1

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “NICOLAE TESTEMIŢANU”

CATEDRA
CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALĂ

P r e l e g e r e a Nr. 1
(Teze. Semestru IX)

T e m a: Tipurile neoformaţiunilor maxilo-faciale. Clasificarea internaţională

a tumorilor(după OMS). Metodele principale de diagnostic. Suspiciune
oncologică. Bazele (principiile) dispanserizării bolnavilor cu tumori
maxilo-faciale.

Prefaţă

Pe teritoriul maxilo-facial se observă un mare număr de procese tumorale-tumori, pseudotumori. Pe de o parte, în

acest teritoriu se localizează tumori şi neoformaţiuni pseudotumorale, caracteristice numai pentru el şi care nu se
întîlnesc în alte regiuni. Ele sînt cunoscute sub denumirea de tumori organo- specifice: odontomul, adamantinomul,
epulisul, tumori din parenchimul glandelor salivare, chisturi de origine dentară (odontogene), şi.a. Pe de altă parte pe
teritoriul maxilo-facial evoluiază aproape toate celelalte tipuri de tumori ale omului, atît din ţesuturi moi, cît şi osoase.
Acestea, de regulă sînt numite tumori organospecifice.
Neoformaţiile regiunii maxilo-faciale şi ale organelor cavităţii bucale, după frecvenţă, ocupă un loc considerabil,
A.I. Evdochimov (1964), le atribuie 25 % printre tumorile altor localizări. Conform datelor literaturii oncologice
moderne, tumorile şi neoformaţiile pseudotumorale ale feţei şi maxilarelor constituie circa 12-29 % din numărul total de
tumori ale omului (P.V. Naimov). Pe lîngă aciasta, trebuie de relatat, că unele din tumori ne mai vorbind de cele
organospecifice se întîlnesc aproape în întregime în teritoriul maxilo-facial. De exemplu: cancerul de piele al feţii,
constituie circa 90 % din totalul de tumori cutanate canceroase. Afectarea teritoriului maxilo-facial de către alte tumori
maligne, în afară de cancerul cutanat, de asemenea are loc în circa 20 % din numărul total de tumori maligne ale
omului. De asemenea, de la 60 % la 80 % din angioamele omului îşi au sediul în regiunea feţei şi a gîtului.
Tumorile şi neoformaţiile pseudotumorale maxilo-faciale se deosebesc nu numai prin diversitatea sa, prin marea sa
frecvenţă, printre neoformaţiile de alte localizări, ci şi prin particularităţile evoluţiei sale clinice, tratamentul şi
profilaxiei lor.
De asemenea, tumorile şi neoformaţiunile pseudotumorale maxilo-faciale prezintă anumite dificultăţi în ceea
ce priveşte clasificarea lor. Pînă în prezent au fost multe încercări de a sistematiza aceste tumori. Unele clasificări îşi
păstrează actualitatea în decurs de timp îndelungat, altele prezintă doar un interes istoric.

I. Determinarea noţiunii “tumoare”

Există multe definiţii ale noţiunii “tumoare”, însă toate ele se concentrează asupra transformării ţesuturilor
organizmului şi particularitatea biologică principală a neoformaţiunilor adevărate, spre deosebire de hiperplaziile
fiziologice normale, precum şi de proliferatele inflamator-infecţioase, constă în faptul, că tumorile au capacitatea de a-şi
continua dezvoltarea sa chiar şi după înlăturarea principiilor care le-au declanşat.

Cîteva definiţii:

Willis R.A.: “Tumoare este concreştere patologică de ţesuturi, care nu-s coordonate cu
dezvoltarea ţesuturilor normale, între această dezvoltare şi se continuă
după suprimarea acţiunii cauzelor, ce le-au declanşat”.
N.N.Petrov: “Surplusuri nereglamentate de înmulţire celulară focală”.
I.I.Şevcenco: …în noţiune de tumoare adevărată include “procese patologice,
care apar în rezultatul proliferării celulelor proprii al organizmului la
diferiţi factori de origine externă şi internă”.
N.N.Petrov: a aprecia tumorile adevărate ca “rezultat al reacţiei distrofice,
proliferative a organismului la diferiţi factori nocivi (dăunători) – externi
sau interni, congenitali sau dobîndiţi, ce au adus la modificarea stabilă a
schimbului de substanţe în ţesuturi şi descompunere fără un sfîrşit
determinat”.
I.V.Davîdovschi: exprima următoarea părere: “Formal, tumoarea se prezintă ca
o majorare progresivă a volumului oricărui sector al unui ţesut sau
organ. Totuşi creşterea progresivă poate servi drept caracteristica
generală a tumorii. Această creştere de obicei, se descrie ca
nelimitată, nemărginită prin ce se subliniază deosebirea principală
 2

de creştere şi dezvoltare a organelor normale, precum şi larg

cunoscutele procese compensatoare – adaptive în formă de
hipertrofie şi hiperplazii”.
Din punct de vedere al datelor moderne despre tumori, definiţiile citate se par cele mai acceptabile dintre cele ce
au fost formulate pînă în prezent.
Proprietăţile biologice ale tumorii se determină de către următoarele circumstanţe: tumoarea ca afecţiune (boală)
cu toate proprietăţile sale individuale în dependenţă de particularităţile sale individuale, particularităţile reacţiei
organizmului (individual) şi de influienţile externe, care au provocat-o.
Aceste particularităţi biologice sînt deosebite la diferite tumori, şi această diferenţă este cel mai mult accentuată la
tumorile benigne şi maligne. Una din cele mai caracteristice proprietăţi ale celulelor tumorii, mai cu seamă a celei
maligne, el este autonomismul creşterii, cu alte cuvinte eşirea lui de sub control, nesupunerea îmulţirii celulelor
normale. Desigur, autonomismului este diferit la diferite tumori, de exemplu: circa 1/3 din tumorile omului depind de
prezenta în organizm a hormonilor-tumori hormono dependente. Acestea sînt tumorile ce se dezvoltă în glandele
endocrine, funcţia cărora depinde de reglarea hormonală.
Autonomizmul tumorii nu trebuie înţeles drept pierdere completă a raportului reciproc dintre tumoare şi organizm.
Dacă aşa raportul ar lipsi, n-ar fi posibilă creşterea tumorii. Raport există, el este foarte complex şi se efectuiază prin
intermediul stromei, prin care tumoarea primeşte substanţele nutritive necesare.
Trebuie de ţinut cont de o serie de proprietăţi biologice ale celulelor tumorale. Acestea sînt analiza sau
diferenţierea stabilă a celulelor, pierderea de către ele a capacităţii de a forma structuri tisulare specifice, atipizmul
celulelor (al tumorilor maligne).
În afară de analiza morfologică se mai evidenţiază şi cea funcţională, adică pierderea completă sau parţială a
capacităţii de a produce: hormoni, secrete, fibrele, cea biochimică, adică pierderea de către celulele tumorale a unor
componenţi antigeni.
O altă proprietate importantă a tumorilor este dezvoltarea infiltrativă sau invazilă, cu alte cuvinte capacitatea
celulelor tumorale de a pătrunde în ţesuturile înconjurătoare şi de a le distruge. Din celulele tumorale în organizm nu se
formează sisteme regulate tisulare sau organice.
Metastazarea sau răspîndirea celulelor tumorale (canceroase) în urma detaşării lor de la focarul principal este o
proprietate biologică importantă a tumorilor maligne. Metastazarea se desfăşoară pe căile lomfo sau hematogene, se
deosebesc metastaze introorgene, regionare şi la distanţă.
Trebuie indicată încă o proprietate a tumorilor şi anume: a progresiei tumorii, adică a dezvoltării tumorii prin
modificări calitative ireversibile stabile a unuia sau a cîtorva semne ale ei.
II. Tipuri de neoformaţii maxilo-faciale.
În teritoriu maxilo-faciale se întîlnesc multe tipuri de neoformaţii.
Aici se întîlnesc aproape toate tipurile de tumori ale omului, tumori organonespecifice.
Organospecifice: odontomul, adamantinomul, epulisul, tumoarea mixtă,
chisturile maxilare, în deosebi chisturile foliculare şi a.
Organonespecifice: fibromul, papilomul, angiomul, osteomul, osteoblastomul,
chisturile dermoide, chisturile reziduale şi a.
În teritoriul maxilo-facial se întîlnesc tumori, care provin din toate tipurile de ţesuturi ale acestor regiuni.
- Din ţesut epitelial tegumentar (papiloame),
- Din alte tipuri de ţesut epitelial (epiteliul glandular),
- Din ţesut osos,
- Din ţesut fibros,
- Din ţesut grăsos (celular),
- Din ţesuturile dentare,
- Din ţesut pigmentar,
- Din ţesut nervos,
- Din ţesut vascular.
Clasificarea tumorilor benigne
Tumorile benigne ale teritoriului maxilo-facial se împart în odontogene şi neodontogene, şi constituie – 7,8 %.
În descreştere aceste tumori sînt următoarele: osteoblastoclastomul, chisturile reziduale, tumori mixte, hemangioamele,
chisturile dermoide, fibroamele, papiloamele, limfangioamele, osteoamele, petele pigmentate, congenitale, lipoamele,
neurofibroamele, aderomele, condroamele, amgifibroamele, limfofibroamele, adenofibroamele. Bernadschi subîmparte
tumorile benigne în două grupuri:
1. Tumori localizate în ţesuturile moi paramaxilare,
2. Tumori localizate în oasele maxilare, care lezionează atît în ţesuturile moi cît şi oasele maxilare.

Clasificarea clinică a tumorilor benigne şi a neoformaţiunilor

pseudotumorale (după Kolesov 1964).
Tumorile se subîmpart în trei grupuri:
- osteogene,
- neosteogene şi neodontogene,
 3

- odontogene.
În aciastă clasificare nu întră aşa neoformaţii ca glanulomul eozinofil şi a. De aceea Bernadschi a modificat
clasificarea lui Kolesov.
____________________________________________________________________
Grupul de tumori Tumori Neoformaţii şi neoformaţii pseudotumorale
pseudotumorale

____________________________________________________________________
Osteomul-osteoid, Osteodisplazia fibroasă
Osteogene osteoblastomul ostioza deformată

Neodontogene şi Hemangiomul, neosteogene Osteodistrofia hiperparatireoid

hemangiodendoteliomul, liomul, fibromul, hiperostoza, glanulomul
eozinpfil, colesteatomul.
neurofibromul,
nevrilemomul, mixomul.
____________________________________________________________________
III. Clasificare internaţională a tumorilor (după OMS).
Au avut şi au loc în prezent multe încercări de a elabora clasificări optime ale tumorilor capului şi a gîtului.
Multe din aceste clasificări sînt folosite în practică în diverse instituţii, unele numai de către autorii lor, dar multe din ele
au doar importanţă istorică. În decursul ultimilor 20 ani în cadrul OMS a fost elaborată clasificarea histologică
internaţională, sau mai precis clasificări histologice a tumorilor din aproape toate regiunile capului şi ale gîtului.
Aceasta prezintă un mare pas în direcţia studierii tumorilor acestui teritoriu nu numai în unele ţări aparte, dar şi pe tărîm
mondial. Acestă clasificare este inclusă şi se foloseşte şi la noi în ţară. Aceste clasificări sînt cunoscute sub anumite
numere şi prevăd împărţirea tumorilor după semne clinice în benigne şi maligne . Fiecare grup de tumori, în funcţie de
sursa din care provin (ţesut, organ) se subîmparte în următoarele grupuri, în care se includ tipurile histologice de
neoformaţiuni cunoscute:
- tumori epiteliale,
- tumori din părţile moi,
- tumori din ţesut condros şi din oase,
- tumori din ţesut limfoid şi hematogen,
- tumori de geneză mixtă,

Clasificarea tumorilor maxilo-faciale.

În prezent o clasificare unică autocuprinzătoare a tumorilor localizate în teritoriul maxilo-facial nu există.

A.I.Pacies (1983) relatează, că pînă în prezent a fost elaborat un mare număr de clasificări ale tumorilor capului şi
gîtului pentru diferite organe, diferite ţesuturi, diferite grupuri de organe, de exemplu: a tumorilor regiunii maxilo-
faciale, a căilor respiratorii superioare. Se fac încercări de asemenea, de a elabora o clasificare unică a tumorilor capului
şi gîtului. Dar la nivelul contemporan al cunoştinţelor noastre elaborarea unor clasificări a tumorilor capului şi gîtului,
care l-ar satisface pe clinician şi ar lua în consideraţie simptomele tumorilor, de fapt este foarte dificilă.
Experienţa ne dovedeşte, că din punct de vedere al ocrotirii sănătăţii şi pentru lucru de cercetare ştiinţifică e
suficient de a ne folosi de trei clasificări:
1. după gradul de răspîndire,
2. după localizarea anatomică a tumorii,
3. după forma histologică a tumorii.
Organizarea mondială a sănătăţii (OMS) propune de a subîmparte tumorile după semnele clinice în benigne şi
maligne. Şi unele şi altele în dependenţă de ţesutul sau organul din care provin se subîmpart în opt grupuri (vezi mai
sus) clasificarea histologică, însă aprecierea limitelor precise dintre tumorile benigne şi maligne nu întodeauna e
posibilă. De aceea A.I.Pacies (1983) propune de a întroduce noţiunea de grup intermediar de tumori. În legătură cu
aceasta el recomandă de a subîmparte tumorile capului şi a gîtului după evoluţia clinică, în trei grupuri:
1. neoformaţiuni benigne,
2. neoformaţiuni intermediare (cu caracter distructiv local),
3. neoformaţiuni maligne.
În activitatea practică a oncologilor şi stomatologilor cel mai frecvent se i-au în consideraţie următoarele localizări
ale tumorilor regiunii maxilo-faciale:
- mucoasa cavităţii bucale,
- limbă,
- maxilarul,
- mandibulă,
- buză superioară,
- glandele salivare,
 4

- pelea feţei şi a capului.

După apartenenţa tisulară tumorale regiunii maxilo-faciale ale gîtului se subîmpart în tumori epiteliale, din ţesut
conjuctiv, neurogene şi miogene. G.V.Falileev (1978), recomandă de a subîmparte tumorile regiunii cervicale în trei
grupuri:
1. Tumori de organ: tumori ale glandei submandibulare, ale glandelor tiroide şi paratiroide, laringofaringelui şi ale
laringelui, ale sectorului cervical al esofagului şi a.
2. Tumori extraorganice: tumori cervicale neurogene, tumori din derivatele mezenchimului, din ţesut muscular şi
neclasificabile, din ţesut conjunctiv, din ţesut grăsos, din ţesut sinovial, din vase, tumori disembrionare.
3. Afecţiuni pseudotumorale ale ganglionilor limfatici (primare şi secundare), reticulosarcomul, limfosarcomul,
limfogranulomatoză.
Cea mai comodă în activitatea practică a medicului stomatolog este sistematizarea simplă, precisă şi în acelaş
timp autocuprinzăroare a tumorilor şi neoformaţiunilor pseudotumorale ale regiunii maxilo-faciale pe care o
propune I.I.Bernadschi (1983).
1. Tumori benigne ale părţilor moi ale regiunii maxilo-faciale: hemangiome, chisturi şi fistule congenitale,
aderoame, fibroame, papiloame, limfangioame, lipoame, neurofibroame, nervii pigmentari congenitali ai pelii,
neurofibromatoză.
2. Tumori osteogene benigne ale maxilarelor osteoame, asteoid-osteoame, osteoblastoclastoame.
3. Neuroformaţiuni osteogene pseudotumorale orale şi osteodistrofii ale maxilarelor, displazia fibroasă,
cherubismul, ostoza deformată (boale lui Paget-osteodistrofia deformată), osteodistrofia fibroasă paratiroidă
(generalizată) sau boala Engel-Reklinghauzen, hiperostozele maxilarelor la copii exostozele, gramulomului
eozinofil.
4. Tumori benigne şi neoformaţiuni pseudotumorale noisteogene şi neodontogene ale maxilarului:
hemangioendoteliomul, fibromul, neurofibromul, (neurolemomu), mixomul, condromul, colesteatomul.
5. Tumori odontogene benigne: adamantinomul, ameloblastomul, odontomul moale, odontomul tare (dur), fibromul
odontogen.
6. Neoformaţiuni pseudotumorale odontogene: chisturi odontogene: chisturi neodontogene, cimentoame, epulisul.
Toate tumorile sus numite pot avea variante maligne.

IV. Principiile de bază ale diagnosticului cancerului

feţei şi a cavităţii bucale.

În aceasta se va ţine cont de o serie de chestiuni, circumstanţe, situaţii.

1. Sexul. Structura morbidităţii şi mortalităţii se deosebeşte în funcţie de sex. De exemplu: la bărbaţi cancerul
cavităţii bucale, în ansamblu, se întîlneşte mult mai frecvent decît la femei.
- Cancerul buzei inferioare la bărbaţi se întîlneşte mai frecvent de 90 % din cazuri, pe cînd la femei
numai în 3-8 %.
- Cancerul de limbă la bărbaţi de 2-2,5 ori apare mai frecvent decît la femei. După datele lui
Bernadschi, cancerul cavităţii bucale în ansamblu, afectează bărbaţii de 3-6 ori mai frecvent decît
femeile şi chiar cancerul de mandibulă la bărbaţi e mai frecvent. În acelaş timp unele forme de
cancer sînt mai frecvente la femei decît la bărbaţi.
- Cancerul buzei superioare la femei e puţin mai frecvent decît la bărbaţi.
- Aproape egală e frecvenţa cancerului pelii la femei şi la bărbaţi.

2. Vîrsta. În ansamblu, tumorile maligne se întîlnesc în toate grupele de vîrstă, însă cel mai frecvent ele afectează
vîrsta 40-70 ani, adică după 40 ani.
- Cancerul e mai frecvent la oamenii mai în vîrstă. Cel mai vîrstnic bolnav citit în literatura de
specialitate avea vîrsta de 102 ani, dar nu se exclude cancerul şi la cei mai tineri. În literatură sînt
citate aşa cazuri. Astfel Anzilloti citează un caz la două luni, Kondratenko la 6 ani, Figi la 13 ani,
Ganglophea la 14 ani, Iacobovici la 16 ani. Sarcomul e mai frecvent la indivizii de vîrstă mai tinără.
Bărbaţii în vîrstă de 70 ani se pot înbolnăvi de cancer de 100 de ori mai frecvent decît cei de 30 ani,
iar femeile de 70 ori mai frecvent decît cele de 30 ani. Mai trebuie de ţinut cont şi de faptul, că cu
vîrsta cancerul poate fi mişcat de către bolile de vîrstă.
- Pe de altă parte şi frecvenţa cancerului se măreşte cu vîrsta.

3. Bolile cronice. Ele tot pot masca procesul tumoral.

4. Localizarea (sediul) afecţiunii însă şi cancerul roşului buzei se diagnostică timpuriu, pe cînd cancerul regiunilor
închise cu întîrziere.
5. Diagnosticul oportun (la timp).
6. Acţiuni organizatorice:
- depistarea cazurilor asimptomatice în grupurile cu risc major,
- perioada stării preclinic,
- perioada cancerului clinic.
 5

7. Folosirea metodelor de laborator: analize de sînge, cercetări imunologice biochimie şi a.

8. Diagnosticul citologic.
9. Diagnosticul histologic.
Rolul medicului stomatolog în diagnosticul afecţiunilor oncologice se determină de contractul său cu populaţia.
Sarcina principală a medicului-stomatolog, precum şi a oricărui specialist, constă în suspectarea tumorii. Pentru
aceasta el trebuie să ştie bine simptoamele clinice ale afecţiunii, metodele de tratament ale tumorilor, structura
organizatorică a serviciului oncologic, ca la timp să îndrepte instituţia corespunzătoare bolnavul oncologic sau cu
suspiciune oncologică.
- Rolul stomatologului în diagnosticul tumorilor maligne ale regiunii
maxilo-faciale şi ale acelor înconjurătoare nu se limitează la specializarea lui îngustă şi chirurgul, şi endodentistul, şi
protezistul în aceeaşi măsură poate contribui la diagnosticul oportun al stărilor pretumorale (precanceroase) şi
tumorilor maligne. Prin urmare fiecare stomatolog, independent de specialitatea sa, trebuie să ştie bine oncologia
stomatologică (oncostomatologia). Pentru aceasta este necesar de a memoriza o serie de acţiuni:
1. Să cunoască bine anatomia şi fiziologia regiunii maxilo-faciale.
2. Întodeauna bolnavului să fie investigat după anumite reguli.
3. De a cerceta toată regiunea, iar apoi de a se limita locul suspect.
4. Totul ce nu corespunde normei trebuie să fie cercetat.
5. În toate cazurile suspecte trebuie folosite metode suplimentare de explorare,
care sînt în instituţia stomatologică.
6. Dacă diagnoza nu poate fi stabilită prin intermediul mijloacelor ce sînt la îndemînă,
bolnavul trebuie îndreptat la oncolog.
7. Perioada de supraveghere pînă la stabilirea diagnozei trebuie să fie îndelungată,
să nu depăşească 10-15 zile.
8. Stomatologul trebuie să posede metodele de recoltare a probelor pentru examenul
citologic şi histologic al ţesuturilor, chiuretare, amprentă, puncţie, excizie şi a.
9. Să cunoască starea normală a organelor învecinătate, gîtul, vestibulul faringian,
nasul extern şi a.
10.Cazuri neclare de a consulta cu specialiştii în cauză.
11.Toţi bolnavii cu afecţiuni pretumorale (stări precanceroase) trebuie luaţi
la evidenţă la dispanser.

V. Atenţie oncologică mărită (suspiciune oncologică).

Atenţia (suspiciunea) oncologică mărită (încordată) constă în următoarele:

1. Cunoaşterea simptoamelor timpurii ale tumorilor maligne.
2. Cunoaşterea afecţiunilor (bolilor) precanceroase şi a tratamentului lor.
3. Cunoaşterea principiilor de organizare a asistenţei oncologicie, ce permite de a îndrepta după destinaţie bolnavul cu
suspiciune tumorală, îndată după depistarea afecţiunii.
4. Investigarea minuţioasă a fiecărui bolnav, ce s-a adresat la medicul de orice specialitate cu scopul de a exclude
eventuala afecţiune oncologică.
5. În diagnosticul dificil, punerea la suspiciune a fiecărui caz de evoluţie atipică ori complicată a procesului patologic.
Medicul ce posedă atenţia oncologică mărită şi cercetează corect bolnavul, într-un grad mai avansat, evident
diagnosticul întîrziat şi tehnica neadecvată.
Erorile de diagnostic pot fi de două tipuri:
1. Prima categorie de erori se explică prin atipizmul evoluţiei afecţiunii la unul şi acelaş bolnav.
2. Erorile diagnostice de categoria a doua apar ca urmare a defectelor de investigare a bolnavului şi pregătirea slabă a
medicului. Ultima categorie spre regret este încă mare.

VI. Bazele dispensarizării bolnavilor cu tumori maxilo-faciale.

Problema cea mai importantă în oncologie este evidenţierea şi tratamentul planificat al bolnavilor cu afecţiuni
tumorale. Sistemul de evidenţă obligatorie a acestor bolnavi a fost întrodus în 1945. Pentru fiecare bolnav se întocmeşte
un aviz (forma de evidenţă nr. 281).
Acest aviz în decurs de trei zile expediază la cabinetul oncologic, iar de acolo- la dispensar. Pentru fiecare bolnav
se completează fişa de control nr. 30. Din aceste fişe se întocmesc două fişiere (cartoteci) a bonavilor cu tumori
maligne şi a bolnavilor cu afecţiuni precanceroase. Pentru o comodă efectuare a evidenţei bolnavilor se subîmpart în
categorii clinice.
Categoria I-a – bolnavii cu afecţiuni precanceroase.
Categoria I-b – bolnavii cu afecţiuni precanceroase.
Categoria II-a– bolnavii cu tumori maligne, care vor urma tratamentul special.
Categoria II-b – bolnavii cu tumori maligne, care vor urma tratamentul radical.
Categoria III – oamenii practic sănătoşi, după suprimare completă a tumorilor
maligne, la care în momentul de faţă lipsesc recidivele şi
 6

metastazele.
Categoria IV – bolnavii cu tumori maligne în stadii tardive, cărora le este indicat
numai tratamentul simptomatic.
Tratamentul şi supravegherea bolnavilor permit transferarea lor dintr-o categorie în alta.

Bibliografie

1. Gh. Timoşca, Corneliu Burlibaşa. Chirurgie maxilo-facială. Bucureşti 1999.

2. Corneliu Burlibaşa (redactiv). Chirurgie orală şi maxilo-facială. Bucureşti 1999.
3. Platz, Fries, Hudec. Prognoses of oral Cavity Carcinomas. Miinchen. Wien. 1986.
4. Ю.И.Бернадский «Основы хирургической стоматологией». 1983
5. Т.Г.Робустова «Хирургическая стоматология 1990.
6. В.И.Заусаев и соавт. «Хирургическая стоматология». 1991.
7. В.А. Дунаевский и соавт. «Хирургическая стоматология». 1990.
8. В.С.Дмитрьева «Доброкачественные опухоли» чло». 1990.
9. А.И.Пачес «опухоли головы и шеи».
10. А.И.Пачес и соавт. «Злокачественные опухоли полости рта глотка и гортани». 1988.
11. П.Д.Годорожа, Н.М.Годорожа «Опухоли головы и шеи у детей». Сhişinău.
12. Journal of Cranio-Maxillo-facial Surgery. За последние 5 лет.
13. Oral and Maxillo-facial Surgery. За последние 3 год.

P r e l e g e r e a Nr. 2

Tema : CANCERUL PIELII FEŢEI

1. Date statistice
- Tumorile maligne ale pielii feţei constituie 12-14% din toate tumorile maligne ale omului.
- În componenta tumorilor maligne ale pielii feţei intră :
- Cancerul (carcinoamele) – 88%
- Melanomul – 10%
- Sarcomul – 2%
- Carcinoamele pielii feţii în aproximativ 94 – 95% se localizează în regiunea feţei şi
a gîtului. Majoritatea acestor cazuri (81,5 – 9,5 după A.V.Ceaclin) se localizează în regiunea facială.
2.Etiologia
- Precancerul : acne, furunculi, induraţii, papiloame senile, ulceraţii, excoriaţii, nevuşi, cicatrice postcombustionale.
- Aproximativ la 2% din bolnavii cu lupus se dezvoltă cancer.
3.Morfologie
- Cancer bazocelular
- Cancer celule plate (pavimentos).
4.Clasificarea
Pot fi deosebite 3 forme de cancer al pielii faciale :
1.Superficială
2.Infiltrativă
3.Papilară
Deosebim 4 stadii de evoluţie a cancerului pielii feţiei.
1. Tumoare superficială pînă la 1 cm în diametru, fără infiltrare în ţesuturile înconjurătoare.
2. Mai mult de 2 cm în diametru cu infiltrare în ţesuturi grasos subcutan.
3. Infiltrare mai profundă, însă fără afectarea a ţesutului cartilaginos sau osos.
4. Infiltrarea în cartilaj sau în os.
Metastazele apar în stadiile III-IV în caz de formă cu celule plate.

5.Clinica
- Depinde de o serie de factori:
1. Structura histologică,
2. Caracterul tratamentului precedent (cauterizare, comprese cu unguente, excizii neradicale).
3. În forma superficială- prurit, rugozitatea pielii, apariţia formaţiunilor ganglionare (nodulare) pe piele )de culoarea
galbenă, sură). Cu timpul apare zemuire, (pe urmă se formează cruste, sîngerare, tendinţa la hemoragie (diateza
hemoragică).
De cele mai multe ori avem de afacere cu cancerul bazocelular.
În caz de formă infiltrativă-este vorba de cele mai multe ori de cancerul cu celule late.
 7
- Cel mai frecvent apare din focare epiteliale, localizate în adîncul pielii, din foliculii piloşi din

glandele sudoripare.
6.Diagnosticul
- Chestiunea diagnosticului precis se hotărăşte în urma examenului histologic.
- Se cere diferenţierea de :
- lupus, - actinomicoza, melanoma apigmentarea – fibroame, cheloizi.
7.Tratament
-Dacă lipsesc metastazele este utilizată numai terapia radianta (actinica).
-Metastazele se extirpă şi se utilizează terapia actinica ulterior.
-Cînd procesul evoluează pe baza lupusului, cheloizilor recidivelor după terapia actinică, se foloseşte excizia
chirurgicală a focarului cu închiderea ulterioară a defectului prin intermediul procedeelor plastice.

P r e l e g e r e a Nr. 2,3
(Teze. Semestru IX)
Tema : Tumori benigne ale părţilor moi buco-maxilo-faciale.

Planul prelegerii :

1. Clasificarea tumorilor benigne ale părţilor moi buco-faciale.

2. Hemangiome şi limfangiome
3. Tumorile benigne ale glandelor salivare
4. Tumorile benigne ale pielii şi ţesutului subcutan
(neurofibroma, neurofibromatoza)
5. Chisturi şi fistule epidermoide ale gîtului

Bibliografie : 1.Gh.Timoşca, Corn.Burlibaşa Chirurgie buco-maxilo-facială

Bucureşti 19.
2.Ю.И.Бернадский «Основы хирургической стоматологи» № 983
3.Т.Г.Робустова «Хирургическая стоматология» 1990
4.В.И.Заусова и совт. «Хирургическая стоматология» 1991
5.В.А.Дунаевский и совт. Хирургическая стоматология 1990
6.В.С.Дмитреева «Доброкачественные опухоли ЧЛО 1990
7.П.Д.Годорожа, Н.М.Годорожа «Опухоли головы и шеи у детей
8.Gh.Timoşca, Corn.Burlibaşa. Chirurgie buco-maxilo-facială.
Bucureşti 1999
9.Corneliu Burlibaşa (redactor). Chirurgie orală şi maxilo-facială.
Bucureşti 1999.
10.А.И.Пачес. Опухоли головы и шеи. М. 19
11.Journal of Cranio-Maxilo-facial surgery. За последние 5 лет.
12.Oral and Maxillo-facial surgery. За последние 3 года.

O clasificare complectă a tumorilor benigne a ţesuturilor moi a capului şi gîtului nu este şi se vede că
aproape este inposibilă pentru că clasificaţiile adevărate sînt bazate pe o noţiune oarecare (morfologică, de localizaţie
ect.) şi totuşi este clasificaţia prof.
E.Simonovscaia )1968) care a grupat toate tumorile după faptul că ele se întîlnesc în ţăsuturi moi ale feţii şi gîtului.
Conform acestei clasificaţii toate tumorele ţesuturilor moi se înpart în trei grupe principale :
I. Lezionarea mucoasei şi ţesuturilor moi a cavităţii bucale :
Tumori epiteliale (papilom), tumori mezenchimale (fibrom, lipom, chondrom); din ţesut muscular (miom), din
ţesut nervos (nevrinome, neuromefibrome, neurofibromatoz); din ţesut angiomatos (hemangiom, limfangiom
hemangioendoteliom benign), din ţesut pigmentat (nervos).
II. Lezionarea glandelor salivare (mari şi mici ); tumori epiteliale
(adenome, adenolimfome, adenomul plemorf (mixt), din ţăsut mezenchimal (lipome), fin ţăsut angiomatos (hemangiom,
hemangioendoteliom benign); din ţăsut nervos (nevrinome).
Pseudotumori – chisturi de retenţie.
III. Lezionarea pielii şi ţesutului subcutan; tumori epiteliale (papilom), din ţesut mezenchimal (fibrom,
lipom), din ţesut angiomatos (hemangiom, limfangiom, hemangioendoteliom benign; din ţesut pigmentat nervos
(nevrinome, neirofibrome şi neirofibromatos, din ţesut pigmentat (nervos), Pseudotumori - chist epidermoid, chist
dermoid, aterom, şi alte formaţiuni rinofia, chist branhial şi teratome.
Cum se vede din clasificaţie în grup sînt în I grup sînt clasificate după ţesuturile lezionate şi sînt bine
descrise în manuale şi totuşi o să ne oprim la unele din ele mai frecvent întălnite şi în tratamentul cărora se întîlnesc
dificultăţi. Şi în primul rînd o să ne oprim la tumorile din vasele sangvine şi limfatice.
Hemangiomul
 8

Tumoare care se dizvoltă în rezultatul hiperplaziei ţesuturilor vasculare şi se întălneşte conform datelor lui
Bernadschi în 12,83% bolnavi spitalizaţi cu tumori benigne.
În literatura română hemangiomul (angiomul) se clasifică după tabloul histologic în hemangiome stelate,
plane şi tuberoase. Dar clasificaţia histologică mondială este următoarea : 1.Hemangiotelioma benignă. 2.Hemangiom
capilar (hemangiom invenil). Hemangiom cavernos, hemangiom venos. 4.Hemangiom în formă de strugure (arterială,
venoasă şi arterio-venoasă. 5.Hemangiom intramuscular (capilar, cavernos şi arterio-venos. 6.Angiomatoz de sistemă.
7.Hemangiomatoz cu fistulă, arterio-venoasă înăscută şi fără ea. 8.Glomus angiomă. 9.Angiomioma (leiomioma
vasculară). 10.Hemangioma de tip granulom (granuloma piogenă).
Ca clasificaţie mai raţională pentru chirurgie considerăm clasificaţia P.Gorbuşina (1978) care include:
1. Hemangiom cavernos s-au lacunar a) incapsulat. b) difuz.
2. Hemangiom capilar s-au simplu a) superficial. b) profund.
3. Hemangiom în formă de strugure s-au ramificat a) arterial. b)venos.
4.Fibrangiom 1)capilar, 2) cavernos, 3) ramificat : a) cu creştere rapidă,
b) cu creştere înceată.

Mai des în practica medicului se întîlneşte hemangiome capilare sau simple care de cele mai dese ori, prezintă
o pată plată de culoare roşie s-au canonică care constă dintr-o mulţime de capilare, arteriale care anostomozează unul cu
altul.
Capilarele pot fi venoase s-au arteriale. La apăsare (presiune) hemangiomul dispare iar la întreruperea
presiunei se iveşte din nou.
Hemangiomul poate să crească repede, sau încet (de cele mai dese ori) : Pot fi perioade de creştere rapidă. Rar
poate să dispară de sine stătător.
Hemangiomul în formă de strugure (hemangioma reconsum) constă din vase sangvine arteriale în formă de
ghem. Adesea ori pulsează, iar din cauza anastomozilor arterio-venoase poate să se ivească simptomul murmurelui de
pisică.
Hemangiomul cavernos constă din cavităţi căptuşite cu endoteli care sînt împlute cu sînge. Cavităţile
comunică una cu alta şi din cauza aceasta se iveşte simptomul de dispariţie (la presiune) şi de umplere (la înlăturarea
presiunei).
Tumora poate să fie bine limitată s-au să crească infiltrativ. Acest tip de hemangiom poate leziona un anumit
ţesuturile moi, dar şi oasele acelui facial.
Cîteodată în tumoră se palpează fleboite.
Afară de aceste trei tipuri de hemangiom poate într-o tumoră să se concentreze toate cele trei forme.
Hemangiomul se diferenţiează de : limfangiom care se deosebeşte după culoare (deschisă) şi conţinut (la
puncţie-limfă). I se ivedenţiează simptomul de dispariţie a tumorii la presiune.
De nevas se deosebesc hemangioamele prin aceea că la presiune culoarea nevusului nu dispare. Tratamentul.
În tratamentul hemangiomelor capilare cu suprafaţă mică se foloseşte, electrocoagulaţia,
crioterapia, rentgenoterapia (6 Gr). Metodele chirurgicale – excizia tumorei cu plastia cu ţesuturi locale sau cu brefe de
piele liberă. Hemangioamele cavernoase se înlătură cu exizii pe etape s-au se coase tegumentele lezionate pentru
obliterarea vaselor sangvine.
În ultimii ani sau ivit lucrări unde se întrebuinţează embolizaţia vaselor accedente cu “trombi” de silicon,
(Vigneul 1978).
Se întrebuinţează terapia de sclerozare (arsuri aseptice endo-vasculare) – amestecul chinin cu uretan
(Dowlong) chinini 1,25, uretani – 0,6, Ag destilate – 10,0, Neajunsul – perioada îndelungată de tratament, durerea
puternică (se efectuiază fără anestezie ), adesea ori nereuşita acţiunii clinice. Mai efective sînt modificaţiile Gorbuşina
care constau în variaţii de întroducerea chinin – uretanului pe segmente şi în cantităţi diferite.
Terapia sclerozantă după V.Agapov. În tumoră se întroduce soluţia din alcool etilic 95 o – 70 ml + novocain
1,07 apă distilată 29,0.
Asistentul apasă asupra tumorii. Tumora se lipseşte de sînge şi în cavitate se întroduce amestecul sclerozant
în cantitate pînă la 90 ml. Peste 12-15 zile procedura poate fi repetată. Peste 3 luni cursul de tratament poate fi repetat şi
aşa de 2-3 ori. Partea negativă a metodei e că bolnavul simte dureri mari în cursul de tratament şi sînt recidive.
Terapia de sclerozare după In. Bernadschii – sînt două variante de terapie sclerozantă care constă în blocarea
fluxului şi refluxului de sînge în tumoră cu pensă specială, absorbirea sîngelui din caverne şi (întroducerea) şi spălarea
lor cu substanţă sclerozantă. Metoda este indicată la localizaţia tumorei în regiunile jugale, a buzelor , limbii şi palatinul
moale.

II. Hodurovici a propus ca sclerozant soluţie de 90% de acid triacetic (5părţi) şi sol. de dicaină 2% (1parte) în
cantitate de 0,02-0,06 ml.
Din metodele de tratament a hemangiomului moi fac criochirurgia, electrocoagulaţia, rentgen-terapia ect.
(buckyterapia sau radio).
Ca soluţii sclerozante se mai folosesc motnat de sodiu psialiat de sodiu – limitează angiomul prin
transformarea fibroasă a peretelor tumorali, diminuînd lumenul vascular. În angioamelor gigante se pot practica legături
intratumorale “în saltea” cu fire neresorbabile.
 9

Limfangiomul
Tumora din vasele limfatice – (defect de formare a vaselor limfatice). Ocupă 2,73% din toate tumorile
benigne.
Tabloul clinic se caracterizează printr-o progresie lentă a tumorei care poate să se oprească s-au chiar să
regreseze. De cele mai dese ori se localizează în regiunea buzelor, obrazului, paratideo-maseterice, nasul, limba.
Structura histologică a limfangiomului determină tabloul clinic. Se deosebesc limfangioame simple, chistice
şi cavernoase.
Limfangioamele simple se caracterizează prin majorarea difuză a organului (nas, buză ect). Se localizează
mai des în piele.
Formă chistică creşte în dimensiuni mari şi se răspîndeşte pe mucoasa cavităţii bucale, pe faţă, limbă, obraz,
pe gît. Palpaţia nu este dureroasă, poate fi determinată fluctuenţă (acest simptom nu este la forma cavernoasă).
Limfangiomul progresînd poate duce la disfagie şi asfixie.
Pătrunderea infecţiei în limfangiom duce la inflamaţie neplăcută pentru starea bolnavului cu
simptomatologia caracteristică.
Diagnosticul se efectuează pe baza simptomelor clinice şi pe baza puncţiei (limfă). Se efectuează biopsia. Se
diferenciază cu Sindromul Miculici.
Tratamentul. Excizia tumorei, înlăturarea ei şi plastia defectului cu ţesuturi locale. Sclerozarea tumorei (după
IN.Bernadschi). Indicaţii acute către operaţie este asfixia. Operaţia este contraindicată în caz de inflamaţie dar nu la
asfixie. Radioterapia nu este efectivă.
Prognoza în caz de limfangiome mici este pozitivă, la cele masive este problematică.

III. Adenomul pleomorf (tumoră mixtă).

Această tumoră după datele lui V.Panicarocschii se localizează în 51,8% în glanda salivară parotidă (80%) la
graniţa între palatinul moale şi cel dur – 27,9%, în glandele submandibulare 9,6%, pe mucoasa obrazului – 4,8%, buza
superioară–4,5 %
Retromolară - 0,2-0,3%.
Dimensiunile tumorei sînt diferite dar de cel mai des 0,5-15 cm. (2-4 cm). Dar sînt şi de dimensiuni gigante.
Anatomia patologică.
Tumoarea arată să fie încapsulată, de culoare albue – galbenă cu un tablou morfologic divers - dure, moi şi
chisturi de diferite dimensiuni. Tumora constă din diferite ţesuturi – epitelial, fibros poate chiar condroid – deacea se
numeşte tumoră mixtă.
Morfologic adenomul pleomorf prezintă trei caracteristici principale; o falsă incapsulare, - chiar cînd există
un plan de clivaj între tumoră şi capsulă. Examenul histologic constă adesea în existenţa de leziuni la nivelul capsulei şi
chiar dincolo de ea ; variabilitatea aspectelor histologia în aceeaşi tumoră şi pluritatea focarelor tumorale.
În vecinătate s-au chiar la distanţă de tumora principală au fost constatate focare accesorii, independente, de dimensiuni
adesea microscopice, mai ales în recidive.
Tabloul clinic.
Acuzele bolnavilor – asimetria feţii din cauza unei tumefacţii mai des în regiunea parotidiană cu creştere,
lentă, nedureroasă. De cele mai dese ori tumefacţia este nedureroasă dar rareori pot să apară dureri necauzate.
Obiectiv – tumora nedureroasă de cel mai dese ori mobilă de formă rotundă s-au ovoidă netedă sau coselată,
consistenţa poate fi inegală, variabilă. Se constată lipsa adenopatiei şi leziunea peretelui nervului facial, dar examenul
clinic nu poate afirma benignitatea care poate fi numai aparentă, tumora fiind histologic malignă.
Tabloul clinic constată că de cele mai dese ori este vorba de un adenom pleomorf, dar oricare dintre tipurile
menţionate poate lua un aspect clinic identic (adenomul monomorf ) ghistologic adonolimfom.
Adenomul pleomorf se întîlneşte de cele mai dese ori la bărbaţi în vîrstă de 20-40 ani.
Diagnoza se efectuiază pe baza datelor clinice, radiologice şi histologice (citologice, citochimice ect), se
foloseşte metoda radiologică de bicontrast.
Diferencierea se efectuiază de – tumora mucoepidermoidă, cilindroma adenocarcinom, chist salivar.
Tratamentul.
De cele mai dese ori se întrebuinţează tratamentul chirurgical de înlăturare a tumorii cu păstrarea nervului
facial (Metoda Redon) şi met. Covtunovici-Muha, sau în cazuri dimensiunilor mici a tumorei – înlăturarea tumorei cu
rezecţia parţială a glandei salivare.
Unii autori recomandă radioterapie preoperatorie (A.Paces), alţii radioterapie intraoperatorie (A.Moscalenco).
Alţi autori sînt contra acestei metode (A.Clementov).
Prognoz. Recidive după datele lui Paces după operaţia – 7,4%, malignizaţie – 5,8%, pareza nervului facial –
12%, paralize 2%.
Neurofibroma feţii şi pereţilor cavităţii bucale neurofibroma se dezvoltă din membrana externă a nervului
(Swan), (Şvanomă) şi este ca rezultat a dereglării dezvoltării nervului trigemen şi facial se localizează aceste tumori de
cele mai dese ori în grosimea obrazului regiunea zigomatică, mentonieră, temporală, limba ect.
Tabloul clinic. În stadia de debut bolnavul se iveşte la medic cu acuze la apariţia unei tumefacţii dureroase
(poate fi şi nedureroasă) care duce la asimetria feţii. La palpaţie se determină sub piele sau mucoasa cavităţii bucale o
 10

tumoră dură sau moale de dimensiuni 1-10 cm., dureroasă care iradiază pe parcursul nervului trigemen. Gradul de
duritate depinde de concentraţia ţesutului fibros în tumoră.
În stadiile tardive tumora poate să aibă formă de polipomatoz (nodulus moluscum) care deseori trece în
neurofibromatoză.
Diagnoza se bazează pe creşterea lentă a tumorii pe parcursul nervului trigemen sau facial, dur-elastică, cu
suprafaţa tetă dureroasă la palpaţie.
Tratamentul chirurgical – excohleaţia neurofibromei cu separaţia nervului corespunzător. Tumora poate fi
preventiv colorată cu briliant griun.
Prognoza este satisfăcătoare.
Neurofibromatoza. (boala Recligauzen)
Maladie care se caracterizează prin dezvoltarea multor tumori pe parcursul fasciculelor nervoase pe fon de
dereglări specifici nervoase, hormonale şi osoase.
Sînt două teorii de etiopatogeneză (Conheim 1878) teoriilor permutării depunerilor nervoase embrionare s-au
dereglările funcţiei glandelor endocrine şi balansului sistemului nervos vegetal.
Tabloul clinic. Nu este nici un organ sau ţesut care poate fi lezionat de neurofibromatoză. Tipic pentru
neurofibromatoz este triada Darie – complexul de simptome din partea pielii, ţesutului osos moale şi din partea
glandelor endocrine.
Simptomele pot să se ivească în adolescenţă. Bărbaţii se îmbolnăvesc ma des decît femeile.

Pseudotumorile –Chisturile şi fistulele branhiale.

Se întîlnesc în 1,44% de maladii stomatologice chirurgicale. Se întîlnesc foarte multe erori de diagnostic.
Patogenia este tratată diferit. Unii socot că aceste maladii provin din buzunarul branhiogen II la dizvoltarea
embrionară, alţii-din canalul neobiliterat tireoglos, dar al treilea consideră că sînt dificultăţi al dezvoltării nodulelor
limfatice. Se mai socoate că aşa maladii se transmit prin ereditate, sau apar subacţiuni teratogeme în primele săptămîni
de graviditate.
Cea mai răspîndită este clasificarea lui V.Bezrucov el împărţea aceste maladii în trei grupe: 1.Chisturi şi fistule
antiauriculare. 2.Chisturi şi fistule mediane (chisturi a bazei limbii, supra- şi subhioidene complecte şi necomplecte).
3.Chisturi şi fistule laterale (pot fi complecte şi necomplecte.).
Tabloul clinic : Determinarea precoce a chistului sau fistulei este foarte dificilă. De obicei bolnavii se adresează
la medic în caz de suprainfectare a chistului sau în caz de dereglări estetice.

Fistulele antiauriculare pot fi bilaterale cu deschiderea orificiului lor înaintea tragusului. Presiunea asupra
tragusului poate duce la eliminări de puroi din fistulă sau a unui lichid albineţ. La închiderea fistulei poate să se ivească
un abces. Fistula poate ajunge pînă la cartilagiul porus acusficus externus.
Chisturile regiunii parotidiene şi retromandibulare.
Se localizează în grosimea parotidei sau a porţiunii ei retromandibulare ajungînd pînă la cartilagiul – porus acusticus
externus. Dacă chistul se suprainfectează şi se elimină puroiul oficiului extern a fistulei se localizează între muşchiul
sternocleido-mastoid şi unghiul mandibulei.
Chisturile şi fistulele mediane se localizează pe linia mediană cartilagiul tiroid şi osul hioid. Dar cîteodată pot fi
localizate şi în partea inferioară a gîtului s-au chiar laterală. Chistul nesuprainfectat dă o iluzie ca menton suplimentar.
Fistula elimină lichid mucoid s-au purulent care murdăreşte haina.
Pentru precizarea diagnozei se efectuiază fistulografia. La 30% din bolnavi fistula are mai multe ramificaţii.
Diferencierea se efectuiază cu tuberculoza, actinomicoza, limfadenita, perihondrita cartilagelor laringelui,
osteomielita cronică a mandibulei, limfogranulomatoza.
Chisturile laterale ale gîtului se dezvoltă din rămăşiţele aparatului branheogen, şi se proemitează în vârsta tînără
care duce la asimetria gîtului. Suprainfectarea duce la dizvoltarea flegmonului. După deschiderea flegmonului rămîne
fistulă. Chisturile laterale se localizează tipic pe partea anterioară a m.sternocleidomasteoid, în regiunea
retromandibulară, au o consistenţă elastică, pielea deasupra tumorei nu este lezionată.
Diferenciere se efectuiază cu : anevrizmă, tumoră mixtă, hemodectomă, limfosarcomă, limfadenită, lipomă,
limfangiomă. De aceea erori în diagnostic sînt o mulţime.
În diagnostic au o mare însemnătate puncţia şi citologia punctului.
Fistulele laterale ale gîtului. Sînt pur congenitale şi apărute după deschiderea chistelor laterale suprainfectate.
Diagnostica se bazează pe datele anamnezei, palpaţiei puncţiei şi analiza punctatului, radiografiei de contrast,
biopsiei şi analizei histologice.
Conţinutul chistului – lichid brun deschis mucoid în care se găsesc epiteliu şi leucocite.
Tratamentul . Trebuie să fie chirurgical radical. E mai bine de operat după vîrstă de 9-10 ani. La suprainfectare
chistul se deschide şi se tratează ca flegmonul.
Înlăturarea fistulei se efectuiază împreună cu rezecţia corpului osului hioid. Fistulele preventiv se umple cu o
substanţă colorantă. Aceasta dă posibilitate de a înlătura complect chistul sau fistula cervicală.

P R E L E G E R E A Nr.3
(Teze. Semestrul IX)
 11

Tema : Cancerul buzelor.

Cancerul de buză
- Frecvenţa = aproximativ 10% din toate cazurile de cancer al omului;
- Sfîrşit letal – de cele mai multe ori în vîrstă de 40-60 ani;
- Mai frecvent se afectează buza inferioară ( 85% ), cea superioară numai 4,1%.

Etiologia :
- Influenţa factorilor mediului ambiant;
- Starea generală a organismului,
- O mare însemnătate au stările precanceroase (92-97%).

Morfologia :
- Cancer cu celule plate (pavimentos) 3,95% (cu celule plate în curs de cornificare (Keratinizare).
- Restul – cu celule plate, fără cornificare.
- 0,3% - bazocelulare.
Cancerul de buză
- Sub această denumire se au în vedere tumori ce apar în regiunea roşului buzei.
- Se întîlneşte des.
- Cel mai des (95,1% - sînt bărbaţi).
- Femei – 4-9%.
- Nu rareori au loc erori de diagnostic.
- Aproximativ 3% din toate tumorile omului.
- Cel mai frecvent cancerul buzei inferioare (95%).
- Cancerul buzei 2-5%.
- Vîrsta – 40-60 ani.
- Circa 40% - în regiunea comisurii bucale (labiale).
Clinica
- Formele timpurii sînt aproape asimptome.
- La început – o induraţie rugoasă, ce se aseamănă cu o crustă.
- După desprinderea (înlăturarea) crustei apare o sîngerare capilară care repede se opreşte de sine stătător.
- Procesul, ca regulă, se localizează paracentral.
- Dezvoltarea cancerului de buză este în formă dublă : de tumoare (exofită) şi de ragadă (endofita).
- Dacă nu este tratat foarte repede se distruge toată buza.
- Metastazarea are loc nu mai departe de nodulii regionari.

Forme clinice
- Papilara } forme exofită
- Verucoasa
- Ulceroasă } Forme endofite
- Ulceroasă infiltrativă

Clasificare
1. După sistemul TNM
2. După evoluţia de 4 stadii:
1) tumoare (ulceraţie) – pînă la 1 cm.
2) tumoare sau ulceraţie pînă la 2 cm.
3) tumoare sau ulceraţie pînă la 3 cm.
4) se afectează toată buza.
Diagnosticul
- Evoluţia clinică
- Cheiloscopia
- Examen citologic
- Examen histologic
Tratamentul
- Cea mai desăvîrşită metodă este metoda complexă
- Metoda radiantă se foloseşte în stadiile I şi II
- Metoda asociată în stadiul III
- E foarte complicată în stadiul IV
 12

- În toate stadiile se afectează excizia ţesutului grasos cervical (împreună cu nodulii limfatici).
Prof. dr. C.Burlibaşa. Cancerul buzelor. (din G.Timoşca, C.Burlibaşa. Chirurgie oro-maxilo-facială 1983, p. 434-
437).
- 25-30% din cancerele regiunii maxilo-faciale, fiind cea mai frecventă localizare.
- Se întîlneşte mai frecvent după 50 ani.
Etiologie
- Sînt încriminate
- Iritaţiile
- Mecanice
- Chimice
- Termice prelungite
- Fumatul cu pipa sau ţigareta pînă ard buza
- Alcoolul, ect.
- Sifilisul în antecedente (5-6% ).
- Expunerea îndelungată la soare
- Lipsa de igienă buzală
Anatomie patologică
- Iniţial este localizat Vermilion sau la limita cutaneo-mucoasa, în majoritatea cazurilor la jumătatea distanţei dintre linia
mediană şi comisura bucală.
- Ulterior se poate extinde invadînd pastiile moi labiogeniene,
- Vestibulul inferior şi mandibula.
- Afectarea limfonodulilor este destul de precoce.
- Ca forma histologică, în proporţie de 85% este întîlnit carcinomul spinocelular, 5% carcinoamele nedifernetiate, iar
cinomul spinocelular, 5% carcinoamele nedifernetiate, iar restul, bazocelulare sau glandulare.
Simptome
- Debutul poate fi superficial sau interstiţial nodular.
- Apare la început ca o zonă albicioasă.
- Alte ori ca o ulceraţie mică.
- De asemenea, superficial, poate avea aspect vegetat şi apare la început ca o verucă cu fisuri.
- Alteori apare ca o excrescenţă cu aspect conopidiform.
- Forma de debut infiltrativ endofitică, apare ca o tumoare cu baza largă de implantare, cu suprafaţa rugoasă sau îndurată.
- Într-o fază mai avansată se ulcerează şi apar muguri cărnoşi vegetanţi.
- Formă cu debut nodular pare în grosimea buzei ca o zonă îndurată, nedureroasă, dar se poate ulcera tardiv.
- Mai adeseori localizarea este paramediană.
- Dar se citează şi localizări multiple.
- În toate formele, adenopatia apare destul de precoce
- Starea generală nu este afectată decît în stadiile tardive de invazie tumorală.
- Durerile la început lipsesc, ulterior pot apărea, fiind datorate în special suprainfectării.

Diagnosticul
- La început clinic este destul de dificil.
- Diagnosticul diferenţial se face cu :
- ulceraţiile mecanice provocate în special de dinţii cariaţi.
- ulceraţiile apărute după arsuri,
- ulceraţiile herpetice,
- ulceraţii tuberculoase,
- sancrul primar,
- chelitele microbiene,
- Diagnosticul de precizie se pune în urma examenului histopatologic.
Evoluţie
- Evoluează de regulă, lent.
- Osul este invadat fie din aproape în aproape, fie prin canalul alveolar, fie indirect de la limfonodulii fixaţi de os.
- Adenopatia, la început doar palpabilă, creşte în volum, se fixează atît de părţile moi, cît şi de mandibulă. Limfonodulii
metastatici se pot ulcera şi ei.
- Pot apărea metastaze pulmonare, mediastinale şi chiar cerebrale.
Tratament
- Rezultatele cele mai bune – în stadiile I şi II, cînd se urmăreşte înlăturarea tumorii şi evitarea limfonodulilor metastatici.
- Se obţin rezultate bune prin radioterapie.
- Evitarea ganglionară s-a dovedit a fi terapeutică, examenul histologic evidenţiind, în 10-18% din cazuri,
metastaze. În stadiul IV se fac rezecţii întinse labio-mandibulare, urmate de plastii de părţi moi şi os.
 13
P R E L E G E R E A Nr. 3a

(Teze. Semestrul IX)

Tema : Cancerul organelor cavităţii bucale

(exceptând limba)
- După datele Ministerului sănătăţii al URSS (1962) constituie 1%.

- Din toate tumorile maligne – 3-4%.

- În Anglia – 6-10%, în SUA – 3%, în India de Sud – 70% din totaluri de cazuri de cancer al regiunii
maxilo-faciale.
- Bărbaţii – de 5-7-ori mai frecvent ca femeile.
- Primul loc între aceste cazuri (mai mult de 60%) îl ocupă cancerul limbii.
- Urmează mucoasa geniană, a planşeului bucal a crestei alveolare a maxilarului, mandibulei, apoi
urmează mucoasa palatină.
Din monografia de stomatologie chirurgicală

(red – A. Evdochimov)
- Tumorile maligne ale organelor cavităţii bucale şi ale maxilarelor constitue 10% din totalul de cazuri
de cancer al altor organe.
- Mai frecvent se întîlneşte cancerul.
- Nu rar cancerul cavităţii bucale precedat de procese precanceroase.
2.Etiologia

- Fumatul,
- Folosirea amestecurilor de tutun şi alte substanţe sub denumirile “NAS”, “Beteli”.
- Traumatismele mecanice (leziunile mucoasei).
- Alcoolul şi alţi excitanţi chimici.
- Excitanţi termici.
3. Morfologia

- Predomină cancerul cu celule plate în decurs de cornificare în fond în sectorul anterior al cavităţii
bucale.
- În sectoarele posterioare adesea se observă cazuri de cancer cu diferenţiere scăzută a celulelor.
4. Clasificare
- Forme;
- Papilare,
- Ulceroase.
- Ulceroase – infiltrativă
- Infiltrativă.
Clasificarea după 4 stadii
I. Pînă la 2 cm în diametru, în limitele mucoasei, fără metastaze.
II. De aceleaşi dimensiuni, însă cu invadare (infiltrare) în stratul submucos, metastaze solitare
mobile.
III. Invadarea ţesuturilor subiacente, însă nedepăşind periostul maxilarelor, răspîndire în alte
sectoare ale cavităţii bucale (de exemplu de mucoasa geniană pe cea gingivală).
În nodulii limfatici regionari – metastazele multiple mobile, sau solitare puţin
moale, pînă la 2 cm în diametru – Poate fi o tumoare de dimensiuni mai mici
cu metastaze cu mobilitate scăzută, sau cu metastaze bilaterale.
IV. Procesul de extindere cîteva sectoare ale cavităţii bucale, invadează
ţesuturile moi şi oasele. Tumoare de dimensiuni ma mici dar cu
metastaze îndepărtate.
4. Clinica
- Se deosebesc 3 stadii (faze) ale bolii :
1. incipienta (de debut)
2. dezvoltarea,
3. neglijată (avansată)
În prima fază – senzaţii neplăcute la leziunii.
Obiectivă – infiltrate restrînse, ulceraţii superficiale, concrescente papilare.
În faza dezvoltată - durere acută, miros fetid din cavitatea bucală, care are
 14
tendinţă de a se înteţi pe măsură descompunerii tumorii, salivaţie abundentă.

- Metastaze precoce.
- Cancerul planşeului bucal se localizează în regiunea frenului lingual.
- Tumori în regiunile geniană şi palatină.
- Metastazarea la început este în nodulii submandibulari, iar apoi în cei cervicali profunzi, de cele mai
multe ori cancerul mucoasei geniene formînd metastaze monolaterale, alte localizaţii ale canecrului cavităţii
bucale – mai des metastazarea bilateral.
- Clinica se deosebeşte (se caracterizează) print-o mare diversitate a semnelor primare şi a formelor
avansate ale procesului malign.
5.Diagnosticul
De diferenţiat de :
- ulcerele decubitale şi trofice,
- de afecţiunile specifice (tuberculoza, lues, actinomicoza),
- diagnosticul se bazează pe simptomele clinice,
- metoda radionuclidă de diagnostic
- biopsia prin aspiraţie.
6.Tratament
Metoda principală – metodă completă :
- telegamaterapia în doză de 4000 - 6000 de raze,
- se poate asocia cu iradierea focală de mică distanţă – 3500 – 6000 raze.
Intervenţia chirurgicală peste 2-4 săptămîni.
Prezenţa nodulilor măriţi dictează excizia facială de teacă a ţăsuturilor adipos în aceaşi şedinţă, sau ulterior,
peste 2-3 săptămîni.
Narcoza prin intubaţie permite efectuarea acestei intervenţii într-o şedinţă, înlăturînd focarul patologic primar
şi aparatul nodular într-un bloc unic.
PRELEGEREA Nr. 3b

(Teze. Semestrul IX)

Tema : Cancerul limbii

Cancerul limbii
(A.Paces – din “Oncologie” de Peterson)
- 2% din totalul de cazuri de tumori maligne ale omului.
- 60% din totalul de cazuri de tumori maligne ale mucoasei cavităţii bucale.
- Majoritatea cea mai frecventă – 40-60 ani.
- Cel mai frecvent la popoarele din Asia de Sud – Est.
Etiologia
- Procese pretumorale : Leucoplazia, Leucokeratoza, ulceraţii fisuri (ragade) cronice.
- Aceste se dezvoltă sub influenţa : fumatului, traumatismelor cronice, arsurilor chimice (alcool), produselor alimentare
fierbinţi şi picante.
Anatomopatologia
- Sectoarele lateral – 65%,
- Rădăcină (baza) limbii – 20%,
- Alte localizări – 15%,
- Există 3 forme de cancer ale limbii :
- papilară
- ulceroasă
- endofită
Cel mai frecvent se evidenţiază formă ulceroasă. Ea se caracterizează print-o ulceraţie cu margini dure,
îngroşate în formă de burelet (circumvalate). Ulceraţia creşte, zona de inrudiţie a marginilor se extinde. Dar infiltraţia
profundă lipseşte.
Formă papilară apare în formă de excrescente pe mucoasa limbii. La început excrescentele sînt acoperite cu
mucoasă sănătoasă (netransformată). Apoi ele se ulcerează.
Formă infiltrativă în ţesutul lingual (în grosimea lui) se palpează o tumoare dură fără limite clare. Mărindu-se
tumoarea lezează ţesuturi musculare. Ulceraţia apare mult mai tîrziu. Această formă are cea mai mare malignitate.
Histologia majoritatea formelor de cancer al limbii sînt cu celule plate, în stadiul de cornificare, şi mai rar fără
cornificare. Ultimele cel mai frecvent se localizează în sectoarele posterioare ale limbii.
Clasificarea T.N.M a cancerului de limbă
T0 - carcinom în situ (preinvaziv)
 15

T1 - tumora ulcerativă sau nodulară cu diametrul de maxim 2 cm.

T2 - umora cu diametrul între 2-4 cm.
T3 - tumora cu diametrul peste 4 cm, limba îşi păstrează încă mobilitatea.
T4 - tumora invadează ţesuturile înconjurătoare (planşeul bucal, loja amigdaliană, mandibulă), limba este fixată.
STADIALIZARE

Stadiul I -T0 T1N0M0

Stadiul II - T2N0 M0
Stadiul III -T3N0M0
-T1T2T3 N0M0
Stadiul IV - T4 N0 sau N0 M0
- orice formă de TN2 N3 M0

Clasificare după stadii

I. Tumoare a mucoase pînă la 1 cm, în diametru, fără metastaze.
II. a) – pînă la 2 cm, însă nu depăşeşte linia mediană a limbii, fără metastaze :
b) – ca şi “a”, însă cu un metastaz regionar mobil.
III. a) Tumoare sau ulceraţie pînă la 3 cm în diametru, ce depăşeşte linia mediană sau se răspîndeşte pe mucoasa planşeului
bucal, fără metastaze ;
b) ca şi “a”, însă pot fi metastaze multiple mobile sau solitare imobile.
IV. a)ocupă aproape întreaga limbă, răspîndindu-se asupra ţesuturilor şi oaselor învecinate, cu metastaze multiple, limitat
deplasabile sau nedeplasabile (nemobile);
b) tumoare de dimensiuni mai mici, dar cu metastaze regionare nedeplasabile sau îndepărtate.

Clinica
- Debutul neobservat
- Se determină în formă de excrescentă, inrodaţie, ulceraţie.
- În viitor tumoarea treptat se măreşte, apare necroza, miros fetid.
- După asocierea infecţiei apare durere puternică, mai cu seamă în timpul mişcărilor sau a palpării.
- Mişcările limbii devin anevoioase.
- Bolnavii renunţă la alimentare şi apare caxexia.
- Adesea în regiunea cervicală apar noduli (metastaze).
- Trebuie de menţionat (de ţinut cont de faptul) că mărirea nodulilor regionari este şi de caracter inflamator.
- Metastazele sînt foarte dure, nedureroase, de formă sferică.
- În stadiile tardive nodulii formează conglomerate, adesea cu ulceraţie.

Diagnosticul
- Nu este dificil
- Se bazează pe datele clinice.
- Palparea limbii şi a organelor cervicale este obligatorie.
- Diagnoza se difinitizează prin intermediul biopsiei, al examenului citologic al produsului obţinut prin raclare sau al
punctatului.
Tratamentul
Metoda asociată care constă din 2 etape .
I. 1.Preoperator : gamma, terapie distanţiară.
2.Peste 293 săptămîni – rezecţia electrică a limbii.
Volumul operaţiei depinde de stadiul tumorii în primul şi al doilea (I şi II) se efectuiază hemirezecţia limbii, în stadiul
III - intervenţie extinsă.
II.Excizia facială şi de teacă, sau operaţia lui Cryle.
Rezultatele şi prognoza depind de localizare, forma dezvoltării, stadiu. Cele mai bune rezultate se obţin în formele
exofite, în sectoarele anterioare, în stadiile I şi II.
Supraveţuirea cincinală la aceşti atinge nivelul de 50 – 70%.
- Tumorile infiltrative în sectoarele posterioare ale limbii au o prognoză
nefavorabilă.
C.Burlibaşa, Dr.I.Stroescu. Cancerul de limbă (din “Chirurgie oro-
maxilo-facială” de G.Timoşca, C.Burlibaşa, 1983, p. 437-439).
- prognosticul este mai rezervat, decît în cancerul de buze, în deosebi în
formele care sînt depistate într-un stadiu înaintat.

Anatomie Patologică
- La bărbaţi în 88%.
- După vîrsta de 40 ani dar poate apărea şi la mai tineri.
 16

- Localizarea (75%) încele 2/3 anterioare ale limbii.

- 1/3 – înapoia V – ului lingual.
- Carcinoamele anterioare ale limbii în 50% - pe marginiile laterale ale
limbii.
- 15% - la nivelul Joucţiunii cupilierul amigdalian anterior.
- Primitiv, tumoarea este întotdeauna unică şi creşte prin contiguitate.
- Localizările mărginale rămîn multă vreme unilaterale, cele posterioare
şi intraparechimatoase invadează precoce limba în totalitate.
- Predomină carcinomul spinocelular (97%).
- Carcinoamele adenoid chistice şi sarcomul mai rar.
Simptoame
- Debutul este insidios, fără fenomene subiective alarmante.

P R E L E G E R E A Nr. 4
(Teze. Semestrul IX)

Tema : CARCINOMUL MANDIBULEI

1. Frecvenţa
- De 8 ori mai rar decît cancerul maxilarului
(A.A.Kiandski; M.M.Kostomatova, 1952)
- Vîrsta 40-60 de ani.
- Cel mai adesea – bîrbaţii.
- După datele lui N.M.Michelson – numai de 2 ore mai rar decît a maxilarului.

2. Etiologie.
- Factori mecanici (lucrări protetice depreciate, tarata dentară, resturi radiculare).
- Factori chimici.
- Factori termici.
- Excitări îndelungate ale mucoasei gingivale.
- Procese inflamatorii cronice (parodontopatii, chisturi supurate, actinomicoza).
- Afecţiuni precanceroase :
- leucoplazii, - ulceraţii decubitale,
- leucokeratoze, - epulidele,
- diskeratoze,
- papiloame ş.a.
- Resturile Malassez
- Metastaze ale canecrului rinichilor sau al glandei tiroide.
3. Morfologie.
4. Clasificare.
- Clasificarea cancerului de mandibulă după 4 stadii ţinînd cont de gradul de răspîndire a procesului şi a metastazelor,
ca în cazul altor organe, nu se utilizează.
A.I.Paces divirează tumorile mandibulei în 3 grupuri :
1.Tumori neosteogene : hemangiomul, fibromul, mixomul, neurofibromul, neurilemomul, hemangios
sarcomul, sarcomul Ewing, hemengiendoteliomul, reticulo sarcomul, mielomul solitar.
2.Tumori osteogene :
Condromul, osteoblastoclastomul, esteomul, osteomul osteoid.
Sarcomul osteogen, osteoblastoclastomul malign, condrosarcomul.
3.Tumori odontogene :
Ameloblastomul, odontomul, cimentomul.
Nu există.
DUPĂ SITEMUL TNM
I stadiu - T1 – tumora se răspîndeşte într-o parte anatomică.
II stadiu - T2 – tumora ocupă nu mai mult de 2 părţi anatomice.
III satdiu - T3 – tumora ocupă mai mult de 2 părţi anatomice.
IV stadiu - T4 - tumora ocupă majoritatea organului şi se răspîndeşte în
alte sisteme.

5.Clinica. “Medicul care măcar odată în practică s-a întîlnit cu un bolnav, la care a diagnosticat o neoformaţiune a
mandibulei, inevitabil se va gîndi asupra faptului, cît de neclar există în diagnosticul şi mai cu seamă în tratamentul
tumorii acestei localizări”.
- Depinde de locul, unde s-a început malignizarea şi direcţia, în care se dizvoltă tumoarea.
 17

- Dacă procesul s-a început în masivul mandibulei, devreme apar dureri nevralgice, care iradiază în ureche şi în
regiunea temporală, apare îngroşarea mandibulei, parestezia buzei inferioare.
- Cînd se lezează unghiul şi ramul mandibulei, prematur apare trismusul, tumefacţia unghiului şi a ramului.
- În sectorul mentonier - apare o tumefacţie a mandibulei, devreme se începe descompunerea.
- De pe mucoasa gingivală tumoarea devreme se răspîndeşte asupra regiunii geniene, buzei inferioare, asupra ţesuturilor
regiunii submandibulare.
- În forma exofită a dezvoltării suprafaţa tumorii se aseamănă cu conopida.
- În formă endofită apar ulceraţii de mărimi adîncimi diferite cu margini dure.
- La atingerea de aceste margini bolnavul poate să simtă durere.
- Se va ţine cont şi de perioada asimptomatică, caracteristică pentru formele incipiente ale cancerului.
- Dacă tumora evoluiază în limitele arcadei dentare, devreme apare mobilitatea dinţilor.
- Tumoarea canceroasă în cavitatea bucalădevreme se descompune sub influenţa infecţiei din această cavitate şi în
legătură cu acesta apar ulceraţii adînci. De aceasta trebuie de ţinut cont atunci cînd diferenţiem şi sarcomul, care se
discompune tîrziu.
- În caz de cancer al corpului mandibulei mobilşizarea dinţilor se petrece mai tîrziu.
- În caz de cancer în regiunea unghiului mandibulei procesul repede se răspîndeşte asupra muşchiului maseter, peretelui
faringelui, în regiunea submandibulară, cervicală.
- Se dezvoltă trismusul.
- Deglutiţiea devine anevoioasă, dureroasă.
- În caz de propcese răspîndite nu rareori apare hemoragie din tumoarea ce se discompune.
- Bolnavii mor de casexie şi intoxicare.
6.Diagnosticul.
În aceasta se vor folosi :
- Tabloul clinic,
- Radiografia : e caracteristică neclaritatea, erodarea kontururilor focarului de distrucţie, aspectul de “topire a
zahărului”.
- Diagnoza se difenitivează prin axamneul histologic.
- Pe larg trebuie utilizat examenul citologic.
- Diagnosticul diferenţial.
- cu osteomielita cronică.
- cu chisturi supurate.
- cu tuberculoză, cu sifilisul, cu actinomicoza ş.a.
- Un rol important are investigarea minunţioasă a bolnavului.
- Se va ţine cont de caracterul măririi nodulilor limfatici în regiunile învecinate.
7.Tratamentul.
- Succesele tratamentului se află în funcţie de termenii stabilirii diagnozei.
- Urmări grave au erorile diagnostice :
- osteomielita, nevralgie etc. Utilizarea în aceste cazuri a metodelor corespunzătoare de tratament numai stimulează
dezvoltarea tumorii, o transformă într-o stare imperabilă.
- Tratamentul cancerului mandibulei este asociat :
terapia radiantă preoperatorie a tumorii primare, rezecţia mandibulei, - ablaţia aparatului limfatic cervical (operaţia
Crile, Vanah, excizia fascială şi în teacă), iradierea postoperatorie sau folosirea acelor radioactive.
- Volumul rezecţiei mandibulei depinde de cazuri concrete – adica de fiecare dată se va proceda individual.
- Dintre metodele de terapie radiantă preferenţiale se dă gammaterapie distantiere şi iradierii, de inhibiţie prin energii
înalte, care permit dintr-un număr restrîns de focare de a îndrepta spre tumoare pînă la 6000-8000 razi, minimalizin
lezarea tegumentului cutonat.
Prof. dr.C.Burlibaşa, dr.I.Stroescu
Carcinoamele mandibulei.
(din “Chirurgie oro-maxilo-facială” de G.Timoşca, C.Burlibaşca, 1983, p. 445-447).
- După de debut sînt descrise după forme clinice : forma superficială şi forma profundă ( centrală ) cu debut endoosos.
- Forma superficială debutează ca o ulceraţie a mucoasei gingivale cu tendinţa de extensie în suprafaţa şi în
profunzime.
Sînt deosebite două tipuri de forme :
- ulcerodistrucţie, ulcerovegetante.
- Formă profundă (centrală)
- debutează endoosos cu semne necaracteristice, avînd o perioadă de evoluţie asimptomatică.
- primele semne : dureri nevralge-forme, odontalgi, parestezii sau hipoestezii în teritoriul nervului alveolar inferior.
- unii dinţi devin mobili şi dureroşi.
- după extracţia neintemeiată a acestor dinţi alveola nu are tendinţă la vindecare, din alveola proliferează burjoniu
cărnoşi care uşor sîngerează.
- tumorile cu debut central rapid erodează cortica la osoasa şi invadează părţile moi perimandibulare.
- Durerile în acest stadiu sînt prezente îmbrăcînd caracterul violent continu cu iradieri în ureche faringe sau în tot
hemicraniul.
 18

- ca urmare a inveziei nervului alveolar inferior de către tumora apare hipoestezia sau anestezie jumătăţii buzei
inferioare.
- invazia de către tumoara a lojei masterine sau a spaţiului pterigomandibular duce la trismus şi la disfagie.
- limfonoduli sînt interesaţi precoce, mai întîi grupele submandibulare, submentoniere, jugolocarotidiene.
- metastazele la distanţă apar în formele avansate, se întîlnesc la nivelul plămînului şi mai rar la ficat.

- în formele de debut periferic pune în evidenţă o zonă de transparenţă cu limite neprecise şi un contur iregulat (os
muşcat ).
- Rădăcinile dinţilor par suspendate într-o zonă de radiotransparenţă cu margini neregulate.
- Cînd tumora debutează la nivelul marginii bazilare, este descris aspectul de “os ros de şoareci”.
- În tumorile cu debut profund osteoliza dă o serie de imagini de plage de radiotransparenţă, descrisă sub formă de “os
poros”, “os ciuruit”.
- Vor fi puse în evidenţă fracturile în os patologic.
- Diagnosticul diferenţial se face în formele cu debut superficial cu ulceraţii banale sau specifice. În formele cu debut
endoosos, cu osteitele, sau osteomielitele, osteodistrofiile, tuberculoza etc. Evoluţia clinică şi în special biopsia
precizează diagnosticul.
Tratamentul
- Se practică următoarele tipuri de intervenţii :
- În localizările anterioare sînt indicate rezecţiile arcului anterior al mandibulei, extinse în raport cu invazia tumorală.
- În localizările întinse sau plurifocale se practică rezecţiile subtotale, linia de rezecţie depăşind zona mediană
rezecîndu-se un segment mai mult sau mai puţin întins din hemimandibula controlaterală.
Tinînd seama de caracterul limfofil al majorităţii carcenoamelor de mandibulă este indicată limfadenctomia
jugolocarotidiană şi submandibulară.
- Pentru menţinerea în poziţia corectă a bonturilor osoase restante şi pentru a preveni tulburările funcţionale consecutive
rezecţiei pot fi utilizate metode chirurgicale sau protetice.

PRELEGEREA N 4a

Tema : Tumorile benigne osteogene, neosteogene şi pseodotumorile maxilarelor.

1. Tumori benigne osteogene (osteomul, osteomulosteoid, osteoblastoclastomul), (tumori cu celule gigante),

( exostaze, hiperopstoze).
2. Tumori benigne neosteogene (hemangiomul osos , hemangioendateliomul, fibromul neosifiant, neurofibroma,
neuroleimomul, mixomul , condromul, holesteatomul.
3. Distrofii şi displazii ale maxilarelor (displazia fibroasa, cheruvizmul, boala Reclingauzen ), (osteoza
paratireoidiană) boala Paget, granulomul eozinofil.

BIBLIOGRAFIE

1. Gh.Timoşca, Corn. Burlibaşa. Chirurgie oro-maxilo-facială.

2. Бернадский Ю.И. Основы хирургической стоматолог Киев. 1983. С. 269.315.
3. Дунаевский В.А. (ряд) Хирургическая стоматология М. 1979. С. 335.410.
4. Робустова Т.Г. Хирургическая стоматология 1985.
5. Дмитрьева В.С. и др. Доброкачественные опухоли лицаб полости рта и шеи. М.1968ю
6. Годорожа П.Д, Годорожа Н.М. Опухоли головы и шеи у детей.
7. Journal of Cranio-Maxilofacial Surgery vol. 24 August 196. Abstracte of the Iabilee Congress of the European
Association for cranioMF.
Surgery Sentembr 3-7 1996. Zurich. Switrerland.
8. Twelfth international conference ou oral and maxilofacial surgery. Budapest Iune 28 tu Iuly 2,1995.
9. Journal of Cranio-maxilofacial Surgery.
За последние 5 лет.
10. Oral and Maxilofacial Surgery.
За последние 3 года.
11.Journal of Cranio-Maxilofacial Surgery. 1-6-1998-1997 and Abstracts of
the Congress of the European.
Association for cranio MF.Helsinchi.1998.1-5 seat.

Osteoblastoclastoma. (Tumora cu celule gigante)

Aceste tumori se consideră în 65% din toate tumorile primare ale maxilarelor (osteoblastoclastomele centrale – 17%,
periferice – 48%). Tumora are diferite
 19

denumiri – gigantoma, tumora cu celule gigante, tumora brună, epulid introas, osteodistrofie fibroasă locală.
Microscopic tumora constă din două feluri de celule :
1. Celule gigante – polinucleare – osteoclaste.
2. Celulşe mononucleare gigante – osteoblaste.

Aceste tumori se împart în două grupe :

1. Forma periferică a osteoblastoclastomei – epilid gigant celular.
2. Formă centrală a osteoblastoclastomei.
Aceste două forme a osteoblastoclastomei se deosebesc atît după tabloul clinic cît şi după structura morfologică.
Forma centrală a osteoblastoclastomei are o culoare brună din cauza lacunelor împlute cu sînge, hemosiderina şi cavităţi
în formă de chisturi sangvine s-au seroase.
Preponderent sînt lezionate femeele în vîrste 11-30 ani. Se localizează la mandibulă de două ori mai frecvent decît
la maxilarul superior (molari la mandibulă şi premolari la maxilarul superior).
Tabloul clinic. Acuzele bolnavului la asimetria feţei din cauza tumefacţiei nedureroase la palpaţie. Periodic poate
să se infecteze şi pot să se ivească fistule. Mai rareori poate să se ivească mobilitatea dinţilor, fistule. Suprainfectarea
poate fi odontogenă s-au din buzunarul gingival lezionat. Osteoblastoclastoma periferică nu se deosebeşte de epulidele
simple : inflamaţia gingiei “ carne sălbatică ” pe ea. Dimensiunile tumorii depinde de forma maladiei. Diferenţa-baza
lată care ocupă cîţiva dinţi (mobili), ulceraţii pe mucoasa. Maladia se dezvoltă lent. La unii bolnavi în tumoare,
tumifiere fuziformă a mandibulei. După tabloul clinico-radiologic şi morfologic osteoblastoclastomele se diferenciază
în formele celulare (alveolare), litice şi chistice.
Formă celulară (alveolară) – creşterea înceată, rar duce la subţierea corticalei mandibulei. Dinţii incluşi în tumoare
îşi păstrează iritabilitatea electrică.
Formă litică se întîlneşte mai frecvent la copii şi adolescenţi. Se deosebeşte prin creşterea agresivă, repede,
distrugere osoasă, comparativ mobilitatea precoce a dinţilor, lezionarea corticalei osului şi a periostului.
Formă chistoasă se întîlneşte mai des în vîrstă tînără, se observă dilatarea fuziformă a mandibulei mai ales din
partea vestibulară, suprafaţa netedă. Se determină simptomul Diupuitren (Iu. Bernadschii). La tumorile gigante poate
să se alăture osteomielita şi ulceraţii pe mucoasa sau chiar pe piele.
Diagnoza se bazează pe datele tabloului clinic, rezultatele pucţiei (lichid – de la cenuşiu pînă la galben, sînge).
La forma celulară radiologic se determină o cartină celulară a tumorei, dilatare fuziformă a mandibulei. Rădăcinile
dentare sînt adeseori rezorbite.
Diagnoza diferencială se efectuază cu ameloblastoma şi sarcoma. Diagnoza de ameloblastom solid se stabileşte
numai pe baza analizei histologice. Forma chistoasă a ameloblastomei pe date radiografice diagnosticul radioizotop
(F.32). La analiza histologică este necesar de stabilit ca ţesutul osteostoblastoclastomulei este hemogen
după tabloul morfologic şi trebue cercetat la diferite adîncimi.
Tratamentul chirurgical este de bază. Excohleaţie cu chiuretajul minuţios a osului din jur. La tumori de mărime
mijlocie la formă litică şi la tumorile de dimensiuni mari, la formele celulare şi chistice – excohleaţie sau rezecţia
mandibulei cu plastie osoasă în acelaşi moment (altotransplantat leofilizat, osul prelucrat după Iu.Bernadschii) sau şi
mai bine autoos.
Tratamentul formei periferice a osteoblastomei – rezecţia procesului alveolar împreună cu dinţii mobili, care erau în
regiunea epulidei. Tratamentul radiologic este puţin efectiv. Tumora poate recidiva s-au să se malignizeze.
Din tumorile neodontogene şi neosteogene mai primejdioasă şi mai des întîlnită este Hemangioma osoasă. Despre
hemangiomă noi am vorbit la caracteristica tumorilor benigne a ţesuturilor moi, acum însă ne vom opri la localizaţia
acestui tumor în oasele maxilare.
Hemangiom osos izolat se întîlneşte comparabil rar. Mai des e combinaţia hemangiom osos cu lezionarea ţesuturilor
moi şi îndărăt. Cînd în tumor nu se implică ţesuturile moi diagnosticul este dificil.
Tabloul clinic depinde de localizaţie, răspîndirea tumorii şi forma histologică. Hemangioma poate fi limitată şi
difuză, capilară şi cavernoasă. Se observă simptomul dilatării fuziforme a mandibulei, simptomul Diupuitren,
mobilitatea dinţilor, hemoragie gingivală ne cauzate.
Radiologic – dilatarea osului, depueri periostele. Patanatomic – aceste tumori sînt cavernoase, ramificate şi capilare.
Diagnosticul este destul de dificil.
Puncţia întotdeauna ste necesară (atent).
Tratamentul. La tumori limitate – alcoolizaţia. Hinin – uretan. La tumorile difuze – tratament chirurgical -
ligaturarea vagelor ascendante, rezecţia maxilarului superior, rezecţia mandibulei, tamponada cavităţii osoase cu
lambou muscular, ligaturarea a caratidei externe din ambele părţi.
Radioterapie profundă.
Prognozul la depistarea precoce a tumorii e satisfăcătoare, întîrziată – hemoragie profuza şi chiar cazuri mortale.
Hemangioendoteliama
Se întîlneşte rar şi provine din endoteliu vascular. Conform tabloului morfologic această tumoră ocupă un loc
mijlociu între hemangiom şi hemangiosarcom. Se întîlneşte mai frecvent la copii. Se deosebeşte de hemangiom prin
creştere mai rapidă cu infiltraţie în ţesuturile moi înconjurătoare. Tumora e puţin dureroasă şi poate creşte şi extraosal,
de consistenţă elastică. Poate trece în hemangiosarcom (la R.grama distrucţie difuză a maxilarulşui).
 20

Tratament – radioterapie profundă cu înlăturare chirurgicală a tumorei. Rezultat bun la lecuirea precoce. Sănătos.
Excohleaţia şi chiuretajul deasemenea tratamentul radiologic poate fi neefectiv. Unii autori propun rezecţia mandibulei
cu plastie osoasă în acelaş timp, os leofilizat şi a.Prognoza e satisfăcătoare.
Displazia fibroasă.Tumora Braetev – Lihtenstain.
Se întîlneşte la 78% bolnavi cu tumori a maxilarelor. Patogeneza – dereglări de osteogeneză care constă în aceia ca la
anumită stadie mezenchima se deferenciază nu în ţesut osos dar fibros.
Clinica. Tumora mai mult se întîlneşte în vîrsta copilăriei şi la adolescenţi, rar la vîrstnici. La copii se observă
dizvoltarea bruscă şi chiar clinică. Mai des se întîlneşte la femei. Poate fi mono şi poliosală. Oasele scheletului facial se
lezionează tot aşa ca şi cele tubulare – femurul, tibia, radium etc. Focarul la maxilar arată că o tumefacţie cu tuberozităţi
osoase, fas levutiazis. Poate fi lezionare difuză a mandibulei s-au de focar – funcţia însă nu este dereglată. Poate să se
suprainfecteze.
Tabloul radiologic este polimorf şi depinde în ce fază de osteogeneză este dereglarea. Destrugere de rădăcini dentare
nu se observă.
Mixoma
Ocupă locul intermediar între tumorile ţesutului conjunctiv şi tumorile cartilagiului, osoase şi lepomatoase.
Lezionaeză oemenii în vîrstă de 14 – 30 ani. Preponderent se localizează pe părţile laterale a maxilarului superior şi
inferior. Adeseori adera s-au se combină cu alte tumori şi primeşte denumire dublă – mixocondroma, fibromixoma,
mixo-lipoma, mixosarcoma şi a.
Macroscopie mixoma arată uniforma uneori cu caracter mucoid (mucină), sură deschisă s-au albicioasă.
Microscopic – stroma, mucin, celule stelate (nexoblşasti).
Tabloul clinic. Creşte încet, fără dureri pătrunde în osul învecinat în formă de lacune bine determinate (limitate).
Ajunge la dimensiuni mari cu deformaţii monstruoase a mandibulei (maxilei) şi arcadei dentare imaginea radiologică e
tipică – fon de rareficaţie osoasă. Se văd lacune bine conturate cu tendenţie de rezorbţie radiculară dentară. Diagnoza
difinitivă se pune pe baza puncţiei şi exmanului histologic.
Tratamentul chirurgical – înlăturarea tumorei în limetele ţesutului sănătos.
La toate formele de osteodisplazie fibroasă nu sînt dereglări biochimice generale în sînge s-au urină.
Macroscopie – creştere de ţesut patologic osteogen, în care predomină fibre calogene de tip fibroblast.
Diagnoză diferencială se efectuază cu maladia Engel – Reclinhauzen – osteodistrofia fibroasă generalizată, cu
osteoblastoclastomul, sarcomul, chiste, osteomielita cronică.
Maladia Reclinhauzen se dizvoltă în ţesut osos normal dezvoltat şi are loc hipercalcemie. La osteoblastoclastom
sînt osteoclaste şi lacune împlute cu sînge. La osteosarcom se iveşte spicule şi “coziriocul” Breden pe radiogramă. La
chondrosarcomă mai activ se fixează fosforul radioactiv. La chist radicular – punctatul de culoare gălbuie – solară cu
mulre cristale de closterină. La osteomielită cronică debutul este acut. În toate cazurile este necesară examenul
histologic.
Tratamentul – chirurgical – chiuretaj activ.
La deformaţii monstruoase de mandibulă – rezecţia cu plastie osoasă în acelaş moment.
Osteodistrofia deformantă
Maladia Paget
Maladia Paget se atîrnă către procesele displastice apropiete de tumori. La acestă maladie se evidenţiază
restructurarea permanentă a osului unde se petrece nu numai rezorbţie dar proleferaţie tumorală.
Tabloul microscopic la maladia Paget consideră o restructurare permanentă a osului – în curs de rezorbţie se
produce os nou.
Clinica. Maladia se întîlneşte mai frecvent la bărbaţi în vîrstă mai sus de 40 ani. Deosebesc formele monoosale şi
puliosale. La forma poliosală dereglările se mărginesc în oasele care duc o încărcătură mecanică puternică – femurul,
coloana vertebrală, oasele maxilare etc. La lezionarea oaselor feţii se iveşte deformaţia tipică – hipertrofia oaselor
zigomatice, globulei hipertrofia mandibulei – leontiazis oseia.
La lezionarea cutiei craniene se evidenţiază cefalee, mărirea circumscripţiei craniului cerebral. Pot fi dereglări de
psihică.
Diagnoza diferencială se efectuiază cu maladia Reclingauzen (nu sînt schimbări în conţinutul calciului şi fosforului
în sînge). La sifilis nu se lezionează oasele cerebrale. La acromegalie nu se observă dereglări a structurii osului.
Tratamentul – simptomatic şi paliactiv (tratament activ, vitamino-terapie, liniste, alimentare bună), înlăturarea
surplusului de os cu ţel estetic.
Osteodistrofia partirioidă fibroasă
(Maladia Engeli – Reclingauzen)
Este o boală endocrină care se dezvoltă ca rezulatt a hiperfuncţiei glandei paratiroidă în legătură cu ce se dezvoltă
multe tumori care rar se întîlnesc.
Clinica. Lezionarea oaselor maxilare se aseamănă cu osteoblastoclastomul, dar osul puţin se măreşte în volum.
Se dizvoltă osteomolaţie şi deformaţia oaselor fără mărire escenţială în volum.
Simptomul permanent – hipercaltemia în plazma sîngelui pînă – 3,49 – 4,99 ml/l şi micşorarea cantităţii de
fosfor pînă la o,48 ml/l (norma 0,97 – 1,13 mg/l). La puncţie se poate de primit sînge, dar dacă sa format chist –
lichid fără cristale de holesterină.
La radiografie – micşorarea nu numai a oaselor maxilare dar şi alte oase.
 21

Diagnosticul diferencial cu chist radicular (cristale de holesterină). Diagnosticul diferencial se efectuiază

cu adamantinomul, sarcomi, mixomi.
Tratamentul chirurgical – înlăturarea tumorii paratireoidelor inoforez cu caliu, polivitamine.
Prognozul numai în cazuri grele este nesatisfăcător.

P R E L E G E R E A Nr. 5
(Teza. Semestrul IX)

Tema : Afecţiunile pretumorale (precanceroase) ale pielii feţei, buzelor, mucoasei linguale şi bucale.

Fiecare cancer îşi are precancerul său. Precancerul este o verigă importantă în profilaxia cancerului deoarece :
- precancerul încă nu e cancer,
- precancerul poate fi tratat, adică pericolul transformării lui în cancer se suprimă.
- Precancerul poate fi prevenit.
- Deaceia studierea precancerului prezintă una din problemele actuale ale medicilor teoretici şi practici moderni.
- În faţa medicului contemporan stă problema de a depista toate cazurile de precancer.
- Dar aceasta fără participarea activă a stomatologilor nu e posibil deaceea fiecare stomatolog la perfecţie trebuie să
cunoască precancerul r.m.f.
1. DEFINIŢIE
“Afecţiune (stare) pretumorală, sau cum se mai zice, precancer, sînt considerate diferite procese patologice, care
posedă (premorg) dezvoltarea tumorii maligne, dar nu numaidecît se transformă în ea”.
- Acest termen a fost propus de către dermatologul Dubreil în 1896 după un congres dermatologic internaţional.
- Deşi acest fenomen era cunoscut şi mai înainte.
- Dar dezvoltarea tumorii este precedată de către procese patologice strict determinate (concrete).

- Precancer absolut. El mai devreme sau mai tîrziu numaidecît se transformă în cancer (de exemplu Xeroderma
pigmentosam - xerodermia pigmentoasă ; dermatoza precanceroasă, boala lui Bowen. Bineînţeles că pentru dezvoltarea
tumorii maligne e necesară o acţiune îndelungată a factorilor decisivi.
- Precancerul facultativ. Aceasta este o aşa stare, pe fonul căreia se dezvoltă cancerul. Aceastea pot fi afecţiunile
inflamatorii cronice şi de focare de prliferaţie, cicatrice după arsuri (postcombustionale) ulcere atone, leucoplazia,
eroziune, polipii.

Pot fi deosebite 4 stadii de tranziţie de la precancer la cancer.

I stadie - hiperplazia uniformă difuză.
II stadie - apariţia focarelor multicentrice (pluricentrice) de proliferare a epiteliului
atipic.
III stadie - contopirea focarelor de proliferare celulară exagerată şi formarea
nodulilor izolaţi de ţesăturile înconjurătoare.
IV stadie - cancer intraepitelial – cancer în situ – stadiul cel mai precoce, diagnosticul morfologic, al cancerului.
Aşadar, precancerul se transformă în cancer în rezultatul progresiei cu alte cuvinte în urma transformării
permanente a proprietăţilor celulelor tumorale în direcţia majorării malignităţii. Însă precancerul nu întotdeauna se
transformă în cancer. În evoluţia sa pot fi diferite sfîrşituri :
- într-un caz – progresie şi atunci se dezvoltă cancerul,
- în altul – formarea tumorii benigne,
- în al treilea regresie. Aceasta depinde de starea imunologică a organismului, de duirată şi
intensitatea acţiunii factorului oncogen.
De aceea, e necesar de ţinut cont ca pericolul în nimicirea (suprimarea) precancerului constă în profilaxia
cancerului – una din cele mai importante direcţii în oncologie.
Însă trebuie de ţinut cont ca pericolul apariţiei cancerului este cu atît mai mare cu cît mai îndelungat fiinţează
precancerul.
Deci bolnavul cu precancer trebuie frecvent de examinat.

CLASIFICAREA PRECANCERULUI
a afecţiunilor precanceroase ale regiunii
oro-maxilo-faciale
Pînă nu demult era în vigoare clasificarea lui A.L.Maschilleison (1970), care arată în felul următor (3clase).
I. Afecţiunile precanceroase absolute.
1. Boala lui Bowen şi eritroplazia Keir.
2. Precancerul verucos sau nodular al rosului buzei.
3. Cheilita abrazivă precanceroasă Mangonotti.
4. Hiperkeratoza precanceroasă limitată a rosului buzei.
II.Afecţiunile precanceroase facultative cu malignitate potenţială mai mare.
 22

1. Leucoplazia erozitivă şi verucoasă.

2. Papilomul şi papilomatoza palatină.
3. Coronul cutonat.
4. Keratoacantomul.

1. Leucoplazia plană.
2. Ulceraţiile cronice ale mucoasei bucale.
3. Formele erozive şi hiperkeratotice ale lupusului eritematos şi linchenului ruber planus ale roşului buzei.
4. Fisurile (ragardele) labiale cronice.
5. Cheilita şi stomatita după iradierea cu rase X.
6. Cheilita meteorologică şi actinică.

Comitetul pentru studierea tumorilor capului şi ale gîtului în 1974 a elaborat o clasificare a afecţiunilor
precanceroase ale pielii, mucoasei cavităţii bucale şi ale rosului buzelor, la baza căreia sta aceeaşi clasificare a lui
Maschilleison. Aceasta clasificare este mai cuprinzătoare şi mai simplă ca structură, decît cea originală. Ea arată în felul
următor :
I. Procesele pretumorale ale pielii feţei.
A. Cu frecvenţă înaltă de malignizare (absolute).
1. Xeroderma pigmentosum. (Xeroderma pigmentoasă).
B. Cu frecvenţă mică de malignizare (facultative) :
1. Ulceraţiile actinice tardive ale pielii ;
2. Cornul cutonat ;
3. Keratozele arsenice ;
4. Keratozele actinice (o varietate a keratozelor seboreice, ce se dezvoltă pe sectoarele deschise ale pielii cu
alteraţii distrofice) ;
5. Lupus tubericulos ;
6. Ulceraţii trofice şi alte leziuni ulceroase şi granulomatoase cu evoluţie cronice ale pielii (lepra, sifilisul,
lupusul eritematos, micozele profunde ş.a).
II. Procese pretumorale ale rosului buzelor.
A. Cu frecvenţă înaltă de malignizare (absolute).
1. Precancerul verucos ;
2. Hiperkeratoza limitată :
3. Cheilita Mangonotti ;
B. Cu frecvenţă mică de malignizare (facultative) :
1. Leucoplazia verucoasă ;
2. Keratoakantomul ;
3. Cornul cutanat ;
4. Papilomul cu hiperkeratoză ;
5. Formele erozivo-ulceroase şi hiperkeratotică ale lupusului eritematos şi linchenului ruber planus ;
6. Cheilita postactinică.
III. Procese pretumorale ale mucoasei bucale.

1. Boala lui Bowen.

B. Cu frecvenţă mică de malignizare (facultative) :
1. Leucoplazia verucoasă ;
2. Papilomatoza ;
3. Formele erozivo-ulceroase şi hiperkeratotică ale lupusului eritematos şi lichenul ruber planus ;
4. Stomatită postactinică.
Conform clasificării histologice internaţionale ale tumorilor pielii printre stările precanceroase se plasează
următoarele procese.
A.Keratoza actinică (keratoza sensilă).
B.Boala lui Bowen.
C.Dermatoza radiantă.
D.Eritroplazia lui Keir.
E.Epiteliomul intra dermal Yadasson.
F.Xeroderma pigmentosum.
J.Altele.
După cum vedem din cele expuse mai sus, există afecţiuni precanceroase cu frecvenţa inaltă a malignizării
(absolute), care prin urmare, neapărat se transformă în cancer, dacă nu se inlătură din organism şi afecţiuni cu frecvenţă
mică a malignizării (facultative) care se transformă în cancer mult mai rar. Însă aceasta este partea teoretică a problemei
sau un fel de statistică uscată, însă privind din punct de vedere practic tabloul este altfel. Afirmarea care intră în caz de
afecţiunea precanceroasă se transformă în cancer frecvent, iar altul mai puţin frecvent i se pierde orice sens. Pe fiecare
om îl preocupă un singur lucru : se poate transforma aceasta afecţiune în cancer sau nu ? Dacă răspunsul la această
 23

întrebare este afirmativ, atunci numele nu poate fi indiferent de gîndul care el posedă o afecţiune precanceroasă, chiar
dacă aceasta este cu o mică frecvenţa a malignizării. De aceea fiecare trebuie să fie bine
informat despre existenţa unor astfel de afecţiuni, despre cauzele şi metodele lor de preîntîmpinare.
Mai jos vom expune manifestările clinice ale afecţiunilor precanceroase principale ale regiunii oro-maxilo-faciale
şi complexul de cauze ce stau la baza apariţiei lor. Dar înainte de aceasta ne vom opri la următoarele întrebări.

Principiile de bază ale diagnosticului stărilor precanceroase.

I.I.Ermolaev şi A.A.Kunin (1974) relatează : “Una din problemele actuale ale stomatologiei practice constă în
studierea întrebării legate de profilaxia cancerului cavităţii bucale şi altor afecţ
Iuni ale mucoasei bucale şi labiale în legătură cu aceasta o mare însemnătate i se atribuie diagnosticării precoce a
proceselor pretumorale şi a neoformaţiunilor maligne ale cavităţii bucale şi ale buzelor de către medicii de profil
stomatologic “Dar bolnavii des se adresează cu întîrziere”.
În afară de aceasta diagnosticul afecţiunilor pretumorale şi a tumorilor maligne este dificil. Deaceia pentru
depistarea oportună a stărilor precanceroase, afecţiunilor pretumorale şi a tumorilor maligne este dificil. Deaceia pentru
depistare oportună a stărilor precanceroase şi prin urmare pentru reuşita profilaxie a cancerului există o serie de
procedee şi metode diagnostice care trebuie folosite. Cele mai importante din ele sînt următoarele :
1.Supravegherea. 2.Stomatoscopia. 3.Examenul citologic. 4.Biopsia cu examenul histologic ulterior al
bioptantului.
Supravegherea trebuie să o efectuieze fiecare care examinează bolnavul. Niciodată nu se va limita numai
chestiuni pur personale.
Stomatoscopia – este o metodă specială care prevede utilizarea unui dispozitiv optic ce măreşte imaginea de
20-30 ori. De obicei pentru aceasta este folosită o lupă de mînă. În afară simplei supravegheri, mai poate fi utilizată
coloraţia intravivală a ţesuturilor. Stomatoscopia ne permite depistarea manifestărilor precoce ale progresului, alegerea
celor mai potrivite sectoare pentru biopsie.
Pentru înlăturarea aglomerărilor din mucus de pe suprafaţa mucoasei pe ea se aplică pentru 20-30 sec. un
tampon cu acetic 2-4%. Încă mai bune rezultate de utilizarea coloranţilor pe fonul acidului acetic :
- Proba Schiler – folosirea suliţei Lugol aproape de 2%. Tamponul se aplică pentru un minut pe
sectorul cercetat cuprinzînd şi mucoasa înconjurătoare. Se deosebesc 3 grade de negativitate iodică.
I. – Coloraţia lipseşte – în cazul leucoplaziei cu hipercheratoza epiteliului, al papiloamelor în curs de cornificare,
lichenul ruber planus şi altor afecţiuni însoţite de hiperkeratoză mai mică.
II. – Coloraţie sectorală (alternarea sectoarelor de negativitate şi pozitivitate iodică – în cazul afecţiunilor cu
hipercheratoză mai mică.
III. - Coloraţie considerabilă.
- Metoda de coloraţie cu hematoxilină (după A.B.Derajne). Hematoxilină
pentru aceasta se prepară după o recetă specială. Tamponul cu colorant se aplică pe sectorul ales pentru coloraţie pentru
2-3 min. Epiteliul atipic se colorează în violet-închis, cel mai normal în violet -pal. În caz de hiperkeratoză, cînd în
celule lipsesc nucleele, coloraţia nu se produce ca şi în proba Schiller, sau are loc coloraţie parţială.
- Utilizarea soluţiei de albastru de toluidină 1%.
Epiteliu atipic în acest caz se colorează în albastru-întunecat, cel normal-în albastru-pal. Însă coloraţia este mai
clară decît cu hematoxilina.
Pentru evaluarea rezultatelor stomatoscopiei este folosită clasificarea stomatoscopică a afecţiunilor mucoasei
cavităţii bucale şi a buzelor.
Grupul I - mucoasa normală.
Grupul II - modificări benigne ale mucoasei ce nu necesită biopsia, însă trebuie tratate.
Grupul III - modificări benigne ale mucoasei ce necesită biopsia şi trebuie tratate.
Grupul IV - Cancer al mucoasei cavităţii bucale şi a buzelor.

BAZELE PROFILAXIEI PRECANCERULUI, A NEOFORMAŢIUNILOR MALIGNE ALE FEŢEI ORGANELOR

CAVITĂŢII BUCALE.

Profilaxia precancerului şi cancerului maxilofacial prevede o întreagă serie de măsuri speciale ţinind cont de
predispoziţia organismului, factorii realizatori şi expoziţie. Din astfel de măsuri fac parte :
1. Evidenţa vîrstei; 2. Ocupare cu educaţia fizică şi sport; 3. Renunţare la
fumat şi folosirea alcoolului ; 4. Administrarea vitaminelor A,B,PP; 5. Tratamentul septicemiei bucale, lichidarea
focarelor de infecţie în dinţi şi în cavitatea bucală; 6. Tratamentul sifilisului şi a tuberculozei cavităţii bucale; 7.
Tratamentul şi prevenirea afecţiunilor tractului gastro-intestinal; 8. Excluderea iritanţilor mecanici, chimici, termici ; 9.
Înbunătăţirea igienei cavităţii bucale; 10. Asanarea minuţioasă a cavităţii bucale; 11. Protezarea de justă valoare şi
excluderea asocierii eterogeniei metalelor; 12. Lucrul de eduicaţie sanitară. 13. Excluderea deprinderilor nocive;
sugerea tutunului şi diferitor amestecuri de tutun; 14. Excluderea bucatelor picante; 15. Excluderea remediilor
caiterizante; 16. Limitarea folosirii amalgamelor pentru obturaţiile dentare; 17. Protejarea buzelor de insolaţia excesivă;
18. Excluderea frigerilor de ţigară; 19. Tratamentul radical al cheilitei glandulare; 20. Lichidarea urmărilor herpesului
complex, precum şi prevenirea recidivelor acestei afecţiuni; 21. Tratamentul oportun al ragadelor labiale şi al altor
procese cronice; 22. Folosirea unguientelor şi altor procese cronice; 22. Folosirea unguienţilor şi altor remedii
 24

protectoare atunci cînd apare riscul uscării (despicării buzelor); 23. Tratamentul oportun al leucocitoplaziei. 24.
Dispanserizarea bolnavilor cu stări precanceroase.

DISPANSERIZAREA BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI PRETUMORALE ŞI TUMORI MALIGNE.

La evidenţa de dispensar la stomatolog trebuie să se afle toţi bolnavii cu afecţiuni(stări) precanceroase. Evidenţa de
dispensar a bolnavilor cu afecţiuni precanceroase ale mucoasei cavităţii bucale şi ale rosului buzelor o efectuiază în
primul rînd medicii stomatologi-terapeuţi specialişti în domeniul afecţiunilor mucoasei cavităţii bucale. Dacă aceste
afecţiuni nu pot fi tratate în mod conservativ sau dacă are loc activizarea lor e necesar de a efectua verificarea citologică
a stării
procesului. Aceasta ca regulă o efectuiază stomatologul-chirurg. Dacă se depistează transformarea malignă a afecţiunii
precanceroase, bolnavii se transferă la evidenţa de dispensar a oncostomatologului.

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „N.Testemiţanu”

Catedra de Chirurgie OMF

Prelegerea nr. 5,6

Tema: Tumorile odontogene benigne şi chisturile maxilare (odontogene şi neodontogene)

I. Tumori odontogene epiteliale:

1. Ameloblastom (adamantinom): folicular, plexiform, malpighian, cu celule granulare, bazocelular).
2. Tumară odontogenă adenomatoidă.
3. Tumoră odontogenă epitelială calcificată (tumoră Pinborg).
4. Chist odontogen calcificat.
II. Tumori odontogene mezenchimatoase:
1. Fibrom odontogen.
2. Mixom sau fibromixom odontogen.
3. Cementoame – cemutoblastom benigna fibrom cematifiat displazie periapicală a cementom gigant.
III. Tumori odontogene mixte (epiteliomezenchimatoase):
1. Fibrom ameloblastic.
2. Fibroodontom ameloblastic.
3. Dentinom.
4. Odontoameloblastom (odontom ameloblastic)
5. Odontome: complexe, compuse.

Clasificarea chisturilor de maxilare

I. Chisturi odontogene:
1. Chisturi de origine inflamatorie (chist radicular, periodontal lateral, chist rezidual).
2. Chist de dezvoltare (dentiger, de erupţie, periodontal şi perimordial).
3. Chiratochisturi odontogene.
II. Chisturi neodontogene (proprii a maxilarelor):
1. Chist nazopalatin (chist al canalului incisiv);
2. Chist median alveolar superior;
3. Chist median palatin posterior;
4. Chist median al mandibulei;
5. Chist globulomaxilar;
6. Chist al papilei palatine;
7. Chist nazoalveolar.
Tumorile odontogene benigne şi pseudotumorile cu includerea chisturilor radiculare şi
foliculare 51% din tumorile benigne ale maxilarelor: 34.2% - chist radicular, 6,3% - foliculare, 9.5% - ameloblastoame,
2.1 % - odontoame, 2.0% - cementoame.
 25

La acestea cele mai răspîndite tumori odontogene benigne şi o sa ne oprim mai amanunţit.
Ameloblastoma
Sinonime - chist multecelular, chist maxilar proliferant, chist central paradentar etc.
Se întîlneşte preponderent la bolnavi între 20-40 ani, mai des la femei. Se localizează în regiunea unghiului şi
ramurei mandibulei, mai rar la corpul mandibulei.
Patogenia e legată strîns de întrebarea provenirii celulelor epiteliale în os – celule epiteliale ale organului
smalţului, lama dentară, resturile epiteliale Malease epiteliu chisturilor dentare etc.
Despre aceasta vorbeşte tabloul histologic multilateral la adamantinome. Se determină forma solidă, forma
chistică, forma mixtă.
Clinica: Acuzele bolnavului la:
1. Asimetrie a feţei;
2. Dureri lente în mandibulă şi dinţi;
3. Inflamaţie periodică cu caracter de periostită şi inflamaţie;
4. Fistule pe mucoasa cavităţii bucale cu eliminări de puroi;
5. Plăgi care greu se vindecă în cavitatea bucală în locurile de extracţie dentară;
6. Dereglarea funcţiei de masticaţie, fonaţie şi chiar de respiraţie.
Obiectiv – deformaţie fuziformă a corpului mandibulei (tumoră de consistenţie elastică
cu tuberozităţi). Mai tîrziu se ivesc simptome de chist a maxilarului (zonă pergamentoase s-au chiar fluctuiente). Părţile
moi care acoperă tumora pot fi neschimbate, s-au palide cu vase sanguine vizibile. Exteriozitarea se face pregrondereat
vestibular. La maxilar bolta palatină este deformată şi poate deplasa chiar şi globul ocular. Nu se constată metastaze şi
tulburări generale.
Radiografie, ameloblastomul determină imaginea osteolitice foarte variate şi anume:
1. Un rînd de cavităţi rotunde în os;
2. O singură cavitate mare cu cavităţi mici în jur;
3. Un rînd de cavităţi rotunde în care poate fi dinte;
4. Cavităţi multeunghiulare multiple;
5. Cavităţi mici multiple în formă de plasă;
6. Cîteva cavităţi mari în una poate fi rădăcina dentară;
7. O cavitate mare cu un dinte format complet (ca un chist folicular s-au dentiger).
Chisturile nu sunt strict limitate. Membrana chistului înconjoară rădăcina dentară,
cîteodată se observă lichid în cavitatea chistului.
Anatomia patologică. Ameloblastomul se prezintă sub 3 forme:
- forma solidă – masă tumordă alb-cenuşie de consistentă forma, s-au elastică, care constă din celule
mezenchimatoase şi epiteliu cu celule stelate asemănătoare cu organul smalţului;
- forma chistică – cavităţi multiple de mărime diferită conţinînd un lichid serocitrin;
- forma mixtă - conţinînd elemente şi din forma solidă şi din cea chistică.
Pentru toate formele histologice este caracteristică hotarele ei nu sunt strict limitate, se
observă cordoane celulare care pătrund în osul sănătos la depărtarea de 0,5-0,7 mm. Aceasta determină necesitatea
înlăturării radicale ale tumorii, efectuînd rezecţia mandibulei în limita ţesuturilor sănătoase.
Diagnosticul diferencial cu sarcomul:
- care creşte foarte repede, dereglează vădit starea generală a bolnavului, devreme apar dureri, mobilitate
dentară, schimbări caracteristice pe radiogramă. Cancerul lezionează osul de cele mai dese ori secundar, şi iar
duce la dereglări generale a stării bolnavului.
La osteoblastoclastom se determină rezorbţia rădăcinilor dentare în limitele tumorii.
La puncţie se primeşte sînge. Pe renghenogramă sectoare de osteogeneză.
La chistul radicular - defectul osos este bine conturat şi este legat de rădăcina dintelui. Anamneza este
caracteristică pentru chist.
Chistul dentiger se dezvoltă pe locul dintelui dispărut, creşte încet şi fără durere, se întîlneşte mai des la
adolescenţi.
Tratamentul - radical chirurgical. Metoda preponderent folosită – rezecţia maxilarului în limitele ţesutului
sănătos la 1,0-1,5 cm de la graniţele vizibile radiologic. La tumorile masive – rezecţia şi exarticulaţia mandibulei cu
autoplastic în acelaş timp. La inflamaţie sau lezionarea ţesuturilor moi osteoplastia este contraindicată. Este necesar de
înlăturare şi ţesuturile înconjurătoare lezionate.
Odontomul
Odontomul este o tumoră care constă din ţesuturile dure, pulpare şi periodontale ale dintelui în diferită
concordanţă calitativă şi cantitativă.
Odontomele dure se clasifică în odontome compuse, compuse-mixte, simple şi chistoase. În acelaşi timp
odontoamele simple se împart în complecte şi incomplete. Complete sunt de formă dentară s-au ovoidă. Necomplecte –
radiculare, la coroniţe şi parodontoame.
Tabloul histologic – depinde de forma odontomului. Odontomele compuse constau din mai mulţi dinţi
rudientari, s-au ţesuturile lor , şi este înconjurată de un perete chistic s-au un sac fibros.
 26

Odontomul complex este o tumoră alcătuită din mase de dentină, smalţ şi cement în proporţii variabile dispuse
dezordonat. Toate elementele dintelui în evoluţie participă la formarea sa. Deasemenea odontomul este înconjurat de un
sac fibros. Creşte încet – expansiv.
Clinica odontoamele evoluiază încet la început de dimensiuni mici. Tumori dure, nedureroase cu tuberozităţi
lente, care duc la deformaţia maxilarului. Odontomul compus este mai frecvent la adolescenţi sau adulţi tineri şi se
localizează mai des la incizivii superiori.
Radiologic – o umbră radiologică intensivă asemănătoare ca cea a dintelui. În jurul tumorei se observă o
umbră mai puţin intensivă, ca un oreol.
Odontomele complexe pe radiogramă se determină ca un conglomerat compus de formă circulară s-au ovoidă
cu marginele uniforme şi zona deschisă la periferie.
Odontoamele simple constau sau dintr-un conglomerat de ţesuturi al unui falicul dentar sau pseudofolicular
dentar. Odontomele simple complecte constau din tot folicolul dentar necomplecte duntr-un segment al foliculului
dentar.
Forma chistică a odontomului este localizată în chistul dentiger (folicular), în loc de dintele odontom.
Tabloul clinic la odontom depinde de structura lor, dimensiunile, localizaţie şi deasemenea de complicaţiile de
suprainfectare care se ivesc la eruperea odontomei. Deseori din această cauză se ivesc fistule cu eliminări de puroi. În
regiunea odontomei deobicei lipsesc 1-2 dinţi în arcada dentară.
Tratamentul chirurgical – înlăturarea odontomei împreună cu capsula din ţesutul conjunctiv. Înlăturarea
neradicală a odontomului duce spre recidive. Operaţiile intraorale şi extraorale. E necesar înlăturarea minuţioasă a
membranei odontomului. Cavitatea osoasă după înlăturarea tumorei poate fi plantată.

Chisturile odontogene ale maxilarelor

Chisturile de origine inflamatorii. Chisturile radiculare sunt cele mai frecvente şi ocupă 94-96% din toate
tumorile chistoase ale maxilarelor.
Patogenie în provinenţa epiteliului în os a fost stabilit numai rolul lamei dentare, al organului smalţului, al
resturelor epiteliale Molassez. Aceste celule păstrează potenţialul epiteliului embrionar şi începe a se dezvolta sub
acţiunea unor stimuli insuficient cunoscuţi dintre care se vede un rol însemnat are predispoziţia bolnavului.
Mecanismul de creştere se explică prin expansiunea hidrostatică provocată de dezechilibrul între tensiunea
osmotică a conţinutului chistic şi a serului sanguin omolog, concomitent cu multiplicarea celulelor peretelui chistic. Se
produce rezorbţia peretelui osos. Dacă presiunea peretelui chistic este exclusă – osul regenerează.
Anatomia patologică. Chistul radicular are o capsulă din ţesut conjunctiv căptuşită lăcentric cu epiteliu
pavimentos stratificat necheratinizat şi foarte rar epiteliu cilindric. Peretele chistului radicular este uşor decolabil şi prin
aceasta se deosebeşte de alte tumori chistoase.
Clinica – tabloul clinic este variabil şi se găseşte în raport cu localizarea, mărimea, direcţia în care evoluiază,
starea complicată, s-au nu a chistului. Se observă perioada lentă de dezvoltare şi perioada de exteriorizare.
Prima perioadă (lentă) este asimptomatică. Pe arcada dentară – dintele de cauză, deplasări dentare –
convergenţa coroniţelor. În această perioadă de cele mai dese ori chistul este descoperit ocazional la examenul
radiologic cu ocazia terapiei unui dinte. Chisturile maxilarului poate să ocupe toată cavitatea sinusală.
În perioada de exteriorizare se observă deformaţia osului în direcţia în care chistul întîmpină cea mai mică
rezistenţă. Se constată o uşoară bombare vestibulară rotundă sau ovală. Planul osos neted, dur, nedureros. Pe măsura
creşterii compacta osoasă bombează tot mai mult, pergamentează sau se iveşte chiar senzaţia de fluctuentă.
Pe radiogramă – defect osos strict limitat cu divergenţa rădăcinelor şi convergenţa coroniţelor dentare.
La puncţia chistului – un lichid de culoare solară cu multe cristale de colesterină. Şi aşa chistul radicular are
următoarele simptome de bază:
- deformaţia maxilarului, simptom de pergamentare, fluctuenţă, punctat specific şi divergenţa rădăcinilor. La
suprainfectare se adaugă toate simptomele inflamaţiei chistului radicular, trebuie diferenciat de ameloblastom
şi chistul dentiger;
- tratamentul – chirurgical;
- chistotomia – părci I;
- chistectomia – părci II;
Tratarea dintelui cauzal şi metodica operaţiei.

BIBLIOGRAFIA:
1. C. Timoşca, Corn.Burlibaşa. „Chirurgie buco-maxilo-facială”
2. Бернадский Ю.И. «Основы хирургической стоматологии», Киев, 1983, стр.269-315
3. Дунаевский В.А. «Хирургическая стоматология» М.1979, стр. 335-410
4. Робустова Т.Г. «Хирургическая стоматология» М.1985
5. Димитрьева В.С. и др. «Доброкачественные опухоли лица, полости рта и шеи» М.1968.
6. Годорожа П.Д., Годорожа Н.М. «Опухоли головы и шеи у детей».

Clasificarea precancerului pielii

A. Obligate:
 27

1. Xeroderma pigmentată;
2. Morbul Boven, eritroplazia Cairax.

1. Ulure actinice tardive ale pielei;

2. Cornus cutis;
3. Cheratoze arsenice;
4. Cheratoze actinice;
5. Lupus tbc;
6. Ulcere trofice, luis, lupus ruben, micoze profunde, lepra – boala Hansen
Clasificarea premelanomului pielii

1. Melanozul Diubreil

1. Nev pigmentat:
a) joncţional;
b) albastru;
c) jigant.

1. Precancer Verucos;
2. Hipercheratoz limitat;
3. Cheilita Manganoti.

1. Leucoplachia (forma verucoasă);

2. Cheratoacantomul;
3. Cornus cutis;
4. Papilomul;
5. Lupfes eritematos (crasnaia), lichen ruber planformele – erozivo-ulceroase şi hipercheratotice;
6. Cheilita actinică;
7. Fisuri cronice.

1. Morbul Bowen.

1. Leucoplachi (forma verucoasă);

2. Papilomatoza
3. 4. Lupus eritematos, lichen ruber planformele-eroziv-ulceroase şi hipercheratotice;
5. Stomatită postactinică (radiaţii).
Clasificarea histologică precancerului pielii, internaţională
A. Cheratomul actinică;
B. Dermatozul actinic;
C. Morbul Bowen;
D. Eritroplazia Cairat;
E. Epiteliomul intradermal Iadason;
F. Xerodermul pigmentat;
G. Altele.

1. Polip;
2. Papilom;
3. Leucoplachia mucoasă sinusului.

1. Sinusită cronică;
2. Paradontite;
3. Trauma-unică şi cronică a mucoasei gurii cu protezele;
4. Dinţi cariaţi;
5. Plombe avansate în sinus;
6. Coroane artificiale;
7. Tartru dentare;
8. Fumatul;
9. Perferaţia sinusului;
10. Corpi străini şi dinte, halire, schije, material de plombare Verte.
Mandibula
 28

Factorii predispozanţi ai precancerului: mecanici, chimici, termici; procese inflamatorii cronice – parodontit,
osteomielit cronic, chisturi suprainfectate, actinomicozul.
Precancerul:
1. Leucoplachia mucoasei mandibulei;
2. Leucocheratoze;
3. Discheratoze;
4. Papilomul;
5. Alte tumori benigne.

1. Epiteliul papilei dentare;

2. Insulele epiteliale mallase;
3. Epiteliul chistului odontogen.