1.

Perioadele dezvoltării copilului

Dezvoltarea intrauterinà sau antenatalà (280 zile) - cuprinde perioada embrionarà (primele 2 luni) si
placentarà (de la a 3-a pânã la a 10-a lunã).

In perioada embrionarà are loc initierea, diferentierea tesuturilor si formarea organelor.

In perioada de dezvoltare placentarã (sau perioada fetalà) continua dezvoltarea sistemelor de organe
ale fàtului.

In decursul dezvoltârii intrauterine se disting patru perioade critice:

a) perioada de implantare (de la 1 pâná la 12 zi);

b) perioada de formare a organelor (de la a 3-a pânã la a 6-a sáptâmâná de dezvoltare intrauterina). Incepând
cu sáptâmâna a 6-a intrauterinã incep sá se formeze mugurii dintilor temporari, iar din luna a patra - mugurii
primilor molari permanenti;

c) perioada de formare a placentei: in decursul lunei a 3-a de dezvoltare intrauteriná are loc formarea
definitivà a placentei, functiile ei atingānd gradul maxim de activitate

!!!Dacã in primele 3 luni de dezvoltare intrauterinã asupra organismului mamei actioneazà factori
nocivi, atunci apar malformatii si anomalii de dezvoltare, uneori incompatibile cu viata. Cele mai
frevente anomalii in dezvoltarea regiunii maxilo-faciale sunt dehiscentele labiale si palatinale, chisturile
si fistulele regiunii parotidiene si a gâtului;

d) de la 20-a pânã la a 24-a sáptâmánã, cand are loc formarea principalelor sisteme functionale ale fatului,
Incepand cu lunile 4-5 de dezvoltare intrauterinã

ччч

B. Dezvoltarea extrauterinà

I- prima copilárie: 0 - 3 ani.

II- a doua copilàrie: 3-6, 7 ani.

III - a treia copilárie: 6, 7 ani - 14, 15 ani.

IV - pubertatea: 14 - 16 ani.

V - adolescenta: 16 - 19, 20 ani.

1. Perioada neonatalã (pânã la patru sãptâmâni). Durata perioadei de nou-nãscut este individualã si reflectà
perioada de adaptare a organismului la conditiile extrauterine. Pentru nou-nãscut, este caracteristicà rezistenta
la multi agenti patogeni datorità imunitâtii pasive, transmise de la mamã in timpul perioadei intrauterine sau cu
laptele matern. Concomitent cu aceasta, se determinã o sensibilitate mârità fatà de microorganismele piogene,
fatà de tulpina patogenà a colibacililor si candide. La nou-nãscuti este frecvent afectatà mucoasa cavitâtii bucale
de câtre candidele albe,ceea ce provoacã candidoza acutà a mucoasei bucale (mârgâritârelul).
2. Perioada de sugar. Dureazà aproximativ pânà la vârsta de 1 an, in functie de termenul de aláptare. La
sfârsitul primului an de viatà, copilul náscut la termen si care s-a dezvoltat normal atinge o anumità maturitate
functionalã, care permite trecerea lui la asa-numita dietà comunã.

3. Perioada anteprescolará sau a formárii dentatiei temporare (de la 1 an pânã la 3 ani). Se caracterizeaza prin
perfectionarea treptatã a tuturor posibilitátilor fiziologice ale organismului copilului. in aceastà perioadà
organismul copilului este foarte plastic, reflectând influenta pozitivà si negativã ale mediului ambiant.

4. Perioada prescolará (de la 3 la 6 ani). Predominà dezvoltarea cantitativá a organismului copilului. in cazul
când nu -a organizat profilaxia principalelor afectiuni stomatologice, cele mai frecvente afectiuni stomatologice
la copiii de aceastà vârstà sunt caria dentarà, inclusiv complicatiile inflamatorii grave odontogene, infectile
virotice acute, anomaliile dento-maxilare în curs de formare sau deja formate.

5. Perioada scolarã:

a) primarà (6-10 ani);

b) medie sau prepubertarà (10-14 ani);

C) superioarã sau pubertarã (14-17 ani).

Majoritatea organelor si sistemelor, la copiii de vârstà scolar primarã, ating dezvoltarea corespunzatoare
din punct de vedere functional, se terminà diferentierea celulelor scoartei cerebrale. Se dezvoltà intensiv
sistemul muscular.

Debutul perioadei pubertare difera in functie de sex si de particularitàtile individuale ale copilului. La
baieti aceastà perioadà incepe la 14-15 ani, iar la fete cu doi ani mai inainte. Proportiile corpului si
particularitâtile functionale ale organelor si sistemelor organismului copilului ating dezvoltarea lor definitivà
dupà depásirea acestei perioade.

in afará de afectiunile stomatologice enumerate, la copini de varstà scolarà sunt freevente afectiunile (esuturilor
parodontiului - gingivitele si parodontitele, dereglârile

endocrine.

2. Dezvoltarea aparatului dento-maxilar

Factori de bază în creșterea și formarea scheletului facial

Potențialul biologic de creștere și formare codat în aparatul genetic uman; direcțiile și fenomenele
proprii de dezvoltare, dictate de patrimoniul ereditar de specie, de cel familial, de factori ai mediului intern,
precum cei neuroendocrini(hipofiza, hormone somatotrop), cei metabolici ș.a.
Factorii funcționali de iritare și stimulare a creșterii, cu acțiune imediată, după naștere, prin
alimentația la sân, continuată apoi cu dezvoltarea aparatului masticator; - Alimentatia naturala la san prevede
procese evolutive importante:
Prima etapă de mezializare a mandibulei, care la naștere este în poziție
distalizată sau retropoziție, stare numită retrogenie fiziologică;
Dezvoltarea echilibrată a câmpurilor musculare intraorale și extraorale drept predecesoare ale
armoniei dento-alveolo-maxilare;
Dezvoltarea echilibrată generală fizică și psihică a copilului.
 Erupția dentară, cu dezvoltarea ulterioară a reflexelor periodonto-musculare și miotactice, valoroase
pentru încărcătura funcțională a aparatului dento-maxilar.

Intre cele doua proeminente fronto-nazala exista o depresiune profunda, stomodeumul sau gura primitiva
inchisa in profunzime de membrana orofaringiana.

Delimitarile stomatoideumului

Superior de proeminenta frontonazala

Inferior de proiminenta cardiaca

Lateral de arcurile faringiene, care se formeaza in aceasta perioada

Dupa disparitia membranei buco-faringiene, conturul orificiului comun nazo-bucal are forma de pentagon:

Mugurul frontal

2 muguri nazali intern

2 muguri nazali externi

2 muguri maxilari superiori

2 muguri mandibulari

In timpul saptamanii a 6-a, mugurii maxilari fuzioneaza cu mugurii nazali externi si interni si realizeaza un
masiv celular mezenchimatos continuu – palatul primar. Lamele palatine provenite din partile laterale ale
mugurilor maxilari intersecteaza vertical fetele laterale ale limbii, apoi se ridica deasupra fetei dorsale a acesteia
si fuzioneaza pentru a forma palatul secundar. Unirea palatului primar cu cel secundar se face prin procesul de
mezodermizare, in vecinatatea liniei mediane, conturandu—se canalul nazopalatin, in forma de Y, cu 2 orificii
superioare si unul inferior. Din mugurii nazali interni va deriva lama perpendiculara a etmoidului, septului
nazal siparticipa la formarea palatului primar. Din mugurii nazali externi provin partea superioara interna a
orbitei, partile laterale ale nasului. Mugurii maxilari superiori formeaza restul maxilarului superior, palatul
secundar primar, partile laterale ale buzei superioare.

3. Dezvoltarea psihică a copilului

Dezvoltarea psihica presupune un proces indelungat de formare a unor noi insusiri precum si acumulari psihice
ce se afla intr-o permanenta restructurare. Acest proces a fost esxplicat de Piaget prin 2 fenomene : invatarea
(asimilarea) si maturare adaptarea la volumul informational acumulat).

In dezvoltarea personalitàti si a vieti psihice a individutui intervin trei factori:

a) Ereditatea - zestrea biologica ereditara constituie o premizà necesarà pentru dezvoltarea psihica, dar ea nu
produce in mod direct atitudinile, capacitaille si conceptia despre lume a individului. Ereditatea influenteaza
doar intr-o anumità másurà procesele psiho: ficiologice simple (diferentierea sunetelor si a nuan/elor
cromatice,dexteritatea motorie etc.).

b) Mediul este mai profund implicat in dezvolarea psihica a copilulu;, oferind conditi materiale, sociale
culturale. El mai oferà copilului informati, modele de conduita, schimburi afective, toate susceptibile de afi
percepute si invatate. Foarte important penta dezvoltarea psihicã a copilului sunt relatile afective si de
comunicare care se stabilese de timpuriu, in cadrul familiei, intre mama si copil. in concluzie, mediul

poate fi o bariera sau un factor de facilitarc pentru dezvoltarea psihica.

c) Educatia reprezint un ansamblu de actiuni si influente fundamentate stintific si directionate spre procesul de
formare a copilului ca personalitate. Pe baza unor cercetári de antropologie si psihologie comparata, s-aapreciat
faptul cà dacã copilul ar fi privat in primii 5 ani de viatà de factorul educational, umanizarea si dezvoltarea
psihicà ar fi profund si iremediabil compromise.

4. Dezvoltarea organului dentar

STADIUL
DE LAMĂ DENTARĂ (INIŢIEREA)

Dinții își încep dezvoltarea în săptămâna a 6-a a vieții intrauterine, prin invaginarea ectodermului de la nivelul
stomodeumului în mezenchimul subiacent al primului arc branhial, care reprezintă procesele alveolare primare.
Prin aceasta invaginare se formează lama dentară (lamina dentară), în forma de potcoavă, câte una pentru
fiecare maxilar. Pe marginea liberă a lamei dentare, se vor forma 20 de digitații (cate 10 pentru fiecare maxilar),
ce constituie mugurii dinților temporar

MUGURII DENTARI (proliferare egală)

• prin proliferare egală iau naştere 10 formaţiuni rotund-ovalare denumite mugurii dinţilor temporari (10 din
lama dentară superioară şi 10 din lama dentară inferioară).

• procesul incepe in zona anterioară cu incisivii, molarii unu, caninii şi se continuă spre posterior pentru molarii
doi (săp. 6 - 10 viu)

mugurii dinţilor succesionali se formează intre naştere şi 8 luni postnatal

STADIUL DE CUPĂ (proliferare egală şi inegală)

- procesul de proliferare egală continuă şi dimensiunea mugurelui creşte

- prin proliferare mai accentuată (inegală) la baza mugurelui, mugurele capătă aspectul morfologic

de cupă

- spre sfarşitul stadiului de cupă incepe histodiferenţierea prin care incep să se formezedouă

ansambluri celulare

• la exterior: un ansamblu de celule epiteliale care vor forma organul smalţului

• in interiorul cupei: un ansamblu de celule ectomezenhimale, plasate in interiorul cupei, care vor forma organul
dentinei (papila dentară)

• de jur imprejurul cupei celulele ectomezenhimale formează sacul folicular care va forma ţesutul de susţinere
al dintelui.

STADIUL DE CLOPOT

Prin procesul de histodiferenţiere, celulele germenelui dentar suportă transformări morfologice şi funcţionale.
Etapelor de histodiferenţiere şi morfodiferenţiere le corespund stadiul de clopot, moment în care se atinge
maximum în organizăm dezvoltării. Stadiul de clopot este denumit după forma pe care o capătă organul
smalţului când suprafaţa concavă a capişonului se adânceşte, respectiv prin creşterea în adâncime a invaginării
epiteliului intern al organului smalţului

• proliferarea inegală continuă in special in zonele ce mai avansate ale cupei care astfel capătă aspect de clopot

STADIUL CORONAR

• Cuprinde: depunerea matricilor organice ale smalţului (amelogeneza) şi dentinei (dentinogeneza) şi

mineralizarea lor. Dentina şi smalţul se depun în manieră apoziţională, existând o depunere ritmică de matrice
extracelulară, de natură organică, care se maturizează apoi prin mineralizare

FORMAREA RĂDĂCINII

• formarea rădăcinii incepe după formarea coroanei şi se desfăşoară concomitent cu debutul

erupţiei dentare propriu-zise şi cu formarea ligamentelor periodontale

• epiteliul dentar (adamantin) extern + epiteliul dentar (adamantin) intern formează bucla cervicală

iar prin proliferarea celulelor epiteliale de la nivelul buclei cervicale către baza papilei dentare ia naştere o
formaţiune epitelială numită teaca lui Hertwig

• celulele tecii la locul de cudură au efect inductor asupra celulelor papilei dentare cu diferenţiere lor in
odontoblaste, care vor depune dentină. Ritmul de depunere a dentinei radiculare este mai lent ca cel al dentinei
coronare

• dentina fiind acum in contact direct cu celulele nediferenţiate ale sacului folicular este indusă diferenţierea lor
in cementoblaste, osteoblaste şi fibroblaste care vor secreta ulterior cementul, osul şi ţesutul conjunctiv
constituind aparatul de susţinere al dintelui
• apoi teaca Hertwig proliferează din nou şi se depune o nouă cantitate de dentină corespunzătoare tecii şi astfel
rădăcina se alungeşte

activitatea de proliferare a tecii încetează când rădăcina şi-a atins lungimea dictată genetic. În acest moment
zona apicală a rădăcinii are un diametru de 1-3 mm

5. Proliferarea

Proliferarea debuteazã în sãptâmâna a 6-a intrauterinã, când celulele bazale din mucoasa stomodeumului se
multiplica, învaginându-se in mugurii maxilari, sub forma unei lame epiteliale numita lama bazala comuna sau
lama epitelialã primarã. Aceasta se dedubleazã in luna a doua in lama vestibulara si lama dentara
primará(epitelialá secundarã). Celulele centrale ale lamei vestibulare se vacuolizeaza si dispar lasand o
depresiune care formeazã santul vestibular labio-dentar. Celulele epiteliale din portiunea profundã a lamei
dentare primare se multiplicã in 20 de zone si formeazã mugurii dentari ai celor 20 de dinti temporari. De pe
fata dorsalã a acestei lame dentare ia nastere o alta lamã, care inainteazã posterior în mezenchimul maxilarelor
pentru a forma muguri molarilor permanenti - dintii de completare (la molarul trei, mugurele apare abia la patru
ani dupà nastere).

Pe fata internã a lamei dentare primare apare o alta lamã - lama dentarã secundarà (epitelialã tertiarã), din care
se formeazã tot prin proliferári ale celulelor epiteliale alti 20 de muguri ce vor forma dintii permanenti de
inlocuire (8 incisivi, 4 canini, 8 premolari). Mugurii primilor molari permanenti se formeazã in luna a patra de
viata (din luna a 4-a intrauterina pânã in luna a 10-a extrauterinã se formeazã: incisivii (centrali si laterali),
caninii, premolari (primi çi secunzi). In primul an dupà nastere apar mugurii molarilor secunzi permanenti. In
jurul vârstei de 4 ani se formeazã mugurii molarilor de minte. Asadar, perioada de activitate a lamei dentare
incepe in luna a doua intrauterinã si se continuã pânã la vârsta de 4-5 ani de viata

6. Histodiferențierea

Histodiferentierea debuteaza dupa inchiderea proliferarilor celulelor bazale cand prin multiplicari inegale ale
celulelor epiteliale pe fata profunda a mugurelui apare o depresiune ( la formarea careia participa si
mezenchimul). Faza este cunoscuta sub numele de cupa sau capsula careia ii urmeaza faca de clopot. In etapa
de histodiferentiere celulele incep sa isi exercite functiile programate constatand in formarea smaltului,
dentinei, radacinii dentare, parodontiului si gubernaculumului dentis.

Partea epiteliala va forma organul smaltului ( organul adamantin) iar tesutul conjunctiv va forma papilla
dentara.

7. Morfodiferențierea

8. Dentinogeneza
9. Amelogeneza

10 Mineralizarea tesuturilor dure dentare .

Incepe in viata intrauterina si se termina in perioada extra-uterina . Consta in impregnarea cu substante
anorganice a componentelor organice din smalt si dentina

Depunirile sun dinspre porfunzime spre suprafata pentru smalt si dintre suprafata spre profunzime pentru
dentina si apoi spre radacina . Coroana clacificata conplet erupe .

Calcifierea incepe in luna a 4-a intrauterina si se inchie dupa eruptia molarilor secunzi permanenti la 12-14ani

Smaltul se mineralizeaza pana la 96 %

Dentina 65%

11. Dezvoltarea pulpei si radacinii

La perfieria cloputului dentar , celulele epiteliale ( strat inter unit cu cel extern) se multiplica si se invagineaza
spre interior catre mezenchim , formand teaca lui Hetwing . Aceasta va initia formarea radacinii . In tesultul
osos , indicand nivelul la care se va gasi apexul dintelui complet dezvoltat . Deci pozitia apexului ramane fixa ,
in timp ce coroana evolueaza spre suprafata

Concomitent cu formarea tecii Hetwing din celulele sacului dentar care incojoara radacina se diferentiaza
fibroblaste , osteblaste si cementoblaste . Prin depunerea de cement pe suprafata dentinei radiculare care
persista tot timpul vietii

12. Termenii de formarea a tesuturilor dentare

Tabel - dinti temporari

Dintele Calcifierea la nastere Radacina formata

I 3/4 din coroana 3 ani

II 2/3 din coroana 2(1/4) ani

III Aproape 1/2 din C 3(1/2) ani

IV 1/2 din cor 3 ani

V 1/3 din cor 4( 1/2) ani

Tabel - Dintii permanenti

Dinte Calcifierea Radacina formata

 1 6 luni dupa n 10 ani

2 Sfarsitul primului an 10 ani

3 6 luni dupa n 13 ani

4 La 1 an 12 ani

5 Dupa 2 ani 12ani

6 Inainte de nastere 10-12 ani

7 Dupa 2 ani 14-17 ani

8 La 5 ani 19 ani

13. Erupție dentară

14. Mecanismul erupției dentare

15. Teoriile erupției dentare

16.Erupția precoce și erupția întârziată

Erupţia precoce se referă la apariţia anticipată a dinţilor normal conformaţi în cavitatea bucală. Acest fenomen
se însoţeşte de o dezvoltare precoce şi o accelerare în calcifierea dinţilor cauzată fie de factori de ordin general
(factori de mediu, sex, unele stări patologice endocrine sau boli febrile) sau factori locali (extracţia dinţilor
temporari cu 6-12 luni înainte de perioada de erupţie a dintelui permanent stimulează apariţia precoce pe arcadă
a acestuia cu apariţia unor tulburări şi în ordinea de erupţie). Erupţia întârziată (tardivă) înseamnă apariţia
dinţilor în cavitatea bucală după un interval de timp mai mare decât intervalul mediu considerat normal.
Factorii implicaţi în erupţia tardivă a dinţilor pe arcade sunt fiziologici şi patologici: -Cauzele fiziologice pot fi
reprezentate de persistenţa dinţilor temporari peste vârsta normală de erupţie a celor definitivi (anchiloza dento-
alveolară )sau de formarea unui ţesut dens, greu de străbătut la nivelul cavităţii bucale (apare ca o consecinţă a
extracţiei dinţilor temporari cu mai mult de doi ani înainte de înlocuirea lor fiziologică). -Întârzierile de cauza
patologică sunt datorate fie unor cauze locale, precum obstacole( dinţi supranumerari, tumori odontogene şi
nonodontogene), fibromatoza gingivală, lipsa de spaţiu pe arcadă, care determină incluzia osului în propria
alveolă, sau unor cauze de ordin general- rahitism, carenţe vitaminice, sindroame genetice( sindromul Down),
factori endocrini( hipofuncţia hipofizară şi tiroidiană).

17-18.Dinți natali &.Dinți neonatali

Dinții natali sunteți dinții care sunt prezenți deasupra gingiei (deja au izbucnit) la naștere, și dinții neonatali sunt
dinți care apar în prima lună de viață. Alternativ, ar putea fi dinți supranumari, dinți suplimentari, care nu fac
parte din alocarea normală a dinților. De obicei, nu se recomandă nicio intervenție, cu excepția cazului în care
acestea cauzează dificultăți sugarului sau mamei. Cu toate acestea, unii recomandă îndepărtarea lor deoarece
dintele poate tăia sau amputa vârful limbii. Acestea ar trebui lăsate în gură cât mai mult timp posibil pentru a
reduce probabilitatea de a îndepărta mugurii permanenți dinți cu dintele natal. De asemenea, nu trebuie
îndepărtate dacă copilul are hipoprotrombinemie. În caz de complicații atunci când dinții natali trebuie
îndepărtați, radiografiile dentare trebuie obținute ori de câte ori este posibil și evaluate și urmărite cu
stomatologi pediatri.

19. Termenii de erupție dentară.

20. Rezorbția radiculară.

21. Tipurile de rezorbție radiculară.

1. Rezorbția fiziologică

2.Rezorbtie datorita unor factori locali

- inflamatii periapicale
 - traumatismele dentare

- tumori; chisturi

- forte ocluzale excesive

- dinti inclusi

- toaleta dintilor devitali

- manevre parodontale

- aplicarea caldurii la manoperele de

albire a dintilor

3.Rezorbtia datorita unor conditii

sistemice:

- dezechilibrul hormonal

- boala Paget

4. Rezorbtia idiopatica:

- cauze necunoscute

CLASIFICARE

1. Rezorbtia interna

2. Rezorbtia externa

- in suprafata

- inflamatorie

- dupa replantari

3. Rezorțtia invazivă

4. Rezorbția presională

5. Rezorbția idiopatică

22. Termenii de rezorbtie radiculara

Resorbția radiculară este un răspuns fiziologic normal în cazul dinților temporari și are loc paralel cu
dezvoltarea foliculilor dinților permanenți, rezultând în exfolierea dinților termporari și înlocuirea cu dentiția
 permanentă. Resorbția rădăcinilor dinților uniradiculari începe de la suprafața linguală a rădăcinilor, iar la
pluriradiculari – de la suprafața internă a rădăcinilor.

-incisiv central temporar 4 ani

-incisiv lateral temporar 5 ani

-caninul temporar 8 ani

-molarul I temporar 6 ani

-molarul II temporar 7 ani

23. Anatomia dintilor temporari

Particularitatile anatomice la temporari:

-in dentatia temporara sunt 20 dinti,culoarea este alb albastruie,coroana este scurta ,larga si globuloasa,este
pronuntata trecerea coroanei dentare in radacina,dupa dimensiuni sunt mai mici ca cei permanenti,grosimea
tesuturilor dure este mai mica ,iar cavitatea pulpara mai mare,camera pulpara este mai mare decit la cei
permanenti,camera pulpara si canalele radiculare comunica larg,radacinile sunt mai lungi in raport cu inaltimea
coroanei,mai subtiri si mai ascutite decit la cei permanenti.

24. Morfologia dintilor temporari

1. Incisivii centrali si laterali au o forma asemanatoare coroanelor celor permanenti,insa au dimensiuni mai
reduse,fetele vestibulare sunt mai convexe,cele palatinale sunt concave,radacinile sunt relativ lungi,coroanele
centralilor inferiori sunt mai mici si au radacini plate.

2. Caninul este mai scurt ca cel permanent,coroana se termina printr-un cuspid ascutit,pe suprafata palatinala un
tubercul voluminos,radacina este alungita si curbata distal.

3. Primul molar superior are deobicei pe fata ocluzala 3 cuspizi,dintre care 2 vestibulari si unul palatinal,are 3
radacini divergente(2 vestibulare si 1 palatinala)

4. Primul molar inferior are o coroana romboidala cu 4-5 cuspizi ,un sant crucial desparte cuspizii intre ei si are 3
gropite pe fata ocluzala,are 2 radacini divergente,are 3 canale radiculare 2 mediale(vestibular si lingual) si una
distala.

5. Molarul 2 -are 4 cuspizi(2 palatinali si 2 vestibulari) separati de o fisura in forma de H,are 3 radacini(2
vestibulare si 1 palatinala) si trei canale radiculare.
25. Particularitățile structurale ale dinților temporari
Grosimea smaltului şi dentinei este mai redusă la dinții temporari aproximativ cu 1/2, ceea ce se explică prin
faptul că odontoblaştii dinților temporari funcționează 350 de zile, comparativ cu cei permanenți de 700 de zile.
Dinții temporari conţin mai multă apă și substante organice comparativ cu dinții permanenți, iar substanțe
neorganice-mai puține.
Prismele smaltului dinților temporari în regiunea fisurilor şi gropitelor suprafetelor ocluzale sunt aproape
paralele cu axul longitudinal al dintelui, iar spre panta cuspizilor treptat se înclină tot mai mult, formând la
nivelul coletului un unghi de 32° la molari şi de 44° la incisivi. Striațiile Retzius sunt aproape paralele
suprafetei smaltului.
Stratul de dentină, comparativ, este mai subţire, iar camera pulpară și canalele radiculare sunt mai voluminoase.
Dentina are canalicule dentinare largi, relativ mai scurte şi mai puțin sinuoase. Linia neonatală Schoor, care
traversează punctul de contact al molarilor este o zonă de rezistență scăzută, separând dentina mineralizată
prenatal de cea postnatalà.
Pulpa este constituită din aceleaşi straturi ca şi la dinții permanenti, având însă unele modificări la diferite etape
de dezvoltare a dintelui, Pulpa are capacități reduse de a forma dentina secundară, mai ales în perioada de
resorbţie radicularà .
Cementul formează un strat subţire, cu reducerea stratului celular. Joncțiunea smalț-cement se prezinta sub
forme şi în proporţii diferite faţă de cea la dinții permanenţi:
-in 30% din cazuri, între cement şi smalt, există o suprafață de separație la nivelul căreia dentina este expusă
liber;
-in 60% din cazuri cementul acoperă smaltul pe o suprafață redusă;
-în 10% din cazuri smaltul acoperă cementul pe o suprafată redusă, fiind variant cea mai frecventă la dinții
permanenți.

26. Particularitățile morfo-funcționale ale dinților temporari în perioada de creștere

Dinții permanenți la copii se deosebesc evident de dinții permanenți la adulți. Dintele permanent tînăr diferă din
punct de vedere morfologic, dar şi biologic. Dinţii permanenți la copii pot fi la diferite etape de dezvoltare.
Tesuturile dure dentare sunt mai slab mineralizate (mineralizarea secundară), în special în primul an după
erupție. În plus, cuspizii sunt exprimați, iar fisurile şi fosetele coroanelor dentare încă nu sunt închise. Aceste
particularități facilitează apariția cariei dentare. Camera pulpară este voluminoasă, iar dentina și smaltul sunt
relativ mai subtiri. Coarnele pulpare sunt expuse relativ mai superficial. Canaliculele dentinare sunt mai largi.
De aceea pulpa prezintă un risc mărit de afectare ca urmare a carici şi traumatismelor dentare . Profunzimea
defectului are o valoare relativă, de aceea defectul de aceleaşi dimensiuni la indivizii mai tineri este mai
profund și mai periculos. Pe de altă parte, această perioadă se caracterizează prin capacități deosebite formative
şi de apărare a pulpei.
O altă particularitate de importanță practică majoră este gradul de formare a rădăcinii. La dinții permanen, tineri
rădăcinile sunt mai scurte (deoarece nu sunt complet formate), canalele radiculare fiind largi, iar în direcţie
apicală pereții lor sunt divergenti.
Pentru dinţii permanenți incomplet formati este caracteristică reducerea înălţimii clinice a coroanei dentare faţă
de cea anatomică, deoarece dintele este încă în proces de erupţie sau nu este formată inserția gingivală faţă de
tesuturile dure dentare. Acest fapt are importanță în cursul tratamentului cariei aproximale sau protezării.

27. Particularitățile morfo-funcționale ale dinților temporali în perioada de rezorbție

radiculară

28. Tuberculul Zuckerkandl

Tuberculul Molar (Zuckerkandl) este situat mezio-vestibulo-cervical, la molarul prim temporar, superior şi
inferior.

29. Tuberculul Carabelli

Tuberculul Carabelli este situat pe feţele palatinale ale molarului prim superior permanent şi mai rar, pe ale
molarului secund superior temporar. Foarte rar apare la molarul secund sau molarul trei superiori permanenţi.

30. Anatomia dinților permanenți

Fiecare dinte uman se compune din două elemente morfologice de bază: coroana dentară şi rădăcina dentară.

COROANA DENTARĂ:-este componenta dintelui vizibilă în cavitatea bucală (extraalveolară) şi este acoperită
de smalţul dentar.

RĂDĂCINA DENTARĂ:-este componenta intraalveolară a dintelui şi este acoperită de cement.

COLETUL DENTAR:- este linia de demarcaţie dintre cele două componente ale dintelui şi are un traiect
sinuos.

COROANA DENTARĂ:-are doua extremităţi:

-una liberă ( margine incizală pentru dinţii frontali sau suprafaţă ocluzală pentru dinţii laterali).

-una inferioară reprezentată de coletul dentar.

-la dintele implantat în alveolă, partea vizibilă în cavitatea bucală se numeşte coroană clinică.

În funcţie de locul inserţiei gingivale, între coroana clinică şi coroana anatomică pot exista trei tipuri de relaţii:

-coroana clinică=coroana anatomică--atunci cînd inserţia gingiei este la nivelul coletului.

- coroana clinică este mai mare decît coroana anatomică : atunci cînd inserţia gingivală este retrasă spre apex

-coroana clinică este mai mică decît coroana anatomică: atunci cînd inserţia gingiei este mai înaltă decît coletul
dintelui.

Forma coroanelor dentare este asemănătoare cu cea a unor corpuri geometrice: piramide pentru dinţii frontali şi
prisme pentru dinţii laterali.

Fiecare coroană dentară prezintă mai multe feţe care sunt denumite după orientarea pe care o au:

1.Faţa VESTIBULARĂ: -este acea faţă a dintelui care vine în contact cu buzele (caz în care mai este denumită
şi faţă labială) sau cu obrajii ( caz în care este denumită faţă jugală)

2.Faţa ORALĂ -este acea faţă a dintelui care este orientată spre interiorul cavităţii bucale.La dinţii superiori ea
este orientată spre bolta palatină, motiv pentru care este denumită şi faţă palatinală. La dinţii inferiori este
orientată spre limba, motiv pentru care este denumită şi faţă linguală.

3.Feţele PROXIMALE :-sunt acele feţe ale dintelui care privesc spre dinţii vecinii (sunt în număr de două).
Faţa orientată spre mezial (spre linia mediană) este denumită faţă mezială. Faţa orientată spre înapoi (spre
distal) este denumită faţă distală.

4.Faţa OCLUZALĂ:-este reprezentată de extremitatea liberă a dintelui. În cazul dinţilor frontali există doar o
muchie denumită margine incizală care are rol în tăierea alimentelor. În cazul dinţilor laterali avem de-a face cu
o suprafaţă, denumită suprafaţă ocluzală care are rol în masticaţia alimentelor (măcinarea lor), motiv pentru
care mai este denumită şi suprafaţă triturantă.

31. Morfologia dintilor permanenti.

Fiecare dinte uman se compune din două elemente morfologice de bază: coroana dentară şi rădăcina dentară.

COROANA DENTARĂ :-este componenta dintelui vizibilă în cavitatea bucală (extraalveolară) şieste acoperită
de smalţul dentar.

RĂDĂCINA DENTARĂ:- este componenta intraalveolară a dintelui şi este acoperită de cement.

COLETUL DENTAR:- este linia de demarcaţie dintre cele două componente ale dintelui şi are untraiect sinuos.
COROANA DENTARĂ:- are doua extremităţi:-una liberă ( margine incizală pentru dinţii frontalisau suprafaţă
ocluzală pentru dinţii laterali).-una inferioară reprezentată de coletul dentar.-la dintele implantat în alveolă,
partea vizibilă în cavitatea bucală senumeşte coroană clinică.În funcţie de locul inserţiei gingivale, între coroana
clinică şi coroana anatomică pot existatrei tipuri de relaţii:-

coroana clinică=coroana anatomică

--atunci cînd inserţia gingiei este la nivelul coletului.-

coroana clinică este mai mare decît coroana anatomică : atunci cînd inserţia gingivală esteretrasă spre apex-

coroana clinică este mai mică decît coroana anatomică: atunci cînd inserţia gingiei estemai înaltă decît coletul
dintelui.Forma coroanelor dentare este asemănătoare cu cea a unor corpuri geometrice: piramide pentru dinţii
frontali şi prisme pentru dinţii laterali.Fiecare coroană dentară prezintă mai multe feţe care sunt denumite după
orientarea pe careo au:

1.Faţa VESTIBULARĂ: -este acea faţă a dintelui care vine în contact cu buzele (caz în care maieste denumită
şi faţă labială) sau cu obrajii ( caz în care este denumită faţă jugală)

2.Faţa ORALĂ-este acea faţă a dintelui care este orientată spre interiorul cavităţii bucale.La dinţiisuperiori ea
este orientată spre bolta palatină, motiv pentru care este denumită şi faţă palatinală. Ladinţii inferiori este
orientată spre limba, motiv pentru care este denumită şi faţă linguală.

3.Feţele PROXIMALE :-sunt acele feţe ale dintelui care privesc spre dinţii vecinii (sunt în număr de două).
Faţa orientată spre mezial (spre linia mediană) este denumită faţă mezială. Faţa orientatăspre înapoi (spre distal)
este denumită faţă distală.

4.Faţa OCLUZALĂ:-este reprezentată de extremitatea liberă a dintelui. În cazul dinţilor frontaliexistă doar o
muchie denumită margine incizală care are rol în tăierea alimentelor. În cazul dinţilor laterali avem de-a face cu
o suprafaţă, denumită suprafaţă ocluzală care are rol în masticaţiaalimentelor (măcinarea lor), motiv pentru care
mai este denumită şi suprafaţă triturantă.

32. Particularitatile structurale ale dintilor permanenti

Dintele este format din tesuturi proprii dentare (odontiul) ce cuprinde emailul (smaltul dentar), dentina,
cementul, pulpa si tesuturile de fixare in alveola (parodontiul).

1. Smaltul dentar -este produs de celulele epiteliale specializate numite amelo-blaste inainte de eruptia dintelui.
Este cel mai dur tesut din organismul uman, contine substante anorganice 96%, substante organice 1,7%, apa
2,3%,. Din substantele anorganice 90% reprezinta fosfatul de calciu, 5% carbonatul de calciu, 2% fosfatul de
magneziu, 3% microelemente (fluorul in principal). Fosfatul de calciu se afla cristalizat sub forma de
hidroxiapatita fixata intr-o retea foarte fina de fibre proteice, complet insolubila, fibre care sunt similare cu
keratina din par. Fibrele proteice din email sunt rezistente la acizi, enzime, alti agenti corozivi, fibrele de
reticulina din smalt se continua cu cele din dentina, iar prelungirile dentinei (fibrele Tomes) se termina in smalt.
Smaltul este lipsit de vase de sange si nervi. Are un metabolism propriu lent, este comparat cu o membrana
semipermeabila ce opreste patrunderea florei microbiene bucale spre pulpa, dar are o capacitate de preluare din
saliva a fluorului, calciului, fosforului imbogatindu-si astfel continutul cu 1% in 250 zile.
2. Dentina- delimiteaza cavitatea pulpara, are duritate mai mica decat smaltul, contine 70% substante
anorganice, 20% substante organice, 10% apa. Este formata din cristale de hidroxiapatita similare celor din os
dar mult mai dense ce ii confera rezistenta la fortele de compresiune si din fibre de colagen ce ii confera
rezistenta la fortele tensionale care pot rezulta cand dintii zdrobesc obiecte solide. Dentina este depusa si
hranita de stratul de celule numite odontoblaste care au suprafata lor interna de-a lungul peretilor cavitatii
pulpare. Dentina se depune continuu, are un metabolism lent, este strabatuta de numeroase canalicule radiare in
care se gasesc prelungirile odontoblastelor din pulpa dentara. Intre prelungiri si canalicule circula limfa dentara
care asigura nutritia dentinei.

3. Pulpa dentara- este plasata in camera centrala a dintelui, este formata din tesut conjuctiv lax aderent la peretii
cavitatii, are o bogata vascularizatie si inervatie. Tesutul conjunctiv lax cuprinde: fibre de colagen si reticulina
ce asigura: sustinerea componentelor pulpare, amortizarea fortelor exercitate din directia dentino-pulpara,
suportul directional al mineralizarii dentinei in odontogeneza si al dentinei secundare;

elemente celulare reprezentate de:

fibroblasti (au rol activ in procesele reparatorii pulpare, sintetizeaza precursorii mucopolizaharidelor si
colagenului),

celule mezenchinale nediferentiate (reprezinta elementul celular de rezerva si asigura apararea nespecifica prin
fagocitoza),

odontoblaste (principala functie a lor reprezinta producerea dentinei, isi trimit prelungiri in canaliculele radiare
ale dentinei asigurand astfel nutritia si schimburile de saruri minerale la nivelul

dentinei). Cu varsta celulele ce delimiteaza cavitatea pulpara se extind micsorand astfel cavitatea.

4. Cementul-reprezinta stratul de invelis al radacinii dintelui, este o varietate de tesut osos, este secretat de
celulele membranei periodontale. Este puternic calcificat (55% substante minerale), contine geode in care se
afla cementocitii este hranit de vasele periodontale si pulpare prin intermediul dentinei

33.Particularitatile morfo-functionale a dintilor permanenti in perioada de crestere

Alimentatia variata a determinat formarea de patru tipuri de dinti cu forme si functii particulare. Incisivii sunt
monoradiculari, au coroana. in forma de dalta, realizeaza prin intalnirea suprafetelor ocluzale fragmentarea prin
taierea alimentelor. Caninii sunt cei mai putenici dinti monoradiculari, forma ascutita a coroanei realizeaza
perforarea si sfasierea hranei la miscarile de lateralitate. Premolarii si molarii care au suprafete mari de contact
ale coroanei asigura strivirea si triturarea hranei intre cuspizi (proeminente ce patrund in adanciturile dintelui
din partea opusa), prin miscarile de lateralitate si circumductie realizand transformarea mecanica a alimentelor.

Functional dintele este format din tesuturi proprii dentare (odontiul) ce cuprinde emailul (smaltul dentar),
dentina, cementul, pulpa si tesuturile de fixare in alveola (parodontiul)

34.Particularitatile morfofunctionale ale dintilor permanenti tineri.

Pot fi la diferite etape de dezvoltare

Tesuturile dure sunt mai slab mineralizate

 Cuspizi mai exprimati,fisurile si fosetele coroanelor dentare inca nu sunt inchise

Camera pulpara voluminoasa

Dentina si smaltul relative subtiri

Canaliculele dentinare mai largi

Capacitate formative si de aparare ale pulpei mai dezvoltate

Radacini mai scurte,in formare,canalele radiculare mai largi

Reducerea inaltimii clinice a coroanei dentare fata de cea anatomica

35.Examenul complementar al pacientului pediatric.

EOD

Termodiagnostic

Transiluminarea

Radiografie

Tomografie computerizata

Diagnosticul alergologic(bacterian si medicamentos)

36.Termodiagnosticul dentar.

37. Electroodontodiagnosticul dentar

38. Investigații radiologice
39. Diagnosticul luminiscent