MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

PERSONALITATEA CERCETĂTORULUI ŞI PRINCIPIILE ETICE ALE INVESTIGAŢIEI

PSIHOLOGICE
Referat

Verificat: Iulia IURCHEVICI,

doctor, conferențiar universitar
_________________________

Autor: Marina Baran, studentă la anul I,

specialitatea Psihologie
_________________________

Chișinău - 2017
1. Scurt istoric al cercetării în psihologie
Cercetarea socială (sau a societăţii umane, a comunităţilor umane) nu este o invenţie a ştiinţelor
moderne.
 Socrates a cercetat caracteristicile structurale ale societăţii greceşti prin prisma filosofiei şi a ştiinţelor
politice. Studii empirice asupra socialului s-au semnalat anterior.
q Hipocrat, Thales, Anaximandres, Xenophon, Aristotel pot fi consideraţi pionierii ştiinţelor sociale.
Din scrierile lor se pot decupa fragmente care întrunesc calificativul de ştiinţific şi în care sunt
utilizate metode descriptive şi comparative.
 Aceste metode sunt preluate de cercetătorii europeni şi dezvoltate pentru ca în secolul XIX să asistăm la
o explozie a ştiinţelor sociale. Le Play investighează condiţiile de muncă ale muncitorilor apelând la
metoda monografiei. Bootes, în Marea Britanie, utilizează observaţia participativă în studiul activităţilor
din atelierele de lucru. Tehnici similare au fost utilizate în Norvegia şi Danemarca. Creşterea
conflictelor sociale pe fundalul dezvoltării industriale au motivat cercetătorii să-şi intensifice eforturile
în găsirea explicaţiilor reale ale problemelor şi soluţionarea lor.
 Debuturile paradigmei pozitiviste şi implicit a analizei cantitative sunt legate de filosoful francez A.
Comte, întemeietorul sociologiei. În 1848, Comte descrie caracteristicile filosofiei pozitiviste şi
introduce metoda pozitivistă în cercetare, metodă care predomină în ştiinţele sociale până la mijlocul
secolului XX. Pozitivismul este adoptat de şcoala americană de psihologie. Aici cercetarea socială este
instituţionalizată şi se dezvoltă în cadrul universităţilor. Departamentul de cercetare al Universităţii
Columbia este orientat pe studii de psihologie socială, institutul Gallup este recunoscut pentru studiile
asupra opiniei publice. Până în 1960 ştiinţele socio-umane pot fi caracterizate ca fiind pozitiviste atât
din punctul de vedere al teoriei, cât şi al metodelor. Se utilizează observaţia, experimentul, rezultatele
sunt cuantificate şi aparatura statistică este foarte elaborată.
 Debuturile analizei calitative sau a metodelor calitative în ştiinţele socio-umane sunt marcate de
empirismul idealist al Şcolii de la Chicago (1920). Cercetările efectuate de Thomas şi Znaniecki asupra
caracteristicilor atitudinale ale emigranţilor polonezi din S.U.A. reprezintă unul dintre primele studii de
tip calitativ. Debutul real al cercetărilor calitative (comprehensive) are loc în anii 1960 când în literatura
anglo-saxonă se defineşte conceptul de analiză calitativă, ca o modalitate de cercetare care-şi are
originea în sociologia comprehensivă (Weber) şi în fenomenologie (Husserl). În Anglia, cercetările
calitative se dezvoltă în cadrul antropologiei sociale, iar în Franţa în cadrul etnologiei.
2. Principiile cercetării ştiinţifice şi conceptul de metodologie
2.1 Principiile cercetării ştiinţifice
Succesul cercetării empirice a comportamentelor umane (la nivel individual sau de grup) depinde de
respectarea unor principii fundamentale. Chelcea (2001) enumeră o serie de principii metodologice printre
care: principiul unităţii dintre teoretic şi empiric, principiul unităţii dintre înţelegere (comprehensiune) şi
explicaţie, principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ.
 Conform principiului unităţii dintre teoretic şi empiric în cercetarea ştiinţifică, cunoştinţele teoretice
ghidează activitatea empirică (concretă de cercetare), iar datele obţinute astfel conferă valoare de adevăr
intuiţiei teoretice. Principiul unităţii dintre înţelegere (comprehensiune) şi explicaţie pune în discuţie relaţia
dintre subiectul şi obiectul cunoaşterii ştiinţifice. Cu alte cuvinte, a înţelege de ce apare şi se derulează într-
un anume fel un fapt sau un comportament social nu este acelaşi lucru cu a-l explica. De exemplu, putem
înţelege intuitiv cauzele care conduc la apariţia unor mişcări sociale, dar acest lucru nu garantează
corectitudinea, obiectivitatea şi realismul concluziilor. A explica presupune a descoperi, a demonstra şi a
susţine cu argumente concrete cauzele care au condus la apariţia mişcărilor sociale. Concluzile se vor baza
pe fapte concrete şi reale, nu pe simple intuiţii. Principiul unităţii dintre cantitativ şi calitativ impune
utilizarea convergentă a metodelor statistice (specific cantitative) şi a metodelor cazuistice (specific
calitative).

2.2. Paradigmă, metodologie, metodă, tehnică

Cercetările asupra fenomenelor sau evenimentelor sociale sunt procese complexe care presupun structuri
teoretice bine definite. Din acest motiv, înainte de a începe să descriem procedurile 7 cercetării ştiinţifice,
sunt necesare câteva precizări referitoare la conceptele de paradigmă, metodologie, metodă şi tehnică.
Paradigma, sau teoria, reprezintă un set de propoziţii care explică modul în care realitatea este
percepută. Acest set de informaţii presupune o descriere a socialului şi modalităţi de înţelegere a lui.
Paradigma este o explicaţie sau o teorie foarte generală asupra lumii, care poate sta atât la baza unor
abordări de tip pozitivist (cantitativ – descriptiv) cât şi comprehensiv (calitativ). Aşadar, paradigmele se pot
clasifica în două categorii, paradigme care stau la baza interpretării pozitiviste şi paradigme care stau la
baza interpretării comprehensive.
Alţi cercetători clasifică paradigmele în trei categorii:
·paradigme pozitiviste, care stau la baza studiilor pozitiviste şi neopozitiviste;
·paradigme interpretative, care subsumează o serie de teorii în ştiinţele sociale: fenomenologia,
etnometodologia, hermeneutica, psihanaliza, etnologia, etnografia, sociolingvistica;
·paradigme critice, care se aplică în sociologie, marxism, feminism.
Metodologia se poate defini în cel puţin două sensuri. Într-un sens, metodologia este considerată
identică cu modelul de cercetare utilizat într-un studiu particular, incluzând informaţiile teoretice adiacente
temei cercetate şi metodele utilizate pentru verificarea ipotezelor propuse. În acest sens fiecare cercetare
are o metodologie distinctă, fiecare cercetător utilizează propria sa metodologie care diferă de la un studiu
la altul. Utilizând această definiţie, ajungem cu uşurinţă la concluzia că: „există tot atâtea metodologii câte
proiecte de cercetare există“. Ar fi mai corect să considerăm şi să denumim această accepţiune proiect de
cercetare şi nu metodologie (Sarantakos, 1994).
O altă accepţiune consideră metodologia ca fiind construită în baza unor principii teoretice
bine definite. În acest caz ea oferă studiului o structură dependentă de tipul de paradigmă (teorie) la care
aderă cercetătorul şi reprezintă un ghid al cercetării. Aşadar, metodologia rezultă din paradigmă şi nu din
modelul de cercetare. În conformitate cu această definiţie vom avea metodologii calitative şi cantitative,
dependente de paradigma care defineşte standardele şi principiile necesare pentru alegerea metodelor.
2.2.3. Metodele reprezintă totalitatea instrumentelor utilizate într-o cercetare pentru culegerea şi
prelucrarea datelor.
Într-un anume sens metodele sunt a-teoretice şi a-metodologice, pentru că putem utiliza aceleaşi metode
indiferent de paradigma şi metodologia cărora li se supune cercetarea (spre exemplu, metoda observaţiei
poate fi utilizată în amândouă tipurile de studii).
2.2.4. Tehnica este un concept definit relativ ambiguu în literatura de specialitate. Vom considera tehnica
un demers operaţional al cercetării. Spre exemplu, metoda este ancheta, iar chestionarul şi interviul sunt
tehnici.
 Bibliografie

https://ru.scribd.com/doc/55120527/METODOLOGIA-CERCETARII-PSIHOLOGICE
Chelcea, S., (1995) Cunoaşterea vieţii sociale, Fundamente metodologice, Bucureşti, Editura Institutului
Naţional de Informaţii
Babbie, E., (1992) The practice of Social Research (6th edition), Belmont, CA, Woodsworth
McKenzie, G., Powell, J. (1997) Understanding social research: perspectives on methodology and
practice, London, Falmer Press
 Cuprins

 Scurt istoric al cercetării în psihologie

 Principiile cercetării ştiinţifice şi conceptul de metodologie
 Paradigmă, metodologie, metodă, tehnică
 Metodele reprezintă totalitatea instrumentelor utilizate într-o cercetare pentru culegerea şi
prelucrarea datelor