PEDODONŢIE

Capitolul 1

Noţiuni introductive de psihologie în practica pedodontică………………....2

Capitolul 2

Distrofiile dentare ………………………………………..…………………..….6

Capitolul 3

Traumatismele dinţilor temporari……………………………………………...22

Capitolul 4

Traumatismele dinţilor permanenţi……………………………………………27

Capitolul 5

Patologia orală la copii…………………………………………………………37

1
 Capitolul 1

Noţiuni introductive de psihologie în practica pedodontică

1.1 Generalităţi
Orice activitate desfăşurată în preajma copiilor necesită cunoştinte variate legate de
abilităţile fizice şi psihice specifice vârstei.De-a lungul dezvoltării apar două nevoi
esenţiale care nu se modifică de la naştere până la maturitate :

 nevoia de a te simţi important

 nevoia de a avea relaţii afective cu ceilalţi.

1.2 Particularităţi comportamentale legate de vârsta

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta de 3-4 luni

 În primele 3-4 luni de viaţă copii devin foarte interesaţi de lumea din jurul lor,
respectiv de oamenii apropiaţi, de obiecte sau locuri cunoscute
 Adresabilitatea la medicul dentist este mai redusă dar părinţii pot primi sfaturi
referitoare la măsurile de igienă orală

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta de 6-8 luni

 Este perioada în care apar primele manifestări ale fricii şi devin conştienţi de
apariţia străinilor
 Încep să înţeleagă limbajul vorbit şi sunt capabili să citească expresia facială,
tonul vocii şi limbajul
 Implicaţii dentare :
 Sfaturi privind erupţia dentară, dentaţia şi igiena orală
 Erupţia dentară poate cauza o iritaţie locală
 În mod normal erupţia dentară nu se asociază cu fenomene acute febrile,
diaree sau eritem facial.

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta 9-12 luni

 Devine conştientă starea de permanenţă sau de existenţă a oamenilor sau
obiectelor care dispar temporar din câmpul lor vizual
 Apare starea de anxietate post-separare ce poate continua să varieze în
intensitate până la 18 luni
 Implicaţii dentare :
 Copilul mic are o abilitatea limitată de a înţelege procedurile dentare
 Examinarea orală sau unele proceduri pot fi efectuate fără sedare printr-o
înţelegere a nevoilor emoţionale şi a unei atitudini de permanentă joacă

2
  E nevoie de cooperare şi de educarea părinţilor în transmiterea unui feedback
pozitiv copilului despre experienţa dentară.

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta de 1- 3 ani

 Copii încep să-şi conştientizeze propria persoană şi independenţa personală
 Pot să devină neascultători pentru prima dată în încercarea de a evita situaţiile în
care nu deţin controlul
 Cuvântul NU devine favorit în propriul vocabular
 Implicaţii dentare:
 O bună cooperare se obţine oferindu-i posibilitatea de a face mici alegeri
 În această perioadă vorbim de un stadiu de pre-cooperare din cauza nivelului
limitat al vocabularului verbal
 Timiditatea poate fi învinsă permiţând copilului să atingă diverse obiecte din
cabinet şi să manevreze unele instrumente.

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta de 3 ani

 Copii sunt mai puţin egocentrici şi sunt încântaţi să le facă pe plac adulţilor
 În condiţii de stress preferă prezenţa unui părinte până devin familiari cu
personalul medical
 Implicaţii dentare:
Folosirea frecventă a laudei şi a poveştilor scurte în timpul manoperelor
terapeutice poate capta atenţia dar poate şi distrage atenţia de la aspectele
neplăcute.

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta de 4-5 ani

 Copii ascultă cu interes şi răspund bine la dialogul direct
 Au o atitudine plină de viaţă şi sunt creativi cu înclinaţii spre exagerare
 Implicaţii dentare:
 Copiii sunt cooperanţi dar unii pot fi sfidători şi încearcă să-şi impună punctul
de vedere.

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta de 6-8 ani

 Copii au o stabilitate în ceea ce priveşte activităţile şcolare şi devin mai
independenţi în cadrul familiei
 Această tranziţie poate influenţa comportamentul în cabinet putând cauza
anxietate şi izbucniri zgomotoase
 Implicaţii dentare :
 Este vârsta ideală la care copilul poate fi lăsat să intre singur în sala de tratament
 Tendinţa de creştere a sentimentului de frică faţă de tratament nesesită o atenţie
aparte chiar dacă pacientul în antecedente nu prezenta acest comportament.

3
  Particularităţi comportamentale legate de vârsta de 8-12 ani
 Copii fac parte dintr-un grup social larg şi sunt puternic influenţaţi de către membrii
grupului
 Apare sentimentul de jenă pe care vor încerca să-l evite cu orice preţ
 Copii vor învăţa să-şi ascundă unele sentimente şi să adopte o atitudine cool
 Implicaţii dentare:
 Pentru a obţine informaţii trebuie răbdare şi construirea unei legături pacient-
medic
 Copiii sunt receptivi la explicaţiile privind necesitatea efectuării unei igiene
orale riguroase

 Particularităţi comportamentale legate de vârsta - adolescenţa -

 Sunt într-o călătorie de redescoperire şi astfel caută să obţină o independenţă
mai mare
 Au o atitudine de invulnerabilitate şi ca urmare cred că acţiunile lor nu vor avea
efecte adverse
 Implicaţii dentare:
 Pentru o bună cooperare e nevoie de discuţii în afara sferei medicale
 Se va accentua importanţa îngrijirii personale pentru a avea un zâmbet care
sa “ atingă ” alţi adolescenţi

1.3 Tipuri de temperament

Copilul se naşte cu un tip de temperament care influenţează personalitatea şi rămâne
pentru tot restul vieţii.
1. Temperamentul “uşor” : copiii au o reacţie pozitivă, sunt receptivi, funcţiile
corpului sunt normale, sunt flexibili şi au o atitudine pozitivă la schimbări sau situaţii
noi.
1. Temperamentul dificil : copiii sunt mai iritabili, au o atitudine dificilă, funcţiile
corpului sunt neregulate, au nevoie de mai mult timp pentru activităţi de rutină.În
cazul acestor copii e nevoie de o atitudine înţelegătoare dar autoritară.
2. Temperamentul lent : copiii au un comportament timid, iniţial sunt lenţi în a se
adapta noii situaţii dar odată ce se simt confortabil cu mediul ambiental devin
cooperanţi.În cazul acestor copii e nevoie de mult calm, răbdare şi încurajări (fără a
fi autoritari).
Aproximativ 65% dintre copii se încadrează în una din aceste 3 categorii iar restul
prezintă un temperament mixt .

1.4 Principii de comunicare verbală şi non-verbală

 Se va arăta respect pentru copil şi sentimentele lui
 Se va arăta interes pentru persoana sa ca individ
 Se vor oferi informaţii detaliate copilului şi aparţinătorilor

4
  Se vor da instrucţiuni clare în manoperele efectuate
 Se va spune copilului pe un ton plăcut ce trebuie să facă şi nu ce ar
trebui să facă
 Se va comunica cu copilul la nivelul său cognitive,emoţional sau psihic
 Se va pune accent pe comportamentul pozitiv şi se va ignora comportamentul
negativ.

1.5 Prezenţa sau absenţa aparţinatorilor în sala de tratament

 Este adecvată prezenţa unui membru al familiei pe durata tratamentului
 Aparţinătorii pot fi instruiţi de către medic cum pot fi de folos în timpul vizitei
medicale
 Dacă un părinte nu poate sau nu doreşte să participe este de dorit să rămână în
sala de aşteptare dar nu i se va interzice accesul.

1.6 Poziţia de lucru a medicului

 Iniţial se începe cu o poziţie frontală la nivelul ochilor pacientului
 Se va respecta o distanţă de aproximativ 45 cm care va fi “ invadată ” doar în
cazuri de necesitate dar e nevoie de pauze între manoperele terapeutice
 Pentru a-l calma, copilul va fi atins doar în zona umerilor sau braţelor.

1.7 Prima vizită

 Este cea mai importantă din punct de vedere psihologic
 Se va pregăti din timp în cadrul familiei şi în colectivitate
 Este bine ca primul contact cu medicul să aibă loc într-o ambianță cunoscută
 Este indicat să se facă după vârsta de 3 ani
 În cabinet i se va arăta instrumentarul, explicându-i la ce se foloseşte
 I se propune o manevră terapeutică care nu produce durere şi care trebuie
realizată imperativ
 În situații care nu reprezintă urgență, prima şedință se va limita la manevre
simple cum ar fi aşezarea în fotoliu sau „ numărarea dințişorilor ”
 Într-o situație de urgență se va înlătura durerea cu blândețe dar şi cu fermitate
 La sfârşitul fiecărei şedințe copilul va fi lăudat şi i se va acorda recompense.

1.8 Cheia succesului

Pentru ca medicul să câştige încrederea pacientului şi cooperarea pe termen lung
trebuie :

 Să ştie ce va face;
 Să explice ce va face;
 Să facă ce a spus;
 Să se vadă ce a făcut.

5
 Capitolul 2

Distrofiile dentare

2.1. Clasificarea distrofiilor dentare

A). După evoluţie şi aspect - Şcoala franceză (Magitot) distinge 2 clase de distrofii:

I. Distrofii primare- ce apar în perioada de formare a dintelui iar modificările devin

vizibile în momentul erupţiei dentare.
I.1. Distrofii dentare cicatriceale sau stabile
I.2. Distrofii dentare evolutive sau active – apar în dentiţia temporară şi permanentă,
au o evoluţie rapidă şi nu pot fi tratate doar conservativ.

II. Distrofii secundare : modificările apar după o perioadă de aspect normal a dintelui :
II.1. Caria circulară a frontalilor superiori
II.2. Sindromul dentar Dubreuil- Chamberdel

B). După stadiul de dezvoltare dentară :

1. Migrarea celulelor crestelor neurale în arcurile branchiale :

 Arcade dentare duble sau duplicate

2. Stadiul de formare a lamei dentare (inducţie şi proliferare) :

 Anomalii de număr
 Anomalii de mărime (geminaţia şi fuziunea)
 Odontoame
 Tumori odontogene (fibrom ameloblastic, fibro-odontom)
 Keratochist odontogenic

3. Etapa de histodiferenţiere (apar defecte de dezvoltare a ţesuturilor dentare):

 Odontodisplazia regională (odontogeneza imperfecta), este caracterizată
prin :
 Dinţi fragili
 Afectează simultan smalţul, dentina şi pulpa
 Smalţul şi dentina sunt reduse cantitativ
 Camera pulpară este largă
 Rădăcini scurte, apex deschis
 Apare mai frecvent la maxilar, la fete
 Radiografic : aspect de radiotransparenţa accentuată – “dinţii fantomă ”.

6
4.Etapa de morfodiferenţiere (anomalii de mărime şi formă):
 Macrodonţia
 Microdonţia (izolată sau în cadrul unui sindrom)
 Dens invaginatus
 Dens evaginatus
 Tuberculii suplimentari
 Cuspizi suplimentari
 Incisivii Hutchinson şi sindromul Moser
 Taurodonţia

5.Apoziţia calcară şi mineralizarea :

- la nivelul smalţului :
 Amelogeneza imperfecta
 Hipoplazia de smalţ
 Molar-incisor hypomineralization (MIH)
 Opacităţi ale smalţului
 Fluoroza dentară
- la nivelul dentinei:
 Dentinogeneza imperfecta
 Displazia dentinei
 Distrofii dentare în rahitism
 Leziuni resorbtive intracoronare pre-eruptive

6. Etapa de erupţie şi dezvoltare radiculară:

 Erupţia prematură
 Dinţii natali şi neonatali
 Erupţia întârziată
 Erupţia ectopică
 Transpoziţia
 Incluzia dentară
 Oprirea dezvoltării radiculare
 Pierderea potenţialului de erupţie

2.2. Forme clinice

2.2.1 Anomalii de număr
 Factori etiologici :
- Ereditatea
- Perturbare fizică în dezvoltarea lamei dentare
- Lamă dentară hiperactivă
- Eşec al inducţiei lamei dentare din ectomesenchim

7
Hipodonţia
Definiţie: Hipodonţia sau absenţa congenitală a dinţilor este anomalia caracterizată
printr-un deficit numeric în formula dentară.
Terminologie :
 Hipodonţia- absenţa a cel mult 5 muguri dentari;
 Oligodonţia - cel puţin 8 muguri dentari absenţi;
 Anodonţia- absenţa completă a mugurilor dentari.
Incidenţă: frecvenţa cea mai mare apare la premolarul secund inferior şi incisivul lateral
superior. Dinţii“rezistenţi” sunt incisivii centrali, caninii şi molari primi permanenţi.
Hipodonţia este asociată cu peste 50 de sindroame dintre care cele mai importante sunt
 Displazia ectodermală
 Despicaturile dento-alveolare
 Sindromul Down (trisomia 21)
 Displazia condroectodermală (Ellis –van Creveld)
Obiective terapeutice în oligodonţie şi anodonţie:
• Asigurarea funcţiilor ADM
• Păstrarea dimensiunii verticale
• Refacerea funcţiei estetice
Atitudine terapeutică: tratamentul începe la vârsta de 2-3 ani
I. Refacerea estetică a formei conice prin restaurări cu compozit ;
II. Proteze mobile care se vor schimba periodic.
Posibilităţi terapeutice în hipodonţie
 Restaurări cu compozit pe dinţii conici ;
 Protezare mobilă (croşete Adams);
 Expunerea chirurgicala a dinţilor incluşi ;
 Managementul ortodontic al diastemelor şi tremelor;
 Faţetări, coroane şi punţi de porţelan;
 Implante osteointegrate.

Hiperdonţia (dinţii supranumerari)

Definiţie: anomalia caracterizată printr-un exces numeric dentar ce poate să apară atât
în dentiţia primară cât şi în cea permanentă.
Incidenţa : reprezinta 3 % din totalul anomaliilor, băieţii fiind afectaţi de 2 ori mai
frecvent decât fetele; 90-98% apar la maxilar, în dentiţia permanentă.
Forme clinice: cel mai comun supranumerar este mesiodens-ul ce apare pe linia
mediană, palatinal şi poate îmbrăca mai multe aspecte morfologice şi localizari.Cel mai
frecvent este localizat palatinal în raport cu incisivii centrali.

8
Terminologie: mesiodens, paramolar (un molar supranumerar), distomolar,
hiperdonţie, polidonţie.

Diagnostic:
 Incluzii sau tulburări de erupţie la nivelul dinţilor temporari sau permanenţi
(frecvent erupţia întârziată a unui IC este frecvent datorată unui dinte
supranumerar);
 La un examen radiografic de rutină.
Sindroame care pot prezenta ambele anomalii de număr hipodonţie şi hiperdonţie :
 Sindromul Down (Trisomia 21);
 Sindromul oro-digito-facial ;
 Boala Crouzon ;
 Sindromul Hallermann-Streiff.
Atitudine terapeutică în hiperdonţie :
 Extracţia dinţilor supranumerari erupţi, conici;
 Dinţii supranumerari incluşi se îndepărtează chirurgical (acces dinspre palatinal).
Complicaţii secundare în cazul dinţilor supranumerari incluşi :
 Chist dentiger;
 Osificarea spaţiului pericoronar;
 Resorbţie coronară.
Diagnostic diferenţial : cu odontomul.

2.2.2. Anomalii de mărime

Macrodonţia şi microdonţia reprezintă anomalii apărute în dimensiunea dintelui.
Modificările se produc în etapa de apoziţie a matricei organice şi pot fi generalizate sau
localizate.
Macrodonţia
Definiţie : orice dinte ce prezintă o dimensiune mai mare decât cea normală (se
calculează suma incisivă).
Terminologie : megadonţie, megalodonţie, gigantism.
Frecvenţa : este de 1,1 % la dinţii permanenţi, apare mai frecvent la băieţi.
Etiologie :
 tulburări hormonale în special la nivelul glandei pituitare (gigantism), sindrom
KBG ( forma generalizată adevarată).
 dimensiunea oaselor maxilare şi a proceselor alveolare este mai mică decât
normal (macrodonţia falsă)
 unele sindroame - sindromul KBG (macrodonţia localizată).
Atitudine terapeutică :
 se efectuează stripping pentru a reduce dimensiunea dentară;
 reconstrucţie cu compozit pe hemiarcada opusă pentru a echilibra arcada;
 Extracţie şi restaurare protetică.

9
Microdonţia
Definiţie : este anomalia caracterizată printr-o dimensiune mai mică a unui dinte decât
cea normală.
Terminologie : nanism dentar, dinţi în formă de ţăruş.
Frecvenţa : apare mai frecvent la dinţii permanenţi, la fete.
Localizare:
 Molarii 3 superiori;
 Incisivii laterali superiori ;
 Dinţi supranumerari.
Etiologie :
 Anomalii congenitale (displazia ectodermală);
 Microdonţia generalizată : nanism pituitar (rar) cȃnd dinţii au formă normală;
 Microdonţia falsă : în cazul unor dimensiuni mai mari a oaselor maxilare.
 Anomalii congenitale:
 Microsomia hemifacială
 Sindromul Down (trisomia 21) - incisivi laterali în formă de ţăruş;
 Displazia ectodermală;
 Displazia condro-ectodermală ( sidromul Ellis–van Creveld).
Atitudine terapeutică :
 Restaurări cu compozit sau faţetări cu porţelan;
 Tratament ortodontic şi aliniere după extracţia dintelui nanic.
Geminaţia şi fuziunea
Definiţie : Geminaţia şi fuziunea sunt anomalii dentare izolate ce apar în etapa de
proliferare şi se caracterizează printr-o dimesiune coronară crescută (“dinte dublu”).
Frecvenţa : sunt mai frecvente în dentiţia temporară;
Consecinţe : întârzierea erupţiei dintelui succesor sau hipodonţia dintelui permanent.
 Fuziunea :
Definiţie : unirea la nivelul dentinei a doi muguri dentari aflaţi în curs de dezvoltare.
Incidenţa : este de 0,5% , mai frecventă în dentiţia temporară.
Clinic: coroană largă, bifidă, cu 2 camere pulpare dar în multe cazuri radiografic se
observă doar o cameră ceea ce face dificil diagnosticul diferenţial cu geminaţia.
Fuziunea cu un dinte supranumerar nu va afecta numeric formula dentară.
 Geminaţia
Definiţie : reprezintă încercarea de diviziune a unui mugure dentar.
Incidenţa : este mai frecventă în dentiţia temporară;
Clinic : se observă o coroană bifidă cu o singură cameră pulpară iar formula dentară
este completă.
Diagnosticul diferenţial se face :

10
  clinic : numărând dinţii din seria normală - în cazul fuziunii sunt mai puţini;
 radiografic : în cazul geminaţiei, dintele dublu are un singur canal radicular.
Atitudine terapeutică:
 Sigilarea timpurie a zonei de fuziune (şanţul central) deoarece este predispus la
apariţia proceselor carioase;
 Separare chirurgicală, aliniere ortodontică şi restaurare coronară ;
 Modelare şi restaurare coronară în cazul dinţilor permanenţi geminaţi;
 Extracţie cu separare chirurgicală şi replantare.
Concrescenţa
Definiţie : reprezintă unirea a doi dinţi doar la nivelul cementului;
Etiologie : traumatisme, procese inflamatorii sau malpoziţia dintelui adiacent;
Frecvenţa : cel mai frecvent apare la adulţi şi afectează molarii doi şi trei maxilari.

2.2.3. Anomalii de formă

Dens invaginatus
Definiţie : anomalia caracterizată prin prezenţa unei formaţiuni cu aspect dentar în
interiorul altui dinte.
Terminologie : dens in dente, odontom invaginat;
Frecvenţa : apare mai frecvent la incisivii laterali superiori şi la băieţi.
Etiologie : apare prin invaginarea epiteliului adamantin intern;
Clinic : există risc de apariţie a unui proces carios şi de afectare pulpară din cauza
absenţei complete sau prezenţei unui strat deficitar de smalţ-dentină în porţiunea
invaginată
Consecinţa: apar complicaţii infecţioase pulpare şi periapicale.
Atitudine terapeutică :
 Sigilarea posteruptivă a feţei palatinale;
 Dacă apare un proces carios se efectuează o preparare minimală a unei cavităţi
şi restaurare cu compozit;
 Tratament endodontic;
 Extracţie în cazul în care nu se poate efectua tratamentul endodontic.
Dens evaginatus
Definiţie: anomalia caracterizată prin prezenţa unei formaţiuni cuspidate pe suprafaţa
ocluzală a unui premolar sau incisiv .
Frecvenţa : apare frecvent bilateral la mandibulă în zona laterală, mai frecvent la fete;
Terminologie : premolar Leong, premolar tuberculat, cuspid interstiţial;
Clinic: porţiunea cuspidată poate conţine smalţ, dentină şi chiar ţesut pulpar.
Atitudine terapeutică:
 Restaurare cu compozit pentru a întări/sprijini cuspidul;
 Şlefuirea cuspidului şi restaurare coronară;
 Dacă apare o complicaţie pulpară se efectuează o pulpotomie înaltă Cvek sau o
pulpectomie înaltă.

11
Cuspidul pintene
Definiţie :este tot o formă de dens evaginatus care apare pe suprafaţa orală a incisivilor
temporari sau permanenţi.
Frecvenţa : apare mai frecvent la incisivii maxilari permanenţi, I laterali (DP) sau I
centrali (DT);
Structura: poate conţine smalţ, dentina ± pulpă;
Clinic: poate interfera cu ocluzia, se cariază repede şi determină vestibulo-versiunea
incisivilor.
Taurodonţia
Definiţie: anomalia caracterizată printr-un volum excesiv al camerei pulpare, fără a
afecta morfologia coroanei, cu extindere în regiunea radiculară.
Clinic : distanţa de la joncţiunea smalţ-cement până la furcaţie este mai mare decât
distanţa de la furcaţie la apex.
Etiologie : întârzieri sau eşec al invaginării tecii epiteliale Hertwig.
Dilaceraţia
Definiţie: este o deviaţie a rădăcinii faţă de axul dentar care apare în cursul dezvoltării
radiculare.
Frecvenţa : cel mai afectat este incisivul central maxilar.
Cauze : pot fi traumatice sau netraumatice (genetice).
Simptomatologie :
 poate erupe normal;
 întârzieri ale erupţiei dentare;
 incluzii dentare;
 malpoziţii dentare.
Diagnostic : doar prin examen radiologic.
Atitudine terapeutică : apar dificultaţi în cazul tratamentelor endodontice şi extracţiei.

2.2.4 Anomalii de structură

Factorii etiologici :
1. Congenitali
2. Neonatali
3. Postnatali
1. Congenitali :
 infecţioşi: sifilis, rubeolă, toxoplasmoza (perturbarea amelogenezei)
 metabolici : carenţa maternală de vitamina D, hipoplazii de smalţ
 fizici: iradierea gravidei (discromii, opacitatea smalţului)
 chimici: tetraciclinele (alterări structurale)
2. Neonatali:
 prematuritatea

12
  anoxia neonatală
 icterul prelungit, sindroamele hemolitice
 dispepsiile şi rahitismul, frecvente în primul an de viaţă.
3. Factori postnatali
 infecţioşi (în perioada copilăriei mici)
 factori metabolici (carenţe proteice, minerale, vitaminice)
 factori hormonali
 substanţele chimice
 factori mecanici şi fizici (traumatisme, iradieri).
1. Factori infectioşi
 bolile infecto-contagioase - cele însoţite de exantem (perturbă mineralizarea
când intervin până la vârsta de 3 ani);
 infecţia cu Salmonella produce dezechilibre hidro-electrolitice, urmate de
hipoplazii ;
 infecţia localizată la un dinte temporar → dintele Turner ce afectează PM inferiori
(25%); apar hipoplazii de smalţ pe feţele vestibulare, proximale şi ocluzale;
coroane şi rădăcini deformate.cele mai afectate grupe dentare: incisivii superiori
şi PM 2 inferiori.
2. Factori metabolici
 hipocalcemia - reducere cantitativă a ţesuturilor dure, componenta minerală fiind
păstrată;
 hipovitaminoza A- atrofierea organului smalţului;
 carenţa vitaminei C- microhemoragii în organul smalţului;
 carenţa de P scade conţinutul mineral şi afectează structura dentinei;
 carenţa vitaminei D afectează mineralizarea dentinei→smalţ hipoplazic;
3. Factori endocrini
 insuficienţa paratiroidiană în perioada de formare a matricei şi mineralizării
dentinei şi smalţului → întârzierea erupţiei;
 insuficienţa tiroidiană afectează mărimea coroanei şi întârzie erupţia dentară;
 hipertiroidia are acţiune toxică celulară generală şi asupra odontoblaştilor.
4. Factori fizici şi chimici
 radiaţiile ionizante
 intoxicaţia cu fluor
 tetraciclina
 stronţiul.
Anomalii de structură ale smalţului
Definiţie : sunt anomalii care vizează structura smalţului.
Etiologie :
 dobândite – interacţiunea factorilor exogeni cu odontogeneza.
 moştenite - anomalii genetice.

13
a). Anomalii dobândite
 Hipoplazii - apar în etapa de formare a matricelor organice;
 Hipomineralizari - apar în etapa de mineralizare.
Caracteristici :
 interesează dinţii permanenţi, foarte rar temporarii;
 localizarea se face pe un grup sau anumite grupe dentare, niciodată pe toţi dinţii;
 formă identică pe dinţii simetrici, omologi;
 leziunea este prezentă în momentul erupţiei, fără tendinţa de evolutie şi fără
posibilitatea de a fi influenţată pe cale generală;
 defectele interesează parţial suprafaţa smalţului şi au distribuţie liniară.
Forme clinice - se pot prezenta ca :
 şir de depresiuni circulare, de adâncime variabilă dispuse pe o linie paralelă cu
marginea liberă a dintelui ;
 sistem de brazde lineare plasate la diferite nivele, paralele cu marginea liberă a
dintelui ;
 depresiuni întinse în suprafaţă care ocupă toată marginea incizală sau numai
vârful cuspidului.
Diagnostic diferenţial : diferenţierea este teoretică (nu se pot identifica clinic)
Caracteristici clinice :
 tulburările sunt asociate pentru că cele 2 etape se succed aproape una de alta;
 acţiunea de scurtă durată a factorilor etiologici determină leziuni orizontale;
 acţiunea prelungită determina leziuni extinse în suprafaţă.
Fluoroza dentară
Definiţie : este o hipomineralizare care duce la apariţia opacităţilor în smalţ.
Gravitatea tulburărilor depinde de:
 concentraţia fluorului din apa de băut,din alimente sau atmosferă;
 momentul şi durata acţiunii.
Este neobişnuit şi apare foarte rar la dinţii temporari.
 la un aport de 2-3 mg zilnic, modificarea smalţului este discretă, sub forma
unor mici pete albe interesând parţial coroana dinţilor;
 peste 3 mg zilnic, petele se extind pe toată suprafaţa dintelui devenind
evidente la examenul clinic;
 la 5 mg aport zilnic, fluoroza devine mutilantă (apar zone de smalţ rugos şi
casant) .
Discromiile dentare
Definiţie :sunt anomalii de culoare care afectează atât dinţii temporari cât şi permanenţi
Clasificare :
- după localizare:
 discromii intrinseci: sunt datorate pigmenţilor melanici, hemoragiilor
intrapulpare, terapiei endodontice, tratamentelor cu tetraciclină;

14
  discromii extrinseci : se datorează interacţiunii smalţului sau dentinei expuse
cu diferiţi agenţi cromogeni din cavitatea orală.
- după factorul etiologic :
 discromii transmise:
• În icter neonatal, pigmenţii rezultaţi din hemoliza masivă colorează galben-
verzui ţesutul dentar la nivelul liniei neonatale a dinţilor aflaţi în curs de
calcifiere;
• Porfiria eritropoietică congenitală determina o coloraţie roşie-maronie care
afectează toţi dinţii (erithrodonţia);
• Se impregnează în totalitate, smalţul, dentina şi cementul.
 discromii dobândite:
• tetraciclina formează un complex insolubil P-Ca-Te ce produce o colorare
ireversibilă a smalţului.
Coloraţii extrinseci :
• petele de fier – rezultate prin depunerea fierului din picăturile administrate
oral.Se pot îndepărta prin măsurile profilactice de igienizare oro-dentară.
Coloraţii intrinseci
Etiologie : dentina este capabilă să încorporeze orice substanţă cromatică prezentă în
circulaţia sangvină.
Smalţ : pigmentarea apare numai în etapa de calcefiere sau la nivelul defectelor de
mineralizare.
Clinic : copiii care au primit medicaţie cu tetraciclină în perioada calcefierii dinţilor
temporari sau permanenţi (sub 7 ani) prezintă o culoare galben – brună sau nuanţe de
la gri la negru.Profunzimea pigmentării depinde de doza/kg corp şi nu de durata
administrării.

Distrofii dentare complexe

Definiţie : afectare simultană a formei, dimensiunii şi structurii la nivelul aceluiaşi dinte.
1. Sindromul dentar Hutchinson
2. Sindromul dentar Moser
1. Sindromul dentar Hutchinson
Factori etiologici:
 luess congenital-este însoţit de surditate labirintică şi cheratită parenchimatoasă
 rahitismul sever din primul an de viaţă.
Localizare : la nivelul incisivilor centrali superiori permanenţi, rar la incisivii laterali
Clinic:
 coroană redusă ca volum;
 formă de şurubelniţă sau butoiaş, cu marginea incizala mai îngustă decât coletul;
 smalţ rugos, friabil, uşor detaşabil;
 axul longitudinal – convergent spre ocluzal.
2. Sindromul dentar Moser

15
Localizare : la nivelul molarilor primi permanenţi
Etiologie: rahitism sever postnatal
Clinic :
 colet de aspect normal iar cuspizii au smalţul subţire, rugos, friabil colorat cu
pigmenţi salivari;
 se abrazează repede lăsând insule de dentină separate de punţi de smalţ;
 frecvent se asociaza cu ocluzia deschisă.

Atitudine terapeutică în anomaliile de structură

 În cazul petelor şi opacităţilor există mai multe soluţii terapeutice :
 discromiile extrinseci pot fi îndepărtate prin periaj profesional cu materiale
abrazive;
 discromiile medii pot fi influenţate cu agenţi de albire pe bază de peroxid de
hidrogen (38 %);
 discromiile intrinseci, dacă sunt superficiale, pot fi îndepărtate cu ajutorul tehnicii
de microabraziune.
 Microabraziunea
- Mecanism: presupune îndepărtarea stratului opac de smalţ cu aspect
modificat ;
- Dezavantaj : creşte porozitatea smalţului care devine vulnerabil la substanţele
cromogene şi poate afecta structura smalţului şi a ţesutului parodontal.

Atitudinea terapeutică în hipoplazie şi hipomineralizare:

Aspect : - în hipoplazie – smalţul este dur şi are un aspect sticlos;
- în hipomineralizare- se desprinde cu uşurinţă şi rămân defecte vizibile;
 defectele hipoplazice se pot restaura cu compozit după îndepartarea petelor sau
a reziduurilor organice;
 în cazul molarilor hipoplazici se pot face restaurări cu ionomeri de sticlă (pe
molarii în curs de erupţie) sau se aplică coroane metalice;
 evaluarea complexă a molarilor în colaborare cu un ortodont până la 8 ani;
 după terminarea creşterii se realizează restaurări protetice.
Molar-incisor hypomineralization (MIH)
Definiţie : anomalia caracterizată printr-o afectare a calităţii smalţului care poate fi iniţial
normal, cu variaţii de la opacităţi localizate până la opacităţi cu coloraţii, slab calitativ
până la pierderi de substanţă posteruptive. Această anomalie afectează obligatoriu unul
sau mai mulţi molari primi permanenţi, opţional incisivii permanenţi şi deasemenea, pot
fi afectaţi şi molarii secunzi temporari.

Factori etiologici :
 factori de agresiune în trimestrul al III-lea de sarcină sau în primul an de viaţă al
copilului (de la naştere - 24 luni)

16
  există o tendinţă de transmitere familială dar factorii de mediu joacă un rol mai
important decât cei genetici: greutatea mică la naştere, anoxia, probleme
respiratorii, deficit de Ca dau P, rahitism, boli febrile.
Frecvenţa : 10 -15 %, medie de 5 %, poate afecta şi molarii II temporari (6%)
Clinic :
 afectarea a unul sau mai mulţi molari primi permanenţi ± unul sau mai mulţi
incisivi;
• smalţul este moale, friabil şi se desprinde cu uşurinţă;
• dinţii afectaţi sunt foarte sensibili din cauza porozităţii smalţului;
• anxietate crescută.
Atitudine terapeutică :
 molarii aflaţi în curs de erupţie se pot sigila cu CIS cu vâscozitate scazută;
 coroane metalice pe molarii afectaţi ca tratament temporar pâna la restaurarea
protetică;
 extracţie (în colaborare cu ortodontul).
Anomalii de structură ale smalţului induse genetic
Caracteristici :
 anomalii de structură induse genetic;
 se transmit autozomal dominant;
 leziunile se extind la toate grupele dentare;
 debutează imediat după erupţie;
 evoluează progresiv până la distrugerea părţii coronare.

Amelogeneza imperfecta (AI)

Definiţie : termenul se referă la defectele de smalţ moştenite atât în dentiţia temporară
cât şi permanentă şi se datorează unui defect genetic care perturbă etapele
histodiferenţierii şi/sau funcţia organului smalţului.
Terminologie : “dinţii cafenii”
Clinic : smalţul este modificat atât ca şi culoare cât şi ca aspect.
Aspect radiologic : se observă subţierea stratului de smalţ pe suprafeţele ocluzale şi
marginile incizale ale frontalilor.
Clasificarea : se face pe baza modului de transmitere şi a fenotipului, astfel avem trei
tipuri principale (după Weinmann şi Broock) :
 Amelogeneza imperfectă hipoplazică
 Amelogeneza imperfectă hipomatură
 Amelogeneza imperfectă hipomineralizată/ hipocalcifiată
 Forma hipoplazică
Clinic :
 se caracterizează prin reducerea matricei organice a smalţului prin insuficienta
sa producţie (modificare identică şi în forma hipomatură) dar care este normal
mineralizată;

17
  suprafaţa smalţului este netedă sau rugoasă (cu depresiuni, şanţuri);
 smalţ subţire, aspru;
 forma dintelui înainte de erupţie conică sau cilindrică;
 atriţia şi abrazia suprafetelor ocluzale şi a marginilor incizale se realizează mai
rapid decât normal;
 nu există puncte de contact între dinţi;
 întârzieri în erupţie;
 resorbţii la dinţii neerupţi;
 ocluzie deschisa anterioară în 50 % din cazuri;
 radiografic : se distinge greu smalţul subţire de dentină.
 Forma hipomineralizată - cea mai frecventă tulburare a mineralizării smalţului !
Clinic :
 culoarea coroanei: alb-opac la erupţie, galben-maroniu, cafeniu, mai târziu;
 suprafaţa smalţului mată, rugoasă, cretoasă;
 smalţ subţire, atriţia şi abrazia crescută;
 smalţul se desprinde uşor şi lasă dentina expusă;
 depuneri masive de tartru supragingival;
 pot să apară focare de resorbţie la dinţii neerupţi;
 dentina şi cementul sunt normale.
Radiologic : se diferenţiaza greu smalţul de dentina din cauza gradului redus de
mineralizare al smalţului ; aspect normal al camerei pulpare şi rădăcinilor.
Obiective terapeutice :
 diagnostic precoce cu stabilirea modului de transmitere genetică;
 evaluare ortodontică timpurie;
 păstrarea molarilor cu restaurarea lor pentru a păstra dimensiunea verticala de
ocluzie;
 refacerea aspectului estetic.
Mijloace de tratament :
 restaurări cu compozit pe zona frontală;
 faţete de compozit;
 coroane metalice sau onlay-uri pe molari ;
 restaurări protetice după terminarea creşterii ;
 tratament ortodontic.

Dentinogeneza imperfecta(DI)
Definiţie: este o anomalie genetică caracterizată prin apariţia unor tulburări în
activitatea odontoblaştilor.
Frecvenţa : apare mai frecvent decât amelogeneza (1:6000) şi interesează ambele
dentiţii.
Terminologie : “dentina opalescentă ereditară ”

18
Caracteristic: se poate asocia cu osteogeneza imperfecta (OI), ambele anomalii avȃnd
transmitere autosomal dominantă.
Clinic : cele două forme sunt identice la nivel dentar dar uneori în cazul pacienţilor cu
OI; dentina poate avea un aspect normal.Prezenţa OI trebuie căutată şi diagnosticată la
copii cu dentinogeneza imperfecta.
 Osteogeneza imperfecta (OI)
Definiţie : este o anomalie genetică determinată de o mutaţie la nivelul genelor 7 şi 17
responsabile de producerea colagenului tip I.
Caracteristici de bază :
 sclere albastre;
 fragilitate osoasă;
 pierderea progresivă a auzului ;
 modificări dentinare.
Aspect clinic în DI :
 dinte cu aspect caracteristic: după erupţie, smalţul se fisurează şi se detaşează
începând de la marginea incizală sau ocluzală;
 dentina expusă se abrazează rapid, dinţii par şlefuiţi, apoi ajung resturi radiculare
de culoare brună, negricioasă;
 culoarea caracteristică gri-albăstrui perlată se datorează obstruării camerei
pulpare prin depunere de dentină secundară;
 dentina este foarte moale din cauza unei cantităţi de dentină interglobulară care
este hipomineralizată;
 dinţii devin vulnerabili la procesele carioase;
 frecvent poate să apară sensibilitate, durere;
 afectează pulpa dentară dar patologia periapicală este rară.
Radiografic :
 camera pulpară şi canalele radiculare sunt mici sau absente prin depunerea
dentinei secundare, ceea ce explică evoluţia asimptomatică;
 rădăcini scurte, înguste;
 dinţii au aspect de “lollipop”.
Forme clinice în dentinogeneza imperfecta:
1. Displazia Capdepont (dentina opalescentă)
2. Aplazia dentinei ( “dintele coajă”)
3. Melanodonţia Beltrami
4. Odontodisplazia regională (vezi pag. 6)
Obiective terapeutice în dentinogeneza imperfecta :
 păstrarea dimensiunii verticale de ocluzie;
 protecţia zonelor laterale împotriva atriţiei prin restaurări complete;
 refacerea aspectului estetic;
 folosirea coroanelor metalice pe dinţii posteriori;

19
  restaurări provizorii cu compozit pe frontali ;
 Onlay-uri metalice turnate pe dinţii posteriori .
Displazia dentinară
Tipul I radicular
 este o entitate diferită de dentinogeneza imperfecta, descrisă ca “dinţii fără
rădăcină” ;
 se transmite autozomal dominant şi afecteaza ambele dentiţii.
Clinic: coroane cu aspect normal dar cu rădăcini foarte scurte sau absente, pierderi
dentare precoce.
Tipul II coronar
 este considerată o variantă a dentinogenezei imperfecte;
 dinţii temporari au un aspect coloristic de “chihlimbar”;
 sunt predispuşi la uzură cu pierderea smalţului şi au aspect de “dinte coajă”;
 prezintă coroana şi rădăcina de aspect normal.
Atitudine terapeutică :
 igiena orală riguroasă ;
 fluorizări topice.
Tip I : coroane metalice care să protejeze ţesuturile dentare şi tratament endodontic
precoce dacă nu există obliterare pulpară avansată.
Tipul II – similar cu dentinogeneza imperfecta

2.2.5 Distrofii dentare secundare (progresive)

Definiţie : reprezintă tipare neobişnuite ale cariei dentare.
Caracteristici generale:
 la erupţie dinţii au aspect normal;
 debut în zone neobişnuite;
 modificările apar la distanţă de momentul erupţiei;
 evoluţie rapidă în suprafaţă şi profunzime;
 fără semne clinice subiective;
 fără răspuns la terapia obişnuită.
Factori etiologici : factori exogeni, fără legătură cu perioada formativă a dinţilor.
Forme clinice :
1. Sindromul dentar Dubreuil-Chambardel (la dinţii permanenţi)
2. Caria circulară a frontalilor superiori (la dinţii temporari ).
1. Sindromul dentar Dubreuil-Chambardel
Caracteristici :
 localizare selectivă la nivelul frontalilor superiori permanenţi;
 debut la 8-9 ani sub forma unor leziuni vestibulare galopante;
 extindere şi la celelalte grupe dentare.
2. Caria circulară a frontalilor superiori (Caria Severă Precoce a Copilăriei)
Terminologie : carie galopantă sau carie de biberon.

20
Clinic :
 debut la 1,5-2 ani pe dinţi cu aspect normal la erupţie;
 iniţial apare o coloraţie brună a smalţului la colet ce se extinde ca un brâu
circular în suprafaţă, mai puţin în profunzime;
 evoluţie rapidă spre complicaţii periapicale;
 se poate extinde la toţi dinţii;
 este simetrică şi interesează în ordine incisivii superiori, caninii superiori, incisivii
inferiori şi mai rar molarii temporari;
 copilul este adus la cabinet târziu, în faza de bonturi radiculare sau complicaţii
periapicale ce necesită tratamente endodontice complexe.
Etiologie :exces de glucide, tetine îmbibate în miere şi în sucuri dulci, lipsa igienei orale

2.2.6 Pierderea de substanţă dentară

1. Atriţia dentară
2. Eroziunea dentară
3. Abrazia dentară
4. Pierderi de substanţă determinate de dietă, obiceiuri vicioase sau factori de
mediu
Eroziunea de smalţ
Caracteristici : are o prevalenţă crescută la copii şi adolescenţi, mai ales în rȃndul
celor cu statut socio-economic modest.
Etiologie : consumul excesiv de sucuri de fructe şi sucuri acidulate.
Atitudine terapeutică:
 profilaxia eroziunilor;
 stoparea sau reducerea expunerii la factorul etiologic;
 reducerea duratei de expunere;
 modificarea metodei de expunere;
 clătirea cavităţii bucale cu apă;
 igiena orală riguroasă.

21
 Capitolul 3
Traumatismele dinţilor temporari

Etiologie : cel mai frecvent se produc prin:

 căderi spre anterior (0-5 ani)
 accidente de joacă (între 5-10 ani)
 accidente auto (lipsa scaunului de copii)
 violenţa domestică .
Frecvenţă : vârsta critică este de 2-4 ani, mai frecvente la băieți decât la fete (2 :1)
Localizare : dinţii implicaţi cel mai frecvent sunt cei din regiunea incisivă superioară :
 incisivii centrali maxilari ;
 foarte rar caninii ;
 rar inferiorii ;
 rar molarii (mecanism indirect).
Caracteristici : particularităţile anatomice (coroane scurte, globuloase, rădăcini în
resorbţie) ale dinţilor temporari fac ca :
 fracturile dentare să fie rare ;
 predomină luxaţiile şi intruziile datorită structurii osului maxilar la copii ;
 forma clinică specifică dinţilor temporari este luxaţia cu intruzie.
Examenul clinic în urgenţă
 prima şedinţă : în urgenţă consultaţia poate fi dificil de realizat, copilul este
agitat, prezintă hemoragii, plăgi şi edeme ale părţilor moi ;
 tratament în urgență : se face toaleta plăgii, îndepărtarea dinţilor foarte mobili,
alimentaţie păstoasă, moale timp de 1 săptămână;
 revine după 1-2 zile pentru reevaluare.

A. Traumatisme ale ţesuturilor dure

1. Fracturi coronare clasa I Ellis
Definiţie : sunt fracturi coronare limitate la smalț sau cu afectarea minimă a dentinei.
Atitudine terapeutică: constă în netezirea marginilor anfractuoase, urmată de
fluorizare şi control clinic şi radiografic după 3-4 săptămâni.
2. Fracturi coronare clasa II Ellis
Definiţie : afectează smalţul şi dentina fără deschiderea camerei pulpare.
Atitudinea terapeutică constă în :
 curățarea dentinei cu ser fiziologic şi dezinfecție cu hipoclorit de sodiu;
 sigilarea dentinei expuse cu ciment ionomer (CIS) fotopolimerizabil;
 restaurare finală cu capă şi/sau compozit, coroane de zirconiu;
 control după 6-8 săptămâni şi după 1 an.
3. Fracturile coronare clasa a III-a Ellis
Definiţie : afectează smalţul, dentina şi expune pulpa dentară (apar mai rar la DT)

22
Atitudinea terapeutică este în funcţie de stadiul dentar :
 DT stadiul I/II şi fractură recentă cu deschiderea camerei pulpare - coafaj direct
sau pulpotomie vitală cu formocrezol ;
 DT stadiul II şi traumatism mai vechi cu pulpă devitală- pulpectomie (cu condiția
ca ¾ din rădăcină să fie prezente) ;
 DT stadiul III - este indicată extracţia dintelui.
Obligatoriu control periodic la 1 săptămână, 6-8 săptămâni şi 1 an.
4. Fracturi radiculare
Localizare :
 în 1/3 apicală :
 au prognostic bun;
 resorbţia radiculară se desfăşoară normal (fragmentul apical radicular se va
resorbi odată cu erupția dintelui permanent);
 dacă dintele este deplasat se va repoziționa;
 control periodic la 2-3 săptămâni clinic, iar la 6-8 săptămâni şi 1 an radiografic
 în 1/3 cervicală şi medie - este indicată extracţia.
5. Fracturile corono-radiculare
Caracteristici :
 sunt mai frecvente la dinții temporari decât la permanenţi;
 pot implica sau nu țesutul pulpar;
 dacă se prezintă la câteva zile după traumatism se poate vedea la inspecție
un polip ce separă fragmentele (apare consecutiv unui mecanism de
protecție).
Atitudine terapeutică:
 îndepărtarea fragmentului mobil dacă implicarea radiculară este redusă şi
pulpotomie
 extracția dintelui temporar.
6. Fracturile dento-alveolare
Definiţie : traumatism complex ce implică şi rebordul alveolar.
Frecvenţă : sunt mai frecvente la mandibulă unde frontalii se deplasează spre anterior.
Atitudine terapeutică:
 repoziționarea dinților împreună cu fragmentul alveolar sub anestezie loco-
regională /generală şi sutură;
 imobilizare timp de 4 săptămâni cu şină de compozit;
 control periodic la 1 săptămână, 1 lună, 3 luni şi 1 an până la exfoliere ;
 dinții foarte mobili se vor îndepărta prin secţionarea coroanei la nivelul
rebordului alveolar şi sutura fragmentului osos vestibular.
B. Traumatisme le ţesuturilor de susţinere
1. Contuzia
Definiţie : afectarea limitată a țesutului ligamentar (strivire) fără deplasare dentară.

23
Clinic : apare sensibilitate la percuţie în ax sau în ocluzie ce se datorează inflamaţiei
ţesutului periodontal şi hemoragiei.
Tratament: nu necesită tratament doar monitorizare periodică şi respectarea regulilor
de igienă orală şi alimentație moale timp de 1 săptămână care să nu solicite masticația.
2. Subluxația
Definiţie : lezarea şi ruperea limitată a fibrelor ligamentare.
Clinic :
 dintele prezintă mobilitate dar nu este deplasat ;
 apare o sângerare gingivală la scurt timp după accident ;
 sensibilitate la percuţie.
Atitudine terapeutică:
 alimentație moale timp de 1 săptămână ;
 scoaterea dintelui din ocluzie ;
 igienă orală riguroasă ;
 monitorizare periodică.
3. Intruzia
Definiţie: dispariţia parţială sau totală a dintelui de pe arcadă prin împingerea dintelui în
alveolă (infrapoziţie) ; este cea mai frecventă formă clinică de traumatism întâlnită la
dinţii temporari.
Clinic :
 vizibilitate redusă a coroanei pe arcada dentară;
 nu există mobilitate dentară ;
 apare un sunet metalic la percuţie ;
 e nevoie de examen radiografic pentru a stabili raportul cu mugurele dintelui
permanent.
Atitudine terapeutică
 dacă coroana nu mai este vizibilă în cavitatea bucală iar dintele intrudat poate
veni în contact cu mugurele dintelui permanent este indicată extracția ;
 dacă coroana este parțial vizibilă şi nu afectează mugurele, atitudinea
terapeutică este de expectativă (îşi va relua erupţia în 2-4 săptămâni) ; dacă nu
reerupe este indicată extracția ;
 dacă pe radiografie dintele permanent este afectat se va extrage ;
 dacă apar complicaţii (fistulă, radiotransparenţă apicală) se va extrage.
4. Extruzia
Definiţie : deplasarea dintelui din alveolă spre planul de ocluzie consecutiv ruperii pe o
suprafaţă extinsă a fibrelor ligamentare.
Cauza : este consecința unui traumatism cu o intensitate foarte crescută.
Clinic : apare mobilitate cu deplasare (suprapoziţia dintelui) şi sensibilitate la percuție
Atitudine terapeutică:

24
  dacă dintele nu este foarte mobil se va face repoziționare în anestezie loco-
regională prin presiune uşoară ± imobilizare timp de 7-14 zile;
 dacă dintele prezintă mobilitate accentuată se va extrage.

5. Luxația vestibulară
Definiţie: este traumatismul în care dintele temporar este deplasat spre vestibular dar
nu prezintă mobilitate.
Clinic : coroana este vestibularizată şi apare un sunet metalic la percuţie.
Atitudine terapeutică:
 se vor suprima obiceiurile vicioase de supt;
 se va evalua radiografic relaţia cu mugurele dintelui permanent ;
 dacă mugurele nu este afectat nu necesită tratament specific - dintele va fi
repoziţionat treptat de către forţa exercitată de către orbicularul buzei ;
 dacă este afectat mugurele se indică extracţia.
6. Luxația palatinală
Definiţie: este traumatismul ce produce deplasarea coroanei spre palatinal
Clinic :
 coroana dintelui traumatizat este palatinizată (palatoversiune) ;
 nu există mobilitate dentară ;
 poate să apară un angrenaj invers (traumă ocluzală suplimentară).
Atitudine terapeutică:
 repoziţionarea dentară manuală imediată în anestezie loco-regională sau topică
 sutură gingivală dacă este necesar ;
 control clinic la 2-3 săptămâni şi radiologic la 6-8 săptămâni şi 1 an.
7. Avulsia traumatică
Definiţie : pierderea completă a contactului dintelui temporar cu alveola dentară.
Clinic :
 absenţa completă a dintelui de pe arcadă ;
 alveolă goală la inspecţie şi palpare ;
 necesită confirmarea diagnosticului clinic prin examinări radiologice.
Atitudine terapeutică :
 dintele temporar avulsionat nu se reimplantează deoarece există riscul afectării
mugurelui dintelui permanent ;
 pentru restaurarea esteticii în zona frontală afectată se poate aplica un dispozitiv
mobil sau fix.
C. Complicatiile traumatismelor la dinţii temporari
 Cele mai frecvente complicaţii la nivelul dinţilor permanenţi apar după
traumatismele cu intruzie ale dinţilor temporari şi avulsii la copiii foarte mici.
 Complicaţiile asupra dinţilor permanenţi depind de :
- direcţia şi deplasarea rădăcinii dintelui temporar;

25
 - gradul de afectare alveolară;
- stadiul dezvoltării mugurelui dentar.
Cele mai frecvente complicaţii sunt :
1. Hiperemia pulpară
2. Hemoragia pulpară - coloraţia reversibilă a coroanei la 1-2 zile de la traumatism
3. Metamorfoza calcică- aspect gălbui al coroanei (în 90% din cazuri nu este
afectată rizaliza);
4. Necroza pulpară- aspect gri al coroanei după 3-4 săptămâni de la traumatism;
5. Anchiloza dentară – apare consecutiv distrucţiei ligamentului periodontal şi se
caracterizează prin infrapoziţia dintelui temporar (stoparea erupţiei şi dezvoltării
verticale) şi întȃrzieri în erupţia dintelui permanent;
6. Resorbţia inflamatorie - internă/externă apare consecutiv luxaţiei şi necrozei;
7. Afectarea mugurelui dintelui permanent – consecutiv intruziei (apar dilaceraţii,
hipoplazii de smalţ, anomalii de număr, formă, volum, tulburări de erupţie, oprirea
în evoluţie a mugurelui) dacă coroana este surprinsă în faza de formare şi
mineralizare.

26
 Capitolul 4
Traumatismele dinţilor permanenţi
Frecvenţă :
 35% dintre copii suferă un traumatism în viaţă;
 frecvenţa este aproximativ egală în mediul rural şi urban;
 la sexul masculin, procentul este mai mare (raport 2:1).
Predispoziţie:
1. Incisivi centrali superiori
2. Incisivi laterali superiori
3. Incisivi inferiori
Factori predispozanţi :
 modificări ale structurii de rezistenţă intrinsecă (carii profunde)
 tulburări de mineralizare (distrofii)
 anomalii dento-maxilare (macrodonţia, clasa II/1 Angle)
 afecţiuni ale ţesuturilor de susţinere (boală parodontală) .
Etiologie :
 accidente de joacă (cel mai frecvent)
 accidente de circulaţie (adolescenţi)
 accidente la sport (de echipă)
 lovituri directe la nivelul feţei (pumn, alte obiecte).
Alte cauze :
 copii cu tulburări neurologice (epilepsie) şi dizabilităţi mentale
 molestarea copiilor (violenţa familială, stradală)
 dorinţa de autodepăşire în adolescenţă
 cauze iatrogene (deraparea instrumentelor de extracţie).
Clasificare:
1. CORONARE:
• clasa I Ellis – fractură simplă ce nu afectează dentina;
• clasa a II-a Ellis – fractură extinsă a coroanei cu implicarea importantă a
dentinei, fără afectarea camerei pulpare;
• clasa a III-a Ellis – fractură care expune camera pulpară;
• clasa a IV-a Ellis – fractură cu pierderea în totalitate a coroanei.
2. RADICULARE
3. CORONO-RADICULARE
4. LUXAŢII
Clasificare OMS (1993)
• Clasa I- fracturi de smalţ
• Clasa II- fracturi coronare fără atingere pulpară
• Clasa III - fracturi cu atingere pulpară
• Clasa IV- fracturi radiculare orizontale (cement,dentină,pulpă)
27
 • Clasa V - fracturi corono-radiculare
• Clasa VI - luxaţii
Frecvenţa formelor clinice: la permanenţi predomină fracturile corono-radiculare din
cauza :
- raportului coroană-rădăcină scăzut
- ţesutului osos alveolar dens.
Examinarea pacientului cu traumatism : se face o anamneză scurtă :
 Când s-a produs trauma ?
 Cum s-a întâmplat ?
 Există alte leziuni asociate ?
 Ce atitudine terapeutică s-a instituit ?
 Au mai existat alte traume dentare în trecut ?
Examenul clinic :
 Examenul exo-bucal va cuprinde inspecţia şi palparea :
- ţesuturilor moi (plăgi, hematoame)
- conturului facial osos
- ATM (durere, limitarea deschiderii gurii, cracmente, crepitaţii)
- dinamica mandibulară
- examinarea zonei cervicale ( rigiditate sau durere).
 Examenul endo-bucal - trebuie să cuprindă parţile moi şi arcadele dentare în
totalitate, nu doar zona afectată de traumatism :
- identificarea şi îndepartarea unor corpi străini (fragmente dentare, de sol)
- fiecare dinte va fi evaluat prin inspecție şi palpare cu sonda
- examenul ocluziei statice.
 La inspecție se va urmări :
- prezența leziunilor intraorale la nivelul mucoasei şi gingiei
- deplasări dentare patologice şi mobilitate
- modificări ale ocluziei
 Palparea rebordului alveolar şi a scheletului facial va evalua prin palpare :
- deplasarea dentară
- mobilitatea (orizontală şi verticală) dentară
 Percuția pozitivă este un semn al inflamării ligamentului (în cazul luxațiilor)
 Teste de vitalitate
- testul termic la rece poate oferi informații utile chiar şi la dinții imaturi dar
atenţie la raspunsurile fals negative
- se preferă testul electric
- Atenţie !!!: lipsa vitalităţii nu înseamnă necroză (poate fi un şoc traumatic).
- Puls-oximetria (evaluarea saturaţiei în oxigen la nivelul pulpei).
 Transiluminarea

28
  evidenţiază fisurile; dintele suspect de fisură se iluminează dinspre palat cu
spotul de la lampa UV.
 Examene complementare
 examen fotostatic
 examenul radiologic - este de bază în diagnosticul traumatismelor:
- radiografii retro-alveolare în diverse incidenţe speciale, de regulă câte două;
- ortopantomograma (OPG)
- radiografii de torace/abdomen la pacienţii inconştienţi cu dinţi avulsionaţi
 Examenul radiologic evidenţiază:
 localizarea traumatismului
 traiectul fracturii radiculare : transversal,oblic, longitudinal, mixt
 precizează numărul şi mărimea fragmentelor dentare
 aspectul zonei periapicale
 deplasarea dentară
 prezenţa fracturilor osoase
 gradul resorbţiei/dezvoltării radiculare
 Examen neurologic: simptome specifice : cefalee, ameţeli, vomă, letargie, orientare
temporo- spaţială dificilă
 Examen ORL: epistaxis, vertij
 Semne specifice leziunilor asociate traumatismelor dento-alveolare :
 echimoza din spatele urechii (regiunea mastoidă) – indică o fractură de bază de
craniu;
 echimoza de la nivelul bărbiei – indică o fractură mandibulară ;
 echimoza din zona suborbitară asociată cu o hemoragie conjunctivală – indică o
fractură zigomatică ;
 sângerarea din meatul auditiv extern - indică o fractură condiliană ;
 hematomul sublingual – indică o fractură mandibulară (la nivelul simfizei sau în
regiunea canină).

A. Traumatismele ţesuturilor dure

1. Fisura de smalţ
Definiţie : este un traumatism fără pierdere de structură dentară.
Clinic : aspect anatomic şi radiografic normal.
Simptome subiective- este asimptomatică sau apare sensibilitate şi dureri provocate
la dulce sau rece;
Diagnostic : prin transiluminare;
Tratamentul : depinde de extinderea fisurii.
2. Fracturi clasa I Ellis
Definiţie : sunt fracturi limitate doar la nivelul smalţului.
Clinic : apare o pierdere de substanţă cu sensibilitate la stimuli externi.
Tratament :

29
  netezirea marginilor zonei de fractură;
 fluorizare pentru desensibilizare;
 control periodic al vitalităţii .
3. Fracturi clasa II Ellis
Definiţie : fractura necomplicată extinsă a coroanei cu expunerea dentinei, fără
deschiderea camerei pulpare.
Obiectiv : protecţia dentinei şi păstrarea vitalităţii pulpare !
Tratament : coafaj indirect cu hidroxid de calciu sau ionomer de sticlă, urmat de
restaurare cu compozit şi testarea periodică a vitalităţii dentare.
4. Fracturi clasa III Ellis
Definiţie : fractura complicată a coroanei cu expunerea dentinei şi deschiderea camerei
pulpare.
Obiectiv principal : protejarea şi păstrarea vitalităţii pulpare !
Atitudinea terapeutică depinde de :
 mărimea expunerii pulpare;
 timpul scurs de la traumatism;
 gradul dezvoltării radiculare;
 posibilitatea restaurării coronare.
Metode de tratament :
1. Coafajul direct :
Condiţii : se recomandă cȃnd deschiderea este limitată şi prezentarea este imediată.
2. Pulpotomia vitală/pulpotomia parţială (Cvek) - este recomandată în fracturile clasa III
Ellis la dinţii imaturi cȃnd deschiderea este mai mare (>2mm) şi prezentarea este
tardivă.
3. Pulpectomie vitală- cȃnd prezentarea este tardivă şi apexul este închis.
Tratamentele de elecţie în cazul dinţilor permanenţi tineri sunt coafajul direct şi
pulpotomia vitală.
5. Fracturi clasa IV Ellis
Definiţie : fractură extinsă cu pierderea coroanei în totalitate şi expunerea pulpei
Obiective:
 menţinerea unei zone vitale cât mai extinse din pulpa radiculară ;
 crearea unor condiţii de retenţie pentru viitoarea restaurare protetică.
Atitudine terapeutică:
 dinte cu rădăcina complet formată şi apex închis: pulpectomie şi tratament
endodontic;
 dinte cu rădăcina în curs de dezvoltare : pulpectomie vitală parţială;
 apexifiere la dinţii devitali cu apexul incomplet format;
 tratament de gangrenă, obturaţie radiculară şi reconstituire coronară la dinţii cu
apexul închis.
6. Fracturile radiculare

30
Definiţie : afectează dentina, pulpa şi cementul.
Clasificare după localizare :
 în treime apicală;
 în treimea medie;
 în treimea cervicală.
Frecvenţă :
 apar mai frecvent la copii mai mari, după terminarea dezvoltării radiculare;
 fracturile apicale sunt rare, de obicei apar la dinţii frontali ai mandibulei;
 majoritatea fracturilor radiculare sunt localizate în treimea medie.
Diagnostic clinic şi radiologic :
 dacă linia de fractură este în treimea mijlocie/cervicală, apare o mobilitate
anormală a coroanei;
 fracturile din 1/3 apicală sunt diagnosticate doar radiologic;
 uneori fracturile sunt suspectate doar pe baza pierderii vitalităţii dentare;
 pe radiografie apar linii radiotransparente oblice sau orizontale.
Atitudine terapeutică:
 repoziţionarea manuală în anestezie a fragmentului coronar şi imobilizare
funcţională timp de 3-4 săptămâni sau rigidă 2-6 luni (4 luni) dacă fractura este
localizată spre cervical.
 tratamentul endodontic se face la primele semne de necroză doar la fragmentul
coronar;
 vindecarea se realizează prin depunerea unui ţesut de reparaţie calcificat;
 dacă mobilitatea persistă după 6 luni se face imobilizare permanentă.
Control periodic : la 3, 6 săptămâni, 3 luni, 6 luni şi la 1 an.
Prognostic :
 favorabil pentru fracturile din 1/3 apicală şi medie;
 nefavorabil dacă fragmentul coronar este deplasat şi apexul este închis;
 favorabil dacă dintele este tânăr, răspunde la teste de vitalitate şi deplasarea
este sub 1mm.
7. Fracturi corono-radiculare
Definiţie : afectează smalţul, dentina şi cementul cu/fără deschiderea camerei pulpare
Clinic şi radiologic:
 apare mobilitate;
 linia de fractură poate fi oblică sau verticală;
 interesează coroana şi rădăcina simultan;
 separă dintele în două sau mai multe fragmente.
Obiectiv terapeutic principal : stabilizarea porţiunii coronare
Tratament endodontic sau chirurgical :
 îndepărtarea fragmentului coronar şi restaurare supragingivală ;
 gingivectomie, osteotomie sau extruzie chirurgicala sau ortodontică;

31
  în cazul expunerii pulpare : tratament specific în funcţie de caz.

B. Traumatismele ţesuturilor de susţinere

1. Contuzia
Definiţie- se produce o lezare, strivire a ligamentului periodontal fără deplasare şi fără
mobilitate.
Clinic : apare sensibilitate la presiune şi percuţie.
Atitudine terapeutică : dacă există simptomatologie subiectivă se scoate dintele din
ocluzie şi se recomandă alimentaţie moale timp de 1-2 săptămâni şi igienă orală
riguroasă.
2. Subluxaţia
Definiţie : este caracterizat prin apariţia mobilității dentare dar fără deplasare dentară.
Clinic : apare sângerare la nivelul şanțului gingival şi sensibilitate la percuţie.
Atitudine terapeutică : imobilizare maxim 2 săptămâni (în scopul vindecării
ligamentului periodontal), repaus alimentar (dietă moale) şi control periodic la 1, 3 şi 12
luni.
Complicaţii : necroza pulpară (rar la dinţii permanenţi tineri) .
3. Luxaţia
Definiţie : este caracterizată prin ruperea parțială a fibrelor ligamentului periodontal.
Frecvenţa : este crescută la dinţii permanenţi tineri în dentiţia mixtă datorită laxităţii
ligamentare şi rădăcinii scurte a dinţilor imaturi.
Complicaţii :
 pierderea vitalităţii pulpare din cauza comprimării pachetului vasculo-nervos şi
hemoragiilor intrapulpare;
 fractură alveolară asociată luxaţiei laterale.
 Luxaţia laterală
Definiţie : este traumatismul caracterizat prin deplasarea dintelui spre vestibular sau
oral .
Clinic : deplasarea coroanei spre vestibular sau oral fără mobilitate dentară.
Atitudine terapeutică :
 se realizează repoziţionarea manuală a dintelui şi a fragmentului alveolar în
anestezie loco-regională;
 imobilizare 2-4 săptămâni, până la 8 săptămâni cȃnd se asociază şi o fractură
alveolară ;
 vindecarea apare în aproximativ 8 săptămâni;
 la dinții imaturi nu se face depulpare dar se monitorizează periodic ;
 la dinții maturi se va face depulpare după imobilizare.
4. Extruzia
Definiţie : este o luxație dentară cu deplasarea dintelui spre planul de ocluzie .
Clinic : apare deplasarea în axul vertical al dintelui şi mobilitate.
Radiografic : se observă lărgirea spaţiului periapical.

32
Atitudine terapeutică :
 se repoziţionează manual cȃt mai rapid dintele în anestezie loco-regională ;
 se imobilizează timp de 2-3 săptămâni cu un arc flexibil şi compozit sau cu
ajutorul unui aparat ortodontic fix ;
 la dinţii maturi se face depulpare după imobilizare ;
 la dinții imaturi nu se face depulpare dar se monitorizează periodic.
5. Intruzia traumatică
Definiţie : este traumatismul în care dintele este deplasat parțial sau total în interiorul
alveolei.
Clinic : dispariţia parţială sau totală a coroanei dentare. În cazul unui traumatism sever
se poate asocia o fractură a peretelui alveolar.
Percuţie : apare sensibilitate şi sunet metalic.
Prognostic : nu este favorabil, depinde de gradul dezvoltării radiculare şi de gradul
deplasării dentare !
Complicaţii : apare frecvent necroza şi anchiloza dentară.

Atitudine terapeutică :
 dacă rădăcina este complet formată : nu se aşteaptă re-erupţia deoarece poate să
apară resorbţia radiculară şi anchiloza.Este indicată :
 extruzia ortodontică cu forţe uşoare;
 depulpare şi obturaţie cu Ledermix sau hidroxid de calciu (3 luni);
 monitorizare periodică şi examinări radiografice la 3,4,6 săptămâni, 6 luni, 1 an;
 extruzie chirurgicală doar la dinţii ce prezintă mobilitate.
 rădăcina incomplet formată:
 la dinții parțial intrudați cu rădăcina aflată într-o fază incipientă de dezvoltare se
aşteaptă re-erupția lor timp de 2-3 săptămȃni;
 extruzie ortodontică cu forţe uşoare dacă nu re-erup după 2-3 săptămâni;
 tratament endodontic doar la primele semne de necroză pulpară;
 monitorizare radiografică timp de 1 an.
 Imobilizarea dentară în luxaţii
Caracteristici :
 sistemul de imobilizare se va extinde pe 2-3 dinţi de fiecare parte a zonei
traumatizate;
 imobilizarea e dificilă în dentiţia mixtă deoarece dinţii vecini sunt frecvent
temporari globuloşi, cariaţi sau cu mobilitate fiziologică.
Condiţiile sistemului de imobilizare:
 rapid, uşor de realizat, rezistent;
 să permită mobilitatea fiziologică a dintelui afectat;
 să respecte şi să protejeze parodonţiul marginal;
 să nu producă disfuncţii ocluzale;

33
  să permită masticaţia şi igiena orală.
Tipuri de sisteme de imobilizare :
 şina de compozit;
 arc pasiv, flexibil colat cu compozit;
 ligaturi din sârmă;
 aparat ortodontic fix;
 gutiere acrilice confecţionate extemporaneu, cimentate timp 6-8 săptămâni;
Prognostic : evoluţia este cu atât mai bună cu cât leziunea este mai puţin extinsă
(deplasare redusă) şi dintele este imatur.Este favorabil dacă la 6 săptămâni după
îndepărtarea sistemului de imobilizare dintele este fixat, vital şi funcţional prin
reorganizarea sistemului ligamentar.
 Durata imobilizării :
 EXTRUZIE : 2-3 săptămâni
 FRACTURI RADICULARE : de la 3-4 săptămâni (imobilizare funcţională)
pȃnă la 2-6 luni (imobilizare rigidă).
 AVULSIE: 7-14 zile
 LUXAŢII LATERALE : 2-4 săptămâni
 LUXAŢII LATERALE CU FRACTURA ALVEOLARA : 4-6 săptămâni.
6. Avulsia (luxaţia totală)
Definiţie : este forma cea mai gravă de traumatism dar are un prognostic bun dacă se
replantează în primele 30 de minute.
Clinic : lipsa dintelui de pe arcadă şi alveolă goală după inspecţie şi palpare.Se face
diagnosticul diferenţial cu intruzia totală (prin examen radiografic).
Prognosticul : depinde de mediul în care este depozitat dintele şi de felul în care se
face manevrarea dintelui avulsionat. Medii favorabile pentru depozitarea dintelui
avulsionat :
 laptele are avantajul că este disponibil, steril şi prezintă osmolaritate bună
pentru păstrarea vitalităţii celulelor ligamentare;
 soluţie salină;
 Hanks balanced salt solution (HBSS);
 în cavitatea bucală, sublingual sau reintrodus în alveolă.
Atitudine terapeutică : dacă pacientul se prezintă imediat se poate face replantare
fără depulpare.
 Replantarea are prognostic favorabil şi există şanse mari pentru vascularizarea
ţesutului pulpar cu păstrarea vitalităţii dacă apexul e incomplet format şi
replantarea se realizeză în maxim 30 minute.
Tehnica replantării în primele 60 minute :
 dintele este spălat şi va fi manevrat doar de coroană deoarece fibrele
parodontale aflate radicular asigură succesul replantării;

34
  anestezie loco-regională;
 pregătirea alveolei prin îndepărtarea cheagurilor şi irigare cu ser fiziologic;
 dintele se inseră în alveolă fără presiune;
 imobilizare timp de 1-2 săptămâni;
 depulparea se face după o săptămână;
 la dinţii imaturi depulparea se face doar la primele semne de necroză.

Tehnica replantării după 60 minute :

 dintele este spălat şi menţinut într-o soluţie antiseptică sau cu antibiotice;
 se îndepărtează porţiunile necrozate din ligamentul periodontal;
 se face depulpare şi se aplică Ledermix timp de 3 luni;
 anestezie loco-regională;
 se curăţă alveola cu ser fiziologic, replantare şi imobilizare 7-14 zile
 depulparea se face după o săptămână;
 la dinţii imaturi depulparea se face doar la primele semne de necroză.
Complicaţii : cea mai frecventă complicaţie a replantării este anchiloza dentară definită
ca o reacţie de resorbţie progresivă a rădăcinii şi înlocuirea ei cu ţesut osos.

B. Complicaţiile traumatismelor
1. Calcifierea ţesutului pulpar
2. Hemoragia internă
3. Necroza pulpară
4. Resorbţia radiculară (externă sau internă)
5. Anchiloza dentară.
 Calcifierea ţesutului pulpar
Mecanism: proces patologic degenerativ care duce la obliterare canalului radicular şi a
camerei pulpare.Depinde de intensitatea traumatismului şi de gradul dezvoltării
radiculare.
Clinic : coroana devine galbenă, opacă;
Diagnostic : precoce pentru a iniţia tratamentul endodontic.
 Resorbţia radiculară internă
Caracteristici :
 apare consecutiv inflamaţiei ligamentului şi necrozei pulpare;
 apare frecvent după luxaţii;
 debut la câteva luni de la traumatism;
 evoluează lent sau rapid determinând perforaţia rădăcinii.
 Resorbţia radiculară externă
 apare consecutiv luxaţiilor severe în care au fost afectate structurile parodontale;
 are un mecanism inflamator şi infecţios ce determină apariţia osteoclastelor.
 Hemoragia internă
 modificarea reversibilă a culorii la 1-2 zile după traumatism;

35
  nu necesită terapie pulpară.
 Anchiloza dentară
 distrugerea ligamentului periodontal, cementul fiind în contact direct cu osul;
 apare o fuziune între osul alveolar şi suprafaţa radiculară;
 apare frecvent după intruzii şi avulsii traumatice;
 dintele îşi opreşte erupţia şi rămâne sub planul de ocluzie.

36
 Capitolul 5

Patologia orală la copii

Clasificare:
1. Variaţii anatomice normale şi anomalii de dezvoltare de etiologie necunoscută
2. Anomalii genetice
3. Leziuni traumatice şi prin agenţi chimici
4. Leziuni medicamentoase şi pigmentate
5. Leziuni orale din infecţii virale,bacteriene şi fungice
6. Aftele bucale şi cheilita angulară
7. Leziuni papilare şi mezenchimale (pseudotumori)
8. Chisturi al ţesuturilor moi şi odontogene, tumori odontogene.

1. Variaţii anatomice normale

1.Linea alba
Definiţie : este o linie albă localizată pe mucoasa bucală la nivelul planului ocluzal şi se
întinde de la comisura bucală spre posterior (M2 , M3).
Clinic: linie albicioasă roz, de consistenţa normală la palpare.
Etiologie : morsicatio bucarum.
2.Pigmentaţia orala (ephelis)
Caracteristic : depunere de melanină în cavitatea bucală.
Etiologie : diverse boli, apare frecvent la rasa negroidă.
Clinic: maculă unică sau multiplă, bine circumscrisă, maro/gri, asimptomatică;
Localizare: pe buză, palat sau gingie.
Tratament: nu necesită , nu se malignizează.
3.Leucoedemul
Definiţie: este o variantă anatomică normală a mucoasei orale dată de îngroşarea
epiteliului.
Etiologie: apare frecvent la rasa indiană, se dezvoltă cu vârsta.
Clinic: mucoasa este opalescentă sau alb-gri, bilateral iar aspectul dispare după
destinderea mucoasei.
Tratament : nu necesită.
4.Granulele Fordyce
Definiţie : este o colecţie de glande sebacee heterotopice.
Clinic : papule alb-gălbui mici, circumscrise, ce denivelează mucoasa, sunt
asimptomatice.
Localizare : mucoasa buzei superioare, mucoasa adiacentă molarilor, apar simetric.
Frecvenţă: apar până la 10 ani (60%), cu vârsta cresc în dimensiune;
Tratament : nu au semnificaţie patologică, nu necesita tratament.

37
 2. Anomalii de dezvoltare de etiologie necunoscută
1. Papila retro-canină
Clinic: este un nodul moale asimptomatic, cu structură normală.
Localizare : pe gingia linguală ataşată în dreptul caninului inferior, bilateral.
Frecvenţa : apare în 72 % din cazuri până la vȃrsta de 10 ani .
Tratament : nu necesită.
2.Anchiloglosia parţială
Definiţie : fren scurt sau ataşat anterior la vârful limbii; anomalie prezentă la naştere;
Clinic : determină tulburări de alimentaţie vorbire, deglutiţie, ocazional recesiuni
gingivale;
Tratament : se recomandă frenectomie.
7.Limba fisurată
Caracteristic : existenţa unor fisuri sau crestături în textura limbii;
Clinic : se acestea se pot inflama şi pot apărea dureri;
Etiologie : se asociază cu respiraţia orală, sindromul Down;
Tratament: igienă riguroasă a limbii pentru îndepărtarea debrisurilor din şanţuri.
8.Limba geografică
Caracteristic: suprafaţă linguală cu multiple zone depapilate, neregulate;
Clinic : aspect lingual de culoare roşie cu un halou albicios, glosodinie ocazional
Localizare: pe faţa dorsală, pe marginile limbii şi rar faţa ventrală a limbii.
Tratament : simptomatic în caz de glosodinie, altfel nu necesită tratament.
9.Glosita romboidală mediană
Caracteristic: limbă cu aspecte multiple.
Clinic: apar zone netede şi lucioase, depresiuni cu zone nodulare, pete roşiatice pe
linia mediană.
Etiologie : posibil leziune congenitala rară, frecventă la băieţi;
Tratament : tratament specific candidozei cu care se asociază frecvent.

3. Anomalii genetice
1.Fibromatoza gingivală
Caracteristic : apare până la 10 ani şi se accentuează cu vârsta;
Clinic : apar zone hipertrofiate extinse gingival, de consistenţă fermă, netedă sau
nodulară de culoare normală, fără inflamaţie;
Tratament : excizia chirurgicală a zonelor gingivale modificate.
2.Epidermoliza buloasă
Caracteristic : se mai numeşte şi maladia “ butterfly children ” în care leziunea de bază
este bula.
Localizare : pe piele şi mucoase;
Clinic : bula se ulcerează, limba se depapilează, mucoasa palatină prezintă leziuni
vegetante, dinţii prezenţi sunt displazici .
Tratament : simptomatic local (antibioterapie, corticoterapie), vitamina E.

38
3.Cherubismul
Definiţie : boală autozomală dominantă ce apare în prima decadă cu dezvoltare rapidă
între vȃrsta de 7-10 ani.
Clinic : aspect grasuţ al feţei (“chubby face”), apar dureri bilaterale, modificări ale
mucoasei, malpoziţii dentare, tulburări de erupţie, adenopatie regională;
Tratament: leziunile regreseză cu vârsta, dacă este afectat sistemul osos se face
modelare chirurgicală.

4. Leziuni traumatice
1. Ulcerul traumatic
Clinic : leziune solitară, difuză sau localizată, dureroasă, ce prezintă pseudomembrane;
Tratament : îndepărtarea cauzei şi tratament simptomatic .
2. Hematomul
Caracteristic: origine locală traumatică sau iatrogenă;
Clinic : poate fi circumscris sau difuz, fluctuant sau ferm, de culoare albastră.
Tratament : expectativă, se resoarbe în 7-10 zile .
 Leziuni orale prin agenţi chimici
Severitatea leziunilor depinde de: tipul agentului, concentraţie şi durata contactului
 arsuri cu fenoli şi derivaţi fenolici (eugenol);
 arsuri cu acid tricloracetic, paraformaldehidă ;
 arsuri cu aspirină ;
 arsura acrilică ( la purtători de aparate mobile);
Clinic : aspect albicios (fibrina) ce acoperă o ulceraţie dureroasă;
Tratament : se vindecă greu; băi bucale neutralizante cu antiseptice, anestezice topice

 Leziuni orale medicamentoase

1. Stomatita antibiotică
Etiologie : apare la copii expuşi radiaţiilor sau cu anemie severă;
Clinic: eritem difuz, limbă roşie, dureroasă, papile descuamate, se poate asocia o
candidoză (aspect de “ limbă păroasă”);
Tratament : întreruperea antibioterapiei, administrare de vitamina B, nistatin.
2. Gingivita hidantoinică
Caracteristic: apare la copiii (50 %) cu epilepsie aflaţ sub tratament specific.
Clinic: hipertrofie gingivală indusă de fenitoină, suprafaţă gingivală nodulară.
Tratament : întreruperea medicaţiei specifică epilepsiei.

 Leziuni pigmentate
1. Tatuajul cu amalgam
Etiologie: aspirarea unor particule de amalgam la nivel gingival;
Clinic: pigmentaţii gri-albăstrui, asimptomatice; radiografic se văd particule radioopace
Tratament : nu necesită, eventual excizie chirurgicală la cerere.
2. Nevul melanic (congenital)
39
Clinic : nodul bine circumscris, albastru sau maro/negru, asimptomatic, cu potenţial de
malignizare
Localizare :apare la nivelul gingiei, pe palat sau mucoasă.

5. Leziuni orale din infecţii virale

1. Gingivo-stomatita herpetică primară
Caracteristic : cea mai frecventă infecţie a mucoasei orale cauzată de virusul Herpes
simplex 1
Clinic : debut cu stare generală alterată, febră, erupţii ce evoluează 10-14 zile de la
vezicule coalescente la ulceraţii înconjurate de un halou eritematos (durerile diminuă).
Tratament : simptomatic (antiseptice, anestezice) vitamina B, acyclovir.
2.Stomatita herpetică secundară
Etiologie: reactivarea virusului Herpes Simplex 1;
Clinic : simptomatologia generală este absentă, apar vezicule mici.
Factori favorizanţi : stresul, stările febrile, aparate ortodontice, extracţii dificile.
Tratament : simptomatic.
3. Varicela
Etiologie : infecţia cu virusul varicelei-zoster ce apare frecvent primăvara/iarna;
Clinic : după 10-20 zile de incubaţie apare febră, dureri de cap, erupţie cutanată
maculo-papulară cu suprafaţă albicioasă, halou roşu; cruste după 2-4 zile;
Localizare: la nivelul palatului şi buzelor.
Tratament : simptomatic.
4. Rubeola
Etiologie: infecţie cu un paramixovirus;
Clinic : după 8-10 zile de incubaţie apare starea generală alterată, febră, tuse ; după 3-
4 zile apare o erupţie maculo-papulară;
Localizare : în cavitatea bucală apare semnul Koplik caracteristic: pete alb-albăstrui, cu
halou roşu în dreptul M1, M2 , apoi apare erupţia cutanată în spatele urechii, pe faţă.
Tratament : simptomatic.
5. Herpangina (angina herpetică)
Etiologie : infecţie cu virusul Coxsakie A mai ales vara sau toamna.
Clinic : debut cu stare generală alterată, febră, disfagie; după 24-48 h apare un eritem
difuz, apoi erupţie veziculară (vezicule mari) pe palat şi orofaringe, eroziuni ;
Tratament : are o evoluţie de 7-10 zile tratamentul fiind simptomatic.
6. Mononucleoza infecţioasă
Etiologie : infecţie cu virusul Epstein-Barr ce apare frecvent la tineri şi se transmite prin
salivă;
Clinic : după o incubaţie de 30-50 zile oral apar peteşii pe palat, edem la nivelul uvulei,
şi faringita;
Tratament : simptomatic.
7. Boala “ Hand-foot-mouth ”

40
Etiologie : infecţie cu virusul Coxsackie A 16 ce afectează copii şi tinerii
Clinic : apar vezicule mici (5-10) pe palat, limbă, mucoasă +mâini şi picioare, ce se
transformă în ulceraţii dureroase. După 5-8 zile durerile se remit.
Tratament : simptomatic .
8. Boala SIDA
Etiologie : infecţie cu virusul HIV
Clinic : poate îmbrăca mai multe forme clinice : candidoză, herpes, veruca vulgara,
leucoplazie păroasă, leziuni neoplazice (sarcomul Kaposi).
Sarcomul Kaposi
 cel mai frecvent neoplasm (30% ) ce apare în SIDA;
 clinic: macule şi papule pigmentate, ulterior apar tumori lobulate şi ulceraţii.

 Leziuni orale din infecţii bacteriene

1. Scarlatina
Etiologie : infecţie datorată Streptococului din grupa A
Clinic : incubaţie 2-4 zile după care apar febra, faringita, adenopatii, dureri de cap,
erupţii cutanate la 1-2 zile;
Oral: caracteristică este “limba zmeurie”, mucoasă roşie, edemaţiată cu depozite
albicioase pe limbă;
Tratament : antibioterapie (penicilina).
2. Gingivita ulcero-necrotică acuta (GUNA)
Etiologie : infecţia Vincent cu Borrelia Vincentti (bacili fusiformi Gram -)
Clinic : debut brusc cu stare generală alterată dureri mari, aspect decapitat al papilei,
ulceraţii cenuşii, cu pseudomembrane şi lizereu roşu;
Tratament : antibioterapie (eritromicină), local anestezice şi igienizare.După 7-10 zile
simptomele retrocedează.

 Leziuni orale fungice

1. Candidoza
Etiologie : infecţie cu Candida albicans ;
Clinic: sub formă de plachete albe care după îndepărtare lasă o mucoasă roşie,
edemaţiată;
Factori favorizanţi : antibioterapia, diabetul, tratamentul cu corticosteroizi,
radioterapia, aparatele ortodontic;e
Tratament : igienizare, antifungice sub formă de suspensii sau tablete.

6. Aftele bucale recidivante

Etiologie : necunoscută, apar de mai multe ori pe an la copii şi tineri;
Factori favorizanţi: imunologici, microbieni (streptococii), virali, alergici, nutriţionali
(deficit de vitamină B12).

41
Clinic: zonă mică eritematoasă, debut sub forma unei senzaţii de arsură, după 12-24 h
apare o ulceraţie cu contur net, depozite de fibrină alb-gălbui, halou roşu periferic; sunt
foarte dureroase;
Localizare : pe mucoasa labială, jugală, pe marginile limbii, planşeu bucal, palat moale.
 Cheilita angulară
Etiologie : afecţiune la nivelul comisurilor bucale cauzată de respiraţia orală, umezirea
buzelor.Germeni specifici : candida, streptococi, stafilococi ;
Clinic: fisuri adânci care sângerează, se ulcerează apar cruste superficiale, senzaţie de
uscaciune sau arsură locală;
Tratament : simptomatic cu antifungice, antibiotic, anriseptice, anestezice.

7. Leziuni papilare
1.Papilomul
Etiologie : este cauzat de infecţia cu Papilloma virus;
Clinic: tumoră unică cu bază largă sau pediculată, cu suprafaţă rugoasă, încreţită de
culoare alb/roz;
Localizare : pe palat, buze, planşeu sau limbă;
Tratament : excizie chirurgicală.
2.Veruca vulgară
Etiologie : este cauzată de infecţia cu Papovavirus şi apare la copii care sug degetele,
limba sau îşi muşcă unghiile;
Clinic : simptomatologie asemănătoare papilomului;
Localizare : la nivelul buzelor;
Tratament : frecvent regresează spontan sau se face excizie chirurgicală.

 Leziuni mezenchimale (pseudotumori)

1. Granulomul piogenic
Caracteristic : este cea mai comună hiper-reacţie a ţesutului de granulaţie la o iritaţie
mecanică.
Frecvenţă : apare mai des la femei, la pubertate;
Clinic : se prezintă ca o masă nodulară bine conturată, sesilă sau pediculată, cu aspect
neted sau lobulat, ulcerată sau cu membrane albe, de consistenţă moale, nedureroasă
Localizare. : la nivelul gingiei ( 70%), pe buze sau limbă;
Clinic: proeminenţă roşie-violacee, situată adesea în spaţiul dintre doi dinţi vecini.
Tratament : unele forme cedează de la sine, în alte cazuri poate fi suficient un
tratament antiinflamator (băi bucale cu decongestionante) sau ablaţie chirurgicală.

2. Fibromul de iritaţie
Caracteristic: este o hiperplazie inflamatorie fibroasă ce apare frecvent la femei şi la
copii ;
Clinic: tumoră bine circumscrisă, pediculată sau sesilă, fermă, de aceaşi culoare cu
mucoasa înconjurătoare;
42
Localizare : la nivelul buzelor, pe mucoasă, limbă sau palat.
Tratament : îndepărtarea iritaţiei locale şi excizie chirurgicală.
3. Epulis congenital
Caracteristic: reacţie non-neoplazică ce apare la naştere, la fete pe creasta alveolară
superioară sau inferioară ce poate determina probleme respiratorii.
Clinic : tumoră solitară, cu dimensiune de până la 1-2 cm, pediculată, de coloraţie
normală sau roşie, suprafaţă netedă, ulcerată sau hemoragică.
Tratament : excizie chirurgicală.
4. Hemangiomul
Caracteristic: apare în primul an de viaţă la fete;
Clinic : tumoră bine circumscrisă sau difuză, de culoare roşu închis albăstrui, cu
consistenţă moale, suprafaţă lobulară sau netedă;
Localizare : pe buze, palat sau mucoasă;
Tratament : se poate complica cu o hemoragie de aceea se face excizie chirurgicală.
5. Limfangiomul
Caracteristic: se depistează în al 2-lea an de viaţă şi poate determina macroglosie sau
macrocheilie;
Clinic: similar hemangiomului dar are o culoare gălbui sau normala, cu consistenţă
crescută;
Localizare : pe limbă, planşeu sau palat.

8.Chisturile ţesuturilor moi

1. Mucocelul
Carcateristic : este cel mai comun chist oral mucos, cu origine în glandele salivare
mici. Poate fi extravazat (ruptura ductelor salivare) sau retenţionat (obstrucţia ductelor
salivare).
Clinic : formaţiune sferică, mobilă, fluctuentă,de culoare albăstrui sau normală.
Localizare : apare mai frecvent pe buza inferioară dar apare şi pe mucoasa bucală,
faţa ventrală a limbii sau ocazional pe planşeu bucal.
Tratament : excizie chirurgicală .
2. Ranula
Caracteristic : este un chist mucos localizat exclusiv pe planşeul bucal, la nivelul
ductului glandelor salivare submandibulare sau sublinguale .
Clinic : se prezintă ca o masă fluctuentă, nedureroasă, localizată lateral de frenul limbii
cu dimensiune de 1-2 cm.
Complicaţii : tulburări de deglutiţie, fonaţie.
Tratament : excizie chirurgicală profundă altfel recidivează.

3. Perlele Epstein / Nodulii Bohn

Caracteristic : sunt chisturi gingivale ce apare la nou-născut din resturile lamei dentare
şi conţin cheratină.Cele două forme clinice se diferenţiază după localizare astfel :

43
  Perlele Epstein : se localizează pe palat, de-a lungul liniei mediane;
 Nodulii Bohn: se localizeaza la nivelul joncţiunii palat dur-palat moale, la nivelul
arcadelor dento-alveolare dar departe de linia mediană.
Tratament : nu necesită, regresează spontan după 1-2 săptămâni.

 Chisturile odontogene
1. Chistul dentiger
Caracteristic : este cel mai comun chist al maxilarelor la copii ce apare în caz de
erupţie întârziată şi se dezvoltă rapid;
Clinic : este asimptomatic, se suprainfectează rar, poate produce deplasări dentare;
Radiografic apare o radiotransparenţă uniloculară în jurul coroanei unui dinte neerupt;
Tratament : excizie chirurgicală şi chiuretaj.
2. Chistul de erupţie
Caracteristic : este o variantă a chistului dentiger şi se asociază cu erupţia unui dinte
Localizare : pe mucoasa vestibulară;
Clinic : este bine delimitat, fluctuent, de culoare roşu închis sau albastru, nedureros;
Tratament : doar în caz de suprainfecţie.
3. Keratokchistul
Caracteristic : este un chist ce produce expansiune osoasă, cu leziuni nervoase
secundare, resorbţii radiculare şi deplasare dentară;
Localizare : în zona mandibulară posterioară ;
Radiografic : radiotransparenţă extinsă, uni sau multiloculară;
Tratament : excizie chirurgicală şi chiuretaj.

9 .Tumori odontogene
1. Odontomul
Caracteristic: este cea mai comună formaţiune tumorală în perioada copilăriei ce
creşte lent;
Localizare: atât la maxilar (odontom compus) cât şi mandibular (odontom complex);
Complicaţii : erupţie întârziată ,deplasare dentară.
Radiografic : radioopacitate înconjurată de o zonă radiotransparentă .

44