Sunteți pe pagina 1din 14

1.

Conceptul de Elita Politica. Teoria Elitei lui G. Mosca si V. Pareto

Elitologia (teoria elitelor), fiind considerate de majoritatea cercetatorilor stiinta politica speciala sau de ramura, poate fi prezenta ca un ansamblu de gindire, avind ca scop sa explice natura, locul si rolul grupurilor sociale in mainile carora se afla concentrate influenta politica si puterea decizionala. Oricum, elita, ca subiect politic , persista in ambele definiri ale obiectului de studiu al Elitologiei. Termenul Elita (lat. eligere a alege, a tria) poarta un caracter polisemantic. Daca cei neavizati folosesc termenul dat in unele imbinari de cuvinte pentru a reflecta anumite trasaturi pronuntate ( griu de elita , ostiri de elita , cai de elita , elita hoteasca etc.), culturologii il utilizeaza pentru a evidentia unele personalitati marcante ale culturii (ca sinonim al spiritului atristocratic ), iar reprezentantii stiintelor socioumane (politologii, sociologii, filosofii etc.) folosesc termenul in cauza p entru a desemna acel grup de oameni (valoros; cel mai bun) din societate, care prin staut si rolul sau constituie structura de putere si exercita o influeta majora sau controleaza direct elaborarea si realizarea deciziilor politice, economice si sociale intr-o comunitate umana. Conceptul de Elita desemneaza o reali tate constitutiva a politicului, consacra funciara disimetrie a raporturilor, in jurul puterii, intre guvernanti si guvernati. Termenul de Elita acopera o realitate distinct, constituita din individualitatile politice si sociale proeminente, care prin aptitudinile lor se detaseaza de masa membrilor societatii. Este vorba de ascendentul unei minoritati active si activizante asupra unei majori tati, mai mult sau mai putin pasive. Un precursor al Teoriei Elitelor este Machiavelli, care in lucrarea sa Principele exalta virtutile de exceptie ale printului, ce stie sa se slujeasca de calcul, viclenie si forta pentru cucerirea, exercitarea si pastrarea puterii in scopul consolidarii unui Stat. Teoria Elitelor formulata la inceputul secolului de sociologii italieni V. Pareto si G. Mosca, aparea ca unidimensionalei viziuni marxiste asupra claselor sociale si a puterii. Criticind fundamentul conceptiei marxiste, conform caruia puterea politica nu reprezinta decit consecinta fireasca a dominatiei economice exercitate de clasa care detine mijloacele de productie, reprezentantii scolii elitiste italiene propun o noua abordare, care va face cariera nu doar in sociologie ci si in celelelalte stiinte sociale. Astfel, Vilfredo Pareto (1848-1923) dedica un intreg capitol din al sau Trattato di sociologia generale (1916) celei ce s-ar putea numi classe elette . Se postulau acum observatiile lui Gaetano Mosca (1858-1941) din Elementi di scienza politica (1896), cu privire la existenta si importanta, in orice tip de societate, indiferent de regimul politic (fie acest monarhic sau republican ) sau de cel economic (capitalist sau socialist), unui grup redus de personae care exercita o dominatie incontestabila asupra societatii respective. In tratatul sau, Pareto

definea elitele din doua perspective pe cit de diferite, pe atit de complementare. Pe de o parte, dintr-un punct de vedere strict statistic, elita semnifica acea categorie sociala cuprinzind indivizii cei mai apreciati in domeniul lor de activitate. Se poate astfel vorbi de o elita diplomatic a, religioasa, politica sau chiar interlopa. A doua abordare paretiana este, insa, cea care s-a inpus si anume cea bazata pe exercitarea puterii. Aparea acum importanta distinctie dintre elita guvernanta (dominanta) sic ea guvernata (dominata), prima desemnind ansamblul indivizilor care participa direct sau indirect la luarea deciziilor ce privesc intreaga comunitate. Monopolizarea puterii este rezultatul formei superioare de organizare a paturii suprapuse care, actionind coordonat, isi asigura dominatia politica si sociala in raport cu o majoritate dezorganizata, lipsita de vointa, de o ideologie coerenta, neavind o organizare si un plan comun de actiune, numit de Mosca formula politica . Calitatile elitelor sunt predominant de natura materiala (bani, functii, pozitii sociale si politice). Factorul moral este, in buna masura, exclus, elitele folosind orice mijloace pentru a justifica inegalita tea politica si a insela pe cea dominata. Incapabila de a-si crea un discurs original, de a se constitui intr-o grupare exemplara, elita guvernant , n accep iunea lui Pareto, este caracterizat doar de un sistem de valori i de comportamente latente (numite reziduuri), fundamentul coeziunii sale. Dou asemenea reziduuri (din cele ase identificate de sociologul italian) sunt cele mai importante, primul stimulnd curajul i puterea fizic , cel lalt inteligen a i compromisul. Observnd c elitele nu sunt nici stabile, nici eterne, i c ele se substituie nencetat unele altora, n func ie de nevoile societ ii, Pareto formula celebra "teorie a circula iei elitelor". Astfel, evolu ia societ ilor era explicat prin alternan a a dou tipuri de elite, numite metaforic (dup Machiavelli) "lei" i "vulpi". Geneza oric rei societ i era rezultatul ac iunilor violente ale "leilor" (indivizi caracteriza i prin predominan a primului tip de reziduu, nclina i c tre folosirea metodelor radicale pentru instaurarea ordinii, eliminarea corup iei i a ana rhiei). Odat stabilizat situa ia, scade necesitatea exercit rii calit ilor "leilor", fiind nevoie, n schimb, de mai subtilele abilit i ale "vulpilor", de corup ia i de iretenia acestora. Este perioada n care cel mai eficient dintre guvernan i este "cel ce cunoa te cel mai bine arta de a - i sl bi adversarul prin corup ie, de a recupera prin fraud i n el ciune, ceea ce p rea a fi cedat la presiunea for ei". St pnirea "vulpilor" continua pn atunci cnd haosul, corup ia i lipsa de perspectiv a societ ii respective devin att de evidente, nct determin repunerea n valoare a aptitudinilor autoritare ale "leilor". "Aristocra iile nu d inuie... Indiferent de cauze, este incontestabil c dup un anumit timp ele dispar. Istoria este un cimitir de a ristocra ii." Dispari ia elitelor este explicat de Pareto att func ie de criterii demografice, ct i psihologice. Se introducea ,astfel, termenul de "circula ie social ", semnificnd trecerea indivizilor de la un grup social la altul, cu tot cu aptitudinile latente ale acestora. Pentru perpetuare, clasa guvernant trebuie

s fie ntre inut , numeric i calitativ, de indivizi dota i din p turile de la baza societ ii. Ea trebuie, de asemenea, s elimine din rndurile sale pe cei care i au pierdut calit ile necesare pentru a face parte din elit . Aceast circula ie a indivizilor constituie elementul determinant al stabilit ii unei societ i, absen a sa genernd mi c ri sociale profunde. n func ie de viteza de circula ie i de deschiderea cla sei guvernante c tre receptarea elementelor capabile din p turile supuse, schimbarea cap t forme evolu ionare (dac rata de schimb este suficient pentru absorb ia indivizilor care pot pretinde puterea) sau revolu ionare. "Revolu iile se produc pentru c , fie din cauza unei ncetiniri a circula iei elitelor, fie dintr -o alt pricin , elemente de calitate inferioar se acumuleaz n straturile superioare. Aceste elemente nu mai posed reziduurile capabile s le men in la putere, i ele evit s fac uz de for , n vreme ce n clase inferioare se dezvolt elemente superioare, care posed reziduurile necesare pentru a guverna i care sunt dispuse s fac uz de for ". Schema i permitea lui Pareto s descrie linia descendent pe care se situa burghezia european din acele vremuri, ca i ascensiunea unor elite provenite din mediul muncitoresc i socialist ("faza descendent a libert ii i ascendent a organiz rii"). Aceast circula ie nentrerupt mpiedic formarea unei clase dominante nchise n sine ns i, cum considerau teoreticienii marxi ti. Tot n contradic ie cu ace tia, se declar imposibilitatea existen ei unei societ i lipsite de clase, postulndu-se obligativitatea existen ei unei elite, a unui grup restrns de indivizi care exercit puterea. La jum tatea drumului ntre o teorie a puterii i una social , accentul fondatorilor c dea, cu prec dere, asupra naturii necesarmente structurat ierarhic a societ ii umane, ca i a distribu iei inegale a puterii. Mosca recuno tea, totu i, specificitatea sistemului democratic, n care diferitele for e sociale se echilibrau reciproc. n pofida acestor explica ii oarecum formale i aistorice, teoria " colii elitiste italiene" a fost periodic repus n discu ie att de sociologi, ct i de istoric.

2.

Directiile principale ale Teoriei Elitiste Contemporane

Directiile elitiste sunt corpusuri conceptuale, cuprinznd valori i simboluri care incorporeaz concep ii asupra naturii umane i care indic ce este posibil sau imposibil pentru oameni s dobndeasc ; reflec ii critice asupra naturii interac iunilor sociale; valori pe care oamenii ar trebui s le resping sau la care s aspire; corec ii tehnice privind mbun t irea n abstract a realit ii umane privind via a politic , economic i social a unei na iuni sau chiar a ntregii umanit i.

Liberalismul: Doctrina liberal constituie una dintre componentele esen iale ale sistemului doctrinar contemporan i deopotriv ale gndirii politice trecute i actuale. Dezbaterile privind originea liberalismului sunt ntinse i nu au finalitate nc . i aceasta deoarece, de i nu este o ideologie nou , liniile sale de demarca ie pot fi ntlnite nc din Antichitate. O parte din colile de prestigiu identific apari ia liberalismului n contextul apar i iei statelor na iuni - pentru c liberalismul german italian, englez sau francez au aproximativ acela i tip de formare. O alt parte din coli identific apari ia liberalismului n contact cu apari ia industrializ rii ca i fenomen social total a c rui r eflexie n politic se identific cu revolu ia francez , i cu tendin ele ideologice ce se nasc din aceast mi care uria ce pune o frontier istoric i paradigmatic n gndirea umanit ii.Exista si voci care spun ca liberalismul, in varianata sa politic , s-an scut in urma r zboaielor religioase din secolele XVI -XVII, ca o incercare de rezolvare acelebrei probleme teologico -politice. Toleran a statului in raport cu diferitele doctrine religioase afost singura cale de a impune pacea social unor comunit i, divizate pan atunci de interminabile lupte intestine. Liberalismul, fiind o doctrin ce s-a dezvoltat continuu pe parcursulsecolelor, poate fi etapizat, de i aceasta etapizare este discutabil . In primnul rind trebuie s oper m o distinc ie ntre liberalismul clasic i liberalismul modern c ci cele doua doctrine se diferen iaz din multe puncte de vedere a a cum sublinia i Lionel Jospin*,un cunoscut demnitar francez. Liberalismul clasic, situat temporal la sfr itulsecolului al XVIII-lea i prima jum tate a secolului al XIX-lea. Aceasta este perioadan care se definitiveaz i se coaguleaz ceea ce numim gndirea liberal . Acum sepun bazele liniilor de for ce definesc liberalismul i se constituie doctrina liberal .Dup a doua jum tate a secolului XIX putem vorbi de un liberalism aflat deja laputere i de o construc ie politic i social pus sub semnul liberalismului. n aceast perioad , liberalismul a suferit mai multe muta ii n special legate de asumarea puterii i de aplicarea principiilor liberale n spa iul public. O dimensiune pregnant pe care o adopt liberalismul este aceea legat de ideea de na iune, n special pe continent.Construc ia politic impus de liberalism este aceea a unei democra ii institu ionale puternice, care se focalizeaz n special pe construc ia statului na ional. De altfel, du manul liberalismului n aceast perioad nceteaz s mai fie n special conservatorismul, noii challengeri fiind socialismul i anarhismul, dou erezii ce i au orginea tot n liberalism. n perioada de dup primul r zboi mondial liberalismul ncearc s i revizuiasc rela ia cu ideea social adoptnd modelul economic keynesian care se va repercuta i n politicile sociale i n cele ce in de ns i esen a liberalismului (n special individualismul). Construc ia teoretic ce se impune acum este una viznd drepturile i libert ile persoanei n raport cu ansamblul social i cu statul.Dup al doilea r zboi mondial asist m la o

rentoarcere a liberalismului lamodelul clasic, de i aceast etap este mai degrab pus sub spectrul conservatorismului. Totu i ideea liberal cu modific rile ap rute n perioada interbelic continu s reprezinte i ea o tendin a liberalismului contemporan.Vedem astfel c termenul de liberalism poate fi plurisemantic, fiind necesar n permanen o asumare a termenilor n care este el folosit. La nivel axiologic, liberalii i afirm voin a de a impune n realitate conceptele de libertate, egalitate, individualitate i ra ionalitate a a cum erau ele n elese nc de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Ei construiesc conceptele de egalitate i libertate plecnd de la dreptul natural, care decurg din calitatea lor intrinsec . Pentru ca libertatea individual s poat fi ntr-adev r respectat este necesar cato i indivizii s se bucure de drepturi egale (pentru c to i sunt subiec i ai dreptului natural). Astfel, este evident c liberalii accept n continuare o serie de reguli i legi capabile s men in ordinea n societate. Dreptatea, consider liberalii nu trebuie s intre n conflict cu libertatea indivizilorde a- i urm ri interesul, i de aceea ei se pronun mai degrab pentru o dreptate de tip procedural (commutative justice) care se preocup doar de rezultatele pe care indivizii le ob in n urm rirea intereselor lor (adic s nu aduc atingere intereselor i libert ii altorpersoane). Din punctul de vedere al liberalilor, justi ia trebuie s se preocupe doar de a permite indivizilor s i foloseasc libertatea i s nu interfereze violent unii cu al ii, i ea nu trebuie s intervin dect n cazul n care libertatea este nc lcat . Liberalismul a impus dou linii de for n plan politic una la nivel individual ca spa iu al moralei, ct i una la nivelul raportului cet eanului cu statul, germinnd astfel o nou dimensiune institu ional . Dimensiunea moral const n toate acele drepturi care garanteaz protec ia individului n fa a guvern mntului. Aceste drepturi trebuie s fie garantate printr-o lege cu proceduri cunoscute. Libertatea social se refer la ceea ce numim ast zi egalitate de anse i mobilitate social. Libertatea civil trebuie s fie ap rat printr-o lege fundamental Constitu ia care s se raporteze egal la to i cet enii. Dimensiunea politic porne te de la idea reprezent rii si ale guvernului reprezentativ . Pentru liberali problema crucial a fost i este identificarea zonei de intersec ie a statului cu sfera privat . n prima faz s -a impus ideea jandarmului de noapte, care nu are alt rol dect s men in ordinea i s p zeasc sfera privat de al i indivizi, l snd o autonomie total ini iativei particulare i sociale. n a doua faz liberalismul se va transforma n neliberalism, condamnat si acum de unii liberali. Probabil liberalismul este cel mai bine cunoscut pentru dimensiunea sa economic , i anume pentru ideea de pia liber i de capitalism, ale c rui creator a fost.Dar capitalismul, n sensul propus de libe rali, nu era neap rat un

concept economic, ci mai degrab unul moral i politic c ci acesta duce la bun starea cet enilor. Liberalismul a ap rut ca o doctrin anti-statal i s-a dezvoltat ca o doctrin anti-etatist ,c ci se bazeaz pe libertatea inalienabil a indivizilor v zu i ca i persoane separate, de aceea accentul cade pe particular i nu pe general. Modelul liberal consider c exist dou sfere de existen separate sfera public (statul i institu iile sale) i sfera privat (individul, societatea civil i institu iile acesteiaCnd cele dou sfere interfereaz , intersec ia lor trebuie s acopere doar o zon limitat i u or recognoscibil . Statul are doar obliga ia de a ap ra individul i sfera acestuia i nu are dreptul de a influen a n nici un fel libera ini iativ . J.St. Mill considera ca Orice restric ie impus de stat este rea. Chiar dac un individ nu poate face ceva bine,statul nu trebuie s intervin , c ci astfel se limiteaz independen a i ini iativa particular. Orice cre tere a puterii statului este n mod automat rea i prejudiciaz libert ile individuale, scade libertatea individual . Social-Democratia: Formarea ideologiei social democrat este strns legat de apari ia i dezvoltarea proletariatului n epoca modern . n lupta ei pentru drepturi i libert i politice i economice, clasa muncitoare va parcurge un proces complex i ndelungat de con tientizare a propriei sale for e. Apari ia noului actor politic este legat n primul rnd i indi solubil de procesele moderniz rii economie capitaliste care au cunoscut un deosebit avnt n a doua jum tate a secolului al XIX -lea. Ideile doctrinei social-democrate au ap rut in mi carea socialist european spre sfar itul secolului XIX, in condi iile disputelor ideologice din cadrul Interna ionalei a II-a (1889-1914) dintre marxi ti -sus in torii socialismului revolu ionar i revizioni ti adep ii socialismului democratic reformist. In general, termenul de social-democra ie desemneaz ideea i practica politic conform c rora reformele economice i sociale in beneficiul popula iei mai pu in privilegiate pot fi realizate in cadrul democra iei, libert ii i sistemului parlamentar. Din aceast perspectiv se poate afirma con inutul mixt, compozit al doctrinei social-democrate. Astfel, o defini ie concis ofer Leszek Kolakowski: social-democra ia este un compromis intre liberalism i socialismul marxist sau, chiar mai mult, o versiune social a liberalismului . Social-democra ia incearc s fie o sintez a teoriei i ac iunii, a scopului socialist i a mijloacelor politice democratice, un compromise rezonabil ntre ideea echit ii sociale i realitatea diferen ierilor individuale, reformismul distributive operat prin statul de drept i concuren a intereselor particulare i de grup. n perioada interbelic , social-democra ia s-a trezit n situa ia extrem de ambigu de a se afla undeva la mijloc, f r o identitate ideologic foarte clar , fiind situat undeva aproape de linia democrat-cre tin i liberalismul social i n contradic ie cu comunismul ce tocmai luase fiin n fostul Imperiu arist. Mai mult, datorit transform rilor sociale i de mental colectiv suferite de rile

din Europa, social-democra ia a fost pus n situa ia de a avea competirori ideologici pe chiar propriul ei teren politic, n condi iile n care i liberalismul ncepea s aib tente sociale, i democra ia cre tin Pe de alt parte, social democra ia nc mai era dependent de mo tenirea ideologic marxist pe care o mp r ea cu comunismul, fiind, deci, deseori echivalat cu el. De aceea, ea s-a pozi ionat pe un fel de a treia cale ntre capitalism i comun ism, ntre pia i planificare, singurul lucru pe care nu l-a negat niciodat fiind democra ia i acceptul pus pe statul de drept. O sintez func ional a valorilor social democrate poate fi reperat ncepnd cu perioada interbelic , cnd se formeaz i ncep s se aplice institu iile economiei mixte care i-au dovedit apoi eficien a n lupta mpotriva omajului, infla iei i n asigurarea stabilit ii sociale postbelice. ntr -o enumerare succint , aceste institu ii sunt: - coexisten a diferitelor tipuri i forme de proprietate n cadrul aceluia i system economic; - raportul dintre planificarea orientativ i concuren ; la nivel macro urmnd s predomine planificarea, iar la nivel micro, adic la nivelul ntreprinderilor mici i mijlocii,concuren a, conform principiului enun at n 1956 de Karl Schiller: Concuren att ct este nevoie, planificare att ct este necesar ; - etica redistribuirii produsului social; - principiul simetriei sociale n sensul c nici un grup nu poate ob ine foloase necuvenite pe seama exploat rii altuia; - cre terea interven ionismului n via a economic , pe m sura complexific rii rela iilor sociale; - valoarea egal a muncii i a capitalului, viznd transformarea propriet ii n func ie social n cadrul capitalismului popular . Dar dup 1951, social-democra ia i afirm propriul drum, renun nd la problema propriet ii i afirmnd-o pe cea a conducerii i reparti iei. Ca regim politic socialismul democratic nu este posibil dect acolo unde ns i puterea de stat este controlat n mod democratic de societatea civil , iar statul devine un garant al controlului societ ii asupra puterii economice. Conform Declara iei de la Frankfurt social-democra ia define te puterea econmic nu ca exploatare a indivdului, ci satisfacerea tutror nevoilor trebuie s fie scopul activit ii economice Evolu ia ideologic a partidelor social-democrate i socialiste din rile Europei Occidentale dup 1950 se caracterizeaz prin respingerea socialismului revolu ionar marxist i accentuarea strategiei reformistpragmatice confirmat in praxisul politic. O caracteristic important a acestei orient ri este dep irea caracterului de clas i l rgirea reprezentativit ii sociale a social democra iei. Partidele social-democrate i socialiste europene nu se mai consider , in mod autorestrictiv, partide ale clasei muncitoare. L rgind apelul c tre popula ie, social-democra ii au sl bit preeminen a general a clasei ca determinant al comportamentului politic al indivizilor. Partidele social-democrate servesc deseori ca arm politic pentru for a

muncitoreasc organizat , iar pe de alt parte se prezint ca reprezentantele unor interese trans-clasiale.Conform teoriei lui Adam Przeworski, socialdemocra ia este complet integrat in sistemul democra iei capitaliste . O alt caracteristic a social-democra iei este promovarea i sus inerea economiei mixte, bazat pe coexisten a sectorului public i a celui privat. Rudolf Hilferding analiza trecerea de la capitalismul industrial fondat pe libera concuren la capitalismul organizat, ca pe o posibilitate de interven ie etatic in gestiunea economiei prin instrumentul planific rii. Economia mixt se caracterizeaz , n concep ia social democrat ,prin asigurarea rolului reglator al statului n via a economic . Aceasta se manifest prinstimularea investi iilor, subven ionarea anumitor ramuri i sectoare, favorizarea unorpolitici de creditare a cererii. Statul apare din ce n ce mai mult ca investitor n obiective de interes public, care necesit alocarea de fondu ri considerabile pe care investitorii fie c nu le au, fie c nu au interesul s o fac din cauza profitului sc zut. Pozi ia social democrat fa de economia mixt a fost nc o dat afirmat de cel de al XVIII-lea Congres al Interna ionalei Socialiste din 1993: O societate democratic trebuie s compenseze defectele pe care le comport chiar i sistemul de pia cel mai responsabil. Guvernele nu trebuie s func ioneze doar ca un simplu atelier de repara ii pentru stric ciunile cauzate de o pia defectuoas sau de aplicarea f r control a noilor tehnologii. Statul trebuie mai nti s reglementeze pia a n interesul popula iei i trebuie s ob in pentru to i muncitorii avantajele tehnologiei pentru a ameliora experien a lor de munc i de a m ri posi bilit ile lor reale de dezvoltare individual .. Dup pr bu irea regimurilor comuniste din sud estul Europei, social democra ia a devenit polul de referin ideologic a stngii i axa ei de identitate n fa a noilor sfid ri ale Istoriei. Sub presiunea interna ionalizat a noilor raporturi de for e, economice i geopolitice partidele socialiste i mai ales cele comuniste s-au gr bit s arunce peste bord zestrea lor istoric i s recunoasc superioritatea paradigmelor economice ale neoliberalismului i neoconservatorismului anglo-saxon.

3.

Sistemul de selectare si recrutare a elementelor Politice

In stiintele sociale, conceptul de sistem a fost introdus dup al doilea rzboi mondial, att sub presiunea diversificrii proceselor social-politice, ct si sub influenta dezvoltrii unor discipline noi. Sub ambele aspecte, a fost acut resimtit nevoia de a fi analizat sistemul politic ca un ansamblu coerent si unitar de elemente componente, aflate n relatii de interdependent, ca un tot integrat n viata social si aflat n raporturi de interconditionare cu societatea

n ansamblul ei. Conceptul de sistem a fost considerat cel mai pertinent pentru analiza acestui ansamblu, ca un tot unitar si integrator, dar si ca parte, ca element intinsec al unuia mai larg societatea sau, n termeni sistemici, sistemul social global. Cel care a fundamentat abordarea sistemului politic prin prisma analizei sistemice a fost americanul David Easton. El a definit sistemul politic ca ansamblul interactiunilor prin care obiectele de valoare sunt repartizate pe cale autoritar ntr-o societate . Originalitatea abordrii sistemice a lui D. Eastori const n faptul c el a fixat granitele sistemului politic n mediul su social a relev at capacitatea de reactie la in fluentele mediului extem, pe care calitatea de sistem deschis i-o permite. Acest lucru iese si mai clar n evident prin urmtorul lant de rationamente: viata politic nu poate exista ntr- un spatiu vid; ea trebuie s fie considerat n raport cu mediul su fzic, biologic, social si psihologic viata politic este compus din interactiunile politice; acestea constituie un sistem de comportamente, inserate ntr- un mediu, la influentele cruia sistemul politic este el nsusi expus si reactioneaz prin natura sa nssi de sistem social analitic distinct de altele, viata politic trebuie s fie interpretat ca find supus la influentele care rezult din celelalte sisteme printe care ea este inserat n reali-tate. Plecnd de la acestea din urm, se scurge un curent constant de evenimente si de informatii care determin conditiile n care membrii sistemului trebuie s reactioneze . Tinnd cont de natura fluxurilor care intr si ies din sistemul politic, ca si de mecanismele transformrii lor, Almond distinge urmtoarele functii ale sistemului politic: functiile de mentinere si ada ptare ale sistemului, care vizeaz crearea se noi roluri politice si nlocuirea celor vechi, n raport cu exigentele sistemului; functiile de conversie politic, care vizeaz transformarea cererilor n bunuri de valoare ce vor alimenta apoi sistemul: raportul dinte legislativ, executiv si juridic n cadrul separatiei puterilor; functia de extractie, viznd capacitatea de a mobiliza, n proftul sistemului politic, resursele materiale si umane ale mediului su intem ss intemational. Studiul capacittii extractive tebuie s ia n considerare resursele prelevate la diferitele niveluri de guvernare (municipal, departamental, federal etc.); costul acestei prelevri n termeni de slbire corelativ a sprijinului politic; structure specializate n extactie (birocratia, de exemplu); n sfrsit, mijloace de extractie (persuasiune, conslrngere) ; functiile de reglementare, care privesc activitatea desfasurat de structurile specializate ale sistemului politic n controlul comportamentului politic al indivizilor si grupurilor. Aceasta functie vizeaz capacitatea sistemului politic de a repartiza resursele politice, n functie de cerinte

(inputuri), si de a le transforma n rezultate (out-put-uri), n conformitate cu vointa politic, n vederea obtinerii performantei. Pe lng aceste functii enuntate de Almond, din opera altor specialisti n teoria sistemelor, precum H. W. Wiseman, Karl W. Deutsch, Morton A. Kaplan, David B. Truman, se mai pot deduce si alte functii ale sistemului politic, interfernd n anumite relatii cu cele enuntate de Almond si Easton. Aceste functii ar putea fi identificate astfel: functia de mobilizare a resurselor politice, exprimnd capacitatea sistemului politic de a identifica aceste resurse, de a -si da seama dac ele sunt suficiente sau srace, de a constientiza cos turile si de a gsi mijloacele cele mai adecvate de orientare a acestor resurse spre ndeplinirea obiectivelor urmrite. Dac sistemul politic si fixeaz scopuri si sarcini de atins care depsesc cu mult posibilittile si resursele necesare pentu ndeplinirea lor, atunci se ajunge la aventurism si voluntarism politic, fapt care va conduce mai devreme sau mai trziu la colaps; iar dac, invers, scopurile si sarcinile stabilite su nt cu mult sub posibilittile si resursele de care se dispune la un moment dat, atunci sistemul d semne de slbiciune si incompetent, se descalific , mergnd sigur spre esec. Si ntr- un caz, si n cellalt, sistemul politic tebuie s procedeze la renovarea structurilor sale, la nlturarea disfun ctiilor si a elementelor de erodare, de uzur, la perfectionarea activittii, realiznd ce ea ce sis temistii s functionalistii au numit adaptarea structural a sistemului politic, stabilitatea si conservarea sa , dezvoltarea politic; functia de determinare a scopurilor si sarcinilor sociale isi gseste expresia n acte normative programatice, formulate n concordant att cu interesele celor care ocup pozitii-cheie n viata politic, ct si cu interesele legitime ale guvematilor. Ele cristalizeaz ceea ce este esential si tendential n ceea ce sistemistii numesc impulsurile venite, n flux, de la mediu , crora sistemul tebuie s le dea curs, s le satisfac. Aceast functie a sistemului politic materializeaz capacitatea lui de a regla activitatea social, rapor-turile sale cu mediul si impactul asupra acestuia; functia de integrare a elementelor societtii n structuri social-politice si ntrirea coeziunii lor n jurul obiectivelor generale. Sistemul politic ndeplineste aceast functie prin controlul asupra indivizilor si grupurilor, ca si asupra clivajelor si tensiunilor, prin socializare, recrutare si mobilizare politic n vederea configurrii unei baze sociale ct mai largi de adeziune si sustinere, ca si mai ales, prin dezvoltarea democratiei, care s permit participarea cettenilor la luarea deciziilor si la activitatea politic si ncrederea lor n sistemul politic. n legtur cu functiile sistemului politic, se impun cteva precizri: a. toate aceste functii sunt specifice oricrui sistem politic, dar ele difer, n fiecare tar si n fiecare etap, prin continutul lor concret, dat de scopurile si sarcinile specifice prin formele de manifestare si mecanismele de realizare;

b. ele depind de maturizarea unor conditii obiective si subiective necesare pentu a face posibil coordonarea sistemului social global, ca si de cresterea responsabilittii factorului poitic n conducerea social; c. calitatea si capacitatea modelatoare a acestor functii depind nemijlocit de dinamica propriuzis a sistemului politic, determinat de un set de factori ce provin din mediul social, din nsusi sistemul politic si componentele sale, ca si din mediul international; d. aceast dinamic este orientat n directia optimizrii functiilor sistemului politic, n sensul maximizrii posibilittilor de rspuns adecvat la cerintele mediului intrasocietal si international si al minimizrii constngerilor care tind s limiteze aria alegerilor posibile n elaborarea acestor rspunsuri.

4.

Tipologia Elitelor Politice

Guy Rocher defineste elita ca ansamblul persoanelor si grupurilor care, ca urmare a puterii pe care o detin sau a influentei pe care o exercit, contribuie la actiunea unei colectivitti, ori prin deciziile pe care le ia, ori prin ideile pe care le exprim, simbolizeaz sau propag . El delimiteaz mai multe tipuri de elite: elitele traditionale, care se bucur de autoritatea sau de influenta ce decurge din ideile, credintele sau structurile sociale a cror surs se afl departe n trecut si care se ntresc prin traditie ndelungat (spre exemplu elitele aristocratice, religioase); elitele economice, care sunt investite cu autoritate sau putere ori exercit influenta asupra celorlalte elite ca urmare a veniturilor pe care le posed si a capacittilor pe care le detin (mari latifundiari, ndustriasi, bancheri); elitele tehnocratice sunt cele care detin autoritate sau exercit influent deoarece au fost numite sau alese dup legi stabilite, recunoscute si acceptate si li se atribuie o anume competent; sunt compuse din categoria superioar a administratorilor din guvem, din corporatiile industrial sau financiare, respectiv din nalti functionari ce ocupa posturi de comand n ierarhiile birocratice; elitele harismatice sunt cele crora li se atribuie calitti de exceptie, nsusiri magice sau cvasimagice; autoritatea si influenta de care se bucur sunt legate de persoane precise si nu de posturi sau de bunuri si, ca urmare, se vorbeste mai curnd de sefi harismatici, dect de elite harismatice; elitele ideologice sunt persoane si grupuri care particip la definirea unei ideologii, pe care o prezint si o difuzeaz; ca si cele harismatice, pot face parte din elita puterii dar pot fi si elite de influent, spre exemplu contraelite

sau elite de opozitie, care contest elita puterii si anunt, de obicei, schimbrile viitoare de structur; elitele simbolice, neglijate n general, au functii importante n societate; de obicei, elitele au un caracter simbolic, dar unele au, prin chiar menirea lor, un rol simbolic: este vorba de persoanele sau grupurile care se prezint sau sunt prezentate ca prototipuri ale unor moduri de viat sau care ntruchipeaz unele valori si calitti (artisti populari, cntreti, sportivii profesionisti, sotiile oamenilor politici) si care, atrase n sfera politicului, pot juca un rol important n influentarea atitudinilor si comportamentelor politice ale celorlalti indivizi. Rezult c notiunea de elit politic este definit ntotdeauna n raport cu puterea, fie c o detine, fie c o nfluenteaz (prin actiunea lor, elitele contribuie la luarea deciziilor, direct sau indirect, la definirea situatiilor sau obiectivelor si la constientizarea unor grupuri sociale) si ca (cel putin) virtuali agenti politici. Evident c elita politic este n mod constant agent politic: ea reuneste acele persoane cu acces la exercitarea puterii politice, cu influent asupra vrfurilor sistemului politic sau care, aflndu-se n opozitie, urmresc s obtin puterea politic. Este compus din oameni ce posed experient politic si prestigiu, datorate statutului, vrstei, profesiei, autorittii, precum si unele trsturi psihice deosebite, inclusiv motivatii politice si dorinta de reusit.

UNIVERSITATEA PEDAGOGICA DE STAT ION CREANGA PEDAGOGIA INVATAMINTULUI PRIMAR

DISCIPLINA: POLITOLOGIA TEMA: ELITA POLOITICA

A efectuat: Nastas Sabina Gr.302

Chisinau 2011