Dezvoltarea prenatala a fetei.

Cresterea postnatala a scheletului

facial.
AGAPI DORU S1707
 Factorii etiologici si de risc ai anomaliilor
dento-maxilare.Clasificare.
 Anomaliile dento-maxilare sunt tulburări ale aparatului dento-maxilar, asociate cu tulburările
funcţionale neuro-musculare, ocluzale şi psiho-sociale. Deşi anomaliile dento- maxilare (malocluziile)
sunt considerate o problemă de dezvoltare, putem afirma că atât ereditatea, cât şi factorii de mediu au
implicaţii importante în acest proces.
 Studierea cauzei unei anomalii are o importanţă deosebită în diagnosticarea ei, deoarece cunoaştera
patogeniei permite aplicarea unui tratament potrivit cazului.
 Putem diviza acesti factori in:Generali si Locali
Factorii locoregionali
Creşterea cranio-facială, dezvoltarea maxilarelor sunt inluenţate de starea funcţiilor oro-faciale (respiraţia,
masticaţia, deglutiţia şi fonaţia).Toate acestea inclusive functia aparatului dentomaxilar pot produce
anomalii secundare care pot schimba cursul patologiei.
Deglutiţia atipică
Trecerea de la modul de deglutiţie infantilă la deglutiţia adultă se realizează pe la vârsta de 18 luni, prin
coborârea limbii, prezenţa incisivilor şi alungirea buzelor. Modificarea mecanismului poate avea loc şi la
vârsta de 3 ani, după erupţia molarilor II temporari. Totuşi, între 6 şi 9 ani, 30% dintre copii prezintă
deglutiţie atipică, adică maturizarea deglutiţiei nu s-a produs - limba continuă să se interpună între arcade,
contracţia musculaturii periorale este menţinută.
Respiraţia orală
Respiraţia este o funcţie biologică comună aparatului respirator şi dentomaxilare. În mod obişnuit, în stare
de repaus sau la eforturi mici, respiraţia normală este cea nazală. În anumite condiţii, datorită necesităţilor
crescute sau dificultăţilor de trecere a aerului în totalitate prin cavităţile nazale, se face apel la respiraţia
orală. Aceasta însă nu o poate înlocui în totalitate pe cea nazală.
Etiologia acesteia poate fi: obstructii nazale sau nazo/linguo-faringiene, iritatiile cornice sau infectiile
acestei portiuni, cav. Nazala ingusta, deformari congenitale,traumatism nazal.
Obiceiurile vicioase sunt deprinderi, gesturi însuşite spontan de subiect, practicate în mod consecvent pe
o durată îndelungată a existenţei, cu o anumită frecvenţă, ritmicitate şi intensitate şi care în perioada
dezvoltării aparatului dento-maxilar, în corelaţie cu alţi factori pot genera sau agrava anomaliile dento-
maxilare.
 Factorii Locali ai anomaliilor dento-maxilare

Traumatismele maxilo-faciale- acestea pot fi La nastere, prescolar sau scolar si

aceste traumatisme vor avea consecinte si vor duce la o dezvoltare patologica.
Pierderea precoce a dinţilor-Se consideră extracţie prematură a dinţilor temporari
atunci când intervalul până la erupţia celor definitivi depăşeşte 2 ani.Aspecte
clinice a acestui factor sunt: eruptie accelerata din cauza rezorbtiei apicale a
dintilor temporari. Eruptii intarziate din cauza constituirii unui capac fibros ce
blocheaza eruptia.Reducerea spatiului restant, dezechilibrele ocluzale,oprirea in
dezvoltare a osului alveolar.
 Notiunea de crestere si dezvoltare a aparatului
Dento-Maxilar
Organul dentar, în cursul dezvoltării sale, trece printr-o serie de etape sistematizate:
1) creşterea şi diferenţierea celulară;
proliferarea epitelială;
diferenţierea tisulară ( conjunctivo-epitelială);
organogeneza (diferenţiere morfologică);
2) mineralizarea ţesuturilor dentare – calcificarea;
3) erupţia dentara,insoţită de creşterea radiculară;
4) uzura dentară şi atrofia orizontală a parodonţiului.
Aceste etape nu sunt strict delimitate în timp, ci se suprapun parţial. In zone diferite ale maxilarului, dar
bine determinate, au loc etape diferite de evoluţie al organelor dentare. De altfel, formarea organelor
dentare începe în perioada generală de organogeneză (primele trei luni de viaţa intrauterină) şi durează o
perioadă îndelungată.
 Eruptia dentara

În evoluţia dinţilor, privită sub aspectul raporturilor sale cu maxilarele, se disting doua perioade. Prima
perioadă cuprinde două faze:
1) deplasarea în profunzime a maxilarului (a conjunctivului) si a elementelor epiteliale
2) procesul de înfundare continuă, dar nu al întregii formaţiuni epiteliale, polul său superior, legat la pedicul,
rămânând fix în raport cu maxilarul, iar marginile cupei cresc în profunzime până la constituirea coroanei şi
începutul formării rădăcinii.
După Schour şi Massler în ciclul erupţiei şi uzirii dinţilor se includ patru stadii:
I. erupţia intraosoasă;
II. perforarea mucoasei;
III. realizarea ocluziei completa şi începutul uzurii;
IV. erupţia continuă şi uzura progresivă.
 Relatiile intermaxilare in pedioada intrauterina

 In primele 2 luni de viata se va determina o retrognatie mandibulara din cauza cresterii diferentiate a celor 2
maxilare.
 In primele 4 luni se urmareste o insuficienta a spatiului oferit de catre maxilare astfel incat in aceasta perioada se
vor dezvolta si mugurii dentari.
 Un luna 3 odata cu formarea boltii palatine se vor separa cavitatea bucala de cea nazala.Limba, va fi determinata
sa coboare in potcoava mandibulara si devine un activator pentru dezvoltarea mandibulei.
 Aceste elemente vor duce la etapa de prognatie mandibulara embrionara.
 Ritmul de crestere mai puternic al maxilarului superior in ultimele luni intrauterine vor determina din nou
schimbari intermaxilare si vor provoca a doua retrognatie mandibulara.
 Dezvoltarea scheletului facial

 Creşterea osoasă, în general, şi cea a scheletului facial, în particular, se realizează prin proliferarea
cartilaginoasă la nivelul sincondrozelor sau prin proliferarea la nivelul suturilor, iar osificarea reprezintă
rezultatul minerlizării matricei astfel obţinute.
 Creşterea facială este influenţată de creşterea bazei craniului, dar, în acelaşi timp, şi de factorii funcţionali,
scheletul facial fiind de origine desmală.
 Dezvoltarea embrionară a masivului facial se realizează în timpul neurulaţiei din foiţa ectodermică. Partea
cefalică apare în săptămîna a IV-a, în timpul neurulaţiei. Tubul neural se dezvoltă în partea craniană, şi la
început, reprezintă 3 vezicule: prozencefal, mezencefal şi rombencefal. De bază în dezvoltarea encefalului
sunt elementele mezodermale, ectodermale şi mezenchimale. Celulele crestelor neurale migrează şi se
diferenţiază, dînd naştere elementelor faciale.
 Dezvoltarea scheletului facial

Dezvoltarea embrionară a masivului facial are loc în timpul neurulaţiei din foiţa ectodermică. Partea cefalică
apare în săptămâna a 4-a a dezvoltarii intrauterine.
Mugurii faciali
După dispariţia membranei buco-faringiene, orificiul comun nazo-bucal are la început un contur aproximativ
pentagonal, ale cărui laturi sunt formate de mugurii faciali. Mugurii faciali sunt:
- un mugur frontal, ce formează latura transversală superioară a pentagonului stomodeum;
- doi muguri nazali interni;
- doi muguri nazali externi;
- doi muguri maxilari superiori, ce formează laturile oblice supero-laterale;
- doi muguri mandibulari, ce formează laturile oblice infero-laterale.
 Dezvoltarea musculaturii faciale

 Muşchii masticatori se dezvoltă din musculatura primului arc brahial. •

 Musculatura limbii se dezvoltă din volumul (miotomul) muscular occipital, începînd cu săptămîna a IV-a.
 Corpul limbii se formează pornind de la primul arc brahial.
 Muşchii faciali subcutani apar în săptămîna a IV-a, în porţiunea ventrală şi laterala ale osului hioid. Treptat, în
a V-a săptămînă, se desprind şi se extind, odată cu ridicarea capului.
 Stomodeumul

Din partea dorsală a sacului vitelin se formează tubul intestinal, partea cea mai craniană fiind reprezentată de
faringele primitiv. Între cele două proeminenţe fronto-nazală şi cardiacă există o depresiune profundă, stomodeumul
sau gura primitivă închisă de membrana orofaringiană. Mezodermul ce inconjoară orificiul bucal primitiv se
dezvoltă foarte repede, iar creşterea sa accentuată va determina apariţia unor proeminenţe situate în jurul
stomodeumului, unele formate pe seama primului arc branhial, iar altele pe seama celorlalte regiuni limitrofe, dând
naştere mugurilor faciali.
Stomodeumul este defapt primul prototip al aparatului Dento-maxilar , fiind important prin faptul ca este parte al
acestui ciclu sistematizat.
 Dezvoltarea mandibulara

 În perioada neonatală, mandibula are două jumătăţi. La sfîrşitul primului an, jumătăţile
sunt unite. Mandibula se formează prin osificare desmală, dar are ca origine a creşterii şi
cartilagii secundare de creştere => mandibula întruneşte toate tipurile de creştere. Pînă la
2 ani, creşterea în zona anterioară este cartiaginoasă şi desmală. După 2 ani, centrul
osteogenetic de creştere este cartilajul condilian.
 Procesul alveolar se dezvoltă transversal prin sutura mentonieră pînă la 7 ani, apoi prin
procese de resorbţie periostală pe faţa internă şi apoziţie pe cea externă. Creşterea osului
alveolar este legată de erupţia dentară. În zona anterioară, de la 5 la 18 ani, procesul
alveolar se reduce sagital.

 Dezvoltarea mandibulei este consecinţa dezvoltării părţii posterioare a bazei craniului

(îndepărtează condilii) şi de factorii musculari funcţionali. Musculatura masticatorie
transmite forţe deosebite centrilor osteogenetici de creştere prin intermediul ocluziei.