DEZVOLTAREA PSIHICĂ A COPILULUI.

MANAGEMENTUL
COMPORTAMENTAL AL COPIILOR.
FRICA, ANXIETATEA, FOBIA ÎN CABINETUL STOMATOLOGIC. TIPARE
COMPORTAMENTALE LA COPIL ȘI
ADOLESCENT. SCALE DE EVALUARE A COMPORTAMENTULUI.
PREGĂTIREA COPILULUI CĂTRE TRATAMENTUL
STOMATOLOGIC: CONVORBIREA, PREGĂTIREA SEDATIVĂ,
ANESTEZIA LOCALĂ ŞI GENERALĂ ETC. METODE DE
ABORDARE FARMACOLOGICE ŞI NON-FARMACOLOGICE.

Bagmanean Așot
Dezvoltarea psihică a copilului este un proces extrem
de complex. Acest proces este unul activ, dinamic care
se realizează ca o consecință a influenței factorilor
externi(mediul social, educație etc.) asupra
particularităților individuale ale copilului. Toți acești
factori interrelaționează, importanța fiecăruia dintre
ei devenind decesivă. Ereditatea, mediul social și
educația sunt considerați factori importanți în
devenirea umană.
Dezvoltarea creierului în primii ani de viaţă
influenţează sănătatea fizică şi psihică, educaţia,
învăţarea şi comportamentul pe toată perioada de
viaţă a copilului. La fel, experiența pozitivă din
primii ani de viață contribuie la construirea
arhitecturii unui creier sănătos, şi din contra,
reacțiile adverse (sau negative ) precoce îl poate
slăbi .
 Managementul comportamental al copiilor

Tratamentul dentar al copiilor presupune o relație Pacientul Copil

interpersonală între medic – copil și familie, relație
definită ca “triunghiul tratamentului pedodontic”.
Copilul este notat ca fiind vârful triunghiului și centrul
atenției familiei și echipei stomatologice. Triada părinte
– copil – medic stomatolog, dacă funcționeaza optim, va
avea ca rezultat anumite raporturi benefice între medic
și copil.

Familia Echipa
(Mama,Tata) Stomatologică
 Managementul comportamental al copiilor

Incepând deja cu perioada anteprescolară la

copii în aceste raporturi interpersonale se
mai adaugă influența altor persoane
(educatori, profesori, prieteni, cunoscuți) –
anturajului.
In perioada școlară, în special în perioada
pre- și pubertarǎ rolul familiei (parinților)
scade în aceste relații interpersonale și se
măreste evident rolul anturajului.
 Frica, anxietatea, fobia în cabinetul stomatologic

Frica dentară reprezintă o emoție aparută ca un răspuns la

diferite proceduri stomatologice. Este întâlnită la copii cu vârste
sub 3 ani, exacerbată în jurul vârstei de 10-12 ani și scade când
se ajunge la adolescență.
Forme clinice ale fricii dentare :
- Neliniștea dentară - copilul prezintă o ușoară reticență asupra
actului stomatologic, acesta devine ușor neliniștit, agitat.
- Anxietatea dentară - constă într-un cumul de sentimente
exacerbate : frica, spaima, teama de durere, neîncredere în
medicul stomatolog.
- Fobia dentară – stare patologică de neliniște și de frică
obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă.
 Frica, anxietatea, fobia în cabinetul stomatologic

Cauzele fricii dentare :

Există o serie de cauze care duc la instalarea acestei frici dentare:
- antecedente neplăcute din cadrul unui cabinet stomatologic, în urma
cărora copilul rămâne cu o frică permanentă;
- imaginea negativă care i-a fost impregnată celui mic în minte prin
descrierea unor antecedente neplăcute ale colegilor de clasă sau chiar ale
părinților;
- frica de necunoscut;
- frica de zgomotul produs de instrumentele stomatologice;
- frica de sângerare , etc.

Din aceste cauze, copiii pot refuza total vizita la cabinetul stomatologic
și astfel problemele dentare se pot agrava cu timpul. Vestea bună este că
teama de dentist poate fi alungată sau chiar prevenită prin tehnici ușor
de pus în practică.
Relații interpersonale în cabinetului stomatologic

Părinte
Copil

Situația A – este o relație ideală între

Medic
Stomatolog toate părțile, însă ea poate să se
modifice în orice moment. De aceea de
la medic se cere o atitudine vigilentă,
foarte atentă în cuvinte și acțiuni.

A
 Situația B – este caracteristica pentru copiii de vârsta

B antepreșcolară, când copilul este încă complet dependent de

mamă, care asigură pentru el securitatea și reprezintă un ghid
Текст пункта на слайде de comunicare. Dialogul se va realiza prin intermediul mamei,
Părinte iar examinările și toate manoperele se vor realiza in brațe.

Copil

Medic
Stomatolog
 Situația C – este cea mai dificilă și trebuie evitată.
Dialogul se stabilește între părinți și medic.
Părinte
Medic
Stomatolog
Copilul este agresat de această coaliție și poate să
Текст пункта на слайде
nu accepte examinările și tratamentul.

Copil

C
D
Medic Situația D – poate apărea la copii de vârsta
Текст пунктаStomatolog
на слайде școlară care doresc să-și afirme personalitatea,
Copil să scape de sub tutela părintească și tind să
stabilească relații personale cu medicul, venind
în unele cazuri în contrazicere cu părerile
parintilor.

Părinte
 TIPURI DE COMPORTAMENT LA COPII
Copii ce dau consimțământul de colaborare. Asemenea copii discută cu
medicul, înțeleg necesitatea tratamentului și îndeplinesc toate cerințele.
Pregătirea către vizita la medicul dentist, discuțiile trebuie realizate
într-un limbaj înțeles de copil, accesibil pentru vârsta psihologică.
Copii cu capacități insuficiente pentru colaborare. Acești copii nu sunt
în stare să între în contact verbal cu medicul și să înțeleagă necesitatea
vizitei la medicul dentist. În acest caz tratamentul dentar trebuie
realizat prin aplicarea anesteziei generale sau administrarea sedativelor.
Copii cu incapacități potențiale pentru colaborare. Din această
categorie fac copiii de 3-6 ani. Copiii cu experiență negativă
stomatologica sau cei speriați de povestirile groaznice ale părinților,
prietenilor etc. Au frică de medic și de aceea necesită o atitudine
specială.
 TIPURI DE COMPORTAMENT LA COPII
Copii cu comportament isteric sau necontrolat. Copiii țipă, efectuează
mișcări necontrolate etc. Aceste atitudini necontrolate pot să apară mai
ales cu ocazia primei vizite la medicul dentist, când copilul are accese de
manie, plânge, lovește, coboară dupa comportament într-un stadiu mai
infantil decât vârsta lui. Unii copii opun rezistență examinării
stomatologice: strâng din buze, se agită. În general sunt copii capricioși,
răsfățați, care încearcă să aibă un comportament similar celui din
familie. Este important să încercăm o comunicare fără să-i constrângem,
adoptând o poziție fermă, ca ei să înțeleagă ca nu li se permite
comportamentul de acasă.
Copii cu comportament negativ. Copil pasiv care stă încordat in fotoliu,
cu dinții încleștați, evită să privească medicul în ochi și ignoră orice
tentativă de comunicare. În general copiii de vârsta preșcolară și școlară
refuză să deschidă gura, prin aceasta apărându-se de comanda
părinților, medicului.
 TIPURI DE COMPORTAMENT LA COPII
Copii cu comportament de frică. Din cauza fricii față de vizita la medicul stomatolog o
parte din copii devin timizi și fricoși. Copiii fricoși refuză uneori să intre în cabinet, să se
așeze în fotoliu și nu acceptă să stea fără însoțitorii lor. Ei urmăresc cu privirea medicul,
se feresc de apropierea lui, adesea nu aud și nici nu vor să-și concentreze atenția asupra
cuvintelor medicului, de aceea încercarea unui dialog pentru o comunicare reală este
frecvent fără succes. O privire binevoitoare, un gest amical vor putea reduce frica,
pregătind copilul pentru o bună cooperare. Urmează să-l convingem de lipsa agresiunii
în manipulările stomatologice, cum funcționează utilajul, folosind procedee
psihoterapeutice.
Atitudinea timidă se întâlnește de obicei la copii cu experiență socială limitată, cu o
labilitate emoțională. Acești copii vor fi nesiguri, cu deficiențe de acțiune și comunicare,
se situează pe poziții defensive. Daca nu-i abordăm corect pot evolua spre atitudini
necontrolate. Asemenea copii trebuie stimulați pentru cooperare în ședințele următoare,
lăudându-i, recunoscând progresul.
 TIPURI DE COMPORTAMENT LA COPII
Copii cu comportament de frustrare, dar care acceptă
colaborarea. Copilul este încordat, urmăreste orice acțiune a
personalului medical. Tratamentul este acceptat, însă frecvent
însoțit de plâns. Situația este controlată de medic deoarece copilul
vrea să colaboreze.
Copii cu comportament plângăreț. În asemenea caz plânsul este o
reacție compensatorie față de frică. Tratamentul este însoțit de
plâns în pofida anesteziei perfecte. Numai câștigând încrederea
pacientului se poate obține succes.
Copii cu comportament stoic. Asemenea copii suportă pasiv și
linistit tratamentul, însă ei au un aspect închis și trist. Așa ceva nu
este tipic pentru copii și poate fi consecința aplicării unei pedepse
față de copil înainte de tratament.
Variabilele care influențeaza comportamentul față de
tratamentul stomatologic sunt:
-vârsta și dezvoltarea cognitivă a copilului;
-temperamentul copilului;
-aspecte legate de medic;
-anxietatea maternă;
-antecedentele medicale;
-momentul din zi când se desfașoară consultația și durata
tratamentului;
-gradul de informare al pacientului.
 Vârsta și dezvoltarea cognitivă a copilului

- copii foarte mici (sub 3 ani). Ei au dezvoltate doar câteva mecanisme cognitive efective fundamentale de copiere. De aceea pacientii în
vârsta de sub 3 ani sunt considerați, în mediul cabinetului stomatologic, pre-cooperanti. Trăsăturile dominante ale acestei vârste sunt:
plânsul și încercările disperate de a scapa de tratament cu orice preț.
- copii mici preșcolari (între 3-7 ani). Preșcolarii încep să-și dezvolte mecanismele de copiere. Ei sunt considerați pacienți cooperanți sau
potențial cooperanți.
- copii mari școlari (între 8-10 ani). La această vârsta pot fi folosite cu succes tehnicile care fac apel la raționamentul copilului precum și
tehnici de măgulire ale copilului.
- adolescenți,
- adulți.
 TRATAMENTUL STARII DE FRICA LA COPIL

Medicina dentară modernă, efectuată de o echipă medicală înțelegătoare și răbdătoare care să

explice pacientului toate manoperele ce urmează a fi instituite, să-i clarifice toate nedumeririle
legate de actul terapeutic, să-l solicite pe cât posibil pentru actul decizional este un punct de plecare
promițător în vederea reușitei tratamentului. Este foarte important, pentru succesul tratamentului,
ca până în final, să se stabileasca o încredere deplină a pacientului în el însuși și în echipa medicală.
Metodele de tratament recomandate de Academia Americana de Stomatologie Pediatrica sunt
urmatoarele: metode de tratament de baza; metode de tratament de necesitate.
 Metode de tratament de baza a fricii

Tratamentul de bază al fricii față de

procedurile stomatologice cuprinde:
- comunicarea;
- sedarea conștientă;
- anestezie locală (loco-regionala).
 Comunicarea

Comunicarea este o metodă de tratament cea mai simplă care se incearcă înaintea oricărei alte metode. Medicul trebuie să-și cunoască
foarte bine pacientul în tot ansamblul lui, pentru ca astfel să poată stabili cu acesta o relație de încredere benefică pentru reușita
tratamentului. Între medic și pacient trebuie să se stabilească o empatie în care medicul să rămână totuși obiectiv. Medicul dentist trebuie
să încurajeze pacientul să-și etaleze sentimentele, gândurile, îngrijorările și să-și transmită senzația că îl înțelege pe deplin.
Comunicarea cuprinde mai multe aspecte :
A. controlul vocii
  

B. comunicarea nonverbală
   

C. metoda “tell, show, do”

  

D. accentuarea pozitivă
  

E. distragerea atenției
   

F. prezența/nu a părintelui
   
 Sedarea conştientă (inhalosedarea)

Sedarea este o metodă farmacologică de tratament

comportamental care se aplică cu succes la copii şi care are ca
scop controlul atitudinii pacientului în timpul
tratamentului stomatologic. Sedarea conştientă prin metoda de
inhalare de amestec de protoxid de azot este frecvent folosită la
copii. Copilul este treaz, are conştiinţa uşor diminuată, reflexele
de protecţie, respiraţia şi răspunsul la stimulii fizici şi la
comenzile verbale sunt păstrate, îşi revine uşor şi prezintă o
analgezie limitată. Ea poate fi practicată folosind un echipament
corespunzător doar de către persoane calificate în acest sens şi
numai după ce s-a cerut şi obţinut acordul informat al părinţilor.
 Metode de tratament de necesitate al fricii

Metodele de tratament de necesitate

cuprind:
- metodele fizice de constrângere;
- anestezia generală.
 Anestezia generală
Anestezia generală este definită ca o stare de inconstiență controlată în
care copilul doarme și își pierde reflexele de apărare. Ea este efectuată de
un anestezist în cadrul unui serviciu special dotat în timp ce un pedodont
va efectua tratamentul stomatologic.
Tratamentul dentar sub anestezie generală este indicat la copiii cu
anxietate severă sau/și la copiii cu incapacitate de cooperare.
Astfel sunt copiii prea mici sau cu sănătate compromisa sau nevoi
speciale, în special copiii cu retard mintal. Aceștia de obicei necesită
tratamente dentare extensive și nu au putut fi controlați prin metodele de
sedare conștientă.
Deși există unele riscuri asociate cu anestezia generală, totuși ea este în
general sigură, dacă este administrată la pacientul potrivit și în condiții
tehnice potrivite.
 Bibliografie

- Монти Даггал, Детская Стоматология, 2015

- Barbara Chaldviwck and Marie Therese Hosey, Child Taming: How to Manage Children in
Dental Practice, 2003
- Arathi Rao, Principles and Practice of Pedodontics, 2012
-Jeffrey A. Dean, Dentistry for the Child&Adolescent, 2019
- Gerald Z., Behavior Management in Dentistry for Children, 2014
- Ari Kupietzky, Behavior Management in Dentistry for Children, 2022