Practici persuasive în media online – Prof. Coord. E.

Istodor
MCRP, Semestrul al II-lea
Alexandra Bratu

Infinite scrolling

Hello, cred că ai ajuns la capătul căutărilor! Probabil deja ai aflat din referatele precedente de
unde provine acest infinite scrolling. Nu? Oricum îți spun, nu strică un refresher.

Acest concept aparține dezvoltatorului Aza Raskin, dat spre folosință oamenilor în anul 2006 și
reflectă într-un mod destul de evident ideea de Univers infinit, da ca o oglindă pentru ceea ce este dincolo
de Calea Lactee, dincolo de acest Cosmos.

Omul, un explorator amator, și-a dorit să cunoască toate secretele Lumii și ale lumilor de dincolo
de nori, dar nu oricine are acces la o astfel de experiență, așadar de ce să nu explorăm la infinit un alt
univers, pe cel virtual de exemplu?

Acest scrolling enervant de infinit îl putem practica în Metaverse: Facebook, Instagram, TikTok,
9Gag, Pinterest, Tumblr și în alte aplicații de profil, unde toată informația este cuprinsă într-un algoritm.
Este necesar un tap pe ecran sau un click pe o pictogramă pentru a-ți seta dispozitivul să-ți genereze un
conținut asemănător alegerii făcute anterior sau conform istoricului de căutare.

Din propria-mi experiență, acest infinite scrolling se transformă într-o căutare obsesivă, aproape
anxioasă și creează iluzia că încă nu am găsit ceva care să-mi prezinte interes, cumva acest concept
creează acea așteptare a unui quelque chose.

Scopul acestui tool al lui Raskin era acela de a facilita accesul la informații, fără a da clik pe link-
uri, fără a accepta sau respinge cookie-uri, fără a da de reclame irelevante, însă scrollingul infinit a
devenit o dependență în rândul surferilor de ocazie de pe internet.

Căutând informații despre acest topic, am aflat că însuși dezvoltatorul Twitter-ului a declarat că
scrollingul la infinit a contribuit la pierderea a până la 200.000 de vieți. Deci putem cu ușurință susține că
acest loisir este dăunător.

Smartphone-ul a devenit un instrument nelipsit din recuzita zilnică, este acel tovarăș care îți știe
toate secretele, îți dezvăluie ultimele știri, te ajută să găsești ceea ce cauți, dar devine și cel mai mare
inamic, fiind indispensabil, trebuie verificat constant, nu îl poți lăsa mai mult de 10 minute singur, trebuie
alimentat, iar doar simpla idee că poți rata șansa de a fi la punct și virgulă cu tot ceea ce se întâmplă în
lumea ta virtuală te dă peste cap. Simți cum te apucă transpirațiile și te furnică palmele, iar atunci te
reconectezi la smartphone și gata sevrajul. Te-ai unit cu sursa dopaminei.

1
 Practici persuasive în media online – Prof. Coord. E. Istodor
MCRP, Semestrul al II-lea
Alexandra Bratu
Acest sindrom se numește FOMO și, da, are legătură cu scrollingul acesta, cu gestul glisării
necontenite a degetelor pe ecranele încinse și febrile, care mustesc de informație. Acest efect se
instalează, precizează specialiștii, la 24 de ore de lipsă a contactului cu mediul virtual.

Pe lângă surmenare și supraîncărcarea creierului, acest infinite scrolling are efecte și mai
neplăcute, precum insomnia, supraîncărcare senzorială, stimulează în mod negativ cortizolul, iar stresul
este mult mai greu de ținut sub control. Nici acest tic nu poate fi controlat, ce-i drept, mai ales dacă nu
există acel moment de conștientizare a individului antrenat în acest act, iar uneori absența stimulilor,
impulsurilor conduc la pierderea contactului cu realitatea și la refugierea într-o altă lume unde totul pare
frumos, colorat și perfect.

Creierul, buretele musculos înfometat și însetat, vrea să primească tot mai mult și își deschide
apetitul ori de câte ori vrem să abandonăm un subiect, sau vrem să închidem o fereastră web, tocmai de
aceea știrile negative sunt cele care au întâietate la capitolul scrolling infinit. Tipul ăsta de informație care
stimulează o serie de receptori cerebrali este cea mai dăunătoare prin impactul pe care il are asupra
individului. Un exemplu de știre de actualitate este războiul. Un subiect cu adevărat interesant, care a
ținut prima pagină a ziarelor, care a înghețat internetul și care a ajuns să fie sursa celor mai bune meme-
uri, celor mai cele actualizări de pe front, devenise principalul factor pentru care se dădea scroll.

Știu că sună într-un mare fel “interesant” când vine vorba despre un război, dar noi ăștia născuți
după ’89 știm despre strategii de luptă pe front din cărți, filme și de la orele de istorie, cum să nu îți gâdile
creierul curiozitatea de a afla ce mai e nou pe frontul de Est? E ca la fotbal, mă mir că nu s-au făcut și
pariuri pe tema asta. Așadar, scrollingul interminabil nu face nimic altceva decât să țină utilizatorii în
priză, într-o continuă fugă după conținut.

Am menționat mai sus că ne refugiem, fugim de realitate și ne clădim un metaverse, un locșor al

nostru, declarat printr-un profil unde ne afișăm măștile, dar ce te faci când în acest jogging infinit dai de
un univers mai frumos decât al tău, mai atrăgător și vezi că utilizatorul respectiv face chestii mai
palpitante, călătorește, pare mai fericit și mai împlinit? Simplu. Începi prin a te compara cu respectivul,
altă boală a secolului care nu face decât să ne priveze de accesul la propria autenticitate.

Până și aplicațiile corespondente site-urilor de lifestyle, fashion, eMag, Altex, Notino, Answear,
Shein, Asos și altele au acest tool la bază, însă prin acea pâlnie poți reduce masiv timpul de căutare și
volumul de informație la care vrei să ai acces, ceea ce pentru unii dintre noi este un colac de salvare în
oceanul binar infinit.

2
 Practici persuasive în media online – Prof. Coord. E. Istodor
MCRP, Semestrul al II-lea
Alexandra Bratu
La un moment dat devenise virală căutarea de Pokemoni cu ajutorul unei aplicații mobile. Ei
bine, jocul necesita diverse permisiuni din partea dispozitivului pe care era instalat, inclusiv acces la
cameră și locație. Odată instalat, stăteai cu ochii înfipți în ecran, scanai locurile de jur împrejur, dar și
dădeai scroll, să nu care cumva să ratezi vreo arătare. Nu am studiat și nici nu sunt convinsă că Raskin a
avut ceva de-a face cu dezvoltarea aplicației, însă jocul se manifesta întocmai ca un scroll interminabil,
care construia în interiorul internautului acea așteptare neîmplinită la finalul zilei.

Eu una recunosc, răbdarea mea are limite și la dreapta și la stânga, iar scrollingul nu face decât
să-mi producă o stare de irascibilitate și astfel încerc să mă orientez spre magazine de haine în defavoarea
aplicațiilor de profil, să citesc o carte în defavoarea kindle-urilor (altă capcană, măcar acolo se mai
termină cartea), sau să intru în contact cu persoane care ar putea să mă lămurească dacă am vreo
curiozitate. Acest tool este util până în punctul în care devine o activitate sportivă, care aduce cu sine
scăderea productivității la locul de muncă, stres, gânduri negative, scade stima de sine, influențează viața
socială și câte și mai câte.

Nu e așa că simțim că am ajuns la capătul Lumii când ni se generează acest

mesaj într-o platformă socială?

Ori a picat netul, ori n-am ajuns oare să le vedem pe toate?

3
 Practici persuasive în media online – Prof. Coord. E. Istodor
MCRP, Semestrul al II-lea
Alexandra Bratu

Gaslighting

Recent am aflat că există acest tip de manipulare, un soi de „nu tu, mă, mie”, o adevărată armă
psihologică al cărei scop este acela de a-l face pe celălalt să pună la îndoială chiar și propria-i existență.

Acest proces are diverse forme, una dintre cele mai ușoare fiind gaslighting-ul virtual, care cred
că ni s-a întâmplat tuturor atunci când crush-ul ne-a dat în sfârșit mesaj, apoi ne-a lăsat cu ochii în soare,
întrebându-ne dacă am zis ceva nepotrivit sau dacă problema este la noi. Asta s-a transformat în timp în
ghosting. Altă mâncare de pește.

Ce spun eu și ce înțelegi tu, sau cum să te folosești de rateurile intenționate în comunicarea cu

celălalt, gaslighting, sau mai popular spus, sau cum să aburești pe cineva cu vorbe pentru a-ți atinge
obiectivele. Acum îmi dau seama că încă din copilărie deprindem acest model de convingere, când eram
chemați în casă de la joacă fie pentru a lua masa, fie pentru a dormi o oră, fie pentru a ne face lecțiile, în
cartier noi copiii deprinseserăm același răspuns adresat mamelor “încă puțin, te rog!” , “încă 5
minuteee!”, o cuantificare a unui timp pe care noi nici nu îl percepeam în vreun fel.

Exemplul meu este light, o ușoară abureală dintr-o zi de vară când băteam mingea pe maidan, nici
nu suportă comparația cu un abuz psihologic incomensurabil, în urma căruia victima ajunge în pragul
epuizării, depresiei și deteriorării sănătății mintale, mai ales dacă există un precedent, o expunere
constantă pe o perioadă îndelungată la un astfel de tratament.

Termenul de gaslight a pătruns în vocabular și în mentalul colectiv prin 1938, odată cu punerea în
scenă a piesei de teatru Gas Light, de pe urma căreia s-a făcut un remake ecranizat, care s-a bucurat de un
adevărat success în anii ’40.

Firul narativ este cât se poate de evident, un soț încearcă să își convingă soția că mintea ei este
șubredă, instabilă, apelând la diverse tertipuri de manipulare, insistând în permanență că ea greșește și că
memoria ei îi joacă feste, iar amintirile sale sunt un produs al imaginației bolnave. Titlul filmului este un
simbol. Cum casa era luminată cu ajutorul lămpilor de gaz, iar soțul săpa în piviniță după o comoară,
pentru a nu atrage atenția asupra acestui treasure hunting, diminua lumina din lămpi. Iar când soția
observa lumina difuză din casă, soțul acesteia o mințea că totul se petrecea doar în capul ei.

În 1960, termenul gaslighting/gaslight capătă sens în limbajul colocvial, fiind folosit pentru a
descrie procesul de manipulare și de alterare a realității altei persoane.

Gaslightingul se manifestă în medii precum spitalele de psihiatrie, o astfel de relație se stabilește

între angajați și pacienți, în urban prin interacțiunea cu sociopații, cărora le este facilă manipularea

4
 Practici persuasive în media online – Prof. Coord. E. Istodor
MCRP, Semestrul al II-lea
Alexandra Bratu
celuilalt, îndeosebi din cauză că nu au pic de empatie, în relații maritale, în cazuri de adulter, când
minciuna e la loc de cinste. În cazul în care infidelitate unuia dintre soți iese la iveală, singura variantă de
a păstra aparența și de a se fofila din miezul problemei, este abuzul psihologic, dacă nu și fizic.

Cuvântul a fost primul, prin el s-au creat toate, dacă ar fi să ne raportăm la geneză și spațiul
biblic, însă tot cuvântul distruge și distorsionează. Prin fraze precum e doar în mintea ta, crezi ce vrei, fă
ce vrei, vorbim aceeași limbă, ne înțelegem diferit, ți-am mai spus că așa și pe dincolo adresate iubitei
(iubitului), în încercarea acesteia de a înșira evenimentele întocmai cum s-au desfășurat, în mintea ei se
produce o ruptură, se splituiesc sinapsele, încearcă să facă o reconstituire cognitivă, dar cuvintele iubitului
cântăresc mai mult decât veridicitatea amintirilor ei.

„Ești prea sensibil(ă)! “, „Dacă nici eu nu îți pot spune asta, atunci cine? Eu îți vreau binele, iar
tu ești nerecunoscător(oare)! “, „Tot tu ești supărat(ă)?!“, „Învață să îți asumi responsabilitatea pentru
ceea ce faci!“, „Exagerezi, ca de fiecare dată!“

Este un proces cu adevărat complex, care din perspectiva mea presupune cunoașterea unor
mecanisme lingvistice sincronizate cu tipurile de personalitate ale victimelor, practic se proiectează și se
transferă de la agresor un set de conflicte mintale, iar singurul scut ar fi doar capacitatea unei persoane de
a controla ceea ce vine din exterior și de a clădi încrederea în sinele propriu.

La ora actuală, în afară de gaslightingul interpersonal, putem vorbi și despre cel mediatic și
politic, gaslighting în masă, un fel de Auschwitz contemporan în care nu gazul este cel ce ne doboară, cât
cuvintele. Adam Curtis, regizor britanic axat pe filme documentare, consideră că războiul asimetric al lui
Putin este o formă de gaslighting, al cărui obiectiv suprem este controlul politic absolut, dus la rang de
obsesie aș putea adăuga. Nici Trump nu se lasă mai prejos, fiind notoriu în practicarea acestui sport al
aburelilor, reușește prin discursurile sale să creeze confuzii, să distorsioneze realitatea și cumva a reușit să
atragă oamenii națiunii de partea lui. Biden are o altă strategie de gaslighting, folosind în discursurile sale
delirante nonsensurile din discursurile adversarilor săi politici, ba chiar creează o confuzie în jurul
confuziei create de cuvintele lui Trump. E așa amuzant și totodată atât de greu de ascultat și urmărit.

Gaslightingului îi pot cădea victime atât femei, cât și bărbați, dar cu toate acestea femeile sunt
cele mai afectate de acest fenomen, lor revenindu-le din cele mai vechi timpuri titluri de
”hipersensibile”, ”delirante” sau chiar ”isterice.

Când atribuim cuiva etichete, nu conștientiză impactul emoțional și psihologic pe care le au

asupra existenței persoanei respective. Experimente sociale s-au încercat în ultimele decenii, mai mult
prin intermediul fotografiei, iar atributele pozitive adresate unui om schimbă atât activitatea substanțelor

5
 Practici persuasive în media online – Prof. Coord. E. Istodor
MCRP, Semestrul al II-lea
Alexandra Bratu
de la nivelul cortexului, cât și fiziognomia acestuia. Spune-i unui om că este frumos, iar fața lui va
reacționa ca atare, întocmai ca un experiment chimic, iar precipitatul este zâmbetul.

Aceleași experimente s-au făcut și pe animale și pe plante, rezultatele vor fi întotdeauna aceleași:
o floare nu va crește într-un mediu în care îi sunt spuse cuvinte cu o conotație negative, cum nici un
animal nu poate arăta afecțiune unui om care nu își subțiază vocea când i se adresează.

Este inuman ca, dintr-un amalgam de cuvinte din câte pot fi înrebuințate pentru a clarifica o
situație, să fie selectate doar cele mai grele, mai dureroase și mai deluzorii, cu bună știință, pentru a
distruge percepția unui alt om.

Oamenii s-au mai întrebat dacă astfel de persoane își pot iubi victima. Nu, sau își vor pune masca
partenerului perfect, care își arată afecțiunea prin cadouri, prin gesturi banele, tipice unei relații, dar totul
este doar o bombă cu ceas. Fie că este vorba despre narcisism sau boarderline, gaslighterii vor vrea
întotdeauna să se simtă în control și își vor alege drept parteneri acei people pleaseri care le-ar putea hrăni
pentru o perioadă de timp egoul și fanteziile.

Gaslightingul este un act de lașitate și neasumare a propriilor acțiuni, un mod jalnic de a evita o
confruntare a unei probleme, iar acest abuz nu are un temei legal de combatere, dacă nu implică alte
abateri de la lege. Problema este că efectele pe care le are pe o perioada de timp pot fi ireversibile.

Decât să fim gazul din lampă, hai să fim lumină!

6
Practici persuasive în media online – Prof. Coord. E. Istodor
MCRP, Semestrul al II-lea
Alexandra Bratu