I.N.

Sava - 2005

SOCIETATEA RISCULUI
SECURITATE N CONDIII DE RISC
1. 2. 3. 4. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politica. Managementul riscului. Potentialul politic al riscului. Potenialul auto-distructiv al societii. Securitate n condiii de risc

Cursul de fata ne previne asupra uneia dintre cele mai recente si, in acelasi timp, provocatoare teorii privind securitatea. Ideea principala are in vedere complicata societate contemporana care, prin gradul foarte ridicat de complexitate a sistemelor de productie si distributie, a modului de locuire, al sistemelor de transport, de comunicatii s.a., devine ea insasi generatoare de riscuri de securitate. Am putea numi acest fenomen sindromul insecuritatii dobandite. Societatea industriala moderna, prin propria sa existenta si functionare, genereaza insecuritate. Aceasta este teza principala a teoriei societatii riscului. Dezbaterea pe aceasta tema a fost deschisa inca din anii '80 de catre sociologul german Ulrich Beck. In anii '90, teoria lui Beck a fost asimilata studiilor de securitate. Modernizarea induce, asadar, insecuritate. Cu cat o societate este mai sofisticata, cu atat (poate deveni) devine mai nesigura. Aceasta teza trebuie, evident, demonstrata si argumentata in cursul nostru. Pana de curand, beneficiile modernizarii nu au fost puse la indoiala. Mai mult, teoriile modernizarii sunt, aproape fara exceptie, construite pe premisa consecintelor pozitive. Progresul este in mod irefutabil bun, pozitiv, dezirabil. De cateva decenii bune, sociologia societatii industriale pune in evidenta uriasul progres tehnologic si industrial obtinut de omenire in ultimii 200 de ani. Chestiunea este ca, in pragul secolului al XXI-lea, prin modernizare, s-a instaurat o stare de artificialitate din care rezulta fragilitatea societatilor superdezvoltate. Starea de precaritate a lumii, instituita prin industrializarea Vestului, se extinde si in celelalte parti ale lumii, prin intermediul procesului de globalizare. O buna parte a literaturii de specialitate, grupata in jurul unui nou curent in stiintele sociale - curentul postmodernist -, trateaza dintr-o perspectiva radicala transformarile din ultimii 2030 de ani i accentueaz starea de criz a lumii moderne. Industrialismul clasic a trecut in faza postindustriala, iar democratia reprezentativa parcurge o faza de erodare, spun teoriile postmoderniste. Pe acest fundal, structurile clasice ale modernitatii - statul, natiunea, familia, profesia, traditia - sunt diluate pana la a fi lipsite de continut. Aceste tendinte si transformari, la nivelul societatii industriale, al reprezentarii politice si al structurilor traditionale ale modernitatii, sunt descrise pe un ton pesimist si deconstructiv de literatura sociologica a "societatii postmoderne". In ciuda acestei dominatii (mai degraba cantitative) a literaturii postmoderne, Ulrich Beck nu considera relevanta paticula "post-" in constructia teoriei sale. Pentru teoria "societatii riscului", viziunea postmodernista nu are o insemnatate speciala. Beck crede ca avem de-a face cu aceeasi modernitate, specifica societatii industriale, dar care capata o noua forma, anume modernitate reflexiva (reflexive modernity). Modernitate, pentru Beck, inseamna industrialism si democratie. Atata timp cat putem vorbi de acestea doua, vorbim, de fapt, de aceeasi modernitate,

I.N. Sava - 2005

chiar daca formele, fazele sau stagiile sale difera. Modernitatea reflexiva inseamna modernizare din interior sau, daca ne este permis sa spunem acest lucru, modernizare a modernizarii. Sa urmarim explicatia lui Beck privind modernizarea si sa deducem implicatiile principalei sale teorii - teoria societatii riscului - asupra a ceea ce ne intereseaza, studiile de securitate. 1. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei. Sociologul german considera ca "similar modului in care modernizarea a dizolvat structura societatii feudale in cursul secolului al XIX-lea si a generat societatea industriala, modernizarea de astazi dizolva societatea industriala pentru ca o noua modernitate sa-si faca aparitia" (op. cit., p. 10). La inceputul secolului al XXI-lea, "in Vestul dezvoltat, modernizarea a consumat si si-a pierdut alternativa si, in prezent, isi submineaza propriile premize ca societate industriala impreuna cu principiile sale functionale" (ibidem). In secolul al XIX-lea, statusul (rangul, bazat pe mostenire si pe prestigiu) si religia (adica ierarhia si credinta) au fost demistificate si inlocuite de un nou tip de ierarhie sociala (bazata pe puterea politica si financiara) si de o noua religie (in fapt o ideologie, legitimata pe cale "stiintifica", in care ideea de progres a devenit dominanta). Religia progresului si institutiile sale de cult (tehnologia si puterea) sunt stalpii societatii moderne. In secolul al XX-lea, obiectele sacre ale industrialismului: stiinta, tehnologia, modul de viata si de munca, natiunea, familia, sexualitatea etc., sunt, la randul lor, supuse procesului de "demistificare". Care sunt consecintele destructurarii modernitatii? La fel de evident, productia de riscuri. Care este natura acestor riscuri? Riscuri politice (razboaie civile, conflicte etnice si religioase), riscuri economice (crize economice, somaj, saracie), riscuri de mediu (accidente industriale, poluare), riscuri societale (agresarea identitatii, siguranta cetatenilor, coruptie, trafic, terorism). Cine, atunci, impinge societatile in criza modernitatii, criza pe care adeptii postmodernismului ne-o descriu atat de pesimist? Din teoria lui Beck deducem ca este vorba despre atingerea limitelor de crestere a societatii moderne, anume avem de-a face cu globalizarea modernitatii. Dupa 1990, intreaga planeta este somata sa raspunda criteriilor modernitatii: egalitate politica, democratie, drepturile omului, stiinta, etc. Insa, impactul global al modernitatii intra in conflict cu limitarile impuse de mitul societatii industriale, asa cum a fost el elaborat in cursul secolului al XIXlea. Acest mit ne mentine captivi ai ideii ca "societatea industriala dezvoltata, cu modelele sale de munca si viata, cu sectoarele sale de productie, cu gandirea sa in categorii ale cresterii economice, cu propria sa intelegere a stiintei si tehnologiei si a formelor sale de democratie este la modul generic o societate moderna, o culme a modernitatii, despre care cu greu ne putem imagina ca ar putea fi depasita." (op. cit. p. 11) Intrebarea lui Beck este: cum putem schimba acesta stare fara a ne pierde modernitatea? Adica a imbratisa noul fara ca nimic din ce este vechi sa se piarda. Ideea de sfarsit a istoriei i se pare o gluma, pentru ca omenirea nu poate ramane blocata intr-un proiect, oricat de atractiv si confortabil ar fi acesta. Cu alte cuvinte, omenirea este condamnata la istorie. Din aceasta perspectiva, istoria insasi este un risc pe care societatea trebuie sa-l gestioneze. 2. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politica Pe aceasta argumentatie teoretica, prezentata doar succint aici, Ulrich Beck construieste teoria societatii riscului. Argumentul sociologului german este

I.N. Sava - 2005

urmatorul: "daca in societatea industriala clasica, 'logica' productiei de bunuri domina 'logica' productiei de riscuri, in societatea riscului relatia se inverseaza" (op. cit. p 12). Fortele productive si-au pierdut "inocenta" de odinioara. Surplusul de putere pe care societatea l-a obtinut prin "progresul" tehno-economic este anulat de productia de riscuri. In perioada de copilarie a industrailismului, riscurile intrau la categoria "efectelor secundare". Diferenta este relativ simpla: in industrialismul timpuriu, efectele secundare aveau un impact local. Pe masura ce industrailismul se globalizeaza, efectele secundare se globalizeaza si ele si se transforma din riscuri locale in riscuri globale. Globalizarea riscurilor implica prezenta subiectului pe agenda dezbaterii publice motiv pentru care capata, in acest fel, importanta sociala si politica. De exemplu, productia de oxizi de carbon, lunga vreme un efect secundar neglijat al tututor industriilor, s-a transformat intr-un risc serios la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea. Managementul emisiilor de oxizi de carbon nu se mai poate face decat pe baza unor decizii politice. In acest fel, consecintele industrialismului patrund pe agenda politica nationala si internationala. Avand in vedere incidenta acestor riscuri, "logica" sociala a productiei si distributiei riscurilor este dezvoltata ca alternativa la "logica" productiei si distributiei bunastarii, logica dominanta inca in gandirea sociala si politica. Statul bunastarii (wellfare state) concept central in stiintele sociale occidentale, a carui functie principala este aceea de productie si distributie a bunastarii, este treptat inlocuit de un stat a carui principala functie este gestionarea productiei si distributiei riscurilor. Statul bunastarii devine, astfel, statul securitatii. Functia sa principala ar fi, in acest caz, gestionarea securitatii societatii. Riscurile si consecintele modernizarii, ale deceniilor de industrializare si generalizare a societatii de masa, sunt acum manifeste sub forma unor amenintari ireversibile si difuze la adresa biosferei si sociosferei. Pe de o parte, activitatea industriala a generat o degradare accentuata a mediului natural. Pe de alta parte, sustinerea sistemelor industriale moderne (productie, locuire, transport, comunicare) genereaza riscuri suplimentare. Nu in cele din urma, societatile in care, de pilda, proiectul modernizarii a esuat (care nu au reusit sa instituie o societate industriala si democratia politica) devin surse de riscuri la nivel global (saracia, bolile, migratia, terorismul, traficul s.a. sunt, majoritatea, asociate cu societatile non-occidentale). Sistemele industriale slab-structurate nu pot produce decat riscuri. Astfel de efecte secundare puteau fi limitate in secolul al XIX-lea la dimensiunea locala, erau izolate. Astazi, aceste efecte se globalizeaza, ca urmare a deplasarii productiei si reproductiei peste granitele locale si, ca urmare, sunt generate evenimente globale neprevazute (global hazards) de natura supra-nationala. Aceste "evenimente sociale neprevazute" si nedorite prezinta un potential disruptiv insemnat. Unul dintre aceste hazards se refera, de exemplu, la somaj. Respectiv, somajul de masa devine transnational, pentru ca productia de bunuri este, la randul ei, transnationala. Productivitatea foarte ridicata a industriilor din aria occidentala produce un somaj acceptabil in tarile occidentale si genereaza somaj de masa in tarile din lumea a treia. Somajul nu mai este un fenomen local si nici macar national. Lipsa locurilor de munca se regionalizeaza. Apar pungi ale somajului de masa, intre mai multe tari, pungi care sunt mediul cel mai propice pentru inflorirea crimei organizate, a traficului, a terorismului s.a. Bosnia-Herzegovina, Kosovo sunt astazi exemple elocvente pentru fenomenul risc society. Asta inseamna ca, in contextul actual, chiar si o societate care nu produce bunastare, foarte probabil va produce riscuri, identificabile sub forma unei violente latente. Deducem de aici ca supradezvoltarea produce indeosebi riscuri la adresa biosferei, in timp ce subdezvoltarea produce riscuri la adresa sociosferei. Relevant pentru domeniul securitatii este si conceptul lui Beck despre sub-politica.

I.N. Sava - 2005

Societatea industriala a dezvoltat un sistem politic sub forma democratiei reprezentative. Electoratul alege periodic un numar de reprezentanti ai intereselor sale. In afara ciclurilor electorale, electoratul este amorf. In societea postindustriala se constata o activizare a vietii politice intre ciclurile electorale, la nivel sub-politic, pentru ca la nivel politic situatia este "blocata" pana la urmatoarea repriza electorala. Cine are initiativa in zona sub-politica? In primul rand afacerile (business), stiinta si tehnologia care sunt imune la procesul democratiei reprezentative. Cu alte cuvinte, sub stratul politic de suprafata, care se dezgheata numai o data la patru ani, au loc o serie de procese sub-politice, care nu se mai supun regulilor stratului de suprafata. Stratul de profunzime si-a creat propriile reguli. Ce inseamna, asadar, sub-politica? In primul rand intarea pe scena a unor actori non-individuali, sub forma afacerilor, stiintei si tehnologiei, care impun reguli noi jocului politic, indeosebi la nivel local. Asta presupune o localizare a politicii (important este in politica procesul local, regional), impreuna cu o globalizare politica la nivel supranational (aparitia germenilor guvernului mondial). Politica la nivel national, ne avertizeaza Beck, pierde initiativa in favoarea dimensiunii locale si a celei globale. Pe masura ce se globalizeaza, politica se regionalizeaza. Avem de-a face, in acest caz, cu supra-politica la nivel global si cu sub-politica la nivel regional. Rezumand acest sub-capitol, Ulrich Beck argumenteaza ca se produce o "transformare a fundamentelor schimbarii". Anume, "conceptul de societate industriala se bazeaza pe contradictia dintre princiiple universale ale modernitatii drepturi civile, egalitate, diferentiere functionala, metodele argumentarii si scepticism - si caracterul exclusiv al institutiilor sale, in care aceste principii pot fi implinite numai pe o baza partiala si selectiva. Consecinta este aceea ca societatea industriala se destabilizeaza singura prin insasi natura institutiilor sale". (op. cit. p. 14) Sistemul de coordonate prin care viata si gandirea sunt ancorate in modernitatea industriala, arata Beck, referindu-se la raporturile dintre sexe, familie, ocupatie, credinta in stiinta si progres, incep sa se clatine si, o data cu aceasta, forme noi de oportunitati si riscuri isi fac aparitia, anuntand o noua societate, societatea riscului. 3. Managementul riscului. Potenialul politic al riscului. In gestionarea riscului, Ulrich Beck ne averizeaza, mai intai ca riscul se genereaza numai ca urmare a activitatilor de productie a bunastarii (wealth). Economiile de sub-zistenta nu produc riscuri. Economiile de supra-zistenta produc, inevitabil, riscuri. Ca cat productia bunastarii este mai extensiva, cu atat este mai intensiva productia de riscuri. In primul rand, productia de riscuri apare indeosebi in societatile in care nevoile materiale ale oamenilor sunt asigurate prin dezvoltarea productivitatii pe baza tehnologiei si prin mecanismele statului bunastarii. In al doilea rand, cresterea exponentiala a fortelor tehnologice ale productivitatii (prin care sa se asigure nevoile materiale ale oamenilor), evenimentele neprevazute si amenintarile potentiale sunt direct proportionale cu aceasta crestere. In acesta chestiune, ne previne Beck, important este modul in care riscurile si evenimentele neprevazute (hazards), ca parte a procesului de modernizare, sunt prevenite, minimizate si inlaturate. Managementul riscurilor presupune ca procesul de modernizare nu este afectat si, in acelasi timp, nu se depasesc limitele a ceea ce este definit ca "tolerabil" din punct de vedere ecologic, medical, psihologic si social. Prin urmare, societatea adauga o noua sarcina activitatii umane, alaturi de exploatarea resurselor naturale si eliberarea de constrangerile traditionalismului,

I.N. Sava - 2005

anume gestionarea problemelor rezultate din insasi procesul de modernizare. Ulrich Beck crede ca modernizare devine, in acest fel, reflexiva, adica devine propria sa tema. Modernizarea nu mai este un scop in sine; dintr-un mit cu valoare universala, modernizarea devine o povara la care omenirea trebuie sa reflecteze. Definitia riscului la Ulrich Beck este urmatoarea : "Riscul poate fi definit ca o cale sistematica de gestionare a evenimentelor cu pericol potential si a insecuritatii induse si introduse de procesul de modernizare". (op.cit. p. 21) In intelesul acestei lucrari si in lumina a deschiderilor pe care le propune, definitia lui Beck, elaborata in urma cu aproape 20 de ani, are nevoie de actualizare. Riscuri sociale obisnuite in sec. XIX - saracie, sanatate, accidente industriale locale. Riscurile ecologice in secolul al XIX-lea (poluare fizica si chimica, indeosebi) puteau fi izolate si gestionate la nivel local, fara urmari deosebite. In secolul XX, riscurile saraciei si ale sanatatii au fost eliminate prin intermediul statului bunastarii. In schimb, accidentele industriale, in ciuda cresterii masurilor de siguranta in exploatare, si-au marit exponential potentialul distructiv. O uzina atomica, de exemplu, nu prezinta un risc doar la nivel local si pe o perioada limitata de timp. Accidentele atomice nu mai pot intra la categoria accidente. Nu pot fi incheiate asigurari pentru astfel de accidente, iar efectele se prelungesc pe durata generatiilor: afecteaza pe cei in viata si pe cei care urmeaza sa se nasca. Cine poate acorda o asigurare, in sensul industrial clasic al termenului, pentru cineva care urmeaza sa se nasca peste 10 sau 20 de ani? Acest lucru arata ca institutiile si modalitatile de calcul ale riscului, stabilite pana in prezent pe cale stiintifica si legala se prabusesc. Conceptul central in teoria sociala a lui Max Weber - rationalizare - nu mai acopera modernitatea tarzie, crede Ulrich Beck. Multiplicarea optiunilor tehnice (Zweckrationalitat), reduce posibilitatea calcularii consecintelor. Sau, dupa cum ne avertizeaza Beck, "in societatea riscului consecintele necunoscute si neintentionate ajung o forta dominanta in societate si in istorie" (op. cit. p. 22). Cu alte cuvinte, calculatia riscurilor, in vederea managementului lor, este intotdeauna partiala si limitata. 5. Potenialul auto-distructiv al societii: Pe esafodajul teoretic pus in evidenta mai sus, Ulrich Beck descrie cinci teze ale ale potentialului auto-distructiv generat de societatea riscului: 1. Definirea riscului este importanta. Prin risc trebuie inteles in primul rand riscul radioactivitatii, care nu poate fi perceput pe cale umana, la care se adauga toxinele si poluantii din aer, apa, hrana si intreaga serie de consecinte si efecte pe termen mediu si lung asupra plantelor, animalelor si oamenilor. Aceste riscuri induc efecte sistematice si adesea ireversibile, raman in general putin vizibile, se bazeaza pe o interpretare cauzala (sunt constatate pe cale stiintifica dupa ce si-au produs efectele si sunt limitati de posibilitatile de cunoastere). Fiind deschisi definirii si constructiei pe cale sociala, pot fi schimbati, magnificati sau minimizati. Se poate deduce de aici rolul important al media si al profesiilor din stiinta si din domeniul juridic chemate sa defineasca riscurile. Cei ce definesc riscurile capata pozitiile sociale si politice importante in societate. Apare, cu societatea riscului, o noua profesie: managerul de risc. Calificarea sa stiintifica si juridica este printre cele mai inalte. Prin ascendenta managerului de risc, rolul militarului si, in general, importanta sociala a profesiilor chemate sa gestioneze violenta legala in societate, scade.

I.N. Sava - 2005

I.N. Sava - 2005

2. Distributia sociala a riscului este inegala. Unii oameni sunt expusi mai mult decat altii riscurilor. In principiu, riscurile se distribuie in functie de stratul si pozitia sociala a indivizilor. Evident ca un individ care lucreaza si locuieste intr-o zona urbana intens poluata este expus mai mult; similar, un individ care locuieste in apropierea unei uzine atomice sau a unui mare aeroport, in comparatie cu un individ (familie) care locuieste intr-o zona rezidentiala, in afara marilor aglomerari urbane. In mod obisnuit, epidemiile de gripa, bolile generate de poluare, consumul de droguri, violenta de strada s.a. sunt asociate cu zonele urbane aglomerate. Totusi, ne avertizeaza Beck, exista riscuri la care sunt expusi toti indiviziii, fara deosebire de clasa sau statut social. In cazul riscurilor cu grad ridicat de periculozitate - care sunt riscuri generate de cele mai avansate forme de modernitate - si aici intra riscurile accidentelor nucleare, exista un asa-numit efect de bumerang. Tehnologia nucleara, scapata de sub controlul tehnologic al Vestului, se poate intoarce impotriva acestuia sub forma actelor teroriste. Emisiile nucleare, catastrofele ecologice nu tin cont de frontierele civilizatiei, ale natiunilor sau ale claselor sociale. Pe acest fond, apar concepte noi legate de ecosistem, cum sunt devaluarile si exproprierile ecologice. Zone considerate a fi aflate sub risc ecologic sunt devaluate si expropriate pentru a fi puse sub regim de protectie publica. Aceste masuri intra in contradictie cu interesul economic (care exploateaza o anumita arie) si cu jurisdictia proprietatii (care trebuie anulata). Mergand mai departe, riscurile produc noi inegalitati internationale, indeosebi intre Vest si Lumea a Treia. Protectia ecologica a Vestului presupune diminuarea productiei de riscuri in Lumea a Treia. Este perfect logic ca, din punct de vedere stiintific, protectia unei paduri in Bavaria depinde de reducerea emisiei de poluanti atmosferici in Ucraina. Protocolul de la Kyodo, intrat in vigoare la inceputul anului 2005, are in vedere tocmai astfel de situatii. Initiative internationale de acest fel produc, la randul lor, modificari importante ale legislatiei internationale. Peste un numar de ani ar fi posibil, de dexemplu, interzicerea defrisariii padurii amazoniene (chestiune aflata in prezent in responsabilitatea exclusiva a Braziliei) prin legislatia internationala. Acest lucru inseamna ca societatea riscului este globala. Organisme internationale, ca de exemplu ONU, ar putea prelua aceasta sarcina. O tema ca dezarmarea, atat de importanta in anii '80-'90, ar putea deveni desueta in comparatie cu o tema de peste 10-20 de ani precum refacerea stratului de ozon sau prezervarea suprafetelor forestiere. 3. Difuziunea si comercializarea riscurilor schimba logica capitalista. Prin comercializarea riscului intelegem ca orice produs capitalist comercializat pe piata poarta cu sine un anumit risc: cand cumparam un produs cumparam si riscul asociat. Aceasta inseamna ca exista intotdeauna castigatori si perdanti in definitia riscului. Din punct de vedere al castigatorului (winner), societatea riscului ofera oportunitatea marii afaceri (big business). A produce numai pentru a castiga, pentru a raspunde cererilor pietei, fara a tine seama de riscurile asociate, inseamna a creste potentialul de risc. Daca de pilda s-ar dubla numarul de frigidere in China, astfel incat fiecare familie de chinezi sa detina un frigider, s-a calculat ca gaura din stratul de ozon s-ar dubla. Avem, asadar, pe de o parte, nevoia social definita ca fiecare familie de chinezi sa detina un frigider si, pe de alta parte, precautia legata de cresterea gaurii in stratul de ozon. Incat, dublarea numarului de frigidere pe plan mondial ar insemna, aproape automat, dublarea numarului celor cu afectiuni ale pielei (cancere). In termeni teoretici, lipsa de control a riscurilor in societatea industriala genereaza evenimentele neprevazute(hazards) si creste potentialul politic al societatii riscului. Capitalismul, definit ca sistem economic de satisfacere a nevoilor umane prin intermediul pietei, trebuie amendat in teorie si in practica. 4. Cunoasterea riscului schimba modul de existenta. In mod obisnuit, existenta

I.N. Sava - 2005

(apartenenta la o clasa sociala, la o civilizatie, cultura, natiune) determina constiinta (sistemul de cunostinte si reprezentari despre viata). In societatea riscului, sistemul de cunostinte determina existenta. Simplu spus, constiinta va determina existenta, pentru ca informatia si cunoasterea (knowledge) tind sa devina mai importante decat apartenenta. In societatea riscului, informatia este suverana. Evident ca societatile care pot obtine si procesa informatia despre riscuri sunt cele mai bine pregatite sa gestioneze aceste riscuri. Aceasta informatie este de natura stiintifica (generata de monitorizarea calitatii mediului, prevederea catastrofelor de tip cutremure, tsunami, inundatii, poluari), de natura economica (tehnologii de risc, economii de risc, piete de risc, monede de risc etc), de natura sociala (saracie, subdezvoltare, mortalitate, boli), de natura politica (gestionarea crizelor interne si internationale, revolutii, lovituri de stat, crize umanitare, atacuri teroriste s.a.). 5. Societatea riscului schimba natura politicii. Riscurile cunoscute si recunoscute social - cum ar fi distrugerea stratului de ozon, defrisarea suprafetelor forestiere, functionarea uzinelor nucleare si chimice, fenomene sociale ca subdezvoltarea, saracia, crizele umanitare, traficul si consumul de droguri, terorismul - devin subiecte politice nationale si internationale. Pana in timpurile recente astfel de subiecte nu erau prezente pe agenda publica, neavand caracter politic (public), apartinand mai degraba sferei private. Cu societatea riscului, sfera privata este restransa. Managementul firmei, viata privata (secretul corespondentei de exemplu), accesul la tehnologie si altele devin subiecte de interes public. Supravegherea persoanelor, ascultarea convorbilor, interceptia corespondentei devin, din exceptii, reguli. Societatea riscului este, in fond si la urma urmei, mobilizarea pentru situatii de urgenta, i.e. o institutionalizare a exceptiei in detrimentul regulei. Pe plan international, suveranitatea nationala - concept central in sistemul de state suverane - isi pierde din insemnatate, datorita necesitatilor de gestionare a riscurilor de catre forurile internationale. Afganistanul este un exemplu de societate generatoare de riscuri, avand in vedere categoriile de risc asociate cu aceasta tara din Asia Centrala: stat esuat, terorism, droguri, trafic, migratie ilegala, boli. Riscurile, intelese ca efecte secundare, ca sub-produse, ca reziduuri industriale, economice, sociale si politice, datorita impactului lor social din ce in ce mai insemnat, capata caracter politic. Consecintele sociale, economice si politice ale efectelor secundare sunt de o magnitudine sporita, pentru ca se refera la fenomene precum agravarea saraciei, prabusirea pietelor, devaluarea capitalurilor, supravegherea deciziilor manageriale de fabrica, deschiderea de noi piete, procedurile legale ce trebuiesc instituite. Ceea ce se naste odata cu societatea riscului este potentialul politic al catastrofelor. Managementul acestor riscuri foarte probabil ca va impune o reorganizare a sistemului de putere si de autoritate pe plan national si international. Societatea riscului, ne previne Ulrich Beck, este o societate catastrofica. Teoria societatii riscului, aplicata la domeniul securitatii, genereaza o certa dezvoltare a conceptului si a practicii securitatii. Desi a fost elaborata in urma cu mai bine de 20 de ani, teoria lui Ulrich Beck se afla abia la inceputuri in ceea ce priveste aplicarea ei. Abordari ulterioare confirma cea mai mare parte a prevederilor acestei teorii. In lucrarea "Military and Society in 21st Century Europe. A Comparative Analysis" (ed. J. Kuhlman si J. Callghan, Centrul Marshall pentru Studii de Securitate Europene, 2000), Martin Shaw prezinta o evaluare la zi a teoriei societatii riscului (vezi bibliografia recomandata). In primul rand, Shaw constata o "sociologizare" a studiilor de securitate, in sensul ca dezbaterea este dominata de abordarile sociologice dupa 1990. In urma acestor dezbateri, conceptul de securitate a suferit transformari insemnate.

I.N. Sava - 2005

Ameninrile, n sensul tradiional, s-au diminuat. Securitatea se definete mai mult ca securitate n condiii de risc. BIBLIOGRAFIE - Vezi bibliografia generala a Cursului TPS