Teoria elitelor și 2 fețe ale puterii

Acest document trebuie inteles in felul următor :

1) perspectiva clasica a teoriei elitelor. (Mosca, Pareto si Mills)

2) critica pluralista a teoriilor elitelor si definirea behaviorista a puterii. (Dahl)
3) critica făcuta pluraliştilor din perspectiva celei de-a doua fete a puterii (Bachrach si
Baratz)

Atentie la: modurile diferite de a concepe puterea (asumptiile\presupunerile

initiale\definitiile) dar si modurile diferite de a face cercetare (metodele).

Teorii ale elitelor (pe scurt):

Gaetano Mosca

Printre faptele si tendintele constante comune tuturor organismelor politice, una este atat
de evidenta incat poate fi sesizata si de un novice. In toate societatile – de la societatile cu
un nivel precar de dezvoltare, care se afla de-abia in zorii civilizatiei, pana la societatile
cele mai avansate si puternice – apar doua clase de indivizi – o clasa care conduce si o
clasa care este condusa. Prima clasa, intotdeauna mai putin numeroasa, indeplineste toate
functiile politice, monopolizeaza puterea si se bucura de avantajele aduse de putere, in
timp ce a doua clasa, mai numeroasa, este condusa si controlata de prima intr-o maniera
mai mult sau mai putin legala, mai mult sau mai putin arbitrara si violenta, si care ii
furnizeaza celei dintai, cael putin in aparenta, mijloacele materiale de existenta si cele
necesare intretinerii vitalitatii organismului politic. In practica recunoastem cu totii
existenta acestei clase conducatoare.

Wilfredo Pareto

Pareto considera ca exista doua categorii de elite: „elita larga” si „elita guvernamentala.
Prima elita nu reprezinta o entitate omogena, ci este constituita din toti indivizii care au
atins un nivel inalt al valorii profesionale indiferent in ce domeniu. „Elita este formata
din cei care au meritat note bune la concursul vietii sau ai tras cele mai bune numere la
loteria existentei sociale” Societatile diferite se caracterizeaza prin natura eltelor lor si
mai ales prin caracterul celei de-a doua categorii de elite.

Exista doua tipuri de actiuni: Pe de o parte exista actiunile logice, si pe de alta parte
exista actiunile nonlogice. Cele economice sunt logice pentru ca ating obiectivele
propuse. Cele politice sunt nelogice deoarece oamenii aleg in politica sub influenta
reziduurilor. (Reziduurile sunt manifestari complexe ale tendintelor, sentimentelor,
instinctelor, dincolo de ratiune, care alcatuiesc un fel de constanta a actiunilor nelogice).
Elitele sunt cele ce stapanesc reziduurile si de aceea conduc si trebuie sa conduca.
Istoria societatii umane este privita ca istorie a succesiunii diferitelor tipuri de elite.
Aristocratiile militare dispar in lupte; aristocratiile de viţă isi pierd vitalitatea si
capacitatea de a utilize forta, urmasii lor, care au prin exces instinct al combinatiei profita
de privilegiile dobandite, dezvolta arta si stiinta, dar sunt incapabili sa mai utilizeze forta
si astfel sunt condamnati la pieire. Un exemplu in acest sens ar fi nobilimea franceza a
secolului al XVIII-le (despre schimbarea elitelor)

Wright Mills – The Power Elite (cartea este despre USA)

„Elita Puterii este formata din oameni ale căror poziţii, le facilitează acestora
transcenderea mediilor obişnuite specifice oamenilor obisnuiti. Aceştia se afla in poziţii
care le permit sa ia decizii ce au consecinţe majore. Ei sunt cei care controlează ierarhiile
majore si organizaţiile societatii moderne. Ei conduc marile corporaţii, ei controlează
aparatul de stat\guvernamantul, ei coordonează armata, ei ocupa toate acele posturi
strategice de comanda in interiorul structurii sociale, in care sunt centrate (centralizate)
mijloacele efective ale puterii si bogatei.

Elita puterii se regasete in 3 domenii: Economia – altadata o aglomerare de unitati

productive mici, a devenit un spatiu dominat de doua trei sute de corporatii gigant,
intercalate si interrelationate administrativ si politic. Impreuna acestea tin in mana cheile
deciziei economice. Politicul (Ordinea Politica) – altatdata descentralizata intr-un set de
cateva duzini de state, a devenit o organizare centralizata, care si-a arogat o serie de
puteri care anterior erau dispersate, sfarsind prin a se implica in fiecare aspect al structurii
sociale. Armata altadata o structura cu caracter minor, a sfarsit prin a deveni „mai mare si
mai covarsitoare institutie

In toate aceste domenii, s-a produs o centralizare fara precedent. Consecintele activitatii
acestor domenii au devenit majore ca impact, iar interdependenta dintre ele a inregistrat
cresteri substantiale. Astfel, deciziile corporatiilor au influenta asupra evolutiilor
economice, politice si militare in intreaga lume.
In varful acestor trei domenii largite si centralzate, a rasarit ceea ce compune „cercurile
inalte ale puterii” care controleaza economicul, politicul si militarul. Astfel, in varful
ierarhiilor corporatiilor se afla directorii executivi; in varful ierarhiei ordinii politice sunt
membrii directoratului politic, iar in varful ierarhiei militare se afla elita militarilor de
profesie. Elita este deci formata din acei care controleaza tot ceea ce poate fi controlat
incluzand in aceasta categorie bani, putere si prestigiu

1. Elita puterii este formata din oameni cu origini sociale similare, cu stiluri de viata
similare, care constituie baza psihologica a unitatii ei.
2. In spatele acestei unitati psihologice si sociale exista structurile simecanismele
ierarhiilor institutionale asupra carora corporatiile, elita politica precum si cea
militara, prezideaza.
3. Unitatea elitei puterii nu rezida numai in similitudini de ordin psihologic si
intercalari sociale. Aspectul fundamental al unitatii elitei puterii este coordonarea.
Prima fata a puterii (Robert Dahl)
Critica teoriile elitiste: Teoriile dominației elitei sunt extrem de vagi si generale. Daca o
teorie generala este si conceptual ambigua atunci aprecierea validitatii ei devine o sarcina
dificila. Daca este adevarat ca, din cauza nivelului ridicat de generalitate si a
ambiguitatilor conceptuale, teoriile despre dominatia minoritatii nu pot fi contestate,
criticii se afla in fata unui obstacol de netrecut. Dar de ce acest obstacol ar trebui sa fie
asezat in fata criticilor? Rezonabil ar fi ca promotorii acestor teorii sa ofere demonstratii
mai solid argumentate. Ei ar trebui sa ofere raspunsuri la cel putin 5 intrebari: Ce
inseamna dominatia minoritatii, ce o distinge de alte forme sau grade de inegalitate, ale
puterii, cine domina pe cine, prin ce mijloace se realizeaza dominatia si in ce privinte
anume.

Caracterisic teoriilor despre dominatia minoritatii este faptul ca acorda o foarte mica
atentie importantei competitiei organizate, ca instrument prin care non-elitele pot
influenta conduita elitelor politice. Asta nu inseamna ca teoriile respective trec cu
vederea rolul rivalitatii si al competitiei in promovarea personala, atat de caracteristic
elitelor politice din toate sistemele. Dimpotriva, atat Pareto cat si Mosca arata ca unele
persoane nu numai ca isi fac loc in clasa conducatoare prin metode mai mult sau mai
putin ortodoxe, dar rivalitatea pentru un loc privilegiat este o preocupare constanta chiar
si in interiorul clasei conducatoare. Cu toate acestea ei neglijaza concurenta. Spre
exemplu Pareto care, ca economist insista ca spiritul competitiei va forta firmele sa-si
adapteze produsele la cerintele consumatorilor, a esuat ca sociolog, sa aplice o notiune
similara la competitia intre partide despre care recunostea ca exista pe piata electorala.

Dahl lanseaza o definitie a conceptului de putere : puterea este capacitatea lui A de a

actiona in asa fel incat sa controleze raspunsurile lui B (sau sa il faca pe B sa actioneze
altfel decat ar fi facut-o daca A nu ar fi intervenit). Pornind de la aceasta definitie a
puterii, raspunde cartii lui Mills – the Power Elite publicand Who Governs? Democracy
and Power in an American City, în 1961

« Plecând de la o analiză empirică a modului în care în oraşul New Haven au fost luate
deciziile importante, de-a lungul unei perioade de peste o sută şi cincizeci de ani, el a
ajuns la concluzia că, din oligarhie, oraşul a devenit, treptat, pluralist. Dahl a analizat trei
probleme: dezvoltarea urbană, nominalizările politice, educaţia publică. Ceea ce a
constatat el a fost faptul că puterea nu era concentrată (sau: treptat a devenit tot mai puţin
concentrată) într-un singur grup. Mai degrabă, ca expresie a faptului că resursele care
produc puterea erau larg distribuite în populaţie, şi puterea însăşi era fragmentată între
diferiţii actori. Grupurile nu acţionau concentrat asupra tuturor problemelor: cele care se
opuneau într-o problemă puteau să colaboreze, să se unească într-o alta. Şi chiar dacă
influenţa directă asupra deciziilor cheie o aveau puţini oameni, cei mulţi au putut să le
influenţeze prin vot.
Cum poate fi detectat însă faptul că un actor exercită putere asupra altuia? După
Dahl, trebuie să vedem care sunt preferinţele diferiţilor actori politici, dacă ele diferă în
anumite cazuri. Dacă preferinţele unor actori predomină în anumite probleme cheie,
înseamnă că acei actori exercită puterea în sistemul politic respectiv. Dar o preferinţă nu
poate fi cercetată ca atare, ci numai prin deciziile efective ale actorilor. Decurge de aici o
concluzie foarte importantă: a studia relaţiile de putere înseamnă a analiza deciziile
concrete în care actorii îşi urmăresc propriile preferinţe. De fapt, Dahl a făcut exact acest
lucru în analiza relaţiilor de putere în oraşul New Haven” (fragment din Miroiu A 2006
Fundamentele Politicii 1)

Caracteristici: se pleaca de la indivizi (individualism metodologic), se iau in considerare

doar relatiile de putere manifeste si doar resursele politice active. Nu se admit
argumentele exhaustive de tipul „de-a lungul intregii istorii ...”

Ce-a de-a doua fata a puterii (Bachrach si Baratz)

Conceptul de putere nu este tratat la fel de catre cercetatori: sociologii gasesc aproape
intotdeauna ca puterea este inalt centralizata (vezi teoriile elitare), in vreme ce politologii
o gasesc difuza si si dezagregata in comunitate (vezi Dahl si alti pluralisti).

Aceste diferente nu sunt o coincidenta, ci sunt produse de asumptiile fundamentale si de

metodologiile pe care le au cele doua perspective de cercetare. Pluralistii au considerat
ca sociologii (teoreticienii elitelor) au facut asumptii gresite si ca metodologiile lor sunt
problematice.

In acest articol (Bacharach si Baratz) considera ca nici pluralistii nu au descoperit intreg

adevarul in problema in discutie. Desi critica facuta de pluralisti elitistilor este corecta, si
pluralistii fac niste presupuneri care predetermina concluziile lor. Argumentul nostru este
acela ca exista doua fete ale puterii, si ca desi pluralistii o explica pe una dintre ele in
vreme ce sociologii nu le explica pe ambele, nici pluralistii nu reusesc sa ia in considerare
cea de-a doua fata a puterii.

Critica la perspectiva sociologica (teoriile elitelor) :

1. nu exista o sturctura a puterii care reflecta stratificarea organizationala.
2. aceasta nu rezista in timp
3. puterea actuala nu este acelasi lucru cu puterea potentiala

pluraliştii nu isi concentrează atenţia asupra surselor puterii ci asupra exercitiului ei.
(adica se manifesta puterea sau nu). Pentru ei puterea inseamna doar participare in
procesul luarii deciziilor, iar analizarea ei trebuie sa se centreze pe examinarea unor serii
de decizii concrete. In consecinta pluralistii nu sunt interesati de puterea potentiala.

Ex : putere potentiala (Robert Dahl – cazul Rodney Brown: acesta este un om bogat care
detine afaceri importante intr-un oras – presa televiziune etc. Totusi el este interesat de
arta si nu de politice deci faptul ca are resurse ce pot fi folosite in scopuri politice este
irelevant deoarece el investeste in achizitia de tablouri nu in cumpararea de politicieni.
Rodney Brown are putere potentiala dar ea nu este manifestata prin actiuni deci nu este
luata in calcul de definitia lui Dahl a puterii)

probleme cu modelul pluralist:

1. nu poate tine seama de faptul ca puterea poate fi exercitata si atunci cand

controlam agenda publica (ex : discutam numai despre o problema sa zicem cea a
pensiilor dar ignoram total problema salariilor si nu o introducem in dezbaterea
 publica si nici in agenda guvernamentala). A impiedica o problema sa ajunga in
agenda, este de asemenea un exercitiu al puterii
2. nu se ofera nici un criteriu pentru a distinge problemele importante de cele
neimportante.
3. se rezuma la elemente masurabile (problema : ce se intampla daca elementele
nemasurabile sunt foarte importante ?)

Bineinteles, puterea este exercitata atunci cand A participa in luarea deciziilor care il
afecteaza pe B ; dar ea se manifesta si atunci cand A isi investeste energiile in crearea
valorilor si a practicilor institutionale care limiteaza domeniul procesului politic la acele
probleme care sunt nevatamatoare pentru A (sau care il favorizeaza). Daca A reuseste
intr-un astfel de demers, B este impiedicat sa aduca pe aganda publica probleme care ar fi
putut sa ii afecteze interesele lui A. Aceasta este cea de-a doua fata a puterii. In prima
fata a puterii (vezi Dahl mai sus) A participa efectiv pentru a determina comportamentele
lui B. In cea de-a doua A actioneaza indirect asupra lui B, sustinand acele valori sau
reguli de decizie care ii protejaza interesele lui A.

Ex1 de o astfel de fata a puterii : (vezi teorii politice feministe : participarea in politica a
femeilor era considerata a fi nepotrivita pentru o « doamna », asa ca cele mai multe femei
erau descurajate prin aceste valori sa isi exprime interesele in politica (de teama
sanctiunilor sociale sau chiar politice – violente)

Ex2 (Bachrach si Baratz) un profesor dintr-o institutie de invatamant condusa de un

executiv traditionalist, este nemultumit si doreste sa propuna o modificare a unei politici
a insitutiei (politica avand o traditie indelungata). Se hotaraste ca la urmatoarea adunare
(urmatorul Senat), sa propuna o alta politica mai buna (din punctul lui de vedere). Vine
ziua intalnirii si profesorul nu spune nimic din ce isi propusese. De ce ? 3 motive :
a) profesorul s-a temut ca actiunea sa ar putea fi considerata lipsita de loialitate fata
de institutie
b) profesorul a decis ca, date fiind credintele si atitudinile colegilor sai, cu siguranta
el va fi minoritar si nu va avea succes
c) profesorul a concluzionat ca dat fiind procesul prin care se iau deciziile in
institutia respectiva, remediile propuse de el vor fi amanate in continuu.

Indiferent daca e vb de a, b sau c, ideea centrala este ca ori de cate ori se manifesta
capacitatea de a inlatura conflicte publice (de politici) se manifesta puterea unui grup sau
individ asupra altui grup sau indivizi.

Concluzii (Bachrach si Baratz) : am sustinut in acest articol faptul ca este necesara o

noua abordare in studiul puterii politice, abordare care recunoaste doua fete ale puterii. In
aceasta noua abordare studiul porneste nu de la intrebarea sociologilor “Cine Conduce?”
nici de la cea a pluralistilor “Are cineva putere ?”, ci de la investigarea modurilor in care
conflictele dintre mai multe viziuni sunt impiedicate sa ajunga pe agenda publica. Dupa
analizarea valorilor dominante, a miturilor si a regulilor jocului, trebuie cautate
persoanele care beneficiaza si cele care nu beneficiaza in urma acestora. Abia apoi se
studiaza dinamica modului in care NU ajung sa se ia anumite decizii. Ex: mentinerea
status quo-ului prin regula unanimitatii opreste pe cei care doresc o schimbare, sa
realizeze aceasta schimbare. Abia apoi se masoara si puterea in sensul masurat de Dahl.
Pluralistii au facut eroarea de a considera ca elementele nemasurabile ale realitatii nu sunt
reale.