poezii

          tagore(ice)
         
 
 
         
          lumina si umbra jucand
         
          ne vedeam numai seara.
          dar in inima mea era totul numai lumina si fericire.
          voiam ca jarul sa ne mistuie egal.
          dar tu puneai inainte-ne umbra si neincrederea.
          teama iti insotea fiecare vorba si imi bara orice gest.
          tandretea mea o citeai drept indrazneala,
          gestul cald ca nesabuinta.
          abia vorbele mele ca fantani le vedeai,
          esenta a comunicarii noastre,
          dar inflorirea daruirii tale intarzia.
          ne vedeam numai seara.
          focul stelelor oglindea aceeasi raceala.
          de la mine jarul aleanului nici refracta.
          tu erai mereu o planeta inaccesibila
          si eu un meteorit infortunat.
          intr-o seara a fost cataclism.
          ciocnirea ne-a fost apocalipsa ori geneza?
          adancurile privirii tale au ars din mine totul?
          abis nedorinta ta?
          m-as fi regasit in infinit?
          darul care esti e de neatribuit?
 
          ne vedeam numai seara.
          dar noaptea a trecut si ziua e un                  
          joc continuu de lumini si umbre,
          dor si alean nedefinit.
         
 
         
 
          indoieli de papadie
         
          sa fie cantul mai bogat decat muzica
          ce o compuneam iubindu-ne?
          sa fie poezia mai lirica decat vorbele de alint
          ce alipeau buzele noastre?
          sa fie dansul mai fluid decat imbratisarile
          si gesturile unirii?
          o imagine, pelicula sau pictura,
          sa fie mai incitanta decat adorarea-ne?
          n-am putea renunta la toate artele
          daca iubirea ne-ar fi deplina?
          si daca atunci iubirea, furandu-ne identitatea
          ne-ar pune incolivie de aur,
          anulandu-ne ca dublu faur?
         
          renuntarea la toate ar fi convertirea iubirii?
          ar inceta zgandarul si colbul naturii si firii?
         
         
         
         
          sleita stea de neon
         
          tu poate stii, iubite!
          o stea a vrut sa mi se anime in par.
          dar vantul, hohotind si horind a alungat-o, a topit-o.
          razele ei, departandu-se, infiorau sufletul meu
          ce umplea padurea. ma racisem bine,
          incat copacii s-au dezarcuit si m-au planat racorii ierbii.
          de unde abisala levitare,
          ciudata noastra dezintrupare?
          ........
         
          neonul strazilor era una cu stafiile noastre,
          dorurile vinete nici ca scut nu le mai simteam.....
 
 
 
 
 
         
          zidirea iubirii
         
          am pornit sa ridic casa iubirii
          mi-erai ucenic ascultator ziua
          dar noaptea urmele zidirii
          stergeai si ma primeai cu piua!
         
          reluam lucrul convins ca doar vantul  
          vina poarta, si mai temeinic zideam
          foloseam ca mistrie cuvantul
          materiale gesturi, trairi puneam
         
          ce minunat si puternic zidul iubirii! -
          peste zi friguri si ceturi risipeai
          da-n zori simteam iar roata osandirii
          peste toate cum o treceai
         
          nu mai stiu minunea cum s-a intamplat
          casa iubirii s-a ridicat cu adevarat
          ca va dura ani sau poate doar o luna
          urmeaza cronos sau destinul sa ne-o spuna
         
 
 
 
          jar de sarut
         
          sarutul nostru naste un mar
          cufundati in a lucrurilor fire
          mana scrie in suflet alb numar
          de culori numai roz si sfiire
         
          ............
         
 
 
          fir
         
          iarba fremata sub adierea vantului caldut
          copila, in fata pasarii negre fara aripi, sta tremurand
          dorinta trebuie puternic sprijinita in umar,
          sa nu zboare spre tintele negre
          se apleca usor si-i fixa o imagine mai buna
          acum ce vezi?
          nu vad, pleoapele-mi coboara mereu...
          un ochi i-acopera, tulburi irizari indepartand
          fularul lui mangaia obrazul fetei,
          dar tot foarte cald ii era
          soba? la naiba! un godin si neaprins insa!
          odata imaginea fixata, drumul...de compus
          cu visul ca elan
          si zarea isi va dezveli...cararea...trage!
          curand buna-vestire: nr. 6 focuri doua...
          prime incercari: ea catre zari, el clarului de dor...
          fereastra se inchide...
          armele lasate sunt ca inerte
          visele mai fumega
          doar inceputurile-s certe?
         
         
         
          tagora pentru clavecin
         
          te iubesc asculta
          inima canta-n locul clavecinului meu
          te iubesc dar asculta
          e o piesa simpla, in stil rameau
          te iubesc insa taci
          am adunat toti trandafirii
          dorului germeni si butasi.
          in rozul lor timid
          trupurile ni se aud zumzaind
          te iubesc daca vrei
          dar asculta
          iubirea creste din tot ce exulta
          e prea mult un sarut
          de la ultima secunda
          si acela ascuns si acela in pacat impacat?
          te iubesc dar taci
          nu ai ce sa-mi spui
          fie ca esti sau nu ca celelalte
          te doresc aici pieptu-ti perna, soldul sofa...
          sarutand acest cearceaf
          roz de spaima alb de iubire
           
         
          damian luz