. De exemplu, dacă un subiect este întrebat dacă el are sau nu X şi el spune „Nu”, el
este trimis apoi la o secţiune ulterioară a chestionarului fără obligaţia de a răspunde la
întrebările care nu îl privesc. Cel mai simplu tip de întrebare închisă este cea care
furnizează un răspuns dihotomic, de tipul „acord/dezacord” sau „da/nu”. De exemplu:
„Staţiile TV ar trebui să utilizeze editorialele?(a) acord; (b) dezacord; (c) nu am nici o
opinie”.
B. Întrebările deschise-sunt întrebările care lasă subiecţii să organizeze răspunsurile lor
cum o intenţionează, atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi din cel al formei.
Întrebările închise sunt de preferat atunci când se ignoră gradul de informare al
subiecţilor. Întrebările deschise furnizează date mult mai bogate, dar sinceritatea
subiecţilor poate fi pusă sub semnul întrebării. Între altele ele fac posibile erorile de
interpretare şi de clasificare.
Exemplu de tipuri de întrebări deschise
A. Ce vă place cel mai mult la ziarul dvs. local?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_B. Ce tip de program TV preferaţi?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_
C. Care sunt cele trei probleme cele mai importante în comunitatea dvs.?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_
Întrebările deschise permit libertatea subiecţilor de a răspunde la întrebări şi şansa de a
furniza răspunsuri în profunzime. Mai mult, ele îi dau cercetătorului şansa de a întreba:
„De ce aţi oferit un răspuns particular?” sau „Puteţi să explicaţi mai detailat răspunsul
dvs.?”Această flexibilitate în a oferi probe la anumite întrebări permite intervievatorilor
să obţină informaţii despre sentimentele şi motivele care se află în spatele răspunsurilor
subiecţilor. Întrebările deschise permit răspunsuri pe care cercetătorul nu le prevede
posibile în construcţia chestionarului, răspunsuri care pot sugera relaţii posibile cu alte
răspunsuri sau variabile. De exemplu, în răspunsul la întrebarea: „Ce tip de programe
aţi dori să audiaţi la radio?” directorul unei staţii locale de radio se poate aştepta să
audă astfel de programe ca „ştiri”, „vreme” sau „sport” dar subiectul poate da un
răspuns neobişnuit de tipul „anunţuri mortuare”, ceea ce îl va obliga pe director să
reconsidere percepţiile asupra unora dintre ascultătorii staţiei de radio. Principalul
dezavantaj asociat cu întrebările deschise este cel al timpului necesar pentru adunarea şi
analiza acestui tip de date-pentru că răspunsurile subiecţilor sunt întotdeauna variate,
răspunsurile la ele trebuie analizate din punctul de vedere al conţinutului înainte de fi
prelucrate.
Alte tipuri de întrebări folosite în chestionar sunt întrebările închise (de exemplu: „Dvs.
vă place programul X?”1.Da, 2. Nu; 3. Nu ştiu/nu răspund) şi întrebările cu răspunsuri
multiple. O întrebare cu răspunsuri multiple permite respondenţilor să aleagă un răspuns
din câteva opţiuni. De exemplu acesta este cazul întrebării „În general reclamele TV
spun adevărul...(a) tot timpul; (b) în majoritatea timpul; (c) câteodată; (d) rareori; (e)
18
niciodată”. Întrebările cu răspunsuri multiple trebuie să includă toate răspunsurile
posibile. De asemeni ele trebuie să fie reciproc exclusive, adică trebuie să existe numai
un răspuns la întrebare pentru fiecare respondent. De exemplu, fie întrebarea: „Câţi ani
aţi lucrat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de la unul la cinci ani; (c) de
la cinci la zece ani”. În acest caz ce ar trebui să răspundă o persoană cu exact cinci ani
experienţă? O modalitate de a corecta problema este re-frazarea răspunsului, de tipul:
„Câţi ani aţi lucrat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de la unul la cinci
ani; (c) de la şase la zece ani”.
Un tip special de întrebări sunt întrebările care folosesc scalele. Scalele pot fi aranjate
orizontal sau vertical. De exemplu:
A. „Există prea multe reclame la TV: (a) acord deplin; (b) acord; (c) neutru; (d)
dezacord; (e) dezacord total;
B. „Care este opinia dvs. despre ştirile TV?
Sunt corecte Sunt incorecte
___ ___ ___ ___ ___
(5) (4) (3) (2) (1)
O formă de scală extrem de utilizată în cercetarea media este „scala diferenţiatorului
semantic” –ea foloseşte adjective bipolare cu scale în şapte trepte:De exemplu:
„Cum percepeţi dvs. termenul de „televiziune publică”?
Bun ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Rău
Fericit___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Rău
Neinteresant___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Interesant
Stupid___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Atractiv
În multe situaţii cercetătorii sunt interesaţi în percepţia relativă asupra unor concepte sau
itemu-în astfel de cazuri tehnica ordonării ierarhice („rank ordering”) este adecvată. De
exemplu: „Iată câteva ocupaţii obişnuite. Puneţi un „1” în dreptul profesiei care are cel
mai mare prestigiu, „2”, în dreptul cele următoare ş.a.m.d.:
-Ofiţer de poliţie -Reporter TV
-Bancher -Profesor
-Advocat -Dentist
-Politician -Jurnalist la un ziar
Tabelele, graficele şi figurile sunt de asemeni folosite în chestionare. De exemplu, pentru
că în cazul copiilor există dificultăţi în a atribui numere valorilor, alternativa logică este
să se folosească imagini-de exemplu, la întrebarea: „Cum v-aţi simţit când aţi văzut
desenele animate la TV sâmbătă?” se prezintă feţele de mai jos pentru a determina un
răspuns la un copil de 5 ani.
1 2 3
Principalele probleme legate de formularea întrebărilor dintr-un chestionar se referă la
posibilitatea ca un subiect să interpreteze incorect întrebarea, forma ambiguă în care sunt
exprimate şi formularea or tendenţioasă. O întrebare poate fi rău interpretată de subiecţi
19
dacă termenii săi nu sunt destul de simpli pentru a fi înţeleşi de toţi, sau dacă ei sunt
înţeleşi diferit de diferiţi subiecţi. Trebuie deci să se evite a se utiliza termeni vagi şi
ambigui sau a unui limbaj care să nu corespundă cu cel al subiecţilor intervievaţi. O
întrebare a cărei formulare este tendenţioasă utilizează stereotipuri sau superlative care
orientează greşit răspunsul într-un sens sau un altul.
Ancheta şi sondajul diferă în funcţia de modul în care sunt realizate caz în care se
disting următoarele forme:
A. Ancheta prin poştă-acestea sunt anchetele care implică trimiterea chestionarelor prin
poştă unui eşantion predeterminat de subiecţi, cărora li se cere să completeze chestionarul
şi să îl trimită înapoi prin poştă într-un plic special, fără a mai plăti poşta. Ele trebuie să
fie scurte şi redactate într-un limbaj accesibil. Chestionarele pot fi plasate într-un ziar sau
într-o revistă pe care subiectul o lecturează. În acest caz sunt folosite recompense (bani,
cadouri sau premii) pentru a încuraja subiecţii să completeze şi să trimită înapoi
chestionarul. Principalele etape ale unei anchete pe bază de chestionar sunt următoarele:
1. Alegerea unui eşantion-eşantionarea este realizată în general dintr-o bază pre-existentă
care conţine numele şi adresele respondenţilor potenţiali. Cea mai utilizată schemă de
eşantionare utilizată este o „listă de adrese” pre-existentă; 2. Construcţia chestionarului-
chestionarul prin poştă trebuie să fie concis şi specific; 3. Scrisoarea însoţitoare-aceasta
este o notă scurtă care explică scopurile şi importanţa chestionarului care duce de obicei
la creşterea ratei de răspuns; 4. Organizarea pachetului-chestionarul, scrisoarea
însoţitoare şi plicurile de returnare sunt puse toate într-un plic mai mare. Opţiunile
poştale depinde de bugetul alocat cercetării; 5. Transmiterea prin poştă a
chestionarului/Administrarea prin poştă a anchetei; 6. Monitorizarea atentă a ratei de
returnare a chestionarelor; 7. Trimiterea unui nou „val” de chestionare-este vorba de un
nou rând de chestionare care ar trebui transmis la două săptămâni după primele
chestionare şi apoi de încă un rând (dacă este necesar) după încă două săptămâni. Ele ar
trebui trimise tuturor subiecţilor care nu au răspuns iniţial; 8. Introducerea datelor şi
analiza lor. Dintre avantajele acestui tip de anchetă poate fi menţionat faptul că ele
acoperă o mare regiune geografică la un cost relativ scăzut. Ele sunt deseori unica
modalitate de a aduna datele de la oamenii care trăiesc în regiuni greu de atins; ele permit
şi eşantionarea probabilistă pe baza unor „liste de adrese” specializate. Dacă cercetătorul
doreşte să adune informaţii de la o audienţă extrem de specializată, tehnica anchetei prin
poştă este foarte atractivă. Un alt avantaj al anchetei prin poştă este că permite
anonimatul, astfel încât subiecţii pot răspunde mai direct la întrebări. Chestionarele pot fi
completate acasă sau la serviciu, ceea ce permite subiecţilor un anume sens al
particularului. Oamenii pot răspunde la întrebări în ritmul pe care îl doresc şi pot verifica
ceea ce au spus. Anchetele prin poştă pot de asemeni să elimine influenţa
intervievatorului dat fiind că nu există nici un contact personal. Dintre dezavantaje
trebuie avut în vedere faptul că mai întâi, chestionarele administrate prin poştă trebuie să
fie auto-explicative. Nu există nici un interviaviator prezent pentru a lămuri
neînţelegerile. O problemă este legată de perioada mare de returnare a chestionarelor
(uneori de luni de zile), caz în care cercetătorul fixează o dată limită, după care
chestionarele returnate nu mai sunt incluse în analiză. O altă problemă cu anchetele prin
poştă este că nu se ştie foarte bine cine răspunde la chestionar. De exemplu, un chestionar
trimis unui director de companie poate fi completat de un asistent. Mai mult,
chestionarele sunt de obicei returnate de oamenii care sunt interesaţi de cercetare şi acest
20
fapt determină o anumită influenţă asupra structurii eşantionului. Majoritatea
cercetătorilor sunt însă de acord că cel mai mare dezavantaj al anchetei prin poştă este
rata redusă de returnare a chestionarelor. O anchetă tipică (în funcţie de regiunea
geografică şi de tipul anchetei) va atinge o rată de răspuns de 20-40%-nivelul redus de
returnare a chestionarelor poate pune sub semnul întrebării validitatea rezultatelor.
B. Ancheta prin telefon-aceasta implică utilizarea unui intervievator pregătit care să
telefoneze subiecţilor aleşi de obicei la întâmplare din lista abonaţilor telefonici. Ancheta
prin telefon pare să se plaseze undeva între ancheta prin poştă şi ancheta prin intermediul
chestionarului administrat individual („faţă-în-faţă”). Ea oferă un grad mai mare de
control şi o rată de răspuns mai ridicată decât ancheta prin poştă, dar este limitată din
punctul de vedere al întrebărilor care pot fi utilizate. Ea este mai scumpă decât anchetele
prin poştă dar mai ieftină decât cele „faţă-în faţă”. Intervievatorii sunt extrem de
importanţi în anchetele prin telefon şi cele „faţă-în-faţă”. Un intervieviator ideal ar trebui
să funcţioneze ca un mediu neutru prin care răspunsurile respondenţilor sunt comunicate
cercetătorilor. Prezenţa şi modalitatea de a vorbi a intervievatorului nu ar trebui să
influenţeze răspunsurile subiecţilor. Procedura generală pentru realizarea unei anchete
prin telefon este următoarea, deşi în practică, paşii pot fi abordaţi simultan: 1. Alegerea
unui eşantion-anchetele prin telefon le cer cercetătorilor să precizeze clar aria geografică
care trebuie acoperită şi să identifice care persoană va fi intervievată în fiecare casă
contactată. Multe anchete se limitează la oamenii peste 18 ani, „capul” gospodăriei etc.
Procedeul de eşantionare depinde de scopul anchetei şi al studiului; 2. Construcţia
chestionarului-ancheta prin telefon solicită opţiuni de răspuns directe şi necomplicate.
Lungimea aplicării chestionarului nu trebuie să depăşească 10 minute; 3. Pregătirea
manualului de instrucţiuni pentru intervievatori-acest document ar trebui să acopere
mecanismele fundamentale ale anchetei (numerele care trebuie apelate, când trebuie
apelate, cum se înregistrează timpul etc.). Ar trebui de asemeni să se precizeze pe care
membru al gospodăriei trebuie să îl intervievaţi şi trebuie furnizate direcţii generale
legate de modul de punere al întrebărilor şi cum să se înregistreze răspunsurile; 4.
Instruirea intervievatorilor-este bine ca intervievatorii să fie instruiţi în grup folosind o
simulare a unui interviu care ar permite fiecărei persoane să pună întrebări; 5. Adunarea
datelor-adunarea datelor este mai eficientă atunci când este realizată dintr-o localizare
centrală. În această etapă trebuie monitorizată şi rata de completare a chestionarelor; 6.
Realizarea repetării apelurilor atunci când este necesar-de obicei apelurile telefonice nu
se repetă decât de două ori; 7. Verificarea rezultatelor-atunci când sunt completate toate
chestionarele, un mic sub-eşantion din răspunsurile respondenţilor trebuie re-apleat
telefonic pentru a fi siguri că informaţiile pe care le-au furnizat au fost corect înregistrate.
Respondenţilor trebuie să li se spună în timpul anchetei iniţiale că ei pot primi un apel
ulterior-acest fapt tinde să elimine confuzia subiecţilor atunci când ei primesc un al doilea
apel telefonic; 8. Introducerea datelor. În comparaţie cu ancheta prin poştă, ancheta prin
telefon poate include întrebări mult mai detailate şi intervievatorii pot clarifica
neînţelegerile care pot apare în timpul administrări chestionarului. Rata de non-răspunsuri
a anchetei prin telefon este în general redusă, mai ales atunci când sunt folosite mai multe
apeluri; în plus, anchetele prin telefon sunt mai rapide decât cele prin poştă. Pe scurt,
ancheta prin telefon tinde să fie rapidă, uşoară şi relativ redusă ca cost. Dintre
dezavantaje trebuie menţionat faptul că, mai întâi, cercetătorii trebuie să recunoască că o
mare parte din ceea ce este numit „cercetarea” pe bază de anchetă prin telefon nu este o
21
cercetare ci o modalitate de a vinde oamenii. Întrebările vizuale sunt interzise-de
exemplu, un cercetător nu poate arăta imaginea unui produs pentru a-l întreba pe
respondent dacă a văzut reclama le el. O problemă extrem de importantă este că nu toată
lumea dintr-o comunitate este inclusă în lista de telefon, astfel încât un eşantion obţinut
dintr-o carte de telefon poate fi semnificativ diferit de cel obţinut a nivelul populaţiei.
C. Ancheta prin intermediul chestionarului aplicat individual („faţă-în-faţă”)-este
ancheta care se desfăşoară la locul de muncă, în casa subiectului sau pe stradă. Există
două tipuri de interviuri în acest caz:
a. Interviul structurat- caz în care intervieviatorul are un chestionar sau un ghid de
interviu structurat în care întrebările sunt puse într-o ordine predeterminată şi cele mai
multe dintre acestea au mai multe variante de răspuns.
b. Interviul nestructurat-acesta cuprinde întrebări generale la care subiectul răspunde cu
propriile lui cuvinte, răspunsurile fiind înregistrate şi transcrise ulterior. Intervievatorul
poate pune şi unele întrebări noi, introduse în funcţie de disponibilitatea subiectului
intervievat.
Paşii în construcţia unei anchete prin interviul personal sunt similari cu cei dintr-o
anchetă prin telefon: 1. Alegerea unui eşantion-extragerea unui eşantion pentru o anchetă
pe bază de interviu este mai complicată decât pentru o anchetă prin telefon-de obicei se
foloseşte o schemă de eşantionare probabilistă; 2. Construcţia chestionarului-interviurile
personale sunt flexibile; întrebările detailate sunt uşor de pus şi timpul necesar
completării chestionarului poate fi mărit (multe anchete de acest tip durează cel puţin o
oră). Cercetătorii pot de asemeni să folosească prezentări vizuale, liste şi fotografii pentru
a pune întrebări, şi subiecţilor li se poate cere să aleagă itemii pe categorii sau să arate
răspunsurile lor pe card-uri tipărite. Respondenţilor li se poate oferi intimitate şi asigura
anonimatul pentru a completa unele părţi din chestionar care pot fi date intervievatorului
închise în plic; 3. Pregătirea unui manual de instrucţiuni pentru intervievator-acest
manual ar trebui să includă instrucţiuni detailate legate de gospodări trebuie vizitate, pe
cine din acea gospodărie trebuie să îl intervieveze intervievatorul, când să se realizeze
interviul, cum să se comporte în timpul interviului, cum să se înregistreze datele etc.; 4.
Instruirea intervievatorilor-instruirea este importantă pentru că chestionarele sunt mai
lungi şi mai detailate. Sunt necesare câteva sesiuni practice pentru a fi siguri că scopul
proiectului este atins şi că intervievatorii urmăresc instrucţiunile; 5. Adunarea datelor-
această parte a anchetei este extrem de costisitoare; perioada de adunare a datelor este de
asemeni mai lungă; 6. Realizarea revenirilor necesare-fiecare revenire solicită
intervievatorului să se întoarcă la gospodăria aleasă iniţial în eşantion şi acest lucru
lungeşte durata anchetei; 7. Verificarea rezultatelor-ca în cazul anchetei prin telefon, un
sub-eşantion de subiecţi/chestionare completate de fiecare interviviator este ales şi un alt
membru al echipei de cercetare este trimis să verifice-el se întoarce la gospodăria în
cauză sau telefonează şi trece în revistă unul sau mai mulţi itemi pentru a verifica cât de
complet şi de veridic a completat chestionarul intervievatorul iniţial; 8. Introducerea
datelor. Aceasta este tehnica cea mai flexibilă pentru a obţine informaţii, pentru că
situaţiile faţă-în-faţă duc ele însele la o chestionare mai adâncă şi mai detailată. În plus,
intervievatorul poate dezvolta un raport cu respondenţii astfel încât aceştia să fie capabili
să răspundă la întrebările care altfel ar rămâne fără răspuns într-o anchetă prin telefon sau
una prin poştă. Identitatea respondenţilor este cunoscută sau poate fi controlată prin
anchetele pe baza interviurilor personale. Unicul dezavantaj principal al acestei tehnici
22
este costul. O altă problemă este influenţa exercitată de operator-eroarea de operator.
Prezenţa fizică, vârsta, rasa, sexul, modul de a se îmbrăca şi de a vorbi al intervieviatoruli
pot determina răspunsuri incorecte ale respondenţilor. Mai mult, timpul de organizare şi
de instruire al echipei de intervievatori este mai mare decât în cazul altor procedee de
adunare a datelor.
D. Ancheta pe bază de chestionar aplicat unui grup-este o anchetă care combină
elemente din ancheta prin poştă şi ancheta prin chestionar aplicată individual. Subiecţii
sunt selectaţi şi apoi sunt invitaţi într-un anumit loc (sală de conferinţe, sală de clasă)
pentru a completa un chestionar. Este o metodă care combină caracteristicile anchetei
prin poştă şi ale interviului personal. Ancheta administrată în grup are loc acolo unde un
grup de respondenţi este adunat împreună şi lor li se oferă copii individuale ale unui
chestionar cu auto-completare sau li se cere să participe la un interviu de grup. De
exemplu, la o pre-vizionare a unui film artistic, audienţei i se poate cere să completeze
un chestionar despre ce părţi din film i-au plăcut cel mai mult, dacă sfârşitul a fost
credibil etc. Un alt exemplu este cel al unor studenţi dintr-o clasă care completează un
chestionar legat de comportamentul lor de lectură. În acest caz intervievatorul citeşte cu
glas tare întrebările şi fiecare respondent completează o foaie de răspunsuri-această
tehnică poate fi extrem de utilă atunci când avem de-a face cu respondenţi care au un
nivel redus de educaţie. În plus intervievatorul poate fi prezent în încăpere astfel încât
problemele sau întrebările pot fi rezolvate rapid. În situaţia chestionarelor auto-
administrate, modul de completare al chestionarelor este asemănător cu cel al anchetei
prin poştă. Ca avantaje se are în vedere faptul că, în primul rând, un chestionar
administrat în grup poate fi mai lung decât chestionarul tipic folosit într-o anchetă prin
poştă. Pentru că respondenţii sunt adunaţi expres pentru scopul completării
chestionarului, rata de răspuns poate fi relativ ridicată. Pentru că intervievatorul este
prezent şi poate răspunde la întrebări, puţini itemi sunt necompletaţi. Costul unei astfel de
anchete este mai redus decât în cazul unei anchete „faţă-în-faţă” sau al unei anchete prin
telefon. Mediul în care este adunat grupul face posibilă interacţiunea dintre respondenţi-
pentru cercetător această situaţi este mai greu de controlat. Nu toate anchetele folosesc
eşantioane care pot fi testate prin administrarea în grup.
În funcţie de perioada de timp în care se realizează anchetele se diferenţiază între:
A. Ancheta transversală – în care datele sunt adunate într-un unic moment din timp.
Ancheta de acest tip furnizează informaţii despre starea opiniei publice, cunoştinţe şi
opinii ale populaţiei într-un anumit moment din timp. În cazul media ele furnizează de
exemplu date pentru analiza relaţiei dintre utilizarea media şi comportament.
B. Studiul longitudinal- atunci când datele sunt adunate în două sau mai multe momente
din timp. Există trei tipuri de studii longitudinale: 1. Studiile de tendinţă- care este tipul
cel mai obişnuit de cercetare longitudinală în domeniul media. El foloseşte eşantioane
diferite din aceeaşi populaţie în diferite momente de timp şi analizează modele pe termen
lung sau scurt în opinia publică sau în comportamentul social. În acest fel se pot
descoperi schimbările din opinia publică datorate, de exemplu, unor evenimente media
particulare sau schimbărilor din utilizarea media la nivelul populaţiei investigate. 2.
Analiza de cohortă- sunt studiile asupra unor grupuri de indivizi care sunt legaţi într-un
mod specific (de exemplu, s-au născut în aceeaşi perioadă de timp) sau au fost martorii
unor aceloraşi evenimente în timpul vieţii lor. Un exemplu de analiză a cohortei este cel
a două grupuri de copii de vârstă diferită care utilizează (fiecare grup) un număr
23
determinat de ore televizorul. Aceste diferenţe în nivelul de televizionare se datorează
vârstei sau altor factori? Pentru a răspunde la această întrebare fiecare grup este
urmărit pe parcursul a trei ani şi se caută atât apropierile cât şi diferenţele care se
manifestă în timp între cele două grupuri de copii. Dificultatea principală de care se
izbesc astfel de studii este cea a lipsei de control asupra factorilor de mediu care pot
acţiona în decursul timpului la nivelul populaţiei studiate.3. Studiile panel- sunt anchetele
realizate asupra aceluiaşi eşantion dintr-o populaţie în diferite momente de timp. Ele se
pot realiza fie sub forma chestionarului trimis prin poştă, fie prin interviul telefonic, fie
prin intermediul chestionarului aplicat individual. Reţelele TV, agenţiile de publicitate şi
companiile de studiere a pieţi utilizează studiile panel pentru a identifica schimbări în
comportamentul consumatorilor. Dintre dificultăţile unui astfel de studiu panel trebuie
menţionate reducerea numărului de subiecţi incluşi în eşantionul iniţial (“mortalitatea”
eşantionului) şi influenţarea răspunsurilor de la o anchetă la alta (subiecţii tind să
răspundă identic în momente diferite).
Întrebări
1. Care sunt principalele diferenţe între abordarea pozitivistă şi cea interpretativă în
studiul comunicării?
2. Care sunt diferenţele dintre cercetarea de tip calitativ şi cea cantitativ?
3. Ce este o ipoteză şi care sunt tipurile de ipoteze? Exemplificaţi.
4. Care sunt principalele tipuri de eşantionare utilizate în studiul comunicării.
5. Cum poate fi operaţionalizat conceptul de „comunicare directă”? Exemplificaţi.
6. În ce condiţii aţi folosi un chestionar administrat faţă-în-faţă mai curând decât un
chestionar trimis prin poştă? Motivaţi alegerea dvs.
7. Care sunt avantajele şi dezavantajele anchetelor şi sondajelor realizate prin telefon,
poştă şi interviuri faţă-în-faţă?
8. Elaboraţi cinci întrebări şi patru ipoteze care pot fi testate prin intermediul anchetei. Ce
tip de întrebări pot fi utilizate pentru a aduna date despre mai multe tipuri de subiecte?
9. Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărui proiect de cercetare experimental de mai
jos?
a. X O1
O2
b. R X O1
O2
c. R O1 X O2
R X O3
d. R O1 X O2
Teme de tutorat
1. Un coleg de-al vostru caută să găsească o problemă de cercetare din domeniul
comunicării interpersonale. Înainte de aceasta a trecut în revistă majoritatea punctelor
pro- şi contra- din bibliografie sale şi a citit unele articole de specialitate dar nu a reuşit să
găsească o idee care să îi placă astfel încât vine să vă ceară sfatul: ”Ce subiect să
abordez?”. Sugeraţi două subiecte pe care colegul vostru ar putea să le utilizeze şi
justificaţi-vă alegerea.
24
2. Sunteţi interesaţi să realizaţi o cercetare referitoare la relaţia dintre comunicarea
interpersonală şi dinamica opiniilor la nivel de grup. Scrieţi trei probleme de cercetare
care pot fi adecvate acestei teme.
3. Încercaţi să dezvoltaţi un proiect de cercetare care ar studia fiecare dintre următoarele
concepte: (a) Lectura ziarelor; (b) Tendinţele agresive ale adolescenţilor ; (c) Vizionarea
programelor TV.
4. V-aţi decis să realizaţi un proiect de cercetare şi v-aţi definit problema de cercetare
drept: ”Rolul comunicării în cadrul grupului de la locul de muncă”. Redactaţi trei ipoteze
pe care le puteţi testa în proiectul vostru de cercetare.
5. Sunteţi pe cale să începeţi un proiect de un an de zile asupra influenţei exercitate de
comunicare în plan instituţional. Scopul cercetării este de a compara diferitele tipuri de
comunicare şi de a măsura eficacitatea comunicării intra-organizaţionale formale. Cum
operaţionalizaţi conceptele şi ce ipoteze puteţi elabora?
6. Fie următoarea problemă de cercetare: „Staţia radio X ia în considerare atât
posibilitatea măririi personalului său cu încă 5 persoane cât şi cea a adăugării unui
rezumat al ştirilor la fiecare oră de 5 minute. Dacă ar face aceasta ce credeţi : Aţi audia
mai puţin, la fel sau mai puţin această staţie radio?”. Cum poate fi abordată această
problemă într-un proiect de cercetare?
7. Ce tehnici de eşantionare ar fi adecvate pentru următoarele proiecte de cercetare?
A. Un studiu pilot pentru a testa dacă oamenii înţeleg un chestionar aplicat prin telefon.
B. Un studiu care să determine cine cumpără video-recordere.
C. Un studiu care să determine profilul demografic al audienţei unui program la un post
TV local.
D. O anchetă care studiază diferenţele dintre cititorii de ziare care provin din gospodării
cu venit ridicat vs. cei care provin din gospodării cu venit scăzut.
8. Aţi fost desemnat de o firmă de consultanţă să redactaţi şi să administraţi un chestionar
aplicabil prin telefon. Scopul acestui chestionar este să descrie şi să explice relaţiile dintre
stilul de viaţă, modalităţile de consum ale adulţilor, opiniile lor şi intenţiile de
achiziţionare ale unui televizor nou. Redactaţi un astfel de chestionar aplicabil în
maximum 5 minute.
9. Redactaţi un chestionar pentru a aduna informaţii referitoare la următoarele probleme:
A. Atitudinile faţă de soap-opera TV;
B. Atitudinile faţă de editorialele din ziare;
C. Atitudinea faţă de reclamele TV;
D. Obiceiuri de televizionare ale postului public TV.
4. Proiectaţi un experiment pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoare:
A. Tineretul şi mass media;
B. Efectele unei campanii electorale;
C. Diversitatea cititorilor unei reviste locale;
D. Influenţa exercitată de reclamele la produsele de uz casnic asupra stilurilor de viaţă al
unor femei din oraşul dvs.
10. Se dă chestionarul următor şi vi se cere să identificaţi:
A. Problema de cercetare;
B. Conceptele utilizate;
C. Ipotezele testate;
D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;
25
E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.
CHESTIONAR
Sunt din partea firmei ................care realizează .............privind .............. Aţi auzit sau chiar aţi participat la
diverse sondaje de opinie care s-au realizat în ultimul timp. Vă asigurăm că răspunsurile dvs. sunt strict confidenţiale,
ele fiind folosite pentru obţinerea unor statistici generale.
Vă mulţumim anticipat pentru răspunsuri şi pentru contribuţia dvs. la această cercetare.
1. Gândindu-vă la viaţa dvs. de zi cu zi aţi putea să ne spuneţi cât de mulţumit sau nemulţumit sunteţi de următoarele
aspecte:
Aspecte Foarte Destul de Destul de Total NS/NR
mulţumit mulţumit nemulţumit nemulţumit
1. Sănătate 1 2 3 4 9
2. Confortul locuinţei dvs. 1 2 3 4 9
3. Relaţiile de familie 1 2 3 4 9
4. Modul în care vă înţelegeţi cu 1 2 3 4 9
alţi oameni
5. Veniturile familiei 1 2 3 4 9
6. Modul în car vă petreceţi timpul 1 2 3 4 9
liber
2. Cât de des urmăriţi emisiunile de televiziune, ascultaţi radioul şi citiţi presa scrisă?
Zilnic 3-5 ori/săpt. Săptămâ Lunar Niciodată NS/NR
nal
1. Radio România Actualităţi 1 2 3 4 5 9
2. Radio local A 1 2 3 4 5 9
3. Radio local B 1 2 3 4 5 9
4. Radio local C 1 2 3 4 5 9
5. Europa FM 1 2 3 4 5 9
6. TVR1 1 2 3 4 5 9
7. TVR2 1 2 3 4 5 9
8. ProTV 1 2 3 4 5 9
9. Antena 1 1 2 3 4 5 9
10. Tele7abc 1 2 3 4 5 9
11. Prima TV 1 2 3 4 5 9
12. Acasă 1 2 3 4 5 9
13. Postul A de televiziune 1 2 3 4 5 9
14. Postul B de televiziune 1 2 3 4 5 9
15. România Liberă 1 4 5 9
16. Ziua 1 4 5 9
17. Naţional 1 4 5 9
18. Adevărul 1 4 5 9
19. Evenimentul Zilei 1 4 5 9
20. Jurnalul Naţional 1 4 5 9
21. Ziarul local A 1 4 5 9
22. Ziarul local B 1 4 5 9
3. Aş dori să vă întreb cât timp acordaţi în timpul unei zile pentru a citi presa scrisă, a asculta radioul sau a urmări
televiziunea:
Sub o oră 1-2 ore 3-5 ore Peste 5 ore Deloc NS/NR
1. Presa scrisă 1 2 3 4 5 9
2. Radio 1 2 3 4 5 9
3. Televiziune 1 2 3 4 5 9
4. V-aş ruga să-mi spuneţi care este ziarul preferat (se notează răspunsul dat de
subiect)_____________________________________________________________________________________
5. Care este principala modalitate prin care dvs. vă procuraţi ........................?

abonament individual acasă
abonament individual la locul de muncă
exemplar care circulă la locul de muncă
26
îl cumpăr de la chioşc
de la un prieten, cunoştinţă, vecin, rudă
nu este cazul/nu citesc
9. NS/NR
6. Vă rog să acordaţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) următoarelor aspecte legate de articolele din:
Obiectivitate Promptitudine Informaţii Accent pus pe ceea ce
complete este în realitate
1. Ziarul local A
2. Ziarul local B
Faţă de anul trecut, dvs. aţi renunţat să mai cumpăraţi ..........?

1. da
2. nu
9. NS/NR
Dacă da, care este acest ziar? (se notează răspunsul dat de subiect):
________________________________________________________________________________________________
Dacă da, care a fost motivul pentru care nu aţi mai cumpărat.............?
1. preţul ridicat
2. orientarea politică a ziarului nu mai corespunde cu a mea
3. nu mai am încredere în informaţiile prezentate
4. o parte dintre ziariştii pe care îi apreciam mai mult nu mai au articole în ziar
5. majoritatea prietenilor şi cunoştinţelor mele nu l-au mai cumpărat
6. altul (care?) ________________________
9. NS/NR
Faţă de anul trecut, dvs. aţi început să cumpăraţi .............?

1. Da
2. Nu
9. NS/NR
Dacă da, care este ...............? (se notează răspunsul dat de subiect): _______________________________
Dacă da, care este motivul pentru care aţi început să cumpăraţi ............? (se notează răspunsul dat de subiect)
________________________________________________________________________________________________
Ce tipuri de articole citiţi dvs. în .................?

1. socio-economice
2. politice
3. cultural-educative
4. sportive
5. altele (care?) ________________
9. NS/NR
V-aş ruga să daţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) calităţii următoarelor tipuri de articole citite în .................::
Ziarul local A Ziarul local B
1. Editoriale
2. Informaţii/Ştiri
3. Politica internă
4. Politica externă
5. Economie
6. Social
7. Infracţiuni/Delincvenţe
8. Cultură/Arte
9. Sport
La nivelul localităţii dvs., consideraţi că următoarele aspecte reprezintă o problemă sau nu?
27
Da Nu NS/NR
1. Şcolile 1 2 9
2. Transportul public 1 2 9
3. Ordinea publică 1 2 9
4. Curăţenia 1 2 9
5. Locurile de muncă 1 2 9
6. Spitalele şi dispensarele 1 2 9
7. Construirea de locuinţe 1 2 9
8. Starea drumurilor 1 2 9
9. Birocraţia 1 2 9
10. Taxele, impozitele locale 1 2 9
În ce măsură credeţi că sunt dezbătute, în................, următoarele aspecte?

În foarte În mare În mică În foarte Deloc NS/NR
mare măsură măsură mică măsură
măsură
1. Privatizarea 1 2 3 4 5 9
2. Locurile de muncă 1 2 3 4 5 9
3. Preţurile şi inflaţia 1 2 3 4 5 9
4. Corupţia 1 2 3 4 5 9
5. Şcolile 1 2 3 4 5 9
6. Transportul public 1 2 3 4 5 9
7. Ordinea publică 1 2 3 4 5 9
8. Curăţenia 1 2 3 4 5 9
9. Spitalele 1 2 3 4 5 9
10. Construirea de locuinţe 1 2 3 4 5 9
11. Starea drumurilor 1 2 3 4 5 9
12. Birocraţia 1 2 3 4 5 9
13. Sărăcia 1 2 3 4 5 9
Comparativ cu anul trecut, consideraţi că articolele din ................................sunt:

1. mai bune
2. la fel
3. mai slabe
9. NS/NR
Vă rog să menţionaţi numele a doi ziarişti ai ...................................... (se notează răspunsul dat de subiect):
18.1.
________________________________________________________________________________________________
18.2.
_______________________________________________________________________________________________
Vă rog să-mi spuneţi cu care dintre următoarele afirmaţii, referitoare la rolul ziariştilor în societate, sunteţi de
acord sau nu:
Da Nu NS/NR
1. Ziariştii trebuie să acţioneze astfel încât să-i împiedice pe cei care au puterea economică 1 2 9
şi politică în societate să comită ilegalităţi
2. Ziariştii trebuie să se implice direct în rezolvarea problemelor tranziţiei din societatea 1 2 9
românească
3. Sarcina ziariştilor este doar de a-i informa pe cei aflaţi în funcţii de conducere (politice, 1 2 9
economice) despre problemele grave şi importante din societate pe care numai aceştia le
pot rezolva
4. În calitatea or de reprezentanţi ai “opiniei publice”, ziariştii au datoria de a lua o poziţie 1 2 9
critică faţă de orice aspect negativ care apare în societate
5. Ziariştii fac mari deservicii ţării prin prezentarea primordială a aspectelor negative din 1 2 9
societate
6. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 9
7. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 9
8. În general, ziariştii nu fac decât să-i stânjenească în muncă pe cei aflaţi în funcţii 1 2 9
(politice şi economice) de conducere
28
Vă rog să-mi spuneţi dacă, în decursul ultimului an, încrederea dvs. în ziariştii de la ................:
1. a crescut
2. a rămas neschimbată
3. a scăzut
9. NS/NR
21. Care este activitatea principală a instituţiei în care lucraţi?
1. Producţie/inginerie
2. Administraţie de stat
3. Educaţie, învăţământ, cercetare
4. Servicii medicale
5. Servicii financiare/bancare
6. Consultanţă
7. Turism
8. Comerţ
9. Agricultură
10. Sector non-profit
11. Alta (care?) _________________________
12. Nu este cazul/Nu lucrez
99. NS/NR
22. Dvs. lucraţi în:
1. Administraţie de stat
2. Firmă de stat
3. Cooperativă
4. Firmă particulară cu capital românesc
5. Firmă particulară cu capital parţial sau total străin
6. În propria firmă
7. Nu lucrez
9. NS/NR
23. În ultimul an, cât de des aţi călătorit în străinătate?
1. de mai multe ori
2. o singură dată
3. niciodată
9. NS/NR
24. De obicei cine face cumpărăturile în familia dvs.?
1. eu personal
2. soţul/soţia
3. altă persoană
9. NS/NR
25. Unde faceţi aceste cumpărături?
1. super-market
2. magazin specializat
3. pieţe en-gross
4. pieţe deschise/tarabe
9. NS/NR
26. Cât de des vă petreceţi timpul liber mergând la:
Foarte Des Din când în Rar Foarte NS/NR
des când rar
1. Cinema 1 2 3 4 5 9
2. Discotecă 1 2 3 4 5 9
3. Teatru 1 2 3 4 5 9
4. Muzee/galerii de artă 1 2 3 4 5 9
5. Restaurante/baruri 1 2 3 4 5 9
6. Călătorii 1 2 3 4 5 9
27. Care dintre următoarele activităţi constituie un hobby pentru dvs.? (se alege o singură variantă de răspuns)
1. computere/informatică/internet
2. fotografie
3. dans
4. muzică
5. pictură/sculptură
6. sport extrem
7. plimbări cu bicicleta
29
8. turism
9. sport
10. alta (care?) ___________________
11. nu e cazul
99. NS/NR
28. Cât de des urmăriţi următoarele categorii de programe tv.?
Foarte Mult Potrivit Puţin Foarte NS/NR
mult puţin
1. Programe politice 1 2 3 4 5 9
2. Programe informative 1 2 3 4 5 9
3. Programe sportive 1 2 3 4 5 9
4. Anchete sociale 1 2 3 4 5 9
5. Programe culturale 1 2 3 4 5 9
6. Programe religioase 1 2 3 4 5 9
7. Jocuri şi concursuri 1 2 3 4 5 9
8. Filme 1 2 3 4 5 9
9. Seriale 1 2 3 4 5 9
10. Programe de divertisment 1 2 3 4 5 9
29. Dvs. locuiţi în:
1. casă proprietate particulară
2. apartament proprietate particulară
3. apartament/casă/cameră de închiriat
4. altă situaţie (care?) ________________________
9. NS/NR
30. Locuinţa dvs. este dotată cu:
Da Nu NS/NR
1. telefon 1 2 9
2. televizor color 1 2 9
3. televizor alb-negru 1 2 9
4. maşină de spălat neautomată 1 2 9
5. maşină de spălat automată 1 2 9
6. frigider 1 2 9
7. aspirator 1 2 9
8. videocasetofon 1 2 9
9. radio 1 2 9
10. radiocasetofon 1 2 9
11. compact disc 1 2 9
12. PC/calculator personal 1 2 9
13. cuptor cu microunde 1 2 9
14. aparat de înregistrat mesaje telefonice 1 2 9
15. robot de bucătărie 1 2 9
16. antenă satelit 1 2 9
17. televiziune prin cablu 1 2 9
31. V-aş ruga să alegeţi trei valori importante pentru dvs. din următoarea listă:
Valori Alegere 1 Alegere 2 Alegere 3
1. Hărnicie
2. Independenţă/Libertate
3. Muncă
4. Sprijin reciproc/Altruism/Cooperare
5. Iniţiativă/Risc/Curaj
6. Ordine/Disciplină
7. Meticulozitate/Grijă faţă de detalii
8. Echilibru
9. Respect/Ascultare/Supunere
În final dorim să aflăm câteva date despre dvs.:
32. Sex:
1. Masculin 1
2. Feminin 2
30
33. Vârsta:
1. 18-29 ani 1
2. 30-39 ani 2
3. 40-49 ani 3
4. 50-59 ani 4
5. peste 60 ani 5
9. NR 9
34. Ultima şcoală absolvită:
1. 4 clase 1
2. şcoala generală 2
3. 10 clase 3
4. şcoala profesională 4
5. liceu 5
6. colegiu 6
7. studii superioare 7
8. studii postuniversitare 8
9. NR 9
35. Ocupaţia dvs.:
1. Pensionar 1
2. Elev/student 2
3. Şomer/fără ocupaţie 3
4. Casnică 4
5. Agricultor gospodărie individuală 5
6. Muncitor necalificat 6
7, Muncitor calificat 7
8. Funcţionar cu studii medii 8
9. Tehnician/maistru 9
10. Personal studii superioare 10
11. Patron/liber profesionist 11
12. Alta (care?) 12
99. NR 99
36. Naţionalitatea dvs.:
1. Român 1
2. Maghiar 2
3. Rrom 3
4. German 4
5. Alta (care?) 5
9 NR 9
37. Religia:
1. Ortodox 1
2. Romano-catolic 2
3. Greco-catolic 3
4. Musulman 4
5. Mozaic 5
6. Neoprotestant (baptist, adventist, penticostal) 6
7. Alta (care?) 7
8. Fără religie 8
9. NR 9
38. Status marital:
1. Căsătorit 1
2. Divorţat 2
3. Văduv 3
4. Necăsătorit 4
5. În uniune liberă 5
6. Altul (care?) 6
9. NR 9
39. Câţi membri sunt în gospodăria dvs.?
31
40. Care este venitul total obţinut în luna precedentă de către toţi membri din gospodăria dvs. (incluzând salarii, pensii,
dividende, chirii etc.)? __________________ lei
INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A

COMUNICARII
32
SUPORTURI DE CURS
Tutorat 2
CONF. DR. VALENTINA MARINESCU
2.1. INTERVIUL
Interviul este o formă de comunicare stabilită între două persoane care nu se cunosc. Ea
are ca scop adunarea informaţiilor asupra unui fenomen precis. M. Grawitz defineşte
interviul ca: „un procedeu de investigaţie ştiinţifică, care utilizează un proces de
comunicare verbală, pentru a aduna informaţi, în relaţie cu un scop fixat”.
A. În sens restrâns, interviul ştiinţific este o metodă de investigaţie caracterizată de un
ansamblu de tehnici şi proceduri specifice care permit instituirea unui proces de
comunicare verbală în vederea obţinerii unor informaţii aferente scopului urmărit de
cercetare;
B. In sens larg, interviul ştiinţific este întreţinerea unei comunicări – investigaţia este cu
atât mai productivă cu cât aria cercetată este mai lejeră, există mai puţine restricţii.
Există o serie de factori care facilitează interviul în analiza comunicării: Factori legaţi de
context-unii dintre aceşti factori se raportează la situaţia însăşi a interviului, alţii la
intervievator şi alţii la intervievat. Între factorii legaţi de situaţia însăşi trebuie considerat
în principal durata şi locul. Este important să se prevadă cât se poate de exact timpul ce
va trebui să fie consacrat unei întrevederi şi de a pune în temă subiecţii. Locul unde se va
desfăşura interviul trebuie de asemeni să fie planificat cu grijă în funcţie de obiectul
cercetării. Locul poate avea o influenţă asupra modalităţii în care respondentul percepe
statusul şi rolul său, disponibilitatea sa de spirit, deschiderea sa la întrebări etc. Între
factorii legaţi de intervievat trebuie mai ales să considere pertinenţa temei; acesta trebuie
să corespundă preocupărilor intervievatului din momentul întrevederii. Intervievatul
trebuie să ştie cu exactitate care este rolul său din acest punct de vedere, pentru a nu apare
33
disfuncţionalităţi în relaţia sa cu intervievatorul. Acesta din urmă trebuie să se asigure că
intervievatul reconstituie bine realitatea-pentru aceasta el poate să ceară intervievatului
probe scrise sau dări de seamă oficiale care să vină în sprijinul a ceea ce el spune. Alte
elemente ale situaţiei de întrevedere sunt legate de anchetatorul însuşi. De exemplu, sexul
sau aspectul său fizic pot influenţa această situaţie. Prin urmare, cadrul său de referinţă
sau opiniile sale pot influenţa obiectivitatea sa în formularea problemelor/întrebărilor sau
în înregistrarea răspunsurilor. În fine, nivelul limbajului pe care îl utilizează trebuie să fie
accesibil intervievaţilor. Intervievatorul trebuie, prin intermediul limbajului, să motiveze
persoana să răspundă indicându-i că toate răspunsurile posibile sunt valide.
Există numeroase criterii de clasificare ale interviurilor:
A. După momentul de desfăşurare al investigaţiei prin interviu;
B. După scopul cercetării-de exemplu, el este de un anumit fel dacă există cercetare de
tip informaţional şi este de alt tip dacă cercetarea este de acţiune;
C. După nivelul de profunzime urmărit în adunarea informaţiilor;
D. După gradul de obiectivitate al cercetătorului şi al celui cercetat.
E. După domeniul în care este folosit: (a) obiectul (realitatea) cercetat-adică problema
cercetată; (b) indivizii investigaţi (care constituie şi o realitate investigată dar sunt şi
furnizori de informaţii).
După obiectul studiat:
1. Interviul documentar-urmăreşte îndeosebi obţinerea unor cunoştinţe de care dispun
indivizii în raport cu procesele şi fenomenele studiate;
2. Interviul de opinie-urmăreşte sesizarea reacţiilor subiective în raport cu fenomenul
studiat;
3. Interviul de atitudine-urmăreşte obţinerea de informaţii referitoare la comportamente,
atitudini ca atare ale subiectului în raport cu fenomenele sau procesele studiate;
4. Interviul de personalitate-urmăreşte obţinerea de informaţii care pun în prim-plan
personalitatea integrală ca atare a subiecţilor investigaţi-este cel mai complex din punct
de vedere al aspectelor cognitive, de opinie, afective-ne oferă date globale, semnificative
asupra felului în care participă indivizii la fenomenele studiate.
F. După modalitatea de adunare a datelor: există interviul dirijat şi interviul semi-dirijat-
diferenţa esenţială între aceste două tipuri de interviu se află în conţinutul interviului care
este structurat în primul caz şi semi-structurat în cel de-al doilea. Această diferenţă
serveşte deci la calificarea mijlocului utilizat pentru adunarea datelor.
1. Interviul dirijat-interviul dirijat seamănă cu un chestionar în care nu figurează decât
întrebări închise, cu excepţia faptului că acest chestionar este aplicat de un intervievator.
Ansamblul cadrului de referinţă, adică limbajul adecvat problemei, structurarea temelor,
ordinea progresului întrebărilor şi diferitele categorii de răspunsuri, este definit dinainte.
Persoana intervievată trebuie să se situeze în raport cu acest cadru, ea trebuie să intre în el
pentru a răspunde într-o modalitate corectă la întrebări.
2. Interviul semi-dirijat - marile teme ale interviului sunt definite dinainte, dar ordinea în
care ele pot fi abordate este liberă şi categoriile din interiorul acestor teme funcţionează
în mod liber. Rolul intervievatorului constă fundamental în a lăsa intervievatul să
vorbească, şi a-i propune acestuia anumite teme dacă acesta nu le abordează pe aceste în
mod spontan. Interviul semi-dirijat convine pentru aprofundarea unui domeniu dat sau
pentru a urmări evoluţia unui domeniu deja cunoscut.
I. După profunzimea (adâncimea) lor:
34
1. Interviul extensiv-este mai superficial, se realizează la o scală de masă-de regulă este
centrat pe problema investigată şi nu pe trăsăturile persoanei investigate;
2. Interviul în profunzime-este centrat mai ales pe individ-accentul cade pe persoanele
investigate, pe capacitatea lor de a furniza cat mai multe informaţii prin sensibilizarea
personalităţii lor. În interviul în profunzime de regulă operatorul de interviu nu sugerează
domeniul de interes studiat-interviul de acest tip este centrat pe individ, urmărind în mase
mari de indivizi (care formează un eşantion) repetabilitatea anumitor structuri
motivaţionale-unele structuri motivaţionale sunt generale în ciuda bogăţiei motivaţiilor
individuale. Operatorul pentru acest tip de interviu procedează în general „directiv”-el îşi
urmăreşte insistent scopul, întrebările adresate celui intervievat sunt foarte centrate pe
scop, deşi vin din direcţii diferite.
3. Interviul non-directiv sau cu răspunsuri libere-se caracterizează prin preciziunea temei
dar formularea întrebărilor şi evantaiul informaţiilor adunate astfel este foarte variată,
astfel încât gradul de libertate al răspunsului este foarte mare pentru intervievator şi
operatorul de interviu. Singura restricţie este tema-în cazul interviului non-directiv
intervievatul se poate exprima şi în legătură cu fenomene la care nu a participat direct, să-
şi exprime opiniile bazate pe aparatul analogic al gândirii omului-solicitând informaţii
despre faptele la care nu a participat el face analogia între faptele cunoscute şi în acest fel
fapte transferul la faptul solicitat-în interviu se cer informaţii despre fapte cunoscute
nemijlocit.
4. Interviul central sau focalizat-este axat pe o anumită problemă particulară cunoscută
direct de intervievat dar cu o mare libertate de mişcare din partea operatorului de interviu.
Acest tip de interviu este centrat fie pe temă, fie pe intervievat.
2.2. FOCUS-GROUPUL
A fost folosit pentru prima dată în anii’40 pentru a determina eficacitatea programelor de
radio destinate pentru întărirea moralului trupelor americane aflate în război. După anii
’50 devin un instrument de cercetare a pieţii, apoi din anii ’60 redevin un instrument
important în cercetarea academică.
Tipuri de focus-group:
1. Focus-grop simplu: Un grup este invitat să discute pe baza unui ghid de discuţie care
cuprinde întrebări deschise şi în prezenţa unui moderator care invită pe fiecare
participant la grup să discute , să-şi spună părerile şi opiniile. Se foloseşte aceeaşi
procedură pentru mai multe grupuri pentru a se putea compara datele între ele.
2. Focus-gropul extins: În acest caz participanţilor la grup li se administrează înaintea
discuţiei un chestionar care include problemele care vor fi discutate în timpul
grupului.
Caracteristicile focus-group-urilor - Focus-grupul constă dintr-un mic număr de oameni
care sunt adunaţi de cercetător pentru a discuta un subiect dat. Discuţiile de tip „focus” nu
sunt structurate deşi în unele cazuri subiecţilor li se cere să completeze un chestionar.
Grupurile în acest caz au mai puţin de 10-12 persoane-numărul fiind mic, nu se pot
generaliza rezultatele obţinute în acest caz la nivelul întregii populaţii. Pentru că grupul
este aleator şi membrii sunt aleşi pe baza unei caracteristici comune, se spune că grupul
are o validitate externă redusă.
Etapele cercetării de tip focus-grup
35
1. Recrutarea participanţilor la focus-grup-Recrutarea se face pe baza unui chestionar de
recrutare, în funcţie de obiectivele studiului, de informaţiile pe care le avem despre
grupul ţintă şi de caracteristicile acestuia. Chestionarul de recrutare cuprinde o scurta
prezentare a operatorului şi a firmei care realizează studiul, scopul întâlnirii, tema
generală a discuţiei, întrebări filtru, întrebări nespecifice, întrebări de natură demografică
şi întrebări despre coordonatele persoanei chestionate (număr de telefon, disponibilitate
de timp în zilele în care sunt programate discuţiile de grup). Întrebările filtru se
formulează în funcţie de obiectivele cercetării şi sunt cele care “filtrează” subiecţii astfel
încât să ne asigurăm că aceştia sunt exact persoanele de care avem nevoie.
2. Ghidul de interviu-Ghidul de interviu este instrumentul principal de lucru în focus
grup. Întrebările din ghidul de interviu trebuie
• să respecte o succesiune logică, să decurgă logic unele din altele,
• să pară spontane, fireşti,
• să acopere toate obiectivele propuse,
• să permită obţinerea unor informaţii complete în timpul alocat discuţiei.
În ghidul de interviu se pun întrebări deschise, subiecţii fiind puşi în situaţia de a relata,
de a povesti ceva (o experienţă o opinie), de a explica o atitudine, un comportament.
Numărul de întrebări nu trebuie să fie foarte mare, căci trebuie să ţinem cont de faptul ca
la fiecare întrebare vom avea 8 - 10 răspunsuri şi, în plus, comentariile subiecţilor la
răspunsurile altor persoane din grup sau întrebările suplimentare venite din partea
moderatorului.
3. Desfăşurarea discuţiei şi analiza rezultatelor - Discuţiile trebuie înregistrate video sau
audio şi supravegheate discret de sponsorul cercetării. Cercetătorul sau un înlocuitor al lui
serveşte drept moderator. Moderatorul are câteva sarcini important: a menţine discuţia
centrată pe tema de cercetare (de obicei acesta este un produs sau un serviciu); a garanta
şi a asigura că discuţia nu este dominată de unul sau doi participanţi mai importanţă; a
încuraja pe toţi subiecţii să discute liber.
De obicei o discuţie de grup de o oră sau două este înregistrată şi studiată în profunzime-
analiza comentariilor participanţilor poate fi în totalitate anecdotică sau observaţională
sau poate implica tehnici ale analizei de conţinut pentru a număra temele recurente sau a
măsura intensitatea cu care acestea sunt dezbătute.
Referitor la numărul de grupuri necesare-nu există un număr fix, unele proiecte solicitând
numai 1-3 iar în altele fiind nevoie chiar de 10. Regula principală este ca atunci când
interviurile nu aduc nimic important, interviurile ar trebui stopate.
2.3. OBSERVAŢIA PARTICIPATIVĂ.

Observaţia este o formă de cercetare calitativă, diferită de cercetarea cantitativă. De
exemplu, cercetarea audienţei a fost deseori criticată pentru că a furnizat numai
descrieri uni-dimensionale ale relaţiilor oamenilor cu mass media. Ea ne spune câte
aparate TV sunt deschise dar nu ce fac oamenii în timp ce urmăresc TV sau dacă chiar îl
urmăresc. Şi dacă ei se uită la TV chiar îl urmăresc atent sau se gândesc la altceva, iau
masa etc.? D. Morley a observat că cercetarea asupra audienţei TV nu măsoară
vizionarea ci altceva: prezenţa unui aparat TV deschis şi o persoană în aceeaşi cameră cu
el. Ea presupune motivaţia de a urmării TV şi faptul că decizia de face acest lucru este
una individuală. Ea nu pune sub semnul întrebării contextul în care s-a făcut această
alegere (cine are acces la aparat, ce altceva se mai face în prezenţa lui, unde în altă parte
36
se merge în casă etc.). Ca urmare a acestor probleme Morley argumentează că: „tipul de
cercetare pe care trebuie să o facem implică identificarea şi investigarea tuturor
diferenţelor dincolo de categoriile atot-cuprinzătoare ale «urmăririi TV» ... noi trebuie să
ne concentră asupra modalităţii complexe în care vizionarea TV este întrupată în mod
inevitabil în şirul complet al practicilor cotidiene ... Noi trebuie să studiem vizionarea
TV...în «localizarea sa naturală»”.
Observaţia implică o varietate de metode de cercetare care permit accesul direct la
comportamentul social care este analizat. Ea poate sau nu să ofere avantaje în raport cu
alte metode şi abordări, dar ea este o parte importantă din arsenalul cercetării
comunicării.
Cercetarea observaţională poate fi împărţită în mai multe tipuri în funcţie de trei criterii:
a. Dacă observatorul ia sau nu parte la activităţile indivizilor observaţi;
b. Dacă observaţiile sunt structurate sau non-structurate;
c. Dacă comportamentele observate apar în localizări naturale sau artificiale.
Figura. Gradul de structură al localizării observaţionale.
Localizare naturală Localizare artificială

Nestructurată Cercetare de teren Studiu de laborator
Gradul de
complet nestructurat
structură
impusă de nestructurată
Structurată
observator Cercetare de teren Studiu de laborator
structurată complet structurat
A. Tipurile metodelor observaţionale-termenul de „observaţie” ascunde de fapt o mulţime
de abordări de cercetare, pe care le putem clasifica în trei categorii mari: (a) observaţia
simplă; (b) observaţia participativă; (c) etnografia.
1. Observaţia simplă-reprezintă situaţia în care observatorul nu are nici o relaţie cu
procesele şi oamenii pe care îi observă, care nu sunt conştienţi că asupra lor se exercită o
activitate de cercetare. De exemplu, un proiect de cercetare poate fi interesat de audienţa
cinematografului - cum par oamenii să aleagă ce film să vadă la un „Multiplex”.
Cercetătorul poate administra un chestionar care să cuprindă întrebări legate de acest
lucru sau poate petrece câteva seri urmărind ce oameni vin la „Multiplex” şi ce filme
aleg ei să vizioneze. O cerinţă fundamentală a observaţiei simple este accesul liber în
localizarea de cercetare (aceasta din urmă fiind una „naturală” sau din „viaţa reală”). De
exemplu, cercetarea experimentală – care implică observaţia unui comportament
controlat al vizionării TV de către copii şi are loc într-un laborator de psihologie socială
- este diferită de „observaţia simplă” în sensul definit anterior.
2. Observaţia participativă reprezintă situaţia în care cercetătorul ia parte la activităţile
oamenilor observaţi. Termenul de „observaţie participativă” este folosit deseori în sens
larg pentru a descrie observaţia în care are loc o participare redusă a cercetătorului. De
exemplu, este evident că observaţia participativă va fi folosită mai mult în domeniul
consumului media decât în cel al producţiei media, pentru că sunt puţin acei cercetători
care pot deveni membrii ai unei echipe de producţie media.
Observaţia participativă este deseori considerată drept cea mai pură formă de cercetare
calitativă pentru că ea apare în localizările naturale şi îi cere cercetătorului să înţeleagă
lucrurile din punctul de vedere al participantului la cercetare. În această abordare,
37
cercetătorul întră în locul de cercetare şi, observând, discutând şi participând la aceleaşi
activităţi ca participanţii la cercetare, încearcă să înţeleagă lumea ca şi ei.
3. Etnografia este a treia formă de observaţie-termenul descrie actual o descriere difuză a
oricărei cercetări calitative care implică observaţia extinsă sau chiar intervievarea, pe
parcursul unei perioade de timp, a unui număr de indivizi.
B. Din punct de vedere al structurii activităţii de cercetare se pot diferenţia sunt două
tipuri de observaţie:
a. Observaţia structurată – aceasta implică clasificarea şi cuantificarea
comportamentelor conform unei scheme prestabilite- se realizează o “analiză de
conţinut” a comportamentelor .
b. Observaţia nestructurată - caz în care cercetătorul redactează comentarii despre
evenimentele care au loc dar fără a avea o schemă predefinită de urmărire a lor.
C. După forma sa observaţia este :
1.Observaţia directă- caz în care cercetătorul ia parte la evenimentele care se întâmplă;
2.Observaţia indirectă- caz în care cercetătorul utilizează o cameră ascunsă pentru a
înregistra evenimentele şi analizează ulterior imaginile. De exemplu acesta este cazul cu
analiza modului în care oamenii acţionează acasă în faţa TV pentru a vedea cât timp
rămân ei în faţa aparatului TV şi pentru a măsura gradul de atenţie pe care ei îl acordă
diferitelor programe TV.
D. Tipurile principale de studii observaţionale sunt:
1. Studiile de teren complet nestructurate- caracterizate de metoda etnografică-au ca
scop descrierea unei culturi particulare, deci cercetătorul trebuie să devină „parte a
culturii studiate”.
2. Observaţia complet structurată-are loc mai curând în localizări de laborator nu în cele
naturale şi are ca scop testarea ipotezelor; instrumentul de măsurare este o listă de
itemi care sunt observaţi (nu un chestionar) care este aplicată unor grupuri ( cât mai
similare posibil) în diferite momente de timp în condiţii standardizate de laborator
(identice în orice moment).
3. Studiul semi-structurat-realizat de cercetător în condiţii naturale cu un instrument
structurat.
4. Studiul de laborator nestructurat-permite subiecţilor să acţioneze mai natural şi să fie
observaţi mai obiectiv.
Realizarea studiilor observaţionale - Există mai multe stadii în procesul de observaţie:
(a) Intrarea; (b) Sponsorizarea; (c) Planificarea; (d) Adunarea datelor, (e) Analiza datelor.
A. Intrarea-Prima sarcină a cercetării prin observaţie este asigurarea accesului la situaţia
şi la oamenii care vor fi studiaţi. Deseori aceasta este cea mai îndelungată şi mai dificilă
parte a procesului de cercetare. În mod fundamental există două tipuri de localizări de
cercetare: (a) Localizarea închisă - este una la care accesul este condiţional–de exemplu,
casele particulare, organizaţiile media; (b) Locaţiile deschise - sunt publice – de
exemplu, sala de lectură într-o bibliotecă, o librărie, holul unui cinematograf. Cea de-a
doua distincţie se referă la rolul observatorului, care poate fi „ascuns” sau „deschis”: (a)
Dacă cercetătorul vrea să joace un rol deschis el trebuie să se asigure că cei observaţi sunt
conştienţi de cercetare sa şi el intră în situaţie ca un cercetător; (b) cercetătorul poate juca
şi un rol ascuns, situaţie în care activitatea sa ca cercetător nu este dezvăluită şi motivul
real pentru care se află în acel loc nu este cunoscut. Prin combinarea acestor distincţii se
poate ajunge la patru situaţii de cercetare posibile –ca în Figura de mai jos.
38
Figura - Situaţiile posibile în studiile de observaţie
LOCALIZARE
Deschisă Închisă
ROL Deschisă Arena publică Intrare negociată;
acces condiţional
Ascunsă Etica adunării şi Etica sarcinii de cercetare,
utilizării datelor Riscul
B. Sponsorizarea - Odată ce s-a stabilit localizarea de cercetare, activităţile
cercetătorului „din teren” vor depinde de modalitatea sa de intrare. Cine li-a facilitat
accesul şi sponsorizarea (cine îşi asumă responsabilitatea pentru el cât timp cercetează)
sunt extrem de importante pentru libertatea sa de acţiune şi de adunare a datelor.
C. Planificarea - Nici un studiu bazat pe observaţie nu este posibil fără o planificare
atentă. Trebuie să se stabilească: ce vrem să aflăm; de ce informaţii este nevoie; cu cine
trebuie să se vorbească; ce trebuie observat; ce întrebări trebuie puse. Toate acestea se vor
schimba şi vor evolua în timpul cercetării dar trebuie fixate clar de la început şi
permanent revizuite în perioada de muncă în teren. Munca de teren trebuie realizată după
ce cercetătorul a gândit la problemele care apar din lectura literaturii de specialitate. De
exemplu, fie cazul unui studiu bazat pe observaţie realizat la o staţie de radio locală. În
literatura de specialitate există numeroase studii referitoare la acoperirea în media
naţionale a ştirilor despre actele violente şi crime dar dintre acestea sunt puţine cele
care se referă la staţiile de radio locale. Se poate ca cercetătorul să dorească să studieze
dacă relaţia dintre poliţie şi reporteri la staţia de radio locală este asemeni cu cea de la
o staţie radio naţională. O discuţie prealabilă poate dezvălui faptul că staţia locală de
radio nu are reporteri specializaţi în investigaţii asupra crimelor, deci cercetătorul va şti
ca trebuie să studieze activitatea mai multor reporteri. El va dori să aibă şi acces la
şedinţele de redacţie, dar el are numai o săptămână la dispoziţie deci este esenţială o
planificare atentă a timpului El planifică să participe zilnic la şedinţele de redacţie, va
petrece două zile în redacţie urmărind procesul de editare şi observând modul în care se
iau deciziile în interiorul organizaţiei, alte două zile le va petrece pe teren cu reporterii
pentru a vedea cum acoperă ştirea şi probabil o zi va implica participarea la o audiere
la tribunal. O astfel de planificare trebuie să fie flexibilă, acesta fiind motivul pentru
care o zi lipseşte din planul anterior, zi în care se pot întâmpla evenimente neprevăzute.
Cercetătorul trebuie să aibă o listă cu întrebările la care trebuie să răspundă în cercetare
şi, alături de aceasta, să realizeze o listă cu datele care trebuie adunate - listele sunt
revizuite zilnic pentru a evita omisiunile şi pentru a adecva planul pentru a include datele
care lipsesc.
D. Adunarea datelor – Cuprinde două probleme principale: înregistrarea datelor şi
organizarea datelor. Înregistrarea datelor este o problemă practică. În principiu regula este
de „a înregistra totul” dar acest lucru este imposibil în practică. Pentru înregistrarea
datelor va trebui ca cercetătorul să dispară periodic pentru a completa aceste note de
observaţie.
Eşantionarea în observaţia participativă este relativ o problemă „deschisă”. O problemă
în acest caz este cea a deciziei legate de ce episod comportamental sau segmente de
comportamente să se eşantioneze. Observatorul nu poate fi peste tot şi nu poate vedea
totul astfel încât ceea ce este observat devine un eşantion de facto a ceea ce nu este
observat. Majoritatea observaţiilor de teren folosesc eşantionarea cu scop: observatorii se
39
bazează pe cunoaşterea lor anterioară a subiecţilor studiaţi şi eşantionează numai acele
evenimente sau comportamente care sunt importante.
Notele de teren constituie corpusul fundamental de date în orice studiu de teren. În ele
observatorul înregistrează nu numai ce se întâmplă şi ceea ce s-a spus, ci ţi impresii
personale, sentimente, şi interpretări a ceea ce a fost observat. O procedură generală este
aceea de a separa opiniile personale de naraţiunea descriptivă prin includerea primelor în
paranteze.
Întotdeauna este mai bine să se înregistreze mai mult decât mai puţin. O observaţie
aparent neimportantă poate deveni extrem de preţioasă ulterior
Organizarea materialului obţinut este crucială pentru succesul studiului observaţional şi
ar trebui să fie un proces continuu. Mulţi cercetători ţin un jurnal „de teren”, o practică
înrădăcinată în munca de teren antropologică. Se mai pot realiza note de observaţie
accidentale, înregistrarea incidentelor semnificative , răspunsurile proprii la munca de
cercetare. O altă tehnică este re-organizarea notelor de observaţie pe măsură ce acestea
sunt realizate, deseori acest lucru se realizează zilnic, regulat. Un sistem bun este
relocarea notelor de observaţie pe „card”-uri indexate-ele ar putea conţine trei categorii:
oameni, localizare, subiecte. Pe măsură ce activitatea în teren progresează cercetătorul va
deveni tot mai analitic şi nu descriptiv astfel încât el poate organiza ceea ce observă pe
categorii largi, care conţin tipuri de activităţi. de exemplu, un card în cazul cercetării
asupra relaţiei poliţie-staţie locală de radio ar putea fi numită „organizarea informală”
atunci când identităţile celor are au putere şi influenţă reală devin clare. Notele de
observaţie dezorganizate anterior , care înregistrau pur şi simplu secvenţele auzite şi
văzute poată fi codificate, prima localizarea lor spre categorii înainte de a le transfera
spre card-uri. De exemplu, dacă se decide că rolul biroului de presă al poliţiei este
important, se poate realiza o listă de categorii de tipul: A. rolul biroului de presă al
poliţiei: A1: utilizarea comunicatelor de presă; A2: telefoane date din redacţie spre
poliţie; A3. telefoane date de la poliţie spre redacţie; A4. tensiuni între jurnalişti şi
poliţişti.
7.5. Analiza datelor- Analiza datelor şi adunarea datelor sunt intim legate în studiile de
observaţii-dacă datele sunt ordonate pe măsură ce cercetarea progresează atunci analiza
este pe cale d a fi realizată atunci când se termină adunarea datelor. Cel mai important
lucru în cazul acestui tip de date este aplicarea criteriului selecţiei-se aplică la ceea ce este
„semnificativ”-trebuie să se realizeze în acest caz o deplasare de la „concepte e prim
ordin”, adică conceptele şi constructele folosite de oamenii pe care cercetătorul i-a
observat, spre „concepte de ordin doi”, adică conceptele imaginate de cercetător pentru a
înţelege şi a explica localizările pe care le-a observat. Analiza datelor-procedeele analizei
cantitative a datelor au numai o importanţă parţială pentru observaţia naturală/de teren
(„field observation”) datorită naturii calitative a datelor din teren. În observaţia
naturală/de teren („field observation”) analiza datelor constă din interpretarea şi sortarea
datelor („filing data”) şi din analiza de conţinut a lor.
Construcţia unui sistem de sortare („filing system”) este un pas important în observaţie-
scopul sistemului de sortare („filing system”) este de a aranja datele primare din teren
într-un format ordonat pentru a permite regăsirea lor ulterioară (categoriile precise de
sortare sunt determinate de date). De exemplu, într-un studiu asupra luării deciziei într-o
redacţie categoriile de sortare pot include titlurile: „Relaţii”, „Interacţiune-
Orizontală”, „Interacţiune-Verticală” şi „Dispute”. O observaţie poate fi plasată în mai
40
mult decât o categorie şi este bine să se facă copii multiple ale tuturor notelor de
observaţie.
O analiză de conţinut primară se realizează pentru a se descoperi modelele consistente
după ce notele au fost alocate în categorii prestabilite.
Scopul general al analizei datelor în sistem de sortare („filing system”) este de a ajunge
la o înţelegere generală a fenomenelor studiate. În timpul observaţiei cercetătorul poate
analiza datele în timpul studiului şi schimba în conformitate cu ele proiectul de cercetare.
4.5. Ieşirea din teren-un observator participativ trebuie să aibă un plan pentru a părăsi
localizarea sau grupul pe care îl studiază. Această problemă nu este dificilă dacă
identitatea lui este deschisă dar poate fi o problemă dacă ea este ascunsă. În unele cazuri
grupul poate să fi devenit dependent de cercetător într-un anumit fel şi plecarea sa poate
avea un efect negativ asupra grupului ca totalitate. În alte situaţii acest fapt poate duce la
sentimente negative ale grupului studiat de un cercetător cu identitatea ascunsă.
8. Rolul observaţiei-Rareori observaţia este suficientă ca o metodă independentă. Ea se
pretează la utilizarea împreună cu alte metode, atât calitative cât şi cantitative. Eliott a
subliniat că: „Unul dintre punctele forte ale observaţiei ca tehnică de cercetare este că ea
implică în mod implicit în sine alte metode ca interviul, studiul înregistrărilor
documentare, şi al rezultatelor altor cercetări. A pierde un eveniment este mai puţin
important decât a nu obţine răspunsul la o întrebare în chestionar. Observaţia acoperă
procesul total din care orice eveniment este numai o parte”. Această afirmaţie devine
importantă actual când multe discuţii legate de „etnografie” şi pe accentuarea exagerată a
tehnicilor au transmis un sens denaturat al complexităţilor şi cerinţelor observaţiei care ar
fixa standarde pe care puţini le-ar atinge. Aceste dezbateri care s-au concentrat pe
activitatea de redactare a studiilor etnografice şi observaţionale pun cu acuitate problema
dificultăţii calităţii de autor („authorship”) şi obligativităţii reflexivităţii inerente acestui
tip de metodologie.
Avantajele şi dezavantajele cercetării observaţionale.
A. Avantajele principale :
1. Este o tehnică superioară anchetei, focus-gropului şi experimentului în adunarea
datelor despre comportamentul non-verbal şi despre comportamentul specific fiecărei
situaţii în parte.
2. Permite studiul în profunzime al indivizilor.
3. Permite înregistrarea comportamentului în localizări naturale.
B. Dezavantajele principale:
1. Observaţia non-structurată nu este precisă şi nu permite comparaţia între cazuri.
2. Studiile de observaţie folosesc eşantioane mici şi care nu sunt compuse pe baza unei
alocări aleatoare-de unde lipsa lor de reprezentativitate şi dificultatea de a face
generalizări.
Întrebări
1. Vi s-a cerut să faceţi cercetare, prin care doriţi să găsiţi un răspuns la întrebarea de
cercetare: ”Care sunt regulile informale care pot guverna modul în care lucrează
jurnaliştii şi cum învaţă ei aceste reguli?”. Ce tip de abordare aţi folosi în cercetarea dvs-
argumentaţi şi prezentaţi principalele etape de cercetare.
41
2. Realizaţi un proiect de cercetare despre gradul în care în care locuitorii dintr-un bloc
din oraşului dvs. folosesc mass media în activitatea lor cotidiană. Decideţi că veţi folosi
metoda observaţiei directe. Cum vă veţi înregistra observaţiile?
3. Sugeraţi trei subiecte de cercetare particulare care ar fi cel mai bine studiate prin
tehnica observaţiei participative.
4. Ce tip de interviu aţi utiliza în următoarele situaţii:
A. Un proiect de cercetare de piaţă?
B. Un proiect de cercetare care vrea să vadă dacă opiniile despre subiectul X s-au
schimbat ca urmare a aplicării unui chestionar?
5. Care sunt elementele-cheie care trebuie considerate atunci când planificaţi să utilizaţi
în cercetare interviuri semistructurate sau în profunzime?
Teme de tutorat
1. Elaboraţi un ghid pentru realizarea notelor de observaţie plecând de la una dintre
temele următoare:
A. Obiceiuri de consum televizual în familie;
B. Comunicarea non-verbală în mediul urban;
C. Decizii legate de achiziţionarea/cumpărarea unor obiecte/produse într-o firmă.
2. Elaboraţi un ghid de interviu pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele
următoare:
A. Utilizarea mass media în familie;
B. Influenţa mass media asupra tinerilor şi persoanelor de vârsta a III-a;
C. Comunicarea în cadrul micro-grupurilor dintr-un bloc sau pe o stradă cu blocuri/case;
D. Influenţa exercitată de reclamele la maşinile de lux asupra stilurilor de viaţă din oraşul
dvs.
3. Se dă ghidul de interviu următor şi vi se cere să identificaţi:
A. Problema de cercetare;
B. Conceptele utilizate;
C. Ipotezele testate;
D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;
E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.
GHID DE INTERVIU
DATE GENERALE
1. Aţi putea să-mi spuneţi cum vă numiţi, ce vârstă aveţi, care este ultima şcoală absolvită , care este ocupaţia dvs.
actuală şi unde lucraţi?
2.Dvs. sunteţi căsătorit/văduv/divorţat? De cât timp sunteţi căsătorit/când v-aţi căsătorit- în ce an? Ce vârstă are
soţul/soţia, ce pregătire şi unde lucrează în prezent?
3. Câţi copii aveţi? Ce vârstă au, ce fac în prezent- învaţă/ lucrează, unde ?
4. Câţi dintre copii dvs. sunt căsătoriţi şi de cât timp? Unde locuiesc ei- cu dvs., în altă casă/singuri, cu socrii ?De cât
timp?
5. Aţi putea să-mi spuneţi cam care este venitul mediu lunar al familiei dvs.? Din acesta cam cât reprezintă cheltuielile
zilnice (mâncare,transport) şi cât reprezintă cele lunare legate de locuinţă?
RITMUL VIETII COTIDIENE
1. Aţi putea să-mi descrieţi o zi obişnuită în familia dvs.? De exemplu, ce aţi făcut în mod obişnuit/ zilnic dvs. şi ce
face fiecare alt membru al familiei în ultima săptămână.
2. Există momente într-o zi obişnuită când majoritatea membrilor familiei staţi împreună în casă - care este acest
moment ?
3. Ce face în general fiecare membru al familiei în momentele în care întreaga familie este acasă? De exemplu, puteţi
să-mi descrieţi ziua de ieri -cum a fost atunci când v-aţi adunat acasă toţi membrii familiei, ce aţi făcut fiecare, aţi
discutat ceva- ce anume ?
3. În familia dvs. există o împărţire a sarcinilor casnice- realizate în casă- pentru fiecare membru al familiei? Ce
activităţi le faceţi de obicei împreună cu alt membru al familiei şi pe care le faceţi de unul singur/una singură?
42
4. Dar în alte familii pe care le cunoaşteţi cam care este situaţia? Există familii care sunt deosebite din acest punct de
vedere?
5. Cum ţineţi banii în familia dvs.-împreună sau separat?Cine hotărăşte cum şi când se cheltuiesc banii/se fac
cumpărăturile zilnice?
DECIZIA ÎN FAMILIE
1. Aţi putea să ne spuneţi dacă există un membru al familiei pe care dvs. îl consideraţi mai important în raport cu
ceilalţi ? Cine este acest? De ce îl consideraţi mai important decât alţii - argumentaţi.
2. Aţi putea să ne spuneţi, succint, care consideraţi că au fost cele mai importante hotărâri pe care le-aţi luat de când
aveţi o familie? Cum le-aţi luat-singur, împreună cu alţi membrii ai familiei dvs.? Povestiţi-ne ultima situaţie de acest
fel.
3. Ce se întâmplă dacă un membru al familiei nu este de acord cu o decizie luată în comun de restul familiei cum se
comportă, ce face şi ce spune ? Cum reacţionaţi dvs. de obicei ? Dar ceilalţi membrii ai familiei? Cine cedează şi de ce
credeţi că o face?Aţi avut astfel de situaţii în ultimul timp în familie? Cum le-aţi rezolvat?
4. Alţi cunoscuţi-colegi de la locul de muncă, vecini, rude- v-au povestit despre situaţiile conflictuale apărute în familia
lor? Cum au fost rezolvate acestea?
5. Despre ce discutaţi cu alţi membrii ai familiei în mod obişnuit? Dar ceilalţi membrii ai familiei între ei ?
6. Există situaţii în care membrii familiei discută separat de dvs.? Despre ce anume şi cine cu cine discută ?
7. În familie cu ce membru al familiei vă sfătuiţi cel mai des ? În general vă sfătuiţi numai legat de unele situaţii şi
numai referitor la anumite probleme ? Care sunt acestea ? Care sunt situaţiile în care consideraţi că trebuie să vă
sfătuiţi cu toţi membrii familiei- daţi-mi cel mai recent exemplu.
8. Au existat situaţii în care apreciaţi că opinia altui membru al familiei v-a influenţat în hotărârile pe care le-aţi luat şi
în faptele dvs.? Care au fost acestea ? Cum aţi simţit că v-a influenţat această persoană- puteţi fi mai explicit (ce a făcut,
cum s-a exprimat, ce argumente a adus, cum v-a “convins”) ?
9. Dvs. discutaţi în familie despre viaţa politică din România? Cu cine din familie aveţi cele mai dese discuţii de acest
fel şi cine le iniţiază/începe? Cum reacţionează ceilalţi membrii ai familiei – ce spun, cum se comportă, cât de mult
discută şi ei pe această temă?
10. Aţi putea să ne povestiţi cum a fost ziua în care aţi mers ultima dată la vot?Cum şi când v-aţi hotărât să mergeţi să
votaţi? Aţi mers singur sau cu alţi membrii ai familiei şi când s-a întâmplat aceasta? Înainte de a merge la vot aţi
discutat în familie despre politică? Dar după ce aţi votat- ce aţi făcut ?
4. Completaţi spaţiile goale din ghidul de focus-grup de mai jos şi precizaţi:
A. Tema de cercetare;
B. Ipoteza testată;
C. Mărimea şi structura internă a grupului;
D. Rezultatele preconizate ale cercetării.
GHID DE DISCUTIE
Bună ziua! Numele meu este ................ si, aşa cum probabil aţi aflat deja, ne-am întâlnit astăzi pentru o
discuţie despre mass media/presa scrisa din România. Pe parcursul discuţiei va invit sa va spuneţi părerile cat se
poate de deschis, de liber, fiindcă nu exista răspunsuri corecte sau greşite. Ne interesează părerile dvs., fie ca sunt
pozitive, fie ca sunt negative fata de ceea ce vom discuta la un moment dat. Înainte de a începe, vreau sa vă mai spun
ca vom înregistra discuţia, pentru că n-as putea să reţin tot ce-mi spuneţi dvs. In acest context, va asigur de
confidenţialitatea celor discutate, in sensul ca numele dvs. nu vor apărea in nici un act, importante pentru noi fiind
părerile dvs. Regulile discuţiei sunt foarte simple: să vorbim tare, ca să ne putem auzi si sa vorbim pe rând, ca să ne
putem înţelege.
Pentru început, sa ne prezentam. Asa cum v-am spus, mă numesc ............, am ......de ani, sunt (ne)căsătorita
si sunt de profesie sociolog. O să va rog acum şi pe dvs. să vă prezentaţi, pe rând, sa-mi spuneţi câteva cuvinte despre
dvs.
Tur participanţi
I I. INTRODUCERE
1. Care credeţi ca sunt principalele probleme ale societăţii romaneşti actuale?-3’
2. ...........................................................................................
II II. CONSUMUL DE PRESA SCRISA ÎN GENERAL
1. .................................................................................
2. Care sunt principalele ziare pe care le citiţi dvs. (zilnic)? De cat timp le citiţi? Cum le procuraţi? Când si
unde le lecturaţi?-3’
3. Pentru care motiv urmăriţi programele radio TV? Pentru care motiv citiţi presa scrisa? (a şti mai multe,
a petrece timpul liber in mod agreabil/relaxare, a fi la curent cu ce se întâmpla in societate, a afla
lucruri utile in munca de zi cu zi, a avea un motiv de discuţie cu alţii). Se căuta diferenţele dintre
consumul individual al media audiovizuale si cel al presei scrise. – 4’
4. Ce rol ....................................................
43
III. PERCEPTIA GENERALA A ZIARULUI “XXXXXX”
1. Ce părere aveţi despre ziarul “XXXXX”? Cum l-aţi putea defini? Încercaţi sa-l descrieţi/caracterizaţi pe
scurt. Ce are distinctiv? Ce îl diferenţiază de alte ziare?-5’
2. ......................................................
3. Daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai ziarul “XXXXXX”, ce credeţi ca s-ar potrivi pe masa
ranga el ? De ce credeţi asta? Dar daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai acest ziar, ce alte ziare
credeţi ca s-ar potrivi pe masa ranga acest ziar? De ce credeţi asta?-7’
4. ..................................................
5. Ce nu va place la acest ziar?(Care sunt punctele lui “slabe”) De ce?-5’
IV. PREFERINTE PENTRU ZIARUL ”XXXXXX”- MACHETA, TIP DE INFORMATIE SI PROFESIONALISM
1. ....................................................
2. Ce părere aveţi despre grafica ziarului “XXX”? Va place/nu va place? De ce? Se potriveşte cu textul?-
7’
3. ..........................’
4. Cum vi se par ziariştii care semnează in ziarul “Curentul”? Cum aţi caracteriza stilul lor de a scrie?
(agresiv, intelegator, didactic, obiectiv, imparţial, echilibrat, inteligent, informat,
dependenţi/independenţi politic, serioşi/neserosi)-7’.
V. ANALIZA DETAILATA – PAGINA DE PAGINA (adresabilitate, unicitate, credibilitate, completitudine)
1. ..............................................................
2. Daca dvs. aţi fi făcut aceasta pagina, cum aţi fi realizat-o? Aţi schimba ceva la aceasta pagina? Aţi
scoate/aţi pune altceva in loc?-3’
SE PROCEDEAZA LA FEL CU FIECARE PAGINA IN PARTE-60’
VI. TESTE PROIECTIVE
1. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi intui in scris, după care vom discuta. Se împart
subiecţilor foile tipărite. Ce calificativ (excelent, bun, satisfăcător, slab) aţi acorda
ziarului .........................
2. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi in scris. Se împart subiecţilor foile tipărite. Daca
dvs. aţi fi directorul unei firme de publicitate ce cuvânt credeţi ca ar descrie cel mai bine ziarul
”XXXXXX”? Si ce imagine l-ar reprezenta cel mai bine ?-Comentarea răspunsurilor
TEST 1
Apreciere ziarul «XXXXX»
Excelent/bun/potrivit/slab
Aspectul grafic
---------------------------------
Promptitudine informaţiei
Calitate informaţie
----------------------
----------------------------
Neutralitate
---------------------------------
Test 2
Cuvânt – cheie pentru ziar
________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________
Imagine–sinteza pentru ziar
________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________
44
45

Metode Si Tehnici Cercetare T1 T2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Metode Si Tehnici Cercetare T1 T2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ÎNVĂŢĂMÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti

METODE ŞI METODOLOGII DE CERCETARE ÎN

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

1.2. METODOGIA CERCETĂRII COMUNICĂRII: TIPOLOGIA

1.3. ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE

Comunicare inter-personală Comunicare de masă

Mijloace de Efecte la Tip de

1. Acord 1.Acord 1. Presa scrisă 1. Efecte pe 1. Expunere

După operaţionalizarea conceptelor următoarea etapă este cea a construcţiei indicatorilor.

timp prezent timp viitor

1.5. ANCHETA ŞI SONDAJUL DE OPINIE

5. Care este principala modalitate prin care dvs. vă procuraţi ........................?

Faţă de anul trecut, dvs. aţi renunţat să mai cumpăraţi ..........?

Faţă de anul trecut, dvs. aţi început să cumpăraţi .............?

Ce tipuri de articole citiţi dvs. în .................?

În ce măsură credeţi că sunt dezbătute, în................, următoarele aspecte?

Comparativ cu anul trecut, consideraţi că articolele din ................................sunt:

În final dorim să aflăm câteva date despre dvs.:

39. Câţi membri sunt în gospodăria dvs.?

INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

2.3. OBSERVAŢIA PARTICIPATIVĂ.

Localizare naturală Localizare artificială

S-ar putea să vă placă și