Mica istorie a televiziunii

Istoria televiziunii reprezintă munca a numeroşi ingineri şi inventatori din mai multe ţări de-a lungul a mai multor
decenii.Televiziunea s-a născut în principal din conjuncţia a trei serii de descoperiri: cele referitoare la fotoelectricitate,
procedeele de analiză a fotografiilor descompuse apoi recompuse în linii cu puncte deschise sau întunecate,
şi undele hertziene pentru transmiterea de semnale.
Principiile fundamentale ale televiziunii au fost iniţial explorate prin metode electromecanice de scanare, transmisie şi
reproducere a imaginilor. Deoarece aparatele electronice de înregistrare video şi tuburile ecranelor s-au perfecţionat,
televiziunea electromecanică a dus la apariţia tuturor sistemelor electronice moderne de televiziune folosite în aproape toate
aplicaţiile.

Primii paşi în televiziune au fost făcuţi de Marea Britanie prin inaugurarea postului oficial BBC în anul 1936, cu 12 ore
de programe pe săptămână. După trei ani, televiziunea a fost introdusă şi în Statele Unite. Numărul posesorilor de
televizoare în aceste două ţări era însă foarte mic. Abia după cel de al Doilea Război Mondial situaţia s-a schimbat în bine.
Un pas important în istoria televiziunii l-a constituit încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii în ziua de 2 iunie
1953. Această încoronare a fost primul eveniment transmis de televiziune direct în mai multe ţări europene şi retransmis în
Statele Unite. Astfel, televiziunea a dat ocazie întregii planete să participe la acelaşi eveniment, făcând posibil începutul unei
standardizări a programelor de televiziune. După acest eveniment, televiziunea, prezentă de acum tot mai mult în casele
oamenilor, a devenit un adevărat simbol alături de automobil al „societăţii de consum” [1].

Numărul televizoarelor a crescut de la an la an, ajungând la un milion în 1952 în Marea Britanie, în 1957
în Germania şi în 1958 în Franţa. În 1964, 60 de milioane de televizoare erau instalate în casele particulare din Statele
Unite.[1] De atunci televiziunea a concurat cu cinematograful şi teatrul care erau genurile tradiţionale de divertisment.
Fenomenul numit televiziune a fost prezent în peisajul românesc încă de la începuturile sale pe plan mondial. Deşi
apare în timpul celor două războaie mondiale, o perioadă şi un context nu tocmai propice pentru dezvoltări ştiinţifice, atât
pentru spaţiul românesc, dar şi pentru cel european, televiziunea reuşeşte să se dezvolte şi să se impună în faţa altor medii
de informare cum ar fi presa scrisă sau radio.

În România televiziunea a pătruns încă din perioada în care aceasta era într-un stadiu incipient şi experimental în
toată lumea. În anul 1926, la peste 40 de ani după ce au avut loc primele experimente publice realizate de către Ayrton şi
Perry, Baird reuşeşte să transmită semnale de televiziune prin intermediul undelor radio. În 1932, Societatea Britanică de
televiziune începe un serviciu experimental de televiziune, iar începând cu 1936 porneşte difuzarea regulată a unor emisii
TV. În România primele teste în ceea ce priveşte transmisia la distanţă a imaginilor apar în 1928. În acest an
fizicianul George Cristescu publică prima lucrare ştiinţifică din România despre televiziune şi propune un sistem nou de
explorare a imaginii TV relizând şi anumite experimente în acest sens.

Prima emisiune de televiziune din România care se apropie cât de cât de conceptul actual al înţelesului de emisiune,
a fost realizată în 1937 la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti în cadrul unor demonstraţii publice.

Anul 1953 este un an important pentru începuturile televiziunii din România, a fost construit şi probat primul emiţător
de televiziune românesc în alb-negru, realizat de profesorul Alexandru Spătaru. La doi ani distanţă, în 21 august 1955 în
Bucureşti începe difuzarea regulată a unor emisiuni. Experimente de televiziune în culori au loc începând cu anul 1964.
31 decembrie 1956 este ziua când a fost inaugurată în România televiziunea de stat, denumită şi Televiziunea Română.
Acesta poate fi considerat momentul în care apare în România instituţia televiziunii. Modelul instituţiei este preluat după
Televiziunea Franceză şi după BBC adică limitarea spectrului frecvenţelor şi realizarea unui program naţional standardizat.
Prin acest demers instituţia televiziunii primeşte rolul deosebit de important de a fi în serviciul public şi de a avea obligaţii în
ceea ce priveşte educaţia şi informarea cetăţenilor.
În prezent în România există o multitudine de posturi TV comerciale care acoperă o largă paletă de preferinţe şi
răspund unor cereri diverse;Antena 1, Pro TV, Prima TV, Naţional TV Realitatea TV, N 24, Telesport MTV România, KISS
TV, etc