Capitolul3

C L A S I F I C A R E A E D E N TA Ţ I I L O R PA R Ţ I A L E
Carmen Todea, Silvana Cânjău

S-a estimat că ar exista peste 65000 de posibile combinaţii între dinţi şi breşele edentate. Ar fi
utilă o clasificare a arcadelor parţial edentate care să împărtăşească aceleaşi atribute,
caracteristici, calităţi sau trăsături. În mod cert nu există un singur tip de clasificare care să
includă toate aceste tipuri de edentaţie.

3.1. Clasificarea lui Kennedy

În zona Balcanică clasificarea lui Kennedy este probabil cea mai acceptată şi utilizată pentru
edentaţiile parţiale. (Tabel 2) Această clasificare cuprinde 4 clase:

Clasa I: breşele edentate bilaterale sunt mărginite mezial de dinţi, poate prezenta până
la patru modificări (breşe suplimentare).

Clasa a II-a: breşă edentată unilateral marginită doar mezial de dinţi, poate prezenta
până la patru modificări.

Clasa a III-a: breşe edentate laterale intercalate uni sau bilaterale, poate prezenta până
la patru modificări.

Clasa a IV-a: breşă edentată în zona frontală, nu poate prezenta modificări. Dacă se
situează doar pe o parte a liniei mediane aceasta reprezintă o edentaţie de clasa a III-a.

Breşa situată cel mai distal determină clasa edentaţiei. Molarii II şi III care nu sunt luaţi în
considerare pentru rezolvarea protetică nu se iau în considerare la stabilirea clasei. Întinderea
breşelor suplimentare nu are importanţă în clasificare ci doar numărul lor. După realizarea
tratamentelor preprotetice clasa edentaţiei se poate modifica.

TABEL 2. Alternative de tratament în diferite situaţii clinice de edentaţie

TIP DE EDENTAŢIE ALTERNATIVE DE TRATAMENT

Edentaţie parţială redusă RPF pe implant (RPI)

- Clasa a-III-a Kenedy RPF

- Clasa a-IV-a Kenedy În cazul existenţei contactelor dentare

verticale se poate aplica menţinătoare

28
 - Clasa a-I-a şi a-II-a Kenedy de spaţiu până la realizarea unui
(nu necesită obligatoriu tratament definitiv;
tratament protetic, conform
RPI, RPM sau RPF
principiului arcadelor
dentare reduse)

Edentaţie parţială întinsă RPF pe implante

- Clasa a-I-a Kenedy RPM cu sisteme speciale de sprijin,

menţinere şi stabilitate
- Clasa a-II-a Kenedy
RPM cu croşete turnate
- Clasa a-III-a Kenedy
(nerecomandabilă)
- Clasa a-IV-a Kenedy
Proteză acrilică cu croşet (caracter
provizoriu)

Edentaţia totală RPF pe implante

RPM pe implante

Proteză totală (pentru mandibulă se

consideră o soluţie de tratament
provizorie)

În ceea ce priveşte edentaţia totală există Consensul McGill (2002) la care au ajuns un grup de
experţi întruniţi la un congres în cadrul Universităţii McGill, Montreal, Canada. Acesta
standardizează restaurările protetice ale mandibulei edentate prin supraprotezare pe două
implante interformanimale.

3.2. Clasificarea ACP (American College of Prosthodontics)

Atenţia noastră ar trebui îndreptată spre clasificarea ACP a edentaţiilor parţiale bazată pe
diagnosticul clinic, dezvoltată în 2002. Aceasta se realizează după patru criterii care includ
patru clase, începând de la situaţia cea mai simpla (Clasa I) şi progresând spre situaţiile
29
complexe (Clasa a IV-a). Cele patru criterii de diagnostic avute în vedere la realizarea
clasificării sunt: localizarea şi extinderea breşei, starea dinţilor stâlpi, planul de ocluzie şi starea
crestei edentate. Cele patru clase atribuite fiecărui criteriu sunt: clasa I – situaţie ideală sau cu
modificări minime, clasa a II-a – alterări medii, clasa a III-a – alterări avansate, clasa a IV-a –
afectare severă.1 (Tabel 3)

Criteriul 1: Localizarea şi extinderea breşei

Clasa I – Breşe pe o singură arcadă care includ:

- Breşa frontală maxilară care include maxim 2 incisivi;

- Breşă frontală mndibulară care include maxim 4 incisivi;

- Orice breşă laterală care include maximum 2 premolari sau un premolar şi un molar.

Clasa II – Breşe pe ambele arcade care includ:

- Breşa frontală maxilară care include maxim 2 incisivi;

- Breşă frontală mndibulară care include maxim 4 incisivi;

- Orice breşă laterală care include maximum 2 premolari sau un premolar şi un molar;

- Canin maxilar sau mandibular absent.

Clasa a III-a - Orice breşa laterală maxilară sau mandibulară care include mai mult de trei dinţi
sau de doi molari.

- Orice breşă care include mai mult de trei dinţi şi care se întinde din zona
frontală în zona laterală.

Clasa a IV-a – Breşă sau combinaţii de breşe la pacienţi cu pretenţii exagerate.

Criteriul 2 – Starea dinţilor stâlpi

Clasa I – Nu este necesară terapia preprotetică.

Clasa a II-a - Ţesuturi dure dentare insuficiente pentru realizarea unor RPF agregate
intracoronar, în unul sau două cadrane;

- Unii stâlpi necesită tratament preprotetic fix (ex: reconstituire crono

radiculară), tratament parodontal, endodontic sau ortodontic, în unul sau
două cadrane.

Clasa a III-a - Ţesuturi dure dentare insuficiente pentru realizarea unor RPF cu agregare intra
sau extracoronară – în mai multe cadrane dentare;

30
 - Toţi dinţii stâlpi necesită tratament preprotetic fix (ex: reconstituire crono
radiculară), tratament parodontal, endodontic sau ortodontic, în mai multe
cadrane.

Clasa a IV-a – Dinţii stâlpi au un prognostic rezervat

Criteriul 3 – Plan de ocluzie

Clasa I - Nu necesită terapie preprotetică;

- Clasa I Angle la nivel molar şi intermaxilar.

Clasa a II-a - Schema ocluzală necesită uşoare corecturi (prin ameloplastie);

- Clasa I Angle la nivel molar şi intermaxilar.

Clasa a III-a - Ocluzia necesită corecturi majore, dar fără modificarea DVO;

- Clasa a II-a Angle la nivel molar sau intermaxilar.

Clasa a IV-a - Ocluzia necesită corecturi majore, cu modificarea DVO;

- Clasa a II-a diviziunea 2 şi a III-a Angle la nivel molar şi intermaxilar.

Criteriul 4 – Situaţia crestei edentate

Clasa I - Înălţimea mandibulei > 21 mm, în zona cea mai puţin înaltă;

- Creasta maxilară care rezistă mişcărilor verticale şi orizontale ale bazei protezei.

Clasa a II-a - Înălţimea mandibulei 10 - 20 mm, în zona cea mai puţin înaltă;

- Creasta maxilară care rezistă mişcărilor verticale şi orizontale ale bazei

protezei, iar vestibulul în zona laterală are adâncime mică.

Clasa a III-a - Înălţimea mandibulei 11-15 mm, în zona cea mai puţin înaltă;

- Creasta maxilară opune rezistenţă mică mişcărilor orizontale ale bazei

protezei, iar vestibulul în zona frontală şi laterală are adâncime mică.

Clasa a IV-a - Înălţimea mandibulei < 1 mm, în zona cea mai puţin înaltă;

- Creasta maxilară şi bolta palatină nu opun nici o rezistenţă mişcărilor bazei

protezei.

ACP a stabilit câteva reguli necesare pentru aplicarea clasificării. Când criteriile de diagnostic
în cazul unui pacient se situează în clase diferite, atunci criteriul cel mai complex dă clasa
edentaţiei. Solicitările estetice deosebite cresc complexitatea clasei (în cazul claselor I şi a II-
a). Prezenţa DTM creşte complexitatea clasei (în cazul claselor I şi a II-a). Dacă arcada
superioară este edentată total iar cea mandibulară parţial, atunci fiecare este încadrată în
31
clasificarea proprie. Atunci când mandibula este edentată total iar maxilarul prezintă o
edentaţie parţală sau o arcadă integră se incadrează în clasa a IV-a datorită complexităţii
situaţiei. Bineînţeles că tratamentul preprotetic poate modifica clasa în care se încadrează iniţial
edetaţia.

TABEL 3. Clasificarea ACP

Criterii Clasa I Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a

Localizarea şi extinderea breşei

Pe o singură arcadă X

Pe ambele arcade X

Breşă întinsă (> 3 dinţi X

absenţi)

Prognostic rezervat X

Defecte maxilo-faciale X
congenitale sau dobândite

Starea dinţilor stâlpi

Integrii sau uşor afectaţi X

Afectare medie X

Afectare avansată X

Compromişi X

Plan de ocluzie

Ideal sau cu uşoare X

modificări

Afectare medie X

Afectare avansată X

32
 Compromis – cu X
modificarea DVO

Situaţia crestei edentate

Clasa I X

Clasa a II-a X

Clasa a III-a X

Clasa a IV-a X

Situaţii cu prognostic rezervat

Manifestări orale severe ale X

unor boli sistemice

Diskinezie şi/sau ataxie X

maxilo-mandibulară

Pacient refractar X

Bibliografie

1
Bratu D, Bratu Em, Antonie S. Restaurarea edentaţiilor parţiale prin proteze mobilizabile. Editura Medicală
Bucureşti 2008; 143-145.

33