I.

Ea: Totul ar fi trebuit să fie sfere,

dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Ar fi trebuit să fii un cerc subţire,
dar n-ai fost, n-ai fost aşa.
Ar fi trebuit să fiu un romb subţire,
dar n-am fost, n-am fost aşa.

Iarbă, pietre, arbori, păsări,

voi sunteţi cu totul şi cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec
şi îmi pare că visez.

Totul ar fi trebuit să fie sfere,

dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie iubire...

EL: Ea stă plictisită şi foarte frumoasă

părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat

II. Ea. Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.

Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau intre noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
III.
el: Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
ea: şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

IV. El: Dragostea pe care ți-o purtam pe-atunci

făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
și chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.

V. EA: Mă admirai cu multă-ardoare,

 Ai încercat să mă descoperi
Și în acel tumult de mare
Dorii mai mult să mă apropii

El: la început cristal neprelucrat ai fost.

Și te-au rotit, te-au șlefuit,
Ți-au dat volumul strălucirii
Prin fapte și prin mecanismele gândirii.
Și ești un fel, aș zice, de mister
Descoperit, din umbră și stingher
Doream să te prefac în muză, stea!
Dar calea ta nu este lângă viața mea.
Ca mai apoi tu valoare fascinantă
Să-ți trăiești viața ca o operă de artă.

EL: Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare:

Al duhului ungher, vă fie-n sărbătoare
Şi-atunci când toate pier, în lumea trecătoare,
Gătiţi veţi fi-n mister, de slăvi nemuritoare.

Uitaţi-vă la cer, priviţi mai sus de soare,

La lucruri ce nu pier; valori nemuritoare
Ce inima vă cer, s-o umple de splendoare!

Bunica+ nepoata
(În cadru apar o bunică și o domnișoară. Pe fundal va fi o muzică specifică satului.)
( cu o sapă bunica prășește , cu fața chinuită, muncește. Nepoata pe o păturice stă lungită cu o carte în
mână)
Bunica: Adu-mi o cană cu apă rece.
Nepoata: ( îi aduce apa , puțin jenată) eu nu am să lucrez ca tine la pământ niciodată
Bunica: da? Și de ce ești așa de sigură?
Nepoata: eu am să locuiesc la Paris.
Bunica: La Paris? ( sterge transpirația de pe frunte, ia sapa si prășește) Parisul e un mit pentru noi, pe care
nu poți să-l atinge nici măcar cu-o floare. La Moscova, Da! Dar la Paris? Off, off, off, tineretul asta de azi!
Nepoata: și am ajuns la Paris. Primul meu rol în teatru a fost s-o încarnez pe Sonia din Unchiul Vanea. Aici
am avut parte de o viață tumultoasă, după niște cursuri de perfecționare a dicției, fusesem solicitată să joc în
câteva spectacole. Am muncit foarte mult până a ajunge la cariera pe care mi-am dorit-o. uneori doream să
fiu apreciată pentru ceea ce sunt nu pentru cum jucasem un rol. Doream să fiu EU. El a fost cel care mi-a
atras atenția, înalt, bine făcut cu ochi căprui... la început viața în doi a fost frumoasă, eram ca o iederă ce
îmbrățișam cu drag un copac, știind perfect să-i intuiesc gândurile și sentimentele, ieșindu-i în întâmpinare
cu multă tandrețe,... eram un cuplu fericit...eram îndrăgostiți...până gelozia și neîncrederea a început să pună
stăpânire în cuibul nostru. Simțeam recele ce-mi cuprinde sufletul, un sentiment neplăcut și distrugător.
Încercam să scriu o operă, deveneam puternică, plină de entuziasm... doream să-i fac o surpriză iar el să
trăiască cu mine aceleași emoții, aceleași trăiri...tăcere, durere, dezamăgire.
Oare unde greșiserăm și de ce s-a ajuns aici?

,
 Scena dintre valerie și Alexandru.

El: totul va fi bine, Valerie. Crede-mă. Te asigur că fata noastră va fi bine. Ai să vezi îți promit.
Ea: îmi promiți? Cum poți să-mi promiți tu asta? Cum poți ști că se va face bine? ( plânge)
El: da, știu. Sunt sigur. Se va face sănătoasă. Nu am niciun dubiu. Am eu semnele mele.
Ea: semnele tale? Ce fel de semne? ( tăcere)
El: în afară de dragoste era și o competiție între noi. Una tacită, desigur dar competiție. Cele puțin așa
percepeam eu lucrurile. Am avut la un moment dat impresia că ai ieșit mult înainte. Că m-ai depășit. Că
toate îți reușeau mai bine decât mie. ( te uiți la public, cu privirea rătăcită)
( o privești pe ea în ochi) Nu știam ce să fac. Îmi pierdusem mințile. Îmi era teamă că mă vei părăsi. Mi se
părea că nu mai însemnam în ochii tăi nimic. Mă consideram un ratat. Nu poți să-ți imaginezi cât sufeream.
( privirea către public) Am înnebunit când ți-am citit piesa, nu pentru mesajul ei, dar pentru că mă regăseam
în personajul tău.
( privești direct spre ea)Ai să râzi, dar și eu scriam pe ascuns. Ce francez nu scrie, nu-i așa? Speram să te
surprind, să-mi ridic acțiunile în ochii tăi. Știi ce subiect abordasem?
Istoria dragostei noastre, pe care o găseam demnă de un roman. Când am citit ce ai scris mi-am dat seama ce
ridicol era...erai mult mai bună, la tine era literatură adevărată, iar la mine sentimentalisme de doi bani...
Da... mă cuprinse un sentiment de invidie, orgoliul meu urla, nu știam ce să fac. Nu mi-au ajuns puteri să-mi
recunosc înfrângerea. Eram gelos, fără să recunosc... știam că nu eram în drept să judec lucrurile, dar eram
furios pentru că nu luase nimeni în calcul și persoana mea. Demonul din mine îmi cerea să te pedepsesc
pentru că erai mai bună, mai talentată. Da, am vrut să te umilesc. Să te pun în fața dificultăților financiare, să
te văd preocupată și speriată de cotidian, de viața care îți cerea eforturi mari ca s-o poți trăi frumos, așa cum
erai obișnuită în anii conviețuirii noastre, să te sperii, să simți frică...dar, nu am crezut vreodată că v-om
ajunge până la despărțire.... ( tot alineatul către public)
( o privești în față) m-ai debusolat complet. După ce te-am pierdut pe tine și pe fiica noastră, ajunsesem să
mă detest, să-mi fie silă de mine. M-am retras în găoacea mea să-mi ling rănile și să retrăiesc viața trăită cu
tine. Am intrat astfel într-o lume plină de mister, descoperită prin amintiri și impresii lăsate în niște scrisori.
Acest mister m-a făcut să înțeleg că iubirea te poate înălța, iar orgoliul poate ucide. dragostea adevărată este
atunci când oferi fără să cântărești, când ai curajul să recunoști, așa cum vreau s-o fac eu acum, în fața ta, și
te rog să mă crezi că sunt sincer, că dincolo de dragostea ce ți-o port, sunt un om simplu. Pentru că tot ce-
mi doresc eu, lucrul cel mai frumos din lume pentru mine ar fi să te știu din nou alături. Nu te grăbi să-mi
răspunzi. Ia-ți tot timpul de care ai nevoie. Eu am să te aștept. ( priviți profund unul către celălalt, ea cu ochii
în lacrimi)

Piesa Je t”aime