Fără oprire - Eugen Jebeleanu

 Adăugat de: Adina Speranta

Trebuie să mă grăbesc, căci pământul se întunecă
și umbra se întinde
însă eu ridic umbra să fac din ea aripă.
Umbră ridicată, pernă de somn
pe care odihnește lumina.
Și ridic întunericul și fac să vedeți în el
bolți vinete, templele stelelor clătinătoare,

îndepărtez imposibilul și-i dau un nume ca să-l cunoaștem

și să știe că poate fi înfrânt
Și acum cântă lautele absențelor
și ceea ce a fost și pare doar că nu mai e
și ceea ce-i nenăscut și se va întrupa și ne va semăna
și nu va fi niciodată oprire,
ci o neauzită, ridicată'n uimire
moară de argint, tăvălug de valuri,
nesfârșită cascadă a unor aripi
circulare.
Căci totul trebuie trăit și fără sfârșit
să fie.
Putere a suferinței, sceptre de flori ale soarelui,
fântâni făcând să izbucnească lumina
din gurile încremenite ale absenței.