CURS 6

PATOLOGIA ORALĂ LA COPII ȘI ADOLESCENȚI - PARTEA a II-a

CUPRINS

12. Leziuni papilare

13. Leziuni mezenchimale (pseudotumori)
14. Chisturile ţesuturilor moi
15. Chisturile odontogene
16. Tumori odontogene

12. Leziuni papilare

12.1.Papilomul
Clinic se prezintă sub forma unei tumori cu baza largă sau pediculată, cu suprafaţă
rugoasă, de culoare albă sau roz, de regulă solitară şi asimptomatică.
Localizarea poate fi la nivelul palatului, buzelor sau faţa dorsală a limbii.
Tratamentul constă din excizie chirurgicală.
Diagnosticul diferenţial se face cu: veruca vulgaris, fibromul cu celule gigante.

12.2.Veruca Vulgaris
Clinic, veruca vulgară seamănă cu papilomul, dar poate fi multiplă şi este cauzată de
un papovavirus, iar localizarea predilectă este pe buze. Se întâlneşte la copiii care îşi sug
degetele, limba sau îşi muşcă unghiile. Uneori formațiunea regresează spontan, iar dacă nu,
se excizează.
Diagnosticul diferenţial se face cu: papilomul, condyloma acuminatum.

12.3.Condyloma Acuminatum
Clinic seamănă cu papilomul, dar leziunile sunt multiple şi au tendinţa de a se extinde
rapid şi de a conflua. În etiologie este incriminat tot un papovavirus, iar localizarea este pe
faţa dorsală a limbii, mucoasa orală, palat, gingie; este o boală cu transmitere sexuală, motiv
pentru care poate apare şi în regiunea anală. Apare frecvent după pubertate.
Tratamentul constă în excizie chirurgicală, dar recidiva este destul de frecventă.
Diagnosticul diferenţial: veruca vulgaris, papilomul.
 13.Leziuni mezenchimale (pseudotumori)
13.1.Granulomul piogenic
Granulomul piogenic reprezintă cea mai comună hiper-reacţie de granulaţie, a
ţesutului la o iritaţie mecanică moderată; apare cu predilecţie la sexul feminin, în special în
perioada modificărilor hormonale din pubertate.
Clinic se prezintă sub forma unei mase nodulare bine conturate, sesilă sau pediculată,
netedă sau lobulată, adesea ulcerată sau acoperită de membrane albicioase. Dacă forma
nodulară se păstrează, consistenţa este moale, nedureroasă; creşte rapid şi poate sângera
spontan. Localizarea este pe gingie, buze, limbă.Tratamentul constă din îndepărtarea cauzei
iritative şi excizie chirurgicală.
Diagnosticul diferenţial se face cu: fibromul de iritaţie, granulomul cu celule gigante
periferice, parulis.

13.2. Fibromul de iritaţie (hiperplazia inflamatorie fibroasă)

Fibromul de iritaţie este o leziune comună reactivă a cavităţii orale întâlnită la copii;
apare cu predilecţie la sexul feminin.
Clinic se prezintă sub forma unei tumori bine circumscrise, pediculată sau sesilă, cu
suprafaţa netedă sau granulată, consistenţa fermă şi de aceeaşi culoare cu mucoasa
înconjurătoare; evoluează asimptomatic.
Localizarea este la nivelul buzelor, mucoasei orale, limbii sau palatului.
Tratamentul constă din îndepărtarea factorului iritativ şi excizie chirurgicală.
Diagnosticul diferenţial: granulomul piogenic, granulomul cu celule gigante
periferice.

13.3.Granulomul cu celule gigantice periferice

Clinic se prezintă sub forma unei formaţiuni tumorale bine circumscrisă, netedă sau
ulcerată cu consistenţa spongioasă sau fermă, asimptomatică şi de culoare roşie sau roşu-
albăstrui. Localizarea este preponderentă la nivelul gingiei din regiunea anterioară a
maxilarului sau mandibulei.
Semnificaţia pediatrică este legată de tulburări în erupţia dinţilor sau migrări dentare.
Tratamentul constă din excizie adâncă cu includerea periostului şi îndepărtarea
factorului local iritativ; dacă excizia nu a fost completă, are tendinţă la recidivă.
Diagnosticul diferenţial: granulomul piogenic, fibromul osifiant periferic.

13.4. Epulisul congenital al nou-născutului

Reprezintă o reacţie non-neoplazică sau degenerativă, care îşi are originea probabil
din celulele mezenchimale. Apare la naştere, cu predilecţie la fete şi exclusiv pe creasta
alveolară a maxilarului sau mandibulei şi poate determina probleme respiratorii.
Clinic se manifestă sub forma unei tumori solitare de la câţiva milimetri până la 1-2
cm, pediculată, asimptomatică, de coloraţie normală sau roşie, cu suprafaţa netedă, putând fi
hemoragică sau ulcerată.
Tratamentul este chirurgical (excizie) sau electrochirurgical.
 Diagnosticul diferenţial: granulomul piogenic, granulomul cu celule gigante,
hemangiom.

13.5. Hemangiomul
Hemangiomul apare (sau este depistat) în primul an de viaţă, cu predilecţie la fete.
Clinic se manifestă printr-o tumoră bine circumscrisă sau difuză, lobulară sau cu
suprafaţa netedă, pedunculată sau sesilă, de culoare roşu închis-albăstrui; consistenţa este
moale, compresibilă, asimptomatică.
Localizarea poate fi pe buze, palat, mucoasa orală, iar complicaţia frecventă este
hemoragia prin diferite traumatisme.
Diagnosticul diferenţial se face cu: limfangiomul, hematomul, mucocelul.

13.6.Limfangiomul
În majoritatea cazurilor depistarea limfangiomului se face în al doilea an de viaţă şi nu
prezintă o predilecţie sexuală.
Clinic putem spune că este similar hemangiomului, dar culoarea este uşor albăstruie
sau normală, translucidă, cu consistenţă crescută. Ca şi hemangiomul, poate genera
macroglosie şi macrocheilie, crescând rapid în dimensiune în cursul infecţiilor căilor
respiratorii şi în perioada ciclului menstrual.
Localizarea este la nivelul limbii, mucoasei orale sau planşeului bucal.
Tratamentul constă ca şi în cazul hemangiomului în excizie chirurgicală în măsura în
care este posibil, într-un serviciu de specialitate.
Diagnosticul diferenţial se face cu : hemangiomul, mucocelul.

14.Chisturile ţesuturilor moi

14.1.Mucocelul
Mucocelul este un chist mucos cu originea în glandele salivare mici sau ducturile lor,
fiind cel mai comun chist oral al ţesuturilor moi (Pinkham JR., Rock WP., Scully C.). El
apare spontan şi atinge dimensiunea finală. Există două tipuri de mucocel:
⬧ Mucocelul extravazat (80%), care apare prin ruptura ductului unei glande, în urma
unui traumatism;
⬧ Mucocelul retenţional (mai rar), care apare prin obstrucţia ductului generată de
infecţii sau calculi.
Clinic apare sub forma unei formaţiuni sferice, mobilă, fluctuentă, de dimensiuni variate,
translucidă, de culoare albăstruie. Localizarea este la nivelul buzei inferioare (cel mai
frecvent), mucoasei bucale, feţei ventrale a limbii, planşeului bucal.
Tratamentul constă în:
▪ excizie chirurgicală sau marsupializare dacă este extins;
▪ criochirurgie.
Diagnosticul diferenţial: hemangiom, limfangiom, lipom.
 14.2.Ranula
Ranula reprezintă o varietate de mucocel, localizat exclusiv în planşeu; el creşte din
ductul glandelor submandibulare, sublinguale sau al glandelor salivare accesorii ale
planşeului bucal.
Clinic se prezintă ca o masă lucioasă, fluctuentă, nedureroasă, lateral de frenul
lingual; când atinge dimensiunile de l-2 cm, poate da tulburări de deglutiţie şi fonaţie.
Tratamentul constă din excizie chirurgicală profundă, deoarece are tendinţă la
recidivă.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
• chistul limfo-epitelial;
• chistul dermoid;
• abcesul planşeului;
• hemangiom.

14.3.Chistul gingival al nou-născutului

Chistul gingival al nou-născutului poate apare solitar sau multiplu, sub forma unor
noduli la nivelul crestei alveolare. Se mai numeşte "perlă Epstein" sau "nodul Bohn" şi ia
naştere din resturi ale lamei dentare, conţinând cheratină. Nu necesită tratament, deoarece
regresează spontan.(Langlais RP., Pinkham JR.)
Diagnosticul diferenţial se face cu dinţii natali şi neo-natali.

15.Chisturile odontogene
15.1.Chistul dentiger
Chistul dentiger reprezintă cel mai comun chist al maxilarelor din perioada copilăriei
(Pinkham JR.), el apare în cazurile de erupţie întârziată şi are o creştere rapidă la aceste grupe
de vârstă; este asimptomatic, se suprainfectează mai rar, dar poate produce deplasări dentare.
Pe radiografie se observă o radiotransparenţă uniloculară în jurul coroanei unui dinte
neerupt, zona de radiotransparenţă fiind înconjurată de o margine sclerotică bine
circumscrisă.
Tratamentul constă în excizie şi chiuretaj.
Diagnosticul diferenţial se face cu: foliculul dentar hiperplazic, keratochistul
odontogen, ameloblastomul unichistic.

15.2.Chistul de erupţie
Chistul de erupţie este o variantă a chistului dentiger, asociată cu erupţia unor dinţi
temporari sau permanenţi.
Localizarea cea mai frecventă este la nivelul mucoasei vestibulare.
Clinic este bine delimitat, fluctuent, de culoare albastră sau roşu închis, nedureros.
Nu necesită tratament, decât în cazul unei suprainfecţii.
Diagnosticul diferenţial se face cu: hemangiomul, hematomul, "tatuajul cu
amalgam".
 15.3. Keratochistul
Keratochistul este un chist care produce expansiunea osoasă, cu leziuni nervoase
secundare, care se însoţesc într-o anumită, fază de dureri sau parestezii.
Localizarea este cu predilecţie în zona posterioară a mandibulei (Pindburg JJ).
Radiologic se observă o radiotransparenţă extinsă, uniloculară sau multiloculară, cu o
margine netedă sau sclerotică. Se poate însoţi de rezorbţie radiculară sau deplasare dentară.
Tratamentul constă în excizie şi chiuretaj.
Diagnosticul diferenţial se face cu alte chisturi şi în special cu ameloblastomul.

16. Tumori odontogene

16.1.Odontomul compus şi odontomul complex
Odontomul reprezintă cea mai comună formaţiune tumorală odontogenă din perioada
copilariei (Pindborg JJ., Pinkham JR.);
Odontomul compus este mai des întâlnit decât cel complex. Creşterea este lentă, cu
expansiunea crestei alveolare fiind asociat cu erupţie întârziată şi deplasarea dintelui(!ilor).
Odontoamele se localizează atât la maxilar cât şi la mandibulă, în zona molarilor de
minte şi incisivo-canină, dar şi în alte zone ale proceselor alveolare. Patogenia este incertă.
Radiologic apare sub forma unei radioopacităţi asemănătoare dintelui, înconjurată de
o radiotransparenţă bine circumscrisă.
Localizarea poate fi:
• odontomul compus - în regiunea anterioară a maxilarului este forma cea mai
frecventă;
• odontomul complex - în regiunea posterioară a mandibulei.
Tratamentul constă în extirpare şi chiuretaj, iar recidiva este rară.
Diagnosticul diferenţial se face cu: tumora adenomatoidă odontogenă, chistul
odontogen calcificat şi cheratinizat.

16.2. Ameloblastomul
Ameloblastomul, cea mai frecventă tumoră odontogenă se caracterizează clinic prin:
expansiune lentă, asociată cu deplasarea dinţilor, cu rizaliza patologică şi ulterior pierderea
lor, parestezia buzelor, perforarea corticalei şi implicarea ţesuturilor moi. Ameloblastomul
unilocular este cea mai comună formă clinică întâlnită la copii şi este cel mai puţin agresiv
(Langlai RP.). Uneori prezintă imagini "microchistice periferice", având o tendinţă de
invaziune de noi teritorii osoase. Ameloblastomul se prezintă sub trei forme: solidă, chistică
şi mixtă. Microscopic există două forme: folicular şi plexiform.
Localizarea este în zona posterioară a mandibulei.
Radiologic se observă o radiotransparenţă uni sau multiloculară în jurul coroanei
dintelui; ocazional apare aspectul de "baloane de săpun".
Tratamentul constă în excizie cu netezirea marginilor sau rezecţie în bloc, deoarece
recidiva are o rată considerabilă.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
▪ chistul dentiger;
▪ keratochistul odontogen;
 ▪ granulomul cu celule gigante centrale;
▪ mixomul odontogen.

Bibliografie

1. Alessi E et al, Oral hairy leukoplakia. J Am Acad Dermatol, 1990;22: 79-86.

2. Boghossian CS, Castro GF, Teles RP et al. Salivary microbiot of HIV-positive children and its
correlation with HIV status, oral diseases and total secretory Ig A. J Paed Dent 2008; 3: 205-216.
3. Bratu E, Glăvan F. Practica pedodontică, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara, 2005.
4. Cameron AC, Widmer RP, Handbook of Paediatric Dentistry. 3rd ed., Mosby Elsk, 2008: 169-218.
5. Cohn EA et al, Hereditary gingival fibromatosis: aggressive 2-stage surgical rejection in lieu of
traditional therapy. Annals of Plastic Surgery 2006;57(5): 557-560.
6. Coogan MM et al, Oral lesions in infection with human immunodeficiency virus. Bulletin of world
Health Organisation, September 2005;83(9).
7. Eversole LR. Clinical Outline of Oral Pathology: diagnosis and treatment. 3rd ed., Lea & Febiger,
1992.
8. Flaitz CM, Differential diagnosis of oral mucosal lesions în children and adolescents, Chapter 2, Adv
Dermatol, 2000;16: 39-79.
9. Flaitz CM, Baker KA, Treatment approaches to common symptomatic oral lesions in children. Dent
Clin North Am 2000;44: 671-696.
10. Gorlin RJ, Cohen MM Jr, Hennekam RCM. Syndromes of the head and neck, ed 4, Oxford University
Press, 2001.
11. Hakkinen L, Csiszar A, Hereditary gingival fibromatosis: characteristics and novel putative
pathogenetic mechanisms. J Dent Ress 2007;86: 25-34.
12. Langlais RP, Miller CS, Color Atlas Of Common Oral Diseases. 2nd ed. William&Wilkins, 1992.
13. Laskaris G, Oral Manifestations of Infectious Diseases, Dent Clin of North Am, 1996;40: 395-423.
14. Laskaris G, Color Atlas of Oral Diseases în children and adolescents, Thieme Stuttgart, 2000.
15. Le Breton G. Traite de semiologie et Clinique odonto-stomatologie. Ed.CdP, 1997.
16. Maxim A. Periodontologie pediatrică. Ghid clinico-terapeutic. Ed. Sedcom libris, Iaşi, 2011.
17. Neville BW, Damm DD, Allen CM, Bouquot JE. Oral and maxillofacial pathology, ed 2, Saunders,
Philadelphia, 2002.
18. Nowak AJ - Pediatric dentistry:Infancy through adolescence, Ed. Saunders, 2019, 6th edition
19. Rahn R, Schneider M, Ghahremani M. Erkrankungen und Veranderungen der Mundeschleimhaut:
Klinishe und histologishe Befunde. Hoechst Frankfurt, 1995.
20. Regezzi J A, Sciuba J. Oral Pathology: Clinical pathologic correlations. W.B.Saunders comp, 2nd ed.,
1993.
21. Sawaf MH, Ouhayoun JP. Histologie de la Muqueuse buccale normale. Rev D'odonto-Stomatologie,
tome 21, 1992;2: 85-94.
22. Scully C et al. Oral manifestations of HIV infection and their management. More common lesions. Oral
Surg Oral Med Oral Pathol, 1991;71: 167- 171.
23. Scully C, Welbury R, Flaitz C, de Almeida OP, A color atlas of orofacial health and disease in
children and adolescence, ed. 2, Martin Dunitz Ltd., London, 2002.
24. Yigit N, Aktas E, Ayyldiz A. Antifungal activity of tooth pastes against oral Candida. J Mycol Med
2008;18: 141-146.