CARIA LA DINȚII PERMANENȚI ÎN PERIOADA DE CREȘTERE

Particularităţile morfo‐structurale ale dinţilor permanenţi imaturi – implicaţii clinice:

Morfologie
‐ morfologie ocluzală retentivă → accentuează retenţia plăcii bacteriene în special în perioada de
erupţie(dinte afuncţional → intensificarea igienei buco‐dentare şi sigilare
‐ defecte de coalescenţă a cuspizilor sunt frecvent întâlnite la pluriradiculari → grefarea precoce şi evoluţia
mai rapidă a proceselor de carie → sigilare

Camera pulpară: cameră pulpară mare şi coarne pulpare mai aproape de suprafaţă → se deschide mai uşor camera
pulpară → coafaj natural, tehnica excavaţiilor succesive

Rădăcinile:
 rădăcini scurte în formare şi canale radiculare largi → instrumentarea canalelor necesită atenție deosebită
 pereţii radiculari sunt subţiri → cons tuie surse de iritaţie pentru parodonţiul apical îmbolnăvit → secreţii;
 tratament mecanic de canal este dificil şi vizează doar debridarea pulpei de pe pereţii radiculari şi nu lărgirea
canalului care deja este foarte larg.
 pereţii meziali şi distali ai rădăcinii cresc mai repede decât cei vestibulari şi orali → pe Rx se observă doar
pereţii meziali şi distali → atenţie la determinarea lungimii de lucru a canalului şi la TMC
 apexul deschis este de formă ovoidală. 3 TIPURI: divergent, paralel apical, convergent apical
 după ce rădăcina a atins lungimea sa definitivă teaca lui Hertwig se dezintegrează şi apexul este încă larg
deschis (2‐3 mm)
 regiunea apicală largă este bine vascularizată şi are un potenţial celular activ care contribuie în câţiva ani la
închiderea apexului → apexogeneză

Structură:
Smalţul la erupţie în cavitatea bucală este imatur; maturizarea posteruptivă continuând încă 2‐3 ani după erupţie.
În această perioadă smalţuleste poros şi are o structură minerală deficitară → este mai vulnerabil la atacul acid
carios.
Dentina prezintă canaliculi dentinari largi → permeabilitate crescută a dentinei pentru germenii microbieni
(favorizează progresia rapidă a cariei spre pulpă).
Cementul Cementoblastele formează cementul primar care acoperă dentina pe toată lungimea rădăcinii iar
cementul secundar (osteocement) acoperă cementul primar în porţiunea apicală a rădăcinii. Cementul secundar ‐
rol important la închiderea orificiului apical

Pulpa conţine numeroase celule de tip tânăr cu potenţial de transformare, la nevoie, în celule înalt diferenţiate ceea
îi conderă o mare putere de apărare. Pulpa conţine:
- Celule nediferenţiate numeroase cu mare capacitate de transformare în celule înalt diferenţiate cu diferite funcţii
(fibroblaşti cu talie mare, odontoblaşti)
- Fibrele colagen sunt în număr scăzut în raport cu numărul crescut de fibroblaşti
- Zona subodontoblastică Weill este bogat vascularizată având capacitate funcţională crescută
- Substanţă fundamentală cu mare grad de hidratare ceea ce explică pasajul rapid al substanţelor nutritive şi a
lichidelor rezultate din procesele inflamatorii pulpare → cu păstrarea constantă a presiunii intrapulpare multă
vreme;
- Zona pulpară terminală a rădăcinii largă are un grad mare de autonomie funcţională care poate asigura dintelui
funcţiile esenţiale, chiar în condiţiile compromiterii restului pulpei. → pulpectomie parţială
Periapical există un ţesut conjunctiv tânăr (celule nediferenţiate), autonom care contribuie la modelarea apexului,
chiar în absenţa pulpei vii.
Diferenţierea de celule de diferite origini producătoare, la nevoie, de os (osteoblaşti), cement
(cementoblaşti), dentină(odontoblaşti) realizând modelarea zonei apicale fără creşterea rădăcinii → apexificare
(proces indus terapeutic care presupune apariţia unei bariere apicale.

PARTICULARITĂŢILE PATOLOGIEI PRIN CARIE ŞI A TRATAMENTULUI LA DP

Patologia prin carie: procesele patologice pulpare sunt cantonate mult timp la nivel coronar datorită puterii mari
de apărare a pulpei tinere

Tratamentul
‐ trebuie să exploateze la maximum capacitatea de apărare a pulpei cu păstrarea vitalităţii pulpare →
păstrarea vitalităţii pulpare este o garanţie a producerii apexogenezei.
‐ selecţionarea de metode de tratament cât mai conservatoare pentru pulpă (coafaje, pulpotomii)
‐ selecţionarea de metode de tratament pulpar vitale
‐ în cazul pierderii vitalităţii pulpare trebuie să fie selecţionate metode de tratament care să menajeze ţesutul
autonom din porţiunea terminală a rădăcinii → edificare apicală
DISTRIBUŢIA LEZIUNILOR DE CARIE LA DP IMATURI
 sexul feminin prezintă mai multe carii, cel puţin în perioada de început, după pubertate se şterg diferenţele
 primele carii apar la mandibulă în categoria dinţilor omologi şi apoi la maxilar
 la dinţii vecini apare caria în oglindă
 evoluţia în smalţ se desfăşoară pe o perioadă de timp lungă (3‐4 ani)
 ordinea de afectare a DP în dentiţia mixtă până la 12 ani este:
cel mai afectat M1 inf şi în general M1. Predomină caria ocluzală în şanţuri şi fosete. Caria suprafeţelor netede
aproximale apare mezial datorită contactului cu molarii II temporari cariaţi şi distal la erupţia M2 permanent
incisivii superiori sunt afectaţi (supracingular şi aproximal):
în regiunea vestibulară apar zone de demineralizare caracteristice cariei incipiente. Ele pot apărea precoce înainte
de atingerea planului de ocluzie ca urmare a igienei deficitare (I şi M1).
Pm > M2 > M3 > C > incisivii inferiori

FORME CLINICE DE CARIE LA DINŢII PERMANENŢI IMATURI

Formele clinice de carie ≈DT:
1. afectarea pulpei: simple/complicate
2. topografie: pe suprafeţele netede (V, O, proximale)/ pe suprafeţele accidentate (ocluzală, V,O)
3. structura dură interesată: în smalţ/în S+D
4. cu / fără lipsă de substanţă: carii simple necavitare / cavitare
5. în funcţie de viteza de evoluţie: carii active / inactive
6. carii primare / secundare / recidiva de carie
7. tiparul carial: carii cu tipar obişnuit / neobişnuit (caria rampantă)

1. Caria ocluzală este favorizată de:

- relief anfractuos, retentiv care favorizează apariţia cariei. Fosetele şi şanţurile în V, larg deschise şi puţin adânci
nu favorizează caria.
- dacă şanţul este mai adânc → grosimea smalţului până la JSD este mai mică faţă de alte zone
- suprafeţele ocluzale au o concentraţie de fluor mai mică decât celelalte suprafeţe caria debutează specific prin
câte un proces carios pe fiecare pantă cuspidiană. Leziunea avansează de ‐ a lungul prismelor de smalţ. Fundul
şanţului rămâne mineralizat.

1. Caria de pe suprafeţele netede aproximale

 cariile aproximale debutează la nivelul punctului de contact
 papila gingivală devine turgescentă, tumefiată
 coloraţia crestei marginale (aspect de smalţ subminat → carie îndemnă)
 ‐ Rx bite‐wing (depistează carii proximale sub punctul de contact care au afectat aprox. ½ din grosimea
smalţului)

2. Caria de colet: cariile V şi O apar în 1/3 cervicală când igiena este deficitară.
3. Caria rampantă (galopantă)
Definiţie: este o carie cu tipar neobişnuit, cu evoluţie rapidă în suprafaţă şi profunzime care afectează un număr
mare de dinţi şi suprafeţe dentare; apare la orice vârstă putând să afecteze ambele dentiţii
Etiologie: la factorii obişnuiţi ai cariei (microorganismele, gazda, dieta cariogenă, timpul cât coexistă cei trei
factori anteriori) se adaugă modificările cantitative şi calitative ale salivei Igiena orală este deobicei absentă sau
incorectă
- S mutans colonizează dinţii, se multiplică pe suprafaţa dentară şi la adăpostul plăcii bacteriene începe să producă
acid.
- S mutans + dietă cariogenă = producţie mare de acid; Lactobacilii şi actinomicetele prin producţia lor de acid
continuă procesul iniţiat de S mutans. La pH de sub 5,5 începe demineralizarea superficială a smalţului adică caria
incipientă (pata albă cretoasă). Procesul este reversibil prin implementarea metodelor de profilaxie primară.
În lipsa tratamentului procesele de demineralizare depăşesc procesele de remineralizare apărând stadiul de carie
simplă cavitară care cu timpul se poate complica prin afectarea pulpei cu pulpite sau gangrene.

Clinic:
- debut pe suprafeţele netede la colet şi aproximal (unde placa bacteriană este mai groasă şi deci mai veche) prin
pata albă cretoasă (culoare albă, smalţul este opac, suprafaţa smaţului este rugoasă)
- în scurt timp sunt afectaţi toţi dinţii şi toate suprafeţele inclusiv dinţii şi suprafeţele rezistente la carii (dinţii şi
suprafeţele rezistente la carie adică incisivii inferiori şi suprafeţele netede)
- cavităţile carioase conţin o bogată cantitate de dentină de aspect umed care reflectă evoluţia rapidă a cariei (carie
cu evoluţie acută)
- simptomatologia este ştearsă la început devenind semnificativă pe măsură ce caria profundă afectează pulpa
(pulpite, gangrene)
- celulite, adenopatie, abcese, fistule (caria complicată cu gangrenă şi parodontită apicală acută)
- tulburări funcţionale ale aparatului dento‐maxilar: afectarea masticaţiei, fonaţiei, fizionomiei, deglutiţie
- tulburări generale: agitaţie, insomnie, inapetenţă, uneori febră, uneori malnutriţie.

DIAGNOSTICUL CARIEI SIMPLE LA DINŢII PERMANENŢI IMATURI

Principiul de bază: diagnostic şi tratament precoce Diagnosticul se pune prin coroborarea datelor rezultate din:
examentul subiectiv (anamneză)/ examenul obiectiv (inspecţie, palpare, percuţie, teste complementare).

Metode de examinare:
Metode de examinare clasice: minim inspecţia, palparea cu sonda şi Rx bite ‐wing., se poate completa cu
transiluminarea simplă
Metode de examinare moderne:
‐ inspecţia cu magnificaţie (lupă),
‐ măsurarea fluorescenţei laser cu KaVo Diagnodent,
‐ măsurarea conductivităţii electrice,
‐ transiluminarea digitală cu fibre optice,
‐ radiografia,
‐ transiluminarea digitală,
‐ videodiagnosticul,
‐ enameloplastia,
‐ evaluarea riscului la carie.

CARIA INCIPIENTĂ
Caria în smalţ
a. caria incipientă a suprafeţelor netede (necavitară)
Aspect histologic
 zonă superficială care este cel puţin demineralizată (1‐10%)
 corpul leziunii reprezintă zona cu demineralizarea cea mai mare a smalţului (25%)
 zona translucidă este zona cea mai avansată a leziunii cu o pierdere minerală mică.
Ex. subiectiv: ‐ nu există dureri
Ex. obiectiv:
inspecţie
‐ leziunea este vizibilă pe dinte umed dar este mult mai bine vizualizată pe dinte uscat având o culoare alb cretoasă,
smalţul fiind opac
‐ leziunile incipiente de pe suprafeţele aproximale se depisteză mai greu decât cele de pe suprafeţele netede V,O
‐ separarea lentă cu inele de elastomer (pentru 1 ‐2 zile) este indicată pentru depistarea vizuală a cariilor incipiente
proximale
‐ dacă apar condiţii favorabile pentru remineralizare (igiena corectată, pierderea punctului de contact) se produce
oprirea în evoluţie a cariei şi culoarea leziunii devine galben‐maronie
Palparea:cu sonda ascuţită nu este permisă ci doar cu o sondă mai rotunjită evidenţiază lipsa cavitaţiei
Teste complementare:
 transiluminarea evidenţiază leziunea
 Rx bite wing evidenţiază leziunile aproximale doar dacă 1/2 din smalţ este demineralizat.
Tratament:
- corectarea şi controlarea igienei orale (periaj şi aţa dentară)
- aplicarea metodelor de prevenire care favorizează sau iniţiază remineralizarea smalţului prin precipitarea
calciului şi fosforului.
‐ zona remineralizată devine pigmentată în maro şi este mai rezistentă la atacul acid faţă de smalţul sănătos
vecin

Remineralizarea se realizează:
 Spontan:
- prin corectarea şi controlarea periodică a realizării igienei orale.
- corectarea dietei cu orientare către cea mai puţin cariogenă
- prin aport extern de agenţi remineralizanţi artificiali (Ca, P, F), fluorul este cel mai folosit agent remineralizant, el
- este înglobat şi în unele materiale ca CIS, compomeri, compozit cu F.
- Prin aport de agenţi remineralizanţi naturali (os‐ex Remodent)
- Prin creşterea fluxului salivar şi creşterea pH ‐ului (ex. gumă de mestecat cu xilitol ‐ nu produce aciditate,
stimulează fluxul salivar deci creşte PH‐ul şi este favorizată remineralizarea)

Caria incipientă a suprafeţelor accidentate

Aspect clinic
- aspectul acestei carii diferă de cea de pe suprafeţele netede datorită modului diferit de debut
- caria ocluzală începe prin două leziuni separate, pe pereţii laterali ai şanţului sau fosetei → afectarea JSD cele
două leziuni confluează producând modificări vizibile (alb, maroniu) ale fundului şanţului ceea ce reflectă un smalţ
subminat

Caria incipientă a suprafeţelor accidentate

 Ex. subiectiv: nu există dureri
 Ex. obiectiv:
Inspecţie:
‐ examinare atentă pe dinte uscat, curat, bine iluminat
‐ şanţul apare colorat în alb, maro, brun iar marginea şanţului în cretos ca urmare a demineralizării subiacente
Palparea: palparea cu sonda intempestiv poate distruge smalţul superficial şi inocula germeni în leziune
Radiografia: dă răspunsuri eronate uneori deoarece nu este util în caria incipientă deoarece compexitatea feţei
accidentate poate masca leziunea incipientă

Tratamentul cariei incipiente a suprafeţelor accidentate:

‐ sigilarea simplă: doar la pacienții cu risc redus la carie + cel puţin 2 metode de diagnostic (inspecţia, palparea sau
Rx bitewing) a cariei să indice neafectare dentinară
‐ explorarea prin enameloplastie a fisurilor marmorate suspecte de a fi ajuns în dentină → dacă caria este
incipientă rezultatul enameloplastiei trebuie să fie că preparaţia (cavitatea) se opreşte în smalţ şi atunci se va realiza
sigilarea lărgită (OPR 1) ca metodă restauratorie

Diagnosticul diferenţial al cariei incipiente

1. Hipoplazia/hipomineralizare de smalţ de cauză locală (infecţie/traumatisme)
2. Fluoroza dentară uşoară

CARIA CARE AFECTEAZĂ DENTINA

- caria necavitară (marmoraţii)
- caria cavitară – vezi diagnosticul de la DT

TRATAMENTUL CARIEI CARE AFECTEAZĂ DENTINA

Tehnici de tratament restaurator:
A. tehnica minim invazivă pentru cariile cu extindere laterală mică/medie;
B. tehnica clasică modificată (vezi DT) pentru cariile cu extindere laterală mare;
C. tehnica ART pentru controlul cariilor la adolescenţii cu nevoi speciale (dizabilităţi)

TEHNICA MINIM INVAZIVĂ

Principii
diagnostic şi tratament precoce
preparaţii minim invazive (conservatoare)
obturaţii ocluzale mici deobicei din compozit
sigilarea preventivă înlocuieşte extenzia preventivă
Timpi operatori:
‐ chirurgical: prepararea cavităţii (conservatoare)
‐ medicamentos: tratamentul plăgii dentinare (unde este cazul)
‐ restaurator: obturaţii plastice reduse

Cavităţile ocluzale minim invazive: Se asociază cu „OPR” concept introdus în 1977 pentru tratamentul leziunilor
ocluzale suspecte de a intra în dentină.
Indicaţii
‐ marmoraţii/demineralizări ocluzale
‐ şanţuri şi fosete chestionabile, suspecte de a ascunde carii dentinare
‐ carii cavitare ocluzale minime
‐ pacienţi cu risc mediu/mare la carie
Timpi
‐ lărgirea (plastia) cu instrumentar rotativ a sistemului fisural cu îndepărtarea strictă a smalţului colorat prin
enameloplastie (fisurotomie). Enameloplastia este o metodă de diagnostic („biopsie a smalţului”) şi tratament
minim invazivă de îndepărtarea strict a smalţului afectat; se poate realiza cu turbina/piesa şi freze sferice mici sau
freze fissure dar şi cu frezele speciale de fisurotomie;
‐ obturaţie cu compozit flow a cavităţii ultraconservatoare
‐ sigilare cu compozit de sigilare a obturaţiei şi a sistemului fisural retentiv restant.

Cavităţi clasa I conservatoare + OPR tip 2,3

Indicaţii:
- marmoraţii/demineralizări ocluzale
- şanţuri şi fosete chestionabile, suspecte de a ascunde carii dentinare carii cavitare ocluzale minime
- carii ocluzale cavitare minime în smalţ (sonda agaţă într‐o fosetă a sistemului fisural
- dinţi fără carii proximale sau cu carii proximale mici care pot fi tratate prin cavităţi tip casetă
- pacienţi cu risc mediu/mare la carie.
Contraindicaţii:
- carii ocluzale extinse care implică mai multe zone ale sistemului fisural ocluzal
- carii proximale mari care necesită prepararea unei cavităţi clasa a II‐a
- carii situate în zonele ocluzale cu încărcare ocluzală mare
- marmoraţii la pacienţii cu risc mic la carie la care este recomandată sigilarea simplă.

Timpi pentru OPR tip I:

cav. I conservatoare OPR tip 1: cu afectare limitată a dentinei în suprafaţă şi profunzime ‐ marginile cavităţii nu
vin în contact cu antagonistul; OPR tip 2: cu afectare extinsă a dentinei în suprafaţă şi profunzime ‐ marginile
cavităţii vin în contact cu antagonistul, preparate prin enameloplastie şi prin îndepărtarea DA; fără extenzie
preventivă
- obturaţie: cu CIS (OPR tip 2) sau liner CIS + compozit (OPR tip 3 obturaţie laminată)
- sigilare cu compozit de sigilare a obturaţiei şi a sistemului fisural retentiv restant.

Cavitatea clasa a II‐a minim invazivă

Indicaţii:
‐ carii proximale mici pe molari şi premolari
‐ risc carios scăzut

Cavitatea II verticală redusă

Indicaţii : carii proximale mici cu creastă subminată sau întreruptă
Descrierea cavităţii
‐ cavitate verticală autoretentivă: pereţii laterali convergenţi spre ocluzal, unghiuri dentinare interne rotunjite
‐ istm redus de 1/3 din distanţa bicuspidiană V‐Orală
‐ fără retenţie ocluzală sau cu o retenţie redusă ocluzală sau doar cu şanţuri de retenţie pe pereţii proximali
vestibular şi lingual (freza sferică mică ¼) .
Obturaţie: compozit / compomer

Cavitate tip tunel

Indicaţii: carie proximală cavitară mică cu creastă integră de cel puţin 2 mm grosime şi dinte vecin prezent
Avantaje:
‐ păstrarea şi consolidarea crestei marginale datorită adeziunii chimice bune a cimentului la dentină
‐ protecţia anticarie a suprafeţei proximale a dintelui vecin prin eliberarea de ioni de F din CIS
‐ rezistenţă la uzură bună prin compozit.
Dezavantaje: este dificil de realizat deoarece caria proximală nu este vizibilă

Cavitate tip casetă

Indicaţii: carie mică cavitară proximală cu creasta integră când nu există dintele vecin
Obturarea cavităţii
- se poate realiza cu orice material adeziv (CIS sau derivaţii, compozit) sau amalgam
‐ tehnica este simplă deoarece cavitatea este accesibilă vederii

Cavitate tip şanţ/ fantă

Indicaţii:carii proximale dentinare cu creastă marginală integră (groasă de cel puţin 2 mm) care se extind în
dentină

TEHNICA CLASICĂ MODIFICATĂ

Timpii operatori: 3 timpi operatori: chirurgical (cavitatea), medicamentos (tratamentul plăgii dentinare),
restaurator (obturaţia).
 prepararea cavităţii:
‐ cavitate superficială, medie, profundă
‐ notate de la clasa I‐V la care s‐a adaugat clasa a VI‐a
‐ cavităţile se pregătesc după regulile lui Black modificate pentru a se adapta particularităţilor DP imaturi (≈DT)
‐ principiul de bază în prepararea cavităţii la DPI este: economia de substanţă dentară dură în scopul păstrării
vitalităţii pulpare ca o garanţie a creşterii rădăcinii şi a închiderii apexului (apexogeneza).

Reguli generale de preparare ale cavităţilor la DP imaturi în tehnica clasică modificată:

1) Crearea accesului, a conturului extern şi a formei de convenienţă

‐ accesul şi conturul cavităţii cât mai limitat dar cu îndepărtarea smalţului nesusţinut şi colorat marginal
‐ forma de convenienţă se face cât mai limitat pentru a fi în acord cu principiul de bază dar în acelaşi timp suficient
de mare pentru a putea aborda procesul carios cu instrumentarul atât în timpul preparării cavităţii cât şi în timpul
obturării (forma de convenienţă)
‐ se schiţează concomitent cu cele de mai sus şi forma de retenţie şi rezistenţă

2) Exereza dentinei alterate

‐ EDA se face în general până în ţesut sănătos
‐ la cariile profunde se foloseşte. EDA în şedinţe succesive separate în timp (6 ‐8 săptămâni)
‐ tehnica excavaţiilor succesive se asociază cu coafajul natural care este o metodă de tratament a plăgii dentinare şi
de protecţie pulpară care se realizează în cazul cariilor profunde în care peretele dentinar restant este subţire şi
întrerup în dreptul unui corn pulpar de o mică cantitate de dentină alterată pe care dacă am îndepărta ‐o s ‐ar
deschide camera pulpară
‐ coafajul natural se realizează cu hidroxid de calciu pentru a se depune dentină de reparaţie care se îngroaşe stratul
dentinar restant

CAVITĂŢI CLASICE MODIFICATE

Cavitatea de clasa I
‐ carii cu extenzie laterală mică → cavităţi mici punctiforme de diferite profunzimi cu păstrarea crestelor oblice de
smalţ la molarii superiori
‐ carii cu extindere laterală mare → cavităţi extinse în suprafaţă
‐ carii multiple → cavităţile se unesc dacă punţile de smalţ sunt nerezistente
‐ formă prismatică, triunghiulară
‐ pereţi laterali convergenţi spre suprafeţele libere
‐ îndepărtarea smalţului colorat de la margine
‐ unghiuri dentinare rotunjite şi îngroşate pentru a rezista la demineralizarea acidă
‐ puţuri, ştifturi parapulpare în axul lung al dintelui în dentina de sub JSD în cazul unor distrucţii mari coronare
‐ compozite hibride pt obturaţia definitivă (nu compozit Flow sau CIS care nu sunt rezistente)
‐ perete parapulpar convex, paralel cu convexitatea dintelui
‐ forma externă este aceea care rezultă în urma îndepărtarii dentinei alterate
‐ pereţii laterali convergenţi spre suprafaţa liberă
‐ unghiuri dentinare rotunjite
‐ formă de casetă, rotundă, ovalară
‐ pe vârful cuspizilor sau pe marginea incizală
‐ materiale rezistente (amalgam/compozit de posterior).

Tratamentul plăgii dentinare:

- se face în funcţie de profunzime şi topografia dintelui (frontal sau lateral)
- materiale pentru bază compatibile cu materialele de obturaţie
- materiale biocompatibile cu efect terapeutic favorabil

Cavitățile superficiale:
- toaletă: apă oxigenată, alcool, neofalină
- lacuri protectoare (Copalite) / liner‐uri / bonding pt protecţia dentinei expuse

Cavitățile medii:
- toaletă: apă oxigenată
- liner cu hidroxid de calciu (opţional)
- bază (ZOE/CIS/FOZ pt amalgam, doar CIS/FOZ pt materiale adezive)

Cavitățile profunde:
- toaletă: ser fiziologic
- coafaje cu hidroxid de calciu: coafaj natural şi tehnica excavaţiilor succesive
- bază.
- amalgam – rezistent, cavităţi retentive (retenţie macromecanică), nu eliberează fluor, inestetic
- compozite – mai puţin rezistente decât amalgamul dar mai reszistente decât CIS, cavităţi limitate (retenţie
micromecanică prin demineralizare), estetice, unele eliberează fluor. Compozitele de posterior pot fi folosite şi în
zona laterală pentru cavităţi cu componentă ocluzală
- CIS autopolimerizabil convenţional este mai puţin rezistent la fractură şi uzură;
indicat în cavităţi mici care să nu susţină un efort masticator mare (retenţie chimică).
- CIS este un material relativ estetic, eliberează fluor (cel mai mult CIS convenţionali autopolimerizabili‐ Kavitan,
Chemflex etc urmaţi de cei modificaţi cu metale ‐Miracle Mix sau cei modificaţi cu răşini ‐Vitremer
fotopolimerizabili)
- Compomerii – răşini cu modificări ale poliacidului Dyract sunt consideraţi mai mult compozite decât CIS.
- Combină calităţile compozitelor cu cele ale CIS (eliberare de F cea mai redusă dintre CIS ‐uri) dar sunt mai
rezistenţi şi mai estetici decât CIS convenţional