UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV-FACULTATEA DE MEDICINĂ

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ, ANUL I

TUMORI

STUDENȚI: BĂJENARU CARINA ANTONELA, BĂRBIERU RALUCA ANDREEA, BERECHET NICOLETA-ALICE, BOTEZATU
ANCA
PROF.COORD: DOCHIT CORINA MARIA
 CUPRINS

Caractere generale....................................................... pp.3-4

Tumori benigne.............................................................pp.5-9

Tumori maligne...........................................................pp.10-14

Tumori stromale..........................................................pp.15-18

Tumori epiteliale.........................................................pp.19-25

BIBLIOGRAFIE.........................................................pg.26

2 din 26
 CAPITOLUL I

CARACTERE GENERALE

Termenul de tumoră este folosit în patologie pentru a desemna prezența unor tumefieri sau
mase de țesut care apar în diferite procese patologice precum hiperplaziile, hiperegenerările,
inflamațiile exudative sau inflamațiile proliferative. Uzual, însă, termenul de tumoră indică o
neoplazie.
Neoplazia poate fi definită ca fiind un țesut nou format ce rezultă dintr-o proliferare celulară,
creștere ce este excesivă, autonomă, care se continuă chiar și după încetarea sau dispariția stimulilor
care au inițiat-o. Aceasta creștere este specifica prin faptul că rezultă dintr-un țesut care seamănă sau
care nu mai seamănă cu țesutul din care ia naștere.
Astfel, elementul caracteristic al neoplaziilor este proliferarea celulară, creșterea acestora. În
cazul proceselor regenerative și a celor hiperplazice, proliferarea este una ordonată, controlată, care
se supune legilor creșterii, precum și a diferențierii celulare. În plus, este limitată. Proliferarea
celulară se oprește odată cu dispariția factorului care a generat-o, în mod normal. În cazul
neoplaziilor, proliferarea este necontrolată, autonomă, care nu se supune legilor biologice de
creștere si diferențiere celulară, este ireversibilă și nu dispare după încetarea acțiunii factorilor care
au inițiat-o.
Creșterea in neoplazii este dependentă de țesutul gazdă prin aportul sanguin, nutritiv, prin
stroma tumorala, precum și prin factorii umorali si hormonali.
Clasificare
În calsificarea tumorilor se folosesc o serie de criterii ce constituie punctul de plecare al
grupărilor. Astfel se utilizează următoarele criterii bazate pe: morfologie, comportamentul biologic,
țesutul de origine (histogeneza) , aspectul microscopic, gradul de diferențiere și de evoluție
(prognosticul).

 Anatomo-clinic se împart în benigne și maligne, având caractere biomorfologice diferite.

3 din 26
 Histogenetic sunt grupate în funcție de țesutul de origine, din care iau naștere. Astfel, se
împart în tumori ale țesutului epitelial și tumori ale țesutului mezenchimal. Acestea pot fi,
fiecare în parte, benigne sau maligne.
 Histologic, sunt calsificate pe baza aspectului microscopic, dupa paternul de creștere.
Poate fi glandular, tubular, cistic,insular sau trabecular. De asemenea, tumorile maligne
sunt clasificate din punct de vedere histologic și în raport cu gradul de diferențiere al
celulelor tumorale în diferențiate, slab diferențiate, nediferențiate si anaplazice.
 Prognostic, apreciind evoluția și consecința tumorilor asupra organismului. Se clasifică
în benigne, maligne, cu malignitate atenuată și cu evoluție incertă.

4 din 26
 CAPITOLUL II
TUMORI BENIGNE

Tumorile benigne reprezintă o creștere excesivă a celulelor care pot să apară oriunde în corp, în
interiorul sau în afara unui țesut, organ și nu sunt canceroase. Unele tumori benigne pot dispărea fără
intervenție, dar altele necesită un tratament adecvat.

Tumorile benigne sunt limitate la organul sau țesutul din care provin și nu se răspândesc prin
ganglionii limfatici către alte dispozitive și sisteme ale corpului; de obicei sunt bine definite, mobile (nu
aderate la structurile adiacente) și au o capsulă ca acoperire. Tratamentul chirurgical este indicat în cazurile
de compresie a nervilor și a structurilor sanguine adiacente care conduc la ischemie, durere, impotența
funcțională cu deficite motorii și/sau senzoriale, hemoragie, asfixie.

I. LEZIUNI TUMORALE BENIGNE LA NIVELUL CORDULUI

Tumorile cardiace sunt rare și pot fi localizate în orice strat al inimii.

Rabdomiomul, mixomul și fibromul sunt câteva exemple de tumori benigne.

 Rabdomiomul este tumora benignă a fibrei musculare striate. Macroscopic, se dezvoltă la nivelul
miocardului, în grosimea acestuia, putând fi circumscris sau difuz, unic sau multiplu. Microscopic,
tumoră este formată din fibre musculare striate de dimensiuni mai mari decât cele normale,
anastomozate între ele.
 Mixomul se dezvoltă din țesutul conjunctiv subendocardic, în special la nivelul atriului stâng.
Macroscopic, variază în mărime, are consistență moale și culoare albicioasă, putându-se dezvolta
septal sau valvular. Microscopic, este format din celule cu aspect stelat, care sunt dispuse într-o
substanță fundamentală abundentă, cu aspect amorf.
 Fibromul se dezvoltă din țesutul conjunctiv interstițial al miocardului. Macroscopic, sunt localizate
intramural sau pot fi polipoase, proeminând intracavitar, de consistență crescută și culoare albicioasă.

5 din 26
 Microscopic, sunt alcătuite din celule de tip fibroblastic-fibrocitar și o cantitate variabilă de fibre de
colagen.

II. LEZIUNI TUMORALE BENIGNE LA NIVELUL APARATULUI RESPIRATOR

Tumorile benigne nazale sunt mai ales de natură epitelială, întâlnindu-se la acest nivel papilomul,
polipul nazal, adenomul simplu și adenomul pleomorf. Dintre acestea vom descrie numai: papilomul nazal.

 Papilomul nazal este cea mai frecventă tumoră din această categorie. Macroscopic, este localizat la
nivelul orificiilor nazale sau partea anterioară a septului și are un aspect conopidiform și o
consistență fermă. Microscopic, este alcătuit dintr-un epiteliu pavimentos pluristratificat care
ploriferează în jurul unor axe conjunctivo-vasculare. Din punct de vedere evolutiv, are tendința să
recidiveze.

Tumorile benigne mezenchimale nazale sunt reprezentate de: hemangiom, hemangiopericitom,

fibromul juvenil, condrom, osteom. Dintre acestea, fibromul juvenil prezintă un aspect particular.

 Fibromul juvenil, macroscopic, apare sub forma unei mase vegetante localizată în zona de trecere
dintre cavitățile nazale și epifaringe, având o bază largă de implantare și extinzându-se spre nas,
sinusurile paranazale și orbită. Microscopic, este format din vase mari cu perete subțire, prezente
într-o stromă conjunctivă care pe alocuri, suferă transformare mucoidă.

Alte tumori benigne întâlnite la acest nivel sunt: neurinomul, neurofibromul, gliomul,
paraganglioma, care are aceeași structură cu cea descrisă în alte localizări.

Tumorile benigne de la nivelul sinusurilor sunt destul de rare, cele mai des întâlnite fiind polipul și
adenomul pleomorf, care are o structură similară cu cele din alte localizări.

Aceste tumori se pot dezvolta la nivelul oricărui sinus, cel mai frecvent afectate fiind: sinusurile maxilare,
etmoidale, frontal și sfenoidal.

Tumorile primitive pleurale sunt mai rare și pot fi benigne sau maligne.

 Fibromul pleural (mezoteliomul benign). Macroscopic, este o tumoră pediculată plonjată în

cavitatea pleurală, a cărei mărime poate varia de la câțiva cm. la câțiva zeci de cm., neînsoţindu-se de
revărsat pleural, Microscopic, constă dintr-un tesut conjunctiv dens, fibros, alcatuit din fibre de
colagen şi reticulină dispuse în vârtejuri. Printre acestea sunt imprăştiate celule fuziforme
asemănătoare fibroblaștilor.

III. LEZIUNI TUMORALE BENIGNE LA NIVELUL APARATULUI DIGESTIV

6 din 26
 Tumorile benigne ale cavității bucale pot fi epiteliale sau mezenchimale. Cele epiteliale sunt
reprezentate de: papiloame, condiloame, keratoacantom, adenom simplu sau polimorf, dezvoltate din
glandele salivare minore. Dintre acestea, cea mai frecventă este papilomul.

 Papilomul, macroscopic, este o formațiune unică sau multiplă, sesilă sau pediculată, cu suprafața
netedă sau ulcerată. Microscopic apare o proliferare a crestelor interpapilare în jurul unor axe
conjunctivo-vasculare. Epiteliul de acoperire prezintă acantoză, diskeratozi, hiperkeratoza, iar în
corion poate fi prezent un infiltrat inflamator perivascular.

Tumorile benigne mezenchimale de la nivelul cavității bucale sunt foarte variate, dintre acestea
amintim: fibromul şi fibromatozele (în special fibromatoza gingivală creditară), histiocitomul (apare cu
predilecție pe mucoasa bucală, gingivală, palatal5), lipomul (la nivelul mucoasei bucale, linguale),
rabdomiomul (limba), hemangiomul (mai ales la nivelul buzelor, limbii), limfangioame (buze, limbă),
schwanomul.

Tumorile benigne de natură epitelială ale glandelor salivare sunt reprezentate de adenomul pleiomorf
şi de adenoamele monomorfe sau simple.

 Adenomul pleiomorf (tumora mixtă), este caracterizat prin proliferarea componentei epiteliale, la
care se asociază diverse remanieri ale stromei conjunctive. Se poate dezvolta la nivelul oricărei
glande salivare, dar in 80% din cazuri interesează parotida. Macroscopic, apare ca o formațiune
solidă, bine delimitată de o capsulă, cu suprafața netedă sau boselată şi consistență variabilă în
funcție de remanierile stromei tumorale (mixoida, fibroasă, cartilaginoasă, osoasă). Microscopic,
aspectul polimorf este caracteristic. Astfel, componenta epitelială poate avea dispoziție tubulară,
compactă, cilindromatoasă, etc. Aspectul tubular este cel mai frecvent, formațiunile tubulare fiind
delimitate la interior de celule asemănătoare celor ductale, iar la exterior de celule asemănătoare
celor epiteliale în afara cărora se gasesc proliferari de celule mici întunecate dispuse sub formă de
insule prost delimitate.

Atunci când componenta epitelială are dispoziție compactă, celulele tumorale au formă variată
poligonală, fusiforma, stelată. De asemenea, se poate asocia prezența celulelor epidermoide cu cheratinizări
izolate sau cu formare de perle orto- si paracheratozice. Componenta stromală, cel mai frecvent, este de tip
fibroconjunctiv cu zone de hialinizare, alaturi de care pot apare remanieri de tip mucoid sau mixoid. În
cazul tumorilor care au evoluat timp îndelungat pot apare metaplazii cartilaginoase și chiar osoase. Evoluția
tumori se face prin creșterea ei sub formă de prelungiri, mai ales în zonele predominant mucoide. După
extirparea chirurgicală, poate recidiva, uneori recidivele sunt maligne.

Adenoamele monomorfe, se caracterizează prin proliferări ale componentei epiteliale,

7 din 26
stroma fiind redusă şi fără modificări caracteristice. Sub această denumire sunt grupate:

 Adenolimfomul (tumora Warthin) se poate dezvolta atât în parotidă, cât și în glanda submaxilară.
Macroscopic, apare ca o formațiune ovalară cu suprafața netedă, pe secține compactă sau cu zone
chistice ce conțin un lichid gălbui cu cristale de colesterol. Microscopic este formată din structuri
papilare tapetate de un epiteliu bistratificat. Celulele stratului intern sunt poliedrice, cu citoplasma
eozinofilă şi pe alocuri cu nuclei pienotici. Stroma tumorală este formată din țesut limfoid, pe alocuri
cu formare de foliculi. Evoluția tumorii este benignă. Se poate suprainfecta, situație în care se
acumulează puroi sau poate prezenta o reacție inflamatorie granulomatoasă gigantocelulară de corp
străin datorită cristalelor de colesterol
 Adenomul oxifil (adenomul oncocitic), se dezvoltă de obicei la nivelul parotidei. Macroscopic,
apare ca o formațiune bine delimitată, netedă sau boselată. Pe secțiune, are o structură compactă
albicioasă-gălbuie sau mai rar poate constitui structuri microchistice. Microscopic, este formată din
celule care se dispun trabecular sau tubular. Celule tumorale sunt de dimensiuni mari cu citoplasmă
eozinofilă, fin granulară şi nuclei rotunzi care sunt situați central, conținând 1-2 nucleoli. Evoluția
tumori este benignă, după extirpare chirurgicală putând recidiva. Rareori, au fost descrise variante
maligne ale acestei tumori
 Adenomul tubular este o formă rară a adenomului monomorf care, microscopic, este format din
celule epiteliale asemănătoare celor acinare, cu dispozitie tubulară sau trabeculară. Evoluția tumori
este benigna.

IV. LEZIUNI TUMORALE BENIGNE LA NIVELUL APARATULUI URINAR

Pot fi de natură epitelială sau conjuctivală.

Cele de natură epitelială sunt reprezentate de adenoamele renale, oncocitomul și papiloamele

bazinetale.

 Adenoamele renale corticale au originea în epiteliul tubular și reprezintă cele mai frecvente tumori
benigne. Macroscopic, constau în mase tumorale nodulare, mici, sub 2 cm în diametru, răspândiți în
cortexul renal, de culoare galben-cenuşiu, parţial încapsulați. Microscopic, sunt alcătuiți din structuri
papilomatoase complex ramificate, ramificații proiectate în interiorul spațiilor chistice. Aranjamentul
celular tumoral poate fi şi sub formă de tubuli, glande, cordoane sau ca mase celulare complet
nediferențiate. Celulele tumorale sunt cuboidale sau poligonale, cu nuclei mici centrali sferici şi cu
citoplasmă cu vacuole lipidice. Deseori, greu poate fi făcută diferențierea histologică față de celulele
carcinomatoase, mai ales că uneori adenocarcinoamele renale se pot dezvolta pe adenoame, iar
uneori acestea îmbracă aspecte de graniță, având dimensiuni de 2-3 cm diametru;

8 din 26
  Oncocitomul este o tumoră epitelială compusă din celule mari eozinofile, cu nuclei mici rotunzi fără
atipii, iar ultrastructural prezintă numeroase mitocondrii;
 Papiloamele bazinetale, ce macroscopic au aspect vegetant, iar microscopic sunt formate din axe
conjunctivo-vasculare subțiri tapetate de un epiteliu asemănător celui tranzițional.

Cele de natură conjunctivală, sunt la rândul lor sunt reprezentate de fibromul renal și
angiomiolipomul renal.

 Fibromul renal (tumoră renomedulară cu celule interstițiale), constă în mase tumorale mici de sub 1
cm diametru, alb-cenuşii cu consistență crescută, localizate în piramidele renale, alcătuite din celule
similare fibroblastelor şi tesut colagenic. Ultrastructural, celulele tumorale au caracteristici similare
celulelor interstitiale;
 Angiomiolipomul renal, prezent îndeosebi la pacienți cu scleroză tuberoasă, ce asociază leziuni ale
cortexului cerebral cu producerea de epilepsie şi retardare mintală, variate leziuni ale pielii și
angiolipom renal. Macroscopic, se prezintă sub forma de noduli cenuşii gălbui, bine delimitați, cu
localizare corticală sau medulară, putând fi şi multipli în cadrul aceluiaşi rinichi. Tumora,
microscopic, este constituită din ţesuturi multiple fiind considerată ca un hamartom. In compoziția sa
intră țesut muscular neted, tesut gras și vase de sânge.

Alte tumori benigne mezenchimale sunt: leiomioame, limfangioame, hemangioame şi hamartoame renale.

V. LEZIUNI TUMORALE BENIGNE LA NIVELUL APARATULUI GENITAL

FEMININ

Tumorile vaginului pot fi benigne sau maligne. Tumorile benigne, mai frecvent întâlnite în această
localizare sunt: papiloamele, condiloamele, fibroamele, leiomioamele leiomiofibroamele, hemangioamele,
neurofibroamele.

 Papilomul vaginal, apare macroscopic ca o formațiune sesită sau pediculată, unică sau multipla, de
culoare roşietică, de consistenta moale. Microscopic, este format din axe conjunctivo- vasculare
tapetate de un epiteliu stratificat pavimentos, care poate prezenta leucoplazie, ulcerații, displazie;
 Condilomul vaginal, apare frecvent cu aspect acuminat, avand structură similară cu cele din alte
localizări;
 Fibromul vaginal, apare macroscopic cu aspect nodular, localizat în grosimea peretelui vaginal sau
uneori se poate pedicula, find acoperit de mucoasă cu aspect normal. Microscopic este format dintr-o
proliferare de celule fuziforme, asemanatoare fibroblastilor şi fibrocitelor, dispuse sub formă de
fascicule, între care se observă fascicule de fibre colagene.

9 din 26
VI. LEZIUNI TUMORALE BENIGNE LA NIVELUL APARATULUI GENITAL
MASCULIN

Tumorile penisului pot fi benigne sau maligne.

Tumorile benigne sunt rar întâlnite la acest nivel, fiind reprezentate de condiloame care au aceleași
aspect macro- și microscopic ca și în alte localizări.

CAPITOLUL III

TUMORI MALIGNE

Tumori pre-maligne

Celulele pre-canceroase sunt celule anormale care se pot dezvolta în cancer dacă nu
sunt tratate. Unele dintre aceste celule au schimbări ușoare care pot să dispară fără tratament,
în timp ce altele transmit modificările genetice și devin treptat din ce în ce mai anormale, pe
măsură ce se divid, până devin cancer. O formațiune pre-canceroasă se poate dezvolta în
cancer și după o perioadă lungă de timp. Există diferite moduri de a descrie modificările pre-
canceroase, în funcție de cât de ușoare sau severe sunt modificările:

• Hiperplazia înseamnă că celulele anormale se divid și cresc mai repede decât celulele
normale.

• Atipie - Indică celule ușor anormale (atipice). Uneori, atipia poate rezulta din vinde-
care și inflamație, dar unele tipuri de atipie sunt pre-canceroase.

• Metaplazia – înseamnă o modificare a tipului de celule care se găsesc în mod normal

în această zonă a corpului. Aceste celule arată normal, dar nu sunt celule care se găsesc în
mod normal în acel țesut sau zonă.

• Displazia – înseamnă că celulele sunt anormale, că există mai multe celule decât în
mod normal, că celulele cresc mai repede decât în mod normal și că nu sunt aranjate în
același mod ca și celulele sănătoase. Displazia constituie o afecțiune pre-canceroasă.

10 din 26
 • Carcinomul in situ – este cel mai grav tip de leziune pre-canceroasa. Aceste celule
sunt foarte anormale, dar nu au crescut încă în țesutul din apropiere. Carcinomul in situ
necesită de obicei tratament, deoarece crește riscul de a dezvolta cancer.

Tumori maligne

Celulele canceroase sunt caracterizate de o creștere incontrolabilă și dezordonată, cauzată

de prezența unui dezechilibru între proliferarea celulară si apoptoza celulară. O tumoare
malignă poate determina atât creșterea și invazia organului unde a apărut, cât și răspândirea
în corp la alte organe sau țesuturi. În aceste cazuri pe lângă excizia tumorii sunt necesare și
alte tratamente prin care se încearcă distrugerea celulelor care s-au răspândit în corp. Acest
tratament se numește chimioterapie și constă în administrarea de medicamente numite
generic citostatice. Tumorile maligne ale țesutului mezenchimal se numesc sarcoame. În
general, la denumirea celulei din care derivă tumora se adauga termenul sarcom. Spre
exemplu, din fibroblaști – fibrosarcom, osteoblast – osteosarcom și așa mai departe.

Neoplasmele maligne de origine epitelială, derivate din oricare dintre cele trei straturi
germinale sunt numite carcinoame, iar cele cu originea în epiteliul glandular,
adenocarcinoame.

Biologia moleculară a elucidat o parte din reacțiile existente între diversele gene și
controlul ciclului celular. Astfel, ciclu celular se împarte in patru faze: G1, faza S
(reprezentată de sinteza ADN), G2 și faza M (mitotică). Distribuția celulelor neoplazice de-a
lungul fazelor ciclului celular poate fi observată utilizând un panel de markeri
imunohistochimici. Acest lucru are mare importanță prognostică. Spre exemplu, Ki-67 este
un antigen nuclear prezent in celulele proliferative. Valorile ei se coreleaza cu gradul
tumoral. De asemenea, proteina p53 este exprimată ca răspuns la lezarea ADN-ului. Aceasta
reglează diviziunea celulară prin întreruperea progresiei de la faza G1 a ciclului celular la
faza S, permițând astfel repararea ADN-ului.

Diferitele tipuri de tumori maligne sunt compuse din tipuri specifice de celule canceroase,
incluzând:

11 din 26
 • Carcinom – o tumoare care se formează din celulele epiteliale. De exemplu, poate
apărea cancer de stomac, prostată, pancreas, plămân, ficat, colon sau sân. Multe dintre cele
mai frecvente tumori sunt carcinoamele, în special la vârstnici.

• Sarcoame - Formate în țesutul conjunctiv precum cartilaj, oase și nervi. Sarcoamele își
au originea în celulele din afara măduvei osoase. Majoritatea sarcoamelor întâlnite sunt
maligne.

• Tumori cu celule germinale – tumori care se formează din spermatozoizi și ovule. Cel
mai adesea apar în ovare sau testicule. Majoritatea tumorilor testiculare pornesc în celulele
germinale. Mai rar, tumorile cu celule germinale pot apărea și în creier, abdomen sau piept.

• Blastom – O tumoare care se formează din țesutul embrionar sau din celulele în curs de
dezvoltare și este mai frecventă la copii decât la adulți. Exemplele includ meduloblastomul și
glioblastomul, tipurile de tumori cerebrale, retinoblastomul, o tumoare a retinei,
osteoblastomul, un tip de tumoare osoasă și neuroblastomul, o tumoare a sistemului nervos la
copii.

Diagnosticul histopatologic necesar pentru determinarea și confirmarea formării unei

tumori maligne se elaborează pe baza unui examen morfologic, însoțit de tehnici
complementare (imunohistochimie, microscopie electronică, biologie moleculară), precum și
de informațiile clinice, rezultatele oferite de laboratorul clinic, împreună cu imagistica.
Dintre cele enumerate, imunohistochimia este necesară în aproximativ 20% din cazurile de
tumori maligne, în special în tumorile anaplazice (90% din cazuri).

În examenul imunihistochimic, trebuie urmărite, în funcție de complexitatea tumorii, diverse

panele de anticorpi. Acestea ajută la diferențierea principalelor grupe mari de tumori, precum
și a subgrupelor acestora:

Tumori cu celule rotunde

Descriu un grup de tumori formate din celule mici, monotone, nediferențiate, cu raport
nucleu-citoplasmă supraunitar.Majoritatea tumorilor care fac parte din acest grup sunt

12 din 26
sarcoame. Exemple: carcinomul neuroendocrin, tumora neuroepitelială primitivă,
osteosarcomul cu celule mici.

Tumori cu celule poligonale mari (epitelioide)

Au aspect asemanator carcinoamelor, deși nu toate fac parte din aceeași familie. Markerii
imunohistochimici au rol în diferențierea unui carcinom de un melanom sau a unui
mezoteliom de un adenocarcinom, evoluția clinică si conduita terapeutică fiind diferită.
Exemple: adenocarcinomul, mezoteliomul, melanomul malign, sarcoame cu celule
epitelioide.

Tumori cu celule fuziforme

Aceste tumori au comun aspectul fusiform al celulelor,cele mai frecvente fiind sarcoame
de țesuturi moi. Din acest grup fac parte: melanomul malign cu celule fusiforme,
fibrosarcomul și tumoarea malignă de nerv periferic.

Tumori cu pleomorfism celular

Includ sarcoamele de țesuturi moi care prezintă aspect microscopic de tip pleomorf,
precum: histiocitomul fibros malign și tumoarea malignă de nerv periferic.

Tumori hematopoietice

Sunt caracterizate de grupa de tip limfom. Acesta poate fi clasificat in limfom Hodgkin
sau limfon non-hodgkin. La rândul său, limfomul non-hodgkin se împarte în limfom cu
celule B sau T. Limfomul Hodgkin este o proliferare clonală malignă de limfocite B sau, mai
rar, de limfocite T, înconjurate de celule inflamatorii si fibroză. Limfoamele cu celule B au
grad scazut de malignitate( cu celulă mică) sau grad înalt (cu celulă mare). Limfoamele B cu
celulă mare reprezintă aproximativ 20% din limfoamele non-hodgkiniene. Sunt agresive din
punct de vedere histologic.

Metastaze

13 din 26
 Metastaza este o tumoră secundară care se formează în urma detașării, implantării și
proliferării celulelor tumorale din tumora primitivă. Vehicularea celulelor tumorale are loc
prin intermediul vaselor limfatice, sanguine sau a unor cavități preformate. După extirparea
chirurgicală, acestea au tendința de a recidiva. Creșterea locală a tumorilor maligne se
realizează prin infiltrare, invadare și distrugerea progresivă a țesutului înconjurător. Ele nu
sunt demarcate de țesutul normal înconjurător.

Deși majoritatea neoplasmelor se prezintă la locul de origine, aproximativ 10-15%,se găsesc,

totuși, ca metastaze în organele solide, a cavităților libere și a ganglionilor limfatici. Dintre
cele enumerate, majoritatea sunt adenocarcinoame, iar principalele localizari sunt, in ordinea
frecvenței: glanda mamară, colon, plămân, ovar, pancreas, prostată și stomac.

De prima intenție în depistarea unei tumori primare nu este insă imunohistochimia. Aceasta
intervine abia după ce examinarea clinică și imagistica nu a adus nicio informație
concluzivă.

Tumorile maligne care fac excepție și nu metastazează sunt glioamele (tumorile

celulelor gliale din sistemul nervos central) și carcinomul bazocelular al pielii. În schimb,
acestea au un caracter invaziv local, mult crescut. Proprietățile de invazie și de metastazare
sunt separate.

14 din 26
 CAPITOLUL IV

TUMORI STROMALE

Tumorile stromale gastrointestinale (GIST) sunt cele mai frecvente tumori

mezenchimale digestive. GIST se caracterizează prin supraexprimarea unei tirozine kinaza
(c-KIT). Singurul tratament curativ pentru GIST este excizia chirurgical. Tratamentele cu
inhibitori de tirozin kinaza au dat rezultate foarte bune in ceea ce priveste supravietuirea
pacienți cu tumori nerezecabile. GIST-uri prezente diferite grade de malignitate, cu un
prognostic excelent pt GIST cu un grad scăzut de malignitate (supraviețuire L 90% la cinci
ani) împotriva unui prognostic foarte prost pentru cei de grad înalt. Introducerea inhibitorilor
de tirozin kinaza sa îmbunătățit supraviețuirea pacienților cu GIST de grad înalt de
malignitate, chiar metastatică. În urmă cu douăzeci de ani, majoritatea tumorilor
mezenchimale ale tractului digestiv erau considerate a fi tumori ale muşchilor netezi
(leiomioblastoame,leiomiosarcoame)
În 1983, Mazur și Clark au introdus termenul de tumoare stromală gastrointestinală
(GIST) pentru a descrie un tip distinct de tumori mezenchimale non-muschiului neted. De
atunci, studiul aprofundat efectuat asupra tumorilor mezenchimatoase ale tractului digestiv a
arătat că marea majoritate a acestor tumori sunt GIST cu o etiogeneză specifică fără legătură
cu mușchiul neted gastrointestinal pe cheltuiala cărora, este adevărat, se dezvoltă.

15 din 26
 Caracteristicile histologice ale GIST-urilor pot explica această lungă confuzie, dar
acum este demonstrat clar că GIST-urile dezvoltă în urma apariţiei unor mutaţii ale
oncogenelor specifice din celulestimulator cardiac al tractului digestiv și au un profil
imunohistochimic specific. Pe baza criteriilor histologice și imunohistochimice, majoritatea
sarcoamelor digestive, anterior clasificate ca leiomioame, leiomioblastoame,
leiomiosarcoame,sunt în prezent recunoscute ca GIST-urile sunt tumori care se dezvoltă în
detrimentul celulelor precursoare ale celulelor stimulatoare cardiace ale tubul digestiv care
au particularitatea de a fi c-KIT pozitiv. KIT este o genă responsabilă pentru receptorul
tirozin kinazei (KIT sau CD117) care este larg implicat în etiogeneza GIST-urilor.
Majoritatea GIST-urilor (L90%) sunt se dezvoltă în urma unei mutații a genei KIT care
provoacă activarea receptorului KIT conducând la proliferarea celulară autonomă. Tipuri
familiale de GISTau fost descrise și ca rezultat al mutațiilor liniei germinalea genei c-KIT.
Există rare cazuri negative de GIST KIT (aproximativ 5% din cazuri), fără mutație a genei c-
KIT, o mare parte dintre acestea prezintă mutații ale genei PDGFR-A (creștere derivată din
trombocite).

Macroscopic, GIST-urile sunt tumori pseudo-încapsulate, chiar și în cazurile de GIST

maligne, GIST, care conțin adesea focare de hemoragie și necroză . Ele sunt adesea asociate
cu ulcerații alemucoasa care le acoperă explicând modul lor de prezentare sub formă de
hemoragii digestive. Microscopic, acestea sunt proliferări uniforme ale celulelor celule
mezenchimale care au particularitatea de a fi în general puternic pozitive în
imunohistochimie pentru KIT. Pentru diagnosticul lor histologic și imunohistochimic, sunt
utilizați și necesari alți markeri precum CD34.
GIST-urile au particularitatea de a prezenta diferite grade de malignitate. Printre cei
mai recunoscuți factori de prognostic, doi par să joace un rol major:rata mitozei
intratumorale și dimensiunea tumorii. GIST-urile sunt foarte rezistente la radioterapie şi
chimioterapii comune. Multe protein kinaze sunt supraexprimate sau anormal de active în
cancere și joacă un rol major în acestea dezvoltare si progres. Ei reprezintă astfel ținte
principale în arsenalul terapeutic anti-cancer.

16 din 26
 Mesilatul de imatinib este un inhibitor puternic și relativ selectiv pentru tirozin
kinaze, inclusiv: KIT,ABL, PDGFRA și bcr-ABL. Rata de răspuns a GIST metastatic la
imatinib mesilatul este de 60% până la 70% cu o supraviețuire medie de pacienţii cu vârsta
peste doi ani. Răspunsul la tratament a pacienților cu GIST este influențată de tipul de
mutații ale genei c-KIT, iar pentru unele mutații a fost a arătat că o creștere a dozelor s-ar
putea îmbunătăți rata de răspuns. Este important de știut că toți pacienții care prezintă un
răspuns tumoral la mesilatul de imatinib vor dezvolta ulterior rezistență la tratament.

Din acest motiv, chiar și la un pacient care prezintă un răspuns radiologic complet, este
posibil trebuie discutată sancțiunea chirurgicală. În plus, a odată ce tratamentul cu Glivec a
început, dacă este eficient, trebuie continuat pe viață, deoarece riscul de apariție a unui focar
tumoral la oprirea tratamentului este major.

GIST-urile sunt diferite de alte tipuri de sarcom de țesuturi moi, deci sunt tratate
diferit. Atunci când decideți ce tratamente să oferiți, echipa dumneavoastră de asistență
medicală va lua în considerare:
 amplasarea GIST-urilor în organism
 dacă SIT sunt cu risc scăzut sau cu risc ridicat
 dacă este vorba de o intervenție chirurgicală (tumoră resecabilă) sau nu (tumoare
iresecabilă)
 Tipuri de
 Mutații genetice
 în TSIG
 starea generala de sanatate
 Ce preferi sau ce vrei.
Terapia țintită folosește medicamente pentru a viza molecule specifice, cum ar fi
proteinele, pe sau în interiorul celulelor canceroase pentru a opri creșterea și răspândirea
cancerului, limitând în același timp deteriorarea celulelor normale. Medicamentele de terapie
țintite utilizate pentru GISTs se numesc inhibitori ai tirozin kinazei. Aceste medicamente
blochează multe proteine diferite, inclusiv KIT, pentru a ajuta la oprirea sau încetinirea

17 din 26
creșterii și răspândirii celulelor canceroase. De asemenea, împiedică tumorile să formeze noi
vase de sânge.
Următoarele medicamente sunt luate zilnic sub formă de pastile. În multe cazuri,
acestea sunt administrate până când boala se agravează sau nu mai puteți tolera efectele
secundare ale tratamentului.
 Imatinib (Gleevec) poate fi administrat după ce GIST-urile de mutație KIT au fost
îndepărtate și când există un risc ridicat de revenire. De asemenea, poate fi utilizat
atunci când GIST-urile sunt iresecabile sau metastatice.
 Sunitinib (Sutent) poate fi administrat pentru GIST-uri iresecabile sau metastatice
dacă imatinib nu este eficient.
 Regorafenib (Stivarga) poate fi administrat pentru GIST-uri iresecabile sau
metastatice care au progresat după tratamentul cu imatinib și sunitinib.
Chirurgia este principalul tratament pentru GIST care nu s-a răspândit (fără metastaze).
Tumora și un țesut normal din jurul ei sunt îndepărtate (numită rezecție completă). În funcție
de mărimea tumorii și de localizarea acesteia în tractul digestiv, se poate face una dintre
următoarele intervenții chirurgicale.
Pană sau rezecție segmentară elimină o parte a stomacului care conține un mic GIST.
O gastrectomie indeparteaza tot sau o parte din stomac printr-o tăietură (incizie) în
abdomen. Această procedură se face pentru GISTs situate în stomac. Aflați mai multe despre
intervenția chirurgicală pentru cancerul de stomac, inclusiv gastrectomia.
 Rezectia intestinului indeparteaza o parte din intestinul subtire, intestinul gros sau
ambele. Aflați mai multe despre rezecția intestinului.
 Rezecția forfetară îndepărtează tumora și zonele înconjurătoare într-o singură
bucată. Este folosit pentru un GIST, care este atașat la organele din apropiere.
Uneori, intervenția chirurgicală se face laparoscopic. În acest caz, chirurgul face incizii mici
în abdomen pentru a introduce un endoscop (un instrument subțire, asemănător tubului, cu
lumină și lentilă) și instrumente pentru a efectua o intervenție chirurgicală. Dacă intervenția
chirurgicală laparoscopică nu este posibilă, se utilizează o metodă deschisă pentru a face o
incizie mare în abdomen pentru a ajunge la intestin.

18 din 26
 CAPITOLUL V

TUMORI EPITELIALE

Tumorile epiteliale se clasifică în anumite categorii, după cum urmează:

A Tumorile epiteliului pavimentos

1. Benigne: -papilom

-candilom

-cheratoacantom

2. Maligne: -carcinom bazocelular

-carcinom spinocelular

-carcinom intermediar (mixte)

19 din 26
 -carcinom nediferentiat

B Tumorile epiteliului cilindro-cubic:

1. Benigne: -polip

-adenom

2. Maligne: -adenocarcinom

A.1 BENIGNE:

PAPILOM

Papilomul poate fi împărţit în două categorii, papilom unic şi papilom multiplu,

dezvoltându-se ca o neoformaţie, excrescenţă sesilă sau pediculată. Dimensiunile pot fi
variabile. De regula pot prezenta zone ulcerate sau inflamaţie supraadăugată.

Microscopic, epiteliul pavimentos poate prezenta acantoză, discheratoză sau

hipercheratoză. Are loc o proliferare a crestelor interpapilare în jurul axelor conjunctivo-
vasculare. Membrana bazală este indemnă. Ulcerarea şi inflamaţia secundară se însoţesc de
infiltrarea inflamatorie în ţesutul conjunctivo-vascular.

Evoluţia este favorabilă. Rareori este produsă degenerarea malignă către un carcinom
spinocelular sau mai rar bazocelular.

CANDILOMUL

Candilomul este forma particulară de papilom, de etiologie virală,fiind numit Human

Papiloma Virusuri (HPV). Este tratat la patologia aparatului genital feminin.

CHERATOACANTOMUL

Cheratoacantomul poate apărea pe epiteliile malpighene cu leucoplazie.

Macroscopic, este prezentat ca fiind un nodul neted, cu centrul ombilicat, rareori

multiplu. Microscopic este format din insule şi cordoane celulare epidermoide, care pătrund
doar în zona superficială a dermului. În interiorul acestor insule se găsesc perle epiteliale
voluminoase. Semnificativă este lipsa atipiilor celulare, numărul redus de mitoze şi raritatea

20 din 26
mitozelor atipice. În dermul învecinat se găseşte un bogat infiltrat inflamator şi reacţia
granulomatoasă cu celule gigante.

Diagnosticul diferenţial se face cu un carcinom epidermoid spinocelular bine

diferenţiat.

Evoluţia cheratoacantomului prezintă mai multe etape. Într-o primă etapă este
prezentată o proliferare accelerată cu acantoză, urmând o perioadă de stare în care aspectul
corespunde celui descris, apoi survine regresia în care proliferarea încetează, cheratinizarea
este completă şi dopul cheratozic se elimină. Malignizarea este rară, dar poate apărea sub
forma unui carcinom epidermoid spinocelular.

A.2 MALIGNE:

Tumorile maligne dezvoltate din epiteliul pavimentos se numesc carcinoame sau

epitelioame. Acestea pot apărea la orice vârstă, însă sunt mai frecvente începând din decada
a şasea de viaţă. Se dezvoltă pe mucoase indemne seu sunt precedate de anumite leziuni
precanceroase.

De cele mai multe ori localizarea lor este la nivelul colului uterin, laringe, buză
(mai ales a celei inferioare în treimea externă) şi al limbii (vârful şi marginile acestuia)
urmate de mucoasa bucală, a planşeului bucal, amigdale, gingii.

Macroscopic se prezintă ca neoformaţii nodulare, ulcerate sau infiltrante, sau ca forme

asociate ulcero-nodulare. Ţesutul neoplazic se distinge de structurile normale prin culoarea
sa albicioasa sau palidă-gălbuie, consistenţa fiind variabilă. În masa tumorala se pot găsi
zone de necroză şi hemoragie.

Micoscopic carcinoamele se caracterizează după structura lor histologică, astfel doar

examenul microscopic al tumorii poate preciza natura şi gradul de diferenţiere al acesteia.
După gradul şi modul de diferenţiere al celulei neoplazice putem întalni urmatoarele tipuri
histopatologice de carcinoame epidermoide

CARCINOM EPIDERMOID BAZOCELULAR

21 din 26
 Carcinomul epidermoid bazocelular se dezvoltă din stratul bazal al eoiteliului
pavimentos sau din celulele foliculului pilos. Celulele neoplazice sunt mici, având aspect
relativ uniform, asemănătoare cu cele din stratul bazal. Au formă alungită sau ovoidală, cu
citoplasma redusă, intens bazofilă, cu nucleu tahicromatic. Celulele neoplazice proliferate
înlocuiesc epidermul, rup membrana bazală şi invadează dermul şi hipodermul insinuându-se
spre structurile adiacente. Ele se dispun sub formă de insule sau trabecule, stratul de celule
periferic ale acestora având o dispoziţie particulară, fiind perpendiculară pe stroma
înconjurătoare. În interiorul insulelor tumorale, celulele sunt dispuse dezordonat, având
forme variate, ca urmare a presiunii la care sunt supuse.

Tumora are tendinţa la ulcerare, motiv pentru care adesea este însoţită de prezenţa
unui infiltrant inflamator nespecific supraadaugat.

Evoluţia este lentă cu cu propagare din aproape în aproape. Tumora are un

prognostic favorabil, dadorită capacităţii reduse de metastazare.

CARCINOMUL ADENOID CHISTIC (CILINDROMUL)

Carcinomul adenoid chistic este o varietate de carcinom dezvoltat din glandele seroase
sau mucoase. Histologic au aspect asemănător carcinoamelor bazocelular, dar se produce o
transformare mucoidă a stromei, mai ales în jurul axelor vasculare.astfel, celulele
carcinomatoase dispuse în stroma modificată, realizeaza un aspect particular
pseudoglandular.

Evoluţia este lentă, cu invazia din aproape în aproape. Rareori poate metastaza pe cale
limfatica sau sanghină.

CARCINOM EPIDERMOID SPINOCELULAR

Carcinomul epidermoid spinocelular este cea mai frecventă formă de carcinom

epidermoid. Este format din celule asemănătoare cu cele ale stratului spinos din care se
dezvoltă. Sunt celule mari, poliedrice sau alungite cu numeroşi spini itercelulari, cu
citoplasmă bogată, eozinofilă, cu atipii marcate nucleare si mitoze atipice. Ele apar dispuse

22 din 26
sub formă de insule şi cordoane, fiind separate prin intermediul unei strome bine dezvoltate.
Observam că celulele carcinomatoase se multiplică, substituie epiteliu, rup membrana
bazală, invadează dermul şi ţesuturile subjacente. Cordoanele şi insulele celulare
suntmărginite de celule mici cu citoplasmă bazofilă şi nuclei tehicromatici. Caracteristic însă
pentru carcinomul spinocelular este existenţa cheratinizării anumitor celule neoplazice.
Aspectele pot fi variabile: de la complet cheratinizate ca în stratul cornos, până la celulele ce
conţin în interiorul lor granule de eleidină şi cheratină. Cheratinizarea este anormală,
realizându-se în interiorul insulelor carcinomatoase. Vor rezulta anumite formaţiuni numite
perle epiteliale alcătuite din celule âncărcate cu cheratină care se dispun unele ân jurul altora
ca foile unui bulb de ceapă. Atunci când celulele sunt complet cheratinizate, cu dispariţia
nucleilor şi formarea în centrul perlei a unei mese compacte de cheratină, se va realiza
aspectul de perlă ortocheratozică. Alteori, cheratinizarea este incompletă, cu nucleul păstrat,
care prezintă atipii marcate, realizând perle paracheratozice.

Stroma acestui tip de carcinom este bine reprezentată. Prezenţa infiltratului inflamator
este constantă, uneori luând aspecte particulare, cu prezenţa celulelor gigante de corp străin,
datorate prezenţei cheratinei şi lipidelor la acest nivel.

B.1 BENIGNE

POLIPUL

Polipul apare localizat la nivelul mucoaselor, acestea fiind tapetate de epitelii cilindro-
cubice: nazală, gastrică, intestinelă, endocol.

Macroscopic sunt formaţiuni proeminente, sesile sau pediculate, suprafaţa fiind de

obicei netedă sau neregulată, unice sau multiple, de culoare albicioasă-rozată şi consistenţă
variabilă.

Microscopic, în funcţie de elementele predominant proliferante avem următoarea

clasificare:

 Polip simplu, apare format dintr-un ax conjunctivo-vascular tapetat de un epiteliu

cubic sau cilindric, uni sau pluristratificat;

23 din 26
  Polip adenomatos este alcătuit dintr-un ax conjunctivo-vascular care conţine un număr
mare de glande de neoformaţie, fără canal excretor, unele dilatate chistic. La suprafaţă
este tapetat de un epiteliu cubic sau cilindric
 Polip vilos (polipul papilar, tumora viloasă, adenom vilos) apare format din axe
conjunctivo-vasculare bogat ramificate, arborescente, dar subţiri, delicate. Ele sunt
tapetate de un epiteliu cilindric, de regula cu aspect mucosecretor.

Complicaţii: polipii pot prezenta inflamaţie cronică în stromă, zone de ulceraţie şi

necroză. Polipul vilos şi polipozele multiple familiale pot evolua către malignizare.

ADENOMUL

Adenomul este tumora benigna a epiteliilor glandulare putându-se dezvolta la nivelul

glandelor edo sau exocrine, cât şi din epiteliile parenchimatoase (ficat, rinichi) canaliculare
sau tubulare. Localizările mai frecvente sunt: glanda mamară, prostată, ficat, rinichi, tiroidă,
suprarenală, hipofiză, glanda sebacee etc.

Macroscopic au aspecte diferite, după structurile în care se dezvoltă. Când apare in

organele parenchimatoase are formă nodulară, bine delimitată, pe secţiune fiind în general
compacte, cu consistenţă si culoare asemănătoare organelor din care se dezvoltă. Atunci
când se dezvoltă în structuri chistice apar ca mase papilifere, vegetante, numindu-se
adenoame; întâlnite în ovar, pancreas, tiroidă, prostată. Atât în formele nodulare cât şi în cele
chistice se pot acumula produşi de secreţie.

Microscopic adenoamele sunt formate din epitelii cilindrice sau cubice, cu dispoziţie
glandulară şi acinoasă- adenoame acinoase, sau pot avea dispoziţie trabeculară şi alveolară-
adenom trabecular, sau alteori aspectul este de adenom tubular sau folicular. Celulele
epiteliale sunt asemănătoare celor de origine, dispuse uni sau bistratificat, delimitată de
stromă adiacentă printr-o membrană bazală continuă. Formaţiunile glandulare nu au canale
excretoare, deci produsele de secreţie se acumulează în lumenul lor ducând la dilatarea
acestora până la aspectul chistic. Atunci când proliferarea epitelială este intensă însă pot să
apară proliferări papilare, vegetante realizând adenomul papilar. Asocierea proliferărilor
papilare cu cavităţi chistice determină aspectul de chistadenoame papilifere.

24 din 26
 Uneori proliferările epiteliale se însoţesc de o proliferare stromală importantă realizând
aspecte de fibroadenoame sau de adenofibroame. Alteori stroma poate avea aspecte
particulare de metaplazie cartilaginoasă mixoidă ca în adenomul pleiomorf al glandelor
salivare.

B.2 MALIGNE

ADENOCARCINOM

Ademocarcinomul se dezvoltă din epiteliile cilindro-cubice de acoperire şi de

epiteliile glandulare. De obicei sunt localizate în: stomac, colon, glanda mamară, endometru,
pancreas, căi biliare, bronhii.

Macroscopic atunci când se dezvoltă în organe parenchimatoase apare ca formaţiune

nodulară prost delimitată, de consistenţă redusă. În organele cavitare ia aspectul unur mase
vegetante sesile sau polipoide, sau se poate dezvolta infiltrant, difuz, când au fie
consistenţăgelatinoasă-carcinomale mucipare, fie consistenţă fermă-carcinoamele schiroase.
Mai rar poate să apară sub forma unor ulceraţii cu margini neregulate, zdrenţuite şi baza dură
infiltrantă sau ca aspecte combinate ale formelor descrise vegetant şi infiltrant, ulcero-
infiltrant, etc.

Microscopic, celulele neoplazice au tendinţa de a se dispune ca formaţiuni

glanduliforme, dar care nu sunt delimitate de o membrană bazală, au forme şi dimensiuni
variabile, proliferări papilare intraluminare. Structurile glanduliforme sunt adesea tapetate de
epiteliile stratificate. În funcţie de gradul de reproducere al structurilor iniţiale se deosebeşte
un ademocarcinom diferenţiat, în care structurile glanduliforme sunt evident, un
adenocarcinom slab diferenţiat, în care proliferarea este compactă păstrându-se doar
caracterul de celulă epitelială

În afara acestor forme clasice, există şi o serie de aspecte particulare ale

adenocarcinoamelor cum ar fi:

 Adenocarcinomul mucipar caracterizat prin secreţie abundentă de mucus, care poate fi

pus în evidenţă atât intre cât şi extracelular în lumenul glandular. Celulele neoplazice

25 din 26
 au aspect caracteristic fiind globuloase, cu citoplasmă clară ţi nucleu turtit împins la
periferie, fiind descrise ca celule “în inel cu pecete”.
 Carcinom mucoid se caracterizează prin acumularea unei cantităţi mari de mucus în
stroma tumorelă, în care sunt răspândite celulele neoplazice- stomac, intestin gros,
glanda mamară
 Carcinomul schiros este caracterizat prin intermediul unei cantităţi mari de stromă în
care se găsesc celulele neoplazice dispuse sub formă de cordoane sau trabecule subţiri
 Carcinomul organelor parenchimatoase pot avea forme diferenţiate, în care este
reamintită structura histologică a organelor de origini (hepatocarcinom,
colangiocarcinom, carcinom prostatic) sau pot avea forme slab diferenţiate cu
dispoziţir trabeculară sai alveolară a celulelor neoplazice.

BIBLIOGRAFIE

MOGOANȚĂ Laurențiu, POPESCU Carmen Florina, GEORGESC Claudia Valentina,

COMĂNESCU Violeta, PIRICI Daniel, ”Ghid de tehnici de histologie, citologe ți
imunohistochimie”,editura MEDICINA UNIVERSITARĂ CRAIOVA, 2007, pp. 341-356

26 din 26