O Europă,

o monedă
Drumul către euro

Afaceri economice
și financiare
Cuprins
Ce este Uniunea economică și monetară?................................................................. 1
Spre o Uniune economică și monetară: 1957-1999 ........................................ 2
Moneda euro este lansată: 1999-2002 ...................................................................... 8
Gestionarea Uniunii economice și monetare ........................................................... 9
Spre extinderea zonei euro ................................................................................................. 1 1
Realizările de până acum .................................................................................................... 1 3
Euro în cifre .. .. . . . . . . . . . . . . . . . ................................................................................................................... 1 7
Euro în imagini. . . . . . . . . . . . ................................................................................................................... 1 8
Glosar . .. .. .. .. .. .. .. .. . . . . . . . . . . . . . . . . ................................................................................................................... 2 0
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Ce este Uniunea economică și monetară?

În general vorbind, Uniunea economică și monetară (UEM) face parte din procesul de integrare economică. Statele
independente pot decide să își integreze în măsuri diferite economiile pentru a beneficia de avantajele oferite de mă-
rimea economiei, cum ar fi o mai mare eficiență internă și o soliditate crescută în fața evenimentelor externe. Gradele
de integrare economică pot fi împărțite în șase etape.

Etape ale integrării economice

1. O zonă de comerț preferențial (cu tarife vamale reduse între anumite țări)
2. O zonă de liber schimb (fără taxe vamale pentru anumite bunuri sau pentru toate produsele comercializate
între țările participante la această zonă)
3. O uniune vamală (cu aceleași taxe vamale externe pentru țările terțe și o politică comercială comună)
4. O piață unică (cu norme comune privind produsele și cu libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor, a forței
de muncă și a serviciilor)
5. Uniunea economică și monetară (o piață unică, cu o monedă unică și o politică monetară comună)
6. Integrarea economică completă (toate elementele enumerate mai sus, la care se adaugă politici fiscale
și alte tipuri de politici economice armonizate)

Integrarea economică și UEM

în Europa
Gradul de integrare economică în Uniunea Europeană
(UE) variază. Toate țările UE fac parte din ceea ce numim Lecțiile trecutului
UEM și formează o piață comună, cunoscută sub numele
de piața unică. Toate statele își coordonează strategiile Integrarea economică între state independente nu este
economice pentru a susține obiectivele UEM. Atunci când un fenomen nou. Uniunea Monetară Latină, din care
criteriile de convergență economică sunt îndeplinite, au făcut parte Franța, Belgia, Elveția, Italia și Grecia,
adoptarea euro ca monedă unică reprezintă o obligație a existat din 1865 până în 1927. Uniunea Monetară
înscrisă în tratatele UE. O serie de țări UE au atins deja Scandinavă, care a reunit Suedia, Danemarca și
un grad de integrare mai ridicat și, ca urmare, au adoptat Norvegia, a durat din 1873 până în 1924. Zollverein-
moneda euro. Aceste țări formează zona euro și, pe lângă ul german, probabil unul dintre exemplele cele mai
moneda unică, ele dețin și o politică monetară unică de succes, a debutat printr-o uniune vamală între
dusă de Banca Centrală Europeană. Țările UE care nu principatele germane, în 1834, pentru a ajunge la
fac parte din zona euro își mențin propria monedă și își înființarea unei bănci centrale, Reichsbank, și la
desfășoară propria lor politică monetară. Așadar, gradul adoptarea unei monede unice, Reichsmark, în 1875.
de integrare economică în cadrul UEM reprezintă un hibrid
între etapele patru și cinci de pe lista de mai sus. Pentru
a atinge integrarea economică deplină, toate țările UE
ar trebui să se alăture zonei euro și să își armonizeze
politicile fiscale, inclusiv impozitarea, precum și alte politici
economice. Cu toate acestea, la data de 13 decembrie
2011, au intrat în vigoare noile norme ale UE în
materie de guvernanță economică. Reprezentând un
pas major în direcția integrării economice, aceste norme
consolidează supravegherea și coordonarea politicilor
fiscale și economice pentru toate țările UE. O serie de
acorduri suplimentare încheiate între un număr mare de
state membre ale UE vin în sprijinul acestor norme și le
completează.

Cuvintele în albastru sunt explicate în glosarul de la sfârșitul broșurii.

1
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

1957-1999
Spre o Uniune economică și monetară
Încă de la sfârșitul anilor ‘60, ambiția de a construi UEM nomice și evoluțiile de pe piețele monetare internaționale
a fost o temă recurentă în dezbaterile privind Uniunea aflate în afara controlului Uniunii, toate au avut un rol în
Europeană, datorită perspectivei stabilității monetare și blocarea progresului spre UEM.
a unui mediu propice pentru creștere economică și locuri
de muncă. Totuși, o serie de obstacole politice și econo- Cu toate acestea, a doua parte a secolului XX a fost marca-
mice au stat în calea concretizării acestei idei, până la tă de încercarea permanentă a țărilor UE de a adânci coo-
semnarea Tratatului de la Maastricht (Tratatul pri- perarea economică, văzută ca o modalitate de a consolida
vind Uniunea Europeană sau Tratatul UE) în 1992. De mai legăturile politice dintre ele și de a proteja piața comună.
multe ori, angajamentul politic redus, divergențele refe-
ritoare la prioritățile economice, lipsa convergenței eco-

Tranziția spre Uniunea economică și monetară actuală poate

fi divizată în patru etape:
1950 1960 1970 1980 1990 2000

1 2 3 4
de la Tratatul de la Roma la Raportul Werner: de la lansarea SME la Maastricht:
1 3
1957-1970 1979-1991

de la Raportul Werner la Sistemul Monetar European (SME): de la Maastricht la euro și la zona euro:
2 4
1970-1979 1991-1999

1957-1970
De la tratatul de la Roma la Raportul Werner
Tratatul de la Roma conține puține referințe
la monedă
Normele postbelice de guvernare a economiilor de pia-
ță din Europa, America de Nord și Japonia s-au fondat pe
sistemul Bretton Woods, care oferea un cadru interna-
țional pentru stabilitatea monetară, având aurul și dola-
rul american ca etaloane monetare predominante. Autorii
Tratatului de la Roma au presupus deci că stabilitatea
cursului monetar va rămâne regula, iar construcția euro-
peană se putea baza doar pe instituirea unei uniuni vama-
le și a unei piețe comune care să permită libera circulație a
bunurilor, a serviciilor, a persoanelor și a capitalurilor.
© Uniunea Europeană
Sfârșitul anilor ‘60, marcat de turbulențe
monetare
Sistemul Bretton Woods începuse să dea semne de ten-
siune încă de la sfârșitul anilor ’50. Spre 1968-1969, tur-
bulențele de pe piețe au determinat o apreciere a mărcii
germane și o depreciere a francului francez, prevestind
o nouă perioadă de instabilitate monetară. Această situ-
ație periclita sistemul de prețuri al Politicii agricole comu-
ne – care era, la momentul respectiv, principala realizare
a Comunității Europene.
© Uniunea Europeană

Semnarea Tratatului
de la Roma
(25 martie 1957) Pierre Werner
2

Comunitatea caută în UEM susținere pentru
prosperitatea economică și dezvoltarea politică
În acest context îngrijorător și în condițiile în care uni-
unea vamală era în mare parte realizată, Comunitatea
dorea să își stabilească noi obiective de dezvoltare po-
litică pentru deceniul viitor. În 1969, Raportul Barre, care
a propus o coordonare economică sporită, a oferit un
nou impuls, iar summitul de la Haga, din 1969, a con-
sacrat oficial UEM ca nou obiectiv. Liderii europeni au
înființat un grup la nivel înalt, prezidat de prim-ministrul
Luxemburgului, Pierre Werner, cu misiunea de a pregăti
un raport asupra modalităților care ar permite înființa-
rea UEM până în 1980.
1970-1979
De la Raportul Werner la Sistemul Monetar European (SME):
În ciuda divergențelor privind unele dintre principalele re-
comandări ale raportului, țările UE și-au dat acordul de
principiu, în martie 1971, privind o abordare a UEM în trei
etape. Prima etapă, care viza reducerea fluctuațiilor cursu-
rilor de schimb, trebuia lansată cu titlu experimental, fără
nici un angajament în ceea ce privește etapele următoare.
Din nefericire, strategia Werner pleca de la principiul con-
form căruia cursul de schimb în raport cu dolarul rămâne
fix. Când Statele Unite au decis, în august 1971, să lase
dolarul să fluctueze, un nou val de instabilitate a pieței
a dus la aprecierea mărcii germane și a ruinat speranțele
de a menține paritatea între monedele Comunității.
Șarpele în tunel
Pentru a redresa situația, în martie 1972, țările UE au
creat mecanismul „șarpelui în tunel”, un mecanism
menit să păstreze fluctuația cursului de schimb al mo-
nedelor lor (șarpele) în cadrul unor limite reduse în ra-
port cu dolarul (tunelul). Destabilizat de crizele petroli-
ere, de divergențele politice și de deprecierea dolarului,
șarpele a pierdut pe parcursul a doi ani cea mai mare
parte a membrilor săi, pentru a ajunge în cele din urmă
la o zonă puțin mai extinsă decât cea a mărcii germane,
cuprinzând Germania, Danemarca și statele Benelux.
O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro
Raportul Werner – UEM în trei etape
Grupul Werner a transmis raportul final în octombrie
1970, propunând ca UEM să fie realizată în trei faze,
pe durata a 10 ani. Obiectivul final era convertibilitatea
ireversibilă a monedelor, libera circulație a capitalului,
precum și fixarea definitivă a cursurilor de schimb – sau
chiar adoptarea unei monede unice. Pentru a atinge
aceste obiective, raportul sublinia necesitatea unei co-
ordonări mai strânse a politicilor economice, aceasta
presupunând ca ratele dobânzilor și gestionarea rezer-
velor să fie decise la nivel comunitar, iar politicile buge-
tare naționale să fie armonizate.
„Moartea prematură” a șarpelui nu a redus din eforturile
de a crea o zonă de stabilitate monetară. O nouă propu-
nere de creare a UEM a venit, în 1977, din partea pre-
ședintelui de atunci al Comisiei Europene, Roy Jenkins.
Acest mecanism a fost preluat într-o formă mai limitată
și lansat, în martie 1979, sub denumirea de Sistemul
Monetar European (SME), cu participarea monedelor
tuturor țărilor UE, cu excepția lirei sterline.
© Uniunea Europeană
Roy Jenkins,
președintele Comisiei
Europene în perioada
1977-1981
3
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro
1979-1991
De la lansarea SME la Maastricht
Controlul inflației devine o prioritate
a Comunității Europene
Sistemul Monetar European (SME) se baza pe ideea unor cur-
suri de schimb stabile, dar ajustabile, definite în relație cu nou
creata unitate monetară europeană (ECU) – un coș valutar
bazat pe media ponderată a monedelor din SME. În cadrul
SME, fluctuațiile cursurilor de schimb erau controlate prin in-
termediul mecanismului cursului de schimb (ERM) și
menținute în limita de ± 2,25 % raportată la cursul de referin-
ță, cu excepția lirei italiene, care putea fluctua cu ± 6 %.
Dacă obiectivul principal al SME era reducerea instabilității
cursului de schimb, considerată ca o barieră în calea co-
merțului, investițiilor și creșterii economice, crearea acestui
sistem a fost, fără îndoială, facilitată de noul consens atins
de țările UE, care considerau controlarea și reducerea in-
flației ca fiind o prioritate economică. SME a reprezentat
o inovație radicală, deoarece cursurile de schimb nu puteau
fi modificate decât prin acordul reciproc al țărilor UE partici-
pante și al Comisiei – un transfer de autonomie monetară
fără precedent.
4
SME – un deceniu de succes
În primii ani, au fost efectuate mai
multe alinieri în cadrul SME. Dar, până
în momentul negocierii Tratatului de la
Maastricht, în 1990-1991, SME se dovedise
a fi un succes. Volatilitatea pe termen scurt a cursuri-
lor de schimb între monedele comunitare a fost redusă
în mod substanțial datorită convergenței ratelor inflați-
ei, controlului ratelor dobânzii, având ca țintă cursul de
schimb, intervenției comune pe piețele de schimb valutar
și controlului capitalurilor.
Acest succes, precum și experiența valoroasă câștigată
de băncile centrale din Comunitate în ceea ce privește
gestionarea comună a cursurilor de schimb au constituit
un fundal încurajator pentru discuțiile privind UEM.
Moneda unică ar completa
piața unică
Dezbaterea privind UEM a reliefat necesitatea finalizării
pieței unice, acest program adoptat în 1985 pentru
înlăturarea barierelor rămase în calea liberei circulații
a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor. Era
clar că va fi dificil să se profite pe deplin de beneficiile
pieței interne, în condițiile unor costuri relativ ridicate
pentru mediul de afaceri, create de existența mai multor
monede și a unor cursuri de schimb instabile.
În plus, mai mulți economiști și guvernatori ai băncilor
centrale erau de părere că autonomia monetară
națională era incompatibilă cu obiectivele comunitare
de liber schimb, de liberă circulație a capitalurilor și de
cursuri de schimb fixe. Pentru mulți observatori, acest
punct de vedere a fost confirmat ulterior de perioada
de instabilitate care a afectat ERM între 1992 și 1993,
determinând retragerea lirei italiene și a lirei sterline,
precum și creșterea marjei de fluctuație la 15 %.
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Jacques Delors,
președintele Comisiei Europene
în perioada 1985-1995
Raportul Delors a recomandat instituirea
UEM în trei etape

În iunie 1988, la reuniunea Consiliului European de la

Hanovra a fost creat Comitetul pentru studierea Uniu-
nii Economice și Monetare, prezidat de președintele de
atunci al Comisiei, Jacques Delors, și care cuprindea toți
guvernatorii băncilor centrale din CE. Părerea lor unani-
mă, prezentată într-un raport în aprilie 1989, definea
obiectivul uniunii monetare ca fiind liberalizarea comple-
tă a mișcărilor de capital, integrarea deplină a piețelor
financiare, convertibilitatea ireversibilă a monedelor, fi-
xarea irevocabilă a parității fixe de conversie și posibila
înlocuire a monedelor naționale cu o monedă unică.

© Uniunea Europeană
Conform raportului, acest obiectiv putea fi atins în trei
etape, mergând de la o coordonare economică și mo-
netară mai strânsă la adoptarea unei monede unice, cu
o Bancă Centrală Europeană independentă și cu norme
care să reglementeze mărimea și finanțarea deficitelor
bugetare naționale.

Cele trei etape ale instituirii UEM

1990 Prima etapă Realizarea deplină a pieței interne și eliminarea

(1990-1994) restricțiilor din calea unei integrări financiare crescute.

Înființarea Institutului Monetar European pentru

Etapa a doua a consolida cooperarea dintre băncile centrale și
pregătirea Sistemului European al Băncilor Centrale
(1994-1999) (SEBC). Planificarea tranziției la euro. Definirea viitoarei
guvernări a zonei euro. Realizarea convergenței
economice între țările UE.

Fixarea definitivă a parităților fixe de conversie

și tranziția la euro. BCE și SEBC sunt responsabile
2000 Etapa a treia cu practicarea unei politici monetare independente.
(după 1999) Punerea în aplicare, în țările UE, a unor norme
bugetare obligatorii.

5
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Către o uniune politică, economică și monetară:

Tratatul de la Maastricht.

Prima etapă a UEM a constat în realizarea completă a pie-

ței interne, începând cu coordonarea politicilor economice și
eliminarea barierelor din calea integrării financiare. Pentru
etapele următoare, guvernatorii băncilor centrale au efec-
tuat activități de pregătire importante, care au facilitat în
mod semnificativ revizuirea tratatului.

Tratatul privind Uniunea Europeană a fost aprobat de șefii

© Uniunea Europeană
de stat sau de guvern la Consiliul European de la Maastricht
din decembrie 1991, când s-a stabilit că, până la sfârșitul
secolului, Uniunea va avea o monedă unică, puternică și
stabilă.

Drumul spre Maastricht Pentru ca Uniunea economică și monetară să poată asigura

Pe baza Raportului Delors, Consiliul European de la Madrid
din iunie 1989 a decis să treacă la prima etapă a UEM în
iulie 1990, iar Consiliul European reunit la Strasbourg, în
1989, a solicitat organizarea unei conferințe interguverna-
mentale pentru a determina modificările ce trebuie adu-
se Tratatului pentru a se putea trece la etapele a doua și
a treia ale UEM.
un cadru propice creării de locuri de muncă și creșterii econo-
mice, evitând perturbările, era necesar ca economiile statelor
membre să atingă un grad ridicat de convergență înainte de
introducerea monedei unice. În consecință, Tratatul privind
Uniunea Europeană a stabilit „criteriile de convergență de la
Maastricht”, pe care țările UE trebuiau să le îndeplinească
pentru a putea adopta euro. Aceste criterii figurează în ta-
belul 1. În plus, țările UE trebuiau să realizeze o convergență
a legilor și normelor naționale care reglementează activita-
tea băncilor lor centrale și aspectele monetare.

Tabelul 1. Criteriile de convergență de la Maastricht

Ce se măsoară
Stabilitatea prețurilor
Finanțe publice solide
Finanțe publice sustenabile
Caracterul durabil al
convergenței
Stabilitatea cursului de
schimb
Cum se măsoară
Armonizarea ratei inflației prețurilor
de consum
Deficitul public: % din PIB
Datoria publică: % din PIB
Ratele dobânzilor pe termen lung
Deviere de la o rată centrală
Criteriul de convergență
Maximum 1,5 puncte procentuale peste rata înregistrată
de cele trei țări UE cu cele mai bune rezultate
Valoare de referință: maximum 3 %
Valoare de referință: maximum 60 %
Maximum 2 puncte procentuale peste rata
înregistrată de cele trei țări UE cu cele mai bune
rezultate în materie de stabilitate a prețurilor
Participarea în ERM pentru cel puțin 2 ani, fără
a înregistra tensiuni majore

Criteriile de convergență de la Maastricht aveau ca scop
să garanteze că economia unei țări UE era suficient de
pregătită pentru adoptarea monedei unice. Aceste cri-
terii ofereau o bază de referință comună pentru stabi-
litatea, soliditatea și sustenabilitatea finanțelor publice
din țările candidate la zona euro, reflectând convergența
politicilor economice și capacitatea de a face față șocu-
rilor economice. Criteriul cursului de schimb a fost insti-
tuit pentru a demonstra că o țară UE își poate gestiona
economia fără a recurge la deprecierea monedei sale.

6

1991-1999
De la Maastricht la euro și la zona euro
Odată cu aprobarea obiectivului (UEM) și a condițiilor (criteriile de la Maastricht), Uniunea Europeană putea să avan-
seze. A doua etapă a UEM a început în iulie 1994 și a durat până la introducerea monedei unice în 1999. În această
fază, au fost întreprinse diverse activități pregătitoare.
Între 1994 și 1998, țările
UE au realizat progrese
semnificative în ceea
ce privește convergența
politicilor lor economice și
au luat măsuri pentru a-și
alinia finanțele publice la
criteriile de la Maastricht.
O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro
1994 În 1994 a fost înființat la Frankfurt Institutul Monetar
European (IME). Predecesor al BCE, IME a inițiat
coordonarea politicii monetare aplicate de băncile
centrale naționale – potrivit Tratatului de la Maastricht,
această politică trebuie să fie independentă – și a stabilit
detaliile practice ale monedei unice.
1995 Consiliul European de la Madrid, din 1995, a aprobat
numele noii monede – euro – și a stabilit scenariul de
trecere la moneda unică începând cu 1 ianuarie 1999.
1996 În 1996, IME a prezentat designul ales pentru bancnotele
euro. Monedele au urmat la scurt timp: toate au o față
europeană comună, aleasă de public și confirmată de
Consiliul de la Amsterdam în 1997, și o față națională,
al cărei design a fost lăsat la latitudinea fiecărui stat
membru participant.
1997 Consiliul European de la Amsterdam din 1997 a stabilit
normele și responsabilitățile Pactului de stabilitate
și de creștere (PSC) care vizează garantarea disciplinei
bugetare în cadrul UEM. Comisiei Europene i-a
revenit responsabilitatea principală de a supraveghea
respectarea PSC.
1998 În mai 1998, un număr de 11 țări UE au îndeplinit
criteriile de convergență și, în consecință, au format
primul val de state care au adoptat euro ca monedă
unică. Danemarca și Regatul Unit au decis să nu participe
la a treia etapă a UEM, în timp ce Grecia și Suedia nu
îndeplineau toate criteriile. BCE și Sistemul European
al Băncilor Centrale (SEBC) au fost înființate în 1998,
înlocuind IME. La 1 ianuarie 1999 a început a treia
etapă a UEM.
7
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

1999-2002 Prețuri afișate în euro la un

distribuitor automat

Moneda euro este lansată

La 31 decembrie 1998, paritățile fixe de conversie în- ziției a fost apariția afișajului
tre monedele țărilor UE participante și euro au fost fixa- dublu al prețurilor în magazine,
te irevocabil. La 1 ianuarie 1999, a fost introdus euro, iar în benzinării etc. Această mă-
Eurosistemul, format din BCE și băncile centrale naționale sură se înscria într-o campanie
(BCN) din zona euro, a preluat responsabilitatea pentru po- mai vastă de publicitate, menită
litica monetară din noua zonă euro. Acesta a fost începutul să familiarizeze publicul larg cu
unei perioade de tranziție care trebuia să dureze trei ani și euro și cu viitoarea introducere

să fie finalizată prin introducerea bancnotelor și monedelor
euro și prin retragerea bancnotelor și monedelor naționa-
le. În 2000, Consiliul a decis, pe baza propunerii Comisiei
și după consultarea Parlamentului European, că Grecia
îndeplinea condițiile necesare pentru adoptarea monedei
unice. Această țară a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2001.
Deși euro a înlocuit imediat monedele naționale, care de-
veneau subdiviziuni ale euro, acesta nu a existat la înce-
put decât sub formă de monedă scripturală. Bancnotele și
monedele naționale au rămas în continuare modalitatea
de efectuare a tranzacțiilor zilnice în numerar. În timpul pe-
rioadei tranzitorii, cercurile de afaceri și financiare au fost
cele care au început să folosească euro ca modalitate de
efectuare a tranzacțiilor zilnice care nu presupuneau nu-
merar. Pentru piețele financiare, această tranziție a fost
imediată – terenul era bine pregătit, iar tranzacțiile de pe
piețele financiare se desfășurau exclusiv în euro. Pentru
administrații și pentru societăți, perioada tranzitorie a fost
mai lungă, deoarece acestea au procedat la trecerea gra-
duală la euro a sistemelor de contabilitate, a tarifelor și
a plăților. Pentru cetățeni, partea cea mai vizibilă a tran-
© Uniunea Europeană
a bancnotelor și monedelor.
An nou, monedă nouă
La 1 ianuarie 2002, a avut loc
cea mai mare operațiune de
schimbare a monedei din istorie. A fost o provocare de
o amploare fără precedent, care a implicat sectorul ban-
car, transportatorii de fonduri, comercianții cu amănuntul,
sectorul de distribuție automată de numerar, precum și
publicul larg. Pentru a evita blocajele în lanțul de aprovi-
zionare, aproximativ 144 miliarde EUR, bani lichizi, fuse-
seră furnizați de băncile centrale către bănci (alimentare
anticipată) și de către acestea comercianților cu amănuntul
(alimentare anticipată secundară). Aceasta a însemnat că
bancnotele și monedele euro erau disponibile în mare mă-
sură în toate sectoarele, încă din primele zile ale lui 2002.
Până la 3 ianuarie 2002, 96 % din bancomatele din zona
euro livrau bancnote euro. Iar la o săptămână de la intro-
ducere, mai mult de jumătate din tranzacțiile cu numerar
se efectuau în euro.

Valoarea totală a bancnotelor euro aflate în circulație între

ianuarie 2002 și ianuarie 2013 (în miliarde de euro)
1000
900
800
700
600
500
400
300
Sursa: BCE

200
100
0
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

8
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Conversia numerarului a durat două luni. Bancnotele și mo- norme mai stricte, al unui mecanism suplimentar de
nedele naționale au încetat să aibă un curs legal la sfârși- monitorizare a dezechilibrelor macroeconomice, precum
tul lunii februarie 2002, cel mai târziu, sau, în unele state, și al unui proces de evaluare a proiectelor de buget ale
chiar mai devreme. Până în acel moment, peste 6 miliarde statelor din zona euro. O serie de acorduri suplimentare
de bancnote și aproape 30 de miliarde de monede naționale încheiate între un număr mare de țări UE vin în sprijinul
fuseseră retrase din circulație, iar 300 de milioane de cetă- acestor norme și le completează.
țeni din 12 țări beneficiau, în cele din urmă, de euro.
Politica monetară

Gestionarea Uniunii Zona euro are o monedă unică și o singură politică mone-
tară, iar procesul de luare a deciziilor este independent și
economice și monetare are loc la nivel central.

La fel ca piața unică, UEM nu este un scop în sine. Este BCE și băncile centrale din toate țările UE formează Siste-
un instrument pentru atingerea obiectivelor Uniunii Eu- mul European al Băncilor Centrale (SEBC). În cadrul SEBC,
ropene – în special o creștere economică echilibrată și BCE și băncile centrale ale țărilor din zona euro formează
durabilă și un grad înalt de ocupare a forței de muncă. Eurosistemul. Deciziile privind politica monetară prac-
Încă de la început, funcționarea și instituțiile UEM au fost ticată în zona euro pot fi luate doar de către Consiliul
concepute pentru a sprijini aceste obiective prin gestio- guvernatorilor Băncii Centrale Europene, care este format
narea aspectelor monetare și economice ale zonei euro. din guvernatorii băncilor centrale naționale din țările UE
UE a tras o serie de învățăminte ca urmare a deficiențe- care au adoptat euro și din membrii Comitetului executiv
lor apărute în timpul crizei economice și financiare și, ca al BCE. Consiliul guvernatorilor BCE este organismul de-
atare, a procedat la consolidarea UEM cu ajutorul unor cizional suprem.

Banca Centrală Europeană (BCE)

SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE (SEBC)

Consiliul guvernatorilor Comitetul executiv

Nationale Bank van België/ Central Bank of Cyprus

Consiliul general

EUROSISTEMUL

Banque Nationale de Belgique

Latvijas Banka
Deutsche Bundesbank
Sistemul European Eesti Pank
Banque centrale du Luxembourg

al Băncilor Centrale Central Bank and Financial

Central Bank of Malta
De Nederlandsche Bank
și Eurosistemul Services Authority of Ireland
Oesterreichische Nationalbank
Bank of Greece
Obiectivul principal al BCE este menținerea Banco de España Banco de Portugal
stabilității prețurilor în zona euro, deoarece Banque de France Banka Slovenije
aceasta oferă cadrul cel mai favorabil pentru Banca d’Italia Národná banka Slovenska
creștere economică și ocuparea forței de Suomen Pankki — Finlands Bank
muncă. Stabilitatea prețurilor este menținută
de SEBC în special prin controlul ratelor Bulgarian National Bank Lietuvos bankas Banca Naţională
a României
dobânzilor și influențarea piețelor. Česká národní banka Magyar Nemzeti Bank
Sveriges Riksbank
Danmarks Nationalbank Narodowy Bank Polski
Bank of England
Hrvatska narodna banka
Situația la 1 ianuarie 2014.

9
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro
Politica economică
Politica economică din zona euro rămâne în mare măsură
responsabilitatea țărilor UE, cu toate că, în conformitate
cu tratatele UE și cu normele consolidate de guvernanță
economică ale UE, acestea trebuie să își coordoneze po-
liticile economice pentru a atinge obiectivele UE. Aceas-
tă coordonare este asigurată de Comisie și de Consiliul
Ecofin, care este format din miniștrii economiei și finan-
țelor din țările UE. La această coordonare contribuie mai
Eurogrupul
Acesta este o structură neoficială, formată din miniștrii
economiei și finanțelor din țările UE aflate în zona euro,
care își alege propriul președinte pentru un mandat
de doi ani și jumătate. Comisia și BCE participă, de
asemenea, la reuniunile Eurogrupului. Eurogrupul este
un forum de discuție privind aspectele referitoare la zona
euro și la coordonarea politicilor.
Pactul de stabilitate și creștere (PSC)
Datorită faptului că pune accentul pe supravegherea
politicilor bugetare și a finanțelor publice din țările UE,
Pactul de stabilitate și de creștere, consolidat recent
cu ajutorul unor norme mai stricte, vizează promovarea
disciplinei fiscale în cadrul UEM și asigurarea unor finanțe
publice sănătoase. Comisia monitorizează evoluția
deficitelor bugetare și a datoriei publice, care, conform
tratatelor, trebuie să fie sub 3% și, respectiv, sub 60%
din produsul intern brut (PIB). Dacă vreuna dintre aceste
limite este încălcată, Consiliul poate iniția, pe baza unei
recomandări din partea Comisiei, o procedură de deficit
excesiv împotriva țării UE în cauză. Neluarea la timp
a unor măsuri corective se poate solda cu sancțiuni
financiare pentru țările din zona euro.
© Uniunea Europeană
Clădirea „Justus Lipsius” a Consiliului din Bruxelles
10
multe organisme și instrumente. În ceea ce privește marea
parte a aspectelor de politică economică, Parlamentul Eu-
ropean legiferează împreună cu Consiliul și, prin urmare,
contribuie activ la formularea de norme ale UE.
Semestrul european
În primele șase luni ale fiecărui an, o perioadă de
dezbateri politice și de coordonare la nivelul UE
contribuie la creșterea transparenței politice între țările
UE, deoarece permite ca toate politicile naționale să fie
analizate și evaluate în ansamblu, înainte ca guvernele
să elaboreze proiectele de buget. Politicile aprobate de
comun acord pot fi ulterior implementate în fiecare țară
UE în cea de a doua jumătate a fiecărui an.
Procedura privind dezechilibrele
macroeconomice
Scopul acestei proceduri este de a evita și de a corecta
deficiențele grave în ceea ce privește competitivitatea,
precum și dezechilibrele macroeconomice majore
din țările UE. Printre aceste dezechilibre se numără:
deteriorarea cotelor de piață ale exporturilor unei țări,
gradul ridicat de îndatorare a sectorului privat sau bule
speculative în domeniul prețurilor activelor. O parte
dintre aceste probleme s-au agravat în ultimul deceniu
și ar putea avea efecte colaterale negative asupra
altor țări UE, dacă nu se iau măsuri pentru soluționarea
lor. Comisia examinează situația țărilor UE pe baza
unui ansamblu de indicatori macroeconomici și a altor
informații detaliate. Acest lucru permite Comisiei și
Consiliului să facă recomandări țării UE în cauză într-un
stadiu precoce, înainte ca dezechilibrele să se agraveze
și să devină dăunătoare. În cazurile mai grave, trebuie
luate măsuri corective, suplimentate de o serie de norme
stricte sub forma unei noi proceduri privind dezechilibrele
macroeconomice. Această procedură prevede o mai
bună respectare a normelor prin intermediul sancțiunilor
financiare pentru țările din zona euro care nu se
conformează recomandărilor.
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Spre extinderea zonei euro

Țările care au aderat la UE după introducerea monedei
euro fac parte din UEM - ceea ce înseamnă că își coordo-
nează deciziile economice cu cele ale altor țări UE și că
Scenarii pentru
băncile lor centrale fac parte din SEBC. Cu toate acestea, adoptarea euro
având în vedere că nu au intrat în zona euro odată cu
aderarea la UE, statutul oficial al acestor țări este, până
1. „Scenariul Madrid”
la adoptarea monedei unice, de „state membre care fac
obiectul unei derogări”. Acest statut le este conferit prin Ziua €:

TRANZITORIE
Actul de Aderare și le obligă să devină, în cele din urmă, trecerea la

PERIOADĂ
membre depline ale zonei euro. Noile țări UE nu au intrat Adoptarea euro în
în zona euro odată cu aderarea, deoarece nu au îndeplinit euro numerar
1.1.1999 1.1.2002
criteriile de convergență. Prin urmare, Tratatul de Adera-
re le acordă o perioadă de timp pentru a face ajustările
necesare în vederea asigurării convergenței. Prima dintre
noile țări UE care s-a alăturat zonei euro a fost Slovenia
(în 2007), urmată de Cipru și Malta (în 2008), de Slovacia
(în 2009), de Estonia (în 2011) și de Letonia (în 2014). 3.5.1998 28.2.2002
decizia finalul perioadei
Necesitatea asigurării convergenței Consiliului de dublă
circulație
Criteriile de convergență – criteriile de la Maastricht – re-
prezintă obiectivele economice și schimbările instituți- 2. Scenariul „Big Bang”
onale pe care o țară trebuie să le realizeze înainte de
adoptarea monedei unice și de intrarea în zona euro. Indi- Adoptarea euro
Ziua €: trecerea la euro
catorii macroeconomici din tabelul 1 (pagina 6) măsoară în numerar
convergența.

Scenarii privind adoptarea euro

Chiar dacă toate statele care vor să se alăture zonei euro

trebuie să respecte criteriile de convergență, procesul
Decizia Finalul
efectiv de introducere a euro poate să varieze în cazul Consiliului perioadei
ultimilor intrați. Atunci când a fost creată moneda euro, de dublă
țările UE fondatoare au beneficiat de o perioadă tranzito- circulație
rie de trei ani între data adoptării euro ca monedă scrip-
turală pentru tranzacțiile încheiate fără plată în numerar
(1999) și data introducerii numerarului euro (2002). În
„scenariul Madrid”, cum mai este numit, o perioadă tranzi-
torie de trei ani le-a permis cetățenilor și întreprinderilor să
se pregătească pentru moneda unică, înainte de a o avea
în buzunare. În timpul perioadei tranzitorii, aceștia au
continuat să își folosească moneda națională pentru
tranzacțiile în numerar. În cazul următoarelor țări ale UE
din zona euro, se aplică însă așa-numitul „scenariu Big
Bang”, conform căruia ele adoptă numerarul euro odată
cu aderarea la zona euro și își retrag rapid din circulație
monedele naționale.

11
 Zona euro

Suedia
Zona euro Finlanda

State membre UE care au opțiunea

Helsinki
de a nu participa (opt-out)

Tallinn
State membre UE Stockholm Estonia
care nu au adoptat încă euro
Letonia
Riga

Danemarca Lituania
Copenhaga Vilnius

Dublin
Irlanda
Regatul Unit
Țările de Jos Varșovia
Londra Berlin
Amsterdam
Polonia
Bruxelles Germania
Belgia
Luxemburg Praga
Republica
Luxemburg Slovacia
Paris Cehă
Bratislava
Viena Budapesta
Austria Ungaria România
Franța Slovenia
Ljubljana Zagreb București
Croaţia

Bulgaria
Sofia
Italia

Portugalia Roma
Madrid
Lisabona
Spania
Grecia
Atena

Valletta
Madeira (PT) Insulele Canare (ES) Saint-Martin (FR) Malta

Saint-Barthélemy
(FR)
Azore (PT)
Guyana Guadelupa Martinica Réunion Mayotte (FR)
Franceză (FR) (FR) (FR) Cipru
(FR)
Nicosia

Realizările de până acum
Instituții puternice pentru o economie sănătoasă
În pofida problemelor apărute în timpul crizei economice
și financiare, cadrul instituțional pentru gestionarea UEM
s-a dovedit a fi un succes real, reflectând angajamentul
puternic al țărilor din zona euro de a consolida și mai mult
guvernanța economică, dacă este cazul, și de a coope-
ra în ceea ce privește aspectele economice de „interes
comun”. Această cooperare este vitală pentru politica de
creștere și locuri de muncă – precum și pentru îmbună-
tățirea nivelului de trai – pe care le promovează piața
unică și UEM.
Uniunea economică și monetară se bazează pe mai
mulți piloni instituționali solizi care, împreună, și-au
dovedit eficiența în gestionarea funcționării acesteia:
• Sistemul European al Băncilor Centrale, care
reunește băncile centrale ale tuturor țărilor UE,
Eurosistemul – adică BCE și băncile centrale naționale
ale țărilor UE care au adoptat moneda euro. BCE
stabilește politica monetară, având misiunea clară de a
asigura stabilitatea prețurilor;
•C
 omisia Europeană, care, prin intermediului Direcției
Generale Afaceri Economice și Financiare (DG ECFIN) și
al comisarului său, monitorizează și evaluează situația
economică din țările UE și emite recomandări;
•C
 onsiliul, în configurația „Afaceri Economice și
Financiare” (Consiliul Ecofin), în cadrul căreia miniștrii
economiei și finanțelor din țările UE se reunesc pentru
a defini orientările generale de politică economică și
pentru a se pronunța asupra recomandărilor Comisiei,
care participă, de asemenea, la aceste reuniuni; miniștrii
din zona euro constituie Eurogrupul – o structură
neoficială, la care participă Comisia și BCE.
O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro
Țări precum Statele Unite și Japonia au o politică mone-
tară centralizată și o politică fiscală centralizată, ges-
tionate de un singur guvern. În zona euro, situația este
diferită. Deși în zona euro există o politică monetară inde-
pendentă și centralizată, condusă de BCE, politica fiscală,
care se referă la aspectele de venituri și cheltuieli ale bu-
getelor naționale, este responsabilitatea guvernelor nați-
onale, deși face obiectul unor serii de norme stabilite la
nivel comunitar. În consecință, cooperarea și coordonarea
dintre țările din zona euro în ceea ce privește aspectele
de politică fiscală constituie elementul cheie al uniunii
economice și monetare.
•P
 arlamentul
European este, de
asemenea, implicat în
guvernarea UEM, în special
prin obligația președintelui BCE
de a prezenta rapoarte în fața
Parlamentului. Acest proces este
cunoscut sub numele de „dialog
monetar”. Și comisarul pentru
afaceri economice și financiare
prezintă rapoarte Parlamentului
European. Parlamentul trebuie
consultat în privința oricărei decizii
de a primi o nouă țară în zona
euro, precum și referitor la numirea
membrilor Comitetului executiv al BCE.
13
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Stabilitatea economică – un avantaj pentru toți

Turbulența monetară și inflația ridicată care au marcat
o mare parte a anilor ’70 și ’80 au determinat multe dificul-
tăți și incertitudini. Cu toate acestea, în perioada construirii
Uniunii economice și monetare, inflația s-a redus în mod
semnificativ, iar ulterior, aceasta a fost menținută la niveluri
reduse. Misiunea principală a BCE este de a asigura stabi-
litatea prețurilor pe termen mediu, păstrând inflația la un
nivel anual mai mic, dar aproape de 2 %. Evoluția inflației
este prezentată în graficul de mai jos.

Convergența ratelor inflației: zona euro 18 (creștere anuală în %)

30 BE
DE
25 IE
EL
ES
20 EE
FR

Sursa: AMECO, Comisia Europeană.

15 IT
CY
LU
10 LV
MT
5 NL
AT
PT
0
SI
Obiectivul BCE SK
-5 FI
1965

1970

1975

1980

1985

1990

1995

2000

2005

2010
Un nivel scăzut al inflației și prețuri stabile prezintă numeroase avantaje,
atât pentru întreprinderi, cât și pentru consumatori.
• Contractarea de credite de către consumatori este mai sunt necesare, astfel încât banii sunt puși la dispoziția
puțin costisitoare, iar viitoarele rambursări sunt mai întreprinderilor care pot investi mai mult – în beneficiul
puțin incerte. Astfel, cetățenii se pot împrumuta într-un creșterii și locurilor de muncă.
mod mai sigur, de exemplu pentru a cumpăra o casă sau •S
 ocietatea, coeziunea socială și persoanele cu venituri
o mașină, existând o mai mare certitudine în privința reduse – toți beneficiază. Variațiile bruște ale inflației
viitoarelor niveluri de rambursare. măresc discrepanțele dintre păturile bogate și cele sărace
• Întreprinderile sunt încurajate să investească. Când ale societății. Cu o inflație stabilă, categoriile defavorizate
inflația este ridicată și imprevizibilă, creditorii calculează sunt mai bine protejate împotriva erodării resurselor și
o marjă de siguranță la rata dobânzii, așa-numita primă puterii de cumpărare.
de risc. Cu o inflație redusă și stabilă, aceste marje nu mai
Rate ipotecare în patru țări din zona euro
20
DE
ES
15 NL
FI

10
Surse: Eurostat și BCE.

0
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013

14

Moneda unică – în completarea pieței unice
Utilizarea mai multor monede pentru tranzacții determi-
nă costuri suplimentare și face dificilă compararea pre-
țurilor, chiar în cadrul pieței unice. Moneda unică – euro
– elimină toate aceste dezavantaje și aduce beneficii
atât consumatorilor, cât și întreprinderilor.
• Costurile aferente operațiunilor de schimb valutar la
trecerea frontierei, așa-numitele costuri de tranzac-
ție, au dispărut în zona euro. Aceasta reduce cos-
turile călătoriilor, fie ele în scop de afaceri, de studii
sau de turism. Înainte, dacă o persoană ar fi dorit să
călătorească cu 1 000 de mărci germane în 15 țări
© Uniunea Europeană
© Imagesource
© iStockphoto
O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro
din UE, schimbând bani în fiecare dintre acestea, la
întoarcerea acasă ar mai fi avut în buzunar mai puțin
de 500 de mărci, fără să fi cumpărat absolut nimic.
Astăzi, cineva care ar pleca cu 1 000 de euro s-ar în-
toarce acasă cu aceeași sumă în buzunar.
• Euro contribuie la transparența prețurilor pe piața
unică. Consumatorii și întreprinderile pot compara cu
ușurință prețurile la bunuri și servicii peste tot în UE.
Aceasta a avut ca efect creșterea concurenței între
furnizori și menținerea unei presiuni pentru reducerea
prețurilor în zona euro. Această transparență este fa-
vorizată și de nivelul scăzut și stabil al inflației, deoa-
rece variațiile prețurilor pot fi identificate cu ușurință.
Concurența este stimulată și de dezvoltarea comer-
țului electronic, care facilitează compararea prețurilor
practicate în mai multe țări.
• Costurile de tranzacție pot fi foarte importante – înainte
de adoptarea euro, acestea erau estimate la 0,3-0,4 %
din produsul intern brut al UE, adică 20-25 de miliar-
de de euro. Societățile suportau cea mai mare parte a
acestor costuri, deoarece contribuiau la circulația bunu-
rilor, persoanelor și capitalurilor în UE. Odată cu dispari-
ția costurilor de tranzacție în zona euro, aceste fonduri
sunt disponibile pentru investiții productive în materie
de creștere și locuri de muncă, iar schimburile în interi-
orul UE sunt încurajate. În plus, eliminarea costurilor de
tranzacție în cadrul pieței interne face ca zona euro să
devină mai atractivă pentru investitorii străini.
15
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Rolul internațional al euro

Euro este o monedă internațională puternică. Datorită angajamentului țărilor din zona euro, modului ferm și vizibil
în care BCE gestionează politica monetară, dimensiunii și ponderii zonei euro, în ansamblul său, euro a devenit o
monedă atractivă la nivel mondial, precum dolarul american sau yenul japonez. Tabelul 2 compară anumiți indicatori
economici majori din zona euro și din UE cu indicatori din Statele Unite și Japonia:

Tabelul 2
Indicatori principali (2012) Zona euro (18) UE (28) SUA Japonia China
Populație (milioane) 335,3 508,6 314,3 127,7 1 354
PIB (în mii de miliarde de euro,
calculat în funcție de paritatea 7,9 11,2 11,4 3,2 8,6
puterii de cumpărare)
Proporția din PIB-ul mondial
(% calculat în funcție de 13,6 19,2 19,5 5,5 14,7
paritatea puterii de cumpărare)
Exporturi (de mărfuri, ca procent
13,7(*) 13,1(*) 9,9 12,9 24,9
din PIB)
Importuri (de mărfuri, ca procent
13,8(*) 13,9(*) 14,7 14,2 22,1
din PIB)
(*) Excluzând comerțul intra-UE.
Surse: Baza de date AMECO a Comisiei Europene, baza de date WEO și direcția de date statistice DOTS ale FMI.

Așa cum indică tabelul, zona euro reprezintă un bloc • Forța euro și utilizarea sa pe scară din ce în ce mai extin-
solid și deschis din punctul de vedere al comerțului. să în schimburile comerciale internaționale conferă zonei
Această deschidere, combinată cu forța monedei euro în euro o voce puternică în instituțiile și organizațiile financi-
UEM, conferă o serie de avantaje: are internaționale, precum Fondul Mone-
• Fiind cea mai mare putere comercială din lume, tar Internațional (FMI), Organizația
zona euro reprezintă o destinație atractivă pentru Cooperare și Dezvoltare
pentru statele care doresc să stabileas- Economică (OCDE) și Ban-
că relații comerciale cu piața unică. ca Mondială. În timp ce
Societățile din zona euro pot factura țările UE sunt adesea
și plăti în euro, ceea ce le reduce direct reprezentate
costurile și riscurile, permițându-le în cadrul acestor or-
să realizeze o mai bună planificare ganisme, Consiliul
a afacerilor. Ecofin, Comisia și BCE
participă la reuniunile
• Euro este o monedă de rezervă
relevante ale acestor
atractivă pentru alte țări. Aproxima-
organizații internați-
tiv 24 % din rezervele lumii se păs-
onale fie separat, fie în
trează acum în euro.
cadrul unei delegații a UE.

16
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Euro în cifre
Pentru pregătirea lansării euro, s-au emis circa 14 miliarde de bancnote euro, în valoare de 633 de miliarde euro, și 52 de
miliarde de monede euro, pentru care au fost necesare 250 000 de tone de metal. Aproximativ 7,8 miliarde de bancnote,
în valoare de 140 de miliarde de euro erau disponibile în zona euro în dimineața zilei de 1 ianuarie 2002, când a fost
lansată moneda euro în numerar. De atunci, cererea a crescut în mod constant, așa cum arată graficul de mai jos
(vârfurile din grafic se datorează cererii suplimentare de bancnote din perioada Crăciunului):

Numărul total al bancnotelor euro aflate în circulație

între ianuarie 2002 și ianuarie 2013 (în miliarde)

16
15
14
13
12
11
10
9

Sursa: BCE.
8
7
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

În ianuarie 2013, se aflau în circulație peste 14,7 miliarde
de bancnote euro, în valoare de peste 880 miliarde de
euro, și peste 101,9 miliarde de monede euro, în valoare
de peste 23,4 miliarde de euro. Bancnotele pot fi retrase
de la toate bancomatele din zona euro.
© Uniunea Europeană
BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emisiunea de
bancnote euro. Producția acestora este distribuită între
băncile centrale naționale. Monedele euro sunt emise de
țările din zona euro, în cantități aprobate de BCE.
© Uniunea Europeană

© Uniunea Europeană

17
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Euro în imagini
Bancnotele euro au toate același design
Aceste modele au fost selecționate în cadrul unui con-
curs organizat în toată Uniunea Europeană. Proiectele
declarate câștigătoare au fost inspirate de tema „epoci
și stiluri în Europa” și au prezentat stilurile arhitecturale
care au caracterizat șapte perioade din istoria culturii eu-
ropene: clasic, romanic, gotic, renascentist, baroc, rococo,
arhitectura caracterizată prin utilizarea oțelului și a sticlei
și arhitectura modernă. Toate prezintă elemente precum
ferestre, porți sau poduri. Bancnotele au mărimi diferite,
culori puternic contrastante și zone în relief, care ajută
persoanele cu dizabilități vizuale să le recunoască.

Elemente de siguranță
Atât bancnotele, cât și monedele au elemente
cu un nivel ridicat de siguranță, pentru a lupta
împotriva falsificării. Imprimarea „în relief” poate
fi identificată la atingerea bancnotelor, care mai
au filigrane, fire de siguranță și holograme vizibile
pe ambele părți. Monedele sunt protejate prin
compoziții metalice unice și prin alte caracteristici
care pot fi recunoscute de mașinile care acceptă
aceste monede.
© BCE

Site-ul internet al BCE conține o prezentare

animată a elementelor de siguranță:
www.new-euro-banknotes.eu/

18
 O EUROPĂ, O MONEDĂ Drumul către euro

Monedele euro au un design diferit

Monedele euro au un design comun pe una
dintre fețe, iar pe cealaltă un desen grafic
specific fiecărei țări. Fiecare țară din zona euro
Fața comună
și-a ales propriul set de elemente grafice, care
să reflecte istoria sau cultura sa specifică. De
multe ori, acestea au fost desemnate în ca-
drul unor concursuri. Pe lângă țările din zona Belgia Letonia
euro, și Monaco, San Marino, Cetatea Vatica-
nului și Andorra au permisiunea de a emite
monede euro. Elementele grafice comune ale
Germania Luxemburg
mai multor monede prezintă o hartă a Europei
care, în cazul unor monede de valori mai mari,
diferă în funcție de data emiterii (monedele
Estonia Malta
mai vechi au un design cu harta UE de dinain-
te de 2004). Cele mai noi, puse în circulație
după 2007, arată Europa în întregime, pentru
a reflecta extinderea Uniunii). Irlanda Țările de Jos

Această pagină prezintă monedele de 5 cenți, Grecia Austria

50 de cenți, 1 euro și 2 euro din fiecare stat
membru din zona euro. Un set cuprinzând
toate monedele euro poate fi vizualizat la Spania Portugalia
următoarea adresă internet:
www.ec.europa.eu/euro
Franța Slovenia

Italia Slovacia

Cipru Finlanda

Monede comemorative pentru evenimente Monede comemorative comune

speciale
Fiecare stat membru din zona euro poate Cu ocazia a trei aniversări, toate țările din zona euro au
emite, de două ori pe an, o monedă co- emis o monedă de 2 euro, având același desen pe fețele
memorativă de 2 euro. Aceste monede lor naționale: 50 de ani de la Tratatul de la Roma, 10 ani
păstrează aceleași caracteristici și pro- de instituirea UEM și 10 ani de la introducerea bancnote-
prietăți și aceeași față comună ca și lor și monedelor euro.
moneda obișnuită de 2 EUR. Deosebirea
constă în motivul comemorativ de pe fața
națională a monedelor.

19
 Glosar
Banca centrală: o bancă națională care gestionează
rezervele monetare ale unei țări și controlează emisiunea
de bancnote și monede.
Banca Centrală Europeană (BCE): banca centrală
a zonei euro. BCE gestionează în mod independent politica
monetară din zona euro.
Comisia Europeană: Comisia Europeană este una dintre
principalele instituții ale Uniunii Europene. Reprezintă și
susține interesele Uniunii în ansamblul său. Propune acte
legislative și gestionează punerea în aplicare a politicilor
europene și modul în care sunt cheltuite fondurile UE.
Consiliul (Consiliul Uniunii Europene): Cuprinde
reprezentanții guvernelor țărilor UE. Este organismul
decizional al Uniunii Europene. Reprezentanții guvernelor se
reunesc în diferite configurații ale Consiliului; de exemplu,
miniștrii responsabili de mediu se reunesc în Consiliul de
mediu.
Consiliul European: reuniuni la care participă șefii de stat
sau de guvern ai tuturor țărilor UE, precum și Președintele
Comisiei Europene.
Ecofin: Consiliul Uniunii Europene în configurația sa care
reunește miniștrii economiei și finanțelor din țările UE.
Eurogrup: miniștrii economiei și finanțelor din țările din
zona euro.
Eurosistem: parte a SEBC, compusă din băncile centrale
din zona euro și BCE.
Mecanismul cursului de schimb (ERM): un element
al Sistemului Monetar European, prin intermediul căruia
membrii SME sunt de acord să mențină prețurile relative
ale monedelor lor în limite strânse față de ECU. În 1999,
când a fost introdus euro, ERM a fost înlocuit cu ERM II, care
presupune că marja de fluctuație a monedelor din țările UE
în raport cu euro este de ±15%.
Normele UE în materie de guvernanță economică:
un set de norme UE care consolidează Pactul de stabilitate
și de creștere și care pun bazele procedurii privind
dezechilibrele macroeconomice.
Parlamentul European: reunind membri provenind
din toate ţările UE, aleşi direct de cetăţenii europeni,
Parlamentul răspunde, împreună cu Consiliul, de adoptarea
legislaţiei europene, având însă niveluri de competenţă
care diferă de la un domeniu de activitate la altul. În cadrul
UEM, Parlamentul contribuie la formularea legislației și la
o dezbatere politică mai extinsă, prin intermediul Comisiei
pentru afaceri economice și monetare.
20
Piața unică: o uniune vamală cu politici comune privind
libera circulație a capitalurilor, mărfurilor, forței de muncă
și serviciilor. O piață unică este similară unei piețe comune,
dar acordă mai multă importanță eliminării barierelor din
calea comerțului, cum ar fi standardele tehnice și taxele
– este mai „armonizată”. UE a fost inițial o piață comună,
dar, odată cu Tratatul de la Maastricht în 1992, a devenit
o piață unică.
Politica fiscală: se referă la gestionarea veniturilor
publice (de exemplu, impozitarea) și a cheltuielilor
(de exemplu, a cheltuielilor din domeniul sănătății).
Politica monetară: se referă la gestionarea ofertei
de bani într-o economie, de exemplu, prin emisiunea
de bancnote și monede sau prin stabilirea ratei dobânzilor.
Sistemul Bretton Woods: a fost un sistem de gestiune
monetară internațională, adoptat în 1944 între principalele
puteri industriale ale lumii. Acest sistem obliga părțile
semnatare să stabilească prețul aurului ca etalon monetar
pentru monedele lor, sprijinind, în acest fel, stabilitatea
sistemului monetar internațional.
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC):
reunește băncile centrale din Uniunea Europeană și BCE.
Sistemul Monetar European (SME): un sistem de
gestionare a fluctuațiilor cursului de schimb, înființat în
1979 de Comunitatea Europeană pentru a înlocui „șarpele
în tunel”.
Șarpele în tunel: un mecanism de gestionare
a fluctuațiilor cursurilor de schimb în raport cu dolarul
american, instituit de Comunitatea Europeană în 1972.
„Șarpele” înseamnă monedele, în timp ce „tunelul” se referă
la cursul dolarului american.
Tratatul CE: a se vedea Tratatul de la Roma.
Tratatul de la Maastricht (Tratatul privind Uniunea
Europeană): semnat în 1992, în orașul olandez Maastricht
de către statele membre ale Comunității Europene,
Tratatul de la Maastricht a extins atribuțiile Comunității,
transformând-o în Uniunea Europeană, și a dus la crearea
Uniunii Economice și Monetare și a euro.
Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a
Comunității Economice Europene): semnat în 1957
la Roma, acest Tratat instituia Comunitatea Economică
Europeană, care a precedat Comunitatea Europeană. Prin
Tratatul de la Maastricht, acesta a fost redenumit Tratatul
de instituire a Comunității Europene (Tratatul CE).
 Nici Comisia Europeană, nici o altă persoană care acționează în
numele Comisiei nu poate fi făcută răspunzătoare de modul în care
pot fi utilizate informațiile oferite în continuare.

Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt

Comisia Europeană, Direcția Generală Afaceri
Economice și Financiare
www.ec.europa.eu/economy_finance/
disponibile pe internet (http://europa.eu).
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2014
ISBN 978-92-79-33817-5 (print)
978-92-79-34474-9 (online)
doi:10.2765/63149 (print)
10.2765/66999 (online)

© Uniunea Europeană, 2014

Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei
Printed in Italy
Tipărit pe hârtie înălbită fără clor elementar (ECF)
Eurostat — Biroul de Statistică al Uniunii Europene
www.epp.eurostat.ec.europa.eu
Comisia Europeană
O Europă, o monedă – Drumul către euro
Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene
2014 — 20 p. — 17,6 × 25 cm

Banca Centrală Europeană

www.ecb.eu
Europe Direct este un serviciu destinat să vă ajute
să găsiți răspunsuri la întrebările pe care vi le
puneți despre Uniunea Europeană.

Un număr unic gratuit (*):

Comisia Europeană
www.ec.europa.eu 00 800 6 7 8 9 10 11
(*) Informațiile primite sunt gratuite, la fel ca și cea mai mare
parte a apelurilor telefonice (unii operatori și unele cabine
telefonice și hoteluri taxează totuși aceste apeluri).

Moneda euro
www.ec.europa.eu/euro
trate în unele țări ale UE î
o comparăm cu ratele de
deosebit de stabilă și de
a fost de aproximativ 2
De la lansarea monedei, r
O monedă stabilă
para rapid prețurile și ave
calculăm ratele de schim
În cadrul zonei euro, nu
cumpărături din al
Este mai ușor să f
creșterile prețurilor sunt ț
furnizori, putem beneficia
Datorită concurenței mai
O ofertă mai variată,
cetățeni?
Care sunt avant
întreprinderilor în particula
euro le-a adus Europei în
să uităm de beneficiile e
problemelor de guvernanț
Deși este foarte importa
consolidat în consecință.
o uniune economică și
examinate cu atenție și r
riilor a evidențiat puncte
serie de provocări bine
În ultimii ani, moneda e
Beneficii
opean (PE)
an este organul legislativ
sta audiază, discută și vo-
eună cu Consiliul sau își
oportunitatea sau inopor-
i anumite politici.
l de lucru Eurogrup
nile Consiliului în cadrul
tatea deciziilor. Consiliul
din miniștrii de finanțe ai
bre ale UE, iar grupul de
ormat din miniștrii de fi-
na euro.
1 ianuarie 1999 a fost o dată istorică. Atunci s-a instituit o uniune monetară între
unsprezece state ale Uniunii Europene, având o singură monedă: euro.
Bancnotele și monedele euro au fost puse în circulație la 1 ianuarie 2002.
Dar ideea unei monede unice a Europei a apărut de multă vreme, încă de la
înființarea Uniunii Europene. La cincizeci de ani de la Tratatul de la Roma, care
a pus bazele Uniunii Europene de astăzi, și grație unei reforme cuprinzătoare a
Uniunii economice și monetare, euro reprezintă cel mai vizibil simbol al integrării
europene.
Aventura istorică a euro este descrisă în această broșură, disponibilă pe site-ul
Comisiei Europene, la următoarea adresă:
www.ec.europa.eu/economy_finance/publications
de facto în Kosovo și Muntenegru. toate statele din zona euro.
rino, Cetatea Vaticanului și Andorra, și moneda Designul bancnotelor euro este comun pentru
moneda națională a statelor Monaco, San Ma- Simbolul pentru moneda euro este €.
Franceză, în America de Sud. Este, de asemenea,
Melilla, pe coasta de nord a Africii, și în Guyana Descrierea monedei euro
KC-02-13-562-RO-C
și Saint-Pierre și Miquelon), precum și în Ceuta și
Oceanul Atlantic (Insulele Azore, Canare, Madeira locuri de muncă.
my), în Oceanul Indian (Mayotte și Réunion) și în astfel europenilor prosperitate și mai multe
Caraibilor (Guadelupa, Martinica și Saint-Barthéle- membre să funcționeze mai eficient, oferind
Europa? Ei bine, nu. Ea este utilizată și în Zona (UEM) există pentru a ajuta economiile statelor
Credeați că moneda euro este folosită doar în Moneda euro și uniunea economică și monetară
Euro în lume Care este obiectivul?
în curs de desfășurare.
Extinderea zonei euro, care a creat a doua mare economie a lumii, este un proces
8 miliarde de euro și monede în valoare de 38 de miliarde de euro.
Moneda euro devine realitate. Sunt introduse în circulație bancnote în valoare de
2002
1999
Moneda euro este lansată ca valută „virtuală”.
și stabilă pentru secolul XXI. 1992
Prin Tratatul de la Maastricht se decide că Europa va avea o monedă unică, puternică
numeroaselor monede aflate în circulație.
Piața comună prosperă și se extinde, însă comerțul este îngreunat din cauza
ce în ce mai liber între statele membre.
comună care permite ca persoanele, bunurile, serviciile și capitalurile să circule din
1957
Se înființează Comunitatea Economică Europeană, deschizând astfel o piață
Trecut și prezent: Etapele premergătoare și apariția monedei euro
Economice Europene, în 1957.
grarea economică europeană, care a început odată cu înființarea Comunității
duse la 1 ianuarie 2002. Această etapă a marcat un nou pas major către inte-
riu, facturi sau borderouri. Bancnotele și monedele propriu-zise au fost intro-
Moneda euro există începând din 1999, apărând inițial doar pe fișele de sala-
Despre euro
Comisia
Europeană
Zona euro
Comisia
Europeană
Guvernanţa
Scurt ghid economică a UE
despre euro
Reguli economice mai solide pentru gestionarea
monedei euro și a Uniunii economice și monetare
Afaceri
Economice şi
Financiare
APARTENENŢA LA ZONA EURO
Euro este moneda oficială în 18 din cele 28 de state membre ale UE. • finanţe publice cu un caracter robust şi fiabil
- un deficit bugetar care să nu depăşească, în principiu, 3 % din PIB
Se aşteaptă ca toate celelalte să adopte moneda euro atunci când vor întruni - o datorie publică de cel mult 60% din PIB sau care să tindă spre acest nivel
condiţiile pentru aceasta – cu excepţia Danemarcei şi a Regatului Unit, • durabilitatea convergenţei (dobânzi pe termen lung cu cel mult 2 % mai
care au obţinut o derogare de la uniunea monetară prin Tratatul din 1992 ridicate decât ale celor mai performante trei state din punctul de vedere
privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht). Aceste două state al stabilităţii preţurilor)
îşi păstrează dreptul de a adopta moneda atunci când vor dori acest lucru. • stabilitatea cursului valutar (doi ani în cadrul Mecanismul cursului de
schimb II (ERM II) fără tensiuni severe).
© iStockphoto/Jon Schulte
Tratatul de la Maastricht a formulat obiectivul monedei unice şi a stabilit
condiţiile pentru adoptarea acesteia. Ele sunt cunoscute drept „criteriile de ERM II permite fluctuaţia ratelor de schimb ale monedelor din UE faţă de
la Maastricht” sau „criteriile de convergenţă”, concepute pentru a asigura euro între anumite limite în raport cu o rată centrală.
funcţionarea fără probleme a uniunii monetare.
Pactul de stabilitate şi creştere (PSC) stabileşte că deficitul bugetar şi
Pe lângă câteva cerinţe de ordin juridic, în special privind independenţa datoria publică trebuie să fie sub 3 %, respectiv sub 60 % din PIB. Pe baza
Afaceri
băncii centrale, criteriile de la Maastricht sunt următoarele: acestei prevederi, Comisia monitorizează politica fiscală şi finanţele publice
Afaceri economice Economice şi
și financiare • stabilitatea preţurilor (o rată a inflaţiei cu cel mult 1,5 % mai mare decât în statele membre din zona euro şi din afara acesteia. Acest cadru bazat
Financiare
a celor mai performante trei state membre) pe reguli contribuie astfel la promovarea disciplinei fiscale în UE.
ŢĂRILE DIN ZONA EURO
BELGIA SPANIA LUXEMBURG SLOVENIA
Suprafaţa: 30 528 km2 Suprafaţa: 505 990 km2 Suprafaţa: 2 586 km2 Suprafaţa: 20 273 km2
Populaţia: 11 161 642 Populaţia: 46 704 308 Populaţia: 537 039 Populaţia: 2 058 821
Stat membru al UE din 1957 Stat membru al UE din 1986 Stat membru al UE din 1957 Stat membru al UE din 2004
(membru fondator) (membru fondator)
FRANŢA SLOVACIA
GERMANIA Suprafaţa: 632 833 km2 MALTA Suprafaţa: 49 036 km2
Suprafaţa: 357 137 km2 Populaţia: 65 633 194 Suprafaţa: 316 km2 Populaţia: 5 410 836
Populaţia: 82 020 578 Stat membru al UE din 1957 Populaţia: 421 364 Stat membru al UE din 2004
Stat membru al UE din 1957 (membru fondator) Stat membru al UE din 2004
(membru fondator) FINLANDA
ITALIA ŢĂRILE DE JOS Suprafaţa: 338 432 km2
ESTONIA Suprafaţa: 301 336 km2 Suprafaţa: 41 540 km2 Populaţia: 5 426 674
Suprafaţa: 45 227 km2 Populaţia: 59 685 227 Populaţia: 16 779 575 Stat membru al UE din 1995
Populaţia: 1 324 814 Stat membru al UE din 1957 Stat membru al UE din 1957
Stat membru al UE din 2004 (membru fondator) (membru fondator)
IRLANDA CIPRU1 AUSTRIA
Suprafaţa: 69 797 km2 Suprafaţa: 9 251 km2 Suprafaţa: 83 879 km2
Populaţia: 4 591 087 Populaţia: 865 878 Populaţia: 8 451 860
Stat membru al UE din 1973 Stat membru al UE din 2004 Stat membru al UE din 1995
GRECIA LETONIA PORTUGALIA
Suprafaţa: 131 957 km2 Suprafaţa: 64 590 km2 Suprafaţa: 92 211 km2
Populaţia: 11 062 508 Populaţia: 2 023 825 Populaţia: 10 487 289
Stat membru al UE din 1981 Stat membru al UE din 2004 Stat membru al UE din 1986
1. Zona din nordul Ciprului, care nu este sub jurisdicţia guvernului, nu aplică în prezent legislaţia UE şi nu foloseşte moneda euro.
STATELE MEMBRE ALE UE CARE VOR ADOPTA MONEDA EURO ÎN VIITOR
BULGARIA CROAŢIA UNGARIA ROMÂNIA
Suprafaţa: 110 899 km2 Suprafaţa: 87 661 km2 Suprafaţa: 93 023 km2 Suprafaţa: 238 390 km2
Populaţia: 7 284 552 Populaţia: 4 262 140 Populaţia: 9 908 798 Populaţia: 20 057 458
Stat membru al UE din 2007 Stat membru al UE din 2013 Stat membru al UE din 2004 Stat membru al UE din 2007
Moneda: leva bulgară (BGN) Moneda: kuna croată (HRK) Moneda: forint (HUF) Moneda: leu (RON)
REPUBLICA CEHĂ LITUANIA POLONIA SUEDIA
Suprafaţa: 78 866 km2 Suprafaţa: 65 300 km2 Suprafaţa: 312 679 km2 Suprafaţa: 438 575 km2
Populaţia: 10 516 125 Populaţia: 2 971 905 Populaţia: 38 533 299 Populaţia: 9 555 893
Stat membru al UE din 2004 Stat membru al UE din 2004 Stat membru al UE din 2004 Stat membru al UE din 1995
Moneda: coroana cehă (CZK) Moneda: litas (LTL) participă la Moneda: zlot (PLN) Moneda: coroana suedeză (SEK)
ERM II din 28 iunie 2004
STATELE MEMBRE ALE UE CU DEROGARE DE LA ADOPTAREA MONEDEI EURO
DANEMARCA REGATUL UNIT
Suprafaţa: 42 894 km2 Suprafaţa: 248 527 km2
(fără Insulele Faroe) Populaţia: 63 730 107
Populaţia: 5 602 628 Stat membru al UE din 1973
Stat membru al UE din 1973 Moneda: lira sterlină (GBP)
Moneda: coroana daneză (DKK)
participă la ERM II din 1 ianuarie
1999
Toate cifrele demografice conform Eurostat 2013.
ALTE ŢĂRI CARE UTILIZEAZĂ MONEDA EURO
Doar statele membre ale UE pot face parte din zona euro.
Cu toate acestea, deși nu fac parte oficial nici din zona euro, nici din UE, Kosovo și Muntenegru folosesc euro ca monedă de facto pe teritoriul lor, în
Andorra, Monaco, San Marino și Cetatea Vaticanului utilizează moneda euro sensul că nu are statut legal, dar este utilizată în mod curent.
și au dreptul să emită, în volume limitate, monede euro proprii, pe baza
unor acorduri monetare cu UE.
United_2014_papier.indd 1 5/12/13 10:23:38
EVOLUŢIA ZONEI EURO
Belgia
Germania
Irlanda
Spania
Franţa
Italia
Luxemburg
ta
Ţările de Jos Mal
Austria a a
cia e veni ru vaci nia nia
Portugalia Gre cnotede Slo Cip Slo Esto Leto
Finlanda Banmon
şi
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
doi:10.2765/63149 (print)
10.2765/66999 (online)