Tehnici de management comportamental

în stomatologia pediatrică

Efectuat: Malancea Dorina

Medic rezident, anul II, Pedodonție

Chișinău, 2021
 1. TRIUNGHIUL TRATAMENTULUI
PEDODONTIC
Tratamentul dentar al copiilor presupune o relatie interpersonala intre
medic – copil si familie, relatie definita ca “triunghiul tratamentului
pedodontic” cum o numeste Wright si colab(1988).
Copilul este notat ca fiind varful triunghiului si centrul atentiei familiei si
echipei stomatologice (fig. 1). Triada parinte – copil – medic dentist, daca
functioneaza optim, va avea ca rezultat anumite raporturi benefice intre
medic si copil (Maxim si colab in 1998).
Incepand deja cu perioada anteprescolara la copii in aceste raporturi
interpersonale se mai adauga influenta altor persoane (educatori, profesori,
prieteni, cunoscuti etc.) – anturajului (fig. 2).
In perioada scolara, in special in perioada pre- si pubertarǎ rolul familiei
(parintilor) scade in aceste relatii interpersonale si se mareste evident rolul
anturajului.
Relații interpersonale în cabinetul dentar
In cabinetul dentar se pot crea diferite situatii in relatiile interpersonale (fig. 3).

B
A

Fig. 3. Situatii in relatiile interpersonale in cabinetul dentar (dupa Bratu si colab)

• Situatia A – este o relatie
ideala intre toate partile, insa
ea poate sa se modifice in
orice moment. De aceea de la
medic se cere o atitudine
vigilenta, foarte atenta in
cuvinte si actiuni.
• Situatia B – este caracteristica pentru
copiii de varsta anteprescolara, cand
copilul este inca complet dependent de
mama, care asigura pentru el securitatea
si reprezinta un ghid de comunicare.
Dialogul se va realiza prin intermediul
mamei, iar examinarile si toate
manoperele se vor realiza in brate.
• Situatia C – este cea
mai dificila si trebuie
evitata. Dialogul se
stabileste intre parinti
si medic. Copilul este
agresat de aceasta
coalitie si poate sa nu
accepte examinarile si
tratamentul.
• Situatia D – poate aparea la
copii de varsta scolara care
doresc sa-si afirme
personalitatea, sa scape de
sub tutela parinteasca si tind
sa stabileasca relatii
personale cu medicul, venind
in unele cazuri in contrazicere
cu parerile parintilor.
Comunicarea medicului cu copiii neascultatori, nesupusi poate fi
reusita numai in cazul in care el va interpreta corect diferitele aspecte
ale comportamentului copilului.
 2. TIPURI DE COMPORTAMENT LA COPII
• Copii ce dau
consimtamantul de
colaborare. Asemenea
copii discuta cu medicul,
inteleg necesitatea
tratamentului si
indeplinesc toate
cerintele. Pregatirea catre
vizita la medicul dentist,
discutiile trebuie realizate
intr-un limbaj inteles de
copil, accesibil pentru
varsta psihologica.
• Copii cu capacitati
insuficiente pentru
colaborare. Acesti copii nu
sunt in stare sa intre in
contact verbal cu medicul si
sa inteleaga necesitatea
vizitei la medicul dentist. In
acest caz tratamentul
dentar trebuie realizat prin
aplicarea anesteziei
generale sau administrarea
sedativelor.
• Copii cu incapacitati
potentiale pentru
colaborare. Din aceasta
categorie fac copiii de 3-6
ani. Copiii cu experienta
negativa stomatologica sau
cei speriati de povestirile
groaznice ale parintilor,
prietenilor etc. Au frica de
medic si de aceea necesita
o atitudine speciala.
• Copii cu comportament isteric sau necontrolat. Copiii tipa, efectueaza miscari necontrolate etc.
Aceste atitudini necontrolate pot sa apara mai ales cu ocazia primei vizite la medicul dentist, cand
copilul are accese de manie, plange, loveste, musca si de obicei, coboara dupa comportament intr-
un stadiu mai infantil decat varsta lui. Unii copii opun rezistenta examinarii stomatologice: strang din
buze, se agita. In general sunt copii capriciosi, rasfatati, care incearca sa aiba un comportament
similar celui din familie. Este important sa incercam o comunicare fara sa-i constrangem, adoptand o
pozitie ferma, ca ei sa inteleaga ca nu li se permite comportamentul de acasa.
• Copii cu comportament
negativ. Copil pasiv care sta
incordat in fotoliu, cu dintii
inclestati, evita sa priveasca
medicul in ochi si ignora orice
tentativa de comunicare. In
general copiii de varsta
prescolara si scolara refuza sa
deschida gura, prin aceasta
aparandu-se de comanda
parintilor, medicului.
• Copii cu comportament de frica. Din cauza
fricii fata de vizita la medicul dentist o
parte din copii devin timizi si fricosi. Copiii
fricosi refuza uneori sa intre in cabinet, sa
se aseze in fotoliu si nu accepta sa stea fara
insotitorii lor. Ei urmaresc cu privirea
medicul, se feresc de apropierea lui,
adesea nu aud si nici nu vor sa-si
concentreze atentia asupra cuvintelor
medicului, de aceea incercare unui dialog
pentru o comunicare reala este frecvent
fara succes. O privire binevoitoare, un gest
amical vor putea reduce frica, pregatind
copilul pentru o buna cooperare. Urmeaza
sa-l convingem de lipsa agresiunii in
manipularile stomatologice, cum
functioneaza utilajul, folosind procedee
psihoterapeutice. Atitudinea timida se
intalneste de obicei la copii cu experienta
sociala limitata, cu o labilitate emotionala.
Acesti copii vor fi nesiguri, cu deficiente de
actiune si comunicare, se situeaza pe pozitii
defensive. Daca nu-i abordam corect pot
evolua spre atitudini necontrolate.
Asemenea copii trebuie stimulati pentru
cooperare in sedintele urmatoare,
laudandu-i, recunoscand progresul.
 Copii cu Copii cu
comportament de comportament
Copii cu comportament
frustrare, dar care plangaret. In asemenea
de frustrare, dar care accepta caz plansul este o reactie
accepta colaborarea. Copilul compensatorie fata de
colaborarea. Copilul este este incordat, frica. Tratamentul este
urmareste orice insotit de plans in pofida
incordat, urmareste orice
actiune a personalului anesteziei perfecte.
actiune a personalului medical. Tratamentul Numai castigand
medical. Tratamentul este este acceptat, insa increderea pacientului se
acceptat, insa frecvent frecvent insotit de poate obtine succes.
plans. Situatia este
insotit de plans. Situatia
controlata de medic
este controlata de medic deoarece copilul vrea
deoarece copilul vrea sa sa colaboreze.
colaboreze.
In general tipurile de
Copii cu comportament
comportamente
stoic. Asemenea copii suporta pasiv si
enumerate sunt
linistit tratamentul, insa ei au un aspect
deseori asociate.
inchis si trist. Asa ceva nu este tipic pentru
copii si poate fi consecinta aplicarii unei
pedepse fata de copil inainte de tratament.
 3. VARIABILE CARE INFLUENTEAZA
COMPORTAMENTUL COPILULUI
Variabilele care influenteaza comportamentul fata de
tratamentul stomatologic sunt:
• varsta si dezvoltarea cognitiva a copilului;
• temperamentul copilului;
• aspecte legate de medic;
• anxietatea materna;
• antecedentele medicale;
• momentul din zi cand se desfasoara consultatia si durata
tratamentului;
• gradul de informare al pacientului.
Varsta si dezvoltarea cognitiva a copilului
• In functie de varsta pacientii sunt impartiti in:
- copii foarte mici (sub 3 ani). Ei au dezvoltate doar cateva
mecanisme cognitive efective fundamentale de copiere. De aceea
pacientii in varsta de sub 3 ani sunt considerati, in mediul
cabinetului dentar, pre-cooperanti. Trasaturile dominante ale
acestei varste sunt: plansul si incercarile disperate de a scapa de
tratament cu orice pret.
• Tratamentul se desfasoara frecvent folosind tehnici restrictive
de constrangere ceea ce traumatizeaza atat echipa medicala cat
si parintii si nu in ultimul rand copilul.
De aceea tratamentul medicamentos al acestor copii apare ca o
alternativa demna de luat in considerare pentru tratamentul dentar
mai ales la copii cu o afectare dentara importanta (Wilson 2000).
- copii mici prescolari (intre 3-7 ani). Prescolarii incep
sa-si dezvolte mecanismele de copiere. Ei sunt
considerati pacienti cooperanti sau potential cooperanti
(Yaari 1999).
- copii mari scolari (intre 8-10 ani). La aceasta varsta pot
fi folosite cu succes tehnicile care fac apel la
rationamentul copilului precum si tehnici de magulire
ale copilului.
- adolescenti,
- adulti.
 Temperamentul copilului
• Temperamentul copilului poate influenta
tratamentul. De exemplu gradul de
sociabilitate al copilului poate influenta
comportamentul sau la medicul dentist
(Wilson, 2000).
  Medicul pedodont
Aspectele care tin de medic:
•  aspectul neplacut al cabinetului,
• aspectul neplacut al imbracamintei medicului,
• necunoasterea pacientului de catre medic,
• lipsa de indemanare si viteza de lucru a medicului,
• personalitatea neplacuta a medicului,
• limbajul folosit de medic,
• nefolosirea laudei, lipsa de control si empatie,
• folosirea de comenzi cu valoare de sugestii, lipsa de umor
in comunicarea cu pacientul.
 Anxietatea materna
Tendinta traditionala este ca insotitorii sa fie
exclusi din cabinet deoarece:
• se amesteca in timpul tratamentului prin vorbit
(cu copilul sau medicul) ceea ce deranjeaza
medicul;
• se evita transferarea fricii de la mama la copil,
• nu s-a demonstrat efectul benefic al prezentei
mamei in raport cu comportamentul copilului la
tratament (Poynter, Peretz si colab 1998).
 Antecedentele medicale
• Experientele medicale anterioare negative pot
sa conduca la un comportament necooperant
ulterior.
  Momentul si durata tratamentului

• Se recomanda planificarea tratamentului cand

copilul este odihnit si sedintele de tratament
sa fie scurte.
Gradul de informare al pacientului
• In general copiii dar si parintii nu sunt informati asupra necesitatii
tratamentului dentar si mai ales asupra riscurilor medicale grave la care
sunt supusi pacientii care nu urmeaza un tratament adecvat.
• In functie de tipul psihologic diagnosticat la copil tactica actiunilor
medicului va fi diferita dar totdeauna blanda, prietenoasa, dar ferma,
incurajand inclinatiile bune ale copilului, si eliminand din start pe cele
negative.
• In actiunea de a convinge copilul sa-si invinga teama de medicul dentist,
pe lana medic un rol foarte important il au parintii. Acestia trebuie sa
poarte discutii cu propriul copil folosind cuvinte cat mai simple,
convingatoare si pe intelesul sau despre: cum apar cariile si ce se poate
face impotriva acestora; de ce trebuie ca si dintii de lapte sa fie ingrijiti
corect si regulat; de ce medicul trebuie sa controleze regulat dintii.
• De asemenea este bine ca inainte ca propriul dumneavoastra copil sa mearga
prima data la un control dentar, incercati sa-l determinati sa va insoteasca si sa
asiste ca spectator atunci cand dumneavoastra, ca parinte mergeti la control
regulat (incercati ca vizita sa fie scurta si sa nu ridice probleme complicate din
punct de vedere medical). Astfel copilul este introdus in atmosfera de lucru.
Lasati-l chiar sa se joace acasa de-a medicul dentist utilizand o oglinda mica.
Lasati-l in aceasta atmosfera calda a jocului, sa controleze “starea” dintilor
dumneavoastra.
• Prima vizita a copilului in cabinetul dentar trebuie deci sa fie bine pregatita in
cadrul familiei, dar si medicul la care mergeti trebuie informat despre acest
lucru.
• Acesta este dator sa-si rezerve pentru aceasta prima vizita o perioada mai lunga
de timp pentru a se acomoda cu instrumentele, a caror utilitate va fi explicata in
termeni adecvati varstei lui, cu zgomotele, mirosul si cu personalul cabinetului.
• Se recomanda ca prima sedinta sa se limiteze doar la familiarizarea copilului
cu conditiile cabinetului, cu fotoliul dentar , cu modul de examinare a cavitatii
bucale. Daca prima vizita este legata de o solicitare pentru durere, atunci
aceasta trebuie inlaturata cat mai rapid, cu blandete, dar si cu fermitate. Daca
copilul este capabil de cooperare, el trebuie sa inteleaga ca medicul doreste
sa-l ajute “luandu-i durerea”, prin aceasta sporindu-i motivatia de a colabora.
• Este foarte important sa ii spuneti adevarul, in sensul ca nu trebuie sa-i
spuneti ca va avea dureri dar nici ca nu-l va durea deloc. Astfel, copilul va fi
surprins neplacut la cea mai insignifianta durere si isi poate pierde increderea
atat in dumneavoastra cat si in medicul dentist. Trebuie sa-i explicati, pe un
ton cat mai familiar, ca medicul trebuie sa “foreze” daca gaseste un dinte
bolnav, pregatindu-l astfel pentru senzatii si zgomote necunoscute pana
atunci. Daca apare durerea el trebuie sa stie ca medicul poate “adormi”
dintele.
4. TRATAMENTUL STARII DE FRICA LA COPIL
Medicina dentara moderna, efectuata de o echipa medicala
intelegatoare si rabdatoare care sa explice pacientului toate
manoperele ce urmeaza a fi instituite, sa-i clarifice toate
nedumeririle legate de actul terapeutic, sa-l solicite pe cat posibil
pentru actul decizional este un punct de plecare promitator in
vederea reusitei tratamentului. Este foarte important, pentru
succesul tratamentului, ca pana in final, sa se stabileasca o
incredere deplina a pacientului in el insusi si in echipa medicala
(empatia).
• Metodele de tratament recomandate de Academia Americana
de Stomatologie Pediatrica sunt urmatoarele (Raducanu si
colab,2000, Wilson S 2000):
• metode de tratament de baza;
• metode de tratament de necesitate.
 Metode de tratament de baza a fricii

• Tratamentul de baza al fricii fata de

procedurile stomatologice cuprinde:
• comunicarea;
• sedarea constienta;
• anestezie locala (loco-regionala) (Patrascu
2002).
 Comunicarea
• Comunicarea este metoda de tratament cea mai simpla
care se incearca inaintea oricarei alte metode (Burke si
colab 2000, National Clinical Guidelines). Medicul trebuie
sa-si cunoasca foarte bine pacientul in tot ansamblul lui,
pentru ca astfel sa poata stabili cu acesta o relatie de
incredere benefica pentru reusita tratamentului
(Humphris 1999). Intre medic si pacient trebuie sa se
stabileasca o empatie in care medicul sa ramana totusi
obiectiv. Medicul dentist trebuie sa incurajeze pacientul
sa-si etaleze sentimentele, gandurile, ingrijorarile si sa-si
transmita senzatia ca il intelege pe deplin (Freeman 1999).
Comunicarea cuprinde mai multe aspecte :
A.   controlul vocii
B.    comunicarea nonverbala
C.   metoda “tell, show, do”
D.   accentuarea pozitiva
E.    distragerea atentiei
F.    prezenta/nu a parintelui.
A.   Controlul vocii
Se incepe consultatia folosind o voce blanda dar
ferma, avand o figura zambitoare, se poate continua
cu ridicarea usoara a tonului sau cu o alta metoda
audio-vizuala care sa inspire pacientului un climat de
autoritate din care el sa deduca ca, acolo, in acest
cabinet, exista reguli care trebuiesc respectate de toti
pacientii. In final se poate izbi usor, dar ferm, cu un
obiect contondent pe un plan dur si se poate
spune “Gata! Este cazul sa incetezi.”
B.    Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbala are o mare
importanta. Nu va repeziti direct in gura
copilului! Abordarea fizica directa a pacientului
se face dupa ce este obtinuta incuviintarea
explicita sau implicita (ochii pacientului pot
sugera acordul) a copilului.
C.   Metoda “tell, show, do”
• Metoda “tell, show, do” adica “vorbeste, arata, actioneaza” este cea mai
importanta pentru obtinerea colaborarii pacientului.
• De exemplu: la prima consultatie i se poate spune copilului tot ce faci
(examinare, curatire, etc.) folosind un vocabular adecvat (“Iti voi numara
dintii cu acest numarator-sonda si cu oglinjoara aceasta si apoi iti voi curata
dintii de mancarica pentru a putea vedea mai bine”). Sonda va fi presata usor
pe degetul copilului pentru a se convinge ca nu-i poate face rau.
• Pentru ca pacientul sa se simta in siguranta trebuie sa i se explice pas cu pas
ce i se face si ce urmeaza a i se face (Reference manual and Guidelines,2001).
• Trebuie asigurat copilul ca detine in orice moment controlul asupra actului
terapeutic si ca acesta, poate fi oricand intrerupt, daca el doreste, doar prin
simpla ridicare a mainii (Humphris 1999).
D.   Accentuarea pozitiva
Metoda accentuarii pozitive creeaza un feedback pozitiv al
comportamentului. Se sugereaza pacientului prin limbaj,
mimica, gestica ca este simpatizat si ca i se doreste numai
binele si de aceea si el trebuie sa fie cooperant. Practicianul
trebuie sa arate mereu copilului ce a gresit pentru ca acesta
sa se poata corija (copii sunt de obicei tentati sa faca bine
lucrurile pentru ca apoi sa primeasca laude sau mici
recompense). Este bine ca parintii sa fie orientati mai ales
catre recompense morale si mai putin spre cele materiale
(Domoto).
E.    Distragerea atentiei
Distragerea atentiei prin metode audio-vizuale:
muzica, poze, jucarii, glume, video, povesti este
o metoda foarte eficace la copilul mic (Wilson
2000).
F.    Prezenta/nu a parintelui
• In general este acceptata doar prezenta in cabinet a
acelor parinti care, prin atitudinea lor tonica, ferma,
participa activ la buna desfasurare a tratamentului.
• In ghidarea comportamentului pacientului – copil la
tratamentul stomatologic exista o regula de baza : nu
trata niciodata un necunoscut. El poate oferi surprize
neplacute! De aceea este foarte important sa
incercam sa cunoastem copilul, sa ni-l apropiem, sa-i
castigam increderea.
• Acest lucru se poate face astfel :
•     intotdeauna cheama copilul pe numele sau porecla preferata, discuta cu el la
inceput la birou ;
•     pe fotoliu dentar asigura-i tot confortul (asigura-i o pozitie comoda pe scaun,
evita lumina puternica, zgomotele mari, gesturile bruste, mirosurile neplacute);
•      ofera-i o jucarie pe care sa o tina in mana pe parcursul sedintei de tratament;
•     directioneza conversatia pe cat posibil catre copil dandu-i sentimentul ca poate
participa la unele decizii de tratament, ca parerea lui este ascultata si ca
dorintele lui pot fi indeplinite daca sunt rezonabile;
•     prin vorbe si fapte sa inspiri copilului : bunatate, rabdare, fermitate, calm,
incredere, interes, afectiune;
•  vorbeste cu copilul intr-o maniera simpla, pe intelesul sau astfel incat sa
stabilesti cu el o buna comunicare. Sa nu folosesti un limbaj nici peste nici sub
puterea lui de intelegere. Nu utiliza un limbaj copilaresc;
•     sedintele de tratament sa fie cat mai scurte cu putinta, astfel incat sa
obtii cat mai mult de la copil ;
•     cand incepi sa efectuezi procedurile, evita graba si miscarile bruste;
•      nu lasa niciodata copilul singur. Nu iesi din cabinet si nu te indeparta
nemotivat de pacient ;
•      lasa pacientul sa observe grija ta pentru el dar si ca ai situatia sub
control ;
•      evita cuvintele care ar putea provoca frica: bat, durere, ranire, scobire.
Fi onest cu copilul, foloseste eufemisme care au sen mai linistitor :
bagheta, indepartare ;
•      sa nu incerci sa mituiesti copilul sau sa incerci sa-l cumintesti facandu-l
de ras;
•      admira-l si lauda-l ori de cate ori ai ocazia. Aceasta se face ca el sa se
straduiasca sa repete gestul pentru care a fost laudat;
•      comenzile scurte si concise (ex: deschide gura!) sunt preferate
intrebarilor (ex: nu vrei sa deschizi gura?) sau sugestiilor (ex: hai sa vedem
ce ai in gura);
•      practicianul trebuie tot timpul sa-si pastreze controlul.
Metode de tratament de necesitate al fricii
• Metodele de tratament de necesitate cuprind:
• metodele fizice de constrangere;
• anestezia generala.
 Metodele fizice de constrangere
Metodele fizice de constrangere sunt eficiente si sunt recomandate
doar dupa ce s-au epuizat toate metodele de convingere.
Metodele de constrangere fizica cuprind:
• folosirea degetarului metalic pentru a mentine deschisa gura.
Trebuie cerut acordul parintilor pentru folosirea sa;
• imobilizarea copilului mic in bratele apartinatorului.
Aceasta metoda are ca scop:
• reducerea sau eliminarea miscarilor copilului in timpul interventiei;
• protectia pacientului si a practicianului de traumatisme fizice (cu
instrumentarul, muscare);
• usurarea actului medical dentar si imbunatatirea calitatii lui.
Aceasta metoda este indicata:
• la pacienti mici care nu coopereaza si care au
nevoie urgenta de tratament;
• la copii cu handicap fizic si mental care au
probleme dentare.
 Anestezia generala
• Anestezia generala este definita ca o stare de inconstienta
controlata in care copilul doarme si isi pierde reflexele de
aparare. Ea este efectuata de un anestezist in cadrul unui
serviciu special dotat in timp ce un pedodont va efectua
tratamentul dentar.
• Tratamentul dentar sub anestezie generala este indicat la copiii
cu anxietate severa sau/si la copiii cu incapacitate de cooperare.
• Astfel sunt copiii prea mici sau cu sanatate compromisa sau
nevoi speciale, in special copiii cu retard mintal. Acestia de
obicei necesita tratamente dentare extensive si nu au putut fi
controlati prin metodele de sedare constienta.
• Desi exista unele riscuri asociate cu anestezia generala, totusi ea este in
general sigura, daca este administrata la pacientul potrivit si in conditii
tehnice potrivite.
• Evaluarea atenta preoperatorie a sanatatii generale a copilului este de
maxima importanta pentru a asigura siguranta procedurii. Copilul este
examinat de anestezist anterior procedurii pentru a culege date de sanatate
generala menite sa asigure ulterior siguranta tehnicii. Parintii trebuie sa
informeze pe anestezist de orice boala s-a ivit inaintea anesteziei generale.
• Pe de alta parte procedura trebuie sa fie permanent supravegheata de
personal medical specializat in tratamentul complicatiilor(AAPD, 1991).
• De asemenea vor fi date indicatii pre-anestezice si post-anestezice legate de
regimul alimentar pe care parintii trebuie sa le respecte pentru a creste
gradul de siguranta al anesteziei generale.
Etapa de dupa tratament este de asemenea o faza foarte importanta in
relatia practician-copil-parinti, ea permitand parintilor sa-si regaseasca
rolul fata de copil; acesta va fi mandru de ce i s-a facut si de atitudinea
de care a dat dovada. O apreciere sincera pentru copilul dumneavoastra
valoreaza mai mult decat orice promisiune pentru un cadou. Faceti din
lupta impotriva cariilor “o aventura extraordinara” si spuneti-i
intotdeauna de ce trebuie sa fie un “invingator”.
• De asemenea practicianul va sublinia efortul facut de copil, fara a
insista asupra eventualelor mici dificultati intampinate si care vor
ramane un “secret” intre pacient si medic.
• Este momentul in care medicul isi va consacra timpul pentru
evidentierea rezultatelor, explicarea manoperelor efectuate, precum
si periodicitatea vizitelor ulterioare.
In ceea ce priveste relatia medic-pacient nu se dau retete, este
insa cert ca pedodontul trebuie sa stapaneasca cu abilitate
aspectul de impact psihologic cu tratamentul dentar, in
vederea obtinerii unei eficiente profesionale maxime.
• Pentru ca medicul sa prezinte “o garantie” in fata copilului,
el trebuie:
• “sa cunoasca ceea ce va face”; Medicina dentara este constituita din
actiuni invazive, incepand cu
• “sa explice ceea ce va face”; radiografiile si continuand cu orice
manevra terapeutica dentara; invazia
• “sa faca ceea ce a spus”; nu este numai fizica dar si a mediului
personal al copilului, ceea ce il
• “ceea ce a facut sa se vada”. infricoseaza. Este nevoie de putere de
convingere pentru a invinge acest
aspect al fricii si de a castiga
increderea si cooperarea copilului.
INCERCAREA DE COMUNICARE CU PACIENTII
COPII NECOOPERANTI
• In general manifestarile de anxietate sunt datorate unei experiente anterioare
neplacute conferite de medicul dentist dar si de catre parinti, rude si prieteni.
• In mod sigur cel mai sigur mod de a controla anxietatea este de realiza
programe de preventie astfel incat copilul sa nu necesite nici un fel de
tratament. Copii nu sunt niste mici adulti, ei sunt vulnerabili si speriati de noul
mediu in care se afla astfel incat timpul acordat lor este foarte important.
Privind realistic asupra acestei probleme este imposibil de a obtine un standard
perfect al comportamentului copilului intr-un cabinet de medicina dentara.
• Ar fi ideal ca pe scaunul nostru sa se afle un copil cuminte, cooperant, care sa
deschida gura mare si sa putem realiza astfel o examinare foarte buna. De
asemenea sa aiba o gura uscata, sa nu planga, sa nu se comenteze gusturile
neplacute si senzatiile de disconfort date de ace, freze si altele, sa nu ceara
intreruperi ale tratamentului. Din pacate aceste lucruri sunt imposibil de
obtinut de la pacientii nostri.
Parkin in 1991 arata ca managementul
comportamentului medicului dentist trebuie sa
fie focalizat pe trei directii importante:
• Copilul
• Cabinetul
• Manoperele terapeutice
 Copilul
Prima vizita
• Aceasta trebuie sa aiba loc in jurul varstei de aproximativ 2 ani, inainte de a
aparea orice problema de ordin odontal pentru ca copilul sa se poate
familiariza cu mediul.
Pregatirea dinaintea programarii
• Prima programarea trebuie planificata cu grija. Este important ca ora de
vizita sa nu coincida cu perioada cand el este obosit sau cu aceea in care el
de obicei doarme. Cel mai bine se conduce tratamentul dimineata, in
general vizita nu trebuie sa fie mai lunga de 20 de minute pentru copii in
varsta de 2 ani sau 30-45 de minute pentru copii mai mari de 5 ani. Unii
medici prefera ca prima vizita sa fie chiar mai scurta. Mama trebuie sa dea
informatii privind aceasta vizita la medicul dentist care sa sune de felul
„Mergem sa cunoastem un om dragut care sa vada cat de bine iti speli tu
dintii”, fara a da alte explicatii care nu sunt motivate de moment.
 Cabinetul
• Sala de asteptare trebuie sa aiba un colt special amenajat
pentru copii care sa aiba scaune atragatoare, reviste pentru
copii si chiar multe jucarii dar care nu pot fi luate acasa. Multi
psihologi recomanda calutul balansoar si ideea ca trebuie
evitate asteptarile indelungate mai mult de 10 minute.
• Unii stomatologi recomanda zile speciale pentru tratamentul
copiilor pentru ca sala de asteptare sa fie plina cu pacienti
micuti care pot comunica intre ei.
• La sosirea copilului asistenta trebuie sa ii spuna pe nume, sa le
recomande sa se faca comozi si sa ii sugereze mamei sa intrebe
copilul daca trebuie sa mearga la toaleta.
• O intrebare care este pusa deseori este aceea daca parintele trebuie
sa insoteasca copilul in cabinetul stomatologic sau nu. Astfel,
parerile sunt impartite, unii practicieni sustin ideea ca parintele
distrage atentia copilului dar in general sunt multe avantaje. In
general pentru copii prescolari prezenta parintilor este benefica
conferindu-le acestora mai multa incredere si in acelasi timp
conferind date despre anamneza.
• In cele mai multe cazuri pe masura ce copilul este mai mare
prezenta parintilor devine inutila si uneori poate crea chiar
disconfort medicului si pacientului. Dificile sunt mai ales sedintele in
care ambii parinti, mama si bunica sau parintele unui adolescent
insista sa fie prezent in cabinet ducand astfel la o proasta
comunicare intre medic si pacient.
 Stabilirea comunicarii dintre medic si
pacientul copil
• Dupa ce copilul intra in cabinetul
stomatologic trebuie sa i se acorde
cateva minute pentru a se familiariza
cu mediul, echipamentul, doctorul si
asistenta. O diferenta majora intre
tratamentul la copii si cel la adulti asa
cum sustine si Ralph. E. McDonalds in
2000 este tipul de relatie care se
stabileste. Copilul se va uita in ochii
medicului si ii va urmari miscarile.
Important pentru a stabili comunicarea
cu acestia este tonul vocii si limbajul
trupului. Copilul va aprecia daca
medicul ii va stii numele mic, daca i se
va adresa corespunzator ca de la egal la
egal si nu va fi prea repezit.
• Dupa ce pacientul se va aseza confortabil in scaunul stomatologic i se vor
prezenta copilului scuipatoarea, sprayul cu aer si apa, lumina. Pe cat posibil
trebuie sa evitam expresia „ultima data cand am fost la stomatologi nu a vrut sa
deschida gura” deoarece la auzul acesteia pot aborda o atitudine similara.
• Medicul trebuie sa treaca la etapa de examinare blanda incercand sa arate o
atitudine plina de afectiune si nu un comportament care sa denote suparare sau
nerabdare si sa vorbeasca cat mai mult cu pacientul copil. Acesta trebuie sa
laude comportamentul bun al copilului si sa incerce sa actioneze repede si
eficient. Daca este posibil intr-o prima sedinta practicianul trebuie sa adopte
procedee simple cum ar fi periajul profesional al dintilor cu o pasta cu gust placut
facandu-l astfel sa se obisnuiasca cu zgomotul aparatului dentar.
• Este de semnalat faptul ca atunci cand copilul da semne de nerabdare sau de
oboseala medicul trebuie sa incheie sedinta de tratament cat mai repede posibil.
• Copiii foarte mici trebuie tratati in apropierea mamei de cele
mai multe ori, lasand-o pe aceasta sa il tina pe genunchi in
timpul tratamentului. Trebuie incercat a se castiga atentia si
interesul copilului incercand sa remarcam unele aspecte
legate de tinuta acestuia sau de jucarii pe care sa le laudam.
Intr-un mod foarte delicat sa incercam sa ii atingem bratul
astfel incat sa nu parem grabiti sa ii examinam dintii. Il vom
ruga de cele mai multe ori sa ne ajute tinand un rulou sau o
oglinda dentara in mana si sa deschida gura privind de la o
distanta de aproximativ un metru. Ne vom apropia treptat si
ii vom spune ca este intuneric in gura lui.
Mulțumesc pentru atenție! 