Recoltarea produselor biologice

Recoltarea reprezintă o etapă fundamentală a diagnosticului bacteriologic, esențială pentru

corectitudinea rezultatelor.

Este necesară respectarea unor norme generale precum și a unor norme specifice.

Normele generale

1. Probele pot fi recoltate:

 de către medic (de exemplu lichidele recoltate prin puncție-aspirație - lichid pleural, pericardic,
peritoneal, lichid sinovial, LCR; fragmente de tesut recoltate bioptic sau chirurgical);

 asistentul medical (recoltează majoritatea produselor: sânge, exudatul nazal/faringian, secreții

de plagă, secreții otice/oftalmice, etc.)

 pacientul, instruit în prealabil (urina eliminată pe căi fiziologice, sputa, materii fecale)

2. Se recomandă recoltarea înaintea tratamentului local sau general cu antibiotice/antiseptice; dacă

nu este posibil, se notează pe buletinul de trimitere sau în solicitarea din sistemul informatic antibioticul
folosit și doza administrată.

3. Momentul recoltării este de obicei cel al prezentării la medic; în cazul unor boli infecțioase, se alege,
momentul în care, cu maximă probabilitate, poate fi izolat agentul etiologic.

4. Produsul recoltat se alege în funcție de de patogenia infecției.

5. Cantitatea recoltată trebuie să fie suficientă pentru analiză și pentru o eventuală repetare.

Normele specifice

1. Recoltarea exudatului orofaringian

- se recoltează dimineața pe nemâncate, fără toaletă prealabilă a cavității bucale;

- se face cu un tampon steril;

- pacientul trebuie să stea pe scaun, cu fața spre lumină, cu capul în ușoară extensie și este rugat să
rostească prelung sunetul „Aaa”

- persoana care recoltează trebuie să stea ușor lateral (se poate declanșa reflex de tuse / de vomă);

- se pătrunde în cavitatea bucală cu tamponul fără a atinge pereții acesteia, dinții, limba, lueta;

- se șterg pilierii lojei amigdaliene, mai ales zonele suspecte cu ulcerații și depozite purulente;

- se retrage tamponul cu grijă și se pune în tubul protector (cu / fără mediu de transport);

- la copii se pot folosi manevre care facilitează recoltarea: folosirea unui depărtător bucal; apăsarea
obrajior în dreptul molarilor, pensarea narinelor (pot fi ținuți de nas puțin timp ca să deschidă gura);
 2. Recoltarea exudatului nazal

- se poate realiza în orice moment al zilei, cu un tampon steril cu care se pătrunde într-o narină, se
înaintează de-a lungul planșeului nazal, se rotește tamponul și se extrage;

- la purtătorii sănătoși, se recomandă și ștergerea mucoasei din spatele cornetelor nazale și repetarea
manevrei și în a doua narină cu un alt tampon.

3. Recoltarea urinii

- se face dimineața la trezire sau după minim 4 ore de la ultima micțiune (ca să fie stază în vezica
urinară ceea ce crește șansa de a izola microorganismele);

- în prealabil se face curățarea riguroasă a zonei cu apă caldă și săpun, urmată de ștergerea zonei cu
ser fiziologic steril sau cu apă fiartă și răcită;

- la femei se recomandă aplicarea unui tampon intravaginal înainte de recoltarea urinii;

- se recoltează 5-10 ml de urină din jetul mijlociu (primele picături de urină spală meatul urinar) într-un
recipient steril cu gura largă;

- în cazul pacienților necooperanți (comatoși, paralizați, copii mici) sau în anumite clinice urina se
poate recolta prin puncție suprapubiană, direct din vezica urinară; metoda este optimă dar invazivă;

- în cazul pacienților cu sonde urinare se poate recolta urina din lumenul sondei.

4. Recoltarea materiilor fecale

- se recoltează din scaunul emis spontan sau după un purgativ salin (la bolnavi cu forme cronicizate
care nu are scaune diareice);

- se recoltează circa 5 g într-un coprorecoltor care poate conține un mediu de transport:

˗ cel mai des folosit pentru bacterii este mediul Cary-Blair

˗ pentru virusuri: mediul Hanks

˗ pentru paraziți: formol 10%;

- se recoltează din mai multe puncte ale scaunului, mai ales din zonele suspecte cu mucus, sânge,
puroi, sfaceluri de mucoasă;

- la copii se poate recolta cu sonda Nelaton;

- prin rectosigmoidoscopie (în anumite situații clinice; ex. în dizenteria cronică).

 5. Recoltarea sputei (sputa este secreția glandelor bronșice)

- este necesară pregătirea psihologică a pacientului;

- sputa se recoltează dimineata, după toaleta riguroasă a cavității bucale (spălat pe dinți, clătirea gurii
și gargară cu ser fiziologic steril sau apa fiartă și răcită)

- se recoltează într-un recipient steril cu gura largă;

- în anumite situații (pacient grav / sputa vâscoasă) se poate recolta sputa indusă prin: stimularea
peretelui faringian cu un tampon steril (pentru a declanșa reflexul de tuse), inhalarea unei pulberi sau
aerosol (pentru a declanșa reflex de tuse), lavaj bronșic sau aspirație bronșică

- la tușitorii cronici se recoltează în orice moment al zilei.

6. Recoltarea secreției vaginale

- se recoltează la ginecologie, pe masa ginecologică, folosind valve;

- se recoltează cu un tampon steril, din fundurile de sac vaginale;

- uneori se recoltează și secreție de la nivelul colului uterin.

7. Recoltarea secreției uretrale

- se recoltează la urologie (de la bărbați);

- se recoltează cu un tampon steril, de la nivelul meatului urinar, după efectuarea unor manevre de
exprimare a glandului;

- în uretritele acute recoltarea este facilă pentru că scurgerea este abundentă; dupa 4-5 zile, scurgerea
diminuează ajungându-se la „picătura matinală” la nivelul meatului urinar; secreția poate fi stimulată
prin masaj prostatic sau consum de bere.

8. Recoltarea secreției otice

a.) In otitele externe – se spală pavilionul extern al urechii cu un antiseptic și apoi cu ser fiziologic
steril; apoi se pătrunde cu un tampon steril în conductul auditiv, se rotește și se extrage.

b.) In otitele medii – se recoltează cu un tampon steril din otoreea spontană sau prin timpanocenteza
(puncționarea membranei timpanale, efectuate de mediul ORL-ist).
 9. Recoltarea secreției oftalmice

- de obicei se recoltează secreția conjunctivală

- se trage în jos pleoapa inferioară cu indexul și se recoltează secreția de pe mucoasa conjunctivală

cu un tampon steril;

- uneori, în infecțiile corneene, este necesară recoltarea de material de la nivelul corneei prin raclaj.

10. Recoltarea sângelui

- în bacteriologie, sângele se recoltează în 2 scopuri:

 pentru hemocultură – identificarea germenilor prezenți în sânge;

 pentru diagnosticul serologic: depistarea anticorpilor specifici în serul pacientului.

- momentul recoltării:

 pentru hemocultură – dimineața sau la debutul unui puseu febril;

 pentru diagnosticul serologic: dimineața pe nemâncate pentru că hiperlipemia postprandială

poate afecta reacțiile antigen-anticorp.

- locul recoltării – se recoltează de obicei din venele de la plica cotului; mai rar, pentru hemocultură,
se poate recolta sânge arterial sau din vena satelită unui focar;

- înainte de recoltare, se practică antiseptizarea tegumentului; în cazul hemoculturii, antiseptizarea

trebuie să fie foarte riguroasă, dublă (cu alcool etilic și tinctură de iod);

- pentru hemocultură se recoltează 10 ml la adulți și 5 ml la copii.

Alte produse care pot fi analizate în cadrul diagnosticului bacteriologic: lichid duodenal și bila
(recoltate prin tubaj duodenal), fragmente de țesut recoltate chirurgical sau bioptic, lichide de puncție
(lichid pleural, peritoneal, pericardic, sinovial, LCR), secreții din leziuni cutanate, fragmente de fanere
(păr, unghii - se taie cu o forfecuță sterilă).

Transportul probelor la laborator

- trebuie să se facă cât mai rapid, se recomandă ca probele să fie luate în lucru în maximum 1-2 ore;
dacă nu este posibil, se folosesc medii de transport;

- se asigură securitatea microbiologică (dublă/triplă ambalare în funcție de gradul de risc) pentru a

evita infectarea mediului, a persoanei care transportă și a probei;

- se asigură identitatea probei:

- clasic, se realizează prin:

 prin eticheta lipită corect pe recipient; pe etichetă se scriu numele, prenumele, analiza solicitată,
data și ora recoltării;

 fișa însoțitoare (buletinul de trimitere) à date personale (vârsta, diagnosticul prezumtiv, date
epidemiologice – de exemplu călătorii, profesia (vânător, pescar, lucrător în zootehnice, medic
veterinar), apartenența la un focar, tratamentul cu antibiotice;

- mai recent, se realizează prin:

 etichetă cu codul de bare lipită pe recipientul cu produs patologic;

 solicitare în sistemul informatic.