Specializarea Jurnalism, anul l

Curs Genurile presei

Număr credite- 3
Forma de verificare- examen scris şi probă practică
Anul universitar 2010-2011
Conf.univ.Dr.Aurelia LĂPUŞAN
Prep.drd.Cristina Lazăr

Text netransmisibil

Genurile presei
Cursul nr.1

Opera jurnalistică-un mesaj transmis în diferite forme

Evenimentul şi mass media
Filtrarea informaţiilor în mass media
Genurile presei
Genurile jurnalistice - astăzi demodate?

Bibliografie obligatorie

Coman, Mihai. Manual de jurnalism, vol.ll, Iaşi. Editura Polirom, 1999,

pag.107-117
Roşca, Luminiţa, Producţia textului jurnalistic, Iaşi, Polirom, 2004,p.109-114
Lăpuşan, Aurelia, Genurile presei, University Press Ovidius, 2002,p.38-49
Lăpuşan, Aurelia, Petre, Raluca, Tehnici de redactare în presa scrisă,
University Press Ovidius, 2005, p.9-23
Hartley, John, Discursul ştirilor, Iaşi, Polirom, 1999,pag.21-24

De comentat în scris:
In 1980, un ziarist român l-a întrebat pe Salvador Dali „de ce are
România o cultură minoră". Maestrul era uluit. „O ţară care l-a dat
pe Eminescu, pe Enescu, Brancuşi, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, pe Emil
Cioran, nu are o cultură minoră. Ce oferă astăzi Franţa,
Germania, chiar Spania, în domeniul culturii? Nu, România nu are o cultură
minoră", a răspuns Dali.

Opera jurnalistică-un mesaj transmis în diferite forme

Munca jurnalistului pare la prima vedere extrem de

simplă. Pământul este planeta unde se petrec totdeauna enorm de
multe evenimente care merită a fi cunoscute. Jurnaliştii merg să
vadă aceste lucruri şi să povestească.1La baza jurnalismului există
curiozitatea prezentului. O curiozitate interesantă, necesară,
1
Aubenas, Florence, Benasayag, Miguel, La fabrication de l’information.Paris, Editions La
Decouverte, 1999, pag.34

1
obligatorie, practică: să ştii ce se întâmplă pentru a profita de
circumstanţe avantajoase, a ocoli dificultăţile sau pericolele, dacă
au loc, să ai posibilitatea prin cunoaştere corectă să te implici. Dar
există o manieră proprie jurnaliştilor de a scrie şi de a prezenta
evenimentele? Există în textul jurnalistic un specific? Categoric,
da. Forma finală a unui text jurnalistic este rezultatul activităţii de
colectare, de selecţie, ierarhizare şi condensare a informaţiei.
Textul jurnalistic nu este nici proces verbal, nici dare de seamă,
nici relatarea unui subiect la colţ de stradă.

Noi, ziariştii, ştim să sugerăm realitatea prin cuvinte. Dar cuvântul,

arma şi instrumentul de toate zilele ale ziaristului, se clădeşte
undeva în interiorul nostru şi până să apară pe hârtia de tipar
acesta a suferit un proces de selecţie mental, a fost ales dintre
alte cuvinte, până a ajunge la expresia considerată cea mai
plastică.
Un jurnalist este un receptor şi un difuzor de informaţii.2 El îşi
procură o bază de informaţii asumându-şi rolul de intermediar
între cel care deţine informaţia şi marele public. Dar ce este
informaţia? Cea mai simplă definiţie pare a fi cea de “oxigen al
democraţiei”3.Şi în continuare, “ o necesitate pentru cetăţeni şi un
element esenţial al unei bune conduceri.

Scrisoare cititorului necunoscut

de Grigore C. Moisil

Ţie îţi scriu, ţie pe care nu te cunosc. Nici nu ştiu unde stai, nici nu ştiu
cum arăţi. Eşti tânăr sau bătrân? Ai ochii albaştri sau negri? Eşti semeţ sau
gârbov?
Dacă scriu pentru Contemporanul ştiu că eşti din cei 20 de milioane de
oameni cu care încercăm să construim o lume mai bună, mai dreaptă, mai
demnă. Eşti dintre aceia care mă întreabă, cum mă întreb eu însumi, ce
trebuie să facem, ce trebuie să fiu ca mai binele să vină mai repede. Să-l
aducem mai repede. Mă întrebi ce ai greşit şi ţi-o spun: nu ca un frate care te
mustră şi te ajută, nu ca un tată ce plânge în ascuns greşelile pentru care
strigă la tine. Ca un profesor bătrân care te învaţă să gândeşti, cum să faci o
regulă de trei simplă, cum să faci să nu-ţi explodeze căldarea cu chimicale.
Te învaţă să gândeşti: cum să te duci la doctor, când te muşcă; cum să rabzi,
când te muşcă un om; cum să te aperi, cum să ataci, cum să aştepţi.
Dar mai mult scriu matematică. Şi atunci, din lumea întreagă, eu nu
ştiu pentru cine scriu. Nici pe ce continent se află, nici în ce limbă îşi cântă

2
Bachmann, Philippe, Communiquer avec la presse ecrite &audiovisuelle, Paris, Les guides du Centre
de formation et de perfectionnement des journalistes, 1994, pag.27
3
Dreptul publicului de a fi informat, Principii ale legislaţiei privind libertatea de informare, Article 19,
Seria Standarde internaţionale,Londra, 1999, pag.1

2
durerile, nici cu ce sabie se răscoală, la ce icoană se roagă, în ce cer îşi pune
speranţa. Dar ştiu că ai privirea dreaptă, căci ţi-s ochii plini de simboluri. Şi
ştiu că ai gândirea dreaptă, căci mintea ţi-i plină de teoreme. Nu ştiu nimic
despre tine, dar te ştiu ca pe mine.Matematica e arta discreţiei.
Îţi scriu ca să-ţi urez pentru anul cel nou. La mine-n ţară peste câteva
zile începe un an nou. La mine în suflet în fiecare clipă începe un an nou.
Îţi urez să ai curajul să-mi întinzi mâna.
Eu nu ştiu, când îmi citeai cartea dacă te dogorea soarele sau dacă te
amorţea crivăţul. Nici tu nu ştii despre mine. Dar ne înţelegem când
demonstrăm o teoremă, căci demonstrăm la fel.
Îţi urez, îmi urez să gândim la fel.
În noaptea anului nou, cititorule necunoscut, să ştii că o să mă
gândesc la tine. Şi să ştii că-n fiecare clipă mă gândesc la tine, căci pentru
tine scriu.4

Ideea “formării informaţiei” s-a pus prima dată în anii ’80, în paralel
cu dezvoltarea practicilor de lucru autonome, necesitate rezultată
din controlul continuu al cunoştinţelor şi al dorinţei de a şti. Este
perioada în care s-au format în Franţa primele modele de
cercetare documentară şi de lansare a unei noi discipline5. Au fost
lansate trei direcţii: înţelegerea şi clarificarea subiectului, căutarea
şi tratarea informaţiei şi comunicarea informaţiei.

Sociologul Abraham Moles defineşte informaţia ca fiind

cantitatea de originalitate, de imprevizibil pe care o aduce un
mesaj. Filtrarea informaţiilor în mass media nu este un demers
făcut la întâmplare, în funcţie de subiectivitatea autorului. Ea ţine
de natura informaţiei, a canalului de transmisie- presă scrisă,
radio, televiziune - şi de tipul de text pe care autorul are intenţia
să-l transmită.6
Un alt teoretician, Francis Balle, oferă un model general de
tratare a informaţiei în presa scrisă utilizând drept criterii de
analiză a filtrării informaţiei:
1. Originalitatea mesajului,
2. Gradul de inteligibilitate a acestuia,
3. Gradul de implicare a publicului,
7
4. Profunzimea psihologică a informaţiei scrise .
Să le dezvoltăm pe rând:
Originalitate în practica jurnalistică înseamnă selecţia acelor
informaţii demne de interesul publicului care conţin noutăţi, sunt
neaşteptate, neobişnuite care trimit la schimbări în raport cu o
4
ultimul articol scris inainte de a muri pentru revista "Contemporanul" si nu a fost publicat
niciodata.Din colecţia soţiei sale, Viorica Moisil.Sursa on-line
5
Morizio, Claude, La recherche d’information, Paris, NATHAN Universite, 2002, pag.70
6
Moles, Abraham, A.,Sociodinamica culturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974, pag.124
7
Francis Balle, Medias et societe, Le pouvoir des medias,Paris, Editions Montchrestien, 1990, pag.63.

3
tradiţie statuată convenţional sau care modifică percepţia comună
a realităţii.
Inteligibilitatea presupune accesibilitatea publicului la mesajul
transmis. O informaţie, oricât de inedită ar fi, nu va fi receptată de
cititori dacă textul care o conţine nu va fi redactat într-un limbaj
accesibil publicului căruia i se adresează. Cristalizarea mesajului
se face în jurul unor cuvinte cheie.
O inteligibilitate crescută necesită o anumită redundanţă. După
cum se ştie, redundanţă înseamnă orice surplus de informaţie
transmisă faţă de strictul necesar şi care asigură exactitatea
informaţiei, termen folosit în principal în telecomunicaţii, dar
adaptat de lingvişti. În definiţia acestora, redundanţă înseamnă:
inutilitate de expresii, de cuvinte şi de imagini pentru exprimarea
unei idei.
Gradul de implicare a publicului în evaluarea informaţiei oferă
argumente jurnalistului în alegerea unei specii sau a alteia, dar şi a
spaţiului rezervat. Cărui public i se adresează informaţia culturală?
Sau un eveniment editorial medical? Nu înseamnă că ar fi vorba
despre o informaţie mai puţin importantă decât alta, economică,
bunăoară, sau politică ci doar de cuprinderea şi satisfacerea
interesului publicului.
Există un psihism al publicului care receptează informaţia şi care
este impresionat mai mult sau mai puţin de ceea ce i se oferă. Un
singur exemplu: impactul unei tragedii de proporţiile celei petrecute
în America la 11 septembrie 2001 nu este nici pe departe acelaşi
cu furtul unor găini de pe strada Dezrobirii. În plus, să nu omitem
faptul că receptarea unui asemenea eveniment de senzaţie ieftină
ţine de gradul de cultură şi de nivelul de instrucţie a publicului.

Câteva precizări se impun: Mijloacele de comunicare sunt

sisteme sociale. Prima componentă semnificativă a sistemului
social al comunicării de masă este publicul. Acesta este diferenţiat,
dar păstrând anumite relaţii de interdependenţă.
Marele public a fost totdeauna pasionat de evenimentele
extraordinare care întrerup monotonia vieţii cotidiene: evenimente
naturale – inundaţii, erupţii vulcanice, cutremure, comete, fapte
umane: asasinate misterioase etc. Spre exemplu, în articolul
program al ziarului “Dimineaţa”, care apărea în februarie 1904,
era consemnată misiunea noii publicaţii:” va fi un ziar care să
apară în zori de zi, în calea oricărui cetăţean, în orice colţ al ţării…
pretutindeni, şi să-l iniţieze în tot ce s-a petrecut de ieri şi până azi,
peste zi şi peste noapte…”8
8
Adevărul de dimineaţă, an l, nr.1, 2 februarie 1904, Bucureşti

4
Să nu uităm că orice persoană are dreptul la libertatea de a
solicita, primi şi comunica informaţii şi idei de orice fel, fără a ţine
seama de frontiere, oral, în scris sau în formă tipărită, sub formă
de artă, sau prin orice alt mijloc de comunicare la alegere, aşa
cum orice persoană are dreptul la opinie fără nici un amestec.9

Operele jurnalistice se pot grupa în clase în raport cu

apartenenţa lor la un gen jurnalistic.
Genul ziaristic este o grupare de opere ziaristice, având
comune modalităţile de prelucrare a informaţiei şi a opiniilor
despre ea, precum şi atitudinea, tonul, stilul, maniera de
prezentare a faptelor şi ideilor.
Ele sunt, ca şi genurile literare, categorii ale prezentării.
Prezentarea presupune:
-formă externă adică structura (corelaţia
dintre conţinut şi formă)
-forma internă (atitudine, ton, stil, manieră
de înfăţişare a faptelor şi ideilor)
Despre acelaşi eveniment, pe una şi aceeaşi temă, teoretic, s-ar
putea scrie: ştiri, articole, reportaje, anchete sau pamflete.
Aşadar, opera jurnalistică îmbină aspectul estetic (structura şi
stilul, ceea ce se rezolvă prin alegerea genului) cu cel ştiinţific
(folosirea argumentaţiei, a unor metode ştiinţifice de cercetare şi
abordare) şi mai ales cu cel politic (evaluarea şi determinarea
creşterii influenţei mesajului publicaţiei, a postului de radio,TV, în
lumina politicii generale a editorului).
De reţinut, deci, că fiecare gen ziaristic se caracterizează prin:
-conţinut informaţional-ideatic
-însuşiri structural -compoziţionale
-particularităţi stilistice
Din aceste consideraţii, genurile presei pot fi clasificate în:
-genuri informative
-genuri comentative

Genurile informative
Au ca principală sarcină difuzarea informaţiei care trebuie
să fie rapidă, corectă şi concretă. Ele sunt ştirea, reportajul,
interviul, cu derivatele lor. Le vom studia în cursurile următoare.
Genul informativ fundamental este ştirea.
Ea răspunde la întrebările: Cine? Ce? Când? Unde? De ce?
Ştirea informează, orientează, formează şi educă. Cum? Prin
selecţia evenimentelor tratate. Ea poate fi, funcţie de amploare,
9
Principiile de la Johannesburg, Article 19, Seria Standarde internaţionale, 1996, pag.3.

5
bref ( flash), ştire multiplă, minută, relatare, notă,
fotoinstantaneul.
Structura unei ştiri este influenţată, consideră profesorul John
Hohenberg, de cinci factori: dimensiunea ştirii, timpul şi spaţiul la
dispoziţie pentru a o realiza, experienţa redactorului şi natura
mijlocului de comunicare. 10
O altă specie informativă este Reportajul- în el se simte
implicarea reporterului şi folosirea mijloacelor plastice, specie
numită deseori în presa scrisă Cursiv.
Interviul dezvăluie evenimentele de actualitate prin intermediul
dialogului.
Genurile comentative sunt: Articolul, Ancheta, Cronica,
Documentarul, Pamfletul, Eseul.
Ele comunică fapte şi vehiculează idei.

Reţinem, de asemenea că genurile funcţionează ca un

sistem în care elementele speciilor se pot interfera. Aşa sunt
reportajul- anchetă, reportajul -interviu, interviul -pamflet, ancheta
-pamflet, foto-ancheta, foto-cronica.
Există elemente specifice pentru fiecare canal de transmitere în
parte. De exemplu, în presa scrisă, uzual, ştirea începe cu
răspunsul la întrebarea Când? spre deosebire de aceeaşi ştire la
radio şi TV care trebuie să dea răspuns înainte de toate la
întrebarea Ce? - Ce s-a întâmplat?
Opţiunea pentru un gen sau altul aparţine în principal gazetarului,
după realizarea documentării tematice, sau redacţiei, în raport cu
necesităţile numărului de ziar în curs de elaborare. Pe lângă
cunoştinţele despre specificul şi cerinţele fiecărui gen în parte
ziaristul îşi formează şi îşi dezvoltă aptitudinile în vederea folosirii
creatoare a cunoştinţelor de specialitate. Numai în acest fel poate
redacta operativ, inteligibil, convingător şi variat.11
Iată cum fixa Ion Eliade Rădulescu în articolul program al
Curierului Românesc din 1 iunie 1929 varietatea genurilor propuse
a fi abordate în publicaţie: ”Făgăduim că acest Curier al
Bucureştilor va cuprinde în sine: 1. O culegere de cele mai
folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii, 2.
Însemnări pentru creşterea şi sporirea literaturii româneşti;
3.Înştiinţări pentru cele mai folositoare articole ale negoţului;
4.Cele dinlăuntru şi slobode săvârşiri ale statului nostru, precum
judecăţi însemnate, sfaturi şi hotărâri ale divanului pentru
îmbunătăţirea Patriei; voinţi ale Divanului pentru publicarea
10
Udroiu, Neagu, Angrosişti în piaţa informaţiei.Bucureşti, editura Niculescu, 1999,pag.159 şu
11
Elemente de teoria presei, vol.ll.Academia de studii social politice, Bucureşti,1987 pag. 5 şu.

6
vreunei pricini; 5.Vânzări şi mezaturi deosebite şi, îndeosebi,
însemnări folositoare pentru curăţenia oraşelor, pentru păzirea
sănătăţii, pentru depărtarea boalelor grele etc.” 12 Altfel spus, ştiri,
reportaje, anchete.

Este evident că fiecare situaţie, fiecare eveniment are

particularităţile sale şi care nu totdeauna se încadrează perfect
în limitele definiţiei unui gen sau altul, inovaţiile fiind rodul efortului
creator, talentului, spiritului gazetăresc al reporterului. Sunt însă
teme, evenimente şi idei care cer să fie tratate în special prin
anumite genuri.
“Ce mai poate rămâne dintr-o pagină de gazetă în care nu se
găseşte sarcasmul unui pamflet, emoţia profund omenească a
unui reportaj, noutatea unei ştiri? afirma Geo Bogza. Iar F.Brunea
Fox completa: ”Temele realităţii le găsim pretutindeni. Trebuie
doar să ştii să te apropii de ele în mod firesc, să le descoperi, să
nu le scoţi din mânecă. Du-te şi vezi! Subiectele nu sunt, par doar
nesemnificative. E uşor să impresionezi cu subiecte elefantine.
Dar trebuie să ştii să scrii şi despre un ac. Ochiul reporterului e ca
un ochi de muscă: un ochi multiplu.”
Mircea Eliade era convins că o cultură naţională poate deveni
puternică nu prin vârfuri, ci prin largă şi adâncă omogenizare,
printr-o valoare unitară: ”O cultură nu e făcută de cinci sau zece
oameni, ci de sute de mii de scriitori, cărturari, oameni de ştiinţă,
gânditori, critici, artişti, gazetari. Numai dacă generalitatea autorilor
se impune pe plan internaţional, cultura neamului respectiv e
valorificată drept o cultură specifică şi creatoare. Renaşterea
italiană străluceşte şi astăzi nu datorită cutărui sau cutărui geniu
individual, ci datorită ansamblului de personalităţi care au creat şi
s-au completat una pe alta în decurs de câteva generaţii. O cultură
naţională se impune lumii ca un ansamblu de creaţii spirituale, pe
toate planurile şi de toate mărimile.”

Genurile jurnalistice - astăzi demodate?

Să precizăm de la început: regulile presei izvorăsc din

interiorul practicii, ele sunt norme atâta timp cât societatea mai are
nevoie de ele. Sau cât timp vor fi spulberate prejudecăţile unui
timp sau altul, ale unui spaţiu sau altul.
A redacta pare mai degrabă un proces tehnic ce se supune
unor reguli, unor principii. Redactarea textului de presă ţine de
12
apud Andriescu, Al. Limba presei româneşti în secolul al XlX-lea,Iaşi, Editura Junimea, 1979,
pag.22

7
valoarea mesajului transmis şi nu de originalitatea scriiturii.13
Jurnalistica, textul de presă se scriu pentru astăzi şi pentru acum.
În afara publicului nu există presă. În acest context, mai sunt
astăzi abordabile speciile jurnalistice sau moda magistralei
electronice duce la o unică formă de exprimare jurnalistică - text
ilustrat, de dimensiuni liliputane pentru a servi omului ocupat, în
permanentă criză de timp? De ce ar mai trebui studiate genurile
presei în afara istoriei presei ?
Argumentele pro le aduc sociologii şi politologii. Primul ar
ţine de faptul că astăzi, comparată cu SUA, Europa are încă multe
slăbiciuni: nu este încă federală şi nici nu vorbeşte aceeaşi limbă,
deşi majoritatea statelor europene au aceeaşi monedă euro, nu
are de trei sferturi de secol o reţea de distribuţie mondială şi nu a
obişnuit lumea cu tipul său de cultură de masă. Dar Europa este
primul consumator de mass media din lume şi ar putea deveni şi
primul producător.14 Europa a cunoscut perioade dese de
creativitate, modelul ei de serviciu public a fost luat deseori chiar
de americani.
În acest context, jurnalistica europeană păstrează
specificitatea ei: nu a renunţat nici la reportaj, nici la interviu, din
contră a diversificat speciile jurnalistice dând fiecăreia loc în
pagină sau în emisiune, înnobilându-le prin semnătura publiciştilor
de marcă. Iar noi, românii, suntem europeni şi vom rămâne în
Europa, oricâte modele de peste ocean ne-ar fi mai la îndemână.
Fără să numească speciile jurnalistice altfel decât ştire, interviu,
comentariu, articol şi reportaj, un teoretician al şcolii franceze,
Philippe Gaillard, consiliază în ce priveşte scriitura de presă ca
aparţinând sferei actului de creaţie, care dă originalitate şi impact
demersului jurnalistic.” Structura compoziţională de tip jurnalistic
ţinteşte să obţină cea mai bună înţelegere posibilă şi cu cel mai
mic efort din partea cititorului. Oricare ar fi procedeele, şi se pot
mereu găsi altele noi, ele au drept scop să pună în evidenţă
punctele cele mai frapante ale unei informaţii.”15
În mass media moderne, pe măsură ce noi şi noi instituţii aduc
informaţiile gata culese la redacţii- este vorba de agenţii de presă,
posturi de televiziune de tip CNN ori Euro News, Internet- se
creează trei categorii de jurnalişti- cel în picioare - debout, a cărui
activitate majoră este căutarea informaţiilor, jurnalistul investigator
şi călător, care se bucură de peste un secol de un mare prestigiu
reprezentând în contact cu autoritatea şi comunitatea locală
13
Stan, Constantin, Libertate supravegheată:tehnici de redactare,Craiova, Editura Fundaţiei Meridian,
2000,pag.11.
14
Bertrand, Claude Jean. O introducere în presa scrisă şi vorbită. Iaşi, Polirom, 2001, pag. 69.
15
Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, Bucureşti, Editura ştiinţifică, 2000, pag.124 şu.

8
instituţia în sine, şi cel de birou - assis, care prelucrează
informaţiile primite de la agenţii, de la corespondenţi, care
colectează apelurile telefonice etc.16 Această departajare aparţine
astăzi oricărei redacţii mari, în România cele mai multe sunt
adaptate, hibrid, la nevoile unor publicaţii paupere, ce nu-şi mai
permit să asigure transport propriu la orice eveniment şi nici o
schemă prea lejeră de reporteri. În acest fel, genurile jurnalistice
sunt în multe cazuri produse improvizate, aflate la îndemâna
secretarilor de redacţie, unii din ei nedibaci, deseori, fără simţul
terenului şi al realităţii concrete.

Ştirea

Ştirile de actualitate sunt raţiunea de a fi a tuturor mass media.Ele

stimulează ataşamentul publicului, ele au creat mitul de “a şti tot”.17
Nae Ionescu, om politic şi gazetar român, scria în “Cuvântul” în
1927.”Prea sunt multe imponderabile în viaţa noastră publică. Aşa
de multe, încât prevederea în materie de politică începe să fie
riscată atunci când depăşeşte perioada de 24 ore. De aceea şi
ziarul nici nu poate propriu-zis să facă consideraţii asupra
situaţiei, ci se mulţumeşte să înregistreze evenimentele zilei sub
înfăţişarea anchetei politice. Sunt încă unii cititori care nu sunt
lămuriţi asupra acestor anchete politice. Ei aşteaptă ca tot ceea ce
se scrie în reportajele politice să se şi întâmple.Ca şi cum un
ziarist care adună ştiri ar avea pretenţia să-şi însuşească meseria
Iuliei Poloneza, sau a unei ghicitoare în cafea. Nu, reportajul politic
nu face decât să înregistreze ce se pune la cale, ce se
intenţionează, ce se crede, ce se vrea de diverşi oameni politici/
…/Cititorul se poate întreba la ce bun atunci această informaţie,
dacă ea nu închide o prevedere? El va greşi însă dacă va
condamna “genul” de gazetărie. Reportajul politic este caracteristic
presei româneşti. Şi el îndeplineşte funcţiunea de a pune publicul
la curent cu mecanismul intim al vieţii politice, cu toate mişcările
tactice ale diferitelor personalităţi şi formaţiuni. Prin aceasta ziarul
românesc face educaţie tactică cetăţeanului şi contribuie la
diminuarea efectelor nefaste ale democraţie. Căci un om prevenit
face cât doi.”18

16
Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass media.Iaşi. Editura Polirom, 1999, pag. 198 şu.
17
Mathien, M.Le systeme mediatique.Le journal dans son environnement. Paris, Editure
Hachette,1989,pag.35
18
Ionescu, Nae. Între ziaristică şi filozofie. Iaşi, editura Timpul,1996,pag.23-24

9
Ştirile nu sunt sinonime cu evenimentele, ci relatarea lor este
scrisă pentru cei care nu au fost de faţă.19
Valoarea de informaţie a faptelor, evenimentelor şi
întâmplărilor (“news value”) o dau reporterii.
Luminţa Roşca stabileşte clar cele două accepţii sub care se
prezintă definiţia ştirii în limba română: o sinonimie cu
substantivele: informaţie, noutate, veste şi, prin extensie,
cunoaştere, cunoştinţă. În jargonul jurnaliştilor ştirea este asociată
„celui mai scurt text cu finalitate informativă, destinat unei receptări
rapide, care transmite de obicei informaţii de ultimă oră”. Şi mai
precis, ”informaţie demnă de publicat de un anume ziar, post de
radio sau de televiziune; eveniment cu valoare de ştire.”20
Ştirea a fost descrisă drept tipul de text cu cel mai scăzut grad de
implicare a instanţei de enunţare(Charaudeau,1997)”.21
Davin Randall, 22 face o clasificare a ştirilor care apar în
presa scrisă:
Ştiri despre ce se spune-ştiri, apeluri, chemări, furnizate de obicei
de politicieni
Exp.Liderii PD se întâlnesc la Cluj,
Ştiri despre ce se spune că se va întâmpla sau s-a întâmplat dar
oferite din surse diverse
Exp.Purtătorul de cuvânt al PNL ia poziţie faţă de afirmaţiile lui
Vadim Tudor
Ştiri despre ceea ce s-a întâmplat în relatarea directă de la faţa
locului, articolele documentate de reporter care sunt evenimente
reale, ce pot fi dovedite.
Exp.În accidentul de cale ferată au murit 10 persoane.

Contabilizarea acestor ştiri dimensionează gradul de

profesionalism al publicaţiei. Dacă publicaţia are mai multe ştiri din
ultima categorie şi mai puţine din prima dovedeşte profesionalism,
audienţă,respect faţă de cititor.

De ce studiem atât de amănunţit genurile şi speciile

publicistice? Cunoaşterea şi folosirea judicioasă a tuturor este una
din condiţiile esenţiale ale unui act gazetăresc echilibrat şi eficient.
Oricât de interesantă ar fi tematica, oricât de deosebite ar fi
evenimentele, un ziar care foloseşte puţine genuri gazetăreşti
rămâne un ziar cenuşiu, greu accesibil. Nici un gen nu este mai
19
Coman, Mihai,Manual de jurnalism, Tehnici fundamentale de redactare, Iaşi, Editura Polirom,
colecţia,Colegium, 1997, pag.23
20
Roşca, Luminiţa, Producţia textului jurnalistic, Polirom, 2004, p.109
21
Apud Roşca, Luminiţa, Producţia textului jurnalistic, Polirom, 2004, p.109
22
apud Coman, Mihai, op. cit., pag.23

10
important decât altul, dar această varietate nu trebuie să fie rodul
întâmplării sau expresia unor preferinţe subiective ci trebuie să
aibă un caracter funcţional, să exprime diversitatea talentelor
redacţionale, cunoaşterea temeinică a ecourilor pe care le poate
trezi în rândul publicului.
Tehnicile jurnalistice pun la dispoziţia redactorului un evantai
de forme foarte diferite care pot fi clasate în patru genuri, după
teoreticienii francezi: genul informativ, comentativ, articolele de
fantezie sau umor, şi genul elaborat. Toate aceste genuri au funcţii
specifice.

Concluzii
Informaţia, astăzi, mai ales într-un areal geografic restrâns,
într-o comunitate dependentă de diverşi factori economici şi
dominată de politic, reverberând dureros în social, este cenzurată
şi manipulată în mare măsură. Ziaristul, se ştie, este totdeauna
dependent de sursele de documentare. Din păcate, drumul a
căpătat un singur sens, de la cei care deţin puterea şi, implicit,
informaţia, către devoratorii de ştiri- jurnaliştii. Situaţia s-a acutizat
în ultimul timp prin marea cerere de informaţie şi prin ofertarea ei
diferenţiat, în funcţie de interese clientelare, de costurile ei, de
prestaţia calificată a birourilor de presă de la cabinetele
parlamentare, societăţi economice, instituţii etc. Ziarele devin, cu
încetul, sintezele unor comunicate de presă prin care, regulat şi
abil, mai marii locului transmit voinţa lor către mase. Ştiri bune
despre ei şi compromiţătoare despre ceilalţi. În teritoriu, agenţiile
de presă sunt slab reprezentate şi ca atare şi informaţiile vin greu,
reculese din presa locală.
Ce trebuie făcut?Simplu: un sistem propriu de relaţii prin
purtătorii de cuvânt, documentarea de la faţa locului, refuzul de a
scrie pelicăneşte despre orice se dă drept comunicat de presă.

11