TEMA.
ELITELE REPUBLICII MOLDOVA ÎN Sciziunea elitelor a devenit un simptom ţine nu numai de existenţa unui set întreg de obstacole, riscuri
C semnificativ al bolii „copilăriei clasei politice” moldoveneşti.
Ă Înseşi elitele politice naţionale, care au contribuit la adoptarea
U Declaraţiei de Independenţă, după 27 august 1991 s-au
T scindat, optînd pentru modalităţi diferite de evoluţie a statului
A nostru independent3. Un segment anumit al acestor elite, a
R înţeles independenţa ca una în raport doar faţă de Moscova nu
E şi faţă de Bucureşti, în cadrul acesteia distingîndu-se grupări
A radicale (cerînd proclamarea unirii cu România imediat) şi
UNEI FORMULE moderate (considerînd că unirea este un proces care trebuie
P pregătit cu luciditate, iar afirmarea independenţei ţării este o
O cale optimă pentru realizarea acestui obiectiv), conduse de
LI idealurile reunificării naţionale, dar neafîşînd un proiect
TI desluşit al înfăptuirii acestor deziderate. O altă parte a elitelor,
C sprijinite şi de unii reprezentanţi ai celor mai numeroase
E grupuri etnice tributare Moscovei, tulburate de perspectiva
1. Formarea noii clase politice şi dispariţiei tînărului stat independent, au promovat ideea
particularităţile ei organizării unui referendum în chestiunea independenţei
Noua clasă politică a Republicii Moldova, fiind tocmai pentru a pune punct oricăror tentative de a ignora
aleasă la 25 februarie 1990, în mod liber pentru prima dată în necesitatea respectării întru totul a actului politic din 27
a doua jumătate a sec. XX, a alcătuit noile structuri ale puterii august 1991.
de stat şi a adoptat un set de documente politice şi acte Scindarea clasei politice moldoveneşti s-a
normative de o mare valoare, set care a pus bazele dezvoltării produs nu numai în sfera politicului, dar şi în cea a
tinerii democraţii. Această elită nu constituia un grup politico- economicului. Vom aminti faptul că Concepţia tranziţiei la
cultural nou, deoarece în interiorul ei (ca, de altfel, şi în alte economia reglabilă de piaţă în ţara noastră a fost discutată şi
societăţi postsovietice) a avut loc redistribuirea rolurilor adoptată în linii generale la 25 iulie 1990 în cadrul Sesiunii
politice provenite în mare parte din vechea elită managerială. întîi a Sovietului Suprem (a Parlamentului) a R.S.S. Moldova
O dată ce în majoritatea cazurilor la funcţiile de conducere au cu însărcinarea de a definitiva şi de a pregăti un program mai
fost folosite chiar de la bun început cadrele vechi, concret al trecerii societăţii moldoveneşti la economia de
reprezentanţii elitei politice vechi şi-au păstrat poziţiile lor piaţă4. Această Concepţie prevedea, printre altele, că tranziţia
privilegiate în noile structuri politice. O bună parte din elitele economică (cu condiţia organizării ireproşabile şi competente,
vechi, comuniste, a trecut în business şi în alte sectoare ale a desfăşurării în mod consecvent şi perseverent a procesului
societăţii civile. Noua elită postcomunistă avea surse diverse de tranziţie democratică, a unirii tuturor forţelor sociale
de formare şi consolidare, principala fiind reconversia unor sănătoase în jurul acestui program şi asigurării consensului
grupuri ale elitei partidului unic (nomenclaturiste). întregului popor) ar putea să dureze, în opinia reprezentanţilor
Aceste şi alte particularităţi specifice ale primei generaţii ai clasei politice, 2-3 ani din momentul
formării primei generaţii a clasei politice moldoveneşti de la aprobării programului guvernamental. Autorii aceluiaşi
sfîrşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90 ai sec. XX au avut un program vedeau strategia optimă a tranziţiei la economia de
impact aparte asupra democratizării întregii societăţi, proces piaţă în trecerea graduală, dar într-un ritm (pe cît posibil) mai
conceput din două etape: tranziţia şi consolidarea 1. Mai mulţi rapid.
analişti politici şi cercetători afirmă, iar practica politică Rămîne incontestabil faptul că din motive
confirmă, faptul că şansele de reuşită ale tranziţiilor spre obiective şi subiective procesul tranziţiei democratice
democraţie sînt direct dependente de transformarea elitei (politice, economice şi sociale) a căpătat un caracter
dezbinate într-o elită unificată consensual. La sfîrşitul sec. neaşteptat şi chiar nedorit al schimbărilor economice şi
XX – începutul sec. XXI clasa politică din Republica sociale. Respingînd diverse proiecte ale tranziţiei la economia
Moldova, reprezentînd o democraţie neconsolidată, întrunea de piaţă („varianta Cojocaru”, „varianta Rugină”, „varianta
toate elementele proprii Stolojan” etc.), prima generaţie a clasei politice naţionale este
unei elite politice dezintegrate, care concepea politica în nevoită să accepte aşa-numitul model „de şoc” (teoria
termenii neacceptării compromisului şi eliminării reciproce a „terapiei de şoc” a fost elaborată în anii 1989-1990 de către
facţiunilor rivale. Mai apoi refuzul dialogului, negocierii şi economistul american Jeffrey Sachs), сare a agravat şi mai
compromisului ca boală „a copilăriei clasei politice” este mult procesul tranziţiei democratice.
depăşit prin diverse instrumente politice pentru crearea Încercările primelor elite politice posttotalitare
„Alianţei pentru Democraţie şi Reforme” (21 aprilie 1998 – de autonomizare a tranziţiei democratice în ţara noastră (curs
sfîrşitul anului 1999) şi activitatea Mesei Rotunde cu Statut legat mai mult de procesele interne ale direcţionării tranziţiei
Permanent (începutul anului 2002), structură ce întruneşte economice şi sociale) nu prea au avut sorţi de izbîndă. În
opoziţia şi autorităţile privind susţinerea dialogului social 2. ciuda faptului că au fost elaborate mai multe proiecte de
reformare a diferitelor sfere şi domenii de activitate socială,
1 programe de restructurare şi renovare a sectoarelor economice
Vezi mai detaliat: Saca V. Op. cit., şi sociale ale republicii, nici una din acestea n-a fost
p.19-67. promovată şi implementată pînă la un bun sfîrşit. Problema
2
Despre etapele transformării elitelor
moldoveneşti şi despre cultura lor 213-227 etc.
3
politică vezi: Margarint A. A se vedea: Cojocaru Gh. E.
Transformarea elitei politice din Politica externă a Republicii
Republica Moldova. //Republica Moldova. Studii. – Chişinău, 2001,
Moldova la începutul mileniului III: p. 33-34; Ţurcanu I. Republica
realităţi şi perspective. /Coordonator Moldova independentă (1991-2001).
V. Moţneaga. – Chişinău, 2001, Studii, reflecţii, mărturii. – Chişinău,
p.93-99; Solomon C. Aspecte ale 2001, p.67-68, 110-123.
4
vieţii politice în Republica Moldova Moldova Suverană, 1990, 12
(1989-2002). – Chişinău, 2002, p. august; 4 octombrie.
1
şi ameninţări care se pot transforma în factori defavorizanţi şi
de eşec în democratizarea societăţii. La aceasta se mai adaugă
o serie de motive obiective şi subiective care contribuie la
blocarea tranziţiei democratice: ezitarea şi inconsecvenţa
clasei politice în promovarea reformelor trasate, lipsa
competenţei şi profesionalismului din partea structurilor de
putere, absenţa unei viziuni clare şi articulate asupra
transformărilor sistematice în ţara noastră etc.
Ştiut este că lipsa unui concept propriu,
naţional, de tranziţie democratică creează anumite dificultăţi
şi riscuri în promovarea reformelor şi deci în derularea
firească a democratizării societăţii moldoveneşti. Aceasta o
confirmă crizele economice, sociale şi de putere care s-au
ţinut lanţ în ţara noastră de la începutul anilor ’90 ai sec. XX.
În acelaşi timp, nici o clasă politică, de la proclamarea
independenţei Republicii Moldova, n-a propus societăţii o
concepţie concisă şi acceptabilă de acţiuni politice privind
tranziţia democratică, consumîndu-şi energia doar în dispute
(adesea sterile) pentru putere. Se pare însă că actuala putere
politică, instalată după alegerile parlamentare anticipate din 25
februarie 2001, conştientizează necesitatea elaborării şi
promovării unui model nou de dezvoltare a societăţii
moldoveneşti5.
După Gaetano Mosca, fiecare clasă politică
trebuie să se legitimeze printr-o anumită formulă politică 6.
Condiţiile actuale drastice ale vieţii economice şi sociale a
republicii dictează imperios necesitatea elaborării, aprobării şi
promovării unei formule politice, a unei ideologii naţionale
(de stat), concept considerat de analişti drept o strategie a
tranziţiei democratice. Sîntem tentaţi să afirmăm că numai
adoptarea unui model (curs, strategii de dezvoltare
democratică a societăţii noastre) poate servi drept fundament
solid în acţiunile politice ale elitelor moldoveneşti, în procesul
de reconstrucţie a societăţii posttotalitare7.
Aşadar, în Republica Moldova observăm că
procesul de democratizare a apărut în contextul unui „efect de
domino” din fosta URSS. Venirea la putere în societatea
moldovenească a forţelor democratice a dus atît la
transformări radicale în toate structurile puterii, cît şi la
schimbări de substanţă în interiorul clasei politice.
2. Partidele politice, puterea
şi elitele
Experienţa perioadei de tranziţie sugerează că
pentru un proces de tranziţie eficient ar fi trebuit să existe, pe
de o parte, un anumit grad de consens printre reprezentanţii
clasei politice care acceptă, în principiu, transformarea
5
Liderul fracţiunii parlamentare
„Alianţa Social-Democratică din
Moldova” Dumitru Braghiş într-un
interviu acordat revistei economico-
social-politice „Săptămîna”
subliniază că „boala patologică a
Moldovei – lipsa de continuitate
politică. Trebuie, spune el, să
aprobăm printr-un referendum nişte
lucruri, nişte concepţii, care nu vor fi
schimbate, indiferent de cine va veni
la putere”. Vezi: Săptămîna, 2002, 13
septembrie, nr.36, p.17.
6
Cit. după Kolankiewicz G. Elite în
căutarea unei formule politice.
//Polis, 1995, nr.4, p.113.
7
Vezi mai detaliat: Varzari P. Elitele
Republicii Moldova în căutarea unei
formule politice. //Republica
Moldova la începutul mileniului
III ..., p. 167-171.
societăţii, iar, pe de altă parte, o înţelegere şi acceptare în linii
mari a cursului spre reforme din partea majorităţii populaţiei.
După cum constată mai mulţi analişti politici şi specialişti în
ştiinţe politice8, aceste condiţii în cazul Republicii Moldova
nu au existat şi, din păcate, nu există nici la momentul actual.
Problemele care apar în acest sens ţin de relaţia pe care
partidele politice o întreţin cu cetăţenii.
Se ştie, de asemenea, că elita politică,
identificată de cele mai multe ori cu liderii partidelor politice
apărute o dată cu demararea reformelor democratice, a fost
extrem de eterogenă, deşi a provenit în exclusivitate dintr-un
mediu social în care erau vehiculate aceleaşi principii
unificatoare de percepere a fenomenelor socioeconomice şi
politice. Pe de o parte, partidele reformiste s-au arătat
incapabile de a articula pe înţelesul cetăţenilor opţiunile în
favoarea reformării societăţii, iar, pe de altă parte, partidele
care au contestat necesitatea reformelor în general au ştiut să
exploateze la cote maxime atitudinile nostalgice ale
cetăţenilor pentru stabilitatea relativă din cadrul unui sistem
socioeconomic care s-a prăbuşit sub povara problemelor
interne. Acest lucru îl demonstrează conflictele care au apărut
şi s-au dezvoltat în Republica Moldova, precum şi mesajele
incoerente, rupte de realităţile existente, iar ulterior şi de
promisiunile electorale iniţiale ale partidelor şi coaliţiilor
politice care s-au perindat la guvernare de la mijlocul anilor
’90 ai secolului trecut, fapt care a condus mai tîrziu la
destrămarea şi colapsul acestora.
În ansamblu, partidele politice reprezintă
componente funcţionale esenţiale în sistemul politic al
Republicii Moldova. Ele, prin exercitarea puterii politice sau
prin influenţarea ei, legitimează sistemul politic pluralist în
ţara noastră. La drept vorbind, exercitarea guvernării (de la
unităţile administrativ-teritoriale locale şi pînă la cele
centrale) constituie scopul major al tuturor formaţiunilor
politice de la putere. În acelaşi timp, partidele din opoziţie au
funcţia de control şi de critică asupra puterii executive şi
legislative. Aceste partide şi unele grupări ale lor
(parlamentare sau extraparlamentare) au tentaţia de a bloca
sau de a revizui anumite iniţiative legislative. În acest sens, se
recurge la practici ca interpelările, discuţiile şi informările de
detaliu, urmărindu-se să se afle, pentru guvernanţi şi opozanţi,
adevăratele motive şi principalele implicaţii ale adoptării
respectivului act legislativ.
Compromisul, o altă modalitate de activitate,
reprezintă una din practicile politice rare în societatea
moldovenească. Relativul echilibru dintre intenţiile partidului
de guvernămînt actual (PCRM) şi cerinţele opoziţiei
(reprezentată iniţial de mai multe formaţiuni politice, inclusiv
Alianţa Social-Democratică, Partidul Popular Creştin-
Democrat, Partidul Liberal, Partidul Social-Liberal, Uniunea
Centristă din Moldova, Alianţa Independenţilor, Partidul
Reformei, Partidul Socialiştilor etc.) a condus la funcţionarea
Mesei Rotunde cu Statut Permanent, şedinţele căreia, pînă în
martie 2003, aveau loc în formula ce întrunea aproximativ 40
de organizaţii social-politice. Începînd cu aceeaşi lună,
şedinţele Mesei Rotunde cu Statut Permanent se desfăşoară în
formula propusă de Consiliul Europei ce întruneşte doar 5
formaţiuni politice şi doi reprezentanţi ai organizaţiilor
neguvernamentale. Fără a detaliza, vom sublinia că crearea
Mesei Rotunde cu Statut Permanent a fost impulsionată de
situaţia din ţară, de căutarea unei noi viziuni asupra dialogului
social dintre autorităţi şi opoziţie, avînd drept scop
identificarea soluţiilor adecvate pentru depăşirea crizei
existente, monitorizarea partidului de guvernămînt şi a
celorlalte forţe politice, precum şi cultivarea regulilor de joc
într-un sistem democratic. Pentru a finaliza subiectul privind
relaţia dintre autorităţi şi opoziţie, vom arăta că la sfîrşitul
8
A se vedea: Tranziţia: retrospective
şi perspective. /Coordonatori S.
Buşcaneanu ş. a. – Chişinău, 2002,
p.5-6.
anului 2001 – începutul anului 2002 organul legislativ a
adoptată Legea cu privire la statutul deputatului, care
protejează opoziţia de eventualele abuzuri ale puterii, totodată
au fost modificate şi alte acte normative ce legiferează
activitatea opoziţiei politice.
Distingînd trei etape succesive în crearea şi
consolidarea sistemului pluripartidist în Republica Moldova
(etapa primară sau faza “romantică”, 1988 – 1991; perioada
constituirii propriu-zise a sistemului pluripartidist, septembrie
1991 – 1994; etapa maturizării partidelor politice, din 1994
pînă în prezent), vom sublinia că în activitatea partidelor
politice pot fi depistate anumite trăsături comune, precum ar fi
componenţa lor diversificată şi specifică, susţinerea din partea
organizaţiilor de binefacere sau filantropice, lipsa, în bună
parte, a programelor constructive de acţiuni politice, invidia
politică a devenit boala „copilăriei partidelor politice”, toate
partidele au simpatizanţi şi duşmani, nici unul din ele nu
admite prin statutul său dreptul de a crea fracţiuni de partid,
unele partide au fost organizate de „sus” etc. Unul dintre
factorii principali în dezvoltarea democratică a ţării îl
constituie calitatea partidelor politice şi implicit, a sistemului
pluripartidist9. În această ordine de idei, unii autori vorbesc
despre bonapartismul clasei politice moldoveneşti,
subînţelegîndu-se modernizarea de „sus” a societăţii prin
mijloace autoritare şi proceduri democratice, cînd orice
politician se vede lider de partid şi chiar candidat la posturile
superioare ale ţării. Se vorbeşte şi despre elitele partidelor
politice10 în cazul calităţii, structurii, componenţei,
funcţionalităţii şi altor variabile ale formaţiunilor politice.
Politologul Iurie Josanu încearcă, nu fără
succes, să analizeze partidele politice din Republica Moldova
din perspectiva tradiţionalismului şi modernismului 11,
subliniind că renaşterea naţionalismului în ţara noastră, ca şi
în alte state posttotalitare, a accentuat şi mai mult opoziţia
dintre tradiţionalişti şi modernişti la nivelul opţiunilor şi
valorilor asumate. Fenomenul dat, de rînd cu cele menţionate
mai sus, trebuie pus şi analizat în legătură cu lupta (deschisă şi
latentă) a partidelor politice pentru putere. Partidele trebuie să
promoveze o politică de compromis şi nu de excludere
reciprocă pentru menţinerea stabilităţii şi soluţionarea
eficientă a diverselor probleme ale societăţii, ceea ce va duce
inevitabil la constituirea unui sistem multipartit din ţara
noastră.
Profesorul de ştiinţe politice la Universitatea
Temple şi cercetător la Academia de Studii Internaţionale şi
Regionale de pe lîngă Universitatea Harvard, SUA, Lucan A.
Way menţionează că în ţările postsovietice în care lipseşte
statul de drept, o istorie democratică sau o societate civilă
dinamică gradul de pluralism depinde de modul în care sînt
9
Vezi mai detaliat: Solomon C. Op.
cit., p.196-212.
10
A se vedea: Ilaşciuc D. Elitele
partidelor politice în Republica
Moldova: problemele formării.
//Moldoscopie (probleme de analiză
politică). P. a 5-a – Chişinău, 1995,
p.21-34; Ilaşciuc D. Elitele partidelor
politice în Republica Moldova:
problemele formării şi activităţii.
//Moldoscopie (probleme de analiză
politică). P. a 11-a. – Chişinău, 1999,
p. 97-102; Ilaşciuc D. Elitele
formaţiunilor politice din Republica
Moldova. /Republica Moldova la
începutul mileniului III ..., p. 80-83.
11
Josanu Iu. Elitele politice: între
tradiţie şi modernitate. //Arena
politicii, 1997, nr. 9, p.13-14.
2
dezbinate elitele şi durata acestor dezbinări 12. Cu toate că
Republicii Moldova, arată acelaşi autor, îi lipseşte majoritatea
calităţilor considerate de politologi ca fiind vitale pentru
dezvoltarea democratică există un pluralism surprinzător în
această ţară. Moldova trebuie văzută nu atît ca o democraţie
concurenţială în care liderii sînt preocupaţi de instaurarea unor
instituţii pluraliste, ci mai curînd ca un caz de autoritarism
eşuat sau ceea ce poate fi numit, după Lucan A. Way,
„pluralism prin omisiune” (pluralism by default) – o formă de
competiţie specifică statelor slabe. Acest fenomen, pluralismul
prin omisiune, în Republica Moldova se caracterizează prin
subiecţi politici dezbinaţi, administraţie fragmentată, iar
comportamentul politic al elitelor (din Transnistria şi
Găgăuzia) are un caracter neadecvat etc.
3. Elitele din Transnistria şi Găgăuzia şi
comportamentul lor politic
Trebuie de subliniat îndeosebi că
comportamentul politic al elitelor politice din Transnistria şi
Găgăuzia (pînă la un anumit moment) poate fi caracterizat ca
unul necivilizat, neadecvat realităţii create şi chiar sfidător. În
sprijinul acestei teze pot fi aduse mai multe argumente, mai
întîi însă trebuie reliefate cîteva etape semnificative în
constituirea acestui tip de comportament politic specific
elitelor tiraspolene aflate în căutarea unei formule de acţiuni 13.
Prima etapă coincide, practic, cu producerea în 1990 a
secesiunii teritoriale a Republicii Moldova (aşa-zisa
„Republică Moldovenească Nistreană” a fost proclamată după
ce la Chişinău Legislativul adoptă la 23 iunie 1990 Declaraţia
cu privire la suveranitatea Republicii Moldova), iar acest fapt
a însemnat începutul crizelor, tensiunilor şi conflictelor
politice (şi nu numai) între autorităţile politice centrale şi cele
regionale (separatiste) privind sfera de exercitare a puterii
politice.
Cea de-a doua etapă a semnalat declanşarea
unui conflict armat pe malurile Nistrului (2 martie 1992 - 21
iulie 1992), după terminarea căruia poziţia elitei politice
tiraspolene a devenit şi mai dură în soluţionarea problemei
viitoarei zone de est a Republicii Moldova: „rmn” ca stat
independent, subiectul dreptului internaţional; „rmn” în cadrul
Federaţiei Ruse; „rmn” în cadrul Ucrainei; „rmn” ca parte
componentă a federaţiei sau a „confederaţiei” moldoveneşti.
12
A se vedea: Way L. A. Pluralismul
prin omisiune din Moldova.
//Democraţia, 2003, 28 ianuarie,
nr.2, p.11; mai vezi: McLennan G.
Pluralismul. – Bucureşti, 2000;
Nedelcu M. Pluralismul
reprezentării. Partide politice şi
grupuri de presiune. – Iaşi, 2002 etc.
13
Vezi, spre exemplu: Safonov A.
Poziţia elitei politice transnistrene în
chestiunea relaţiilor cu Moldova.
//Arena politicii, 1997, nr.8, p.9;
Pascaru A. Societatea între conciliere
şi conflict (cazul Republicii
Moldova). – Chişinău, 2000;
Cojocaru Gh. E. Politica externă a
Republicii Moldova...; Ţurcanu I.
Op. cit.; От этнополитического
конфликта к межнациональному
согласию в Молдове (материалы
научно-практического семинара).
– Кишинев, 1998; Республика
Молдова в европейском контексте
и в аспекте политики безопасности
(материалы конференции). – Киев,
2001 etc.
În fine, la sfîrşitul anului 2002 Tiraspolul propune rezolvarea avînd aceeaşi „autori” şi „regizori”. Totodată, vom specifica
conflictului transnistrean după modelul Uniunii Serbia- un moment principial: dacă în Transnistria separatismul poartă
Muntenegru (vom aminti doar în treacăt că la 4 februarie un caracter politic (avînd la geneza sa şi dimensiunea
2003 Parlamentul iugoslav a proclamat oficial naşterea noului naţională, substratul lingvistic), în Găgăuzia el poartă un
stat Serbia-Muntenegru). caracter naţional. Conflictul, luînd amploare în sudul ţării
Vara anului 1995 a însemnat deja următoarea imediat după ce Republica Moldova dobîndeşte independenţa,
etapă, etapa a treia, în căutarea unei formule politice pentru se aplanează în urma dialogului, negocierilor,
părţile implicate în conflict şi deci modificarea compromisurilor şi eforturilor comune dintre părţile implicate
comportamentului politic. Această fază semnifică în conflict, inclusiv şi a mediatorilor internaţionali, o dată cu
intensificarea dialogului între părţile implicate în conflict, adoptarea de către Parlamentul de la Chişinău la 23 decembrie
soldat cu semnarea la 8 mai 1997, la Moscova, a 1994 a Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei
„Memorandumului privind principiile de normalizare a (Gagauz-Yeri). Esenţa acestui act normativ, în care, de altfel,
relaţiilor dintre Republica Moldova şi Transnistria” şi a s-au strecurat şi unele deficienţe (sintagma „popor găgăuz”,
„Declaraţiei comune a ţărilor garante”. În timp ce autorităţile prezenţa a trei limbi de circulaţie, dreptul la autodeterminare
regionale (tiraspolene) optau pentru formarea unui „stat externă, ştirbirea suveranităţii populaţiei autohtone etc.),
comun” cu Republica Moldova (în baza a doi subiecţi de drept constă în atribuirea autonomiei pe criterii etnice unui grup
internaţional), comparabil cu Uniunea Rusia-Belarusi, social. Sensul Legii nominalizate derivă din faptul că
oficialităţile politice centrale (chişinăuene) excelau în ideea că Găgăuzia este o Unitate Teritorială Autonomă cu un statut
Republica Moldova rămîne unicul subiect al dreptului special care, fiind o formă de autoadministrare a găgăuzilor,
internaţional, iar administraţia publică centrală nu va accepta constituie o parte componentă a Republicii Moldova.
violarea Constituţiei Republicii Moldova. Deja la mijlocul anilor’90 ai sec. XX au început
Etapa a patra în căutarea unei formule politice să activeze în mod legal elitele Găgăuziei, partidele politice,
din ambele părţi începe cu preluarea puterii politice de către inclusiv Mişcarea „Gagauz Halkî” care în august 1990, din
PCRM în rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 motive bine cunoscute, a fost dizolvată prin decizia
februarie 2001. În ziarul guvernamental „Moldova Suverană” guvernului de la Chişinău. La sfîrşitul anului 2002 Curtea
din 9 iulie 2002 se publică integral proiectul de Acord dintre Constituţională a Republicii Moldova a dat aviz pozitiv
Republica Moldova şi Transnistria, document elaborat de iniţiativei de revizuire a Constituţiei ţării, parvenite de la
OSCE, Federaţia Rusă şi Ucraina. Proiectul de statut al majoritatea parlamentară (PCRM), care prevede introducerea
regiunii transnistrene, propus de OSCE spre discuţie în cursul în Legea fundamentală a unor articole care vor garanta
negocierilor de la Kiev în perioada 1-3 iulie 2002 în problema existenţa şi funcţionarea autonomiei găgăuze (dreptul
transnistreană, prevede federalizarea Republicii Moldova. Găgăuziei de a-şi soluţiona de sine stătător problemele politice
Cel mai surprinzător lucru, constatat pe şi economico-culturale, dreptul la organizarea bugetului,
marginea proiectului de acord între Chişinău şi Tiraspol dreptul la iniţiativă legislativă, precum şi dreptul la
propus de mediatori în dezbateri politice, este că aproape nu autodeterminare în cazul pierderii independenţei Republicii
se mai discută despre vreun „statut special”, „stat comun” sau Moldova, iar autonomiei regionale i se atribuie şi garanţii
„autonomie” pentru Transnistria, ci, pur şi simplu, despre constituţionale), ceea ce înseamnă că o formulă politică poate
federalizarea Republicii Moldova. Nu mai puţin fi găsită în comun de diferite elite politice, chiar dacă ele stau
surprinzătoare devine şi iniţiativa Preşedintelui statului pe poziţii opuse, în baza dialogului, consensului şi
Vladimir Voronin din 10 februarie 2003 privind soluţionarea compromisului rezonabil.
definitivă a problemei transnistrene – pregătirea şi adoptarea
unei noi Constituţii a Republici Moldova. Această iniţiativă a
permis desfăşurarea în paralel a negocierilor pe marginea
documentului de la Kiev şi a noii Legi Supreme a statului. În
acest context, a fost elaborat şi proiectul de Acord privind
măsurile pentru soluţionarea definitivă a problemei
transnistrene, care (proiectul) este o continuare a proiectului
de acord propus de OSCE la Kiev. În sfîrşit, vom sublinia că
elaborarea noii Constituţii va fi urmată de un referendum
naţional şi se vor desfăşura alegeri parlamentare anticipate.
În spiritul iniţiativei Preşedintelui ţării din
februarie 2003, care prevede soluţionarea definitivă a
conflictului trasnistrean şi reintegrarea ţării în limitele
hotarelor din 1 ianuarie 1990, se abordează diferite variante
constituţionale ale problemei date. De altfel, unele variante au
fost dezbătute în cadrul Conferinţei Internaţionale “Conflicte
îngheţate în Europa – dimensiunea securutăţii democratice:
cazul transnistrean” (Chişinău, 11 – 12 septembrie 2003). La
lucrările ei s-a subliniat îndeosebi faptul că conflictele
îngheţate din ţările-membre ale Cosiliului Europei, precum
Carabahul de Munte în Azerbaidjan, cele din Cipru, Georgia
şi Moldova au creat aşa-numitele state “ne-state”, care aplică
standardele fundamentale democratice şi legate doar parţial
sau deloc, avînd un impact de lungă durată asupra întregii
comunităţi internaţionale (ele se află în afara ordinii legale
europene, dezvoltă – în spatele justificării etnice sau politice –
mai multe fenomene negative)1.
Cît priveşte Găgăuzia, geneza conflictului din
sudul Republicii Moldova este bine cunoscut, separatismul
începînd, practic, în aceeaşi perioadă ca şi în Transnistria şi

1
Moldova Suverană, 2003, 11
septembrie; 12 septembrie.
3