Momentul fondator, Decembrie 1989, din perspectiva raportului între sistemul comunist și sistemul crucial în istoria politică a țării,
politică a țării, marcând tranziția de la regimul comunist la o democrație funcțională și
politic postcomunist din România.Revoluția Română din 1989 a fost o perioadă de proteste, lupte de
stradă și demonstrații desfășurate în România, între 16 și 22 decembrie 1989, făcând parte din
șirul revoluțiilor de la 1989 din întreaga lume. Revoluția Română a început în Timișoara și s-a răspândit
rapid în întreaga țară, culminând cu procesul și execuția secretarului general al Partidului Comunist
Român (PCR), Nicolae Ceaușescu, și a soției sale Elena, și cu sfârșitul a 42 de ani de regim comunist în
România. A fost, de asemenea, ultima înlăturare a unui guvern marxist-leninist dintr-o țară membră
a Pactului de la Varșovia din timpul evenimentelor din 1989 și singura în care a fost răsturnată violent
conducerea țării și în care dictatorul a fost executat. Revoluția a avut loc în urma unei perioade
de austeritate severă, în care a fost impusă raționalizarea alimentelor și energiei electrice, instituită de
regimul Ceaușescu pentru a rambursa datoria externă a țării și transformarea României în autarhie.
Momentul fondator din decembrie 1989, când a avut loc Revoluția Română, a marcat trecerea de la un
sistem comunist opresiv la un sistem politic postcomunist în România. A fost o perioadă de tranziție
extrem de complexă, care a avut un impact semnificativ asupra societății și politicii românești. În timpul
regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu, România a fost supusă unui regim autoritar și
dictatorial. Guvernul comunist controla toate aspectele vieții politice, economice și sociale, iar opoziția era
în mare măsură suprimată. Corupția și abuzurile de putere erau răspândite, iar drepturile și libertățile
individuale erau limitate sau neglijate. Revoltă și nemulțumirea față de regimul comunist au crescut pe
parcursul anilor '80, în special din cauza politicii economice dezastruoase a lui Ceaușescu, care a dus la
sărăcirea populației și la condiții de trai precare. În decembrie 1989, protestele masive au izbucnit în
București și în alte orașe ale țării, iar populația a cerut sfârșitul regimului comunist. Revolutia a dus la
înlăturarea regimului lui Ceaușescu și la instaurarea unui nou sistem politic postcomunist. Cu toate
acestea, tranziția la democrație și economia de piață liberă nu a fost ușoară. România a trecut printr-un
proces de reforme economice și politice semnificative, dar dificultățile și provocările au fost numeroase.
În primii ani post-revoluție, România a avut de înfruntat inflație ridicată, scăderea economică și tensiuni
sociale. Au fost necesare eforturi susținute pentru a construi instituții democratice și pentru a consolida
statul de drept. Procesul de tranziție a fost marcat de instabilitate politică, corupție și dificultăți
economice. În ciuda acestor provocări, România a făcut progrese semnificative în ultimii ani în ceea ce
privește consolidarea democrației și integrarea în Uniunea Europeană. Au avut loc alegeri libere și
echitabile, s-au adoptat reforme importante în justiție și în lupta împotriva corupției, iar economia a
înregistrat creșteri semnificative. Cu toate acestea, există încă provocări semnificative în sistemul politic
românesc. Corupția rămâne o problemă majoră, iar unele instituții ale statului se confruntă cu deficiențe
și influență politică. De asemenea, inegalitățile sociale persistă, iar dezvoltarea regională nu este uniformă
în întreaga țară. În concluzie, momentul fondator din decembrie 1989 a marcat tranziția de la sistemul
comunist la sistemul politic postcomunist în România. Cu toate dificultățile și provocările întâmpinate,
țara a făcut progrese semnificative în ceea ce privește democratizarea și integrarea europeană, dar există
încă mult de lucru pentru a consolida instituțiile democratice și pentru a depăși problemele persistente.
Frontul Salvării Naționale (FSN) a fost principala formațiune politică formată în timpul Revoluției din 22
decembrie 1989, sub conducerea lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman, a cărui conducere, Consiliul FSN a
devenit puterea legislativă și executivă temporară, însărcinată cu pregătirea primelor alegeri libere și
corecte din România postcomunistă. Iată un eseu care abordează Frontul Salvării Naționale (FSN) în
perioada 1990-1992: FSN a fost înființat în februarie 1990, imediat după Revoluția Română din decembrie
1989, care a dus la căderea regimului comunist și executarea lui Ceaușescu. În acest moment, România se
confrunta cu instabilitate politică și tulburări sociale, iar FSN a fost creat pentru a asigura o tranziție
ordonată și pentru a coordona procesul de reforme. FSN a fost o coaliție formată din diferite grupuri și
organizații politice, sociale și civice, inclusiv foști membri comuniști, intelectuali, sindicate și alte
organizații. Liderul său principal a fost Ion Iliescu, un fost comunist de rang înalt care a devenit
președintele României după alegerile din mai 1990. FSN a avut un impact semnificativ asupra politicii
românești în perioada menționată. La scurt timp după înființare, FSN a obținut o victorie zdrobitoare în
alegerile din mai 1990, câștigând majoritatea parlamentară și controlând guvernul. Ion Iliescu a devenit
președintele țării, iar FSN a avut putere politică considerabilă. În perioada în care a fost la putere, FSN a
implementat diverse politici și reforme. Acestea au inclus reforme economice, privatizarea parțială a
întreprinderilor de stat, ajustarea sistemului de securitate socială și promovarea valorilor naționale. FSN a
încercat, de asemenea, să consolideze instituțiile democratice și să asigure stabilitatea politică. FSN a fost
supus criticilor și controverselor pe parcursul existenței sale. Unii critici au acuzat FSN că nu a reușit să se
distanțeze suficient de trecutul comunist și că a avut legături și influențe din acesta. Alții au susținut că
FSN a monopolizat puterea politică și a folosit resursele statului în avantajul său. FSN a suferit schimbări
semnificative în timp și a fost redenumit în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR) în 1992. PDSR
a continuat să fie un actor major în politica românească și a fost la putere sub diverse forme până în anii
2000.Frontul Salvării Naționale (FSN) a avut un rol crucial în perioada de tranziție politică din România
(1990-1992). Cu toate că a fost criticat pentru legăturile cu fostul regim comunist și pentru monopolizarea
puterii politice, FSN a jucat un rol semnificativ în stabilizarea țării și în implementarea unor reforme
economice și democratice. Moștenirea și influența FSN au continuat prin succesorii săi politici, precum
Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).
În perioada 1990-1992, România a fost martorul unei intense activități de opoziție civică și politică, pe
măsură ce țara se confrunta cu tranziția de la regimul comunist la democrație. Această perioadă a fost
marcată de multiplicarea partidelor politice și de mobilizarea societății civile în vederea promovării
reformelor și a consolidării democrației în țară.Opoziția civică și politică a reprezentat o voce importantă
în construirea unui nou sistem politic și în respingerea vechiului regim comunist. Iată câteva aspecte
relevante despre opoziția civică și politică din această perioadă:
1. Societatea civilă și mișcările de protest: După Revoluția din decembrie 1989, societatea civilă
românească s-a organizat în numeroase organizații neguvernamentale, sindicate și grupuri de presiune.
Aceste entități au jucat un rol important în aducerea de schimbări și în promovarea valorilor democratice
în România. Mișcările de protest, precum cele din Piața Universității din București în 1990, au adunat mii
de oameni și au exprimat nemulțumirea față de guvernare și cererea de reforme politice și economice.
2. Partide politice de opoziție: După Revoluție, s-au înființat numeroase partide politice care au contestat
hegemonia Frontului Salvării Naționale (FSN), partidul dominant în acea perioadă. Partide precum Partidul
Național Liberal (PNL), Partidul Democrat Agrar (PDA) și Alianța Civică au reprezentat voci alternative și au
promovat valorile democratice, liberalizarea economică și reforma politică.
3. Alegerile din 1990: Alegerile parlamentare și prezidențiale din mai 1990 au fost primele alegeri libere și
competitive din România postcomunistă. Aceste alegeri au oferit partidelor de opoziție oportunitatea de a
concura cu FSN. Deși FSN a obținut o victorie zdrobitoare, partidele de opoziție au reușit să obțină
reprezentare în parlament și să devină voci critice în cadrul procesului legislativ.
4. Critici față de FSN și reformele sale: Opoziția civică și politică a adus critici la adresa FSN și a liderului
său, Ion Iliescu. Aceste critici au vizat, în special, asocierea FSN cu vechiul regim comunist și lipsa sa de
transparență și responsabilitate. Opoziția a denunțat, de asemenea, ritmul lent al reformelor, acuzând
FSN de menținerea unui sistem corupt și ineficient.
5. Evoluția și consolidarea opoziției: Pe parcursul perioadei 1990-1992, opoziția civică și politică din
România a devenit tot mai organizată și mai puternică. Partidele de opoziție au reușit să consolideze
alianțe și să-și extindă baza de susținători. Au fost inițiate dezbateri publice și s-au realizat reforme
legislative semnificative, ca urmare a presiunii exercitate de opoziție.
În concluzie, opoziția civică și politică din România în perioada 1990-1992 a reprezentat o voce importantă
în procesul de tranziție către democrație și reformă. Mișcările de protest, partidele politice de opoziție și
societatea civilă au jucat un rol crucial în promovarea valorilor democratice, contestarea vechiului regim
comunist și aducerea de schimbări în sistemul politic românesc.
Prima alternanța la putere și Convenția Democratică din România (CDR). Prima alternanță la putere în
România, care a avut loc în 1996, și Convenția Democratică din România (CDR) au reprezentat un moment
consolidând principiile democratice în societatea românească. Această perioadă a fost caracterizată de
schimbări politice semnificative și de apariția unui nou actor politic, CDR, care a adus o alternativă la
guvernarea dominată de Frontul Salvării Naționale (FSN). CDR a fost o coaliție politică formată în 1991,
care a reunit mai multe partide și organizații de opoziție. Scopul principal al CDR era să ofere o alternativă
politică credibilă, bazată pe valorile democratice, reformele economice și integrarea europeană a
României. Coaliția a reușit să atragă sprijinul unui număr semnificativ de români dezamăgiți de guvernarea
FSN și a devenit principala forță politică de opoziție. În alegerile generale din 1996, CDR a obținut o
victorie surprinzătoare, învingând FSN și marcând prima alternanță la putere din România postcomunistă.
Candidatul CDR, Emil Constantinescu, a devenit președintele țării, iar coaliția a format un guvern de
coaliție condus de Victor Ciorbea. Această schimbare politică a fost salutată de mulți români ca un pas
important spre consolidarea democrației și a statului de drept. Sub conducerea CDR, România a înregistrat
progrese semnificative în ceea ce privește reformele democratice și integrarea europeană. Coaliția a
promovat măsuri pentru consolidarea instituțiilor democratice, respectarea drepturilor omului și
combaterea corupției. De asemenea, CDR a acordat o atenție deosebită reformei economice și
modernizării structurilor administrative ale țării. Totuși, CDR a avut de înfruntat și provocări și critici.
Diviziunile interne și lipsa de coeziune în cadrul coaliției au slăbit capacitatea de acțiune și au adus
instabilitate politică. În plus, rezultatele economice și sociale obținute de guvernul CDR nu au fost pe
măsura așteptărilor, ceea ce a dus la nemulțumiri în rândul populației și a scăderii sprijinului pentru
coaliție. Pe parcursul următorilor ani, sprijinul pentru CDR a scăzut, iar coaliția s-a dezintegrat treptat.
Totuși, importanța primei alternanțe la putere și a CDR în istoria României este incontestabilă. Această
perioadă a demonstrat că schimbarea politică pașnică și democratică este posibilă și a creat un precedent
pentru competiția politică pluralistă și guvernarea alternativă.
În concluzie, prima alternanță la putere în România în 1996 și Convenția Democratică din România (CDR)
au marcat o etapă esențială în procesul de democratizare și consolidare a valorilor democratice în țară.
Chiar dacă CDR a avut de înfruntat provocări și critici, rolul său în promovarea reformelor democratice,
respectarea drepturilor omului și integrarea europeană a României rămâne semnificativ. Această perioadă
a deschis calea pentru o competiție politică pluralistă și pentru guvernarea alternativă, contribuind la
consolidarea democrației în România.
Regimul constituțional din România se bazează pe o serie de principii și caracteristici fundamentale care
guvernează organizarea și funcționarea statului. Iată câteva dintre principalele caracteristici ale regimului
constituțional din România:
1. Separarea puterilor în stat: Conform Articolului 1, aliniatul 4, Statul se organizează potrivit principiului
separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei
constituţionale. Astfel, Regimul constituțional din România se bazează pe principiul separării puterilor în
stat, care prevede că puterea este distribuită între diferite instituții și autorități, cum ar fi puterea
legislativă, executivă și judecătorească. Această separare asigură un echilibru al puterilor și prevenirea
abuzurilor.
2. Stat de drept: Conform Articolului 1, aliniatul 3, România este stat de drept, democratic şi social, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea
şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi
idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. România funcționează ca un stat de drept,
ceea ce înseamnă că sistemul juridic și administrația publică se supun legii și respectă drepturile și
libertățile fundamentale ale cetățenilor. Principiul statului de drept asigură că toți cetățenii sunt egali în
fața legii și că justiția este aplicată în mod imparțial și echitabil.
3. Suveranitate populară: Conform Articolului 2 din Constituție, Suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere,
periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Regimul constituțional din România se bazează pe
principiul suveranității populare, care stabilește că puterea derivă de la popor și că cetățenii au dreptul de
a participa la procesul de luare a deciziilor politice prin alegeri libere și corecte.
4. Protecția drepturilor și libertăților fundamentale: Regimul constituțional din România garantează
protecția și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Aceste drepturi includ
libertatea de exprimare, libertatea de asociere și de întrunire, dreptul la viață privată, egalitatea în fața
legii, dreptul la proprietate și multe altele. Aceste drepturi sunt protejate de constituție și de sistemul
juridic.
5. Guvernare democratică: Regimul constituțional din România se bazează pe principiile democrației,
inclusiv alegerea reprezentanților prin vot, guvernarea prin consens și respectarea voinței poporului
exprimată prin alegeri libere și periodice.
6. Controlul constituționalității: În România există un sistem de control al constituționalității, care verifică
conformitatea legilor și actelor administrative cu prevederile constituționale. Curtea Constituțională are
rolul de a asigura respectarea principiilor și valorilor constituționale.
Acestea sunt doar câteva dintre principalele caracteristici ale regimului constituțional din România.
Regimul constituțional reprezintă baza legală și instituțională pentru funcționarea statului și asigură
respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, stabilitatea instituțiilor și guvernarea democratică.
În România, relațiile între principalele instituții politice - Parlamentul, Președintele și Guvernul - sunt
reglementate de Constituție și de legislația în vigoare. Aceste instituții au roluri și atribuții distincte, dar
interacționează în procesul de guvernare și luare a deciziilor politice. Iată o prezentare a raporturilor
dintre aceste instituții și procedurile de demitere a șefului statului:
1. Parlamentul: Conform Articolului 61, alianiatul 1, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al
poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul României este compus din două
camere: Camera Deputaților și Senatul. Conform Constituției României, Parlamentul adoptă legi
constituționale, legi organice și legi ordinare.
2. Președintele: Conform Articolului 80 din Constituției României, Preşedintele României reprezintă statul
român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării și Preşedintele
României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop,
Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Conform
Articolului 85, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte
Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. Acesta reprezintă țara în plan intern și
internațional și are atribuții în domeniul apărării, politicii externe și justiției. Președintele are și roluri
importante în procesul legislativ, precum promulgarea legilor și inițierea referendumurilor. Cu toate
acestea, Președintele nu are atribuții de ordin guvernamental și nu poate impune politici sau legi fără
aprobarea Parlamentului.
3. Guvernul: Conform Articolului 102, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de
Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a
administraţiei publice și În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele sociale
interesate. Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
Acesta are responsabilitatea de a implementa politica guvernamentală, de a administra resursele statului
și de a asigura funcționarea corespunzătoare a instituțiilor publice. Guvernul este responsabil în fața
Parlamentului și trebuie să obțină sprijinul majorității parlamentare pentru a-și menține mandatul.
Parlamentul poate exercita control asupra Guvernului prin intermediul interpelărilor, moțiunilor și prin
votul de încredere sau cenzură.
4. Moțiuni de cenzură: Parlamentul are puterea de a depune și adopta moțiuni de cenzură împotriva
Guvernului. O moțiune de cenzură este un instrument prin care Parlamentul poate demite Guvernul dacă
acesta nu beneficiază de încrederea majorității parlamentare. Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă
comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul
majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din
numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de
cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în
aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează
răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţia României.
5. Proceduri de demitere ale șefului statului de către Parlament: Constituția României, conform articolului
95 prevede că Președintele poate fi demis din funcție În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă
prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de
Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii
Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi
senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din
funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea
Preşedintelui.
Acestea sunt principalele aspecte referitoare la relațiile și procedurile între Parlament, Președinte și
Guvern în România. Aceste instituții și mecanisme constituționale asigură separarea puterilor în stat și
promovează funcționarea democratică a sistemului politic românesc.
La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Calitatea de stat membru
implică atât drepturi, cât şi obligaţii. Toate acestea derivă din tratatele şi legislaţia adoptate de Uniunea
Europeană de la înfiinţare până în prezent, la fel ca în cazul oricărui alt stat membru al Uniunii Europene.
Integrarea României în Uniunea Europeană (UE) reprezintă un moment semnificativ în istoria țării și a avut
un impact profund asupra scenei politice. Această aderare a reprezentat un obiectiv crucial pentru
România, deoarece a adus cu sine oportunități de dezvoltare economică, consolidare a valorilor
democratice și modernizare a instituțiilor politice. Iată câteva dintre principalele caracteristici ale
integrării în UE și impactul politic al acesteia asupra României:
1. Reforme politice și instituționale: Integrarea în UE a impus României o serie de reforme politice și
instituționale menite să alinieze țara la standardele europene. Aceste reforme au vizat întărirea statului
de drept, combaterea corupției, consolidarea independenței sistemului judiciar și îmbunătățirea
guvernanței. Procesul de aderare a exercitat presiune asupra clasei politice românești de a implementa
schimbări structurale și de a adopta legislația europeană, având un impact semnificativ asupra sistemului
politic și instituțional al României.
2. Consacrarea valorilor democratice și drepturilor fundamentale: Admiterea în UE a consolidat
angajamentul României față de principiile democratice și respectarea drepturilor fundamentale. Aderarea
la UE a însemnat acceptarea și implementarea legislației europene privind drepturile omului, egalitatea de
gen, protecția mediului și alte aspecte fundamentale. Aceasta a avut un impact pozitiv asupra promovării
democrației, pluralismului și respectării drepturilor civile și politice în România.
3. Dezvoltare economică și modernizare: Integrarea în UE a avut un impact semnificativ asupra economiei
românești. Accesul la piața unică europeană a deschis noi oportunități pentru afaceri, investiții și comerț.
De asemenea, România a beneficiat de fonduri europene pentru dezvoltare regională, infrastructură,
cercetare și inovare. Acest sprijin financiar a contribuit la modernizarea infrastructurii și la creșterea
competitivității economice a României.
4. Participarea la luarea deciziilor europene: Aderarea la UE a oferit României posibilitatea de a participa
activ la luarea deciziilor la nivel european. România a câștigat dreptul deplin de vot în cadrul instituțiilor
europene, cum ar fi Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Aceasta a permis României să-și
promoveze interesele naționale și să participe la formularea politicilor europene în domenii precum
agricultura, politicile de coeziune, justiția și afacerile interne.
5. Consolid area rolului României în plan internațional: Integrarea în UE a adus României un nou statut și o
mai mare vizibilitate pe scena internațională. Prin intermediul UE, România a devenit parte a unei
comunități mai largi și a dobândit o voce puternică în relațiile internaționale. Aceasta a permis României
să-și promoveze interesele, să contribuie la dezvoltarea politicii europene și să colaboreze cu alte state
membre în rezolvarea problemelor globale.
În concluzie, integrarea României în Uniunea Europeană a avut un impact profund asupra scenei politice.
Aderarea la UE a impulsionat reformele politice și instituționale, a consolidat valorile democratice și statul
de drept, a contribuit la dezvoltarea economică și modernizarea României, a sporit participarea la luarea
deciziilor europene și a consolidat rolul țării în plan internațional. Integrarea în UE a fost un proces
complex și continuu, care a adus beneficii semnificative și a provocat transformări în sistemul politic și
instituțional al României.
În perioada imediată de după căderea regimului comunist în România, problema clivajului politic inițial a
fost legată în mare măsură de abordarea și interpretarea trecutului comunist. Aceasta a generat tensiuni
și diviziuni profunde în rândul partidelor politice și a societății românești în general. Iată cum s-a
manifestat evoluția clivajului politic și a alianțelor între partide în România:
1. Clivajul inițial: La începutul perioadei postcomuniste, principala diviziune politică a fost între Frontul
Salvării Naționale (FSN), partidul succesor al Partidului Comunist Român, și partidele de opoziție care au
fost implicate în Revoluția din 1989. FSN a fost perceput ca fiind responsabil pentru perioada comunistă și
a fost criticat pentru legăturile sale cu fostul regim. Pe de altă parte, partidele de opoziție s-au prezentat
ca fiind alternative democratice și reformiste.
2. Evoluția clivajului politic: În timp, clivajul politic s-a schimbat și a devenit mai complex. Noi diviziuni au
apărut pe baza agendei politice, pozițiilor economice și ideologice. Partidele au început să se diferențieze
pe teme precum liberalizarea economică, relația cu Uniunea Europeană, reforma instituțională și lupta
împotriva corupției. Astfel, clivajul inițial legat de trecutul comunist a fost înlocuit treptat cu diviziuni
politice și ideologice mai diverse.
3. Formarea de alianțe politice: Pe măsură ce sistemul politic s-a consolidat, partidele au început să
formeze alianțe și coaliții pentru a obține mai multă putere politică. Alianța Civică și Convenția
Democratică din România (CDR) au fost două alianțe politice semnificative care s-au opus FSN și au
promovat valorile democratice și reformele. Ulterior, au apărut și alte alianțe politice precum Uniunea
Democrată Maghiară din România (UDMR) și Alianța Dreptate și Adevăr (DA).
4. Fragmentarea și reconfigurarea partidelor politice: Pe parcursul anilor, partidele politice din România
au trecut prin procese de fragmentare și reconfigurare. Noi partide au apărut, altele s-au divizat sau au
fuzionat. Aceasta a condus la schimbări în peisajul politic și la apariția unor noi alianțe și coaliții. De
exemplu, Partidul Social Democrat (PSD) a fost rezultatul fuziunii mai multor partide socialiste și social-
democrate.
5. Trecerea de la clivajul trecutului comunist la alte probleme: Pe măsură ce trecutul comunist a devenit
mai puțin relevant în politica actuală, alte teme au câștigat importanță. Corupția, performanța economică,
justiția și relația cu Uniunea Europeană au devenit subiecte centrale în dezbaterea politică. Aceste teme
au contribuit la formarea unor noi alianțe și coaliții politice, precum și la schimbarea dinamicii politice.
În concluzie, clivajul politic inițial din România, legat de trecutul comunist, s-a schimbat în timp și a
evoluat către diviziuni politice și ideologice mai diverse. Alianțele politice s-au format și s-au dezintegrat,
iar partidele au trecut prin procese de fragmentare și reconfigurare. Astăzi, politica românească este
caracterizată de o diversitate a partidelor și de competiție politică pe multiple teme, reflectând
complexitatea și dinamica sistemului politic postcomunist.
Sistemul de partide din România, în perioada postcomunistă, a fost caracterizat de o diversitate a
partidelor politice și de schimbări frecvente în peisajul politic. În acest context, Partidul Social Democrat
(PSD) a jucat un rol dominant în politica românească, iar celelalte partide de guvernământ au reprezentat
actori importanți în formarea și gestionarea guvernelor. PSD, fondat în 1992, a fost succesorul Frontului
Salvării Naționale (FSN), partidul dominant în perioada postrevoluționară. PSD a devenit rapid un partid
puternic și a reușit să câștige alegerile și să formeze guverne de mai multe ori. Baza sa de susținători se
află în special în mediul rural și în rândul pensionarilor, datorită politicilor sociale promovate. Partidul a
aderat la ideologia social-democrată și a promovat politici de redistribuire a veniturilor și protecție socială.
Pe parcursul anilor, PSD a fost implicat în multiple coaliții de guvernare. În perioada 2000-2004, în
contextul primei alternanțe la putere, partidul a fost în opoziție. Ulterior, a făcut parte din diferite coaliții
și a ocupat funcția de prim-ministru în mai multe rânduri, cum ar fi guvernul condus de Adrian Năstase
(2000-2004) și guvernul condus de Victor Ponta (2012-2015).
Alte partide importante care au făcut parte din guvernele postcomuniste din România includ Partidul
Național Liberal (PNL) și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR). PNL, un partid cu o istorie
îndelungată în politica românească, a avut o orientare mai liberală și de centru-dreapta. Acesta a făcut
parte din coaliții de guvernare și a contribuit la implementarea reformelor economice și democratice în
țară.Partidul Național Liberal (PNL) este un partid politic din România, cu o istorie îndelungată și influentă.
Fondat în 1875, PNL este un partid de orientare liberală, susținător al valorilor democratice, economiei de
piață și integrării europene. A jucat un rol semnificativ în politica românească, atât ca partid de
guvernământ, cât și ca partid de opoziție. PNL a fost asociat cu perioade de modernizare și progres în
istoria României, promovând reforme democratice și economice. După desființarea sa în perioada
comunistă, PNL a fost refondat în 1990 și a continuat să fie unul dintre principalii actori politici din țară.
UDMR, reprezentând comunitatea maghiară din România, a fost un partid important în formarea
guvernelor de coaliție. UDMR a militat pentru drepturile minorităților etnice și a promovat autonomia
teritorială pentru zona locuită de maghiari. Anterior, cel mai mic partid de guvernământ din coaliția de
dreapta înființată în decembrie 2020 (care s-a desființat ulterior în septembrie 2021). În prezent face
parte din coaliția de guvernământ cu PNL și PSD, fiind cel mai mic partid din această monstruasă coaliție.
Pe lângă PSD, PNL și UDMR, peisajul politic românesc a fost marcat de apariția și dispariția altor partide și
formațiuni politice. Acestea includ Partidul Democrat (PD), Partidul Conservator (PC), Partidul Democrat-
Liberal (PDL), Uniunea Socialistă Democrată (USD) și Alianța Dreptate și Adevăr (DA), care s-au format și s-
au dezintegrat în diferite etape ale politicii românești postcomuniste.
În concluzie, sistemul de partide din România în perioada postcomunistă a fost caracterizat de diversitate
și schimbare frecventă. Partidul Social Democrat (PSD) a fost un actor dominant în politica românească,
formând guverne și promovând politici de orientare social-democrată. Partidele de guvernământ, precum
Partidul Național Liberal (PNL) și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), au jucat, de
asemenea, roluri importante în guvernare și în procesul de reformă politică și economică.
Alegerile generale din România au loc la fiecare patru ani, când se aleg
membrii Parlamentului din Camera Deputaților și Senat. Mandatul acestora durează patru ani. Candidații,
aleși printr-un sistem de liste proporționale, sunt în competiție pentru unul din cele 345 de locuri din
Camera Deputaților (un deputat la 70.000 locuitori) și 140 în Senat (un senator la 160.000 locuitori). Odată
cu referendumul constituțional din perioada 18-19 octombrie 2003 s-a pus și problema
introducerii votului uninominal, însă Comisia Electorală a respins propunerile pentru introducerea acestei
proceduri în februarie 2004. Conform aceluiași referendum alegerile prezidențiale au fost decalate, astfel
că durata unui mandat de președinte este acum de cinci ani, spre deosebire de cel al unui parlamentar,
care este limitată la patru ani. România are o formă de organizare și de conducere politică a societății
bazată pe principiul exercitării puterii de către popor. Alegerile parlamentare în România au fost scrutinul
electoral pentru alegerea unui nou legislativ, care au avut loc pe 6 decembrie 2020. Următoarele
alegeri vor avea loc în 2024.
Alegerile parlamentare din România folosesc sistemul de reprezentare proporțională cu listă de candidați,
iar rezultatele acestor alegeri au un impact semnificativ asupra configurării politice a țării. Principalele
partide politice din România în prezent sunt Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal
(PNL), Uniunea Salvați România (USR), Alianța USR PLUS și Partidul Mișcarea Populară (PMP).
PSD, un partid cu o lungă istorie în politica românească, a avut o influență puternică în perioada post-
comunistă și a fost partidul dominant în mai multe guverne. Cu toate acestea, PSD a avut de-a lungul
timpului și controverse legate de corupție și de gestionarea economică. La ultimele alegeri parlamentare,
în 2020, PSD a obținut locul al doilea, cu 29,07% din voturi.
PNL, un partid de orientare liberală, a câștigat popularitate în ultimii ani și a ocupat funcția de
guvernământ în mai multe rânduri. PNL promovează valorile liberale, economia de piață și integrarea
europeană. La ultimele alegeri, PNL a devenit cel mai mare partid în Parlament, obținând 25,21% din
voturi.
USR, un partid de orientare liberală și progresistă, a avut o creștere semnificativă în ultimii ani și a devenit
o voce importantă în politica românească. USR se concentrează pe lupta împotriva corupției și
promovarea reformelor politice și economice. La ultimele alegeri, USR a obținut 15,42% din voturi și a
ocupat locul al treilea.
Alianța USR PLUS este o alianță politică formată din Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Libertate,
Unitate și Solidaritate (PLUS). Această alianță a obținut rezultate bune la ultimele alegeri parlamentare și a
participat la guvernare.
AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) a obținut 9,17% din voturi și a intrat în Parlament pentru prima
dată.
Rezultatele alegerilor parlamentare reflectă preferințele electoratului și determină compoziția
Parlamentului și formarea guvernului. Configurația politică poate suferi schimbări în urma alegerilor și
negocierilor politice. Alegerile parlamentare reprezintă un moment crucial în viața democratică a
României și oferă oportunitatea cetățenilor de a-și exprima voința și de a influența viitorul țării.
Da, România este un regim politic democratic. Aceasta înseamnă că puterea este exercitată de către
popor și este guvernată în conformitate cu principiile democratice, respectând drepturile și libertățile
fundamentale ale cetățenilor. România are o constituție care consacră valorile democratice și stabilește
separarea puterilor în stat. Există un sistem multipartid, în care cetățenii au dreptul de a se afilia și a vota
pentru partide politice diferite. Alegerile libere și corecte sunt organizate periodic, oferind cetățenilor
oportunitatea de a-și alege reprezentanții în Parlament și în alte instituții publice. Principalele instituții
politice din România includ Parlamentul, Președintele și Guvernul. Parlamentul este organul legislativ, în
care se iau decizii și se adoptă legi. Președintele este șeful statului și are atribuții executive și
reprezentative. Guvernul este responsabil cu administrarea țării și implementarea politicilor publice. Într-
un regim democratic, există și protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum
libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de asociere și de întrunire. Instituțiile democratice
trebuie să fie transparente și responsabile în fața cetățenilor.Cu toate acestea, există și provocări în calea
democrației din România. Corupția România se confruntă cu o problemă persistentă a corupției în diferite
domenii ale societății, inclusiv în politică, administrație și justiție. Corupția slăbește statul de drept,
subminează încrederea publică în instituții și afectează funcționarea democratică a țării. O altă problemă
semnificativă în România o reprezintă influența politică asupra sistemului judiciar. Aceasta poate afecta
independența și imparțialitatea instanțelor și procurorilor, punând în pericol statul de drept și principiul
separației puterilor în stat. Altă problemă este media și pluralismul, deși există o varietate de surse media
în România, există îngrijorări cu privire la concentrația proprietății media și la influența politică asupra
acestora. Pluralismul și libertatea presei pot fi limitate în anumite cazuri, ceea ce poate afecta
transparența și accesul la informație corectă și echilibrată. Libertatea presei: Libertatea presei este unul
dintre pilonii fundamentali ai unei democrații sănătoase. Cu toate acestea, există îngrijorări cu privire la
climatul mediatic din România. Presiuni politice, controlul mass-mediei de către interese politice și
economice și atacurile la adresa jurnaliștilor au creat un mediu în care libertatea presei poate fi
amenințată. Aceasta poate afecta accesul la informație și capacitatea cetățenilor de a forma opinii
informate. Aceste limite ale democratizării nu trebuie să fie considerate ca un verdict final asupra stării
democrației în România, ci mai degrabă ca provocări care necesită angajament și eforturi continue pentru
a le depăși. Este important ca societatea civilă, instituțiile statului și cetățenii să lucreze împreună pentru a
consolida valorile democratice și a depăși obstacolele în calea unei democrații puternice și incluzive.
În concluzie, România este clasificată ca un regim politic democratic, cu toate că există provocări și
aspecte care necesită atenție și îmbunătățiri. Este important ca instituțiile democratice să funcționeze în
mod transparent și responsabil, iar cetățenii să aibă oportunitatea de a-și exercita drepturile și libertățile
într-un mod egal și liber.

Un sistem politic este un sistem localizat la nivelul sistemului social care îndeplinește funcții de
natură politică și privește guvernarea. Este de regulă comparat cu sistemul juridic, sistemul

economic, sistemul cultural sau alte sisteme prezente în viața socială. Un sistem politic este o structură
complexă și interconectată de instituții, procese și relații care guvernează exercitarea puterii politice într-o
țară sau într-o comunitate. Acesta se referă la modalitatea în care se formează și se exercită autoritatea
politică, se iau deciziile, se stabilesc politici și se administrează afacerile publice. Un sistem politic este
esențial pentru organizarea și funcționarea unei societăți, întrucât determină modalitățile prin care se
distribuie puterea și se iau deciziile în numele cetățenilor.
Componentele unui sistem politic sunt variate și interdependente, contribuind la funcționarea și
stabilitatea acestuia. Aceste componente includ:
1. Constituția: Este o lege fundamentală sau un set de principii și norme care stabilește structura și
funcțiile fundamentale ale unui stat și ale guvernului său. Constituția stabilește drepturile și libertățile
fundamentale ale cetățenilor, limitele puterii și responsabilitățile instituțiilor politice.
2. Instituțiile politice: Acestea sunt organizații specializate și structuri formale care au rolul de a exercita
puterea politică și de a administra afacerile publice. Instituțiile politice includ, printre altele, parlamentul,
guvernul, președinția, sistemul judiciar și administrația publică. Fiecare instituție are roluri și funcții
specifice în procesul de luare a deciziilor și de implementare a politicilor.
3. Partide politice: Sunt organizații politice care reprezintă interesele și valorile diferitelor grupuri și
categorii sociale și care concurează pentru a obține și exercita puterea politică. Partidele politice își
propun să obțină sprijinul cetățenilor prin intermediul alegerilor și să influențeze politica și procesul
decizional.
4. Alegeri și procese electorale: Alegerile sunt mecanismele prin care cetățenii își exercită dreptul de a
alege reprezentanții lor și de a participa la procesul decizional. Acestea includ alegeri legislative,
prezidențiale, locale și europene. Procesele electorale includ înregistrarea candidaților, campanii
electorale, votarea, numărarea voturilor și stabilirea rezultatelor.
5. Societatea civilă: Este un ansamblu de organizații non-guvernamentale și cetățeni care acționează în
afara instituțiilor politice formale pentru a promova interesele și valorile lor, pentru a supraveghea
acțiunile guvernamentale și pentru a contribui la formularea politicilor publice. Societatea civilă este
esențială pentru participarea civică și implicarea cetățenilor în procesul politic.
6. Mass-media: Jurnalismul și mass-media sunt componente importante ale unui sistem politic, deoarece
furnizează informații, supraveghează instituțiile politice și contribuie la formarea opiniei publice. Mass-
media trebuie să fie independentă și să asigure pluralismul și libertatea de exprimare.
Aceste componente interacționează și se influențează reciproc într-un sistem politic. Ele contribuie la
funcționarea democratică, la reprezentativitatea și responsabilitatea guvernării, la respectarea drepturilor
și libertăților cetățenilor și la stabilitatea și dezvoltarea unei societăți. Cu toate acestea, modul în care sunt
organizate și funcționează aceste componente poate varia în funcție de specificul fiecărui sistem politic și
de valorile și contextul politic al unei țări.